Calendar Ortodox 12 octombrie 2024
articole preluate de peȘ calendar-ortodox.roș doxologia.ro
(articol in curs de editare)
Calendar Ortodox 12 octombrie 2024
† Sf. Mc. Prov, Tarah și Andronic;
† Sf. Ier. Cosma, Episcopul Maiumei
Sinaxar 12 Octombrie
În aceasta luna, în ziua a douasprezecea, pomenirea Sfintilor Mucenici Prov, Tarah si Andronic (†304).
Sfinții Mucenici Prov, Andronic și Tarah (†304) – foto preluat de pe doxologia.ro
Acestia au fost pe vremea consulului Diocletian si a guvernatorului Flavian (catre 304).
Tarah era foarte batrân cu vârsta, roman fiind cu neamul, si din norocire ostas.
Iar Prov era din Sida Pamfiliei.
Si Andronic din cetatea Efesului Ioniei.
Deci, lui Tarah i-au zdrobit falcile si grumajii cu pietre; i-au ars mâinile cu foc, l-au spânzurat sus de un lemn si cu fum împutit l-au afumat dedesubt; apoi amestecând otet cu mustar si cu sare, i-au turnat pe nas si l-au ars la piept cu tepi arse în foc, i-au taiat urechile si i-au despuiat capul de piele.
A fost dat si fiarelor sa-l manânce si în cele din urma taiat tot bucati cu sabia, si-a dat sufletul la Dumnezeu.
Iar viteazul Prov a fost batut cu vine crude, i s-au ars picioarele cu fiare încinse, a fost spânzurat de un lemn; i-au ars si i-au fript spinarea si coastele cu frigari înrosite în foc, i s-au taiat pulpele cu alte frigari si în cele din urma, facându-l si pe el bucati cu sabiile, si-a dat fericitul sfârsit.
Iar dumnezeiescul Andronic a fost spânzurat pe un lemn si sfâsiat pe picioare cu fiare ascutite; l-au împuns în coaste si l-au frecat cu sare peste taieturi; i s-a taiat limba si buzele si de asemenea si lui zdrumicându-i-se trupul tot bucati cu sabia si-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu.
Imnografie
Troparul Sfinţilor Mucenici Prov, Tarah şi Andronic
Glasulul al 5-lea
De isprăvile sfinţilor mucenici Puterile Îngereşti foarte s-au minunat; că fiind un trup muritor, pe vrăjmaşul cel fără de trup cu Puterea Crucii nevoindu-se tare, l-au biruit nevăzut. Şi acum se roagă Domnului să se miluiască sufletele noastre.
Condacul Sfinţilor Mucenici Prov, Tarah şi Andronic
Glasul 2
Cele de mai sus căutând…
A Preasfintei Treimi Mărire arătându-ne nouă, vitejii ostaşi ai lui Hristos, Dumnezeieştii mucenici, împreună cu Sfinţii Tarah, Prov şi Andronic, au înfruntat toată necredinţa tiranilor, nevoindu-se vitejeşte pentru dreapta credinţă.
cititi mai jos Viața Sfintilor Mucenici Prov, Tarah si Andronic
Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Cosma facatorul de cântari, episcopul Maiumei, Aghiopolitul († cca. 787).
Sfântul Ierarh Cosma, Episcopul Maiumei († cca. 787) – foto preluat de pe doxologia.ro
Acest sfânt fiind foarte tânar, ramase sarman; deci fiind în saracie, îl lua în casa tatal Sfântului Ioan Damaschin ca sa-l creasca; acesta având multa avere si marire lumeasca, a luat în casa sa pe oarecare dascal învatat si întelept, având vrednicia de asingrit, care si acesta se numea Cosma; si i-a dat pe seama-i pe fiul sau Ioan si pe Cosma, fiul sau cel de suflet.
Acela punând nevointa asupra lor cu învatatura, în scurta vreme tinerii au învatat tot mestesugul cartii: adica gramatica si filozofia si înca nevoindu-se si cu astronomia, muzica si geometria; dintru aceasta se aratara tuturor vrednici de cinste. Dar cui îi este voia sa-i cunoasca de învatati spre toate lucrurile, se vor adeveri din cartile pe care le-au facut.
Dupa aceea ducându-se ei la lavra Sfântului Sava, se facura monahi.
Fericitul Ioan a fost hirotonit preot de catre Ioan patriarhul Ierusalimului, iar fericitul Cosma, rugat fiind foarte de toti Ierusalimtenii, a fost facut episcop la Maiuma.
Deci petrecând bine si povatuindu-si turma spre hrana cea mântuitoare, foarte batrân fiind a raposat în Domnul.
Imnografie
Troparul Sfântului Ierarh Cosma, Episcopul Maiumei
Glasulul al 8-lea
Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curăţiei şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Sfinte Părinte Cosma, înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Condacul Sfântului Ierarh Cosma, Episcopul Maiumei
Glasulul al 8-lea
Apărătoare Doamnă…
Împodobit fiind cu fapte bune, Sfinte Ierarhe Cosma, de Dumnezeu insuflate, Bisericii lui Hristos ai fost înfrumuseţare, cu cântări împodobind-o, fericite. Roagă-te dar către Domnul, ca să ne izbăvim noi de toate cursele luptătorului, cei ce-ţi cântăm ţie: bucură-te, părinte, de trei ori fericite.
cititi mai jos Viața Sfântului Ierarh Cosma, Episcopul Maiumei
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite si bunei biruitoare Domnina.
Aceasta a fost chinuita în zilele împaratului Diocletian, fiind adusa înaintea guvernatorului Lisie, în cetatea anazarbenilor; deci mai întâi a fost batuta cu vine de bou crude, si i s-au ars picioarele cu fiare arse; apoi i s-au zdrobit oasele cu lemne si au deznodat-o din toate încheieturile.
Apoi bagând-o în temnita si-a dat sufletul lui Dumnezeu.
Tot în aceasta zi, Sfânta Mucenita Anastasia fecioara.
Sfânta aceasta a fost pe vremea împaratiei lui Deciu si Valerian din cetatea Romei, si era calugarita împreuna cu alte fecioare la o mânastire.
Deci pârâta fiind la guvernator si adusa fiind înaintea lui în legaturi de fier, a fost batuta peste obraz si golita si arzând-o cu foc, o picau pe deasupra cu iarba pucioasa, cu untdelemn si cu smoala.
Dupa aceea au spânzurat-o pe un lemn, i-au taiat sânii si i-au scos unghiile; apoi i-au taiat mâinile si picioarele si i-au scos dintii din radacina. În cele din urma si-a primit sfârsitul prin sabie.
Tot în aceasta zi, Sfintii saptezeci de Mucenici, care de sabie s-au savârsit.
Tot în aceasta zi, Sfântul Teodot episcopul Efesului, care în pace s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, Sfânta Mucenita Malfeta, sagetata fiind s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, Sfânta Mucenita Anthia, care, bagata fiind în bou de arama înrosit, cu foc s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, Sfintii Mucenici Iuventim si Maxim care de sabie s-au savârsit.
Tot în aceasta zi, Sfântul Iason episcopul Damascului, care în pace s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, Sfintii Andromah si Diodor, care prin foc s-au savârsit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Viața Sfântului Ierarh Cosma, Episcopul Maiumei
articol preluat de pe doxologia.ro
Părinții Sfântului Ioan Damaschin viețuind în cetatea Damascului, au luat la dânșii pe un copil sărman și anume pe Cozma, care era de loc din Ierusalim și care rămăsese de mic orfan de părinții săi care erau creștini. Pe acesta, părinții lui Ioan Damaschin, care erau iubitori de săraci, l-au făcut ca pe fiul lor și l-au crescut împreună cu Ioan, fiul lor cel firesc. Apoi răscumpărând de la agareni pe un călugăr ce se numea tot Cozma, fost robit în Italia, care era foarte înțelept, i-au dat acestuia spre învățătura dumnezeieștilor Scripturi pe amândoi copii: pe Ioan, fiul lor cel firesc, și pe Cozma, fiul cel înfiat. Cozma, înaintând în vârstă înțelegerii și învățând iscusința înțelepciunii, a lăsat lumea cea deșartă și, ducându-se în mănăstirea Sfântului Sava, a luat asupra sa jugul monahicesc, bine nevoindu-se cu el și ca o stea pe bolta cerului a strălucit în Biserica lui Hristos, prin viață și prin dumnezeiască înțelegere. Pornindu-se lupta împotriva sfintelor icoane, acest cuvios l-a îndemnat pe Sfântul Ioan Damaschin să scrie către dreptcredincioși cuvinte pentru cinstirea sfintelor icoane. Și amândoi, prin cuvânt și prin scris, s-au nevoit mult împotriva luptătorilor sfintelor icoane. El a împodobit Biserica lui Dumnezeu cu foarte frumoase tropare și canoane. El a cinstit cu cântări Învierea lui Lazăr, Intrarea Domnului în Ierusalim, Cina cea de taină și Patimile cele de voie ale Domnului nostru Iisus Hristos, precum și alte praznice dumnezeiești.
Apoi a fost ales de patriarhul Ierusalimului episcop la Maiuma și, bine viețuind, cu dumnezeiască râvnă a povățuit turma la pășunea cea mântuitoare și, ajungând la adânci bătrânețe, s-a odihnit întru Domnul.
Viața Sfintilor Mucenici Prov, Tarah si Andronic
articol preluat de pe doxologia.ro
În vremea împărăţiei lui Diocleţian şi Maximilian, fiind în Tarsul Ciliciei judecător Numerie Maxim Antipatul, au fost prinşi trei creştini: Tarah, Prov şi Andronic în cetatea Pompeopoliei, care au fost duşi la judecată înaintea lui Antipatul. Şi privind spre dânşii Maxim Antipatul, l-a văzut pe Tarah bărbat bătrân şi cinstit şi a zis către dânsul: “Cum te numeşti? Căci pe tine se cade mai întâi a te întreba, ca pe cel mai bătrân dintre toţi”. Iar Tarah a răspuns: “Sunt creştin”. Şi i-a zis Antipatul: “Nu-mi spune mie credinţa ta cea necurată, ci spune-mi numele tău”. Iar Tarah iarăşi a zis: “Sunt creştin”. Apoi Maxim a zis slujitorilor care erau acolo: “Bateţi-l peste gură şi spuneţi-i să nu răspundă aşa înaintea judecătorului”. Iar Tarah, în timp ce era bătut, zicea: “Eu vă spun că sunt creştin şi acest nume îmi este mai scump decât numele cel dat de părinţii mei. Iar dacă vreţi să-l ştiţi şi pe acesta, vă spun că părinţii mei m-au numit Tarah, iar când eram ostaş mă numeau Victor”. Apoi Maxim Antipatul l-a întrebat pe el: “De ce neam eşti, Tarahe?” A răspuns Tarah: “Sunt de neam roman şi am slulbă de ostaş şi sunt născut în Claudiopol, cetatea Siriei şi pentru că sunt creştin am lăsat ostăşia”.
Antipatul i-a zis: “Nevrednic ai fost de a fi ostaş, însă spune-mi cum ai ieşit din oaste?” Iar Tarah i-a răspuns: “L-am rugat pe Publion voievodul şi m-a eliberat”. Maxim Antipatul a zis: “Cruţă-ţi bătrâneţile tale şi ascultă porunca împăraţilor noştri ca să ai cinste de la mine. Apropie-te şi jertfeşte zeilor noştri, de vreme ce şi împăraţii care stăpânesc lumea se închină lor”. Iar Tarah a răspuns: “S-au rătăcit, fiind înşelaţi de Satana”. Atunci Antipatul a zis către slujitori: “Sfărmaţi-i fălcile, căci grăieşte împotriva împăraţilor, spunând că aceştia s-au rătăcit”. Iar Tarah a zis: “Am grăit şi voi grăi astfel, de vreme ce s-au rătăcit ca nişte oameni”. Iar Antipatul a zis: “Lasă-ţi nebunia ta şi jertfeşte zeilor noştri”. Tarah răspunse: “Eu Dumnezeului meu îi slujesc şi Îi aduc jertfă nu cu sânge, ci cu inimă curată”. Antipatul a zis: “Te sfătuiesc să-ţi cruţi bătrâneţile tale şi să laşi deşertăciunea creştinească şi să jertfeşti zeilor”. Tarah i-a zis din nou: “Nu voi face această fărădelege de vreme ce iubesc Legea Dumnezeului meu şi nu mă voi depărta de la El”. Antipatul a zis: “Alta este legea pe care se cade a o păzi”. Iar Tarah a răspuns: “O! ce nebunie! Pieritoare este legea voastră care vă porunceşte vouă, păgînilor, să cinstiţi pietrele şi lemnele, lucruri făcute de mâini omeneşti şi să vă închinaţi lor”. Şi Antipatul a poruncit celor ce stăteau de faţă să-l lovească pe Tarah peste grumaz, iar mucenicul, răbdând loviturile, zicea: “Nu mă voi depărta de la mărturisirea aceasta care mă mântuieşte”. Antipatul a zis: “Eu te voi întoarce de la această nebunie şi te voi face înţelegător”.
Mucenicul i-a zis: “Fă ceea ce voieşti, ai stăpânire asupra trupului meu, dar nu şi asupra sufletului meu”. Maxim Antipatul a spus: “Dezbrăcaţi hainele de pe dânsul şi să fie bătut cu toiege”. Iar Tarah, pe când era bătut, grăia: “Acum într-adevăr m-ai făcut înţelept şi priceput, căci cu aceste bătăi mai mult nădăjduiesc spre Dumnezeu şi spre Fiul Lui”. Iar Antipatul a zis: “Nedreptule şi blestematule! Ai spus înainte că unui Dumnezeu slujeşti, şi acum mărturiseşti doi, adică pe Dumnezeu şi pe Hristos, Fiul Lui. Apoi cum slujeşti la aceşti doi, iar de zeii noştri cei mulţi te lepezi?” A răspuns Tarah: “Eu mărturisesc pe Unul, adevăratul Dumnezeu”. A zis antipatul: “N-ai numit tu pe Dumnezeu şi pe Hristos?”
Tarah i-a zis: “Hristos este Fiul lui Dumnezeu, deopotrivă după Dumnezeire cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, nădejdea tuturor creştinilor; şi, pătimind pentru El, ne mântuim”. Maxim Antipatul a zis: “Lasă vorbă multă şi jertfeşte zeilor noştri”. Iar Tarah a răspuns: “Nu sunt mare vorbitor, dar grăiesc adevărul; tot aşa am crezut şi acum şaizeci şi cinci de ani şi de la adevăr nu mă îndepărtez”. Iar un sutaş, cu numele Dimitrie, care era acolo, a zis: “O! omule, cruţă-te pe tine şi închină-te zeilor, ascultă sfatul meu”. Tarah a răspuns: “Depărtează-te de la mine cu sfatul tău, slujitor al Satanei”. Apoi Maxim Antipatul a poruncit ca pătimitorul lui Hristos să fie legat cu lanţuri mari de fier şi să fie aruncat în temniţă. După aceea antipatul a zis către slujitor: “Aduceţi-mi pe altul”. Iar Dimitrie sutaşul a zis: “Iată, stăpâne, stă de faţă înaintea ta”.
Iar Numerie Maxim Antipatul, văzând pe celălalt creştin stând înaintea lui, a zis: “Spune-mi mai întâi numele tău”. Iar cel ce stătea înaintea lui a răspuns: “Cel dintâi şi cel mai cinstit nume pe care îl am este numele de creştin, iar celălalt nume, pus de oameni, este Prov”. Antipatul l-a întrebat: “De ce neam eşti Prove?” Iar Prov a răspuns: “Tatăl meu era din Tracia şi eu m-am născut în Perghia Pamfiliei şi sunt creştin”. Maxim Antipatul a zis: “La nimic nu-ţi foloseşte numele de creştin. Ascultă-mă pe mine, jertfeşte zeilor dacă vrei să fii cinstit de boieri şi nouă să ne fii prieten”. Prov a răspuns: “Nu voiesc cinste de la stăpânitori şi nu doresc prietenia voastră, pentru că slava şi mulţimea bogăţiilor mele le-am lăsat ca să slujesc Dumnezeului Celui viu”. Antipatul a zis: “Dezbrăcaţi-l, întindeţi-l jos şi bateţi-l cu vîne de bou”. Şi bătându-l pe Sfântul Prov, sutaşul Dimitrie, i-a zis: “O! omule, vezi sângele tău curgând pe pământ, deci cruţă-te pe tine”.
Prov i-a răspuns: “Trupul meu este în mijlocul vostru, dar chinurile nu mă clatină în credinţa mea”. Maxim Antipatul a zis: “Oare lăsa-vei deşertăciunea ta, ori vei rămâne în împietrirea ta?” Atunci Prov i-a zis: “Nu sunt deşert, ci sunt mai îmbărbătat decât voi întru Domnul”. Atunci Antipatul a zis către slujitori: “Întoarceţi-l şi bateţi-l şi pe pântece”. Iar Prov, în acea cumplită bătaie a zis: “Doamne ajută-mi mie, robul Tău”. Antipatul a spus slujitorilor săi: “Bateţi-l şi-l întrebaţi: unde este ajutorul lui?” Prov a răspuns: “Ajutorul meu îmi ajută şi-mi va ajuta, pentru că nesocotesc chinurile tale la care mă supui şi nu mă plec din cauza lor la voia ta”. Maxim Antipatul a zis: “Caută la trupul tău, ticălosule, pentru că pământul s-a umplut de sângele tău”. Prov i-a răspuns: “Aceasta s-o ştii: atunci când trupul meu pătimeşte pentru Hristos, sufletul meu se tămăduieşte şi învie”. Şi judecătorul a poruncit ca să înceteze de a-l mai bate pe sfânt şi a zis: “Legaţi-i cu fiare mâinile şi picioarele şi aruncaţi-l în temniţă şi să nu lăsaţi pe nimeni să meargă la dânsul şi să nu aibă nimeni grijă de el”.
După aceasta, la porunca lui Maxim Antipatul, a fost adus la judecată al treilea creştin şi fiind întrebat ce nume are acesta a răspuns: “Sunt creştin”. Antipatul a zis: “Cei care au fost aici înaintea ta nici un folos n-au avut de numele acesta, de aceea ţi se cade ca în alt chip să răspunzi”. Iar el a răspuns: “Numele de obşte între oameni îmi este Andronic”. Maxim Antipatul i-a zis: “De ce neam eşti Andronic?” Andronic a răspuns: “Sunt de neam cinstit, fiu al unuia dintre cei mai de frunte cetăţeni ai Efesului”. Apoi Maxim Antipatul i-a spus: “Cruţă-te pe tine şi ascultă-mă că pe un tată, pentru că cei care au fost înaintea ta aici şi au grăit vorbe nebune nimic bun n-au aflat, iar tu cinsteşte pe zeii care sunt mai mari şi sunt părinţii noştri”. Andronic i-a zis: “Bine i-ai numit pe ei părinţi; căci voi aveţi tată pe Satana şi sunteţi fii ai diavolului şi faceţi voia lui”. Maxim Antipatul a zis: “Tot încă mă defăimezi pe mine, tinere? Oare nu ştii că acum îţi sunt pregătite chinurile cele grozave?”
Andronic a răspuns: “Nu cumva ţi se pare judecătorule că eu sunt nebun ca să fiu mai prejos decât pătimitorii care au fost înaintea mea? Sunt gata la toate chinurile” Iar sutaşul Dimitrie a zis către Andronic: “Ticălosule, ascultă porunca mai înainte de a-ţi cădea carnea de pe oase”. Iar Andronic i-a răspuns: “Mai bine este să piară trupul meu, decât să faceţi cu sufletul meu ceea ce voiţi”. Maxim Antipatul a zis: “Ascultă de noi şi jertfeşte zeilor, mai înainte de a pieri”. Andronic a răspuns: “Din tinereţele mele niciodată n-am slujit zeilor şi nici acum nu voi jertfi lor”. Iar Maxim Antipatul a zis: “Răniţi-i trupul”. Apoi Anxie, un sutaş din altă ceată, stând acolo a zis către Andronic: “Supune-te antipatului, căci ca un tată te sfătuiesc să faci această”. Andronic i-a răspuns: “Eşti bătrân şi nu ai înţelepciune dacă îmi dai un asemenea sfat ca să mă închin pietrelor şi să jertfesc diavolilor”. Iar când era bătut, antipatul i-a zis: “Au nu simţi durerile în aceste chinuri cumplite? Pentru ce nu ai milă de tine însuţi şi nu te depărtezi de la deşertăciunea ta care nu poate să te mântuiască pe tine?” Andronic i-a răspuns: “Aceea ce tu numeşti deşertăciune îmi este mărturisire foarte bună, căci am toată nădejdea în Domnul, iar înţelepciunea ta cea vremelnică va pieri cu moarte veşnică”. Antipatul i-a zis: “Cine te-a învăţat nebunia aceasta?” Iar Andronic a răspuns: “Cuvântul cel ce viază şi întru care viem, Domnul din ceruri este nădejdea învierii noastre”. Maxim Antipatul a zis: “Lasă-ţi nebunia ta până ce nu începem a te chinui cu cele mai cumplite chinuri”. Andronic a răspuns: “Trupul meu este pus înaintea ta. Ai stăpânire asupra lui, fă cu el ce voieşti”. Antipatul a zis: “Bateţi-l peste gură”. Andronic a răspuns: “Să vadă Domnul pentru ce mă chinui ca pe un ucigaş de oameni”.
Iarăşi a zis antipatul: “Pentru ce nu asculţi poruncile împărăteşti şi socoteşti întru nimic judecata mea?”. Andronic a răspuns: “Pentru că nădăjduiesc spre Dumnezeu şi spre milă şi dreptatea Lui, de aceea cutez şi pătimesc toate acestea”. Judecătorul a zis: “O! vrednicule de moarte! Oare au greşit împăraţii?” Andronic i-a răspuns: “În adevăr au greşit, căci de veţi voi să înţelegeţi, veţi cunoaşte că este mare păcat şi fărădelege a aduce jertfe diavolilor”. Iar judecătorul a zis către cel care îl bătea: “Întoarceţi-l şi împungeţi-l între coaste”. Şi Andronic îi grăia: “Înaintea ta sunt, chinuie-mi trupul cum voieşti”. Şi aceasta făcându-se, Andronic a zis: “S-a întărit în bătăi trupul meu”. Judecătorul a răspuns: “După puţin timp nu vei mai fi”. Andronic a răspuns: “Nu mă tem de îngrozirea ta. Cugetul meu este mai bun decât scornirile răutăţii tale, de aceea nu mă îngrijesc de chinuri”. Iar antipatul a zis către slujitori: “Puneţi fiare pe grumazul lui, ferecaţi-i picioarele şi să faceţi de strajă lângă el”.
După un timp oarecare, Numerie Maxim Antipatul a venit iarăşi la judecată şi i-a supus pe creştini la întrebări. Mai întâi a silit pe Tarah, ca fiind cel mai bătrân, să jertfească idolilor, făgăduindu-i mare cinste. Iar după ce Tarah, nu numai că nu s-a supus, ci chiar răspundea cu asprime judecătorului, atunci judecătorul a poruncit ca să-i sfărâme gura cu pietre şi să-i zdrobească dinţii. Apoi a zis către slujitori: “Aduceţi foc şi întindeţi-i mâinile şi puneţi foc pe dânsele”. Tarah a zis: “Nu mă tem de focul tău vremelnic, ci mă tem că nu cumva, învoindu-mă cu păgânătatea ta, să cad în focul cel nestins”. Şi când au pus foc pe mâinile lui, Maxim Antipatul i-a zis: “Iată, se ard cu foc mâinile tale. Pentru ce nu-ţi laşi nebunia ta şi nu jertfeşti zeilor?” Tarah a răspuns: “Cu asprimea ta vrei să mă aduci la această nebunie, încât să mă învoiesc cu dorinţa ta? Să ştii că, având ajutorul Dumnezeului meu, mă întăresc întru toate şi sunt gata la toate chinurile ce-mi pregăteşti”. După aceasta antipatul a poruncit să-l spânzure cu capul în jos şi să pună fum otrăvitor dedesubt; amestecând apoi oţet cu sare, să-l toarne în nările lui. Şi chinuind în multe chipuri pe Prov şi pe Andronic, bătându-i, arzându-i, strujindu-i cu fiare ascuţite şi presărându-le sare pe răni, dar nesporind nimic, a poruncit să-i pună în lanţuri până a doua zi.
A doua zi Maxim Antipatul a zis către Dimitrie sutaşul: “Să chemi la mine pe necuraţii creştini”. Sutaşul i-a răspuns: “Iată, stau înaintea ta, stăpâne”. Antipatul a zis către Tarah: “Tot nu te-ai săturat de chinuri, de bătăi şi de lanţuri? Ascultă-mă, Tarahe, lasă-ţi credinţa ta care nu-ţi foloseşte la nimic şi jertfeşte zeilor prin care toate se ţin”. Tarah a răspuns: “Nu poate să fie neadevăr mai mare decât acesta, de vreme ce nu aceştia au putut să rânduiască lumea aceasta, căci lor le este gătit focul şi veşnicile munci şi nu numai lor, ci şi tuturor celor ce fac voia lor”. Antipatul a zis: “Dar nu încetezi nici acum, necuratule? Nu ştii că pentru cuvintele tale fără de ruşine îndată voi lua capul tău şi aşa mai curînd vei sfârşi cu chinurile?” Tarah a răspuns: “Aceasta am dorit de la început ca să se scurteze durerile mele cu moarte grabnică, iar acum lungeşte-mi chinurile ca să crească întru Domnul puterea credinţei mele”. Atunci antipatul a zis: “Vor pătimi cu tine şi prietenii tăi şi vor muri după lege”.
Tarah a răspuns: “Vorbeşti nebunie, făgăduindu-ne nouă moarte: pentru că numai acei care fac răutăţi mor, iar noi cei ce nu ştim răul şi pătimim pentru Domnul nostru, aşteptăm ca de la Dânsul să luăm răsplată”. Antipatul a zis: “Blestematule şi necuratule! Ce fel de răsplată aşteptaţi, când vieţuiţi întru fărădelege?” Tarah i-a răspuns: “Nu se cade ţie, necredinciosule, să ştii ce fel de răsplătire ne-a pregătit nouă Domnul în ceruri, pentru care răbdăm furia mâniei tale”. Maxim a zis: “Dar grăieşti cu mine cu aşa îndrăzneală ca şi cum ai fi prietenul meu?” Iar Tarah a răspuns: “Nu sunt prietenul tău, dar fiind întărit de Dumnezeu am voie să grăiesc aşa şi nimeni nu poate să mă oprescă”. Şi Maxim a zis: “Îndrăzneala pe care o ai tu o voi dezrădăcina din tine, necuratule!” Tarah a răspuns: “Nimeni nu poate să ia această putere de la mine, nici tu, nici împăraţii tăi, nici tatăl vostru Satana”.
Maxim Antipatul a zis: “Legaţi-l, de vreme ce este nebun”. Tarah a răspuns: “De aş fi fost nebun, m-aş fi învoit cu păgânătatea ta”. Antipatul, legând pe sfânt, i-a zis: “Jertfeşte zeilor mai înainte, până ce nu te voi chinui după faptele tale”. Tarah a răspuns: “Fă ceea ce voieşti, necuratule!” Şi Maxim a zis: “Să nu socoteşti că te voi pierde deodată, ci neîncetat te voi chinui până te voi ucide, iar rămăşiţele trupului tău le voi da spre hrană fiarelor”. Atunci Tarah i-a spus: “Nu făgădui cu cuvintele, ci cu lucrul. Fă degrabă ceea ce voieşti să faci”. Iar Maxim i-a zis: “Socoteşti că după moartea ta nişte femei oarecare vor îngropa cu arome trupul tău?” Şi în continuare a spus: “De aceea am să am grijă ca să pierd cu desăvârşire trupul tău”. Şi Tarah a răspuns: “Şi acum şi după moarte fă ce vrei cu trupul meu”. Maxim i-a zis din nou: “Jertfeşte mai întâi zeilor”. Iar Tarah i-a răspuns: “Nelegiuitule, ţi-am spus de atâtea ori că nu voi jertfi zeilor”. Atunci Maxim, judecătorul, a spus către slujitori: “Sfărmaţi-i faţa şi gura”. Şi făcându-se acestea, Tarah a grăit: “Faţa mea ai pierdut-o, iar sufletul mi l-ai înviat”.
Judecătorul a zis: “Ticălosule, încetează cu vorbele tale cele deşarte şi jertfeşte zeilor, ca să te poţi izbăvi de chinurile acestea”. Tarah a răspuns: “Mă socoteşti că sunt nebun şi că, nădăjduind spre Domnul, nu voi putea petrece în cer? Tu vieţuieşti cu trupul o vreme, iar sufletul tău în veci ţi-l vei pierde”. Atunci antipatul a zis către slujitori: “Înroşiţi o ţeapă de fier şi puneţi-o în fălcile lui”. Răbdând şi aceasta, Tarah a zis: “Şi mai mari decât aceste chinuri de îmi vei face, nu vei îndupleca pe robul lui Dumnezeu să jertfească idolilor”. Apoi judecătorul a poruncit ca, aducând un brici, să-i fie tăiate urechile şi să-i fie jupuită pielea de pe cap şi să-i pună cărbuni aprinşi pe cap. Iar Tarah grăia: “Chiar de vei porunci să-mi jupoaie tot trupul, nu mă voi depărta de la Dumnezeul meu Care mă întăreşte ca să sufăr armele războiului tău”. Făcându-se toate acestea, antipatul a zis: “Ardeţi în foc alte ţepuşe şi le puneţi la subţiorile lui”. Şi Tarah, răbdând şi aceasta, grăia: “Să caute Domnul din ceruri şi să te judece pe tine”. Şi antipatul l-a întrebat: “Pe care domn chemi, blestematule”. Iar Tarah a răspuns: “Chem pe Domnul pe care tu nu-L ştii, pe Cel ce va răsplăti fiecăruia după faptele lui”. Iar antipatul a poruncit ca să fie pus sub strajă şi să fie adus altul la cercetare. Dimitrie sutaşul a zis: “Iată stăpâne, înaintea ta stă Prov”. Şi antipatul a grăit: “Te sfătuiesc pe tine, Prove, să iei seama să nu cazi în chinuri ca cel de mai înaintea ta, care a stat în a lui încăpăţinare şi s-a căit de aceasta; deci jertfeşte acuma zeilor ca să fii cinstit şi de noi şi de zei!”
A răspuns Prov: “Gândul nostru este unul; cu o inimă slujim lui Dumnezeu, iar tu nu nădăjdui să auzi altceva de la noi, căci destule ai auzit şi ai văzut şi ştii că nu poţi să ne întorci pe noi de la Dumnezeu. Iată, înaintea ta stau astăzi, neînspăimîntîndu-mă de cel cu care mă îngrozeşti. Deci ce aştepţi mai mult?” Antipatul a zis: “V-aţi sfătuit întru răutatea voastră să vă lepădaţi de zei”. Apoi a poruncit ca să-l lege şi să-l spânzure cu capul în jos, zicându-i: “Cruţă-ţi trupul mai înainte de a te chinui, pentru că vezi ce fel de chinuri sunt pregătite pentru tine”. Prov i-a răspuns: “Fă ce vrei, căci toate chinurile cele gătite pentru mine vor fi spre mângâierea sufletului meu”. Iar antipatul a zis către slujitori: “Ardeţi ţepile şi frigeţi-i coapsele lui ca să nu mai vorbească ca un nebun”. Iar Prov a grăit: “Pe cât de nebun mă socoteşti că sunt, pe atât de înţelept sunt în Legea Dumnezeului meu”. Antipatul iarăşi a zis către slujitori: “Ţepile cele arse în foc să le înfigeţi în spatele lui”. Iar Prov, răbdând, a grăit: “Să vadă Domnul din ceruri smerenia şi răbdarea mea”.
După aceasta, judecătorul a poruncit să aducă zeilor jertfă de carne şi vin şi a zis: “Turnaţi-i pe gât vinul şi carnea să i-o băgaţi cu de-a sila în gura lui”. Şi când slujitorii făceau aceasta, Prov a zis: “Să caute Domnul dintru înălţimea scaunului Său şi să vadă sila aceasta şi să te judece pentru fapta ta”. Judecătorul a zis: “Multe ai răbdat, ticălosule, şi iată, acum ai primit jertfă”. A răspuns Prov: “N-ai făcut un lucru mare că m-ai silit. Domnul cunoaşte voia mea”. Iar Maxim judecătorul a zis: “Ai mâncat şi ai băut din cele jertfite zeilor”. Şi Prov a răspuns: “Ştie Domnul şi vede silnicia pe care o rabd”. Şi judecătorul a poruncit slugilor sale: “Împungeţi-i pulpele cu ţepuşe înroşite în foc”. Iar Prov i-a zis: “Nici focul, nici chinurile, nici tatăl tău, Satana, nu vor putea să-l înduplece pe robul lui Dumnezeu de la mărturisirea lui”. Antipatul a zis: “Înroşiţi în foc piroane ascuţite, ca să le bateţi în mâinile lui”.
Prov a grăit: “Mulţumesc Ţie, Doamne, că ai făcut ca şi mâinile mele să pătimească pentru numele Tău”. Antipatul a zis: “Pentru chinurile cele multe ţi-ai pierdut mintea”. A răspuns Prov: “Stăpânirea ta cea mare nu numai că te-a înnebunit, ci te-a şi orbit, pentru că nu ştii ce faci”. Antipatul a zis: “Neputinciosule cu trupul, îndrăzneşti a grăi unele ca acestea asupra mea, căci ţi-am lăsat ochii nevătămaţi?” Şi a poruncit să-i scoată ochii. Făcându-se şi aceasta, Prov a zis: “Deşi ochii trupului meu i-ai luat, însă ochii cei vii ai credinţei nu vei putea să-i iei niciodată”. Antipatul a zis: “După asemenea chinuri oare mai nădăjduieşti să rămâi viu? Sau aştepţi ca să te lăsăm să mori cu pace?” Prov i-a răspuns: “Pentru aceasta mă nevoiesc, ca să săvârşesc mărturisirea cea bună şi întrega şi să fiu ucis de tine fără de milă”. Iar antipatul a zis către slujitori: “Luaţi-l, de aici, legaţi-l şi să fie păzit de străji, ca să nu vină la dânsul cineva din cunoscuţii lui şi să-l fericească pentru chinurile îndurate”.
După aceasta antipatul a zis: “Aduceţi-mi-l înainte pe Andronic”. Sutaşul a răspuns: “Iată, stăpâne, înaintea ta stă Andronic”. Antipatul a zis către Andronic: “Jertfeşte zeilor ca să fii dezlegat din legături”. Şi Andronic a răspuns: “Să nu fie aceasta niciodată, o! judecătorule, ca să fac ceva împotriva Dumnezeului meu!”. Antipatul a zis: “Eşti îndrăcit, Andronic”. Iar Andronic i-a răspuns: “Dacă aş fi îndrăcit, eu m-aş fi învoit cu tine, dar mărturisind pe Domnul meu nu sunt îndrăcit, ci tu eşti îndrăcit şi orb, căci faci lucruri diavoleşti”. Antipatul a zis către slujitori: “Faceţi snopi de rogoz şi puneţi-i în ulei încins şi ardeţi-i pântecele”. Şi slujitorii, îndată, dezlegându-l pe Andronic şi întinzându-l la pământ, au pus o mulţime de rogoz în ulei încins şi l-au aprins pe pântecele lui”. Iar Andronic grăia: “Chiar de mă vei arde cu totul, nu mă vei birui, necuratule, pentru că Domnul meu căruia mă închin mă ajută”. Antipatul a zis: “Înfierbântaţi ţepuşe şi puneţi-le între degetele lui”.
Andronic a zis: “Vrăjmaş al lui Dumnezeu şi nebunule! Eşti cu totul plin de scorniri diavoleşti. Vezi trupul meu topit de chinuri şi ţi se pare că mă tem de tine. Nu mă tem, căci am lângă mine pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu”. Antipatul a zis: “Nelegiuitule, nu ştii pe cine chemi. Căci acest om a fost chinuit de Pilat, iar muncile suferite de El au fost scrise”. Atunci Andronic a spus: “Să amuţeşti, necuratule, căci nu ţi se cade ţie să grăieşti rău de Dânsul”. Iar antipatul a răspuns: “Ce folos îţi este ţie că nădăjduieşti spre Omul Acela pe care îl numeşti Hristos?” Andronic i-a răspuns: “Cu adevărat am folos şi mare răsplătire şi pentru El rabd toate acestea”. Atunci antipatul a zis către slujitori: “Deschideţi-i gura şi puneţi-i în ea carne jertfită zeilor şi turnaţi vin”. Şi făcându-se acestea, Andronic a zis: “Doamne, Doamne, vezi nevoia ce rabd”. Antipatul i-a zis: “Până când vei pătimi în chinuri? Căci, iată, acum ai gustat jertfele zeilor noştri”. Iar Andronic i-a răspuns: “Să piară toţi cei ce se închină idolilor celor ciopliţi, şi tu şi împăraţii tăi!” Antipatul i-a răspuns: “O! nebunule, batjocoreşti pe împăraţii care au adus pace pentru mulţi ani?” Iar Andronic a răspuns: “Eu am blestemat pe pierzătorii şi băutorii de sânge, pe cei ce strică pacea, pe care Domnul cu braţul Său cel tare îi va tulbura şi-i va pierde”. Iar antipatul a zis către slujitori: “Puneţi un fier în gura lui şi sfărmaţi-i dinţii, apoi să-i tăiaţi limba lui cea hulitoare şi la urmă să i-o ardeţi cu foc, ca să se înveţe a nu mai huli pe împăraţi”. Şi slujitorii au făcut toate cele poruncite de judecător şi după aceasta l-au pus pe Andronic sub strajă.
Până aici sunt pătimirile sfinţilor, cele scrise de notarii judecătorilor, care au scris chiar în vremea când sfinţii erau judecaţi şi chinuiţi. Iar celelalte pătimiri, precum şi moartea sfinţilor au fost scrise de trei bărbaţi dreptcredincioşi: Macarie, Felix şi Verie, care au fost de faţă la sfârşitul sfinţilor mucenici şi au scris o carte pentru cei credincioşi, povestind cele ce urmează:
“Numerie Maxim, antipatul Ciliciei, chemând pe Terentian, jertfitorul Ciliciei, i-a poruncit ca a doua zi să fie pregătită priveliştea în care urma ca mucenicii să fie daţi spre mâncare fiarelor. Şi a doua zi de dimineaţă bărbaţii şi femeile au ieşit să vadă acea privelişte care avea loc cam la o mie de paşi departe de cetate. Când s-a terminat pregătirea, Maxim Antipatul a mers să vadă, iar noi stăm la un loc ascuns şi priveam cu frică. Mai întâi a dat pe alţi osândiţi să fie mâncaţi de fiare şi care erau o mulţime. Apoi Maxim a poruncit ostaşilor ca să-i aducă pe creştinii mucenici, Tarah, Prov şi Andronic. Iar ostaşii i-au silit pe oameni să-i aducă pe mucenici, pentru că ei nu puteau să umble din pricina rănilor celor multe. Iar noi, când i-am văzut pe ei mergând la acel cumplit chin, întorcându-ne feţele, am plâns. Apoi i-au aruncat pe sfinţi în mijlocul fiarelor şi văzând asemenea privelişte a intrat spaima în toţi şi au început a protesta împotriva lui Maxim care a judecat astfel. Şi mulţi au plecat de la priveliştea aceea vorbind rău de Maxim şi de cruzimea lui cea de fiară. Maxim, văzând acest lucru, a poruncit ostaşilor să-i însemne pe cei ce vorbeau rău despre el, ca mai pe urmă să cerceteze pricinile.
Apoi a poruncit ca să fie slobozite fiarele asupra mucenicilor şi pentru că ele nu s-au atins de dânşii, a poruncit să fie bătuţi toţi cei ce au rânduit priveliştea aceea, poruncindu-le ca să sloboadă alte fiare mai cumplite asupra mucenicilor. Şi a fost slobozit un urs, care în acea zi a ucis trei oameni. Şi când s-a apropiat de Andronic, ursul a început să-i lingă rănile. Iar Andronic îl întărita pe urs ca să-l sfâşie, dar ursul se arăta blând. Atunci antipatul a poruncit purtătorilor de suliţă să-l ucidă pe urs. Iar Terentian, temându-se de Maxim Antipatul, se sârguia să dea drumul asupra mucenicilor unei leoaice care era trimisă din Antiohia de Irod. Şi dând drumul la leoaică, priveliştea a înfricoşat pe cei adunaţi acolo, pentru că leoaica, fugind încoace şi în colo, voia să scape. Dar, venind la mucenici, şi-a plecat genunchii şi s-a culcat înaintea lui Tarah, iar el, alungind-o cu mâna, o întărită ca să-l mănânce, dar leoaica stătea lângă Tarah de parcă era o oaie blândă. Şi s-a făcut zgomot mare atunci pentru acea minune. Şi Maxim Antipatul, încruntându-se şi mâniindu-se cumplit, a poruncit slujitorilor săi s-o întărâte pe leoaică. Şi leoaica, răcnind tare, s-a dus la uşă şi a început să roadă uşa cu dinţii. Şi poporul, temându-se, a început a striga: “Deschideţi uşa că leoaica o va sfărâma”. Maxim, mâniindu-se, a chemat pe Terentian şi i-a poruncit să-i ucidă pe sfinţii mucenici şi el i-a împuns cu săbiile şi a tăiat în bucăţi pe Tarah, Prov şi Andronic.
Aşa s-au sfârşit aceşti sfinţi mucenici. Şi Maxim, plecând de acolo, a lăsat ostaşi să străjuiască trupurile mucenicilor, poruncind ca trupurile lor să fie amestecate cu trupurile necuraţilor, ca să nu fie recunoscute şi furate de creştini. Iar noi, văzând acestea, ne-am rugat Domnului ca să ne dea îndemânare să putem lua în taină trupurile lor. După aceasta, apropiindu-ne, am văzut pe străjeri cinând şi stând împrejurul focului aprins pentru straja nopţii şi, plecând genunchii, am rugat pe Domnul nostru Iisus Hristos să împlinească dorinţa noastră şi să ne trimită ajutor din cer pentru a putea lua trupurile sfinţilor mucenici. Şi îndată s-a cutremurat pământul de tunete şi fulgere şi de ploaie cu furtună. Noi iarăşi ne-am rugat şi, apropiindu-ne de trupuri, am găsit focul stins şi nu mai era acolo nici un ostaş, pentru că toţi fugiseră din pricina furtunii. Şi am ridicat mâinile spre cer şi l-am rugat pe Domnul să ne arate cu un semn adevărat care sunt moaştele sfinţilor mucenici, şi să le putem găsi pe cele adevărate în mulţimea de trupuri. Noaptea era foarte întunecoasă şi, deodată, trei luminări ca nişte stele s-au arătat deasupra moaştelor sfinţilor pe care, luându-le în taină, ne-am dus, călăuziţi de luminile cele cereşti care mergeau înaintea noastră şi cărora noi le-am urmat; am trecut de cealaltă parte a muntelui şi după aceea luminile cele cereşti nu s-au mai văzut. Găsind acolo o peşteră săpată în piatră, am pus trupurile sfinţilor acolo şi am întărit intrarea ca să nu fie aflată de cei necredincioşi. După aceasta am mers în cetate ca să aflăm ce se întâmpla şi i-am găsit pe străjeri ucişi de Maxim. Iar noi am mulţumit Domnului nostru Iisus Hristos care vieţuieşte în vecii vecilor.
Noi: Macarie, Felix şi Verie, voim ca cealaltă vreme a vieţii noastre s-o petrecem cu dânşii, ca în acelaşi loc să fie îngropate trupurile noastre, iar sufletele noastre să se învrednicească a se sătura în cer de viaţa cea veşnică, împreună cu sfinţii pătimitori. Iar pe cei ce îi trimitem la voi cu această scrisoare, să-i primiţi întru frica Domnului nostru Iisus Hristos. Şi ne rugăm vouă să ne pomeniţi şi pe noi, ca să fie cu voi darul lui Dumnezeu. Amin.
Calendar Ortodox 10 octombrie 2024
foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: calendar-ortodox.ro; ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro
(articol in curs de editare)
Calendar Ortodox 10 octombrie 2024
† Sf. Mc. Evlampie și sora sa, Evlampia;
† Sf. Cuv. Vasian și Teofil Mărturisitorul
Sfinții Mucenici Evlampie și Evlampia, sora lui, Sfântul Cuvios Teofil Mărturisitorul – Icoană sec. XX, Sfântul Munte Athos, Grecia, Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro
Sinaxar 10 Octombrie
În aceasta luna, în ziua a zecea, Sfintii Evlampie si Evlampia (Secolele III-IV).
Sf. Mc. Evlampie și sora sa, Evlampia (Secolele III-IV) – foto preluat de pe basilica.ro
Acesti sfinti mucenici au fost pe vremea lui Maximian (catre anul 296), când domnea în orasul Nicomidia Maxim.
Pe atunci mai multi crestini ascunsi în munte, au trimis pe Sfântul Evlampie la cetate ca sa le cumpere pâine.
Iar el mergând, a fost prins de slujitorii idolesti; si punându-l înaintea împaratului si întrebându-l, se marturisi pe sine ca este crestin; si intrând în capistea idolilor, în loc sa jertfeasca, el a poruncit idolului lui Aris sa cada si a cazut de s-a sfarâmat.
Fiind el pedepsit a venit Evlampia, sora sa, la mijloc si l-a rugat sa faca rugaciune pentru dânsa, ca sa marturiseasca si ea împreuna cu el.
Deci, bagându-i într-o caldare ce fierbea, si ramânând nevatamati, au crezut în Hristos doua sute de barbati, carora li s-au taiat capetele împreuna cu dânsii.
Troparul, glas 4
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Tot în aceasta zi, Sfintii doua sute de mucenici ce s-au taiat împreuna cu sfântul Evlampie (Secolele III-IV).
Tot în aceasta zi, Parintele nostru Vasian.
Acest Preacuvios, parintele nostru Vasian, era de la Rasarit, din Siria.
Iar în zilele împaratului Marcian a venit în Constantinopol, si atâta a stralucit cu faptele si cu minunile, încât împaratul a zidit o biserica întru numele lui, care se afla pâna astazi.
Si i s-a înmultit numarul ucenicilor pâna la trei sute, dintre care era si Preacuvioasa Matroana.
Deci, traind asa si pe multi aducând lui Dumnezeu, si tamaduind boli, si fiind facator de nespuse minuni, întru adânci batrâneti catre Domnul s-a dus.
Tot în aceasta zi, Preacuviosul Parintele nostru Teofil marturisitorul.
Sfântul Cuvios Teofil Mărturisitorul – foto preluat de pe doxologia.ro
Acest fericit, parintele nostru Teofil, a fost nascut aproape de Tiberiupol din parinti crestini, si când a fost de trei ani, primind sfântul Botez, îl luara parintii si mersera în muntele Selentiul, unde aflând pe cuviosul parintele nostru Stefan, si luara binecuvântare de la dânsul, se dusera la casa lor. Deci de atunci se nevoia copilul la învatatura cartii. Si daca ajunse la treisprezece ani, se duse iar la Preacuviosul Stefan. Acesta vazându-l, îi zise: “Pentru ce ai venit fiule la mine?” Iar copilul îi raspunse: “M-ai chemat parinte; si eu lasându-mi parintii am venit aici”. Si iarasi zise cuviosul: “Când te-am chemat fiule, si ce ti-am zis?” “Lucrând eu, zice, la tarina, mi-ai zis: “Fiule Teofile, te-ai departat de la Domnul, care zice: “Ridica-ti Crucea, si urmeaza Mie!” Din aceste cuvinte ranindu-ma la inima ti-am venit pe urma pâna la usa; si aflând-o încuiata, te-ai facut nevazut de la ochii mei, si ramasei singur; si mi se pare, parinte sfinte, precum îti cunosc vorba, sa nu fi fost tu cel ce m-ai chemat; nu te întoarce dar de catre robul tau, care cere mântuire”. Iar cuviosul parinte multumind lui Dumnezeu, lua copilul la dânsul, crescându-l, si deprinzându-l cu nevointa si cu petrecerea vietii calugaresti. Apoi, peste trei ani, chemând parintele pe egumenul lavrei, a dat copilul pe mâna lui, si luându-l la mânastirea lui, îi taiasera parul. Iar parintii lui nu încetau cautându-l si nevoindu-se sa afle pe cel ascuns; si dupa câtiva ani, aflând cele despre copil, au mers la egumen, cerând cu pofta sa le arate pe fiul lor; iar egumenul întâi mâhnindu-se foarte de acest lucru, nici cum se pleca; dar daca vazu întristarea lor si fara de voie l-a aratat. Vazându-l parintii, în cinul ce se afla, pornindu-se spre plângere, amestecata cu bucurie, îmbratisându-l si sarutându-l, ce nu zicea, si ce nu facea, cât era destul sa porneasca si pe cel fara de suflet spre bucurie.
Atunci bucurându-se câteva zile cu fiul lor, si cu adevarat cunoscând harul ce era asupra lui, adeverira catre egumenul cu juramânt, ca întorcându-se acasa poftea sa-si aiba si copilasul cu dânsii; ca sa faca o mânastire cu cheltuiala lor, precum de mult doreau; si deoarece acum este vremea aceea, trebuia sa se apuce de lucru. Aparându-se egumenul gasira cu cale sa ia de la Dumnezeu raspunsul acestui lucru. Si a facut rugaciune si post trei zile neîncetat, si savârsind rugaciunea: “O, minunate sunt lucrurile Tale, Doamne!” Si auzi un glas de sus în biserica, poruncind: “Sa sloboada copilul”. Pe care luându-l parintii împreuna si cu oarecare frati din mânastire, se întoarsera cu bucurie la casa lor. Deci facându-se în scurta vreme mânastirea, se afla Sfântul Teofil petrecând în ea sihastreste de câtiva ani. Iar fiara cea hulitoare Leon împaratul, luptatorul împotriva icoanelor, facu de veni sfântul înaintea lui, si marturisind închinaciunea sfintelor icoane, porunci sa-l bata cu vine de bou; apoi sa-i lege strâns mâinile la spate si sa-l duca pe calea ce mergea la Niceea. Si pe stâlpnicul Longin, sa-l întinda cu fata în sus pe pamânt, si sa-i arda pe cap icoanele ce s-au aflat. Iar sfântul Teofil ajungând la Niceea, statu înaintea judecatii, si nesuferind pagânul îndraznirea si mustrarea sfântului, porunci sa-l întinda pe doi stâlpi crucis, si sa-i rupa carnea cu vine de bou uscate. Si pagânul vazând ca-i curgea sângele ca un izvor, de se rosea pamântul, se scula si el de pe scaun, si a batut însusi pe sfântul peste obraz multe ceasuri. Deci dupa ce înceta a-l bate, porunci sa-l încalte cu încaltaminte de fier arsa, si sa alerge înaintea lui. Atunci consulul umilit fiind de patimile sfântului îi zise: “Oare numai tu Teofil si cu ai tai, va aflati fara minte la închinarea icoanelor?” Iar sfântul zise: “Daca vei vrea, ia sa cercam din Sfintele Scripturi despre întrebarea aceasta ca te stiu ca bine le stii. Si de ma vei ramâne cu socoteala, voi parasi închinarea icoanelor; iar de vei ramâne tu, vei voi sa te închini lor?” Capetenia zise: “Fara îndoiala, asa sa fie!”.
Atunci sfântul facându-si voie buna, începu a se întreba pentru cinstea si rânduiala sfintelor icoane. Si învingând sfântul pe capetenie, acesta zise catre el: “Cinstite batrânule, eu voi pune nevointa sa înduplec pe împaratul, sa urmeze la aceasta cunostinta de voi putea. Iar tu du-te la chilia ta”. Iar sfântul se mâhni ca nu-si savârsi calea muceniciei, însa având ranile îi parea bine. Si întorcându-se la mânastire, a dus mare bucurie fratilor, si prietenilor si rudelor, si tuturor câti erau pe aproape. Deci trecând putina vreme de la întoarcerea lui de la marturisire la mânastire, cunoscând fericitul mutarea sa cea dupa pamânt spre ceruri si bine tocmind lucrurile mânastirii si învatând si binecuvântând pe toti, s-a mutat catre Domnul, de Care dorea: a Caruia este marirea în veci. Amin.
Tot în aceasta zi, Sfântul Ambrozie de la Optina (1812-1891)
Sfântul Ambrozie - foto preluat de pe doxologia.ro
Sfântul Ambrozie de la Optina (ru: Амвросий Оптинский, 1812-1891) este socotit vârful Părinților duhovnicești de la Mănăstirea Optina. El a întrupat virtuțile tuturor bătrânilor (părinților duhovnicești) în suișul lor cel mai înalt: smerenie sfântă, curăția minții și a inimii, dragoste îmbelșugată și jertfa de sine desăvârșită pentru mântuirea aproapelui.
Pentru că el atinsese adâncimile smereniei, Domnul l-a binecuvântat cu daruri duhovnicești prin care să vindece suflete bolnave. El citea inimile oamenilor și îi era îngăduit să cunoască trecutul, prezentul și viitorul oamenilor și le vorbea în chip nemijlocit cuvântul descoperit al lui Dumnezeu.
Darurile lui era atât de mari, încât sute de oameni se adunau zilnic la coliba lui smerită din mijlocul Rusiei. Printre aceștia erau scriitorii Dostoievski, Tolstoi, Leontiev și Soloviev. Dostoievski a fost atât de impresionat de pelerinajul său la Optina și la Bătrânul Ambrozie, încât a scris ultimul și cel mai mare roman al său – Frații Karamazov – cu scopul vădit de a reprezenta chipul duhovnicesc al Mănăstirii Optina și pe Bătrânul Ambrozie.
Prăznuirea lui se face la 10 octombrie, 11 octombrie (pomenirea Sfinților de la Optina) și 27 iunie (aflarea moaștelor sale).
Viața
Părintele Ambrozie, pe numele său de mirean Alexandr Mihailovici Grenkov, s-a născut la 23 noiembrie 1812, într-o familie de credincioși din regiunea Tambov. După școala primară începe să studieze la seminarul din Tambov. În anul 1835, pe când se afla la seminar, Alexandr Mihailovici se îmbolnăvește foarte grav, aflându-se în fața morții, fără putere de împotrivire și această împrejurare i-a hotărât calea vieții. Bătrânul Ambrozie mărturisește: “Am făgăduit Domnului că dacă mă va face sănătos și mă va ridica din patul de boală, voi merge la mănăstire negreșit”. Se însănătoșește în chip miraculos dar hotărârea de a merge la mănăstire îl înfricoșează prin marea îndatorire înaintea lui Dumnezeu și a omului, pe care se pregătea să o primească, și îl speria ruptura de partea mai luminoasă a vieții din lume. A început în sufletul lui o luptă cumplită între hotărârea luată și șovăielile fără de voie.
La terminarea studiilor s-a întors în satul natal unde a lucrat ca profesor. Dar chemarea Domnului veni în chip minunat; într-o zi plimbându-se prin pădure auzi în mod clar: “Dă slava lui Dumnezeu, ține-te aproape de Dumnezeu”. Această chemare Dumnezeiască îl determină să-și învingă nehotărârea și cerând sfat duhovnicesc unui pustnic cunoscut pentru învățăturile sale, Părintele Ilarion, primește binecuvântarea și îndemnul să meargă la Mănăstirea Optina. În 1839 Alexandr a intrat ca frate în Mănăstirea Optina unde a fost primit de starețul Leonid. A fost tuns în monahism în anul 1842, primind numele Ambrozie, în cinstea Sfântului Ambrozie al Milanului. Trei ani mai târziu, în 1845, a fost hirotonit ieromonah (preot călugăr), însă nu avea să slujească pentru multă vreme la altar, datorită unei boli chinuitoare care îi va șubrezi sănătatea pentru tot restul vieții. Sub harul rugăciunii neîncetate, perspicacitatea naturală a părintelui Ambrozie se transformă în clarviziune, acest dar deosebit datorită căruia va deveni unul dintre cei mai sporiți duhovnici ai vremii sale.
Cu inima deschisă, părintele iubea fără limite pe fiecare om care se găsea în prezența lui până la a se uita pe sine. Această uitare de sine caracteriza modul de viață al Părintelui Ambrozie. El spunea: “Toată viața mea am reparat acoperișurile celorlalți, iar al meu a rămas găurit”. Nici un defect omenesc și nici un păcat nu erau o piedică pentru dragostea părintelui – înainte de a judeca el iubea și compătimea. Astfel, cei bolnavi cu sufletul se apropiau de el fără frică, cu încredere și nădejde. Părintele Ambrozie căuta mai întâi să ușureze sufletele oamenilor înainte de a-i îndruma pe calea credinței. Către anii din urmă ai vieții sale Părintele spunea adeseori: “La începutul duhovniciei mele eram sever, dar acum nu mai sunt așa; oamenii au atâtea dureri, atâtea dureri!” Deși se arăta bun față de toți, Starețul Ambrozie manifesta mai multă dragoste față de persoanele dezagreabile, dificil de suportat, către păcătoșii cei mai înrădăcinați în rele și către cei disprețuiți de oameni; niciodată nu s-a descurajat în fața mulțimii păcatelor oamenilor, niciodată nu a spus: “Nu pot face nimic”. Spiritul său de părinte îmbrățișa întreaga viață interioară și exterioară a celui cu care se întreținea; de aceea putea să ghideze cu siguranță voia oamenilor, acordând-o pe aceasta cu voia lui Dumnezeu. Destinele oamenilor îi erau descoperite; se poate spune că el participa la sfatul Dumnezeiesc pentru fiecare persoană. Cei care îl cunoșteau bine pe stareț știau din experiență că ceea ce le spunea părintele lor duhovnicesc trebuia urmat întocmai, fără a-l contrazice vreodată. Chiar Părintele Ambrozie spunea adesea: “Nu stați la discuții cu mine. Altfel aș putea să vă cedez, pentru că sunt slab, și atunci va fi întotdeauna în dauna voastră”. Ce a atras întotdeauna inima oamenilor către părintele Ambrozie?
Este limpede pentru toți că marea putere a harului Lui Dumnezeu odihnea peste bătrânul Ambrozie, umplându-i inima de bucurie și dragoste neobosită, și mintea de înțelepciune și vedere duhovnicească. Era creștin înțelept cu adevărat, în stare să lămurească tainele cele mai mari și dureroase ale vieții, să povățuiască omul să iasă din încurcăturile sufletești și materiale cele mai grele, și aparent fără cale de ieșire. De-a lungul celor 30 de ani de bătrânețe duhovnicească, Bătrânul a fost ca o “mamă” prevăzătoare și iubitoare pentru oamenii în suferință. Sute de oameni, de cele mai felurite profesiuni și ranguri veneau la el în fiecare zi, fiecare având tulburarea, întrebarea ori durerea sa. Nimeni nu era alungat, nimeni nu pleca fără să primească dragostea lui, nimeni nu pleca neliniștit ori nemângâiat. Cu toții se simțeau ca niște copii în fața unui părinte cu experiență, blând și înțelept. Sufletul său era de o cuprindere și o bogăție foarte mare. Părintele Ambrozie a îmbinat în lăuntrul său credința vie, viața lucrătoare, severitatea cu blândețea, asprimea cu un simț al umorului, neîmprăștierea duhului cu vorbirea cu oamenii, mărinimia, simplitatea, cunoștințe teoretice nemăsurate și experiența de viață – o viață în întregime împreună cu Dumnezeu îmbinată cu aspectul lucrător. Bătrânul Ambrozie era înțelept, dar înțelepciunea sa nu era simplă învățătură după carte sau erudiție teologică, ci era o mare experiență a minții și a inimii, sensibilitate față de cea mai adâncă suferință creștină și putința de a folosi această experiență și de a o împărtăși oamenilor potrivit împrejurărilor specifice.
Înțelepciunea Părintelui Ambrozie era atât de mare, bunătatea inimii și căldura simțămintelor erau atât de mari, era în stare să înțeleagă atât de bine pe fiecare om și să se apropie de rănile sale sufletești, că nu numai oamenii cei simpli care se adunau întotdeauna în jurul mănăstirilor și al bătrânilor, ci chiar și cei știutori de carte – care erau adesea prea slabi în credință, lași, cârtitori, iubitori de sine, nerăbdători, istoviți de îndoieli și uneori chiar dușmănoși fată de biserică și de toate lucrurile bisericii, toți aceștia îl cercetau, îl prețuiau și erau atrași de el, ca să se poată încălzi la inima lui cea blândă, iubitoare și ca să primească de la el înțelepciunea creștină. Iar ei se încălzeau și învățau cu adevărat. La 10 octombrie 1891 viața pământească a Părintelui Ambrozie a luat sfârșit. Sufletul lui sfânt a plecat într-o altă lume pentru a sta înaintea tronului Dumnezeului Preaînalt, în strălucirea dragostei aceleia, cu care era atât de îndestulat pe pământ. În iunie 1988, Patriarhia Bisericii Ortodoxe Ruse a anunțat înscrierea în rândul sfinților a Părintelui Ambrozie, hotărându-se prăznuirea sa cu cântări de laude la 10 octombrie, ziua adormirii sale.
Cugetări duhovnicești
“A trăi înseamnă să nu fii mâhnit, să nu judeci pe nimeni, să nu superi pe nimeni și cu toții să fii respectuos. Pentru mireni (creștinii din lume), rădăcina tuturor relelor este iubirea de argint, iar pentru călugări – iubirea de sine.”
“Tristețea vine din îngâmfare și de la diavol. Vine din îngâmfare când nu ni se face voia, când ceilalți nu vorbesc despre noi așa cum am vrea și, de asemenea, vine din râvna de a depune eforturi peste puterile noastre.”
“Neliniștea sufletească este simptomul mândriei ascunse și demonstrează lipsa de experiență și de pricepere a omului. Înțelepciunea duhovnicească se câștigă prin smerenie, frica de Dumnezeu, menținerea conștiinței curate și a răbdării în necazuri. Casa sufletului este răbdarea, hrana sufletului este smerenia. Când în casă nu se găsește hrană, atunci sufletul iese afară, adică din răbdare. Pe vechii creștini, vrăjmașul îi ispitea prin chinuri, iar pe cei de azi, prin boli și gânduri.”
“Cuvântul nu e ca vrabia: zboară, dar nu poți să-l prinzi. Foarte des, din cauza cuvintelor nesocotite, se întâmplă mai multe necazuri decât din cauza faptelor. De aceea este numit omul cuvântător, ca să pronunțe numai cuvintele gândite și chibzuite.“ „Fiți dar înțelepți ca șerpii (Matei 10, 16). șarpele când trebuie să-și schimbe vechea piele cu cea nouă, caută un loc îngust și ferit de ochii lumii, care i se pare potrivit și astfel își lasă pielea dinainte. Așa și omul care dorește să-și scoată șubrezeala (omul vechi) trebuie să meargă pe calea îngustă a împlinirii poruncilor Evangheliei.”
“Nu analiza faptele oamenilor, nu judeca și nu spune: „De ce e așa, pentru ce e aceasta?“ Mai bine spune în sinea ta: „Dar ce treabă am eu cu ei? Nu eu trebuie să răspund pentru ei la Înfricoșătoarea Judecată a Lui Dumnezeu“. Îndepărtează-ți fiecare gând de la judecarea faptelor oamenilor și roagă-te cu sârguință Lui Dumnezeu, ca El singur să te ajute în acest lucru. Deoarece fără ajutorul Lui Dumnezeu, noi nu putem face nimic bun, după cum Domnul Însuși ne spune: „Fără de Mine nu puteți face nimic“. Păzește-te de neîncredere ca de foc, pentru că vrăjmașul așa îi prinde pe oameni în plasa lui și se străduiește să prezinte totul în chip denaturat: ce e alb în negru și ce e negru în alb, așa cum a procedat și cu strămoșii Adam și Eva în rai.”
Imnografie
Tropar
Ca la un izvor purtător de vindecare venim la tine, Ambrozie, Părintele nostru. Căci pe calea mântuirii ne călăuzești, prin rugăciunile tale de necazuri și suferințe ne aperi, în suferințe trupești și sufletești ne mângâi, și îndeosebi smerenia, răbdarea și dragostea ne înveți. Roagă-te Iubitorului de oameni Hristos și Mijlocitoarei noastre neadormite să mântuiască sufletele noastre.
Condac
Poruncile începătorului preoției împlinindu-le, ai moștenit harul stăreției, durându-te inima pentru toți care cu credința veneau la tine. Pentru aceasta și noi, fiii tăi duhovnicești, cu dragoste îți strigăm ție: Părinte Sfinte Ambrozie, roagă-L pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Acatist
Tot în aceasta zi, Paulin de York (†644)
Paulin de York (†644) a fost un misionar roman în Occident și primul arhiepiscop de York. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la data de 10 octombrie.
Paulin (Paulinus) a fost membru al misiunii trimise de sfântul papă Grigore cel Mare în anul 601 în insulele britanice ca să îi înceștineze pe anglo-saxoni. Paulin a sosit în Anglia cu al doilea grup al misiunii, către anul 604. Se cunosc puține lucruri despre activitatea lui misionară în următorii ani.
După ce a petrecut câțiva ani în Kent, Paulin a fost hirotonit episcop, către anul 625. Paulin a însoțit-o pe Æthelburg de Kent, sora regelui Eadbald de Kent, în călătoria ei în Northumbria pentru a se căsători cu regele Edwin de Northumbria, și acolo l-a convertit pe regele Edwin la creștinism. Cât a rămas în Northumbria, Paulin a convertit și pe mulți din supușii regelui Edwin și a construit mai multe biserici. Una din femeile botezate de Paulin a fost viitoarea sfântă Hilda din Whitby. După moartea regelui Edwin în anul 633, Paulin și prințesa Æthelburg au plecat din Northumbria, lăsând în urma lor pe un membru al clerului lui Paulin, James Diaconul. Paulin s-a întors în Kent și a devenit episcop de Rochester. A primit pallium de la papa Romei, simbolizând numirea sa ca arhiepiscop de York, dar prea târziu ca să poată fi întronizat. Paulin a murit la 10 octombrie 644 și a fost cinstit ca sfânt.
Tot în aceasta zi, Sfinţii 26 de cuvioşi mucenici de la Zografu
Sfinţii 26 de cuvioşi mucenici de la Zografu – foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe doxologia.ro
Hotărât să impună cu forţa unirea Bisericilor, pe care o semnase la Sinodul de la Lyon (1274), pentru ca papa să acorde sprijinul său politic Imperiului Bizantin pe care tocmai îl reîntregise în urma ocupaţiei latine, Mihail al VIII-lea Paleologul (1261-1282), sfătuit de Patriarhul Ioan Vekkos (1275-1282), s-a ridicat împotriva monahilor pe care până atunci îi protejase. A înăbuşit cu asprime orice împotrivire la unire şi a trimis soldaţi în Muntele Athos, centru de rezistenţă împotriva acestor uneltiri şi fortăreaţă a Ortodoxiei, pentru a-i supune, cu preţul unor masacre sângeroase, pe monahii care nu voiau să recunoască această unire ipocrită.
În acea vreme trăia un bătrân care se nevoia în apropierea Mănăstirii Zografu şi care avea ca rânduială să facă de câteva ori pe zi Acatistul Maicii Domnului dinaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. În ziua aceea, Maica Domnului a răspuns rugăciunilor pe care i le aducea ca de obicei, vestindu-i că oamenii împăratului se apropiau de Mănăstirea Zografu. Ea i-a cerut să meargă să înştiinţeze monahii, aşa încât cei mai slabi să poată pleca la timp, iar cei care erau pregătiţi sufleteşte să fie gata de mucenicie.
La această veste, majoritatea monahilor au fugit în munţi, însă douăzeci şi şase dintre ei s-au retras în turnul mănăstirii, primind de la Dumnezeu înştiinţarea că venise clipa să dobândească cununa muceniciei.
Linguşirile şi sofismele latinilor şi ale aliaţilor lor greci prin care aceştia încercau să-i convingă să se învoiască la unirea cea ipocrită au fost zadarnice, căci sfinţii mărturiseau cu hotărâre că Hristos era singurul cap al Bisericii.
Au murit în turnul căruia soldaţii i-au dat foc, aducând slavă lui Dumnezeu. Numele lor sunt: Egumentul Toma, monahii Varsanufie, Chiril, Mihail, Simon, Ilarion, Iacob, Iov, Ciprian, Sava, Iacov, Martinian, Cosma, Serghie, Mina, Ioasaf, Ioanichie, Pavel, Antonie, Eftimie, Dometian, Partenie şi patru mireni.
(Ieromonahul Macarie de la Simonopetra, Sinaxarul – Vieţile Sfinţilor, volumul I, Luna Septembrie, Editura Sfântul Ioan Casian, Bucureşti, 2011, pp. 253-254)
Tot în aceasta zi, Sfântul Inochentie al Penzei (1784 -1819)
Sfântul Inochentie al Penzei (1784-1819) – foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe doxologia.ro
Sfântul Inochentie Smirnov (1784 -1819) este cinstit de mulți ani de poporul rus pentru viața lui ascetică și minunile care s-au săvârșit prin rugăciunile lui. A fost și scriitor de opere duhovnicești care au avut un mare răsunet.
A fost recunoscut oficial ca sfânt de către Biserica Rusă în august 2000.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Sfântul Apostol Iacov al lui Alfeu (Secolul I d.Hr.)
foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; basilica.ro
Sfântul Apostol Iacov al lui Alfeu
Sfântul Apostol Iacov a fost fiul lui Alfeu și unul din Cei Doisprezece.
El era fratele sfântului evanghelist Matei.
Biserica îl prăznuiește pe Sfântul Apostol Iacov la 9 octombrie și apoi pe 30 iunie, la Soborul celor Doisprezece Sfinți Apostoli.
Iacov a auzit cuvintele Domnului și a mărturisit minunile Sale.
După Pogorârea Sfântului Duh, Apostolii Iacov, Alfeu, și Andrei Cel Întâi-Chemat (30 noiembrie) au făcut călătorii misionare prin Iudeea, Edessa, Gaza și Eleuteropolis, propovăduind Evanghelia, vindecând orice fel de boală, și aducându-i pe mulți pe calea mântuirii.
Sfântul Iacov și-a încheiat munca apostolească mucenicește în orașul egiptean Ostrachina, unde a fost crucificat de păgâni.
Sfântul Apostol Iacov al lui Alfeu (Secolul I d.Hr.) – foto preluat de pe ziarullumina.ro
Imnografie
Troparul Sfântului Apostol Iacob al lui Alfeu
Glasul al 3-lea:
Apostole Sfinte Iacob,
roagă-L pe mult milostivul Dumnezeu
să dea sufletelor noastre iertare de păcate.
Condacul Sfântului Apostol Iacob al lui Alfeu
Glasul 2-lea:
Binecuvântați-l pe Iacov, lăudați-l ca pe trimisul Domnului,
că a săturat sufletele celor evlavioși cu dogme înțelepte.
Stând pe tronul slavei în fața Stăpânului,
el petrece împreună cu îngerii, neîncetat rugându-se pentru noi toți.
Condacul Sfântului Apostol Iacob al lui Alfeu
Glasul al 4-lea:
Cel Ce Te-ai Înălţat…
Cel ce vânător păgânilor prea minunat s-a arătat
și între ucenici preacinstit, și cu Apostolii împreună-locuitor, Iacov,
lumii bogăție de tămăduiri izvorăște și apără de primejdii pe cei ce-l laudă.
Pentru aceasta, cu un glas strigăm către dânsul:
Mântuiește pe toți cu rugăciunile tale, Apostole!
Condacul Sfântului Apostol Iacob al lui Alfeu
Glasul al 2-lea:
Pe cea întru rugăciuni…
Ca pe un luceafăr, ce luminează toată făptura,
pe însuși văzătorul lui Hristos și de Dumnezeu grăitorul Iacov,
cu cântări să-l lăudăm, cinstind astăzi pomenirea lui,
că se roagă pururea pentru noi toți.
Iconografie
Dionisie din Furna arată că Sf. Ap. Iacov al lui Alfeu se zugrăvește ca un tânăr cu puțină barbă ascuțită (de culoare neagră).
Poartă în mână un sul (o hârtie) înfășurat(ă), ca propovăduitor al Evangheliei.
Viața Sfântului Apostol Iacov al lui Alfeu
Sfântul Apostol Iacov al lui Alfeu (Secolul I d.Hr.) – foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe basilica.ro
Era fiul lui Alfeu şi fratele lui Matei, vameşul şi evanghelistul.
Când Domnul nostru Iisus Hristos vieţuia cu trupul pe pământ şi alegea pentru vrednicia apostolească pe oamenii cei fără de răutate şi drepţi, ca să-i trimită la propovăduirea Evangheliei în toată lumea, atunci l-a ales pe acest Iacob şi ca pe un vrednic l-a numărat în ceata apostolească.
Iar Iacob a fost dintre cei doisprezece apostoli, însuşi văzător şi ucenic al lui Hristos, propovăduitor al Tainelor şi următor paşilor Lui şi împreună cu ceilalţi Apostoli, primind Sfântul Duh care s-a pogorât asupra lor în limbi de foc, a mers la diferite neamuri şi popoare ca să propovăduiască pe Hristos, să povăţuiască şi să-i aducă pe cei rătăciţi la calea mântuirii.
Aprinzându-se cu râvna cea dumnezeiască, ca focul a ars spinii necredinţei, a sfărâmat idolii şi le-a risipit capiştile, a tămăduit multe boli şi a gonit din oameni duhurile necurate şi viclene şi a adus Domnului nostru Iisus Hristos mulţime de popor, de la care şi-a câştigat numele cel nou: sămânţa dumnezeiască, căci semănând în inimile oamenilor cuvântul dumnezeiesc a sădit şi a sporit dreapta credinţă.
Pentru aceasta s-a numit sămânţa dumnezeiască. Şi înconjurând multe ţări, a semănat sămânţa cea cerească şi, adunând spicele mântuirii omeneşti, a sfârşit alergarea sa pe urma lui Hristos, pentru că s-a făcut următor al patimilor Lui, şi fiind pironit pe cruce şi-a dat sufletul său lui Dumnezeu.
Şi această dumnezeiască sămânţă – adică Sfântul Iacob – a fost adunată cu roduri însutite în cereasca jitniţă unde, săturându-se însuşi de vederea feţei lui Dumnezeu, şi nouă ne mijloceşte aceeaşi săturare cu rugăciunile sale.