test

Maica Domnului – Izvorul Tămăduirii

foto preluat de pe doxologia.ro

articole preluate de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Izvorul Tămăduirii

---

 

Izvorul Tămăduirii sau Vinerea Izvorului Tămăduirii este un praznic al Maicii Domnului așezat de Biserica Ortodoxă în Vinerea din Săptămâna luminată, amintind de una din minunile Maicii Domnului.

Sărbătoarea datează din a doua jumătate a primului mileniu creștin și este dependentă de data Paștilor.

O prăznuire distinctă a icoanei Maicii Domnului-Izvorul Tămăduirii se face pe 4 aprilie.

Sărbătoarea face referire la o vindecare minunată a unui orb ce și-a recăpătat vederea după ce și-a udat fața cu apa unui izvor situat într-o pădure din apropierea Constantinopolului.

Biserica (nr Biserica Sfânta Maria din Vlaherne) zidită pe locul unde se găsea acel izvor din porunca împăratului a primit numele de “Izvorul Tămăduirii” și multe minuni au continuat să se petreacă acolo de-a lungul timpului.

În biserici și mănăstiri, după Sfânta Liturghie, în această zi se săvârșește sfințirea mică a apei la fântâni și izvoare, iar în unele părți preoții fac și botezarea generală a caselor credincioșilor, cu agheasma mică.

 

Descoperirea Izvorului Tămăduitor

---

 

Există două relatări privind descoperirea izvorului tămăduitor de lângă orașul Constantinopol.

În orice caz, este probabil ca izvorul, așezat într-un mic crâng și închinat Maicii Domnului, să fi existat și să fi fost cunoscut încă mai de timpuriu decât este indicat în relatări, însă ca el să fi fost înăbușit sau acoperit odată cu creșterea pădurii.

 

Nichifor Calist

Relatarea cea mai cunoscută îi aparține lui Nichifor Calist Xanthopoulos, ultimul istoric bisericesc de tradiție greacă, care a scris în anii 1320.

Potrivit acestei relatări, tradiția izvorului tămăduitor începe cu o minune care s-a petrecut cu un soldat numit Leon Marcellus, viitorul împărat Leon I (457-474).

Pe când Leon era pe drumul spre Constantinopol, se întâlnește în apropiere de Poarta de Aur a orașului cu un orb care îi cere de băut, fiindu-i sete.

Leon s-a dus să caute apă, dar nu a găsit.

Atunci s-a auzit un glas de femeie care i-a spus că avea să găsească apă în apropiere.

Privind în jur, el nu a văzut pe nimeni, și nu a găsit nici apa.

Glasul i-a cerut din nou să caute apă în adâncul pădurii și să-i aducă orbului în pumni din apa tulbure pe care avea s-o găsească, apoi să ungă ochii acestuia cu pământul care îi rămânea în mâini.

Glasul i-a mai vestit că acela era locul pe care-l alesese pentru a-l încununa într-o bună zi ca împărat.

Leon a urmat porunca acelui glas, iar orbul și-a recăpătat imediat vederea, iar Leon a înțeles că cea care îi vorbise era Născătoarea de Dumnezeu.

După urcarea sa pe tron, a înălțat pe acel loc o mare biserică, iar apa acelui izvor s-a dovedit și mai departe tămăduitoare, săvârșind multe vindecări minunate.

De aceea a fost numit „Izvorul Tămăduirii”.

 

Procopiu

O relatare mai timpurie se regăsește și la marele istoric bizantin Procopiu din Cezareea (cca. 500-565).

Potrivit versiunii lui Procopiu, pe când împăratul Iustinian era plecat la vânătoare, a ajuns într-o frumoasă pădure în care a aflat o capelă înconjurată de o mare mulțime de oameni, având împreună cu ei un preot, în fața unui izvor.

Întrebând despre cele ce se petreceau acolo, i s-a spus că acesta era un „izvor minunat”.

Atunci împăratul a poruncit ca pe acel loc să fie înălțată o splendidă biserică, folosind materialele rămase de la înălțarea bisericii Sfânta Sofia.

Biserica ar fi fost înălțată în ultimii ani ai domniei marelui împărat, cca. 559-560, în apropierea izvorului tămăduitor.

După înălțarea acestui sanctuar, poarta orașului situată în afara zidurilor lui Teodosie a început să fie numită Poarta Izvorului.

 

Imnografie

---

 

Troparul sărbătorii Izvorul Tămăduirii

Glasul al 3-lea:

Fecioară Curată, ca un izvor de viață făcător ai zămislit Roua cea după fire necuprinsă și ai izvorât pentru noi nectar de neîncetată bucurie, ce dimpreună cu apa vieții veșnice, din izvorul tău se revarsă în bogate râuri și nesfârșite; pentru care, cu toți bucurându-ne, strigăm: Bucură-te, Izvor al vieții tuturor.

Condacul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu la Praznicul Izvorul Tămăduirii

Glasul al 8-lea: Podobie:

Apărătoare Doamnă…

Din izvorul tău cel nesecat, ceea ce ești de Dumnezeu dăruită, îmi dăruiești mie, izvorând pururea, curgerile harului tău mai presus de cuvânt. Căci, ca pe ceea ce ai născut mai presus de cuget pe Cuvântul, te rog să mă rourezi cu darul tău, ca să strig: Bucură-te, apă izbăvitoare!

Traducere alternativă:

Apele Darului tău izvorându-le negrăit din Cel de nedeșertat, dăruiește-mi mie, izvorule cel pururea curgător, de Dumnezeu cu daruri pururea dăruită, căci, ca ceea ce ai născut pe Cuvântul cel mai presus de gând, te rog, rourează-mă cu darul tău, ca să strig ție: „Bucură-te, apă izbăvitoare!”

 

cititi mai mult despre Izvorul Tămăduirii si pe: doxologia.ro; ro.wikipedia.org

 

Biserica Sfânta Maria din Vlaherne (Vlaherna Meryem Ana Church) din Istanbul

---

 

Biserica Sfânta Maria din Blachernae, cunoscută în română mai cu seamă ca Biserica Vlaherne, denumită și Sfânta Maria Maica lui Dumnezeu, a fost sanctuarul cel mai sfânt din Constantinopol.

Făcea parte din suburbia Blachernae, situată în nordul capitalei Constantinopol între Mănăstirea Chora, poarta Andrinopole și Cornul de Aur.

Tot aici se aflau palatele lui Alexios I Comnen, Anastase și al lui Porfirogenetul, turnul lui Isaac Anghelos și una dintre cele 24 de porți din zidul lui Teodosiu al II-lea, care a fost modificat sub domnia lui Heraclius pentru a îngloba biserica.

Distrusă de diferite seisme de-a lungul secolelor, biserica a fost restaurată cu nenumărate ocazii, cea mai recentă fiind în 1960.

Fântâna sa sacră rămâne un loc de pelerinaj pentru creștinii ortodocși cât și pentru musulman.

În 450, împărăteasa Aelia Pulcheria a început construcția unei biserici pe locul unei fântâni sfinte (în greacă: Ayίasma) a cărei apă era reputată cu virtuți curative grație icoanei Blachernitissa, Sfânta Fecioară din Blachernae.

Era situată în afara zidurilor lui Teodosiu al II-lea, la poalele celei de-a șasea coline din Constantinopol.

După moartea sa, în 453, sanctuarul a fost completat de soțul său, împăratul Marcian (r. 450-457).

Împăratul Leon I (r. 457-474) a dispus construirea a două alte edificii: un parecclesion denumit Sfântul Relicvariu (în greacă: Ayίa Sorόs) pentru adăpostirea mantalei (maphorion*) și tunicii Fecioarei Maria, aduse din Palestina, în 473, precum și Baia Sacră (în greacă Ayίon Loύsma) în jurul fântânii.

Împăratul Anastasiu (r. 491-518) a început construcția Palatului Blachernae peste biserică probabil ca o locuință provizorie în timpul vizitelor sale la sanctuarul Fecioarei Maria.

La începutul secolului al VI-lea, împărații Iustin I (r. 518-527) și Iustinian I (r. 527-565) au restaurat biserica și au mărit-o.

Biserica adăpostea o celebră icoană a Fecioarei Maria venerată sub numele de Blachernitissa (sau Vlachernitissa, literele « V » și « B » se pronunțau aproape identic) decurgând de la numele bisericii.

Pictată pe lemn, icoana era protejată cu un acoperământ de aur și argint. Icoana și relicvele Fecioarei Maria erau păstrate în parecclesion.

Se recurgea la puterile lor miraculoase în caz de războaie sau de catastrofe naturale.

Prima dovadă a puterii lor datează din 626 când Constantinopolul a fost asediat de forțele combinate ale avarilor și perșilor, pe când Heraclius (r. 610-641) era plecat să lupte cu perșii în Mesopotamia.

Constantin, fiul împăratului, precum și patriarhul Sergios și patriciul Bonos au purtat icoana Blachernitissa în procesiune în jurul zidurilor de apărare cântând un imn compus de patriarh «Akathistos», care se cântă și astăzi (vd. infra).

Puțin după aceea, flota avarilor era distrusă. Hanul avarilor a mărturisit apoi că s-a înspăimântat la viziunea unei tinere femei împodobită cu bijuterii care parcurgea zidul de apărare.

După ridicarea asediului, constantinopolitanii au constatat, spre marea lor surprindere, că biserica, situată în afara zidurilor de apărare ale orașului, scăpase, în mod miraculos, de jaf.

Când Heraclius, după ce i-a învins pe perși a revenit la Constantinopol, aducând înapoi Adevărata Cruce, care fusese capturată de către perși în Ierusalim, patriarhul l-a întâmpinat la Sfânta Maria din Blachernae.

Câtva timp mai târziu, împăratul a dispus construirea unui zid special, care prelungea zidul lui Teodosiu, în așa fel încât suburbia Blachernae să fie inclusă în oraș.

Victoriile bizantine în timpul asediilor arabe (717-718) și rusă (860) au fost atribuite și ele protecției Fecioarei din Blachernae.

La asediul rușilor vălul sau mantaua care acoperea capul Fecioarei (maphorion) a fost udat în mare pentru a invoca protecția lui Dumnezeu contra flotei ruse.

Câteva zile mai târziu, flota rusă era anihilată.

În 926, când orașul a fost asediat de Simeon al Bulgariei, sfintelor relicve li s-a atribuit faptul că țarul s-a văzut constrâns să negocieze și să abandoneze asediul.

La 15 august 944, biserica a primit două noi relicve: scrisoarea scrisă de Isus regelui Abgar al V-lea și Mandylion*ul.

Aceste două relicve au fost apoi transferate la Biserica Sfânta Maria a Farului sau Theotokos din Marele Palat.

Biserica Sfânta Maria din Blachernae fiind un centru de venerare al icoanelor, a jucat un rol important în timpul disputelor religioase din anii 726 – 843.

În cursul perioadei iconoclaste a Imperiului Bizantin, sesiunea finală a Conciliului de la Hiereia / Sinodului de la Hieria (754) a condamnat cultul icoanelor.

În consecință, împăratul Constantin al V-lea (r. 741-775) a poruncit distrugerea mozaicurilor care împodobeau biserica și înlocuirea lor cu alte mozaicuri care reprezentau doar scene din natură (arbori, păsări și alte animale).

Icoana Blachernitissa a fost acoperită cu o tencuială de mortar.

Odată cu sfârșitul iconoclasmului, în 843, Sărbătoarea Dreptei Credințe a fost celebrată aici, pentru prima oară, cu o Agrypnίa, care de atunci se celebrează în prima duminică din Postul Mare.

Celebra icoană a fost regăsită în timpul lucrărilor de restaurare executate sub domnia lui Romanos al III-lea (r. 1028-1034) și a redevenit una dintre icoanele cele mai venerate din Constantinopol.

Biserica Vlaherne a fost complet distrusă de un incendiu în 1070 și reconstruită de Roman Diogenes (r. 1068-1071) și/sau Mihail al VII-lea Ducas (r. 1071-1078) după planurile originale.

Potrivit Anei Comnena, un miracol denumit «miracolul obișnuit» (to synetis thavma) avea loc în fiecare vineri când, după apusul Soarelui, biserica fiind goală, vălul care acoperea icoana se ridica încetișor pentru a arăta fața Fecioarei, înainte de a coborî douăzeci și patru de ore mai târziu.

Dar acest miracol a încetat să se mai producă cu regularitate pentru a dispărea complet după cucerirea de către latini a Constantinopolului.

După invazia din 1204, biserica a fost ocupată de clerul latin și pusă sub directa autoritate a Romei.

Totuși, chiar înainte de recucerirea din 1261, Ioan al III-lea Ducas Vatatzes (r. la Niceea 1222-1254) a reușit să răscumpere biserica pentru a fi redată clerului ortodox.

În 1347, la 13 mai, s-a celebrat aici căsătoria Helenei, fiica lui Ioan al VI-lea Cantacuzino (r. 1347-1354) cu Ioan al V-lea Paleologul (r. 1341-1391) atunci în vârstă de abia cincisprezece ani.

Căsătoria ar fi trebuit, în mod normal, să fie celebrată la catedrala Hagia Sophia, dar aceasta era practic în ruină, o parte din dom fiind prăbușit anul precedent.

Căsătoria a fost lipsită de strălucire, tezaurul public fiind gol din cauza războiului civil, iar bijuteriile coroanei fuseseră puse în gaj de împărăteasa Ana.

La 29 februarie 1434, copii ai aristocrației, care vânau porumbei pe acoperișul bisericii, au dat foc accidental acesteia care a fost distrusă complet precum și o parte din imobilele învecinate.

În sfârșit, în 1453, înainte de asaltul final al turcilor asupra Constantinopolului, împăratul Constantin al XI-lea Paleologul (r. 1448-1453) a adus toate sfintele relicve din oraș, inclusiv icoanele Fecioara Hodegetria și Fecioara Blachernitissa, pentru a fi purtate în procesiune pe zidurile orașului, sperându-se că acestea vor proteja Constantinopolul, așa cum o mai făcuseră și în trecut, dar în van.

Suburbia a fost aproape abandonată în perioada otomană.

Totuși, în 1867, ghilda / breasla furierilor ortodocși a cumpărat o parcelă din jurul fântânii pentru a construi o bisericuță căreia i s-au făcut, de atunci, diverse adăugiri.

Cea mai recentă restaurare datează din 1960, când o bisericuță greacă a fost construită pentru adăpostirea vestigiilor găsite precum și fântâna sfântă care rămâne un loc de pelerinaj atât pentru creștinii ortodocși cât și pentru musulmani.

citiți mai mult pe ro.wikipedia.org; www.crestinortodox.ro