Sf. mucenici din Persia: Avdas episcopul, Veniamin diaconul și 9 mucenici împreună cu ei
Sfântul Mucenic Veniamin, diaconul
foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe basilica.ro
Sf. mucenici din Persia: Avdas episcopul, Veniamin diaconul și 9 mucenici împreună cu ei
În vremea împărăţiei lui Teodosie cel Mic, Izdigherd, împăratul perşilor, a pornit război împotriva Bisericilor, luând pricină din următoarea împrejurare: un episcop oarecare, Avdas, împodobit cu multe feluri de virtuţi, împins de zel dumnezeiesc a nimicit Pirionul, adică templul în care perşii se închinau focului.
Aflând împăratul acest lucru de la magi, a trimis, de l-a adus înaintea lui pe Avdas, pe care l-a întrebat mai întâi cu blândeţe pentru ce a făcut acest lucru şi i-a poruncit să zidească din nou templul acela. Dar Avdas împotrivindu-se şi spunând că nu poate nicidecum să facă aşa ceva, atunci Izdigherd a ameninţat că va distruge toate bisericile şi a pus început ameninţărilor lui, poruncind mai întâi să fie omorât dumnezeiescul Avdas. Auzind aceasta, sfântul s-a bucurat foarte. Şi în felul acesta bucurându-se şi veselindu-se şi-a primit sfârşitul.
Sfinţii Mucenici Avdas episcopul, Veniamin diaconul, nouă mucenici împreună cu ei şi alţi mulţi sfinţi care au mărturisit în Persia, au fost aruncaţi în închisoare şi au fost mâncaţi de vii de şoarecii şi de pisicile închise laolaltă cu ei.
După trecere de treizeci de ani, furtuna prigoanei dezlănţuită de magi, întocmai ca de nişte vânturi puternice, a adus asupra credincioşilor iarăşi încercările chinurilor. Căci mistuind pe mulţi cu tot felul de pătimiri, îi dădeau apoi morţii, iar pe alţii supunându-i la surghiunuri îndelungate şi la tot felul de chinuri, îi slobozeau din viaţă prin morţi de tot felul.
Dar nu trebuie să ne mirăm, fiindcă acestea s-au întâmplat prin îngăduinţa lui Dumnezeu. Căci lupte de felul acesta a spus Stăpânul nostru aveau să aibă loc. Pentru aceasta şi sfinţii aceştia, prin răbdare şi mucenicie, au primit cununile biruinţei.
Congresul și Tratatul de la Paris (13/25 februarie – 18/30 martie 1856)
Edouard Louis Dubufe, Congrès de Paris, 1856, Palace of Versailles
foto preluat de pe en.wikipedia.org
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; enciclopediaromaniei.ro
Congresul și Tratatul de la Paris (13/25 februarie – 18/30 martie 1856)
Congresul de la Paris a avut loc între 13/25 februarie 1856 – 18/30 martie 1856 şi a încercat să pună bazele unei noi ordini europene după Războiul Crimeii, având la bază îngrădirea puterii ruseşti şi a influenţei sale în sud-estul Europei. Pentru ţara noastră acest Congres a reprezentat momentul favorabil apărut pe plan internaţional prin care să se acţioneze decisiv pentru Unirea Principatelor.
Hotărârile lucrărilor Congresului au fost exprimate în Tratatul de Pace încheiat pe 18/30 martie 1856. Principalii negociatori, reprezentanţi ai celor şapte puteri participante au fost: Alexandre Walewski din partea Franţei, George Clarendon din partea Marii Britanii, Karl von Buol din partea Imperiului Habsburgic, Otto von Manteuffel din partea Prusiei, Alexey Fyodorovich Orlov din partea Rusiei, Camillo Benso, conte de Cavour, din partea Sardiniei şi Mehmed Aali Paşa din partea Imperiului Otoman.
Participants of the Congress of Paris, 1856 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Context
Interesul strategic în politica externă a Rusiei a fost dintotdeauna expansiunea. După ce şi-a încheiat extinderea în est şi după ce, în urma Congresului de la Viena, extinderea în vest era puţin probabilă, Rusia şi-a îndreptat privirea în sud unde a găsit un teren fertil, veriga slabă fiind Turcia, aflată în permanent regres de două secole.
Pretextele utilizate de Rusia au fost panslavismul şi panortodoxismul (apărarea creştinilor din Balcani aflaţi sub dominaţie otomană). Astfel de-a lungul secolului al XIX-lea, Rusia şi-a sporit permanent influenţa in sud-estul Europei, cu scopul de a ajunge la Strâmtori şi a elimina Imperiul Otoman. Faptul că era un regim autocratic a ajutat la îndeplinirea acestui obiectiv prin faptul că nu a avut probleme interne şi a putut să îşi concentreze atenţia cu predilecţie asupra politicii externe. Totodată, în timpul mişcărilor de la 1848 a demonstrat că avea capacitate militară, armata ţaristă fiind cea care a restabilit ordinea în majoritatea monarhiilor (spre exemplu înăbuşirea insurecţiei maghiare).
Din acel moment pentru diplomaţii europeni a devenit clar că Rusia a produs defecţiunea echilibrului puterii stabilit la Viena, iar pretextul a opri expansiunea Rusiei a fost oferit de Războiul Crimeii.
Participanţii tratatului de la Paris (1856) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Treaty of Paris – the participants: France (France), Autriche (Austria, Habsburg Empire), Angleterre (England, United Kingdom), Russie (Russia, Russian Empire), Sardigne (Sardinia), Turquie (Turkey, Ottoman Empire), Prusse (Prussia)
Problema Principatelor
Problema Principatelor a fost pusă în cadrul Congresului de contele Walewski, ministrul de Externe al Franţei.
Principale măsuri care au vizat Principatele au fost:
- desfiinţarea protectoratului rusesc şi înlocuirea lui cu o garanţie colectivă a Marilor Puteri. Prin acest fapt s-a reuşit eliminarea influenţei ruseşti şi asigurarea că trupele ţariste nu vor mai putea străbate teritoriul Principatelor fără acordul puterilor garante. Astfel, era se stopată posibila înaintare a Rusiei în Balcani.
- cedarea sud-estului Basarabiei Principatului Moldovei. Această măsură a îndepărtat Rusia de gurile Dunării.
- libera circulaţie pe Dunăre sub atenta supraveghere a Comisiei Europene a Dunării. Scoaterea Dunării de sub influenţa rusească era o prioritate strategică pentru puterile din centrul Europei.
- suzeranitatea otomană era menţinută. Fiind sub suzeranitate otomană, Principatele nu puteau avea propria politică externă, fapt ceea ce constituia o garanţie în plus că cele două teritorii nu vor cădea sub sfera de influenţă rusească.
- armata naţională. Măsura dădea Principatelor posibilitatea de a-şi asigura ordinea internă.
În ceea ce priveşte Unirea Principatelor, opiniile Marilor Puteri au fost împărţite în funcţie de interesele lor strategice de politică externă:
- Franţa. Instrumentul din cadrul politicii externe franceze elaborată de Napoleon al III-lea avea la bază principiul naţionalităţilor, care presupunea ca fiecare naţiune să îşi decidă singură soarta. Acesta era doar un pretext dintr-un proiect mult mai amplu prin care împăratul francez a încercat pe tot parcursul domniei sale să refacă prestigiul ţării sale după Congresul de la Viena din 1815 şi să readucă Franţa la statul de primă putere de pe continent. Se înţelege astfel de ce problema Principatelor a fost adusă în discuţie tocmai de Franţa. De asemenea, unirea Principatelor constituia un pretext în rivalitatea franco-habsburgică.
- Rusia. Fiind puterea învinsă, ea nu a avut un cuvânt de spus, însă nu era deranjată de o eventuală unire a Principatelor.
- Sardinia. Franţa îi cere să aibă o atitudine pozitive pentru a lovi în interesele habsburgice. Regatul Piemontului şi a Sardiniei dorea la rândul său unificarea Italiei sub casa de Savoia. Era important pentru a lovi în Imperiul Habsburgic, deoarece Lombardia şi Veneto se aflau sub stăpânirea sa.
- Prusia. Prusia dorea, de asemenea, să lezeze interesele habsburgice deoarece îşi dorea unificarea Germaniei în jurul ei sub casa de Hohenzollern şi nu în jurul Austriei şi casei de Habsburg.
- Marea Britanie. Deşi iniţial susţine ideea unirii, în cele din urmă s-a opus deoarece Imperiul Otoman a garantat neutralitatea strâmtorilor (niciunui vas militar sub pavilion străin nu i se va permite străbaterea strâmtorilor), iar Marea Britaniei nu mai avea astfel nici un interes strategic.
- Imperiul Otoman. S-a împotrivit deoarece se putea constitui un precedent.
- Imperiul Habsubrigic s-a opus pentru a leza interesele Franţei.
În cele din urmă s-a decis ca Principatele să-şi decidă singure soarta în cadrul unor divanuri ad-hoc.
Tratatul de la Paris – Dezbaterile (30 martie 1856) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Consecinţe
Prin Congresul de la Paris Marile Puteri au reuşit să stopeze expansiunea Rusiei, să amâne destabilizarea echilibrului european şi să menţină status quo-ul. De această situaţie pe plan internaţional au profitat Principatele care, în cele din urmă, în anul 1859, îşi vor îndeplini idealul unificării.
Épinal print of the sovereigns of Europe during the Congress of Paris, 1856 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Tratatul de la Paris (18/30 martie 1856)
Tratatul de la Paris a fost semnat la 30 martie 1856 și a pus capăt, în mod oficial, Războiului Crimeii dintre Imperiul Rus, pe de-o parte, și o alianță a Imperiului Otoman, Regatului Piemontului, Celui de-al Doilea Imperiu Francez și Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei, pe de altă parte. Tratatul a marcat un uriaș pas înapoi pentru Rusia și pretențiile sale de dominație a regiunii.
Prevederi
Tratatul prevedea respectarea integrității Imperiului Otoman (art. 7), transformarea Mării Negre în teritoriu neutru, închis tuturor navelor militare (art. 11), pe țărmul mării fiind interzise construirea de fortificații sau prezența armamentelor de orice fel (art. 13). Era stabilită libera circulație pe Dunăre sub supravegherea Comisiei Europene a Dunării (art. 16).
Basarabia rămânea, în continuare, în stăpânirea Imperiului Rus, dar partea sa sudică (Cahul, Bolgrad și Ismail și, implicit, controlul asupra gurilor Dunării) era retrocedată Moldovei (art. 20). Principatele Dunărene – Moldova și Valahia – rămâneau, în mod oficial, sub suzeranitatea otomană (art. 22). Se înființau și convocau imediat Adunările ad-hoc care să exprime voința populației cu privire la organizarea definitivă a principatelor (art. 24) și se înființa armata națională pentru menținerea ordinii interne și asigurarea frontierelor (art. 26). Turcia nu putea interveni în principate decât cu acordul puterilor contractante (art. 27).
Tratatul stabilea, de asemenea, demilitarizarea Insulelor Åland din Marea Baltică (art. 33), care aparțineau Marelui Ducat al Finlandei, aflat sub suzeranitatea Imperiului Rus. Fortăreața Bomarsund fusese distrusă de forțele franco-britanice în 1854, aliații dorind să împiedice rușii să foloseacă aceste insule ca baze militare.
Pacea de la Paris a confirmat eșecul politicii țarului Nicolae I:
- Rusia a pierdut controlul asupra gurilor Dunării;
- Rusia a fost obligată să abandoneze pretențiile de protecție a intereselor creștinilor ortodocși din Imperiul Otoman (rol pe care îl păstra Franța);
- Rusia și-a pierdut influența asupra Principatelor Române, care, alături de Serbia, au primit un grad sporit de independență.
cititi mai mult despre Congresul și Tratatul de la Paris (1856) si pe en.wikipedia.org
Matroana din Tesalonic (secolul al III-lea)
foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
Sf. Mc. Matroana din Tesalonic
Sfânta muceniță Matroana din Tesalonic (sau Matrona din Tesalonic, gr. Ἡ Ὁσία Ματρώνα ἡ Ὁμολογήτρια ἡ ἐν Θεσσαλονίκῃ) este o creștină care a murit mucenicește pentru Hristos la sfârșitul secolului al III-lea în Tesalonic (Grecia). Prăznuirea ei în Biserica Ortodoxă se face la 27 martie.
Viaţa
Sfânta muceniță Matroana era slujitoare (sclavă, probabil) la o femeie de neam evreu, care se numea Pautila (sau Pavtila sau Pantilla) și era soția unuia din generalii garnizoanei din Tesalonic (Grecia).
Matroana era creștină și se închina în taină, ca să nu fie suspectată de stăpâna ei, într-o epocă în care creștinii erau persecutați. Și trebuind să însoțească pe stăpâna ei până la sinagogă, sfânta Matroana nu intra înăuntru, ci se întorcea întotdeauna la biserica creștinilor.
Când stăpâna ei a prins de veste despre aceasta, a pus de a bătut-o crunt și a aruncat-o timp de patru zile într-o închisoare, unde sfânta a rămas fără nici o legătură cu cei din afară. După aceasta a fost scoasă afară și biciuită, tot trupul umplându-i-se de răni de pe urma bătăii.
Fiind din nou aruncată în închisoare și ținută aici timp de mai multă vreme și-a dat sufletul lui Dumnezeu.
Se spune că Pautilla, în timp ce arunca trupul neînsuflețit al sfintei de pe zidurile înalte ale închisorii, și-a primit răsplata meritată, căci a căzut și ea de pe zid jos, în vasul care curgea mustul care se călca cu picioarele în lin și acolo sfârșindu-și viața și-a dat duhul. Iar cinstitele moaște ale sfintei Matroana, fiind adunate de credincioși, au fost îngropate cu multă cinste.
Pe la începutul secolului al IV-lea, aflând de mulțimea minunilor care se făceau la mormântul sfintei mucenițe Matroana, episcopul Alexandru al Tesalonicului a adus sfintele moaște ale muceniței în cetate și a zidit peste ele o biserică închinată sfintei Matroane.
Elemente istorice
Conform dovezilor arheologice și a surselor scrise antice, mănăstirea sfintei Matroana este una dintre cele trei cele mai vechi mănăstiri din Tesalonic. Potrivit informațiilor de care dispun istoricii, până la începutul iconoclasmului (726) există referiri la o „mănăstire a Sfintei Matroana, situată în afara zidurilor Tesalonicului, cu fortificații puternice”. Această mănăstire a existat pe la sfârșitul secolului al VI-lea și începutul secolului al VII-lea.
De asemenea, „Cartea Minunilor Sfântului Dimitrie” menționează o biserică cu hramul Sf. Matroana. Această biserică, care se afla în apropiere de Via Egnatia din Tesalonic, este menționată și de către Arhiepiscopul de Tesalonic, Alexandru.
În relatarea faptelor sfintei Matroana el spune: “Άθλησις της Αγίας Μάρτυρος Ματρώνης εκ πόλεως Θεσσαλονίκης. Αυτή θεράπαινα υπήρξε Παντίλλης τινός Ιουδαίας, γυναικός στρατοπεδάρχου εν τη Θεσσαλονικέων πόλει” („Minunea Sfintei Mucenice Matroana din Tesalonic. A vindecat o evreică pe nume Pantilla, soția unui comandant de garnizoană din cetatea Tesalonic”).
Imnografie
Tropar (glas 4)
Mielușeaua Ta, Iisuse, Matroana, strigă cu mare glas: pe Tine, Mirele meu, Te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc, și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc cu Tine; și mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci ca o jertfă fără prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.
Condac (Glas 8)
Biserica ta cea preacinstită, ca pe o tămăduire sufletească aflând-o credincioșii, cu mare glas strigăm ție: fecioară muceniță Matroana, cea cu nume mare, roagă neîncetat pe Hristos Dumnezeu, pentru noi toți.
cititi mai mult despre Sf. Mc. Matrona din Tesalonic si pe doxologia.ro