Harghita: Circa 2.000 de maghiari la un miting pentru crearea “regiunii Ţinutul Secuiesc”
foto si articol – mediafax.ro
Aproape 2.000 de etnici maghiari din Harghita au cerut, marţi, la Miercurea Ciuc, crearea regiunii administrative şi de “dezvoltare de sine stătătoare Ţinutul Secuiesc” şi au solicitat autorităţilor române să “înceteze de îndată” acţiunile împotriva simbolurilor secuieşti.
Peste 1.500 de etnici maghiari au participat, marţi seară, în faţa Palatului Administrativ din Miercurea Ciuc, la o manifestaţie “pentru autodeterminarea Ţinutului Secuiesc”, în timp ce în municipiul Gheorgheni peste 400 de persoane au manifestat pentru “autonomie şi regionalizare”.
Mitingul de la Miercurea Ciuc a început la ora 17.30, cu intonarea imnului Ungariei, după care a fost citită o petiţie adresată Guvernului şi Parlamentului României, precum şi, “spre ştiinţă”, preşedintelui Klaus Johannis.
În petiţie se solicită, printre altele, ca în cursul planificatei reorganizări teritoriale “să se creeze regiunea administrativă şi de dezvoltare de sine stătătoare, cu competenţe specifice, denumită Ţinutul Secuiesc, în conformitate cu proiectul de lege elaborat de Consiliul Naţional Secuiesc”, iar “autorităţile române să înceteze de îndată acţiunile împotriva simbolurilor secuieşti, hărţuirea şi ameninţarea persoanelor şi instituţiilor care le folosesc”.
În timpul protestului, manifestanţii cu drapele secuieşti şi ale Ungariei în mâini au strigat “Vrem autonomie”, iar un drapel al Ungariei de mari dimensiuni, peste care a fost aşezat un drapel secuiesc, a fost desfăşurat pe treptele din faţa Palatului Administrativ.
O delegaţie a organizatorilor a vrut să depună petiţia adresată autorităţilor centrale la Prefectură, însă nu a avut cine să preia documentul.
La trecerea delegaţiei pe lângă marele drapel al Ungariei au fost eliberaţi porumbei albi, după care a fost intonat imnul secuiesc.
Preşedintele organizaţiei de tineret “MINTA” a Partidului Popular al Maghiarilor (PPMT) din Transilvania, consilierul local Toke Ervin, a declarat presei că maghiarii din România vor “aceeaşi autodeterminare pe care o au celelalte minorităţi din Europa”, întrucât maghiarii sunt “maturi” şi îşi pot decide singuri soarta.
“Noi vrem ca Ţinutul Secuiesc să fie separat, cu un mini-parlament la Târgu Mureş sau în Cluj-Napoca, nu este foarte important unde, vrem autonomie. Noi spunem că oamenii din Transilvania sau din secuime sunt maturi, pot spune de ce au nevoie, nu trebuie decise toate lucrurile la Bucureşti. Lângă limba română, să fie oficială şi limba maghiară şi, dacă germanii vor, şi germana în sudul Transilvaniei”, a declarat Toke.
În municipiul Gheorgheni, Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) a organizat, tot de la ora 17.30, în faţa Casei de Cultură, un “miting pentru autonomie şi regionalizare şi de protest faţă de actualul plan de reformă administrativă a României”, la care au participat peste 400 de etnici maghiari.
Vicepreşedintele CNS – Scaunul Gheorgheni Arus Zsolt a reclamat că Parlamentul şi Guvernul “continuă” procesul de reformă administrativ-teritorială a României, ignorând solicitările în scris ale CNS privind demararea tratativelor cu autorităţile locale din aşa-zisul Ţinut Secuiesc.
El i-a transmis preşedintelui Klaus Iohannis că maghiarii nu aşteaptă favoruri, “numai să îşi respecte şi dânsul preprogativele de mediator între stat şi societate”.
Şi la Firtănuş, un sat aparţinând comunei Avrămeşti din bazinul Odorhei, aproximativ o sută de localnici au luat parte, marţi, de la ora 16.00, în curtea bisericii din localitate, la o manifestare comemorativă organizată în cadrul Zilei Libertăţii Secuieşti.
Manifestările de protest din judeţul Harghita au fost organizate de CNS, la acestea luând parte şi membri ai Partidului Civic Maghiar, Partidului Popular Maghiar din Transilvania şi Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania.
Protestele din Harghita au fost organizate după ce autorităţile de la Târgu Mureş au interzis mitingul organizat de CNS în cadrul Zilei Libertăţii Secuieşti, primăria autorizând, în 10 martie, doar manifestarea comemorativă de la Monumentul Secuilor Martiri, dar nu şi marşul de pe străzile oraşului.
Consiliul Naţional Secuiesc a declarat, în 2013, data de 10 martie drept Ziua Libertăţii Secuieşti. În această zi, în 1854, au fost executaţi de autorităţile habsburgice trei lideri ai mişcării de independenţă a secuilor.
articol preluat de pe http://m.mediafax.ro/
Ministerul Sănătăţii dispune o nouă anchetă la Braşov, unde o ambulanţă transporta trei persoane pe o targă. Managerul SJU spune că şoferul, probabil, s-a grăbit
foto si articol – mediafax.ro
Ministerul Sănătăţii (MS) a dispus, marţi, o nouă anchetă la Spitalul “Tractorul” din Braşov, după ce a fost sesizat că o ambulanţă transporta la această unitate trei pacienţi pe aceeaşi targă. Managerul Spitalului, Adrian Albotă, spune că şoferul ambulanţei din care au coborât mai mulţi pacienţi, o bătrână fiind scoasă din portbagaj, “probabil s-a grăbit şi în loc să facă două transporturi, cum ar fi trebuit, a făcut doar unul”.
Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Braşov, Adrian Albotă, spune că şoferul ambulanţei din care au coborât în faţa Spitalului “Tractorul” mai mulţi pacienţi, o bătrână fiind scoasă din portbagaj, “probabil s-a grăbit şi în loc să facă două transporturi, cum ar fi trebuit, a făcut doar unul”.
Adrian Albotă, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Braşov, de care aparţine Spitalul “Tractorul”, a declarat, marţi, pentru corespondentul MEDIAFAX, că şoferul ambulanţei Dacia Break, în care se aflau mai mulţi pacienţi care au fost aduşi la Spitalul “Tractorul”, va fi sancţionat.
“Astăzi (n.r. – marţi) a fost mai aglomerat ca de obicei şi ambulanţa nu a putut face toate transporturile solicitate şi atunci s-a apelat la o ambulanţă care a fost bună la viaţa ei. Şoferul probabil s-a grăbit şi în loc să facă două transporturi, cum ar fi trebuit, a făcut doar unul şi a luat mai mulţi pacienţi. Nu este nici normal, nici legal, prin urmare şoferul va intra în comisia de disciplină şi va fi sancţionat pentru neglijenţa sa“, a spus managerul Spitalului Judeţean Braşov.
Albotă a precizat că în dotarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Braşov, pe lângă autosanitarele noi, există şi trei ambulanţe vechi, care ar trebui casate, dar care mai sunt folosite în situaţii limită sau în cazuri care nu sunt grave, cum ar fi transportul de medicamente sau al pacienţilor internaţi de la un spital la altul pentru diverse analize.
Marţi dimineaţă, jurnaliştii care se aflau în faţa Spitalului “Tractorul”, unde mai multe persoane veniseră să aprindă o lumânare şi să aducă flori pentru bătrâna de 82 de ani lăsată să plece din unitatea sanitară şi găsită moartă de frig pe un câmp, au observat cum dintr-o ambulanţă Dacia Break, veche şi ruginită, oprită în faţa spitalului au coborât mai multe persoane, o bătrână fiind scoasă din portbagaj.
Şoferul a adus pacientele la Spitalul “Tractorul” de la altă unitate medicală, pentru diverse investigaţii şi analize.
Ministerul Sănătăţii a dispus o anchetă în acest caz. “Din ambulanţă au coborât trei pacienţi, toţi trei fiind înghesuţi pe singura targă din maşină”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Oana Grigore.
Ministerul Sănătăţii a cerut Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Braşov să verifice din ce cauză s-a ajuns în situaţia ca mai mulţi bolnavi să fie transportaţi cu aceeaşi ambulanţă şi dacă exista autorizaţie.
Totodată, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a trimis corpul de control la Spitalul “Tractorul”, nemulţumit de rezultatul anchetei făcute de DSP Braşov în cazul bătrânei care a fost lăsată să plece din unitate şi a fost apoi găsită moartă de frig pe un câmp.
articol preluat de pe http://m.mediafax.ro
Miscarea Dacia – Reconcilierea nationala
Ion Iustin Bîliș – bilisioniustin.blogspot.ro
Mișcarea Dacia propune proiectarea unei NOI LUMI (UNEI noi paradigme socio-economice) și apoi implementarea ei pașnică în societatea românească și nu numai. Schimbarea sistemului actual, vechi de mii de ani, sub diversele forme luate în timp, este absolut necesară și în acest sens tot mai multe voci se aud și din ce în ce mai mulți oameni conștientizează. Mișcarea Dacia este în prezent singura voce care propune o alternativă coerentă și completă la actualul sistem: O nouă paradigmă socio-economică.
Pentru aceasta s-a înființat Asociația Mișcarea Dacia care va completa, adapta și definitiva proiectul realizat în grupul facebook Mișcarea Virtuală Dacia. În paralel, Asociația Mișcarea Dacia va descoperi și pregăti pe viitorii lideri politici care vor avea misiunea de a se constitui într-o forță politică și prin metode constituționale să implementeze noua paradigmă socio-economică. O astfel de schimbare radicală și profundă se va realiza în timp, nu brusc. Urmările unei implementări rapide pot fi nefaste pentru populație.
Stresul unei schimbări totale a vieții de zi cu zi, atât în ceea ce privește familia cât și în ceea ce privește societatea poate fi de nesuportat pentru unii dintre cetățeni. Așa că se impun strategii fundamentate științific și adaptate la conjuncturi care să ușureze absorția noului și adaptarea la stilul de viață propus.
Una dintre strategii ar putea fi reconcilierea între cetățeni. Este nevoie de reconciliere deorece actualul sistem a creat prăpăstii insurmontabile între diferite categorii de cetățeni: bogați-săraci, politicieni-alegători, slujbași la stat-contribuabili, investitori-consumatori etc.
Sebastian Burduja spunea pe blogul: adevarul.ro„ … N-am avut şansa, ca popor, să facem pace cu noi înşine, să ne asumăm trecutul cu bune şi cu rele. N-am ştiut ca în momentele de răscruce ale anilor 90 să ne unim sub semnul reconcilierii şi-al adevărului. N-am avut liderii care să aibă competenţa şi mai ales dorinţa de a face lumină asupra unor decenii întunecate de durere şi ruşine. … ”
Vladimir Tismaneanu spune pe site-ul contributors.ro:
”Moral, Mandela a susținut filosofia universalității drepturilor omului și s-a opus oricăror vendete. A fost unul din arhitecții Comisiei pentru Adevăr și Reconciliere din Africa de Sud, condusă de arhiepiscopul Desmond Tutu. Aceasta s-a dovedit a fi o instituție vitală pentru depășirea urilor, aprehensiunilor și adversităților dintre cele două forțe care s-au confruntat vreme de decenii. Comisia a avut dreptul să convoace, să asculte mărturisirile și depozițiile, să accepte cererile de absolvire și să acorde iertare celor care se căiau.”
Pornind de la exemplele positive din lume și istorie de rezolvare a unor situații specifice de acest tip, propun crearea de Comisii pentru Dreptate, Adevăr, Corecție, Împăcare și Armonie.
COMISIILE DREPTATE ADEVĂR CORECȚIE ÎMPĂCARE ȘI ARMONIE (COMISIILE D.A.C.I.A.)
Comisiile propuse au rolul de a facilita implementarea noii paradigme socio-economice cu un stres minim pentru cetățeni. Se pleacă de la premiza că în noua societate propusă este nevoie de toți cetățenii și pentru implementarea noii paradigme socio-economice este necesar aportul tuturor. O schimbare de sistem presupune un mare consum de energii. Mișcarea Dacia nu propune ”umplerea pușcăriilor” sau ”plutonul de execuție” pentru cei care au făcut rău semenilor. Ea propune o mediere între părți, aflarea adevărului, ”plata socială” pentru greșeli în condițiile constituției, iertarea și împăcarea.
Mișcarea Dacia propune stabilirea unui ”moment zero”, reglarea în stil just, pacifist și constructiv a problemelor persoanelor care au adus prejudicii comunităților și atragerea în munca de construcție a noului sistem social a tuturor persoanelor. Energii care în atitudini de vendetă ar dipărea sau ar fi ținute blocate pot fi coagulate în efortul comun de edificare a unei noi societăți.
Dreptate: Este un principiu de bază care asigură o asanare morală a societății. Trebuie subliniat că acest concept nu trebuie privit prin prisma actualei pradigme socio-economice ci din punctul de vedere al principiilor NOII LUMI propuse de Mișcarea Dacia. Multe nuanțe revanșarde ce ar fi sugerate de termen nu-și au locul în activitatea comisiei.
Adevăr: Prin comisiile propuse se crează cadrul instituțional, fără a substitui prerogativele altor instituții, pentru cercetarea și/sau mărturisirea unor fapte de natură antisocială comise în trecut. Activitățile au caracter public și sunt total transparente.
Corecție: Cei care au greșit trebuie să plătescă. Acest principiu se poate aplica cu ajutorul comisiei care poate media între persoane și comunități. Unele corecții pot fi mixte. La corecțiile legale, stabilite de instanțele competente constituționale pot precede unele corecții voluntare, negociate în comisiile D.A.C.I.A. Aceste corecții voluntare pot fi de exemplu returnări de bunuri obținute nejustificat către comunități, recunoașterea publică a unor fapte antisociale etc. Judecătorii pot ține cont în deciziile lor de corecțiile voluntare.
Împăcare: Unul dintre scopurile principale ale comisiei este acela de împăcare între diferitele categorii învrăjbite de sistem astăzi. Împăcările vor avea caracter public.
Armonie: După ”momentul zero”, toți cetățenii vor trăi în armonie cu natura, familia, ceilalți cetățeni ai țării și cetățenii altor țări.
Alături de alte instrumente de lucru ideologice, comisiile propuse vor asigura succesul implementării unei NOI LUMI.
Invit pe toți cei interesați la dezbateri pe această temă!
articol preluat de pe: /bilisioniustin.blogspot.ro
Liberul arbitru este un drept NATURAL al omului
Andrei A. Andrei – fairness.ro
Liberul arbitru este un drept NATURAL al omului – nimeni nu il poate abroga. Aceasta este baza pe care un om poate ALEGE sa se comporte ca un sclav. Sclavii iubesc viata mai mult decat libertatea in timp ce oamenii liberi iubesc libertatea mai mult ca viata. Dialectica este eterna si in acest context este eronat sa arunci “vina” asupra doar a tezei sau asupra doar a antitezei. Tirania, de o parte, NU poate exista fara OBEDIENTA IRESPONSABILA de cealalta parte. Comunismul este o societate buna, dar nu pentru oameni. Capitalismul este o societate buna, dar nu pentru 99% ci pentru cei 1%, beneficiarii privilegiului mostenit. Pentru oameni “sfarsitul istoriei” este adus de societatea in care fiecare primeste ceea ce merita; pentru a PUTEA aprecia meritul fiecaruia, intrecerea in cursa vietii trebuie sa inceapa PENTRU TOTI de la ACEEASI LINIE DE START .
Reconcilierea inseamna ca AMANDOUA PARTILE sa-si recunoasca erorile si este posibila pentru 99% din populatie. 1% iubesc mai mult ca viata situatia de stapan de sclavi.



