Avion cu 162 de pasageri dispărut între Indonezia și Singapore: Vastă operațiune de căutare și salvare

imageResize

AGERPRES/(AS — editor: Lilia Traci)

Autoritățile indoneziene au trimis un avion, două elicoptere și șase nave de salvare la locul unde se presupune că ar fi căzut aeronava companiei malaeziene AirAsia, care a dispărut duminică între Indonezia și Singapore, cu 162 de persoane la bord, relatează Jakarta Globe.

Foto: (c) XINHUA

Forțele militare aeriene ale Indoneziei—țară care a preluat conducerea operațiunilor de salvare în cazul avionului malaezian dispărut — au trimis în zona insulelor indoneziene Bangka-Belitung, situate la est de insula Sumatra, un Boeing 737, iar agenția indoneziană de căutare și operațiuni de salvare Badan a mobilizat șase nave de salvare și două elicoptere, potrivit Ria Novosti.

“Vom verifica pentru început acest loc, iar când vom găsi obiectivul, vom contacta imediat serviciul de căutare și salvare. Avem bănuieli serioase că aeronava s-ar putea afla aici”, a declarat un reprezentant al forțelor aeriene militare indoneziene, Hadi Tjahjanto.

Autoritățile din Malaezia, Singapore și Australia au oferit asistență autorităților indoneziene în operațiunea de căutare.

Directorul general al aviației civile indoneziene, Djoko Murjatmodjo, a indicat că avionul a dispărut de pe radare în timp ce se afla în zona orașelor Tanjung Pandan (în largul insulei Belitung) și Pontianak (capitala regiunii indoneziene West Kalimantan), potrivit Xinhua.

Pilotul avionului AirAsia, înainte ca acesta să dispară de pe ecranele radarelor, primise recomandarea turnului de control să intre în ascensiune, pentru a se ridica deasupra unei zone cu nori foarte denși, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului indonezian al Transporturilor.

Avionul companiei AirAsia, dispărut duminică între Indonezia și Singapore, s-ar fi prăbușit

Avionul companiei malaeziene AirAsia, care a dispărut duminică între Indonezia și Singapore cu 162 de persoane la bord, s-a prăbușit în apele din apropierea insulei Belitung, după ce s-a confruntat cu turbulențe și a încercat să devieze de la traseul de zbor stabilit inițial, a declarat șeful departamentului de relații publice al Serviciului de salvare al Indoneziei, Supriandi Minggu, citat de Ria Novosti.

Pilotul Airbus A320 al companiei AirAsia (zborul QZ8501) ceruse duminică dimineață aprobarea pentru “devierea” de la planul său de zbor din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, indicase mai devreme compania malaeziană.

“Avionul Airbus A320 al companiei AirAsia — care efectua zborul QZ 8501, din Surabaya în Singapore — a căzut în apele din apropierea insulei Belitung, de coordonate 03.22.46 și 108.50.07 “—a declarat Supriandi Minggu pentru ziarul local Republika. Potrivit acestuia, echipele de salvare se îndreaptă deja spre Belitung.

După toate aparențele, aeronava a întâlnit turbulențe, a încercat să-și schimbe cursul și s-a prăbușit, scrie ziarul menționat.

Conform Reuters, la bordul aeronavei se aflau 155 de pasageri, între care 149 de indonezieni, trei coreeni, un britanic și un malaezian.

“Aparatul A320-200 transporta șapte membri ai echipajului și 155 de pasageri între care 16 copii și un bebeluș”, a precizat directorul general al aviației civile indoneziene, Djoko Murjatmodjo.

Cu toate acestea, Ministerul Transporturilor al Indoneziei nu a confirmat deocamdată prăbușirea aeronavei AirAsia.

“În acest moment, nu putem afirma nimic cu tărie cu excepția faptului că s-a pierdut comunicarea cu avionul”, a declarat directorul general al aviației civile indoneziene, Djoko Murjatmodjo, pentru publicația locală Detiko, citată de Ria Novosti.

Zborul QZ8501 a părăsit aeroportul internațional Juanda din Surabaya, pe insula indoneziană Java, la 05h20 și trebuia să aterizeze pe aeroportul Changi din Singapore la 08h30 (00h30GMT).

Potrivit unui comunicat al direcției aviației civile din Singapore, contactul a fost pierdut în spațiul aerian indonezian, la “200 de mile nautice (circa 350 km) în sud-estul frontierei între regiunile de informații de zbor Jakarta și Singapore”.

AirAsia a indicat că o operațiune de căutare a fost lansată pentru a încerca să localizeze avionul.”Pentru moment, nu avem din nefericire alte informații despre situația pasagerilor și a membrilor echipajului aflați la bord”, a indicat compania. “Pilotul avionului ceruse să devieze de la traseul prevăzut în planul său de zbor din cauza condițiilor meteorologice dificile”, a adăugat compania pe contul său de Facebook.

Operațiunile au fost angajate din centrul de căutare și salvare a insulei Bangka, în Marea Java, potrivit autorităților locale.

2014 va rămâne un an îndoliat pentru aviația malaeziană cu pierderea a două avioane ale companiei naționale Malaysia Airlines.

La 8 martie, zborul MH370 dispărea la puțin timp după decolarea sa de la Kuala Lumpur cu destinația Beijing, cu 239 de pasageri la bord. Dispariția sa rămâne neexplicată până în prezent. Se presupune că aparatul s-ar fi prăbușit în sudul Oceanului Indian, din lipsă de carburant.

În 17 iulie, un alt Boeing al Malaysia Airlines, care asigura legătura între Amsterdam și Kuala Lumpur, exploda în zbor, aparent doborât de o rachetă în timp ce survola estul Ucrainei. El avea la bord 298 de persoane, dintre care 193 cetățeni olandezi.

Indonezia depinde mult de transportul aerian pentru legăturile între cele 17.000 de insule ale sale.

articol preluat de pe http://www.agerpres.ro/

Foto: (c) XINHUA FLUX

Paradă a tramvaielor electrice în Capitală, la 120 de ani de la prima linie electrică

tramvai-electric-ratb

Mediafax

O paradă a tramvaielor electrice, de la “bătrânul” Thomson realizat în 1955 până la Bucur 1 modernizat în 2001, a avut loc sâmbătă, de la Depoul Victoriei, pe Şos. Ştefan cel Mare, Obor, Calea Moşilor, până la Piaţa Sfântul Gheorghe, pe traseul primei linii electrice, dată în folosinţă în 1894.

Bucureştenii au putut admira convoiul de tramvaie care au marcat evoluţia în timp a transportului electric pe şine, începând cu “bătrânul” Thomson V056, realizat în 1955 în Atelierele Centrale ale Întreprinderii de Transport Bucureşti, continuând cu tramvaiul Tatra, urmaşul vagoanelor importate în anii ’70, apoi, înaintând pe firul vremii, cu un vagon V3A modernizat, din generaţia construită în anul 1973 şi modernizată începând din 1993, urmat de tramvaiul Bucur 1 modernizat în anul 2001. Parada a cuprins şi “piesa de rezistenţă a Regiei”, tramvaiul Bucur LF, proiectat şi realizat integral în cadrul Uzinei RATB.

Convoiul a reconstituit, în parte, traseul primei linii electrice, respectiv Piaţa Victoriei (Depoul Victoria) – Şoseaua Stefan cel Mare – Bucur Obor – Calea Moşilor – Piaţa Sfântul Gheorghe.

Primul tramvai electric a apărut pe străzile Bucureştiului în 9 decembrie 1894, România fiind în primele zece ţări europene care au introdus tracţiunea electrică în transportul public. Tramvaiul avea indicativul 14 şi circula pe traseul Cotroceni – Piaţa Sfântul Gheorghe – Calea Moşilor – Obor.

Bucureştenii interesaţi de istoria transportului public au putut vizita, sâmbătă, între orele 08.00 şi 21.00, la terminalul Piaţa Sfântul Gheorghe, un muzeu în interiorul unui tramvai de epocă.

articol preluat de pe http://www.mediafax.ro/

Parada tramvaielor decembrie 2014

 

 

Angela Merkel- pusă la zid în Bundestag de către o deputată (video): “Sunteți unul dintre vasalii Americii, la originea unui război economic nesăbuit, care lovește în principal economia Germaniei și a Europei!”

wagenknecht-linke-3-540x304-e1419617355530

gandeste.org

Pe 26 noiembrie, în fața parlamentului german, Sahra Wagenknecht o acuză pe Angela Merkel că slujește interesele americanilor într-un mod care este evident în detrimentul bunăstării cetățenilor germani și ai Uniunii Europene.

Un singur lucru bun a ieșit din ceea ce s-a întâmplat în Ucraina și războiul rece care s-a instaurat între Rusia, pe de o parte și Statele Unite și Uniunea Europeeană, pe de altă parte: acela că acum, o lume întreagă a înțeles cât de profund corupți și aserviți sunt liderii europeni, iar Angela Merkel nu face excepție de la această regulă.
Iată rechizitoriul la care o supune Sahra Wagenknecht pe Angela Merkel:

“Lăsați impresia că există, doamnă Merkel, alte interese pe care le considerați mai importante decât cele ale firmelor germane, acelea sunt interesele guvernului american și ale firmelor americane. În discursul dumneavoastră de la Sydney, doamnă Merkel, v-ați indignat profund pentru faptul că la 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului contiuă să existe o gândire învechită, conform unor sfere de influență, care calcă în picioare dreptul internațional.

“Cine ar putea crede așa ceva?”, ați afirmat! Aceste declarații ridică niște întrebări pe care vi le adresez: Doamnă Merkel, pe ce lume trăiți? Unde ați trăit în ultimii 25 de ani? Unde vă aflați atunci când Statele Unite au călcat în picioare dreptul internațional în Irak, cu scopul de a-și extinde sfera de influență asupra petrolului irakian? Unde vă aflați atunci când dreptul internațional în Afghanistan era și încă este subminat, cu participarea Germaniei? Unde erați atunci când Libia era bombardată, atunci când opoziția siriană a fost înarmată și afiliată ISIS, după livrarea armelor? Toate acestea, în opinia dumneavoastră, au fost conforme cu dreptul internațional?

Bineînțeles, nu putem vorbi despre sfere de influență aici, nu-i așa? Pot să vă recomand să citiți cartea lui Zbigniew Brzezinski, care a fost pentru multă vreme un scrise în 1997 este: “Marele eșichier: supremația Americii și ale imperativelor sale geostrategice.”

articol preluat de pe http://gandeste.org/