(Liviu Mihaiu) Liviu Dragnea, între “deep state” şi “deep throat”
Liviu Dragnea
foto – Alexandru Dobre – Mediafax (preluat de pe www.gandul.info)
articol realizat de Liviu Mihaiu (preluat de pe www.gandul.info)

Liviu Mihaiu – foto preluat de pe facebook.com
05 februarie 2019
Dragnea e în clepsidra fără întoarcere a morţii sale politice lente. Iar armatele de inamici ies ca orcile din toate găurile negre ale României.
Ponta îl vampirizează de tot ce-nseamnă cadru nostalgic. Dacă e şi cu ceva formă de colaborare cu serviciile secrete – arbitrul suprem al politicii româneşti, după epoca “fondatoare”, Băsescu – atunci defectarea e ca şi asigurată.
Iar dacă ne uităm la ultimele două achiziţii de soi ale “micului Titulescu” detronat: Mihai Tudose – fost premier pus să jure în Comitetul Politic Executiv al PSD că nu are agendă dublă – şi Georgian Pop, foşt şef al Comisiei de Supraveghere a SRI, figurant de tip “selfie” în raporturile sale de control cu acest serviciu, atunci ne dăm seama că s-a dat semnalul ultimelor atacuri ale clonelor.
În aceeaşi ordine de idei şi fapte subversive, mai sunt două războinice de marcă pierdute în războiul teleormănean al social-democraţiei:
Corina Creţu, singurul nostru comisar european, care şi-a părăsit partidul în care se află de peste 25 de ani, optând pentru lista de europarlamentare a Pro României lui Ponta şi Gabriela Firea, al cărei sprijin politic i-a fost retras, plus 180 de milioane de euro, deci şi posibilitatea de a avea guvernul ca partener în proiectele sale mari, menite să-i dea combustibil pentru a doua candidatură la Bucureşti.
Primăriţa vedea de mult negru în faţa ochilor şi va voi sângele tuturor teleormănenilor din social-democraţia românească, cu-atât mai mult cu cât, de la 10 august, iluzia bugetelor s-a topit în urzeala tronului lui Carmen Dan, cea care a asigurat back-up-ul bătăliei anti #rezist, riscând penal pielea celui mai apropiat colaborator al Gabrielei, ex-prefecta Speranţa Cliseru.
De fapt, provocarea la luptă dreaptă, corp la corp, s-a făcut vizibilă, zilele trecute, troznind pe reţelele de socializare direct de pe telefonul mobil al primarului general.
Mănuşa dnei Firea arată cam aşa, pe contul său personal:
Război total împotriva conspiraţiei cu proşti a lui Dragnea
Ba mai mult, ca să fie şi cu flăcări, Escobarul din fruntea PSD şi-a pus şi majoritatea primarilor din ţară în cap, odată cu ideea erdoganistă de a ţine o bucată mare din bugetele cuvenite primăriilor, centralizând 40% din bani la cheremul său. Iar reprezentanţii comunităţilor vor spune îndreptăţit alegătorilor, indiferent de culoarea politică a edilului revoltat, că: “Guvernul e de vină! Ne-a luat banii!”
Bunăoară, cel mai înjurat om al momentului şi-a atras cel mai mare duşman intern, care aduce o oaste imensă de bugetari ce vor manevra furibund, nu-i aşa, pentru bani, orice resursă pentru a-l da jos pe omul care ţine ţara într-o gherilă financiară tâmpită. Într-o administraţie care este practic mai blocată şi ineficientă ca niciodată, rebeliunea primarilor va fi letală.
Dragnea şi statul paralel egal foot
Unul dintre marile subiecte-aliat ale fostului majordom al tuturor foştilor preşedinţi PSD şi PD (pentru cine nu ştie, Adriean Videanu l-a adus în politică pe Liviu Dragnea) şi care îl ţineau drept “erou” al tuturor năpăstuiţilor luaţi la talere de Justiţia binomului, este “Statul Paralel”. Dincolo de faptul că a făcut pe ospătarul la chermezele cazone la care nici Băsescu nu se ducea, ca să nu se-amestece şantajul şi băuturile cu prea mulţi martori, stăpânul tractoarelor din PSD le-a mărit pe 2019 bugetul tuturor serviciilor secrete cu o medie de 14%, începând cu 4,8 % (SRI) până la peste 20% STS şi SPP, în buna tradiţie a ultimilor 15 ani de exponenţiale şi succesive măriri.
Prefăcându-se mirat, ca un om venit din concediu, ce nu a avut timp să-şi dea avizul pe bugetul ţării, şerpilianul Dragnea apare în spaţiul public, jucând o greţoasă indignare, cum că banii aceştia mai bine se duceau pe vitaminele D ale copiilor (sic! – de unde a furat Dragnea conform folclorului jurnalistic!!? – de la copii), lăsând un gust amar în gura adversarilor “statului paralel”, ca Liviu Pleşoianu, colonelul Dragomir, Antena 3, RTV şi alte categorii de stipendiaţi sau admiratori ai dublului condamnat penal. Alţi candidaţi la inamiciţie.
Poza de bunker, cu creionul in mână, pe foaia bugetului, e deja notorie pentru a mai înşela aparenţele şi a face credibilă orice formă de inocenţă.
Iar, dacă la sinopsisul duşmanilor vechi şi noi al celui mai influent om cu faţă de tractorist din România, mai alăturăm şi pe Preşedintele Iohannis, Ambasadele, Băncile, Corporaţiile, George Maior, Coldea, Mugur Isărescu, sectorul civil profesionist neguvernamental, presa filoamericană şi două condamnări penale, putem să credem că preşedintele PSD nu prinde Paştele.
Şi nici ambasada de la Ierusalim şi nici medalia de la Patriarhul Daniel nu vor mai folosi la “Înviere”.
No Resurection Guaranteed.
articol realizat de Liviu Mihaiu (preluat de pe www.gandul.info)
Revoluția egipteană din 2011, parte din Criza Egipteană și din Primăvara Arabă
Revoluția egipteană din 2011 (Demonstrators in Cairo’s Tahrir Square on 8 February 2011)
foto preluat de pe en.wikipedia.org
articol preluat de pe ro.wikipedia.org
Revoluția egipteană din 2011 a început cu o serie de demonstrații de stradă, proteste și acte de nesupunere civilă la 25 ianuarie 2011, zi aleasă de organizatorii Mișcării 6 Aprilie pentru a coincide cu Ziua Națională a Poliției. Protestele erau obișnuite în anii precedenți, dar manifestațiile din 2011 au fost cele mai mari în Egipt din 1977, de la Revolta pâinii, și fără precedent ca amploare, atrăgând participanți din diverse pături sociale și confesionale ale societății. Mohamed el-Baradei, cel mai cunoscut reprezentant al opoziției egiptene, i-a cerut președintelui Hosni Mubarak să demisioneze cât mai repede, pentru binele Egiptului. Numărul persoanelor ucise în timpul protestelor din Egipt se ridică la 18, dintre care 13 oameni au murit la Suez și cinci la Cairo, potrivit postului de televiziune al-Jazeera, citat de cotidianul Jerusalem Post. Aproape 20 de persoane au fost rănite în protestele din Suez, în timp ce în întreaga țară numărul răniților a depășit 900.

Muhammad Hosni Sayyd Mubarak (n. 4 mai 1928) a fost cel de-al IV-lea președinte al Egiptului, din 14 octombrie 1981 după ce președintele Anwar Sadat fusese asasinat la data de 6 octombrie, 1981. A demisionat in ziua de 11 februarie 2011, în urma unor îndelungi proteste.Acesta a stat 30 ani în fruntea guvernului egiptean și a fost șef al partidului PND – (Hosni Mubarak în 2009) – cititi mai mult pe en.wikipedia.org
Odată cu căderea serii, mai mulți oficiali guvernamentali și oameni de afaceri au fugit din Egipt la bordul unor avioane particulare. Președintele Mubarak nu și-a făcut nicio apariție publică de marți, când au început revoltele. Vineri se anunțase că va ține un discurs la televiziune, eveniment care nu a mai avut loc.
Mubarak și-a dat demisia în ziua de 11 februarie 2011. După demisia sa, autoritățile egiptene au avut consfătuiri în vederea formării unui guvern de tranziție.

Revoluția egipteană din 2011 (he “Day of Revolt”, 25 January) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Pierderi
Economia Egiptului a pierdut până cel puțin 3,1 miliarde de dolari în urma crizei politice.
Banca Crédit Agricole face o primă evaluare a problemelor economice provocate de proteste și raportul instituției arată că pierderile se cifrează la 310 milioane de dolari pe zi. Banca a revizuit în jos prognoza pentru Egipt în 2011 in privința creșterii PIB-ului, la 3,7%, de la 5,3%, cât fusese inițial. Analiștii financiari anticipează o devalorizare de 20% a lirei egiptene.
Orice guvern care va veni după aceasta criză va avea de înfruntat provocări majore în reconstrucția imaginii țării și în lupta cu probleme fundamentale ale economiei, care fi agravate de revolta populară. Peste 40% dintre cei 80 de milioane de locuitori trăiesc la limita subzistenței, cu un venit de doar 2 dolari pe zi, potrivit Băncii Mondiale.

Revoluția egipteană din 2011 (Celebrating the announcement of Hosni Mubarak’s resignation in Tahrir Square, 11 February) – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Alternative
Mohamed El Baradei

Mohamed El Baradei – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Mohamed El Baradei, scris și ElBaradei (n. 17 iunie 1942 la Cairo, Egipt) este un politician egiptean, a fost între anii 1997 – 2009, director general la Agenția Internațională pentru Energie Atomică (IAEO), laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2005 și fost vicepreședinte al Egiptului între 14 iulie – 14 august 2013.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
Frăția Musulmană prin dr. Mohammed Badie.

Mohammed Badie (born 7 August 1943) - cititi mai mult pe en.wikipedia.org
Frăția Musulmană (Al-Ikhwān, „Frăția”) este o mișcare transnațională islamistă înființată în 1928 în Egipt de către Hassan al-Banna (1906 – 1949) și de 6 angajați ai Societății Canalului de Suez din Ismailia, Egipt, ca reacție față de imperialismul britanic din Egipt și căderea Imperiului Otoman. Este cea mai veche și cea mai mare organizație politică musulmană din lume. Scopul declarat al organizației este „introducerea legii lui Allah în țară”. Crezul mișcării este: „Allah este adevărul nostru suprem, Profetul este conducătorul nostru, Coranul este legea noastră, lupta este drumul nostru.” Organizația este recunoscută ca organizație teroristă de guvernul Egiptului și Federației Ruse. La 26 decembrie 2013, Frăția Musulmană, care s-a aflat la conducerea Egiptului după înlăturarea de la putere a lui Hosni Mubarak, a fost declarată organizație teroristă, de către noul Guvern.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
articol preluat de pe ro.wikipedia.org
cititi mai mult despre Revoluția egipteană din 2011 si pe en.wikipedia.org
Rebeliunea legionară și Pogromul de la București (21-23 ianuarie 1941)
Soldati romani si germani in Piata Victoriei in timpul insurectiei legionare 1941
foto preluat de pe neamulromanescblog.wordpress.com
articol preluat de pe ro.wikipedia.org
Rebeliunea legionară (21-23 ianuarie 1941) a reprezentat confruntarea violentă dintre gruparea Garda de Fier și fostul lor partener la guvernarea României, Ion Antonescu, desemnând sfârșitul statului național legionar, care luase naștere la 14 septembrie 1940.
În cursul său, grupările legionare au aplicat tactici teroriste, vizând populația Bucureștiului și în mod special populația evreiască din oraș, crimele comise în acest context purtând și numele de Pogromul de la București.
Totuși, rebeliunea a avut un caracter național, în marile orașe ale României desfășurându-se acțiuni legionare. Rebeliunea, desfășurată în contextul celui de-al Doilea Război Mondial și al aderării României la Puterile Axei, a pus de asemenea capăt primei etape de alianță între legionari și Germania nazistă, deoarece liderul german Adolf Hitler a preferat să-i acorde sprijinul său lui Antonescu.
La 27 ianuarie 1941, Antonescu a format un nou guvern, alcătuit în principal din ofițeri, a căror sarcină era aceea de a asigura ordinea publică și administrarea eficientă, iar la 14 februarie 1941 statul național-legionar a fost abrogat în mod oficial, instaurându-se dictatura militară a generalului Antonescu.
Cei implicați au avut două poziții diametral opuse. Cei din gruparea antonesciană susțin că rebeliunea legionară a dus țara pe marginea prăpastiei. În anul 1941 s-au publicat chiar două volume intitulate Pe marginea prăpastiei. Legionarii au considerat că a fost o lovitură de stat a generalului Antonescu, care a urmărit să preia întreaga putere în stat, folosindu-se de armată pentru a-i îndepărta pe legionari de la putere.
Uzinele Malaxa au fabricat sub licență 126 de șenilete Renault UE – Nicolae Malaxa le-a dat legionarilor două șenilete direct de pe linia de producție în timpul rebeliunii din 1941, fapt care a condus la confiscarea uzinelor de către statul român.
Pogromul de la București
Pogromul din București a reprezentat o serie de manifestări violente și crime împotriva evreilor, care au avut loc în timpul Rebeliunii legionare din ianuarie 1941. Raportul Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din România afirmă că pogromul „nu a fost un eveniment izolat, rupt de atmosfera opresivă și de persecuțiile tipice din statul național-legionar, ci punctul culminant al evoluțiilor evenimentelor”.
În zilele 21-23 ianuarie 1941, la București, a izbucnit o revoltă legionară, condusă de Horia Sima, împotriva „Conducătorului”, generalul Ion Antonescu. În același timp cu rebeliunea, legionarii au inițiat și condus cel mai mare și mai violent pogrom împotriva evreilor din istoria Munteniei.

Horia Sima (n. 3 iulie 1906, Făgăraș – d. 25 mai 1993, Madrid) a fost profesor de liceu de limba română, politician fascist român, președintele partidului de orientare fascistă Garda de Fier, comandantul Mișcării Legionare, organizație paramilitară teroristă creată după modelul organizațiilor naziste SA și SS ministru în guvernul Ion Gigurtu (4 zile), vicepreședinte al consiliului de miniștri în guvernul național-legionar prezidat de Ion Antonescu. În zilele 21-23 ianuarie 1941, Horia Sima a declanșat și a condus Rebeliunea legionară împotriva generalului Ion Antonescu și a armatei române, pentru care a fost condamnat în contumacie la moarte (14 nov. 1941). În același timp cu rebeliunea, în fruntea legionarior, Sima a inițiat și condus cel mai mare și cel mai violent pogrom împotriva evreilor din istoria Munteniei, Pogromul de la București – cititi mai mult pe ro.wikipedia.org – foto preluat de pe secole.stelea.eu
Motivele
Legislația română din ultimul an al domniei lui Carol II ridica la rang de lege discriminarea rasială a evreilor, considerați „rasă inferioară”. În perioada Statului Național Legionar au fost elaborate peste douăzeci de decrete-legi care duceau la restrângerea libertății și drepturilor civice ale evreilor. În lunile septembrie-decembrie 1940 restricțiile erau și mai aspre decât în august. Antonescu și legionarii erau de acord cu exproprierea evreimii din România, însă Antonescu nu accepta metodele teroriste la care recurgeau legionarii. Antonescu s-a temut că ritmul exproprierilor fiind prea rapid, ar fi dus la oprirea comerțului și la un dezastru economic. O mare parte din proprietățile jefuite de la evrei au ajuns în posesia legionarilor și nu în proprietatea statului, cum ar fi vrut Antonescu, care la 11 ianuarie 1941 declara:
„Sunt lucruri oribile care se petrec în țară. Se duc la prăvăliile jidanilor și iau fondul de comerț, distrugând astfel comerțul și creditul. În această situație ne vom pomeni peste două luni cu o catastrofă economică. Fabricile nu mai trimit materiale fabricate pentru că jidanii care au prăvălii nu mai cumpără marfă.”
La 27 noiembrie 1940 unități ale Poliției Legionare au ucis la Jilava (cititi mai mult pe unitischimbam.ro) și la Prefectura poliției Capitalei 65 de demnitari politici din timpul regimului lui Carol al II-lea, ca răzbunare pentru asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu.

Masacrul de la Jilava (26 – 27 noiembrie 1940) - Reconstituirea asasinatelor de la Jilava – legionarul Marcu Octavian arată cum i-a executat pe prizonieri – legenda identică cu originalul – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Două zile mai târziu, legionarii l-au asasinat pe fostul prim-ministru, celebrul istoric Nicolae Iorga. Aceste fapte au stricat relațiile dintre legionari și Ion Antonescu. Concomitent, legionarii au început să perceapă amenzi și taxe ilegale de la evrei și s-au dedat la percheziții fără motiv (ocazii de jaf) și arestări, evacuări silite, tortură și viol. La 29 noiembrie, Antonescu a ordonat dezarmarea Poliției Legionare. Ordinul a fost însă transformat de ministrul de Interne în transfer al cadrelor de la Poliția Legionară la unitățile de poliție regulate.
Antonescu i-a întrebat pe miniștrii numiți de Legiune: „Dv. credeți că se pot înlocui imediat toți jidanii?” Răspunsul l-a dat el însuși: „Problemele de stat se rezolvă pe rând. Întocmai ca în jocul de șah”.
La începutul lui ianuarie 1941, Antonescu a înțeles că legionarii nu mai acționau în virtutea intereselor naționalismului român. La 14 ianuarie, Antonescu a avut o întrevedere în Germania cu Hitler cu scopul de a se asigura de sprijinul Berlinului și cu acea ocazie Hitler a insinuat că Antonescu va fi nevoit să înlăture pe cei ce nu înțeleg că revoluția s-a terminat, pe fanatici. Au ajuns la o înțelegere, conform căreia Antonescu era asigurat de sprijinul Berlinului la luarea de măsuri împotriva legionarilor.
Legionarii, la rândul lor, au pregătit terenul. Cu 20 de zile înainte de rebeliune toate ziarele legionare (existau numai ziare legionare, toate celelalte fuseseră desființate) au inițiat o propagandă foarte intensă împotriva evreilor, masonilor și a „uneltelor” lor. Prin acest termen, „uneltele lor”, legionarii se refereau la Antonescu și oamenii loiali lui.
La 18 ianuarie, Antonescu a desființat posturile de „comisari de românizare” de pe lângă întreprinderile comerciale și industriale. Legionarii au văzut în acest act un atac direct și au cerut demisia lui Antonescu și crearea unui guvern legionar condus de Horia Sima.

Ion Victor Antonescu (cunoscut și sub apelativul Mareșalul Antonescu; n. 2 iunie 1882, Pitești – d. 1 iunie 1946, închisoarea Jilava) a fost un militar și om de stat român, ofițer de carieră, general, șeful secției de operații a Marelui Cartier General al Armatei în Primul Război Mondial, atașat militar la Londra și Paris, comandant al Școlii Superioare de Război, șef al Marelui Stat Major și ministru de război, iar din 4 septembrie 1940 până în 23 august 1944 a fost prim-ministru al României și Conducător al Statului - cititi mai mult pe pe ro.wikipedia.org
Rebeliunea
La București un agent britanic de origine greacă l-a împușcat mortal pe maiorul de aviație german Döhring, incident folosit ca pretext de ambele părți, Antonescu și Legiunea.
La 20 ianuarie Antonescu l-a demis pe titularul Ministerului de Interne, generalul Petrovicescu, omul de încredere al Legiunii si membru al acesteia, pentru incapacitatea de a fi asigurat protecția maiorului german. Au fost de asemeni destituiți Alexandru Ghica, directorul general al polițiilor, și Constantin Mamuica, director în Ministerul de Interne. Legionarii au respins aceste destituiri și s-au înarmat masiv. Grupuri de legionari s-au baricadat, înarmați, în localul Siguranței, în sediul Prefecturii poliției capitalei, în sediul lor central din strada Roma și în cazarma gardienilor publici. În seara zilei de 21 ianuarie rebeliunea legionară era generalizată în toată țara. Când soldații au încercat să preia controlul acestor clădiri, legionarii au deschis focul. Antonescu a trecut la o așa-zisă „defensivă activă”, aducând unități militare spre București. Armata a trecut la ofensivă în seara zilei de 22 ianuarie, atacând cu tunuri baricadele legionarilor. În câteva ore, armata a învins peste tot. A doua zi armata i-a atacat pe legionarii fortificați în diverse clădiri. În aceste lupte au căzut 30 de soldați și au fost răniți câteva sute, dar armata a cucerit clădirile și legionarii rămași în viață s-au grăbit să părăsească Bucureștiul, căutând adăpost în străinătate.
Pogromul
Odată cu ocuparea centrelor de securitate, legionarii au atacat centrele evreiești și au început jaful cartierelor evreiești. Propaganda legionară relata cititorilor că evreii s-ar fi revoltat și că armata ar fi primit ordine de la „jidoviți”. Printre cei care i-au atacat pe evrei, împreună cu legionarii, au fost jandarmi legionari, personalul perfecturii de poliție din București, organizațiile de muncitori legionari și organizația studențească legionară.
Devastarea templelor și sinagogilor
Ministrul Iașinschi a ordonat incendierea cartierelor evreiești și când un fruntaș legionar a încercat să anuleze ordinul, ca să nu producă un incendiu general al orașului, Iasinschi i-a spus: „E prea târziu, incendiatori au ieșit la drum”…
La Templul Coral legionarii au ajuns în timpul rugăciunii de seară. Au oprit rugăciunea, i-au dus pe conducătorul rugăciunii, Ozias Copstik și pe ceilalți evrei la centrul lor, la tortură, și după aceea i-au asasinat în pădurea Jilava. Legionarii s-au întors la Templul Coral cu un camion și au început să încarce mobile. Au spart casa de fier și au furat tot conținutul. La fel a fost și la sinagoga Bet Midraș. La sfârșit i-au dat foc și casa a ars complet. Sinagoga de pe strada Atena a fost distrusă cu topoare, ciocane și răngi de fier. Templul Unirea Sfântă a fost jefuit în după-amiaza lui 21 ianuarie, legionarii continuând jaful în casele evreiești vecine, după care au revenit în templu pentru a da foc cărților sfinte. Sinagoga Bet El a fost distrusă complet, făptuitorii făcând uz de topoare. O ceată de legionari a capturat Sinagoga Cizmarilor și a transformat locul într-un centru de tortură. La Sinagoga Mare au lucrat două echipe; prima echipă a intrat cu revolvere, au jefuit enoriașii evrei prezenți și i-au bătut până a venit a doua echipă care i-a schimbat pe schingiuitori. Au distrus totul, au intrat în birouri și la arhivă și au ars documente istorice importante, vechi de sute de ani. Așa a fost și la celelalte temple și sinagogi. Au fost câteva locuri care n-au fost distruse complet: Templul Coral nu a ars complet, deoarece vandalii nu au avut benzină suficientă. La Sinagoga Mare lucra o servitoare creștină, Lucreția Canjia, care s-a rugat în lacrimi de vandali să nu dea foc, le-a amintit că nu așa se poartă creștinii credincioși și până la urmă ei au renunțat la incendiere. La Sinagoga Mică-Cahal Cico, vecinii s-au temut că focul s-ar fi putut extinde asupra caselor lor. Nici aici nu s-a pus foc, însă vandalii au distrus tot ce au putut. Cea mai frumoasă sinagogă din București și din toată România, sinagoga sefardă Cahal Grande a ars complet și ca ea alte câteva sinagogi vechi de secole.
La Cahal Grande a venit la 21 ianuarie o trupă legionară condusă de preotul Brigadeu. Trupa s-a fortificat în templu și a așteptat armata, dar armata n-a venit. Legionarii au început să jefuiască și să devasteze templul în care erau opere de artă evreiască dintre cele mai frumoase din Europa. Cărțile de religie, biblioteca antică și sulurile cu Tora au fost adunate în centrul templului și li s-a dat foc. Mai târziu, în seara zilei de 22 ianuarie, legionarii au adus o cisternă de benzină cu care au dat foc clădirii. Ei au oprit pompierii nepermițându-le să stingă focul. Martorul ocular, procurorul militar avocat I.N. Vlădescu a declarat, în cadrul mărturiei depuse la Tribunalul Poporului din București: „Templul spaniol semăna cu o torță gigantică care lumina lugubru cerul capitalei. Legionarii dănțuiau drăcește în bătaia focului, cântând aria «tinereții legionare» în timp ce izbeau, în furia lor sălbatică, cu tocurile ciubotelor, trei femei despuiate, pentru a le da pradă flăcărilor. Nenorocitele victime, în dureroasa lor disperare, tăiau văzduhul cu urlete de sfâșietoare durere” („Jurnalul de Dimineață” din 21 ianuarie 1946).
Centrele de tortură
În decursul rebeliunii legionarii bucureșteni au arestat câteva mii de evrei, care au fost ridicați din casele lor, din sinagogi, de la instituțiile evreiești și de pe stradă. Evreii arestați, bărbați și femei, între 15 și 85 de ani, au fost adunați la centre în care au fost anchetați, maltratați și torturați de legionari cu scopul de a le confisca banii, bijuteriile și restul proprietăților.
Prefectura Poliției capitalei
La Prefectura Poliției capitalei au fost câteva zeci de evrei arestați încă din ziua de 20 ianuarie și au fost aduși acolo și evrei care fuseseră în alte centre de tortură. Printre cei care au fost la Prefectura Poliției capitalei erau: președintele Comunității evreiești din București, Sigmund Goldfarb, conducătorul Oficiului Palestinian (biroul de emigrare al Agenției Evreiești pentru Palestina), Moise Orecovscky, 4 membri ai comitetului Oficiului Palestinian, dr. M. Cotic, M. Lindner, A. Shapira, C. Haimovici și mulți alți evrei. Toți evreii au fost chinuiți, cu palme, cu pumnii, cu pat de armă, lovituri cu casca militară, vână de bou, etc. Doi evrei, dr. Aschenazy și dr. A. Aftalion, au sărit pe fereastră de la etajul III – Aschenazy a murit pe loc, Aftalion, grav rânit, a zăcut mult timp după aceea. 15 arestați, luați la întâmplare, au fost duși de aici la abator și împușcați.
Sediul legionar din Calea Călărași nr. 37
La sediul C.M.L. „Ing. Gheorghe Clime” din Calea Călărași nr. 37 au fost aduși 200 evrei. Printre ei se aflu: rabinul Tzvi Hirsch Gutman și fiii lui, Iancu și Iosef, Sigmond Collin, casierul comitetului Comunității Evreilor din București, S. Rivensohn, secretar-general al Comunității, Mayer Marcus, intendentul Templului Coral și soția lui, Fany. Toți evreii au fost jefuiți și bătuți. Femeile au fost luate la subsol, bătute cu vâna de bou, după care au fost eliberate. Bărbații au fost bătuți și chinuiți de la ora 19.00 până dimineața de 22 ianuarie, când au fost împărțiți la întâmplare în două grupe – un grup a fost luat la Jilava și împușcat, iar al doilea grup a fost luat la Bucureștii Noi, la “Ferma Căpitanului” (Moara Străulești).
Comisariatul XV de Poliție din strada Matei Basarab
Cei care maltratau evreii, în acest centru de tortură, erau comisarii legionari Robescu și Jipescu, împreună cu o echipă de circa 40 de legionari tineri, majoritatea lucrători de la fabrica Parcomer. Victimele au fost aduse din casele lor, de pe stradă și de la Organizația Sionistă din strada Anton Pann. Printre cele 150 de victime au fost: ziaristul Horia Carp, fost senator și fost secretar general al Comunității Evreilor din București, în vârstă de 72 ani, fiul lui Horia, Matatias Carp, secretar general al Federației Uniunilor de Comunități evreiești din România, o grupă de 20 de tineri evrei ce urmau să plece în Palestina și mulți alții. Toate victimele au fost tunse cu foarfeca de tăiat iarba, jefuite de tot ce aveau pe ele, bătute permanent și silite cu forța să înghită cantități mari de sare amară amestecată cu petrol, benzină și oțet (un fel de purgativ foarte puternic) și închiși într-un mic spațiu din pivniță fără să poată să meargă la closet. În parcursul perioadei de deținere (46 de ore), la fiecare sfert de ceas veneau legionari “vizitatori” ca să-i bată pe evrei.
Sediul Uniunii Comunităților Evreiești
În noaptea de 21-22 ianuarie, o echipă de 24 legionari, conduși de C. Măruntu, au invadat Sediul Uniunii Comunităților Evreiești din strada dr. Burghele nr. 3. Legionarii au sărit gardul, au spart o ușă și, după ce au pătruns în birouri, au devastat tot ce au găsit. Ei s-au urcat la domiciliile rabinului șef, doctor Alexandru Șafran și al inginerului C. Solomoni și au devastat apartamentele, furând tot ce era de preț.
Sinagoga “Malbim”, strada Bravilor nr. 4
Moara Străulești, de la Bucureștii Noi
La moara Străulești au fost concentrați și deținuți 79 evrei. Timp de două zile și o noapte ei au fost bătuți, înfometați și amenințați cu moartea și s-au tras gloanțe peste capetele lor. Pe toată perioada ei au primit o optime de pâine. Apoi au fost eliberați în zăpadă, la o distanță de 16 km de oraș după ce li s-au rechiziționat încălțămintea și veșmintele.
Primăria comunei Jilava
La Primăria Jilavei au fost aduși evreii care au supraviețuit primei execuții din pădurea Jilava, printre ei aflându-se rabinul pensionat Tzvi Gutman, cantorul Osias Copstück și doctorul Eugen Solomon, care venise să-și caute fratele. Nu sunt date cu privirea la torturile la care au fost supuși din cauză că aproape toți au fost împușcați și au murit. Rabinul Gutman, care a supraviețuit și celei de-a doua acțiuni de execuție, a fost bătut și i s-a smuls părul din cap și din barbă.
Alte centre de tortură au fost:
- Sediul Central Legionar, din strada Roma
- Sediul Legionar, din strada Cercului nr. 1
- Comisariatul XII de Poliție, din Calea Moșilor
Masacrul din pădurea Jilava
90 de evrei, dintre cei torturați în centrele legionare de tortură, au fost încărcați în camioane, duși în pădurea Jilava, dezbrăcați și împușcați în cap. A doua zi, unii legionari s-au întors la fața locului pentru a aduna îmbrăcămintea celor uciși și lucrările dentare de aur.
Printre evreii asasinați în pădurea Jilava au fost farmacistul Alexandru Solomon, vicepreședinte al comunității evreiești din București, Ioshua Cuperștic, cantorul Templului Coral din București și Iacov și Iosef, fii rabinului Zvi Gutman. Rabinul Zvi Gutman a fost împușcat de două ori, dar a supraviețuit. Alt fiu al rabinului Zvi Gutman, rabinul Efraim Gutman este rabinul sinagogii “Iacov și Iosef Gutman” de la Tel Aviv.

Rebeliunea legionară și Pogromul de la București (21-23 ianuarie 1941) – Cadavre de evrei în pădurea Jilava – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Masacrul de la Abator
O ceată de legionari a luat 15 evrei de la centrul de tortură de la Prefectura poliției capitalei, i-au dus la abatorul capitalei și i-au împușcat în ceafă. Câteva trupuri de evrei au fost introduse în clădirea abatorului și atârnate de cârligele folosite pentru vite. Unor cadavre li s-au scos intestinele și au fost puse în jurul gâtului.
Scriitorul Virgil Gheorghiu consemnează următoarele: “În imensa sală a abatorului unde boii sunt agățați cu cârlige pentru a fi spintecați, erau suspendate acum cadavre de oameni goi. Era un spectacol oribil care întrecea în cruzime orice imaginație. Pe unele cadavre era însemnat cuvântul “CUȘER”. Erau cadavre de evrei… Sufletul mi-e murdărit. Mi-e rușine de mine însumi. Rușine, pentru că sunt român ca acei criminali din Garda de Fier.”.
Carnajul de la abator a fost negat de autori negaționiști ca o înscenare care ar fi aparținut lui Eugen Cristescu – șeful Serviciului Secret în timpul guvernării Antonescu – vezi spusele scriitorului Ioan Ianolide, fost membru al Frățiior de Cruce, organizație de tineret a Mișcării Legionare.
Statistica
S-au numărat 120 de cadavre de evrei și încă 5 evrei au fost dați dispăruți (se presupune că și ei au murit).
Au fost devastate grav 1274 prăvălii, ateliere și apartamente evreiești în București.
După ce a înfrânt rebeliunea, armata a adunat 200 de camioane cu toate obiectele jefuite de legionari de la evrei, în afară de bani și bijuterii.
Federația Comunităților Evreiești din România a evaluat pagubele la suma de 383 milioane lei.
Numărul victimelor oscilează între 120 – 140 din câteva motive: evreii bucureșteni au numărat numai pe cei recunoscuți de ei ca membri ai comunității, dar evrei din provincie, necunoscuți la comunitatea din București n-au fost menționați. Nici evreii care și-au schimbat religia n-au fost numărați ca evrei, deși au fost victime la fel ca foștii lor coreligionari.
Negarea pogromului și teoriile de conspirație
Negarea pogromului și în special a actelor de cruzime, cum au fost cele de la centrele de tortură, de la abator și din pâdurea Jilava, a început imediat după reprimarea rebeliunii și după ce detaliile faptelor începuseră să fie publicate. Mișcarea Legionară, prin diverși reprezentanți ai ei, a negat faptul că a existat un pogrom la București, sau a susținut că membrii ei nu au participat la acest pogrom, sau că pogromul nu a fost așa de barbar pe cât se relata. S-au emis diverse teorii despre presupuse conspirații ale evreilor sau/și ale comuniștilor în cârdășie cu generalul Antonescu.
articole preluate de pe ro.wikipedia.org
vedeti aici o serie de fotografii care surprind diferite puncte ale Bucureștilor în dimineața imediat următoare rebeliunii legionare, realizate de fotograful german Willy Pragher



