(Valentin Vidu) Nou depozit de deşeuri radioactive deschis la Cernobîl
foto – gandul.info
articol – Valentin Vidu – Mediafax
Un nou depozit central pentru deşeuri radioactive a fost deschis în zona de excludere a centralei nucleare ucrainene avariate de la Cernobîl, relatează Eurones.
Instalaţia, în valoare de 17,5 milioane de euro, a fost finanţată de către Marea Britanie şi Uniunea Europeană (UE).
În centru urmează să fie depozitate mii de deşeuri care emit radiaţii, produse derivate din domeniul construcţiilor, ingineriei şi altor industrii, pentru o perioadă de până la 50 de ani.
Autorităţile afirmă că deşeurile radioactive urmează să fie stocate în conformitate cu normele internaţionale de siguranţă şi securitate radiologică şi vor permite îmbunătăţirea manipulării în siguranţă a materialelor radioactive din întreaga Ucraină.
articol preluat de pe http://www.mediafax.ro/
Protest anti-Negoita in Sectorul 3: “Fara promisiuni electorale incalcate!”
foto si articol – metropotam.ro
Cetatenii din Sectorul 3, nemultumiti de promisiunile lui Negoita, vor organiza astazi, la ora 16:30, un protest in fata administratiei locale.
Oamenii sustin ca primarul nu si-a respectat promisiunile electorale si se plang de faptul ca primaria nu raspunde sesizarilor depuse de ei.
Nemultumirile se refera la construirea spatiilor verzi, in reabilitarea gratuita a blocurilor si de infrastructura rutiera a sectorului. Oamenii nu sunt la primul protest, in 2014 organizandu-se un flashmob care inaugura Zidul Rusinii in memoria spatiului verde masacrat de primarul Robert Negoita.
5.2 milioane euro aloca Negoita pentru 32 de locuri de joaca si miniparcuri, la un pret pe metru patrat de 228 euro. Cu 300 de euro se pot construi locuinte pentru tineri. In acest timp Negoita construieste garduri de tip ghetou la preturi extraordinar de mari, se plang oamenii pe pagina de Facebook Opinia Publica 3, comunitate in care se discuta problemele pe care oamenii la vad, insa care nu sunt rezolvate.
Mai multe organizatii i-au cerut lui Negoita sa organizeze o dezbatere privind bugetul pe 2015 si au oferit mai mult variante legale de a-si exprima opinia, la inceputul anului 2015, pentru a incuraja transparenta decizionala in adminstratia publica.
5.2 milioane euro alocă Negoiţă pentru 32 de locuri de joacă şi miniparcuri, la un preţ pe metru pătrat de 228 euro.Cu…
Posted by Opinia Publică 3 on Sunday, June 14, 2015
articol preluat de pe http://metropotam.ro/
(Andrei Popescu) Protest masiv în Nicaragua împotriva construirii unui controversat canal interoceanic
foto – epochtimes-romania.com
articol – Andrei Popescu – epochtimes-romania.com
Mii de nicaraguani au organizat un protest într-un oraş central pentru a-şi manifesta furia faţă de decizia guvernului ţării de a aproba controversata construcţie a unui canal care le traversează pământurile.
Sâmbătă, aproximativ 15.000 de manifestanţi, în principal fermieri ale căror pământuri se află pe ruta planificată a canalului, s-au adunat de pe întreg cuprinsul ţării în oraşul central Juigalpa.
Manifestanţii au strigat “Spunem NU canalului” şi au fluturat steaguri naţionale în timpul protestului.
Operaţiunile iniţiale pentru construirea Marelui Canal din Nicaragua au fost lansate în decembrie 2014, dar operaţiunile de excavare nu vor începe până în 2016. Se doreşte ca prin acest proiect să se creeze o rută de transport între Oceanul Pacific şi Marea Caraibelor.
Guvernul din Managua a acordat acest proiect masiv, în valoare de 50 de miliarde de dolari, companiei chineze Hong Kong Nicaragua Development (HKND), condusă de miliardarul în telecomunicaţii Wang Jing.
Unii dintre manifestanţii de sâmbătă l-au acuzat pe preşedintele Daniel Ortega că vinde Nicaragua chinezilor.
Unii analişti s-au întrebat cum este posibil ca mai puţin cunoscutul Wang Jing să fi câştigat licitaţia, care îi acordă companiei sale o concesiune pe 100 de ani asupra operării canalului. În plus, transparenţa a fost aproape zero în procesul licitării.
Conform controversatului contract, Wang este scutit de taxele locale şi regulamente comerciale şi i s-au acordat drepturi de angajare şi expropriere de terenuri, conform publicaţiei The Guardian.
Mulţi observatori văd canalul planificat drept cea mai mare amprentă a Chinei în America Latină. Deşi nu este neobişnuit ca firmele şi companiile chineze de stat să finanţeze proiecte de infrastructură în jurul lumii, Wang a declarat într-un interviu cu Reuters în 2014 că acest Canal este o afacere “complet privată”.
Totuşi, situaţia nu este deloc uşoară ţinând cont de faptul că Nicaragua menţine relaţiile diplomatice cu Taiwanul şi nu cu guvernul de la Beijing. Cel puţin la suprafaţă.
Canalul, a cărui finalizare este programată în 2019, este considerat un rival al Canalului Panama şi va traversa Lacul Nicaragua , trecând prin aproximativ 40 de sate.
Dar savanţii şi activiştii sunt nemulţumiţi că Wang a obţinut licitaţia fără o evaluare independentă a impactului asupra mediului. HKND a declarat că a desfăşurat propriile sale evaluări, dar nu s-a grăbit să facă publice acele rapoarte.
Fermierii şi localnicii care trăiesc pe ruta canalului se opun proiectului, susţinând că acesta va afecta viaţa de-a lungul unui coridor lung de 280 km. Există mari temeri în legătură cu siguranţa mangrovelor protejate, a pescăriilor locale dar şi a riscului ca specii potenţial invadatoare vor veni din Caraibe şi Pacific şi vor inunda terenurile mlăştinoase sensibile din Nicaragua.
Mai mult, proiectul este aşteptat să impună mutarea forţată a aproximativ 30.000 de oameni.
Ideea construirii unui astfel de canal prin Nicaragua este veche, încă din secolul al 19-lea. Printre promovatorii americani ai unui astfel de proiect s-au număr şi puternica familie Vanderbilt sau preşedintele Theodore Roosevelt. Dar niciunul dintre planurile anterioare nu s-au materializat, susţine Washington Post.
Unii analişti politici se tem că Beijing-ul urmăreşte prin acest canal să îşi extindă influenţa asupra punctelor cheie ale transporturilor globale. Planurile chineze ridică semne de întrebare cu atât mai mult cu cât regimul comunist chinez şi-a amplificat campania de revendicare a unei mari părţi din Marea Chinei de Sud cu scopul de a-şi consolida influenţa şi prezenţa militară în regiune, punând pe jar atât Statele Unite cât şi alte naţiuni care au interese în regiune.
articol preluat de pe http://www.epochtimes-romania.com



