Sfântul Ierarh Eutihie, patriarhul Constantinopolului († 582)
foto preluat de pe doxologia.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro
Sfântul Ierarh Eutihie, patriarhul Constantinopolului († 582)
Sfântul părintele nostru Eutihie al Constantinopolului (m. 582) a fost patriarh al cetății Constantinopolului – precedat de: Sf. Mina; Sf. Ioan al III-lea (Scolasticul), urmat de: Sf. Ioan al III-lea (Scolasticul); Sf. Ioan al IV-lea (Postitorul) - și a apărat cu tărie Biserica împotriva ereticilor.
Este prăznuit la 6 aprilie.
Sfântul Eutihie, Patriarh al Constantinopolului, s-a născut în provincia Frigia și a fost crescut de părinți binecunoscuți și credincioși. De la o vârstă fragedă, viitorul sfânt a studiat științele.
În timpul acestor studii, Eutihie a aflat cu cât este mai măreață ințelepciunea lui Dumnezeu în comparație cu orice știință.
După ce a realizat aceasta, el s-a alăturat unei mănăstiri din Amasia pentru a-și trăi viața în slujba Domnului.
Sfântul a primit aprobarea Sfântului Patriarh Mina al Constantinopolului pentru a deveni succesorul acestuia deoarece starea sănătății lui Mina se înrăutățise.
Chiar Apostolul Petru a apărut într-o vedenie a Împăratului Iustinian cel Mare insistând ca Eutihie sa devină patriarh.
În primii ani ca patriarh, Eutihie a convocat Sinodul V Ecumenic, la care au fost anatematizate unele erezii.
Însă, deoarece chiar Împăratul Iustinian ar fi fost înșelat, Eutihie a avut mai mari probleme luptându-se cu erezia aftartodochetismului care susținea că Iisus Hristos nu putea să sufere în timpul morții de pe Cruce.
Împăratul s-a mâniat pe Eutihie și l-a trimis în exil la o mănăstire a Amasiei în anul 565.
Trăind o viață ascetică în exil, sfântul a continuat să slujească Domnului cu sârguință. A vindecat bolnavi și a dezlegat pe mulți.
După ce perșii au invadat și ruinat Amasia, sfântul s-a rugat Domnului ca grânele strânse să nu se termine; rugăciunea i-a fost ascultată. De asemenea Eutihie a primit darul profeției, el prezicând succesorii lui Iustinian.
După doisprezece ani de exil, în anul 577, Eutihie s-a întors la poziția ce i se cuvenea. La data de 6 aprilie, anul 582, și-a adunat clerul după care a adormit în pace.
Imnografie
Troparul Sfântului Ierarh Eutihie, Patriarhul Constantinopolului
Glasul al 4-lea:
Îndreptător credinței și chip blândeților, învățător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câștigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Eutihie, roagă pe Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Condacul Sfântului Ierarh Eutihie, Patriarhul Constantinopolului, glasul al 8-lea:
Să lăudăm toți cu credință pe dumnezeiescul Eutihie, și cu dragoste să-l fericim, ca pe un mare păstor și slujitor, și preaînțelept învățător și izgonitor al eresurilor. Că se roagă Domnului pentru noi toți.
Viața Sfântului Ierarh Eutihie, Patriarhul Constantinopolului

Sf. Ier. Eutihie, patriarhul Constantinopolului(†582) – foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe doxologia.ro
Țara Frigiei și satul ce se numea Dumnezeiesc a fost patria Sfântului Eutihie, pe care el după aceea îngrădindu-l cu ziduri de piatră, a zidit într-însul o biserică mare în numele Sfinților patruzeci de Mucenici și a făcut acolo obște de bărbați îmbunătățiți, care petreceau viața îngerească în rânduiala monahicească, pentru ca nu numai cu numele, ci și cu lucrul să fie satul acela Dumnezeiesc. Și de atunci nu numai sat, ci cetate puternică s-a făcut, cu sârguința sfântului. Părinții lui au fost Alexandru, cu rânduiala ostaș, și Sinezia, fiica unui cinstit și îmbunătățit preot Isihie, care slujea în biserica Augustopoliei.
Iar Sinezia, când purta în pântece pe acest dreptcredincios rod, odihnindu-se într-o noapte pe pat, s-a văzut pe sine într-o lumină negrăită strălucind și s-a înspăimântat, apoi gândea în sine, ce să însemne aceasta. Dar a fost ca o însemnare a luminii celei duhovnicești, care avea să se nască dintr-însa, adică a luminătorului multora, care erau în întunericul rătăcirii. Pentru că Domnul pe robul său – precum altădată pe Ieremia Proorocul mai înainte de a ieși din pântecele maicii sale, l-a sfințit și l-a însemnat să fie mare arhiereu și lumină a lumii. Și a fost botezat pruncul de bunicul său mai sus amintit, adică de prezbiterul Isihie, și a fost dat la învățătura cărții, căci se arătau din copilăreasca lui vârstă semnele rânduielii în care avea să fie. Pentru că pruncii ce erau de o seamă cu el, care mulți învățau la prezbiterul acela, jucându-se și scriindu-și numele pe ziduri, se numeau unii prezbiteri, alții cu alte dregătorii, iar acest fericit prunc și-a scris vrednicia patriarhiei lui astfel: „Eutihie patriarhul”, ca și cum proorocea, adeverind cinstea patriarhiei, ce era să i se dea de la Dumnezeu.
Iar când era de doisprezece ani, a fost trimis de părinți și de moșul lui la Constantinopol pentru învățătura cea mai mare. Acolo sporind bine în înțelepciunea cea din afară și pe mulți covârșindu-i, s-a convins că înțelepciunea din afară nu este de sus pogorâtă, după cuvintele Sfântului Apostol Iacov; ci pământească, sufletească, diavolească – adică care caută bunătăți pământești, slujind poftelor întru simțirile trupești cele iubitoare de desfătări ale sufletului, și urmând diavolului mândriei care nu le aduce iubitorilor săi nici un rod duhovnicesc. Iar înțelepciunea cea de sus este curată mai întâi, după aceea pașnică, blândă, bineascultătoare, plină de milă și de rodurile cele bune, cu care se satură iubitorii ei.
Deci, înțelepciunea care se coboară de sus căutând-o acest binecunoscător tânăr cu sârguință și cu minte bărbătească, apoi aflând-o, a pus sfat bun în mintea sa, ca nu lumii, ci lui Dumnezeu să slujească în ceata monahicească. Deci ajungând la vârsta și la anii bărbatului desăvârșit și gândind în minte la călugărie cu neschimbat scop, i s-a întâmplat, după rânduiala lui Dumnezeu, puțină împiedicare, care l-a oprit oarece vreme de la rânduiala monahicească. Aceasta s-a întâmplat astfel: Mitropolitul cetății Amasia și alți oarecare din cei cinstiri au silit pe fericitul cu mare rugăminte, ca să primească chiar și fără de călugărie episcopia cetății Lazichia. Deci fericitul Eutihie, supunându-se voii mitropolitului și a celorlalți ca însăși voii lui Dumnezeu, s-a dat pe sine, ca un miel celui ce-l tunde, arhiereului acela al Amasiei, care zăbovea atunci la Constantinopol pentru oarecare trebuințe bisericești. Iar acela luându-l pe el, l-a dus în biserica Preacuratei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, ce se numea Urbichiul, căci fusese ridicată cândva de către Urbichie, voievodul Răsăritului, și acolo la un loc deosebit, i-a tuns perii lui întru clericia bisericească. Iar când se tundea el, din întâmplare i-au căzut toți perii în sfânta apă din cristelniță și grăiau cu mirare cei ce erau de față, că maica (Sfânta Scăldătoare), ce l-a născut pe el cu duhovnicească naștere (adică cu botezul), chiar aceea i-a fost primitoare din tunderea clericiei lui, primind într-însa perii lui.
După aceasta a fost hirotonisit diacon, apoi prezbiter, în al treizecilea an al vieții sale. Și acum fiind aproape de primirea vredniciei episcopiei, rânduind purtarea de grijă a lui Dumnezeu cele mai bune pentru robul Său în vremea cea viitoare, a schimbat acest sfat și s-a dat altui bărbat acea episcopie a Lazichiei. Iar Sfântul Eutihie, având scopul cel mai dinainte spre călugărie, s-a dus într-una din mănăstirile Amasiei și s-a îmbrăcat în călugărească rânduială. Iar mănăstirea aceea era zidită de sfinții bărbați Meletie, Uranie și Selevchie, din care doi, Meletie și Selevchie, fuseseră odată episcopi, fiecare la vremea sa, ai Bisericii din Amasia și în sfințenia lor au odihnit întru Domnul, dând din mormintele lor tămăduiri bolnavilor, prin minuni. Și se povestește de acel mare Selevchie, că și în viața sa fusese făcător de minuni. Pentru că odată, cuprinzând țara aceea o foamete mare și alergând la Sfântul Selevchie, pentru hrană, mulțime fără număr de săraci și scăpătați, el și-a deșertat toate hambarele. împărțitorul de grâu nemaiavând ce să împartă la cei ce cereau și nesuferind supărările de la dânșii, s-a dus la sfântul și i-a dat cheile. Iar el luând cheile, le-a pus pe patul său și toată noaptea s-a rugat lui Dumnezeu să nu omoare cu foame pe poporul său, ci să le trimită hrană cu atotputernica Sa mână.
Și a doua zi s-a găsit hambarul atât de plin de grâu, încât nici ușile nu era cu putință a se deschide. Și lua poporul fără de opreală, cât le trebuia și cât putea să ia și, luându-se din grâu, nu se împuțina. Iar pentru câți au luat cu măsură și cu număr, acel număr de măsuri a fost socotit laolaltă o sută de mii de măsuri din grâul scos din hambarele lui Selevchie, care îl înmulțise Dumnezeu cu rugăciunile aceluia. Acestea despre Sfântul Selevchie. Iar mormântul Sfântului Uranie – care a împodobit odată scaunul în Iberia și a fost îngropat acolo asemenea s-a arătat dătător de tămăduiri pentru toate neputințele. De niște bărbați ca aceștia a fost zidită mănăstirea Amasiei, în care, după aceea, primind Cuviosul Eutihie asupra sa îngerescul chip cu îmbrăcăminte călugărească, și-a încins mijlocul său cu adevărul, a luat armele lui Dumnezeu și a fost pus arhimandrit al tuturor mănăstirilor din mitropolia Amasiei și ales povățuitor al călugărilor.
În acea vreme împărățea Iustinian cel Mare, de către care au fost chemați arhiereii la al cincilea Sinod a toată lumea. Și se întâmplase atunci că mitropolitul Amasiei era cuprins de o boală și l-a rugat pe Cuviosul Eutihie Arhimandritul, ca să se ducă în locul lui la sinod în Constantinopol. Deci, gătindu-se fericitul de cale, i s-a arătat în vis o vedenie în acest fel: Degetul lui Dumnezeu îl vedea întins pe tăria cerului, spre muntele ce era deasupra mănăstirii lui, care era foarte înalt și avea pe el o biserică de rugăciune a Sfântului mucenic Talaleu. Deci, arătând degetul lui Dumnezeu înălțimea muntelui, s-a auzit un glas de sus, zicând către Eutihie: „Acolo vei fi episcop”.
Și deșteptându-se din somn, se minuna de vedenia aceea și nu se pricepea ce va fi aceasta. Iar aceea însemna cinstea cea înaltă a patriarhiei Constantinopolului, la care avea să se ridice, prin bunăvoința lui Dumnezeu. Iar după ce s-a dus la Constantinopol, atunci preasfințitul patriarh Mina, fiind bătrân și aproape de sfârșit, văzând pe fericitul Eutihie, a zis în chip proorocesc despre dânsul către clerul său, că acela are să fie patriarh după dânsul, și i-a poruncit ca să locuiască în casele cele patriarhicești. Și cu dragoste vorbea cu dânsul, îndulcindu-se cu cuvintele lui cele de Dumnezeu insuflate. Apoi l-a trimis și la împărat, vestindu-i aceluia mai înainte despre buna cunoștință și despre bunul obicei al bărbatului aceluia. Și din întâmplare erau în ceasul acela unii din eretici înaintea împăratului. Aceia au început a pune întrebări sfântului despre dogmele credinței și n-au putut să stea împotriva înțelepciunii lui și a duhului cu care grăia. Iar întrebarea le era aceasta: „Oare se cade să-i anatemizeze pe eretici după moartea lor?”. Și grăiau unii că asupra acelora care după moarte sunt cunoscuți ca eretici, nu se cade a pune anatema. Iar Sfântul Eutihie grăia împotrivă: „Cu adevărat, pe eretici se cade și după moarte a-i pedepsi cu anatema”. Și a adus mărturie din scriptura lui Iosie, împăratul Ierusalimului, cum că oasele închinătorilor de idoli celor morți, după mulți ani le-a scos din morminte și le-a ars cu foc. Deci, asemenea și pe eretici, după moartea lor, se cuvine a-i pedepsi. Din acel ceas Cuviosul Eutihie era iubit de împărat și de toți cinstit și lăudat.
În acea vreme, Sinodul încă neadunându-se, s-a îmbolnăvit preasfințitul patriarh Mina, fiind plin de zile, și s-a dus către Domnul. Și mulți din duhovniceasca rânduială căutând acea cinste de la împărat, cu daruri și cu mijlociri, împăratul, a cărui inimă era în mâinile lui Dumnezeu, gândea la fericitul Eutihie și a poruncit unuia din sfetnicii săi, bărbat cinstit, cu numele Petru, ca să păzească cu cinste pe arhimandritul Amasiei, ca să nu fugă în taină din Constantinopol, ferindu-se de lauda omenească. Atunci i s-a arătat sfântului o altă vedenie în vis, pe care singur mai pe urmă a spus-o casnicilor săi: „Mi se părea că vedeam o casă mare și prealu- minoasă și într-însa era un pat așternut cu podoabe de mare preț. Și ședea o femeie cinstită pe patul acela, cu numele Sofia, care, chemându-mă la sine, mi-a arătat podoabele sale. Atunci am văzut îndată acoperământul casei plin de zăpadă și pe un prunc care stătea în zăpadă, cu numele Soteric, care era gata să alunece și să cadă jos de pe acoperământ. Iar eu, apucând înainte, l-am coborât de pe acoperământ și din zăpadă și l-am izbăvit de la cădere”. Această vedenie a avut-o el în noaptea dinaintea alegerii lui la patriarhie, și s-a împlinit îndată.
Pentrucă acea cinstită femeie pe care o văzuse, cu numele Sofia, nu însemna altceva decât Sfânta Sofia, soborniceasca Biserică a Constantinopolului. Iar podoabele ei însemnau bisericeștile lucruri, în timp ce pruncul Soteric, care era gata să cadă de pe acoperământ, însemna dogmaticeasca mărturisire, care era aproape de eretica alunecare și cădere, având trebuință de grabnicul ajutor al bunului păstor. încă și împăratul a avut o dumnezeiască descoperire despre Cuviosul Eutihie, precum singur împăratul a spus senatului său și la tot clerul Bisericii celei mari, adeverind cu jurământ: „Fiind eu în biserica Sfântului Apostol Petru din Atira, la rugăciune, am dormitat și am văzut pe verhovnicul acela arătând cu mâna spre Eutihie și zicând către mine: «Acesta să se așeze episcop la voi»”.
Aceasta auzind-o toți, într-un glas au strigat: „Vrednic este! Vrednic este!”. Și a fost ridicat Sfântul Eutihie la scaunul patriarhiei Constantinopolului, după voirea și descoperirea lui Dumnezeu, în al patruzecilea an al vieții sale. Iar la începutul patriarhiei lui, adunân- du-se Sfinții Părinți în Constantinopol, s-a făcut Sinodul al cincilea din toată lumea, la care a fost Vigilie, papă al Romei celei vechi, Apolinarie, patriarhul Alexandriei, Domnos al Antiohiei, care împreună cu preasfințitul acesta Eutihie, Patriarhul Romei celei noi, și cu ceilalți Sfinți Părinți, au întărit dreapta credință, dând anatemei pe eretici și a lor socotință rău credincioasă.
Deci, îndreptând bine Sfântul Eutihie Biserica lui Hristos, a ridicat prigonire diavolul asupra sa, prin eretici și slujitorii săi. Pentru că, după câțiva ani, împăratul Iustinian s-a înduplecat de niște eretici, fiind amăgit în taină de dânșii și, sub chipul dreptei credințe, a început a semăna eresul aftartodochiților, adică al socotitorilor de nestricăciune, zicând că trupul lui Hristos, și mai înainte de moarte și de învierea Sa, a* fost nestricăcios, fiind nesupus omeneștilor pătimiri, pentru unirea dumnezeirii cu dânsul. Prin acea eretică socoteală, împăratul tulbura Biserica, silindu-i pe toți ca să creadă ca dânsul și să mărturisească. Și se împotrivea lui preasfințitul Patriarh Eutihie, spunându-i că o învățătură ca aceea nu este a Bisericii celei drept credincioase, ci a ereticilor. Și dovedea din dumnezeieștile Scripturi și din Sfinții Părinți, că trupul lui Hristos în toate a fost asemenea stricăcios ca al nostru, afară de păcat, și se afla sub pătimire. Pentru că, născându-se din Preacurata Fecioară, S-a înfășat în scutece și cu lapte S-a hrănit, tăiere împrejur a suferit și în toată viața Sa de pe pământ avea trebuință de hrană și de băutură. Cum ar fi suferit un trup nestricăcios și nesupus la patimi, piroane și suliță pentru noi? Ci numai una cunoaștem că este nestricăciunea Lui, că a fost slobod de stricăciunea păcatului și în mormânt nu S-a stricat. Însă împăratul nu numai că nu voia să asculte învățătura dreptcredincioasă a patriarhului, dar încă îl și silea în tot chipul, ca să se învoiască la acea socotință a lui. Și nevrând patriarhul să încuviințeze o rea credință ca aceea a împăratului, se mânia împăratul asupra lui foarte tare.
Iar mai pe urmă, după împotrivirile cele multe de amândouă părțile, împăratul Iustinian, fiind îndemnat de eretici și mai ales de eparhii Eterie și Adeia, a strâns o adunare fără de lege din episcopii cei de un gând cu ei, și a fost asta în anul al doisprezecelea al patriarhiei lui Eutihie. Și, purtând clevetiri mincinoase cu mărturii așijderea asupra celui nevinovat și sfânt, a făcut asupra lui judecată nedreaptă și a izgonit de pe scaun pe păstorul cel bun, pe bărbatul cel sfânt, pe dreptcredinciosul arhiereu Eutihie, iar în locul lui a ales pe mincinosul păstor Ioan, ce se numea scolastic, răucredincios și lingușitor. Iar Sfântul Eutihie, pe 22 ianuarie, la pomenirea Sfântului Apostol Timotei, a fost scos de mâinile ostașilor din biserică. Pentru că Eterie eparhul, mergând cu arme și cu sulițe, și ca o fiară cumplită răcnind, a poruncit să tragă afară cu sila pe sfântul și singur l-a dezbrăcat de arhiereștile veșminte și l-a trimis la izgonire în țara Amasiei. Apoi nici el însuși n-a scăpat de dumnezeiasca răzbunare; căci la vremea sa, el împreună cu cel de un gând și de un obicei prieten al său, Adeia, s-au lipsit de boierii, de bogății și de viață, și într-o zi amândoi, la 3 octombrie, cu dreaptă judecată au fost osândiți la moarte pentru răutățile lor și cu securea li s-au tăiat capetele. Iar arhiereul lui Hristos, Eutihie, fiind dus în părțile Amasiei, în mănăstirea sa, petrecea acolo în post și rugăciuni și tămăduia neputințele omenești, cu darul lui Hristos, făcând multe minuni, dintre care unele se pomenesc aici.
Un oarecare om din cetatea Amasiei, ce se numea Androghin, era în mare mâhnire, împreună cu soția sa, că li se nășteau copiii morți. Adică mai înainte de a ieși din pântecele maicii, cel ce se năștea murea. Deci a alergat cu rugăminte și cu lacrimi la acest arhiereu al lui Dumnezeu, precum oarecând șunamiteanca la Elisei, ca să se roage lui Dumnezeu pentru dânșii, că doar și-ar vedea ei vii roadele însoțirii lor. Iar el, ungându-i pe amândoi cu sfânt untdelemn de la făcătoarea de viață Cruce și de la icoana Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu, cea din Sozopoli, le-a zis: „Pruncului ce se poartă în pântece – căci femeia era îngreunată să-i puneți numele Petru și va fi viu”. Iar preotul Eustatie ce era lângă dânsul – scriitorul vieții acestuia a zis: „Dar de se va naște parte femeiască, cum se va numi?”. Iar sfântul, prorocind, grăia că parte bărbătească se va naște și Petru să se numească.
Și după împlinirea zilelor, a născut femeia prunc de parte bărbătească și l-a numit Petru, și a fost viu și a crescut. Și a mai născut după aceea și alt fiu, pe care, ducându-l în brațe la arhiereul lui Dumnezeu, întreba cum să-l numească. Iar el a zis: „Să se numească Ioan, de vreme ce în biserica Sfântului Ioan a auzit Domnul rugăciunea voastră”. Și au ajuns acei prunci în vârstă înaintată și moștenitori ai părinților lor.
Un prezbiter oarecare, fiind din sfatul bisericesc, a adus pe un fiu al său de patrusprezece ani, mut și surd, cu numele Nunehie, iar sfântul ungându-l cu sfânt untdelemn, i-a deschis auzul și i-a dezlegat limba, făcându-l a auzi și a vorbi.
Un oarecare din clericii bisericești, cu numele Chirii, avea un fiu ca de cinci ani, care asemenea, era mut și jumătate mort, și nici a muri, nici a trăi nu putea. Și pe acela arhiereul lui Dumnezeu cu rugăciunea l-a făcut sănătos și grăitor.
Iarăși din cetatea Zila i-au adus un prunc de patru ani, uscat, neavând nici puțină carne, decât oasele și pielea, care nu putea să mănânce altceva decât sugea puțin de la pieptul maicii sale. Și acela s-a tămăduit prin mâinile sfântului, fiind uns cu untdelemn sfânt. Asemenea, alt prunc, fiu al unui meșter din Amasia, căzând într-o boală năprasnică și fiind aproape de moarte, s-a sculat de la porțile morții, prin rugăciunile Sfântului Eutihie, plăcutul lui Hristos și cu ungerea sfântului untdelemn.
O femeie dintr-un sat mergea la cetate pentru trebuința sa, cu fiul său de șapte ani, împreună cu alți oameni, dar, întâmpinându-i vicleanul diavol de năprasnă, a rănit pe prunc la picioare și se tăvălea acesta pe pământ, neputând nicidecum să stea pe picioarele sale. Deci, luându-l maica sa împreună cu călătorii, l-au dus pe mâini în mănăstire la fericitul patriarh, rugându-se cu lacrimi, ca să se milostivească pentru dânsa și să-l tămăduiască pe fiul ei. Iar arhiereul, prin obișnuita lui doctorie, prin rugăciune și prin sfântul untdelemn l-a făcut sănătos, încât umbla bine ca și mai înainte.
Aproape de cetatea Amasiei era o mănăstire de femei care se numea Flavia. De acolo s-a adus la sfântul o fecioară tânără, care nu putea să se împărtășească cu Tainele dumnezeiești. Căci atunci când venea vremea împărtășirii, îndată năvălea asupra ei frică și cutremur și striga, întorcându-se și fugind de sfintele Taine. Iar dacă cândva cu sila i se dădeau Preacuratele Taine, îndată le vărsa, ca pe o amărăciune nesuferită, pentru că duhul cel viclean era într-însa. Deci, arhiereul lui Dumnezeu, făcând pentru dânsa rugăciuni cu dinadinsul la Dumnezeu, a izgonit dintr-însa duhul cel viclean. Iar fecioara, dobândind tămăduire, a primit fără tulburare dumnezeiasca împărtășire, din mâinile arhiereului.
Un tânăr care știa bine a împodobi bisericile cu zugrăveli, lucra în casa unuia, Hrisatie, cetățean al Amasiei, și luând de pe pereți zugrăveala cea veche, închipuia cu alta nouă sfintele icoane. Deci era acolo o închipuire veche a Venerei celei fără de rușine, pe care când a început a o șterge de pe perete, diavolul cel ce era în închipuirea aceea i-a vătămat mâna cu o boală cumplită, care se numește cancer. Și curgea mâna lui și se umpluse de puroi, și era o rană netămăduită, încât toți cei ce o vedeau, ziceau: „Se cade a o tăia, ca nu cumva tot trupul să-i putrezească”. Iar tânărul fiind în durerea aceea și în mâhnire mare, a alergat la plăcutul lui Dumnezeu, Eutihie, cu multă tânguire, cerând ajutor sănătății sale. Iar sfântul, făcând rugăciune către Dumnezeu pentru el și ungându-i mâna cu untdelemn sfințit, în trei zile l-a tămăduit desăvârșit și l-a liberat sănătos. Deci, cu acea mână tămăduită, tânărul acela, la locul unde luase vătămarea aceea, ștergând asemănarea zeiței celei fără de rușine, a făcut chipul celui fără de plată doctor al său, preasfințitul Patriarh Eutihie.
Asemenea și mâna altui tânăr, vătămată cu o boală netămăduită, pe care doctorii îl sfătuiau să o taie, a tămăduit-o sfântul. Iarăși, pe un îndrăcit l-au dus la sfântul, căci se muncea cumplit în toate zilele. Pe acesta fericitul l-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci și i-a uns fruntea cu sfântul untdelemn, rănind puterea drăcească ca și cu o suliță de foc. Și a început tânărul acela cu un glas înfricoșat a răcni, scrâșnind cu dinții, încât se vedea că era muncit nu de un diavol, ci de mai mulți. După aceea, înțepenind, zăcea la pământ ca un mort și după puțin timp aceleași și mai cumplite pătimea mai multe zile. Iar sfântul se minuna, pentru ce atât de lungă vreme nu lasă îndrăcirea pe tânărul acela, și a poruncit lui Eustatie, preotul său și scriitorul vieții acestuia, ca să întrebe pe acel tânăr, cine și de unde este, ce fel îi este petrecerea și faptele lui și cum i s-a întâmplat îndrăcirea aceea”.
Deci, fiind întrebat tânărul, pe toate cele despre sine le-a mărturisit cu de-amănuntul, zicând: „Eu am fost monah în Mănăstirea Sfântului Ioan din Acropoli, și am lepădat de pe mine rânduiala monahicească și m-am dus în lume. Apoi am cunoscut o femeie, cu care am făcut multe păcate, de aceea pedepsindu-mă Dumnezeu, pătimesc acestea după cum vedeți, iar voi, dacă puteți ceva, ajutați-mă”. Aceasta auzind-o sfântul și făcând pentru dânsul rugăciune cu dinadinsul către Dumnezeu, după obiceiul său, sfatuia pe acel tânăr să se întoarcă iarăși în mănăstirea sa, la monahiceasca rânduială. Și după ce tânărul a făgăduit cu hotărâre să facă aceasta, îndată s-a izbăvit de muncirea diavolească, cu rugăciunile arhiereului lui Dumnezeu, Eutihie.
Un om oarecare bolnav a alergat la cuviosul, cerând tămăduire, și a luat sănătate cu porunca să nu bea vin niciodată. Alt om, ducându-se cu aproapele său la judecată, s-a jurat cu nedreptate. Și cu pedeapsa lui Dumnezeu, a dreptului Judecător, pierzându-și vederea ochilor, un an întreg nu a văzut lumina, și ducându-l alții, a mers cu pocăință la acel făcător de minuni, mărturisindu-și păcatul său și căuta tămăduire de boala sufletească și de cea trupească. Și le-a câștigat pe amândouă prin dumnezeiasca milostivire, din arhiereasca putere, și prin rugăciunile cele primite de Dumnezeu, ale arhiereului lui Hristos, Eutihie, și s-a dus întru ale sale, văzând cu ochii ca mai înainte. încă și mulțime fără de număr de bărbați, femei și copii, cu felurite boli, alergau la acest bun doctor și toți câștigau grabnice tămăduiri, cu rugăciunile lui.
În timpul năvălirii perșilor, mulți oameni din cetățile pustiite și robite de primprejur adunându-se la Amasia și fiind foamete foarte mare, acest plăcut al lui Dumnezeu a făcut ca în mănăstirea sa să fie nelipsită hrana. Căci în toate zilele venind la mănăstirea lui popor fără de număr pentru hrană, când iconomii au spus sfântului că nu numai celor ce vin nu au ce să le dea, ci și singuri monahii nu au cu ce să se hrănească, fiindcă grâul și făina s-au sfârșit, el intrând în hambar și lipsa aceea desăvârșită văzând-o, s-a rugat lui Dumnezeu și mângâind pe frați, a zis: „Nădăjduiți și credeți spre Dumnezeu, că cele ce dați celor ce au trebuință, pe acelea îndoite vi le va da Dumnezeu. Căci cu neîndoire nădăjduiesc spre îndurările lui Dumnezeu, că precum în zilele lui Ilie, la Sarepta Sidonului, n-a scăzut la femeia cea văduvă vadra cu făină, așa și la noi acum nu vor lipsi cele de trebuință, ci vor mânca toți, se vor sătura și vor lăuda pe Domnul Dumnezeul nostru”.
Și a fost aceea după credința și după cuvântul sfântului, căci pâinile împărțindu-se neîncetat, nu numai că nu se împuținau, ci și mai mult se înmulțeau. Și cu cât mai mult se cheltuia mâncarea la cei ce veneau, cu atât mai mult toate se înmulțeau în hambar și în cămară. Deci toți străinii și casnicii s-au hrănit din destul în zilele acelea de foamete.
Încă și de darul proorociei era nelipsit acest plăcut al lui Dumnezeu. Căci cu trei ani mai înainte de moartea împăratului Iustinian, s-a întâmplat că era în Amasia – ducându-se la slujba împărătească undeva -, Iustin, nepotul împăratului, cu boieria fiind atunci curopalat. Pe acela luându-l fericitul Eutihie deosebi, i-a zis: „Ascultă-mă, domnule curopalate, deși eu sunt păcătos, însă sunt rob și preot al Dumnezeului meu, Care m-a înștiințat că tu vei împărăți după moartea unchiului tău. Deci caută să nu zăbovești îndeletnicindu-te în multe lucruri, ci ia aminte la tine, ca să fii vrednic spre săvârșirea voii Domnului degrabă”.
Auzind aceasta, Iustin a mulțumit lui Dumnezeu și cerea de la sfântul său prooroc ajutor de rugăciuni. Asemenea, mai pe urmă și lui Tiberie comitul, care avea să împărățească după Iustin, i-a făcut înștiințare, prin scrisoarea sa în acest chip, scriind către dânsul pe când era în Siria:
„Acum din parte ți-a dat ție Dumnezeu povățuirea poporului, dar fără zăbavă îți va încredința ție și desăvârșit ocârmuirile împărăției”. Acest lucru s-a împlinit după aceea.
Și murind împăratul Iustinian și venind la împărăție nepotul lui, Iustin, iar Ioan scolasticul, cel mai sus zis patriarh al Constanti- nopolului, sfârșindu-și viața, preasfințitul Patriarh Eutihie, după cei doisprezece ani și opt luni ai izgonirii sale, s-a întors la scaun cu negrăită bucurie a întregului popor, întâmpinându-l toți pe mare și pe uscat și strigând: „Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului!”. Și și-a luat scaunul său într-o zi de Duminică, în trei zile ale lunii octombrie, în care, nu cu mult înainte, cu judecata noului împărat, vrăjmașii lui cei mai sus amintiți, eparhii Eterie și Adeia, au fost pedepsiți cu moartea.
Și a petrecut celelalte zile ale vieții sale în pace, împodobind Biserica cu drepte învățături și cu faceri de minuni. Pentru că molima ce năpădise de năprasnă, cu rugăciunea a potolit-o și pe cei bolnavi i-a tămăduit. După aceea și el singur vrând să plătească fireasca datorie, a căzut în boală trupească la praznicul prealuminatei Învieri a lui Hristos și a venit să-l cerceteze dreptcredinciosul împărat Tiberiu. Și a proorocit sfântul împăratului, că degrabă după dânsul se va sfârși, lucru care s-a și împlinit. Că bolind preasfințitul Eutihie în săptămâna luminată, a chemat în Duminica Tomii tot clerul său și dându-le pace, binecuvântare și cea din urmă sărutare; după ce a înnoptat, a adormit cu somnul morții celei vremelnice întru Domnul, iar sfântul lui suflet s-a dus în ziua cea neînserată și veșnică la sfinții ierarhi.
El a stat pe scaun, după întoarcerea sa din surghiun, patru ani și șase luni, iar toți anii de la nașterea sa au fost șaptezeci. Și a fost îngropat cu slavă în biserica apostolilor, înaintea treptelor altarului, unde erau moaștele sfinților apostoli Andrei, Timotei și Luca.
Iar după mutarea preasfințitului Patriarh Eutihie, dreptcredinciosul împărat Tiberiu a trăit numai patru luni și trei zile și s-a săvârșit cu pace, după proorocia sfântului. Iar noi pentru toate acestea, să slăvim pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, pe Dumnezeu în Treime. Amin.
Notă: Nichifor scrie în cartea a 17-a, capitolul 31, că împăratul Iustinian când era să moară, urmând marelui împărat Constantin, care, fiind aproape de sfârșitul său, și-a făcut testament ca preasfințitul Atanasie cel Mare să se întoarcă la al său scaun; așa a făcut și Iustinian, poruncind cu așezământ lui Iustin, nepotul său, care avea să ia împărăția după dânsul, ca pe preasfințitul Patriarh Eutihie să-l întoarcă la scaunul Patriarhiei Constantinopolului. Deci este și aceasta de crezut, că înaintea sfârșitului său, împăratul s-a lepădat de cel mai de sus eres și s-a sfârșit în dreapta credință. De aceea Biserica îl pomenește pe el cu împărații cei dreptcredincioși și întotdeauna îi face pomenirea lui la 11 noiembrie, pentru lucrurile cele multe și bune ale lui, pentru osârdia către Dumnezeu și pentru pocăința lui.
Evenimentele Zilei de 6 aprilie în Istorie
Jan van Riebeeck şi coloniştii olandezii ajungând în golful Table Bay în 1652
foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org
(articol in curs de editare)
6 aprilie este a 96-a zi a calendarului gregorian și ziua a 97-a în anii bisecți.
Mai sunt 269 de zile până la sfârșitul anului.
Sărbători Religioase ale Zilei de 6 aprilie
Ortodoxe
Sf. Sfințit Mc. Irineu, episcop de Sirmium; Sf. Ier. Eutihie, patriarhul Constantinopolului; Sf. Cuv. Grigorie Sinaitul; Sf. Cuv. Platonida
Duminica a 5-a din Post (a Sf. Cuv. Maria Egipteanca)
cititi si Calendar Ortodox 6 aprilie 2025

Sf. Sfinţit Mc. Irineu, episcop de Sirmium; Sf. Ier. Eutihie, patriarhul Constantinopolului; Sf. Cuv. Grigore Sinaitul şi Platonida; Sf. Cuv. Maria Egipteanca; Cererea fiilor lui Zevedeu
Greco-catolice
Duminica 5 din Post. Sf. m. Eutihie al Constantinopolului († 582); Sf. ep. M. Irineu de Sirmium
Romano-catolice
Duminica a 5-a din Postul Mare; Sf. Eutihie, patriarhul Constantinopolului
Sărbători Internaționale ale Zilei de 6 aprilie
Ziua internaţională a sportului pentru dezvoltare şi pace (ONU)
La 6 aprilie, în fiecare an, este marcată Ziua internațională a sportului pentru dezvoltare și pace (IDSDP), ce are ca obiectiv recunoașterea puterii sportului în stimularea schimbărilor pozitive și în depășirea barierelor și a granițelor, potrivit https://social.desa.un.org/.
cititi mai mult pe agerpres.ro
Sărbători Naţionale în prima duminică a lunii aprilie
Ziua NATO în România
Ziua NATO în România este marcată, în 2025, la 6 aprilie. Această zi este celebrată în prima duminică a lunii aprilie, începând cu anul 2005, în baza Legii 390/2004.
Pentru stabilirea datei dedicate acestei zile, s-a ținut cont de momentul aderării României la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, respectiv data de 29 martie 2004, precum și de ziua arborării drapelului României la sediul organizației NATO, la Bruxelles, anume data de 2 aprilie 2004, conform www.mae.ro.
cititi mai mult pe agerpres.ro
Evenimentele Zilei de 6 aprilie în Istorie:
- 6 aprilie 1652 – La Capul Bunei Speranțe, navigatorul neerlandez Jan van Riebeeck a înființat o tabără de aprovizionare ce avea să devină mai târziu orașul Cape Town;
- 6 aprilie 1749 – Constantin Mavrocordat a abolit șerbia în Moldova;
- 6 aprilie 1896 – La Atena, s-a deschis prima ediție a Jocurilor Olimpice moderne;
- 6 aprilie 1941 – Germania nazistă a început Operațiunea 25 (invadarea Iugoslaviei) și Operațiunea Marița (invadarea Greciei).
6 aprilie 1944 – A început Prima Bătălie de la Târgu Frumos
6 aprilie 46 i.I.Hr - In Bătălia de la Thapsus (în actuala Tunisie), forțele republicane conduse de Caecilius Metellus Scipio și Marcus Porcius Cato (Cato cel Tânăr) au fost infrante de forțele lui Iulius Cezar.

Battle of Thapsus (April 6, 46 BC) – Part of Caesar’s Civil War – Thapsus in relation to Rome – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Este vorba de crâncena Bătălie de la Thapsus, în urma căreia Caesar pacifică Africa, şi o legiune de-a sa, respectiv Legio V Alaudae capătă drept simbol un elefant, simbol care se va regăsi pe stindardele legiunii, până la dispariţia acesteia.
Batalia de la Thapsus a avut loc in 6 aprilie 46 i.Hr, in apropiere de Thapsus ( azi Ras Dimas, Tunisia).
Armata conservatoare republicană , condusă de Marcus Porcius Cato cel tânăr şi Quintus Caecilius Metellus Scipio au înfruntat trupele lui Iulius Caesar, acesta din urmă repurtând victoria.
Cu acest triumf Caesar a pus capăt pentru o vreme rezistenţei din Africa împotriva puterii sale si a facut un pas inainte spre obţinerea puterii absolute.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org
6 aprilie 402 - A avut loc Bătălia de la Pollentia, dintre romani și vizigoți. Romanii, conduși de generalul Stilicon, îi determină pe adversari să se retragă și capturează familia liderului vizigot, Alaric.
A possibly ivory diptych of Stilicho (right) with his wife Serena and son Eucherius, ca. 395 (Monza Cathedral.) It should be noted that the identity might also be attributed to Aetius – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Stilicon Flavius (n. cca 365 — d. 408, Ravenna) a fost un general roman de rang înalt (magister militum).
Fiu al unui ofițer vandal din armata imperială, a luptat în serviciul lui Teodosiu I, care, în 395, în pragul morții, i-a încredințat pe fiii săi, Arcadius și Honorius.
I-a oprit pe goții lui Alaric I, învingându-i la Polentia (402) și Verona (403).
Originea lui barbară a atras dușmănia celor două curți imperiale. În 408 a fost acuzat de trădare și asasinat.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org
6 aprilie 885 - A murit Metodiu, cărturar slav (n. 820)

Sfinții Chiril (dreapta) și Metodiu (stânga) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Metodiu de Salonic (n. ca. 815 în Salonic – d. 6 aprilie 885 în Moravia), a fost un carturar misionar si sfant, originar din Salonic.
Împreună cu fratele său, Chiril, a creat alfabetul chirilic și a răspândit creștinismul (începând din 863) în Moravia și Panonia.
Împreună au tradus Biblia și textele liturgice în limba slavonă, scrise în alfabetul care mai târziu a fost numit “chirilic”.
Pentru a onora personalitățile lui Chiril și Metodiu, asteroidul descoperit pe 9 august 1978 de către astronomii sovietici L.I. Cernîh și N.C. Cernîh la Observatorul Astronomic Naucinîi din Crimeea a fost numit 2609 Kiril-Metodi.
Originea fratilor Chiril si Metodiu din Salonic a dat naștere la ipoteza că acești apostoli ai slavonismului ar fi putut să se tragă din românii macedoneni.
Ei și-au consacrat viața misionariatului de evanghelizare a popoarelor slave (convertirea la creștinism).
Alfabetul chirilic a fost folosit la scrierea textelor redactate în limba slavă veche (paleoslavă), începând din secolul al IX-lea, apoi în medioslavă, precum și în limba română, începând din secolul al XVI-lea până în secolul al XIX-lea.
Are 43 de semne slave, din care 27 au și valoare numerică (slavo-cifre).
6 aprilie 1199 - Regele Richard I al Angliei moare de o infecție în urma îndepărtării unei săgeți din umărul său.

Efigie (c. 1199) a lui Richard I la mănăstirea Fontevraud, Anjou – foto: ro.wikipedia.org
Richard I (n. 8 septembrie 1157, d. 6 aprilie 1199) a fost rege al Angliei în perioada 1189-1199.
Era cunoscut și sub numele de Richard Inimă-de-Leu datorită reputației sale de mare lider militar.
Moartea i-a fost provocata de o infecție în urma îndepărtării unei săgeți din umărul său.
A domnit intre anii 1189-1199 , fiind cunoscut și sub numele de Richard Inimă-de-Leu datorită reputației sale de mare lider militar.
6 aprilie 1250 - Regele Ludovic al IX-lea al Frantei este infrant si luat prizonier in batalia de la Fariskour impotriva musulmanilor egipteni, in timpul celei de-a saptea Cruciade.
În mai a fost răscumpărat pentru suma uriasa de 400.000 livre, platita de Cavalerii Templieri.
Odata cu aceasta infrangere, Cruciada a VII-a a luat sfarsit.
6 aprilie 1320 - Scoția își reafirmă independența prin semnarea Declarației de la Arbroath, o scrisoare în limba latină prezentata Papei Ioan al XXII- lea.
În document era subliniat dreptul Scoției în calitate de stat independent si suveran, de a recurge la acțiuni militare, atunci când ar fi fost atacata.
Se crede că Declaratia a fost scrisa în Abatia Arbroath de Bernard de Kilwinning, atunci cancelar al Scoției și egumenul de Arbroath, fiind semnata de cincizeci și unu magnați și nobili scotieni.
6 aprilie 1327 - Poetul italian Petrarca a văzut-o pentru prima dată pe Laura – iubirea sa idealizată – în biserica Sf. Clara din Avignon.

Laura – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Francesco Petrarca (n. 20 iulie 1304, Incisa/ Arezzo – d. 19 iulie 1374, Arquà/Padova) a fost un prozator, poet şi umanist italian din secolul al XIV-lea, unul din cei mai importanţi poeţi lirici ai literaturii italiene.
În ziua de 6 aprilie 1327, o întâlneşte, în biserica Sainte Claire din Avignon, pentru prima dată pe Laura (probabil Laure de Noves), pentru care dezvoltă o pasiune, devenită legendară prin trăinicia şi puritatea ei.
6 aprilie 1483 - S-a născut in Urbino, in Italia de azi, Rafael Sanzio, cunoscut și ca Rafael (decedat la 6 aprilie 1520 la Roma), pictor și arhitect de seamă al Renașterii italiene, unul din cei mai mari artiști ai tuturor timpurilor.

Rafael (Autoportret), 1506 Galleria degli Uffizi, Florența – foto: ro.wikipedia.org
Rafael Sanzio, cunoscut și ca Rafael sau Raffaello (n. 6 aprilie 1483, Urbino – d. 6 aprilie 1520, Roma) a fost un pictor și arhitect de seamă al Renașterii italiene, unul din cei mai mari artiști ai tuturor timpurilor, iar moartea sa prematură a pus capăt unei cariere excepționale.
6 aprilie 1490 - Se stinge din viaţă regele Ungariei, Matei Corvin (n. 1443), fiul lui Iancu de Hunedoara.

Matei Corvin – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Matia Corvin (mai des Matei Corvin, n. 23 februarie 1443, Cluj – d. 6 aprilie 1490, Viena), născut Matia de Hunedoara, cunoscut și ca Mateiaș în cronicile Moldovei sau Matei Corvin a fost unul dintre cei mai mari regi ai Ungariei.
A condus Regatul Ungariei între anii 1458-1490. A fost botezat după Sfântul Matia, apostol, nu după Matei Evanghelistul.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro
6 aprilie 1528 - A murit gravorul și pictorul renascentist german Albrecht Dürer (n. 1471).

Albrecht Dürer (1471 – 1528), Autoportret la varsta de 28 ani (Colectia Alte Pinakothek din Munchen).
6 aprilie 1572 - Din ordinul domnului Ioan Vodă cel Viteaz al Moldovei, marele boier Ionasco Sbierea şi un mare număr de partizani ai săi au fost executaţi.

Ioan Vodă cel Viteaz – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
La 6 aprilie 1572 din ordinul domnului Ioan Vodă del Viteaz al Moldovei, marele boier Ionasco Sbierea şi un mare număr de partizani ai săi care uneltiseră împotriva domnului sunt executaţi.
Conspiraţia boierească organizată sub conducerea boierului moldovean Ionascu Sbierea a fost sprijinită dinafară de şleahticii (boierii) poloni, care urmarea înscăunarea din nou a lui Bogdan Lapuşneanu la tronul Moldovei.
Înăbuşirea complotului a avut consecinţe importante în divanul domnesc, boierii neloiali domnului fiind înlocuiţi cu boieri credincioşi.
Se vadea în acest fel tendinţa domniei de a constitui o grupare boierească ataşată politicii domnului Ioan.
Marea boierime moldavă îşi intensifică însă acţiunile ostile, astfel ca, Ia sfîrşitul anului 1572 şi începutul anului 1573, o nouă şi puternică conspiraţie era gata să declanşeze un adevărat război civil.
Gravitatea ei se manifesta prin participarea la complot, alături de marii boieri, şi a unor prelaţi, ca, de pildă, episcopii de Rădăuţi, arhimandriţi şi egumeni ai mănăstirilor.
Urmarea principală a înfrîngerii şi acestei noi conspiraţii boiereşti a fost întărirea domeniului domnesc, prin confiscarea averii “hiclenilor” şi a veniturilor multor mănăstiri în faţa domniei.
cititi mai mult despre Ioan Vodă del Viteaz al Moldovei, pe www.unitischimbam.ro
6 aprilie 1585 - La 6/16 aprilie s-a încheiat domnia lui Petru Cercel în Muntenia.

Petru Cercel la Mănăstirea Căluiu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Petru Cercel (cca. 1556 – martie 1590) a fost domnul Ţării Româneşti în perioada 29 august 1583 – 16 aprilie 1585.
Domnitorul s-a remarcat prin reconstrucţia şi marirea curţii domneşti de la Tîrgovişte si înălţarea unei monumentale biserici paraclis.
Aceasta a fost decorată ulterior cu pictură in timpul lui Constantin Brîncoveanu, în anul 1702.
Nascut la 29 august 1583, Petru Cercel a fost fiul natural al domnului muntean Patrascu cel Bun. Porecla sa, Cercel, venea de la cercelul pe care îl purta în ureche, după moda curții domnitoare franceze, unde a stat un timp.
Unele surse spun ca după moartea lui Pătrașcu cel Bun, Petru Cercel a fost surghiunit în Insula Rhodos și apoi a fost întemnițat într-o închisoare din Siria.
În intenția de a dobândi tronul tatălui său, al cărui moștenitor de drept (legitimo herede) se considera, a călătorit la Viena, în 1575, cu scopul de a apela la ajutorul împăratului Maximilian al II-lea.
După decesul împăratului Maximilian al II-lea a plecat din Austria în Italia, unde a petrecut o perioadă la Genova și apoi la Roma.
În 1579, Petru Cercel a ajuns la Paris, unde a găsit sprijin pentru a convinge puterea de la Istanbul de oportunitatea instalării lui pe tronul Țării Românești.
În 1581, viitorul voievod pleca din Paris spre Torino, trecând apoi prin Ferrara și Veneția, ajungând în final la Istanbul, unde a petrecut doi ani.
În urma intervențiilor insistente, la 29 august 1583 a fost uns ca domn al Țării Românești.
În 1584 a mutat capitala Țării Românești de la Curtea de Argeș la Târgoviște.
Petru Cercel a reconstruit și amplificat Curtea Domnească din Târgoviște și a ctitorit monumentala Biserică Domnească.
6 aprilie 1652 - La Capul Bunei Speranțe, navigatorul neerlandez Jan van Riebeeck a înființat o tabără de aprovizionare ce avea să devină mai târziu orașul Cape Town.

Jan van Riebeeck şi coloniştii olandezii ajungând în golful Table Bay în 1652 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
La data de 6 aprilie 1652, Jan van Riebeeck și alți angajați olandezi ai Companiei Olandeze a Indiilor de Est (în olandeză: Verenigde Oost-Indische Compagnie, VOC) au înființat o stație de aprovizionare pentru corăbiile care călătoreau spre Indiile de Est Olandeze, și au construit Fortul de Goede Hoop (înlocuit mai târziu de Castelul Bunei Speranțe). Așezarea olandeză a crescut lent în această perioadă, deoarece a fost greu de găsit forță de muncă adecvată. Această deficiență de forță a determinat autoritățile să aducă sclavi din Indonezia și Madagascar. Mulți dintre aceștia au devenit strămoșii primelor comunități coloured din regiunea Cape. Sub Jan van Riebeeck și succesorii săi în calitate de comandanți VOC și, mai târziu, guvernatori ai coloniei Cape, o gamă impresionantă de plante utile a fost introdusă în regiunea Cape, ceea ce a schimbat mediul natural pentru totdeauna. Unele dintre acestea, inclusiv struguri, cereale, nuci măcinate, cartofi, mere și citrice, au avut o influență importantă și de durată asupra societăților și economiilor locale din regiune. Pe parcursul timpului, regiunea Cape a început să găzduiască o populație mare de “vrijlieden”, cunoscuți și sub numele de “vrijburgers” (cetățeni liberi), foști angajați ai companiei care au rămas pe teritoriile olandeze după ce și-au îndeplinit obligațiile contractuale. Împreună cu alți coloniști din Olanda, Franța (mai exact hughenoții) și Germania, care începeau să se stabilească în regiune, aceștia sunt recunoscuți ca fiind strămoșii poporului afrikaner.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
6 aprilie 1749 - Constantin Mavrocordat abolește șerbia în Moldova, prin redefinirea statutului vecinilor, care nu mai sunt considerați robi, ci țărani fără pământ. Anterior, la 5 august 1746, se instituise aceeași reformă în Muntenia, desființând rumânia.

Constantin Mavrocordat – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Constantin Mavrocordat (n. 27 februarie 1711, Constantinopol – d. 23 noiembrie 1769, Iași) a fost domn al țărilor române. În Țara Românească a domnit de șase ori: septembrie 1730 – octombrie 1730; 24 octombrie 1731 – 16 aprilie 1733; 27 noiembrie 1735 – septembrie 1741; iulie 1744 – aprilie 1748; c. 20 februarie 1756 – 7 septembrie 1758 și 11 iunie 1761 – martie 1763 și în Moldova de patru ori: 16 aprilie 1733 – 26 noiembrie 1735; septembrie 1741 – 29 iunie 1743; aprilie 1748 – 31 august 1749 și 29 iunie 1769 – 23 noiembrie 1769.
În timpul domniilor avute, a căutat să îmbunătățească starea supușilor. A fost domnul care a suprimat iobăgia în țările române: mai întâi rumânia în Țara Românească (1746), apoi vecinia în Moldova (1749). S-a îngrijit și de cele câteva școli existente, de cultura preoților, cărora le cerea să știe carte românească.
A pus să se tipărească și cărți bisericești în românește. În 1769, în timpul ultimei domnii (în Moldova), pe când Rusia se afla în război cu Poarta Otomană, Constantin Mavrocordat cade prizonier și este ucis de un soldat rus. Totuși,a fost înmormântat cu onorurile cuvenite unui domn.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro
6 aprilie 1795 - A aparut prima carte românească de matematică, Aritmetica, tipărită în Moldova și datorată episcopului de Hotin, Amfilohie Hotiniul. Amfilohie Hotiniul (n. circa 1730; d. circa 1800, Schitul Zagavia, comuna Scobinți, județul Iași) a fost un călugăr moldovean, care a îndeplinit între 1767-1770 funcția de episcop al Episcopiei Hotinului (de unde i se trage și numele) din cadrul Mitropoliei Proilaviei, aflată în jurisdicția canonică a Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol . Este autorul primei lucrări românești de geografie, remarcându-se și ca traducător al unor lucrări de aritmetică.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
6 aprilie 1814 - Războiul celei de-a Șasea Coaliții – Napoleon a fost înfrânt de către aliati, obligat să abdice fara conditii și exilat în insula Elba.

Războiul celei de-a Șasea Coaliții (3 martie 1813 – 30 mai 1814) – Parte din Războaielor napoleoniene – Defilarea trupelor rusești în Paris – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Ultima etapă a războiului, apărarea Franței, este deseori considerată a fi cea mai impresionantă campanie napoleoniană, deoarece Împăratul a învins și respins în numeroase rânduri armate mult superioare numeric. În cele din urmă, în ciuda acestor victorii tactice, înfrângerile anterioare suferite de Napoleon în Rusia și Germania s-au dovedit a fi fatale, iar aliații au ocupat Parisul, forțând abdicarea acestui la 6 aprilie 1814 și restaurând dinastia Bourbon. Tratatul de la Paris de la 30 mai 1814 reduce Franța la frontierele din 1792.

La 4 mai 1814, Napoleon I a ajuns la Portoferraio, pe insula Elba, unde și-a a început exilul de 100 de zile (pictura de Leo von Klenze) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Abdicând necondiționat la 6 aprilie 1814, Napoleon semnează Convenția care îi garanta suveranitatea insulei mediteraneene Elba, iar Senatul francez îl cheamă pe tron pe Ludovic-Stanislas-Xavier de Bourbon, care debarcă la Calais pe 24 aprilie, cu o zi înainte Franța semnând armistițiul cu Aliații. Cu toate acestea, asediat la Hamburg, Davout nu evacuează orașul decât pe 27 mai, doar după un ordin formal al regelui. La 30 mai se semnează Tratatul de la Paris, între Franța și Aliați, Franța fiind readusă la granițele din 1792.
6 aprilie 1862 - În timpul Razboiului civil american, a inceput Bătălia de la Shiloh (6-7 aprilie 1862) încheieată cu victoria forțelor unioniste.

Bătălia de la Shiloh (6–7 aprilie 1862) Parte din Războiului civil american – (pioctura de Thure de Thulstrup) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Bătalia de la Shiloh, cunoscută și ca Bătălia de la Pittsburg Landing, a fost una din principalele bătălii de pe teatrul vestic de operațiuni în Războiul civil american, bătalie dată în zilele de 6 și 7 aprilie 1862, în sud-vestul statului Tennessee. Forțele confederate, sub conducerea generalilor Albert Sidney Johnston și P.G.T. Beauregard au lansat un atac-surpriză împotriva armatei unioniste condusă de general-maior Ulysses S. Grant și a fost foarte aproape de a obține o victorie.
În prima zi a bătăliei, confederații au lovit cu intenția de a îndepărta unioniștii de râul Tennessee înspre mlaștinile dinspre pârâul Owl Creek aflate la vest, în speranța de a învinge Armata Tennessee a lui Grant înainte ca aceasta să facă joncțiunea cu Armata Ohio a generalului-maior Don Carlos Buell. Liniile confederate au căzut pradă confuziei în timpul luptelor, și oamenii lui Grant s-au îndreptat înspre nord-est, spre Pittsburg Landing.
O poziție pe un drum ușor în vale, denumită cuibul de viespi, apărata de oamenii generalului de brigadă Benjamin M. Prentiss și de diviziile lui W.H.L. Wallace, a furnizat timp suficient pentru ca restul liniei unioniste să se stabilizeze sub protecția numeroaselor baterii de artilerie. Generalul confederat Johnston a murit în timpul primei zile de lupte și Beauregard, secundul său, a decis să nu atace ultimele poziții unioniste în acea noapte.
Întăririle din partea generalului unionist Buell au sosit în cursul serii și au întors situația în dimineața următoare, când el și Grant au lansat un contraatac de-a lungul întregii linii. Confederații a trebuit să se retragă din cea mai sângeroasă bătălie din istoria Statelor Unite de până atunci, iar speranțele lor de a stopa avansul Uniunii în nordul statului Mississippi s-au pierdut.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org
6 aprilie 1874 - La Bucureşti, România, se instituie prin decret Comisia monumentelor publice, avînd drept scop conservarea monumentelor publice din România.
6 aprilie 1871 - A fost dată în folosință calea ferată Timișoara–Arad.
6 aprilie 1877 - A fost emis decretul de mobilizare generală a armatei române, care aduce sub arme aproximativ 100 000 de oameni. Mobilizarea pentru Războiul de Independenţă a României s-a încheiat la 15 aprilie, trupele ocupînd iniţial poziţii de apărare pe Dunăre.

Primirea Prinţului Carol al României in Bulgaria – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
6 aprilie 1896 - A avut loc la Atena ceremonia de deschidere a primelor Jocuri Olimpice Moderne, la 1.500 de ani după ce ele au fost interzise de împăratul Teodosiu I.

Coperta raportului Olimpiadei din 1896 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
6 aprilie 1913 - S-a înființat, la București, Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale (Academia de Studii Economice), prima instituție de învățământ superior economic din România.
6 aprilie 1917: Statele Unite declară război Germaniei, de partea Angliei si Frantei, grabind astfel sfarsitul primului razboi mondial.
6 aprilie 1917 - La Chişinău s-a desfăşurat Congresul Cooperatorilor din Basarabia, care s-a pronunţat pentru autonomia Basarabiei
6 aprilie 1920 - S-a nascut printesa Alexandra Caradja; (d. 1997)

Stema familiei Caradja – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Caradja, Karadja sau Caragea (cunoscuta și sub numele Caratzas/ Karatzas) este o familie nobilă de origină greco-bizantină (fanariotă), ai cărei membri au ocupat de-a lungul timpului importante funcții în cadrul Imperiului Otoman. Familia s-a stabilit la sfârșitul secolului al XVI-lea în Principatele Dunărene, unde au avut doi reprezentanți pe tronul Munteniei.
Descendenții acestei familii trăiesc actualmente in Germania si România. In România există și familii cu numele de Caragea care nu sunt înrudite cu familia princiară Caradja. Familia Caradja este de origină bizantina, probabil din capitala Constantinopol. Primul membru al familiei este atestat istoric în opera Alexiada a Anei Comnena.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
6 aprilie 1941 - Sa nascut Gheorghe Zamfir, celebru naist român, membru al Societății Compozitorilor din Franța din anul 1972.
6 aprilie 1941 - Se organizeaza Recensămîntul general al populaţiei României. Potrivit recensămîntului, populaţia era de 13 537 757 persoane, fapt explicabil prin pierderile teritoriale din 1940, cînd în mai puţin de trei luni numărul locuitorilor s-a diminuat cu 6 829 238 persoane, ceea ce reprezenta 34% din totalul populaţiei, iar teritoriul s-a micsorat cu 99 928 km2, adică 33,7% din suprafaţa ţării.
Structura etnică a populaţiei: români: 11 827 110 (87,4%), germani: 542 326 (4%), unguri: 407 188 (3%), alţii şi nedeclaraţi: 759 184 (5,6%). Ulterior, după eliberarea Basarabiei, Bucovinei de Nord și ținutului Herța, a fost realizat și recensământul pentru aceste regiuni (toamna lui 1941), dar și pentru Transnistria (decembrie 1941).
6 aprilie 1941 - Al Doilea Război Mondial - Germania nazistă declanseaza invazia Regatului Iugoslaviei (Operatiunea 25), și invazia Greciei (Operatiunea Marita).
Invadarea Iugoslaviei (nume de cod Unternehmen 25), numit și Războiul din aprilie, a fost o operațiune militară a Axei îndreptată împotriva Iugoslaviei, declanșată pe 6 aprilie 1941, în timpul celui de-al doilea război mondial. Conflictul s-a încheiat cu predarea necondiționată a Armatei regale iugoslave de pe 17 aprilie 1941, ocuparea regiunii de către puterile Axei și crearea Statului Independent al Croației (NDH).
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
Bătălia Greciei (6 – 30 aprilie 1941) – cunoscută și ca Operațiunea Marița, în germană Unternehmen Marita) – a fost una dintre bătăliile celui de-al Doilea Război Mondial ce s-a desfășurat pe teritoriul Greciei continentale și în sudul Albaniei. Părțile combatante au fost Regatul Greciei și Commonwealthul Britanic (făcând parte din rândul Aliaților din cel de-al Doilea Război Mondial) pe de-o parte și Germania Nazistă, Italia Fascistă și Bulgaria (Puterile Axei) în tabăra opusă. Împreună cu Bătălia din Creta și acțiunile navale din Marea Egee, Bătălia Greciei este considerată parte a mai vastei Campanii din Balcani din cadrul celui de-al Doilea Război Mondial.
De obicei, Bătălia Greciei este privită ca o continuare a războiului greco-italian, care a început odată cu atacul lansat de Italia de la bazele din Albania împotriva Greciei pe 28 octombrie 1940. În numai câteva săptămâni, forțele italiene au fost respinse din Grecia de forțele elene, iar mai apoi tot acestea au reușit să ocupe o bună parte a sudului Albaniei. În martie 1941, grecii au respins un contraatac major al italienilor, iar germanii au fost forțați să vină în sprijinul aliaților lor. Operațiunea Marița a început pe 6 aprilie 1941, trupele germane traversând granița bulgaro-elenă. Forțele combinate greco-britanice au luptat cu mare tenacitate, dar au fost depășite numeric și au fost obligate să se retragă. Atena a fost cucerită de germani pe 27 aprilie. Britanicii au reușit să evacueze aproximativ 50.000 de soldați.[10] Campania din Grecia s-a încheiat cu o victorie rapidă (24 de zile) și completă odată cu ocuparea portului Kalamata din Peloponez.
Există o serie de istorici care socotesc campania din Grecia decisivă pentru deznodământul conflagrației mondiale. Astfel, întârzierea provocată de campania din Grecia avea să provoace eșecul germanilor în fața Moscovei și mai apoi seria de înfrângeri de pe frontul de răsărit. Există și păreri conform cărora invazia din Grecia nu a avut nicio influență asupra datei de declanșare a Operațiunii Barbarossa. Mai mult, intervenția britanică în sprijinul elenilor a fost caracterizată de acești din urmă comentatori ca fiind o acțiune inutilă, o decizie politică și sentimentală sau chiar o gafă strategică.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
6 aprilie 1944 - A inceput Prima Bătălie de la Târgu Frumos (6 -12 aprilie; 2 – 7 mai 1944)

Tancuri sovietice T-34/85 oprite în timpul înaintării, 1944 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Din documentele găsite în arhive, în 1944 au fost două bătălii numite Bătălia de la Târgu Frumos. Prima bătălie s-a desfășurat în aprilie (6 aprilie-12 aprilie) iar a doua în mai (2-7 mai) 1944 între trupele aliate ale Germaniei Naziste și României care s-au opus Armatei Roșii a Uniunii Sovietice. În ambele bătălii, sovieticii au încercat să intercepteze șoseaua Iași-Târgu Frumos-Pașcani și să înainteze cât mai mult spre sud și spre Iași, în cadrul ofensivei din primăvara anului 1944.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro
6 aprilie 1971 - A decedat compozitorul, pianistul si dirijorul rus, Igor Fiodorovici Stravinski (n. 1882).
6 aprilie 1974 - La Brighton in Marea Britanie, formația ABBA câștigă cea de-a 19-a ediție a Eurovision–ul pentru Suedia cu piesa Waterloo!
6 aprilie 1979 - S-a nascut cantaretul roman de hip-hop Ombladon.
6 aprilie 1984 - A murit poetul roman Virgil Carianopol. S-a nascut pe 29 martie 1908 la Caracal.

Este fiul Atenei (născută Popescu) şi al lui Grigore Carianopol, funcţionar de tribunal.A fost strănepotul , după mamă, al lui Iancu Jianu. A urmat ”Liceul Ionită Assan” din urbea-i natală, până ce a absolvit clasa III-a, când a lasat baltă si învătătură şi tot, şi a plecat în lume, cu toate ca abia împlinise patrusprezece ani. După ce trece timp de doi ani printr- o multime de peripeţii, este prins, când voia să treacă granita cehoslovacă.
Ajunge elev al Şcoalei de artificieri dela Arsenalul Armatei (1924-1930).. Între 1934 şi 1938 audiază cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti. Lucrează ca angajat civil în diferite servicii ale armatei. Debutează în 1928 în revista „Vraja”, şi editorial în 1931, cu volumul Flori de spini.
A scris versuri avangardiste(Un ocean, o frunte in exil), lirica neoclasica, traditionalista(Elegii si elegii) si poezii in care exalta sentimentul national ( Stergar Romanesc); memorialistica ( Scriitori care au devenit amintiri). Colaborează cu versuri, articole, cronici literare la „Revista scriitoarelor şi scriitorilor români”, „Universul literar”, „Viaţa literară”, „Azi”, „Revista Fundaţiilor Regale”, „Meşterul Manole”, „Arta” etc. A mai semnat cu pseudonimele V. Olteanu, V. Jianu, Virgil Călugăru, V. Cariopol, Vicar, Rac. In timpul regimului comunist a facut închisoare politică la Aiud şi Periprava din 1956 până în 1963.
6 aprilie 1990 - Ion Rațiu este ales președinte al Partidului National Țaranesc Crestin-Democrat din Romania.

Ion Rațiu – foto: informatii-agrorurale.ro
Ion Augustin Nicolae Rațiu (n. 6 iunie 1917, Turda – d. 17 ianuarie 2000, Londra) a fost un politician român, reprezentant al Partidului Național Țărănesc (devenit ulterior PNȚCD)
6 aprilie 1992 - Armata sarba a început asediul orașului Sarajevo. În aceeași zi, Comunitatea europeana a recunoscut independența Bosniei–Herțegovina.
6 aprilie 1992 - A decedat Isaac Asimov, cunoscut autor de romane science fiction de origine rusă-evreiasca (n. 1920).

6 aprilie 1994 - Președinții din Rwanda și Burundi și-au pierdut viața într-un accident aviatic.
6 aprilie 2002 - A decedat Petru Dumitriu, prozator român (n. 1924).
Tatăl său, Petre Dumitriu, căpitan (colonel după alte surse), era român, în timp ce mama, Maria-Theresia (născută von Debretzy), făcea parte din mica nobilime secuiască, dar vorbea, atât cu soțul ei, cât și cu fiul, mai mult în franțuzește și, de aceea, franceza i-a fost scriitorului, din copilărie, o a doua limbă.
Face școala primară și un an de gimnaziu la Orșova. Liceul l-a absolvit la Târgu-Jiu în 1941. Începe studii de filosofie, cu o bursă bursă „Humboldt”, la Universitatea din München (1941-1944) dar le întrerupe din cauza evenimentelor din 23 august 1944. Debutează în „Revista Fundațiilor Regale” cu Nocturnă în München în 1943.
Desi era in relatii foarte bune cu mai marii comunisti ai timpului, Gheorghiu Dej si Ion Gheorghe Maurer, fuge in 1960 din Romania in Germania, neputandu-se impaca cu rigorile comunismului si cu cenzura. Intrebat dupa Revolutie unde se considera acasa, el a spus : «Acasă» pentru mine este la Baziaș sau la București”.
Abia în 1996 a avut tăria să revină în țară. Era obsedat, la propriu, de groaza de Securitate si de teama că n-ar mai putea să se întoarcă.Sfârșitul vietii l-a găsit lucrând la o carte foarte mare, intitulată Structurile răului.A trait si a murit cu convingerea ca traim intr-o lume a raului. Printre cele mai cunoscute opere ale sale se numara:
Pasărea furtunii, 1957; Bijuterii de familie, 1949; Drum fără pulbere, 1951; Cronică de la câmpie, 1955; Cronica de familie, 1957; Incognito, Éditions du Seuil, 1962
6 aprilie 2005 - Președintele SUA George W. Bush, Prima Doamnă Laura Bush, foștii președinți George H. W. Bush și Bill Clinton, Secretarul de Stat Condoleezza Rice și Șeful Major al Casei Albe Andrew Card își aduc omagiile lor Papei Ioan Paul al II-lea în Biserica Sf. Petru

6 aprilie 2005: De la stânga la dreapta: Președintele SUA George W. Bush, Prima Doamnă Laura Bush, foștii președinți George H. W. Bush și Bill Clinton, Secretarul de Stat Condoleezza Rice și Șeful Major al Casei Albe Andrew Card își aduc omagiile lor Papei Ioan Paul al II-lea în Biserica Sf. Petru – foto: ro.wikipedia.org
6 aprilie 2005 - A decedat printul Rainier al III-lea de Monaco; (n. 1923).

In fotografie: Printul Rainier al III-lea impreuna cu sotia sa , artista Grace Kelly.
6 aprilie 2009 - A avut loc un cutremur devastator care a zguduit centrul Italiei, în special orașul L’Aquila. Cutremurul a ucis 309 oameni. Printre victime s-au aflat și cinci români.

2009 L’Aquila earthquake – The local prefecture (a government office) damaged by the earthquake – foto preluat de pe en.wikipedia.org
În data de 6 aprilie 2009 la ora 01:32:39 GMT, a avut loc un cutremur devastator care a zguduit centrul Italiei, în special orașul L’Aquila cu magnitudinea de 6,3 grade pe scara magnitudinii de moment. Epicentrul său a fost în Italia centrală, la coordonatele 42°25′N 13°24′E lângă L’Aquila. Cutremurul este considerat cel mai grav înregistrat în Italia în ultimii zece ani. După cutremur au fost înregistrate circa 280 de replici, unele cu magnitudinea de moment 6,2 și al căror hipocentru a fost localizat în zona L’Aquila.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org si en.wikipedia.org
6 aprilie 2012 - Statul Azawad isi declară independența.Este un stat nerecunoscut care si-a declarat unilateral independenta după un conflict în care Miscarea Nationala pentru Eliberarea Azawadului (MNEA) și alte grupari rebele au învins armata statului african Mali.
MINEA controlează regiunile Tombouctou, Kidal, Gao și o parte din regiunea Mopti, recunoscute pe plan internațional ca fiind parte a Republicii Mali. Statul autoproclamat Azawad are granițe cu Mali și Burkina Faso la sud, Mauritania la vest și nord-vest, Algeria la nord, și Niger la est și sud-est. Gao este capitala și cel mai mare oraș.
6 aprilie 2014 - A decedat popularul actor de cinema american Mickey Rooney; (n. 23 septembrie 1920).
Mickey Rooney a fost unul dintre cei apreciaţi actori ai Hollywood-ului secolului trecut, remarcându-se atât pe marele ecran cât şi pe Broadway, fiind nominalizat de patru ori la premiile Academiei Americane de Film şi obţinând numeroase premii de-a lungul carierei sale de aproape nouă decenii, conform biography.com şi imdb.com.
S-a născut la 23 septembrie 1920 în Brooklyn, New York, pe numele Joe Yule Jr. A apărut pe scenă pentru prima dată la 17 luni într-o producţie a părinţilor săi, iar prima apariţie într-un film s-a produs în 1926. Anul următor a interpretat rolul principal în primul film de scurt metraj al lui Mickey McGuire, prilej cu care a îmbrăţişat numele Mickey Rooney.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
6 aprilie 2020 - La ordinea zilei
Sfântul Sfințit Mucenic Irineu, episcop de Sirmium († 304)
foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
Sfântul Sfințit Mucenic Irineu, episcop de Sirmium († 304)
Sfântul Mucenic Irineu a fost episcop în Cetatea Sirmium (astăzi Sremska Mitrovița, Serbia), din provincia romană Pannonia Inferioară, răspândind cu succes creștinismul în acele ținuturi și călăuzindu-i pe oameni pe calea mântuirii.
Pe vremea marii persecuții împotriva creștinilor declanșată la ordinul împăratului Dioclețian, mărturisindu-și în continuare credința în Hristos și refuzând închinarea la idoli, Irineu a fost chinuit și martirizat prin decapitare, la 6 aprilie 304.
Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face pe 6 aprilie, ziua în care și-a dat viața pentru credința creștină și la 23 august, data la care este menționat de Menologiul imperial (secolul X).

Sf. Sfinţit Mc. Irineu, episcop de Sirmium (†304) – foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro
Viața
Multe informații prețioase despre viața bisericească a primelor comunități creștine provin din așa-numitele “Acte martirice“, documente întocmite în limba latină după procesele intentate de către autoritățile romane împotriva celor ce au pătimit pentru credința lor.
Dintr-un astfel de Act martiric aflăm că Sfântul Irineu era episcop în scaunul de la Sirmium și că a fost judecat și condamnat la moarte de către Probus, guvernatorul provinciei romane Pannonia Inferioară, în anul 304, pe baza edictelor împotriva creștinilor decretate de împăratul Dioclețian în anii 303 și 304.
Cetatea Sirmium se afla în provincia romană Pannonia Inferioară, lângă Singidunum (Belgradul de astăzi) și era reședința Caesarului Galerius, ginerele lui Dioclețian.
Acea zonă geografică (din Serbia de acum) era locuită, în principal, de traci romanizați, iar religia creștină începuse să se răspândească într-un mod care îl îngrijora pe Galerius, un inamic declarat al creștinilor (majoritatea surselor istorice pun începerea marii persecuții pe seama lui Galerius, care era un anticreștin fanatic).
La ordinul expres al Caesarului Galerius, în provinciile dunărene (Illyricum și Pannonia Inferior), în care creștinii erau numeroși, au fost puse în aplicare edictele (decretele) imperiale de persecutare a creștinilor.
Printre creștinii arestați și aduși la judecată s-a numărat și Irineu, tânărul episcop al cetății Sirmium. Acesta era căsătorit și avea copii mici, întrucât pe atunci episcopii erau fie monahi, fie căsătoriți – regula privitoare la celibatul episcopilor avea să fie prevăzută mai târziu, în cadrul Sinoadelor Ecumenice.
Pentru credința sa în Hristos, episcopul Irineu a fost adus în fața guvernatorului Probus, care i-a spus ceea ce se spunea fiecărui creștin în acea perioadă: “fie își păstrează viața, ca păgân, fie va muri, ca alți creștini“.
La porunca de a jertfi zeilor, Probus s-a lovit de refuzul stăruitor al tânărului episcop. Pentru aceasta, Irineu a fost supus la chinuri, dar pe toate le răbda cu puterea rugăciunii.
Şi au venit cei apropiați lui, părinții, soția și copiii săi, care, văzând ce suferințe îndura, îl sfătuiau să se supună poruncii împăratului.
Tuturor le-a răspuns prin cuvintele Domnului Iisus Hristos:
“De cel ce se va lepăda de Mine în fața oamenilor și Eu Mă voi lepăda de el în fața Tatălui Meu, Care este în ceruri“.
Guvernatorul Probus, iscusit în a apela la grijile lumești pentru a-i face pe creștinii mai slabi să renunțe la credință pentru a-și salva viața, l-a mai ispitit o dată pe Irineu, folosindu-se de copiii acestuia.
I-a cerut să jertfească idolilor pentru acești copii, ca să nu rămână orfani. Nici această ultimă încercare nu a reușit, astfel că Probus a dat sentința: să fie aruncat în râul Sava (un afluent al Dunării).
Singura dorință a episcopului Irineu a fost să fie ucis cu sabia, ca toți să cunoască “în ce fel s-au deprins creștinii să disprețuiască moartea, pentru credința lor în Dumnezeu“.
Conform “Actului martiric“, a fost adus la locul de osândă – podul Basent de peste râul Sava, de unde a înălțat următoarea rugăciune:
“Doamne, Iisuse Hristoase, Care ai binevoit să pătimești pentru mântuirea lumii, fă să se deschidă cerurile Tale, ca îngerii sa primească sufletul robului Tău Irineu, cel ce moare pentru numele Tău și pentru poporul Tău, care sporește în Biserica Ta din Sirmium. Îți cer și mă rog milostivirii Tale să mă primești și pe mine și să binevoiești a-i întări și pe aceștia în credința Ta“.
Apoi, a fost tăiat de ostași cu sabia și aruncat în râul Sava.
Se întâmplau acestea în ziua de 6 aprilie, anul 304.





