foto – cubreacov.wordpress.com
articol – Vlad Cubreacov – cubreacov.wordpress.com
Vlad Cubreacov – foto – facebook.com/cubreacov
10 noiembrie 2010
Preluând o ştire de presă pe blogul său, Mihai Ghimpu ne anunţă: „marţi, 9 noiembrie, preşedintele interimar Mihai Ghimpu şi directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate Gheorghe Mihai vor începe transmiterea primelor 5 000 de dosare de la Depozitul Special SIS (fosta arhivă KGB) la Arhiva Naţională”. În ziua anunţată generalul şi pensionarul KGB Gheorghe Mihai, promovat în funcţie de Mihai Ghimpu, a şi organizat o ceremonie de transmitere a respectivelor dosare deja desecretizate. Mihai Ghimpu a fost prezent, rostind un discurs şi lăsând impresia că el ar fi autorul „faptei eroice”.
Mihai Ghimpu – foto – cubreacov.wordpress.com
Ce s-a întâmplat în realitate? Obligat fiind prin legea nr. 880-XII din 22 ianuarie 1992 privind Fondul Arhivistic al Republicii Moldova să transmită dosarele din Depozitul său special, Serviciul de Informaţii şi Securitate a procedat la o operaţiune de rutină. Dosarele transmise sunt doar cele întocmite persoanelor supuse represiunilor, nu şi dosarele operative ale ofiţerilor şi agenturii NKVD din RSSAM şi RSSM. Dosarele acoperă perioada anilor 1924-1951. Nici un alt dosar nu este ulterior datei de 1 ianuarie 1952, limită de timp în faţa căreia „eroismul” lui Mihai Ghimpu se opreşte şi bate pasul pe loc. Deci, este vorba despre un interval din interiorul perioadei staliniste, care a durat până la moartea dictatorului, în 5 martie 1953. Persoanele ale căror dosare i-au fost transmise Arhivei Naţionale de către SIS nu mai sunt în viaţă, în majoritatea lor zdrobitoare. Preşedintele interimar Ghimpu nu are, potrivit legilor în vigoare, nici un fel de atribuţii privind fondul arhivistic de stat, iar Serviciul de Informaţii şi Securitate, ca organ special în afara puterii executive, nu îi este subordonat. Majoritatea statelor ex-comuniste au desecretizat arhivele organelor de poliţie politică. Statele baltice, bunăoară, au desecretizat integral arhivele NKVD şi KGB, tot ce au cuprins acestea din 1940 până în 1991. Gestul Serviciului de Informaţii şi Securitate din 9 noiembrie a fost unul necesar, pozitiv, dar întârziat şi insuficient. Prezenţa lui Mihai Ghimpu la „ceremonia de transmitere a dosarelor” ne oferă un exemplu clasic de instrumentare în scopuri electorale a tragediei prin care au trecut persoanele supuse represiunilor. SIS putea transmite dosarele în fondurile Arhivei Naţionale cu acelaşi succes şi fără Mihai Ghimpu. Vom explica mai jos de ce.
Faptul că SIS poate avea un Depozit special de stat este în afara oricărei îndoieli. Articolul 22 al Legii privind Fondul Arhivistic al Republicii Moldova stipulează că „Depozite speciale de stat se creează la Ministerul Apărării, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, Departamentul Standarde, Metrologie şi Supraveghere Tehnică, la Academia de Ştiinţe a Moldovei, la muzeele şi bibliotecile de stat ale Ministerului Culturii şi Turismului, la fondul de stat de informaţii privind subsolul al Asociaţiei de Stat de Producţie pentru Explorări Geologice „AGeom”, la serviciul „Hidrometeo” al Departamentului Protecţia Mediului Înconjurător. Utilizarea documentelor ce se păstrează în depozitele speciale de stat se efectuează în conformitate cu prezenta lege. Achiziţionarea de către depozitele speciale de stat a documentelor autentice ce aparţin persoanelor juridice din alte ramuri se interzice”.
Problema este că SIS nu poate ţine oricât în Depozitul special de stat documentele cu titlu secret, fiind obligat să le transmită Arhivei Naţionale la expirarea termenelor prevăzute de lege. Articolul 34 al legii privind Fondul Arhivistic al Republicii Moldova stabileşte că „documentele din Fondul arhivistic de stat şi din Fondul arhivistic obştesc ce conţin secret de stat şi au menţiunea „De importanţă deosebită” şi „Strict secret” sunt supuse restricţiilor de utilizare pentru o perioadă de până la 25 de ani, iar cele cu menţiunea „Secret” – de până la 10 ani de la data apariţiei lor. Guvernul, în temeiul avizului comisiei interdepartamentale pentru apărarea secretului de stat, poate stabili termene mai îndelungate de restricţie asupra utilizării documentelor cu menţiunea „De importanţă deosebită”. În acest caz Guvernul, ministerele şi departamentele interesate sunt obligate să reexamineze, din cinci în cinci ani, temeiurile menţinerii restricţiilor asupra utilizării acestor documente pentru o perioadă ce depăşeşte 25 de ani de la data apariţiei lor”. Legea nu prevede alte termene decât cel maxim de 25 de ani şi termene superioare stabilite, în fiecare caz aparte, prin Hotărâre de Guvern. Aşa cum deocamdată nu avem, din 27 august 1991 încoace, nici o Hotărâre de Guvern în materie de termene superioare celui de 25 de ani privind documentele din Depozitul special de stat de la SIS, este mai mult decât limpede că, în sensul legilor în vigoare, cele mai vechi documente secrete păstrate de SIS nu pot depăşi o vechime de 25 de ani.
Vom mai preciza că articolul 23 al Legii despre care vorbim prevede, între altele, că „La reorganizarea sau lichidarea instituţiilor, organizaţiilor şi întreprinderilor de stat chestiunile privind păstrarea ulterioară a documentelor Fondului arhivistic de stat sunt soluţionate cu participarea reprezentaţilor Organului de stat pentru supravegherea şi administrarea Fondului Arhivistic al Republicii Moldova”. Iar articolul 25 al aceleiaşi legi stabileşte că: „în cazul în care persoana juridică deţinătoare de documente ce fac parte din Fondul arhivistic obştesc se lichidează sau ea nu asigură integritatea documentelor, Fondul arhivistic al persoanei juridice respective se transmite spre păstrarea permanentă arhivelor de stat”. Dacă organele KGB au fost lichidate în 1991, când a fost creat Ministerul Securităţii Naţionale, procedura de rezolvare a arhivelor fostului NKVD/KGB trebuia rezolvată atunci. Totodată, dacă Ministerul Securităţii Naţionale a fost lichidat şi creat Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova în 1999, aceeaşi procedură era de neevitat.
Am citat pe larg aceste articole din Lege pentru a arăta că, în termenii ei, la 9 noiembrie 2010 SIS trebuia să transmită toate dosarele întocmite de KGB până la 9 noiembrie 1985 şi nu doar pe cele ale persoanelor supuse represiunilor, dar şi pe cele ale agenturii sale. Asta sub falsa rezervă că SIS ar fi prin lege succesorul juridic al KGB. Aşa cum însă SIS nu este nici succesorul NKVD şi nici al KGB, toate arhivele secrete ale celor două organe sovietice de represiune întocmite până la 27 august 1991, când a apărut Republica Moldova, trebuiau de mult desecretizate şi transmise spre păstrare permanentă Arhivei Naţionale. Ceea ce a făcut SIS la 9 noiembrie 2010 nu poate fi numit gest reparator în sensul deplin al cuvântului, întrucât această instituţie de stat va ţine în continuare sub şapte lacăte toate fondurile secrete ale NKVD/KGB din perioada 1951-1991, ceea ce înseamnă patru decenii de ocupaţie sovietică şi, implicit, de poliţie politică.
Ne vom opri puţin şi asupra unui alt detaliu interesant. Comunicatele de presă despre desecretizarea dosarelor vechi de 60 de ani ne-au anunţat că numărul celor deţinute de SIS este cu mult mai mare decât 5 000, dar acestea nu vor fi desecretizate şi transmise Arhivei Naţionale din cauza „lipsei spaţiului de depozitare”. Asta e bună de tot, ştiind că Arhiva Naţională deţine abuziv imensele Arhive ale Mitropoliei Basarabiei, capturate de sovietici în 1946 de la Craiova, ca trofeu de război, în baza unor hotărâri ale Comisiei sovieto-române de armistiţiu. Arhivele Mitropoliei Basarabiei au fost revendicare în mod repetat de către Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru Păduraru, care le-a adresat scrisori oficiale atât primului ministru Vladimir Filat, cât şi interimarului Mihai Ghimpu. Scrisorile mitropolitului au rămas însă fără răspuns, pentru că cei doi capi ai AIE, Ghimpu şi Filat, nu au urnit un deget pentru rezolvarea problemei. Dacă Ghimpu şi Filat ar fi hotărât chestiunea retrocedării Arhivelor Mitropoliei Basarabiei, s-ar fi eliberat suficient loc în depozitele Arhivei Naţionale pentru alte zeci de mii de dosare din arhivele secrete ale KGB.
Ce ar fi trebuit să facă interimarul nostru pentru ca situaţia să nu ridice nici un fel de probleme? Întâi ar fi trebuit ca pe parcursul ultimului an şi ceva să propună examinarea şi adoptarea de către Parlament a proiectului de lege privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică. Acest proiect de lege a fost elaborat şi depus oficial în Parlament de către grupul de deputaţi PPCD, nefiind examinat de nici una din majorităţile din sânul Legislativului nostru. Proiectul este singurul de acest gen prezentat vreodată spre examinare în Parlamentul Republicii Moldova. Întrebările care se pun acum sunt: de ce nu a propus Mihai Ghimpu, ca şef al Legislativului, includerea respectivului proiect de lege pe agenda Parlamentului dominat de AIE sau de ce nu a prezentat un proiect alternativ, dacă ar fi o problemă că proiectul a fost semnat de deputaţi de altă culoare politică?
Răspunsurile la aceste întrebări sunt simple şi ne stau la îndemână. Pentru că Mihai Ghimpu, s-a văzut, preferă doar gesturi zgomotoase şi facile de natură electorală în locul unor demersuri concrete şi consistente de natură legislativă pentru o adevărată lustraţie a societăţii noastre.
Crearea şi împotmolirea voită a Comisiei Cojocaru a fost doar o aruncare de praf în ochi. Raportul pregătit de aceasta nu a mai fost audiat şi nici aprobat de către Parlament, pe motiv că majoritatea Alianţei zise „pentru Integrare Europeană” a fost alergică la idee. Nu ne stă în obicei să ne autocităm, dar seriozitatea subiectului ne obligă să amintim că acum zece luni scriam în FLUX următoarele: „Succesul Comisiei Cojocaru depinde de mai mulţi factori. Dincolo de probitatea profesională a majorităţii membrilor săi, dincolo de materialele preţioase cercetate ştiinţific şi valorificate public până acum privind subiectul, Comisia Cojocaru îşi va putea duce cu brio misiunea până la capăt dacă Puterea va fi consecventă, mergând mai departe şi desecretizând arhivele ţinute încă sub şapte lacăte. Avem în vedere întâi şi-ntâi de toate arhivele NKVD şi KGB, ca principale instrumente opresive ale regimului totalitar de ocupaţie. Deschiderea acestor arhive, oricâte secrete „de stat” ar cuprinde acestea, nu poate dăuna în nici un fel intereselor legitime ale Republicii Moldova ca stat apărut pe harta Europei la 27 august 1991. Deocamdată, suntem sceptici asupra capacităţii Puterii de a decide deschiderea acestor arhive, întrucât, în eventualitatea unei asemenea decizii, lustraţia devine inevitabilă, atrăgând pe cale de consecinţă deconspirarea desei reţele de agenţi ai serviciilor secrete sovietice care menţin încă şi astăzi sub control, într-o mare măsură, mediul politic, instituţional, jurnalistic, ştiinţific, cultural, bisericesc, neguvernamental şi de afaceri. Am fi bucuroşi dacă motivele scepticismului nostru ar fi eliminate rând pe rând de hotărâri înţelepte şi necesare ale Legislativului. Fără desecretizarea arhivelor NKVD şi KGB cercetarea Comisiei Cojocaru va fi incompletă şi lacunară, iar succesul ei limitat”. Ne pare rău să constatăm, la distanţă de zece luni, că am avut dreptate. Mihai Ghimpu şi AIE au vânat doar capital politic şi nu au schimbat cu nimic situaţia de până în 2009.
Iar osteneala electorală a interimarului la SIS, unde el ar fi „desecretizat şi transmis dosarele NKVD” (şi doar pe cele de până în 1951), ni-l prezintă pe Ghimpu în postura muştei la arat din fabula lui Alexandru Donici. Vă mai amintiţi? „De la arat un plug/Venea încet spre casă/Şi, la un bou pe jug,/O muscă se-aşezase.//Iar ei, spre-ntâmpinare,/O altă muscă-n zbor/Îi face întrebare:/— De unde, dragă sor’?/— Şi mai întrebi de unde!/Ei musca îi răspunde/C-un aer supărat.//Au nu pricepi ce facem?/Nu vezi că noi ne-ntoarcem/Din câmp, de la arat!//Spre laudă deşartă/Mulţi zic: noi am lucrat,/Când ei lucrează-n faptă,/Ca musca la arat.”
articol preluat de pe https://cubreacov.wordpress.com
