test

 

 

 

 

 

 

 

* Legea 55/2020 nu este o lege a stării de alertă * Era necesară această lege? * Se sancționează contravenții inexistente * Dublă sancționare pentru nerespectarea carantinei și a izolării * Dublă sancționare pentru organizatorii de mitinguri * Vom avea conferințe pe terase? * Măsuri neclare * Măsuri dubioase * Amenzi egale pentru stat și cetățeni * Ne vor amenda pompierii?

_______

CUPRINS

I. Legea 55/15 mai 2020 NU este o ”lege a stării de alertă”!

1. Observații

2. Întrebări

3. Note

3.1. Cadrul legal minim necesar pentru starea de alertă exista deja

3.2. Legea 55/2020 nu era neapărat necesară!

3.3. Necesitatea unei legislaţii clare

II. Sancţiuni şi aberaţii ale Legii anti-COVID-19 nr. 55/2020

1. Sancţiuni pentru contravenţii inexistente

1.1. Se sancţionează împiedicarea/neluarea unor măsuri “stabilite” la alineatul (4) al articolului 5, alineat care nu există!

1.2. Se sancţionează o contravenţie neprevăzută nicăieri

2. Echivoc în exprimare – deci, echivoc în interpretare

2.1. Despre desfăşurarea, limitarea şi suspendarea activităţii unor instituții și operatori economici

2.2. Dublă sancţionare a nerespectării carantinei şi izolării la domiciliu

2.3. Dublă sancționare pentru organizatorii de mitinguri

2.4. Spații deschise versus spații închise. Vom avea conferințe pe terase?

3. Structură proastă, conținut neclar, interpretări subiective

3.1. Structură proastă

3.1.1. Domeniul economic cuprinde și mitingurile!

3.1.2. Alte prevederi nelalocul lor în secțiunea Domeniul economic

3.2. Conținut neclar, prevederi dubioase

3.2.1. Măsuri de protecție a vieții, de reziliență sau de risc?

3.2.2. Măsuri inutile și îndoielnice

3.2.3. Amenzi egale pentru stat și pentru persoane fizice

3.2.4. Cine și cum ne amendează?

III. Considerații finale

_______

Așa cum am subliniat de multe ori în articolele mele, nu sunt jurist, ci doar un cetăţean care vrea să înţeleagă legile rânduite de legiuitori, pentru a le respecta cum se cuvine. Din păcate, însă, parlamentarii noștri adesea votează legi pline de contradicţii, de exprimări obscure (ba uneori și de prevederi neconstituţionale), ce pot duce la interpretări aleatorii și subiective ale legii și, ca atare, la abuzuri ale autorităţilor. Ei bine, recenta Lege 55/15 mai 2020, zisă a stării de alertă, nu face excepţie și îmi exprim, ca de obicei, rugămintea ca juriștii ce vor citi acest articol să intervină, întru lămurirea deplină a prevederilor acestei legi, cu observaţii avizate, mai pertinente, desigur, decât cele pe care urmează să le prezint mai jos.

Așadar:

I. Legea 55/15 mai 2020 NU este o ”lege a stării de alertă”!

 

Denumirea oficială exactă și completă a acestei legi este următoarea: ”LEGE nr. 55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”.

Obiectul acestei legi este stabilirea unor măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, așa cum se precizează la art. 1, alin. (1) din lege:

Articolul 1

(1)Prezenta lege are ca obiect instituirea, pe durata stării de alertă declarate în condiţiile legii, în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, a unor măsuri temporare și, după caz, graduale, în scopul protejării drepturilor la viaţă, la integritate fizică și la ocrotirea sănătăţii, inclusiv prin restrângerea exerciţiului altor drepturi și libertăţi fundamentale.

Prin urmare: Legea 55/2020 nu este o lege a stării de alertă, ci o lege specială pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Pe scurt, s-ar putea face referire la ea ca la ”Legea anti-COVID-19” sau, desigur, în alţi termeni echivalenţi, dar nu în cei vehiculaţi asiduu de politicienii și jurnaliștii noștri zilele acestea.

1. Observații

Din cele de mai sus reies câteva lucruri evidente (și importante, aș zice):

1.1. Această lege se referă strict la măsurile de luat pe perioada pandemiei de COVID-19.

1.2. Starea de alertă este declarată ”în condiţiile legii” (dar nu în condiţiile acestei legi?).

1.3. Conform obiectului Legii 55/2020, starea de alertă la care se face referire în cuprinsul acestei legi este cea declarată de guvern strict pentru actuala pandemie de COVID-19. Or, o stare de alertă poate interveni și pentru prevenirea și combaterea efectelor altor epidemii/pandemii, dar și a unor dezastre naturale (inundaţii, cutremure, incendii, alunecări de teren etc.).

2. Întrebări

2.1. Ce se întâmplă în cazul în care – Doamne ferește! – ne vom confrunta în viitor cu alte epidemii / pandemii sau dezastre? Adoptăm legi speciale pentru fiecare în parte?

2.2. În condiţiile cărei legi, totuși, se declară o stare de alertă, alta decât cea legată de pandemia de COVID-19?

3. Note

            3.1. Cadrul legal minim necesar pentru starea de alertă exista deja

Actualmente (atât înainte, cât și după Legea 55/2020) starea de alertă (orice stare de alertă) și măsurile de luat în timpul unei stări de alertă pot fi instituite în temeiul unor Ordonanţe de Urgenţă ale Guvernului, respectiv OUG 1/2014 și 21/2004, cu modificările și completările ulterioare – ultimele dintre acestea stabilite prin OUG 68/14 mai 2020, care va trebui aprobată prin lege, ca orice ordonanţă, de altfel (proiectul de lege pentru aprobarea acestei ordonanţe este înregistrat la Senat pentru dezbatere). Încă nu avem, deci, o lege privitoare la starea de alertă, în general. Legea 55/2020 se referă la instituirea unor măsuri speciale, aplicabile numai pe perioada stării de alertă declarate din cauza pandemiei de COVID-19.

            3.2. Legea 55/2020 nu era neapărat necesară!

Aşadar, cadrul legal minim necesar pentru instituirea stării de alertă există totuşi (şi exista şi anterior Legii 55/2020); de altfel, el a fost invocat chiar în Hotărârea nr. 24 din 14.05.20 a CNSU, privind instituirea stării de alertă. Însă, aşa cum se va vedea mai jos, exista deja, înainte de legea specială 55, şi un cadru mai larg.

Starea de alertă este declarată, conform legislaţiei în vigoare, de către Guvern – printr-o hotărâre, care trebuie să respecte prevederile art. 53 din Constituţia României (conform căruia, pentru apărarea sănătăţii publice, exerciţiul unor drepturi sau libertăţi poate fi restrâns numai prin lege). Iar măsurile privitoare la situaţiile de risc epidemiologic se iau, conform Legii Sănătăţii Publice nr. 95/2016, de către instituţiile răspunzătoare de sănătatea publică, fiind stabilite prin Ordin al Ministrului Sănătăţii. Mai mult încă: potrivit aceleiași Legi nr. 95/2016, printre funcţiile principale ale instituţiilor însărcinate cu sănătatea publică se numără și instituirea stării de alertă epidemiologică, respectivele instituții fiind îndrituite să ia măsuri speciale specifice într-o astfel de situaţie, inclusiv măsuri de limitare a circulaţiei persoanelor (deci, de îngrădire a unor drepturi), respectarea acestor măsuri fiind o obligaţie a tuturor persoanelor fizice și juridice române:

Articolul 5 (L 95/2016)

Funcţiile principale ale asistenţei de sănătate publică vizează: [...]

i) prevenirea epidemiilor, inclusiv instituirea stării de alertă epidemiologică

Articolul 25 (L 95/2016)

(1) Instituţiile şi unităţile sanitare care asigură asistenţa de sănătate publică, în cazul apariţiei unui focar de boală transmisibilă, precum şi în situaţia iminenţei izbucnirii unei epidemii, au obligaţia să dispună măsuri specifice.

(2) Măsurile privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de epidemii, precum şi bolile transmisibile pentru care declararea, tratamentul sau internarea sunt obligatorii se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii.

Articolul 27 (L 95/2016)

[...] (5) În situaţii de risc epidemiologic, personalul împuternicit poate dispune măsuri speciale pentru bolnavii, suspecţii şi contacţii de boli transmisibile sau purtătorii de germeni patogeni, precum şi alte măsuri de limitare a circulaţiei persoanelor.

Articolul 3 (L 95/2016)

Protecţia sănătăţii publice constituie o obligaţie a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, precum şi a tuturor persoanelor fizice şi juridice.

Iată, aşadar, că exista deja o lege – Legea Sănătăţii nr. 95 / 2006 care probabil ar fi putut sta, conform Constituţiei, la baza unor măsuri restrictive şi atingătoare de drepturi, întru protecţia sănătăţii publice. Această lege ar fi putut fi, eventual, mai mult sau mai puțin modificată de parlament; probabil ar fi fost suficiente două-trei prevederi în plus (gen ”se poate îngrădi libertatea întrunirilor” și ”pot fi interzise diverse activități și manifestări în spații publice închise sau deschise” – deși și acestea pot fi încadrate la măsurile de ”limitare a circulației persoanelor”, permise de Legea 95), măsurile specifice de protecție urmând a fi luate prin ordine ale unor ministere, la solicitarea și cu cooperarea Ministerului Sănătății, și aprobate prin hotărârea de guvern de instituire a stării de alertă.

Iar în completarea celor de mai sus există Codul Penal, cu prevederile sale referitoare la zădărnicirea combaterii bolilor – art. 352 (prevederi recent actualizate prin OUG, deşi poporul român abia şi-a exprimat, printr-un referendum, dorinţa ca astfel de modificări să nu se mai facă prin ordonanţe).

Probabil că pașii logici de urmat de către guvern ar fi trebuit să fie: 1. Ministerul Sănătăţii emitea un ordin de ministru, prin care se declara stare de alertă epidemiologică și se stabileau măsurile speciale specifice acestei stări, inclusiv măsuri de limitare a circulaţiei persoanelor, după cum prevede legea 95 (și permite Constituţia); 2. Guvernul emitea o hotărâre prin care declara starea de alertă la nivel naţional, întărind și impunând prin această hotărâre măsurile dispuse prin ordinul MS (eventual și prin ordine ale altor ministere), cu evidenţierea cadrului legal aplicabil pentru nerespectarea respectivelor măsuri (Codul Penal, poate și alte legi aferente situației curente). Atât și nimic mai mult(!?). Nu era necesară o lege specială anti-COVID-19 pentru instituirea stării de alertă.

Aşadar, aparent, dacă a existat un “vid legislativ” în weekendul 15-17 mai a.c., acesta a fost “creat” şi menţinut artificial, şi, teoretic, bâlbâiala de acte normative din 11-18 mai 2020 n-ar fi fost necesară. Problema cea mare, însă, a fost faptul că guvernanţii noştri au fost preocupaţi în ultimele două luni în (mult) mai mare măsură de (restricţionarea unor drepturi şi) aplicarea unor aspre sancţiuni decât de prevenirea extinderii epidemiei sau de informarea corectă şi educarea populaţiei în acest sens. Iar pentru încălcarea acestor drepturi trebuia să aibă un cadru legislativ cum se cuvine – de unde şi Legea 55/2020 anti-COVID-19.

            3.3. Necesitatea unei legislaţii clare

Poate că a venit, totuși, vremea să avem legi clare și distincte pentru starea de alertă, starea de asediu, starea de urgenţă (așa cum avem o lege pentru starea de război, de pildă) nu să bâjbâim, în anul de graţie 2020, prin ordonanţe de urgenţă sau legi speciale circumstanţiale, încropite pe genunchi, pe parcursul confruntării cu diverse nenorociri și dezastre…

Iar dacă Parlamentul ținea morțiș să aprobe Hotărârea de Guvern de instituire a stării de alertă, în cazul în care această stare e declarată la nivel național (pentru că, printre altele, și acesta a fost scopul: cel de limitare a puterilor Executivului), n-avea decât să elaboreze temeinic, documentat și profesionist și să aprobe o adevărată lege a stării de alertă, nu o lege anti-COVID-19.

II. Sancţiuni şi aberaţii ale Legii anti-COVID-19 nr. 55/2020

 

Ţin să atrag atenţia cititorilor că mai mult ca sigur mi-au scăpat unele aberaţii ale Legii anti-COVID-19 nr. 55/2020, întrucât atenţia mea s-a îndreptat preponderent către secţiunile legate de sancţiuni, în calitatea mea de cetăţean care vrea să ştie ce constituie contravenţie pe timpul stării de alertă (şi cum se pedepsesc contravenţiile, desigur).

Trec peste faptul că în secţiunea “Domeniul economic” din capitolul “Măsuri sectoriale” figurează inclusiv prevederile privind interzicerea mitingurilor (numai legiuitorii noștri știu ce legătură o exista aici) şi voi aborda direct problema măsurilor ce pot fi impuse pe perioada stării de alertă, respectiv a sancţionării nerespectării acestor măsuri, conform Legii anti-COVID-19.

1. Sancţiuni pentru contravenţii inexistente

De departe una dintre cele mai mari aberații ale acestei legi este sancţionarea unor contravenţii inexistente de jure. Astfel:

1.1. Se sancţionează împiedicarea/neluarea unor măsuri “stabilite” la alineatul (4) al articolului 5, alineat care nu există!

a) Conform art. 65, lit. ș), constituie contravenţie împiedicarea de către orice persoană fizică a efectuării lucrărilor pentru demolarea parţială sau totală a unor construcţii, instalaţii sau amenajări, mutarea/dezmembrarea unor bunuri/mijloace mobile ori pentru inundarea controlată a unor terenuri, culturi, plantaţii sau păduri, stabilite potrivit art. 5 alin. (4) lit. h). Fapta aceasta s-ar pedepsi – dacă măsurile respective ar fi stabilite în alineatul inexistent – cu amendă între 500 şi 2.500 lei (art. 66, lit. a).

b) Aşijderea, se consideră contravenţie (art. 65, lit. s) – sancţionabilă cu amenzi între 1.000 şi 5.000 lei (cf. art. 66, lit. b) – neefectuarea lucrărilor pentru demolarea parțială sau totală a unor construcții, instalații sau amenajări, mutarea/dezmembrarea unor bunuri/mijloace mobile ori pentru inundarea controlată a unor terenuri, culturi, plantații sau păduri, de către persoanele fizice sau juridice ori de către personalul instituțiilor și autorităților publice desemnate potrivit art. 5 alin. (4) lit. g). Doar că la alineatul 4, lit. g) nu e desemnat nimeni, pentru că alineatul nu există.

1.2. Se sancţionează o contravenţie neprevăzută nicăieri

În sfârşit, conform art. 66, lit. c), se sancţionează cu amendă de la 2.000 la 10.000 lei contravenţia prevăzută la articolul 65, litera t). Doar că art. 65 merge doar până la litera ş) inclusiv, deci litera t) nu există.

2. Echivoc în exprimare – deci, echivoc în interpretare

            2.1. Despre desfăşurarea, limitarea şi suspendarea activităţii unor instituții și operatori economici

Printre măsurile de diminuare a impactului de risc pe care le poate lua guvernul în perioada stării de alertă, Legea 55/2020 prevede (la art. 5, alin. (3), lit. f) limitarea sau suspendarea pe durată determinată a activității unor instituții sau operatori economici. Toate bune şi frumoase, dacă în lege nu s-ar face trimiteri echivoce care implică această măsură, astfel:

a). Conform art. 65, lit. r), constituie contravenţie nerespectarea de către conducătorii instituțiilor sau operatorilor economici a măsurilor stabilite potrivit art. 5 alin. (3) lit. f), referitoare la suspendarea temporară a activității acestor instituții sau operatori economici.

b) Conform art. 65, lit. q) constituie contravenţie nerespectarea de către conducătorii instituțiilor sau operatorilor economici a condițiilor stabilite potrivit art. 5 alin. (3) lit. f), referitoare la desfășurarea activității acestor instituții sau operatori economici.

Or, dacă în primul caz trimiterea este corectă – litera f) (alin. (3) din art. 5) referindu-se la suspendarea temporară a activităţii, în cel de-al doilea caz trimiterea se face la litera f, dar contravenţia se referă la nerespectarea unor măsuri de protecție legate de desfăşurarea activităţii (pentru care nu există prevederi în Capitolul III – Răspunderi și sancțiuni, despre care fac vorbire aici). Precizarea este importantă, pentru că:

i. cuantumul amenzilor este diferit, amenda fiind în cazul a) între 2.000 şi 10.000 lei, iar în cazul b) situându-se între 1.000 şi 5.000 lei;

ii. nerespectarea măsurilor de suspendare (dar nu şi a celor de limitare, conform formulării de la lit. r) de la art. 65) a activităţii poate deveni dublu sancţionabilă, interpretarea prevederilor rămânând la bunul plac al organului de stat aplicator de amenzi. Cu alte cuvinte, o entitate oarecare poate fi amendată cu 1.000 sau cu 10.000 de lei, în funcţie de cum înţelege şi interpretează organul respectiv aceste prevederi.

iii. În intenţia legiuitorilor, art. 65, lit. q) urma să se refere, evident, la o contravenție privind încălcarea unor măsuri privind desfăşurarea (nu suspendarea/limitarea) activităţii unor instituţii / operatori economici, dar nu aflăm de niciunde în acest capitol al legii despre ce măsuri e vorba.

            2.2. Dublă sancţionare a nerespectării carantinei şi izolării la domiciliu

În cadrul măsurilor ce pot fi luate de guvern pentru asigurarea rezilienței comunităților (art. 5, alin. 2) sunt menţionate şi măsuri de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc [sic!] produs asupra sănătății persoanelor, inclusiv instituirea carantinei sau a izolării la domiciliu (lit. d).

Într-un avânt sancţionator, parlamentarii noştri au stabilit pentru nerespectarea acestor măsuri o dublă sancţionare, astfel:

a) O dată, potrivit art. 65 lit. h, constituie contravenţie (sancţionabilă cu amendă între 500 şi 2.500 lei, cf. art. 66, lit. a) nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor individuale de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor, stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. d).

b) A doua oară, conform art. 65 lit. i), constituie contravenţie nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor de izolare la domiciliu stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. d) (sancţionabilă cu amendă de la 1.000 la 5.000 de lei – cf. art. 66 lit. b).

Formulările de mai sus sunt echivoce, putând da naştere la duble sancţiuni ale nerespectării izolării şi carantinei şi, din nou, lasă la latitudinea organelor amendatoare sumele cu care cetăţenii urmează a fi amendaţi, în funcţie de înţelegerea şi interpretarea prevederilor de către respectivele organe. Astfel:

i. Măsurile stabilite la art. 5, alin. (2), lit. d) cuprind inclusiv izolarea la domiciliu. Deci, prevederea de la art. 65 lit. h) poate fi foarte bine interpretată în acest sens (clar), iar cetăţenii care nu respectă izolarea la domiciliu ar putea fi amendaţi cu sume între 500 şi 2.500 lei.

ii. Pe de altă parte, prevederea de la art. 65 lit. i) selectează o măsură anume dintre cele de la art. 5 (din care, apropo, nu sunt enumerate decât izolarea la domiciliu şi carantina), şi anume izolarea la domiciliu, pentru a sancţiona în mod expres nerespectarea ei (cu amenzi de 1.000-5.000 lei).

Avem de a face, deci, cu o posibilă dublă sancţionare a nerespectării măsurii de izolare la domiciliu. Mai departe:

iii. Instituirea carantinei (menţionată la litera d) alin. (2) din art. 5) face parte, de fapt, din măsurile de diminuare a riscului (“diminuarea impactului tipului de risc” în exprimarea legiuitorilor – poate ne explică ei ce vrea să însemne asta). Ea este prevăzută la alineatul (3 din art. 5), corespunzător acestor măsuri (la lit. c), deci nu face parte din măsurile de rezilienţă a comunităţilor, la care se referă în principiu alineatul (2) din art. 5 (inclusiv lit. d). Iar nerespectarea măsurilor de carantină este o contravenţie distinctă (cf. art. 65, alin. 3, lit. o) sancţionabilă separat (cu amendă de 1.000-5.000 lei, cf. art. 66 lit. b) – prin urmare nu era necesară introducerea instituirii carantinei în rândul măsurilor de rezilienţă a comunităţilor, art. 5, alin. (2), lit. d). De ce este important acest lucru? Pentru că

iv. Aşa cum am arătat mai sus (punctul a) al acestei secţiuni II, 2.2.), art. 65 lit. h stabileşte că este contravenţie nerespectarea măsurilor stabilite conform art. 5, alin. (2) lit. d), amenda fiind de 500-2.500 lei. Or, aceste măsuri de la litera d) cuprind inclusiv măsura instituirii carantinei, a cărei nerespectare este sancţionabilă separat, aşa cum am tocmai am arătat, cu amenzi între 1.000 şi 5.000 de lei, potrivit unor prevederi distincte din alte articole ale legii!

Aşadar, avem aici o evidentă dublă sancţionare a nerespectării carantinei!

Pe de altă parte,

v. nu aflăm din această lege care anume sunt măsurile de protecţie a vieţii ce ar putea fi luate pe perioada pandemiei, fie acestea individuale sau nu (în lege se face referire la astfel de măsuri specifice doar de două ori: o dată la art. 5 alin. (2) lit. d) şi o dată la art. 65 lit. i), pe care tocmai le-am analizat). Putem doar bănui că este vorba despre purtarea măștilor, triajul epidemiologic, dezinfectarea mâinilor și a suprafețelor etc. Dar acestea fac obiectul altor articole din lege, asupra cărora voi reveni mai jos. Măsurile specifice (individuale sau ba) de protecție a vieții nu sunt enunțate nici la litera d, nici la alte litere din art. 5 analizat mai sus, care stă la baza contravențiilor (art. 65) și sancțiunilor aferente (art. 66).

            2.3. Dublă sancționare pentru organizatorii de mitinguri

Legea anti-COVID-19 nr. 55/2020, zisă a stării de alertă, sancționează atât pe organizatorii de mitinguri, cât și pe participanții la aceste mitinguri. Astfel:

A. Întâi sunt enumerate, în cadrul măsurilor pentru diminuarea impactului tipului de risc (art. 5, alin. 3, lit. a), măsurile privitoare la adunări și alte evenimente publice:

Articolul 5

[...]

(3)Măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc sunt:

a) restrângerea sau interzicerea organizării și desfășurării unor mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spații deschise, precum și a unor întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise.

B. Apoi legea vine cu definirea contravențiilor corespunzătoare (art. 65, lit. j, k, l) și sancționarea lor [art. 66: lit. a) - amenzi între 500 și 2.500 lei; lit. c) amenzi de la 2.000 la 10.000 lei; lit. d) - amenzi de 3.000-15.000 lei].

Astfel, conform art. 65, constituie contravenții și se sancționează ca atare:

j) nerespectarea interdicțiilor stabilite conform art. 5 alin. (3) lit. a) de a organiza mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri, în spații deschise, ori întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise; [sancțiune: amendă între 3.000 și 15.000 lei]

k)participarea persoanelor fizice la mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau la alte tipuri de întruniri, în spații deschise, ori la întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise, interzise în conformitate cu art. 5 alin. (3) lit. a); [sancțiune: amendă între 500 și 2.500 lei]

l) desfășurarea de către organizatori a unor mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spații deschise, ori a unor întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise, cu nerespectarea măsurilor stabilite conform art. 5 alin. (3) lit. a). [sancțiune: amendă între 2.000 și 10.000 lei]

C. După cum se poate constata, persoanele care participă la mitinguri și la alte întruniri și evenimente publice interzise (lit. k) sunt amendabile cu sume cuprinse între 500 și 2.500 lei. Persoanele care organizează astfel de manifestări pot primi amenzi între 3.000 și 15.000 lei.

Dar legea mai sancționează (cu amendă între 2.000 și 10.000 lei) și desfășurarea de către organizatori a unor mitinguri etc. Cu alte cuvinte, organizatorii pot fi amendați o dată pentru că organizează și încă o dată pentru că desfășoară mitinguri și alte manifestări. (Care o fi diferența între organizare și desfășurare ar fi trebuit trebuie să ne lămurească domnii parlamentari).

Iată, deci, încă o dublă sancționare prevăzută de această lege anti-COVID-19!!!

            2.4. Spații deschise versus spații închise. Vom avea conferințe pe terase?

Pentru că tot suntem la capitolul ”Echivoc în exprimare”, este de reținut faptul că legiuitorii au ținut morțiș să introducă sintagmele spații deschise și spații închise – cărora le-au asociat diverse tipuri de întruniri/evenimente activități ce pot fi restrânse sau interzise în cadrul măsurilor pentru diminuarea impactului tipului de risc (subliniez că această exprimare aparține legiuitorilor; eu m-aș fi exprimat mai simplu – și probabil mai clar: ”diminuarea  riscului specific [pandemiei]”). Astfel, la art. 5, alin .3, lit. a) sunt prevăzute printre aceste măsuri:

restrângerea sau interzicerea organizării și desfășurării unor mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spații deschise, precum și a unor întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise.

Din formularea aceasta reiese – așa cum populist au intenționat, de altfel, legiuitorii – faptul că întrunirile religioase (pentru care s-a făcut tot efortul exprimării de mai sus) sunt permise în spații deschise, de vreme ce conform acestei legi ele pot fi interzise sau restrânse în mod specific doar în spații închise.

Toate bune și frumoase, dar, conform acestei interpretări, se deduce destul de clar că, similar cu cazul slujbelor religioase, nu pot fi interzise sau restrânse nici activitățile culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment care se desfășoară în spații deschise. Cu alte cuvinte: pot fi organizate (nu pot fi interzise/restrânse) manifestări precum expoziții în aer liber, activități sportive de tot felul (inclusiv cele colective/de echipă sau de contact!?), precum și conferințe științifice, recitaluri de poezie sau muzică (dar nu concerte!), spectacole de stand-up comedy etc., atâta vreme cât acestea se desfășoară în spații deschise. Asta ar însemna, în principiu, pe stradă sau în parc, dar și pe terasele restaurantelor – că și ele sunt spații deschise, nu-i așa?

Grav este faptul că, potrivit acestei logici, prevederea referitoare la posibilitatea interzicerii unor activități în spații deschise (mitinguri, concerte etc.) poate fi și ea interpretată fix în sensul prevederii legate de activitățile ce pot fi interzise în spații publice închise (activități religioase, cultural-artistice etc.). Și anume: așa cum activitățile religioase, cultural-artistice etc. pot fi interzise doar dacă se desfășoară în spații închise (deci sunt permise în spații deschise), tot astfel mitingurile și concertele pot fi interzise doar dacă se desfășoară în spații deschise (deci sunt permise în spații închise)!?

Rămâne să ne lămurească guvernanții noștri, cei care – zeloși în a permite slujbele religioase (în spații deschise), întru mulțumirea credincioșilor și a BOR – au strecurat referirile la activitățile religioase printre prevederile referitoare la alte activități care pot fi interzise/restrânse în spații închise sau deschise. Deocamdată, conform principiului ” ce nu este interzis este permis”, din lege reiese că, pe lângă slujbele religioase, sunt permise și alte activități (cultural-artistice, științifice și de divertisment) în spații deschise. Adică, de exemplu, pot fi organizate conferințe pe terasele restaurantelor (în aceleași condiții în care pot fi organizate slujbele religioase în spații deschise).

Între noi fie vorba, prevederile de la art. 5, alin .3, lit. a) ar fi putut fi exprimate scurt și cuprinzător astfel:

”restrângerea sau interzicerea organizării și desfășurării unor activități, manifestări și evenimente, atât în spații închise, cât și în spații deschise”,

urmând ca, prin Hotărârea de Guvern aferentă stării de alertă (sau prin ordine de ministru ulterioare?) să fie stabilite ce anume activități, manifestări și evenimente vor fi interzise sau restrânse.

3. Structură proastă, conținut neclar, interpretări subiective

3.1. Structură proastă

Legea anti-COVID-19 nr. 55/2020, zisă a stării de alertă, cuprinde un capitol dedicat măsurilor ce pot fi luate pe durata stării de alertă: Capitolul II – Măsuri sectoriale, împărțite pe domenii, în nouă secțiuni (Domeniul economic – art. 5-9; Domeniul sănătății – art. 10-15; Domeniul muncii și protecției sociale – art. 16-31; Domeniul transporturilor și infrastructurii – art. 32-37; Domeniul educație și cercetare – art. 38-42; Domeniul tineretului și sportului – art. 43; Domeniul culturii și cultelor – art. 44-45; Domeniul insolvenței – art. 46-52; Domeniul executării pedepselor, măsurilor educative și a altor măsuri dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal – art. 53-63 ).

Structura și conținutul acestui capitol lasă mult de dorit, după cum se va vedea. Astfel:

3.1.1. Domeniul economic cuprinde și mitingurile!

În secțiunea Domeniul economic, la art. 5, pe parcursul a trei alineate, se stabilesc trei tipuri de măsuri, dintre care majoritatea nu au mai nimic de a face cu domeniul ”economic”, ci mai degrabă cu protecția civilă, obligațiile autorităților statului, dar și ale populației:

(1) Măsuri pentru creșterea capacității de răspuns – 6 măsuri cu privire la logistică (bunuri, servicii, echipamente, personal), asistența socială, serviciile publice și activitatea centrelor operative.

(2) Măsuri pentru asigurarea rezilienței comunităților – 4 măsuri privitoare la: evacuarea persoanelor din zonele afectate, acordarea de ajutoare, modificarea mediului și a infrastructurii, precum și la protecția vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc (pentru care există și alin. 3; vom vedea mai jos de ce este important acest lucru).

(3) Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc – 7 măsuri referitoare la restrângerea sau interdicția unor acțiuni sau activități, precum adunările publice (mitinguri etc.), transportul public, circulația persoanelor și a vehiculelor, activitatea unor instituții sau operatori economici, activități în folosul comunităților.

3.1.2. Alte prevederi nelalocul lor în secțiunea Domeniul economic

Nici următoarele două articole (art. 6 și art. 7) nu au ce căuta în secțiunea dedicată domeniului economic, întrucât aceste articole privesc aspecte generale referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească hotărârile de instituire a stării de alertă (art. 6), respectiv la reevaluarea măsurilor aplicate în timpul stării de alertă (art. 7) – prevederi care își au mai degrabă locul în Capitolul I – Dispoziții generale.

Mai departe, articolul 7 al legii sună astfel:

Măsurile aplicate pe durata stării de alertă se reevaluează în cazul instituirii stării de urgență potrivit art. 93 din Constituția României, republicată, în baza analizei factorilor de risc prevăzuți la art. 2.

 

Or, articolul 2 al legii cuprinde definiția stării de alertă, în vreme ce factorii de risc sunt enumerați la art. 3, alin. 4!

3.2. Conținut neclar, prevederi dubioase

3.2.1. Măsuri de protecție a vieții, de reziliență sau de risc?

Legea 55/2020, zisă a stării de alertă, prevede sancțiuni pentru nerespectarea unor măsuri (în Capitolul III – Răspunderi și sancțiuni), dintre care unele sunt neclare/nespecificate, natura lor rămânând în zona interpretării subiective a guvernanților sau a agenților ce constată și aplică sancțiuni.

Astfel, contravențiile (în număr de 21) stabilite conform acestei legi sunt cuprinse în art. 65 și se referă exclusiv la nerespectarea măsurilor prevăzute la art. 5 (iar sancțiunile, în număr de 19, pentru respectivele contravenții sunt enumerate la art. 66). Pe de altă parte, însă, ATENȚIE:

În cuprinsul legii sunt enumerate tot felul de alte măsuri, în alte articole – de la interzicerea consumului de alimente și băuturi în localuri (art. 8) până la purtarea obligatorie a măștii și triajul epidemiologic (art. 13), care nu sunt prevăzute în mod specific în articolul 5, dedicat măsurilor ce pot fi luate pe timpul stării de alertă, a căror nerespectare este sancționabilă conform acestei legi (art. 65 și 66). E adevărat, articolul 64 prevede faptul că încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravenţională sau penală, după caz (teoretic, deci, sunt cuprinse și alte prevederi în afară de cele de la art. 5), dar, practic, măsurile prevăzute la amintitele articole 8 și 13 (în secțiunea Domeniul economic), dar, eventual, și altele, sunt ”răsfirate” în lege, nu sunt cuprinse în articolul special referitor la măsurile specifice stării de alertă (art. 5) a căror nerespectare constituie contravenție (art. 65) ce se sancționează cu amenzile prevăzute la art. 66. Cu alte cuvinte, articolele 65 și 66 fac referire exclusiv la măsurile prevăzute la art. 5, lăsând pe dinafară alte articole ce privesc alte măsuri.

Mai mult încă, măsurile de la art. 8 și 13 pot fi interpretate subiectiv de către guvernanții ce răspund de instituirea stării de alertă (de pildă, triajul epidemiologic este o măsură de asigurare a rezilienței comunităților sau una de limitare a riscului?), nefiind clasificate în vreuna din categoriile de măsuri prevăzute la art. 5.

Deosebit de interesantă în acest sens este situația unei alte prevederi obscure a acestei legi anti-COVID-19, și anume cea de la art. 5 alin. (2) (Măsuri pentru asigurarea rezilienței comunităților) lit. d), conform căreia pe perioada stării de alertă se pot institui

măsuri de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor, inclusiv instituirea carantinei sau a izolării la domiciliu.

Or, dincolo de posibilitatea dublei sancționări a contravențiilor legate de carantină sau de izolarea la domiciliu (vezi mai sus, secțiunea II, pct. 2.2.), această prevedere mai ridică o problemă importantă (și gravă). Și anume: măsurile de protecție a vieții nu au o secțiune specială dedicată în lege (nu sunt enunțate ca atare și abordate separat și specific într-un grup de măsuri, precum sunt cele pentru creșterea capacității de răspuns, de reziliență a comunităților ori de diminuarea riscului), ele devenind, astfel, deductibile dintr-o serie de alte prevederi (de altfel, sintagma ”măsuri de protecție a vieții” nu apare decât de două ori în lege, o dată în prevederea la care mă refer aici și o dată la art. 65, lit. h, care stabilește contravenția aferentă). Cu alte cuvinte, putem doar deduce (noi sau guvernanții) care ar putea fi măsurile de protecție a vieții, acestea nefiind enunțate ca atare în mod clar, în articolul 5 (sau în altă parte), dedicat măsurilor specifice a căror nerespectare se sancționează conform art. 65 și 66. Mai pe scurt: coroborând art. 5 (alin. 2 lit. d), art. 65 (lit. h) și 66 (lit. a), vom observa că se sancționează o serie de măsuri neclare, o categorie de măsuri (”de protecție a vieții”) nespecificate anume într-o secțiune dedicată a legii.

Mai departe: “măsurile pentru limitarea efectelor tipului de risc” au un alineat special dedicat în art. 5, care cuprinde Măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc (alin. 3). Ca atare, teoretic, menționarea lor nu își are locul la alin (2), lit. h), reprodus mai sus, mai ales că poate duce la interpretări eronate / subiective. Astfel: art. 65 lit. h), de exemplu, stabilește contravenția (sancționabilă cu amendă de la 500 la 2500 lei) ce constă în

nerespectarea de către persoanele fizice, a măsurilor individuale de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor, stabilite conform art.5 alin.(2) lit. d),

Or, coroborând cele două prevederi (art. 5 alin. 2 lit. d și art. 65 lit. h), putem deduce că nerespectarea tuturor măsurilor pentru diminuarea riscului ar putea fi pedepsită cu amendă între 500 și 2500 lei, toate contravențiile ulterioare, aferente alin. 3 din art. 5, devenind, astfel, neavenite.

3.2.2. Măsuri inutile și îndoielnice

Legea anti-COVID-19, zisă a stării de alertă, cuprinde câteva prevederi cel puțin dubitabile, care pur și simplu nu-și au locul în acest act normativ.

Astfel, printre măsurile pentru asigurarea rezilienței comunităților, prevăzute la art. 5, alin. (2) se numără:

c) efectuarea lucrărilor pentru modificarea de urgență a mediului înconjurător și infrastructurii, stabilite de forțele de intervenție pentru oprirea sau limitarea efectelor situației de urgență;

iar la articolul 65, dedicat contravențiilor găsim

s) neefectuarea lucrărilor pentru demolarea parțială sau totală a unor construcții, instalații sau amenajări, mutarea/dezmembrarea unor bunuri/mijloace mobile ori pentru inundarea controlată a unor terenuri, culturi, plantații sau păduri, de către persoanele fizice sau juridice ori de către personalul instituțiilor și autorităților publice desemnate potrivit art.5 alin.(4) lit. g);

Or, dacă în timpul pandemiei de COVID-19 (căreia îi este dedicată această lege) ar putea fi justificată modificarea de urgență a infrastructurii (de ex. construirea sau extinderea unui spital), este greu de închipuit cu ce ocazie ar putea fi necesară modificarea de urgență a mediului înconjurător pentru limitarea efectelor acestei pandemii.

Admițând, totuși, in extremis, că modificarea mediului ar putea fi imperioasă (ar trebui tăiată o pădure pentru a face loc unui spital, să zicem), cu greu am putea găsi motive pentru inundarea controlată a unor terenuri, culturi, plantații sau păduri în scopul opririi răspândirii COVID-19.

Dincolo de faptul că, totuși, contravenția de la art. 65 lit. s) nu există de jure (pentru că, așa cum am menționat mai sus, măsurile specifice corespunzătoare nu există, pentru că nu există alineatul 4 la articolul 5), aceste prevederi, ca și altele analizate aici, sunt relevante pentru felul în care lucrează parlamentarii noștri pentru binele populației. Unu la mână: cineva s-a gândit la modificarea mediului și la inundații controlate ca măsuri de limitare a efectelor unei pandemii; doi la mână: dintre sutele de parlamentari care au votat legea, nu a sesizat nimeni aceste aberații (așa cum nu au fost sesizate nici celelalte despre care am vorbit în acest articol).

3.2.3. Amenzi egale pentru stat și pentru persoane fizice

Mai departe: tot la articolul 5, alineatul (2) găsim, printre măsurile pentru asigurarea rezilienței comunităților:

a) evacuarea temporară a persoanelor și bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată,

a cărei nerespectare constituie contravenție, conform art. 65, atât pentru autoritățile și instituțiile statului:

c) neexecutarea măsurilor stabilite conform art.5 alin.(2) lit. a), referitoare la evacuarea temporară a persoanelor și bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată, de către personalul instituțiilor și autorităților publice desemnate să pună în aplicare aceste măsuri,

cât și pentru persoanele fizice:

d) împiedicarea de către orice persoană fizică, a executării măsurilor de evacuare temporară a persoanelor și bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată, stabilite conform art.5 alin.(2) lit. a).

Toate bune și frumoase, numai că cele două contravenții se sancționează la fel, nefăcându-se uzuala diferență dintre persoanele fizice și cele juridice. Astfel, dacă instituțiile statului nu evacuează persoanele dintr-o zonă afectată sau posibil a fi afectată (un lucru deosebit de grav, ce ar putea avea urmări catastrofale), ele pot fi sancționate cu o amendă minimă de 500 lei, ca și o persoană fizică oarecare, care ar împiedica cumva respectiva evacuare: conform art. 66, lit. a), ambele contravenții sunt sancționabile cu amenzi între 500 și 2500 lei.

3.2.4. Cine și cum ne amendează?

Foarte interesant este felul în care se deschide articolul 67, care stabilește entitățile care constată contravențiile și aplică amenzile:

Art. 67. – (1) Constatarea contravențiilor prevăzute la art.65 și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art.66 se fac de către subofițeri și ofițeri de pompieri și protecție civilă cu atribuții de îndrumare, control și constatare, anume desemnați de inspectorul general.

Deși ulterior, la alin. (2), se specifică personalul constatator și aplicator de amenzi pentru fiecare contravenție în parte, rămâne totuși întrebarea: ne vor putea amenda pompierii în orice situație? Pentru că, din formularea alineatului 1 se poate înțelege că acest lucru s-ar putea întâmpla, indiferent de prevederile ulterioare.

Desigur, peste toate acestea, rămâne o întrebare crucială: cum se va stabili suma concretă cu care un cetățean sau o instituție vor fi amendați? Care sunt criteriile, de exemplu, pentru o amendă de 500 lei versus o amendă de 2500 lei? Dar pentru sumele intermediare între aceste limite minime și maxime? Mai concret: în ce condiții nepurtarea unei măști este amendabilă cu 500 de lei? Dar cu 1500? Dar cu 2500 lei? Sau: pe ce criterii un organizator de miting va fi amendat cu 3000 sau cu 15000 lei? Etc.

III. Considerații finale

Evident, aberațiile aceste legi nu se opresc aici. Ar mai fi de discutat, de pildă, despre ce au vrut să zică autorii ei la art. 8, alin. (2):

Pe durata stării de alertă poate fi permisă prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice care nu se consumă în spațiile menționate la alin. (1), cu excepția teraselor unde se respectă măsurile de protecție sanitară. [adică prepararea hranei nu poate fi permisă pe terasele unde se respectă măsurile de protecție sanitară? sau or fi vrut să permită comercializarea de alimente/băuturi pe terase, dar nu le-a ieșit?]

sau la art. 13:

Art. 13. – Pe durata stării de alertă, prin ordin comun al ministrului sănătății și ministrului afacerilor interne se poate institui:

a) obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă;[adică masca e obligatorie inclusiv la locul de muncă în spații deschise?; mai mult încă: ce înseamnă ”spațiu public închis”? - vezi controversele pe Legea antifumat]

b) obligativitatea organizării activităţii instituţiilor şi autorităţilor publice, operatorilor economici și profesioniștilor [sic!] astfel încât să se asigure la intrarea în sediu [doar la intrare și doar la sediu?], în mod obligatoriu, triajul epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât și pentru vizitatori. Pentru personalul propriu triajul epidemiologic consta în măsurarea temperaturii prin termometru non contact, iar pentru vizitatori triajul se realizează prin măsurarea temperaturii [adică pentru angajați – termometru non contact, iar pentru restul lumii se măsoară temperatura cum o fi și cum s-o nimeri, inclusiv cu termometru cu contact?].

Dar, după cum am precizat la începutul articolului, demersul meu a fost țintit în special pe măsuri, contravenții și sancțiuni, deci, repet, e posibil ca Legea anti-COVID-19 nr. 55/2020, zisă a stării de alertă, să cuprindă și alte aberații – trecute cu vederea nu doar de mine, cetățean de rând, ci și de către înșiși parlamentarii noștri, în graba lor zeloasă de a trece o lege special dedicată pandemiei actuale (o lege care, aparent, nici măcar nu era strict necesară, după cum am arătat mai sus – I, 3.2).

În concluzie, Legea anti-COVID-19, zisă a stării de alertă, este o lege inutilă, prost concepută și structurată, alcătuită ”pe genunchi” și dubioasă din numeroase puncte de vedere, o lege care lasă loc interpretărilor subiective și, prin urmare, abuzurilor de tot felul ale autorităților, abuzuri cu care, de altfel, ne-am obișnuit de multă vreme și care fac deja parte din viața noastră de zi cu zi…

 

cititi si:

- Legea 55/2020, starea de alertă și Normele pentru terase: amenzi de până la 50.000 lei, măsuri neclare, triplă sancționare 

- România în stare de alertă;
- România în stare de urgență (16 martie – 14 mai 2020)