CERE ȘI TU, alături de SAR și România Curată, TRANSMITEREA ÎN DIRECT a ședințelor Comisiei de Cod Electoral!

paris-generic

Reformarea legislației electorale este una dintre cele mai importante revendicări ale societății civile din ultimii ani. Parlamentul a numit o comisie specială pentru Codul Electoral, dar lucrările acesteia au început cu stângul, prin decizia de a secretiza ședințele. Societatea Academică din România (SAR) și România Curată, în numele cititorilor săi, solicită membrilor Comisiei să revină asupra deciziei și să permită transmiterea în direct a ședințelor de lucru. Mai jos puteți citi poziția SAR, formulată de președintele acesteia, Alina Mungiu-Pippidi, și scrisoarea României Curate, transmisă președintelui Comisiei de Cod Electoral, Valeriu Zgonea, pe care te rugăm să o semnezi și tu, la secțiunea comentarii.

UPDATE: La ședința de luni, membrii Comisiei au votat acceptarea prezenței jurnaliștilor, iar Valeriu Zgonea a anunțat că se va vota asupra acestui aspect înaintea fiecărei ședințe. România Curată continuă să strângă semnături pentru a asigura transparența totală a ședințelor Comisiei de Cod Electora (posibilitatea de trasmisiune în direct, de la TOATE ședințele)

***

Comisia parlamentară pentru Cod Electoral s-a întâlnit cu societatea civilă, un număr record de oengiști din “Politica fără bariere” o inițiativă sprijinită și de Alianța pentru o Românie Curată (ARC), dar din care Societatea Academică din România (SAR) nu face formal parte, deși susține aceleași obiective. Separat, și reprezentanții PNL și PSD s-au văzut și ei cu societatea civilă. Aceste lucruri sunt pozitive, cu condiția să ne păstrăm luciditatea, deoarece:

  1. Este cu desăvârșire anormal ca oameni care au făcut parte din comisia din Marțea Neagră și au apărut pe la TV apărând deciziile acesteia, de genul lui Eugen Nicolicea, să facă parte din comisia care va propune noua revoluție electorală.
  2. Niciun fel de întâlnire cu societatea civilă, acum și pe viitor, nu poate compensa lipsa transparenței lucrărilor acestei comisii, care a hotărât deja cu majoritate că presa și societatea civilă nu vor avea acces decât ca invitați speciali.
  3. Niciun fel de consens nu e suficient în afara consensului ca Parlamentul să facă o ancheta asupra succesiunii de ilegalități comise de alegerile astea, cu atribuirea costului politic aferent pentru ordonanța cu migrația și ratarea votului din diaspora.
  4. Comisia ar trebui să aibă și membri itineranți pentru țările din diaspora cu cele mai mari comunități, care au nevoie să fie auzite, împreună cu autoritățile țărilor gazdă.
  5. Precedente comisii electorale au mai colaborat cu societatea civilă la precedente coduri electorale, începând cu anul 2002, ceea ce per total a adus neverosimil de puțină reformă, deși s-a schimbat sistemul electoral și s-au adoptat tot felul de legi care au fost puse în practică doar când nu schimbau nimic.
  6. PNL ar fi putut să se agite, fiind câștigătorii alegerilor chiar ei cu punctele de mai sus, dar par să aibă alte priorități.

Cu alte cuvinte, premisele că de data asta Parlamentul, impresionat, va ridica cu adevărat barierele, va da un impuls reformelor elementare cum ar fi număratul și înregistrarea votanților, și nu va înlocui de pomană încă o dată sistemul electoral cu altul la fel, sau chiar mai rău, ci ne va da dreptul să schimbăm noi rangul candidaților pe liste, nu sunt cine știe ce.

Onor comisia și președintele Camerei dacă vor să ne convingă de contrariul să permită să se facă măcar un livestream de la lucrările Comisiei. E penibil că ani de zile parlamentarii au luptat să fie transmiși în direct la TV, iar acum, când acest lucru nu costă nimic și i-am putea vedea și auzi toți pe eranele computerelor fără să le deranjam lucrările, taman la problema unde cea mai multă transparență e necesară, ei pică testul.

Sute de mii de oameni din diaspora au folosit și folosesc siteul România Curată drept loc de întâlnire. În numele lor, și ca să știe că raul grav care le-a fost făcut este în curs de îndreptare, SAR cere comisiei parlamentare să facă livestreaming de la lucrările sale și oferă gratuit asistență societății civile pentru realizarea acestui sistem.

Fiecare român din diaspora trebuie să poată participa la lucrările acestei comisii.

***

D-nului Valeriu Zgonea, Peședintele Camerei Deputaților, Președintele Comisiei de Cod Electoral

Stimate d-le președinte,

Am aflat cu îngrijorare faptul că ședințele Comisiei de Cod Electoral nu vor avea caracter public. Motivele invocate, conform cărora acest lucru i-ar face pe membrii Comisiei să facă declarații politice și nu să lucreze sau că nu există precedent în acest sens, sunt jignitoare la adresa cetățenilor și sunt contrazise de legislație.

Cetățenii României au capacitatea de a discerne între declarații politice populiste și argumentele reale folosite într-o dezbatere. Refuzul transparentizării ședințelor Comisiei de Cod Electoral reprezintă, pe de o parte, o desconsiderare a colegilor d-voastră, instituind o prezumție de rea-credință în cazul lor, pe de altă parte, și mai grav, o desconsiderare a capacității cetățenilor României de a analiza singuri activitatea parlamentarilor care îi reprezintă.

Faptul că nu ar exista un precedent (în privința publicității ședințelor comisiilor de cod electoral) nu reprezintă, de asemenea, un argument (chiar dacă lipsa precedentelor ar fi reală). Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului e cât se poate de clar: ”Art. 23. – (1) Şedinţele comune ale comisiilor sunt publice, cu excepţia cazurilor în care plenul acestora decide altfel. Lucrările pot fi transmise sau difuzate de instituţiile mass-media, dacă acest lucru este aprobat de majoritatea parlamentarilor prezenţi.” Așadar, transparența lucrărilor comisiilor comune reprezintă regula, și caracterul secret este excepția.

O excepție de la această regulă poate fi justificată doar de discutarea unor eventuale secrete de stat (ceea ce nu este cazul), nu de o apreciere discreționară a majorității membrilor comisiei, că le-ar fi mai comod să discute departe de ochii cetățenilor.

În aceste condiții, ținând cont de gradul uriaș de interes la nivelul societății față de modificările aduse legislației electorale, solicităm în numele tuturor cetățenilor interesați de acest subiect să oferiți posibilitatea oricui dorește (instituții media, ong-uri, grupuri civice etc.) să transmită în direct sau să organizați d-voastră această transmisie, după modelul altor Parlamente din Europa.

Sperăm că ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani a fost bine înțeles de către politicieni: cetățenii nu mai pot fi induși în eroare de mimarea consultării societății civile și nu își mai formează opinii doar pe baza declarațiilor de la la începutul și de la sfârșitul unor ședințe, și acelea mediate nu de puține ori în mod oneros de către unele instituții de presă.

Dacă doriți ca cetățenii să-și recapete încrederea în parlamentari și dacă doriți ca modificările aduse legislației electorale să fie acceptate de către societate, nu să creați noi conflicte și disensiuni, aveți la dispoziție normele regulamentare care vă obligă să asigurați transparența totală (prin posibilitatea transmiterii în direct) a lucrărilor Comisiei.

***

Dacă ești de acord cu scrisoarea, semneaz-o și tu, cu nume și prenume, mai jos, la secțiunea comentarii.

SEMNATI AICI – - ->>> http://www.romaniacurata.ro/cere-si-tu-alaturi-de-sar-si-romania-curata-transmiterea-in-direct-a-sedintelor-comisiei-de-cod-electoral/#comment-65776