Gabriel Resources cere preşedintelui şi premierului o soluţie amiabilă, înaintea arbitrajului
de Carol Dan – Mediafax
Gabriel Resources vrea o soluţie amiabilă privind Roşia Montană şi a trimis Preşedinţiei şi premierului o notificare prin care cere autorităţilor române să se angajeze într-un proces de consultare, menţionând că ar putea recurge la arbitraj dacă nu se găseşte o soluţie pentru dezvoltarea proiectului.
“Compania a trimis o notificare oficială către Preşedintele şi Prim-Ministrul României, în numele Gabriel şi al anumitor companii afiliate, prin care solicită autorităţilor române să se angajeze oficial într-un proces de consultare. Pentru evitarea oricăror îndoieli, Gabriel doreşte găsirea unei soluţii amiabile în acest diferend care să ducă la dezvoltarea proiectului minier, în beneficiul tuturor părţilor implicate”, se arată într-un comunicat al companiei canadiene Gabriel Resources.
În luna iunie a anului trecut, Camera Deputaţilor a respins proiectul de lege privind exploatarea minereurilor auro-argentifere din Roşia Montană. O lună mai târziu, premierul Victor Ponta, afirma că proiectul Roşia Montană este blocat până când nu există o susţinere politică clară, el adăugând că, personal, consideră că pentru România este mai bine totuşi să fie exploatate toate resursele naturale, inclusiv aurul, dacă sunt respectate toate normele de mediu.
Comunicatul menţionează că Gabriel Resources nu a iniţiat nicio cerere de arbitraj sau vreun alt demers în instanţele internaţionale de arbitraj şi că îşi menţine angajamentul “ferm” de a dezvolta proiectul minier de la Roşia Montană.
Preşedintele Gabriel Resources, Jonathan Henry, citat în comunicat, spune că speră că va fi găsită o rezolvare amiabilă a problemei, fără să fie nevoie să apeleze la arbitraj internaţional.
“Sperăm că se va putea găsi o rezolvare amiabilă fără nevoia de a escalada această dispută într-un arbitraj. Credem cu tărie că modul în care ne-am comportat până acum a demonstrat faptul că principala dorinţa a grupului este de a evita orice dispute prelungite şi de a fi partenerul României în dezvoltarea unui proiect minier sustenabil, de clasă mondială, în beneficiul României şi al tuturor părţilor implicate. Suntem ferm angajaţi în dezvoltarea Proiectului şi, în general, în lansarea unei industrii miniere moderne în România. Suntem în continuare siguri că prin construirea minei utilizând tehnologii de ultimă generaţie îi vom convinge pe toţi cei care au îngrijorări, atât nefondate cât şi valide, cu privire la beneficiile masive ale Proiectului, pentru întreaga ţară. Suntem gata să cooperăm cu România, pentru atingerea acestui obiectiv”, afirmă Henry.
Gabriel Resources arată în comunicat că în ultimii 15 ani a investit sume “semnificative” în dezvoltarea proiectului, iar în prezent nu există nicio certitudine cu privire la procedurile care să ducă la autorizarea acestuia.
“În caz contrar, dacă grupul Gabriel nu va putea obţine o soluţie satisfăcătoare pentru un parcurs clar şi solid de progres în autorizarea şi construcţia proiectului, sau dacă România nu ia măsuri concrete pentru a ajunge la o astfel de înţelegere amiabilă, grupul Gabriel este pregătit să-şi prezinte pretenţiile în cadrul arbitrajului internaţional, pentru a obţine compensări integrale pentru drepturile sale de a dezvolta proiectul, care au fost refuzate prin încălcări ale tratatelor din către România. De asemenea, grupul Gabriel îşi rezervă dreptul de a urma alte căi de remediere disponibile”, se spune în comunicat.
Pe de altă parte, autorităţile române au întârziat “persistent” şi “nejustificat” procesul de autorizare a proiectului de la Roşia Montană, care acum a devenit victimă a conflictelor politice din România.
“Compania este în măsură să evidenţieze un număr semnificativ de întârzieri persistente în procesul de autorizare, provocate în mod nejustificat de către autorităţile române. Nu în ultimul rând, proiectul nu mai face obiectul unei analize procedurale normale de către autorităţile competente însărcinate cu evaluarea sa; în schimb, a devenit victima conflictelor dintre facţiuni politice rivale şi a dezinformării, ceea ce a provocat în mod nejustificat daune suplimentare capacităţii de dezvoltare a proiectului”, potrivit comunicatului.
cititi mai mult pe http://www.mediafax.ro/economic/gabriel-resources-cere-presedintelui-si-premierului-o-solutie-amiabila-inaintea-arbitrajului-13776062
CERE ȘI TU, alături de SAR și România Curată, TRANSMITEREA ÎN DIRECT a ședințelor Comisiei de Cod Electoral!
Reformarea legislației electorale este una dintre cele mai importante revendicări ale societății civile din ultimii ani. Parlamentul a numit o comisie specială pentru Codul Electoral, dar lucrările acesteia au început cu stângul, prin decizia de a secretiza ședințele. Societatea Academică din România (SAR) și România Curată, în numele cititorilor săi, solicită membrilor Comisiei să revină asupra deciziei și să permită transmiterea în direct a ședințelor de lucru. Mai jos puteți citi poziția SAR, formulată de președintele acesteia, Alina Mungiu-Pippidi, și scrisoarea României Curate, transmisă președintelui Comisiei de Cod Electoral, Valeriu Zgonea, pe care te rugăm să o semnezi și tu, la secțiunea comentarii.
UPDATE: La ședința de luni, membrii Comisiei au votat acceptarea prezenței jurnaliștilor, iar Valeriu Zgonea a anunțat că se va vota asupra acestui aspect înaintea fiecărei ședințe. România Curată continuă să strângă semnături pentru a asigura transparența totală a ședințelor Comisiei de Cod Electora (posibilitatea de trasmisiune în direct, de la TOATE ședințele)
***
Comisia parlamentară pentru Cod Electoral s-a întâlnit cu societatea civilă, un număr record de oengiști din “Politica fără bariere” o inițiativă sprijinită și de Alianța pentru o Românie Curată (ARC), dar din care Societatea Academică din România (SAR) nu face formal parte, deși susține aceleași obiective. Separat, și reprezentanții PNL și PSD s-au văzut și ei cu societatea civilă. Aceste lucruri sunt pozitive, cu condiția să ne păstrăm luciditatea, deoarece:
- Este cu desăvârșire anormal ca oameni care au făcut parte din comisia din Marțea Neagră și au apărut pe la TV apărând deciziile acesteia, de genul lui Eugen Nicolicea, să facă parte din comisia care va propune noua revoluție electorală.
- Niciun fel de întâlnire cu societatea civilă, acum și pe viitor, nu poate compensa lipsa transparenței lucrărilor acestei comisii, care a hotărât deja cu majoritate că presa și societatea civilă nu vor avea acces decât ca invitați speciali.
- Niciun fel de consens nu e suficient în afara consensului ca Parlamentul să facă o ancheta asupra succesiunii de ilegalități comise de alegerile astea, cu atribuirea costului politic aferent pentru ordonanța cu migrația și ratarea votului din diaspora.
- Comisia ar trebui să aibă și membri itineranți pentru țările din diaspora cu cele mai mari comunități, care au nevoie să fie auzite, împreună cu autoritățile țărilor gazdă.
- Precedente comisii electorale au mai colaborat cu societatea civilă la precedente coduri electorale, începând cu anul 2002, ceea ce per total a adus neverosimil de puțină reformă, deși s-a schimbat sistemul electoral și s-au adoptat tot felul de legi care au fost puse în practică doar când nu schimbau nimic.
- PNL ar fi putut să se agite, fiind câștigătorii alegerilor chiar ei cu punctele de mai sus, dar par să aibă alte priorități.
Cu alte cuvinte, premisele că de data asta Parlamentul, impresionat, va ridica cu adevărat barierele, va da un impuls reformelor elementare cum ar fi număratul și înregistrarea votanților, și nu va înlocui de pomană încă o dată sistemul electoral cu altul la fel, sau chiar mai rău, ci ne va da dreptul să schimbăm noi rangul candidaților pe liste, nu sunt cine știe ce.
Onor comisia și președintele Camerei dacă vor să ne convingă de contrariul să permită să se facă măcar un livestream de la lucrările Comisiei. E penibil că ani de zile parlamentarii au luptat să fie transmiși în direct la TV, iar acum, când acest lucru nu costă nimic și i-am putea vedea și auzi toți pe eranele computerelor fără să le deranjam lucrările, taman la problema unde cea mai multă transparență e necesară, ei pică testul.
Sute de mii de oameni din diaspora au folosit și folosesc siteul România Curată drept loc de întâlnire. În numele lor, și ca să știe că raul grav care le-a fost făcut este în curs de îndreptare, SAR cere comisiei parlamentare să facă livestreaming de la lucrările sale și oferă gratuit asistență societății civile pentru realizarea acestui sistem.
Fiecare român din diaspora trebuie să poată participa la lucrările acestei comisii.
***
D-nului Valeriu Zgonea, Peședintele Camerei Deputaților, Președintele Comisiei de Cod Electoral
Stimate d-le președinte,
Am aflat cu îngrijorare faptul că ședințele Comisiei de Cod Electoral nu vor avea caracter public. Motivele invocate, conform cărora acest lucru i-ar face pe membrii Comisiei să facă declarații politice și nu să lucreze sau că nu există precedent în acest sens, sunt jignitoare la adresa cetățenilor și sunt contrazise de legislație.
Cetățenii României au capacitatea de a discerne între declarații politice populiste și argumentele reale folosite într-o dezbatere. Refuzul transparentizării ședințelor Comisiei de Cod Electoral reprezintă, pe de o parte, o desconsiderare a colegilor d-voastră, instituind o prezumție de rea-credință în cazul lor, pe de altă parte, și mai grav, o desconsiderare a capacității cetățenilor României de a analiza singuri activitatea parlamentarilor care îi reprezintă.
Faptul că nu ar exista un precedent (în privința publicității ședințelor comisiilor de cod electoral) nu reprezintă, de asemenea, un argument (chiar dacă lipsa precedentelor ar fi reală). Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului e cât se poate de clar: ”Art. 23. – (1) Şedinţele comune ale comisiilor sunt publice, cu excepţia cazurilor în care plenul acestora decide altfel. Lucrările pot fi transmise sau difuzate de instituţiile mass-media, dacă acest lucru este aprobat de majoritatea parlamentarilor prezenţi.” Așadar, transparența lucrărilor comisiilor comune reprezintă regula, și caracterul secret este excepția.
O excepție de la această regulă poate fi justificată doar de discutarea unor eventuale secrete de stat (ceea ce nu este cazul), nu de o apreciere discreționară a majorității membrilor comisiei, că le-ar fi mai comod să discute departe de ochii cetățenilor.
În aceste condiții, ținând cont de gradul uriaș de interes la nivelul societății față de modificările aduse legislației electorale, solicităm în numele tuturor cetățenilor interesați de acest subiect să oferiți posibilitatea oricui dorește (instituții media, ong-uri, grupuri civice etc.) să transmită în direct sau să organizați d-voastră această transmisie, după modelul altor Parlamente din Europa.
Sperăm că ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani a fost bine înțeles de către politicieni: cetățenii nu mai pot fi induși în eroare de mimarea consultării societății civile și nu își mai formează opinii doar pe baza declarațiilor de la la începutul și de la sfârșitul unor ședințe, și acelea mediate nu de puține ori în mod oneros de către unele instituții de presă.
Dacă doriți ca cetățenii să-și recapete încrederea în parlamentari și dacă doriți ca modificările aduse legislației electorale să fie acceptate de către societate, nu să creați noi conflicte și disensiuni, aveți la dispoziție normele regulamentare care vă obligă să asigurați transparența totală (prin posibilitatea transmiterii în direct) a lucrărilor Comisiei.
***
Dacă ești de acord cu scrisoarea, semneaz-o și tu, cu nume și prenume, mai jos, la secțiunea comentarii.
SEMNATI AICI – - ->>> http://www.romaniacurata.ro/cere-si-tu-alaturi-de-sar-si-romania-curata-transmiterea-in-direct-a-sedintelor-comisiei-de-cod-electoral/#comment-65776
Un alt efect al canabisului: Piata muncii din SUA se invioreaza odata cu legalizarea industriei
Autor: Marius Jianu (06 Noiembrie 2014) - Business24
Douazeci si trei de state de pe teritoriul SUA au legalizat treptat in ultimul deceniu si jumatate consumul de marijuana in scopuri medicinale si recreative. In ciuda temerilor privind aparitia unei intregi generatii de dependenti de droguri, minifermele de marijuana si dispensarele care permit consumul au avut un efect benefic asupra economiei.
Cel putin asa arata evolutia pe piata muncii, unde aceste mici afaceri au atras un numar mare de someri, in special din randul celor fara studii superioare care si-au gasit o slujba stabila in serele unde este cultivata canepa.
Iar afacerile cu marijuana nu sunt plasate in mainile unor indivizi dubiosi, cum si-ar putea inchipui cei mai conservatori. Bruce Nassau, 61 de ani, a lucrat o viata aproape in domeniul televiziunii prin cablu. Acum fostul director executiv si-a investit resursele in patru centre de cultivare si consum de marijuana, deschise in Colorado. In cele patru magazine de vise lucreaza 75 de angajati, iar numarul acestora este asteptat sa ajunga la 90 pe masura ce Bruce si partenerii sai planuiesc deschiderea unui nou magazine, dezvaluie revista Bloomberg intr-un reportaj dedicat industriei legale a drogurilor din Statele Unite.
O afacere infloritoare
Alaska, Oregon si Districtul Columbia au adoptat legea comertului legal de marijuana pe 4 noiembrie, in vreme ce in Florida este in continuare interzisa. Alte 20 de state din Statele Unite au deja vechime in comercializarea marijuanei, iar afacerea infloreste pe zi ce trece. La sfarsitul lui octombrie, la un simpozion dedicat cultivarii de canepa Indiana din Chicago, 200 de participanti s-au inscris la cursuri pentru a afla cum poti sa iti dezvolti o afacere legala cu droguri usoare.
In Denver, doua targuri de joburi desfasurate in acest an au atras 3000 de aplicanti pentru 650 de posturi in industria cultivarii si comercializarii de marijuana. Iar posturile oferite sunt diverse : budtender – un fel de barman intr-o cafenea in care se fumeaza marijuana, cultivator, taietor de canepa, manager de sera si dispensar de droguri usoare sau chiar jurist. In Colorado, in primele noua luni de la legalizarea consumului, 12.000 de licente de munca in domeniul dogurilor usoare au fost eliberate de autoritati
Munca fara stres
Atractia este crescuta nu doar de senzatia “fructuluioprit” care persista inca printre americani, ci si de nivelul de plata, convenabil pentru unii dintre aplicanti. Chad Drew, 38 de ani, a renutat la inceputul acestui an la o cariera bine platita pentru a se angaja intr-un local in care se vinde si consuma marijuana.
Salariul sau initial a fost de 10 dolari pe ora pentru a vinde si a-i invata pe clienti cum sa isi prepare joint-urile. Acum este asistent manager si castiga cu 14 dolari mai mult. Media salariala din magazinele de droguri usoare atinge 550 de dolari pe saptamana, arata un studiu efectuat in mai multe state. John Heffelman, 29 de ani, a lucrat inca din facultate in bucataria unui restaurant din New York, unde plata unei ore de munca a atins un nivel de doar 13 dolari pe ora. In martie si-a facut bagajele pentru a se angaja intr-o sera de marijuana din Colorado. Castiga 10 dolari/ora dar spera sa avanseze in functie. Avantajul: “Aici nu simt stresul”.
Debuseu pe piata muncii
In timp ce evolutia tehnologica a lasat o mare parte din generatia tanara a Americii fara sanse de a se integra intr-o companie mare pe un salariu bun, afacerile de acest tip sunt private ca o forma de a-i absorbi si pe tinerii neducati din State in campul muncii.
“Ar putea avea un impact pozitiv in statele unde somajul in randul tinerilor este in crestere. Este o indusctrie care nu necesita sa ai studii superioare sau o pregatire tehnica de exceptie”, sustine John Hudak, unul dintre analistii de politici guvernamentale de la Brookings Institution din Washington. Patronii magazinelor vad si ei efectul pe care acestea il au pe piata muncii si in comunitate, iar faptul ca ajung sa aiba intre 100-300 de clienti care lasa intre 50-100 de dolari in magazinele lor ii face sa aprecieze si mai mult valoarea afacerii invaluita in fum dulce-intepator.
articol preluat de pe http://www.business24.ro/
[yop_poll id="12"]



