Proclamația de emancipare (22 septembrie 1862)
Reproducere a Proclamaţiei de emancipare, la National Underground Railroad Freedom Center în Cincinnati, Ohio
foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org
Proclamația de emancipare
Proclamația de emancipare constă din două decrete ale Președintelui Statelor Unite Abraham Lincoln emise în timpul războiului civil american. Primul, emis la 22 septembrie 1862, a declarat liberi toți sclavii din toate statele Confederației care nu aveau să treacă sub controlul Uniunii până la 1 ianuarie 1863. Al doilea decret, emis la 1 ianuarie 1863, a numit statele în care este valabil.
Proclamația de emancipare a fost atacată la acea vreme pentru că elibera doar sclavii asupra căror Uniunea nu avea putere. În practică, proclamația a însemnat un angajament al Uniunii de a desființa sclavia, decizie controversată în Nord. Lincoln a emis decretul din poziția sa de „Comandant Suprem al Forțelor Armate” conform articolului II, secțiunea 2 din Constituția Statelor Unite.
Lincoln prezintă cabinetului său prima propunere a Proclamării de emancipare. (Pictură de Francis Bicknell Carpenter din 1864) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Proclamația nu a eliberat niciun sclav din statele de graniță (Kentucky, Missouri, Maryland, Delaware, și Virginia de Vest), sau din statele sau porțiunile de state din Sud care se aflau sub controlul Uniunii. I-a afectat direct, la început, doar pe acei sclavi care fugiseră din Sud și trecuseră în Uniune. Aflând vestea Proclamației, și alți sclavi au fugit dincolo de liniile unioniste pe măsură ce armata Nordului avansa spre sud. În vreme ce armatele Uniunii au ocupat Confederația, mii de sclavi erau eliberați în fiecare zi până când aproape toți (aproximativ 4 milioane, conform recensământului din 1860) au devenit liberi până în iulie 1865.
După război, aboliționiștii erau îngrijorați de faptul că Proclamația ar fi fost doar o măsură luată pe timpul războiului, și că nu avea puterea de a pune capăt sclaviei. Câteva foste state sclavagiste au adoptat legi de interzicere a sclaviei; totuși, sclavia a continuat să existe până când a fost desființată prin ratificarea Amendamentului al 13-lea la 18 decembrie 1865.
cititi mai mult despre Proclamația de emancipare si pe: unitischimbam.ro; en.wikipedia.org
Tratatul de la Craiova (7 septembrie 1940)
Dobrogea: partea românească în portocaliu, partea bulgărească (Cadrilaterul) în galben
foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: istorie-pe-scurt.ro; ro.wikipedia.org
Tratatul de la Craiova (7 septembrie 1940)
Tratatul de la Craiova: Tratatul de frontieră dintre România și Bulgaria, prin care partea de sud a Dobrogei (“Cadrilaterul“, adică județele Durostor și Caliacra) intră în componența Bulgariei.
Tratatul de la Craiova a fost semnat la 7 septembrie 1940 între România și Bulgaria. Conform prevederilor acestuia, România a cedat partea sudică a Dobrogei (Cadrilaterul în română), și și-a dat acordul în realizarea unor schimburi de populație. Acest teritoriu a fost cedat de către Bulgaria României, în urma Păcii de la București din anul 1913.
80.000 de români (mocani mărgineni, aromâni și meglenoromâni), majoritatea așezați de la sfârșitul celui de-al doilea război balcanic din 1913, în urma căruia teritoriul a fost anexat de România, au fost obligați să își abandoneze locuințele din sudul Dobrogei și să se așeze în nord, în timp ce 65.000 de bulgari din nordul regiunii au fost obligați să așeze în Cadrilater. În final, din întreaga Bulgarie s-au stabilit atunci în România circa 110.000 români, iar din România au plecat 77.000 bulgari
Pe 3 august 1940, reprezentantul german în România, Fabricius, a informat guvernul român că trebuie să cedeze Bulgariei întreg Cadrilaterul, ca urmare a întâlnirii din 15 iunie 1940 de la Berchtesgaden dintre Hitler și primul ministru bulgar. Conformându-se cererii lui Hitler, guvernul român a făcut demersuri la Sofia pentru începerea de negocieri. Tratativele au început la Craiova pe 19 august. Delegația română avea mandat să accepte ideea cedării Cadrilaterului astfel că discuțiile au vizat pribleme concrete asupra modului de rezolvare a acestei chestiuni.
Tratatul de la Craiova – Procesul-verbal – foto: istorie-pe-scurt.ro
Prim delegat la această întâlnire de la Craiova a fost Alexandru Cretzianu care, împreună cu alţi membri ai reprezentanței române, a fost primit de fostul ministru de Externe, M. Manoilescu, care însă nu le-a dat nici o instrucţiune specială, vorbindu-le de cedarea Cadrilaterului ca de o obligaţie impusă, căreia nu trebuiau să se opună.
La Craiova se alătură delegaţiei române şi Vasile Covată din Bazargic (reședința Caliacrăi), Tascu Purcărea din Silistra și alţi câţiva români-macedoneni îngrijoraţi de viitorul soartei lor.Delegaţia bulgară avea ca prim delegat pe fostul Ministru de la Bucureşti şi Roma, S. Pimenov, iar al doilea delegat era juristconsultul Papazoff.
Amândoi delegaţii înţelegeau şi vorbeau româneşte, dar convorbirile şi tratativele s-au dus în limba franceză, delegaţia bulgară fiind foarte optimistă, sigură că totul era doar o formalitate pentru i se “restitui” “Zlatna Dobrugea”(Dobrogea de aur). După prezentarea scrisorilor de acreditare şi citirea actelor introductive preliminare, s-a propus delegaţiei bulgare un aranjament teritorial care ar fi fost de natură să asigure liniştea, cruţând sentimentele şi demnitatea fiecăreia dintre popoarele vecine.
Tratatul de la Craiova – Refugiati din Cadrilater – foto: Refugiati-din-Cadrilater1
S-a propus ca Silistra, cetate ce a aprținut termporar Ţării Româneşti în Evul Mediu să rămână României. De asemenea portul Cavarna şi Balcicul, din care românii făcuseră o staţiune de prim ordin, să ne rămână. Pretenţiile noastre au fost minime. În schimb, toată Zlatna Dobrugea revenea Bulgariei, şi în felul acesta se punea capăt pentru totdeauna litigiului care frământa opinia publică din cele două ţări vecine.
Primul delegat bulgar, S. Pimenov, a răspuns însă că înţelege punctul de vedere românesc, dar că el nu se poate abate cu nimic de la cele hotărâte definitiv la Berchtesgaden adică dictat în toată puterea cuvântului. La poarta Palatului Jean Mihail (actualul Muzeu de Artă) din Craiova, unde se ţineau şedinţele, aşteptau cu groază rezultatele tratativelor, dobrogenii macedoneni, în număr de câteva sute. S-a reuşit ca schimbul de populaţie şi toate cele legate de o problemă atât de spinoasă să se concretizeze prin texte care, interpretate cu bună credinţă, puteau aduce alinare la brutalitatea ruperii oamenilor de la vatra şi glia lor.
Tratatul de la Craiova – Armata bulgara intra in Cadrilater – foto: istorie-pe-scurt.ro
În ziua de 7 septembrie, când urmau să se termine “lucrările”, ezitările justificate ale delegaţie române de a semna au fost spulberate de ordinul telefonic al noului conducător al statului, generalul Ion Antonescu, care a dat ordin să se iscălească “Tratatul”, lucru ce s-a făcut imediat. Al. Cretzianu a înmânat scrisorile primului ministru bulgar.
Acordul a fost semnat de Henri Meitani, membru al delegației, și nu de Alexandru Cretzianu, șeful părții române la tratative, cel din urmă refuzând categoric. La 13 septembrie 1940, Ion Antonescu a ratificat tratatul de cedare a sud-estului Dobrogei. Unii ofițeri ai armatei Române (de exemplu, generalul Argeșanu) s-au opus acestei retrageri și au organizat pe cont propriu o rezistență armată.
Conducătorul rezistenței fiind însă arestat în cele din urmă din ordinele lui Ion Antonescu, bulgarii au reintrat în posesia acestei regiuni de 7.412 de kilometri pătrați şi 410.000 de locuitori relativ fără probleme. În total vara anului 1940 a adus României pierderi teritoriale de aproximativ 100.000 de kilometri pătrați, adică o treime din suprafață și un deficit de 6.800.000 de locuitori însumând 33% din populație.
Tratatul de la Craiova din 7 septembrie 1940 și problema minoritarilor bulgari și români din România și Bulgaria
articol preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
Istoriografiile bulgară si româna din trecut au avut opinii diferite în ceea ce priveste Tratatul de la Craiova din 7 septembrie 1940, prin care sudul Dobrogei („Cadrilaterul”) intra în componenta Bulgariei. „Corectarea unei nedreptati” prin mijloace diplomatice, îl considerau bulgarii, si un act de „mutilare a tarii” sub presiunea fortelor Axei, sustinea teza româneasca.
Dialogul actual dintre istoricii celor doua tari ne lasa speranta ca se poate ajunge la un acord în litigioasa problema a Dobrogei, pornind de la ideea ca ea a fost solutionata definitiv prin Tratatul de la Craiova. Procesele identice de integrare a Bulgariei si României în Europa unita impun o asemenea abordare.
Cauzele aparitiei grupurilor etnice minoritare de bulgari în România si de români (respectiv, valahi si aromâni) în Bulgaria sunt migratiile si schimbarile frontierelor de stat.
Situatia lor a fost deosebit de tensionata între cele doua razboaie mondiale. Conform recensamântului din România, în 1930, numarul persoanelor de nationalitate bulgara era de 366 384, cele mai compacte comunitati fiind instalate în Dobrogea (185 279 persoane), Basarabia (163 726 persoane) si Banat (10 012 persoane).
La rândul lor, valahii din Bulgaria se concentrasera mai ales în partea de nord-vest a tarii, în timp ce aromânii erau dispersati în regiunea de sud-est. Recensamântul bulgar din 1926 dadea urmatoarele cifre: 69 080 de români, 5 324 aromâni, 3 777 „cutovlasi”, 1 551 „tintari” (în total 79 728 persoane).
Transferul de populatii si statul-natiune.
In coabitarea bulgaro-româna din aceasta perioada punctul nevralgic l-a constituit regiunea din sudul Dobrogei (adica judetele Durostor/Silistra si Caliacra/Dobrici), anexata de România în 1913.
Dupa statisticile românesti din 1930, populatia bulgara din aceasta regiune cuprindea 149 409 locuitori, în timp ce românii erau 77 728. Cresterea de mai multe ori a numarului populatiei românesti, în raport cu anul 1910, când numara doar 6 359 de locuitori, s-a datorat colonizarii intensive în cursul anilor ‘20 a românilor din Vechiul Regat si a aromânilor din Grecia si din alte tari balcanice.
In relatiile bilaterale româno-bulgare, contradictiile privind sudul Dobrogei au jucat un rol important. Eforturile politice au mers în directii opuse. România voia sa schimbe statu-quo-ul etnic din regiune si sa pastreze statu-quo-ul teritorial, Bulgaria se straduia sa faca exact invers.
Tratamentul reciproc al minoritatilor – ca principiu – a fost impus în relatiile bilaterale înca de la crearea statului bulgar modern, în 1878, si a contat substantial în negocierile privind problemele minoritatilor în cursul anilor ‘30.
Pozitiile opuse privind aplicarea acestui principiu au cauzat esecul negocierilor. Unicul acord privind minoritatile respective din Bulgaria si România a fost realizat prin Tratatul de la Craiova din 1940. In afara de restituirea Dobrogei de Sud Bulgariei si de stabilirea unei frontiere „definitive si perpetue”, tratatul stipula si schimbul de populatii între cele doua tari vecine.
Principiul schimbului s-a impus la insistentele diplomatiei române. La început, ea a staruit pe emigrarea obligatorie a tuturor bulgarilor din nordul Dobrogei (judetele Tulcea si Constanta), comparativ cu libertatea de optiune a românilor din sudul Dobrogei. Mai târziu, diplomatia româna a insistat pe emigrarea obligatorie a tuturor bulgarilor din România fata de emigrarea românilor din sudul Dobrogei, dar nu si a românilor din restul teritoriului Bulgariei.
Diplomatia bulgara a consimtit sa negocieze pe baza principiului privind schimbul de populatii, pentru a nu face sa esueze negocierile, dar si la presiunea Germaniei. Reprezentantii bulgari au cerut mai întâi ca emigrarea sa nu fie obligatorie.
Ei nu au acceptat schimbul tuturor bulgarilor din România fata de românii din sudul Dobrogei, deoarece nu era echivalent. Atunci, partea bulgara a propus o solutie de compromis, care combina schimbul obligatoriu cu emigrarea facultativa. Propunerea a fost adoptata.
Articolul III al Tratatului de la Craiova stipula: schimbul obligatoriu, într-un interval de 3 luni, începând de la schimbarea instrumentelor de ratificare, între resortisantii români de origine etnica bulgara din judetele Tulcea si Constanța si resortisantii români de origine etnica româna din judetele Durostor si Caliacra; imigrarea facultativa, în termen de un an, a altor resortisanti români de origine etnica bulgara si resortisanti bulgari de origine etnica româna în tara lor de afinitate etnica; dreptul fiecarui guvern de a decreta emigrarea obligatorie a unui numar de resortisanti de origine etnica bulgara sau româna, egal cu numarul de resortisanti din cealalta tara, care si-ar exercita dreptul la o emigrare facultativa.
Un Acord anexat Tratatului se ocupa de chestiunile tehnice legate de acest transfer.
Clauzele sale stipulau: proprietatile imobiliare rurale, care apartineau emigratilor, deveneau proprietatea statului din care emigrau, statul de imigrare obligându-se sa-i despagubeasca pe imigranti: proprietatea imobiliara urbana a emigrantilor ramânea proprietatea privata a proprietarilor lor; emigrantii pastrau dreptul de proprietate asupra tuturor bunurilor mobile. S-a creat o Comisie mixta bulgaro-româna, având misiunea de a supraveghea transferul de populatii.
Schimbul obligatoriu al bulgarilor si românilor de pe cele doua parti ale frontierei din Dobrogea s-a efectuat în doua valuri succesive. Migratia principala (noiembrie-decembrie 1940) a angajat 61 500 de bulgari din nordul Dobrogei si 83 928 de români din sudul Dobrogei. Cea suplimentara (aprilie-mai 1941) s-a efectuat pe baza unui Acord aditional si a antrenat înca 3 600 de bulgari si 4 700 de români.
Numarul total al emigratilor a fost de circa 65 000 de bulgari, instalati în Dobrogea bulgara, si circa 88 000 de români, stabiliti – în cea mai mare parte, în Dobrogea româneasca.
Contradictia principala din cursul realizarii transferului obligatoriu a aparut în privinta numarului celor emigrati. Guvernul bulgar a încercat sa evite emigrarea întregii populatii bulgare din nordul Dobrogei, dar a insistat pe emigrarea tuturor românilor din sudul Dobrogei, adica nu numai colonistii, ci si populatia autohtona de origine valaha (vlaha), desi numarul acestora era restrâns. Pozitia Bucurestiului a fost opusa: epurarea de toti bulgarii a partii românesti a Dobrogei, dar prezenta cât mai mult timp posibil a românilor în „Cadrilater”.
Emigratia obligatorie a provocat deceptia si nemultumirea populatiei bulgare autohtone din nordul Dobrogei. Impotriva abandonarii regiunii si a expatrierii s-a nascut o miscare. Guvernul bulgar, precum si mediile emigratiei dobrogene din Bulgaria au evidentiat dimpotriva succesul restituirii partii de sud a regiunii si au explicat astfel sacrificiile impuse.
Ca un astfel de sacrificiu a fost perceputa si expatrierea fortata a bulgarilor din nordul Dobrogei.
Desi fusesera instalati în sudul Dobrogei cu numai vreo cincisprezece ani în urma, colonistii români au ramas la fel de nemultumiti de emigrarea obligatorie ca si bulgarii aflati în aceeasi situatie. Insa clauzele Tratatului de la Craiova nu au generat miscari puternice în România. Sunt simbolice în acelasi sens cele scrise de istoricul si omul politic Nicolae Iorga în ziarul Neamul Românesc, din 17 septembrie 1940: „Am restituit Bulgariei cele ce i s-a luat ca urmare a Razboiului balcanic.
Am zugravit aiurea, de la un pas diplomatic la altul, acea actiune gresita a ministerului Maiorescu prin care, dupa dorinta lui Take Ionescu în prima fasa, s-a cautat de politica de partid a României o crestere de teritoriu, care sa întareasca dominatia celor de la cârma fara ca un curent national adevarat sa îndemne catre întinderea hotarelor la Sud, atunci când aspiratiile noastre tinteau Carpatii.
Nici regele Carol n-a dorit de fapt aceasta completare dobrogeana, el marturisindu-mi cu sinceritate ca-i trebuiau numai acele unghiuri intrânde la noi pe care guvernul Filov ar fi putut fara nici o paguba sa le acorde astazi.
S-a început cu implorarile catre ´Europa’ ca sa ni se dea Silistra si s-a mers pâna la capul Sabla, nu departe de Varna.
E adevarat ca aici poporul bulgar era reinstalat de curând, dar tot asa de adevarat ca pe baza teoriei ´echilibrului’ luam, în momentul maririi Bulgariei, un tinut care nu facea parte din raza noastra nationala pe care am încercat a o crea pe urma si prin nepretuitul element macedonean.
Cu tot aportul lor, care va trebui fructificat cu îngrijire aiurea, trebuie sa recunoastem ca, în ciuda operei de civilisatie îndeplinita, ni-am simtit straini acolo”.
Spre deosebire de schimbul obligatoriu, clauzele care priveau emigrarea facultativa au fost impuse de reprezentantii bulgari, ale caror scopuri vizau posibilitatile altor bulgari din România (din afara Dobrogei) de a emigra în Bulgaria.
Diplomatii români s-au pronuntat împotriva emigrarii facultative si, în special, împotriva echilibrului fortat al numarului de emigrati, deoarece România voia sa-i pastreze pe loc pe valahii din partea de nord-vest a Bulgariei. Contradictiile au împiedicat reglementarea rapida a acestei probleme.
Emigrarea facultativa de populatii a fost mult mai limitata decât schimbul obligatoriu. In cursul intervalului prevazut, de un an, mai exact la începutul anului 1941, 213 bulgari din România au emigrat, din proprie vointa, si nici un român din Bulgaria. La 1 aprilie 1943, cele doua guverne au semnat un Acord de lichidare a problemelor litigioase provocate de Tratatul de la Craiova. Regulamentul privind schimbul facultativ, anexat acestui acord, prelungea intervalul de emigrare pâna la 1 noiembrie 1943.
Dar, la 22 mai 1943, cele doua guverne au decis sa înceteze emigrarea din cauza dificultatilor razboiului. Pe baza Regulamentului, 61 de familii bulgare (155 de persoane), din Banat si din alte regiuni ale României au emigrat voluntar în Bulgaria. Numarul emigratilor din Bulgaria în România s-a ridicat la 95 de familii de aromâni din regiunea Gorna Djumaia (Blagoevgrad) si de valahi din regiunea Vidin.
Rezultatele schimbului de populatii dintre Bulgaria si România pe baza Tratatului de la Craiova sunt contradictorii. Schimbul obligatoriu a stabilit o frontiera etnica între bulgarii si românii din Dobrogea, care coincidea cu frontiera dintre cele doua state.
Aceasta coincidenta a influentat pozitiv relatiile bilaterale, deoarece a împiedicat formularea de pretentii teritoriale pe temeiul unor argumente etnice.
Disputa bulgaro-româna privind apartenenta Dobrogei, împartita pentru totdeauna între cele doua tari, avea sa se manifeste mai ales în domeniile propagandei si al stiintei, nu însa si în domeniul politicii reale. Pe de alta parte, emigrarea obligatorie a însemnat mizeria economica si dezradacinarea emigratilor din propriile camine. Tendinta de asimilare a minoritatilor etnice ramase între frontierele celor doua state a fost stimulata dupa efectuarea transferului.
Astazi putem auzi înca limba româna la Tutrakan (Turtucaia) sau limba bulgara la Constanta. Limbile, ca si amintirile, sunt pastrate de emigratii ramasi în viata, dar si de urmasii familiilor care nu au emigrat. Câteva prbleme privind proprietatile abandonate si despagubirile cuvenite pentru ele ramân înca o tema de actualitate. Pe de alta parte, organizatiile minoritare ale bulgarilor din România, ca si cele ale vlahilor si aromânilor din Bulgaria manifesta procese identice de redesteptare etnica în perioada de tranzitie de dupa prabusirea comunismului.
Destinele istorice si schimbarile de identitate ale acestor comunitati au fost asemanatoare. Pe aceasta baza, se urmareste reabilitarea principiului reciprocitatii în privinta minoritatilor. Asa au fost restabilite scolile bulgara din Bucuresti si româna din Sofia. Destinul istoric al emigrantilor si minoritarilor ridica un nou pod între Bulgaria si România.
Sursa:
http://starbisnov.blogspot.com/2008/08/301.html
Frontiera – un zid sau un pod
Dr. Blagovest Niagulov (Sofia)
In româneste de Mihai POPESCU
cititi mai mult despre Tratatul de la Craiova si pe en.wikipedia.org
Evenimentele Zilei de 4 septembrie în Istorie
General Ion Antonescu, left, in Iron Guard uniform; Italian Minister to Bucharest Signor Pellegrino Ghigi; Herr Wilhelm Von Fabricius, German Minister to Bucharest, and Horia Sima, leader of the Iron Guard (4 septembrie 1940)
foto preluat de pe worldwartwodaily.filminspector.com
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com, ro.wikipedia.org; youtube.com
4 septembrie este a 247-a zi a calendarului gregorian și a 248-a zi în anii bisecți.
Sărbătorile Zilei de 4 septembrie
(BOR) Sf. Sfințit Mc. Vavila, episcopul Antiohiei; Sf. Proroc Moise; Sf. Mc. Petroniu
(BRU) Sf. Vavila, episcop, martir († 250); Sf. Moise, profet (numit și “Văzătorul de Dumnezeu“) († secolul al XVII-lea î.Hr.)
Moise ţinând Tablele Legii, pictură de Rembrandt, 1659 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Moise este socotit de tradiția iudaică, iar pe urmele ei, și de cea creștină, un profet și etnarh, conducătorul triburilor israelite ieșind din Egipt (după una din cronologiile presupuse, în jurul anului 1250 î.Hr.) El este cunoscut la evrei ca Moșé Rabenu („Moise Învățătorul nostru”) sau, mai rar, Moșé ben Amram, Moise, fiul lui Amram, și este, după tradiția lor religioasă, cel care a primit Legea divină (Tora) pe Muntele Sinai și fondatorul religiei evreilor – iudaismul. De aceea, această religie e uneori numită și mozaism, după Moise.
Potrivit cu narațiunea Vechiului Testament (Pentateuh sau Pentateuc) a fost cel mai de seamă din profeții evreilor. Credința în profeția lui este definită ca principiul al șaptelea din cele douăsprezece principii ale credinței iudaice, asa cum au fost formulate în crezul lui Rabbi Moshe ben Maimon (Maimonide). Data tradițională a nașterii și a morții sale în calendarul evreiesc este 7 Adar. Moise este considerat un profet din cei mai însemnați și de alte religii monoteiste -precum creștinismul și islamul. Samaritenii îl consideră drept unicul profet.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
(BRC) Sf. Roza din Viterbo, fecioară
România – Ziua Tipografilor Militari
foto: agerpres.ro
Sărbătorită an de an la 4 septembrie, Ziua tipografilor militari aminteşte de data la care, în anul 1920, a fost emisă Decizia Ministerială nr. 506, care stabilea ”organizarea, administrarea şi funcţionarea unei tipografii a Ministerului de Război, în scopul de a satisface trebuinţele tuturor direcţiunilor şi serviciilor”, se arată în volumul ”Calendarul Tradiţiilor Militare” (2010).
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
Astăzi în istorie pentru 4 septembrie
Evenimentele Zilei de 4 septembrie în Istorie:
- 4 septembrie 1940 – Carol al II-lea a demis guvernul Gigurtu și la însărcinat pe generalul Ion Antonescu să formeze un nou guvern
4 septembrie 422 - A murit Papa Bonifaciu I.
Papa Bonifaciu I – foto: ro.wikipedia.org
A fost papă al Romei în perioada 28 decembrie 418–4 septembrie 422. L-a susținut pe Sfântul Augustin în lupta cu pelagianismul, iar acesta din urmă i-a dedicat o parte din lucrări. Papa Bonifaciu I l-a convins pe Împăratul Teodosiu al II-lea să returneze Illyricul Sfântului Scaun, apărându-și astfel drepturile asupra acestei provincii, pe care Împăratul Teodosiu al II-lea o atașase în 421 Constantinopolului — „Noua Romă”.
4 septembrie 476 - Generalul foederat germanic Odoacru l-a înlăturat de pe tron pe împăratul roman Romulus Augustulus, punând capăt Imperiului Roman de Apus.
Regatul lui Odoacru (480 d. Hr.) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
(…) În 475, Oreste, un fost secretar a lui Attila, l-a exilat pe împăratul Julius Nepos din Ravenna și l-a proclamat pe fiul său, Romulus Augustus, împărat. În 476, Oreste a refuzat să-i acorde lui Odoacru și herulilor săi statutul de federalizați, fapt care a determinat o invazie. Oreste a fost ucis și Odoacru l-a destituit pe Romulus Augustus, instalându-se stăpân peste Italia și a trimis însemnele imperiale la Constantinopol.
Trei state au continuat sub conducerea romană, într-o formă sau alta, după 476: Julius Nepos a controlat Dalmația până la asasinarea sa în 480. Syagrius a condus Domeniul Soissons până la asasinarea sa în 487. În cele din urmă, un teritoriu romano-maur a supraviețuit în Africa de Nord, rezistând incursiunilor vandalilor, devenind o parte a Imperiului Roman de Răsărit în jurul anului 533 atunci când Belizarie i-a învins pe vandali.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
4 septembrie 1063 - A murit Tughril, fondatorul Marelui Imperiu Selgiuc, și primul sultan al imperiului său din 1037 pana in 1063. Tughril (n.990) a unit războinicii turci din stepele eurasiatice într-o confederație de triburi, care considerau că se trag dintr-un singur strămoș numit Selgiuc, conducându-i în campania inițială de cucerire a estului Iranului. El va fonda mai târziu, Sultanatul Selgiuc după cucerirea Persiei și dupa cucerirea capitalei abbaside, Bagdad, de la dinastia Buyidă în in 1055.
4 septembrie 1541 - Transilvania intră sub suzeranitatea Porţii Otomane. Sultanul otoman Soliman Magnificul l-a înlǎturat pe regele minor Ioan Sigismund Zapolya (nǎscut 1540) de la conducerea Ungariei și l-a numit principe al Transilvaniei (4 septembrie), iar pe George Martinuzzi, episcopul Oradei, ca guvernator până la majoratul principelui.
Principatul Transilvaniei a fost recunoscut de Imperiul Otoman ca stat independent, care plătea totuși Porții Otomane un dar anual de complezență („munus honorarium”) în valoare de 10.000 de ducați. În această calitate, a participat ca țară beligerantă la razboiul de o suta de ani și a încheiat o serie de tratate cu țări europene, de pe poziție de egalitate. De subliniat faptul că principatul nu includea Banatul (aflat sub stăpânire turcească) și, după 1660 nici Crisana , transformată de asemenea în vilayet turcesc, cu centrul la Oradea.
4 septembrie 1768 - S-a născut Francois-René Chateaubriand, scriitor francez; considerat fondatorul romantismului în literatura franceză („Geniul creştinismului sau Frumuseţea religiei creştine”); (m. 4 iulie 1848).
François-René de Chateaubriand – foto: ro.wikipedia.org
François-René de Chateaubriand (n. 4 septembrie 1768 – d. 4 iulie 1848) a fost un scriitor francez, politician și diplomat. Este considerat fondatorul romantismului în literatura franceză. Principala sa lucrare este “Geniul creștinismului sau Frumusețea religiei creștine” (1802), publicată ulterior în numeroase ediții. A fost ales membru al Academiei Franceze în 1811.
4 septembrie 1774 - În timpul celei de-a doua calatorii a sa, exploratorul englez James Cook a descoperit la 1.200 km est de Australia, insulele din Pacific pe care le numeşte Noua Caledonie, după numele latin al Scoţiei (Caledonia).
Traseele celor trei călătorii ale lui Cook. Prima călătorie este marcată cu roşu, a doua cu verde iar a treia cu albastru. Ruta echipajului lui Cook de după moartea acestuia este marcată cu linia albastră întreruptă – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Cook a primit comanda navei HMS Resolution în această călătorie iar Tobias Furneaux a primit comanda celei de-a doua nave, HMS Adventure. Expediția lui Cook a circumnavigat globul la latitudini foarte sudice, fiind unul dintre primii care să treacă de Cercul Polar de Sud pe 17 ianuarie 1773. A explorat, cartografiat și luat în posesiune britanică Georgia de Sud, explorată de Anthony de la Roché în 1675, descoperită și numită de Clerke Rocks și Insulele Sandwich de Sud.
În ceața antarctică, Resolution și Adventure. s-au separat. Furneaux s-a îndreptat spre Noua Zeelandă, unde a pierdut o parte din oameni în urma confruntărilor cu populația Māori după care s-a întors în Anglia, în vreme ce Cook a continuat să exploreze zona antarctică, ajungând la 71°10′S pe 31 ianuarie 1774.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
4 septembrie 1809 - S-a născut Juliusz Słowacki, poet romantic polonez (d. 1849)
Juliusz Słowacki – foto: ro.wikipedia.org
Juliusz Słowacki (n. 4 septembrie 1809, Kremeneț, Ucraina, d. 3 aprilie 1849, Paris, Franța) a fost un poet romantic polonez, unul dintre cei „Trei Barzi” ai literaturii poloneze. Operele sale sunt caracterizate de misticism și prezintă multe legături atât cu literatura orientală, cât și cu mitologia și cultura păgână a popoarelor slave care au locuit pe teritoriul Poloniei.
4 septembrie 1824 - S-a născut Anton Josef Bruckner, compozitor austriac (m. 11 octombrie 1896).
4 septembrie 1870 - Împăratul Napoleon al III-lea al Franței a fost detronat și s-a declarat cea de-A Treia Republică Franceză.
Napoléon al III-lea – (Portrait by Franz Xaver Winterhalter) – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Charles-Louis-Napoléon Bonaparte (n. 20 aprilie 1808 — d. ianuarie 1873) a fost primul președinte al celei de a 2-a Republici Franceze în 1848 și a devenit apoi, în urma unei lovituri de stat din 1852, al doilea împărat al francezilor, sub numele de Napoléon al III-lea.
A Treia Republică Franceză - foto: ro.wikipedia.org
A Treia Republică Franceză este numele dat regimului politic din Franța între 1870 și 1940. A fost o democrație parlamentară ce a luat naștere după căderea celui de al doilea Imperiu Francez în urma războiului Franco-Prusac din 1870 și a supraviețuit până la capitularea Franței la începutul celui de al doilea război mondial în 1940.
În anii 1870 inițiatorii republicanismului au considerat această formă de guvernământ ca fiind cea care “divide cel mai puțin opiniile Franței”. Cu toate acestea, chiar dacă cea de a treia republică a fost regimul politic cel mai longeviv după revoluția din 1789, regimul nu a fost foarte apreciat.
A Treia Republică a fost oficial instaurată în 1875 prin adoptarea legilor constituționale. Șeful statului era un președinte, conform amendamentului lui Henri Wallon care spunea : Președintele Republicii Franceze este ales prin majoritatea absolută a voturilor de către Senat și de Camera Deputaților reunită în Parlamentul național. El este numit pe șapte ani; el este reeligibil.
4/17 septembrie 1881 - S-a născut George Bacovia, poet român (d. 1957)
George Bacovia – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
George Bacovia (n. 17 septembrie 1881 (S.V. 4 septembrie), Bacău – d. 22 mai 1957, București) a fost un scriitor român format la școala simbolismului literar francez. Este autorul unor volume de versuri și proză scrise în baza unei tehnici unice în literatura română, cu vădite influențe din marii lirici moderni francezi pe care-i admira.
La început văzut ca poet minor de critica literară, va cunoaște treptat o receptare favorabilă, mergând până la recunoașterea sa drept cel mai important poet simbolist român și unul dintre cei mai importanți poeți din poezia română modernă. Din volumele sale: Plumb, Scîntei galbene, Bucăți de noapte, Poezii, Stanțe burgheze
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
4 septembrie 1886 - După 25 de ani de lupte împotriva armatelor americane și mexicane, conducatorul războinicilor apași, Geronimo, s-a predat.
Geronimo, a Bedonkohe Apache; kneeling with rifle, 1887 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Goyaałé, scris uneori Goyathlay (sau Goyahkla în engleză; n. 16 iunie 1829 – d. 17 februarie 1909), numit mai târziu și Geronimo, a fost un lider și vraci din triburile apașe Chiricahua. S-a remarcat în luptele care au durat câteva decenii împotriva Mexicului și impotriva Statelor Unite și a expansiunii acestor state în zonele locuite de apași.
(…) Deși a înțeles că nu mai poate recupera pământurile răpite de coloniștii mexicani și americani, Geronimo și-a continua lupta pentru tot restul vieții. A rămas în istorie Masacrul de la Casa Grande, celebru prin tactica perfidă a mexicanilor care au simulat că încheie armistițiu, le-au oferit indienilor rachiu de agave și apoi i-au ucis. Geronimo s-a retras într-o peșteră și nu a putut fi găsit. Mai multe trupe americane au fost mobilizate în căutarea sa. S-a predat abia în 1886, fiind tratat ca un prizonier de război, nu ca un infractor.
Geronimo with traditional Apache bow and arrow – foto preluat de pe en.wikipedia.org
A încetat din viață la 79 de ani, când ajunsese o celebritate. Memoriile sale au fost apreciate de public, iar istoria vieții sale a constituit subiectul a numeroase ecranizări. În februarie 2010, Camera Reprezentanților SUA a adoptat o rezoluție care stipula recunoașterea meritelor liderului indian, recunoscut ca un adevărat strateg al războiului de gherilă, și ca acesta să fie comemorat la 100 de ani de la moartea sa.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
4 septembrie 1886 - Al doilea atentat asupra primului-ministru Ion C. Brătianu
Ion C. Brătianu (n. 2 iunie 1821, Pitești – d. 16 mai 1891, satul Florica, județul Argeș) a fost un om politic român, ministru cu diferite portofolii în varii guverne, fratele lui Dumitru C. Brătianu. A fost membru de onoare (din 1888) al Academiei Române – foto preluat de pe www.bunicutavirtuala.com
Personalitate de prim rang în istoria României și cel mai longeviv prim-ministru (1876–1888), Ion C. Brătianu a scăpat în cariera sa din două tentative de asasinat asupra sa. În seara zilei de 4 septembrie 1886, Ion C. Brătianu, în timp ce mergea agale pe jos, pe o stradă in București, însoțit de Constantin F. Robescu deputat și viitor primar al Capitalei și de un sergent, a fost atacat pe strada Vămii (unde se află azi Piața Universității) de un individ cu un pistol în mână, care, de la doar câțiva metri, a apăsat pe trăgaci.
Pistolul nu s-a declanșat, a fost imobilizat de sergentul Ioniță Constantin care avea misiunea de a-l păzi pe Brătianu. În timp ce arestatul (Stoica Alexandrescu) era transportat la cazarma jandarmilor călare, din strada Colței, a fost necesară intervenția personală a lui Brătianu pentru ca acesta să nu fie linșat de către cetățeni.
În afară de Stoica Alexandrescu (agresorul) au mai fost arestați Gh. Protopopescu, Pompiliu Stănescu, agent electoral, și Iordache Tănăsescu, cel care i l-a arătat ex-râmniceanului pe Brătianu. Dacă Stoica Alexandrescu a fost condamnat la 20 de ani de muncă silnică, Iordache Tănăsescu a fost trimis pentru un an la închisoare corecțională.
sursă: www.bunicutavirtuala.com; ro.wikipedia.org
4 septembrie 1886 - S-a născut Tit Simedrea, cleric ortodox român, istoric, mitropolit al Bucovinei. (d. 1971).
Tit Simedrea – foto preluat de pe ziarullumina.ro
Tit Simedrea (n. 4 septembrie 1886, Naipu, jud. Giurgiu – d. 9 decembrie 1971, la mănăstirea Cernica) a fost un cleric ortodox român, istoric, mitropolit al Bucovinei.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
4 septembrie 1888 - George Eastman a patentat invenția sa “aparat de fotografiat cu roll film“.
George Eastman – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
George Eastman (12 iulie 1854 – 14 martie 1932) s-a născut în orășelul Waterville, statul New York, din confederația Statele Unite ale Americii. Este inventatorul suportului fotosensibil flexibil, pelicula de nitroceluloză, în anul 1884. Aceasta a făcut posibilă construcția de aparate de fotografiat mai mici, ușoare, portabile. Frații Lumière folosesc această descoperire pentru invenția lor, cinematograful, pelicula fiind elementul indispensabil.
Un aparat de fotografiat Eastman – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
La 4 septembrie 1888, patentează invenția sa aparat de fotografiat cu roll film. De menționat că roll filmul este o bucată de peliculă fotosensibilă de circa 1 m lungime, care este introdusă într-o casetă metalică ermetic izolată de lumină, înfășurată pe o rolă, care în aparatul de fotografiat după expunere se rulează pe altă rolă de asemeni într-o casetă ermetic izolată de lumină, până la procesul chimic de developare. Prin noțiunea de expunere se înțelege fotografierea propriu zisă.
U.S. patent no. 388,850, issued to George Eastman, September 4, 1888 - foto preluat de pe en.wikipedia.org
Este fondatorul renumitei fabrici de material fotosensibil cu o granulație extrafină (foarte favorabilă peliculelor cinematografice de format îngust 8 mm; 8,5 mm; 16mm) și cu sensibilitate foarte mare, Kodak (actual face parte din compania Thomson). Pelicula Kodak Color este foarte căutată pe piața cinematografiei și a fotografiei. Se sinucide în 1932 din cauza unei boli foarte grele a coloanei vertebrale care îi provoca dureri mari.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org
4 septembrie 1890 - Un incendiu de proporții a provocat daune grave în orașul grec Salonic. Cartierul european a ars complet. 20.000 de oameni au rămas fără adăpost.
4 septembrie 1907 - A încetat din viaţă compozitorul si pianistul norvegian Edvard Grieg ; (n. 15 iunie 1843).
Edvard Hagerup Grieg - foto: ro.wikipedia.org
Edvard Hagerup Grieg (n. 15 iunie 1843, Bergen – d. 4 septembrie 1907, Bergen) a fost un compozitor și pianist norvegian. Edvard Grieg este cel mai de seamă muzician din școala națională norvegiană și unul din reprezentanții de frunte ai muzicii romantice europene. Muzica lui a fost influențată de romanticii germani, ca de pildă Schumann, și de asemenea de muzica populară a poporului său, uneori și de cea a popoarelor scandinave vecine. Grieg a activat și ca pianist de concert până la sfârșitul vieții sale.
4 septembrie 1912 - S-a născut la Dej, criticul de artă român, academicianul Raoul Şorban ; (d. 18 iulie 2006 la Cluj-Napoca). A fost de asemenea pictor, scriitor, eseist și memorialst. În 1944, în timpul celui de al II-lea Război Mondial a făcut acte de înalt eroism și umanitate salvând cu mari riscuri viețile a mii de evreii, fapt pentru care a primit titlul și medalia de Drept între popoare acordată de Statul Israel.
4 septembrie 1915 - Bulgaria s-a alăturat de partea Puterilor Centrale, în Primul Război Mondial.
4 septembrie 1919 - S-a infiinţat la Bucureşti „Societatea Opera – artiştii asociaţi”. La 22 septembrie, același an, a luat numele de Societatea lirică română Opera, care a stat la baza Operei Române de Stat (decembrie 1921). Primul director al acesteia a fost Scarlat Cocărăscu, iar debutul a avut loc la 17 martie 1920, în localul Teatrului Național, cu spectacolul Aida.
4 septembrie 1928 - România a aderat la Pactul privind interzicerea războiului ca instrument de politică națională – Pactul Briand-Kellogg, semnat, la Paris, în 27 august 1928, de reprezentanții a 15 state.
Pactul Kellogg-Briand (27 august 1928): Calvin Coolidge, Herbert Hoover și Frank B. Kellogg, (în picioare), alături de reprezentanții guvernelor care au ratificat “Tratatul pentru renunțare la război” (Pactul Kellogg-Briand), în “Camera de răsărit” a Casei Albe – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Pactul Kellogg-Briand, cunoscut și ca Pactul de la Paris, după orașul în care a fost semnată această înțelegere pe 27 august 1928, a fost un tratat internațional “care milita pentru renunțarea la război ca instrument al politicii naționale”. Scopurile sale nu au fost atinse, dar a fost un pas înainte pentru dezvoltarea doctrinelor dreptului internațional. Pactul a fost botezat cu numele secretarului de stat american Frank B. Kellogg și al ministrului de externe francez Aristide Briand, inițiatorii tratatului.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
4 septembrie 1929 - Călătoria de 35 de zile prin lume a dirijabilului german LZ 127 Graf Zeppelin se încheie la Friedrichshafen. Aproximativ 40.000 de oameni vor asista la revenirea lui.
Călătoria de 35 de zile prin lume a dirijabilului german LZ 127 Graf Zeppelin – foto: ro.wikipedia.org
4 septembrie 1939 - România și-a declarat neutralitatea în Al Doilea Război Mondial. După atacarea Poloniei și declararea stării de război între Reich-ul nazist și Puterile occidentale, Consiliul de Miniștri de la București a decis, la 4 septembrie, fapt ce s-a comunicat imediat presei, să adopte o atitudine pașnică față de toate statele și să vegheze la siguranța națională.
Pentru a adopta această decizie, suveranul a întrunit la Cotroceni, la 6 septembrie, Consiliul de Coroană, care a aprobat în unanimitate acțiunea diplomatică și măsurile întreprinse de guvern pentru apărarea frontierelor naționale și a hotărât observarea strictă a regulilor neutralității stabilite față de beligeranții din actualul conflict.
Neutralitatea era considerată singura soluție diplomatică realistă a momentului și motivată juridic, ea nu distona cu obligațiile internaționale asumate de statul român. În perioada neutralității, România a inițiat multiple acțiuni diplomatice în scopul detensionării situației generale, preîntâmpinarea extinderii ostilităților în estul Europei, fiind favorabilă victimelor agresiunii. Totodată, a fost folosit răgazul neutralității pentru înzestrarea și instruirea trupelor.
preluat de pe www.bunicutavirtuala.com
4 septembrie 1940 - Carol al II-lea a demis guvernul Gigurtu și l-a însărcinat pe generalul Ion Antonescu să formeze un nou guvern – Guvernul Ion Antonescu 1 (4 – 14 septembrie 1940)
Ion Antonescu și Horia Sima în uniforme legionare, salută cu salutul fascist, sub portretul lui Corneliu Zelea Codreanu, la o manifestație a Gărzii de Fier, octombrie 1940 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Cedările teritoriale impuse României prin Al Doilea Arbitraj de la Viena (Dictatul de la Viena) (30 august 1940) au marcat declinul regimului carlist.. România pierdea o suprafață de 99.738 km² cu o populație de 6.821.000 locuitori, reprezentând aproape o treime din teritoriul și populația țării. Manifestațiile de protest împotriva Dictatului de la Viena, inițiate de țărăniști au devenit – sub influența agitatorilor legionari – anticarliste, Carol al II-lea fiind considerat principalul vinovat de impasul în care ajunsese România.
Dorind să-și păstreze puterea, la propunerea lui Horia Sima – cu care se reconciliase scurt timp înainte la recomandarea lui Moruzov, Carol al II-lea i-a încredințat la 4 septembrie 1940 lui Antonescu prin decret regal mandatul de formare a unui guvern de uniune națională. Potrivit istoricului Mihai Ionescu, Antonescu, încălcând mandatul de numire și promisiunea față de rege, nu a făcut un guvern de uniune națională (mai târziu, la procesul din 1945, a dat vina pe „poltroneria” partidelor politice). Liderii politici ai partidelor istorice au refuzat să participe la un guvern dictatorial, xenofob și progerman.
În consecință, la 5 septembrie 1940, Antonescu a cerut regelui să-i acorde puteri depline, suspendarea constituției și dizolvarea parlamentului și în seara aceleiași zile i-a cerut regelui să abdice și să părăsească țara. Puciul a reușit, Carol al II-lea a abdicat la 6 septembrie 1940 și s-a expatriat, cedând tronul fiului său Mihai I. Antonescu i-a oferit garanții de securitate lui Carol al II-lea, Elenei Lupescu și suitei lor și s-a ținut de cuvânt, protejând cu pichete militare trenul regal, asupra căruia legionarii au tras cu mitralierele. La 14 septembrie 1940 lua ființă „Statul național-Legionar Român”. Horia Sima, șeful Mișcării Legionare, numit vicepreședinte al consiliului de miniștri, se considera creatorul și sufletul acelui guvern.
Ion Gigurtu - foto: ro.wikipedia.org
Ion Gigurtu (n. 24 iunie 1886, Turnu Severin – d. iulie 1959, Râmnicu Sărat) a fost un inginer român, om politic de extremă dreaptă, pro-german și pentru 40 de zile prim-ministru al României în anul 1940. Gigurtu a fost și un om de afaceri, director general al societății „Mica”, specializată în extragerea de aur și alte metale prețioase. Venind la putere, Ion Gigurtu a inițiat o politică pro-Axa Berlin-Roma, inclusiv măsuri antisemite. Această politică a inclus acceptarea arbitrajului lui Hitler asupra Transilvaniei, Gigurtu declarând că România trebuie să facă sacrificii teritoriale pentru a demonstra orientarea sa nazistă și aderarea totală la Axa Berlin-Roma.
La sfârșitul lunii august 1940, în urma întâlnirii dintre Gigurtu și Hitler, România a fost obligată să accepte arbitrajul lui Hitler prin care a cedat Ungariei 43.492 km pătrați din teritoriul Transilvaniei, inclusiv orașul Cluj. Armata ungară urma să preia stăpânirea pe aceste teritorii la data de 15 septembrie 1940. Cu această ocazie Germania nazistă a încheiat și două tratate cu Bucureștiul și Budapesta, prin care se acorda un statut separat și preferențial populației germane din Transilvania. La presiunile Germaniei, Ion Gigurtu a fost de acord și cu restituirea către Bulgaria a 8.000 km pătrați din Dobrogea de sud (Cadrilaterul)
Harta României interbelice: în galben este marcată porțiunea cedată Ungariei în urma Dictatului de la Viena – foto – ro.wikipedia.org
Pe plan intern Ion Gigurtu a dus o politică antisemită prin interdicția căsătoriilor dintre creștini și evrei, precum și prin clasificarea prin lege a evreilor în funcție de data venirii lor în România. Guvernul lui Ion Gigurtu a demisionat pe 4 septembrie 1940, în urma marilor proteste organizate de legionari împotriva rezultatelor arbitrajului lui Hitler, prin care România a cedat 2/5 din Transilvania în favoarea Ungariei Preluând conducerea țării, generalul Ion Antonescu l-a pus pe Ion Gigurtu sub stare de arest pentru cedările teritoriale din Transilvania în favoarea Ungariei.
Ulterior însă Gigurtu a fost eliberat. După război, Gigurtu a fost arestat, împreună cu soția sa, la 5 mai 1950. A fost judecat și condamnat de regimul comunist la 15 ani de închisoare pentru participarea la represiunea împotriva Partidului Comunist. A fost deținut în penitenciarele Ministerului Afacerilor Interne, la Malmaison, precum și la Sighet. A murit în închisoare. Soția sa a fost de asemenea arestată și întemnițată.
4 septembrie 1943 - Mitropolitul Serghei a fost ales cu acordul lui Stalin în funcția de patriarh al Moscovei și al întregii Rusii, cu scopul de a-i mobiliza pe credincioși în războiul contra Germaniei.
4 septembrie 1944 - Mai multi localnici maghiari din Aita Seaca au capturat un numar rămas necunoscut de militari romani, pe care îi tortureaza și-i ucid. În privința numărului exact al militarilor români uciși, martorii si cercetatorii vehiculeaza cifre cuprinse între 13 si 100. La 26 septembrie 1944, pe fondul unei slabe prezențe a administrației române în zonă, în Aita Seacă a venit Gavrilă Olteanu, comandantul Batalionului de voluntari Brașov, din cadrul Regimentului de voluntari „Iuliu Maniu”.
„ La cererea românilor din Aita Seacă am mers cu o companie la fața locului, deoarece nu vroiam să las necurmate infracțiunile descrise. Am descoperit vreo optsprezece violări grave ale legii și am mai putut constata încă opt-zece. (…) A fost rănit un ofițer român, atacat de către frații Naghi [Nagy], și dus de către ordonanța sa la locul de prim-ajutor; unul dintre ei l-a omorât pe ofițer cu toporul: mai întâi i-a spart tibia, apoi i-a ciopârțit trupul, iar în sfârșit i-a aplicat o lovitură cu baltagul în cap.
Asupra corpului neînsuflețit și ciopârțit în întregime s-a năpustit o femeie de șaptezeci de ani, care a pus degetul cu verighetă al ofițerului pe o piatră, i-a tăiat degetul și i-a furat verigheta. (…) Celălalt dintre frații Naghi [Nagy] a lovit ordonanța cu sapa în ceafă, acesta prăbușindu-se mort pe loc. (…) Le-am aplicat pedeapsa cu același topor cu care au săvârșit crima.(Gavrilă Olteanu-Epistola către Maniu datată august 1945)”
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
4 septembrie 1948 - Regina Wilhelmina a Olandei a abdicat din motive de sănătate.
4 septembrie 1950 - Un taifun, în Japonia, a cauzat moartea a 250 de persoane și peste 5 000 de răniți.
4 septembrie 1958 - S-a desfăşurat la Bucureşti, prima ediţie a Festivalului internaţional George Enescu.
4 septembrie 1959 - A încetat din viaţă profesorul Iuliu Haţieganu, personalitate a medicinii româneşti, membru al Academiei Române. (n. aprilie 1885).
4 septembrie 1962 - Prima vizită de stat efectuată Charles de Gaulle în Germania. Vizita a avut loc la invitația cancelarului Konrad Adenauer.
4 septembrie 1963 - A murit Robert Schuman, om politic francez (n. 1886)
Robert Schuman – foto: ro.wikipedia.org
Jean-Baptiste Nicolas Robert Schuman (* 29 iunie 1886 Luxemburg – † 4 septembrie 1963, Scy-Chazelles, Moselle, Franța) a fost un om de stat francez. Este considerat drept unul din părinții fondatori ai Uniunii Europene. În mai multe rânduri ministru, inclusiv ministru al Afacerilor Externe, apoi, în două rânduri, președinte al Consiliului de Miniștri al Franței, Robert Schuman a exercitat și funcția de președinte al Parlamentului European, între 1958 și 1960.
4 septembrie 1965 - A încetat din viaţă Albert Schweitzer, medic, muzicolog şi teolog protestant, care a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1952 (n. 14 ianuarie 1875).
4 septembrie 1968 - S-au reînfiinţat gărzile patriotice.
Instrucţia Gărzilor Patriotice – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Gărzile Patriotice (alternativ: Formațiunile de Luptă Patriotică-F.L.P.) au fost niște formațiuni paramilitare românești înființate în perioada regimului comunist, având scopul de a asigura o apărare suplimentară în cazul unui atac extern.
Ideea formațiunilor Gărzilor Patriotice este de sorginte sovietică. Deși Gărzile Patriotice moderne au fost create în 1968 de Nicolae Ceaușescu, primele grupuri de muncitori comuniști înarmați datează din vara anului 1944. Dezvoltând nucleul muncitorilor care l-au preluat pe mareșalul Ion Antonescu după arestarea sa din ziua de 23 august 1944, P.C.d.R. a decis înființarea, în septembrie 1944, a Gărzilor de Apărare Patriotică.
Pregătirea și organizarea acestor formațiuni s-a făcut sub supravegherea serviciilor de securitate sovietice NKGB, iar comanda lor i-a fost încredințată lui Emil Bodnăraș. Printre membrii Gărzilor se aflau și deținuți de drept comun sau foști legionari convertiți la comunism în urma negocierilor dintre Nicolae Petrașcu, Teohari Georgescu și Ana Pauker. De câte ori era necesar, Gărzile de Apărare Patriotică primeau sprijin logistic și de la Comandamentul Sovietic.
(…) Gărzile Patriotice moderne au fost fondate în 1968, după discursul de la București, din 21 august, prin care liderul comunist român Nicolae Ceaușescu a condamnat public înăbușirea Primăverii de la Praga de către Uniunea Sovietică și sateliții săi.
La întrunirea de urgență a Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al P.C.R. din dimineața zilei de 21 august 1968, Nicolae Ceaușescu a declarat: „Cred că în situația creată ar fi bine să ne gândim la reînființarea gărzilor muncitorești, ca unități înarmate ale clasei muncitoare, pentru apărarea cuceririlor revoluționare ale poporului nostru [...] Să facem tot gărzi patriotice și la țară”.
Solicitarea lui Nicolae Ceaușescu a fost susținută de Petre Lupu, Mihai Dalea și Manea Mănescu, iar Comitetul Executiv al C.C. al P.C.R. a decis „reînființarea gărzilor patriotice înarmate, alcătuite din muncitori, țărani și intelectuali [...] pentru a se asigura munca pașnică a poporului român, independența și suveranitatea națională a patriei”
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
4 septembrie 1968 - A decedat regizorul Victor Iliu, unul dintre maeștrii cinematografiei românești (n. 1912).
4 septembrie 1972 - Înotătorul american Mark Spitz a câștigat cea de-a șaptea medale de aur la Olimpiada de vară de la München, devenind primul olimpic care a câștigat șapte medalii de aur la o singură Olimpiadă.
4 septembrie 1974 - Statele Unite ale Americii a stabilit relații diplomatice cu Republica Democrata Germana.
4 septembrie 1974 - S-a desfășurat la București al III-lea Congres Internațional de Studii Sud-Est Europene.
4 septembrie 1981 - S-a născut cântăreața de R&B americană Beyoncé Knowles.
4 septembrie 1984 - S-a difuzat pentru prima oară Locomotiva Thomas și prietenii săi pe postul englezesc ITV.
Thomas și prietenii săi (engleză Thomas & Friends), numită anterior Locomotiva Thomas și prietenii săi (engleză Thomas the Tank Engine and Friends), este numele unei celebre serii de televiziune bazate pe cărțile The Railway Series (română Seria Cailor Ferate) scrise de Wilbert și Christopher Awdry. Seria Cailor Ferate prezintă aventurile de zi cu zi ale unui grup de locomotive care au viață și trăsături umane.
(…) Seria a fost adaptată pentru televiziune de Britt Allcroft în anii 1980 iar primele patru sezoane au la bază operele din Povești de pe calea ferată. Sezoanele ulterioare au episoadele scrise integral pentru televiziune. În 2016 serialul are 20 sezoane de televiziune (492 de episoade), un lungmetraj cinematografic, 11 filme, un sezon derivat cu 13 episoade, dar și peste 100 de cântece proprii.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org;
4 septembrie 1989 - A încetat din viaţă Georges Simenon, scriitor belgian de limbă franceză, autor a peste 300 de romane poliţiste; a fost membru al Academiei regale din Belgia (n. 13 februarie 1903).
Georges Simenon - foto: ro.wikipedia.org
Georges Joseph Christian Simenon (n. 13 februarie 1903; d. 4 septembrie 1989) a fost un scriitor belgian prolific, care a publicat o sută nouăzeci și două de romane, o sută cincizeci și opt de povestiri și numeroase articole și rapoarte. El este cunoscut pentru crearea comisarului Maigret, personajul principal al romanelor și povestirilor sale polițiste.
4 septembrie 1991 - Preşedintele Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov a recunoscut independenţa celor trei state baltice: Estonia, Letonia şi Lituania.
4 septembrie 1992 - A murit poetul român Dan Deșliu ; (n. 1927).
4 septembrie 1997 - Echipa feminină de gimnastică a României cucereşte medalia de aur la Campionatele Mondiale, desfăşurate la Lausanne (Elveţia).
4 septembrie 1998 - La Menlo Park, California, SUA, Larry Page şi Serghei Brin au înfiinţat compania Google, cu scopul de a promova motorul de căutare pe care l-au dezvoltat ca proiect de cercetare la Universitatea Stanford din California.
Google’s original homepage (1998) had a simple design because the company founders had little experience in HTML, the markup language used for designing web pages – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Google LLC este o corporaţie americană multinaţională care administrează motorul de căutare pe Internet cu acelaşi nume. A fost fondată în 1998 de către doi doctoranzi de la Universitatea Stanford, Larry Page şi Sergey Brin. Google oferă o metodă simplă şi rapidă de găsire a informaţiilor pe web, având o bază de date despre peste 8 miliarde de site-uri web. La începutul anului 2004 Google răspundea zilnic la mai mult de 200 milioane de consultări.
Larry Page and Sergey Brin in 2003 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Compania a pornit cu o investiţie de 100.000 de dolari care a venit din partea unuia dintre cofondatorii companiei Sun Microsystems, Andy Bechtolsheim, care considera că un motor de căutare pe Internet poate revoluţiona lumea. Numele „Google” este un joc de cuvinte de la googol, neologism englez pus în circulaţie de către americanul Milton Sirotta în anul 1938, prin care acesta desemna numărul uriaş format dintr-un 1 urmat de 100 de zerouri.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
4 septembrie 2000 - Locomotiva “Săgeata albastră” a ieșit pe poarta fabricii de la Zhuzhou (R.P.Chineză).
4 septembrie 2002 - A fost prezentată opiniei publice Doctrina Bush, prin care Statele Unite ale Americii își rezervă dreptul de a întreprinde lovituri militare preventive împotriva statelor care găzduiesc pe teritoriul lor baze teroriste.
4 septembrie 2002 - UE face apel la SUA pentru a efectua un atac împotriva Irakului numai cu aprobarea ONU.
4 septembrie 2003 - A decedat Lola Bobescu, violonistă și profesoară română, stabilită în Belgia (n. 1920).
Lola Bobescu (Lola Violeta Ana-Maria Bobescu) (* 9 august 1919, Craiova – †4 septembrie 2003, Spa/ Belgia) a fost o violonistă și profesoară de vioară originară din România. Solistă-concertistă timp de peste 60 de ani, Lola Bobescu s-a situat printre violoniștii români cu cea mai solidă carieră artistică. Stabilită în Belgia, a fondat și a condus formațiile Solistes de Bruxelles- actuala L’Orchestre de Wallonie din Liège și Cvartetul de coarde L’Arte del Suono din Bruxelles (1990).
Paralel cu activitatea solistică, Lola Bobescu a desfășurat o fructuoasă activitate pedagogică, fiind profesoară de vioară la Conservatorul din Liège (1962-1974) și la Conservatorul regal din Bruxelles. A făcut parte din juriul concursurilor internaționale de vioară “Reine Elisabeth de Belgique” (1971 și 1993).
Lola Bobesu a colaborat cu marile ansambluri orchestrale ale lumii, precum Filarmonicile din Berlin și Londra, orchestrele franceze Colonne, Pasdeloup și Lamoureux, orchestra Concertgebouw din Amsterdam, La Suisse Romande din Geneva, orchestra Accademia Santa Cecilia din Roma ș.a. A concertat și în recitaluri de muzică de cameră, fiind adesea acompaniată de pianistul Jacques Genty.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
4 septembrie 2006 - A murit Steve Irwin, personalitate a televiziunii australiene (n. 1962)
Stephen Robert Irwin (n. 22 februarie 1962 – d. 4 septembrie 2006) a fost un prezentator de televiziune, ecolog și proprietar de grădină zoologică.
A devenit cunoscut datorită documentarelor sale de pe Discovery (“The Crocodile Hunter”) și a filmelor artistice în care a jucat. Acesta a încetat din viață în nordul Australiei, într-un accident subacvatic. În dimineața de luni, 4 septembrie 2006, a fost înțepat în piept de o pisică de mare; Stephen Irwin se afla în largul portului Douglas, la nord de Cairns Australia, unde lucra la un documentar despre lumea submarină.
Steven Irwin este cunoscut drept un entuziast al faunei sălbatice.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
4 septembrie 2006 - A murit Giacinto Facchetti, fotbalist italian (n. 1942)
Giacinto Facchetti (n. 18 iulie 1942, d. 4 septembrie 2006, Milano, Italia) a fost un jucător italian de fotbal. Din ianuarie 2004 până la moarte a fost președintele clubului Internazionale Milano, club pentru care a jucat întreaga sa carieră între 1960 și 1978.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org
4 septembrie 2014 - A murit Joan Rivers, actriță americană (n. 1933)
Joan Alexandra Molinsky[ (n. 8 iunie 1933, Brooklyn, New York, SUA – d. 4 septembrie 2014, Manhattan, New York, New York, SUA), cunoscută profesional ca Joan Rivers, a fost o comediană, actriță, scriitoare, producătoare și gazdă de televiziune americană. S-a remarcat de multe ori prin personajul său comic controversat—puternic auto-peiorativ și caustic, mai ales față de celebrități și politicieni.
Rivers a devenit celebră în 1965 ca oaspete la The Tonight Show. Găzduit de mentorul ei, Johnny Carson, spectacolul a ajutat-o pe Rivers să își definească stilul comic. În 1986, cu propria ei emisiune rivală, The Late Show with Joan Rivers, Rivers a devenit prima femeie care a găzduit un talk show de televiziune de noapte. Ulterior, ea a găzduit The Joan Rivers Show (1989-1993), câștigând un premiu Emmy pentru Gazdă de Talk-Show.
De la mijlocul anilor 1990, a devenit cunoscută pentru interviurile luate pe covorul roșu, iar în 2009 a fost câștigătoarea Celebrity Apprentice. Rivers a co-găzduit emisiunea de modă Fashion Police de pe E! din 2010 până în 2014 și a jucat în serialul Joan & Melissa: Joan Knows Best? (2011-2014) alături de fiica sa, Melissa Rivers. Ea a fost subiectul documentarului Joan Rivers: A Piece of Work (2010).
În 1968, criticul de televiziune Jack Gould de la New York Times a numit-o pe Rivers „probabil cea mai intuitiv amuzantă femeie în viață”. În 2017, revista Rolling Stone a clasat-o pe locul al șaselea pe lista celor mai buni 50 de comici din toate timpurile, iar în octombrie al aceluiași an a fost inclusă în Television Academy Hall of Fame.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
4 septembrie 2020 - La Ordinea Zilei
Un francez cu o boală incurabilă va transmite sfârşitul vieţii sale, în direct pe Facebook – foto preluat de pe https://www.facebook.com/alain.cocq.7