Proclamarea Regatului României (14 martie 1881)
foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; stiri.tvr.ro
(articol in curs de editare)
Proclamarea Regatului României (14 martie 1881)
România a fost recunoscută ca stat independent în urma Războiului de Independență din 1877-1878.
În anul 1878 domnitorul (principele) Carol I de Hohenzollern a primit titlul de „alteță regală”. În anul 1881 a fost modificată Constituția din 1866, pentru a specifica, printre altele, faptul că din acel moment șeful statului va fi numit rege, iar România, regat sau monarhie constituțională (Regatul României). Ceremonia de încoronare a avut loc pe 10 mai 1881.
România 1878-1913 – foto: ro.wikipedia.org
Prin tratatele de pace din 1878 de la San-Stefano și Berlin, România a obținut a patra sa provincie, Dobrogea de Nord, cu județele Tulcea și Constanța. În 1913, regele Carol I a implicat România în al II-lea război balcanic, care se va termina prin înfrângerea Bulgariei. Tratatul de la București din 1913 consfințește statutul Regatului României ca putere regional-balcanică și, totodată, aduce României o nouă provincie, Dobrogea de Sud, cunoscută sub numele de Cadrilater, cu județele Durostor și Caliacra. În 1914 regele Carol I moare și rege al României devine principele moștenitor, Ferdinand I (1914-1927).
Harta Dobrogei cu diferitele frontiere: în portocaliu și roz teritoriul cedat, împreună cu Cadrilaterul, prin Tratatul de la București – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Banatul, Transilvania, Basarabia și Bucovina s-au unit cu Regatul României după Primul Război Mondial. După cel de-al Doilea Război Mondial și ocuparea României de către trupele sovietice, ultimul rege al țării, Mihai I, a fost silit să abdice în data de 30 decembrie 1947.
Judeţele din care erau alcătute regiunile tradiționale ale României între 1925 și 1940 – foto: ro.wikipedia.org
Ascendența din 1859 a lui Alexandru Ioan Cuza în funcția de Domn al Moldovei și al Țării Românești sub suzeranitatea nominală a Imperiului Otoman a unit o parte a națiunii române în jurul unui singur conducător. În 1862 cele două principate s-au unit formal sub numele de România, cu capitala la București. Pe 23 februarie 1866 o așa-numită Monstruoasă coaliție, compusă din conservatori și radicalii liberali, l-a forțat pe Cuza să abdice. Prințul german Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a fost desemnat Prinț al României, în speranța asigurării sprijinului german pentru o viitoare unire și independență. Descendenții săi au devenit regii României, până la venirea la putere a comuniștilor în 1947. În 1877, după un război ruso-româno-turc, România a devenit independentă, dar sudul Basarabiei este reanexat la Rusia.
La data de 14 martie 1881, România a fost proclamată regat, iar Carol a fost încoronat ca prim rege al României.
Noul stat, situat geografic între imperiile Otoman, Austro-Ungaria și Rusia și Regatul Serbiei, privea cu speranță înspre vest, în special spre Franța, pentru modelele sale culturale, educaționale și administrative. În 1916 România a intrat în Primul Război Mondial de partea Antantei. Deși forțele române nu s-au descurcat bine din punct de vedere militar, până la sfârșitul războiului, imperiile austro-ungar și rus s-au dezintegrat; Adunarea Națională în Transilvania și Sfatul Țării în Basarabia și Bucovina și-au proclamat Unirea cu România, iar regele Ferdinand s-a incoronat Rege al României la Alba Iulia in 1922.
Vechiul Regat este un termen colocvial utilizat pentru a nominaliza teritoriile acoperite de primul stat românesc independent: Principatele Unite – Moldova și Țara Românească. Locuitorii acestor ținuturi sunt numiți regățeni. Termenul a apărut după primul război mondial, când Vechiul Regat s-a unit cu Banatul, Basarabia, Bucovina și Transilvania.
Animație cu schimbările granițelor României între 1859-2010 – foto: ro.wikipedia.org
Proclamarea Regatului României (14 martie 1881)
La 14 martie 1881, ţara era în sărbătoare. Parlamentul a votat legea prin care Principatul României a fost înălţat la rang de regat, iar prinţul Carol I de Hohenzollern devenea rege. Turcia a fost prima care a recunoscut Regatul României. Au urmat-o Anglia, Italia, Statele Unite, Germania, Rusia şi Austro-Ungaria.
În 1881, se împlineau 15 ani de domnie stabilă şi fructuoasă a lui Carol I. Era pace, iar diplomaţii încheiaseră discuţiile cu cancelariile europene pentru ca România să devină regat. Trecerea de la principat la regat s-a produs într-o zi de sâmbătă. Legea a fost propusă de liberali, dar a fost votată în unanimitate de parlament.
Actul proclamării Regatului România – foto: ro.wikipedia.org
NOĬ CAROL I. REGE AL ROMÂNIEĬ, condusŭ de mâna lui Dumneḑeŭ și de destinele vitézuluĭ și înțeleptuluĭ poporŭ românŭ, amŭ făcutŭ, în 10/22 Maiŭ 1866, intrarea Nóstră în capitala Bucurescĭ. Vocea poporuluĭ Ne-a chiămatŭ la domnia țerilorŭ unite Moldova și Țéra Românéscă prin plebiscitulŭ dela 8/20 Apriliŭ 1866 (în ḑioa aniversală a nascerei Nóstre dela 8/20 Apriliŭ 1839) și prin votulŭ datŭ de Adunarea electivă la 1/13 Maiŭ același anŭ.
Asigurândŭ națiunii române, prin Constituțiunea dela 30 Iuliŭ 1866, libertățile și drepturile sale, Noi amŭ pututŭ trece, în fruntea acestui poporŭ, prin ḑile de nevoi, învingêndŭ tóte greutățile, ast-felŭ că, la 1877 Maiŭ 10/22, Corpurile legiuitóre aŭ proclamatŭ independența țerei.
Curêndu apoĭ Dumneḑeŭ, care singurŭ dă victoriele, a condusŭ oștirea nóstră peste Dunăre în 17 Iuliŭ 1877, și drapelele nóstre s’au încununatŭ de lauri la Calafatŭ, Nicopole, Rahova, Smîrdanŭ, Grivița, Opanezŭ și în 28 Novembre același anŭ prin luarea Plevnei, făcêndŭ ca vechia vitejie românéscă să consacre pe câmpiele Bulgarieĭ votulŭ unanimŭ alŭ Adunărilorŭ.
Sângele generosŭ românescŭ, vĕrsatŭ pentru apĕrarea și independința patrieĭ, a aflatŭ rĕsplătirea sa în ḑiua de 14/26 Martie 1881. Adunările legiuitóre, în dorința de a da statuluĭ românŭ, născutŭ din contopirea principatelorŭ Moldova și Țéra Românéscă, o asigurare și maĭ deplină și o manifestare și mai strălucită a individualitățiĭ sale, au proclamatŭ intrarea Românieĭ între Regatele Europeĭ.
Țéra întrégă, represintată de Senatŭ și de Adunarea Deputațilorŭ, însoțiți de membri din tóte corpurile constituite ale țereĭ, de Înaltele Curțĭ de Casațiune și Compturi, de Academia Română, de representanțiĭ Universitățilorŭ din Bucurescĭ și Iașĭ și ai tuturorŭ șcólelorŭ de tóte gradele, de delegațiuni comunale, urbane și rurale, cum și de tóte corporațiunile de meseriașĭ și de numerósele societățĭ din diversele direcțiunĭ ale cultureĭ naționale, s’aŭ adunatŭ astăḑĭ 10/22 Maiŭ 1881, în fața altaruluĭ sântŭ alŭ Mitropolieĭ din Bucurescĭ și aŭ asistatŭ cu Noĭ Carol I Rege alŭ Românieĭ, cu Regina Elisabeta, iubita Nóstră soție, cu iubitulŭ Nostru frate Leopold, principe ereditarŭ de Hohenzollern, împreună cu nepoții Nostri Ferdinand și Carol, la rugăciunile de sânțire cu cari I.P.S. Mitropolitŭ și Primatŭ Calinicu Miclescu, I.P.S. Mitropolitŭ alŭ Moldoveĭ și Suceveĭ Iosifŭ, toți P.P.S.S. Episcopĭ de Eparchiĭ și înaltulŭ clerŭ metropolitanŭ, aŭ binecuvêntatŭ corónele ce ne aduce Țéra, embleme prețióse pentru Noĭ de stabilitate și de independență a patrieĭ.
Coróna Regală, pe care Țéra o pune astăḑĭ pre fruntea Nóstră, este făcută în arsenalulŭ ósteĭ din oțelulŭ unuĭ tunŭ luatŭ dela neamicŭ la Plevna în ḑiua de 28 Novembre 1877, și este stropitŭ cu sângele eroilorŭ căḑuți pentru independență. Coróna de aurŭ ce Țéra pune astăḑĭ pre fruntea primeĭ sale Regine, nu e împodobită cu petre scumpe, dar faptele reginelorŭ cari vorŭ purta simpla corónă de aurŭ a Regineĭ Elisabeta vorŭ face strălucirea eĭ.
Pentru ca neuitată să fie seculelorŭ viitóre amintirea ḑilei de astăḑĭ 10/22 Maiŭ, subsemnat’amŭ în alŭ șese-spre-ḑecelea anŭ alŭ domnieĭ Nóstre acestŭ documentŭ, la sânta Metropolie din capitala Nóstră Bucurescĭ, împreună cu Regina Elisabeta, iubita Nóstră soție, și cu iubitulŭ Nostru frate Leopold, în fața Țereĭ adunate la marea serbare națională a consacrăriĭ proclamațiuniĭ Regatuluĭ Românieĭ și amŭ ordonatŭ ca de acestŭ actŭ să se acațe marele Nostru sigiliŭ regalŭ, contrasemnândŭ’lŭ Ministrii Nostri secretari de statŭ și primindŭ comemorativa subscriere a Domnilorŭ Președințĭ ai Corpurilorŭ legiuitóre, ale I.I. P.P. S.S. Mitropolițĭ și a Președinteluĭ Înălțeĭ Curțĭ de Casațiune și de Justiție.
Carol Elisaveta
Leopold Pr. heritier de Hohenzollern
Președintele Consiliului Ministrilor și Ministru alŭ Afacerilorŭ străine
D. Brătianu
Ministru de Finanțe
Dimitrie A. Sturdza
Ministru de Resbelŭ
General Slăniceanu
Ministru de Interne
Eugeniu Stătescu
Ministru Agricultureĭ, Comerciuluĭ și alŭ Lucrărilorŭ publice
Colonel N. C. Dabija
Ministru de Justiție
M. Pherekyde
Ministru Cultelor și alŭ Instructiuneĭ publice
V. A. Urechia
+ Mitropolitŭ alŭ Ungro-Vlachiei și Primatŭ alŭ României
Calinic
Mitropolitŭ alŭ Moldovei și Sucevei
+ Josif Mitr Mold
Președintele Senatuluĭ
Dimitrie Ghica
Președintele Adunăreĭ Deputațilorŭ
C. A. Rosetti
Primul Președinte alŭ Înaltei Curțĭ de Casațiune și Justiție
Al. Cretzescu
Ştirea s-a răspândit rapid şi, în câteva minute, Calea Victoriei s-a umplut de oameni şi drapele. Carol şi Elisabeta au ieşit la ferestrele palatului pentru fi aclamaţi.
Regele Carol şi Regina Elisabeta – foto: adevarul.ro
“Primesc titlul de Rege, nu pentru mine, ci pentru mărirea României, sigur fiind că el nu va desface deloc legăturile strânse care mă unesc cu poporul meu prin luptele şi greutăţile ce împreună am înfruntat. Să dea Dumnezeu ca primul Rege al României să se bucure de aceeaşi dragoste, care a răsplătit pe ultimul Principe de toate necazurile”, spunea Carol I.
Carol I a semnat legea în faţa tuturor. Mulţimea a sărbătorit pe străzi până târziu în noapte. Carol nu a acceptat să i se facă o coroană de aur. Ci una din oţelul unui tun capturat în 1877, la Plevna. România a rămas monarhie timp de 67 de ani, până pe 30 Decembrie 1947, când comuniştii l-au obligat pe Regele Mihai să abdice.
Stema mare a Regatului României (1922 – 1947), folosită pe actele emise de M.S. Regele și pe acte internaționale importante, la cererea Regelui, precum și în centrul drapelului tricolor național – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Coroana de Oțel
Coroana de Oțel reprezintă coroana regală a României, care a fost turnată din țeava unui tun otoman capturat în timpul Războiului de Independență din 1877 – 1878, în bătălia de la Grivița din 30 august 1877. Carol I a ales oțel, și nu aur, pentru a simboliza vitejia ostașilor români.
Coroana de oțel a fost oferită pe 10 mai 1881 Regelui Carol I, la Palatul Regal, cu prilejul serbărilor încoronării sale ca Rege și a proclamării Regatului României.
Aceasta a fost purtată în ocazii solemne de către toți regii României începând cu încoronarea din 1881. Regele Ferdinand I al României a purtat-o la încoronarea sa de la Alba Iulia. Mihai I a fost încoronat cu aceeași coroană și uns Rege de către Patriarhul României Nicodim Munteanu, în catedrala patriarhală din București, chiar în ziua celei de-a doua sale suiri pe tron, la 6 septembrie, 1940. Coroana s-a regăsit, între anii 1881 și 1947, și în stema națională, iar din 11 iulie 2016 face din nou parte integrantă din stemă.
În prezent, Coroana de Oțel este o piesă reprezentativă a patrimoniului cultural național și este expusă la Tezaurul istoric al Muzeului Național de Istorie a României din București.
O copie idelă a coroanei se găsește și la Castelul Peleș.
Coroana de oțel a fost făurită de către elevii și soldații meseriași ai Arsenalului Armatei din București. S-au făcut trei modele aproape identice. Unul dintre ele a rămas la Muzeul Arsenalului, nefiind terminat, cercul frontal diferind de acela al celorlalte două modele. Al doilea, modificat, a fost așezat pe globul purtat de aquila din vârful unei coloane de piatră din Bulevardul Carol, Piața C.A. Rosetti. Al treilea model este cel primit de Regele Carol I, sfințit la Mitropolia din București în ziua de 10 mai 1881 și se compune dintr-un cerc frontal cu opt fleuroane și tot atâtea mărgăritare, împodobit cu modele de pietre prețioase, toate stilizate din oțel.
Cele opt fleuroane sunt unite, în vârful coroanei, de Crucea „Trecerea Dunării”. Coroana cântărește 1.115 grame și este realizată din zburătura unui tun (partea din față a țevii) de calibru 90 mm, fabricat la F. Wöhlert din Berlin. Spre a comemora faptele strălucite săvârșite de țară și Domnul Carol, pe tun, sub turaua otomană care poartă semnătura sultanului Abd Al-Hamid nepotul lui Mahmud întotdeauna Victorios, este scrisă următoarea inscripție: DIN ACEST TVN LVAT DE OASTEA ROMÂNEASCĂ LA PLEVNA ÎN XXVIII NOEMVRIE MDCCCLXXVII S’A LUCRAT ÎN ARSENAL COROANA DE OCEL A REGELUI ROMÂNIEI CAROL I – X MAI MDCCCLXXXI. Tunul s-a păstrat în Muzeul Arsenalului până la desființarea muzeului, apoi a fost mutat în actualul Muzeu Militar Național.
Cu ocazia proclamării Regatului, Carol I a instituit Ordinul „Coroana României”, cel de-al doilea ordin național românesc, și a specificat în Regulamentul de înființare al decorației, ca micuța coroană din centru să fie din oțelul aceluiași tun capturat la Plevna.
Coroana de Oțel - foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Carol I al României
Carol I al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (n. 20 aprilie 1839, Sigmaringen – d. 10 octombrie 1914, Sinaia) a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române și apoi România după abdicarea forțată de o lovitură de stat a lui Alexandru Ioan Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 și 1914 a fost protector și președinte de onoare al aceleiași instituții. În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor românești), Carol I a obținut independenta tarii, a redresat economia, a dotat România cu o serie de instituții specifice statului modern și a pus bazele unei dinastii. A construit în Sinaia castelul Peles care a rămas și acum una dintre cele mai vizitate atracții turistice ale țării. După razboiul de independenta din 1877-1878, România a câștigat Dobrogea (dar a pierdut sudul Basarabiei).. Tot regele Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunare, între Fetesti si Cernavoda, care să lege noua provincie Dobrogea de restul țării.
Carol I al României – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Neîmplinirea cea mai importantă a domniei regelui Carol I, ca și a succesorilor lui în perioada monarhică a istoriei moderne a țării, a fost eșecul rezolvării problemelor tipice unei țări a cărei economie era bazată pe agricultură și a cărei populație era reprezentată în covârșitoare majoritate de țărani. După suirea pe tron a lui Carol I, situația țărănimii române începe să se degradeze serios, pe măsură ce moșierimea, pentru a face față competiției pe piețele externe, ridică continuu nivelul de exploatare al țărănimii. Sistemul injust pentru covârșitoarea majoritate a populației României din acea perioadă era în plus aproape o excepție în regiune, fapt care totuși nu l-a stimulat pe suveran să inițieze un program de reformă agrară, situație care a condus la repetate explozii sociale în mediul rural la finele secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Rezultatul a fost că principalul sector al economiei românești în epocă, în care era antrenată majoritatea covârșitoare a populației, a rămas într-o stare primitivă.
Încoronarea lui Carol ca rege al României 10 mai 1881 – foto: ro.wikipedia.org
Ferdinand I al României
Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 12/24 august 1865, Sigmaringen – d. 20 iulie 1927, Castelul Peleș, Sinaia) a fost al doilea rege al României, din 10 octombrie 1914 până la moartea sa. Ferdinand (nume la naștere Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen) a fost al doilea fiu al prințului Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen și al Infantei Antónia a Portugaliei, fiica regelui Ferdinand al II-lea al Portugaliei și a reginei Maria a II-a. Familia sa făcea parte din ramura catolică a familiei regale prusace de Hohenzollern.
Ferdinand I al României - foto: ro.wikipedia.org
Ferdinand și-a petrecut copilăria și adolescența la reședința familiei din Sigmaringen, Germania. În 1885 a terminat cursurile Școlii de ofițeri din Kassel, fiind numit cu gradul de sublocotenent în cadrul Regimentului 1 Gardă de la Curtea Regală a Prusiei. Urmează apoi studii la Universitatea din Leipzig și la Școala Superioară de Științe Politice și Economice din Tübingen, pe care le-a absolvit în 1889.
Începând cu 1889 a devenit Principe de Coroană al Regatului României, în urma renunțării tatălui și fratelui său mai mare, Wilhelm, la drepturile de succesiune la coroana regală a României. Din acest moment s-a stabilit în România, unde și-a continuat cariera militară, având și o serie de comenzi onorifice, ajungând până la gradul de general de corp de armată.
S-a căsătorit la 29 decembrie 1892, la Sigmaringen, cu prințesa Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, nepoată a reginei Victoria, fiică a ducelui Albert de Edinburgh și a marii ducese Maria Alexandrovna Romanov, unica fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei.
Ferdinand a devenit rege al Regatului României la 10 octombrie 1914, sub denumirea de Ferdinand I, în urma morții unchiului său, regele Carol I. A condus România în timpul Primului Război Mondial, alegând să lupte de partea Antantei împotriva Puterilor Centrale, fapt care a avut ca efect excluderea sa din Casa Regală de Hohenzolern, de către șeful acestei case, împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei.
La sfârșitul războiului România a încheiat procesul de realizare a statului național-unitar, prin unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Vechiul Regat. La 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, Ferdinand s-a încoronat ca primul rege al României Mari.
În anii care au urmat Primului Război Mondial România a cunoscut o serie de transformări profunde, în special prin aplicarea reformei agrare și a votului universal.
În anul 1925 izbucnește „criza dinastică”, provocată de renunțarea principelui Carol la drepturile sale de succesiune la Coroana României, fapt ce l-a determinat pe Ferdinand să îl excludă pe Carol din Casa Regală a României și să îl numească drept moștenitor regal pe fiul acestuia, principele Mihai.
Ferdinand a murit la Sinaia, la 20 iulie 1927, în urma unui cancer galopant la colon. A fost înmormântat la Mănăstirea Curtea de Argeș. Succesorul său la tron a fost principele Mihai, care a devenit al doilea rege al României Mari, sub numele de Mihai I dar care, din cauza minoratului, va domni sub regență.
În virtutea pozițiilor sale în stat, a fost membru de onoare al Academiei Române din 1890, iar între 1914 și 1927 a fost președintele de onoare al aceleiași instituții.
Încoronarea lui Ferdinand Victor Adalbert Meinrad de Hohenzollern-Sigmaringen, rege al tuturor românilor – Ferdinand I şi a reginei Maria, la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, România, 15 octombrie 1922.
Foto: (c) ARHIVELE NAȚIONALE ALE ROMÂNIEI/ AGERPRES Arhiva istorică – foto: agerpres.ro
Carol al II-lea al României
Carol al II-lea al României (n. 15 octombrie 1893 – d. 4 aprilie 1953) a fost regele României între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Carol a fost primul născut al viitorului rege Ferdinand I al României și al soției sale, principesa Maria, dobândind prin naștere titlul de Principe de Hohenzollern-Sigmaringen (transformat mai târziu de Ferdinand în Principe al României). După accederea la tron a părinților săi a devenit Principele moștenitor Carol al României. S-a remarcat, în timpul Primului Război Mondial, prin dezertarea din armată și căsătoria ilegală cu Ioana Lambrino, ceea ce a avut drept urmare două renunțări la tron, neacceptate de tatăl său. După dizolvarea acestui mariaj, a făcut o lungă călătorie în jurul lumii, la capătul căreia a cunoscut-o pe principesa Elena a Greciei, cu care s-a căsătorit în martie 1921, cuplul având un copil, pe principele Mihai. Carol și-a părăsit familia și a rămas în străinătate în decembrie 1925, renunțând din nou la tron și trăind în Franța cu Elena Lupescu, sub numele de Carol Caraiman. Mihai a moștenit tronul la moartea regelui Ferdinand, în 1927.
Carol al II-lea al României, portret oficial, cu bastonul de mareșal – foto: ro.wikipedia.org
În contextul politic creat de moartea regelui Ferdinand și cea a lui Ionel Brătianu, cât și de lipsa de fermitate a regenței conduse de principele Nicolae, Carol s-a întors în 1930 în România, detronându-și propriul fiu. Domnia lui a fost marcată la început de efectele marii crize economice și financiare. Carol a fragilizat sistemul de partide, numind adesea la guvernare facțiuni minoritare ale partidelor istorice și cochetând cu idea unor guverne de concentrație națională, precum guvernul Iorga-Argetoianu. De asemenea, a permis formarea unei camarile corupte în jurul său, sub patronajul Elenei Lupescu. Către sfârșitul anilor ’30, situația politică internă s-a deteriorat sub influența situației internaționale și a acțiunilor regelui, în 1938 fiind instaurată dictatura regală (prin înlăturarea constituției din 1923 și desființarea partidelor politice, înlocuite cu un partid unic, Frontul Renașterii Naționale, patronat de rege).
Anul 1940 a consemnat fărâmițarea României Mari ca urmare a pactului dintre Germania și URSS, situație care a avut efecte dezastruoase asupra reputației monarhului român. Reorientarea politicii externe a României către Germania nazistă nu a putut salva regimul lui Carol, care a fost obligat să abdice de către generalul Ion Antonescu, proaspăt numit de el prim-ministru. I-a fost permisă părăsirea țării cu un tren special încărcat cu averi, nelipsind mult să fie asasinat de către legionari, care au tras asupra trenului. După cel de-al Doilea Război Mondial, fostul rege a dorit să se întoarcă la cârma țării și să-și detroneze din nou fiul, însă a fost oprit de Aliații vestici. S-a căsătorit în cele din urmă cu Elena Lupescu, murind în exil.
Dotat cu o inteligență extraordinară și pasionat de cultură, al cărei patronaj rămâne una din realizările sale majore, reputația lui Carol este pătată de viața sa privată, care a interferat cu administrarea treburilor de stat, și de măsurile brutale luate împotriva Gărzii de Fier. Carol rămâne o personalitate controversată. De altfel, nici Mihai nu a mai reluat vreodată legătura cu el, neluând parte nici la ceremonia de înhumare a rămășițelor lui Carol la Mănăstirea Curtea de Argeș, în 2003.
Mihai I al României
Mihai I (n. 25 octombrie 1921, Sinaia, România – d. 5 decembrie 2017, Aubonne, Elveția) a fost regele României între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930, precum și între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947. A fost unul dintre puținii foști șefi de stat din perioada celui de-al Doilea Război Mondial care au trăit și în secolul XXI. Fiu al principelui moștenitor Carol, Mihai a moștenit de la naștere titlurile de principe al României și principe de Hohenzollern-Sigmaringen (la care a renunțat mai târziu).
Regele Mihai în uniformă RAF – foto: ro.wikipedia.org
Mihai a devenit pentru prima dată rege al României în 1927, după moartea bunicului său Ferdinand, întrucât tatăl său renunțase în decembrie 1925 la tron și rămăsese în străinătate. Minor fiind, atribuțiile regale erau îndeplinite de o regență, care nu s-a ridicat la nivelul problemelor vieții politice, întoarcerea inopinată și ilegală din iunie 1930 a lui Carol neîntâmpinând rezistență. Detronat de tatăl său, Mihai a primit titlul creat ad-hoc de Mare Voievod de Alba-Iulia. Următorul deceniu a fost marcat de exilul mamei sale, pe care putea să o vadă doar câteva săptămâni pe an, când o vizita la Florența. Privat de o veritabilă afecțiune familială, principele Mihai a beneficiat în schimb de o educație aleasă, dar nu a fost pregătit pentru domnie.
În septembrie 1939 a debutat al Doilea Război Mondial, iar anul 1940 a marcat sfârșitul României Mari, care a pierdut fără luptă, în decurs de câteva luni, Basarabia, Bucovina de nord, Herța, Transilvania de nord-est și Cadrilaterul. La 6 septembrie 1940, Carol al II-lea a fost obligat de noul prim-ministru, generalul Ion Antonescu, să abdice și să părăsească țara, tronul revenindu-i a doua oară lui Mihai. Sub statul național-legionar, apoi sub regimul autoritar al lui Antonescu, regele nu avea nici o putere reală de decizie, fiind în permanență sub supravegherea serviciilor de informații. Nu a fost informat în prealabil asupra intrării României în război alături de Germania nazistă.
Când balanța războiului s-a întors și forțele sovietice au pătruns pe teritoriul României, regele Mihai a decis să salveze ce se mai putea salva și a înfăptuit lovitura de stat de la 23 august 1944: arestarea lui Antonescu și restaurarea Constituției din 1923. Uniunea Sovietică a tergiversat semnarea unui armistițiu în septembrie 1944 până a ocupat întreaga țară, începând procesul de impunere a sistemului său politic asupra noului satelit. Lipsit de sprijinul Marii Britanii și Statelor Unite ale Americii, cu situația Transilvaniei ca mijloc de șantaj al rușilor, regele a fost obligat în februarie 1945 să îl demită pe prim-ministrul anticomunist Nicolae Rădescu și să-l numească pe Petru Groza la guvernare, care s-a dovedit un instrument docil în mâinile comuniștilor. În semn de protest față de abuzurile noului guvern, regele a intrat în așa-numita „grevă regală”, refuzând să semneze decretele guvernului, care și-a urmat însă nestingherit activitatea neconstituțională.
În acești ani, suveranul s-a profilat într-un simbol național al rezistenței. Alegerile generale din noiembrie 1946 au fost fraudate de blocul comunist, care „le-a câștigat” detașat, iar 1947 a marcat interzicerea și decapitarea Partidului Național Țărănesc, prin „înscenarea de la Tămădău”. La sfârșitul anului a venit rândul instituției monarhice să fie înlăturată: pe 30 decembrie 1947 regele a fost constrâns să semneze decretul de abdicare, în aceeași zi fiind proclamată republica populară.
Imagine Getty: Martie 1948 – Regele Mihai al Romaniei – momentul abdicarii
În ianuarie 1948 a plecat în exil, unde a încercat să pledeze cauza țării sale, însă s-a izbit de un zid al obtuzității. S-a căsătorit cu principesa Ana de Bourbon-Parma și s-au stabilit după mai multe peregrinări la Versoix, în Elveția. Cuplul are cinci fiice, principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia și Maria. După Revoluția din 1989 a fost oprit de regimul Ion Iliescu să se întoarcă în țară, cu excepția Paștelui din 1992, când a atras mulțimi entuziaste venite să-l vadă. De-abia sub președinția lui Emil Constantinescu, în 1997, și-a primit înapoi cetățenia română. Ulterior, i-au fost retrocedate și o parte din proprietăți. Cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani, la 25 octombrie 2011, Mihai a ținut un discurs în fața camerelor reunite ale Parlamentului României. În martie 2016 a fost anunțată îmbolnăvirea lui de cancer și retragerea din viața publică.
Calendar Ortodox 13 martie 2025
foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro
(articol in curs de editare)
Calendar Ortodox 13 martie 2025
Aducerea moaştelor Sf. Ier. Nichifor, patriarhul Constantinopolului
Sinaxar 13 Martie
În această lună, în ziua a treisprezecea, prăznuim pomenirea aducerii moaştelor celui între sfinţi părintelui nostru Nichifor, patriarhul Constantinopolului (Secolul al IX-lea).
Sfântul Ierarh Nichifor, Patriarhul Constantinopolului (cca 758 – 828) – foto preluat de pe www.johnsanidopoulos.com
După ce urâtorul de Dumnezeu împărat Teofil a încetat din viaţă, iar sceptrul împărăţiei a fost luat de binecredincioşii împăraţi Teodora şi Mihail, pe lângă toate celelalte fapte bune pe care le-au făcut, ei s-au arătat, deopotrivă, plini de evlavie faţă de toate cele sfinte.
Mânaţi fiind de astfel de gânduri, ei au trimis de au chemat pe cei mai de seamă dintre monahii timpului, cercetând împreună cu ei cele ce trebuiau săvârşite pentru punerea din nou în cinste a sfintelor icoane.
Toţi căzând la înţelegere cu ei, au alungat de pe scaunul patriarhal pe nelegiuitul Ioan şi în bună înţelegere şi cu voia lui Dumnezeu au aşezat ca patriarh pe marele Metodie.
Şi îndată Biserica lui Dumnezeu şi-a recăpătat vechea strălucire, împodobindu-se cu sfintele şi cinstitele icoane.
Cei ce o conduseseră până atunci cu nevrednicie au fost înlocuiţi cu cei ce se străduiau cu păzirea învăţăturilor celor drepte.
După trecere de patru ani de la aceasta, preasfinţitul Metodie, mânat fiind de râvnă dumnezeiască, a grăit către cinstita împărăteasă şi către Mihail:
“Nu este drept ca cinstitele şi sfintele moaşte ale cucernicului şi preacuviosului între patriarhi Nichifor, care a fost surghiunit pentru credinţa cea nepătată a Bisericii şi a scaunului patriarhal şi care şi-a săvârşit viaţa în surghiun, să nu fie aduse în Constantinopol“.
Deci, şi împărăteasa şi Mihail gândind la fel cu el, au trimis de îndată ca să fie aduse în cetate moaştele sfântului Nichifor.
Împreună cu preoţii şi călugării şi mulţimea de popor, care au pornit către biserica sfântului Teodor, în care se găseau aşezate moaştele sfântului mărturisitor Nichifor, a pornit însuşi marele Metodie.
Şi ajungând acolo şi sărutând cu toţii sfintele moaşte şi făcând litanie cu priveghere de toată noaptea şi cu cântări, au desfăcut mormântul în care se găsea trupul acela preacinstit şi mult pătimitor şi l-au găsit cu totul întreg şi nestricat, cu toate că de la aşezarea lui acolo trecuseră nouăsprezece ani.
Deci, luându-l şi aşezându-l într-o raclă, l-au dus pe mâinile preoţilor şi ale monahilor, cu lumânări aprinse şi cu cântări până la corabia împărătească şi au pornit spre Constantinopol.
Iar de îndată ce au trecut de strâmtoarea cetăţii, însuşi împăratul şi tot senatul cu lumânări aprinse în mâini le-au ieşit întru întâmpinare, iar după oprirea corabiei, sărutând racla sfântului şi luând-o pe umeri au depus-o în biserica cea mare.
Şi făcând acolo priveghere, toată noaptea, a doua zi de dimineaţă luându-l de acolo, în acelaşi chip l-au dus şi l-au aşezat în biserica sfinţilor apostoli, în ziua a treisprezecea a lunii martie, în aceeaşi zi, adică, în care fusese trimis în surghiun.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici African, Publiu şi Terentiu, a căror slujbă se săvârşeşte în biserica sfinţilor Petru şi Pavel.
Tot în această zi, pomenirea sfântului Aviv cel din Ermupolis, care fiind legat de o piatră şi în râu aruncat, s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Cristina, cea din Persia, care, în urma loviturilor de bici, s-a săvârşit.
Pentru mărturisirea neclintită a credinţei ei în Hristos ea a fost torturată cu cruzime în Persia, în veacul al patrulea.
De la aceste schingiuri şi biciuiri neîncetate ea a slăbit atât de mult, încât a murit.
Sufletul ei, lăsând în urmă trupul ei torturat, a intrat în bucuria lui Hristos, Împăratul şi Stăpânul.
Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Publiu, episcopul atenienilor.
Tot în această zi, pomenirea sfintei cuvioasa Ipomoni (cca. 1372 – 1450)
Sfânta Cuvioasă Ipomoni (cca. 1372 – 1450) – foto preluat de pe doxologia.ro
Sfânta Ipomoni se numără în rândul acelor sfinţi pe care i-au dat Bisericii Ortodoxe, de-a lungul timpului, familiile imperiale şi familiile domnitorilor.
După numele purtat în lume, Elena Dragastes Paleologhina, aceasta a fost fiica împăratului slavilor Constantin Dragastes şi soţie a împăratului bizantin Manuil al II-lea Paleologul.
Numele „ipomoni” („răbdare”) l-a primit odată cu tunderea în monahism, moment petrecut după trecerea la cele veşnice a împăratului Manuil al II-lea.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Evenimentele Zilei de 13 martie în Istorie
Bătălia de la Badr (13 martie 624) – Scenă din Siyer-i Nebi , Hamza și Ali conducând armatele musulmane la Badr. Scrisul este Naskh otoman – foto preluat de pe en.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org
13 martie este a 72-a zi a calendarului gregorian și ziua a 73-a în anii bisecți.
Mai sunt 293 de zile până la sfârșitul anului.
Sărbători Religioase ale Zilei de 13 martie
Ortodoxe
Aducerea moaștelor Sf. Ier. Nichifor, patriarhul Constantinopolului
cititi si Calendar Ortodox 13 martie 2025
Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Nichifor (Secolul al IX-lea) – foto preluat de pe ziarullumina.ro
Cel între sfinţi părintele nostru Nichifor I (gr. Nikephoros), Mărturisitorul, a fost Patriarh al Constantinopolului în timpul iconoclasmului, la începutul secolului al IX-lea.
Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face în ziua de 2 iunie, iar aducerea moaştelor sale din Prokonnis la Constantinopol la 13 martie.
Greco-catolice
Aducerea moaștelor Sf. arhiepiscop Nichifor al Constantinopolului († 846)
Romano-catolice
Sf. Sabin, m.
Evenimentele Zilei de 13 martie în Istorie:
- 13 martie 1781 – Astronomul englez de origine germană William Herschel a descoperit planeta Uranus;
- 13 martie 1848 – Începutul revoluţiei burgheze în Austria;
- 13 martie 1900 – În Franța, ziua de muncă pentru femei și copii a fost limitată prin lege la 11 ore;
- 13 martie 1921 – Mongolia, sub conducerea lui Roman Ungern von Sternberg, și-a declarat independența față de China;
- 13 martie 1943 – Trupele naziste au lichidat ghetoul Cracovia, trimițând majoritatea evreilor de acolo la lagărul de exterminare Auschwitz.
13 martie anul 2/15/40 - S-a născut Apollonius din Tyana, filosof
Apollonius din Tyana – foto: ro.wikipedia.org
Apollonius din Tyana (n. cca 2/15/40 – d. cca 100/120) a fost un discipol al lui Pitagora.
S-a remarcat încă de tânăr prin capacitățile sale de vindecare și clarviziune. A călătorit foarte mult, răspândind cunoștințele dobândite.
Profesa artele hermetice și filozofia. Scopul său era de a demonstra lumii întregi că în spatele imaginilor icoanelor, al ceremoniilor religioase, al miracolelor de orice natură, se află Dumnezeu.
Despre Apollonius tradiția afirmă că a călătorit în Shambala, centrul spiritual al planetei. Credința propagată de predicatorul Apollonius din Tyana, contemporan cu Isus, n-a avut darul să se impună în lume, fiind ulterior dată aproape uitării, la fel ca și alte curente religioase marcante ale vremii (credința propagată de Simon Magul, cultul religios al zeului iranian Mithra și cultul zeiței egiptene Isis).
13 martie 600 - A decedat Leandro, episcopul de Sevilla, in timpul pastoririi caruia a fost abandonata erezia arianista in Spania vizigota.
San Leandro by Bartolomé Esteban Perez Murillo – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Este considerat sfant atat in Biserica Ortodoxa cat si in cea Catolica; (n.cca.534, in Cartagina).
13 martie 624 - Are loc Bătălia de la Badr din Hejaz, in vestul actualei Arabii Saudite.
Musulmanii condusi de profetul Muhammad i-au înfrânt pe pagani.
Bătălia de la Badr (17 Ramadan, anul 2 de la Hegira;( 13 martie 624) - Parte din Războaielor dintre musulmani şi tribul quraish – Profetul Mahomed stând împreună cu îngerul Jibril – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Bătălia de la Badr (17 Ramadan, anul 2 de la Hegira; 13 martie 624) a fost o bătălie-cheie din istoria islamului , şi a fost prima dintr-o serie de bătălii dintre arabii musulmani şi arabii păgâni din tribul Quraish , trib ce conducea oraşul Mecca .
Această bătălie, victorioasă pentru Mahomed şi oştenii săi -mujahidun (refugiati din Mecca la Medina) şi „Ansar” locali, menţionată şi în Coran a rămas în tradiţia istorică a islamului şi a arabilor ca o pildă a calităţilor militare ale lui Mahomed şi a succesului motivaţiei legate de noua credinţă monoteistă, însoţită de un spirit de disciplină şi un dispreţ faţă de moarte.
Descrierile acestei lupte se găsesc în izvoarele tradiţionale islamice, mai precis în scrierile Sira şi Maghazi, precum si in culegerile de Hadith.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
13 martie 1569 - A murit Ludovic I de Bourbon, proeminent general hughenot si fondator al casei de Condé; (n.7 mai 1530).
Ludovic de Bourbon-Condé, prinț de Condé – foto: ro.wikipedia.org
Ludovic de Bourbon-Condé, prinț de Condé (7 mai 1530 – 13 martie 1569) a fost un proeminent lider general hughenot, fondator al Casei de Condé, o ramură a Casei de Bourbon.
A fost cel de-al cincilea fiu a lui Charles de Bourbon, Duce de Vendôme, fratele mai mic a lui Antoine de Bourbon căsătorit cu Ioana a III-a a Navarrei (fiul lor, nepotul lui Condé, a devenit regele Henric al IV-lea al Franței).
Ca general în armata franceză, Condé a luptat în Bătălia de la Metz, în 1552, când François, Duce de Guise a apărat cu succes orașul de forțele împăratului Carol al V-lea, și în Bătălia de la St Quentin, în 1557.
După ce s-a convertit la protestantism, a fost suspectat de a fi implicat în Complotul de la Amboise în 1560.
Condé a fost ucis în Bătălia de la Jarnac, 1569. Fiul său Henri, a devenit, de asemenea, general huguenot.
13 martie 1615 - S-a născut Papa Inocenţiu al XII-lea; (d. 1700).
Papa Inocențiu al XII-lea – foto: ro.wikipedia.org
Papa Inocențiu al XII-lea (nume laic: Antonio Pignatelli; n. 13 iunie 1615 la Neapole; d. 27 septembrie 1700 la Roma) a fost un nobil neapolitan și papă al Romei din 1691 până în 1700.
13 martie 1741 - S-a născut Iosif al II-lea, împărat al Sfântului Imperiu Romano-German (d. 1790)
Iosif al II-lea – foto: ro.wikipedia.org
Iosif al II-lea, născut Joseph Benedikt August Johann Anton Michael Adam în Casa de Habsburg-Lothringen, (n. 13 martie 1741, Viena – d. 20 februarie 1790, Viena) a fost împărat al Sfântului Imperiu Roman între anii 1765-1790.
A fost, de asemenea, rege al Ungariei, Boemiei etc.
A fost primul fiu al împărătesei Maria Terezia și al soțului acesteia, împăratul Francisc I, cooptat la conducerea imperiului habsburgic după moartea tatălui său în anul 1765. Coregența a încetat la moartea mamei sale, în anul 1780.
În politica externă a intrat adesea în conflict cu mama sa, Maria Terezia, atunci când a impus în ciuda voinței acesteia, prima împărțire a Poloniei, în anul 1772 și a anexat Galiția la Austria.
În 1774 a obținut Bucovina de la Imperiul Otoman. A vizitat în mai multe rânduri, în anii 1768, 1770, 1773, 1783 și 1786, Banatul, Transilvania și Bucovina, unde a primit cu solicitudine petițiile oamenilor și a intrat în conștiința colectivă ca „bunul împărat”. Hotelul „Împăratul Romanilor” din Sibiu a fost denumit astfel în amintirea lui Iosif al II-lea.
Tot lui i se datorează numele comunelor grănicerești, învecinate, din județul Bistrița-Năsăud: Salva, Romuli, Parva și Nepos, în urma exlamației “Vă salut mici nepoți ai Romei” (în Latină: “Salve parvae nepos Romuli”).
În domeniul politicii religioase, Iosif al II-lea a fost adeptul iluminismului, secularizând averile mănăstirești, însă sprijinind emanciparea parohiilor.
A aprobat construirea a numeroase biserici ortodoxe din piatră în Transilvania, cum ar fi bisericile ortodoxe din Brașov și în special din Mărginimea Sibiului.
13 martie 1781 - Astronomul englez Sir William Herschel a descoperit planeta Georgium Sidus, cunoscută ulterior sub denumirea de Uranus.
Sir Frederick William Herschel – foto: ro.wikipedia.org
Sir Frederick William Herschel (în germană Friedrich Wilhelm Herschel n. 15 noiembrie 1738 Hanovra, Principatul Braunschweig-Lüneburg, Sfântul Imperiu Roman – d. 25 august 1822 Slough lângă Windsor, Marea Britanie) a fost un astronom, inventator și muzician britanic de origine germană.
Uranus se înfățișează ca un disc lipsit de trăsaturi în această poză facută de Voyager 2 în 1986 – foto: ro.wikipedia.org
Uranus este a șaptea planetă de la Soare și a treia că mărime (după diametru).
Uranus este mai mare ca diametru însă mai mică sub aspectul masei decât Neptun.
Plasat pe o orbită de 19 ori mai îndepărtată de Soare decât cea a Pământului, Uranus, ca și Neptun, primește foarte puțină căldură.
Cu un diametru de 52.000 km, Uranus este de 2 ori mai mic decât Saturn, dar de 5 ori mai mare decât Terra (Pământul).
Este înconjurat de inele întunecate și are 27 sateliți.
13 martie 1809 - Regele Gustav al IV-lea al Suediei a fost detronat in urma unei lovituri de stat.
Gustav IV Adolf - foto: ro.wikipedia.org
Gustav IV Adolf (n. 1 noiembrie 1778 în Stockholm; d. 7 februarie 1837 în St. Gallen), a fost rege al Suediei din anul 1792 si a fost ultimul rege al Suediei care a condus si Finlanda.
Domnia sa a fost de rău augur și s-a sfarsit brusc.
La 21 februarie 1808 Rusia a invadat Finlanda, care facea parte din Suedia, sub pretextul de a-i convinge pe suedezi să adere la Sistemul Continental al lui Napoleon.
Danemarca a declarat, de asemenea, război Suediei.
În doar câteva luni după aceea, aproape toată Finlanda a fost pierdută și anexată de Rusia, iar la 17 septembrie 1809, în urma Tratatului de la Hamina, Suedia a pierdut o treime din teritoriile sale estice în favoarea Rusiei.
La 29 martie, pentru a salva coroana de fiul său, Gustav a abdicat în mod voluntar, însă pe 10 mai, Parlamentul suedez, dominat de armată, a declarat că nu numai Gustav pierdea tronul ci toată familia sa.
La 5 iunie, ducele Carol a fost proclamat rege sub numele de Carol al XIII-lea al Suediei, după ce a acceptat o nouă constituție liberală, care a fost ratificată a doua zi.
Gustav și familia sa au părăsit Suedia în decembrie 1809. A divorțat în 1812.
Fostul rege, acum cunoscut sub numele de “Contele de Gottorp” sau “Colonelul Gustafsson” a dus o viață agitata, rătăcind prin Europa.
A murit într-o tavernă din St. Gallen, Elveția, alcoolic și fără nici un ban.
13 martie 1848 - Începutul revoluţiei burgheze în Austria.
Răscoala populară din Viena.
13 martie 1875 - A murit Ana Ipătescu, eroină a Revoluției de la 1848 din Țara Românească (n. 1805)
Ana Ipătescu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Ana Ipătescu (n. 1805, București, Țara Românească – d. 13 martie 1875, București, România) a fost o eroină a Revoluției de la 1848 din Țara Românească.
(…) În anul 1828, se mărită cu arendașul Ivancea Dimitrie, zis “Ulieru” de care se desparte în 1831, an în care îi moare și tatăl.
Din cauza conjuncturii în care se afla, se recăsătorește din interes cu Nicolae Ipătescu.
Ipăteștii au fost o familie de revoluționari pașoptiști, dar Ana este prima despre care există informații certe asupra activității desfășurate în zilele revoluției.
Datorită soțului ei, funcționar la Departamentul Vistieriilor, a participat la întâlniri ale societății secrete Frăția, unde a cunoscut pe câțiva dintre conducătorii care vor intra în guvernul revoluționar după izbucnirea revoluției la 9 iunie 1848.
Pe 19 iunie, lovitura contrarevoluționară a col. I. Odobescu și I. Solomon a creat un moment de cumpănă, membrii guvernului provizoriu fiind arestați.
Inițial, mulțimea a bătut în retragere.
„În acel moment de disperare, dinspre Podul Mogoșoaiei năvălește tânăra eroină Anica Ipătescu cu două pistoale în mână. Ea strigă din toate puterile «Moarte trădătorilor! Tineri, curaj, salvați libertatea!»” (Allgemeine Osterreichische Zeitung”, 20 iunie 1848).
Se aruncă asupra militarilor, fiind împușcată în piept, fiind însă doar rănită.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
13 martie 1881 - A fost asasinat țarul Alexandru al II-lea al Rusiei (1 martie conform calendarului iulian folosit atunci în Rusia).
A fost succedat de fiul său cel mare, Alexandru al III-lea.
Alexandru al II-lea al Rusiei – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Alexandru (Aleksandr) al II-lea Nicolaevici (n. 29 aprilie 1818, Moscova – d. 13 martie 1881, Sankt Petersburg), fiul lui Nicolae I al Rusiei, a fost Țarul (Împăratul) Rusiei de la 2 martie 1855 și până la asasinarea sa în 1881.
De asemenea, a fost și Mare Duce al Finlandei și a revendicat titlul de rege al Poloniei. A înfăptuit o reforma agrară in 1861, prin care erau eliberați țăranii de șerbie și aveau dreptul să cumpere pământul pe care îl munceau (cu termen de plată în 49 de ani).
Din cauza opoziției moșierimii, reforma a devenit un compromis care foarte apropiat de eșec, după eliberarea din iobăgie, țăranii rămanand în medie cu 30% mai puțin pământ spre cultivare, decât înaintea Edictului, fapt care se pare că l-a convins pe Alexandru, cu puțin timp înainte de asasinarea lui, să admită cererea insistentă a societății și chiar a unei părți a nobilimii de adâncire a reformelor, prin înființarea unui parlament (Duma).
A continuat politica de cuceriri:
1858 – anexează ținutul Amur, care aparținea Chinei
1859 – supune Caucazul de răsărit, după un război care a durat aproape 50 de ani
1863 – înăbușește răscoala din Polonia, urmată de represalii sângeroase
1864 – supune Caucazul de apus
1865 – cucerește Tașkentul
1867 – cucerește Turkestanul
1868 – cucerește Samarkandul și Buhara
1873 și 1876 – cucerește hanatele Hivei și Kokand, din Asia Centrală
1877 – 1878 – poartă războiul ruso-turc.
În martie 1881 este asasinat de anarhiști.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
Alexandru al III-lea al Rusiei – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Alexandru al III-lea al Rusiei (n. 10 martie 1845 – d. 1 noiembrie 1894) a fost împărat al Rusiei din 13 martie 1881 până la decesul său în 1894.
Spre deosebire de tatăl său, Alexandru al III-lea a fost de-a lungul întregii sale domnii un împărat conservator care a dus pe culmi noi principiul „Autocrație, ortodoxie și naționalism” al lui Nicolae I.
Un slavofil convins, Alexandru al III-lea a crezut că Rusia poate fi salvată de la haos prin îndepărtarea rușilor (în frunte chiar cu el) de influența ocidentală subversivă.
Cel mai important sfătuitor al țarului a fost Constantin Petrovici Pobedonosțev, profesor particular al lui Alexandru al III-lea și al fiului acestuia, Nicolae al II-lea, și conducătorul Sfântului Sinod din 1880 până în 1895.
El îi învățase pe elevii lui imperiali să se teamă de libertatea cuvântului și de presă și să urască democrația, constituția și sistemul parlamentar.
În timpul lui Pobedonosțev, revoluționarii au fost persecutați, iar politica de rusificare a căpătat o dezvoltare copleșitoare în tot imperiul.
În timpul domniei lui Alexandru al III-lea, s-a consfințit alianța cu Franța republicană, Rusia bucurându-se de credite importante din această țară pentru dezvoltarea industriei naționale.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
13 martie 1881 - S-a născut actorul român Tony Bulandra; (d. 1943).
Tony Bulandra - foto preluat de pe www.istoriafilmuluiromanesc.ro
Tony Bulandra (n. 13 martie 1881, Tîrgoviște – d. 5 aprilie 1943, București) a fost un renumit actor român.
A urmatt studiile la Conservatorul de Artă Dramatică din București sub îndrumarea lui Constantin I. Nottara.
În 1902 debutează pe scena Teatrului Național din București în piesa „Pygmalion” a lui Bengescu-Dabija, în rolul lui Phadael.
Înființează în 1914 împreună cu acestea Compania dramatică Mărioara Voiculescu-Bulandra, iar în 1924 Compania Bulandra-Maximilian-Storin.
Tony Bulandra a fost căsătorit cu Lucia Sturdza-Bulandra (1873 – 1961).
Distins protagonist al scenei românești.
Societar al teatrului Național București. Prezență ocazională în film: Trenul fantomă (1933); Dragoste la mănăstire (1912); Amor fatal (1911)
13 martie 1887 - S-a nascut generalul român Gheorghe Mihail; (d.2 februarie 1982).
Gheorghe Mihail - foto preluat de pe ro.wikipedia.org
A participat la campania din Bulgaria din 1913 în fruntea unei companii din Regimentului 34 Infanterie Constanța.
În toamna anului 1916, proaspătul maior Gheorghe Mihail se distinge în luptele de pe Valea Buzăului la comanda Batalionului 2, fiind rănit la 7 octombrie.
Refăcut s-a întors la comanda unității sale, cu care a participat la Bătălia de Mărășești.
Batalionul II/Regimentul 34 Infanterie a rezistat pe poziții și respins 3 atacuri succesive, câștigând timpul necesar intervenției rezervelor și luând 62 de prizonieri și 2 mitraliere.
octombrie 1933 – Șef al Secției Informații a Marelui Stat Major
noiembrie 1937 – ianuarie 1938 – Șef al Casei Militare Regale
februarie – octombrie 1939 – Subsecretar de Stat la Ministerul Apărării Naționale
4 iulie 1940 – Vicepreședinte al Consiliului de Miniștri,
Evenimentele de la 23 august 1944 l-au găsit la București.
A fost numit imediat Șef al Marelui Stat Major și a ordonat Armatelor 3 și 4, aflate pe frontul din Moldova, să se retragă pe linia Adjud-Nămoloasa-Focșani-Brăila și să se opună oricărei încercări de dezarmare.
Până la 31 august a coordonat lichidarea trupelor germane de pe teritoriul românesc.
A refuzat categoric cererea mareșalului Malinovski de a desființa diviziile române din interiorul țării sau a de le trimite pe front.
A refuzat de asemenea să semneze Protocolul de colaborare militară, a cerut în repetate rânduri eliberarea soldaților luați prizonieri de sovietici în Moldova dupa 24 august, dar fără succes.
Demisionează pe data de 12 octombrie 1944 datorită neînțelegerilor cu noii aliați, și a faptului că nu era de acord cu depășirea frontierelor din anul 1940 de trupele române.
Pe 20 ianuarie 1948 este arestat și judecat împreună cu Ion Gigurtu și alți membri ai cabinetului său pentru măsurile luate împotriva comuniștilor în 1940.
A fost condamnat pe 23 ianuarie 1957 la 12 detenție riguroasă și confiscare a averii, trecând prin penitenciarele Văcărești, Pitești, Ocnele Mari, Sighet și Jilava.
A fost eliberat de la închisoarea de la Jilava pe 10 octombrie 1957 pe baza decretului de amnistie din 25 septembrie 1957.
A decedat aproape 25 de ani mai târziu, pe 2 februarie 1982.
13 martie 1891 - S-a născut Felix Aderca, prozator, dramaturg, poet român; (d. 1962).
Felix Aderca – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Felix Aderca sau F. Aderca (născut ca Froim Zelig Adercu sau Froim Zelig (Froim Zeilic) Aderca, cunoscut şi ca Zelicu Froim
Adercu sau Froim Aderca; n. 26 martie 1891 (S.V. 13 martie), Puieşti, judeţul Tutova – d. 12 decembrie 1962, Bucureşti) a fost un prozator, romancier, poet, dramaturg, estetician, eseist şi critic literar român, de origine evreiască, considerat ca un reprezentant al modernismului literar în cadrul literaturii române.
A luat parte la ședințele cenaclului Sburătorul, coordonat de Eugen Lovinescu.
S-a remarcat ca poet simbolist, autor de povestiri și romancier (Omul descompus), autor al unuia dintre primele romane de anticipație din literatura română, Orașele scufundate.
A fost căsătorit cu Rubina Aderca (n. Penchas) 1912-1925, apoi cu poeta Sanda Movilă. Este tatăl lui Marcel Aderca, de asemenea scriitor.
13 martie 1892 - A avut loc Conferinţa extraordinară a Partidului Naţional Român din Transilvania, in care a fost definitivat textul Memorandumului, redactat de patriotul transilvănean Iuliu Coroianu.
13 martie 1893 - Începe la Bucureşti a Congresul de constituire a Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din România (PSDMR).
A durat pana la 3 aprilie 1893, fiind primul partid politic muncitoresc din România. Congrese ale P.S.D.M.R. au urmat în 1894, 1897, 1898 şi 1899.
13 martie 1900 - În Franţa, ziua de muncă pentru femei şi copii a fost limitată prin lege la 11 ore.
Munca copiilor într-o mină de cărbune, Statele Unite ale Americii, c. 1912. Fotografie de Lewis Hine – foto: en.wikipedia.org
13 martie 1900 - S-a născut Giorgios Seferis, poet grec, laureat al Premiului Nobel; (d.20 septembrie 1971).
Giorgos Seferis – foto: ro.wikipedia.org
Giorgos Seferis (n. 13 martie 1900, Urla, lângă Smyrna, azi în Turcia; d. 20 septembrie 1971), poet grec contemporan. A fost unul dintre cei mai importanti poeti greci ai secolului 20 și laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1963.
13 martie 1901 - A murit Benjamin Harrison, al 23-lea preşedinte al SUA; (n. 1833). Harrison a fost înaintea mandatului prezidențial senator de Indiana.
Benjamin Harrison este nepotul lui William Henry Harrison, cel de-al nouălea președinte al Statelor Unite ale Americii (4 martie 1841 – 4 aprilie 1841).
A participat la Războiul civil în calitate de colonel de infanterie, pentru scurt timp și general de brigadă. A câștigat mandatul prezidențial prin voturile electorilor, deși pierduse alegerile populare.
13 martie 1907 - S-a născut Mircea Eliade, prozator, istoric al religiilor, romancier, eseist; (d. 1986).
Mircea Eliade – foto: ro.wikipedia.org
Mircea Eliade (n. 13 martie 1907, București – d. 22 aprilie 1986, Chicago) a fost istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filozof și profesor român la Universitatea din Chicago.
Filozof și istoric al religiilor, Eliade a fost profesor la Universitatea din Chicago din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962, naturalizat cetățean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor.
Autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine documentate.
Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite.
Este membru post-mortem al Academiei Române (din 1990)
13 martie 1910 - Apare la Bucureşti, România, revista săptămînală social-politică şi literară “Facla’ sub conducerea lui N.D.Cocea.
Ulterior revista va apărea sub redacţia lui Ion Vinea, cu întreruperi, pînă în 1940.
Nicolae D. Cocea - foto: ro.wikipedia.org
Nicolae D. Cocea (n. 29 noiembrie 1880, Bârlad – d. 1 februarie 1949, București), avocat, scriitor, jurnalist, publicist român și politician comunist.
13 martie 1917 - A fost semnat de către cancelarul Bethmann-Hollweg şi ministrul de Externe austro-ungar Ottokar Czernin, Documentul de la Viena, prin care se prevedea anexarea României la Austro-Ungaria în caz de victorie a puterilor centrale în Primul Război Mondial.
Ottokar Czernin – foto: ro.wikipedia.org
Ottokar Czernin (nume complet Ottokar Theobald Otto Maria Czernin; n. 26 septembrie 1872, Castelul Dimokur, Boemia – d. 4 aprilie 1932, Viena) a fost un diplomat și politician austriac, ministrul de externe al Imperiului Austro-Ungar în timpul Primului Război Mondial, în perioada decembrie 1916-aprilie 1918.
Anterior, între 1913-1916, a fost ambasadorul Austro-Ungariei la București.
Este considerat artizanul Păcii de la Brest-Litovsk cu Rusia (3 martie 1918), și al Păcii de la Buftea-București cu Regatul României (7 mai 1918).
13 martie 1917 - În localul redacţiei ziarului Cuvînt moldovenesc din Chişinău, este convocată şedinţa în cadrul căreia un grup de intelectuali intre care se aflau Pantelimon Halippa, P.Gore, V.Harea, O.Ghibu, R.Cioflec, au discutat despre crearea unei organizaţii politice în Gubernia Basarabia, aflata sub stapanire ruseasca
Pe 18 martie 1917, în cadrul aceleiaşi redacţii a ziarului, cu participarea a 21 persoane, se decide crearea Partidului Naţional Moldovenesc şi se adoptă programul acestuia.
13 martie 1920 - Este demis guvernul Alexandru Vaida-Voievod, în componenţa căruia au fost şi trei basarabeni : Ion Pelivan – ministru al justiţiei, Ion Inculeţ şi Pantelimon Halippa – miniştri secretari de stat.
Urmează un nou guvern în frunte cu generalul Alexandru Averescu care va dizolva Parlamentul României la 25 martie 1920.
13 martie 1920 - Este promulgată legea pentru reforma agrară în Basarabia, România.
Legea fusese adoptată de Sfatul Ţării la 27 noiembrie 1918.
Sfatul Tarii din Republica Democratica Moldoveneasca (Basarabia) – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
13 martie 1921 - Mongolia, sub conducerea lui Roman Ungern von Sternberg, și-a declarat independența față de China.
13 martie 1925 - În statul american Tennessee, predarea Teoriei evoluţioniste în şcoliile publice a fost interzisă prin lege.
13 martie 1928 - Premiera filmului Maiorul Mura, singura peliculă ce păstrează prezenţa pe ecran a actorului Gheorghe Timică.
13 martie 1930 - Clyde W. Tombaugh anunţă descoperirea planetei Pluto.
Pluto fotografiat de sonda spațială New Horizons la 13 iulie 2015 – foto: ro.wikipedia.org
Pluto (numit adesea Pluton, mai ales în lucrări mai vechi) este o planetă pitică din Sistemul Solar, a doua ca masă după Eris și, ca volum, cea mai mare planetă pitică.
A fost descoperită în anul 1930 de către astronomul american Clyde William Tombaugh.
Obiectele cu orbite asemănătoare cu cea a lui Pluto se mai numesc plutine.
Până în 2006 a fost considerată a noua planetă a Sistemului Solar, atât în ordinea distanței față de Soare, cât și a descoperirii.
Pluton împreună cu satelitul său Charon sunt uneori considerate sistem binar, deoarece baricentrul orbitelor nu se află în interiorul niciunuia dintre cele două corpuri.
Pluto și Charon văzute de New Horizons (culori accentuate; 13 iulie 2015) – foto: ro.wikipedia.org
13 martie 1934 - S-a născut, în studiourile Walt Disney, celebrul personaj de desen animat Donald Duck, care a debutat în filmul “The little hen”, la 9 iunie 1934.
În anul 1943, Donald devine, cu adevărat un star şi primeşte Premiul Oscar pentru rolul din The Fuerhrer’s Face.
13 martie 1936 - A avut loc premiera absolută, la Opera Mare din Paris, a tragediei Oedip de George Enescu.
13 martie 1945 - A avut loc, la Cluj, şedinţa solemnă a guvernului României cu prilejul instituirii administraţiei româneşti asupra întregii Transilvanii.
13 martie 1948 - Au fost inaugurate uzinele Honda, punandu-se bazele Honda Motor Co. – care in scurt timp va cunoaste si succesul ca urmare a productiei de biciclete motorizate. In anii ’50 Honda devine leader mondial in industria de motociclete.
13 martie 1952 - S-a născut regizorul Cristian-Valeriu Hadji-Culea.
13 martie 1954 - A început “Bătălia de la Dien Bien Phu” (13 martie – 7 mai 1954)
“Bătălia de la Dien Bien Phu” (13 martie – 7 mai 1954) – Trupele Viet Minh își plantează steagul deasupra cartierului general francez capturat de la Dien Bien Phu – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Bătălia de la Điện Bien Phu a fost o confruntare din Primul Război din Indochina dintre Corpul Expediționar Francez din Orientul Îndepărtat și forțele vietnameze comuniste-naționaliste.
Ocupat de francezi în noiembrie 1953, acest orășel mărunt și zona din jurul lui în anul următor a devenit teatrul uneia dintre cele mai violente bătălii dintre corpul expediționar francez compus din diverse unități franceze, trupe coloniale și autohtone sub comanda colonelului de Castries (înaintat la gradul de general în timpul bătăliei) și trupele vietnameze (Việt Minh) comandați de generalul Giáp.
Lupta a avut loc în perioada martie-mai 1954 și a culminat cu o înfrângerea zdrobitoare a forțelor franceze, înfrângere care a grăbit și a influențat negocierile viitoare de la Geneva cu privire la Indochina, acordurile fiind semnate în iulie 1954, care a instaurat împărțirea Vietnamului de-a lungul paralelei 17 .
cititi mai mult pe en.wikipedia.org
13 martie 1969 - Apollo 9 se întoarce în siguranță pe Pământ după ce a testat Modulul Lunar.
De la stânga la dreapta: McDivitt, Scott, Schweickart – Programul Apollo – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Apollo 9 a fost primul zbor uman al modulului de comandă și serviciu (CSM) împreună cu modulul lunar (LM) din cadrul programului Apollo.
Echipajul său de trei oameni, format din comandantul misiunii Jim McDivitt, pilotul modulului de comandă David Scott, și pilotul modulului lunar Rusty Schweickart a testat mai multe aspecte critice pentru aselenizare, inclusiv motoarele modulului lunar, sistemele portabile de întreținere a vieții, sistemele de navigare, și manevrele de conectare.
Misiunea a fost a doua misiune umană lansată cu o rachetă Saturn V, și a fost a treia misiune umană a programului Apollo.
După lansarea de la 3 martie 1969, echipajul a petrecut zece zile pe o orbită joasă în jurul Pământului.
Cei trei au efectuat primul zbor uman al modulului lunar, prima conectare și extragere a unui modul lunar, o ieșire în spațiu în doi, și prima conectare a două nave spațiale cu echipaj uman.
Misiunea a demonstrat că modulul lunar este pregătit pentru zborul spațial uman.
Alte teste, efectuate în cadrul misiunii Apollo 10, aveau să pregătească modulul lunar pentru scopul său suprem, aselenizarea.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org
Modulul lunar Apollo 14 Antares pe suprafața Lunii, februarie 1971 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Modulul lunar Apollo (ML) a fost una din componentele Astronavei Apollo al cărei principală funcție era transportul astronauților de pe orbita Lunii pe Lună și înapoi.
Astronava Apollo a fost construită în cadrul Programului Apollo de aselenizare, al guvernului SUA.
Modulul avea 4,4 m înălțime, 4,3 m diametru și avea un echipaj format din 2 persoane.
“Trenul” de aselenizare avea 4 picioare.
Masa totală a modulului era de 15.264 kg din care 10.334 kg cântărea modulul de coborâre și restul modulul de ascensiune.
(…) Primul zbor al unui modul lunar a avut loc pe 22 ianuarie 1968, când modulul LM-1 a fost lansat (fără oameni) cu o rachetă Saturn IB pentru testarea sistemelor de propulsie pe orbită.
Următorul zbor al modulului lunar (LM-3) a fost pe 3 martie 1969, în cadrul misiunii Apollo 9.
A fost primul zbor al modulului lunar cu astronauți (echipajul McDivitt, Scott și Schweickart), care au testat o serie întreagă de sisteme pe orbita Pământului: andocarea și separarea modulelor lunar și de serviciu, trecerea astronauților dintr-un modul în celălalt, precum și propulsia modulului lunar.
Misiunea Apollo 10, lansată pe 18 mai 1969, a realizat alte teste, de astă dată pe orbita lunară.
Modulul lunar s-a separat și a coborât până la distanța de 10 km de suprafața Lunii.
Primul modul lunar care a aselenizat și s-a ridicat de pe suprafața lunară a fost modulul “Eagle” (“Vulturul”), în cadrul misiunii Apollo 11.
Modulele lunare ale misiunilor Apollo 12 și Apollo 14 au realizat aselenizări la punct fix, având computere de bord și tehnici de navigație îmbunătățite.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
13 martie 1977 – Difuzarea în România a primului episod al serialului Toate pînzele sus.
Toate pînzele sus este un serial de televiziune al Televiziunii Naționale Române (TVR), o adaptare cinematografică după romanul cu același nume, Toate pânzele sus!, al scriitorului Radu Tudoran.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
13 martie 1979 - Intră în vigoare Sistemul Monetar European (SME). A fost creat cu scopul de a controla fluctuațiile cursurilor de schimb în țările Comunității Europene, cu excepția Marii Britanii.
13 martie 1988 - Tunelul Seikan, cel mai lung tunel feroviar din lume (53,85 km) cu un segment submarin, se deschide între Aomori și Hakodate, Japonia.
Tunelul Seikan este al doilea cel mai lung tunel feroviar din lume, având o lungime totală de 53,85 km, din care partea submarină măsoară 23,3 km.
În 2016 a fost detronat în clasamentul celor mai lungi tunele feroviare de Tunelul de bază Gotthard, din Elveția, lung de circa 57 km.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
13 martie 1992 - În estul Turciei, un cutremur de 6,8 pe scara Richter face peste 500 de victime.
13 martie 1996 - S-a desfăşurat, în localitatea egipteană Sharm el-Sheikh, la iniţiativa SUA, prima reuniune internaţională la nivel înalt consacrată luptei împotriva terorismului şi continuării procesului de pace în Orientul Mijlociu.
13 martie 2000 - Prima vizită în Vietnam a unui şef al Pentagonului, William Cohen, de la încheierea războiului dintre SUA şi această ţară (1973).
13 martie 2003 - Un articol din revista Nature informează că în nordul Campaniei, Italia, s-au găsit urme de pași de hominid vechi de 350.000 de ani
13 martie 2009 - A avut loc, la Bacău, primul zbor pe un avion supersonic (MIG – 21 Lancer) a unei femei pilot din România (sublocotenent Simona Măierean).
Simona Maierean – foto: ro.wikipedia.org
Simona Maierean (n. 17 aprilie 1984 la Comăneşti, Suceava) este o femeie ofiţer de aviaţie din România, fiind prima româncă ce a zburat cu un avion supersonic.
Acest zbor a avut loc pe 13 martie 2009, iar aparatul de zbor a fost un MiG-21 LanceR.
13 martie 2013 - Conclavul Cardinalilor a ales cel de-al 266-lea Suveran Pontif.
A fost ales Jorge Mario Bergoglio, care și-a ales numele de Papa Francisc.
![Papa Francisc, născut Jorge Mario Bergoglio, (n. 17 decembrie 1936, Buenos Aires) este al 266-lea episcop al Romei și papă al Bisericii Catolice, ales la 13 martie 2013 de către conclavul cardinalilor. Din 1998 a fost arhiepiscop de Buenos Aires. Este primul papă neeuropean după papa Grigore al III-lea (731-741).[1][2] De asemenea, este primul papă originar de pe continentul american și primul papă iezuit - in imagine, Papa Francisc în 2014 - foto: ro.wikipedia.org](https://www.unitischimbam.ro/wp-content/uploads/2015/12/Papa-Francisc-e1450283892345.png)
Papa Francisc în 2014 – foto: ro.wikipedia.org
Din 1998 a fost arhiepiscop de Buenos Aires.
Este primul papă neeuropean după papa Grigore al III-lea (731-741).
De asemenea, este primul papă originar de pe continentul american și primul papă iezuit.
13 martie 2019 - Laserul ELI-NP de la Măgurele, parte a Proiectului european ELI, devine cel mai puternic sistem laser realizat vreodată, atingând o putere de 10 Petawatt.
Extreme Light Infrastructure (ELI) este un proiect european ESFRI (European Strategy Forum on Research Infrastructures) pentru investigarea interacțiilor lumină-materie la cele mai mari intensități și cele mai scurte scări de timp.
El are drept scop găzduirea câtorva dintre cele mai intense lasere din lume, dezvoltarea de noi oportunități de cercetare interdisciplinară cu lumină și radiație secundară provenind de la aceste lasere și punerea lor la dispoziția unei comunități științifice internaționale.
Instalațiile urmează să fie amplasate în patru baze de cercetare exploatate în mod integrat; trei dintre acestea sunt în curs de implementare în Cehia, Ungaria și România, pentru un volum total de investiții de aproape de 850 de milioane de euro provenind îndeosebi de la Fondul European de Dezvoltare Regională.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
13 martie 2023 - La Premiile Oscar, “Orice, oriunde, oricând” a primit șapte distincții, între care cel mai bun film și cea mai bună actriță, Michelle Yeoh.
“Orice, oriunde, oricând” (în engleză “Everything Everywhere All at Once“) este un film științifico-fantastic de acțiune pentru familie din 2022 scris și regizat de Daniel Kwan și Daniel Scheinert, sub pseudonimul Daniels.
Rolurile principale au fost interpretate de actorii Michelle Yeoh, Stephanie Hsu, Ke Huy Quan și Jamie Lee Curtis.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org