La ordinea zilei – 22 aprilie 2020

“Trebuie să acţionăm decisiv pentru a ne proteja planeta de ameninţările venite din partea coronavirusului, cât şi a perturbării climei“, transmite secretarul general al ONU, António Guterres, pe pagina ONU dedicată Zilei Pământului - foto preluat de pe www.facebook.com

“Trebuie să acţionăm decisiv pentru a ne proteja planeta de ameninţările venite din partea coronavirusului, cât şi a perturbării climei“, transmite secretarul general al ONU, António Guterres, pe pagina ONU dedicată Zilei Pământului 

foto preluat de pe www.facebook.com
articole preluate din media on-line

 

Sărbătorile Zilei de 22 aprilie

Ortodoxe – Sf. Ier. Teodor Sicheotul, episcopul Anastasiopolei (Harți)

Greco-catolice – Sf. cuv. m. Teodor. Harţi

Romano-catolice – Ss. Soter şi Caius, pp.; Leonida, m.

 

Ziua Planetei Pământ – Ziua Internaţională a Mamei-Pământ (ONU)

În 2020 se marchează 50 de ani de la prima zi dedicată Pământului, căreia i se atribuie lansarea mişcării ecologice moderne şi care este în prezent recunoscută drept cel mai mare eveniment civic al planetei, potrivit sursei menţionate. În condiţiile date ale confruntării cu coronavirusul toţi cetăţenii planetei Pământ sunt chemaţi să acceseze site-ul earthday.org pentru a participa virtual la cea de-a 50-a aniversare a Zilei Planetei Pământ prin conversaţii globale, apeluri la acţiune, spectacole, instrucţiuni video şi multe altele.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Declarație de presă susținută la Palatul Cotroceni (22 aprilie 2020)

Dragi români,

După 15 mai, toată lumea va fi obligată să poarte măști de protecție în spațiile publice închise și atunci când folosim transportul public în comun. Tot după 15 mai, vom renunța la restricțiile privind libertatea de mișcare individuală. Astfel, vom putea să ne deplasăm în spații publice fără să declarăm în prealabil unde și de ce mergem.

Evident, pentru protecția generală a populației și pentru protecția individuală, multe măsuri vor rămâne în continuare în vigoare și după această dată, precum interdicțiile pentru adunări și manifestări publice.

Până când se epuizează actuala stare de urgență, toate restricțiile actuale rămân în vigoare! Până la 15 mai, stați acasă!

 

A fost emis ordinul de ministru privind instrucțiunea de organizare a procesului educațional pe perioada suspendării cursurilor

A fost emis ordinul de ministru privind instrucțiunile pentru crearea și/sau întărirea capacității sistemului de învățământ preuniversitar prin învățare on-line. Documentul precizează măsuri specifice pentru desfășurarea procesului de învățare on-line din învățământul preuniversitar.

Ministerul Educației și Cercetării pune la dispoziția cadrelor didactice, elevilor și părinților o colecție de resurse necesare continuării învățării în mediul on-line. Portalul Digital pe educred.ro centralizează platforme de învățare și resurse educaționale deschise, inclusiv tutoriale și alte materiale de învățare destinate formării și susținerii cadrelor didactice.

Prezența online la cursuri a elevilor și a cadrelor didactice va fi monitorizată de unitățile de învățământ, iar toate informațiile relevante pentru susținerea și îmbunătățirea accesului la învățare vor fi completate în Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR). Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE) va elabora analize semestriale privind accesul elevilor, cadrelor didactice și al unităților de învățământ la resurse pentru învățarea on-line.
cititi mai mult pe www.edu.ro

 

Proiect on-line dedicat fenomenului Piaţa Universităţii: Mărturii ale participanţilor, documente şi expoziţie digitală

Universitatea din Bucureşti lansează un proiect on-line, dedicat împlinirii a 30 de ani de la Fenomenul Piaţa Universităţii, pe website-ul www.piatauniversitatii.unibuc.ro fiind accesibile mărturii ale participanţilor, documente de arhivă, revista presei vremii, precum şi o expoziţie digitală.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Situația din România – 22 aprilie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică

Până astăzi, 22 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 9.710 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 2.406 au fost declarate vindecate și externate.

Totodată, până acum, 508 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, au decedat.

GCS: Încă trei persoane infectate cu noul #coronavirus au murit; în total – 519

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 468 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 288 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 12.809 de persoane. Alte 40.774 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 106.357 de teste.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 953 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus). De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 64 de cetățeni români aflați în străinătate, au decedat. Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 11 au fost declarați vindecați.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 21 aprilie 2020, au fost raportate 967 598 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

ŢARA
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAŢI*

Italia 181228 (+2.256) / 24114 (+454) / 51600 (+2.723)
Spania 200210 (+4.266) /20852 (+399) / 82514 (+1.927)
Franţa 114657 (+2051) / 20265 (+547) / 39842 (+1.805)
Germania 143457 (+1.785) / 4598 (+194)/ 99400 (+4.200)
Regatul Unit 124743 (+4.406) / 16509 (+449) / 640 (+194)

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (https://www.ecdc.europa.eu/en)

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 21 APRILIE 2020

CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAȚI*

2 431 890 (+76.037) /169859 (+5.203)/ 686634 (+35.131)

* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/
* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 20-21 aprilie 2020
cititi mai mult pe www.facebook.com

Situația din România - 22 aprilie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 - Grupul de Comunicare Strategică - foto preluat de pe www.facebook.com

Situația din România – 22 aprilie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică – foto preluat de pe www.facebook.com

 

Coronavirus: 21.340 de morţi în Franţa, dintre care 544 de decese în ultimele 24 de ore (oficial)

Epidemia de COVID -19 a ucis 21.340 de persoane în Franţa de la începutul lunii martie, dintre care 544 de decese au fost înregistrate începând de marţi, dar presiunea asupra spitalelor continuă să scadă, în ultimele două săptămâni fiind raportată o scădere a numărului de pacienţi la terapie intensivă , a anunţat miercuri directorul general al Sănătăţii, Jerome Salomon, relatează AFP.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Coronavirus: Italia depăşeşte pragul de 25.000 de morţi

Italia a înregistrat 437 noi decese legate de noul coronavirus în ultimele 24 de ore, bilanţul total al morţilor crescând până la 25.085, potrivit datelor actualizate date publicităţii miercuri de Agenţia de protecţie civilă, relatează AFP şi Reuters. Bilanţul zilnic al deceselor a scăzut faţă de ziua precedentă, când s-a ridicat la 534. Pe de altă parte, numărul zilnic al cazurilor confirmate a crescut cu 3.370, faţă de 2.729 marţi. Numărul total al morţilor de la izbucnirea epidemiei este acum de 25.085, al doilea cel mai grav bilanţ din lume, după cel din SUA.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Coronavirus: Bilanţul deceselor se stabilizează în Spania

Numărul deceselor în ultimele 24 de ore s-a menţinut stabil în Spania, înregistrându-se 435 de victime, cu cinci mai multe decât marţi, în timp ce cazurile de contagiere au crescut cu 4.211, faţă de 3.968 în ziua precedentă, potrivit Ministerului Sănătăţii citat de EFE şi ABC. Bilanţul total al deceselor provocate de pandemia de coronavirus a ajuns astfel la 21.717, în timp ce cazurile de contagiere au atins un total de 208.389.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Coronavirus: Peste 2.700 de morţi în 24 ore în SUA, unul din cele mai grave bilanţuri zilnice

Numărul morţilor în 24 de ore a crescut brusc, marţi, în Statele Unite, cu 2.751 de decese suplimentare legate de noul coronavirus, potrivit bilanţului prezentat de Universitatea Johns Hopkins, unul dintre cele mai grave înregistrate de o ţară în timp de o zi, notează AFP.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Coronavirus: 828 noi decese în Marea Britanie

Numărul deceselor provocate de COVID-19 în spitalele din Marea Britanie a crescut din nou marţi, fiind înregistrate 828 de noi decese, după cele 449 consemnate luni, una dintre cele mai pronunţate creşteri din ultimele două săptămâni, potrivit datelor transmise de Serviciul Naţional de Sănătate (NHS), citat de agenţia Reuters. Conform acestor date, 24 dintre persoanele decedate (cu vârste cuprinse între 49 şi 91 de ani) nu aveau nicio patologie asociată. Bilanţul deceselor provocate de noul coronavirus în Marea Britanie ajunge astfel la 17.337.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Coronavirus: Numărul deceselor provocate de COVID-19 în Olanda a depăşit 4.000

Numărul de cazuri confirmate de COVID-9 din Olanda a crescut cu 708 în ultimele 24 de ore, ajungând la 34.842, au informat miercuri autorităţile medicale, informează Reuters. Între timp, numărul deceselor provocate de noul coronavirus în această ţară a urcat la 4.054, după recenzarea a 138 de decese noi, a indicat Institutul pentru Sănătate Publică (RIVM) din Olanda în actualizarea sa zilnică.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

 

Coronavirus: Senatul american aprobă un nou plan de ajutorare de aproape 500 de miliarde de dolari

Senatul american a adoptat marţi în unanimitate un nou plan de circa 500 de miliarde de dolari pentru sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii lovite de criza legată de COVID-19, ajutorarea spitalelor şi întărirea depistării coronavirusului, scrie AFP.

Susţinut de preşedintele Donald Trump, acest text prevede că 320 de miliarde de dolari vor fi alocate sub formă de împrumuturi întreprinderilor cu mai puţin de 500 de angajaţi. De asemenea, 75 de miliarde de dolari vor fi ajutoare pentru spitale, 25 de miliarde pentru depistarea coronavirsului, precum şi 60 de miliarde de dolari împrumuturi destinate altor sectoare afectate de criza economică, în special în agricultură.
cititi mai mult pe wwwb.agerpres.ro

 

FMI şi alte instituţii de finanţare regionale sunt de acord să cofinanţeze răspunsul la pandemie

Şefii Fondului Monetar Internaţional (FMI), Fondului Monetar Arab (AMF), Mecanismului European de Stabilitate (ESM) şi ai altor instituţii de finanţare regionale au acceptat marţi să lucreze împreună pentru a atenua impactul economic şi financiar al pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmite Reuters. Într-o declaraţie comună emisă după o teleconferinţă, oficialii au informat că au încheiat un acord de cooperare pentru a facilita cofinanţarea operaţiunilor, în vederea rezolvării necesităţilor statelor membre.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

SUA: Un raport al Senatului confirmă concluzia agenţiilor de informaţii privind ingerinţa Rusiei în alegerile din 2016

Concluzia agenţiilor de informaţii americane potrivit căreia Rusia s-a amestecat în alegerile prezidenţiale din 2016 pentru a sprijini campania republicanului Donald Trump în defavoarea celei a democratei Hillary Clinton s-a bazat pe procese de culegere de informaţii şi de analiză solide, afirmă Comisia pentru Serviciile de Informaţii a Senatului, într-un raport făcut public marţi, notează dpa.

Pentru a analiza evaluarea realizată de agenţii cu privire la ingerinţa Kremlinului, comisia a vizat să răspundă la două întrebări: dacă concluzia finală a răspuns misiunii încredinţate agenţiilor de către preşedintele Barack Obama şi dacă analiza este susţinută de informaţiile prezentate.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

Trump anunţă o “pauză” de 60 de zile a imigraţiei în SUA

 

Incendiile de pădure de la Cernobîl persistă şi sunt alimentate de vântul puternic

Incendiile de pădure din zona de excludere a fostei centrale nucleare de la Cernobîl persistă de aproape trei săptămâni, situaţia fiind miercuri complicată de vântul puternic, relatează agenţia DPA. Potrivit autorităţii statale însărcinate cu gestionarea acelei zone, peste 1.200 de pompieri încearcă să stăpânească incendiile, adăugând însă că nu există vreun risc pentru structura care înveleşte fosta centrală nucleară devastată de explozia din anul 1986.

Aceste incendii au fost favorizate de uscăciunea din ultimele săptămâni, după o iarnă în care a nins puţin şi solul este arid. Experţii de mediu au exprimate temeri că incendiile ar putea răspândi cenuşă radioactivă şi fum cu particule radioactive care eventual să ajungă până deasupra capitalei Kiev, situată la circa 100 de kilometri sud de Cernobîl, unde în ultimele zile aerul a fost încărcat de smog.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Crimă în Liban: Nouă persoane găsite moarte într-un sat cu etnici sirieni

În total, nouă libanezi şi sirieni, printre care doi copii, au fost găsiţi marţi fără viaţă într-un sat la sud-est de Beirut, un masacru încă neelucidat, dar calificat ca “oribil” de premierul Libanului, Hassan Diab, relatează AFP.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Coronavirus: Indonezia extinde restricţiile până la 22 mai

Coronavirus: Irlanda interzice adunările publice cu peste 5.000 de persoane până la sfârşitul lunii august

Coronavirus: În Suedia, la Stockholm s-a depăşit vârful epidemiei de coronavirus (autorităţile sanitare)

Coronavirus: Spania relaxează treptat măsurile de izolare de la jumătatea lunii mai

Coronavirus: În Olanda, şcolile primare vor fi redeschise începând cu 11 mai (premier)

Coronavirus: Turcia are în vedere o revenire la normal spre sfârşitul lunii mai, afirmă Erdogan

Premierul canadian a promis că vânzarea armelor de asalt va fi interzisă după atacul armat din Nova Scotia

#RevistaPresei din 22 aprilie

 

articole preluate din media on-line
cititi si:
- Evenimentele Zilei de 22 aprilie în Istorie
- România în stare de de urgență
- Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă – Ghiduri pentru Situații de Urgență – GHIDURI COVID-19;
- COVID-19 Ştiri Oficiale
- Harta interactivă Coronavirus COVID-19 România
- Coronavirus – Coronavirusul sindromului respirator acut sever 2 – COVID-19 – Pandemia de COVID-19 din 2019–2020

Prima lege monetară din România (22 aprilie 1867)

Monede romanesti

Monedă din aur, din prima serie emisă de Monetăria Statului la 24 februarie/ 8 martie 1870 (efigia principelui Carol I pe avers)

foto preluat de pe www.okazii.ro
articole preluate de pe: monetariastatului.ro; cersipamantromanesc.wordpress.com

 

Toţi susţinătorii instituirii sistemului monetar naţional ştiau că numai moneda de aur şi de argint era expresia independenţei politice şi economice. Astfel, într-o zi de marți, la 24 februarie/ 8 martie 1870, în timpul guvernului Al. G. Golescu, s-a inaugurat la Bucureşti – Monetăria Statului, fabricându-se din rondele importate din Franţa monede din aur (20 LEI) şi din argint (1 LEU), care aveau efigia principelui Carol I pe avers.

Monetăria Statului (1937) - foto preluat de pe www.e-architecture.ro

Monetăria Statului – 1937 (1) - foto preluat de pe www.e-architecture.ro

La 22 aprilie  / 4 mai 1867 s-a adoptat prima lege monetară din România. Legea pentru înfiinţarea unui nou sistem monetar şi pentru fabricarea monedelor naţionaleprin care Leul a fost desemnat unitatea monetară a Statului Român.1 leu era era subdivizat in 100 de bani.

Legea monetară din 22 apr./4 mai 1867 prevedea emisiunea de monede din aur (20, 10 şi 5 lei), argint (2 şi 1 lei, precum şi 50 bani) şi bronz (10, 5, 2, 1 bani).

Baterea monedei din aur şi argint a fost întârziată nu numai de lipsa mijloacelor financiare, dar şi de natura relaţiilor de dependenţă a statului român faţă de Imperiul otoman.

Luând în consideraţie aceste dificultăţi, legea monetară din anul 1867 prevedea ca, pentru început, să se bată doar monede de bronz. Astfel, până la înfiinţarea Monetăriei Statului în anul 1870, a fost comandată baterea de monede la fabricile Watt & Co. şi Heaton din Birmingham, precum şi la monetăria din Bruxelles.

În primul deceniu de la legea monetară au fost bătute monede din aur în cantităţi mici (102 000 lei), faţă de cele din bronz (4 mil. lei doar la prima comandă din 1867) şi de cele din argint (cca 14 mil. lei între 1873-1876).

Până atunci in Romania nu exista cu adevărat un sistem monetar. Principele Alexndru Ioan Cuza a încercat să facă o monedă naţională, numită “român” sau “romanat”, un “român”, având 5 grame şi fiind din argint, dar nu a reuşit din cauza piedicilor puse de Imperiul Otoman, care nu a acceptat ca un stat vasal să aibă monedă naţională.

Dar de unde vine denumirea de “leu”?

Până în secolul XVII, inclusiv, pe teritoriul principatelor circulau multe monede străine, iar leul era o unitate de cont, cu ajutorul careia se aduceau la acelaşi numitor celelalte monede străine.

Leul era o fostă monedă olandeză de argint, numită talerul – leu, sau Lowenthaler, care avea imprimat pe revers un leu ridicat în două labe. Această monedă avea o largă circulaţie pe teritoriul ţării noastre, datorită comerţului dintre Imperiul Otoman şi Vestul Europei.

Din secolul XIII, talerul – leu a dispărut din circulaţie.

Prin legea din 1867 s-a introdus, practic, bimetalismul aur – argint. Unitatea monetară era leul de argint de 5 grame. S-au bătut apoi monedele de argint de 2 lei, de 1 leu şi de 0, 50 de bani. S-au mai bătut monede de aur de 5, de 10 şi de 20 lei, şi monede de cupru de 1, de 2, de 5 şi de 10 bani.

Prima Monetarie a fost infiintata la data de 24 februarie 1870 intr-un sediu de pe Soseaua Kisselef, eveniment desfasurat in prezenta domnitorul Carol I, a primului ministru Alexandru Golescu si a lui I.C. Bratianu.

articole preluate de pe: monetariastatului.ro; cersipamantromanesc.wordpress.com

 

(1) Monetăria Statului a fost înființată în 24 februarie 1870, la trei ani după întemeierea sistemului monetar național al „leu”-lui, într-un sediu de pe șoseaua Kiseleff, eveniment desfășurat în prezența domnitorului Carol I, a primului ministru Alexandru G. Golescu și a ministrului de finanțe Ion C. Brătianu. În anul 1870 Monetăria a funcționat doar câteva luni, timp în care a bătut piese de aur de 20 de lei și de argint de 1 leu, pe rondele importate din Franța.

Din cauza protestului Imperiului Otoman, activitatea monetară a încetat după câteva luni, iar monedele din argint prevăzute în lege au fost executate în Belgia. În 1879, imediat după câștigarea independenței, a fost reluată producția de monede, și a continuat cu deosebită intensitate până în 1885. În 1890 aici s-au bătut din nou monede de aur de 20 de lei.

După 1890 monedele românești au fost bătute în străinătate. Acest sediu a fost demolat în anul 1912, pe locul rămas fiind construit actualul palat al Muzeului Țăranului Român. Abia la 20 decembrie 1935, s-a inaugurat pe strada Fabrica de Chibrituri nr. 30 noul sediu al Monetăriei Naționale din Dealul Filaret, în care funcționează și în prezent. Din 1956, Monetăria a fost subordonată Băncii Naționale a României, iar în 1990 a fost reorganizată ca re­gie autonomă.

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

La ordinea zilei – 21 aprilie 2020

Prețul petrolului a înregistrat valori negative (20 aprilie 2020) - foto preluat de pe romania.europalibera.org

Prețul petrolului a înregistrat valori negative (20 aprilie 2020)

foto preluat de pe romania.europalibera.org
articole preluate din media on-line

 

Sărbătorile Zilei de 21 aprilie

Ortodoxe – Sfintele Paști. Sf. Sfinţit Mc. Ianuarie, Episcop de Benevent. Sf. Mc. Alexandra împărăteasa

Greco-catolice – A III-a Zi de Paşti. Sf. ep. m. Ianuarie şi cei împreună cu el; Sf. pr. m. Teodor din Perga Pamfiliei

Romano-catolice – Sf. Anselm, ep. înv.

 

Ziua mondială a creativităţii şi inovaţiei (ONU)

La 21 aprilie 2020, Organizaţia Naţiunilor Unite aniversează, pentru a treia oară, Ziua mondială a creativităţii şi inovaţiei. Anul acesta, Ziua mondială a creativităţii şi inovaţiei are loc în plină pandemie de COVID-19. De aceea, ONU a făcut un apel la persoanele cu înclinaţii artistice, imaginaţie şi creativitate să trimită desene, filmări, fotografii şi mesaje de impact prin care să promoveze statul acasă, igiena personală, distanţarea socială, dar şi gândirea pozitivă şi solidaritatea. Materialele astfel strânse pot fi văzute la adresa talenthouse.com. Fiecare dintre acestea poate fi cu uşurinţă transmise, mai departe, pe reţelele de socializare.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Israel – Ziua Amintirii Holocaustului şi a Eroismului

Israel comemorează cei 6 milioane de evrei care au fost ucişi în timpului Holocaustului. Ziua Amintirii din Israel a început la apusul soarelui, relatează BBC. Anul acesta, dat fiind contextul epidemic, ceremoniile sunt organizate cu respectarea interdicţiei pentru adunările publice. O ceremonie de stat a fost organizată fără invitați. Marţi, la prânz, sirenele vor suna în tot Israelul. Locuitorii au primit permisiunea să iasă pe balcoane.
articol preluat de pe www.europafm.ro
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

Orban – de Ziua Amintirii Holocaustului: Contextul actual ne face să conştientizăm că viaţa e bunul cel mai de preţ

 

 

Situația din România – 21 aprilie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică

Până astăzi, 21 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 9.242 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 2.153 au fost declarate vindecate și externate.

Totodată, până acum, 482 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, au decedat.

GCS: Încă 9 persoane infectate cu noul coronavirus au murit; România a depăşit pragul de 500 de decese

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 306 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 245 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 13.372 de persoane. Alte 41.136 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 101.552 de teste.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 947 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus). De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 62 de cetățeni români aflați în străinătate, au decedat. Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 11 au fost declarați vindecați.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 20 aprilie 2020, au fost raportate 947.693 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

ŢARA
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAŢI*

Italia 178.972 (+3.047) / 23.660(+433) / 48.877 (+1.822)
Spania 195.944 (+4.218) / 20.453(+410) / 80.587 (+3.230)
Franţa 112.606 (+785) / 19.718(+395) / 38.037 (+849)
Germania 141.672 (+1.775) / 4.404(+110)/ 95.200 (+7.200)
Regatul Unit 120.067 (+5.850) / 16.060(+596) / 446 (+9)

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (https://www.ecdc.europa.eu/en)

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 20 APRILIE 2020

CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAȚI*

2.355.853 (+74.130) /164.656 (+5.145)/ 651.503 (+26.502)

* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/
* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 19-20 aprilie 2020
cititi mai mult pe www.facebook.com

Situația din România - 21 aprilie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 - Grupul de Comunicare Strategică - foto preluat de pe www.facebook.com

Situația din România – 21 aprilie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică – foto preluat de pe www.facebook.com

 

Coronavirus: Olanda a înregistrat 729 de cazuri noi de infectare

Numărul cazurilor confirmate de infectare cu noul coronavirus din Olanda a crescut cu 729, până la 34.134 de persoane, conform unui anunţ făcut marţi de autorităţile din domeniul medical. Conform noului bilanţ, în Olanda s-au înregistrat în ultimele 24 de ore şi 165 de noi decese puse pe seama coronavirusului.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Coronavirus: Numărul de contaminări a depăşit în Rusia pragul de 50.000

Numărul de contaminări cu noul tip de coronavirus a depăşit în Rusia pragul de 50.000, ajungând marţi la 52.700, o creştere cu peste 1.800% comparativ cu 1 aprilie, potrivit statisticilor oficiale zilnice, informează dpa. Mai mult de 450 de oameni au murit în Rusia în urma complicaţiilor legate de COVID-19, cu circa 10% dintre decese înregistrate în ultimele 24 de ore, a informat serviciul federal de monitorizare.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Prăbușire istorică a prețului petrolului la valori negative

Pentru prima oară în istorie, indicele de referință al petrolului din Statele Unite a coborât luni seară la valori negative ca urma a scăderii cererii pe fondul pandemiei de coronavirus și a capacității de stocare insuficiente. Practic, la momentul respectiv cumpărătorii erau cei care primeau bani de la producători pentru a le achiziționa petrolul. Potrivit AFP, la sfârșitul unei sesiuni infernale, un baril de petrol listat la New York pentru livrare în luna mai s-a încheiat luni, pentru prima dată, sub zero dolari.

Prețurile petrolului au ajuns până la -37,63 dolari barilul, acesta fiind cel mai scăzut nivel din momentul în care NYMEX a deschis tranzacțiile futures pe petrol în 1983. De prăbușirea prețurilor a profitat președintele american Donald Trump care a cumpărat 75 de milioane de barili cu scopul de a umple rezerva strategică a SUA. „Ne umplem rezerva strategică de petrol şi ne gândim să punem până la 75 de milioane de barili în rezerve, ceea ce le va umple“, a declarat preşedintele în cursul briefingului cotidian de presă privind pandemia de COVID-19.
cititi mai mult pe romania.europalibera.org

Bursele europene afectate de prăbuşirea preţului petrolului

 

Numele lui Raed Arafat apare pe documentele de cumpărare de măști de protecție supraevaluate pentru COVID-19. El ceruse recent imunitate la achizițiile medicale

Firma unei bucătărese din Giurgiu a cîștigat una dintre primele licitații derulate de ONAC sub stare de urgență. Pentru 1,75 milioane de măști FFP2 statul plătește 28 de lei pe bucată, un preț între de două și de patru ori mai mare față de cel indicat de ofertele depuse de firme la licitațiilor ulterioare, dar pe care statul le-a anulat. Libertatea publică azi un document care arată că numele lui Raed Arafat apare în toate dosarele de achiziție ca ”persoană cu funcție de decizie în procedura de atribuire”. Răspunsul lui Arafat pentru Libertatea a fost ”Eu nu particip la proceduri sau la evaluări” Guvernul Orban a repartizat sute de milioane de euro pentru achizițiile de echipamente medicale, imediat după declararea stării de urgență.
cititi mai mult pe www.libertatea.ro

 

Felia interlopă din afacerea cu măști (articol din 15 aprilie 2020)

Întâi a lucrat cu rakeții din Clanul Sportivilor, apoi a monitorizat achizițiile din ministerul condus de Ludovic Orban, iar acum importă măști și combinezoane medicale turcești de la activiștii politici ai lui Erdogan. O cheamă Simona Ciulavu și, între timp, s-a combinat romantic și financiar cu unul dintre cei mai controversați polițiști români: fostul comisar Petru Pitcovici, anchetat în trei dosare de trafic. Două cu droguri și unul cu influență. Condamnată în trecut pentru activități interlope, femeia a preluat o firmă inactivă exact când Organizația Mondială a Sănătății (OMS) declara pandemia de coronavirus, iar câteva zile mai târziu intermedia deja o comandă în numele Unifarm, marcând un profit de sute de mii de euro.
cititi mai mult pe www.riseproject.ro

 

Poate Curtea Constituțională să desființeze starea de urgență?

În eventualitatea în care ar admite o sesizare împotriva măsurilor de combatere a pandemiei, Curtea Constituţională va putea stabili, cel mult, ca, pe viitor, astfel de măsuri să fie luate după o altfel de procedură, dar nu poate desfiinţa măsurile deja adoptate şi puse în practică. Mai mulţi teoreticieni şi practicieni ai dreptului au început să pună la îndoială constituţionalitatea modului în care sunt reglementate măsurile dispuse în stare de urgenţă pentru limitarea şi combaterea covid-19, măsuri care implică restrângerea exercițiului unor drepturi şi libertăţi.
cititi mai mult pe www.apador.org

 

Lumea, în zorii unui ”deceniu decisiv” pentru libertatea presei, potrivit RSF

Următorii zece ani vor constitui, fără îndoială, “un deceniu decisiv” pentru libertatea presei, criza sanitară actuală amplificând numeroasele dificultăţi economice, politice, precum şi lipsa de încredere de care suferă acest sector, trage un semnal de alarmă “Reporteri fără frontiere” (Reporters sans frontieres, RSF), care a publicat marţi clasamentul mondial cu privire la libertatea presei în lume pentru anul 2020, potrivit AFP. În acest clasament, România ocupă locul 48 dintr-un total de 180, situându-se între Senegal şi Guyana, în scădere cu un loc faţă de anul trecut când se clasase pe poziţia a 47-a.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Migranţii ilegali, soluţia guvernului italian pentru a suplini lipsa lucrătorilor europeni în agricultură în urma coronavirusului

Guvernul de la Roma intenţionează să regularizeze situaţia a mii de migranţi ilegali pentru a suplini astfel lipsa forţei de muncă în agricultură în urma pandemiei de coronavirus, a confirmat marţi ministrul italian de interne, Luciana Lamorgese, relatează agenţia EFE.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

#Siria: Apărarea antiaeriană a doborât rachete israeliene (#Sana)

Apărarea antiaeriană a armatei siriene a intrat în acţiune marţi după tiruri de rachete ale “aviaţiei israeliene” împotriva unor ţinte din centrul Siriei, a transmis agenţia oficială de presă siriană Sana, notează AFP. Agenţia nu a precizat natura poziţiilor vizate în cursul serii în provincia Homs, dar a informat că “apărarea antiaeriană a doborât un număr de rachete înainte de a-şi atinge ţinta”.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Franţa: Tulburări şi acte de vandalism în suburbiile Parisului (media)

Grupuri de tineri au incendiat tomberoane şi au dat foc artificiilor în mai multe suburbii ale Parisului, relatează marţi mass-media din Franţa despre o nouă noapte de tulburări pe fondul restricţiilor impuse de autorităţi din cauza epidemiei de coronavirus, dar care ameninţă fragila pace socială în zone sărace, informează Reuters. Posturile de televiziune BFM TV şi C News au transmis imagini cu artificii lansate în zone precum Villeneuve-La-Garenne, Aulnay-sous-Bois şi Asnieres, în timpul intervenţiei poliţiei anti-revoltă, în timp ce agenţia France Presse a relatat despre incendierea de tomberoane.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

SUA: Trump anunţă că va suspenda temporar imigraţia pentru a proteja locurile de muncă

Preşedintele american Donald Trump a anunţat luni că va suspenda temporar imigraţia către Statele Unite printr-un ordin executiv pentru a proteja locurile de muncă ale americanilor în contextul epidemiei provocate de noul coronavirus, transmit AFP, Reuters şi dpa. ‘În lumina atacului din partea Inamicului Invizibil, ca şi a nevoii de a proteja locurile de muncă ale Marilor noştri Cetăţeni Americani, voi semna un Ordin Executiv pentru suspendarea temporară a imigraţiei în Statele Unite’, a transmis preşedintele american pe Twitter.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Facebook confirmă planurile pentru criptomoneda Libra: Un sistem cu euro, lire sterline, dolari digitali (articol din 17 aprilie 2020)

Facebook regândește planurile pentru propria criptomonedă ― Libra ― și intenționează să lanseze mai multe criptomonede stabile (stablecoins) — fiecare dintre acestea fiind susținută de o monedă fiat, precum dolarul, euro sau lira sterlina, potrivit actualizărilor din ghidului emis de Asociația Libra. Noile informații confirmă știrile apărute în presa internațională la începutul lunii martie. Facebook a regândit sistemul de plăți după ce autoritățile de reglementare din Europa și Statele Unite au anunțat în repetate rânduri că nu vor permite lansarea monedei digitale pe piață, iar mai mulți susținători ai proiectului s-au retras din Asociația Libra.
cititi mai mult pe www.startupcafe.ro

 

Coronavirus: Concertul special ”One World: Together At Home”, vizionat de aproape 21 de milioane de americani

Aproape 21 de milioane de americani au vizionat concertul special “One World: Together At Home”, difuzat pe plan global sâmbătă seară şi organizat în beneficiul angajaţilor aflaţi în prima linie a frontului de luptă împotriva pandemiei de coronavirus, au anunţat luni reprezentanţii companiei Nielsen, citaţi de Reuters. Potrivit Nielsen, acest show cu o durată de două ore, ce a inclus apariţii şi interpretări din locuinţele lor ale mai multor vedete de prim rang din industria de showbiz, precum Taylor Swift, Lady Gaga, The Rolling Stones, Oprah Winfrey şi Beyonce, a fost transmis de 26 de posturi de televiziune americane.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Săptămâna Shakespeare – la Teatrul Bulandra

Săptămâna Shakespeare va fi marcată online la Teatrul Bulandra, ocazie cu care vor fi prezentate, pe pagina oficială de Facebook şi pe site-urile www.bulandra.ro, www.smartradio.ro, producţii de neuitat din repertoriul teatrului, informează un comunicat transmis AGERPRES. Până pe 26 aprilie, pe pagina oficială de Facebook a teatrului vor fi prezentate, cu fotografii şi informaţii, 23 de spectacole pe texte de Shakespeare puse în scenă la Teatrul Municipal Bulandra, în perioada 1947 – 2020.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Spectacolul ”La ţigănci” în regia lui Alexander Hausvater, joi, pe site-ul Teatrului Odeon

Teatrul Odeon continuă seria “Marilor spectacole@odeon” cu transmisia prin livestreaming pe pagina de Facebook a spectacolului “La ţigănci” după Mircea Eliade, regia Alexander Hausvater. Filmarea, care va fi transmisă joi, de la ora 18,00, a fost realizată în 2003, când s-au sărbătorit zece ani de la premieră, potrivit unui comunicat al Teatrului Odeon transmis AGERPRES.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Coronavirus: OMS spune că, în prezent, nu este posibil să fie stabilită sursa precisă a COVID-19

#Coronavirus: 1.433 de morţi în SUA în 24 de ore (Johns Hopkins)

Canada: Bilanţul atacului armat de duminică urcă la 18 morţi

Judo: Matsushita Saburo, fost membru al Comitetului Olimpic Japonez, a decedat la 84 de ani, bolnav de coronavirus

Israel: Netanyahu şi Gantz au semnat acordul pentru un guvern de uniune naţională

Celebrul fotograf american Peter Beard a fost găsit decedat

#RevistaPresei din 21 aprilie

 

articole preluate din media on-line
cititi si:
- Evenimentele Zilei de 21 aprilie în Istorie
- România în stare de de urgență
- Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă – Ghiduri pentru Situații de Urgență – GHIDURI COVID-19;
- COVID-19 Ştiri Oficiale
- Harta interactivă Coronavirus COVID-19 România
- Coronavirus – Coronavirusul sindromului respirator acut sever 2 – COVID-19 – Pandemia de COVID-19 din 2019–2020