La ordinea zilei – 1 mai 2020
Situația din România – 1 mai, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică
foto preluat de pe www.facebook.com
articole preluate de pe www.agerpres.ro
Este a 122-a zi a anului 2020.
Au mai rămas 244 de zile până la sfârşitul anului.
Soarele răsare la 06 h 06 m şi apune la 20 h 20 m.
Luna răsare la 12 h 48 m şi apune la 03 h 08 m.
Sărbătorile Zilei de 1 mai
Ortodoxe – Sf. Proroc Ieremia; Sf. Cuv. Mc. Eftimie, Ignatie și Acachie (Dezlegare la peşte)
Greco-catolice – Sf. pf. Ieremia. Sf. Iosif Muncitorul
Romano-catolice – Ss. Iosif Muncitorul; Ieremia, profet
Ziua Internațională a Muncii
Anual, la data de 1 Mai este sărbătorită, în peste 80 de ţări din întreaga lume, Ziua internaţională a muncii, care este cunoscută şi sub denumirile de Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor. Ziua de 1 Mai este, astăzi, în cele mai multe state, între care şi România, zi nelucrătoare. Pe de altă parte, în multe alte ţări, Ziua internaţională a muncii este prilejul perfect folosit de sindicatele muncitorilor de a face cunoscute revendicările lor sociale sau profesionale.
cititi mai mult pe: www.agerpres.ro; www.unitischimbam.ro
Situația din România – 1 mai, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică
Până astăzi, 1 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 12.567 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 4.328 au fost declarate vindecate și externate.
Totodată, până acum, 726 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, au decedat.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 327 de noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 249 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 12.060 de persoane. Alte 20.886 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 183.688 teste.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 2.348 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus). De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 91 de cetățeni români aflați în străinătate, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 21 au fost declarați vindecați.
În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:
Până la data de 30 aprilie 2020, au fost raportate 1 112 667 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.
ŢARA
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAŢI*
Italia 203.591 (+2.086)/ 27.682(+323)/ 75.945 (+4.693)
Spania 212.917 (+2.144)/ 24.275(+453)/ 112.050 -
Franţa 128.442 (+1.607) / 24.087(+427) / 50.380 (+1.262)
Germania 159.119 (+1.478) / 6.288(+173)/ 123.500 -
Regatul Unit 165.221 (+4.076) / 26.097(+4.419)/ 861 (+4)
Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)
SITUAȚIE GLOBALĂ LA 30 APRILIE 2020
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAȚI*
3.130.800 (+78.430) / 227.051 (+10.488)/ 1.014.931 (+34.170)
.
* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/
* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 29-30 aprilie 2020
* CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB.
Grupul de Comunicare Strategică
cititi mai mult pe web.facebook.com/ministeruldeinterne
Coronavirus: Peste 230.000 de decese în întreaga lume (bilanţ AFP)
Coronavirus: Bilanţul deceselor în Turcia a ajuns la 3.258
Coronavirus: Bilanţ de 2.053 de decese în ultimele 24 de ore în #SUA
Coronavirus: Bilanţul contaminărilor a atins cifra de 85.380 în Brazilia
Nepal: Patru copii, ucişi în explozia accidentală a unui obuz
Patru copii au fost ucişi joi în vestul Nepalului în explozia accidentală a unui obuz, care ar data din timpul războiului civil, relatează AFP. Districtul Rolpa, locul accidentului, a fost timp de un deceniu fief-ul unei rebeliuni maoiste care a apărut în 1996 şi care s-a soldat cu 16.000 de morţi şi sute de dispăruţi. Copiii avea vârstele cuprinse între 5 şi 14 ani şi ‘‘se jucau probabil cu bomba când aceasta a explodat”, a declarat pentru AFP comandantul poliţiei locale, Chitra Bahadur Gurung
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
Egipt: Mai mulţi militari egipteni ucişi şi răniţi într-o explozie în Peninsula Sinai
Armata egipteană a informat despre uciderea sau rănirea a zece militari în urma exploziei unei bombe care a lovit joi un vehicul blindat în provincia Sinai din nordul ţării, informează Reuters şi dpa.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
China: 15 ani de închisoare pentru un jurnalist acuzat că a denigrat Partidul Comunist
Un jurnalist chinez, care – potrivit justiţiei – a denigrat atât Partidul Comunist, la putere, cât şi guvernul, a fost condamnat la 15 ani de închisoare, transmite vineri AFP. Bloggerul Chen Jieren, fost angajat al oficiosului Ziarul Poporului, a fost condamnat joi de tribunalul popular din comitatul Guiyang, din provincia Hunan (centru), a anunţat instanţa într-un comunicat difuzat online. Jurnalistul a fost condamnat pentru incitare la revoltă, extorcare, comerţ ilegal şi corupţie, potrivit tribunalului, care i-a aplicat şi o amendă de 7 milioane de yuani (aproape un milion de euro).
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
Vreme călduroasă, dar instabilă în luna mai; zilele însorite şi calde vor alterna cu cele reci şi ploioase
Vremea va fi călduroasă, dar instabilă în luna mai, zilele însorite şi calde, uneori chiar caniculare, alternând cu zile reci şi ploioase, iar ploile au adesea caracter torenţial, conform caracterizării climatice a lunii mai, publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
SolidarLocal – festival caritabil online, cu peste 40 de artişti şi trupe/Organizator: Ideea a venit din dorinţa de a face bine
Aproximativ 40 de concerte susţinute de artişti şi trupe din România vor fi prezentate vineri, online, în cadrul festivalului caritabil SolidarLocal. SolidarLocal este realizat sub conceptul de “Cel mai mare festival de muzică din sufrageria ta” şi se vrea a fi o invitaţie la solidaritate şi la sprijin pentru cadrele medicale din prima linie de luptă cu noul coronavirus. Biletele pot fi achiziţionate prin intermediul aplicaţiei iabilet.ro, iar cumpărarea lor va genera un cod ce poate fi folosit vineri, pe solidarlocal.ro.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
Siria: Tiruri cu rachete israeliene în sudul ţării
Ungaria: Viktor Orban face apel la răbdare în legătură cu declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis
articole preluate de pe www.agerpres.ro
cititi si:
- Evenimentele Zilei de 1 mai în Istorie
- România în stare de de urgență
- Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă – Ghiduri pentru Situații de Urgență – GHIDURI COVID-19;
- COVID-19 Ştiri Oficiale
- Harta interactivă Coronavirus COVID-19 România
- Coronavirus – Coronavirusul sindromului respirator acut sever 2 – COVID-19 – Pandemia de COVID-19 din 2019–2020
1 Mai – Ziua Internațională a Muncii
1 Mai – Ziua Internațională a Muncii. Aspecte de la demonstraţia oamenilor muncii, cu ocazia zilei de 1 Mai în Bucureşti. (1 mai 1968).
foto preluat de pe „Fototeca online a comunismului românesc”, cota 100/1968
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com
În anul 1889, Congresul Internaționalei Socialiste a decretat ziua de 1 mai ca Ziua Internațională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestații muncitorești. Cu timpul, 1 mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea țărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autoritățile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă.
Istoric
Reducerea normei orare zilnice de lucru stă la originea semnificației zilei de 1 mai, de sărbătoare internațională a lucrătorilor. În anul 1872, circa 100 de mii de lucrători din New York, majoritatea din industria construcțiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore.
Data de 1 mai apare, pentru prima dată, în legătură cu întrunirea, din anul 1886, a Federației Sindicatelor din Statele Unite și Canadei (precursoarea Federației Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor și Tâmplarilor a inițiat introducerea unei rezoluții care stipula ca: „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, și după 1 mai 1886”, sugerându-se organizațiilor muncitorești respectarea acesteia.
La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanți au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite, însă cea mai mare demonstrație a avut loc la Chicago, unde au mers 90 de mii de demonstranți, din care aproximativ 40 de mii se aflau în grevă. Rezultatul: circa 35 de mii de muncitori au câștigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului.
Dar, ziua de 1 mai a devenit cunoscută pe întreg mapamondul în urma unor incidente violente, care au avut loc trei zile mai târziu, în Piața Haymarket din Chicago. Numărul greviștilor se ridicase la peste 65.000. În timpul unei demonstrații, o coloană de muncitori a plecat să se alăture unui protest al angajaților de la întreprinderea de prelucrare a lemnului „McCormick”. Poliția a intervenit, 4 protestatari au fost împușcați și mulți alții au fost răniți.
În seara aceleași zile, a fost organizată o nouă demonstrație în Piața Haymarket. Din mulțime, o bombă a fost aruncată spre coloana de polițiști. Au fost răniți 66 de polițiști, dintre care 7 au decedat ulterior. Poliția a ripostat cu focuri de armă, rănind două sute de oameni, din care câțiva mortal. În urma acestor evenimente, 8 lideri anarhiști, care aparțineau unei mișcări muncitorești promotoare a tacticilor militante, violente, au fost judecați. Muncitorii din Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Franța și Spania au adunat fonduri pentru plata apărării. În urma procesului, 7 dintre aceștia au fost condamnați la moarte (doi având ulterior pedeapsa comutată la închisoare pe viață) și unul la 15 ani închisoare. Șapte ani mai târziu, o nouă investigație i-a găsit nevinovați pe cei 8.
Piaţa Haymarket, 3/4 mai 1886. Gravură din 1886 care a fost cea mai frecvent reprodusă imagine pentru afacerea Haymarket. Ea este incorectă însă deoarece prezintă simultan pe Fielden ţinând o cuvântare, bomba explodând, şi violenţele izbucnind, toate aceste evenimente având loc la momente diferite de timp – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
1 mai 1891 – Tulburările de la Clichy – foto: ro.wikipedia.org
Marş de 1 Mai în Suedia, 1899 – foto: ro.wikipedia.org
Eveniment anual
În anul 1888, la întrunirea Federației Americane a Muncii s-a stabilit ca ziua de 1 mai 1890 să fie data pentru susținerea, prin manifestații și greve, a zilei de muncă de 8 ore. Dar, în anul 1889, social–democrații afiliați la așa–numita Internațională a ll–a, au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internațională a muncitorilor. La 1 mai 1890, au avut loc demonstrații în SUA, în majoritatea țărilor europene, în Chile, Peru și Cuba. După aceasta, 1 mai a devenit un eveniment anual. Până în 1904, Internaționala a ll-a a chemat toți sindicaliștii și socialiștii să demonstreze energic, pentru „stabilirea prin lege a zilei de muncă de 8 ore, cererile de clasă ale proletariatului și pentru pace universală”.
La scurt timp, Federația Americană a Muncii s-a dezis cu totul de 1 mai, celebrând în schimb Labor Day („Ziua Muncii”), anual, în prima zi de luni a lui septembrie. Pe 28 iunie 1894, Congresul SUA a adoptat un act confirmând această dată ca sărbătoare legală. Această decizie a fost luată pentru a repara ofensa adusă greviștilor de la Sindicatul American al Căilor Ferate și al căror protest fusese înăbușit prin trimiterea de trupe. Ziua Muncii în SUA este asimilată grătarelor, autostrăzilor aglomerate și ca ultimul lung week-end al verii.
Instrumentare politică
1 mai a devenit, în aproape toată lumea, Ziua Internațională a Muncii. Există și excepții, de exemplu Australia, Elveția și Statele Unite, unde 1 mai nu este o sărbătoare oficială. În majoritatea țărilor vest europene, ziua de 1 mai este zi liberă.
În țările comuniste, ziua de 1 mai a fost transformată într-o sărbătoare de stat însoțită de defilări propagandistice. Regimurile comuniste încercau să instrumenteze politic o veche tradiție a mișcării muncitorești internaționale. De asemenea, și naziștii au avut tentative de uzurpare a acestor tradiții. Ziua de 1 mai, fusese transformată într-o sărbătoare a comunității naționale germane, promițându-se construirea unui socialism național, în centrul căruia nu se mai aflau muncitorii, ci arianul considerat un prototip al celor ce muncesc. Un discurs rostit de Hitler la 1 mai 1933 este edificator în acest sens: Certurile și neînțelegerile simbolizate de lupta de clasă se transformă acum într-un simbol al unității și înălțării națiunii. Ziua de 1 mai a fost transformată de către naziști într-o sărbătoare propagandistică. Serbările câmpenești, chioșcurile cu bere și spectacolele nu lipseau, dar sindicatele fuseseră interzise. Organizațiile muncitorești au fost înlocuite cu directive de la partidul unic. Peste timp, grupări radicale folosesc retorica nazistă, participând la proteste violente având ca pretext ziua de 1 mai (de exemplu, în Germania).
În România, după evenimentele din decembrie 1989, timp de mai mulți ani, ziua de 1 mai nu a mai fost sărbătorită prin festivități decât la inițiativa unor reprezentanți ai unor partide precum PSM și PRM.
În Germania, 1 mai este zi liberă. Se poartă la butonieră o panglică roșie, în amintirea lui 1 mai 1890, când, în pofida interdicției manifestațiilor de către Sozialistengesetz, militanții Internaționalei au convenit să se întâlnească în parcuri purtând o astfel de panglică. Intrată în uitare în Germania de Vest, ea a fost mare sărbătoare în Republica Democrată Germană.
În România această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mișcarea socialistă în 1890. De atunci și până la instaurarea regimului comunist, atât sub Carol I sau regele Ferdinand, Ziua Muncii a fost marcată prin sărbători câmpenești și ieșiri la iarbă verde.
Ulterior, în perioada regimului comunist, 1 Mai s-a transformat într-o ocazie de preamărire a partidului comunist si a sefilor sai. Autoritățile organizau manifestații uriașe pe marile bulevarde, muncitorii și elevii, în ținute festive, erau încolonați și obligați să scandeze lozinci si sa aducă elogii regimului comunist, la defilări grandioase, cu pancarte uriașe ce afișau chipurile conducătorilor.
1 Mai – Ziua Internațională a Muncii. Aspecte din timpul demonstraţiei oamenilor muncii din Ploieşti, cu prilejul zilei de 1 mai. (1 mai 1968).
Sursa – „Fototeca online a comunismului românesc”, cota 106/1968
După 1990, importanţa propagandistică a acestei date a dispărut, iar românii se bucură de acest eveniment sărbătorindu-l în aer liber, la iarbă verde, la mare sau la munte.
1 Mai în presa antebelică
Sărbătoarea internaţională de 1 Mai apare pentru prima dată în presa românească din secolul al 19-lea.
“În Englitera manifestaţia de 1 Maiu a avut loc în Dumineca următoare a acestei zile. Peste tot manifestaţiunea a avut un caracter foarte impozant. La Londra au luat parte la manifestaţie 60.000 de muncitori. La Hyde-Park, unde s’a ţinut întrunirea, 24 de tribune au fost rădicate de pe care 24 de oratori au vorbit în acelaşi timp. La un semnal convenit, resoluţiuni în favoarea zilei de 8 ceasuri au fost puse la vot şi aprobate prin uriaşe aclamaţiuni”, scria Adevărul în ediția din 1 mai 1893.
În 1919, același ziar titra pe prima pagină: “1 Maiu şi muncitorimea română”. “Anul acesta, muncitorimea serbează ziua de întâi Maiu, în împrejurări cu totul deosebite. Războiul mondial, revoluţiunea cea mare, cum i-a zis un scriitor socialist, s’a terminat şi la Paris, unde se zămisleşte pacea, lumea cea veche cu politica ei de echilibru între popoare e în luptă cu lumea cea nouă, care bate cu pumnii vânjoşi la poarta vieţei, lumea păcei de dreptate şi armonie între popoare (…)”, se spunea în articol.
Ziarul „Acţiunea”din data de miercuri, 30 aprilie 1941, oferea cititorilor în pagina 3 “informaţiuni” despre ziua de 1 Mai: “Preşedinţia Consiliului de miniştri aduce la cunoştinţă că în ziua de 1 Mai – Sărbătoarea Muncii – toate autorităţile publice vor fi închise”, “Mâine, joi, 1 mai 1941, halele şi pieţele Capitalei vor fi închise toată ziua în conformitate cu prevederile Legii pentru reglementarea repausului duminical. Primăria Capitalei invită populaţia să-şi facă aprovizionările din vreme”.
Din ediţia din 30 aprilie 1944 a aceluiași ziar, aflăm că, fiind război, românii au lucrat. Astfel, într-un articol dedicat “Sărbătorii Muncii” se spunea: “Ziua de 1 Mai va fi sărbătorită anul acesta prin muncă. În toate întreprinderile, serviciul se va executa în orele de program obişnuite”.
… 1 Mai în presa comunistă
1 Mai – Ziua Internațională a Muncii. Demonstraţia oamenilor muncii, cu ocazia zilei de 1 Mai în Bucureşti. (1 mai 1967).
Sursa – „Fototeca online a comunismului românesc”, cota 188/1967
Din ziarele tipărite în perioada comunistă se poate vedea rolul zilei de 1 Mai pentru propagandă.
Ziarul partidului comunist, Scînteia, în numărul său din 1 mai 1975, titra pe prima pagină :“Trăiască 1 Mai Ziua solidarităţii internaţionale a celor care muncesc!” şi publica un articol “Sub conducerea partidului, uniţi, încrezători, puternici”.
1 Mai – Ziua Internațională a Muncii. Aspecte de la demonstraţia oamenilor muncii, cu ocazia zilei de 1 Mai, la Craiova. (1 mai 1967).
Sursa – „Fototeca online a comunismului românesc”, cota 184/1967
Același ziar, în numărul din 2 mai 1975, publica un material intitulat “Sărbătorirea Zilei de 1 Mai”, în care se spunea cum “manifestările care au avut loc ieri în întreaga ţară au evocat vibrant bogatele tradiţii revoluţionare de luptă, legăturile de solidaritate internaţionalistă ale clasei muncitoare şi Partidului Comunist Român, contribuţia României la zdrobirea fascismului, marile succese în construcţia socialistă, angajarea fermă a întregului popor pentru înfăptuirea Programului partidului”. Aceeași ediție prezenta “cuvîntul tovarăşului Nicolae Ceauşescu”, la masa “tovărăşească” oferită de Comitetul Central al Partidului Comunist Român.
1 Mai – Ziua Internațională a Muncii. Aspecte de la demonstraţia oamenilor muncii, cu ocazia zilei de 1 Mai, la Constanţa. (1 mai 1967).
Sursa – „Fototeca online a comunismului românesc”, cota 185/1967
Peste ani, în 1989, Scînteia amintea ziua de 1 Mai încă din primele zile ale lunii aprilie, fiind publicate articole cu titluri precum “Oameni ai marilor performanţe”, “Rînduri, rînduri, muncitori”, “Faptele noastre de muncă – mândria noastră” sau “Măsura hărniciei muncitoreşti.”
1 Mai – Ziua Internațională a Muncii. Aspecte de la demonstraţia oamenilor muncii, cu ocazia zilei de 1 Mai în Bucureşti. (1 mai 1968).
Sursa – „Fototeca online a comunismului românesc”, cota 98/1968
Peste două zile, publicaţia Scînteia deschide numărul cu titlul “Trăiască 1 Mai. Ziua muncii, ziua solidarităţii internaţionale a celor care muncesc!”. Putem afla că, de 1 Mai, în capitală, “zeci de mii de bucureşteni s-au îndreptat în prima zi de mai pentru a se bucura în tihnă de reînnoirea naturii, de frumuseţea exploziei vegetale”, “măiestrit dirijată de arta horticultorilor”. “Zeci de mii de bucureşteni s-au «revărsat» în pădurile din preajma oraşului (Pusnicul, Andronache, Băneasa etc.), spre bazele sportive ale pionierilor, uteciştilor, studenţilor sau cele ale diverselor cluburi de la Străuleşti, Băneasa, Tei, Bragadiru, Pantelimon etc.”.
1 Mai – Ziua Internațională a Muncii. Aspecte de la demonstraţia oamenilor muncii, cu ocazia zilei de 1 Mai în Bucureşti. (1 mai 1967).
Sursa – „Fototeca online a comunismului românesc”, cota 189/1967
După 1990, importanța propagandistică a zilei a fost minimalizată, dar oamenii se bucură de acest eveniment, sărbătorindu-l în aer liber, la iarbă verde, la mare ori la munte. În 2003, pentru prima oară în istoria postdecembristă, o confederație sindicală (Blocul Național Sindical) a încercat organizarea unei adunări populare, cu mici, bere și muzică, pentru a serba acestă zi. Criticile nu au lipsit, la fel nici acuzațiile de simpatie pro-comunistă, amintirea propagandei PCR fiind încă vie în conștiința populației.
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com
Războiul Ruso-Turc (1735–1739)
Războiul Ruso-Turc (1735–1739)
foto preluat de pe internetwar.ru
articol preluat de pe ro.wikipedia.org
Războiul Ruso-Turc din 1735–1739 a fost cauzat de tentativele de expansiune ale rușilor la Marea Neagră precum și incursiunile tătarilor crimeeni în Ucraina. Acestea au fost aceleași motive care au dus și la alte conflicte în trecut.
Contextul
Țarina Ana a Rusiei a participat cu succes la Războiul pentru Succesiunea Poloniei și l-a impus pe tronul polono-lituanian pe August al III-lea. Ostilitățile au luat sfârșit printr-un acord semnat în 1735, dar acest conflict și rezultatul său a creat tensiune la Constantinopol. Un alt pretendent la tronul polon, Stanisław Leszczyński, fusese susținut și de Franța, care la rândul său era în bune relații cu sultanul Mahmud I.
După încheierea Războiului de Succesiune, Rusia și-a reorientat spre sud politica externă. În cadrul războiului ruso-persan din 1722–1723, Rusia a obținut unele teritorii persane, dar s-a arătat dispusă să renunțe la pretenții în schimbul unei alianțe antiotomane. Drept casus belli, Rusia a folosit raidurile tătărești în Ucraina și a lansat în primă fază un atac asupra Hanatului Crimeei. Operațiunea s-a soldat cu un eșec. La rândul său, după mai multe operațiuni în 1730–1736, Războiul Turco-Persan s-a încheiat cu Pacea de la Bagdad din 1734, dar Persia și-a reactivat beligeranța de această dată alături de Rusia.
Feldmareșalul Burkhard Christoph von Münnich a reechipat și reînzestrat armata rusă. El era dornic să demonstreze rezultatele reformelor sale, dar avea nevoie de timp pentru ca soarta războiului să se întoarcă în favoarea sa.
![Ana Ivanovna (7 februarie [S.V. 28 ianuarie] 1693 – 28 octombrie [S.V. 17 octombrie] 1740) a domnit ca Ducesă de Courland din 1711 până în 1730 şi ca Împărăteasă a Rusiei din 1730 până în 1740. Ana a fost fiica lui Ivan al V-lea al Rusiei şi nepoată de frate a ţarului Petru cel Mare. S-a căsătorit cu Frederick Wilhelm, Duce de Courland în noiembrie 1710 însă în ianuarie 1711, în urma unui atac cerebral, soţul ei a murit [Louis Caravaque, Portrait of Empress Anna Ioannovna (1730)] - foto preluat de pe ro.wikipedia.org](https://www.unitischimbam.ro/wp-content/uploads/2019/05/Ana-a-Rusiei.jpg)
Ana Ivanovna (7 februarie [S.V. 28 ianuarie] 1693 – 28 octombrie [S.V. 17 octombrie] 1740) a domnit ca Ducesă de Courland din 1711 până în 1730 şi ca Împărăteasă a Rusiei din 1730 până în 1740. Ana a fost fiica lui Ivan al V-lea al Rusiei şi nepoată de frate a ţarului Petru cel Mare. S-a căsătorit cu Frederick Wilhelm, Duce de Courland în noiembrie 1710 însă în ianuarie 1711, în urma unui atac cerebral, soţul ei a murit [Louis Caravaque, Portrait of Empress Anna Ioannovna (1730)] - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
Campaniile din 1736
Până în 1736, Rusia a avut inițiativa în conflict. Armata Niprului, condusă de Münnich și numărând 62.000 de oameni a atacat cetățile otomane de pe Istmul Perekop în mai 1736. În iunie, a ocupat capitala Crimeei, Bahcisarai și în iulie, cetatea Oceacov. Münnich era pe val și făcea planuri de cucerire a Constantinopolului, ceea ce ar fi asigurat accesul rușilor din Marea Neagră în Marea Mediterană și gonirea otomanilor din Europa, dar nu i-a mai putut surprinde pe tătari în câmp deschis. Münnich își pregătise însă în Ucraina provizii de cereale, completate cu cele confiscate de prin Crimeea, doar pentru circa două luni.
Deși declarația de război era în vigoare, atacul rusesc asupra Crimeei i-a luat prin surprindere pe otomani. Marele vizir Silahdar Seyyid Mehmed Paşa a început mobilizarea abia în aprilie, când a primit vestea invaziei rusești. Otomanii veneau în ajutorul tătarilor, care la rândul lor duceau un război de gherilă împotriva armatei ruse, mai puternice și mai moderne. Ei atacau liniile de aprovizionare ale inamicului, dădeau mici lovituri unor detașamente mai izolate, și ardeau câmpurile și casele din calea rușilor. Münnich nu a reușit să-și aprovizioneze corespunzător forțele, și a întâmpinat dificultăți în a înainta pe teren mai accidentat. Mai mult, armata sa a început să sufere de epidemii, și a pierdut mulți oameni din cauza bolilor. În toamnă, a fost obligat să se retragă.
La 19 iunie, o altă armată rusească, Armata Donului condusă de Peter de Lacy, cu 28.000 de oameni, a luat Azovul cu ajutorul flotilei Donului. Turcii s-au apărat cu vigoare, dar asediul a fost scurtat de distrugerea depozitului de muniții al cetății. Comandantul turc a convenit o capitulare condiționată de libera trecere, pe care a primit-o în sunetul fanfarei armatei lui Lacy. În garnizoană trăiau 3.500 de bărbați și 2.500 de femei și copii. În iulie, Lacy a pornit și el către Crimeea, dar a întâmpinat aceleași probleme de logistică pe care le avusese și Münnich și s-a retras la Azov. În anul 1736, efortul rusesc de război a constat în 30.000 de oameni, dintre care 2.000 au murit în lupte.
Războiul Ruso-Turc (1735–1739) – Campania rusa din 1736 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Pacea persană
„Napoleonul Persiei”, cum era numit Nadir Șah, a semnat un acord cu otomanii la Constantinopol la 17 octombrie 1736. Frontierele convenite erau aceleași cu cele stabilite în timpul sultanului Murat al IV-lea cu un secol în urmă. Războiul din Persia mersese bine pentru otomani, dar pacea acordată persanilor era una generoasă. Otomanii nu au regretat însă aceasta, deoarece acum își puteau concentra efortul în nord, contra Rusiei. Ajuns la putere în 1726 în urma unei răscoale din Afganistan, Nadir a fost ales în 1736 șah al Persiei. El a înlăturat vechea dinastie safavidă și a fondat noua dinastie Afsharidă.
Nader Shah Afshar (August 1688 – 19 June 1747) - cititi mai mult pe en.wikipedia.org
Războiul în 1737
Ostilitățile s-au reluat în anul următor, Lacy atacând Crimeea pe o altă rută și reușind să provoace pierderi grele tătarilor cu o armată de 40.000 de oameni. Simultam, Münnich a trecut Niprul cu 80.000 de oameni în câmpiile Ucrainei, suprinzând din nou cetatea Oceacov, pe care a cucerit-o în urma unei alte norocoase explozii a depozitului de muniții. Au reapărut apoi însă aceleași probeleme ca în campania din anul precedent; lipsa de provizii și epidemiile l-au forțat să se întoarcă din nou spre nord-est.
Imperiul Otoman și Rusia au întreținut în continuare negocieri de pace. Emisarii Austriei au jucat rol de mediator până la sfârșitul verii lui 1737, deși Austria semnase un acord secret cu rușii încă din ianuarie. Acțiunile rușilor au eșuat, ceea ce i-a făcut pe aceștia să se arate dispuși să împartă prada cu Habsburgii austrieci. Austria dorea să se implice mai mult în Balcani, și în același timp să limiteze influența rusească. Negocierile cu otomanii, purtate în cadrul congresului de la Nemirow, au esuat în august, iar austriecii au intrat în război de partea rușilor. Armatele austriece au atact Niš și Vidin așteptându-se să primească întăriri rusești prin Țara Românească. Austriecii au ocupat Nišul, dar succesele lor au scăzut după aceea. Otomanii au recucerit Nišul în octombrie și Austria a suferit o serie de înfrângeri.
Yeğen Mehmed pașa a fost numit mare vizir la 3 decembrie 1737. Armata otomană a început să dea semne de redresare și cursul războiului a început să-i fie favorabil.
![Burkhard Christoph Graf von Münnich (19 May [O.S. 9] 1683 – 27 October [O.S. 16] 1767) - foto preluat de pe en.wikipedia.org](https://www.unitischimbam.ro/wp-content/uploads/2019/05/Burkhard-Christoph-von-Muennich.jpg)
Burkhard Christoph Graf von Münnich (19 May [O.S. 9] 1683 – 27 October [O.S. 16] 1767) - cititi mai mult pe en.wikipedia.org
Campaniile din 1738
În 1738, războiul s-a desfășurat similar. Lacy a atacat din nou Crimeea, dar nu a mai avut succes. Münnich a pornit spre vest de această dată cu 100.000 de oameni către Nistru, dar din nou a fost forțat să se retragă de foamete, lipsă de provizii, epidemii și de hărțuirea turcilor. În Balcani, armata austriacă nu reușea să se impună în fața otomanilor.
Iarna, s-au încercat noi tratative de pace, care nu au reușit nici de această dată să se materializeze, din două motive. Pe de o parte, după succesele repurtate contra Austriei, turcii și-au mărit pretențiile, și pe de altă parte Münnich reușise să o convingă pe țarină să-i accepte „planul oriental”, acela de a invada Principatele Dunărene, vasale otomanilor, și de a le folosi apoi ca bază pentru atacarea Constantinopolului.
Războiul Ruso-Turc (1735–1739) – foto preluat de pe commons.wikimedia.org
Campaniile din 1739
Münnich și-a dus în 1739 o mare armată pe Prut, ca și Petru cel Mare în Războiul Ruso-Turc din 1711. Ca și înainte, Münnich a înaintat prea mult și legăturile sale cu armata din Rusia au rămas expuse atacurilor turcilor și tătarilor. Otomanii l-au încercuit, dar Münnich nu a descurajat și a lansat un atac în urma căruia a reușit, ca prin minune, să rupă încercuirea. În august, la Stăuceni, el a simulat un atac, după care i-a surprins și i-a distrus pe turci. În plus, Münnich a cucerit Hotinul aproape fără luptă. După ce au căpătat astfel acces la proviziile turcilor, rușii au reușit să ocupe și mare parte din Țara Românească la sfârșitul verii și începutul toamnei lui 1739. Rușii au avut destul de mult succes până când Münnich a primit cu surprindere vestea că austriecii ceruseră pace.
În 1739, generalii otomani și-au concentrat forțele pe Dunăre pe frontul austriac, unde austriecii nu au putut aduna decât un sfert din forțele pe care le aveau otomanii. În luptă deschisă, ei ar fi fost zdrobiți, așa că s-au retras la Belgrad. Armata lui Münnich a rămas astfel între otomani și Marea Neagră fără sprijin din flanc.
Cetatea Hotin, cetate localizată pe malul abrupt al râului Nistru în orașul Hotin din regiunea Cernăuți (în vestul Ucrainei) – foto preluat de pe romaniaimaginideierisiazi.wordpress.com
Pacea
Austria a semnat Pacea de la Belgrad la 21 august 1739 renunțând la teritoriile obținute prin Pacea de la Passarowitz în 1718, nordul Serbiei, nordul Bosniei și Oltenia.
Tratatul de la Belgrad a fost un tratat de pace semnat la 18 septembrie 1739, în Belgrad (Serbia), între Imperiul Otoman și Imperiul Habsburgic. Astfel se punea capăt conflictului care durase timp de patru ani (1735-1739), în care Habsburgii, împreună cu Imperiul Rus au luptat împotriva otomanilor. Prin acest tratat, Habsburgii cedau otomanilor nordul Serbiei (incluzând Belgradul), iar Valahiei (controlată de otomani) Oltenia, câștigată în 1718 prin Tratatul de la Passarowitz, stabilind linia de demarcație de-a lungul râurilor Sava și Dunăre. Retragerea habsburgică a forțat Rusia să accepte pacea prin Tratatul de la Niš, ce punea astfel capăt războiului ruso-turc, obținând însă permisiunea de a construi un port la Marea Azov, dorință mai veche a ei.
Treaty of Belgrade (18 September 1739) Political situation before the war 1737-1739 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Din cauza păcii semnate de austrieci, rușii nu au putut profita de succesele lui Münnich, întrucât flancul rămăsese descoperit. În plus, perspectiva unui nou război cu Suedia i-a obligat și pe ruși să accepte pacea. Pacea de la Niš s-a semnat la 3 octombrie 1739. Rușii au obținut o pace puțin mai favorabilă, prin aceea că le rămânea Azovul cucerit la începutul războiului, dar cu condiția de nu-l fortifica. Rușii au suferit cele mai grele pierderi în război, mai ales din cauza epidemiilor. Deși Münnich nu a planificat atent și a făcut planuri prea îndrăznețe, el a avut dreptate în aceea că armata rusă modernizată devenise mai puternică decât cea otomană.
Treaty of Belgrade (18 September 1739) Political situation in 1739, after Treaty of Belgrade – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Pacea de la Niš a dus la 30 de ani de pace pentru Imperiul Otoman, timp în care vecinii și inamicii săi au fost ocupați cu alte războaie. La est, Persia lui Nadir Șah a dus mai multe războaie cu vecinii înainte de a fi asasinat. La vest și la nord, Austria și Rusia au fost implicate mai întâi în Războiul de Succesiune Austriacă din 1740–1748 și apoi în Războiul de Șapte Ani din 1756–1763. Pentru puterea Imperiului Otoman, aceasta nu a fost un fenomen favorabil, armata sa rămânând în afara conflictelor europene și nemodernizându-se într-o perioadă în care s-au dezvoltat numeroase inovații, aplicații și tehnici de luptă.
articol preluat de pe ro.wikipedia.org
cititi mai mult despre Războiul Ruso-Turc (1735–1739) si pe: en.wikipedia.org; internetwar.ru
cititi si:
- Războiul Ruso-Turc (1877–1878)
- Războiul Ruso-Turc (1806–1812)