( B1.ro) Dosar de politician: Victor Ponta s-a născut sub zodia norocului
foto captura video – youtube.com
articol - B1.ro
Analiza guvernului Ponta se încheie cu însuși prim ministrul României.
Victor Ponta este un mare norocos. Într-un interviu din campanie, mama primului ministru spunea că Victor Ponta a ajuns membru PSD deoarece PSD-iștii au fost singurii care i-au oferit o șansă în viață. Șansa i-a fost oferita de Adrian Năstase.
După alegerile din 2004, marea șansă a premierului s-a numit Daciana Sârbu. Iubirea dintre cei doi și căsătoria l-au ajutat pe Victor Ponta să reziste politic în PSD deși era văzut ca “omul lui Năstase”.
Ponta a rămas șef la organizația de tineret a PSD în timpul lui Mircea Geoană. Socrul său, Ilie Sârbu, a devenit unul dintre cei mai influenți lideri ai partidului.
În 2009, a răsărit o noua șansă majoră, Ponta a fost cooptat în guvernul PSD- PDL deoarece avea relații bune cu Elena Udrea, avea ușa deschisă la Traian Băsescu și, evident, a făcut parte din echipa care a negociat ca PSD să facă alianța de guvernare cu PDL.
În 2010, o noua șansă: Ponta a ajuns din întâmplare șef la PSD după ce l-a bătut pe Mircea Geoană în urma unor jocuri de culise complicate, în care au fost implicați Adrian Năstase și Ion Iliescu.
În 2012 a ajuns premier tot din noroc, deoarece guvernul MRU a căzut în urma unei moțiuni de cenzură care a trecut în mod nesperat.
Ponta a ajuns, în fine, șeful unui guvern cu 70 la sută susținere parlamentară pentru că a avut șansa să-l convingă sau să-l păcăleasca pe Crin Antonescu să construiască USL.
Apoi, Ponta a avut din nou baftă pentru că Antonescu s-a prăbușit în sondaje și el a ajuns să fie candidatul inevitabil la președinția țării.
În final, după 12 ani de politică, pe Victor Ponta l-a lovit în moalele capului un ghinion major, numit Klaus Iohannis, care însă s-a transformat într-o noua mare șansă după numai șase luni. Realitatea arată că Ponta a rezistat ca premier și șef absolut al PSD în ciuda pierderii alegerilor.
Aflați mai multe despre acest dosar din materialul video de mai jos.
articol preluat de pe http://www.b1.ro/
Ateliere de creatie – In miscare
foto (captura video) si articol – youtube.com
Ateliere de creatie – In miscare (Videoclip Oficial)
sursa – https://www.youtube.com
Procurorii anchetează modul în care s-a aprobat construirea unei microhidrocentrale pe Râul Alb
articol – stiri.tvr.ro
Descinderi ale procurorilor DNA la Agenţia de Protecţia Mediului Hunedoara, la Administraţia Bazinală Mureş şi la Administraţia Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului din Bucureşti. Oamenii legii fac cercetări într-un dosar ce vizează fapte de corupţie comise în ultimii doi ani.
Potrivit unor surse judiciare, ancheta vizează modul in care s-a aprobat construirea unei microhidrocentrale pe Râul Alb. La sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Hunedoara, procurorii anticorupţie au solicitat acte referitoare la avizul dat de instituţie pentru această constructie din Munţii Retezat. Autorităţile au luat la percheziţionat şi locuinţa omului de afaceri care construieşte microhidrocentrala de pe Râul Alb din Coroieşti.
Acum câteva zile a avut loc acolo un incident violent între activişti de mediu şi reprezentanţi ai firmei constructoare. Două persoane – reprezentantul firmei care construieşte microhidrocentrala şi un militant ecologist – au ajuns la spital. Anchetatorii au spus atunci că reprezentantul firmei ar fi fost lovit cu maşina de unul dintre activişti. In cauză a fost deschis dosar penal pentru tentativă de omor şi lovire, a relatat la Telejurnal Adriana Roescu de la TVR Timişoara.
articol preluat de pe http://stiri.tvr.ro/
Activisti atacati, Raul Alb, Geoparcul Dinozaurilor
Scandal in Retezat in jurul MHC din Raul Alb
Scene socante in retezat
sursa – https://www.youtube.com



