Articole

Ziua Internațională a Pământului: SUA anunță măsuri contra schimbărilor climatice

Foto: (c) Yin Bogu / XINHUA
Articol: AGERPRES/(AS-autor: Cristina Mac, editor: Codruț Bălu)

Președintele SUA, Barack Obama, care are în programul din această săptămână mai multe acțiuni menite să sublinieze ‘efectele reale’ ale schimbărilor climatice și eforturile sale de combaterea a acestui fenomen, va vizita miercuri, cu ocazia Zilei Internaționale a Pământului, un parc natural din statul Florida, scrie EFE.

Parcul Everglades este ‘unul dintre cele mai speciale și mai apreciate din SUA’ și, pe măsură ce nivelul apei mărilor și oceanelor crește din cauza încălzirii globale, sunt amenințate ‘rezervele subterane care alimentează cu apă locuitorii din Florida’, a explicat consilierul prezidențial Brian Deese, într-un mesaj electronic difuzat de Casa Albă. Everglades este cea mai mare rezervație naturală subtropicală din SUA și primește peste un milion de vizitatori.

O listă de patru rezervații naturale asupra cărora administrația americană intenționează să-și concentreze atenția în vederea adaptării lor la modificările climatice ar urma să fie dată publicității la Washington, iar guvernul va aloca noi fonduri pentru protejarea parcurilor naturale, a menționat sursa citată.

Totodată, se vor anunța o serie de măsuri pe care Ministerul Agriculturii le va implementa cu ajutorul agricultorilor, crescătorilor de animale și al proprietarilor de păduri în vederea reducerii efectului de seră al emisiilor de CO2, a mai informat Brian Deese.

În săptămânala sa intervenție radiofonică de sâmbăta trecută, Barack Obama a calificat schimbările climei drept cea mai mare amenințare cu care se confruntă Terra, exprimându-și încrederea că ‘efectele sale cele mai grave’ se pot preveni printr-un acord angajant încheiat la conferința ONU pentru mediu care va avea loc la Paris în luna decembrie.

‘Schimbările climatice nu mai pot fi nici tăgăduite, nici ignorate. Lumea privește către SUA pentru ca să-și asume conducerea în această privință. Și tocmai asta facem’, a spus șeful de la Casa Albă, pledând pentru ‘energiile curate’ și pentru eficiența energetică a vehiculelor și clădirilor.

Duminică, secretarul de stat american, John Kerry, și ministrul francez de externe, Laurent Fabius, au inaugurat la Washington o reuniune a celor mai mari economii din lume prin intermediul căreia speră să impulsioneze tratativele în vederea unui acord la conferința de la Paris.

SUA s-au angajat la ONU, la finalul luni martie, să-și reducă până în 2025 cu 25-28 % față de 2005 emisiile de gaze cu efect de seră și au cerut celorlalte state să-și fixeze obiective la fel de ambițioase.

De asemenea, Barack Obama a semnat recent un ordin pentru diminuarea, în următorul deceniu, cu 40 % a emisiilor de gaze cu efect de seră produse de entități ale guvernului federal, amintește EFE. Această măsură a fost precedată, în iunie 2014, de un plan de reducere a emisiilor de la termocentralele din SUA cu 30 % până în 2030 prin comparație cu nivelul din 2005.

articol preluat de pe http://www.agerpres.ro

Schimbarile climatice, non-subiectul de presa cel mai stringent. Cum sa regandim discursul

foto si articol – activista.ro

Fiind preocupată din ce în ce ce mai tare de schimbările climatice, am ajuns, inevitabil să mă întreb ceea ce se întreabă orice om care urmărește acest subiect cu mare atenție: de ce massmedia nu consideră subiectul schimbărilor climatice un subiect demn de prima pagină? Până la urmă, scenariile zugrăvite de majoritatea oamenilor de știință care se ocupă de acest subiect sunt cât se poate de macarbe. Și cum umanitatea este în căutare de senzațional, de macabru, nu poți să nu te întrebi de ce macabrul proiectat în viitor, într-un viitor cât se poate de REAL, nu atrage nici cea mai mică atenție din partea mass-media.

Un posibil răspuns l-am primit de la un jurnalist considerat mare formator de opinie, al cărui nume prefer să-l trec sub tăcere, când i-am trimis spre publicare (cotidianul său mai îmi prelua articole) un articol despre revolta aborigenilor din Peru, care au ocupat și blocat activitățile mai multorsonde de petrol, ca urmare a unei crize ecologice fără precedent cauzate de exploatarea de petrol. Reacția sa francă și necenzurată a fost: “Ce ne …. ….. pe noi de Peru?” Mi-a fost clar că asta e judecată de jurnalist mainstream, care e incapabil să vadă dincolo de subiectele de presă care spală sistematic creierii cititorilor: un scandal de corupție, eventual o investigație (dar și astea sunt din ce în ce mai vechi), o bârfulitză, un dat cu părerea pe un subiect chipurile de mare importață pentru societate: terorismul, religia în școli, celula Elenei Udrea, haina lui Iohannis. Să intuiască conexiuni, să gândească la misiunea educativă a massmedia, de mult abandonată de jurnaliștii mainstream, mai ales în România.

În căutarea jurnalismului pierdut

Și uite așa nu avem niciun jurnalist în tot ce înseamnă media mainstream din România care să fie consacrat pe teme de mediu (adevărate, presante și privite în perspectivă globală – nu doar unii care mai scriu pe ici, pe colo, de noul Cod Silvic, sau mai aruncă un articol nedocumentat despre gazele de șist sau despre Roșia Montană), și mai ales niciunul care să își facă din a scrie despre cel mai presant subiect de mediu la ora actuală, schimbările climatice, un focus principal. Nici măcar unul secundar. De fapt, subiectul nu există pentru massmedia din România, decât, poate, atunci când mai are loc un summit climatic, dar atunci acoperirea subiectului nu este făcută decât de articole de-o șchioapă preluate de la marile agenții internaționale de știri, în care se face o sinteză cât se poate de generală a rezultatelor negocierilor, fără a merge în profunzime. Nici măcar în cea alternativă, hipsterească, care a devenit din ce mai preocupată de povești efemere și de subiecte simpliste, dar scrise creativ, cu iz pretențios, ca să se diferențieze cumva de mass-media mainstream, care abordează, în fapt, cam tot aceleași subiecte, doar că privindu-le din alt unghi.

Mass-media din România nu e decât o cutie de rezonanță a tendințelor la nivel global. Și da, nici acolo subiectul nu reușește să atragă atenția. Nici jurnaliștilor, nici cititorilor. Privind mass-media printr-o logică a pieței, exact acolo unde este ea acum, poți să te gândești că este o alegere rațională a massmedia de a lăsa acest subiect în afara subiectelor de titluri principale, întrucât, “cititorul nostru, stăpânul nostru”, nu-i așa? Iar cititorul nostru are ca primă reacție la citirea unui titlu legat de schimbările climatice: plictiseala, întoarcerea paginii. Oricât de greu ar părea pentru cineva preocupat și conștient de subiectul schimbărilor climatice, aceasta este reacția la știri legate de faptul că omenirea își sapă singură groapa, prin modelul de producție și consum total nesustenabil, pe care fiecare din noi îl susținem, mai mult sau mai puțin.

Oamenii abia discută de subiectul schimbărilor climatice peste tot în lume. În România, situația este, cred, mult mai gravă, pe fondul unui black-out total pe acest subiect, atât în mass-media scrisă, cât și în cea tv (deși la televizor, oamenii pot alege din multitudinea de canale internaționale și mai sunt câteva unde subiectul apare, din când în când, deși destul de stingher). Studiile arată faptul că majoritatea oamenilor nu au discutat acest subiect în afara familiei lor; unul din trei oameni nu a discutat vreodată de acest subiect. Atunci când li se cere să nominalizeze problemele care contează cel mai mult, votanții pun încălzirea globală la coada listei, și asta doar dacă au o listă de subiecte pe care trebuie să le clasifice (atunci când răspunsurile sunt libere, majoritatea covârșitoare nici nu s-ar gândi la schimbările climatice ca subiect de interes pentru campania electorală). Reacția oamenilor față de catastrofa climatică care ne paște este cea de catatonie. O stare de fixare a corpului în anumite poziții, conduită stereotipă și stupoare mintală. Pacienții catatonici pot sta în poziții rigide ore întregi ignorând total în decursul stării catatonice orice fel de stimuli externi.

De ce nu sunt schimbările climatice un subiect de prima pagină

Jurnaliștii, întrebați cum ar considera subiectul schimbărilor climatice, recunosc că merită atenție sporită, dar că e…lipsit de nerv. Luat la bani mărunți, subiectul schimbărilor climatice, nu trece testul clasic pe care îl aplică massmedia subiectelor de presă: 1. Nu e nou, transformându-se, cumva, într-un zgomot de fundal al secolului 21, și a intrat în categoria cuvintelor folosite de autoritățile din domeniul protecției mediului, împreună cu dezvoltare durabilă și alte cuvinte prețioase ale cărui înțeles nimeni nu încearcă, în mod real, să și-l internalizeze. E, deci important, dar jurnaliștii nu îl simt urgent. Cert e că nici nu își bat capul cum să îl facă să sune urgent – pentru că, până la urmă, massmedia face și desface agendele politice, atunci când își dorește.

2. Îi lipsește data limită. O să fie un summit climatic în decembrie, văzut de marea majoritate a celor care studiaza fenomenul schimbărilor climatice, drept ultima șansă a omenirii de a își mai cumpăra câtva timp până la declanșarea unei crize cu repercusiuni greu de cuantificat și de anticipat. Dar, pentru marea majoritate, COP21 Paris nu este decât un alt summit climatic.

3. Criza climatică nu are o locație specifică. Vedem semnele ei peste tot, chiar în statele dezvoltate (urganele din ce înc e mai frecvente și mai violente di SUA), deși cel mai loviți sunt tot în zonele îndepărtate de focusul massmedia, în Filipine, în Maldive.

4. E greu de explicat în câteva cuvinte, pentru că are nevoie de multe detalii pentru a fi prezentată

5. Nu are un singur responsabil, clar definit.

Privind lista asta, ajung să înțeleg și diferența dintre subiectul fracturării hidraulice versus subiectul Roșia Montană și de ce subiectul fracturării, deși mult mai grav, mai ireversibil și mai extins teritorial decât Roșia Montană nu a reușit să scoată lumea în strada în cantități similare sau chiar mult mai mare, pe măsura gravității subiectului).

Cu atâtea subiecte, care mai de care mai scandaloase, votul din diaspora, terorismul crescut acasă, în Europa, războiul din Ucraina și iminența unui război de proporții, poate chiar globale, arestările și condamnările penalilor din politică, unde să pui subiectul schimbărilor climatice și al distrugerii planetei, un subiect peren? Massmedia nu discută nici de subiecte conexe, cum ar fi problema contaminării cu arsen a apei din vestul județului Timiș, cel mai probabil având ca și cauză activitățile petroliere din zonă (fie di țară, fie din Serbia), deși acest subiect răspunde tuturor cerințelor unui subiect de presă (în fine, la categoria responsabil, autoritățile fac tot posibil să facă să dispară urmele unui responsabil, dând vina pe…mama natură).

Iar jurnaliștii din întreaga lume nu fac mai nimic să schibe acest status quo al ordinii importanței subiectului în mentalul colectiv. Însă această atitudine nu e doar una a jurnaliștilor, ține de natura umană. Psihologii numesc asta aversiune la pierdere: atunci când oamenii oamenii au de ales între un sacrificiu relativ mic acum și o pierdere incertă, dar mult mai mare pentru o generație viitoare, oamenii fac foarte rar mișcarea rațională, sacrificiul. La asta se adaugă și problema optimismului fundamental al indivizilor, tendința de a presupune că totul se termină cu bine (cultivată prin basme și apoi prin consumul de filme cu happy end), că până la urmă oamenii vor gsi ei o soluție tehnică care să ne scape și de schimbările climatice și să stabilizeze, cumva, temperatura globală. Încrederea oarbă pe care unii au dezvoltat-o în progresul științei, apabil să rezolve orice problemă a umanității, fără a chestiona critic imitele progresului tehnologic, e o altă cauză a acestui optimism fundamental și totalmente nefondat al indivizilor. Întrebați de modalități concrete legat de cum s-ar putea stopa încălzirea globală, omul de rând își declină responsabilitatea, pe motiv că este prea complex și pasează, grațios, oamenilor de știință, britanici sau germani:), povara găsirii unei soluții. Optimismul însă rămâne. Chiar și la cei care pretind că acordă mai mult timp gândind la problemele omenirii, blocajul acesta se produce aproape inevitabil.

Însă ceea ce face subiectul mai greu de vândut jurnalistic nu e doar absența unui vinovat clar definit, ci și faptul că și NOI SUNTEM PARTE A CAUZEI, prin modul în care ne construim și încălzim casele, lucrurile pe care le consumăm, joburile pe care suntem dispuși să le facem, cum ne deplasăm, cum ne petrecem timpul liber, cum ne educăm copiii. Iar asta e ceva foarte greu de vândut oamenilor – vina colectivă. Iar în cazul schimbărilor climatice, schimbarea necesară e una profundă, care ține de fiecare din noi. Ceva greu de obținut, ai ales atunci când nu există un tribunal care să prescrie ce ai voie să faci și ce nu, și care să aplice sancțiuni dacă nu te supui unor norme. Și cum omul a devenit comod, iar religia a reușit destul de mult să îi facă pe oameni să devină fataliști, iată-ne în punctul în care omenirea privește către încălzirea globală, atunci când o face, ca spre un punct asupra căruia nu poate avea nicio influență, ca un spațiu psihologic inefabil, îngrozitor, precum e moartea, pe care tot evităm să o privim în față.

Cum faci din schimbările climatice un subiect de știre

Cu toate astea, există o mișcare climatică în creștere la nivel global, care, însă, nu reușește să crească pe măsura provocării și să transmită mesaje îndeajuns de motivante pentru a reuși să atragă masa critică necesară pentru a determina factorii de decizie să ia altfel de decizii decât unele lisite de ambiție. Ea va trebui, dacă e să acceptăm că nu suntem toți fataliști și nu putem accepta acest scenariu al catastrofei climatice, să ajungă să crească la nivel global. Pentru a crește, ea are nevoie de comunicare. O comunicare eficientă și care să vizeze cât mai multe segmente ale societății. Dar cum să faci această comunicare?

Citind articolele la îndemână despre schimările climatice, nu poți să nu remarci faptul că ele sunt înțesate de date, tabele, grafice. Cititorii și consumatorii de rând de massmedia au fost învățați cu lecturi simple și cu mesaje convingătoare. Iar povestea schimbărilor climatice are nevoie de o linie narativă simplă, convingătoare, o poveste, care să meargă la inima oamenilor, nu doar către mințile lor. Odată ce inima este atinsă de mesaj, inima va transmite și creierului acțiunile necesare pentru a încerca schimbarea.

Mesajele trebuie să fie simple, precum campania The Guardian Keep it in the ground (Lăsați-le în pâmânt, – hidrocarburile, n.red.)”. Mesaj simplu și la obiect: Nu putem arde cărbune, gaz și petrol fără a ne prăji planeta.

Apoi, comunicarea subiectului schimbărilor climatice va trebui să se axeze nu doar pe diagnoză, ci și pe soluții. Dacă oamenii vor auzi doar mesaje apocaliptice de la activiștii climatici, fără să audă și soluții, ei își vor astupa urechile și vor trece mai departe, ridicâd din umeri neputincioși. Până la urmă, chiar și perdicatorii medievali care vorbeau despre apocalipsă, prezenau varianta salvării prin religie. Cartea revelatorie a lui Naomi Klein, This Changes Everything. Capitalism vs. Climate, este un exemplu în acest sens, oferind, pentru fiecare problemă, soluții.

Cum să determini dreapta politică să marșeze la discursul schimbărilor climatice

Tradițional și cât se poate de natural, discursul despre schimbări climatice a devenit un apanaj al stângii, la nivel global, pentru că dacă vrei să discuți serios despre schimbări climatice, nu o poți face fără să ataci actualul model de dezvoltare economică bazat pe mitul eternei creșteri, capitalismul. Chiar dacă mai moderate, criticile privind acțiunea climatică neconvingătoare a guvernelor statelor dezvoltate vin inclusiv din rândurile partidelor de centru-stânga, și ele molipsite de aceeași viziune productivistă bazată pe mitul eternei creșteri. În Senatul SUA și în Parlamentul European, poți să prevezi din start ce poziție au politicienii legat de schimbările climatice (chiar dacă nu neapărat internalizată), în funcție de partidul din care provin. Conservatorii, fie ei republicani, din UKIP, laburiști, de la CDU, vor avea mereu o atitudine cât se poate de nuanțată despre schimbăprile climatice, și asta și datorită legăturilor indisolubile pe care le-au avut de-a lungul timpului cu industria petrolieră. În România, ca și în alte domenii, diferențele între partidele care aparțin, teoretic, unuia sau altui eșicher politic, pe subiectul schimbărilor climatice, sunt insesizabile. Motivul: practic subiectul acesta nu există pentru ei, iar apariția unui partid cu adevărat ecologist, care să umple vidul politic total, întârzie încă.

Cert este, însă, că, la nivel global, acțiunea climatică necesită nu doar o parte a eșicherului politic, și anume stânga, oricât de pervertită ar fi ea peste tot prin lume (cu mici excepții, care încă așteaptă să fie confirmate din punct de vedere al atitudinii legat de schimbările climatice). Este nevoie ca toată clasa politică la nivel global, de la stânga la dreapta, în măsura în care mai există ceva diferență ideologică, să conștientizeze această problemă crucială și mai ales să găsească soluții împreună. Deși, soluția, așa cum recunoaște și Naomi Klein în This Changes Everything, presupune însăși atacarea modelului economic actual și a credințelor ce stau la baza lui. Iar dreapta politică, vajnică apăratoare a capitalismului, nu poate accepta cu ușurință că modelul pe care l-a apărat cu destoinicie vreme de 200 de ani este unul care duce omenirea spre autodistrugere.

Miracole sunt posibile. S-o luăm, de exemplu, pe AngelaMerkel, exponentă de marcă a dreptei conservatoare europene, care are o poziție cât se poate de tranșantă vizavi de schimbprile climatice – nu însă și de soluții (urmează un nou articol pe care îl voi dedica politicii cu iz de fata morgana practicată în Germania, odată cu conversia energetică, care nu a mers, însă, până la rădăcina problemelor). Însă designul unei campanii de dreapta privind necesitatea luptei climatice este un subiect, care, momentan, mă depășește. Probabil că narativa cea mai eficientă care poate funcționa la nivelul publicului conservator este cea bazată pe valorile conservatoare: familie, patrimoniu local.

Într-o astfel de abordare, povestea schimbărilor climatice ar fi prezentată în cheia datoriei intergeneraționale a fiecăruia, de a nu lăsa copiilor o povară creată de acțiunile necugetate și iresponsabile ale generației noastre. Iar în locul abordării globale a problemei, focusul ar cădea, pentru conservatori, asupra conservării peisajului local, adică pe conservaționism (și aici iar remarc instrumentarul de dreapta al campaniei pentru salvarea Rosiei Montane, mult mai de dreapta, chiar dacă nu neapărat cu voia echipei de activiști, care s-a adresat unui public românesc care a fost socializat mai degrabă în valorile de dreapta, în ultimele decenii), în detrimentul abordării globaliste. Adică s-ar reduce, până la urmă, la abordarea de tip NIMBY (Not in my backyard – nu în curtea mea).

Pentru a funcționa și a produce efecte necesare, o asemenea logică ar trebui extinsă, totuși, la nivel global, ea necesitând, astfel, o opoziție vizavi de proiecte cu impact sever asupra mediului și schimbărilor climatice, peste tot în lume. Dacă fiecare loc din lume ar avea apărători ai locului, precum Eugen David (al cărui discurs, oricum l-ai percepe, nu se potrivește într-un discurs al stângii) chiar și fără perspectiva capabilă de proiecție globalistă și altruistă, a stângii, practic guvernele și companiile care au proiecte destructive pentru mediu și cu impact masiv asupra încălzirii globale, nu ar mai avea spațiu de manevră.

Cert e că viziunea de tip NIMBY nu poate produce schimbările dramatice necesare la nivel global, însă poate să mai închidă din portițele expansiunii productiviste a doctrinei neoliberale pe ici, pe colo. Deși pare un compromis dubios și fără multe șanse de reușită, un lucru este cert: atitudinile și predispozițiile (progresist versus conservator, altruist versus egoist) adânc înrădăcinate în oameni, care determină și propesiunea pentru a vota pentru stânga sau dreapta, sunt lucruri pe care orice discurs despre schimbările climatice, oricât ar fi de bine meșteșugit, nu le poate mătura peste noapte și că o singură narativă nu poate să împace și publicul de stânga, și pe cel de dreapta.

În căutarea unui răspuns pentru această criză de comunicare a subiectului extrem de grav al schimbărilor climtice, poate singurul cu adevărat important, dincolo de cel legat de război, recomand tuturor Naomi Klein, This Changes Everything. Capitalism versus Climate (Asta schimbă totul. Capitalism versus Climă) care ar trebui să devină biblia oricărui om de stânga în secolul 21 (care este, inevitabil, VERDE), așa cum până acum a fost, poate, Capitalul lui Marx.

Pentru cei care nu își pot procura cartea, The Guardian, singurul cotidian mainstream din Europa și din lume care pare să înțeleagă gravitatea și urgența subiectului, publică, zi de zi, capitole din cartea lui Naomi Klein. Aici este primul articol, care vă va duce către toate celelalte articole publicate. Vă recomand asta în așteptarea unei traduceri a cărții ei în limba română, care sper să vină în timp util, alimentând, în sfârșit, începerea unei discuții atât de necesare pe acest subiect și în România.

articol preluat de pe http://activista.ro

Criza apei – o realitate din ce în ce mai acută la nivel global

articol tradus din limba engleză de Maria Olteanu, sursa: The Guardian

Seceta de săptămâna trecută din São Paulo a fost atât de puternică, încât locuitorii au încercat să foreze prin podea, ca să dea de pânza freatică. Odată cu uscarea acviferelor la nivel global, un miliarde de oameni nu mai au acces la apă potabilă sigură. Urmează raționarea apei și o luptă pentru controlul asupra aprovizionării cu apă.

Apa reprezintă forța motrice a naturii, spunea Leonardo da Vinci. Din nefericire pentru planeta noastră, resursa de apă seacă pe zi ce trece – cu o viteză alarmantă. Populația lumii continuă să crească, însă creșterea populației nu a fost urmată de o creștere a resurselor de apă dulce.

Consecințele se dovedesc a fi profunde. Peste tot pe glob, rapoartele relevă suprafețe imense aflate în criză de apă, datorită secării acviferelor. Peste un miliard de oameni, 1 din 7 oameni de pe planetă – nu are acces la apă potabilă sigură.

Săptămâna trecută, în orașul brazilian São Paulo, cu o populație de 20 de milioane de locuitori, cândva cunoscut ca Orașul Burniței, seceta a devenit atât de puternică încât locuitorii au început să foreze prin podele și în parcări pentru a ajunge la apă. Autoritățile au anunțat că în curând va urma raționarea aprovizionării cu apă. Cetățenii vor avea acces la apă doar două săptămâni, au adăugat aceștia.

În statul american California, autoritățile au relevat faptul că statul a intrat în cel de-al patrulea an de secetă, cu luna ianuarie 2015 fiind cea mai secetoasă de când au început măsurătorile meteorologice. În același timp, consumul de apă pe cap de locuitor a continuat să crească (și datorită fracturării hidraulice, care a și contaminat cantități enorme de apă în statul California – n. red.).

În Orientul Mijlociu, zone rurale întregi s-au transformat în deșert datorită folosirii în exces a apei. Iranul este cel mai puternic afectat. Supraconsumul, alături de precipitațiile reduse, au făcut ravagii asupra resurselor de apă ale Iranului și asupra producției agricole. În mod similar, Emiratele Arabe Unite investesc în uzine de desalinare a apei și în facilități de tratare a apei, datorită lipsei acute de apă cu care se confruntă. Însuși prințul moștenitor, șeicul Mohammed bin Zayed al-Nahyan admite: “Pentru noi, apa a devenit mai importantă decât petrolul.”

Water stress and climate change

Criza apei și schimbările climatice. Click aici pentru imginea full size. Ilustrație: Giulio Frigieri (Sursa: The Guardian)

Natura globală a crizei este subliniată de rapoarte similare din alte reiuni. În Asia de Sud, de exemplu, au avut loc pierderi masive ale apei subterane, care a fost pompată cu o lipsă inconștientă a oricărui control în ultimele decenii. Aproximativ 600 milioane de oameni trăiesc în suprafața de 2000 de km care se extinde din estul Pakistanului, peste podișul cald și arid al Indiei de Nord și în Bangladesh, iar această zonă este cea mai intens irigată din lume. Până la 75% din fermieri se bazează pe apa pompată din acvifere pentru a își iriga recoltele, consumul de apă fiind în creștere, în timp ce imaginile satelitare arată o scădere alarmantă a rezervelor de apă.

Natura problemei este relevată de cifrele Institutului de Geologie al SUA, care indică faptul că rezerva de apă dulce la nivel global este de 2.551.100 mile cubice. Comprimată într-o singură picătură, aceasta va produce o sferă cu un diametru de 170 de mile. Însă cea mai mare parte a acestei cantități (99%) este reprezentată de apa subterană, din care o mare parte nu este accesibilă. În contrast, volumul total de apă din lacuri și râuri, sursa principală de apă a umanității, poate fi comprimată într-o sferă cu diamentrul de doar….35 mile! Această mică picătură de apă susține mare parte a vieții pe Pământ – iar ea este din ce în ce mai în pericol odată cu încălzirea globală.

Schimbarea precipitatiilor și topirea yăpezii și a gheții schimbă deja sisteme hidrologice în multe regiuni. Ghețarii continuă să scadă peste tot în lume, afectând localitățile din aval. Rezultatul, conform IPCC (Grupul Interguvernamental al Experților în Încălzirea Globală, din cadrul ONU), este acela că proporția populației globale care suferă datorită crizei apei va crește în cursul acestui secol. Din ce în ce mai mult, oamenii și statele vor trebui să intre într-o competiție pentru resurse. Disputa internațională între Egipt și Etiopia, privind planurile Etiopiei de a construi un baraj pe NIl au fost rezolvate de curând. Pe viitor, conflicte mult mai serioase vor fi declanșate, pe măsură ce planeta rămâne fără resursa vitală. Chiar și la altitudini mai ridicate, singura regiune unde precipitațiile se vor intensifica în anii următori, schimbările climatice vor reduce calitatea apei și va presupune riscuri datorită unui număr de factori: temperaturile în creștere; creșterea nivelului de sedimente, nutrienți și poluanți puși în mișcare de ploaia abundentă; perturbarea facilităților de tratare a apei pe perioadele de inundații.

Omenirea se află în fața unei crize a apei care va atinge toate părțile planetei, lucru subliniat de Jean Chrétien, ex-premier al Canadei și co-director al InterAction Council. “Viitorul impact politic al crizei apei poate fi devastator. Folosirea apei în modul în care am făcut-o până acum nu poate susține viitorul umanității.”

Comentariul traducătorului:

În acest context, cu toate avertismentele legate de încălzirea globală și legătura directă cu extracția de hidrocarburi fosile, la nivel global, foarte multe state se avântă în proiecte de extracție a hidrocarburilor neconvenționale (petrol și gaze de șist, petrol din șisturi bituminoase, gaze din stratele de cărbuni), toate mari consumatoare de apă, care contaminează, în același timp, cantități uriașe de apă, contaminare care nu mai poate fi controlată, odată ce este declanșată, devenind astfel ireversibilă. Chiar și fără extragerea hidrocarburilor neconvenționale omenirea se află în planul dezastrului, iar insitența celei mai mari părți a liderilor globali legată de extragerea hidrocarburilor dovedește o inconștiență greu de calificat. Toate semnalele ne spun același lucru: Secolul 21 va fi secolul trezirii oamenilor, sau nu va mai fi deloc.

Și în România, în toimp ce scriu aceste rânduri, mai multe localități din vestul județului Timiș (Beba Veche, Dudeștii Vechi, Cenad), se confruntă cu o criză a apei. Motivul: apa este contaminată cu arsen (posibil și alte substanțe, însă autoritățile nu fac măsurători, acuzând lipsa aparaturii de monitorizare a apei, conform normelor în vigoare la nivel european). Autoritățile refuză să ia măsuriși, mai grav, nu au informat populația din zonă. La fel de grav este faptul că ele încearcă mușamalizarea acestei situații și mai ales a cauzelor contaminării cu apă, susținând, fără niciun fel de probe, faptul că este o poluare naturală, ele însele recunoscând, în același timp, că nu au făcut determinări de arsen în apă până în vara lui 2014, când un cetățean s-a sesizat și a testat apa și pentru elementul arsen, moment când s-au descoperit cantități de peste 3-4 și chiar 5 ori mai mari decât cantitatea legală acceptată.

Pe fondul unei crize care amenință să se acutizeze la nivel global, atitudinea indolentă a autorităților din Timiș și ale tuturor autorităților (întrucât problema este cunoscută, mai multe ONG-uri făcând cunoscută această situație la nivelul Guvernului și al Președenției) pare să condamne, astfel, toată populația României la însetare, deoarece episodul din Timiș se poate repeta oricând (în țară sunt deja mai multe locuri unde apa a devenit nepotabilă datorită activităților petroliere, în special).

articol preluat de pe http://farafracturare.ro/

Rockefellerii vor investi peste 50 de miliarde de dolari in energia curata

Una dintre cele mai bogate si prospere familii din America, Rockefeller, care si-a facut averea din petrol, va reinvesti peste 50 de miliarde de dolari in energia curata.

Mostenitorii imperiului de afaceri vor vinde activele din domeniul combustibililor fosili si se vor alatura astfel unei coalitii de filantropi, formata din 650 de persoane si 180 de institutii.

Anuntul vine inainte de inceperea Summitului ONU pe tema schimbarilor climatice, care va avea loc astazi la New York. Aceasta este prima intrunire dedicata incalzirii globale de la conferinta de la Copenhaga din 2009. La reuniune, vor participa peste 120 de sefi de stat.
articol preluat de pe http://www.ecomagazin.ro

Greenpeace România

Greenpeace în România

Din anul 2007, Greenpeace este prezentă şi în România. Pentru a-şi păstra independenţa, Greenpeace nu acceptă donaţii de la guverne sau companii, ci se bazează doar pe contribuţii de la persoane fizice, milioane de susţinători din toată lumea.
În România, organizația Greenpeace derulează următoarele campanii:

Schimbări climatice, Protecția Pădurilor, Energie nucleară, Mări și Oceane, Agricultură sustenabilă, Substanțe toxice, Roșia Montană, Gazele de șist

Biroul Greenpeace din România face parte din Greenpeace Europa Centrală și de Est, regiune coordonată de Greenpeace Austria. De aici provin și majoritatea fondurilor destinate activității din România, care se axează, în consecință, pe campaniile internaționale, și mai puțin pe probleme locale.

În România, Greenpeace primește fonduri prin sistemul de donații on-line, pe www.greenpeace.ro, din redirecționarea a 2% din impozitul pe venit și din achiziționarea de produse din Greenpeace Shop.

Misiune

Greenpeace este o organizaţie internaţională independentă care foloseşte confruntarea creativă, non-violentă pentru a expune probleme de mediu globale şi pentru a forţa adoptarea unor soluţii care sunt esenţiale pentru un viitor verde şi paşnic. Scopul Greenpeace este de a asigura capacitatea planetei Pământ de a perpetua viaţa în toată diversitatea ei.
Principiile și valorile de bază ale Greenpeace se reflectă în toată munca noastră de campanie, în toată lumea. Acestea sunt:

- Facem cunoscute problemele de mediu într-un mod pașnic, non-violent;

- Folosim confruntarea non-violentă pentru a crește nivelul și calitatea dezbaterilor publice;

- În expunerea amenințărilor la adresa mediului înconjurător și în găsirea soluțiilor nu avem aliați sau adversari permanenți;

- Ne asigurăm independența financiară față de interesele politice sau comerciale;

- Căutăm soluții și promovăm dezbaterile deschise, informate, despre alegerile societății cu privire la mediul înconjurător.

În dezvoltarea strategiilor și politicilor de campanii avem grijă ca acestea săreflecte respectul nostru fundamental pentru principiile democratice și să găsească soluții care să promoveze echitatea socială globală.

Greenpeace nu acceptă şi nu solicită fonduri de la guverne, companii sau partide politice. Greenpeace nu caută şi nu acceptă donaţii care ar putea compromite independenţa, scopurile, obiectivele sau integritatea organizaţiei. Greenpeace se bazează pe donaţiile voluntare ale suporterilor individuali şi pe sprijinul fundaţiilor.

Principiile Greenpeace sunt: non-violenţa, independenţa politică şi prezenţa internaţională. Dezvăluind ameninţările la adresa mediului şi încercând să găsească soluţii, Greenpeace nu are aliaţi sau duşmani permanenţi.

Istoria Greenpeace

În 1971, motivaţi de viziunea lor despre o lume verde şi paşnică, un mic grup de activişti a plecat din Vancouver, Canada şi a navigat cu o barcă de pescuit spre Amchitka, unde guvernul american realiza teste nucleare subterane. Aceşti activişti, fondatorii Greenpeace, au dovedit că părerea unui grup de indivizi contează mult şi poate aduce o schimbare.
Misiunea lor a fost să fie martorii testărilor nucleare subterane americane din Amchitka, o insulă mică în vestul coastei peninsulei Alaska, una dintre cele mai active zone din punct de vedere seismic. Amchitka era refugiul a 3.000 de lutri marini, specie pe cale de dispariţie. De asemenea, insula mai adăpostea şi alte specii, printre care vulturi pleşuvi şi şoimi călători.

Deşi vechea barcă de pescuit, Phyllis Cormack, a fost interceptată înainte de a ajunge în Amchitka, călătoria a generat un val de interes din partea publicului. SUA au detonat bomba, dar vocea raţiunii s-a făcut auzită. Testele nucleare în Amchitka au fost încheiate în acelaşi an, iar insula a fost declarată mai târziu sanctuar al păsărilor.

Cu sediul principal în Amsterdam, Olanda, Greenpeace are peste 2,8 milioane de susţinători în toată lumea şi birouri în 41 de ţãri.

Această tradiţie, de a fi “martor” la evenimente într-un mod non-violent, continuă şi astăzi, iar navele Greenpeace sunt o parte importantă a campaniilor organizaţiei. Nava simbol a Greenpeace, Rainbow Warrior, şi-a luat numele de la o veche legendă a tribului indian Cree. Aceasta vorbea despre o vreme când lăcomia oamenilor va face ca planeta pe care trăim să se îmbolnăvească. Atunci, un trib cunoscut sub numele de “Luptătorii Curcubeului” se vor mobiliza pentru a o salva. Mesajul care apare pe unul dintre cele mai lungi bannere realizate de Greenpeace rezumă foarte bine această legendă: „Doar când ultimul copac a fost tăiat, ultimul râu a fost otrăvit şi ultimul peşte prins, ne vom da seama că nu putem mânca bani”.
articol preluat de pe http://www.greenpeace.org/

”Acum e momentul pentru acțiune!” Mesajul istoric al Secretarului General al ONU înaintea Summit-ului Climei de la New-York

Peste un milion de oameni au semnat deja ”cea mai importantă petiție lansată vreodată”. Pe 21 septembrie se va desfășura una dintre cele mai mari acțiuni de protest din istoria omenirii, la care sunt așteptate să participe sute de mii de persoane în orașe din întreaga lume, inclusiv în România. Acțiunile sunt menite să prefațeze Summit-ul Climei, care se va desfășura pe 23 septembrie, la sediul Organizațiilor Națiunilor Unite (ONU) de la New-York. Secretarul General al ONU, Ban Ki-moon a invitat la acest Summit șefii de guverne, lideri din domeniul afacerilor și al finanțelor și reprezentanți ai societății civile din întreaga lume, pentru a stabili un plan de acțiune pentru combaterea schimbărilor climatice. Săptămâna trecută, Ban Ki-moon a transmis și un mesaj memorabil, pe care îl puteți citi mai jos.

Aici puteți detalii și petiția lansată de AVAAZ prin care se solicită tuturor liderilor locali, naționali și internaționali măsuri pentru  trecerea la energie 100% curată. Iar aici puteți afla mai multe amănunte despre localitățile din România unde se va desfășura Marșul global pentru acțiune climatică.

***

”Acum e momentul pentru acțiune!”

Ban Ki-moon, Secretar General al ONU 
UN Secretary-General Ban Ki-moon talks to reporters on board an Arctic research ship, 600 miles from the North PoleSchimbările climatice a fost una dintre prioritățile mele principale din ziua în care am preluat mandatul în 2007. Am spus atunci că, dacă ne pasă de moștenirea noastră pentru generațiile viitoare, acesta este momentul pentru o acțiune globală decisivă. Am fost încântat să văd o creștere a importanței schimbărilor climatice pe agenda politică și în conștiința oamenilor din întreaga lume. Dar eu rămân în alertă din cauza faptului că guvernele și oamenii de afaceri nu au reușit încă să acționeze în ritmul și cu amploarea necesare.

Timpul trece. Cu cât întârziem mai mult, cu atât vom plăti mai mult. Schimbările climatice se accelerează, iar activitățile umane sunt cauza principală, așa cum arată documentarea realizată în rapoartele științifice avizate ale Grupului Interguvernamental pentru Schimbări Climatice. Efectele sunt deja pe scară largă, costisitoare și cu consecințe asupra agriculturii, resurselor de apă, sănătății umane și a ecosistemelor terestre și ale oceanelor. Schimbările climatice reprezintă riscuri radicale pentru stabilitatea economică și securitatea națiunilor.

Am călătorit în jurul lumii pentru a vedea personal impactul, de la Arctica în Antarctica, de la insulele joase ale Pacificului, amenințate de creșterea nivelului mării, la ghețarii în retragere din Groelanda, Anzi și Alpi. Am văzut înaintarea deșerturilor din Mongolia și regiunea Sahel și pădurile tropicale pe cale de dispariție în Brazilia. Peste tot am vorbit cu oameni din prima linie a frontului, care sunt profund preocupați de amenințările schimbărilor climatice asupra modului lor de viață și a viitorului lor.

Călătoriile mele mele m-au introdus, de asemenea, unui număr tot mai mare de oameni – de la șefi de guverne la oameni de afaceri – care sunt pregătiți să investească capital politic și financiar în soluțiile de care avem nevoie. Ei înțeleg că schimbările climatice reprezintă o problemă pentru toți oamenii, toate companiile și toate guvernele. Ei recunosc că putem evita riscurile dacă luăm măsuri decisive acum.

În această lună, pe 23 septembrie, am convocat un Summit al Climei la sediul Organizațiilor Națiunilor Unite din New York. Summit-ul are două obiective: să mobilizeze voința politică pentru a obține un acord universal semnificativ la negocierile climatice din 2015 de la Paris; și pentru catalizarea unor acțiuni ambițioase pe teren pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră și pentru a consolida capacitatea de adaptare la schimbările care au loc deja.

Am invitat șefi de guverne, oameni de afaceri, finanțiști și reprezentanți ai societății civile pentru a prezenta viziunea lor, pentru a face propuneri îndrăznețe și pentru a crea noi parteneriate care vor sprijini schimbarea de care lumea are nevoie. Summit-ul va pune în evidență o serie de domenii în care anticipăm că putem obține cel mai mare impact, așa cum le-au prezentat anterior Summit-ului cei mai influenți actori din domeniul climei.

Schimbările climatice nu sunt doar o problemă a viitorului, ci sunt o problemă urgentă a zilei de azi. În loc să ne întrebăm dacă ne putem permite să acționăm, ar trebui să ne întrebăm ce ne oprește, cine ne oprește și de ce? Să ne unim forțele împotriva scepticilor și a intereselor înrădăcinate. Să ne bazăm pe oameni de știință, economiști, antreprenori și investitori care îi pot convinge pe șefii de guverne și factorii de decizie că acum este momentul pentru acțiune.

articol preluat de pe http://romaniacurata.ro/