Sfânta Lidia din Filipi (†56)
foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro
Sfânta Lidia din Filipi
Sfânta Lidia din Tiatira sau Lidia din Filipi a fost prima persoană din Europa convertită la creștinism, prin sfântul apostol Pavel, așa cum se arată în Faptele Apostolilor, capitolul 16. Convertirea ei s-a petrecut după pe a ascultat predica sfântului Pavel în Filipi, în timpul celei de-a doua lui călătorii misionare.
Prăznuirea ei lipsind din sinaxare, a fost introdusă de Biserica Ortodoxă a Greciei în 1973 pentru data de 20 mai și de atunci se face în toată Biserica Ortodoxă.
Așa cum este relatat în Faptele Apostolilor, Lidia era o vânzătoare de purpură, o persoană care se ocupa cu comercializarea vopselelor și țesăturilor de purpură, pentru care orașul Tiatira era cunoscut. Produsele purpurii erau parte a unei industrii cu mare valoare și erau folosite de împărați, oficialii de rang înalt ai guvernului și preoții religiilor păgâne.
Tradiția relatează că ea și soțul ei ar fi fost implicați în această afacere. La un moment dat, Lidia și familia ei s-au mutat din Asia Mică în orașul Filipi din Macedonia. Motivele acestei mutări ar putea fi legate de afaceri, deoarece Filipi era o colonie romană situată pe principala rută de comerț est-vest, Via Egnatia, între Roma și Asia. De asemenea, ea ar putea fi fost o convertită evreică care nu mai putea să se închine în modul tradițional al locuitorilor din Tiatira.
Cuvintele din Faptele Apostolilor citate mai jos descriu întâlnirea lui Lidia cu Apostolul Pavel în timpul celei de-a doua călătorii misionară, în jurul anului 50. Pavel și însoțitorii săi au început călătoria vizitând bisericile deja înființate din vestul Asiei Mici. Într-un vis, Pavel a văzut un bărbat îmbrăcat în stil macedonean chemându-l: „Vino în Macedonia și ne ajută.”
Obiceiul lui Pavel era să găsească sinagogi locale în care să predice. Dar, se pare că populația evreiască din Filipi nu era suficient de mare pentru a permite desfășurarea serviciilor de sabat pentru populația evreiască. Prin urmare, Pavel și comunitatea sa au ieșit din oraș urmând râul Gangites (astăzi numit râul Angista) și au dat peste un grup de femei care se rugau în stilul evreiesc, de-a lungul apei curgătoare. După ce au salutat femeile, Pavel și însoțitorii săi s-au așezat și au împărtășit vestea bună a mântuirii lui Hristos cu ele. Lidia, printre femei, a ascultat cu atenție și a primit mesajul în inima sa. Ea și familia ei au fost botezați în râul Gangites de-a lungul căruia se rugau. Astfel, Lidia a devenit prima persoană din Europa care a devenit următoare a lui Hristos.
După cum arată Faptele Apostolilor, Pavel și însoțitorii săi au fost bine primiți de Lidia și au stat în casa ei după eliberarea din închisoarea din Filipi. Cu siguranță, în timpul petrecerii lor în închisoare, Lidia și cei care s-au adunat în casa ei au petrecut noaptea în rugăciune pentru eliberarea lui Pavel și Sila, făcând casa ei prima Biserică creștină din Europa. Când Pavel a plecat din Filipi, l-a lăsat pe Luca să propovăduiască Evanghelia și să întărească biserica din Filipi, avându-i ca nucleu pe Lidia, paznicul închisorii și familiile lor.
Pavel vorbește cu afecțiune, în scrisoarea sa către Filipeni, despre frații care erau membri ai bisericii din Filipi, numindu-i „…fraţii mei iubiţi şi mult doriţi, bucuria şi cununa mea…” (Filipeni 4:1).
Troparul Sfintei Mucenițe Lidia din Filipi
Faptele Apostolilor, Capitolul 16: 11-40
Pornind cu corabia de la Troa, am mers drept la Samotracia, iar a doua zi la Neapoli,
Şi de acolo la Filipi, care este cea dintâi cetate a acestei părţi a Macedoniei şi colonie romană. Iar în această cetate am rămas câteva zile.
Şi în ziua sâmbetei am ieşit în afara porţii, lângă râu, unde credeam că este loc de rugăciune şi, şezând, vorbeam femeilor care se adunaseră.
Şi o femeie, cu numele Lidia, vânzătoare de porfiră, din cetatea Tiatirelor, temătoare de Dumnezeu, asculta. Acesteia Dumnezeu i-a deschis inima ca să ia aminte la cele grăite de Pavel.
Iar după ce s-a botezat şi ea şi casa ei, ne-a rugat, zicând: De m-aţi socotit că sunt credincioasă Domnului, intrând în casa mea, rămâneţi. Şi ne-a făcut să rămânem.
Dar odată, pe când ne duceam la rugăciune, ne-a întâmpinat o slujnică, care avea duh pitonicesc şi care aducea mult câştig stăpânilor ei, ghicind.
Aceasta, ţinându-se după Pavel şi după noi, striga, zicând: Aceşti oameni sunt robi ai Dumnezeului celui Preaînalt, care vă vestesc vouă calea mântuirii.
Şi aceasta o făcea timp de multe zile. Iar Pavel mâniindu-se şi întorcându-se, a zis duhului: În numele lui Iisus Hristos îţi poruncesc să ieşi din ea. Şi în acel ceas a ieşit.
Şi stăpânii ei, văzând că s-a dus nădejdea câştigului lor, au pus mâna pe Pavel şi pe Sila şi i-au în piaţă înaintea dregătorilor.
Şi ducându-i la judecători, au zis: Aceşti oameni, care sunt iudei, tulbură cetatea noastră.
Şi vestesc obiceiuri care nouă nu ne este îngăduit să le primim, nici să le facem, fiindcă suntem romani.
Şi s-a sculat şi mulţimea împotriva lor. Şi judecătorii, rupându-le hainele, au poruncit să-i bată cu vergi.
Şi, după ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în temniţă, poruncind temnicerului să-i păzească cu grijă.
Acesta, primind o asemenea poruncă, i-a băgat în fundul temniţei şi le-a strâns picioarele în butuci;
Iar la miezul nopţii, Pavel şi Sila, rugându-se, lăudau pe Dumnezeu în cântări, iar cei ce erau în temniţă îi ascultau.
Şi deodată s-a făcut cutremur mare, încât s-au zguduit temeliile temniţei şi îndată s-au deschis toate uşile şi legăturile tuturor s-au dezlegat.
Şi deşteptându-se temnicerul şi văzând deschise uşile temniţei, scoţând sabia, voia să se omoare, socotind că cei închişi au fugit.
Iar Pavel a strigat cu glas mare, zicând: Să nu-ţi faci nici un rău, că toţi suntem aici.
Iar el, cerând lumină, s-a repezit înăuntru şi, tremurând de spaimă, a căzut înaintea lui Pavel şi a lui Sila;
Şi scoţându-i afară (după ce pe ceilalţi i-a zăvorât la loc), le-a zis: Domnilor, ce trebuie să fac ca să mă mântuiesc?
Iar ei au zis: Crede în Domnul Iisus şi te vei mântui tu şi casa ta.
Şi i-au grăit lui cuvântul lui Dumnezeu şi tuturor celor din casa lui.
Şi el, luându-i la sine, în acel ceas al nopţii, a spălat rănile lor şi s-a botezat el şi toţi ai lui îndată.
Şi ducându-i în casă, a pus masa şi s-a veselit cu toată casa, crezând în Dumnezeu.
Şi făcându-se ziuă, judecătorii au trimis pe purtătorii de vergi, zicând: Dă drumul oamenilor acelora.
Iar temnicerul a spus cuvintele acestea către Pavel: Că au trimis judecătorii să fiţi lăsaţi liberi. Acum deci ieşiţi şi mergeţi în pace.
Dar Pavel a zis către ei: După ce, fără judecată, ne-au bătut în faţa lumii, pe noi care suntem cetăţeni romani şi ne-au băgat în temniţă, acum ne scot afară pe ascuns? Nu aşa! Ci să vină ei înşişi să ne scoată afară.
Şi purtătorii de vergi au spus judecătorilor aceste cuvinte. Şi auzind că sunt cetăţeni romani, judecătorii s-au temut.
Şi venind, se rugau de ei şi, scoţându-i afară, îi rugau să plece din cetate.
Iar ei, ieşind din închisoare, s-au dus în casa Lidiei; şi văzând pe fraţi, i-au mângâiat şi au plecat.
cititi mai mult despre Sfânta Lidia din Filipi si pe: doxologia.ro; pravila.ro; en.wikipedia.org
Viața Sfintei Lidia din Filipi
Sf. Lidia din Filipi (†56) – foto preluat de pe www.johnsanidopoulos.com
articol preluat de pe doxologia.ro
Și Sfântul Apostolul Pavel și-a încheiat activitatea sa misionară, iar în apele râului Zygaktis a botezat-o pe Lidia, prima creștină din Europa, primul membru al Primei Biserici Creștine din Grecia. Inima ei s-a umplut îndată de sentimente de recunoștință și mulțumire față de cei care i-au deschis ochii sufletului…
„Treci în Macedonia şi ne ajută.” (Faptele Apostolilor 16, 9) – este rugămintea unui bărbat macedonean ce i s-a arătat într-o vedenie Sfântului Apostol Pavel pe când se afla în Troa (în timpul celei de-a doua călătorii misionare). Considerând această vedere glasul lui Dumnezeu, Sfântul Pavel a decis fără întârziere să treacă în cealaltă parte a Europei, în estul Macedoniei, în Filipi, luându-i cu sine și pe cei care îl însoțeau: Timotei, Sila și Luca.
A debarcat în Neapoli (astăzi Kavala) și de acolo a plecat spre Filipi. În afara orașului Filipi și în apropiere de malurile râului Zygaktis era locul de rugăciune evreiesc și acolo Sfântul Pavel a întâlnit un grup de femei muncitoare. Între aceste femei, adunate la râu, Apostolul Pavel a propovăduit pentru prima dată în Europa Cuvântul Evangheliei Domnului.
Femeile temătoare de Dumnezeu au ascultat cu atenție și cu evlavie cuvintele necunoscutului iudeu. Dar dintre acestea cea mai entuziasmată s-a arătat Lidia, o femeie vânzătoare de porfiră, din cetatea Tiatirelor, temătoare de Dumnezeu. „Acesteia Dumnezeu i-a deschis inima ca să ia aminte la cele grăite de Pavel” (Faptele Apostolilor 16, 14).
În interiorul Lidiei s-a produs un cutremur. Inima ei era mereu neliniștită căci nu putea să se jertfească zeilor și zeițelor care se dedau orgiilor. Cunoscuse legea lui Israel care aprinsese în sufletul ei setea de al căuta pe Mesia și auzea acum pentru prima dată pe Apostolul Pavel vorbind despre Răscumpărătorul lumii. Lidia a îmbrățișat fără nicio obiecție noua învățătură, a crezut în Hristos și a mărturisit categoric că și ea vrea să devină creștină. Și Sfântul Apostolul Pavel și-a încheiat activitatea sa misionară, iar în apele râului Zygaktis a botezat-o pe Lidia, prima creștină din Europa, primul membru al Primei Biserici Creștine din Grecia. Inima ei s-a umplut îndată de sentimente de recunoștință și mulțumire față de cei care i-au deschis ochii sufletului și invitându-i în casa sa a cerut să-i găzduiască, zicând: De m-aţi socotit că sunt credincioasă Domnului, intrând în casa mea, rămâneţi. Şi ne-a făcut să rămânem.(Faptele Apostolilor 16, 15).
Biserica noastră ortodoxă o cinstește pe Sfânta Lidia ca pe una întocmai cu Apostolii, iar pe locul sfânt al botezului ei de pe malul râului Zigaktis s-a ridicat o bisericuță, asemănătoare cu bazilicile paleocreștine din Filippi.
Calendar Ortodox 20 mai 2024
Sfântul Mucenic Talaleu, Sfântul Cuvios Talasie și Sfânta Muceniță Lidia – Icoană sec. XX, Grecia, Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași)
foto preluat de pe doxologia.ro
articol (in curs de editare) preluat de pe www.calendar-ortodox.ro
Calendar Ortodox 20 mai 2024
† Sf. Mc. Talaleu;
† Sf. Cuv. Talasie;
† Sf. Lidia din Filipi
Sinaxar 20 Mai
În această lună, în ziua a douăzecea, pomenirea sfântulul mucenic Talaleu (†284).
Sf. Mc. Talaleu din Fenicia (†284) – foto preluat de pe doxologia.ro
Acesta a trăit în zilele împăratului Numerian din Liban; pe tatăl său îl chema Veruchie şi pe maică-sa Romilia.
Şi s-a nevoit el de a învăţat meşteşugul doctoricesc şi a fost prins la Azarvon, care este al doilea ţinut al Cilicilor, fiind ascuns într-un măsliniş şi a fost adus înaintea guvernatorului Teodor.
Acesta, neputându-l pleca să aducă jertfă la idoli, a poruncit să-i fie pătrunse gleznele şi băgând ştreang prin găuri să fie spânzurat cu capul în jos; dar slugilor părându-li-se că împlinesc porunca, luându-li-se mintea de către puterea dumnezeiască, au sfredelit un trunchi de lemn, ca şi cum ar fi fost sfântul, şi l-au spânzurat.
Pentru aceasta însă ei au fost bătuţi, ca şi cum şi-ar fi bătut joc de guvernator. Iar două din aceste slugi, Alexandru şi Asterie, văzând acea preaslăvită minune, au crezut în Hristos, dar pentru aceasta li s-au tăiat capetele.
După aceea sfântul a fost supus la multe chinuri iar la sfârşit, i s-a tăiat capul la Edesa, cetatea egeilor.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Tot în această zi, pomenirea ostaşilor care au crezut prin sfântul Talaleu, şi care de sabie s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Ascla.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor trei cuvioşi şi purtători de Dumnezeu părinţi: Nichita, Ioan şi Iosif, ctitorii sfintei şi împărăteştii Manastiri cea nouă din Hios, care cu pace s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea scoaterii şi mutării moaştelor celui între sfinţi părintelui nostru Nicolae din Mira Lichiei, făcătorul de minuni.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Sfântul Cuvios Talasie Libianul, Izvorâtorul de mir, care s-a săvârşit cu pace în anul 648..
Tot în această zi, pomenirea cuviosului Marcu pustnicul, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântei Lidia din Filipi (†56)
Sf. Lidia din Filipi (†56) – foto preluat de pe www.johnsanidopoulos.com
Sfânta Lidia din Tiatira sau Lidia din Filipi a fost prima persoană din Europa convertită la creștinism, prin sfântul apostol Pavel, așa cum se arată în Faptele Apostolilor, capitolul 16.
Convertirea ei s-a petrecut după pe a ascultat predica sfântului Pavel în Filipi, în timpul celei de-a doua lui călătorii misionare.
Prăznuirea ei lipsind din sinaxare, a fost introdusă de Biserica Ortodoxă a Greciei în 1973 pentru data de 20 mai și de atunci se face în toată Biserica Ortodoxă.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Conflictul israeliano-palestinian – Marius Vintilă: Euroviziunea Israelului asupra vieții și morții
foto preluat de pe www.facebook.com/Free.Palestine.AlQuds
articol preluat de pe cuvintecuvintila.blog
Marius Vintila – foto preluat de pe www.facebook.com/cuvinte.cu.vintila
Conflictul israeliano-palestinian – Marius Vintilă: Euroviziunea Israelului asupra vieții și morții
17 mai 2024
Prin 1999 pe cînd lucram încă la radio Pro FM am făcut un comentariu legat de participarea echipei de baschet Maccabi Tel Aviv în competițiile europene. Comentariul meu a fost motivat mai puțin de antisemitism și mai mult de ceva destul de greu interpretabil: geografia. Am fost admonestat imediat printr-o scrisoare scrisă cu pixul pe hîrtie (pe atunci la radio se primeau sute de astfel de scrisori de la ascultători) de la o persoană cu cetățenie dublă, română și israeliană. Că sînt antisemit. Nimic surprinzător în a fi acuzat de antisemitism avînd în vedere că sînt fiul unui popor care a ieșit pe locul doi la Holocaust, imediat după Germania, la numărul de evrei uciși în timpul celui de al doilea război. Armata română deține și acum oribilul record al celui mai mare masacru organizat, cel de la Odesa, unde în zilele de 22, 23 și 24 octombrie 1941 armata română a executat între 34.000 și 100.000 de evrei, în funcție de cum și pînă unde se măsoară anvergura măcelului.
Fiind ea însăși româncă, istoria noastră se descurcă și ocolește evenimentele care i-ar putea incrimina pe ai săi. În Germania Holocaustul s-a studiat pînă în cele mai teribile detalii pînă cînd trei generații de nemți au dat semne că ar fi priceput ce au făcut rău. A trebuit să vină genocidul ăsta nou, din Gaza (Palestina), ca să ne dăm seama că de fapt Germania nu a învățat decît o regulă, pe dinafară, fără să își însușească principiul. Regula: să nu ucizi în masă evrei. Principiul: să nu ucizi în masă PE NIMENI. Astfel, Germania furnizează armament și echipament Israelului, care ucide zeci de mii de civili palestinieni sub pretextul “războiului împotriva Hamas.”
Cum un popor care a fost victima unui genocid a devenit autorul altuia? Dincolo de procesul cunoscut din psihologie, cu victima care devine călău, este o întrebare la care ne este greu să răspundem dacă nu cunoaștem elemente importante despre cum a luat ființă și a evoluat statul Israel dar și societatea israeliană. Cum s-a ajuns la discursurile oficialilor în care intenția genocidului este rostită pe față, într-un fel pe care pînă și Hitler îl ocolea cu grijă? Se aliniază oare narativa acestor oficiali cu convingerile majorității cetățenilor israelieni?
După 7 octombrie am ascultat sute de interviuri cu diverse personalități, situate de ambele părți ale baricadei. Unul dintre cele mai relevante a fost cel acordat lui Owen Jones, un jurnalist de opinie britanic de stînga, de către un fost cadru universitar israelian care are un doctorat în studii pentru Orientul Mijlociu, pe nume Ori Goldberg. Îl găsiți pe tube. Cred că Goldberg reușește să se plaseze în poziția profesorului fără să o părăsească pe cea a cetățeanului israelian care cunoaște bine societatea în care trăiește și activează. După ce l-am ascultat am reușit să îmi răspund la mai multe întrebări, începînd cu cea pe care mi-o puneam cu voce tare la microfon în 1999, adică de ce sportivii și echipele din Israel participă, împotriva geografiei, în campionatele europene. E simplu și are mai puțin legătură cu faptul că federațiile europene acceptă asta din simpatie pentru statul Israel sau din obligație politică. Conform lui Goldberg, israelienii, deși semiți și reveniți între alte popoare semite pe teritoriul pe care unii dintre ei ei cred că Dumnezeu li l-a pus la dispoziție, se consideră europeni, vestici, aparținînd nordului global. Bibi Netanyahu a fost născut în Israel dar a făcut liceul și facultatea la Philadelphia, respectiv Boston. Golda Meir s-a născut la Kiev dar a făcut școala în Milwaukee. Majoritatea cetățenilor israelieni dețin și un al doilea pașaport, al unei țări din Europa de Vest, din America, rusesc, românesc etc.
În Israel concursul Eurovision este luat foarte în serios, iar acest fel de a fi privit este motivat de sentimentul de apartenență al israelienilor la Europa, mai spune Goldberg. Ei nu se simt acasă ca vecini ai arabilor, cu care nu au multe lucruri în comun. Partea proastă, spun eu, este că, mulți dintre ei manifestînd un rasism de tip alb, european, nici nu își doresc să aibă și nici să facă vreun compromis pentru conviețuirea împreună, nici ca vecini, cu atît mai puțin ca concetățeni. Iar asta a dus în timp la impregnarea societății cu manifestări dar și cu numeroase politici și legi rasiste.
Mișcarea sionistă este prin concepția ei, una etnocentrică, deci de excludere. De excludere, din păcate, chiar fizică. Tații sionismului au știut de la bun început că va trebui să scape cumva de populația arabă de pe teritoriul Palestinei atunci cînd au ocupat-o. David Ben Gurion spunea că e nevoie de o proporție între evrei și arabi de 4 la 1 pentru ca statul israelian să poată fi creat și susținut. Asta însemnînd un stat în care evreii să fie mai egali decît arabii. Un stat evreu. Palestinienii nu ar fi votat pentru crearea unui asemenea stat. De aceea a avut loc așa numita Nakba, în limba arabă “catastrofa”, perioada din 1948 cînd milițiile israeliene sioniste Haganah, Irgun și Lehi au ucis 15.000 de palestinieni, au expulzat aproximativ 750.000, și au ras de pe fața pămîntului mai mult de 600 de sate, ale căror fîntîni le-au otrăvit pentru ca cei plecați să nu mai revină. Nakba este comemorată în ziua de 15 mai. În momentul de față dacă se ia în calcul populația palestiniană din Gaza, Cisiordania plus urmașii refugiaților palestinieni din Iordania, Liban, Egipt, Siria, numărul arabilor a căror casă se află sau s-a aflat pe teritoriul fostei Palestine este egal cu cel al israelienilor. În 1967, după războiul de șase zile, ONU a decis că Cisiordania, Gaza și Ierusalimul de est sînt teritorii ocupate și trebuie să fie returnate populației palestiniene, în conformitate cu actul de creare a Israelului, care ocupa în 1948 doar 56% din fostul protectorat britanic al Palestinei. Israelul nu s-a conformat niciodată. De asemenea, împotriva legislației internaționale, contestă dreptul refugiaților de a se întoarce, pe deasupra ocupînd permanent și ilegal noi și noi case și terenuri în Cisiordania, unde numărul coloniștilor israelieni, cetățenii de categoria 1 ai Israelului, a ajuns la 700.000. Iar acum armata israeliană a distrus Gaza, ucigînd nu mai spun cîți civili, dintre care 40% copii.
Totuși, în vreme ce căsăpește civili în Gaza, Israelul nu uită nicio clipă să joace și rolul de victimă, la adăpostul milioanelor de evrei omorîți în Holocaust. Rolul de victimă este asumat, după Ori Goldberg, și în raport cu segregarea la care evreii au fost supuși în Europa în cei două mii de ani. Astfel, la declarațiile – altfel complet lipsite de acoperire – ale lui Biden, că nu va mai trimite arme Israelului pentru a susține genocidul din Gaza, societatea israeliană suspină. Iar am fost lăsați singuri, am știut că nimeni din America și din Europa nu ne iubește, nu-i nimic, vom lupta prin noi înșine… Goldberg descrie această dublă identitate, de victimă și de călău, proprie societății israeliene, drept “schizofrenică”. Răspunzînd și la întrebarea “cum totuși un popor acceptă cu seninătate atrocitățile pe care armata sa le comite asupra unor persoane nevinovate?”, el face referire la un sondaj dat publicității acum cîteva săptămîni. Subiecții au fost întrebați dacă cred că IDF a folosit destulă forță în Gaza, prea puțină sau tocmai de ajuns. 11% dintre răspunsuri au fost că IDF a fost prea brutală. Cam tot atîția cetățeni au considerat că IDF nu a fost destul de dură. Iar restul au răspuns că “armata israeliană este cea mai morală forță militară din lume. Ei au juriști chiar și printre soldații din prima linie și noi știm că niciodată nu ar comite gesturi nepermise de tratatele internaționale.” De ce cetățenii israelieni nu se informează, de ce acceptă această îndoctrinare vizavi de Gaza? Goldberg răspunde: fiindcă nu ne pasă de palestinieni. Asta e realitatea. Nu ne pasă. Încă de la crearea statului Israel, pentru ca populația israeliană evreiască să accepte purificarea etnică, crimele de tot felul, întemnițarea fără mandat și fără justificare (actualmente Israelul are peste 10.000 de prizonieri palestinieni în diverse lagăre, unde după cum am văzut recent, tortura este ceva la ordinea zilei), ocuparea abuzivă a caselor, discriminarea etc., a trebuit ca palestinienii să nu mai poată fi priviți ca oameni, ca semeni. Acest proces de dezumanizare, început chiar dinainte de 1948 de către artizanii sionismului (nu de evreii care au locuit în Palestina împreună cu arabii timp de sute de ani), a fost continuat prin propagandă, iar rezultatele se văd acum. Ori Goldberg spune “procesul de dezumanizare a unui grup acționează atît asupra felului în care privești membrii acelui grup, dar și asupra ta, fiindcă după o vreme îți vei pierde tu însuți umanitatea.”
Astfel intenția Israelului, pentru unii ascunsă, de a elimina orice posiblitate pentru palestinienii din Gaza de a se întoarce acasă, devine evidentă și, în mintea lor, justificată. Așa-zisa soluție a celor două state este contestată cu voce tare de Bibi și de ai lui, de altfel este greu de susținut cu 700.000 de coloniști evrei în Cisiordania. Am văzut cu toții atitudinea ambasadorului Israelului la ONU cînd a tocat statutul organizației în fața adunării generale, care se chinuia să voteze constituirea unui stat palestinian cu granițele de dinainte de 1967. Soluția unui singur stat în care cetățenii să aibă aceleași drepturi este de asemenea respinsă de Israel. Și atunci ce rămîne? Un genocid transmis live, înfometarea a peste un milion și jumătate de persoane, totul sub protecția nemijlocită a partenerului strategic, al lor și al nostru, care toacă în fața întregii lumi ideea de democrație, de drept internațional, de umanitate.
În orice caz, în ultimele săptămîni, în ciuda eforturilor mass media corporatistă de a susține hazbaraua, odată cu începerea protestelor studențești popularitatea lui Biden scade pe măsură ce crește conștientizarea genocidului de către publicul american. Probabil că singurul loc unde Biden va mai obține voturi va fi tot Eurovision, unde să adulmece pe la spate părul unor fete cu 60 de ani mai tinere decît el nu este considerat ieșit din comun.