(Flori Tiulea) Republica Moldova: Guvernul condus de Chiril Gaburici și-a prezentat oficial demisia
articol – AGERPRES/(AS — autor: Flori Tiulea, editor: Ionuț Mareș)
Guvernul de la Chișinău și-a prezentat marți oficial demisia, ca urmare a retragerii din funcție a premierului Chiril Gaburici, decizie anunțată vinerea trecută, cu două zile înainte de alegerile locale din Republica Moldova.
Demisia cabinetului Gaburici urmează să fie confirmată de parlamentul Republicii Moldova, după care președintele Nicolae Timofti va numi un premier interimar, urmând ca apoi să inițieze consultări cu facțiunile parlamentare pentru desemnarea unui nou prim-ministru.
Premierul Chiril Gaburici și-a anunțat demisia la 12 iunie, după ce cu o zi înainte fusese audiat de procurori în dosarul legat de diploma sa de studii, care, potrivit expertizei efectuate de Ministerul de Interne, ar fi falsă. El a precizat că demisionează pentru ca opinia publică să fie preocupată mai mult de problemele cu care se confruntă Republica Moldova și nu de diplomele sale de studii.
Până la instalarea unui nou guvern la Chișinău, cabinetul demisionar va asigura administrarea afacerilor curente, după cum precizează mass-media locală.
articol preluat de pe http://www.agerpres.ro
(Irina Cristea) Miliardarul Donald Trump își anunță intrarea în competiția republicană pentru Casa Albă
articol – AGERPRES/(AS — autor: Irina Cristea, editor: Ionuț Mareș)
Miliardarul american Donald Trump și-a anunțat marți candidatura la învestitura republicană în vederea alegerilor prezidențiale din 2016, transmite Reuters.
‘Voi fi președintele celor mai mărețe lucruri pe care Dumnezeu le-a creat’, a declarat magnatul imobiliar, în discursul de lansare susținut la celebrul său Trump Tower din Manhattan.
Miliardarul, considerat ca având puține șanse să obțină nominalizarea, va anima însă cu siguranță competiția, deja neobișnuit de numeroasă, în rândul republicanilor. Unsprezece candidați au anunțat deja că vor concura în alegerile primare republicane, cel mai recent dintre aceștia fiind fostul guvernator al statului Florida, Jeb Bush, fiul și, respectiv, fratele ultimilor doi președinți republicani.
Donald Trump, în vârstă de 69 de ani, deține mai multe hoteluri și este gazda unui reality-show, ‘The Celebrity Apprentice’, la postul NBC. El a cochetat în trecut cu ideea unei candidaturi la prezidențiale, însă este pentru prima dată când își anunță oficial intrarea în cursa pentru Casa Albă.
Într-un sondaj Reuters/Ipsos, Trump este plasat pe locul al 12-lea din 13 potențiali candidați republicani, în fruntea cărora se află Jeb Bush.
Conform altor sondaje, Trump deține scoruri negative ridicate, peste 50% dintre americani declarând că nu l-ar vota niciodată.
articol preluat de pe http://www.agerpres.ro
(video) Parlamentarii şi-au votat pensiile speciale
foto si articol – stiri.tvr.ro
Proiectul privind pensiile speciale pentru parlamentari a primit 303 voturi pentru, 124 împotrivă şi două abţineri. Nu a trecut însă fără scandal. Proiectul prevede că parlamentarii beneficiază de pensii speciale, care ar putea ajunge la peste 4.000 de lei pentru un ales cu trei mandate. Pentru a putea fi aplicată, legea trebuie să fie promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.
ACTUALIZARE 14.00 Aleşii s-au împărţit în două tabere: susţinători şi contestatari. Liberalii au spus că nu votează pentru pensiile speciale. În schimb, parlamentarii puterii au argumentat că proiectul repară de fapt nedreptăţile făcute de Guvernul Boc.
Pentru un singur mandat, deputaţii şi senatorii vor primi la pensie cu cel puţin 1.200 de lei mai mult. Pentru cei care au avut trei sau mai multe mandate, bonusul ajunge la peste 4.000 de lei.
Nu vor beneficia de aceste pensii parlamentarii care au primit o condamnare penală sau cei care nu vor face o solicitare în acest sens.
ACTUALIZARE 13.20 Și-au înregistrat prezența la lucrări 404 parlamentari.
Ședința este condusă de vicepreședintele Senatului Ioan Chelaru. Nu sunt la prezidiu nici președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, nici cel al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, potrivit Agerpres.
ACTUALIZARE 13.10 Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a respins, marți, propunerea PNL de a se scoate de pe ordinea de zi proiectul de lege privind pensiile speciale ale parlamentarilor, înregistrându-se 117 voturi “pentru” și 289 de voturi “împotrivă”, informează Agerpres.
Comisia pentru Statut a avizat favorabil proiectul privind pensiile speciale pentru parlamentari care modifică în acest sens Statutul deputaţilor şi senatorilor, iar raportul comisiei este discutat marţi în plenul Parlamentului.
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, care prevede pensiile speciale ale parlamentarilor, depusă la Camera Deputaţilor, avea semnăturile a 255 de deputaţi şi senatori, dar parlamentarii PNL, cu o excepţie, şi-au retras semnăturile.
Potrivit proiectului, deputaţii şi senatorii vor avea dreptul, după exercitarea mandatului, la cerere, la împlinirea vârstei standard, la o indemnizaţie lunară pentru activitatea de parlamentar, de indemnizaţie urmând să beneficieze doar cei care nu mai au calitatea de parlamentar.
Calculul acestei pensii se va face prin înmulţirea 0,55% din indemnizaţia brută lunară de parlamentar cu numărul mandatelor, iar pensia se va actualiza ori de câte ori se va majora sau indexa indemnizaţia parlamentarilor şi se va cumula cu orice tip de pensie din sistemul public de pensii.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, potrivit Mediafax.ro în legătură cu pensiile speciale parlamentare, că este vorba de faptul că parlamentarii nu au voie să desfăşoare alte activităţi şi nu au alte venituri care să le permită să acumuleze pachete de siguranţă pentru bătrâneţe.
articol preluat de pe http://stiri.tvr.ro/



