Barbu Mateescu: Analiza prăbușirii PSD-PNL și ce ne așteaptă la votul din 2028
Cutremurul care schimbă harta politică
Alegerile recente au demonstrat un adevăr crunt pentru partidele tradiționale: „Sistemul” nu mai are controlul absolut asupra minților alegătorilor. Într-o analiză de excepție în cadrul podcastului Comunitatea Liberală 1848, sociologul Barbu Mateescu oferă o radiografie chirurgicală a modului în care electoratul român se transformă radical.
Pentru rubrica „Eu cu cine votez?”, am extras principalele teze ale lui Barbu Mateescu, care ne arată că până în 2028, scena politică ar putea deveni de nerecunoscut.
Urmărește Analiza Completă:
Miezul Problemei: De ce se prăbușesc coloșii PSD și PNL?
Conform analizei lui Barbu Mateescu, ne aflăm în fața unui fenomen de eroziune ireversibilă. Iată punctele cheie care vor defini votul tău în viitorul apropiat:
Eșecul „Sistemului” în fața emoției: Deși PSD și PNL au controlat resursele și televiziunile, nu au reușit să își trimită candidații în turul doi la prezidențiale. Sociologul explică faptul că alegătorul „antisistem” nu caută neapărat soluții economice, ci recunoaștere emoțională și pedepsirea celor care au ignorat nevoile de bază.
Schimbarea generațională: Tinerii care intră acum în bazinul electoral (generația TikTok și noile cohorte de votanți) nu mai au nicio conexiune cu structurile vechi de partid. Aceștia migrează natural către forțe noi (precum Partidul Sens sau POT), care vor crește organic până în 2028.
Scenariul 2032 – Fuziunea Disperării: Mateescu lansează o ipoteză îndrăzneață: pentru a supraviețui, PSD și PNL ar putea fi forțate să fuzioneze sau să facă o alianță permanentă, murind practic împreună ca branduri politice, în timp ce polul suveranist ar putea absorbi structurile locale (primarii).
„Eu cu cine votez?” – Puterea de a înțelege viitorul
Votul nu mai este despre „stânga” sau „dreapta”. Barbu Mateescu ne arată că miza următoarelor cicluri electorale va fi supraviețuirea democrației liberale în fața unui val de furie autentică. Alegătorul USR, cel al partidelor noi sau cel al polului suveranist, toți caută un singur lucru: relevanța.
Concluzie: Dincolo de buletinul de vot
Lecția oferită de Barbu Mateescu este clară: partidele care nu reușesc să comunice dincolo de propria „bulă” și care ignoră realitatea socială a României profunde sunt condamnate la dispariție.
La Uniți Schimbăm, credem că un vot informat înseamnă înțelegerea acestor mecanisme sociologice. Viitorul nu se mai scrie în birourile de partid, ci în modul în care noile generații vor alege să sancționeze aroganța puterii.
Nota Editorială:Acest material reprezintă o sinteză și o interpretare a discuției din podcastul „Comunitatea Liberală 1848”. Platforma Uniți Schimbăm își propune să ofere perspective diverse pentru a ajuta cetățenii să navigheze prin complexitatea peisajului politic românesc. Analiza și structura textului au fost realizate cu sprijinul Gemini AI.
Calendar Ortodox 4 aprilie: Sfinții Iosif Imnograful, Gheorghe din Maleon și Zosima – Modele de sfințenie și cântare
O zi a rugăciunii și a poeziei divine
Ziua de 4 aprilie adună în cununa sa duhovnicească figuri remarcabile ale creștinismului, de la făuritori de imnuri nemuritoare la pustnici care au atins culmile ascezei. Este o zi în care Biserica ne invită să reflectăm la puterea cuvântului sfințit și la profunzimea smereniei. La Uniți Schimbăm, explorăm viețile celor care au transformat suferința în doxologie și singurătatea în comuniune cu Dumnezeu.
Sfinții Zilei: Vieți dedicate Cerului
1. Sfântul Cuvios Iosif Imnograful (816–886) – „Vocea Bisericii”
Născut în Sicilia, Sfântul Iosif a traversat o epocă zbuciumată de invazii și persecuții iconoclate. Este considerat unul dintre cei mai mari creatori de canoane și imnuri ale Bisericii Răsăritene.
Minunea din închisoare: Închis în Creta de către iconoclaști, a primit darul compunerii imnurilor după o viziune a Sfântului Nicolae.
Moștenirea: Se spune că peste două treimi din canoanele cuprinse în cărțile de cult (precum Octoihul) îi aparțin. A transformat teologia în poezie accesibilă sufletului.
2. Sfântul Cuvios Zosima (460–560) – Martorul pocăinței
Sfântul Zosima este cunoscut în întreaga creștinătate pentru întâlnirea sa providențială cu Sfânta Maria Egipteanca.
Smerenia unui bătrân: Deși era un călugăr îmbunătățit de o sută de ani, a plecat în pustiu pentru a găsi pe cineva mai sfânt decât el, învățând de la Maria Egipteanca adevărata măsură a pocăinței.
Momentul culminant: El este cel care a împărtășit-o pe marea sfântă și, ulterior, i-a îngropat trupul cu ajutorul unui leu.
3. Sfântul Cuvios Gheorghe din Maleon (Secolul IX)
Un ascet desăvârșit care a ales viața de mănăstire în detrimentul căsătoriei lumești. A fost binecuvântat cu darul înainte-vederii, prezicându-și propria moarte cu trei ani înainte de a pleca la Domnul.
Alte Pomeniri importante ale zilei:
Sfânta Muceniță Fervuta: O pildă de curaj feminin în fața persecuției persane, care a ales moartea martirică în locul renunțării la credință.
Sfântul Isidor de Sevilla (†636): Unul dintre cei mai învățați oameni ai epocii sale, arhiepiscop care a păstrat tezaurul culturii clasice în slujba Bisericii.
Notă Editorială:
Acest material a fost reactualizat în aprilie 2026 pentru a oferi o structură clară și documentată asupra vieților sfinților prăznuiți, integrând resurse din sinaxarele ortodoxe și suport vizual AI pentru comunitatea Uniți Schimbăm.
Sâmbăta lui Lazăr: Semnificația, minunea învierii și bogăția tradițiilor populare
Introducere: Biruința asupra morții
Sâmbăta lui Lazăr, celebrată cu opt zile înainte de Învierea Domnului, reprezintă un moment crucial în calendarul ortodox. Este ziua în care moartea este învinsă pentru prima dată în mod public, prefigurând marea biruință finală a lui Hristos. Această sărbătoare face trecerea spirituală de la smerenia Postului Mare către intensitatea Săptămânii Patimilor.
Minunea din Betania: „Lazăre, vino afară!”
Evenimentul central al acestei zile este învierea lui Lazăr, prietenul Domnului, care era mort de patru zile. Această minune nu este doar o demonstrație de putere divină, ci și o dovadă a umanității lui Iisus, Care plânge la mormântul prietenului Său.
Prefigurarea Învierii de Obște: Învierea lui Lazăr ne asigură că moartea nu este sfârșitul, ci o trecere.
Legătura cu Floriile: Această minune i-a convins pe mulți să-L primească pe Iisus în Ierusalim cu ramuri de finic, strigând „Osana!”.
Simbolismul Liturgic: În această zi, la Sfânta Liturghie, se cântă „Câți în Hristos v-ați botezat”, amintind de tradiția botezurilor colective din primele secole creștine.
Datini, tradiții și simboluri populare românești
În viziunea populară, Sâmbăta lui Lazăr depășește cadrul strict biblic, împletindu-se cu mituri arhaice ale vegetației și regenerării. Conform studiilor etnografice (S.F. Marian, Ion Ghinoiu), românii cinstesc în această zi amintirea a „trei Lazări”: Lazăr cel sărac din Evanghelie, Lazăr din Betania și personajul mitic Lăzărică (sau Lăzărelul), despre care legenda spune că „a murit de dor de plăcinte”.
Plăcintele lui Lazăr și pomana pentru sărmani
Gospodinele coc în această zi plăcinte pe care le împart săracilor. Gestul are o dublă semnificație: amintește de cumpătarea necesară în fața lăcomiei (pilda bogatului nemilostiv) și servește drept ofrandă pentru ca Lazăr cel sărac să ceară de la Dumnezeu iertarea păcatelor noastre.
Ritualuri de primăvară și fertilitate
Sădirea florilor: Fetele plantează flori în această zi, crezând că le va merge bine și că acestea vor crește frumoase, fiind o zi binecuvântată de Lazăr și Florii.
Aerisirea straielor: În Banat, hainele sunt scoase în curte pentru a fi „aerisite” la soarele de primăvară.
Fermecătorii pentru sănătate: În Transilvania, oglinda și cămașa curată (pentru Florii) sunt puse sub un păr altoit peste noapte, pentru ca răsăritul soarelui să le sfințească, aducând dragoste și sănătate.
Ceremonialul Lăzăriței (Lăzărelul)
În sudul țării se practică un colind ritualic unde o fată, „Lăzărița”, se îmbracă în mireasă și colindă prin sat. Cântecul povestește drama lui Lăzărică: urcarea în copac după frunze pentru oi, căderea, moartea și scalda rituală în lapte dulce, urmată de prefacerea eroului în flori – simbol al învierii naturii.
Interdicții și credințe despre morți
În această zi se crede că toți morții așteaptă la poarta raiului. De aceea:
Nu se toarce: Există credința că torsul „îmbălează” morții sau le dă bale la poarta raiului.
Plantele oarbe: În unele părți ale Munteniei nu se plantează nimic în săptămâna Floriilor, crezându-se că acei pomi vor face doar flori, fără fructe.
Cuvântul Părintelui Constantin Necula
Concluzie: O punte între lumi
Sâmbăta lui Lazăr este o sărbătoare a contrastelor: între plânsul lui Iisus și bucuria învierii, între moartea de „dor de plăcinte” a personajului popular și viața veșnică promisă de Hristos. Este o zi care ne pregătește sufletește pentru drumul Crucii și lumina Paștelui.
Notă editorială:Acest material unifică și actualizează resursele documentare ale platformei noastre privind semnificația religioasă (ro.orthodoxwiki.org; www.bibliaortodoxa.ro; doxologia.ro și tradițiile populare ale Sâmbetei lui Lazăr, bazându-se pe textele etnografice ale lui S.F. Marian și Ion Ghinoiu.
Afacerea Pfizer: Cum ne costă tăcerea lui Alexandru Rafila 400 de milioane de euro
Factura incompetenței
În timp ce sistemul medical românesc se zbate în lipsuri cronice, o decizie administrativă bizară de la vârful Ministerului Sănătății riscă să ardă o gaură uriașă în bugetul țării. Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, aduce acuzații grave actualului deținător al portofoliului, Alexandru Rafila: refuzul de a negocia cu Pfizer reducerea numărului de doze de vaccin COVID-19 va costa România suplimentar 400 de milioane de euro.
Pentru rubrica „Eu cu cine votez?”, analizăm astăzi diferența dintre „politica de imagine” și responsabilitatea reală față de banii publici.
O negociere ignorată
Conform datelor furnizate de USR, Comisia Europeană a oferit statelor membre posibilitatea de a renegocia contractele cu Pfizer, având în vedere că cererea pentru vaccinuri a scăzut drastic. Majoritatea statelor europene au profitat de acest moment pentru a tăia costurile. România, prin Ministerul Sănătății condus de Alexandru Rafila, a ales însă calea pasivității.
De ce este acest lucru o problemă de vot?
Iresponsabilitate bugetară: 400 de milioane de euro înseamnă construcția a cel puțin două spitale regionale noi sau dotarea completă a zeci de unități de primiri urgențe.
Lipsa de transparență: De ce a refuzat ministerul să semneze amendamentul de reducere a dozelor? Tăcerea autorităților în fața unei pagube de asemenea proporții este un semnal de alarmă pentru orice alegător.
Double standard: În timp ce se vorbește despre „austeritate” și tăieri de salarii sau investiții, statul român acceptă să plătească pentru produse pe care știe clar că le va distruge, deoarece au expirat sau vor expira nefolosite.
„Eu cu cine votez?” – Lecția responsabilității
Când mergem la urne, nu votăm doar „ideologii”, ci manageri de bugete uriașe. Cazul prezentat de Vlad Voiculescu nu este doar o dispută politică între USR și PSD, ci o radiografie a modului în care se pierd banii noștri.
Un ministru care „uită” sau „refuză” să protejeze patrimoniul statului într-o negociere comercială internațională arată o deconectare totală de interesele cetățeanului care îi plătește salariul.
Concluzie: Cine plătește nota de plată?
Nota de plată de 400 de milioane de euro nu va fi achitată de Alexandru Rafila, ci de fiecare plătitor de taxe din România. Înainte de a ștampila buletinul de vot, trebuie să ne întrebăm: ne mai permitem administratori care tratează sutele de milioane de euro ca pe niște simple cifre într-un tabel uitat?
Nota Editorială:Acest material face parte din rubrica „Eu cu cine votez?”, un demers al platformei Uniți Schimbăm pentru responsabilizarea clasei politice. Informațiile se bazează pe declarațiile publice ale reprezentanților USR și pe situația contractelor de achiziție de vaccinuri la nivel european. Adaptarea textului a fost realizată cu ajutorul Gemini AI.
Într-o lume care celebrează adesea zgomotul și afirmarea de sine, figura Sfântului Cuvios Tit, pomenit în fiecare an la data de 2 aprilie, ne oferă o lecție contrastantă și necesară: puterea tăcută a smereniei. Trăitor în secolul al IX-lea, în plină criză iconoclastă – o perioadă de fractură socială și religioasă profundă – Sfântul Tit a demonstrat că adevărata rezistență nu vine din conflict, ci din integritatea interioară și din refuzul de a compromite valorile fundamentale.
Republicăm astăzi textul sinaxarului dedicat acestui „stâlp al Ortodoxiei”, invitându-vă să reflectați la modul în care disciplina personală și blândețea pot deveni, în timp, forțe capabile să facă minuni și să schimbe comunități întregi.
În această lună, în ziua a doua, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Tit, făcătorul de minuni.
Acest fericit şi sfânt părinte al nostru Tit, iubind pe Hristos din tânăra vârstă, şi lepădându-se de lume, a mers la o mânăstire de obşte, şi atâta s-a supus pe sine smereniei şi ascultării, încât nu numai pe ceilalţi fraţi ai mânăstirii aceleia i-a întrecut, ci şi pe tot omul. Făcindu-se păstor oilor celor cuvântătoare ale lui Hristos, avea atâta blîndeţe şi dragoste şi milosârdie ca nimeni altul; şi s-a păzit curat şi la trup si la suflet din copilărie, ca un inger al lui Dumnezeu. Drept aceea şi mare făcător de minuni făcându-se, către Domnul s-a mutat, lăsând ca un stâlp însufleţit şi icoană adevărată, faptele cele bune ale sale, şi ucenicii, şi pe cei ce au pustnicit împreună cu dinsul.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici şi fraţi buni, Amfian şi Edesie.
Aceşti sfinţi au trăit pe vremea împăratului Maximian, fraţi din maică, din pămintul Lidiei. Mergînd ei la Berit, şi de mucenicul Pamfil fiind invăţaţi în dreapta credinţă, au stat înaintea stăpînitorului Urban. Şi propovăduind Amfian, în privelişte, pe Hristos Dumnezeu, a fost bătut peste obraz şi călcat de picioarele ostaşilor, apoi ungându-i picioarele cu untdelemn le ardeau cu foc, şi mai în urmă l-au spînzurat; aşa încât se vedea sfântul cu totul umflat, coastele fiindu-i zdrobite de multele lovituri ale picioarelor ostaşilor, iar carnea de pe picioare arsă de foc. Dar rămânând în credinţa şi mărturisirea lui Hristos, a fost aruncat in adâncurile mării şi acolo s-a săvârşit; iar Edesie, la Alexandria cea din Egipt, fiind judecat a se necăji la minele de aramă. Şi văzând pe guvernatorul Ieroclis că chinuieşte pe creştini, necruţîndu-se pe sine, cu însăşi mâna sa, a bătut pe acel stăpînitor, şi pentru aceasta la multe chinuri a fost dat. Şi fiind aruncat în mare, s-a săvârşit şi a luat cununa muceniciei.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Policarp.
Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Teodosia din Tir.
Odată, în vremea persecuţiei împotriva creştinilor care dura deja de cinci ani, Sf. Teodosia în vârstă de 17 ani a vizitat prizonierii creştini condamnaţi în Pretoriumul din Cezareea, Palestina. Erau Sfintele Paşti şi mucenicii vorbeau despre Împărăţia lui Dumnezeu. Sf. Teodosia i-a rugat să o pomenească şi pe ea când vor ajunge în faţa lui Dumnezeu.
Soldaţii au prins-o şi au dus-o în faţa lui Urban, guvernatorul, spunînd că acea fecioară se închina în faţa prizonierilor. Acesta i-a cerut să jertfească la idoli dar a refuzat, mărturisindu-şi credinţa în Hristos.
Apoi au torturat-o îngrozitor, rupîndu-i carnea cu cârlige de fier până i s-au văzut oasele.
Muceniţa a răbdat în tăcere şi cu zâmbetul pe faţă chinurile şi când guvernatorul i-a cerut din nou să sacrifice la idoli iar ea i-a răspuns: “Nebunule, mi s-a dăruit să fiu în rândul mucenicilor“. Apoi i-au pus o piatră de gât şi a fost aruncată în mare dar au salvat-o îngerii. Din nou au prins-o şi a fost dată să o sfâşie fiarele sălbatice dar acestea nu s-au atins de ea. În final călăii i-au tăiat capul.
Noaptea, Sf. Teodosia a apărut părinţilor ei care au încercat să o convingă să nu se sacrifice pentru Hristos. Era îmbrăcată într-o haină strălucitoare, cu o cunună pe cap şi o cruce strălucitoare de aur în mână, spunîndu-le: “Priviţi gloria de care aţi vrut să mă lipsiţi!”
Sf. Muceniţă Teodosia din Tir a îndurat mucenicie în anul 307. Ea mai este prăznuită şi în 29 mai, zi în care i s-au mutat sfintele moaşte la Constantinopol şi apoi la Veneţia.
Tot în această zi, pomenirea sfîntului Grigorie cel ce în sânul Nicomidiei a sihăstrit, la anul 1240, şi care cu pace s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Moștenirea sfinților ca busolă morală
Moștenirea Sfântului Tit nu constă doar în minunile săvârșite, ci mai ales în „icoana adevărată” a faptelor sale pe care a lăsat-o ucenicilor. Într-un secol marcat de persecuții împotriva sfintelor icoane, el însuși a devenit o icoană vie prin curățenie și dragoste.
Pentru noi, la Uniți Schimbăm, acest model este unul de o actualitate izbitoare. Schimbarea autentică a societății începe cu această „păstorie a oilor cuvântătoare” – adică prin responsabilitatea față de cei din jur, prin milosârdie și prin puterea exemplului personal care rămâne, peste veacuri, ca un „stâlp însuflețit”.
Sfântul Cuvios Ioan Scărarul și Sfânta Cuvioasă Euvula, mama Sfântului Pantelimon.Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași)
Sfântul Cuvios Ioan Scărarul și Sfânta Cuvioasă Euvula, mama Sf. Pantelimon. Prăznuirea lor în Biserica Ortodoxă se face pe 30 martie – Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro
Calendarul creștin-ortodox ne propune astăzi o incursiune în profunzimile spiritului uman, marcând trecerea unor figuri care au ales calea aspră a desăvârșirii. Deși centrală este figura Sfântului Ioan Scărarul, a cărui metodă de urcuș duhovnicesc a modelat milenii de cultură europeană, Sinaxarul zilei de 30 martie ne oferă un tablou complet al sfințeniei, incluzând voci profetice și modele de educație creștină.
Vă prezentăm mai jos textul integral al zilei, așa cum este păstrat în tradiția bisericii, ca un exercițiu de memorie și repere morale pentru comunitatea noastră.
Sinaxarul zilei de 30 martie
În această lună, în ziua a treizecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan, cel ce a scris Scara (579 – 649).
Acest sfânt, pe când era în vârstă de şaisprezece ani, ajunsese, din pricina iscusinţei sale la minte, foarte învăţat în toată ştiinţa de pe vremea lui. Voind să se aducă pe sine jertfă preasfinţită lui Dumnezeu, s-a dus la Muntele Sinai, unde s-a făcut monah şi a petrecut în ascultare. Mai târziu, când a ajuns la vârsta de nouăsprezece ani, pornind de acolo, s-a dus la un loc de sihăstrie care se găsea la depărtare de cinci leghe de mănăstire, unde s-a hotărât să pună început luptelor sale înalte pentru virtute. Locul acesta se numea Tolas; şi a petrecut aici patruzeci de ani în dragoste fierbinte şi înflăcărat de dogoarea iubirii dumnezeieşti. Se hrănea cu toate acele lucruri care sunt îngăduite, fără de prihană, vieţii sihăstreşti, dar gusta din toate numai câte puţin şi niciodată nu se sătura, iar cu aceasta, după câte se pare, frângea cu multă înţelepciune orice fel de mândrie care îi răsărea în suflet. Dar cine este în stare să povestească în cuvinte izvorul cel îmbelşugat al lacrimilor aceluia? Nu se deda somnului decât în măsura în care privegherea prea îndelungată nu trebuia să-i nimicească starea minţii lui. Iar calea vieţii lui era rugăciunea cea neîncetată şi dragostea cea neasemănată faţă de Dumnezeu.
Osârduindu-se deci în toată virtutea şi ducând viaţă îmbelşugată, el s-a învrednicit de nenumărate mari vedenii. Pe când se afla odată în chilia lui şi un ucenic al lui dormea într-un loc îndepărtat sub o stâncă mare, care era gata să cadă şi să-l zdrobească, cunoscând acest lucru prin Duhul Sfânt, a smuls pe ucenicul lui din primejdia care-l pândea, arătându-i-se în somn şi făcându-l să se ridice din locul acela în care peste puţin timp ar fi avut să moară. Deci, ajungând pe culmea virtuţilor şi conducând vreme îndelungată ca egumen mănăstirea din Sfântul Munte Sinai, a părăsit apoi viaţa aceasta trecătoare, mutându-se la viaţa cea veşnică, după ce mai înainte a alcătuit cartea aceea plină de înălţări duhovniceşti şi dumnezeieşti, care se numeşte Scara.
Icoana Scării Raiului (Mănăstirea Sf. Ecaterina, Peninsula Sinai, Egipt) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Tot în această zi, pomenirea sfântului prooroc Ioad.
Acest sfânt, pe care l-a lovit leul şi a murit, când a mustrat pe Ieroboam pentru juninci, era de fel din tribul Iuda. Dumnezeu îi poruncise să se ducã la Ieroboam să-l mustre şi să nu mănânce nici pâine şi nici apă să bea, ci să se întoarcă de acolo degrabă. Găsind pe Ieroboam aducând jertfe, l-a chemat şi i-a zis: “Acestea grăieşte Domnul: Iată se naşte un fiu în casa lui Iuda; numele lui este Iosia şi va jertfi asupra ta pe preoţii înălţimilor acestora“. Şi Ieroboam a întins mâna ca să-l prindă; dar mâna lui s-a uscat. Dar rugându-se, mâna i s-a vindecat ca şi mai înainte. Şi pe când Ioad se întorcea, a fost amăgit de către un prooroc mincinos, care se numea Emvis şi a mâncat pâine împreună cu dânsul, călcând porunca Domnului. Deci, pentru această neascultare, Dumnezeu a îngăduit ca Ioad să fie ucis de un leu, dar să nu fie mâncat de acesta. Şi murind, a fost înmormântat în Betel, lângă cel ce l-a amăgit pe el.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan cel ce s-a nevoit într-o fântână.
Un alt trăitor în asceză și liniște în zona Sinaiului, care prin viața sa smerită a devenit pildă contemporanilor săi, mutându-se cu pace la Domnul.
Tot în această zi, pomenirea sfintei Euvula, maica sfântului Pantelimon, care în pace s-a săvârşit († cca 303).
Sfânta Cuvioasă Euvula, mama Sfântului Pantelimon – foto preluat de pe doxologia.ro
Cinstită pe 30 martie, Sfânta Cuvioasă Euvula a adormit întru Domnul pe 30 martie, în jurul anului 303, în Nicomidia, cu puțin timp înaintea unei persecuții pe scară largă a creștinilor inițiate de împăratul Dioclețian. Ea și fiul său, Marele Mucenic Pantelimon (27 iulie), au suferit în acea vreme. Această femeie binecuvântată a fost una virtuoasă, care era “cununa bărbatului ei” (Proverbele 12:4) și “o mamă veselă în mijlocul copiilor ei” (Psalmii 113:9).
Sfânta Euboula s-a născut într-o familie creștină și a fost crescută conform tradiției ortodoxe. S-a măritat cu un păgân pe nume Eustorgios. Părinții ei sperau că, în acest fel, va împlini cuvintele Apostolului: “Căci bărbatul necredincios este sfinţit prin nevasta credincioasă şi nevasta necredincioasă este sfinţită prin fratele său” (1 Corinteni 7:14). Așadar, în căsătoria lor, aceștia au fost uniți în trup și, totuși, separați în spirit. Soțul Sfintei era sârguincios în oferirea de sacrificii idolilor păgâni, dar aceasta oferea un sacrificiu de laudă și mulțumire adevăratului Dumnezeu în fiecare ceas. Când ea a conceput mult așteptatul fruct al căsătoriei în pântecul său, i-a dat mulțumire lui Dumnezeu, iar dragostea lui Dumnezeu a fost multiplicată datorită virtuții sale, și aceasta s-a rugat Lui zi și noapte.
Prevăzând că va pleca curând din această viață trecătoare, Sfânta Euboula s-a străduit să-și dedice fiul lui Dumnezeu. Când s-a născut copilul, soțul Sfintei l-a numit Pantaleon, adică “asemeni unui leu”, sperând că băiatul său va deveni un mare războinic.
Sfânta Euboula și-a crescut fiul în pietate, învățându-l, cât a putut, deaspre adevăratul Dumnezeu. După trecerea câtorva ani, Sfânta a fost pe patul de moarte, și i-a dat fiului său instrucțiunile ei finale. L-a sărutat și l-a binecuvântat, a plâns și a rostit aceste cuvinte, “Copile, iubitul meu copil, iată, acum plec spre mormânt în trup, dar nu voi fi separată de tine în sufletul meu. Te implor, lumina mea, nu lăsa nimic din această lume să te separe de dragostea lui Dumnezeu, înalță-ți ochii spre ceruri, uită-te numai la Dumnezeu, amintește-ți ochiul său atotvăzător și caută ajutor de la El. Fă asemeni Lui de-a lungul vieții tale. El este milostiv, generos și iubitor al omenirii, așa că și tu poți ajunge să ai o inimă compasionata și să arăți milă în toate zilele vieții tale și sârguință mai mult decât orice altceva”.
În decursul acestei cuvântări, Euboula a vărsat multe lacrimi, a fost plină de slavă și a început să proroceasca. Ea a spus, “Văd cu ochii mei spirituali că va fi o persecuție cruntă a bisericii. Dar văd că marele nostru Dumnezeu prin tine, fiul meu, va rușina și umili diavolul răuvoitor. Tu ești ca un leu împotriva însuși diavolului, și-l vei face să urle în numele Domnului nostru Iisus Hristos. Oh, ce onoare mi-a încredințat Domnul! Cum se face că voi numită mama Marelui Mucenic? Iată, deja vin îngerii strălucitori și îmi cheamă sufletul către Stăpânul meu. Din tinerețe L-am iubit și am păstrat poruncile Sale”.
După moartea mamei sale, tânărul a crescut și s-a întărit în spirit. Prin grația lui Dumnezeu, rugăciunile mamei lui l-au protejat. Amintindu-și cuvintele mamei sale că va fi întotdeauna ca un leu, Pantelimon s-a străduit să ducă o viață dreaptă. A fost modest, umil, supus și muncitor. Dumnezeu l-a condus, în cele din urmă, la un părinte, un preot, numit Ermolai. Când acesta a început să-l învețe despre Domnul nostru Iisus Hristos, inima tânărului a tresăltat de bucurie, auzind de la el vorbele maicii sale.
La botezul său, clarvăzătorul părinte l-a numit Pantelimon, cu semnificația “Întru totul milostiv”. După primirea sfântului botez și împărtășirea Sfintelor Taine ale lui Hristos, Sfântul Pantelimon a mai rămas cu Ermolai șapte zile, primind apa dătătoare de viață a cuvintelor sale ca dintr-o fântână, îmbogățindu-și sufletul cu fructificare spirituală.
Tot în această zi, pomenirea sfântului Ioan, patriarhul Ierusalimului, care în pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Zaharia cel nou, care a mărturisit în Corint, la anul 1684, şi care prin sabie s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Parcurgerea acestor rânduri ne reamintește că istoria nu este formată doar din mari bătălii politice, ci și din victorii interioare, adesea nevăzute. Fie că vorbim despre rigoarea Sfântului Ioan Scărarul sau despre blândețea Sfintei Eubula, aceste modele ne îndeamnă pe toți, cei care ne dorim o schimbare în bine a societății, să începem cu propria noastră „scară” a valorilor.
Legea Femicidului: Între Protecția Necesară și Riscul Discriminării Juridice
În spatele unanimității politice cu care a fost votată Legea Femicidului, se ascund dileme juridice profunde care riscă să submineze principiul egalității tuturor cetățenilor în fața legii. „Vă Vedem” analizează astăzi, printr-o opinie semnată de [Nume Autor], miza fragilă dintre nevoia urgentă de protecție a victimelor și integritatea statului de drept.
„DIN NOU DESPRE FEMICID
Apropo de legea femicidului și de lăudabila cvasiunanimitate cu care a fost votată, îmi mențin o anumită rezervă până când va fi disponibilă forma finală.
Pentru că o lege care să combată fenomenul violenței domestice care are ca victime predilecte femeile și copiii e un lucru și e clar din statistici că situația din România impune un pachet consistent de măsuri, deopotrivă punitive și preventive (cu mențiunea totuși că violența domestică față de copii afectează sistematic și băieții, nu doar fetițele și că, e drept că mult mai rar, există violență domestică sistematică fizică și psihică și asupra bărbaților).
Dar o lege care se incrimineze uciderea și tentativa de ucidere a femeilor și fetelor în general, indiferent în ce condiții și de către cine, separat, așa cum susținea cu seninătate reprezentanta unui ONG care a lucrat la redactarea proiectului, ar fi greșită din punct de vedere juridic. Pentru că după ce epoca luminilor și școala dreptului natural, împreună cu generații de activism civic și politic care au construit democrația liberală și statul de drept, au reușit cu mare greutate să impună principiul egalității tuturor oamenilor în fața legii, intrarea în vigoare acum a unei legi care să valorizeze separat viața membrelor sexului feminin de viața membrilor sexului masculin, ca și cum viața unora ar fi mai importantă decât a celorlalți și dreptul fundamental la viață al unora mai justificat decât al altora, ar însemna un regres și poate chiar o deschidere a cutiei Pandorei, servind de precedent și altor discriminări viitoare, mult mai nocive decât aceasta.”
Analiza autorului ne pune în față o oglindă necesară: legislația nu trebuie să devină un instrument de fragmentare a drepturilor omului. În timp ce susținem fără rezerve pedepsirea drastică a violenței domestice și a crimelor bazate pe ură de gen, avertizăm asupra pericolului ierarhizării valorii vieții.
Adevăratul succes al unei legi nu stă în „cvasiunanimitate” politică, ci în capacitatea ei de a proteja vulnerabilitatea umană fără a sacrifica egalitatea universală. Vă vedem pe cei care, din dorința de capital politic rapid, riscați să creați precedente juridice periculoase pentru democrația liberală.
Semnat: Alexandru Cristian Surcel
Contribuție editorială: Echipa Uniți Schimbăm & Gemini AI
#Tineriada. Rezistăm şi nu cedăm în faţa corupţiei şi a hoţiei. Ne organizăm, ne solidarizăm, pentru că doar #uniţischimbăm! Together we stand, divided we fall
Forum #Rezistăm. Uniţi schimbăm
28 februarie 2017
Descrierea forumului. Obiective. Informaţii despre iniţiatoare
Descrierea forumului
Am creat acest forum ca suport în efortul de organizare aferent mişcărilor de stradă din toată ţara şi din diaspora, declanşate de abuzurile şi sfidarea guvernului Grindeanu la adresa poporului român.
Ideea forumului a venit în urma unui “brainstorming” cu doi tineri implicaţi activ în protestele anti-guvernamentale, atât în stradă, cât şi online, pe care i-am cunoscut cu ocazia acestor proteste.
Forumul #Rezistăm. Uniţi schimbăm este expresia necesităţii de a strânge laolaltă toate iniţiativele cetăţeneşti, toate ideile şi acţiunile prezente şi viitoare, de a crea premisele unei reale colaborări între grupurile formale şi informale create în urma mişcărilor de stradă
Este vital să ne reunim forţele şi să avem un loc unde să găsim informaţiile necesare luptei noastre pentru schimbarea României în bine, o Românie condusă de oameni curaţi şi competenţi. Sper ca acest forum să devină acel loc, o agora a rezistenţei noastre anti-corupţie, la care vă invit să participaţi. Vă mulţumesc anticipat pentru contribuţiile voastre!
1. Informare – colectăm aici ştiri importante privitoare la activitatea guvernului, a parlamentului şi a altor instituţii răspunzătoare de soarta ţării
2. Documentare şi cercetare – ne documentăm, investigăm, facem anchete jurnalistice şi civice, legate de legislaţie, de activităţile instituţiilor statului, de cazuri de corupţie, abuz, de decizii ale autorităţilor publice etc. etc.
3. Alcătuire de baze de date utile pentru organizare şi pentru acţiuni ulterioare
- informaţii de contact: instituţii publice, oficiali, administraţie centrală şi locală, organizaţii internaţionale etc.
- liste cu grupuri formale şi informale, ONG-uri – de contactat, de ţinut legătura cu ele; colaborare şi asistenţă reciprocă
4. Organizare şi colaborare pentru:
- formarea unei coaliţii civice, alcătuită din grupuri şi organizaţii formale şi informale
- un manifest comun #Rezist
- proteste şi mitinguri
- conferinţe şi workshopuri
- acţiune pe diverse planuri pentru contracararea corupţiei şi abuzurilor
- reacţie la abuzurile autorităţilor statului
Tot pe scurt: de ani de zile activez civic (şi politic, din când în când) pentru o reală schimbare în societatea românească: scriu, traduc şi corectez articole, fac documentare şi cercetare, particip la proteste, organizez evenimente, mă ocup de PR şi comunicare, moderez şi administrez forumuri, grupuri de lucru, site-uri, bloguri, pagini pe reţele de socializare etc. Cauzele pentru care lupt şi mă implic cu predilecţie ţin de drepturile omului, mediu, patrimoniu cultural, reformarea clasei politice şi a sistemului electoral.
Câteva proiecte, dintre cele multe în care sunt implicată:
Sper ca acest forum să-şi atingă scopul şi să beneficiez, din nou, de ajutorul şi de implicarea voastră, oameni frumoşi care luptaţi pentru o Românie mai bună!
Together we stand, divided we fall
Cristina Elena Andrei
____________
Înscrie-te şi contribuie la acest forum şi la dezvoltarea comunităţii noastre. Intră pe pagina de mai jos, şi caută butonul de înregistrare în dreapta sus: Forum #Rezistăm. Uniţi schimbăm
Uniţi Schimbăm!
foto – facebook.com/basarabiapamantromanesc
articol – cersipamantromanesc.wordpress.com
21 noiembrie 2014
Costurile reunificării – investiție în creșterea economică a statului REÎNTREGIT
Se aniversează acum 25 de ani de când s-a prăbușit Zidul Berlinului care despărțea cele două Germanii; cu tristețe vedem că, în tot acest timp nu a secat Prutul, ci, uneori, parcă dimpotrivă.
Au apărut în spațiul public tot soiul de remarci și analize referitoare la eventualul proces al reunificării.
Acest subiect a devenit unul important în dezbaterile din România și a apărut ca subiect în Republica Moldova.
Fundația Universitară a Mării Negre (FUMN) a fost printre promotorii săi și utilizând metodologia germană, a estimat pentru prima oară costurile reunificării dintre România și Republica Moldova.
Tot FUMN a fost prima care a arătat, apelând tot la modelul german că aceste costuri sunt de fapt investiții foarte profitabile în propriul nostru viitor; anticipând cvasi-stagnarea, Fundația Universitară a Mării Negre a arătat că numai reunificarea poate fi motorul care să ne aducă o creștere de 5% anual, pentru a reduce decalajele istorice față de Europa Occidentală, arătand totodata într-un studiu publicat în luna iunie 2014, că, încet, dar sigur, România va deveni, în cel mult 2 ani, primul partener comercial al Republicii Moldova.
Și iată că evenimentul s-a produs: România este într-adevăr astăzi, cel mai mare partener comercial al Republicii Moldova, cu schimburi comerciale de 921 milioane de dolari în primele nouă luni ale acestui an.
Rusia, cu care mica republică are schimburi comerciale de 830 de milioane de dolari la nouă luni, este pe locul 2.
Mai mult, de astăzi se mai adeverește încă una din previziunile FUMN care spunea că decalajul între PIB/capita în cele două țări (acum un an era la un raport de 4/1) se va adânci, îngreunând procesul de reunificare. Astăzi, având datele la 9 luni, PIB/capita în România este de 10160 USD, iar în Republica Moldova de 2175 USD (raportul a ajuns deja 5 la 1).
Poate elitele politice și populațiile de pe cele două maluri ale Prutului se vor trezi înainte de a fi prea târziu.
În ritmul actual, decalajele dintre cele două maluri cresc, iar prețul neunificării devine tot mai greu de plătit pentru populația din Republica Moldova, indiferent de naționalitate sau convingeri politice. Aceasta este o judecată de realitate, de constatare, nu o evaluare politică!
Spre aducere aminte, republicăm studiul nostru, adăugând și anexa de lucru în baza căreia am obținut estimările respective.
Problematica
Din capul locului precizăm că, pe glob, existau sau există câteva situații particulare care ar putea să permită o evoluție unionistă:
• În primul rând, existența până în 1990 a două state germane, fapt care a condus la reunificarea istorică a Germaniei din 1990, singurul fapt istoric consumat și care se află la o distanță temporală suficientă pentru a permite o analiză corectă și cuprinzătoare a fenomenului economic asociat reunificării;
• În al doilea rând, există situația celor două state coreene, Republica Coreea și Republica Populară Democrată Coreeană (sau Coreea de Sud și Coreea de Nord);
• În al treilea rând, potențial unionist prezintă și cele două state chinezești, Republica China (Taiwan), respective Republica Populară Chineză;
• În fine, există două state românești, România și Republica Moldova (fosta provincie istorică românească Basarabia, ocupată și inclusă în imperiul țarist și apoi în imperiul sovietic ca fiind o republică sovietică socialistă).
Din punctul de vedere al analizei noastre punctuale, prezintă importanță numai primele două situații, pentru că cea de a treia nu are atașată o problematică economică atât de complexă (datorită forței indubitabile pe care economia chineză o afișează și care tinde să egaleze performanțele mult mai micii surate insulare); în plus, Republica Populară Chineză a cunoscut deja precedentul reunificării cu Hong Kong în 1999 și realizarea conceptului „o țară, două sisteme”.
Din punct de vedere metodologic, cazul german și cel coreean sunt mult mai relevante pentru analiza procesului de reunificare a celor două state românești din următoarele motive:
• Și în cazul german, și în cel coreean, și în cel românesc se pune în discuție reunificarea unei țări mai mari și mai puternice cu o țară sensibil mai mică având, în același timp, un handicap economic. E mai puțin populată și mai puțin conectată la lumea prosperă a Occidentului capitalist;
• În toate cele trei cazuri vorbim despre un cost financiar/economic mare, cu impact la scară istorică, care trebuie asumat de către țara mai mare, mai populată, mai puternică și mai prosperă;
• În toate cele trei cazuri vorbim despre procese istorice de neevitat și care trebuie „programate” și „conduse” cu înțelepciune, pentru a evita costuri inutile ca și pentru a maximiza profitul unei astfel de întreprinderi.
• În aceste trei cazuri este ușor de observat un cost evident, deși implicit, al întârzierii momentului real al reunificării, plătit de către popoarele respective.
Reunificarea Germaniei – studiu de caz
În 1990, Germania de Vest (Republica Federală Germania-RFG) avea o populație de peste 62 milioane de locuitori, iar Germania de Est (Republica Democrată Germană-RDG) o populație de 4 ori mai mică, adică 16 milioane de locuitori. PIB-ul pe locuitor era de aprox. 20 000 USD în Vest și de 10 000 USD în Est, adică un raport de 1:2 în favoarea vestului în valori nominale și probabil între 1:3 și 2:5 în valori PPP (la paritatea puterii de cumpărare).
Se estimează că în primii 20 de ani după reunificare (până în 2010) s-au investit aprox. 2000 miliarde USD, adică aproximativ un PIB mediu al Germaniei din decada 1990-2000.
Rezultatele sunt uimitoare:
• PIB-ul Germaniei s-a dublat în perioada 1990-2010: de la 1800 miliarde USD în 1991 la 3400 miliarde în 2012, în dolari 2012 și la paritatea puterii de cumpărare (PPP) ;
• PIB-ul pe locuitor a crescut de mai bine de 2 ori: de la 20000 USD în 1991 la 40000 USD în 2012 și la 43000 USD în 2013, în dolari 2012 și la paritatea puterii de cumpărare (PPP);
• În privința PIB-lui pe locuitor, trebuie observat că, numai pentru 4 ani în perioada 1990-2010 Germania a fost depășită de una din celelalte 3 mari economii europene (Franța, Italia, Marea Britanie), ceea ce în perioada 1949-1990 s-a întâmplat de 27 de ori (Figura 1) :
• Evoluția indicelui bursei de la Frankfurt, DAX, este uluitoare în această perioadă, crescând de 6 ori, la 9300 astăzi – începutul lui decembrie 2013.
În ceea ce privește PIB/locuitor, pe datele disponibile din 2008, se observă că, în continuare rămân diferențe semnificative între est și vest, dar raportul global este de 2:3.
Pentru acuratețea înțelegerii contextului trebuie să avem în vedere următoarele:
Costul global al reunificării, de aproximativ 2000 miliarde USD, distribuit pe parcursul a 20 de ani, a vizat trei mari categorii de cheltuieli:
• Investiții în infrastructura de transport, de energie și alte utilități, precum și alte lucrări publice;
• Cheltuieli cu menținerea și ridicarea standardului de viață: pensii, ajutoare sociale, alocații etc.
• Cheltuieli pentru realizarea unificării monetare și alte cheltuieli asociate.
Aproximativ 20% din cele 2000 miliarde au fost investiții realizate de sectorul privat, din fonduri private. Se estimează că până la 20% din cele 2000 miliarde reprezintă cheltuieli eronate (suprainvestire sau alocări exagerate).
În concluzie, putem spune că Germania a cheltuit din bani publici cam două treimi dintr-un PIB mediu (adică veniturile sale bugetare pe 2 ani) pentru reunificare, rezultatul fiind spectaculos: dublarea PIB-ului, dublarea PIB-ului pe locuitor, cucerirea și întărirea poziției de lider al grupului marilor economii europene, cucerirea și întărirea poziției de lider economic al întregii Uniuni Europene, creșterea cifrei de afaceri a companiilor listate la bursă cu 4900 miliarde USD în 20 de ani, creșterea de 6 ori a indicelui bursier.
Practic, o Germanie mai mare a redevenit o mare putere la nivel global. Influența și importanța pieței germane au crescut, plasând țara cu mult înaintea Franței, Marii Britanii și Italiei (până în 1990 erau în aceeași ligă, având dimensiuni economice comparabile); practic, pentru orice companie globală (în special pentru primele 5000 de companii globale), Germania a devenit o prezență obligatorie, singura piață europeană de unde nimeni relevant nu poate lipsi.
Nu în ultimul rând, cifrele indică faptul că marele câștigător al reunificării Germaniei este, fără îndoială, în primul rând economia landurilor vestice; desigur, landurile estice au crescut enorm, dar beneficiile principale au fost culese de marile companii, aflate preponderent în vestul Germaniei.
Reunificarea României – obiectivul unei generații
Din anul 1990 existau, din punct de vedere formal, două state românești, România și Republica Moldova. Atunci când Republica Sovietică Socialistă Moldova devenea Republica Moldova, câștigându-și formal independența față de vechea putere colonială rusească și apoi sovietică, PIB-ul noii entități era de 3,5 miliarde USD, cu un PIB/capita de puțin sub 1000 USD (972) și cu o populație de 3,7 milioane locuitori.
Tot atunci, în 1990, România avea un PIB de aproape 40 miliarde USD, cu un PIB/capita de 1650 USD și o populație de 23 milioane locuitori.Practic, performanța economică a României (PIB/capita) se afla la 150% față de cea a celuilalt stat românesc.
Evoluțiile economice, determinate în această regiune de către cele politice, au făcut ca România să ajungă la un PIB de aprox. 180 miliarde USD astăzi, având o populație de 21 milioane de locuitori cu un PIB/capita de puțin peste 8000 USD.
Tot astăzi, Republica Moldova a atins un PIB de 7,3 miliarde USD, având o populație de 3,5 milioane locuitori și un indicator PIB/capita de 2000 USD.
Referindu-ne la paritatea puterii de cumpărare, PIB/capita în Romania, respectiv în Republica Moldova sunt cam în același raport, adică 16 000 USD la 4000 USD (cifre Banca Mondiala 2012).
În fapt, raportul dintre performanța economică a României și a Republicii Moldova a crescut în 20 de ani de la 1,5:1 la 4:1, adică, mai pe românește, Republica Moldova „merge” cu jumătate din viteză cu care merge România; problema este că accelerațiile sunt diferite și că acest raport dintre cele două performanțe economice crește.
O concluzie importantă a experienței germane de reunificare este aceea că reunificarea are un cost determinat de către trei factori:
- mărimea PIB-ului țării „puternice”;
- diferența de performanță economică de acoperit (PIB/capita).
Prognozele indică, la paritatea puterii de cumpărare, PPP, că în 2018 Republica Moldova va avea un PIB de 16 miliarde USD, iar România unul de 360 miliarde USD, adică un PIB/capita de 4600 USD în Moldova și unul de 18 000 USD în România. Dar în 20 de ani, în ipoteza menținerii actualei poziționări geo-strategice ale ambelor țări, România va atinge un PIB/capita de 32 000 USD, iar Republica Moldova unul de 5 000 USD, adică raportul va crește la peste 6.
De aici se desprind următoarele concluzii:
Reunificarea României ar urma probabil „scenariul german” din punct de vedere financiar, cifrele fiind comparabile, adică populația este în raportul 1:6 în cazul nostru și 1:4 în cazul german, iar raportul între PIB/capita de 1:4 în cazul nostru și de 1:3 în cazul german;
Diferența de performanță economică între România și Republica Moldova „crește cu pantă lină”, făcând posibilă reunificarea cam în orice moment din următorii 20 ani, dar asta numai în condițiile în care Republica Moldova nu va avea accidente de parcurs gen „episodul Voronin 2001-2009”;
În cazul repetării unui episod Voronin (cu o probabilitate de peste 50%), raportul de performanță economică va crește cu altă accelerație, putând atinge cifra de 10.
Se observă că, pur aritmetic, dacă reunificarea țării ar avea loc până în 2018 (intervalul acoperit de prognoza FMI), PIB-ul noii Românii ar depăși pe cel al Norvegiei, Greciei, Cehiei, Kazahstanului, devenind comparabil cu cel al Austriei, Ucrainei sau Elveției.
Având în vedere coeficientul de accelerare a creșterii PIB ca urmare a investițiilor masive în Republica Moldova, PIB/capita poate avea o creștere accelerată, dublându-și valoarea globală (România+Republica Moldova) și ajungând ca, în valori absolute să devenim o economie în primele 40 de țări de pe glob, concurând cu Belgia și Suedia.
În valori nominale, respectând modelul german, am putea avea următoarele cifre:
• Dacă reunificarea s-ar face mâine și dacă toate costurile asociate ar fi acoperite, adică 180 miliarde USD; probabil că cel puțin 20% ar reprezenta investiții private, adică 36 miliarde USD; în același timp, în cazul României, probabil că o cifră chiar mai mare ar reprezenta contribuția Uniunii Europene, adică încă 40-50 miliarde USD, mai ales că vorbim despre 20-25 ani.
• Practic, România ar avea de cheltuit în jur de 90 miliarde USD din surse bugetare în următorii 20-25 ani, dar practic, adică între 3,6 și 4,5 miliarde USD/an. Acest lucru ar permite ca raportul între performanțele celor două economii să se reducă spre nivelul din anul 1990, adică 1:1,5, ceea ce ar reprezenta o uniformizare acceptabilă.
• Simplificând am putea spune că, respectând „modelul german” am avea un cost de 4 miliarde USD /an, timp de 20-25 de ani pe care să-l plătim pentru a avea o țară reîntregită, uniform dezvoltată, fără dezechilibre majore.
Este acesta un preț prea mare pentru noi?
În primul rând, să fixăm contextul discuției:
Este indubitabil că reîntregirea unei țări trebuie făcută, indiferent de rațiunile financiare sau de plusurile și minusurile economice de moment.
Este, la fel de clar că, indiferent cât de mult va costa sau cât de mult va dura, o țară va găsi suficiente resurse să-și finanțeze reunificarea, așa cum s-a întâmplat în cazul Germaniei, de curând sau așa cum s-a întâmplat chiar în cazul României, după Unirea din 1918.
Este deja previzibil, cursul „călduț” pe care s-au încadrat economiile din România și din Republica Moldova, cu creșteri anuale modeste, între 2 și 3 procente, cu exod masiv de forță de muncă calificată, cu plafonare a investițiilor străine .
În plus, nu există nici o iluzie privind parcursul modest, chiar cenușiu al economiei fostei republici sovietice: Republica Moldova nu va fi niciodată nici Austria, nici Elveția, nici măcar Slovenia sau Croația.
Singurul „accident” care poate schimba panta creșterii performanței economice în țara noastră este reunificarea, care poate accelera creșterea medie anuală spre 5 procente.
Trecând la semnificația cifrelor, observăm că:
• Dacă vom continua să creștem în ritmul actual, atât România cât și Republica Moldova își vor dubla PIB-ul (în dolari 2013 și la un curs neschimbat) în 24 de ani;
• Dacă se va realiza reîntregirea, PIB-ul cumulat va avea un coeficient de accelerare a creșterii care ar duce creșterea medie de la 3 la 5 procente anual, ceea ce ar permite dublarea PIB-ului în doar 14 ani, în aceleași ipoteze ca și în cazul precedent;
• Adică, reunificându-ne, am câștiga, fiecare dintre noi câte 10 ani din „vârsta economică”.
• Efectele ar fi și mai puternic vizibile în zona companiilor:
• Indicele bursier, respective capitalizarea bursieră își vor dubla rata de creștere, cvadruplându-și valorile absolute în 20 de ani (conform răspunsului la modelul german);
• Cifra de afaceri a companiilor va crește cu minimum 15 miliarde USD/an, ca efect al creșterii pieței naționale (conform răspunsului la modelul german);
• Astăzi, România alocă investițiilor cam 6% din PIB, adică în jur de 11 miliarde USD, în condițiile în care bugetul reprezintă 32% din PIB; investim, practic, o cincime din bugetul național; 4 miliarde USD alocați reunificării ar reprezenta cam 36% din investițiile noastre, adică ar trebui să redirecționăm 36% din investiții către reunificare. Pare insuportabil? Drept comparație, în 2013 s-a restrâns bugetul de investiții cam cu 11% (bani care au dispărut din zona de investiții, nu s-au redirecționat, ca în cazul reunificării).
• Dar, în condițiile creșterii de PIB asociată reîntregirii, cei 4 miliarde vor reprezenta peste 14 ani numai 18% din investițiile noastre, asta dacă nu schimbăm paradigma alocărilor bugetare; dacă am lua în considerare bugetul țării reîntregite, nu doar cel al României actuale, suma reprezenta numai 15% din bugetul de investiții, mai puțin de o șesime (ceea ce ar corespunde și dimensiunii relative a Basarabiei în contextual României reunificate).
• Iată cum mai privim această cifră: dacă astăzi se pierde o treime din corupție și „mismanagement”, banii alocați reîntregirii ar fi egali cu economiile realizate prin suprimarea corupției și a greșelilor de alocare. Privit astfel, costul unirii pare a fi chiar rezonabil.
• Precizăm că nu am luat în considerare, în cadrul acestui raționament, ipoteza, absolut credibilă, a unei taxări suplimentare care să alimenteze un „fond de solidaritate”, ceea ce ar face și mai accesibilă finanțarea reunificării.
Concluzii
Costurile reunificării se raportează întotdeauna la mărimea PIB-ului pentru că ele sunt asociate reducerii diferențelor de performanță economică;
Modelul cel mai adecvat și mai apropriat probabilei reunificări a celor două state românești este cel german (1990);
Costul reunificării pare mare dar privit în contextual economiei unei națiuni este suportabil;
Beneficiile reîntregirii sunt net mai mari decât costurile: în cazul României și Republicii Moldova, evoluția în următorii 25 de ani se comprimă în doar 15 (un plus de eficiență de 40%);
Există un plus de PIB, respectiv de PIB/locuitor, datorate creșterii dimensiunii pieței și a creșterii importanței geostrategice a țării.
Ştiu că jocurile sunt deja făcute, că zarurile sunt aruncate şi că, probabil, e prea târziu pentru a mai întoarce pe cineva din hotărârea luată pentru votul de duminică. Însă, cine ştie, poate mai există vreo şansă să ajungă acest mesaj la aceia dintre prietenii mei “boicotomani”, “nulomani” şi chiar şi la aceia care intenţionează să-l voteze pe “ăl mic” .
Celor “boicotomani” le aduc aminte că în decembrie 1989 au murit oameni pentru elementarul drept la vot. Acum, măcar acum, după un sfert de veac , am putea să le aducem un omagiu eroilor noştri doar prin simplul gest al votului.
Pe “nulomani” – în special pe prietenii mei monarhişti, care “votează Regele”, anulându-şi votul – îi rog să-şi amintească de faptul că Regele Mihai însuşi s-a implicat în alegerile prezidenţiale, sprijinind candidatura prinţului Duda, în 2009. NU e nimic rău în a-ţi exprima opţiunea, chiar şi în cadrul acestui sistem imperfect şi nedorit. Acest vot nu va împiedica în nici un fel lupta pentru restaurarea monarhiei. Dacă mâine s-ar organiza un referendum în acest sens, VOUĂ v-ar conveni să nu se prezinte lumea la vot? Presupun că nu. Presupun că atunci aţi îndemna lumea la VOT, nu-i aşa? Presupun că nicidecum nu aţi îndemna la anularea votului?!?
Mi-e tare greu să mă adresez celei de-a treia categorii de prieteni menţionaţi. Mi-e greu pentru că nu-i înţeleg. Mi-e greu pentru că printre ei se află prieteni buni şi oameni inteligenţi. Mi-e greu pentru că ştiu că s-au lăsat copleşiţi de o ură pe care – îmi pare rău – nu o pot împărtăşi. Rezervele mele de ură au început şi s-au sfârşit cu dictatorul Ceauşescu – singura persoană pe care am urât-o cu adevărat pe lumea asta, sincer şi până la capăt. Din punctul meu de vedere, lupta votului nu este pentru o persoană sau cealaltă. Este vorba despre a nu îngădui monopolizarea deplină a puterii de către un singur partid. Atât. Şi, sinceră să fiu, mi-e cam teamă de un candidat la preşedinţie (cu şanse mari de a o câştiga) care declară senin, pe faţă, fără nici o jenă, că-şi doreşte să ia “controlul politic asupra DNA-ului” . Vouă nu?
