test

foto preluat de pe doxologia.ro

articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro

 

Sfântul Cuvios Arsenie din Paros (1800-1877)

---

 

Cuviosul Arsenie din Paros (1800-1877), numit și Arsenie cel Nou sau Arsenie cel Nou din Paros, a fost un părinte duhovnicesc, călugăr cu daruri duhovnicești deosebite.

A fost cinstit mai întâi ca sfânt local în Mitropolia de Paronaxia din Biserica Ortodoxă a Greciei, pentru ca Patriarhia Constantinopolului să-l proslăvească în 1967, cu datele de prăznuire la 31 ianuarie și 18 august (aflarea moaștelor).

Născut la Ioanina, din părinți pioși, în anul 1800, Sfântul Arsenie a rămas orfan la vârsta de nouă ani și a fost luat în grijă de Ieromonahul Grigorie, directorul școlii din Kydonia, în Asia Mică.

În cursul ultimului an de studii, al cincilea, a fost prezentat Părintelui Daniel de Zagora, unul din cei mai renumiți părinți spirituali ai epocii, și se atașă de el.

Cum Daniel hotărâse să se retragă la Muntele Athos, tânărul său ucenic îl rugă să îl ia cu el, în ciuda regulamentului care interzicea intrarea adolescenților la Sfântul Munte.

Înaintând grabnic în virtuțile nevoinței, smereniei și ascultării, i se dădu mantia îngerească sub numele de Arsenie.

După șase ani, cei doi oameni ai lui Dumnezeu au fost constrânși să părăsească Sfântul Munte, din cauza tulburărilor și disensiunilor cauzate de controversa privind colivele și deasa împărtășanie (cf. notelor Sfinților Macarie al Corintului, prăznuit la 17 aprilie, și Nicodim Aghioritul, prăznuit la 14 iulie).

Aceasta persecuție împotriva apărătorilor tradițiilor apostolice se întoarse însă în favoarea lor, deoarece, exilați în diferite regiuni din Grecia, mai ales în insule, „Colivazii” au suscitat trezirea populației la viața spirituală, și ea a rămas sensibilizată până în zilele noastre.

Cei doi Sfinți se instalară mai întâi în Mănăstirea Pendeli în Atica.

Dar Revoluția fiind pe punctul de a izbucni și Daniel având premoniția că mănăstirea avea să fie distrusă de către turci, cei doi găsiră refugiu în arhipelagul Cicladelor.

La Paros ei fură întâmpinați frățește de igumenul Mănăstirii din Longovarda, Filotei, care îi trimise la renumitul predicator Chiril Papadopulos, ce își avea reședința în Mănăstirea Sfântul Antonie împreună cu alți călugări atoniți din partida Colivazilor.

La cererea locuitorilor insulei Folegandros, care doreau să primească instruirea de care nu se puteau lipsi, Arsenie fu hirotonit diacon și numit institutor.

Sarcinile ce-i reveneau nu se limitau la predarea limbii grecești, ci el făcea mai ales efortul de a inspira elevilor săi respectul față de poruncile lui Dumnezeu și dragostea pentru virtute.

Daniel spovedea pe adulți, iar Arsenie îi învăța pe copii; moravurile populației se schimbară astfel repede și atinseră un înalt nivel de calitate morală.

Când la o vreme Daniel își simți sfârșitul aproape, el își sfătui discipolul să îi poarte trupul la Sfântul Munte și să își petreacă restul zilelor în pace și contemplație divină, pentru a se pregăti revederii lor în Ierusalimul celest.

Din nou orfan, dar încrezător în ocrotirea lui Dumnezeu, Arsenie se despărți de credincioșii săi cuprinși de plâns și se îmbarca plecând spre Muntele Athos.

Făcu o haltă la Paros, pentru a saluta pe Părintele Filotei și a preacinsti mormântul Părintelui Chiril, de curând decedat în micuța Mănăstire a Sfântului Gheorghe.

Dar acolo, fu nevoit să cedeze insistentelor discipolilor defunctului și hotărî să rămână în această mănăstire.

Ducea o viață demnă de Arsenie cel Mare, al cărui nume îl purta: mâncând doar cât să se mențină în viață, nedormind decât trei ore pe noapte și rămânând în rugăciune tot restul timpului.

Progresele pe care le făcea în arta ascezei suscitară admirația generală și, contrar voinței lui, fu hirotonit preot și duhovnic de către Mitropolitul Cicladelor.

Chemat de Providența spre a instrui poporul, el prefera întotdeauna că faptele sale să-i devanseze vorbele și se arata drept un model viu al desăvârșirii evanghelice.

Când se ținea în Altar, semăna cu un Înger radiind iar lacrimile sale îi aduceau la pocăință pe toți cei prezenți.

Asemenea virtuți atrăgeau către el, pentru a se spovedi, nu doar creștinii din Paros ci și pe cei din alte insule și din diferite orașe ale Greciei, precum și călugări din Muntele Athos și din alte mănăstiri.

El îi primea pe toți cu dragoste și dădea dovadă de un fin simt de discernământ pentru a le procura remediul care convenea suferințelor lor spirituale.

La moartea Igumenului, călugării îl aleseră în unanimitate pentru a-i succeda.

Dar Sfântul constată la scurt timp ca această sarcină îl împiedică să își îndeplinească așa cum se cuvine datoria de păstor, de aceea demisionă și se dedică în exclusivitate rugăciunii și spovedaniei.

El era părintele spiritual al Manăstirilor din Longovarda, Sfântul Gheorghe și al Schimbării la Față; iar când se ducea de la una la alta, pe spinarea unui catâr, își ascundea fața cu un koukoulion – voal care acoperă capul călugărilor și care simbolizează consacrarea lor întru Dumnezeu -, pentru a nu se lăsa distras din rugăciunea cea neîncetată.

În afară suferințelor de bună voie ale ascezei, Sfântul Arsenie mai suferi și necazuri din partea unor notabili ai insulei și chiar din partea Mitropolitului, care îl suspendă provizoriu din funcțiunile sale sacerdotale.

El se bucura totuși, asemeni Sfântului Pavel (II Corinteni 7, 4), în aceste frământări și se rugă pentru vrăjmașii săi.

Suferi astfel din cauza tulburărilor și dezbinărilor survenite între măicuțele de la Mănăstirea Schimbării la Față, într-atât încât, mustrările sale rămânând fără ecou, se hotărî să le lase în reavoința lor.

Dar pe drum, el întâlni pe Marele Mucenic Gheorghe care îl imploră să mai suporte păcatele și patimile fiilor săi spirituali, așa cum Hristos suporta păcatele tuturor oamenilor, iar Arsenie se întoarse în mănăstire.

Pentru insula Paros el reprezenta cu adevărat prezența lui Dumnezeu, punând capăt secetei prin rugăciunea sa și ocrotind pe locuitori de atacurile demonilor.

După ce a îndeplinit astfel numeroase minuni, dintre care cea mai mare fu convertirea a numeroși păcătoși, el adormi în pace la 31 ianuarie 1877.

Cultul său s-a dezvoltat spontan în rândul populației și a fost recunoscut de Patriarhatul Constantinopolului în 1967, datorită eforturilor Părintelui Filotei Zervakos (trecut în lumea celor adormiți în 1979), igumen al Longovardei și demn succesor al Sfinților Colivadelor.

 

Viața Sfântului Arsenie din Paros

---

 

articol preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Arsenie s-a născut pe 31 ianuarie 1800 în Ioánnina, Epir din părinți ortodocși evlavioși. La Sfântul Botez i s-a dat numele de Athanasie. A rămas orfan pe când era încă mic. La vârsta de doar nouă ani a plecat în Kydonía, Asia Mică, unde a fost primit la școala ieromonahului Grigorie Saráfis. Smerenia și evlavia sa au fost îndrăgite de părintele Grigorie și de ceilalți profesori. Băiatul a rămas la școală timp de cinci ani, întrecându-i pe ceilalți elevi în învățătură și virtuți.

Într-o zi, ghéronda Daniil din Zagorá, Thessalia a venit la școală pentru a spovedi elevii. Athanasie a devenit atunci ucenicul părintelui Daniil, rămânând alături de el până la trecerea la Domnul a celui din urmă.

Nu la mult timp după aceasta, părintele Daniil a hotărât să meargă la Sfântul Munte Athos pentru liniștire și nevoință duhovnicească. Athanasie l-a rugat pe povățuitorul său să nu-l părăsească și să-l ia împreună cu el. Și-a arătat dorința de a merge în Muntele Athos, Grădina Maicii Domnului, și să devină călugăr.

Părintele Daniil l-a călăuzit pe Atanasie în viața monahală, care se numește „arta artelor, și știința științelor”. Cuviosul era un dascăl desăvârșit, adâncit în viața duhovnicească, iar Atanasie a fost un ucenic pe măsura sa. După un timp, părintele Daniil l-a tuns monah pe ucenicul său și i-a spus că va trebui să lucreze trei virtuți importante. În primul rând, trebuie să-și taie voia proprie. În al doilea rând, trebuie să dobândească smerenia. În cele din urmă, trebuie să învețe ascultarea desăvârșită. „Dacă îți tai voia ta, dacă ești smerit și dacă faci ascultare desăvârșită, vei face înainte și în celelalte virtuți și Dumnezeu te va proslăvi”.

După o perioadă de cercare, s-a învrednicit a primi schima cea mare și îngerească a monahilor, primind numele de Arsenie. Sfântul a rămas în Sfântul Munte cu bătrânul său timp de șase ani. După șase ani, ei au trebuit să părăsească Sfântul Munte, datorită conflictului celor numiți Colivazi. Acest conflict, care din 1754 a tulburat viața Sfântului Munte – din cauza parastaselor care, din nevoi practice, se săvârșeau duminica în loc de sâmbăta de către monahii de la Sfânta Ana – a jucat și acesta un rol important în istoria duhovnicească a veacului următor. Dincolo de problema, destul de neimportantă, a parastaselor, se înfruntau două tendințe: una ce dorea adaptarea instituțiilor tradiției bisericești la nevoile vieții contemporane, și era însoțită cu idioritmia vieții monahale, cu toate urmările ei; cealaltă, a Colivazilor, având ca întâi stătători pe Neofit Cavsocalivitul (+1784) – director al Academiei Athoniadei, pe Sfântul Macarie Notara (+1805) – episcop al Corintului, și pe Cuviosul Nicodim Aghioritul, lua apărarea respectării și întoarcerii către predaniile patristice, și era legată cu împărtășirea deasă și cu rugăciunea lui Iisus. După izgonirea celor mai activi Colivazi din Munte, mesajul lor s-a împrăștiat, în principal, în insulele Egeei (în special în Schiatos, Hios și Páros), la mănăstiri care au devenit focare ale vieții duhovnicești și ale căror influențe binefăcătoare se întind până astăzi. În Athos a încetat conflictul despre parastase și multor monahi le-a rămas duhul binefăcător pe care l-au cultivat Colivazii – al întoarcerii la viețuirea vechilor Părinți isihaști. [1]

Părintele Daniil și Sfântul Arsenie au plecat din Athos din pricina multor scandaluri iscate de unii monahi neștiutori, care îl învinuiau pentru deasa împărtășanie.

La începutul anului 1821, înainte de războiul de independență din Grecia, s-au dus pentru scurt timp la Mănăstirea Pentélis de lângă Atena. Cei doi au croit drum apoi spre Insulele Ciclade din sudul Mării Egee. Întâia oară s-au oprit în locul unde se așezaseră o parte din colivazi. În cele din urmă, ei au hotărât să trăiască pe insula Folégandros. Locuitorii insulei, cunoscând temeinica educație a Sfântului Arsenie, l-au rugat pe părintele Daniil să-i dea binecuvântare ucenicului său să fie dascălul copiilor. Ghéronda a încuviințat, iar cuviosul Asenie, la scurtă vreme, a fost hirotonit diacon de mitropolitul de Thira, apoi, el a fost numit de către guvern în postul de profesor.

Sfântul a rămas acolo ca profesor din 1829 până în 1840. El a predat disciplinele necesare în școală, dar i-a ajutat pe elevii săi pentru a-și forma un caracter bun și a deveni creștini evlavioși.

În 1840, Sfântul Arsenie a mers în Mănăstirea Sfântului Gheorghe de pe insula Páros. Bătrânul Daniil trecuse la Domnul în anul 1837. Înainte de adormirea sa, el a cerut ucenicului să ia rămășițele sale și să le ducă în Sfântul Munte Athos după doi ani. Sfântul Arsenie a plecat din Folégandros din ascultare față de părintele Daniil, planificându-și să oprească la Páros, apoi să continue drumul spre Sfântul Munte. În Páros, Părintele Elias Georgiadis, starețul Mănăstirii Sf. Gheorghe, i-a spus Sfântului Arsenie că voia lui Dumnezeu este ca el să rămână în Páros. Acest lucru a fost providențial, pentru că în Muntele Athos era mare tulburare datorită războiul grec de independență. 3.000 de soldați turci au ocupat atunci Athosul, alungând 5000 din cele 6000 de călugări.

Cuviosul Arsenie a devenit frate la mănăstirea Sfântul Gheorghe și, împodobindu-se cu toate virtuțile, a fost hirotonit preot și numit stareț al mănăstirii.

După hirotonia întru preot, la vârsta de patruzeci și șapte de ani, Sfântul Arsenie și-a intensificat nevoințele duhovnicești. În fiecare zi el a studiat Sfânta Scriptură și scrierile Sfinților Părinți, dobândind și rugăciunea neîncetată a inimii. A început să dobândească și darul lacrimilor, făcându-se următor ocrotitorului său Sf. Arsenie cel Mare.

Dobândind faima de duhovnic cu darul discernământului, la cuviosul Arsenie au început a veni să se spovedească monahi și mireni din toată Grecia.

Sfântul și-a prevăzut sfârșitul cu o lună înainte. La Sfânta Liturghie de sărbătoarea Sfântului Vasile, le-a anunțat pe maicile din mănăstire și pe ucenici că va pleca în curând de la ei. Cu mare greutate, a reușit să slujească de praznicul Bobotezei. După slujbă, i-a spus unei maici că aceasta a fost ultima sa Liturghie.

Pe 31 ianuarie 1877, Sfântul Arsenie a primit Sfânta Împărtășanie pentru ultima oară și a adormit în Domnul în mănăstirea Schimbării la Față a lui Hristos din Páros. Timp de trei zile, oamenii au venit să-i sărute trupul și să-și iar rămas bun de la povățuitorul lor.

Sfântul Arsenie de Páros a fost canonizat de către Patriarhia de Constantinopol în 1967. Pomenirea sa se săvârșește pe 31 ianuarie și pe 18 august, ziua descoperirii cinstitelor lui moaște.

Cinstitele sale Moaște se află așezate în biserica mare a Mănăstirii Schimbării la Față, din insula Páros. O parte din cinstitele sale Moaște se află așezate în kathonikonul Mănăstirii Dionisiu, din Sfântul Munte Athos.

[1] Antonie Ieromonahul, Cuvioși Părinți Athoniți ai veacului al nouăsprezecelea, trad. din lb. greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Christiana și Mănăstirea Nera, București, 2000.

 

Vedeți și:

(Foto) Chilia Sfântului Cuvios Arsenie din Paros

(Foto) Pași de pelerin la Mănăstirea Sfântului Arsenie din Paros

cititi mai mult despre Sfântul Cuvios Arsenie din Paros pe doxologia.ro