test

„Omul din Piața Tiananmen” oprește temporar înaintarea unei coloane de tancuri la data de 5 iunie 1989, la Beijing, în ceea ce este considerat una dintre cele mai reprezentative imagini ale secolului XX. Această fotografie (una din cele patru versiuni similare) a fost realizată de Jeff Widener de la Associated Press
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org si en.wikipedia.org

foto preluat de pe historia.ro
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

Protestele din Piața Tiananmen („Poarta Păcii Cerești”), din 1989, care au culminat în Masacrul din Piața Tiananmen pe 4 iunie 1989, au fost manifestații efectuate de studenți și intelectuali. Evenimentele sociopolitice care au avut loc în același an au dus la prăbușirea multor guverne comuniste.

Wider shot by Stuart Franklin showing column of tanks approaching Tank Man, who is shown near the lower-left corner – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Comunitatea internațională, organizațiile pentru drepturile omului și analiștii politici au condamnat guvernul chinez pentru masacru. Țările occidentale au impus embargouri asupra Chinei. Guvernul chinez a făcut arestări pe scară largă a protestatarilor și susținătorilor lor, a suprimat alte proteste în jurul Chinei, a expulzat jurnaliști străini, a acoperit strict evenimentele din presa internă, a consolidat forțele de poliție și de securitate internă și a retrogradat protestele. În general, suprimarea a încetat temporar politicile de liberalizare în anii 1980. Considerat un eveniment de răscruce, protestele au stabilit limitele exprimării politice în China și în secolul XXI. Memoria sa este larg asociată cu chestionarea legitimității guvernării Partidului Comunist și rămâne unul dintre cele mai sensibile subiecte din China.

articol preluat de pe ro.wikipedia.org
cititi mai mult despre Protestele şi Masacrul din Piața Tiananmen (4 iunie 1989) si pe en.wikipedia.org

03 iunie 2019 - Mike Pompeo cere Chinei să elibereze deţinuţii politici cu ocazia comemorării represiunii din piaţa Tiananmen

03 iunie 2019 - Tiananmen: 30 de ani după masacru, tabuul persistă în China

02 iunie 2019 – Represiunea din Piaţa Tiananmen a fost justificată (ministrul chinez al apărării)

Un masacru ce putea fi evitat, Piata Tiananmen

articol preluat de pe www.historia.ro

Piața Tienanmen in mai 1988 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

(…)

În loc să descurajeze elanul studenţilor, anunţul oficiosului a trezit din letargie studenţi de la peste 40 de universităţi din China alăturându-se colegilor lor din piaţa Tiananmen. Aceştia au reuşit să călătorească până la Beijing prin complicitatea unor lucrători din transporturi (şi aceştia dorind o serie de reforme). Declaraţia autorităţilor prinvind ce a scris Ziarul Poporului în care se spunea că era exagerată afirmaţia privind zdrobirea studenţilor era deja târzie. Numeroşi scriitori, artişti şi cetăţeni ai oraşului s-au alăturat protestelor studenţeşti.

Protestatarii au speculat excelentul moment extern prin care trecea China:vizita liderului rus Mihail Gorbaciov dar şi prezenţa a numeroşi reporteri şi cameramani occidentali ce nu mai considerea vizita lui Gorbaciov o prioritate ci protestele din Tiananmen. Vizita lui Gorbaciov era importantă deoarece era prima vizită, a unui preşedinte sovietic după răcirea relaţiilor chino-sovietice.

Autorităţile erau astfel legate la mânie neputând să intervină în forţă până când vizita lui Gorbaciov nu se încheia iar ziariştii occidentali erau mutaţi departe de viitorul „teatru de operaţiuni” din piaţa Tiananmen.

La 16 mai 1989, după ce Gorbaciov părăsise China, Zhao Ziyang s-a dus în piaţă şi le-a cerut protestatarilor să renunţe la manifestări. Profund afectat, acesta le-a promis că va rezolva cererile lor. În aceaşi seara acesta a fost dizolvat, Li Peng şi Deng Xiaoping luând frâiele viitoarei represiuni. Odată aflată vestea că guvernul comasează armata în oraş, şi mai mulţi cetăţeni au luat calea pieţei pentru a apăra protestul studenţilor. Trupele au fost primite energic, populaţia împiedincându-i să pună în practică legea marţială, ordonată de guvern. Poporul spera să îi sensibilizeze pe soldaţii chinezi pentru ai alătura cauzei lor.

În aceste condiţii, au fost trimise trupe speciale conduse de comandanţi numiţi personal de preşedintele Yang Shangkun şi de Deng Xiaoping. La 2 iunie 1989, 350.000 de soldaţi din armata chineză înconjurau piaţa Tiananmen. Tancurile şi blindatele nu au lipsit în această operaţiune în care civilii erau neînarmaţi. Noaptea dintre 3-4 iunie s-a soldat cu un adevărat masacru în rândul civililor. Numărul victimelor şi a răniţilor nu a fost făcut public de autorităţi dar observatori ai evenimentelor afirmă că circa 3000 de protestatari au fost ucişi.

Analizând la rece evenimentele, analiştii politici şi istoricii afirmă că guvernul chinez ar fi putut dispersa manifetanţii cu tunuri cu apă, dar, guvernul chinez dorea să ofere un model poporului chinez pentru viitoarele rebeliuni. Masacrul din Piaţa Tiananmen a fost însă un gest specific tradiţiei chineze de a zdrobi opoziţia prin cele mai dure mijloace pentru a evidenţia însăşi lipsa de legitimitate a opoziţiei.

cititi mai mult pe www.historia.ro

O scrisoare deschisă zguduie lumea – adevăruri despre Masacrul din Tiananmen, Piaţa Universităţii a Chinei

articol de Gina Sturdza, preluat de pe epochtimes.ro

3 iunie 2015

Soldiers face to face with student demonstrators during 1989′s Tiananmen Square protests. Photograph: Peter Turnley/Corbis – foto preluat de pe theguardian.com

O scrisoare semnată la 20 mai de unii dintre participaţii de atunci, vehiculată pe internet şi prin paginile ziarelor, a şocat oamenii.

Evenimentele de pe 4 iunie seamănă leit cu cele de pe 14 iunie 1990 de la Bucureşti, care au băgat România în pământ până azi. Poate că similitudinea poate fi explicată prin faptul că Răul este acelaşi peste tot – reprezentat de minciună, ticăloşie, lăcomie, viciu şi pofte nemăsurate.

Într-o lume a lipsei de idealuri, de valori, o lume a pierderii raţiunii, inclusiv a raţiunii de a exista ca rasă, poate că această scrisoare vă va impresiona şi pe dvs. aşa cum a făcut-o deja cu foarte mulţi oameni.

Scrisoarea, scrisă în limba chineză, a circulat prin intermediul grupurilor de e-mail şi pe social media. De curând, publicaţia Global Times, controlată de Partidul Comunist Chinez, i-a dat un impuls de publicitate gratuit – şi o putere dublă

***

Suntem un grup de studenţi chinezi născuţi în anii 1980 şi 1990, care acum studiază în străinătate. Acum douăzeci şi şase de ani, pe 4 iunie, tineri studenţi, aflaţi în primăvara vieţii, cu o dragoste nevinovată pentru ţara lor, la fel ca şi noi astăzi, au murit răpuşi de gloanţele Armatei de Eliberare a Poporului (PLA) pe străzile Beijing-ului. De atunci, această parte a istoriei a fost atât de atent muşamalizată şi protejată, încât mulţi dintre noi ştim astăzi foarte puţin despre asta. Aflaţi în prezent în afara Chinei, am putut accesa fotografii, clipuri video şi ştiri, am putut avea acces nestingherit la declaraţii ale supravieţuitorilor. Simţim replici ale acestei tragedii pe întreaga durată a unui sfert de secol. Cu cât ştim mai mult, cu atât mai mult simţim că avem o responsabilitate solemnă pe umeri. Vă scriem această scrisoare deschisă, studenţi colegi din interiorul Chinei, pentru a împărţi adevărul cu voi şi pentru a expune crimele care au fost comise până la această zi, în legătură cu masacrul din 1989 din Tiananmen.

“Nu avem dreptul de a dicta minţilor voastre, nici de a vă ruga să faceţi ceva, dar avem un vis: că într-un viitor nu prea îndepărtat, fiecare dintre noi va putea trăi într-o ţară fără frică, unde istoria este restaurată şi justiţia realizată”

În jurul orelor 21:30 în noaptea de 3 iunie 1989, focuri de armă au străpuns străzile tensionate din Beijing. În acea zi, trupe ce impuneau legea marţială au deschis focul asupra studenţilor şi rezidenţilor care au protestat paşnic timp de aproape două luni. Demonstraţiile au fost iniţiate de către studenţi, dar oameni din toate categoriile sociale au participat, numărând peste 300.000 de suflete în perioadele de vârf. Zona centrală paşnică de şedere a fost în Piaţa Tiananmen. A fost un moment în care naţiunea a fost încurajată de atmosfera politică relativ liberă şi mai deschisă de pe tot parcursul anilor ’80, când oamenii au avut relativă încredere în Partidul Comunist şi şi-au pus speranţele într-un guvern care s-a auto-intitulat “al poporului”. La un moment dat, când criza economică ameninţa şi corupţia se înrăutăţea, studenţii şi rezidenţii au simţit că trebuia început un dialog cu liderii naţiunii pentru a face ţara un loc mai bun. Niciun moment manifestanţilor paşnici nu le-a trecut prin cap că îi aştepta un masacru planificat.

Acţionând la ordinele lui Deng Xiaoping, Li Peng şi a altor lideri chinezi, PLA şi-a forţat drumul spre Piaţa Tiananmen ca să o cureţe de ocupanţii studenţi. Ei au adus tancuri cu mitraliere montate pe turelă şi trupe care strigau “Nu voi ataca dacă nu sunt atacat” în timp ce deschideau focul asupra civililor. Pe traseul spre Muxidi, mai multe sute de civili neînarmaţi au căzut formând un râu de sânge în timp ce strigau “Fascişti!”, “Ucigaşi!” Printre ei se afla Yan Wen, un student la matematică în vârstă de 23 de ani de la Universitatea Peking, împuşcat mortal de gloanţe în coapsă. El era acolo cu un aparat de fotografiat, pentru a imortaliza istoria. Un altul a fost elevul de liceu în vârstă de 17 ani, Jiang Jielian, hotărât să meargă în Piaţă pentru a fi împreună cu fraţii şi surorile lui mai mari. În vârstă de 19 de ani, Wang Nan a devenit un alt martir. Casca pe care o purta, acum având o gaură de glonţ, se află expusă în Hong Kong. În vârstă de 21 de ani, Wu Xiangdong a avut cu el o scrisoare care suna aşa: “Pentru democraţie şi libertate, pentru soarta naţiunii, fiecare persoană are o responsabilitate.”

Potrivit mărturiilor martorilor, trupele care au intrat în Piaţă au bătut studenţii cu bastoane, chiar dacă cele două părţi căzuseră deja de acord cu privire la retragerea studenţilor; la Liubukou, tancurile au urmărit şi au călcat sub şenile o coloană de studenţi care părăsiseră Piaţa şi mergeau pe jos înapoi la campusurile lor. Fang Zheng, un student senior de la Universitatea Sportivă din Beijing, şi-a pierdut picioarele sub şenilele tancurilor.

Au existat rapoarte neconfirmate că grupuri de protestatari au fost încercuite şi executate în masă. În jurul zilei de 4 iunie, masacre au avut loc în Chendu, provincia Sichuan, şi în alte părţi.

La mijlocul şi la sfârşitul lunii iunie a acelui an, guvernul a emis trei versiuni ale unui “raport privind înăbuşirea revoltelor.” În ele civilii sunt descrişi ca o mafie ce se revoltă. Raportul prezintă un număr precis de morţi şi răniţi din rândul trupelor şi în ceea ce priveşte pierderea de vehicule militare, dar este vagă şi contradictorie cu privire la numărul de morţi civili.

Întrebări rămân: cum de trupe înarmate nu s-au putut apăra [dacă a existat într-adevăr o revoltă]? Dacă n-au putut să se apere, cum au străpuns blocada de sute şi mii de civili? Ce a determinat mulţimea de oamenii să se adune pe străzile capitalei pentru a împiedica invazia trupelor?

Raportul susţine că decesele civililor au fost puţine. Dacă este aşa, de ce modifică în mod repetat numărul celor morţi şi nu publică un număr precis? În cazul în care raportul ar fi credibil, civilii ar fi atacat soldaţii primii. Dacă este aşa, de ce a fost primul deces din rândul soldaţilor raportat numai după trei ore după ce trupele au deschis focul şi sângele a scăldat Muxidi? În timpul protestului, poliţia i-a declarat lui Zhou Fengsuo, unul dintre liderii studenţilor din Piaţă, că “ordinea publică din Beijing nu a fost niciodată atât de bună” ca în ultimele două luni ale “perturbării” şi “revoltei”. Potrivit memoriilor lui Hou Dejian, [cântăreaţă taiwaneză] care a rămas până în ultimul moment în Piaţă, studenţii au insistat pe principii non-violente, chiar până în ultimul moment de retragere forţată şi şi-au aruncat orice bunuri care ar fi putut fi folosite pentru a ataca.

Între timp, atrocităţile trupelor au fost înregistrate în fotografii ale răniţilor ce sângerau, corpurilor stivuite, videoclipuri cu împuşcarea civililor, avize de identificare ale trupurilor în spitale şi numărul de cadavre, reportajul şocant a lui Wu Xiaoyong de la Radiodifuziunea Centrală a Poporului, ca să nu mai vorbim de interogatoriul persistent al Mamelor din Tiananmen în ultimii douăzeci şi şase ani. Dacă toate acestea sunt minciuni, aşa cum pretinde guvernul, ce îi face pe aceşti părinţi, acum albiţi şi fragili, să caute dreptate după atât de mulţi ani în timp ce-şi sacrifică viaţa?

Anul trecut la Capitol Hill din Washington, DC, acest autor al scrisorii s-a întâlnit cu unii dintre supravieţuitorii masacrului. Prezentatorul/maestrul de ceremonie a citit cu voce tare o listă parţială a morţilor, iar oamenii au mers într-un lung şir pentru a-şi aduce omagiul cu flori. De la sute şi până la mii, au existat numere diferite, şi s-ar putea să nu ştim niciodată cu exactitate câţi au murit în acel an la Beijing.

Dar oamenii au asistat la multe crime şocante, şi, probabil, mai multe au avut loc prin colţuri necunoscute fără martori. Unii martori au îmbătrânit, alţii au murit, iar alţii nu îndrăznesc să vorbească, deşi acum trăiesc în condiţii de siguranţă în străinătate. Guvernul chinez nu a îndrăznit niciodată să publice numărul exact al morţilor, şi, în politica faţă de un eveniment istoric de o asemenea magnitudine, l-a portretizat în primul rând, în mod solemn, ca pe o “revoltă anti-revoluţionară”, iar apoi de-a lungul timpului l-a minimalizat ca fiind un “val politic,” ştergându-l sistematic din memoria colectivă a unei generaţii.

Ziua de 4 iunie a devenit o dată “sensibilă” în fiecare an, o dată de ne-menţionat. Un astfel de tabu forţat este o dovadă că atrocităţile împotriva civililor în 1989 sunt ceva despre care Partidul Comunist ar meţine mai degrabă tăcerea, deşi acesta este un Partid care are o istorie criminală a unui război civil, mişcări politice împotriva dreptei, şi Revoluţia Culturală.

Un coleg al acestui autor al scrisorii consideră că evenimentele de acum douăzeci şi şase de ani sunt prea îndepărtate, China de astăzi este tot mai bine şi mai bine, iar el trăieşte o viaţă foarte fericită. În urmă cu doi ani mergeam pe Bulevardul Păcii Eterne. Nu am văzut nicio urmă de sânge sau gloanţe, doar zgârie-nori şi o stradă plină de viaţă cu oameni şi maşini. Trăim în prosperitate, dar ce fel de prosperitate, este – imaginaţia noastră este permanent contestată de amploarea uimitoare a funcţionarilor de rang înalt şi scăzut, iar căsătoria puterii şi banilor, împotriva căreia studenţii s-au opus în urmă cu douăzeci şi şase de ani, a devenit modelul prevalent al economiei de stat.

Regimul lui Xi Jinping flutură steagul anti-corupţiei, dar oamenii obişnuiţi sunt aruncaţi în închisoare pentru desfăşurarea banerelor care cer oficialilor să-şi declare averile. Clanurile lui Deng Xiaoping şi Li Peng, ale căror mâini au fost pătate cu sângele studenţilor, au devenit putred de bogate. Suntem şocaţi să descoperim că suntem guvernaţi de către funcţionari ai căror membri de familie locuiesc în străinătate. Cu alte cuvinte, suntem conduşi de un grup de străini, iar China este doar gâsca ce produce ouăle de aur pentru ei.

Acum douăzeci şi şase de ani, studenţii au vrut libertatea presei; şi douăzeci şi şase ani mai târziu, toate mass-media sunt controlate încă de Departamentul de Propagandă al Partidului, iar jurnaliştii şi avocaţii sunt aruncaţi în închisoare pentru infracţiuni inventate. Crima lui Gao Yu a dus la scurgerea secretelor de stat, sau ultimele orientări ideologice ale partidului de guvernământ. Unii dintre prietenii mei sunt de părere că cei care atrag furia Partidului fac acest lucru deoarece sunt renumiţi şi eminenţi. Noi, pe de altă parte, suntem doar oameni obişnuiţi cărora nu le pasă de politică. Dar sunt oamenii obişnuiţi în siguranţă în faţa răului? Gândiţi-vă la Xia Junfeng, Xu Chunhe, şi fiica lui Tang Hui. Nimeni nu este în siguranţă într-un sistem dictatorial.

Când soldaţii nord-coreeni au trecut graniţa şi au ucis chinezi nevinovaţi, sau atunci când bombardierele birmaneze au bombardat teritoriul chinez, acest guvern de abia a “protestat”. Dacă stăm să ne gândim, singura victorie militară a PLA din ultimii treizeci de ani a fost baia de sânge de pe străzile Beijingului pe 4 iunie 1989!

Aceasta este o prosperitate fragilă şi distorsionată. Cheltuielile de întreţinere a stabilităţii sunt la fel de mari ca bugetul militar; Cenzura Marelui Firewall [sistemul de cenzură online, construit de Partid cu ajutorul Cisco, n.r] este tot mai mare. Toate acestea indică faptul că, în orice moment, adevărul poate ieşi la lumina zilei, şi prosperitatea se poate prăbuşi.

O voce din interiorul Chinei spune că masacrul Tiananmen a fost regretabil, iar Partidul Comunist Chinez a învăţat o lecţie, şi nu vrem să devenim obsedaţi cu asta. Dar suprimarea nu a încetat: adevărul despre 4 iunie este încă acoperit, morţii încă nu sunt împăcaţi, unii supravieţuitori au făcut ani lungi de închisoare, iar Mamele din Tiananmen sunt împiedicate de Securitate să viziteze locurile de înmormântare ale copiilor lor.

Anul trecut, un grup de cercetători a fost reţinut pentru că ţinea, într-un apartament, un seminar de comemorare a acelei zile; o studentă de la Universitatea de Studii Internaţionale din Beijing a dispărut după ce a propus dezvoltarea de software pentru a răspândi adevărul despre Mişcarea Tiananmen.

Între timp, omul care a luat decizia de a deschide focul asupra studenţilor şi civililor a fost admirat şi lăudat ca designer şef [al creşterii economice a Chinei], şi nici ofiţerii, nici soldaţii care au regizat crimele nu au fost aduşi într-o instanţă de drept. Nu vă aşteptaţi ca acest regim să pledeze vinovat. Ei nu-şi vor mărturisi nici erorile pe care le-au făcut după încheierea Revoluţiei Culturale, pentru că ei ştiu prea bine că odată ce îşi recunosc crimele, vor fi probabil loviţi de mânia oamenilor. Ei susţin că au dreptul de proprietate asupra unui “adevăr universal”, dar au construit ziduri înalte pe Internet, şi se ascund în camere întunecate pentru a şterge ştirile şi comentariile. Aceasta este “încrederea lor în teoriile de ghidare” şi “încrederea în calea aleasă.”

Aceasta este un regim criminal. Focul armelor le-a împuşcat legitimitatea pe 4 iunie, şi ceea ce au realizat de la 4 iunie încoace nu este important. Nu cerem Partidului să îndrepte consecinţele evenimentelor din acea primăvară, căci nu cerem criminalilor să reabiliteze numele victimelor lor. Totuşi criminalii trebuie judecaţi. Noi nu uităm, nici nu iertăm, până se va face dreptate şi persecuţia curentă va fi oprită.

Acest autor al scrisorii şi co-semnatarii scrisorii ştiu foarte bine că există consecinţe pentru scrierea şi semnarea acestei scrisori. Dar aceasta este responsabilitatea noastră şi sperăm că cei din interiorul Chinei ştiu această parte a istoriei, şi reexaminează violenţa şi atrocităţile de la începutul Partidului Comunist în 1921. Din Jingangshan [una din bazele timpurii ale PCC în provincia Jiangxi] până la Piaţa Tiananmen, milioane de oameni nevinovaţi au murit, iar ei trebuie pomeniţi.

Trebuie, de asemenea, să reflectăm asupra valurilor nesfârşite de suferinţe. Nu avem dreptul de a dicta minţilor voastre, nici de a vă ruga să faceţi ceva, dar avem un vis: că într-un viitor nu prea îndepărtat fiecare dintre noi va putea trăi într-o ţară fără frică, unde istoria este restaurată şi justiţia realizată. Acesta este visul chinez pe care-l avem – noi, un grup de studenţi chinezi care studiază în străinătate.

Scris de:

Gu Yi (古 懿, Universitatea Georgia, slmngy@uga.edu)

Co-semnat de:

Feng Yun (封 云, Universitatea Centrală din Lancashire)

Chen Chuangchuang (陈 闯 创, Universitatea Columbia)

Zheng Dan (郑 丹, Universitatea Adelphi)

Chen Bingxu (陈炳旭, Universitatea de Stat din Missouri)

Jin Meng (金 萌, Universitatea de Stat din nord-vestul Missouri)

Lu Yan (卢 炎, Universitatea din Albania, SUNY)

Wang Xiaoyue (王 宵 悦, Universitatea din Albania, SUNY)

Wang Jianying (王剑 鹰, Universitatea din Missouri)

Meng Li (Universitatea St. John)

Wu Lebao (吴 乐 宝, Melbourne, Australia).

articol preluat de pe: epochtimes.ro