La ordinea zilei – 13 aprilie 2020
Tenorul italian Andrea Bocelli, pe acoperişul Catedralei Arhipiscopiei Romano-Catolice din Milano, înainte să participe la un concert live, în Duminica Paştelui catolic la Domul din Milano, fără spectatori, din cauza restricţiilor impuse în contextul pandemiei de COVID-19, Italia, 12 aprilie, 2020.
Foto: (c) Luca Rossetti/Courtesy Sugar Srl/Decca Records/Handout via REUTERS
articole preluate de pe: www.facebook.com; www.agerpres.ro
Este a 104-a zi a anului 2020. Au mai rămas 262 de zile până la sfârşitul anului. Soarele răsare la 06 h 35 m şi apune la 19 h 58 m. Luna răsare la 01 h 25 m şi apune la 10 h 23 m.
Sărbătorile Zilei de 13 aprilie
Ortodoxe – Sfânta și Marea Luni (Denie); Sf. Sfințit Mc. Artemon; Sf. Mc. Elefterie Persul
Greco-catolice – Sf. papă m. Martin. Începutul Săptămânii Mari
Romano-catolice – Sf. Martin I, pp. m.
România în stare de de urgență
12.04.2020
❗️Având în vedere că la nivelul Grupului de Comunicare Strategică au fost primite alte întrebări referitoare la situații punctuale privind respectarea măsurilor de distanțare socială, dar și pentru a veni în întâmpinarea situațiilor legate de sărbătorile pascale în contextul din acest an, vă punem la dispoziție un update la materialul prezentat inițial.❗️
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Situația din România – 13 aprilie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică
#Coronavirus #COVID19
Până astăzi, 13 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 6.633 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 914 au fost declarate vindecate și externate.
#GCS: Încă 13 persoane infectate cu noul #coronavirus au murit; în total – 331
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 333 de noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 231 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 24.020 de persoane. Alte 71.293 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 67.204 de teste.

Situația din România – 13 aprilie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică
#Coronavirus #COVID19 – foto preluat de pe www.facebook.com
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 703 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus). De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 47 de cetățeni români aflați în străinătate, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 11 au fost declarați vindecați: 7 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.
În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:
Până la data de 12 aprilie 2020, au fost raportate 758.770 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.
ŢARA
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAŢI*
Italia 152.271 (+4.694)/ 19.470 (+619) / 34.211 (+1.677)
Spania 161.852 (+4.830)/ 16.353 (+510) / 62.391 (+3.282)
Franţa 93.790 (+3.114) / 13.832 (+635) / 27.469 (+798)
Germania 120.479 (+2.821) / 2.673 (+129)/ 60.300 (+2.900)
Regatul Unit 78.991 (+8.719) / 9.875 (+917) / 283 N/A
Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (https://www.ecdc.europa.eu/en)
SITUAȚIE GLOBALĂ LA 12 APRILIE 2020
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAȚI*
1.734.913 (+81.709) / 108.192 (+6.104)/ 430.527 (+26.155)
* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/
* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 11-12 aprilie 2020
cititi mai mult pe www.facebook.com/ministeruldeinterne
Evoluţia COVID-19 în România şi în lume la 13 aprilie 2020
Coronavirus: Situaţia din ţările vecine României
#INSP: 55 de noi cazuri de rujeolă raportate săptămâna trecută; numărul total al îmbolnăvirilor – 19.756
Un număr de 55 de cazuri noi de rujeolă au fost înregistrate în România săptămâna trecută, numărul total al îmbolnăvirilor ajungând la 19.756, anunţă Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile al Institutului Naţional de Sănătate Publică. Potrivit site-ului INSP, numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România raportate până la data de 10 aprilie este de 19.756, din care 64 de decese.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
#SUA: 1.514 noi decese provocate de coronavirus în 24 de ore, valoare din nou în scădere
Statele Unite au înregistrat duminică seară 1.514 noi decese în 24 de ore, un număr în scădere pentru a doua zi consecutiv, potrivit bilanţului cotidian prezentat de Universitatea Johns Hopkins, informează AFP. Această universitate americană de medicină a înregistrat 1.920 de noi morţi sâmbătă şi 2.108 vineri. Statele Unite sunt pe departe cea mai afectată ţară de COVID-19, cu cel puţin 22.020 de decese şi 555.000 cazuri confirmate.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
#Coronavirus: În statul New York s-au înregistrat peste 10.000 de decese (guvernator)
#Coronavirus: Marea Britanie a anunţat că a depăşit 10.000 de morţi
Numărul deceselor puse pe seama COVID-19 a ajuns la 10.612 în Marea Britanie, după ce bilanţul oficial zilnic a crescut cu 737 victime, conform unui anunţ al ministrului sănătăţii, transmite Reuters. Pentru a realiza acest bilanţ au fost luate în considerare decesele raportate până sâmbătă 11 aprilie, ora 16:00 GMT. Rata de creştere zilnică a înregistrat o scădere, după ce în ultimele două zile au fost înregistrate peste 900 de decese. Pe de altă parte, notează Reuters, în zilele de weekend de până acum, de la izbucnirea epidemiei în Marea Britanie, rata deceselor este mai scăzută ceea ce poate reflecta întârzierea înregistrării persoanelor decedate.
#Coronavirus: #Italia a anunţat 431 de noi decese, cel mai scăzut nivel de mai bine de 3 săptămâni
Italia a anunţat duminică 431 de noi decese de COVID-19 produse în ultimele 24 de ore, reprezentând bilanţul cel mai scăzut înregistrat din 19 martie şi până în prezent, de mai bine de 3 săptămâni, transmite AFP. Niciodată începând cu 19 martie, când se înregistrau 427 de decese, bilanţul zilnic al victimelor COVID-19 din Italia nu a coborât sub 500 de morţi. Bilanţul deceselor din ultimele 24 de ore, realizat de protecţia civilă italiană, este cu aproape o treime mai scăzut decât cel anunţat sâmbătă (619 decese). Italia este una dintre cele mai afectate ţări de această pandemie, înregistrând aproape 20.000 de decese puse pe seama noului coronavirus, conform datelor oficiale.
#Coronavirus: Spania anunţă o nouă scădere a numărului de decese şi de contagieri în ultimele 24 de ore
Spania a înregistrat 517 decese de coronavirus în ultimele 24 de ore, o scădere semnificativă faţă de cele 619 decese consemnate duminică, a anunţat luni Ministerul Sănătăţii spaniol, citat de Reuters. Astfel, numărul total al deceselor de la izbucnirea epidemiei de coronavirus a ajuns la 17.489. Totodată, numărul cazurilor confirmate de contagiere a crescut în ultimele 24 de ore de la 166.019 la 169.496.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
Coronavirus: Numărul de cazuri noi din China, la maximul ultimelor şase săptămâni
China a raportat luni cel mai mare număr de cazuri noi de COVID-19 în aproape şase săptămâni, în contextul în care ţara încearcă să prevină un al doilea val de infectări cu noul coronavirus, informează DPA. Autorităţile au raportat 108 cazuri noi în ultima zi, dintre care 98 în rândul călătorilor care se întorceau din străinătate, potrivit datelor date publicităţii luni de Comisia Naţională de Sănătate. Acesta este cel mai mare număr de infecţii raportate începând din 6 martie, când autorităţile recenzaseră 143 de cazuri noi. China îşi concentrează eforturile pe prevenirea unui al doilea val de COVID-19, în special în rândul cetăţenilor chinezi care se întorc din străinătate.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
#Coronavirus: Turişti în India, pedepsiţi să scrie de 500 de ori că îşi cer scuze pentru încălcarea restricţiilor
Zece turişti străini care făceau o plimbare într-un oraş din nordul Indiei, încălcând restricţiile de circulaţie impuse pentru a opri răspândirea noului coronavirus, au fost obligaţi să scrie că îşi cer scuze…de 500 de ori, a informat luni poliţia locală, citată de DPA. Poliţia indiană a recurs la modalităţi neobişnuite de a-i trata pe cei care încalcă măsurile de de izolare, care au mers de la a-i speria cu căşti în forma noului coronavirus, a-i obliga să facă genuflexiuni la a-i ameninţa cu izolarea într-o cameră în care sunt difuzate pe bandă rulantă cântece de la Bollywood. India, care urmează să extindă perioada de izolare până la 30 aprilie, a înregistrat până în prezent 9.152 de cazuri de COVID-19, dintre care 308 soldate cu decese.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
Fostul mare rabin al Israelului a murit infectat cu #COVID-19
Fostul mare rabin al Israelului Eliyahu Bakshi-Doron a murit duminică din cauza unei infecţii cu noul coronavirus, a anunţat spitalul Shaare Zedek din Ierusalim, notează AFP. În vârstă de 79 de ani, rabinul Bakshi-Doron a fost marele rabin sefard al Israelului între 1993 şi 2003.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
#Coronavirus: #COVID-19, de 10 ori mai letală decât gripa porcină, declară şeful OMS
Coronavirus: Sute de mii de angajaţi din Spania pot reveni la serviciu
#Coronavirus: Graficul îmbolnăvirilor în #Australia se aplatizează
#Coronavirus: Aeroportul Narita din Japonia le pune la dispoziţie călătorilor paturi din carton
Fostul mare jucător american #DougSanders a decedat la vârsta de 86 de ani
#Fotbal: Decesul lui Peter Bonetti, portarul legendar al lui #Chelsea Londra
SUA – Cel puţin 6 morţi în urma unor tornade, în Mississippi
Guvernatorul statului Mississippi, din sudul Statelor Unite, a decretat stare de urgenţă după ce cel puţin şase persoane au murit, duminică, în timpul trecerii mai multor tornade, informează luni AFP. Potrivit prognozelor, “furtunile puternice” urmează să continue în noaptea de duminică spre luni în Mississippi, precum şi în Alabama şi Georgia. “Tornade puternice, vânturi distrugătoare şi căderi de grindină” au fost de asemenea prognozate.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
Gaură în stratul de ozon de trei ori mai mare decât Groenlanda, deschisă deasupra Polului Nord
Oamenii de ştiinţă au detectat ceea ce pare a fi cea mai mare gaură în stratul de ozon înregistrată vreodată deasupra Polului Nord, în condiţiile în care găuri în stratul de ozon se deschid în fiecare an deasupra Polului Sud, dar cele de la Polul Nord sunt mult mai rare, conform unui material publicat de revista Nature, transmite luni Space.com.
Această gaură din stratul de ozon are dimensiunea foarte mare, cam de trei ori aria Groenlandei, conform unui comunicat al Agenţiei Spaţiale Europene, şi poate prezenta un pericol pentru persoanele care trăiesc la latitudini nordice şi care pot fi expuse la niveluri ridicate de radiaţii ultraviolete. Din fericire, această gaură din stratul de ozon pare că urmează să se închidă peste câteva săptămâni, conform ESA.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
Caraş-Severin: Incendiul de pădure din zona comunei Băuţar a afectat circa 120 de hectare
ANM: Vremea se răceşte brusc marţi şi miercuri, în majoritatea regiunilor; din 16 aprilie, temperaturile revin la valori normale
O răcire accentuată a vremii se va semnala în următoarele zile la nivel naţional, însă după data de 16 aprilie temperaturile vor reveni la valori normale pentru această perioadă, în timp ce precipitaţiile vor apărea cu mai mare probabilitate pe data de 14 aprilie, precum şi după 20 aprilie, reiese din prognoza valabilă pentru perioada 13 – 26 aprilie, publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
În Muntenia, prima săptămână a intervalului de referinţă va fi caracterizată de variaţii termice importante. Astfel, debutul perioadei va fi cu o vreme deosebit de caldă, cu maxime în medie de 20 – 22 de grade şi minime de 4 – 8 grade. Va urma, însă, o răcire de scurtă durată, dar accentuată, cu valori în jurul datei de 15 aprilie mult sub mediile multianuale ale perioadei. Ulterior, vremea va fi din nou în încălzire, spre un regim uşor peste cel normal.
Pentru a doua săptămână de prognoză sunt estimate variaţii termice mici de la o zi la alta, temperaturile urmând a fi în marea lor majoritate apropiate de cele obişnuite perioadei, cu 16 – 20 de grade, pe timpul zilei, respectiv între 3 şi 7 grade, noaptea, mediat regional. În data de 14 aprilie vor fi precipitaţii moderate cantitativ, ziua averse de ploaie şi posibil descărcări electrice, iar seara şi noaptea local şi precipitaţii mixte, în special în zona deluroasă. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată şi după data de 20 aprilie.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
Preţul petrolului a crescut cu 4%, după ce OPEC+ a convenit o reducere record a producţiei
Andrea Bocelli a cântat de Paştele catolic în Domul din Milano, fără spectatori
Vocea tenorului italian Andrea Bocelli a răsunat duminică, cu ocazia Paştelui catolic, în interiorul Domului din Milano, complet gol, pentru un concert unic gândit ca “o rugăciune” în faţa coronavirusului, transmite AFP. Concertul tenorului italian a început la orele 19.00 (17.00 GMT) în catedrala goală şi a fost difuzat în direct prin internet pe YouTube.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
#Rugby: Fostul jucător şi antrenor Emil Crişan s-a stins la vârsta de 79 de ani
Ştirile zilei – 13 aprilie 2020
articole preluate de pe: www.facebook.com; www.agerpres.ro
cititi si:
- Evenimentele Zilei de 13 aprilie în Istorie
- România în stare de de urgență
- Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă – Ghiduri pentru Situații de Urgență – GHIDURI COVID-19;
- COVID-19 Ştiri Oficiale
- Harta interactivă Coronavirus COVID-19 România
- Coronavirus – Coronavirusul sindromului respirator acut sever 2 – COVID-19 – Pandemia de COVID-19 din 2019–2020
Deputatul USR Alin Arsu solicită Guvernului măsuri adiționale de protecție socială
Alin Arsu – Deputat USR de București
foto preluat de pe www.facebook.com
articol preluat de pe www.usr.ro

Uniunea Salvați România – USR – foto preluat de pe facebook.com
13 aprilie 2020
Deputatul USR Alin Arsu solicită Guvernului măsuri adiționale de protecție socială având în vedere faptul că mulți dintre cei care cu greu reușeau să câștige salariul minim brut pe economie înainte de pandemie se află astăzi printre cetățenii cei mai vulnerabili social precum și faptul că toți cei care muncesc în domeniul asistenței sociale, în instituții de stat sau private, trebuie să beneficieze de sprijinul susținut și concret al autorităților pentru a veni în ajutorul persoanelor vulnerabile.
„În aceste zile, mă gândesc atât la persoanele fără venituri cât și la cei peste 1.000.000 de angajați din România care înainte de criză erau deja remunerați cu salariul minim pe economie. Mulți dintre ei înfruntă dificultăți financiare majore, aflându-se deja, de ceva vreme, la limita sărăciei. În perioada care urmează ne putem aștepta la situații critice precum: lipsa alimentelor de bază, lipsa unor obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte adecvate, lipsa unor obiecte de igienă elementară, lipsa resurselor financiare necesare plății utilităților, lipsa resurselor financiare necesare plăți chiriilor în vederea locuirii.”, transmite deputatul USR Alin Arsu.
În sprijinul acestor categorii sociale, pentru asigurarea satisfacerii nevoilor de bază și pentru a preveni situații ce pot aduce atingere integrității fizice și psihice a celor aflați în dificultate, deputatul USR solicită Guvernului următoarele măsuri:
- înființarea, activarea sau susținerea activității băncilor de alimente de către autorități, prin intermediul organizațiilor de resort;
- coordonarea la nivel național, de către autoritățile centrale, a acestor bănci de alimente pentru ca intervenția să fie direcționată către comunitățile aflate în cea mai mare nevoie;
- constituirea unor stocuri de haine și încălțăminte, sub îndrumarea autorităților, prin organismele de resort, în vederea distribuirii lor către familiile sau persoanele aflate în situație de dificultate majoră;
- asigurarea unor stocuri de obiecte de igienă elementară în vederea distribuirii lor către familii sau către persoane aflate în situație de dificultate majoră și al căror venit este cel mult egal cu salariul minim brut pe economie;
- alocarea resurselor financiare necesare susținerii plății chiriei pentru persoanele singure sau familiile care au venituri cel mult egale cu salariul minim brut pe economie și care nu beneficiază de alte soluții locative;
- sprijinului financiar pentru chirii, a alimentelor și hainelor în concordanță cu evaluările specifice.
„Consider că toate aceste măsuri sunt fundamentale și vin în sprijinul categoriilor deja vulnerabile care, în condițiile generate de pandemia de COVID-19 și a restricțiilor impuse în perioada stării de urgență, riscă să nu-și mai poată asigura nici măcar strictul necesar. Deși intervenția societății civile este de o importanță majoră, fără o intervenție structurată și susținută din partea autorităților, situația persoanelor aflate la limita sărăciei poate degenera în situații dramatice. Măsurile propuse ar putea fi aplicate în perioada stării de urgență si 90 de zile ulterior acesteia, cu posibilitatea de prelungire pentru încă 90 de zile.”, conchide deputatul USR Alin Arsu.
articol preluat de pe www.usr.ro
La ordinea zilei – 12 aprilie 2020
Entry into Jerusalem, by Giotto, 14th century
foto preluat de pe en.wikipedia.org
articole preluate de pe: www.facebook.com; www.agerpres.ro
Este a 103-a zi a anului 2020. Au mai rămas 263 de zile până la sfârşitul anului. Soarele răsare la 06 h 37 m şi apune la 19 h 57 m. Luna răsare la 00 h 17 m şi apune la 09 h 34 m.
Sărbătorile Zilei de 12 aprilie
(Ortodoxe) (†) Intrarea Domnului în Ierusalim; †) Sf. Mc. Sava de la Buzău (Dezlegare la peşte); Duminica a 6-a din Post (a Floriilor)
(Greco-catolice) Duminica 6 din Post (Duminica Floriilor sau a Intrării Domnului în Ierusalim). Sf. ep. Vasile de Parion şi sf. Sava de la Buzău
(Romano-catolice) Învierea Domnului (Paştele) Ss. Iuliu I, pp. m.; Sava Gotul, m.
Ziua internaţională a zborurilor cu echipaj uman în spaţiu
Ziua internaţională a zborurilor cu echipaj uman în spaţiu este aniversată anual la 12 aprilie, fiind instituită de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 65/271 din 7 aprilie 2011, pentru ”a celebra în fiecare an la nivel internaţional începutul epocii spaţiale pentru specia umană, reafirmând contribuţia importantă a tehnologiei şi ştiinţei spaţiale în atingerea obiectivelor de dezvoltare sustenabilă şi de intensificare a nivelului de trai al statelor şi oamenilor”, potrivit www.un.org.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

Dumitru Prunariu si Leonid Popov – foto preluat de pe www.agerpres.ro
Creştinii ortodocşi sărbătoresc Floriile/Arhim. Grădinaru: Biserica nu este prigonită; sfinţim timpul în rugăciune la casele noastre
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc duminică Intrarea Domnului în Ierusalim – Floriile, zi care aminteşte de intrarea triumfală a Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim, unde a fost întâmpinat de mulţimi de oameni cu ramuri de finic, însă, în condiţiile restricţiilor impuse de declararea stării de urgenţă, celebrările vor fi oficiate în biserici de preoţi şi transmise online.
cititi mai mult pe: www.agerpres.ro; www.unitischimbam.ro
Creştinii catolici sărbătoresc Paştele/Doboş: Nu reuşim să mergem noi la Cristos, intră El în casele şi în inimile noastre
Creştinii catolici sărbătoresc duminică Învierea Domnului – Paştele, cea mai mare sărbătoare a Creştinătăţii, iar, în condiţiile restricţiilor impuse de declararea stării de urgenţă, celebrările vor fi oficiate în biserici de preoţi şi transmise online. Cristos înviat din morţi nu este împiedicat de nici o ordonanţă militară şi pentru că nu reuşim să mergem noi la El, intră El în casele şi în inimile noastre, este de părere purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti, pr. Francisc Doboş.
În mesajul său de Paşte Papa a propus anularea datoriilor ţărilor sărace
Papa Francisc a propus duminică, în cadrul mesajului său pascal, “reducerea” şi chiar “anularea” datoriei ţărilor sărace şi a lansat un apel la ridicarea sancţiunilor internaţionale şi la solidaritate în Europa în faţa pandemiei de coronavirus, transmite AFP.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
Omilia Papei Francisc cu ocazia Vigiliei Pascale: “Întunericul şi moartea nu au ultimul cuvânt”
Situația din România – 12 aprilie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică
Până astăzi, 12 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 6.300 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 852 au fost declarate vindecate și externate.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 310 de noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 204 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 24.193 de persoane. Alte 68.757 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 62.328 de teste.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 696 de cetățeni români sunt în continuare confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus) De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 44 de cetățeni români aflați în străinătate, au decedat.
Cetățenii români confirmați cu noul coronavirus în Tunisia și Indonezia au fost declarați vindecați.
În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:
Până la data de 11 aprilie 2020, au fost raportate 727.879 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.
ŢARA
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAŢI*
Italia 147.577 (+3.951)/ 18.851 (+570) / 32.534 (+2.079)
Spania 157.022 (+4.576)/ 15.843 (+605) / 59.109 (+3.441)
Franţa 90.676 (+4.342) / 13.197 (+987) / 26.671 (+1.476)
Germania 117.658 (+4.133) / 2.544 (+171) / 57.400 (+3.487)
Regatul Unit 70.272 (+5.195)/ 8.958 (+980) / 625 (+37)
Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (https://www.ecdc.europa.eu/en)
SITUAȚIE GLOBALĂ LA 11 APRILIE 2020
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAȚI*
1.653.204 (+89.347)/ 102.088 (+7.044)/ 404.372 (+27.638)
*conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/
* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 10-11 aprilie 2020
cititi mai mult pe www.facebook.com/ministeruldeinterne

Situația din România – 12 aprilie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică
#Coronavirus #COVID19 – foto preluat de pe www.facebook.com
#Coronavirus: 1.920 de decese în ultimele 24 de ore în #SUA, bilanţ în uşoară scădere
Statele Unite au înregistrat sâmbătă seara un total de 1.920 de noi decese în ultimele 24 de ore din cauza îmbolnăvirii cu noul coronavirus, ceea ce reprezintă o uşoară scădere comparativ cu zilele anterioare, informează duminică AFP, citând datele furnizate de Universitatea Johns Hopkins. În cursul zilei anterioare, COVID-19 a făcut 2.108 de morţi în SUA, unde epidemia a provocat până acum, în total, 20.506 de decese, cel mai dur bilanţ înregistrat pe glob, conform datelor puse la dispoziţie de menţionata universitatea americană de medicină din Baltimore.
#Coronavirus: Numărul deceselor din Spania a crescut din nou, cu 619 în 24 de ore
Spania a înregistrat duminică 619 decese de coronavirus în ultimele 24 de ore, a anunţat Ministerul Sănătăţii spaniol, informează AFP şi Reuters. Această cifră reprezintă o creştere după trei zile consecutive de scădere şi după ce sâmbătă se înregistraseră 510 decese de pe o zi pe alta, cifra cea mai scăzută în aproape trei săptămâni.
Numărul total al deceselor din cauza coronavirusului în Spania a ajuns duminică la 16.972, de la 16.353 în ziua precedentă, iar numărul cazurilor confirmate în 24 de ore a crescut şi el, la 166.019, de la 161.852. Aceasta înseamnă că duminică au fost anunţate circa 4.100 de cazuri confirmate în 24 de ore, ceea ce reprezintă o scădere faţă de sâmbătă, când s-au înregistrat peste 4.800 de cazuri.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
#Coronavirus: Rusia depăşeşte pragul de 2.000 de cazuri de COVID-19 în 24 de ore
Pentru prima oară, Rusia a înregistrat în ultimele 24 de ore peste 2.000 de cazuri de COVID-19, numărul total al persoanelor infectate ridicându-se în prezent la 15.770, au informat duminică autorităţi locale, citate de EFE. “În ultima zi, în Rusia au fost diagnosticate 2.186 cazuri de COVID-19 în 52 de regiuni”, potrivit informării zilnice a cabinetului de criză creat pentru a gestiona epidemia de coronavirus.
Cel mai mare număr de contagieri – 1.306 – s-a înregistrat la Moscova, principalul focar de infecţie din această ţară, care acumulează o treime din cele 15.770 de cazuri şi peste jumătate din numărul deceselor. În ultimele 24 de ore, din cauza coronavirusului în Rusia au murit 24 de persoane, iar numărul total al deceselor de COVID-19 se ridică la 130. Şi numărul persoanelor vindecate a crescut cu 250 în 24 de ore, ajungând la un total de 1.291.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
#Coronavirus: #China raportează 99 de noi cazuri, dublu faţă de ziua anterioară
China continentală a raportat sâmbătă 99 de noi îmbolnăvire, 97 privind cetăţeni reveniţi din străinătate şi doar două fiind persoane infectate local, informează duminică Reuters. Comparativ, cu o zi înainte se înregistraseră 46 de noi cazuri, conform informaţiilor furnizate duminică de Comisia naţională pentru sănătate. Bilanţul îmbolnăvirilor cu noul coronavirus în China continentală este de 82.052, iar cel al decesele de 3.339.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
#Coronavirus: Argentina prelungeşte carantina obligatorie până pe 26 aprilie
Guvernul argentinian a prelungit sâmbătă carantina obligatorie în marile oraşe cu două săptămâni, până pe 26 aprilie, în încercarea de a limita răspândirea epidemiei COVID-19, dar are în vedere relaxarea măsurilor restrictive în zonele rurale, informează AFP. În Argentina s-au înregistrat până în prezent 1.975 de cazuri de îmbolnăviri şi 82 de decese.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
#Coronavirus: Marea Britanie donează 200 de milioane de lire sterline ţărilor în curs de dezvoltare
Guvernul britanic a anunţat duminică că va acorda ţărilor în curs de dezvoltare 200 de milioane de lire sterline (227.6 milioane de euro) pentru combaterea pandemiei noului coronavirus cu scopul de a “preveni ca un al doilea val mortal să lovească Marea Britanie”, informează AFP şi Reuters. Acest ajutor va fi donat diferitelor organizaţii britanice sau internaţionale, a precizat, într-un comunicat, ministrul dezvoltării Internaţionale: 130 de milioane de lire sterline (148 milioane de euro) vor merge către ONU, din care 65 de milioane sunt destinate Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi 50 de milioane Crucii Roşii Internaţionale.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
Coronavirus: Vast program de sprijinire economică destinat combaterii efectelor pandemiei, votat în Canada
Camera Comunelor din Canada a adoptat sâmbătă un program de subvenţionare a salariilor, considerată cea mai importantă măsură economică de după cel de-al doilea război mondial, pentru a ajuta companiile şi angajaţii acestora să traverseze criza provocată de noul coronavirus, informează duminică AFP. Parlamentul, a cărui activitate este suspendată, a organizat o sesiune extraordinară în timpul weekendului în care se sărbătoreşte Paştele pentru a adopta acest program, evaluat la 73 de miliarde de dolari şi care îşi propune să plătească companiilor 75% din salariile angajaţilor pentru a se evita concedierile masive.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
#Cutremur cu magnitudinea 4,3 în Marea Neagră, duminică dimineaţa
Un cutremur cu magnitudinea 4,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 5:31, în Marea Neagră, la o adâncime de 48 de kilometri, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul s-a produs la 189 de kilometri est de Constanţa, 228 kilometri sud-vest de Sevastopol, 249 de kilometri est de Varna, 287 kilometri sud-est de Brăila şi 295 kilometri sud-est de Galaţi.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
Stirling Moos, legendarul pilot britanic de Formula 1, a încetat din viaţă
Fostul pilot britanic de Formula 1 Stirling Moos, “campionul fără coroană”, a încetat din viaţă la vârsta de 90 ani, după o lungă maladie, a anunţat duminică soţia sa, informează AFP şi Reuters. Considerat unul dintre cei mai mari piloţi din istoria Formulei 1, Moos nu a reuşit să cucerească însă niciun titlu mondial pe parcursul carierei sale.
cititi mai mult pe: www.agerpres.ro; ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
#Coronavirus: Autorităţile italiene vor distribui săptămâna viitoare 2,5 milioane de teste
PREVIZIUNILE SĂPTĂMÂNII 13 – 19 APRILIE ECONOMIC
articole preluate de pe: www.facebook.com; www.agerpres.ro
cititi si:
- Evenimentele Zilei de 12 aprilie în Istorie
- România în stare de de urgență
- Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă – Ghiduri pentru Situații de Urgență – GHIDURI COVID-19;
- COVID-19 Ştiri Oficiale
- Harta interactivă Coronavirus COVID-19 România
- Coronavirus – Coronavirusul sindromului respirator acut sever 2 – COVID-19 – Pandemia de COVID-19 din 2019–2020



