Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu (12 – 68 d.Hr.)
foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro
Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu (12 – 68 d.Hr.)
Sfântul, gloriosul și mult slăvitul Apostol și Evanghelist Marcu este autorul Evangheliei după Marcu, însoțitorul Apostolului Pavel (așa cum se povestește în Faptele Apostolilor), și se numără printre cei Șaptezeci de Apostoli.
Adesea este numit Ion Marcu, și este considerat fondatorul Bisericii Alexandriei, totodată fiind și primul ei papă.
Ca urmare, el este venerat în mod deosebit de Biserica din Alexandria (coptă) ca fondator al ei. Simbolul său de evanghelist este un leu.
Biserica îl prăznuiește la 25 aprilie, la 27 aprilie și 27 septembrie împreună cu Aristarh și Zina, la 30 octombrie împreună cu Tertie, Iust, Artema și Cleopa și la 4 ianuarie împreună cu Cei Șaptezeci.
Sf. Ap. și Evanghelist Marcu (12 – 68 d.Hr.) - foto preluat de pe ziarullumina.ro
Numele lui era Ioan, după cum spune Biblia:
“El a venit în casa Mariei, mama lui Ioan care era numit și Marcu, unde mulți se adunau pentru rugăciune (Fapte 12:12).
“El este cel la care s-a gândit Domnul Hristos, a Căruia este slava, când a spus: ” Duceți-vă în cetate la cutare om, și spuneți-i: Învățătorul zice: Vremea Mea este aproape; voi face Paștele cu ucenicii Mei în casa ta.”(Matei 26:18).
Casa lui a fost prima biserică creștină, unde ei au mâncat Paștele, s-au ascuns după moartea Mântuitorului și în camera de sus de aici au primit Duhul Sfânt.
Acest apostol s-a născut în Cirene (unul din cele cinci orașe vestice, Pentapolis, din Vestul Africii).
Numele tatălui său era Aristopolus, iar mama sa se numea Maria și era rudă cu Apostolul Varnava.
Credința lor era iudaismul și erau bogați și onorați.
Părinții l-au educat în cultura greacă și ebraică.
După ce au emigrat la Ierusalim, l-au numit Marcu.
Marcu vizita frecvent casa Sfântului Petru și de la el a învățat creștinismul.
Odată, Pe când Aristopulos și fiul său Marcu mergeau pe lângă Iordan, aproape de deșert, au întâlnit un leu și o leoaică răcnind. Pentru Aristopolus a fost evident că își vor găsi amândoi sfârșitul aici. Mila pentru fiul său l-au îndemnat să-i spună să fugă și să se salveze.
Marcu i-a răspuns:
“Hristos, în mâinile căruia sunt viețile noastre nu va lăsa fiarele să ne omoare“.
Spunând acestea, a început să se roage astfel: “Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, apără-ne de demonii acestor două fiare și scapă sălbăticia aceasta de urmașii lor”. Imediat, Dumnezeu a auzit această rugăciune și cele două fiare au căzut moarte.
Tatăl său s-a minunat foarte tare și i-a cerut fiului său să-i vorbească despre Hristos. El a început să creadă și a fost botezat de fiul său.
După Înălțarea la cer a Mântuitorului, Marcu l-a însoțit pe Pavel și pe Barnaba în propovăduirea Evangheliei în Antiohia, Seleucia, Cipru, Salami și Perga Pamfiliei, unde i-a părăsit și s-a întors la Ierusalim. După sinodul apostolic din Ierusalim, el a mers împreună cu Barnaba în Cipru.
După plecarea lui Barnaba, Sfântul Marcu a mers în Africa, Berca și în cele cinci orașe vestice. El a propovăduit aici Evanghelia și mulți au crezut în cele relatate de el. De acolo, a mers în Alexandria în 61 A.D.
Când a intrat în oraș, încălțările lui erau rupte din cauza drumurilor lungi pe care le făcuse propovăduind și evanghelizând. El a mers la un cârpaci din oraș, numit Anianus pentru a și le repara. În timp ce Anianus îi repara încălțările, s-a înțepat în deget cu sula. Anianus a strigat în grecește “Eis Theos!” care înseamnă “O unule Dumnezeu!” Când Sfântul Marcu a auzit aceste cuvinte inima i-a tresărit de bucurie. L-a găsit potrivit pentru a-i spune despre Dumnezeu. Apostolul a luat puțină argilă, a scuipat pe ea și a pus-o pe degetul lui Anianus, spunând “în Numele lui Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu,” și înțepătura s-a vindecat imediat, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat.
Anianus a fost nespus de uimit de acest miracol care s-a petrecut în Numele lui Iisus Hristos și inima lui s-a deschis către Cuvântul Domnului. Apostolul l-a întrebat cine era unicul Dumnezeu pe care l-a strigat când s-a înțepat. Anianus i-a răspuns “Am auzit de El, dar nu Îl cunosc.” Sfântul Marcu a început să îi explice de la început, de la crearea cerului și a pământului, apoi despre profeții care au prevestit venirea lui Hristos. Apoi Anianus i-a chemat la el acasă și a adus la el pe copii săi. Sfântul Apostol le-a predicat și apoi i-a botezat.
Când numărul credincioșilor creștini a crescut și poporul păgân al cetății a auzit, s-au înfuriat și au plănuit să-l omoare pe Sfântul Marcu. Credincioșii l-au sfătuit să plece pentru o vreme de dragul siguranței Bisericii sale și a de grija ei. Sfântul Marcu l-a hirotonit pe Sfântul Anianus ca episcop de Alexandria (43 – 63, urmat de Anian al Alexandriei), apoi trei preoți și șapte diaconi. A mers apoi în cele cinci orașe apusene și a rămas acolo doi ani, propovăduind, unde o hirotonit mai mulți episcopi, preoți și diaconi.
În final, el s-a reîntors la Alexandria unde a găsit o comunitate creștină numeroasă și unde a construit o biserică pentru ei în locul numit Bokalia (locul vacilor), în estul Alexandriei pe malul mării.
I/a venit vremea adormirii de sărbătoarea Învierii din anul 68 A.D. care în acel an coincidea cu o mare sărbătoare păgână sărbătorită printr-un mare banchet în cinstea zeului Syrabis. Astfel, o mare mulțime de păgâni a atacat biserica de la Bokalia și au intrat înăuntru cu forța. L-au prins pe Sfântul Marcu, l-au legat cu o funie groasă și l-au târât pe străzi strigând: “Aduceți balaurul în locul adunării vacilor.” Au continuat să-l târască cu multă cruzime. Carnea lui era ruptă și împrăștiată peste tot și orașul era plin de sângele lui. Apoi l-au închis peste noapte într-o închisoare întunecată.
Îngerul Domnului i-a apărut și i-a spus: “Marcule, bunule servitor, bucură-te pentru că numele tău a fost scris în cartea vieții și tu ai fost numărat în ceata sfinților.” După ce îngerul a dispărut, I-a apărut Mântuitorul Hristos și i-a dăruit pacea Sa. Sufletul lui Marcu s-a înveselit și s-a bucurat.
A doua zi dimineața, păgânii l-au scos pe Sfântul Marcu din închisoare. I-au legat gâtul cu o frânghie groasă și la fel ca în prima zi, l-au târât peste pietre și peste stânci. Într-un final, Sfântul Marcu și-a dat sufletul curat în mâinile Domnului și a primit cununa martirajului.
Cu toate acestea, moartea Sfântului Marcu nu a satisfăcut furia păgânilor. Au adus mult lemn de foc și se pregăteau să-i ardă trupul. Dar o furtună puternică s-a pornit și o ploaie torențială a început. Păgânii s-au speriat și au fugit înspăimântați.
Credincioșii au venit și au luat trupul sfânt, l-au dus la biserica din Bokalia, l-au înfășurat în giulgiu, s-au rugat la capul lui și l-au așezat într-un coșciug. Apoi au îngropat coșciugul într-un loc secret în biserică.
În anul 828 A.D., corpul Sfântului Marcu a fost furat de marinari italieni și a fost dus din Alexandria în Veneția. Cu toate acestea, capul său a rămas în Alexandria.
Importanța pentru Biserica coptă
În Biserica Ortodoxă Coptă Ne-Calcedoniană, Apostolul Marcu este, probabil, cel mai iubit dintre sfinți, fiind fondatorul scaunului Alexandriei în secolul I. Numeroase biserici copte sunt patronate de el și în ziua de 30 Babah (Calendarul copt), Biserica Ortodoxă Coptă sărbătorește comemorarea sfințirea bisericii curatului Sfântul Marcu Evanghelistul, fondatorul bisericii din Egipt și apariția sfântului său cap în Alexandria.
Icoană coptă a Sfântului Marcu Evanghelistul. Se remarcă leul obișnuit din colțul stânga jos al icoanei – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
Înapoierea moaștelor în 1968
În 17 Baounah (lună din calendarul copt), al anului 1684 A.M. (după calendarul copt), care corespunde cu luni, 24 iunie 1968 d.Hr., în al zecelea an al păstoririi Papei Chiril al VI.lea, al 116-lea Papă al Alexandriei, moaștele Sfântului Marcu Apostolul, Evanghelistul țării Egiptului și primul Patriarh al Alexandriei, s-au reîntors în Egipt. După unsprezece secole în afara Egiptului, trupul Sfântului Marcu s-a reîntors în sfârșit în țara în care a fost martirizat și unde capul lui este păstrat până în prezent, în Alexandria, Egipt.
Papa Chiril a trimis o delegație oficială la Roma pentru a primi moaștele Sfântului Apostol Marcu de la romano-catolicul Papă Paul al VI-lea. Delegația a fost formată din zece mitropoliți și episcopi, dintre care șapte erau copți și trei etiopieni, și trei lideri proeminenți ai laicatului copt. Delegația Alexandriei a primit moaștele Sfântului Marcu sâmbătă, 22 iunie 1968, de la Papa Paul al VI-lea. Momentul primirii sfintelor moaște, după unsprezece secole în care au stat la Veneția, a fost unul solemn și plin de bucurie.
Un eveniment istoric: Papa Chiril al VI-lea primind în aeroportul din Cairo moaștele Sfântului Marcu – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
Imnografie
La 25 aprilie:
Troparul Sfântului Apostol și Evanghelist Marcu
Glasul al 3-lea:
Învățat fiind de Apostolul Petru, te-ai făcut apostol al lui Hristos, și ca un soare ai strălucit marginilor, podoaba alexandrinilor ai fost, fericite, căci prin tine Egiptul s-a slobozit din înșelăciune, și ca un stâlp al Bisericii, prin învățătura ta cea evanghelicească pe toți ai luminat. Pentru aceasta luminat cinstind-o, pomenirea ta prăznuim, de Dumnezeu grăitorule Marcu; roagă pe Dumnezeu cel înduplecat prin tine să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.
Alt tropar (tradus din limba engleză, după o referință OCA)
Glasul al 4-lea:
Încă din copilărie lumina adevărului te-a călăuzit, Sfinte Marcu și ai iubit lucrarea Mântuitorului Hristos. De aceea, cu mult zel l-ai urmat pe Petru și l-ai slujit pe Pavel ca un ajutor harnic, și ai luminat lumea cu Sfânta ta Evanghelie.
Condacul Sfântului Apostol şi Evanghelist Marcu
Glasul 4
Cele de sus căutând…
Harul Duhului primind dintru înălţime, împletirile ritorilor le-ai stricat, Apostole şi pe toţi păgânii vânându-i, vrednicule de laudă, Sfinte Apostole Marcu, Stăpânului tău i-ai adus, propovăduind Dumnezeiasca Evanghelie.
Arătându-te săditură a Apostolului Petru de Dumnezeu sădită şi mucenic tare şi tăinuitor şi Apostol al lui Hristos, ai vărsat marea învăţăturilor şi lumea ai veselit, Apostole Marcu, rugându-te să ne mântuiască pe noi.
cititi mai mult despre Marcu Evanghelistul și pe: doxologia.ro; en.wikipedia.org
Viața Sfântului Apostol și Evanghelist Marcu
Sf. Ap. și Evanghelist Marcu (12 – 68 d.Hr.) – foto preluat de pe basilica.ro
articol preluat de pe doxologia.ro
Sfântul Evanghelist Marcu era de neam evreu, din seminția lui Levi, ucenic al Sfântului Apostol Petru și fiu iubit al aceluia întru Sfântul Duh, pe care îl pomenește în scrisoarea sa, zicând: „Vă sărută pe voi aleasa Biserică din Babilon și Marcu, fiul meu”. Iar fiu era nu după trup, ci după duh, născut prin bunavestire și prin baia Sfântului Botez. Sfântul Marcu a fost numărat în ceata sfinților șaptezeci de apostoli ai lui Hristos, mai întâi cu Sfântul Petru, de care a fost pus și episcop. Ei au călătorit împreună până la Roma, unde a scris Sfânta Evanghelie după rugămintea credincioșilor, pentru că îi rugaseră cei din Roma, care deja crezuseră în Hristos prin Sfântul Pavel, ca să n-o lase nescrisă, așa cum i-a spus Sfântul Petru prin cuvinte.
Deci plecându-se la rugămintea lor, a scris petrecerea lui Hristos pe pământ cu oamenii, dar mai întâi, singur a arătat-o lui Petru. Iar el, văzând-o și citind-o, a încredințat că este adevă-rată și a poruncit tuturor s-o citească și să creadă toate cele scrise într-însa. După aceea a fost trimis Sfântul Marcu de către Sfântul Apostol Petru, mai întâi la Acvileea pentru propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu, după aceea în Egipt, unde întâi a fost episcop în Alexandria și binevestitor al lui Hristos. Apoi toate părțile acelea ca Livia și Pentapoli, fiind în întunericul îndrăcirii idolești, le-a luminat cu lumina – sfintei credințe și le-a adus la Hristos. Și pretutindeni făcând minuni, a împodobit Biserica lui Hristos prin punerea mâinilor pe capul episcopilor și a celorlalți clerici; apoi a învățat pe mulți oameni o viață atât de îmbunătățită, încât și necredincioșii se minunau foarte mult și-l lăudau.
Pentru că povestește Eusebiu, episcopul Cezareei Palestinei, asemenea și Nechifor Xantopol, amândoi scriitori vrednici de credință ai istoriei bisericești, că slăvitul între evrei cu înțelepciunea, adică Filon, care se cunoscuse cu Sfântul Petru în Roma, a fost înștiințat despre creștinii cei ce au fost în Alexandria și în tot Egiptul, de către Sfântul Marcu. Apoi scriind multe cuvinte de laudă, între care și aceasta: „Unii ca aceștia – adică creștinii – bogățiile cele vremelnice și toate averile lor își lasă și nimic dintr-ale lor nu voiesc să aibă pe pământ. Și ori în ce loc sunt, ei au deosebite și cinstite case de rugăciune, în care cu cucernicie și cu curăție își săvârșesc tainele lor. Nici un lucru lumesc nu fac în acelea, decât numai prooroceștile citiri acolo se ascultă și cu cântare, după al lor obicei, slăvesc pe Dumnezeu. Unii dintre dânșii ies de prin cetăți și lepădând toate grijile cele lumești petrec în câmpii, în grădini și în pustie, ferindu-se de petrecerea cu toți oamenii, știind că însoțirea cu cei ce nu se potrivesc cu viața, este împiedicare spre fapta bună.
Apoi înfrânarea și omorârea trupului le au ca o temelie, pe care celelalte lucruri bune le zidesc. Nici unul dintre dânșii nu mănâncă, nici nu bea până seara, iar alții până a patra zi nu gustă nimic; alții în tâlcuirile și înțelegerile Scripturii fiind mai iscusiți și cu acea duhovnicească hrană a gândirii de Dumnezeu din dumnezeiasca Scriptură, neputând a se sătura, nu-și aduc aminte până la a șasea zi de hrana cea trupească. Vin nicidecum nu beau, nici nu mănâncă carne și nimic din cele mișcătoare, ci numai pâine și apă, sare și isop. Acestea erau la dânșii desfătările.
Sunt între dânșii și din partea femeiască, care s-au deprins cu o viață ca aceasta, între care multe au îmbătrânit în feciorie, păzind întregimea trupului curat, nu de silă, ci cu bunăvoie și cucernicie. Și în înțelepciunea aceea păzindu-se, nu numai inimile, ci și trupurile își sfințesc, socotind că nu le este lor lucrul cuviincios, ca vasul primit spre sălășluirea înțelepciunii, să slujească îndulcirii patimilor. Și acei care doresc sămânța Cuvântului lui Dumnezeu și patul cel neîntinat și fără de moarte, din care se naște rodul cel ce niciodată nu moare, luând tâlcuirea Sfintei Scripturi de la cei mai bătrâni ai lor, caută în ea duhovnicească înțelegere și tainele cele ascunse, socotind că Scriptură este ca un trup văzut, iar priceperea ca un suflet nevăzut. De dimineață se scoală la doxologia lui Dumnezeu și la rugăciune, la cântare și la ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, fiind îndeosebi femeile; iar alții câte șapte săptămâni petrec în post desăvârșit. Această zi este la dânșii în mare cinste, celelalte praznice ale lor mai înainte gătindu-le, se odihnesc. Preoții și diaconii săvârșesc dumnezeiasca slujbă, iar peste toți aceia este mai întâi șezător un episcop”. Acestea le scrie Filon evreul, despre ucenicii Sfântului Evanghelist Marcu și despre sfintele obiceiuri ale Bisericii lui Dumnezeu, care a fost mai întâi întru Duhul Sfânt și în preda-niile apostolești. Astfel Sfântul Marcu, prin ostenelile sale cele cu multe dureri a lucrat via lui Hristos în părțile Egiptului, având scaunul său în Alexandria, unde s-a și sfârșit prin pătimire.
Iar pentru pătimirea Sfântului Evanghelist Marcu, Sfântul Simeon Metafrast scrie așa: „În acea vreme, când Sfinții Apostoli s-au împărțit prin toată lumea, Sfântul Marcu, prin dumnezeiasca voie, a mers în părțile Egiptului. Însă l-au primit pe el ca pe un evanghelist și păzitor al dumnezeieștilor canoane ale Sfintei Apostoleștii Biserici. Sfântul Marcu mai întâi a propovăduit Evanghelia Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos în tot pământul Egiptului, în Livia, Marmarichia, Amonichia și în Pentapoli. Pentru că toți cei din părțile acelea au fost netăiați împrejur, împietriți la inimă și închinători la idoli, plini de toate necurățiile și slujitori ai duhurilor celor necurate; pentru că prin toate cetățile, satele și la răspântii zideau capiști, idoli și fermecătorii și toată puterea drăcească era în ei. Dar Domnul nostru Iisus Hristos, prin venirea Sa a stricat și a pierdut puterea lor. Deci, dumnezeiescul evanghelist Marcu, fiind în Cirene, cetatea Pentapoliei, propovăduia cereasca învățătură a lui Hristos și făcea minuni mari într-însa. Că pe cei bolnavi îi tămăduia, pe cei leproși îi curăța și duhurile cele necurate și cumplite le îngrozea prin cuvântul dumnezeiesc. Și mulți cu acea apostolească propovăduire și facere de minuni, luminându-se, au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos și pe idoli împreună cu capiștile le-au lepădat și sfărâmat și s-au botezat în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”.
Acolo întâi i s-a poruncit lui prin Duhul Sfânt, să se ducă în Alexandria Farului și să semene acolo sămânța cea bună a Cuvântului lui Dumnezeu. Alexandria Farului s-a numit astfel, pentru că era o cetățuie mică ce se numea Faros, în care pe un stâlp foarte înalt se aprindea în toate nopțile foc, pentru cei ce călătoreau pe mare cu corăbiile, cărora acel foc le strălucea ca o rază, arătându-le calea spre liman.
Deci, Sfântul Evanghelist Marcu, ca un viteaz nevoitor, cu osârdie se sârguia să meargă ca spre nevoință acolo și, sărutând pe frați, le-a zis lor: „Domnul meu mi-a spus, să mă duc în cetatea Alexandria”. Atunci frații lui l-au petrecut până la corabie și mâncând cu dânsul pâine, s-au despărțit de el, zicând: „Domnul nostru Iisus Hristos să-ți rânduiască cale bună”. Plecând de acolo Sfântul Marcu, a doua zi a sosit la Alexandria și ieșind din corabie, a mers la un loc anume ce se numea Mendion și, intrând prin porțile cetății, i s-a stricat papucul. Văzând aceasta, apostolul, a zis în sine: „Cu adevărat, bună îmi este mie calea aceasta!”. Apoi, văzând pe cizmar dregând încălțăminte veche, i-a dat papucul său, iar cizmarul, cosându-i papucul, din întâmplare și-a străpuns mâna stângă cu unealta sa și a chemat pe Dumnezeu în ajutor, precum este obiceiul la unele întâmplări ca acestea. Apostolul, auzind numele lui Dumnezeu, s-a bucurat cu duhul și a zis în sine: „Bună a făcut Domnul calea mea!”. Și era dureroasă rană de la mina cizmarului și mulțime de sânge curgea. Iar Sfântul Marcu a scuipat pe pământ și, făcând tină din scuipat, i-a uns rana, zicând: „În numele lui Iisus Hristos, Cel ce este în veci, fii sănătos!”. Și îndată i s-a tămăduit rana și i s-a însănătoșit mâna.
Cizmarul, văzând o putere ca aceea a acelui bărbat, cum și curăță și îmbunătățita lui viață, care se cunoștea din privire, a zis către dânsul: „Rogu-te omule al lui Dumnezeu, vino în casa mea și rămâi o zi la mine, robul tău, ca împreună să mâncăm pâine, deoarece ai făcut acum cu mine milă”. Iar apostolul, bucurându-se, a zis: „Domnul să-ți dea pâinea vieții celei cerești”. Apoi luând omul pe Apostol, l-a dus în casa sa, veselindu-se.
Intrând Sfântul Marcu în casa lui, i-a zis: „Binecuvântarea Domnului să fie aici. Să ne rugăm lui Dumnezeu, fraților”. După rugăciune au stat să mănânce, vorbindu-și cu dragoste; iar cizmarul a zis către sfânt: „Părinte, cine ești tu și de unde este în ține cuvântul acesta atât de puternic?” Răspuns-a Sfântul Marcu: „Eu sunt rob al Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Ți-L voi arăta pe El ție”. Zis-a omul: „Aș fi voit să văd chiar eu pe acel Fiu al lui Dumnezeu”. Și Sfântul Apostol a început a-i binevesti Evanghelia lui Iisus Hristos și a-i arăta din proroci cele ce s-au grăit despre Domnul nostru mai înainte. Zis-a omul: „Eu, Scriptura cea arătată de tine niciodată n-am auzit-o, ci am citit Iliada și Odiseea și câte le socotesc egiptenii”. Deci, Sfântul Marcu Îl propovăduia pe Hristos, și îi arăta lui că înțelepciunea lumii acesteia este nebunie la Dumnezeu. Și a crezut omul cuvintele Sfântului Marcu, văzând semnele și minunile lui și s-a botezat el și toată casa lui, și o mulțime de locuitori din acel loc, iar numele omului aceluia era Anania. Iar după ce a crezut și din zi în zi s-a înmulțit numărul credincioșilor, au auzit oamenii cei mai mari din cetate, că un oarecare galileean a venit la dânșii, și hulește zeii lor și oprește a li se aduce jertfe. Deci, căutau să-l ucidă pe el și-l pândeau să-l prindă.
Sfântul Marcu auzind de sfatul lor, a pus credincioșilor episcop pe Anania și trei preoți: Maleon, Sabin și Kerdon; cum și alți șapte diaconi și pe alți unsprezece clerici pentru slujbă bisericească. Apoi a plecat de acolo la Pentapoli și a petrecut doi ani, unde a întărit pe frații cei ce erau acolo, punându-le în cetățile cele de primprejur episcopi, preoți și clerici și iarăși s-a întors în Alexandria. Aici a aflat pe frații cei ce se înmulțiseră cu darul și în credința Domnului, care și biserică și-au zidit acolo lângă mare, la un loc ce se numea Vucol sau hrănitor de dobitoace. Apoi s-a bucurat foarte mult de aceasta și, plecându-și genunchii, a preamărit pe Dumnezeu, petrecând în acea biserică vreme îndelungată. Iar creștinii s-au înmulțit, batjocorind pe elini, și pe idolii lor îi ocărau.
Înștiințându-se elinii, stăpânitori ai cetății, că Sfântul Marcu a venit în cetatea lor, s-au umplut de pizmă și zavistie, deoarece auzeau despre el că face minuni multe; căci pe bolnavi îi tămăduia, surzilor le dădea auzire și orbilor vedere. Deci îl căutau pe el și negăsindu-l, scrâșneau din dinți și strigau cu mânie în capiștele lor cele necurate și la jertfele lor cele idolești, zicând: „Multă nevoie ne face vrăjitorul și fermecătorul acela!”. Apoi s-a apropiat Prealuminatul praznic al Paștilor și, sosind ziua Duminicii Învierii lui Hristos, în douăzeci și patru ale lunii aprilie, în care și la elini se săvârșea necurata prăznuire a lui Serapid, necuratul lor zeu, Sfântul Evanghelist Marcu tocmai săvârșea în biserică dumnezeiască slujbă. O vreme ca aceea nimerind-o necurații, au năvălit fără de veste cu puterea lor asupra bisericii și prinzind pe sfânt, i-au pus o funie de grumazul lui și-l târau, zicând: „Să ducem pe boul acesta la locul boilor!”. Iar Sfântul Marcu mulțumea lui Hristos Mântuitorul, zicând: „Mulțumesc Ție, Doamne Iisuse Hristoase, că m-ai învrednicit să pătimesc acestea pentru numele Tău!”. Și fiind târât sfântul pe pământ și pe pietre ascuțite, i se rănea trupul de ascuțișul pietrelor, roșindu-se acel drum de sângele lui.
După ce a înserat, necurații elini au aruncat pe Sfântul Apostol Marcu în temniță, până ce se vor sfătui cu ce fel de moarte îl vor pierde. Dar la miezul nopții, ușile fiind încuiate și străjerii dormind înaintea ușilor, s-a făcut cutremur mare, căci îngerul Domnului, pogorându-se din cer, s-a atins de apostol, zicându-i: „Robule al lui Dumnezeu, Marcu, căpetenia sfinților celor din Egipt; iată numele tău este scris în cartea vieții din cer și ești numărat cu Sfinții Apostoli. Pomenirea ta nu va fi uitată în veci, vei fi împreună dănțuitor cu puterile cele de sus, arhanghelii vor primi la cer duhul tău și moaștele tale pe pământ vor fi păzite!”.
Văzând această vedenie, Sfântul Marcu și-a întins mâinile sale în sus zicând: „Mulțumesc Ție, Doamne al meu, Iisuse Hristoase, că nu m-ai lăsat pe mine, ci cu sfinții Tăi m-ai rânduit! Rogu-mă Ție, Stăpâne, primește cu pace sufletul meu și nu mă lipsi de darul Tău”. Acestea zicându-le, Domnul nostru Iisus Hristos a venit la dânsul în chipul acela, când era cu ucenicii Săi, mai înainte de cruce și de îngropare, și a zis către dânsul: „Pace ție, Evanghelistul Meu!”. Iar Sfântul Marcu a răspuns, zicând: „Pace și Ție, Doamne al meu, Iisuse Hristoase!”. Și s-a dus de la dânsul Domnul. Iar după ce s-a făcut ziuă, au mers la temniță o mulțime de cetățeni și scoțând pe sfânt afară, i-au pus iarăși funia de grumajii lui și iarăși îl târau peste pietre ascuțite, zicând: „Să tragem boul la ocolul boilor!”. Iar Sfântul Marcu mulțumea lui Dumnezeu și se ruga zicând: „În mâinile Tale, Doamne, îmi dau duhul meu!”.
Acestea zicând, și-a dat duhul său lui Dumnezeu, iar mulțimea necuraților elini, vrând să ardă trupul sfântului, au făcut foc în locul acela, care, după aceea, s-a numit îngeresc. Apoi îndată, cu puterea Domnului nostru Iisus Hristos, s-a văzut o negură întunecoasă, pentru că soarele și-a ascuns razele sale și s-a făcut tunet înfricoșător, a căzut cutremur mare și ploaie cumplită, până seara, iar poporul a fugit de frică, lăsând trupul sfântului. Focul s-a stins de ploaie, iar de cutremur au căzut multe ziduri și au ucis pe mulți. Atunci, unii din elini au îndrăznit a zice: „Fericitul zeu Serapid, în ziua să a făcut toate aceste lucruri înfricoșătoare”. Iar oamenii cei binecredincioși mergând, au îngrijit trupul sfântului și l-au dus la locul unde își făcea rugăciunile sale și cântările de psalmi. Apoi l-au pus cu cinste în partea de răsărit, în mormânt de piatră și săvârșeau pomenirea lui cu cucernicie, cinstind pe cel dintâi sfânt al Alexandriei, nimic mai cinstit și mai scump având decât sfintele lui moaște.
Sfântul Evanghelist Marcu, mucenicul lui Hristos, s-a sfârșit în Alexandria Egiptului, în douăzeci și cinci de zile ale lunii aprilie, stăpânind Nero în Roma, iar peste noi împărățind Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine cinstea, slava și stăpânirea, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, în veci. Amin.
Calendar Ortodox 25 aprilie 2025
foto preluate de pe basilica.ro
articole preluaet de pe: www.calendar-ortodox.ro; www.unitischimbam.ro; ro.orthodoxwiki.org
(articol in curs de editare)
Calendar Ortodox 25 aprilie 2025
†) Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu;
†) Sf. Cuv. Vasile de la Poiana Mărului
(Harți)
Sinaxar 25 Aprilie
Izvorul Tămăduirii - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
Izvorul Tămăduirii sau Vinerea Izvorului Tămăduirii este un praznic al Maicii Domnului așezat de Biserica Ortodoxă în Vinerea din Săptămâna luminată, amintind de una din minunile Maicii Domnului.
Sărbătoarea datează din a doua jumătate a primului mileniu creștin și este dependentă de data Paștilor.
O prăznuire distinctă a icoanei Maicii Domnului-Izvorul Tămăduirii se face pe 4 aprilie.
Sărbătoarea face referire la o vindecare minunată a unui orb ce și-a recăpătat vederea după ce și-a udat fața cu apa unui izvor situat într-o pădure din apropierea Constantinopolului.
Biserica (nr Biserica Sfânta Maria din Vlaherne) zidită pe locul unde se găsea acel izvor din porunca împăratului a primit numele de “Izvorul Tămăduirii” și multe minuni au continuat să se petreacă acolo de-a lungul timpului.
În biserici și mănăstiri, după Sfânta Liturghie, în această zi se săvârșește sfințirea mică a apei la fântâni și izvoare, iar în unele părți preoții fac și botezarea generală a caselor credincioșilor, cu agheasma mică.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu;
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului – Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Ghighiu, cunoscută și cu numele Maica Domnului – Siriaca, este una dintre cele mai renumite icoane cu Maica Domnului aflate în România.
Aceasta icoană, foarte veche și mult iubită de credincioși, în fața căreia s-au petrecut nenumărate minuni, se află în biserica mare a mănăstirii, în partea dreaptă.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, pomenirea sfântului apostol şi evanghelist Marcu (12 – 68 d.Hr.).
Sf. Ap. și Evanghelist Marcu (12 – 68 d.Hr.) – foto preluat de pe basilica.ro
Prealăudatul apostol Marcu a propovăduit pe Hristos în tot Egiptul şi Libia şi Varvaria şi în Pentapole, în zilele lui Tiberiu Cezarul, şi a scris şi Evanghelia sa, tâlcuindu-i-o apostolul Petru, şi mergând în Cirineea Pentapolei, a făcut multe minuni. De aceea s-a dus în Alexandria cea dinspre Faros, şi de acolo la Pentapole, făcând pretutindenea minuni, şi împodobind Bisericile lui Hristos cu hirotonii de episcopi şi de ceilalţi clerici. După aceea mergând iarăşi la Alexandria, şi aflând pe oarecare fraţi de lângă mare, la Vucoli, petrecea cu dânşii binevestind şi propovăduind cuvântul lui Dumnezeu. Acolo închinătorii idolilor nesuferind a vedea sporin-du-se credinţa în Hristos, l-au legat cu ştreanguri şi l-au târât, şi carnea pe pietre se zdrelea şi sângele lui roşia pământul.
Băgându-l în temniţă, i s-a arătat Domnul spunându-i mai înainte mărirea ce avea să primească; la ziuă iarăşi legându-l, l-au târât pe uliţe iarăşi şi aşa zdrelindu-se şi rupându-se de pietre, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu. Iar la chip arăta astfel: nici foarte plin la trup, nici preaînalt, nici scund şi mărunt; ci cuvios şi împodobit la măsura vârstei crescându-i şi cărunteţe. Nasul lungăreţ iar nu scurt, nici cu vreo lipsă ci drept, sprâncenele îi băteau jos, barba lungă, capul pleşuv; la faţă era încuviinţat, era milostiv şi lăsător, şi dulce la vorbă cu cei ce se întâlnea, atât cât era tocmit la toate, şi strălucea virtuţile sufletului cu harurile trupului său.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Cuvios Vasile de la Poiana Mărului (1692 – 1767)
Sf. Cuv. Vasile de la Poiana Mărului – foto preluat de pe basilica.ro
Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului a fost un călugăr valah de origine slavă, îndrumător duhovnicesc al lui Paisie Velicicovschi, care a contribuit la înnoirea monahismului ortodox din Țările Române.
S-a născut în anul 1692 la Poltava, în Țaratul Rusiei, dar activitatea sa în slujba bisericii și-a desfășurat-o în Ţara Românească.
După ce a adunat în jurul său o obște de peste 40 de călugări sihaștri la Mănăstirea Dălhăuți, pe care i-a îndrumat pe căile Domnului, Cuviosul Vasile s-a mutat la Mănăstirea Poiana Mărului, unde a continuat lucrarea sa de întemeiere a isihasmului românesc, adică practicarea rugăciunii minții.
A trecut la cele veșnice la 25 aprilie 1767, la Mănăstirea Poiana Mărului, Țara Românească. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română pe 5 martie 2003.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Macedonie al II-lea, patriarhul Constantinopolului (†517).
Sfântul Macedonie al II-lea, Patriarhul Constantinopolului (†517) – foto preluat de pe www.pemptousia.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
Macedonie al II-lea al Constantinopolului a fost patriarh al Constantinopolului între anii 496 – 511 (precedat de Eufimie, urmat de Timotei I). În această perioadă, el s-a străduit să apere învățătura Sinodului de la Calcedon de încercările împăratului Anastasius (491-518) de a o revoca.
Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la data de 25 aprilie.
Se știu puține lucruri despre tinerețea patriarhului Macedonie. A ajuns patriarh după ce împăratul Anastasius a obținut depunerea din treaptă a patriarhului Eufimie, sub acuzația de trădare, afirmând că acesta dezvăluise strategia militară a împăratului dușmanilor acestuia. Un sinod format din episcopi obedienți a acceptat excomunicarea și depunerea din treaptă a lui Eufimie și alegerea ca patriarh a lui Macedonie.
Când Macedonie s-a întâlnit cu Eufimie, înainte de plecarea acestuia în exil, Macedonie i-a cerut diaconului său să îl dezbrace de omoforul de curând primit și să îl îmbrace în veșminte de simplu preot, “neîndrăznind să poarte” însemnele episcopale înaintea deținătorului lor legitim. În timpul ultimei lor discuții, Macedonie i-a oferit lui Eufimie fondurile obținute printr-un împrumut pe care îl făcuse pentru a acoperi cheltuielile lui Eufimie pe perioada exilului său în Asia Mică.
Aproximativ un an mai târziu, patriarhul Macedonie a convocat un sinod care a confirmat în scris actele Sinodului al IV-lea Ecumenic și a continuat să se împotrivească eforturilor împăratului Anastasie de a-l face să se pronunțe împotriva Calcedonului. Anastasie a încercat să obțină concursul lui Macedonie mai întâi oferindu-i favoruri. Confruntat cu refuzul lui Macedonie, împăratul a plătit un asasin pe nume Eucol pentru a-l ucide pe patriarh, însă a scăpat cu viață; i-a asigurat în schimb asasinului o cotă fixă de provizii în fiecare lună.
Împăratul și-a reînnoit eforturile de anulare a hotărârilor de la Calcedon în 511. Macedonie însă a refuzat să ia măsuri în acest sens dacă nu era convocat un sinod ecumenic prezidat de episcopul Romei. Primind acest răspuns, împăratul s-a înfuriat și mai tare pe Macedonie, pe care era deja supărat pentru că acesta refuzase să îl dezlege de angajamentul pe care și-l luase la încoronare de a păstra intactă învățătura de credință a Bisericii și de a respecta autoritatea Sinodului de la Calcedon. De aceea, Anastasie a căutat să îl alunge pe Macedonie din scaunul patriarhal. În acest scop, a trimis monahi și clerici, precum și diferiți magistrați ai orașului ca să-l hărțuiască cu acuzații și insulte publice. În fața acestei atitudini scandaloase, poporul și-a exprimat atât de vehement revolta încât Anastasie s-a închis în palat și a poruncit să se pregătească corăbii ca să poată fugi din oraș în caz de nevoie. Când Macedonie a răspuns rugăminții lui Anastasie de a veni să discute cu el, și i-a reproșat împăratului suferințele și persecuțiile îndurate de Biserică din pricina măsurilor lui. Anastasie a recunoscut acestea, dar a încercat încă o dată să îl convingă pe Macedonie să își schimbe convingerile.
Anastasie l-a pus pe Xenaias, un episcop eutihian să lanseze o campanie de defăimare împotriva patriarhului, lansând la adresa lui o serie de acuzații mincinoase. Xenaias i-a cerut lui Macedonie o mărturisire de credință în scris, dar acesta a afirmat, într-un memoriu adresat împăratului, că nu avea altă credință decât cea a Părinților de la Niceea și Constantinopol și că îi anatemizase atât pe Nestorie cât și pe Eutihie și pe toți cei care mărturiseau doi Fii sau doi Hristoși sau care spuneau că cele două Naturi ale lui Hristos erau despărțite. Văzând că nu reușise să îl compromită, Xenaias a găsit atunci doi oameni care să îl acuze pe Macedonie de nestorianism și să se recunoască drept complici ai săi. Pe baza mărturiei acestora, l-a acuzat totodată pe Macedonie că ar fi falsificat un pasaj dintr-o epistolă a Sf. Apostol Pavel pentru a permite o interpretare favorabilă nestorienilor.
În 511, într-o ultimă încercare de a-l face pe Macedonie să se răzgândească, împăratul Anastasie i-a poruncit lui Macedonie să îi trimită o originalul Actelor Sinodului de la Calcedon, care purta semnăturile tuturor episcopilor care luaseră parte la el. Macedonie a refuzat și a ascuns documentul sub altarul Marii Biserici. Furios, Anastasie a poruncit ca Macedonie să fie dus în ascuns, în timpul nopții la Calcedon, iar de acolo la Evhaita (azi satul Beyözü, în Turcia), în dioceza Pontului, unde fusese exilat și predecesorul acestuia, patriarhul Eufimie.
În 515, Papa Homisda a încercat să îl restabilească pe Macedonie pe tronul patriarhal, considerând că acesta fusese depus în mod nedrept. O clauză în acest sens a fost stipulată în tratatul de pace între împăratul Anastasie și comandantul Vitalian, o rudă a lui Macedonie, care se răzvrătise din pricina atitudinii anticalcedoniene a împăratului: în tratat se prevedea ca patriarhul și toți episcopii trimiși în exil să se poată întoarce în scaunele lor. Însă Anastasie nu și-a ținut promisiunea. Macedonie a murit în preajma anului 517 în exil, la Gangra (azi Çanikri, Turcia).
Tot în această zi, sfânta muceniţă Nichi.
Tot în această zi, pomenirea preacuvioşilor opt părinţi sihaştri.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Calendar Ortodox 24 aprilie 2025
foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro
(articol in curs de editare)
Calendar Ortodox 24 aprilie 2025
†) Sf. Ierarhi Ilie Iorest, Simion Ștefan și Sava Brancovici, mitropoliții Transilvaniei;
Sf. Ier. Iosif Mărturisitorul din Maramureș;
Sf. Mc. Pasicrat și Valentin;
Sf. Cuv. Elisabeta
Sinaxar 24 Aprilie
În această lună, în ziua a douăzeci şi patra, pomenirea sfântului mucenic Sava Stratilatul.
Acest sfânt mucenic Sava a trăit în zilele împăratului Aurelian la Roma, având dregătoria de şef de armată, şi era de neam got.
Şi având credinţa în Hristos, avea grija sfinţilor ce erau prin temniţe închişi.
Pentru curăţia vieţii sale, şi pentru nevoinţa virtuţilor, alunga duhurile cele viclene de la oameni.
Fiind pârât apoi că este creştin a mers la împăratul şi lepădându-şi centura a mărturisit pe Hristos.
Pentru aceasta a fost chinuit în multe feluri, pe care le-a îndurat cu tărie.
În acest fel a atras la credinţa lui Hristos şaptezeci de păgâni, cărora li s-au tăiat capetele pentru Hristos şi s-au încununat.
Şi iarăşi şi a doua oară stând sfântul la cercetare, întărit fiind de Hristos mai înainte în temniţă şi dându-i îndrăznire, a fost aruncat într-o apă şi aşa a luat cununa muceniciei.
Se vădeau la el floarea vârstei şi albeaţa trupului şi rumeneala obrazului, şi era părul capului şi barba ca de aur lucind, şi căutătura ochilor săi poruncitoare şi netemătoare, ceea ce îl arăta ostaş desăvârşit şi viteaz.
Tot în această zi, sfinţii şaptezeci de mucenici care au crezut prin sfântul Sava, şi care s-au săvârşit prin sabie.
Tot în această zi, pomenirea preacuvioasei maicii noastre Elisabeta făcătoare de minuni.
Această cuvioasă Elisabeta din fragedă vârstă petrecând cu osteneli sihăstreşti, a luat de la Hristos har de tămăduiri, şi tămăduia tot felul de boli.
Naşterea ei s-a arătat prin dumnezeiască descoperire, şi mai înainte s-a însemnat pentru dânsa că va să fie vas ales.
Fericita purta numai o îmbrăcăminte pe dânsa şi îngheţa de frig şi de ger.
A petrecut patruzeci de zile nemâncând; trei ani a avut gândul numai la Dumnezeu, iar cu ochii cei trupeşti nicidecum n-a văzut frumuseţea şi întinderea cerului.
N-a gustat untdelemn mulţi ani, şi n-a pus încălţăminte în picioarele ei.
Strălucind drept aceea într-aceste fapte bune, cu plăcere dumnezeiască, a adormit în Domnul, dând har de multe minuni până în ziua de astăzi, celor ce năzuiesc către dânsa cu credinţă.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Pasicrat si Valentin.
Pasicrat şi Valentin, mucenicii lui Hristos, erau din Durostor cetatea Moesiei, ostaşi creştini pe lângă prefectul locului aceluia Avsolan.
Şi văzând pe oameni cuprinşi de înşelăciunea idolească şi închinându-se demonilor după porunca stăpânitorilor, iar pe mulţi din credincioşi că, temându-se de chinuri, fugeau şi se ascundeau, atunci ei cu îndrăznire au mărturisit că sunt creştini, şi pe unul adevăratul Dumnezeu preaslăvindu-L, au blestemat pe idolii cei fără de suflet.
Atunci i-au prins pe ei închinătorii la idoli şi, la judecată dându-i, i-au silit ca să tămâieze idolilor.
Şi era acolo idolul lui Apolon, la care sfântul Pasicrat alergând, l-a scuipat în faţă şi i-a zis:
“Astfel de cinste se cuvine zeului acestuia.
Pentru aceasta cu grele lanţuri de fier l-au legat şi l-au aruncat în temniţă.
Cu acele lanţuri ostaşul lui Hristos ca şi cu nişte podoabe de aur împărăteşti se împodobea, bucurându-se că s-a învrednicit a le purta pentru Hristos.
Şi a fost pus cu dânsul şi Valentin.
Şi iarăşi la judecată înaintea guvernatorului pe amândoi i-au pus.
Şi a mers acolo fratele lui Pasicrat, cu numele Papian, care era creştin, dar temându-se de chinuri, a jertfit idolilor, rugând cu lacrimi pe Pasicrat fratele său, ca să aducă tămâie idolului cioplit, precum făcuse el şi să se facă o vreme ca şi cum ar fi închinător de idoli, ca aşa să poată scăpa de chinurile cele cumplite.
Însă sfântul mucenic Pasicrat l-a îndepărtat şi i-a zis că este nevrednic de neamul său, de vreme ce s-a depărtat de la credinţa lui Hristos.
Şi el singur alergând la capişte, şi-a băgat mâna sa în foc şi către guvernator a zis:
“Acest trup muritor, precum vezi, cu foc se arde, dar sufletul, fără moarte fiind, nu are grijă de aceste chinuri văzute.
Şi întrebat fiind de guvernator şi sfântul Valentin, iarăşi unele ca acestea a zis, că este gata, pentru Hristos, la toate chinurile.
Atunci amândoi la tăiere au fost condamnaţi.
Şi când slujitorii prigonitorului duceau pe sfinţi afară din cetate la moarte, maica lui Pasicrat mergea după dânşii şi sfătuia ca o maică pe fiul său ca fără de frică să se apropie de moarte; că se temea pentru el, ca să nu se înfricoşeze, fiindcă era încă tânăr.
Şi aşa le-au tăiat capetele sfinţilor.
Şi era sfântul Pasicrat de douăzeci şi doi de ani, iar Valentin de treizeci.
Iar maica cu bucurie şi cu veselie luând trupurile amândurora, le-a îngropat cu cinste, slăvind pe Hristos Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor opt mucenici: Eusebie, Neon, Leontie, Longhin şi alţi patruzeci.
După sfârşitul sfântului măritului mare mucenic Gheorghe, a poruncit Diocleţian împăratul ca pretutindenea pe creştinii ce se aflau, mai ales pe cei ţinuţi în lanţuri, cu felurite chinuri să-i silească la închinarea la idoli şi pe cei ce se vor supune să-i lase slobozi, iar pe cei ce nu se vor supune să fie daţi morţii.
În acea vreme aceşti mucenici, Eusebie, Neon, Leontie, Longhin, şi ceilalţi împreună cu dânşii, ca la patruzeci, erau în temniţă.
Pentru că văzând minunile ce se făceau de sfântul Gheorghe, au crezut în Hristos, şi cu îndrăznire înaintea tuturor L-au mărturisit şi pentru aceasta i-au prins şi i-au legat şi în temniţă i-au închis.
Şi scoţându-i la încercare înaintea tiranului, nu s-au lepădat de Hristos, şi pe zeii păgânilor i-au ocărât.
Drept aceea i-au dezbrăcat, i-au întins, i-au bătut, i-au spânzurat şi i-au strujit, până ce a căzut la pământ trupul lor, şi cele dinăuntrul lor se vedeau.
La sfârşit le-au tăiat capetele, şi prin asemenea sfârşit, au primit împărăţia cerească.
Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Duca croitorul mitilenean, care a suferit mucenicia în Constantinopol, la anul 1564 şi care s-a săvârşit fiind despuiat de piele, de viu.
Tot în această zi, pomenirea sfântului ierarh Iorest, mitropolitul Ardealului († 1678).
Sfântul Ierarh Mărturisitor Ilie Iorest, mitropolitul Transilvaniei († 1678) – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
Acest sfânt ierarh, mărturisitor al dreptei credinţe pe pământul românesc, a fost mitropolit al Ardealului între anii 1640 şi 1643.
S-a născut în Ţara Ardealului, din părinţi dreptcredincioşi.
Din copilărie a intrat în Mănăstirea Putna din Moldova.
Aci a deprins meşteşugul scrierii frumoase şi al zugrăvirii de icoane.
Primind apoi îngerescul chip, s-a învrednicit de harul preoţiei.
Pentru învăţătura lui iscusită şi pentru viaţa lui îmbunătăţită, Dumnezeu a rânduit să fie ales în scaunul de mitropolit al Ardealului.
Luptând cu bărbăţie împotriva calvinilor abătuţi de la dreapta credinţă, care căutau să surpe Ortodoxia din sufletele românilor, a tipărit cărţi bisericeşti de învăţătură şi a cercetat sat cu sat povăţuind şi îndrumând pe fiii săi duhovniceşti.
În această luptă nu l-au înfricoşat nici ameninţările, nici opreliştile craiului Ardealului şi ale căpeteniilor calvineşti.
Pentru aceasta, curând au născocit împotriva sfântului ierarh pâri mincinoase, au adunat sobor şi l-au scos din scaun, aruncându-l în temniţă.
Nouă luni a stat sfântul în temniţă, legat cu lanţuri grele la mâini şi la picioare.
Din când în când, era scos din temniţă la privelişte, înaintea bisericii sale din Bălgrad; şi era batjocorit, despuiat de haine şi bătut cu nuiele pe trupul gol.
Dumnezeu însă n-a voit ca acest cuvios al Lui să fie dat pierzării.
A fost slobozit din temniţă, în schimbul unui preţ de o mie de taleri.
Cum nu avea de unde să-i plătească, a pus 24 de chezaşi, iar el a plecat în Moldova şi apoi în Rusia, unde a adunat aceşti bani pentru despovărarea chezaşilor.
Peste 10 ani, în 1656, Dumnezeu l-a rânduit să păstorească episcopia Huşilor şi după puţină vreme s-a săvârşit în pace.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Tot în această zi, pomenirea sfântului ierarh Simion Ștefan, mitropolitul Transilvaniei (✝ 1656)
Sfântul Ierarh Simion Ștefan, mitropolitul Transilvaniei (✝ 1656) – foto preluat de pe ziarullumina.ro
Sfântul Ierarh Simion Ștefan (sau Simeon Ștefan) a fost mitropolit al Transilvaniei între anii 1643-1656.
De asemenea, a fost un vestit cărturar al acelor vremuri, printre altele fiind traducător și editor al „Noului Testament de la Bălgrad” (1648).
A fost unul dintre cei mai mari părinți duhovnicești români ai veacului al XVII-lea.
Pentru faptele sale sfinte Biserica Ortodoxă Română l-a proslăvit ca sfânt (canonizat) la 21 iulie 2011.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Tot în această zi săvârşim şi pomenirea fericitului ierarh Sava din neamul Brancovici, mitropolitul Ardealului (1620 – 1683).
Sfântul Ierarh Mărturisitor Sava Brancovici, mitropolitul Transilvaniei (1620 – 1683) – foto preluat de pe doxologia.ro
Fericitul părintele nostru Sava s-a născut în întâiul pătrar al veacului al XVII-lea, în Inăul Ardealului, din părinţi de neam bun şi creştini evlavioşi, Ioan şi Maria.
Din botez a primit numele Simeon.
Mai multe din rudele sale, după tată, au fost episcopi sau protopopi ai cetăţii Inăului.
Mai bine cunoscut este episcopul Longhin, fratele lui Ioan Brancovici.
Tânărul Simeon a început învăţătura de carte în casa părintească, iar adâncirea în Sfintele Scripturi şi pravila vieţii mănăstireşti le-a deprins în Mănăstirea Comana din Ţara Românească, de la unchiul său, arhiereul Longhin, care se aşezase în această mănăstire.
Murind tatăl său de năpraznica molimă a ciumei, Simeon a fost chemat acasă şi rugat să se căsătorească.
El a împlinit dorinţa mamei sale şi după puţin timp a fost ales protopop al Inăului, primind darul preoţiei.
Rămas însă văduv după scurtă vreme, frumoasele sale însuşiri sufleteşti, dovedite în vrednicia de protopop, precum şi viaţa sa pilduitoare l-au înălţat pe scaunul Mitropoliei Ardealului, văduvit prin adormirea întru Domnul a mitropolitului Simeon Ştefan, în anul 1656.
Măritul Sava a păstorit Biserica Ortodoxă din Ardeal cu neînfricată bărbăţie şi cu mare vrednicie timp de 24 de ani, în împrejurări grele.
În tot timpul păstoriei sale, sfântul s-a străduit necontenit să ridice Biserica şi să o ţină în albia dreptei credinţe a Răsăritului, ferind-o de toate uneltirile eresului calvinesc.
Râvna cea mare a sfântului Sava pentru Ortodoxie i-a adus duşmănia şi prigoana căpeteniilor calvineşti şi a craiului de atunci al Ardealului.
Aceştia voiau să strecoare cu vicleşug, în cărţile bisericeşti ale românilor, învăţături rătăcite şi pierzătoare de suflet.
Iubirea fierbinte şi grija pentru Biserică, precum şi durerea pentru suferinţele credincioşilor l-au călăuzit pe osârduitorul vlădică să călătorească în anul 1668 până la Moscova pravoslavnică.
La curtea ţarului, sfântul Sava a stăruit pentru mântuirea creştinilor asupriţi de turci.
De la Moscova, sfântul s-a întors cu multă cinstire.
Câţiva ani mai târziu s-a pornit asupra sa cumplită prigoană din partea căpeteniilor calvine şi a craiului.
El a fost trimis în judecată, osândit împotriva canoanelor, pentru nişte vini născocite.
Cu silnicie şi mărturii mincinoase soborul nelegiuit l-a osândit pe nedrept, scoţându-l din scaunul vlădicesc.
A fost aruncat apoi în temniţa craiului şi a suferit batjocuri, biciuiri şi loviri de toiege.
Neclintit a rămas sfântul în credinţa sa, ca o stâncă bătută de valurile mării.
A suferit şi a pătimit pentru Ortodoxie.
După cumplite chinuri, sfântul a fost slobozit din temniţă, dar aşa de slăbit, că s-a mutat curând către Domnul, în luna aprilie 1683.
Sfântul s-a săvârşit, având cugetul împăcat că el s-a luptat lupta cea bună, a păzit credinţa şi a apărat turma.
Pentru jertfa lui curată, Domnul l-a învrednicit de cununa neveştejită a sfinţeniei.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Tot în această zi, pomenirea sfântului ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureș († 1711)
Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureș († 1711) – foto preluat de pe doxologia.ro
Sfântul Iosif Mărturisitorul a fost un episcop al Maramureșului care a mărturisit dreapta-credință în numele Domnului, suferind persecuții din această cauză.
Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește la 24 aprilie, împreună cu sfinții ierarhi si mărturisitori Ilie Iorest și Sava Brancovici.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.