Calendar Ortodox 12 martie 2026
foto preluat de pe ziarullumina.ro
Text adaptat după documentația oferită de: www.calendar-ortodox.ro cu sprijinul AI (Gemini) pentru o perspectivă editorială modernă.
(articol in curs de editare)
Calendar Ortodox 12 martie 2026
În dinamica schimbărilor de zi cu zi, tradiția rămâne ancora care ne oferă sens și continuitate. Pagina de calendar ortodox pe care o deschidem astăzi ne aduce în atenție figuri emblematice ale martiriului și ale înțelepciunii, ale căror fapte au fost transmise din generație în generație ca mărturii ale unei vieți trăite cu scop. Vă prezentăm, conform Sinaxarului, viețile și învățăturile celor care sunt prăznuiți astăzi în întreaga lume creștin-ortodoxă:
Sf. Cuv. Teofan Mărturisitorul; Sf. Ier. Grigorie Dialogul, Episcopul Romei; Sf. Cuv. Simeon Noul Teolog
Sfântul Cuvios Teofan Mărturisitorul, Sfântul Grigorie Dialogul, Episcopul Romei, Sfântul Simeon Noul Teolog Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro
Sinaxar 12 Martie
În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teofan Mărturisitorul din Muntele Sigriana (759 – 818).
Sfântul Cuvios Teofan Mărturisitorul (759 – 818) – foto preluat de pe doxologia.ro
Acest sfânt s-a născut din părinţii Isac şi Teodota. Tatăl Său săvârşindu-se din viaţă în timp ce se găsea mai mare peste ţinutul eghepelaghiţilor, el a rămas în grija mamei sale. La vârsta de doisprezece ani a fost logodit cu o copilă, cu care a trăit laolaltă timp de opt ani. Şi el şi logodnica lui aveau multă avere. Auzind pe unul dintre servii săi vorbindu-i de viaţa monahală, s-a umplut de dor după această viaţă. După ce mama lui a murit, lăsându-i nesfârşită bogăţie, tatăl logodnicei lui îl silea continuu să îndeplinească cele rânduite în vederea căsătoriei. Venind ziua sorocită pentru aceasta, li s-a pregătit cămara de nuntă şi atât cântecele de nuntă, cât şi toate celelalte s-au săvârşit după rânduială. Dar după ce fericitul Teofan şi soţia lui au rămas singuri, el a dezvăluit tinerei gândurile tainice pe care le avea, iar aceasta nu numai că a consimţit la ceea ce îi cerea soţul ei, ci l-a încredinţat că ceea ce avea să facă el va face şi ea, deopotrivă. Auzind acestea, Teofan a mulţumit lui Dumnezeu, iar de atunci mai departe îşi făceau împreună rugăciunile lor de zi şi de noapte.
Nelegiuitul împărat Leon, ca şi socrul tânărului, auzind acestea, s-a împotrivit cu toată puterea dorinţei lui. Ceva mai mult, împăratul l-a trimis în cetatea Cizicului, care atunci se zidea, încredinţându-l cu supravegherea lucrărilor. Ducându-se acolo, cinstitul tânăr a adus la îndeplinire porunca împăratului, împlinind lucrarea aceea cu cheltuiala lui. În anul al douăzeci şi unulea al lui, împăratul cel cu nume de fiară şi socrul lui încetând din viaţă, de pe urma morţii lor nu numai Teofan s-a bucurat de libertate, ci şi lumea întreagă. Sceptrul împărăţiei a fost luat mai departe de împărăteasa Irina.
Fiindcă acum îşi putea aduce nestingherit gândul la îndeplinire, el şi-a împărţit averile la cei lipsiţi şi săraci şi pe toţi slujitorii lui i-a cinstit cu libertatea. Şi dând soţiei sale multă avere, a dus-o, după voia ei, în Mănăstirea Princhipos, unde aceasta s-a călugărit, primind numele de Irina, în loc de Megalusa, cum se numea mai înainte. Iar el, dându-se pe sine Domnului, a intrat în mănăstirea, zisă a lui Polihroniu, care se găsea în munţii din ţinutul Sigrana. Dacă s-a făcut călugăr, nu a voit să primească să fie conducător, ci stând în chilie îşi scotea hrana de pe urma propriilor sale mâini, copiind, cu scrisul său frumos, diferite lucrări, timp neîntrerupt de şase ani. După aceasta, plecând de acolo, s-a dus în aşa-numita insulă Calonim, unde după ce a ridicat o mănăstire s-a întors iarăşi în Muntele Sigrianei. În al cincizecilea an al vieţii lui a fost cuprins de o boală. Pe urma acestei boli el a rămas mai departe tot timpul vieţii la pat şi nemişcat.
După împărăteasa Irina a urmat la împărăţie Leon Armeanul. Cele întâmplate în timpul împărăţiei acestuia sunt cunoscute de toţi. El a mers până acolo cu ticăloşia şi nelegiuirea lui, încât a trimis după acest om al lui Dumnezeu, spunându-i: “Vino şi te roagă pentru noi, că pornim împotriva barbarilor”. Dar Teofan, pentru că nu se putea mişca, a fost luat cu căruţa, dus până la corabie şi apoi cu corabia adus până la Constatinopol. Ajuns aici, nu a putut vedea faţa cea necurată a tiranului, ci acesta i-a trimis numai înştiinţare spunându-i: “Dacă vei consimţi la rugămintea mea, îţi voi da şi ţie şi mănăstirii tale multe bunătăţi; iar de nu, te voi pedepsi cu lemnul spânzurătorii şi te voi pune înaintea tuturor ca pildă, spre înfricoşare”. Mărturisitorul Teofan însă i-a răspuns: “Nu-ţi deşerta vistieriile de darurile tale; în ceea ce priveşte lemnul spânzurătorii, sau chiar şi focul, pregăteşte-le încă de astăzi. Căci aceasta doresc: să mor pentru dragostea Hristosului meu”.
Auzind acestea, neruşinatul l-a dat în mâinile lui Ioan Mantos, care se găsea atunci pe scaunul patriarhal de la Constantinopol, care se fălea cu ştiinţa lui, pentru că socotea că acesta îl va face să-şi schimbe gândul, cu puterea intrigilor sale. Sfântul Teofan, fiind dat în seama acestuia, a fost dus la mănăstirea de la Ormizda a lui Serghie şi Vah, care se găsea în apropierea palatului, unde a început lupta în cuvinte cu Mantos. Dar Mantos fiind învins de Teofan, care l-a străfulgerat cu lumina înţelepciunii lui şi care l-a încredinţat de neschimbarea gândului său, plin de ruşine l-a trimis din nou nebunului tiran, arătându-se cu aceasta, nemernicul, nu orator plin de slavă, ci dimpotrivă, cu totul neînvăţat. Şi ducându-se şi el înaintea împăratului i-a zis: “O, împărate, mai uşor este a înmuia fierul ca ceara, decât să schimbi pe omul acesta în ceea ce doreşti tu”.
După ce tiranul a aflat aceasta, a dat poruncă să fie dus sfântul în palatul lui Elefterie şi să fie închis într-o încăpere foarte strâmtă şi întunecoasă, punându-se şi paznici la uşă, aşa încât să nu poată fi slujit de cineva. Trăind în felul acesta timp de doi ani şi apăsat fiind de necazuri şi nevoi, a ruşinat şi cu aceasta pe tiran. Căci neizbutind nimic, cu toate că-l silea în fiecare zi să se supună voinţei lui, a fost surghiunit în insula Samotrachi. Dar ducerea lui în surghiun, i-a grăbit şi plecarea din trup. Astfel, trăind în acea insulã numai douăzeci şi trei de zile, a răposat acolo, pornind în cuvioşie şi pace la Domnul. Şi cine, oare, ar putea spune de câte binecuvântări s-a umplut locul acela şi câte vindecări au înflorit mai târziu acolo?
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Grigore Dialogul, papă al Romei (540 – 604).
Sfântul Ierarh Grigorie Dialogul, Episcopul Romei (540 – 604) – foto preluat de pe doxologia.ro
Acesta a trăit în vremea împăratului Iustinian şi a fost mai întâi monah şi egumen al mănăstirii aşa-zisă a Clioscavrei. Apoi i s-a încredinţat scaunul arhieresc; dar a primit arhieria nu la întâmplare sau prin vreo alegere fără de judecată, ci cu voinţa lui Dumnezeu, aşa cum se va vedea mai departe. Astfel, pe când se găsea încă în mănăstire stând în chilia lui şi pregătindu-se odată să ia pana şi să o înmoaie în cerneală ca să scrie, a venit la el cineva care tocmai scăpase dintr-un naufragiu, plângându-şi nenorocirea şi rugându-l pe cuvios să se milostivească şi să-l ajute în nenorocirea în care se găsea. Dar acela care-i cerea acestea nu era cineva lipsit, după cum se va vedea; căci nici măcar om nu era, care scăpat din vreun naufragiu să vină la el gol, din nevoia de a căpăta ceva, ci era un înger, care sub chipul acesta de om care avea nevoie venise la el ca să dea pe faţă dragostea nesfârşită de oameni care se găsea ascunsă în sufletul cuviosului Grigorie. Acela venind o dată şi mai venind după aceasta şi a doua şi a treia oară, nu a plecat niciodată cu mâna goală, încât după ce sfântului nu i-a mai rămas nici o monedă de aur, a adus şi i-a dat plin de osârdie, chiar şi potirul de argint al mănăstirii. Căci atât de lipsit de răutate şi plin de dragoste era faţă de cei lipsiţi, încât nu numai că, din lipsa banilor şi de pe urma stăruinţei celui ce-i cerea şi care primise de la el tot ce avea, de câte ori venise, nu s-a supărat, căutând să-l urască şi să-l alunge, ci a mers până acolo încât s-a atins şi de lucrurile mănăstirii, decât să-l treacă cu vederea pe omul acela, care nu putea dobândi cele de care avea nevoie şi să-l lase să plece neajutorat.
Dar, ajungând la treapta de arhiereu, a arătat şi mai departe aceeaşi dragoste faţă de cei săraci. Odată, dând poruncă să fie aduşi la masa lui doisprezece săraci, în timp ce se aflau la masă, el a văzut şi pe un al treisprezecelea, care i s-a arătat numai lui, în timp ce ceilalţi nu puteau să-l vadă. După chipul înfăţişării şi după mişcările lăuntrice acesta din urmă i s-a părut sfântului deosebit de ceilalţi. Pentru aceasta oprindu-l, l-a întrebat care este numele lui şi cine este de a venit şi el acolo. Acela însă i-a răspuns că nu este îngăduit să audă cineva numele lui, căci este un nume minunat; a spus numai că este un înger, care mai înainte fusese trimis de Dumnezeu la el pentru a-i cere bani şi care după aceea primise poruncă de la Dumnezeu să fie mereu cu el şi să-l păzească.
Cuviosul părinte Grigore, fiind priceput în meşteşugul scrisului şi cunoscând toată înţelepciunea, a lăsat Bisericii multe scrieri. Acestea au fost alcătuite nu numai cu ajutorul judecăţilor omeneşti şi cu înţelepciunea cuvintelor, ci şi cu ajutorul Duhului Sfânt, aşa cum după încetarea lui din viaţă ne-a făcut cunoscut arhidiaconul lui, Petru, care ne-a spus că ori de câte ori sfântul Grigore scria, un porumbel alb se apropia de gura lui, ca şi cum i-ar fi arătat şi l-ar fi îndemnat cele ce trebuia să scrie. Ajungând până în locurile îndepărtate ale Apusului, sfântul Grigore a petrecut învăţând şi aducând la Hristos neamul saxonilor, pentru care aceştia se duc la Roma cea veche, unde se găseşte îngropat trupul său, cinstindu-l în fiecare an cu slujbe deosebite. Se spune, iarăşi, că el este cel ce a hotărât ca să se săvârşească de către romani Sfânta Liturghie şi în post, alcătuind Liturghia celor mai înainte sfinţite, care se săvârşeşte şi în zilele de acum.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Tot în această zi, pomenirea dreptului Finees, care în pace s-a săvârşit.
Dreptul Finees, nepotul Marelui Preot Aaron (prăznuit şi el în această zi) şi fiul Marelui Preot Eleazar, a fost el însuşi preot, foarte râvnitor în funcţia sa.
Când poporul evreu era aproape de pământul făgăduit, după ce Sfântul Prooroc Moise (prăznuit în 4 septembrie) i-a condus afară din Egipt, vecinii lor, moabii şi madianiţii au fost cuprinşi de frică şi invidie. Nevrând să se bazeze pe propria lor forţă, aceştia l-au invocat pe Balaam să blesteme poporul evreu.
Însă Domnul i-a făcut cunoscută voia Sa lui Balaam astfel încât acesta a renunţat la blestem, văzând că Domnul vrea să-i binecuvânteze (Numeri 24, 1).
Apoi moabii i-au făcut pe evrei să se închine lui Baal-Peor. Dumnezeu i-a pedepsit pe evrei pentru apostazia lor şi a trimis o boală asupra lor, murind mii dintre ei. Ceilalţi, văzând mânia lui Dumnezeu s-au căit şi s-au întors la El.
Pe atunci, un anumit om cu numele Zimri din tribul lui Simeon a venit şi a adus între fraţii săi o madianită, în ochii lui Moise şi în ochii întregii obşti a fiilor lui Israel, când plângeau ei la uşa cortului adunării. (Numeri 25, 6). Finees, plin de mânie, a intrat în cortul lui Zimri şi l-a ucis pe acesta dar şi pe femeie cu o lance.
“Şi a grăit Domnul cu Moise şi a zis: Finees, feciorul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, a abătut mânia Mea de la fiii lui Israel, râvnind între ei pentru Mine, şi n-am mai pierdut pe fiii lui Israel în mânia Mea; De aceea spune-i că voi încheia cu el legământul Meu de pace, şi va fi pentru el şi pentru urmaşii lui de după el legământ de preoţie veşnică, căci a arătat râvnă pentru Dumnezeul său şi a ispăşit păcatul fiilor lui Israel“. (Numeri 25:10-13).
Apoi, la porunca Domnului, Finees s-a dus ca şi căpetenie a oastei israeliţilor şi s-au ridicat împotriva moabilor bătându-i pentru necredinţa şi trădarea lor. După moartea Marelui Preot Eleazar, Sf. Finees a fost ales în unanimitate Înalt Preot. Înalta preoţie, după promisiunea Domnului, a continuat şi pentru urmaşii săi. Sf. Finees a murit la o vârstă înaintată, în jurul anului 1500 î.C.
Tot în această zi, pomenirea celor nouă sfinţi mucenici, care prin foc s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Simeon Noul Teolog care în pace s-a săvârşit (949–1022).
Sfântul Cuvios Simeon Noul Teolog (949–1022) – foto preluat de pe doxologia.ro
Sf. Simeon Noul Teolog s-a născut în anul 949 în Galteea (Paflagonia) şi a studiat în Constantinopol. Tatăl său l-a pregătit pentru o carieră în avocatură şi pentru o scurtă perioada tânărul a ocupat o poziţie înalta la curtea imperială. La vârsta de 14 ani l-a întâlnit pe renumitul părinte Simeon Piosul la mănăstirea Studion, care avea să-i marcheze adânc dezvoltarea spirituală. Tânărul a rămas în lume pentru mai mulţi ani, pregătindu-se pentru viaţa monahală sub ascultarea părintelui, iar când a împlinit 27 de ani a intrat în mănăstire.
Sf. Simeon Piosul i-a recomandat tânărului să citească scrierile Sf. Marcu Ascetul (prăznuit în 5 martie) pe lângă alţi scriitori spirituali. El a citit acele cărţi cu atenţie şi punea în practică ceea ce citea. În mod deosebit l-au impresionat trei puncte din cartea Sf. Marcu “Despre legea duhovnicească” (vezi Vol. I din Filocalie). În primul rând, trebuie să-ţi asculţi conştiinţa şi să faci ce-ţi spune ea, dacă doreşti să-ţi vindeci sufletul. În al doilea rând, numai prin îndeplinirea poruncilor poţi atrage asupra ta harul Sfântului Duh. În al treilea rând, cel ce se roagă numai trupeşte fără cunoştinţa spirituală este ca şi orbul care a strigat, “Fiul lui David, ai milă de mine (Luca 18:38). Când orbul şi-a recăpătat vederea, atunci L-a numit pe Hristos Fiul lui Dumnezeu. (Ioan 9:38).
Sf. Simeon s-a rănit cu dragostea pentru frumuseţea duhovnicească şi a încercat să o dobândească. Pe lângă pravila dată de părintele său, conştiinţa îi spunea să mai adauge câţiva psalmi şi metanii, repetând constant “Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!” Bineînţeles că şi-a ascultat conştiinţa.
În timpul zilei ajuta oamenii nevoiaşi care locuiau în palatul lui Patricius, iar noaptea rugăciunile lui se prelungeau, prinzându-l miezul nopţii la rugăciune. Odată, în timp ce se ruga, o lumină divină, foarte strălucitoare, a coborât asupra lui, inundând camera. N-a văzut decât lumina în jurul său şi nu a mai simţit pământul de sub el. I s-a părut că el însuşi s-a transformat în lumină. Apoi mintea i-a urcat la ceruri şi a văzut o a doua rază, mai strălucitoare ca cea dintâi, iar la capătul ei părea că se află Sf. Simeon Piosul, cel care i-a dat spre citire scrierile Sf. Marcu Ascetul.
La şapte ani după această viziune, Sf. Simeon a intrat în mănăstire, unde a înăsprit postul şi privegherea, învăţând lepădarea de sine. Vrăjmaşul mântuirii noastre i-a ridicat pe fraţii din mănăstire împotriva Sf. Şimeon, care era indiferent la laudele sau reproşurile altora. Datorită nemulţumirilor din mănăstire, Sf. Simeon a fost trimis la mănăstirea Sf. Mamas din Constantinopol. El a fost tuns în schima monastică acolo, înăsprindu-şi nevoinţele duhovniceşti.
Prin citirea Sfintelor Scripturi şi a scrierilor sfinţilor părinţi, precum şi prin conversaţiile pe care le purta cu sfinţi părinţi, el a atins un nivel duhovnicesc înalt îmbogăţindu-şi cunoştinţele cele ziditoare de suflet.
Prin anul 980, Sf. Simeon a fost făcut egumen al Mănăstirii Sf. Mamas şi a rămas în funcţie timp de 25 de ani. El a reparat şi restaurat mănăstirea care a suferit din cauza neglijenţei fraţilor şi a impus ordine în viaţa călugărilor mănăstirii.
Această disciplină monastică strictă pe care se lupta sfântul să o respecte, a adus multe nemulţumiri în rândul fraţilor. Odată, după Sf. Liturghie, câţiva călugări l-au atacat şi aproape că l-au omorât pe Sfântul Simeon. Când patriarhul Constantinopolului i-a scos din mănăstire şi vroia să-i predea autorităţilor civile, Sf. Simeon a cerut ca aceştia să fie trataţi cu blândeţe şi să fie lăsaţi să trăiască în lume.
Prin anul 1005, Sf. Simeon şi-a dat demisia din funcţia de egumen în favoarea lui Arsenius, stabilindu-se undeva lângă mănăstire, în linişte. Acolo el a creat operele sale teologice, din care unele fragmente apar în Filocalia.
Tema primară a scrierilor sale este activitatea ascunsă a perfecţiunii duhovniceşti şi lupta cu patimile şi gândurile rele. El a scris şi instrucţiuni pentru călugări: “Capitole teologice şi practice”, “Tratat despre cele trei metode de rugăciune,” şi un “Tratat despre credinţă.” Mai mult, Sf. Simeon era un adevărat poet creştin, scriind “Imnuri despre iubirea divină,” care conţin în jur de 70 de poezii pline de meditaţii religioase profunde.
Învăţăturile nepreţuite ale Sf. Simeon despre misterele rugăciunii minţii şi despre lupta duhovnicească i-au adus numele de “Noul Teolog.” Aceste învăţături nu au fost creaţia Sf. Simeon, ci pur şi simplu fuseseră uitate în timp. Unele dintre ele păreau ciudate şi de neacceptat pentru contemporanii săi, ceea ce a dus la conflicte cu autorităţile clerului din Constantinopol, iar Sf. Simeon a sfârşit prin a fi exilat din oraş. El a traversat strâmtoarea Bosfor şi s-a stabilit la vechea mănăstire a Sfintei Macrina.
În anul 1021 sfântul a adormit în pace întru Domnul. În timpul vieţii sale a primit darul facerii de minuni şi chiar după moartea sa s-au petrecut numeroase minuni, printre care şi găsirea miraculoasă a icoanei sale.
Viaţa a fost scrisă de discipolul şi ucenicul său, Sf. Nicetas (Nichita) Stethatos.
Sfântul Cuvios Simeon Noul Teolog este pomenit în sinaxare la 12 martie, în ziua mutării sale la Domnul, dar, întrucât aceasta cade totdeauna în Sfântul şi Marele Post, prăznuirea lui se face şi la 12 octombrie. Cinstitele sale moaşte au fost readuse în Constantinopol la 3 ianuarie 1052. Astăzi, o parte dintre ele se găseşte la Mănăstirea din Kalamos (Atica, Grecia), care-l are ocrotitor.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Viețile sfinților pe care i-am rememorat astăzi nu sunt doar pagini de istorie, ci repere de caracter care rămân actuale indiferent de secolul în care trăim. Curajul, demnitatea și puterea de a rămâne fidel propriilor valori sunt lecțiile pe care Sinaxarul ni le oferă zilnic ca sursă de inspirație pentru propriile noastre lupte.
Ți s-a părut inspirațională povestea de astăzi? Împărtășește-o cu prietenii tăi pentru a duce mai departe aceste modele de verticalitate!
Procesul Noica-Pillat (1946 – 1964)
foto preluat de pe www.memorialsighet.ro
Sursă documentară: Wikipedia. Context istoric și analiză editorială realizate în colaborare cu Gemini
Când gândirea devine delict
În istoria neagră a represiunii comuniste din România, data de 24 februarie 1960 marchează apogeul unei campanii de îngenunchere a spiritului critic și a elitelor intelectuale. Într-o epocă în care regimul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej se temea până și de ecoul revoltei maghiare din 1956, Securitatea a orchestrat ceea ce istoria va reține sub numele de ‘Procesul Noica-Pillat‘. Nu a fost doar un proces juridic, ci o execuție publică a ideilor. Într-o sală plină de ‘muncitori’ instruiți să huiduie, 25 de intelectuali de elită – filozofi, scriitori, medici și artiști – au fost puși în boxa acuzaților pentru simplul ‘delict’ de a fi citit, scris și discutat literatură considerată subversivă. Urmează radiografia detaliată a acestui capitol de o cruzime absurdă, extrasă din arhivele memoriei noastre colective.
Procesul Noica-Pillat (1946 – 1964)
Procesul Noica–Pillat și Procesul scriitorilor germani au fost cele mai odioase procese politice, dintre cele câteva mii intentate intelectualilor în România comunistă. Arestările unor intelectuali în timpul în care Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost liderul Partidului Muncitoresc Român s-au desfășurat aproape fără întrerupere timp de 18 ani (1946-1964).
Două valuri de arestări
Două „valuri” de arestări pot fi evidențiate, prin intensitatea și numele aduse în procese.
Primul „val” a fost între 1946 și 1953, de la câștigarea alegerilor de către Blocul Partidelor Democrate din 19 noiembrie 1946 până la moartea lui Stalin.
Al doilea „val” a avut loc în anii 1956-1959, ca reacție la revolta anticomunistă din Ungaria din 1956, dar mai ales ca dovadă de fidelitate a lui Dej față de Moscova, în condițiile retragerii trupelor sovietice din România în 1958.
Dej se simțea în continuare foarte nesigur pe autoritatea pe care regimul comunist o deținea asupra populației, temându-se, în plus, și de o repetare în România a recentei Revoluții anticomuniste și antisovietice din Ungaria. Liderul comunist român avea o bună cunoaștere a situației din țara vecină, cunoscând realitățile chiar la fața locului. Astfel, Gheorghiu-Dej a sesizat că revolta maghiară a pornit din cercurile intelectualității și cele ale studențimii. Identificarea formelor embrionare de societate civilă și distrugerea lor a fost scopul terorii, regimul comunist decretând că cel mai periculos lucru pentru existența sa era „grupul organizat”.
Așadar, procesul intelectualilor a fost organizat pentru a intimida și avertiza pătura intelectualilor că regimul „nu se joacă” și pentru a genera atomizarea societății, izolarea persoanelor, ruperea legăturilor firești de prietenie și încredere. Spre deosebire de procesele staliniste, procesul intelectualilor a avut loc cu ușile închise. Propaganda a funcționat diferit – nu prin dramatizarea publică a înscenărilor comuniste, ci prin „zvon” – amplificarea terorii la auzul pedepselor grele date celor acuzați. Procesul Lotului Noica – Pillat a fost instrumentat timp de 2 ani de poliția politică secretă, ce se numea oficial Departamentul Securității Statului, dar mai cunoscută în întreaga lume sub numele de Securitate.
Lotul Noica-Pillat – foto preluat de pe www.iiccmer.ro
“Uneltire împotriva ordinii de stat”
Pe 24 februarie 1960, la București, începe procesul grupului „Noica-Pillat”, judecați pentru “uneltire împotriva ordinii de stat”; crima de uneltire împotriva ordinii sociale era prevăzută de art. 209 din Codul Penal și avea următorul conținut: „faptul de a propovădui prin viu grai schimbarea formei democratice de guvernământ a Statului”, „faptul de a face propagandă pentru răsturnarea în mod violent a ordinei sociale existente în Stat”, „faptul de a constitui sau organiza asociații secrete cu scopul arătat la alineatul precedent, fie că au ori nu caracter internațional”, „faptul de a lucra prin mijloace violente, pentru a produce teroare, teamă ori desordine publică, cu scop de a schimba ordinea economică sau socială din România”, „faptul de a intra în legătură cu vreo persoană sau asociație cu caracter internațional din străinătate sau din țară, în scopul de a primi instrucțiuni sau ajutoare de orice fel pentru pregătirea unei răsturnări a ordinei democratice a statului”, „faptul de a ajuta, în orice mod, o asociațiune din străinătate sau din țară, care ar avea de scop să lupte contra ordinei economice sau sociale din România”, „faptul de a se afilia sau deveni membru al vreunei astfel de asociații”, „cei care inițiază, organizează, activează sau participă la organizațiuni de tip fascist, politice, militare sau paramilitare” și „cei care, fără a fi membri ai unor astfel de organizații, fac propagandă sau întreprind acțiuni în favoarea acelor organizațiuni, a membrilor lor sau a scopurilor urmărite de ele”.
Îi citeau pe Hegel, Cioran și Eliade
Concret, grupul (alcătuit de Securitate pe criteriul notorietății și al tinereții, membrii neformând și neactivând ca grup organizat) era acuzat de: citirea, scrierea și discutarea unor cărți considerate cu caracter dușmănos. Este vorba de cărțile lui Noica despre Goethe și Hegel, de răspunsul lui Noica dat unei scrisori către Cioran, de răspândirea și comen¬tarea cărților lui Cioran și Eliade, considerați „legionari transfugi”, de manuscrisul romanului lui Dinu Pillat „Așteptând veacul de apoi”, acuzat de idei legionare, precum și de ascultarea posturilor de radio străine precum Radio Londra sauVocea Americii, ce comentau negativ regimul comunist.
Arestări noaptea
Primul arestat a fost Constantin Noica, la 11 decembrie 1958, după ce trăise aproape un deceniu cu domiciliu obligatoriu la Câmpulung Muscel, supus timp de doi ani anchetelor. În noaptea de 25 spre 26 martie 1959 a fost arestat și Dinu Pillat, iar anchetatorii au hotărât să constituie „lotul Noica-Pillat”. Ultimul arestat al lotului a fost Nicu Steinhardt, la 4 ianuarie 1960. În acest răstimp, au fost arestați și interogați următorii intelectuali: Iacob Noica, Sergiu Al-George, Anca Ionescu, Ion Mitucă, Sandu Lăzărescu, Barbu Slătineanu, Simina Mironescu (Mezincescu), Alexandru Paleologu, Nicolae Radian, Emanoil Vidrașcu, Arșavir Acterian, Vladimir Streinu, Florian Gheorghe, Theodor Enescu, Vlad Aurelian, Mihai Rădulescu, Păstorel Teodoreanu, Marietta Sadova, Dinu Ranetti, Nicolae Răileanu, Remus Niculescu și Beatrice Strelisker.
Doi dintre anchetați, Mihai Rădulescu și Barbu Slătineanu, nu au supraviețuit până la proces. Pe lângă cei 25 de arestați, numeroase alte personalități au fost anchetate cu acuzații similare, între cei care au fost condamnați aflându-se Alice Voinescu, Vasile Voiculescu, Ion Negoițescu, Paul Dimitriu, iar alții, precum Mihail Șora, H. H. Stahl, Zigu Ornea, Sanda Stolojan și Șerban Cioculescu, nu au făcut închisoare. Pentru inculpații „lotului Noica-Pillat” justiția comunistă n-a avut nevoie decât de trei zile pentru a pronunța sentința, deși erau 25 de persoane.
Sentințele: Cultura în lanțuri
Procesul s-a desfășurat cu ușile închise, sentința fiind pronunțată pe 1 martie 1960, după doar trei zile de dezbateri sumare.
25 ani muncă silnică – Constantin Noica
25 ani muncă silnică – Constantin Pillat
20 ani muncă silnică – Ion Mitucă
18 ani muncă silnică – Arşavir Acterian
16 ani muncă silnică – Gheorghe Florian
16 ani muncă silnică – Sandu Lăzărescu
15 ani muncă silnică – Constantin Ranetti
14 ani muncă silnică – Alexandru Paleologu
13 ani muncă silnică – Iacob Noica
12 ani muncă silnică – Nicu Steinhardt
9 ani închisoare corecţională – Constantin Răileanu
8 ani închisoare corecţională – Beatrice Strelisker
8 ani închisoare corecţională – Marietta Sadova Acterian
8 ani închisoare corecţională – Emanoil Vidrescu
8 ani închisoare corecţională – Nicolae Radian
7 ani închisoare corecţională – Sergiu Al George
7 ani închisoare corecţională – Remus Niculescu
7 ani închisoare corecţională – Theodor Enescu
7 ani închisoare corecţională – Vladimir Streinu
7 ani închisoare corecţională – Vlad Aurelian
6 ani închisoare corecţională – Anca Ionescu
6 ani închisoare corecţională – Simina Mezincescu
6 ani închisoare corecţională – Păstorel Teodoreanu
Noica: “Cer pedeapsa maximă”
De asemenea, fiecărui inculpat i se va confisca total averea și va fi supus degradării civice. Cu prilejul ultimului cuvânt, filosoful a spus:
„Sunt vinovat, dar nu în fața legilor dvs, ci în fața celor din boxă. Iar justiția pe care o cer este una pe care nimeni nu o poate contesta, cea supremă. În ce mă privește, cer pedeapsa maximă și nu voi face recurs.”
Anul 1964
Ajunși în detenție, unii dintre cei condamnați în proces au devenit, sub presiunea torturilor fizice și psihice, informatori.
În 1964, ca urmare a amnistiei generale, cei condamnați în procesul din 1960 au fost eliberați. Cu toate acestea, condamnarea a rămas ca un stigmat pentru ei. După eliberare, Noica s-a stabilit la București, iar ulterior, după pensionare, la Păltiniș. În perioada 1965-1975, Noica a fost cercetător principal la Centrul de Logică al Academiei Române. A fost tot timpul atent supravegheat de Securitatea comunistă.
“Așteptând ceasul de apoi”
Când a ieșit din închisoare, Dinu Pillat a spus că vrea să se facă paznic la o grădină publică. A vrut să evite cu orice preț să mai intre într-o situație ce ar fi putut fi compromițătoare în ochii comuniștilor. A mai trăit zece ani (până în 1974) după ce s-a întors acasă. Romanul său, „Așteptând ceasul de apoi“, pentru care a fost condamnat, a fost publicat abia în decembrie 2010, mult după Revoluția din 1989. Asta pentru că romanul a fost descoperit abia în 2010, în arhivele CNSAS. Manuscrisele sale fuseseră confiscate și i se spusese că au fost arse. A scăpat această copie care a fost descoperită cu totul întâmplător.
În anul 1996, atunci când jumătate dintre cei condamnați în procesul din 1960 nu mai erau în viață, procurorul general al României, Vasile Manea Drăgulin, a intentat recurs în anulare pentru sentința din 1960.
Lecția demnității în fața terorii
Bilanțul procesului Noica-Pillat rămâne o rană deschisă în cultura română: condamnări ce însumau sute de ani de muncă silnică, manuscrise arse și destine frânte. Însă, dincolo de zidurile Jilavei sau de suferința din lagăre, acest lot de intelectuali a oferit o lecție neașteptată de rezistență prin cultură. Nume precum Nicolae Steinhardt (care a găsit credința în celulă) sau Constantin Noica (care nu și-a abandonat sistemul filozofic) au demonstrat că gândirea liberă nu poate fi întemnițată definitiv. Astăzi, rememorând ‘uneltirea inventată’ de regimul de atunci, nu privim doar spre trecut, ci onorăm curajul de a rămâne om într-un sistem programat să te dezumanizeze. Este datoria noastră să nu lăsăm cenușa cărților arse atunci să se aștearnă peste memoria acestor mari spirite.
Evenimentele Zilei de 24 februarie în Istorie
Andrei Vîşinski, Petru Groza şi Gheorghe Gheorghiu-Dej, la 14 martie 1945
foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; istoria.md; documentare și adaptare realizată cu ajutorul Gemini AI.
(articol in curs de editare)
24 februarie este a 55-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 310 zile până la sfârșitul anului (311 zile în anii bisecți).
Sărbători Religioase ale Zilei de 24 februarie
Ortodoxe
† Întâia și a doua aflare a capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul; †) Sf. Cuv. Petroniu de la Prodromu
cititi si Calendar Ortodox 24 februarie 2026
Întâia și a doua aflare a Capului Sfântului Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului – foto preluat de pe doxologia.ro
Contextul: După ce a fost tăiat la cererea Irodiadei, capul Sfântului Ioan a fost îngropat într-un loc necinstit din curtea palatului. Ioana, soția lui Huza (economul lui Irod), l-a scos de acolo în taină și l-a îngropat într-un vas de lut pe Muntele Eleonului.
Prima Aflare (Secolul IV): Inochentie, un dregător devenit monah, a găsit vasul în timp ce săpa temelia unei bisericuțe pe Muntele Eleonului. Simțind că i se apropie sfârșitul, l-a ascuns din nou pentru a-l proteja de păgâni.
A doua Aflare (Anul 452): Sfântul Ioan s-a arătat la doi monahi veniți la Ierusalim, indicându-le locul. Ulterior, capul a ajuns la un olar sărac (care a fost binecuvântat pentru cinstea oferită sfântului) și apoi la ereticul Eustatie, care folosea minunile sfântului pentru a-și promova erezia ariană. În final, a fost găsit în mod minunat (văzut ca un foc) de arhimandritul Marcel în peștera de lângă Emesa.
A treia Aflare (Anul 850): Este menționată și a treia aflare, când patriarhul Ignatie a dus cinstitul cap la Constantinopol.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Greco-catolice
Întâia și a doua aflare a capului Sf. Ioan Botezătorul
Romano-catolice
Fer. Marcu de Marconi, pr.
Sărbători Naționale ale Zilei de 24 februarie
Estonia – Ziua națională; aniversarea proclamării independenței (1918)
Evenimentele Zilei de 24 februarie în Istorie:
- 24 februarie 303 d.Hr. – A fost publicat primul „Edict împotriva creștinilor” al împăratului Dioclețian, edict ce a declanșat persecuția lui Dioclețian;
- 24 februarie 1711 – A avut premiera opera Rinaldo de George Frideric Handel, prima operă în limba italiană scrisă special pentru scena londoneză;
- 24 februarie 1809 – Războaiele napoleoniene : Invazia britanică a Martinicei s-a încheiat cu capitularea necondiționată a amiralului francez Louis Thomas Villaret de Joyeuse, începând o ocupație de cinci ani a insulei;
- 24 februarie 1848 – În urma unei revolte populare regele Ludovic Filip al Franței a abdicat și a fugit în Anglia;
- 24 februarie 1945 – A avut loc, la București, o violentă demonstrație, în cursul căreia grupuri de agitatori bolșevici au deschis focul asupra armatei și a demonstranților;
- 24 februarie 1946 – Juan Perón a fost ales pentru primul său mandat în funcția de președinte al Argentinei;
- 24 februarie 1979 – Războiul Uganda-Tanzania : Forțele guvernamentale ugandeze au fugit din Masaka în timp ce Forțele de Apărare ale Poporului din Tanzania au bombardat și capturat orașul;
- 24 februarie 1989 – Zborul 811 al United Airlines a suferit o decompresie necontrolată după ce a decolat de pe Aeroportul Internațional Honolulu din Hawaii, explodând scaunele din aeronavă și ucigând nouă pasageri;
- 24 februarie 2022 – Rusia condusă de Vladimir Putin a invadat Ucraina.
24 februarie 303 – Împăratul roman Diocletian și ceilalti asociati la conducerea imperiului Maximian, Galerius si Constantius Chlorus, au emis primul dintr-o serie de edicte de revocare a drepturilor creștinilor care impuneau revenirea la practicile religioase tradiționale pagane. Cultul lui Jupiter a devenit obligatoriu pentru întregul imperiu.
Gaius Aurelius Valerius Diocletianus - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
Gaius Aurelius Valerius Diocletianus (244–311), cunoscut ca Dioclețian, a fost împărat roman din 20 noiembrie 284 până la 1 mai 305.
Pe plan politic și militar a fost unul dintre cei mai de seamă împărați romani, reformele sale asigurând continuitatea imperiului în părțile din răsărit pentru încă o mie de ani.
Faptele sale sunt însă umbrite de prigoana pe care a declanșat-o împotriva creștinilor; prin cele 4 edicte (decrete) împotriva creștinilor pe care le-a dat în anii 303-304, s-a pornit cea mai mare persecuție din istoria imperiului împotriva acestei religii.
Marcus Aurelius Valerius Maximianus Herculius (cca. 250 – iulie 310) a fost împărat roman (împreună cu Dioclețian) din 1 martie 286 până în 305 – foto: ro.wikipedia.org
Primul edict din 24 februarie 303, prevedea distrugerea unor cladiri de cult si a scrierilor creştine precum si privarea de demnităţi şi drepturi a creştinilor.
În al doilea edict de primăvară din 303 se prevedea arestarea preotilor, astfel incat masele mari de creştini în special din Orient, sa ramana fara pastor
In al treilea edict din anul 303, se ordona torturarea preotilor crestini si alte masuri dure care includeau uciderea acestora.
Al patrulea edict emis la inceptul anului 304, a extins asupra tuturor crestinilor tortura si executiile.
Gaius Flavius Valerius Constantius (n. 31 martie 250, d. 25 iulie 306) , cunoscut și sub numele Constanțiu I sau Constantius Chlorus (din grec. χλωρός, „cel palid”), a fost împărat al Imperiului Roman de Apus (305–306). A fost tatăl lui Constantin cel Mare – foto: ro.wikipedia.org
Cel mai zelos adept al politicii anticreștine a fost Galerius Maximianus , sau Gaius Galerius Valerius Maximianus (n.cca.250- d.5 mai 311), care i-a urmat pe tron lui Diocletian între anii 305 -311.
Născut într-o familie de țărani din Timocul sarbesc de azi, Galerius îmbrățișează cariera armelor, urcă pe scara ierarhiei militare în timpul domniilor împăraților Aurelian si Probus.
Se pare că tatăl lui era trac, iar mama sa purta numele de Romula și era de origine dacica
Este desemnat Caesar de catre Diocletian la 1 martie 293 in cadrul primei tetrarhii răspunzator de guvernarea provinciilor dunărene.
A divorțat de prima soție și s-a căsătorit cu Valeria, fiica lui Diocletian.
Galerius Maximianus (cca. 250 – 5 mai 311), sau Gaius Galerius Valerius Maximianus, împărat roman în perioada 305-311 – foto: ro.wikipedia.org
După spusele lui Lactantius împăratul Galerius și-a afirmat originea dacică și s-a declarat dușman al numelui Roman, propunând chiar ca imperiul să se numească nu roman ci Imperiul Dac, spre oroarea patricienilor și senatorilor.
El și-a exprimat atitudinea anti-romană imediat ce avut funcția de împărat, tratând cetățenii romani cu cruzime exemplară, așa cum cuceritorii îi tratează pe cuceriți In urma persecutiilor declansate de Diocletian au avut noarte de martiri:
Sfantul mare mucenic Gheorghe (Capadocia), Sfantul mare mucenic si tamaduitor Pantelimon ( Nicomidia), Antim episcopul Nicomidiei, Sfânta Varvara (Egipt), Sfinții Doctori fără de arginți Cosma şi Damian (Cilicia), Sfinţii mucenici Adrian si Natalia , Margareta (Antiohia Pisidiei), sfintele Agapi, Irina şi Hiona (Tesalonic), episcopul Irineu (Sirmium), diaconul Dimitrie, Secundus, Basilla, Anastasia, preotul Montanus (Singidunum), episcopul Victorin de Poetavio (Austria), “cei patru încoronaţi” (de fapt cinci, ei fiind sculptori).
Pe o inscripţie de la Cernavodă atunci Axiopolis din sec. al IV-lea sunt menţionate numele martirilor : Chiril, Tasie, Chindea, Dasie de Durostorum.
Au murit şi cei patru martiri de la Noviodunum: Zotic, Atal,Camasis,si Filip aflaţi la Niculiţel şi aşezaţi la Mănăstirea Cocoş.
24 februarie 1303 – A avut loc Bătălia de la Roslin din timpul primului Razboi de Independență scoțian.
La lupta au participat doar câteva sute de soldați de ambele părți, iar scoțienii sub conducerea lui Ioan III Comyn ieșit invingători.
24 februarie 1339 – Prima mențiune documentară a localitatii Siret.
Localitatea este situată în regiunea istorică Bucovina de sud.
Siret este unul dintre cele mai vechi orașe din România, care precede formarea statului feudal Moldova și a fost a doua capitală a Moldovei (după Baia), în a doua jumătate a secolului al XIV-lea.
În perioada 1211-1225, pe unul din dealurile de lângă Siret a fost înălțată o fortăreață de către Ordinul Cavalerilor Teutoni.
Data exactă nu se știe dar informația apare în „Dicționarul geografic al Regatului Poloniei și al altor state slave” editat în 1880 la Varșovia.
Conform aceluiași dicționar, în anul 1241 a avut loc distrugerea de către tătari a orașului Siret și a castelului teuton.
24 februarie 1387 – Regele Carol al III- lea al Neapolelui și Ungariei este asasinat la Buda.
24 februarie 1463 – S-a născut umanistul italian de expresie latina Giovani Pico della Mirandola, membru al Academiei Platoniciana din Florenta; eruditia sa i-a transformat numele intr-un simbol al cunoasterii nelimitate (“Despre demnitatea omului”); (m.17.11.1494).
Contele Giovanni Pico della Mirandola - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
Contele Giovanni Pico della Mirandola (n. 24 februarie 1463, Mirandola – – 17 noiembrie 1494, Florența), filozof și învățat umanist italian din perioada Renașterii.
24 februarie 1500 – S-a născut Carol Quintul, împărat al Sfântului Imperiu Roman, rege al Castiliei, Aragonului, Neapolelui și al Siciliei (d. 1558).
Portret al împăratului Carol Quintul, după Tițian – foto: ro.wikipedia.org
Carol Quintul (n. 24 februarie 1500 – d. 21 septembrie 1558) a fost împărat romano-german din 1519, până la abdicarea sa în 1556. A domnit, de asemenea, ca rege al Spaniei, cu titulatura „Carol I”, din 1516 până în 1556.
Ca moștenitor a patru dintre casele regale importante din Europa, a realizat o uniune personală a unor teritorii întinse și dispersate, incluzând Sfântul Imperiu Roman, Aragon, Castilia, Napoli, Sicilia, Țările de Jos și coloniile spaniole din Americi.
Când a renunțat la tron, și-a împărțit ținuturile între fiul său, Filip al II-lea al Spaniei, și fratele său, împăratul Ferdinand I.
24 februarie 1525 – Francisc I al Franței este învins în bătălia de la Pavia de către trupele imperiale germane.
Suveranul francez cade prizonier în mâinile lui Carol al V-lea si silit sa accepte concesii teritoriale majore pentru a fi eliberat. La întoarcerea sa în Franța, Francisc a susținut că acordul său cu Carol e nul.
Francisc I al Franței – foto: ro.wikipedia.org
Francisc I al Franței (12 septembrie 1494 – 31 martie 1547) a fost rege al Franței între anii 1515 și 1547, fiind fiul lui Charles d’Angoulême și al Louisei de Savoia.
Întâi, conte de Angoulême și duce de Valois, el i-a succedat la tron vărului său Ludovic XII, prin căsătoria cu fiica acestuia, Claude a Franței.
24 februarie 1538 – Se incheie Tratatul de pace de la Oradea, prin care se pune capăt luptelor dintre Ioan Zapolya și Ferdinand de Habsburg pentru stăpânirea Transilvaniei.
24 februarie 1582 – Trecerea la calendarul gregorian – Papa Grigore al XIII-lea introduce reforma calendarului iulian existent din anul 45 I.Ch., care, în noua structurare, comportă o eroare de o zi la 3000 de ani (Calendarul gregorian).
Modificarea a fost aprobată și decretată, prin bula papală Inter gravissimas, de Grigore al XIII-lea (al cărui nume l-a primit acest calendar)
Papa Grigore al XIII-lea – foto: ro.wikipedia.org
Papa Grigore al XIII-lea, cunoscut și ca papa Gregor al XIII-lea, (n. 7 ianuarie 1502, Bologna — d. 10 aprilie 1585, Roma) a fost un papă al Romei din 1572 până în 1585.
Numele său laic a fost Ugo Bouncompagni.
În anul 1539 a intrat în serviciul Bisericii, în 1558 a fost ales episcop de Vieste, iar în 1565 a devenit cardinal.
La 13 mai 1572 a fost ales papă.
Unul din cele mai mari merite ale sale a fost actualizarea calendarului iulian (1582). Actualul calendar îi poartă numele, calendar gregorian.
Calendarul iulian a fost introdus de Iuliu Cezar în 46 î.Hr., intrând în uz în anul 45 î.Hr.
Calendarul iulian are un an obişnuit de 365 de zile, împărţit în 12 luni, cu un an bisect adăugat la fiecare patru ani, ceeace face ca anul mediu să aibă 365,25 de zile.
Calendarul iulian a rămas în uz în unele ţări până în secolul al XX-lea şi mai este folosit încă de mai multe biserici naţionale ortodoxe.
În decursul timpului diferenţa dintre calendarul iulian şi realitate a devenit tot mai importanta.
Pentru a corecta această eroare, Papa Grigorie al XIII-lea a propus calendarul pe care il folosesc acum majoritatea tarilor lumii si care la adoptarea sa a corectat o eroare de 10 zile acumulate.
De aceea atunci s-a decis că perioada de după joi 4 octombrie 1582, sa devina vineri, 15 octombrie 1582.
24 februarie 1704 – A murit Marc-Antoine Charpentier, compozitor francez; (n. 1643).
24 februarie 1607 – L’Orfeo, opera compusă de compozitorul italian Claudio Monteverdi, este pentru prima oară interpretată pe scenă la Mantua din Ducatul Mantua (acum în Italia).
24 februarie 1711 – La Londra a avut loc premiera operei Rinaldo, de Georg Friedrich Händel, prima operă în limba italiană scrisă special pentru scena londoneză.
Premiera operei Rinaldo de G.F. Handel, pe 24 februarie 1711 la Londra, a marcat un punct de cotitură în istoria muzicală, fiind prima lucrare în limba italiană compusă special pentru scena engleză. Bazată pe epopeea „Ierusalimul eliberat”, opera a devenit cea mai jucată creație a lui Handel în timpul vieții sale, rămânând celebră până astăzi prin aria „Lascia ch’io pianga”. Deși a dispărut din repertoriu timp de două secole, a fost redescoperită în secolul XX, fiind astăzi considerată o capodoperă a barocului universal.
24 februarie 1717 – Convenția dintre Ioan Mavrocordat și generalul Sainville.
Trupele imperiale austriece evacuează Muntenia, dar păstrează Oltenia.
Convenția va fi invocată de austrieci pentru a justifica anexarea Olteniei.
24 februarie 1786 - S-a născut Wilhelm Grimm,unul dintre fratii Grimm.
Wilhelm Carl Grimm – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
Wilhelm Carl Grimm (n. 24 februarie 1786, Hanau — d. 16 decembrie 1859, Berlin) a fost un filolog, folclorist și scriitor romantic german.
Este co-autor (împreună cu fratele său Jacob Grimm) al Dicționarului limbii germane precum și al unor celebre culegeri de povești, inspirate din motive populare germane, in care se regasesc; “Hansel şi Gretel”, “Alba ca Zapada si cei sapte pitici” – “Legende germane”.
Fraţii Grimm au publicat două volume sub titlul de Kinder-und Hausmärchen (Poveşti pentru copii şi părinţi, 1812-1829).
O nouă ediţie a apărut în 1857 intr-un volum de Povestiri care a adus fratilor Grimm celebritatea.
24 februarie 1809 – Războaiele napoleoniene: Invazia britanică a Martinicei s-a încheiat cu capitularea necondiționată a amiralului francez Louis Thomas Villaret de Joyeuse, începând o ocupație de cinci ani a insulei.
Cucerirea insulei franceze Martinica din Indiile de Vest franceze la 24 februarie 1809,
George Thompson , 1809 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Între 30 ianuarie și 24 februarie 1809, forțele britanice au invadat și capturat colonia franceză Martinica, eliminând astfel o bază strategică majoră folosită de Franța pentru a ataca rutele comerciale ale Regatului Unit în Indiile de Vest. Deși garnizoana franceză a opus rezistență în fortificațiile din Fort Desaix, superioritatea numerică a Marii Britanii a dus la capitularea totală a insulei, marcând o lovitură decisivă împotriva puterii navale napoleoniene în regiune.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org
24 februarie 1810 – A murit fizicianul si chimistul englez Henry Cavendish; (n. 1731).
Henry Cavendish – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
Henry Cavendish (n. 10 octombrie 1731 – d. 24 februarie 1810) a fost fizician și chimist englez.
Este cunoscut în special pentru descoperirea hidrogenului, în 1766, a sintezei apei, în 1784, și a celebrului experiment omonim (experimentul Cavendish), din anii 1797 – 1798, în care savantul englez a măsurat forța de atracție dintre două mase suspendate cu ajutorul unei balanțe de torsiune, iar ca rezultante derivate a putut calcula, pentru prima dată, constanta atracției universale și masa Pământului si descoperirea anusului modern.
24 februarie 1815 – A murit Robert Fulton, inventator american .
Gravură postumă înfățișându-l pe Robert Fulton (1873) – foto: ro.wikipedia.org
Robert Fulton (n. 14 noiembrie 1765, Little Britain, astăzi Fulton, Pennsylvania – d. 24 februarie 1815, New York) a fost un inginer și inventator american, creditat incorect pentru mult timp ca fiind constructorul primei nave acționate de forța aburilor, Clermont (1807), cu care a întreprins o călătorie de la New York la Albany pe râul / fluviul Hudson.
În schimb, în mod corect, Fulton poate fi creditat a fi fost autorul planurilor și constructorul efectiv ale primelor nave cu aburi complet operaționale, precum și a primului submarin funcțional, comandat de Napoleon Bonaparte, denumit Nautilius, care a fost testat în 1800.
Deși lista inginerilor, constructorilor și întreprinzătorilor care au încercat să realizeze vase care să fie acționate mecanic este lungă, începând cu însuși realizatorul motorului cu aburi cu regulator centrifugal, James Watt, importanța lui Robert Fulton în istoria ingineriei și a navigației constă în realizarea primelor nave acționate mecanic, care erau complet funcționale, operaționale și fiabile.
El a adus un aport important împreună cu John Ericsson, Francis Pettit Smith, David Bushnell și Josef Ressel la perfecționarea tehnicii navigației
24 februarie 1821 – Mihail Șuțu, domnul Moldovei, solicită țarului Alexandru I trimiterea armatei rusesti, pentru a face față eteriștilor care conduși de Alexandru Ipsilanti trecuseră Prutul, la 22 februarie 1821.
24 februarie 1841 - S-a născut John Philip Holland, inventatorul si constructorul primului submarin modern, acceptat de U.S. Navy; (d. 12 august 1914).
John Philip Holland; – foto preluat de pe en.wikipedia.org
John Philip Holland (24/28/29 februarie 1841 – 12 august 1914) a fost un inginer irlandez care a dezvoltat primul submarin care a fost comandat oficial de Marina SUA și primul Submarinul Royal Navy, Olanda 1.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org
John Philip Holland- foto preluat de pe en.wikipedia.org
24 februarie 1848 – Abdicarea regelui Louis-Philippe al Franței: În urma unei revolte populare regele Ludovic Filip al Franței a abdicat și a fugit în Anglia.
Ludovic-Filip de Orléans – foto: ro.wikipedia.org
Ludovic-Filip de Orléans (n. 6 octombrie 1773, Paris – d. 26 august 1850, Surrey, Anglia) a fost rege al francezilor în perioada Monarhiei din Iulie între 1830 și 1848.
Face parte din dinastia Bourbon-Orléans.
La 24 februarie 1848, în timpul revoluției din februarie 1848, regele Ludovic Filip a abdicat în favoarea nepotului său în vârstă de nouă ani, Filip, conte de Paris.
Temându-se de ceea ce i s-a întâmplat lui Ludovic al XVI-lea, Ludovic Filip a părăsit Parisul deghizat.
Inițial, Adunarea Națională a plănuit să-l accepte pe micul Filip ca rege, însă puternicul curent al opiniei publice a respins acest lucru.
La 26 februarie a fost proclamată A Doua Republică Franceză.
Prințul Louis Napoléon Bonaparte a fost ales președinte la 10 decembrie același an; la 2 decembrie 1851 el s-a autoproclamat președinte pe viață, apoi împăratul Napoleon al III-lea în 1852.
24 februarie 1856 – A murit marele matematician rus Nikolai Ivanovici Lobacevski; (n. 1792).
24 februarie 1856 (7 martie, stil nou) – A fost înființată Facultatea de drept la Iași, Moldova, prima facultate din cadrul viitoarei Universități Alexandru Ioan Cuza.
În timpul domniei lui Grigore Alexandru Ghica în Moldova, acesta acordă o atenţie deosebită reorganizării învăţămîntului care se soldează cu activităţi concrete la nivelul celui mediu şi superior.
În 1856 la Iaşi, Moldova sunt inaugurate primele facultăţi de Drept şi Filosofie.
Un rol important în organizarea învăţămîntului în Moldova l-au avut învăţaţii dascăli ardeleni, Simion Bărnuţiu, August Trebonoi Laurian (Augustin Trifan), Florian Aaron, etc, care au găsit aici, după 1848, o ospitalitate binefăcătoare în condiţiile regimului absolutist din Transilvania.
Simion Bărnuţiu, în 1856, este numit profesor la Facultatea de Drept, unde ţine cursuri de istoria dreptului roman, de drept natural, privat şi public, de logică şi de psihologie.
24 februarie 1869 – La Miercurea-Ciuc se constituie Partidul Național Român din Transilvania, în frunte cu Ilie Măcelariu.
La 23-24 februarie 1869 la Miercurea-Ciuc are loc o conferință națională a fruntașilor politici ai românilor transilvăneni, la care se creează Partidul Național Român din Transilvania, în frunte cu Ilie Măcelariu.
24 februarie 1870 – În prezenţa domnitorului Carol I, a prim-ministrului Alexandru Golescu şi a ministrului de Finanţe Ion C. Brătianu, la 24 februarie 1870, s-a inaugurat Monetăria Statului, într-un sediu special amenajat pe Şoseaua Kisselef. Primele emisiuni au fost monedele de aur (20 de lei) şi de argint (1 leu) cu efigia domnitorului Carol I (1866-1914).
Până la sfîrşitul anului, aici se bat 5.000 de piese din aur de 20 lei şi 400.000 de piese din argint de 1 leu, cu efigia domnitorului pe avers.
Moneda de 1 leu din 1870 este prima monedă românească pe care apare denumirea de 1 leu.
Interpretat ca o încercare de afirmare a suveranităţii României, acest fapt atrage protestele Înaltei Porţi, iar monetăria este nevoită să oprească producţia monetară.
Monedele din argint prevăzute în legea monetară au fost executate în Belgia.
Portretul domnitorului nu mai apare pe niciuna dintre ele.
foto: negrupealb.ning.com
Activitatea monetăriei se pare, totuşi, că a continuat şi după 1870, pentru că, în 1871, se menţionează o medalie bătută aici, medalie dedicată aniversării a 400 de ani de la ctitorirea mânăstirii Putna.
articol: economica.net
24 februarie 1881 – China si Rusia semneaza Tratatul de la Sankt Petersburg (12/24 februarie).
Aceasta prevede revenirea la China a regiunii regiunii limitrofe raului Ili de asemenea, cunoscut sub numele Zhetysu ocupate de Rusia în 1871, dar anexeaza teritorii vaste la vest de râulKhorgos isumand peste 70 000 km2.
24 februarie 1885 – S-a născut amiralul american Chester W. Nimitz. (d. 1966)
Chester W. Nimitz – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Chester William Nimitz (n. 24 februarie 1885 Fredericksburg, Texas – d. 20 februarie 1966) a fost un amiral american, unul dintre principalii comandanţi militari al forţelor americane din Pacific, din timpul celui de-al doilea război mondial.
De asemenea a comandant flotele de submarine ale SUA şi a fost şef al Biroului de navigare în 1939.
Nimitz a semnat actul de capitulare a Japoniei din partea S.U.A. la (2 septembrie 1945).
24 februarie 1892 – Se înființează Partidul Național Român din Bucovina, Austro-Ungaria
La 24 februarie 1892 se înființează Partidul Național Român din Bucovina (fostă parte a Țării Moldovei, anexată în 1775 Sfîntului Imperiu Roman de Națiune Germană), Austro-Ungaria.
La sfîrșitul anului 1910, din cauza disensiunilor politice ivite în sînul partidului, Iancu Flondor demisionează din funția de președinte al partidului, iar partidul se divizează în trei grupări: națională, democratică și conservatoare.
Președinți: Iancu Zotta (1893-1896), Varteres Pruncul (1896-1897), Iancu Lupu (1897-1899), George Popovici (1900), Iancu Flondor (1900-1902, 1908-1910), Eudoxiu (Doxachi) Hurmuzachi (1902-1904).
Partidul editează următoarele publicații: Gazeta Bucovinei (1891-1897), Patria (1897-1900, 1909-1910), Deșteptarea (1900-1904), Apărarea națională (1906-1908), Românul (1908-1909), Viața nouă (1912-1914).
24 februarie 1895 – În Cuba izbucnește o revolta în Baire, un oraș aflat in apropiere de Santiago de Cuba. Este începutul Războiului de Independență cubanez, care se încheie odata cu cu războiul hispano-american în 1898, dupa infrangerea Spaniei.
24 februarie 1917 – Primul Război Mondial - Ambasadorul SUA la Regatul Unit, intra in posesia faimoasei Telegrame Zimmermann, prin care Germania se angaja să asigure întoarcerea catre Mexic a teritoriilor New Mexico, Texas, Arizona,dacă Mexicul va declara război Statelor Unite.
24 februarie 1918 – Estonia se declară independentă față de Rusia.
24 februarie 1920 – Partidul nazist din Germania Adolf Hitler, la o întrunire a Partidului Muncitoresc German, schimbă numele partidului în Partidul national- socialist al muncitorilor din Germania.
24 februarie 1929 – S-a născut actrita romana de teatru si film Marga Barbu; (d. 2009)
24 februarie 1938 - Corneliu Zelea Codreanu decide autodizolvarea partidului legionar Totul pentru Țară.
24 februarie 1939 – S-a născut Richard Oschanitzky, compozitor român; (d. 1979).
24 februarie 1942 – Este inaugurat postul de radio american Vocea Americii (Voice of America).
24 februarie 1945 – A avut loc la București, in timpul guvernarii generalului Radescu, o mare demonstrație patriotica, în cursul căreia grupuri de agitatori bolșevici au deschis focul asupra armatei și a demonstranților.
Acest eveniment i-a dat pretextul lui A.I.Vâșinski, ministrul adjunct de Externe al URSS și președinte al Comisei Aliate de Control pentru România, să impună prin forță, guvernul tradator prosovietic si procomunist al lui Petru Groza.
Andrei Vîşinski, Petru Groza şi Gheorghe Gheorghiu-Dej, la 14 martie 1945 – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
Capitala este împânzită de simpatizanţi ai Frontului Naţional Democrat, partid umbrelă condus de Vasile Luca (născut Luka László) sub care se adăpostesc Partidul Comunist Român şi formaţiunile politice cripto-comuniste din jurul său, dar şi PSD. În drum spre Piaţa Unirii, manifestanţii strigă „Vrem guvern FND!“, „Vrem să ne conducă muncitorii!“, „Jos Rădescu!“, „Jos fasciştii!“, „Moarte reacţionarilor, moarte fasciştilor, moarte trădătorilor!“. În câteva ore, demonstraţia devine violentă. Se trag focuri de armă dinspre şi înspre protestatari. Sunt înregistraţi mai mulţi morţi şi mai mulţi răniţi. Mor oameni în acţiuni similare la Craiova, Caracal şi Braşov. România pare în pragul unui război civil, iar autorităţile par incapabile să rezolve criza.
Seara, la 22.00, premierul Nicolae Rădescu susţine, la radio, o celebră cuvântare: „Cei fără patrie şi fără Dumnezeu, conduşi de doi venetici, Ana Pauker (n.r. – născută Hanna Rabinsohn) şi ungurul Luca, au hotărât să înece ţara în sânge“. E ultimul discurs public anticomunist din România pentru mai bine de 45 de ani. De fapt, Rădescu are dreptate: instabilitatea de pe străzile oraşelor e orchestrată abil de către comunişti, sub atenta supraveghere a sovieticilor aflaţi în ţară. România trebuie să-şi arate vulnerabilităţile în faţa aliaţilor, iar „aliaţii“ trebuie să vină s-o salveze.
cititi mai mult pe www.historia.ro
24 februarie 1946 – Juan Perón a fost ales pentru primul său mandat în funcția președinte al Argentinei.
Juan Perón – foto: ro.wikipedia.org
Juan Domingo Perón (n. 8 octombrie 1895; d. 1 iulie 1974) om de stat argentinian, de 2 ori președinte al Argentinei, în perioada 1946-1955 și în perioada 1973-1974.
Forţat să demisioneze de către adversarii ai din forţele armate la 9 octombrie 1945 în timp ce servea ca Vice-Preşedinte şi Secretar de stat in Ministerul Război al Argentinei, Peron a fost arestat la scurt timp după aceea, dar demonstraţii de masă organizate de către CGT forteaza eliberarea sa…
Sprijinul popular de care se bucură, il ajuta sa castige preşedinţia tarii cu 56% din voturi, în alegerile din 24 februarie 1946.
24 februarie 1948 – Lucreţiu Pătrăşcanu a fost demis din fruntea Ministerului Justiţiei, arestat la 28 februarie, sub acuzaţia de şovinism şi naţionalism burghez şi de colaborare cu organele de Siguranţă din perioada interbelică.
Au urmat judecarea și executarea sa în Penitenciarul Jilava, în aprilie 1954.
Lucrețiu Pătrășcanu – foto preluat de pe historia.ro
Lucrețiu Pătrășcanu (n. 4 noiembrie 1900, Bacău – d. 17 aprilie 1954, Închisoarea Jilava, București) a fost un om politic român, membru al conducerii Partidului Comunist Român, ministru, avocat, sociolog și economist.
Pentru o perioadă de timp a fost și profesor la Universitatea București. Licențiat în drept și doctor în științe economice al Universității din Leipzig, Pătrășcanu era o figură rară printre puținii comuniști din România.
A fost reprezentant al ilegaliștilor români la Comintern și în alianța politică ce a declarat scoaterea țării din alianța hitleristă în august 1944.
Primul comunist devenit ministru a deținut portofoliul Justiției.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro
24 februarie 1948 - În România comunizată a fost desființată Adunarea Deputaților, a fost convocată Marea Adunare Națională iar puterea legislativă a trecut asupra Guvernului.
24 februarie 1955 - S-a născut Steven P. Jobs, inventator și om de afaceri, cofondator al Apple Inc, impreuna cu Steve Wozniak ; (d.2011).
Steve Jobs in 2007 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Steven Paul Jobs (n. 24 februarie 1955 – d. 5 octombrie 2011) a fost cofondatorul și CEO-ul (directorul general) al firmei Apple Computer, precum și CEO al firmei Pixar, până la achiziția acestui studio de animație de către compania Disney.
A fost cel mai mare acționar al companiei Disney și membru în consiliul de directori ai Disney.
Jobs este considerat ca fiind unul dintre cele mai influente personaje atât din industria calculatoarelor cât și în industria divertismentului.
24 februarie 1960 – A debutat procesul “Lotului Noica-Pillat“.
Lotul Noica-Pillat – foto preluat de pe www.iiccmer.ro
Pe 24 februarie 1960, la București, începe procesul grupului „Noica-Pillat”, judecați pentru “uneltire împotriva ordinii de stat”; crima de uneltire împotriva ordinii sociale era prevăzută de art. 209 din Codul Penal și avea următorul conținut: „faptul de a propovădui prin viu grai schimbarea formei democratice de guvernământ a Statului”, „faptul de a face propagandă pentru răsturnarea în mod violent a ordinei sociale existente în Stat”, „faptul de a constitui sau organiza asociații secrete cu scopul arătat la alineatul precedent, fie că au ori nu caracter internațional”, „faptul de a lucra prin mijloace violente, pentru a produce teroare, teamă ori desordine publică, cu scop de a schimba ordinea economică sau socială din România”, …
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
24 februarie 1979 - Războiul Uganda-Tanzania – Bătălia de la Masaka (23-24 februarie 1979):
Forțele guvernamentale ugandeze au fugit din Masaka în timp ce Forțele de Apărare ale Poporului din Tanzania au bombardat și capturat orașul.
Context: În cadrul războiului dintre Uganda și Tanzania, declanșat de invazia eșuată a dictatorului Idi Amin în Tanzania, președintele tanzanian Julius Nyerere a ordonat o contraofensivă majoră. Obiectivul era capturarea orașelor strategice din sudul Ugandei, Masaka și Mbarara.
Desfășurarea luptei:
Forțele implicate: Armata Tanzaniană (TPDF), susținută de rebeli ugandezi, împotriva garnizoanei fidele lui Idi Amin (în special celebrul „Batalion Sinucigaș”).
Tactici: După un bombardament intens de artilerie început pe 23 februarie, trupele tanzaniene au încercuit orașul din trei direcții.
Căderea orașului: Din cauza moralului scăzut și a diviziunilor interne, majoritatea forțelor guvernamentale au fugit spre Lukaya. Pe 24 februarie, la răsărit, brigăzile tanzaniene au ocupat orașul cu o rezistență minimă.
Consecințe:
Răzbunarea: Ca răspuns la atrocitățile comise anterior de trupele lui Amin în Tanzania, forțele victorioase au distrus o mare parte din infrastructura orașului Masaka.
Impact politic: Pierderea orașului a prăbușit moralul regimului Amin. Amenințările ulterioare ale dictatorului la adresa civililor care i-au primit cu bucurie pe tanzanieni l-au convins pe Nyerere că singura soluție este înlăturarea completă a lui Idi Amin prin capturarea capitalei Kampala.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org
24 februarie 1987 - Echipa de fotbal Steaua București, a cucerit Supercupa Europei.
Steaua București 1986 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Steaua Bucureşti a luat fiinţă pe 7 iunie 1947, la iniţiativa mai multor ofiţeri ai Casei Regale Române, printr-un decret semnat de generalul Mihail Lascăr, fostul Comandant Suprem al Armatei Regale Române, a primit iniţial denumirea de „Asociaţia Sportivă a Armatei” (ASA).
Primul meci a avut loc la data de 24 august 1947, împotriva echipei clujene Dermata şi s-a încheiat la egalitate 0 – 0.
Puternic susţinută din spate de regimul comunist, ASA a fost împinsă direct spre prima divizie, prin excluderea unei echipe de tradiţie, Carmen Bucureşti.
Sub conducerea antrenorilor Emeric Jenei şi Anghel Iordănescu (antrenor secund), Steaua a impresionat în campionatul 1984-1985, câştigându-l după o pauză de şase ani.
A urmat cel mai spectaculos sezon de cupe europene din fotbalul românesc.
După ce a eliminat pe Vejle BK, Budapest Honvéd FC, Kuusysi FC şi pe RSC Anderlecht, Steaua a devenit prima echipă din România care a jucat o finală europeană.
Pe 7 mai 1986, pe stadionul Ramón Sánchez Pizjuán din Sevilla, campioana Spaniei, FC Barcelona, era cotată cu prima şansă, dar după prelungiri în care scorul a rămas 0-0, legendarul portar Helmuth Duckadam a apărat patru penalty-uri la rând, contribuind decisiv la victoria Stelei cu 2-0.
Steaua a devenit astfel prima echipă din Estul Europei, şi singura dintr-o ţară comunistă, care a câştigat trofeul continental suprem.
Steaua şi-a trecut în palmares şi o Supercupă a Europei, câştigând în 1987 finala cu Dinamo Kiev, printr-un gol marcat de Gheorghe Hagi.
24 februarie 1989 - Zborul 811 al United Airlines a suferit o decompresie necontrolată după ce a decolat de pe Aeroportul Internațional Honolulu din Hawaii, explodând scaunele din aeronavă și ucigând nouă pasageri.
Zborul 811 al United Airlines a fost un zbor internațional regulat de la Los Angeles la Sydney , cu escale intermediare la Honolulu și Auckland . Pe 24 februarie 1989, Boeingul 747-122 care deservea zborul a suferit o defecțiune la ușa de marfă în timpul zborului, la scurt timp după decolarea din Honolulu. Decompresia explozivă rezultată a distrus mai multe rânduri de scaune, ucigând nouă pasageri. Aeronava s-a întors la Honolulu și a aterizat fără alte incidente.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org
24 februarie 1997 – A murit violonistul roman de reputatie mondiala Ion Voicu. (n.1923).
Ion Voicu – foto: ro.wikipedia.org
Ion Voicu (n. 8 octombrie 1923, București – d. 24 februarie 1997), celebru violonist român, fost elev al marelui George Enescu.
Prin Decretul nr. 3 din 13 ianuarie 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, solistului concertist Ion Voicu i s-a acordat titlul de Artist al Poporului din Republica Populară Romînă „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii și artelor plastice”.
Statul român i-a dat maestrului în folosință o vioară „Stradivarius”, fabricată în 1702, care a aparținut lui Joseph Joachim.
Vioara Stradivarius a fost achiziționată de statul român, în 29 august 1956, de la firma Henry Werro, la prețul de 80.000 de franci elvețieni.
La 7 septembrie 1956, Ministerul Culturii și maestrul Ion Voicu au încheiat un contract de comodat care avea ca obiect darea în folosință a viorii.
Contractul de comodat a încetat în 1986, când Ion Voicu a restituit instrumentul Filarmonicii “George Enescu“.
Ulterior, vioara a ajuns în posesia Muzeului Național de Artă al României.
În 5 ianuarie 1990, Ion Voicu a ridicat vioara Stradivarius, care a rămas posesia familiei, după moartea sa, în 1997.
Pe 9 martie 2007, după îndelungate discuții cu Ministerul Culturii și Cultelor, Mădălin Voicu a predat vioara ministrului culturii, Adrian Iorgulescu.
Ion Voicu a fost directorul Filarmonicii “George Enescu” din București timp de zece ani, în perioada 1972-1982.
A contribuit la crearea “Orchestrei de Cameră” în 1969 cunoscută în întreaga Europă și prezentă la cele mai importante festivaluri muzicale internaționale.
Aceasta este în prezent condusă de fiul său, Mădălin Voicu.
24 februarie 2007 – Japonia lansează al patrulea sau satelit ei spion cu scopul de a- si spori capacitatea de a monitoriza potențialele amenințări, venite in special dinspre Coreea de Nord.
24 februarie 2008 – În Cuba, Raul Castro, succede la presedentia tarii fratelui său Fidel Castro dupa 49 de ani la conducerea Cubei.
După 49 ani la conducerea Cubei ţării, Fidel Castro lasă in loc pe fratele său mai mic.
Ales pentru cinci ani, Raul Castro a spus că va continua să-l “consulte” fratele său, in “deciziile majore”.
24 februarie 2011 - Lansarea finala a navetei spatiale Discovery (OV-103).
A făcut 39 zboruri, petrecând 365 zile în spațiu, completând 5.830 orbite. A parcurs 238.539.663 km.
Discovery a efectuat mai multe zboruri individuale decât orice altă navetă spațială în istorie.
A efectuat și misiunile de “întoarcere la zbor” după dezastrele navetelor Challenger și Columbia Discovery a fost prima navetă operațională care a fost scoasă din uz, fiind urmată de Endeavour.
A fost cea de-a treia Navetă Spațială operațională și cea mai bătrână dintre cele aflate în serviciu.
Discovery a efectuat misiuni de cercetare, dar și de asamblare a Stației Spațiale Internaționale.
Naveta își trage numele de la vasul de explorare Discovery, care l-a însoțit pe exploratorul James Cook în timpul ultimei sale călătorii importante.
Discovery a fost naveta care a lansat Telescopul spațial Hubble.
Misiunile a doua și a treia de întreținere a Hubble au fost conduse, de asemenea, de Discovery.
Este programată și a cincea misiune de întreținere, tot cu ajutorul navei Discovery.
Naveta a lansat sonda Ulysses și trei sateliți TDRS.
Discovery a fost aleasă de două ori ca vehicul pentru reîntoarcerea la zbor, prima dată în 1986, după dezastrul navetei Challenger în 1984, dar și în cele două misiuni din iulie 2005 și iulie 2006, după dezastrul navetei Columbia, din 2003.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org
24 februarie 2022 – Rusia condusă de Vladimir Putin a invadat Ucraina:
La câteva zile după ce a recunoscut Donețk și Lugansk ca state independente, președintele rus Vladimir Putin a ordonat o invazie pe scară largă a Ucrainei.
Invazia Rusiei în Ucraina din 24 februarie 2022 a declanșat cel mai sângeros conflict european de după 1945, rezultând în sute de mii de victime militare, zeci de mii de civili uciși și ocuparea a circa 20% din teritoriul ucrainean până în 2026. Războiul a generat o criză umanitară masivă, cu peste 14 milioane de persoane strămutate (8 milioane intern și 6-7 milioane extern), și a atras condamnarea comunității internaționale, care a răspuns prin sancțiuni economice și sprijin militar masiv pentru Ucraina. Pe fondul acuzațiilor de crime de război și al unui cost direct de peste 450 miliarde de dolari pentru Rusia, negocierile de pace rămân blocate, iar agresiunea continuă să destabilizeze securitatea și economia globală.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org