Evenimentele Zilei de 12 martie în Istorie

12 martie 1990: În timpul manifestaţiei populare maraton din Piaţa Operei din Timişoara, care începuse cu o zi in urma, la 11 martie 1990, a fost adoptată Proclamaţia de la Timişoara - foto preluat de pe www.agerpres.ro

Proclamaţia de la Timişoara

foto preluat de pe www.agerpres.ro

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.comro.wikipedia.org

 

12 martie este a 71-a zi a calendarului gregorian și ziua a 72-a în anii bisecți.

Mai sunt 294 de zile până la sfârșitul anului.

 

Sărbători Religioase ale Zilei 12 martie


 

Ortodoxe

Sf. Cuv. Teofan Mărturisitorul; Sf. Ier. Grigorie Dialogul, episcopul Romei; Sf. Cuv. Simeon Noul Teolog

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Cuvios Teofan Mărturisitorul, Sfântul Grigorie Dialogul, Episcopul Romei, Sfântul Simeon Noul Teolog Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Cuvios Teofan Mărturisitorul, Sfântul Grigorie Dialogul, Episcopul Romei, Sfântul Simeon Noul Teolog Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro

 

Greco-catolice

Sf. cuv. Teofan († 817); Sf. papă Grigore Dialogul.

 

Romano-catolice

Ss. Inocenţiu I, pp.; Alois Orione, pr.; Maximilian, martir. R

 

Sărbători Internaţionale ale Zilei de 12 martie


 

Ziua internaţională împotriva cenzurii cibernetice

foto preluat de pe: wccftech.com

foto preluat de pe: wccftech.com

În fiecare an, la 12 martie este marcată Ziua internaţională împotriva cenzurii cibernetice, fiind o modalitate extraordinară pentru a atrage atenţia asupra libertăţii de navigare pe internet a fiecărei persoane pe fondul măsurilor luate de guvernele lumii privind programele de supraveghere în masă la adăpostul invocării raţiunilor de siguranţă naţională.

Când dreptul tău la confidenţialitate digitală este ameninţat, la fel se întâmplă şi cu dreptul tău privind libertatea de expresie”, potrivit lui Gabriel Cubbage, director executiv al companiei AdBlock, conform www.amnestyinternational.com.

Reporteri Fără Frontiere şi Amnesty International au avut iniţiativa marcării acestei zile pentru prima dată la 12 martie 2008.

Într-o scrisoare publică, Jean Francois Julliard, secretar general al Reporteri Fără Frontiere, şi Larry Cox, director executiv al Amnesty International, cereau factorilor decizionali ai companiilor Google, Microsoft şi Yahoo! să ia în considerare marcarea acestei zile.

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Sărbători Naţionale ale Zilei de 12 Martie


 

Romania – Ziua Gărzii Naţionale de Mediu

În fiecare an, la 12 martie, este sărbătorită Ziua Gărzii Naţionale de Mediu, marcând, astfel, data înfiinţării acesteia, de către Guvernul României, în anul 2003. Garda Naţională de Mediu este un corp specializat de inspecţie şi control, care urmăreşte respectarea legii în domeniul protecţiei mediului, în scopul prevenirii şi descurajării fenomenelor infracţionale.

Înfiinţarea Gărzii Naţionale de Mediu s-a impus ca o măsură pentru conservarea resurselor naturale şi pentru asigurarea unui mediu sănătos, în condiţiile creşterii numărului de factori care poluează mediul, a actelor şi a faptelor infracţionale la adresa fondului forestier şi cinegetic, precum şi a creşterii agresivităţii autorilor acestora, se arată pe site-ul oficial al instituţiei, http://www.gnm.ro.

Are atribuţii specifice în domeniul controlului poluării, controlului gestiunii deşeurilor, substanţelor şi amestecurilor periculoase şi în domeniul controlului biodiversităţii şi al ariilor naturale protejate.

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Gabon: Ziua națională. Aniversarea fondării Partidului Democratic Gabonez (1968)

Mauritius: Ziua națională. Aniversarea proclamării independenței (1968)

 

Evenimentele Zilei de 12 martie în Istorie:

- 12 martie 1622 – Ignațiu de Loyola a fost canonizat de Biserica Catolică;

- 12 martie 1938 – Germania nazistă a anexat Austria;

- 12 martie 1940 – Uniunea Sovietică a impus Finlandei tratatul de la Moscova, prin care aceasta a fost obligată să cedeze sovieticilor Istmul Karelia;

- 12 martie 1990 – A fost adoptată Proclamația de la Timișoara.


 

12 martie 604 - A murit papa Grigore cel Mare, părinte al Bisericii crestine.

Sf. Papă Grigore I, cunoscut ca Grigore cel Mare [lat. Sanctus Gregorius Magnus] și ca Grigore Dialogul (* cca. 540, Roma - † 12 martie 604, Roma), papă al Romei din 590 până la moartea sa, pe 12 martie 604. Este doctor al Bisericii și unul dintre cei șase părinți apuseni ai Bisericii, alături de Ambrozie, Augustin de Hipona, Ieronim, Tertulian și Ciprian de Cartagina. A fost și primul călugăr care a devenit papă. Este recunoscut ca sfânt imediat după moartea sa, atât în Biserica Romano-Catolică cât și în Biserica Ortodoxă (Răsăriteană). Jean Calvin îl admiră pe papa Grigore și îl citează în lucrarea sa Învățătura religiei creștine. Este patronul muzicienilor, cântăreților, studenților și al învățătorilor. Considerat unul din cei mai însemnați papi din istorie  - in imagine, Papa Grigore I cel Mare, pictură de Antonello da Messina  - foto: ro.wikipedia.org

Papa Grigore I cel Mare, pictură de Antonello da Messina – foto: ro.wikipedia.org

Sf. Papă Grigore I, cunoscut ca Grigore cel Mare [lat. Sanctus Gregorius Magnus] și ca Grigore Dialogul (* cca. 540, Roma – † 12 martie 604, Roma), papă al Romei din 590 până la moartea sa, pe 12 martie 604.

Este doctor al Bisericii și unul dintre cei șase părinți apuseni ai Bisericii, alături de Ambrozie, Augustin de Hipona, Ieronim, Tertulian și Ciprian de Cartagina.

A fost și primul călugăr care a devenit papă. Este recunoscut ca sfânt imediat după moartea sa, atât în Biserica Romano-Catolică cât și în Biserica Ortodoxă (Răsăriteană). Jean Calvin îl admiră pe papa Grigore și îl citează în lucrarea sa Învățătura religiei creștine.

Este patronul muzicienilor, cântăreților, studenților și al învățătorilor. Considerat unul din cei mai însemnați papi din istorie.

 

12 martie 1316 - A decedat Stefan Dragutin, al 14-lea rege al Serbiei (1276-1282).

El a condus Serbia până la abdicarea sa în anul 1282, când s-a imbolnavit.

S-a călugărit si și-a schimbat numele în Teokist. Ștefan Dragutin este venerat ca sfant de Biserica Ortodoxa din Serbia este venerat pe 12 noiembrie sau 30 octombrie.

 

12 martie 1365 - Întemeierea Universităţii din Viena.

Universitatea din Viena (în germană Universität Wien, în latină Universitas Vindobonensis alias Alma mater Rudolphina) este o universitate fondată în anul 1365 de arhiducele Rudolf al IV-lea din dinastia de Habsburg. În ordinea vechimii este a doua universitate din spațiul de Sfântului Imperiu Roman, după Universitatea Carolină din Praga, fondată în 1348 de împăratul Carol al IV-lea din dinastia de Luxemburg. Clădirea principală este opera arhitectului Heinrich von Ferstel (1883) - in imagine, Clădirea principală a Universităţii din Viena, construită în 1883 - foto: ro.wikipedia.org

Clădirea principală a Universităţii din Viena, construită în 1883 – foto: ro.wikipedia.org

Universitatea din Viena (în germană Universität Wien, în latină Universitas Vindobonensis alias Alma mater Rudolphina) este o universitate fondată în anul 1365 de arhiducele Rudolf al IV-lea din dinastia de Habsburg.

În ordinea vechimii este a doua universitate din spațiul de Sfântului Imperiu Roman, după Universitatea Carolină din Praga, fondată în 1348 de împăratul Carol al IV-lea din dinastia de Luxemburg. Clădirea principală este opera arhitectului Heinrich von Ferstel (1883).

 

12 martie 1507 - A murit Cesare Borgia, fiul Papei Alexandru al VI-lea, a carui viata l-a inspirat pe Nicolo Machiavelii care a scris ”Il Principe” (Principele).

Cesare Borgia (n. 13 septembrie 1475 – d. 12 martie 1507), Duce de Valentinois, a fost un nobil, condottiero, om politic și cardinal spaniol. A fost fiul papei Alexandru al VI-lea și al amantei sale, Vannozza dei Cattanei. A fost fratele lui Lucrezia Borgia, Giovanni Borgia, Duce de Gandia, și Gioffre Borgia, prinț de Squillace. A fost pe jumătate frate cu Don Pedro Luis de Borja (1460–1481) și Girolamo de Borja, copii ale unor mame necunoscute - in imagine, Portret al lui Cesare Borgia realizat de către Altobello Melone Bergamo, Accademia Carrara - foto: ro.wikipedia.org

Portret al lui Cesare Borgia realizat de către Altobello Melone
Bergamo, Accademia Carrara – foto: ro.wikipedia.org

Cesare Borgia (1475-1507), fiul natural al cardinalului spaniol Rodrigo Borgia, devenit papa Alexandru al VI-lea, in 1492, a intruchipat impreuna cu sora sa Lucrezia deriva si cinismul unei familii papale din perioada Renasterii a carei ”legenda neagra” a intrat in istorie. Cesare a fost inițial îngrijit pentru o carieră în biserica

A fost numit episcop de Pamplona la vârsta de 15 ani si cardinal la vârsta de 18 ani. Tatăl lui Cesare, Alexandru al VI-lea, și-a pus speranțele familiei Borgia în fratele lui Cesare, Giovanni care a fost numit căpitan-general al forțelor papale. Giovanni a fost asasinat in 1497 in circumstanțe misterioase: unele surse sugerând cum că Cesare ar fi fost ucigașul, deoarece dispariția lui Giovanni i-ar fi deschis în final o lung așteptată cariera in armată.

Cesare Borgia a fost acuzat de unii autori si de incest cu sora sa Lucrezia.

Pe data de 17 august, 1498 el a devenit prima persoană din istorie care a demisionat din funcția de cardinal.

În aceeași zi regele Franței Ludovic al XII-lea l-a numit pe duce de Valentinois.

Deși a fost un general extrem de capabil, Cesare avea probleme in a-si mentine domeniile de bunavointa papalitatii. patronajul papal.

Machiavelli citează dependența lui Cesare de bunăvoința papalității, aflatǎ sub controlul tatălui său.

Dacă Cesare ar fi putut să câștige favoarea noului papă, el ar fi fost un domnitor de mare succes.

Dupa moartea tatălui său (1503),noul Papă, Pius al III-lea l-a arestat, dupa care a reusit sa evadeze.

Cesare Borgia a fost capturat și întemnițat de către Gian Paolo Baglioni lângă Perugia.

Toate pǎmânturile sale au fost achiziționate de către Statul Papal.

Exilat în Spania, în 1504, el a fost închis în castelul La Mota, Medina del Campo, din care a scăpat și i s-a alăturat cumnatului sǎu, regele Ioan al III-lea de Navarra.

Regina Spaniei, Juana, a pus un preț pe capul lui. A murit în asediul de la Viana în Spania în noaptea dintre 11 și 12 martie 1507.

 

12 martie 1510 - Fostul domnitor al Munteniei, Mihnea (n.cca.1462), este asasinat la Sibiu de rivalul său Danciul şi de sarbul Dimitrie Iacsici.

Mihnea cel Rău a fost un domn al Țării Românești între 1508 și 1509, fiu al lui Vlad Țepeș. S-a aflat în conflict permanent cu boierii și a fost expulzat de pe tron cu ajutorul sultanului. S-a refugiat în Transilvania, unde a fost ucis un an mai târziu pe treptele Bisericii Parohiale din Sibiu - foto: ro.wikipedia.org

Mihnea cel Rău – foto: ro.wikipedia.org

Mihnea I „cel Rău” (n. februarie 1462 – m. 12 martie 1510, Sibiu), domn al Ţării Româneşti (între 23 aprilie şi 9 mai 1508 – între 12 şi 29 octombrie 1509).

Fiu natural al lui Vlad Ţepeş , a ocupat tronul cu ajutor otoman având sprijinul tuturor boierilor, după cum afirma într-o scrisoare către sibieni.

A dus o politică autoritară în dauna marii boierimi pe care o decimează, documentele acuzându-l de atrocităţi fără seamăn „prinse pre toţi boiarii cei mari şi aleşi şi-i muncii cu munci […], şi le luo toată avuţia”.

În aceste condiţii, boierii Craioveşti au fugit, în septembrie 1509, la sud de Dunăre lăsând averile pradă furiei domnului.

Ei reuşesc, cu sprijinul lui Mehmed beg, să obţină domnia pentru pretendentul lor, Vlad cel Tânăr. Turcii le pun la dispoziţie o armată, cu ajutorul căreia să-l alunge pe domn. S

esizând pericolul, Mihnea cedează tronul fiului său Mircea în octombrie 1509, rămânând în ţară până în ianuarie 1510, când Craioveştii, împreună cu armata otomană, au trecut Dunărea.

S-a stabilit la Sibiu, unde a fost asasinat la ieşirea din biserică, la data de 12 martie 1510. Catolic fiind, a fost înmormântat în biserica mare a Predicatorilor din Sibiu, lângă care a fost asasinat..

Unul din dușmanii cei mai aprigi ai sai a fost călugărul Gavril Protul, abate și cronicar al vremii.

 

12 martie 1622 - Ignatiu de Loyola si Francisco Xavier, fondatorii Ordinului Iezuiților, au fost canonizati ca sfinți de către Biserica Catolică.

 

12 martie 1685 - S-a născut teologul si filosoful irlandez George Berkeley; (d. 1753).

George Berkeley (12 martie 1685 – 14 ianuarie 1753) a fost un episcop irlandez cu descendență engleză, filozof și teoretician în domeniul educației, continuator empirist-conexionist a lui John Locke - foto: ro.wikipedia.org

George Berkeley – foto: ro.wikipedia.org

George Berkeley (12 martie 1685 – 14 ianuarie 1753) a fost un episcop irlandez cu descendență engleză, filozof și teoretician în domeniul educației, continuator empirist-conexionist a lui John Locke.

A dezvoltat teoria pe care a numit-o “imaterialism” (numita mai târziu idealism subiectiv).

Această teorie neagă existența substantei materiale, susținand că obiectele, cum ar fi mesele șau scaunele sunt doar idei in mintea oamenilor și, ca urmare, nu pot exista fără a fi percepute.

 

12 martie 1820 - A decedat exploratorul scotian Sir Alexander Mackenzie (n.1764),cunoscut pentru traversarea pe uscat a Canadei în 1793, de la Oceanul Atlantic, pana la Oceanul Pacific.

A fost prima traversare de la est la vest a Americii de Nord și a precedat cu zece ani expeditia lui Lewis si Clark.

 

12 martie 1821 - In timpul răscoalei lui Tudor Vladimirescu din Muntenia, sunt executaţi căpitanii Iova şi Ienciu, care prădaseră nişte boieri la Beneşti. Execuţia s-a făcut din ordinul lui Tudor Vladimirescu.

 

12 martie 1824 - S-a născut Gustav Robert Kirchhoff, fizician german, descoperitorul legilor care îi poartă numele şi al analizei spectrale; (m.17.10.1887).

 

12 martie 1832 - S-a născut Charles Boycott, proprietar irlandez împotriva căruia ţăranii de pe moşia sa au organizat, pentru prima dată în istorie, o formă de protest numită de atunci “boicot” (sistare organizată, totală sau parţială, a relaţiilor cu o persoană sau organizaţie, în semn de protest faţă de anumite acţiuni ale sale) (m.19.06.1897).

 

12 martie 1835 - Împăratul rus aprobă decizia Consiliului de Miniştri care nu-i mai obliga pe evrei să se stabilească în oraşele Basarabiei ţariste.

 

12 martie 1838 - Din iniţiativa şi sub conducerea lui George Bariţiu, apare la Braşov Gazeta de Transilvania, primul ziar politic şi informativ al românilor din Transilvania, cu rol important în lupta de eliberare naţională..

Ziarul şi-a încetat activitatea în 1946 din cauza presiunilor comuniste.

Întemeiat de George Barițiu, a apărut la Brașov, la 12 martie 1838, sub titlul de „Gazeta de Transilvania”, cu sediul redacției în Casa Mureșenilor. De la 3 ianuarie 1849 s-a numit „Gazeta transilvană”, iar de la 1 decembrie 1849 „Gazeta Transilvaniei”.

Între 1 ianuarie și 25 iunie 1838 a avut ca supliment „Foaie literară”, iar între 2 iulie 1838 și 24 februarie 1865 „Foaie pentru minte, inimă și literatură”- supliment cultural de sâmbătă și duminică.

Situându-se pe poziții democratice patriotice și iluministe, publicația lui Barițiu a avut un rol important în lupta politică a românilor din Transilvania, solidară cu cercurile progresiste din principate, unde era difuzată prin libraria lui Iosif Romanov.

În timpul revoluției de la 1848 din Transilvania, a militat pentru egalitatea în drepturi între naționalitățile din principat, unitatea națională a românilor de ambele părți ale Carpaților, desființarea iobăgiei în Țara Românească și Moldova (în Transilvania fusese desființată în timpul împăratului romano-german Iosif al II-lea) etc.

 

12 martie 1848 - Este raspandita Proclamaţia lui Simion Bărnuţiu prin care românii din Transilvania sunt chemaţi să se ridice la luptă pentru drepturile lor naţionale, recunoaşterea lor ca naţiune politică şi desfiinţarea iobăgiei.

 

12 martie 1863 - S-a nascut Gabriele D’Annunzio, poet, scriitor italian (romanele: “Inocentul”, “Triumful morţii”); (m.05.03.1938).

Gabriele d’Annunzio, principe de Montenevoso (n. 12 martie 1863, Pescara - d. 1 martie 1938, Gardone) a fost un poet, romancier, nuvelist și dramaturg italian, președinte al Academiei italiene - foto: ro.wikipedia.org

Gabriele d’Annunzio – foto: ro.wikipedia.org

Gabriele d’Annunzio, principe de Montenevoso (n. 12 martie 1863, Pescara – d. 1 martie 1938, Gardone) a fost un poet, romancier, nuvelist și dramaturg italian, președinte al Academiei italiene.

 

12 martie 1863 - S-a înfiinţat agenţia diplomatică română de la Belgrad.

Era prima agenţie diplomatică înfiinţată de România având caracter oficial, recunoscut atât de statul de reşedinţă, cât şi de celelalte puteri care aveau reprezentanţi la Belgrad.

 

12 martie 1868 - Încercare eșuată de asasinat asupra Prințului Alfred, Duce de Edinburgh, tatăl reginei Maria a României.

Alfred Ernest Albert, Duce de Saxa-Coburg și Gotha (n. 6 august 1844 – d. 30 iulie 1900) a fost al treilea duce de Saxa-Coburg și Gotha, domnind din 1893 până în 1900.

Era și membru al familiei regale a Regatului Unit, fiind cel de al doilea fiu al reginei Victoria și al principelui Albert de Saxa-Coburg și Gotha.

În Regatul Unit, la 24 mai 1866 i s-au acordat titlurile de Duce de Edinburgh, Conte de Kent și Conte de Ulster. A urmat unchiului său Ernst de Saxa-Coburg și Gotha în cadrul imperiului German la 23 August 1893.

 

12 martie 1876 - S-a născut Mustafa Kemal Atatürk, primul preşedinte al Republicii Turcia, considerat creator al Turciei moderne (m.10.11.1938).

Mustafa Kemal Atatürk (n. 12 martie 1881 la Selânik, Imperiul Otoman, azi Salonic, în Grecia - d. 10 noiembrie 1938 , Istanbul), militar și politician turc, născut în Macedonia, fondatorul și primul președinte al Republicii Turcia, fiul lui Ali Riza (Efendi) și Zübeyde (Hanim) foto: ro.wikipedia.org

Mustafa Kemal Atatürk 
foto: ro.wikipedia.org

Mustafa Kemal Atatürk (n. 12 martie 1881 la Selânik, Imperiul Otoman, azi Salonic, în Grecia – d. 10 noiembrie 1938 , Istanbul), militar și politician turc, născut în Macedonia, fondatorul și primul președinte al Republicii Turcia, fiul lui Ali Riza (Efendi) și Zübeyde (Hanim)

 

12 martie 1878 - S-a născut Constantin C. Popovici, matematician, astronom român (d. 1956)

Constantin C. Popovici (n. 12/24 martie 1878, Iași - d. 26 noiembrie 1956, București), matematician și astronom român, membru de onoare al Academiei Române - foto: ro.wikipedia.org

Constantin C. Popovici - foto: ro.wikipedia.org

Constantin C. Popovici (n. 12/24 martie 1878, Iași – d. 26 noiembrie 1956, București) a fost un matematician și astronom român, membru de onoare al Academiei Române. A înfiinţat Observatorul Astronomic (1913) de la Iaşi şi a condus Observatorul Astronomic din Bucureşti (1937-1943)

 

12 martie 1882 - Iosif Vulcan a publicat în „Familia” primul roman românesc feminin, „Elmira”, de Emilia Lungu.

 

12 martie 1885 - S-a născut (25 martie stil nou) Mateiu Caragiale, poet si prozator român, fiul lui I.L.Caragiale si al Mariei Constantinescu (“Craii de Curtea Veche”, “Remember”); (m.17.01.1936).

Mateiu Caragiale (n. 25 martie 1885, București – d. 17 ianuarie 1936, București) a fost un autor, istoric al heraldicii, poet și scriitor român, întâiul născut al lui Ion Luca Caragiale - foto: ro.wikipedia.org

Mateiu Caragiale - foto: ro.wikipedia.org

Mateiu Caragiale (n. 25 martie 1885, București – d. 17 ianuarie 1936, București) a fost un autor, istoric al heraldicii, poet și scriitor român, întâiul născut al lui Ion Luca Caragiale

 

12 martie 1889 - S-a născut Idris,regele Libiei ; (m. 1983).

 

12 martie 1894 - Au fost puse in vanzare primele sticle de Coca-Cola. De la sucul servit in pahar, s-a ajuns la imbutelierea bautarii care si-a dobandit in acest fel faima.

In 1899, doi tineri avocati din Chattanooga, Tennessee, s-au gandit ca pot crea o afacere in jurul Coca- Cola, astfel incat au incheiat un contract cu Griggs Candler, care la acea vreme detinea dreptul de productie si vanzare a acestei bauturi.

Cei doi, Benjamin F. Thomas si Joseph B. Whitehead, au obtinut astfel exclusivitatea pentru a comercializa Coca-Cola pe intreg teritoriul Statelor Unite ale Americii, pentru suma de… un dolar.

Afacerii i s-a mai alaturat un al treilea avocat, John T. Lupton. In acest punct a si inceput istoria bauturii a carei nume este cunoscut pe tot mapamondul.

 

12 martie 1907 - Răscoala Țărănească din 1907 atinge apogeul în Muntenia şi Oltenia. Demisia guvernului conservator prezidat de Gheorghe Cantacuzino.

Se formează un guvern liberal, în frunte cu Dimitrie A. Sturdza (cu I.I.C. Brătianu la Ministerul de Interne şi cu generalul Al. Averescu la Ministerul de Război).

Flacara răscoalelor ţărăneşti din România a cuprins toată Muntenia şi Oltenia, unde a cunoscut o violenţă deosebită.

La începutul secolului XX, în România, țărănimea constituia peste 80% din populație, majoritatea avand foarte puțin pămînt în poroprietate iar a zecea parte, chiar deloc.

Majoritatea țăranilor trăiau din ceea ce lucrau, în dijmă sau pe plată, la marii proprietari vecini.

În România acelei perioade, identic precum în Rusia, Polonia, Ungaria, existau proprietari de mari latifundii, care se întindeau pe zeci și chiar sute de mii de hectare.

Diferența enormă dintre suprafata de pămînt deținută de marii latifundiari și cea deținută de țărani, a constituit o primă cauză a nemulțumirilor țărănimii.

O altă cauză era impunerea țăranilor spre cultivare culturi destinate exclusiv exportului (grîu, rapiță, etc), din care marii latifundiari scoteau profituri maxime.

Orientarea agriculturii spre export vine încă din vremea principatelor românești cand, în urma tratatului de la Adrianopol (1829),s-a deschis comerțul cu occidentul.

Creșterea fenomenului arendășiei, constituie a treia și cea mai importantă cauză a răscoalei. Boierii nu se mai ocupau direct de administrarea proprietăților lor, trecînd cu traiul la oraș sau in strainatate.

Prin urmare, boierii și marii latifundiari, închiriau domeniile lor unor intermediari (arendași), primind în schimb o sumă fixă (arendă).

Arendașii, deseori străini de sat și chiar de neam, la rîndul lor încercau să obțină pe seama țăranului profituri cît mai mari într-o perioadă cît mai scurtă de timp.

Acestia fiind mult mai duri și neînduplecați decît boierii, ajunsesera să fie dușmanul principal al țărănimii din România.

Răscoala țărănească din 1907, pornita din nordul Moldovei a ajuns pînă în Oltenia, cuprinzînd toată România.

Mai multe proprietăți ale latifundiarilor au fost distruse, iar numeroși arendași au fost uciși sau răniți.

Guvernul conservator (Partidul Conservator) nu a putut face față situației, astfel încat liberalii lui Dimitrie Sturdza au preluat puterea și au folosit armata și tunurile împotriva rasculatilor.

Potrivit unui raport al Ministrului de Interne, 7807 participanti la rascoala au fost trimisi in judecata pentru devastari si 164 pentru omoruri.

Din prima categorie, cei mai multi au fost eliberati. In ceea ce priveste numarul mortilor acesta continua sa fie controversat.

Cifra avansata initial de autoritati a fost de 419. Aceasta a fost contestata de la bun inceput atat in presa vremii, cat si de observatorii straini. Ziarul “Adevarul” a lansat, in schimb cifra fantezista de 11.000 morti, cifra preluata cu entuziasm mai intai de socialistii din epoca si ulterior de comunistii lui Gheorghiu Dej si Nicolae Ceausescu.

În scop propagandistic au fost adunati cu cinism in zilele de 27-30 aprilie 1962, exact 11.000 tarani in marele pavilion de la actualul “Romexpo”, pentru a sarbatori, alaturi de membrii Marii Adunari Nationale, incheierea procesului de colectivizare a agriculturii, cu alte cuvinte deposedarea taranimii, prin forta, procese politice si omoruri, de pamantul cu care fusesera improprietariti mosii lor, tot din initiativa liberalilor dupa primul razboi mondial.

In 1907, dupa reprimarea dura si rapida a rascoalei, contele Schönburg, ministrul plenipotentiar al Austro-Ungariei la Bucuresti, dar si generalul Averescu au apreciat numarul mortilor intre 1000 si 2000.

Indiferent de numarul mortilor, de o parte si de alta a celor care s-au confruntat, indiferent de actele de vandalism si crimele savarsite de unii tarani rasculati, dar care la randul lor aveau dreptatea lor, evenimentele din primavara anului 1907 au constituit o mare tragedie nationala.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

12 martie 1907 - Este adoptat Steagul statului Idaho al Statelor Unite ale Americii.

 

12 martie 1910 - S-a născut compozitorul si dirijorul Dumitru Eremia; (d. 1975).

 

12 martie 1912 - S-a născut (la Târgu Neamț, România), poetul canadian de origine română Irving Peter Layton (Israel Pincu Lazarovitch, numele de fată al mamei sale fiind Flamplatz.

Irving Layton (n. 12 martie 1912 Târgu Neamț, România, d. 4 ianuarie 2006 Montreal, Canada) a fost un poet evreu canadian născut cu numele Israel Pincu Lazarovici, numele de fată al mamei sale fiind Flamplatz - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Irving Layton – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Familia sa a emigrat în 1913 în Canada și s-a stabilit la Montreal.

În 1934 s-a înscris la MacDonald College unde a obtinut in în 1939 licența în științe agricole. S-a înrolat în 1942 în armata canadiană, participand la razboiul antinazist.

Încă din anii ’40 a fost catalogat drept unul dintre cei mai prolifici,revoluţionari şi controversaţi poeţi ai şcolii „moderne” canadiene.

Reputaţia i s-a consolidat în anii ’50-’60, mai ales după publicarea lucrării „A Red Carpet for the Sun” în 1959. Unul dintre elevii săi celebri a fost Leonard Cohen, renumit muzician, scriitor, promotorul postmodernismului canadian. A decedat la 4 ianuarie 2006.

 

12 martie 1913 - Canberra devine capitala Australiei. (Melbourne rămâne capitala temporar până in anul 1927, pe timpul in care noua capitală este încă în construcție.)

 

12 martie 1914 - Constantin Brâncuşi a avut prima expoziţie personală, la New York (12 martie – 1 aprilie 1914).

 

12 martie 1918 - Bolsevicii muta capitala Rusiei la Moscova , după ce Sankt Petersburg a deținut acest statut timp de 215 ani.

Lenin holding a speech on Red Square in Moscow, photograph, 1918 - Copyright  IMAGNO/Austrian Archives

Lenin holding a speech on Red Square in Moscow, photograph, 1918 – Copyright
IMAGNO/Austrian Archives

 

12 martie 1922 - Armenia, Georgia si Azerbaidjan formează Republica Sovietica Federala Transcaucaziana.

 

12 martie 1925 - S-a nascut Constantin Chiriţă, scriitor si scenarist (“Cireşarii”); (m.14.11.1991).

Constantin Chiriță (n. 12 martie 1925, Ibănești, Vaslui — d. 14 noiembrie 1991, Königswinter, Germania) a fost un prozator român, scriitor, romancier, scenarist, eseist, politician comunist. Cărțile sale s-au adresat în special tineretului - foto: ro.wikipedia.org

Constantin Chiriță – foto: ro.wikipedia.org

Constantin Chiriță (n. 12 martie 1925, Ibănești, Vaslui — d. 14 noiembrie 1991, Königswinter, Germania) a fost un prozator român, scriitor, romancier, scenarist, eseist, politician comunist.

Cărțile sale s-au adresat în special tineretului. A urmat liceul la Barlad si a facut studii politehnice pe care nu le-a finalizat in Bucuresti. Spre sfarsitul anilor ’40 a devenit redactor la ziarul „Scanteia”.

In anul 1949, a debutat editorial cu „Matei Ion a cucerit viata”, culegere de nuvele de propaganda realist-socialista.

In 1956 a aparut primul volum din „Ciresarii”, care a fost republicat in anul 1964 sub titlul „Teroarea neagra”, iar in 1972 a primit titlul definitiv „Cavalerii florii de cires”.

Publica in anul 1959 „Castelul fetei in alb” (A doua aventura a Ciresarilor).

Alte carti ale sale sunt: „Intalnirea” (1959), „Otelul” (1960), din seria „Ciresarilor” a aparut „Drum bun, Ciresari” (1963), „Pasiuni” (1964), tot din seria „Ciresarilor” a fost publicata „Roata norocului” (1965), „Trandafirul alb” (1966), „Teroarea alba” (Aripi de zapada, 1968), tot din seria „Ciresarii”, „Ingerul alb” si „Pescarusul alb” (1969) care impreuna cu „Trandasfirul alb” au format „Trilogie in alb”, etc.

In anul 1971 scriitorul a rescris „Intalnirea” pentru care a primit „Premiul pentru proza” al Uniunii Scriitorilor.

In 1972 a aparut in cinci volume, editia definitiva din „Ciresarii”: „Cavalerii florii de cires”, „Castelul fetei in alb”, „Roata norocului”, „Aripi de zapada”, „Drum bun, Ciresari!”.

Doi ani mai tarziu a publicat „Adancimi”, drama in trei acte, pentru care a primit „Premiul Uniunii Scriitorilor pentru dramaturgie”.

Intre anii 1977-1988 Constantin Chirita a fost vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor. In anul 1988 scriitorul s-a stabilit in Germania.

La data de 14 noiembrie 1991 a murit la Bonn-Konigswinter.

A fost adus in tara si inmormantat la Poiana Tapului.

 

12 martie 1925 - S-a nascut Leo Esaki, fizician japonez, laureat al Premiului Nobel.

Leo Esaki, născut Leona Esaki (n. 12 martie 1925) este un fizician japonez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1973 împreună cu Ivar Giaever și Brian David Josephson pentru descoperirea fenomenului de tunelare a electronilor. Este cunoscut pentru inventarea diodei Esaki, dispozitiv electronic care exploatează acest fenomen. Cercetările le-a efectuat la Tokio lucrând la compania Tsushin Kogyo (cunoscută astăzi sub numele de Sony) - foto: ro.wikipedia.org

Leo Esaki – foto: ro.wikipedia.org

Leo Esaki, născut Leona Esaki (n. 12 martie 1925) este un fizician japonez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1973 împreună cu Ivar Giaever și Brian David Josephson pentru descoperirea fenomenului de tunelare a electronilor.

Este cunoscut pentru inventarea diodei Esaki, dispozitiv electronic care exploatează acest fenomen.

Cercetările le-a efectuat la Tokio lucrând la compania Tsushin Kogyo (cunoscută astăzi sub numele de Sony).

 

12 martie 1925 - A murit Sun Yi–xian (Sun Yat–Sen), revoluţionar democrat şi om de stat.

Sun Iat-sen, ori Dr. Sun Iat-sen, (Sun Yat-sen, ori Dr. Sun Yat-sen, în variantele de transliterare bazate pe limba engleză), (n. 12 noiembrie 1866 – d. 12 martie 1925) a fost un conducător, medic, om politic și revoluționar chinez, despre care adesea se spune că ar fi fost "tatăl Chinei moderne". Sun a jucat un rol esențial în detronarea dinastiei Qing din 1911, urmată de schimbările revoluționare care au condus la epoca modernă din istoria Chinei, cea republicană, atât în China continentală cât și în cea insulară. A fost primul președinte provizoriu al Republicii Chinei, la a cărei fondare din 1912 a participat direct. Mai târziu, a devenit co-fondator al Kuomintang-ului (KMT), căruia i-a servit ca întâi lider. Sun a fost o figură unificatoare în China post-imperială, fiind în același timp o personalitate politică unică a secolului al 20-lea din China întrucât a fost și este unanim apreciat atât China continentală cât și în Taiwan. Deși Sun este considerat una dintre cei mai mari lideri ai Chinei moderne, viața sa politică a fost mereu sub semnul luptei și al unui exil aproape continuu. După succesul revoluției chineze din anii 1911 - 1912, Sun a pierdut rapid controlul puterii în nou fondata Republică a Chinei, conducând după aceea multe guverne revoluționare în perioada care a urmat. Doctrina sa politică guvernează și astăzi China modernă - foto: ro.wikipedia.org

Sun Iat-sen - foto: ro.wikipedia.org

Sun Iat-sen, ori Dr. Sun Iat-sen, (Sun Yat-sen, ori Dr. Sun Yat-sen, în variantele de transliterare bazate pe limba engleză), (n. 12 noiembrie 1866 – d. 12 martie 1925) a fost un conducător, medic, om politic și revoluționar chinez, despre care adesea se spune că ar fi fost “tatăl Chinei moderne”.

Sun a jucat un rol esențial în detronarea dinastiei Qing din 1911, urmată de schimbările revoluționare care au condus la epoca modernă din istoria Chinei, cea republicană, atât în China continentală cât și în cea insulară.

A fost primul președinte provizoriu al Republicii Chinei, la a cărei fondare din 1912 a participat direct.

Mai târziu, a devenit co-fondator al Kuomintang-ului (KMT), căruia i-a servit ca întâi lider.

Sun a fost o figură unificatoare în China post-imperială, fiind în același timp o personalitate politică unică a secolului al 20-lea din China întrucât a fost și este unanim apreciat atât China continentală cât și în Taiwan.

Deși Sun este considerat una dintre cei mai mari lideri ai Chinei moderne, viața sa politică a fost mereu sub semnul luptei și al unui exil aproape continuu.

După succesul revoluției chineze din anii 1911 – 1912, Sun a pierdut rapid controlul puterii în nou fondata Republică a Chinei, conducând după aceea multe guverne revoluționare în perioada care a urmat.

Doctrina sa politică guvernează și astăzi China modernă.

 

12 martie 1930 - Mahatma Gandhi conduce un marș de 200 de mile (350 km) spre litoral, cunoscut sub numele de “Marșul Sării“, pentru a protesta față de monopolul britanic pe sare.

12 martie 1930: Mahatma Gandhi conduce un marș de 200 de mile (350 km) spre litoral, cunoscut sub numele de "Marșul Sării", pentru a protesta față de monopolul britanic pe sare - foto: ro.wikipedia.org

“Marșul Sării” – foto: ro.wikipedia.org

 

12 martie 1933 - Un grup de militanţi de stânga se desprind din Partidul Social-Democrat şi se constituie în Partidul Socialist din România. Conducerea noului partid în revine lui Constantin Popovici.

 

12 martie 1934 - S-a născut la Galați, lingvista americană de origine română, stabilită în S.U.A. în 1979, Maria Manoliu-Manea.

Maria Manoliu-Manea (n. 1934, Galați) este o lingvistă americană de origine română, stabilită în S.U.A. în 1979, aleasă membru de onoare al Academiei Române (din 1993). Professor Emeritus, University of California at Davis, Honorary Member of Academia Română. Doctorate-ès-lettres, University of Bucharest (1967). President of the American-Romanian Academy of Arts and Sciences (1982-1994) and of the American Association of Romanian Studies (1986 1988). Taught Comparative Grammar at the University of Bucharest (1957-1977). Full-professor at the University of California at Davis (1979--). Visiting Professor, University of Düsseldorf, 1994, Fulbright lecturer, University of Chicago (1972-1974), University of Bucharest (1991) - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Maria Manoliu-Manea – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

S-a remarcat prin prestigioase titularizari la diverse institutii romane si americane: Professor Emeritus, University of California at Davis, Honorary Membru al Academiei Române din 1993, Doctorat in litere la Universitatea din Bucuresti (1967). Presedinte al American-Romanian Academy of Arts and Sciences (1982-1994) si al American Association of Romanian Studies (1986 1988).

A fost profesor titular la University of California at Davis (1979). Professor invitat la University of Düsseldorf, 1994, lector Fulbright la University of Chicago (1972-1974).

 

12 martie 1936 - A incetat din viata la Bucuresti, Garabet Ibraileanu, academician, critic literar, eseist, istoric literar, pedagog, redactor literar si romancier român.

Garabet Ibrăileanu (n. 23 mai 1871, Târgu Frumos - d. 12 martie 1936, București), a fost un critic și istoric literar, eseist, pedagog, redactor literar și romancier român. Este una dintre cele mai influente personalități din literatura română a primelor decenii din secolul al XX-lea, teoretician, promotor al criticii literare științifice (direcția poporanistă), creator literar, profesor de istoria literaturii române la Universitatea din Iași și principal redactor al revistei Viața românească între anii 1906 și 1930. Sub pseudonimul Cezar Vraja, pe care avea să-l folosească, cu intermitențe, toată viața, Garabet Ibrăileanu debutează în paginile revistei Școala nouă cu articole, după care publică versuri, poeme în proză, cugetări, traduceri etc - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Garabet Ibrăileanu – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Garabet Ibrăileanu (n. 23 mai 1871, Târgu Frumos – d. 12 martie 1936, București), a fost un critic și istoric literar, eseist, pedagog, redactor literar și romancier român.

Este una dintre cele mai influente personalități din literatura română a primelor decenii din secolul al XX-lea, teoretician, promotor al criticii literare științifice (direcția poporanistă), creator literar, profesor de istoria literaturii române la Universitatea din Iași și principal redactor al revistei Viața românească între anii 1906 și 1930.

Sub pseudonimul Cezar Vraja, pe care avea să-l folosească, cu intermitențe, toată viața, Garabet Ibrăileanu debutează în paginile revistei Școala nouă cu articole, după care publică versuri, poeme în proză, cugetări, traduceri etc.

 

12 martie 1938 - A avut loc ocuparea Austriei de catre Germania hitlerista (Anschluss).

Adolf Hitler a anexat-o oficial în ziua următoare.

 

12 martie 1940 - Uniunea Sovietică a impus Finlandei tratatul de la Moscova, prin care aceasta a fost obligată să cedeze sovieticilor Istmul Karelia.

Războiul sovieto-finlandez 1939-1940 (Războiul de Iarnă) - Trupe finlandeze pe schiuri în nordul Finlandei, ianuarie 1940 - foto: ro.wikipedia.org

Războiul sovieto-finlandez 1939-1940 (Războiul de Iarnă) – Trupe finlandeze pe schiuri în nordul Finlandei, ianuarie 1940 – foto: ro.wikipedia.org

Conform tratatului Finlanda a fost obligată să cedeze o parte din Karelia şi al doilea oraş ca mărime al ţării, Viipuri, o bună parte a teritoriului cel mai bine industrializat al ţării, ca şi zone pe care încă le mai controla armata finlandeză, în total aproximativ 10% din teritoriul Finlandei antebelice. Aproximativ 422.000 de karelieni, 12% din populaţia Finlandei, şi-au pierdut căminele.

Armata şi civilii din zonă au fost evacuaţi în grabă în conformitate cu termenii acordului, şi doar cîţiva civili au ales să devină cetăţeni sovietici. Finlanda a fost nevoită de asemenea să cedeze o parte a raionului Salla, Peninsula Kalastajansaarento din Marea Barenţ şi patru insule din Golful Finic.

Peninsula Hanko a fost concesionată pentru 30 de ani Uniunii Sovietice pentru construirea unei baze militare.

Ruşii au returnat oraşul Petsamo cucerit în timpul războiului. Privit în ansamblu, condiţiile tratatului de pace au fost dure pentru finlandezi. Ruşii căpătaseră oraşul Vîborg în plus faţa de cererile lor de dinaintea războiului.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

Războiul sovieto-finlandez 1939-1940 (Războiul de Iarnă) - foto: ro.wikipedia.org

Războiul sovieto-finlandez 1939-1940 (Războiul de Iarnă) – foto: ro.wikipedia.org

 

12 martie 1940 - S-a născut Virgil Nemoianu, critic literar, eseist, filosof, membru al Academiei Europene de Arte şi Ştiinte. Din 1975, este stabilit în SUA.

Virgil P. Nemoianu (n. 12 martie 1940, București) este un eseist, critic literar, filozof al culturii și pedagog american născut în România. Deși este etichetat, în general, ca un specialist în literatură comparată, în realitate activitatea sa intelectuală acoperă un domeniu mult mai larg de preocupări și realizări. Filozofia gândirii sale îl plasează undeva în zona comună a neo-platonismului și a neo-kantismului, pe care le-a transformat într-un instrument menit să clarifice și să cuantifice asperitățile și chiar absurditățile modernismului și ale postmodernismului. Alegând la începutul carierei sale academice în mod deliberat o scriitură plasată la nivelul orizonturilor intelectuale ale unui Goethe și Leibniz, a continuat să mențină acest nivel spiritual înalt în toate cărțile sale - in imagine, Virgil P. Nemoianu în anul 2005 - foto: ro.wikipedia.org

Virgil P. Nemoianu în anul 2005 – foto: ro.wikipedia.org

A lucrat ma întâi ca asistent și apoi ca lector la catedra de limbă engleză a Facultății de Limbi Străine a Universității din București. Între 1969-1971 studiază la University of California din San Diego, unde își ia doctoratul cu teza „The Growth and Uses of the Idyllic Model in Literature (England, France, Germany).”

În prezent deține catedra specială „William J. Bayron Distinguished Professorship” la Universitatea Catolică din capitala Statelor Unite.

A mai predat la Universitățile din Londra, Cambridge, Amsterdam, Cincinnati și Berkeley (California), a ținut conferințe și a prezentat comunicări la circa 50 de universități din Europa și din America de Nord.

Este autorul a peste 15 cărți și 600 de articole și recenzii apărute în România, Elveția, Anglia, Statele Unite, Olanda, Canada, Germania, Ungaria și în alte țări.

Domeniile sale de specialitate sunt romantismul european, teoria literaturii și istoria intelectuală a secolelor al XIX-lea și al XX-lea. A publicat două lucrări literare: Simptome (1968) (roman) și Arhipelag interior (1994) (autobiografie). Deține titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din Cluj.

Între 1979 și 1994, a fost director al programului de literatură comparată la Catholic University of America, iar între anii 1989 și 1991, prorector-asociat al aceleiași universități.

A publicat mai multe volume, printre care: Îmblânzirea Romantismului (The Taming of Romanticism) (Harvard, 1985), în care lansează conceptul de romantism Biedermeier ce definește forma în care curentul se adaptează în Balcani, studiu fundamental pentru cei care cercetează romantismul (ed. românească, editurile Polirom, Curtea Veche).

În 1989, publică volumul A Theory of the Secondary. Literature, Progress, and Reaction (O teorie a secundarului.

Literatură progres și reacțiune) la prestigioasa editură americană „The Johns Hopkins University Press” (1989) A editat împreună cu Robert Royal o colecție de eseuri, Canons la John Benjamins (Amsterdam and Philadelphia).

 

12 martie 1941 - S-a născut istoricul literar român Mircea Anghelescu. Este de asemenea un eminent cercetător literar, critic literar, filolog, paleograf și pedagog român.

Mircea Anghelescu ( * 12 martie 1941, București ) este un cercetător literar, critic literar, filolog, istoric literar, paleograf și pedagog român. A fost profesor doctor la Facultatea de Litere a Universității București. În decembrie 2011 a fost declarat de către Senatul Universității din București profesor emerit - foto: zf.ro

Mircea Anghelescu – foto: zf.ro

In 1962 a absolvit Facultatea de Filologie, secția Arabă-Română a Universității bucureștene. Participă la cursurile profesorilor Tudor Vianu sau George Călinescu.

Devine doctor în filologie al Universității București în anul 1970 și, mai târziu, cercetător la Institutul de Istorie Literară „G. Călinescu” din cadrul Academiei Române, iar după 1990, profesor la Facultatea de Litere din București, fiind preocupat în special de perioada preromantică din literatura română.

În decembrie 2011 a fost declarat de către Senatul Universității din București profesor emerit.

 

12 martie 1945 - A murit Anna Frank, autoarea celebrului jurnal, Jurnalul Annei Frank, în care a descris istoria familiei sale în timpul ocupaţiei naziste în Olanda (n.12.06.1929).

Annelies Marie „Anne” Frank (n. 12 iunie 1929, Frankfurt am Main, d. martie 1945, Bergen-Belsen, Germania) a fost o fată evreică germană, care și-a pierdut cetățenia germană în exilul olandez, și care a căzut victimă genocidului nazist din al Doilea Război Mondial. Este cunoscută datorită jurnalului pe care l-a ținut în ascunzătoarea din Amsterdam, înainte de a fi arestată. Jurnalul, publicat după război de către tatăl ei, care supraviețuise, este considerat un document istoric al holocaustului, autoarea devenind o figură-simbol a victimelor naziștilor - foto: ro.wikipedia.org

Annelies Marie „Anne” Frank - foto: ro.wikipedia.org

Annelies Marie „Anne” Frank (n. 12 iunie 1929, Frankfurt am Main, d. martie 1945, Bergen-Belsen, Germania) a fost o fată evreică germană, care și-a pierdut cetățenia germană în exilul olandez, și care a căzut victimă genocidului nazist din al Doilea Război Mondial.

Este cunoscută datorită jurnalului pe care l-a ținut în ascunzătoarea din Amsterdam, înainte de a fi arestată.

Jurnalul, publicat după război de către tatăl ei, care supraviețuise, este considerat un document istoric al holocaustului, autoarea devenind o figură-simbol a victimelor naziștilor.

 

12 martie 1946 - S-a născut Liza Minnelli, actriţă şi cântăreaţă americană , fiica actriţei Judy Garland şi a regizorului Vincente Minnelli (filmele “Cabaret”, “New York, New York”).

Liza May Minnelli (n. 12 martie 1946) este o actriță, cântăreață și dansatoare americană, laureată a premiului Oscar pentru rolul din musicalul Cabaret. Este fiica actriței Judy Garland și a celui de al doilea soț al acesteia, Vincente Minnelli - in imagine, Liza Minnelli ca Sally Bowles în Cabaret - foto: ro.wikipedia.org

Liza Minnelli ca Sally Bowles în Cabaret – foto: ro.wikipedia.org

Liza May Minnelli (n. 12 martie 1946) este o actriță, cântăreață și dansatoare americană, laureată a premiului Oscar pentru rolul din musicalul Cabaret. Este fiica actriței Judy Garland și a celui de al doilea soț al acesteia, Vincente Minnelli.

 

12 martie 1947 - Presedintele Harry Truman prezinta în mesajul adresat Congresului SUA, programul politicii externe cunoscut sub numele de “Doctrina Truman” (sprijinirea de catre SUA a natiunilor care se opuneau comunismului).

El a cerut Congresului să aprobe un credit de 400 milioane dolari pentru ajutorarea Greciei, amenințată de comunism, și a Turciei, fata de care U.R.S.S. revendica partea de nord-est a Anatoliei.

 

12 martie 1948 - S-a născut Andrei Nicolae Pippidi, istoric român, fiu al istoricului Dionisie M. Pippidi și nepotul prin mamă al lui Nicolae Iorga, specializat în istoria Sud-Estului european în sec. XV-XIX, istoria românilor în Evul Mediu, istoria culturală și politică a României și în istoria relațiilor dintre Sud-Est și Occident.

Este editor al operei bunicului său.

Andrei Pippidi (nume complet Andrei-Nicolae Pippidi; n. 12 martie 1948, București) este un istoric român specializat în istoria Sud-Estului european în sec. XV-XIX, istoria românilor în Evul Mediu, istoria culturală și politică a României și în istoria relațiilor dintre Sud-Est și Occident. Fiu al istoricului Dionisie M. Pippidi și nepotul prin mamă al lui Nicolae Iorga, este editor al operei bunicului său - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Andrei Pippidi – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

În calitate de publicist, Pippidi a scris din 1990 în Revista 22.

În revista culturală Dilema Veche ține rubrica SOS București, în care luptă pentru conservarea patrimoniului urbanistic al capitalei României.

Membru fondator al Grupului pentru Dialog Social (1990), al Fundației Soros pentru o Societate Deschisă și al Societății Academice din România (1995),iar din 2012 este membru corespondent al Academiei Române.

Este căsătorit cu profesoara de științe politice Alina Mungiu-Pippidi.

 

12 martie 1950 - S-a născut la Ploiești cantaretul nevazator roman George Nicolescu.

George Nicolescu (n. 12 martie 1950, Ploiești, România) este un muzician român orb - foto: ro.wikipedia.org

George Nicolescu (n. 12 martie 1950, Ploiești, România) este un muzician român orb – foto: ro.wikipedia.org

 

12 martie 1952 - S-a născut Gregorian Bivolaru, fondatorul şi mentor spiritual al Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut(M.I.S.A.).

Gregorian Bivolaru (n. 12 martie 1952 în Tărtășești) numit acum Magnus Aurolsson, este un instructor de yoga și fondatorul Mișcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA). Este fratele vitreg (după tată) al omului politic Gabriel Bivolaru - foto: sivasakti.net

Gregorian Bivolaru – foto: sivasakti.net

Gregorian Bivolaru (n. 12 martie 1952 în Tărtășești) numit acum Magnus Aurolsson[1], este un instructor de yoga și fondatorul Mișcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA).

Este fratele vitreg (după tată) al omului politic Gabriel Bivolaru.

Pana la revolutia din 1989 a fost angajat la metroul bucurestean ca muncitor necalificat.

Din 1978 a inceput sa predea yoga si a fost condamnat in 1978, 1984 si 1989, pentru răspândire de materiale pornografice, de ocultism și magie neagră.

In 1984 a evadat din sediul Securității de pe Calea Rahovei din București, unde fusese închis pentru prestarea fără autorizație a activității de profesor de yoga.

Imediat după Revolutie, Bivolaru a înființat MISA, care a ajuns să adune peste 40.000 de simpatizanți, din țară și străinătate

După decembrie 1989, deși practica yoga a fost din nou permisă, Gregorian Bivolaru continuă să fie persecutat, lucru confirmat de către rapoartele Amnesty International, Apador-CH și ale altor organizații de apărare a drepturilor omului și mai nou de către justiția suedeză.

Aceste persecuții au culminat în data de 18 martie 2004 când aproximativ 300 de polițiști și jandarmi, însoțiți de procurori, au pătruns în forță, fără somație, atât în casa acestuia, cât și în 16 imobile proprietate personală a unor practicanți yoga și membri M.I.S.A. și au operat confiscări de bunuri. Gregorian Bivolaru este dat în urmărire generală pe 4 iulie 2004.

În martie 2005 Gregorian Bivolaru fuge clandestin din Romania si cere azil politic în Suedia, motivând că nu are încredere în obiectivitatea justiției române.

Pe 4 aprilie 2005, Poliția suedeză din Malmö îl reține pe Gregorian Bivolaru la orele 13, în timp ce acesta se află la o a doua întrevedere (prima având loc cu aproximativ două săptămâni înainte) la Biroul de Imigrări.

După aceasta, Ministerul Justiției din România începe, prin intermediul Interpol, procedurile de extrădare.

Cererea de extrădare formulată de autoritățile române împotriva lui Gregorian Bivolaru a fost respinsă de cea mai înaltă instanță suedeză.

Bivolaru a primit azil politic în Suedia în 2005.

Completul de judecată format din cinci judecători ai Curții Supreme din Stockholm a ajuns la concluzia că Gregorian Bivolaru nu are nici o șansă să aibă parte de un proces echitabil în România.

In iunie 2006 Gregorian Bivolaru și-a schimbat numele în “Magnus Aurolsson”, domiciliat în orașul suedez Karlskrona.

Din 2010 liderul MISA predă cursuri și în Argentina, în orașul Capilla del Monte, oraș cunoscut pentru muntele Uritorco și vizitele acestuia de către adepți ai mișcărilor de tip New Age care susțin că acolo se regăsesc fenomene extraterestre

În decembrie 2010, Gregorian Bivolaru a intentat un proces statului român în care cerea despăgubiri de 30.000 de euro pentru prejudiciile pe care le-ar fi suferit în regimul comunist.

Pe 4 iulie 2011 justitia românească a dat verdict (in dosarul 48765/3/2010) că în toți anii de dinainte de revoluție Gregorian Bivolaru a fost persecutat politic, iar toate acuzațiile enumerate mai sus au fost fabricate de autoritățile comuniste. Era un verdict definitiv și irevocabil.

Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat definitiv pe data de 14 iunie 2013 la șase ani de închisoare, fără suspendare, pentru „actul sexual cu un minor în formă continuată în legătură cu victima Mădălina Dumitru”.

Fosta minoră, Mădălina Dumitru, a afirmat însă, pe toată durata procesului de la ÎCCJ că actul respectiv nu există și că ea nu este o victimă a lui Gregorian Bivolaru, ci a procurorilor și a judecătorilor.

De asemenea a fost achitat pentru toate celelalte acuzații din dosar sau a constatat prescrierea lor

 

12 martie 1961 - Echipa de handbal masculin a României a câștigat campionatul mondial din RFG, după ce a învins în finală echipa Cehoslovaciei cu scorul de 9 – 8 și a devenit pentru prima dată campioană mondială.

 

12 martie 1965 - A murit George Călinescu, critic și istoric literar, dramaturg, poet, prozator român (n. 1899)

George Călinescu (n. 19 iunie 1899, București – d. 12 martie 1965, Otopeni) a fost critic, istoric literar, scriitor, publicist, academician român, personalitate enciclopedică a culturii și literaturii române, de orientare, după unii critici, clasicizantă, după alții doar italienizantă sau umanistă. Este considerat drept unul dintre cei mai importanți critici literari români din toate timpurile, alături de Titu Maiorescu sau Eugen Lovinescu. Și-a semnat întotdeauna articolele ca G. Călinescu, după o modă destul de răspândită în perioada interbelică - foto: cultural.bzi.ro

George Călinescu – foto: cultural.bzi.ro

George Călinescu (n. 19 iunie 1899, București – d. 12 martie 1965, Otopeni) a fost critic, istoric literar, scriitor, publicist, academician român, personalitate enciclopedică a culturii și literaturii române, de orientare, după unii critici, clasicizantă, după alții doar italienizantă sau umanistă.

Este considerat drept unul dintre cei mai importanți critici literari români din toate timpurile, alături de Titu Maiorescu sau Eugen Lovinescu.

Și-a semnat întotdeauna articolele ca G. Călinescu, după o modă destul de răspândită în perioada interbelică.

 

12 martie 1966 - A murit Victor Brauner, pictor suprarealist evreu de origine română, stabilit din 1938 în Franţa; (n.15.06.1903).

Victor Brauner (n. 15 iunie 1903, Piatra Neamț - d. 12 martie 1966, Paris) a fost un pictor și poet suprarealist evreu, originar din România - in imagine, Victor Brauner, autoportret premoniție, 1930 - foto: ro.wikipedia.org

Victor Brauner, autoportret premoniție, 1930 – foto: ro.wikipedia.org

Victor Brauner (n. 15 iunie 1903, Piatra Neamț – d. 12 martie 1966, Paris) a fost un pictor și poet suprarealist evreu, originar din România.

 

12 martie 1968 - Proclamarea independenţei în Statul Mauritius. Ziua naţională.

 

12 martie 1973 - S-a infiintat, la Bucuresti, Radio Romania Tineret, primul canal public de radio destinat tineretului din Europa.

 

12 martie 1990 - În timpul manifestaţiei populare maraton din Piaţa Operei din Timişoara, care începuse cu o zi in urma, la 11 martie 1990, a fost adoptată Proclamaţia de la Timişoara. Proclamația de la Timișoara este un document programator adoptat la Timișoara în data de 12 martie 1990.

A fost redactat în urma manifestației populare din Piața Operei începută cu o zi înainte. George Șerban, mai târziu deputat PNȚCD de Timiș, inițiatorul Proclamației de la Timișoara și al declarării zilei de 16 decembrie ca zi națională de luptă împotriva totalitarismului, a fost inspirat în demersul său de colaboratoarea sa, Alexandra Indrieș.

Cea mai bine cunoscută cerere a documentului este punctul 8, care cerea ca nici un fost membru al nomenclaturii Partidului Comunist Român sau al Securității să nu aibă dreptul de a lucra în funcții publice pe o perioadă de 10 ani sau trei legislaturi consecutive, punînd accent mai ales pe funcția de președinte.

Această interdicție se numește lustrație.

12 martie 1990: În timpul manifestaţiei populare maraton din Piaţa Operei din Timişoara, care începuse cu o zi in urma, la 11 martie 1990, a fost adoptată Proclamaţia de la Timişoara - foto: revistaforte.ro

12 martie 1990: În timpul manifestaţiei populare maraton din Piaţa Operei din Timişoara, care începuse cu o zi in urma, la 11 martie 1990, a fost adoptată Proclamaţia de la Timişoara – foto: revistaforte.ro

8. Ca o consecință a punctului anterior, propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate. Prezența lor în viața politică a țării este principala sursă a tensiunilor și suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească. Până la stabilizarea situației și reconcilierea națională, absența lor din viața publică este absolut necesară. Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să interzică foștilor activiști comuniști candidatura la funcția de președinte al țării. Președintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărțirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este o vină. Știm cu toții în ce măsură era condiționată viața individului, de la realizarea profesională până la primirea unei locuințe, de carnetul roșu și ce consecințe grave atrăgea predarea lui. Activiștii au fost însă acei oameni care și-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist și a beneficia de privilegiile materiale deosebite oferite de acesta. Un om care a făcut o asemenea alegere nu prezintă garanțiile morale pe care trebuie să le ofere un Președinte (…)”.

foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

În perioada următoare, documentul a fost recunoscut și sprijinit de sute de asociații civice, iar aproape 4 milioane de cetățeni au semnat apeluri în favoarea introducerii punctului 8 în legea electorală. Aplicarea punctului 8 a fost și una dintre principalele cereri ale Golaniadelor.

Unul dintre scopurile documentului a fost condamnarea explicită a Comunismului și a luptei de clasă promovată de comunism.

Succesul limitat al Proclamației a fost atribuit rezistenței structurilor comuniste și caracteristicilor speciale al Timișoarei în comparație cu restul țării.

Victor Neumann a menționat contrastele observate chiar în timpul Revoluției, cînd în doar cîteva orașe în afară de Timișoara au existat rebeliuni: Arad, Lugoj, Sibiu, Cluj-Napoca, Brașov, București, Iași.

Aceste tipare în comportament au fost atribuite de către Neumann discrepanțelor politicie, sociale și economice dintre diferitele regiuni ale țării, diferențe pe care el consideră că au rămas notabile și în România post-Revoluție.

Proclamația a eșuat în a stabili procedurile electorale în România: Alegerile prezidențiale din 1990 și Alegerile legislative din 1990 s-au desfășurat fără aplicarea regulilor lustrației.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

12 martie 1992 - Mauritius devine republică în cadrul Commonwealth-ului.

 

12 martie 1992 - A decedat scriitorul, publicistul si scenaristul român Nicolae Țic; (n. 1 ian. 1929, comuna Boz, judetul Hunedoara).

 

12 martie 1994 - Biserica anglicană a acceptat și femei-preot, pentru prima dată în ultimii 460 de ani.

 

12 martie 1995 - A murit Dumitru Almas, prozator si istoric, autor de romane istorice si de biografii romantate.

 

12 martie 1999 - Polonia, Cehia şi Ungaria devin membre cu drepturi depline în NATO. Este a cincea extindere din istoria Alianţei Nord-Atlantice şi prima de după “războiul rece”.

 

12 martie 1999 - A decedat la Berlin marele violonist Yehudi Menuhin, fost elev al lui George Enescu.

Sir Yehudi Menuhin (n. 22 aprilie 1916, New York - d. 12 martie 1999, Berlin) a fost un celebru violonist și dirijor american, descendent al unei familii de evrei emigrați din Rusia. Pe lângă cetățenia americană, a dobândit ulterior și cetățenie elvețiană (1970) și britanică (1985), fiind înnobilat în Marea Britanie cu titlul de Lord Menuhin of Stoke d'Abernon. Sir Yehudi Menuhin a avut una din cele mai lungi și prestigioase cariere muzicale ale secolului al XX-lea - foto: meschuggefilm.ch

Sir Yehudi Menuhin – foto: meschuggefilm.ch

A murit la Berlin marele violonist Yehudi Menuhin, fost elev al lui George Enescu. Sir Yehudi Menuhin (n. 22 aprilie 1916, New York) a fost un celebru violonist și dirijor american, descendent al unei familii de evrei emigrați din Rusia.

Pe lângă cetățenia americană, a dobândit ulterior și cetățenie elvețiană (1970) și britanică (1985), fiind înnobilat în Marea Britanie cu titlul de Lord Menuhin of Stoke d’Abernon.

Sir Yehudi Menuhin a avut una din cele mai lungi și prestigioase cariere muzicale ale secolului al XX-lea.

În tinerețe, Yehudi Menuhin a plecat la Paris pentru a studia vioara cu George Enescu. O prietenie profundă i-a legat pe cei doi până la moartea lui Enescu, în 1955.

cititi mai mult pe: www.agerpres.ro

George Enescu si Yehudi Menuhin -  foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

George Enescu si Yehudi Menuhin – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

 

12 martie 2000 -  Într-un act istoric fără precedent, Papa Ioan Paul al II-lea a cerut iertare pentru păcatele comise de Biserica Catolică de-a lungul existenţei sale milenare.

Ioan Paul al II-lea, născut Karol Józef Wojtyła, (n. 18 mai 1920, Wadowice, Polonia – d. 2 aprilie 2005, Vatican) a fost papă al Bisericii Catolice și episcop al Romei din 16 octombrie 1978 până la moartea sa. A fost primul papă de altă origine decât cea italiană de la papa Adrian al VI-lea, adică din 1522. Pontificatul său de 26 ani (octombrie 1978 – aprilie 2005) este considerat al treilea ca lungime din istoria Bisericii Catolice, în urma Sfântului Petru (estimat între 34 și 37 ani) și a lui Pius al IX-lea (31 ani) - foto: ro.wikipedia.org

Ioan Paul al II-lea – foto: ro.wikipedia.org

Ioan Paul al II-lea, născut Karol Józef Wojtyła, (n. 18 mai 1920, Wadowice, Polonia – d. 2 aprilie 2005, Vatican) a fost papă al Bisericii Catolice și episcop al Romei din 16 octombrie 1978 până la moartea sa.

A fost primul papă de altă origine decât cea italiană de la papa Adrian al VI-lea, adică din 1522.

Pontificatul său de 26 ani (octombrie 1978 – aprilie 2005) este considerat al treilea ca lungime din istoria Bisericii Catolice, în urma Sfântului Petru (estimat între 34 și 37 ani) și a lui Pius al IX-lea (31 ani).

 

12 martie 2001 - A murit Robert Ludlum, autor american de romane politiste si de spionaj de mare succes;(n. 1927).

 

12 martie 2003 - Zoran Djindjic, premierul Serbiei a fost asasinat; (n. 1952).

Zoran Đinđić, (n. 1 august 1952, Bosanski Šamac, RS Bosnia și Herțegovina, RSF Iugoslavia, astăzi în Republica Srpska, Bosnia și Herțegovina – d. 12 martie 2003, Belgrad, Serbia și Muntenegru) a fost un om politic sârb, prim ministru al Serbiei, primar al Belgradului, lider al opoziției democratice sârbe și doctor în filosofie. Đinđić a înființat Partidul Democrat modern și a devenit președintele acestuia în 1994. De-a lungul anilor 1990, a fost unul dintre liderii opoziției față de regimul lui Slobodan Milošević, și a devenit prim ministru al Serbiei în 2001 după răsturnarea lui Milošević. Ca prim ministru, a susținut reforme democratice și integrarea europeană a Serbiei. A fost asasinat în 2003 de membri ai crimei organizate sârbe - foto: ro.wikipedia.org

Zoran Đinđić, – foto: ro.wikipedia.org

Đinđić era hotărât să curețe Serbia de crima organizată, și a înființat „Tribunalul Special” cu un program de protecție a martorilor. Liderii crimei organizate, cu legături în fosta securitate sârbă și încă loiali lui Slobodan Milošević, s-au alarmat.

Din ordinul fostului comandant al Unității de Operațiuni Speciale a securității iugoslave, Milorad „Legija” Ulemek, Đinđić a fost asasinat de soldatul lui Ulemek Zvezdan Jovanović la Belgrad la 12 martie 2003.

Jovanović l-a împușcat din clădirea de peste drum de sediul guvernului Serbiei la ora 12:23 PM, nimerindu-l o dată în piept. Glonțul de mare putere tras cu arma Heckler & Koch G3 a intrat în inimă și l-a ucis pe loc.

El a fost dus la spital, dar a fost declarat decedat după o oră. Ulemek a fost acuzat de comandarea crimei. El era unul dintre liderii clanului Zemun, o organizație mafiotă din Serbia.

A fost arestat, judecat și condamnat pentru implicarea în unele dintre asasinatele și tentativele de asasinat care au marcat Iugoslavia în perioada dinaintea preluării puterii în Serbia de către Đinđić.

Nataša Mićić, pe atunci președinte interimar al Serbiei, a declarat stare de urgență. Zoran Živković a fost ales ca succesor al lui Đinđić de către Partidul Democrat.

La 23 mai 2007, doisprezece persoane au fost condamnate pentru asasinarea lui Zoran Đinđić.

Printre condamnați s-a numărat și Ulemek, care, în cei patru ani dinaintea asasinării lui Zoran Đinđić, călătorise în Elveția, Austria, Macedonia, Grecia, Singapore și Croația cu pașaport fals, realizat pe baza unuia dintre pașapoartele brute furate de la consulatul croat din Mostar, Bosnia și Herțegovina în 1999. Ulemek, împreună cu Zvezdan Jovanović, au fost acuzați de conspirație pentru comiterea asasinatului de la 12 martie 2003.

Trei dintre cei doisprezece condamnați, Milan Jurišić, Ninoslav Konstantinović și Vladimir Milisavljević sunt căutati.

 

12 martie 2008 - A murit Ovidiu Iuliu Moldovan, actor român de teatru şi film; (n. 1942).

Ovidiu Iuliu Moldovan (n. 1 ianuarie 1942 , sat Vișinelu, comuna Sărmașu, județul Cluj (interbelic), astăzi în județul Mureș - d. 12 martie 2008, București) a fost un actor român, cu o bogată activitate în teatru, film, teatru radiofonic și televiziune - foto: cinemagia.ro

Ovidiu Iuliu Moldovan – foto: cinemagia.ro

Ovidiu Iuliu Moldovan (n. 1 ianuarie 1942 , sat Vișinelu, comuna Sărmașu, județul Cluj (interbelic), astăzi în județul Mureș – d. 12 martie 2008, București) a fost un actor român, cu o bogată activitate în teatru, film, teatru radiofonic și televiziune. Pentru prodigioasa sa activitate in domeniul artei teatrale si culturii i s-au conferit importante premii si distinctii: Premiul Uniter pentru întreaga carieră (2004); medalia Meritul Cultural clasa I (1967) „pentru merite în domeniul artei dramatice”; Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria D – „Arta Spectacolului” (7 februarie 2004), „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”; De asemenea i s-a conferit post-mortem „Ordinul național „Steaua României”, în grad de cavaler, conferit post mortem la 15 martie 2008, prin decret al președintelui României.

 

12 martie 2011 - La o zi după cutremurul devastator din Japonia, un reactor de la centrala nucleară Fukushima Daiichi se topește, explodează și eliberează în atmosferă nori radioactiv.

12 martie 2011: La o zi după cutremurul devastator din Japonia, un reactor de la centrala nucleară Fukushima Daiichi se topește, explodează și eliberează în atmosferă nori radioactivi - foto: adevarul.ro

12 martie 2011: La o zi după cutremurul devastator din Japonia, un reactor de la centrala nucleară Fukushima Daiichi se topește, explodează și eliberează în atmosferă nori radioactivi – foto: adevarul.ro

Sfântul Ierarh Sofronie, Patriarhul Ierusalimului (550/560 – 638)

Sf. Ier. Sofronie, Patriarhul Ierusalimului (550/560 - 638) - foto preluat de pe ziarullumina.ro

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.orgdoxologia.ro

 

Sfântul Ierarh Sofronie, Patriarhul Ierusalimului (550/560 – 638)


 

Cel întru sfinți părintele nostru Sofronie I al Ierusalimului a fost patriarh al Ierusalimului între anii 634-638.

A fost patriarh atunci când Ierusalimul a căzut în mâinile sarazinilor, sub conducerea lui Omar I, în 637.

A fost un luptător hotărât împotriva ereziei monotelite.

Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face pe 11 martie.

Sfântul Ierarh Sofronie, Patriarhul Ierusalimului (550/560 - 638) - foto preluat de pe ziarullumina.ro

Sfântul Ierarh Sofronie, Patriarhul Ierusalimului (550/560 – 638) – foto preluat de pe ziarullumina.ro

Sofronie (gr. Σωφρόνιος) s-a născut la Damasc, Siria, în anul 560.

Era de origine arabă. Nu se cunoaște nimic despre viața lui de dinainte. A fost călugăr și teolog.

Om foarte instruit și profesor de retorică, devine ascet în Egipt în jurul anului 580, iar apoi intră în mănăstirea sfântului Teodosie cel Mare (situată între Betleem și Ierusalim).

Pe timpul controverselor hristologice, Sofronie a fost un puternic apărător al credinței ortodoxe.

În tinerețe vizitează așezările monahale din Asia Mică, Egipt și Roma împreună cu prietenul său mai mare, scriitorul bizantin Ioan Moshu.

În anul 605, Sofronie fuge în Alexandria înainte ca perșii să invadeze Palestina. Apoi în 616, fuge din nou, din Alexandria înainte ca perșii să invadeze Egiptul.

După moartea lui Ioan Moshu la Roma (după anul 620), Sofronie aduce moaștele acestuia în Țara Sfântă pentru a le îngropa acolo (634), după dorința lui Ioan Moshu.

În 633 se găsea din întâmplare în Alexandria și se opune unirii cu monofiziții „teodosieni”.

Când apar semnele monotelismului, Sofronie încearcă să-l convingă pe patriarhul Chir al Alexandriei să nu accepte această erezie.

În anul 634 este ales Patriarh al Ierusalimului.

El continuă să-și susțină poziția sa împotriva monotelismului la Ierusalim, dedicând predica din ziua Nașterii Mântuitorului pentru a-i întări pe clerici în a menține învățăturile dumnezeiești ale sinodului de la Calcedon.

În acele vremuri arabii musulmani câștigau controlul asupra Palestinei.

În 637 sau 638 negociază cu califul Omar predarea Ierusalimului în schimbul recunoșterii libertăților civile ale populației creștine și a plății unui tribut (jizya).

Mâhnit peste măsură datorită ocupării Ierusalimului, Patriarhul Sofronie moare pe 11 martie 638 la Ierusalim, la puțin timp după căderea acestuia sub musulmani.

 

Scrieri


 

Scriitor prolific, o bună parte din lucrările sale sunt pierdute astăzi. Scrierile sale includ:

- Un elogiu adus mucenicilor din Alexandria, Chir și Ioan – drept mulțumire că a fost vindecat de orbire -, intitulat Minunile sfinților Chir și Ioan).

- 23 de poeme anacreontice la sărbătorile bisericești. Anacreonticele 19 și 20 sunt două poeme ce descriu un circuit complet al celor mai importante biserici din Ierusalim de la sfârșitul secolului al șaselea, perioadă ce a fost descrisă ca fiind perioada de aur a creștinătății din Țara Sfântă.

- Viața sfintei Mariei Egipteanca

- Viața sfântului Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei (scrisă în 619 sau 620 împreună cu Ioan Moshu)

- Viața unui preot martir din Roma

 

Imnografie


 

Troparul Sfântului Ierarh Sofronie, Patriarhul Ierusalimului

Glasul al 4-lea:

Îndreptător credinței și chip blândeților, învățător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câștigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Sofronie, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condacul Sfântului Ierarh Sofronie, Patriarhul Ierusalimului

Glasul al 2-lea:

Apărătoare Doamnă…

De râvna cea Dumnezeiască fiind pus în mişcare şi lărgind gura Poruncilor celor adevăra­te, temeliile Bisericii după Lege le-ai aşezat; şi cuvinte preaînţelepte dând călugărilor celor ce se aflau acolo, te-ai arătat lumii preaînţelepte între patri­arhii Ierusalimului, Sfinte Ierarhe Sofronie. Prin care, îndreptându-ne, stri­găm ţie: bucură-te, lauda cea luminoasă a credincioşilor!

 

Viața Sfântului Ierarh Sofronie, Patriarhul Ierusalimului


 

Sfântul Ierarh Sofronie, Patriarhul Ierusalimului (550/560 - 638) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Ierarh Sofronie, Patriarhul Ierusalimului (550/560 – 638) – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Sofronie, cel numit cu numele întregii înțelepciuni, s-a născut în Damasc, din părinți dreptcredincioși și deplin înțelepți, ale căror nume au fost Plintos și Mira, și erau cetățeni vestiți. Din tinerețile sale fericitul Sofronie și-a câștigat viața potrivit cu numele său, iubind înțelepciunea cea duhovnicească și cea dinafară, păzindu-și fecioreasca sa curăție, întreagă și neprihănită din pântecele maicii sale. Căci amândouă acestea, adică înțelepciunea duhovnicească și fecioreasca curăție, se numesc întreaga înțelepciune, mai ales după cuvântul Sfântului Ioan Scărarul, care zice: „Întreaga înțelepciune este o numire de obște a tuturor faptelor bune”. Pe acestea și pe toate faptele bune le-a câștigat pe deplin înțeleptul Sofronie.

El a deprins mai întâi filosofia cea din afară. De aceea a fost numit și „sofist”, adică preaînțelept, pentru că numirea de sofist în acele timpuri era foarte mult cinstită și cei mai aleși filosofi cu acest nume erau numiți, precum altă dată Libaniu sofistul, prietenul Sfântului Vasile cel Mare. După aceea fericitul Sofronie, după filosofia cea din afară vrând să câștige înțelepciunea cea duhovnicească, umbla prin mănăstiri și prin sihăstrii pustnicești, adunând de la plăcuții lui Dumnezeu părinți folos pentru sufletul său.

Mergând și la Sfânta Cetate a Ierusalimului și umblând prin mănăstirile ce erau acolo, a intrat în viața de obște a marelui Teodosie. Acolo a găsit pe monahul Ioan, care se numea Moscu și Evirat, preot cu rânduiala, bărbat îmbunătățit și foarte iscusit într-amîndouă înțelepciunile, și în cea din afară și în cea duhovnicească.

Lipindu-se Sofronie de acela cu toată osârdia, ca fiul de tată și ucenicul de dascăl, îi urmă lui întru toate căile, până la sfârșitul aceluia, umblând prin mănăstiri și prin pustietăți, împreună cu dânsul cercetând pe sfinții părinți și scriindu-le viețile lor spre folos; precum este cartea cea scrisă de amândoi, care se numește „Limonariu” sau „Grădină de flori” și care este mărturisită de al șaptelea Sinod, în care se arată totul. În acea carte Sfântul Sofronie adeseori se numește sofist de către dascălul său, ca cel asemenea cu dânsul în învățătura filosofiei. Dar nu numai sofist numește acel cuvios Ioan pe fericitul Sofronie, ci în unele locuri și domn al său, iar alteori și părinte. Că nu-l avea ca pe un ucenic, ci ca pe un prieten și împreună călător și ostenitor, fiind ales cu viața. Pe lângă această vedea și mai înainte cu duhul că acela avea să fie mare păstor și stâlp neplecat al Bisericii lui Hristos.

Cu acest cuvios Ioan a petrecut Sfântul Sofronie mai înainte de călugăria sa mai întâi în Palestina, în aceeași viață de obște a Sfântului Teodosie – în pustiul Iordanului și în mănăstirea ce se numea nouă, care era zidită de Sfântul Sava.

După aceea Ioan și Sofronie, lăsând Palestina de frica Perșilor care năvăliseră, s-au dus în părțile Antiohiei celei mari. Căci în timpurile acelea Hosroe cel tânăr, împăratul Persiei, s-a sculat cu război contra stăpânirii grecești, pentru o pricină ca aceasta: Foca tiranul, precum scrie pe larg Nichifor Calist, istoricul grec, a ucis pe Mavrichie, împăratul grecesc (582-602) și i-a răpit scaunul împărătesc (602-610); iar Mavrichie împăratul a fost mai înainte un mare făcător de bine a lui Hosroe al Persiei. Căci lui Hosroe, fiind izgonit de la împărăția persană și scăpând în stăpânirea grecească, Mavrichie îi fusese ca un tată; și-i ajutase cu bani împărătești și cu putere de oaste de-și luase iarăși scaunul în Persia, și se făcuse pace întărită între greci și perși. Iar când a auzit Hosroe de uciderea făcătorului său de bine, Mavrichie, i-a părut foarte rău de dânsul și, stricând toate așezămintele de pace cu grecii, a început a cugeta să răzbune uciderea lui Mavrichie. Deci a năvălit oaste persană contra multor părți grecești, mai ales contra Siriei, Feniciei și Palestinei și le robeau.

Atunci sfinții părinți care petreceau viață pustnicească în acele părți, lăsând mănăstirile și pustniceștile lor locuințe, au fugit fiecare pe unde putea. Într-acel timp acești doi sfinți, Ioan și Sofronie, s-au dus din Palestina. Iar după plecarea lor a fost luată de perși Sfânta Cetate a Ierusalimului, iar cinstitul lemn al făcătoarei de viață Cruci a lui Hristos a fost robit împreună cu prea sfințitul patriarh; și patrusprezece ani a fost ținut în Persia în robie, nu cu puțină mâhnire și jale pentru toată creștinătatea.

Mai înainte de acea robie a Ierusalimului, acești sfinți, trecând prin părțile Antiohiei după obiceiul lor, precum s-a zis, asemenea albinelor ce zboară pe flori și adună miere, înconjurau oriunde auzeau că sunt părinți făcători de fapte bune și, adunând frumusețea sufletului cea mai dulce decât mierea ca într-un singur fagure plin de miere, au alcătuit-o prin scris, în cartea ce se numește „Limonariu”. Iar după ce și acolo s-au apropiat aceleași războaie persane, s-au dus în Egipt și Alexandria, unde, făcând asemenea, au dobândit multe învățături, pe care le-au lăsat spre folos neamului creștinesc celui mai de pe urmă, scriind faptele și vorbele multor sfinți părinți, pe care singuri cu ochii le-au văzut și cu urechile le-au auzit.

Sfântul Sofronie era încă netuns în chipul monahicesc când a mers în Alexandria. Acest lucru se dovedește din capitolul șasezeci și nouă al „Limonariului”, unde dascălul lui Sofronie, Ioan Eviratul, zice astfel: „Am mers în Alexandria eu și domnul Sofronie, fratele meu, mai înainte de călugăria lui, și ne-am dus la ava Paladie, bărbatul cel îmbunătățit și robul lui Dumnezeu”. Și iarăși, în capitolul o sută zece, din nou zice: Eu și domnul meu Sofronie am mers în lavra care este departe de Alexandria de optsprezece stadii, la un foarte îmbunătățit egiptean de neam și am zis acelui stareț: „Părinte, spune-ne un cuvânt, cum putem să petrecem unul cu altul, căci domnul Sofronie sofistul vrea să se lepede de lume și să se facă monah”. Atunci ne-a zis starețul: „Bine faceți, fiilor, că lăsați cele lumești pentru mântuirea sufletelor voastre. Ședeți dar în chilii, liniștiți-vă și, păzindu-vă mintea, rugați-vă neîncetat, având nădejdea spre Dumnezeu. Acela vă va da înțelegerea Sa și va lumina mintea voastră”.

De aici se vede mai lămurit fapta cea bună a Sfântului, întregului la minte, Sofronie, căci, fiind încă mirean, atât de mare osteneală a călătoriei suferea într-acele vremi pe la mănăstiri și prin pustietăți și atât de multă sârguință adăuga pentru cercetarea lucrurilor celor folositoare, cum ar putea să se povățuiască la calea mântuirii; și, mai înainte de a se tunde în călugărie, fericitul Sofronie se arăta desăvârșit monah, având viață monahicească, desăvârșită în fapte bune.

După aceea s-a călugărit de dascălul său. Apoi, întâmplându-se lui o boală trupească de care era gata să moară, a văzut o vedenie, precum scrie despre aceasta dascălul său, în capitolul o sută doi, zicând: Vrând să se sfârșească fratele meu Sofronie înțeleptul, eu și ava Ioan scolasticul stând lângă el, ne-a zis: „Mi se părea că merg undeva pe cale și am văzut că niște fecioare dănțuiau înaintea mea, zicând: Bine că a venit Sofronie! Acum s-a încununat Sofronie! Pentru aceasta dănțuiau fecioarele acelea înaintea lui, căci el este numit cu numele întregii înțelepciuni”.

Aceasta a scris dascălul său despre el. Apoi, după boala aceea, însănătoșindu-se și fiind în chipul monahicesc, și mai multe osteneli adăuga, îngrijind de mântuirea sa și de a altora, pentru că, înmulțindu-se atunci în Egipt eresul lui Sevir, se împotriveau ereticilor amândoi, împreună cu dascălul, ca niște înțelepți și iscusiți în dumnezeiasca Scriptură, întrebându-se cu ei și biruindu-i. Pentru aceea prea sfințitului Patriarh al Alexandriei, Ioan Milostivul, îi erau foarte iubiți și se cinsteau mult de dânsul, ca niște adevărați prieteni ai lui și ajutători contra ereticilor și mângâietori în întristări.

Se povestește în viața aceluia, scrisă de Leontie, episcopul Neapolei, că Sfântul Ioan Milostivul avea obicei de ședea miercurea și vinerea lângă ușile bisericii, dând voie tuturor celor ce voiau să vină la dânsul, ascultând trebuințele fiecăruia, ajutându-le, potolind certurile și sfezile și făcând pace între oameni. Iar dacă se întâmpla cândva, șezând acolo, de nu venea nimeni la el și nu cerea nimic, apoi se scula mâhnit și cu lacrimi se ducea în casa sa, zicând: „Acum smeritul Ioan n-a câștigat nimic, nici a dus ceva lui Dumnezeu pentru păcatele sale”. Astfel și fericitul Sofronie, despre care ne este cuvântul, mângâindu-l pe prietenul lui, îi zicea: „Cu adevărat, astăzi ți se cade, părinte, a te veseli, căci oile tale petrec în pace, fără ceartă și fără sfadă ca și îngerii lui Dumnezeu”. De aici arătat este în câtă cinste și dragoste a fost Sfântul Sofronie, împreună cu dascălul său, la acel prea sfințit patriarh.

La acești sfinți părinți era obiceiul și sârguință ca în fiecare zi, să se folosească cu un lucru nou, văzând sau auzind sau învățând ceva. Și li s-a întâmplat un lucru ca acesta, precum zice Ioan:

Eu și domnul Sofronie înțeleptul, am mers în casa lui Ștefan filosoful, care era lângă calea ce duce spre biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, zidită de fericitul Patriarh Evloghie, spre răsărit de a marelui Tetrafil. Sosind în casa filosofului, am bătut în poartă, iar portarul ne-a zis: „Încă se odihnește stăpânul meu, mai zăboviți puțin”. Atunci a zis domnul meu Sofronie: „Să mergem la Tetrafil și acolo vom zăbovi”. Locul acela este cinstit de alexandreni, căci se zice că împăratul Alexandru Macedoneanul, aducând din Egipt moaștele Sfântului Prooroc Ieremia, le-a pus în acel loc când a zidit cetatea Alexandria în numele său.

După ce am mers acolo, pe nimeni n-am aflat, decât numai pe trei orbi. Și am șezut încetișor aproape de ei, având la noi cărțile noastre. Deci, vorbind mult între ei acești orbi, a zis unul către altul: „Prietene, cum ai orbit tu?” Acela i-a răspuns: „Am fost corăbier în tinerețile mele și, plutind dinspre Africa, din multă privire spre mare, s-a făcut albeața pe ochii mei și am orbit”. Apoi i-a povestit și celălalt cum a orbit, zicând: „Am fost sticlar și, lucrând odată cu sticla fără pază, m-am ars și din dogoarea focului mi-am pierdut vederea”.

Amândoi orbii spunându-și pricina orbirii lor, au întrebat și pe al treilea, iar acela le-a răspuns: „Când eram tânăr, mi-a fost urât a mă osteni și a lucra, ci am iubit lenea; dar, fiind iubitor de plăceri, nu aveam cu ce mă hrăni, de aceea am început a fura și a face multe răutăți. Iar într-una din zile am văzut ducându-se spre îngropare un mort. Și am mers în urma celor ce-l duceau, vrând să văd unde-l vor pune; și a fost îngropat mortul lângă biserica Sfântului Ioan. După ce a înnoptat, am descoperit mormântul, am intrat înăuntru, am luat toate hainele de pe mortul acela și numai o cămașă am lăsat pe el.

Și, ieșind din mormânt, mi-a zis gândul cel rău: Întoarce-te de ia și cămașa, căci este foarte bună. Și eu ticălosul m-am întors, vrând a dezbrăca și cămașa, ca să las mortul gol; dar, ridicându-se mortul, a stat înaintea mea și, ridicând mâinile, mi-a zgâriat obrazul cu degetele și mi-a scos amândoi ochii; atunci eu ticălosul, cu multă nevoie și durere, abia am ieșit din mormânt. Așa am orbit”.

Acestea auzindu-le noi, domnul Sofronie mi-a făcut semn și ne-am dus de la dânșii, apoi mi-a zis Sofronie: „Cu adevărat, părinte Ioan, astăzi nu mai este nevoie să învățăm mai mult, că ne-am folosit destul. Că oricine făcând rău, nu poate a se tăinui de Dumnezeu”. De aceea, arătat este, cum că amândoi Sfinții Ioan și Sofronie, se îngrijeau de folosul lor în toate zilele. Căci zicând el „nu este nevoie astăzi ca mai mult să învățăm, pentru că ne-am folosit destul”, dovedește că toată ziua se sârguia a se folosi cu ceva.

Petrecând fericitul Sofronie în Alexandria, a scris minunile Sfinților Chir și Ioan, dându-le mulțumire pentru vindecarea ochilor săi. Căci atunci când a căzut bolnav, a alergat la sfinții doctori fără de arginți cu rugăciune și cu credință și a câștigat de la dânșii vindecarea cerută, în biserica lor din Alexandria, având către dânșii mare osârdie. Dar după câtva timp, părțile acelea ale Egiptului, unde este Alexandria, au început a fi supărate de năvălirea perșilor. Deci au fost nevoiți Sfinții Părinți Ioan și Sofronie să fugă și de acolo, că și prea sfințitul Patriarh Ioan Milostivul începuse să fugă de frica barbarilor.

Vrând să meargă cu el la Constantinopol, au venit și ei în corabie, nevrând să se lase de el, căci nu suferea să se despartă de dânșii. Deci sfințitul patriarh Ioan, căzând în boală pe drum, a murit în cetatea Amatunta, iar viața lui cea înaltă și milosteniile cele multe le-a lăudat înțeleptul Sofronie cu cuvinte alese. După îngroparea cea patriarhicească, s-a dus la Roma cea veche cu dascălul său Ioan și cu frații care se întâmplaseră cu dânșii, doisprezece la număr. Acolo petrecând câtva timp, Cuviosul Ioan, dascălul lui Sofronie, fiind mai bătrân, s-a dus către Domnul. Și, când era să moară, a poruncit iubitului și duhovnicescului său fiu, Sofronie, ca trupul lui să nu-l îngroape în Roma. Ci, în raclă de lemn închizându-l, să-l ducă în muntele Sinai. Iar dacă nu-i va fi cu putință să-l ducă până la muntele Sinai din cauza barbarilor, atunci să-l ducă în Palestina, la mănăstirea cea de obște a Sfântului marelui Teodosie, unde Cuviosul Ioan se călugărise și acolo să-i îngroape moaștele. Deci, așa s-a și făcut.

Căci Sfântul Sofronie, urmând lui Iosif cel din Legea Veche, care a dus trupul lui Iacob în mormântul părinților săi, a luat din Roma trupul Cuviosului Ioan, duhovnicescul său părinte, și, împreună cu frații, s-a întors în țările grecești. Iar după ce a ajuns la Ascalon, a auzit că nu este cu putință să treacă la muntele Sinai din cauza barbarilor. Atunci au mers la Ierusalim, care era stăpânit de perși, și au îngropat trupul părintelui lor în mănăstirea de obște a lui Teodosie. Iar el împreună cu frații săi locuia în Ierusalim, având atunci scaunul Patriarhiei Modest, în locul patriarhului Zaharia, care, împreună cu lemnul Crucii, era în robie la perși.

După puțin timp de la plecarea Sfântului Sofronie de la Roma în Palestina, Dumnezeu a binevoit ca să întoarcă din robie la Ierusalim Sfântul Lemn al Crucii și pe Patriarhul Zaharia. Căci voievodul Ieraclie, ucigând pe tiranul împărat Foca și luând singur împărăția grecească (610-641), s-a ostășit asupra ținutului grecesc și, biruind de multe ori cetele lui Hosroe, a robit cetățile acelea șapte ani. După aceea, Siroes, fiul lui Hosroe, ucigând pe tatăl său și luând împărăția grecească, căuta să se împace cu Ieraclie, împăratul grecesc. Iar condițiile de pace puse de împăratul Ieraclie erau acestea: împăratul Persiei să lase grecilor Ierusalimul și să întoarcă cinstitul lemn al Sfintei Cruci, cum și pe Patriarhul Zaharia. Și așa s-a și făcut.

Deci, după patrusprezece ani, a fost adus din Persia lemnul Crucii cu mare cinste, pe care însuși împăratul Ieraclie l-a dus pe umerii săi în Sfânta Cetate – precum se scrie despre aceasta în ziua de 14 a lunii septembrie -, iar fericitul Patriarh Zaharia și-a luat iarăși scaunul său. După câțiva ani acel cinstit Lemn al făcătoarei de viață Cruci a Domnului nostru Iisus Hristos a fost dus de același împărat Ieraclie din Ierusalim la Constantinopol ca să nu se mai robească de vrăjmași acea mare vistierie a creștinilor. După aceea Ierusalimul a fost luat iarăși de vrăjmași, după cum vom vedea mai pe urmă.

Patriarhul Zaharia, după întoarcerea sa din robie, mai trăind puțin, s-a dus către Domnul. După dânsul Modest iarăși a luat scaunul, dar n-a stat pe el decât numai doi ani, pentru că a murit. Apoi a fost ales Sfântul Sofronie ca patriarh al Ierusalimului. În acel timp s-a ridicat și eresul monoteliților, adică al celor ce mărturisesc o voie și o lucrare în persoana lui Hristos, în cele două firi ale Lui – în cea dumnezeiască și în cea omenească -, ca și cum fiecare fire n-ar fi avut deosebită lucrare și voie. Iar cei ce mărturisesc că Hristos nu este desăvârșit în amândouă firile, aceia Îl prihănesc.

Despre acel eres s-a scris mai pe larg în viața Cuviosului Maxim Mărturisitorul, în ziua de 21 a lunii ianuarie. Dar pe acel eres al monoteliților, l-a întins mai ales Chir, patriarhul Alexandriei, adunând sinod și poruncind a crede că el. Lui i-a urmat Serghie, patriarhul Constantinopolului, iar după dânsul Piros și alții, pentru care au pătimit mulți din cei ce nu se învoiau cu acel eres. Acelui eres i s-a împotrivit foarte mult prea sfințitul Patriarh al Ierusalimului, Sfântul Sofronie. Căci, adunând la dânsul sinod, a blestemat acel eres al monoteliților și a trimis scrisori întărite ale sinodului pretutindeni. După aceea au fost citite acele scrisori la al șaselea Sinod ecumenic și de Sfinții Părinți s-au mărturisit și s-au primit ca niște scrieri ortodoxe.

Sfântul Sofronie a scris și alte multe cuvinte și învățături folositoare Bisericii lui Hristos, cum și viața câtorva sfinți, printre care și a Sfintei Maria Egipteanca, care a fost asemenea ca îngerii în pustie, mai presus de firea omenească. El, păstorind bine Biserica lui Dumnezeu, a închis gurile ereticilor, izgonindu-i departe ca pe niște lupi, de la turma cea cuvântătoare. Apoi iarăși, cu voia lui Dumnezeu, s-a făcut năvălirea barbarilor asupra Siriei și a Palestinei. Însă acum nu era a perșilor, ci a mahomedanilor, care mai întâi au luat cetatea Damasc.

Apoi au înconjurat cetatea lui Dumnezeu, Ierusalimul, și au bătut-o aproape doi ani. După ce oastea grecească s-a rănit de dânșii în Siria și a fost ucis Serghie voievodul, prea sfințitul Patriarh Sofronie, împreună cu creștinii din Palestina, s-au închis în Sfânta Cetate. Se află cuvântul lui pe care l-a grăit către popor în ziua Nașterii lui Hristos, când s-a făcut înconjurarea cetății, în care, ca un alt Ieremia, plângea cu jale risipirea și pustiirea sfintelor locuri, ce s-a făcut cu voia lui Dumnezeu pentru păcatele poporului. Dar mai vârtos plângea că n-a putut să prăznuiască în Betleem ziua Nașterii lui Hristos, după obicei, de vreme ce locul Betleemului acum era în mâinile agarenilor.

Sfârșindu-se alt an al înconjurării, când creștinii erau strâmtorați, s-a simțit nevoia a se da pe sine vrăjmașilor și a le deschide cetatea. Dar mai întâi prea sfințitul Patriarh Sofronie a trimis la voievodul agarenilor, Omar, făcând cu dânsul așezământ de pace, întru care la început se cerea ca credinței creștinești și Sfintei Biserici a lui Dumnezeu să nu i se facă nici un fel de silă și de strâmbătate. Omar voievodul a făgăduit că acel așezământ, precum și altele să le păzească întregi. Și, întărind cuvântul acesta, creștinii au deschis porțile cetății voievodului agarenesc; iar el, fiind fățarnic și viclean, s-a prefăcut blând ca o oaie și smerit, dar în inimă era lup răpitor.

Îmbrăcându-se în niște vechituri de păr de cămilă, a intrat în cetate pe jos și întreba unde este biserica lui Solomon ca să-și săvârșească acolo rugăciunile lui cele de Dumnezeu urâte. Iar prea sfințitul Sofronie, ieșind întru întâmpinarea lui și văzându-l într-un chip ca acela fățarnic, a zis: „Iată va fi urâciunea pustiirii, cea mai înainte vestită prin proorocul Daniil, care va fi în locul cel sfânt”. Deci a plâns mult cu toți creștinii și-l îndemna pe voievod ca, lepădând acele vechituri, să se îmbrace în hainele boierești cele cuviincioase lui.

Și astfel Sfânta Cetate a lui Dumnezeu, Ierusalimul, s-a luat de agareni și s-a strâmtorat creștinătatea de grea robie. Pentru că păgânul voievod al agarenilor n-a păzit așezământul de pace făcut cu prea sfințitul Patriarh Sofronie pe care făgăduise a-l păzi. Și a început a face multe strâmbătăți creștinilor din Ierusalim. Văzând aceasta, Sfântul Sofronie se tânguia de-a pururea și rugă pe Dumnezeu să-i ia sufletul lui de pe pământ, ca să nu vadă mai mult chinuirea creștinilor, urâciunea pustiirii și necinstirea locurilor celor sfinte. Și, fiind auzit, degrabă și-a săvârșit viața și a trecut de la pământescul Ierusalim, cel plin de lacrimi, spre cel de sus, plin de bucurie, unde este locașul tuturor celor ce se veselesc întru Iisus Hristos, Domnul nostru, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.

 

cititi si

- Sfântul Sofronie, păstor şi apărător al Ierusalimului

Calendar Ortodox 11 martie 2025

Sf. Ier. Sofronie, Patriarhul Ierusalimului (550 - 638) - foto preluat de pe ziarullumina.ro

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articole preluate de pe: www.calendar-ortodox.ro; basilica.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 11 martie 2025


 

Sf. Ier. Sofronie, Patriarhul Ierusalimului

 

Sinaxar 11 Martie


 

În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Sofronie, patriarhul Ierusalimului (550 – 638).

Acest preamare luminător al Bisericii era de fel din ţara Feniciei celei încununate cu munţii Libanului, s-a născut în cetatea Damascului, către anul 550, şi se trăgea din părinţi deopotrivă de evlavioşi.

Tatăl lui se chema Plinthas, iar mama lui Mira. Îmbinând isteţimea pe care o avea de la naştere cu râvna deosebită la învăţătură, a ajuns stăpân pe toate cunoştinţele pe care le putea cineva dobândi în vremea aceea.

Şi încă de pe când se găsea în Damasc a deprins toată virtutea care pe atunci se izbutea numai în pustiu.

Mai târziu s-a dus la Mănăstirea marelui Teodosie începătorul vieţii de obşte, unde aflând răgaz şi trăind în linişte alături de Dumnezeu şi-a întărit mintea şi inima cu citirea dumnezeieştilor Scripturi, robindu-şi tot cugetul întru ascultarea lui Hristos.

Dorind însă după şi mai multă învăţătură şi după o viaţă şi mai curată, a pornit după trecere de mai multă vreme la Alexandria.

Şi găsind acolo un bărbat deosebit de vrednic, pe nume Ioan Moshu, care era plin de toată înţelepciunea şi priceperea, a rămas la el şi a locuit împreună cu el sub acelaşi cort şi sub acelaşi acoperământ, ducând acelaşi fel de viaţă şi având acelaşi gând, împărtăşindu-se din cunoştinţele aceluia şi împărtăşindu-i la rândul său pe ale sale.

Îmbolnăvindu-se aici de o grea boală de ochi, a fost vindecat de către sfinţii Chir şi Ioan, cărora, drept plată a vindecării, le-a cerut îngăduinţa să treacă în scris minunile săvârşite de ei în fiecare zi. Şi într-adevăr le-a trecut pe toate în scris.

Mai târziu, datorită vieţii lui înalte, a ajuns episcop al Ierusalimului. Când sfânta cetate Ierusalim a căzut în mâinile perşilor, el s-a dus la Alexandria, la marele Ioan cel Milostiv, care păstorea pe atunci în scaunul apostolic de acolo.

La săvârşirea din viaţă a acestuia, găsindu-se deci la Alexandria, într-un cuvânt de laudă el a arătat toată comoara cea nesfârşită de milostivire şi înălţimea vieţii sfântului Ioan cel Milostiv, deplângându-l şi el îndeajuns de mult.

După ce s-a întors iarăşi în sfânta cetate, nici nu se poate spune cu câtă grijă şi trudă a păstorit Biserica ce-i fusese încredinţată: el nu a dat câtuşi de puţin somn ochilor lui şi aţipire pleoapelor lui.

Şi lupta lui nu era numai împotriva demonilor, ci şi împotriva ereticilor, pe care combătându-i cu dovezi din Scriptură şi cu predaniile Părinţilor, ca şi cu învăţăturile lui proprii, îi punea pe fugă.

El a lăsat Bisericii multe scrieri vrednice de cuvânt şi de pomenire, în care învaţă pe credincioşi trăirea cea dreaptă şi vieţuirea după voia lui Dumnezeu.

Printre aceste scrieri sunt Limonariul (împreună cu Ioan Moshu), viaţa sfântului Ioan cel Milostiv şi Viaţa sfintei Maria Egipteanca, cea deopotrivă cu îngerii printre femei, care a săvârşit în pustiu lupte mai presus de puterile omeneşti.

Astfel trăind viaţă bună şi bineplăcută lui Dumnezeu, învăţând şi pe alţii şi slujind ca o adevărată gură a lui Hristos, păstorind cu cuviinţă turma încredinţată lui, după trei ani s-a mutat în pace la Dumnezeu.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Pion, preotul sfintei Biserici din Smirna.

Acesta a fost preot al sfintei Biserici din Smirna şi a trăit pe vremea lui Deciu împăratul. Pentru credinţa lui a fost prins împreună cu mai mulţi alţii şi a fost dus mai întâi la Polemon, slujitorul zeilor păgâni, înaintea căruia a grăit cu curaj despre religie, cu mărturii din Scriptură şi din istorie, încredinţându-l despre cele viitoare din cele ce s-au întâmplat şi că Dumnezeu va lămuri prin foc faptele oamenilor. După aceasta sfântul a fost dus la Elpidiu, un alt dregător de aceeaşi treaptă cu slujitorul zeilor păgâni, şi în cele din urmă la proconsulul Cvintilian, din porunca căruia a primit moartea mucenicească prin foc.

 

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Gheorghe cel Nou, purtătorul de Dumnezeu şi făcătorul de minuni.

Acesta a trăit în timpul împăratului Ioan Tsimiskes şi părăsindu-şi soţia, copiii şi rudele, a ales mai degrabă calea cea strâmtă. Şi luând asupră-şi jugul lui Hristos cel preauşor, străbătea oraşe şi ţinuturi şi chiar şi pustiul, lipsit fiind de toate, îndurerat şi suferind. Deci, făcându-i-se cunoscut de la Dumnezeu sfârşitul, a venit la Constantinopol. Şi ajungând la biserica sfântului Ioan Teologul, cea din Diipion, şi-a aflat aici odihna în Domnul, rămânând acolo timp de şapte zile. Când au venit cei ce aveau să-l îngroape şi au văzut fierul nespus de greu care îi acoperea trupul şi tot trupul strâns în acest fier, au strigat: Doamne miluieşte. Deci a fost pus într-o raclă făcută din marmură, în acea biserică, revărsând multe minuni de vindecări celor ce aleargă la această raclă cu credinţă. Dintre cei care s-au bucurat de purtarea lui de grijă mulţi mai vestesc şi astăzi tuturor minunile pe care le-a făcut lor sfântul.

 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Trofim şi Talu, care au pătimit în Laodiceea.

În zilele împăraţilor Diocleţian şi Maximian, pe când în Laodiceea era guvernator Asclepiu, s-a pornit o mare prigoană împotriva creştinilor. Şi fiind prinşi sfinţii mucenici Trofim şi Talu, au fost loviţi cu pietre timp îndelungat, dar Dumnezeu păzindu-i au rămas neatinşi. Văzând acest lucru dregătorul şi cei ce erau împreună cu el şi ruşinându-se, i-au lăsat câtva vreme să trăiască nechinuiţi. Fiind însă pârâţi din nou, au fost aduşi la judecată; aici, mărturisind cu îndrăzneală, înaintea tuturor, că Hristos este Dumnezeu adevărat şi luând în derâdere idolii păgânilor şi mustrând pe tirani, i-au pornit spre mânie. Pentru aceasta, spânzurându-i pe lemne, după ce i-au dezbrăcat cu totul, au pus de le-au strujit adânc trupurile. Dar sfinţii, pe de o parte rugându-se lui Dumnezeu, iar pe de alta defăimându-i pe zeii elineşti, au umplut de mânie pe dregător. Deci acesta hotărându-se sã sfârşească cu ei, a poruncit să-i răstignească pe cruce.

Fiind duşi deci către locul unde urma să fie răstigniţi, mulţime multă de popor venea după ei. Şi în timp ce erau răstigniţi se rugau şi grăiau poporului cele ziditoare de suflet. Iar mulţimea se grăbea să se atingă de sfintele trupuri ale sfinţilor, unii adunând din picăturile lor de sânge, alţii vreun ştergar, alţii vreun obiect de metal care se găsea asupra lor, alţii, în sfârşit, vreun alt lucru. Pe aceştia binecuvântându-i şi făcându-le urări de bine, şi-au dat sfintele lor suflete lui Dumnezeu. Unii dintre credincioşi luând rămăşitele pământeşti ale sfinţilor şi ungându-le cu miruri şi înfăşurându-le în giulgiuri, le-au aşezat în biserică. Şi venind acolo şi femeia lui Asclipeu şi simţind balsamul care ieşea din racla sfinţilor mucenici, a aşternut deasupra raclei o îmbrăcăminte de foarte mare preţ. La câtva vreme după aceasta Zosim şi Artemiu, doi bărbaţi evlavioşi şi credincioşi, care erau din aceeaşi cetate cu sfinţii, luând cu ei racla cu moaştele cele sfinte, au dus-o în cetatea lor, Stratonichi, ca la o milă depărtare, şi au aşezat-o într-un mormânt săpat într-o stâncă.

 

Tot în această zi, pomenirea aducerii moaştelor sfântului mucenic Epimah în Constantinopol.

Sfântul Mucenic Epimah din Alexandria s-a născut în Egipt. El a trăit în singurătate multă vreme, în Muntele Pelesium. În timpul unei persecuţii împotriva creştinilor în Alexandria (prin anul 250), Sf. Epimah în râvna lui zeloasă a intrat în oraş, a distrus idolii păgâni şi L-a mărturisit hotărât pe Hristos. Pentru acestea, sfântul a fost supus torturilor. Printre martorii la torturi era şi o femeie oarbă de un ochi. Când un strop de sânge din trupul mucenicului a udat-o pe femeie, aceasta şi-a vindecat ochiul bolnav.

După numeroase torturi teribile, sfântului i s-a tăiat capul cu sabia.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântul Sofronie, Episcop de Vrața (1739 – 1813)

Sfântul Sofronie, Episcop de Vrața (1739 - 1813) - foto preluat de pe basilica.ro

Sfântul Sofronie, Episcop de Vrața (1739 – 1813) – foto preluat de pe basilica.ro

articol preluate de pe basilica.ro

După numele de mirean, Stoiko, fiul lui Vladislav și al Mariei, s-a născut la 1739 în satul Kotel din Bulgaria, potrivit frumoasei lui autobiografii. De mic, a rămas orfan și a fost chinuit de felurite ispite și peripeții. A terminat școala bisericească și a învățat limba slavonă și greacă. L-au căsătorit de tânăr și fără voia lui.

În 1762, a fost hirotonit preot, dar necazurile lui au continuat și din partea compatrioților, și din partea turcilor. În anul 1775, a venit în Sfântul Munte și a rămas timp de șase luni la mănăstirea Hilandar și în altă parte pentru meditație și rugăciune. S-a întors în patria lui, propovăduind poporului cuvântul lui Dumnezeu și învățându-i pe tineri voia Domnului. A tradus vieți de sfinți din greacă în slavonă.

După ce a trecut la viața veșnică preoteasa lui, a primit schima monahală în mănăstirea Târnovo și s-a numit Serafim. În anul 1794, a fost hirotonit episcop de Vrața cu numele Sofronie. Arhieria lui a fost și aceasta plină de ispite, din pricina deselor tulburări ale războaielor, ale sărăciei și ale epidemiilor.

În 1803 a fost silit să renunțe la scaun și să se mute la București. S-a ocupat în continuare cu scrierea cărților pentru zidirea duhovnicească a poporului. Iată cum încheie autobiografia lui: „De aceea lucrez și eu ziua și noaptea să scriu câteva cărți în limba noastră bulgărească pentru ca, dacă nu este cu putință să le spun oamenilor și să le vorbesc cu gura mea și ei să audă de la mine, păcătosul, vreo învățătură folositoare, cel puțin să citească scrierile mele și să se folosească. Dar și ei să se roage lui Dumnezeu pentru mine, nevrednicul, să-mi îndrept neștiința mea și, pentru osteneala mea, să fiu învrednicit de iertare”.

A adormit în pace pe 22 sau pe 23 septembrie în anul 1813. A fost înmormântat într-o mănăstire din București al cărei egumen a fost în ultimii ani din viață. Biserica Bulgară l-a rânduit împreună cu sfinții pe 31 decembrie 1964. Pomenirea lui se cinstește pe 22 septembrie și pe 11 martie.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.