Articole

Învierea Domnului (Sfintele Paști)

The Resurrection of Jesus Christ (Kinnaird Resurrection) by Raphael, from 1499 until 1502

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articole preluate de pe ro.wikipedia.org; basilica.ro

 

Învierea lui Iisus Hristos (Învierea Domnului) este un fundament doctrinar și ritual pentru credința creștină – ortodoxă, catolică și reformată. Este practic temelia bisericii pe care o cunoaștem astăzi. Acest eveniment este relatat de scrierile vremii și de apostolii lui Hristos. La început, învierea ca doctrină nu a fost acceptată în Imperiul Roman cu excepția primilor creștini.

Iar a doua zi, care este după vineri, s-au adunat arhiereii și fariseii la Pilat, zicând: Doamne, ne-am adus aminte că amăgitorul Acela a spus, fiind încă în viață: După trei zile Mă voi scula. Deci, poruncește ca mormântul să fie păzit până a treia zi, ca nu cumva ucenicii Lui să vină și să-L fure și să spună poporului: S-a sculat din morți. Și va fi rătăcirea de pe urmă mai rea decât cea dintâi. Pilat le-a zis: Aveți strajă; mergeți și întăriți cum știți. Iar ei, ducându-se, au întărit mormântul cu strajă, pecetluind piatra.”
—Evanghelia după Matei 27:62-66

Învierea lui Iisus Hristos (Paștele) este cea mai mare sărbătoare a mai multor biserici printre care și Biserica Ortodoxă, Biserica Romano-Catolică, Biserica Greco-Catolică sau Biserica Reformată. Este sărbătorită în prima duminică de după prima Lună plină de după echinocțiul de primăvară și diferă de la un cult la altul datorită calendarului adoptat de o Biserică sau alta (calendarul gregorian sau calendarul iulian)

"Răstignirea lui Iisus Hristos". Tablou de Giovanni Battista - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

“Răstignirea lui Iisus Hristos”. Tablou de Giovanni Battista – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Mărturii

Mărturii biblice

Și plecand ele, iata unii din strajă, venind în cetate, au vestit arhiereilor toate cele întâmplate. Și adunându-se ei împreuna cu bătrânii și ținând sfat au dat bani mulți ostașilor zicând : Spuneți ca ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat, pe când noi dormeam
—Evanghelia după Matei 28:11-13

Și de se va auzi aceasta la dregătorul, noi îl vom îndupleca și pe voi fără grijă vă vom face. Iar ei luând arginții au făcut precum au fost invățați. Și s-a răspândit cuvântul acesta între iudei până astăzi
—Evanghelia după Matei 28:14-15

Conform lui Juan Garcés, curator la British Library, care a studiat Codex Sinaiticus, anumite paragrafe din învierea lui Iisus nu erau incluse în manuscrisele originale ale Bibliei. Garcés se referă la consensul științific în studiul Bibliei (textologia), afirmând că textele Bibliei s-au modificat de multe ori de când au fost scrise. Anume, în Codex Sinaiticus lipsesc versetele Marcu 16:9-20, prin urmare Evanghelia după Marcu nu conține decât relatarea unui tânăr conform căruia Iisus ar fi înviat, dar nu-I descrie nici învierea, nici pe Hristos înviat. Numai versiunea neconformă cu originalul (inautentică) a Evangheliei după Marcu Îl descrie pe Hristos înviat, această descriere fiind rodul fanteziei copiștilor. Prin urmare, versetele Marcu 16:9-20 sunt versete apocrife.

"Coborârea de pe Cruce", (Rubens, Catedrala din Antwerpen) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

“Coborârea de pe Cruce”, (Rubens, Catedrala din Antwerpen) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Mărturii independente de Biblie

Flavius Josephus (cca. 37–cca. 100), un evreu și în același timp cetățean roman care a lucrat sub dinastia Flavienilor a scris Antichitatea Evreilor, cca. 93, care conține un pasaj intitulat Isus și Pilat, în care se descrie moartea și învierea lui Isus Hristos, fragment care conține pasajul următor: „Când Pilat (…) L-a condamnat pe Isus la moarte prin crucificare, cei ce L-au iubit pe El, nu au cedat [să Îl urmeze], căci El, li s-a arătat a treia zi după moarte, viu, exact cum au proorocit prorocii Vechiului Testament.” Fragmentul citat pare a fi însă un adaus (o interpolare în textul original), deoarece e puțin credibil că un evreu declarat fariseu și despre care Origen scrie că “nu credea că Iisus este Mesia” (Hristos), așa cum e cazul cu istoricul Flavius Josephus, ar fi putut crede că pretinsa înviere a lui Iisus confirmă pasaje din Vechiul Testament (pasaje care numai creștinii, nu și evreii, le interpretau a fi în legătură cu Iisus); dealtminteri e recunoscut faptul că scrierile lui Flavius Josephus au fost subiectul și altor intervenții creștine pe text. Ca atare rămâne discutabil dacă un izvor istoric independent de Biblie și a cărui autenticitate este azi admisă, chiar confirmă ideea că Isus ar fi înviat. Din punct de vedere psihologic, unii argumentează că relatarea învierii se bazează pe halucinațiile Apostolilor produse de intensa lor tristețe datorată pierderii lui Iisus.

Istoricii de după Epoca Luminilor lucrează cu naturalism metodologic, de aceea ei nu pot niciodată confirma miracolele drept evenimente istorice reale (Flew 1966: 146; cf. Bradley 1874/1935; Ehrman 2003: 229).

"Punerea în mormânt", (Caravaggio, 1602-1603) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

“Punerea în mormânt”, (Caravaggio, 1602-1603) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Arătările lui Iisus după Înviere

- Arătarea către Maria Magdalena (Ioan 20:11-18; Marcu 16:12-13)
- Arătarea către femeile mironosițe (Matei 28:9-10; Luca 24:10-11)

Dar când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucurați-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui și I s-au închinat. Atunci Iisus le-a zis: Nu vă temeți. Duceți-vă și vestiți fraților Mei, ca să meargă în Galileea, și acolo Mă vor vedea.”
—Matei 28:9-10

Iar ele erau: Maria Magdalena, și Ioana și Maria lui Iacov și celelalte împreună cu ele, care ziceau către apostoli acestea. Și cuvintele acestea au părut înaintea lor ca o aiurare și nu le-au crezut.”
—Luca 24:10-11

- Către apostolul Său, Simon Petru (Luca 24:34; Cf. Corinteni 25:5)
- La doi ucenici in drum Său spre Emaus (Luca 24:13-35; Marcu 16:12-13)
- Apostolilor și unor ucenici la Ierusalim, în seara Învierii (Ioan 20:19-23; Luca 24:36-43)
- Apostolilor după opt zile, împreună cu Toma, la Ierusalim

Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. Deci au zis lui ceilalți ucenici : Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis : Dacă nu voi vedea, în mainile Lui, semnul cuielor și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede! (…) a răspuns Toma și a zis: Domnul Meu și Dumnezeul meu. Iisus i-a zis : Pentru că M-ai vazut, ai crezut! Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut
—Ioan 20:26-29

- La șapte Apostoli, în Provincia Galileea, lângă Marea Tiberiadei
Dupa acestea, Iisus s-a arătat iarași ucenicilor la marea Tiberiadei și s-a arătat așa : Erau împreună Simon Petru și Toma, cel numit Geamănul și Natanael cel din Cana Galileii și fiii lui Zevedeu, și alți doi din ucenicii Lui. Simon-Petru le-a zis: mă duc să pescuiesc. Și ei i-au zis: Mergem și noi cu tine. Și au ieșit și s-au suit în corabie și în noaptea aceea n-au prins nimic. Iar făcîndu-se dimineață, Iisus a stat la țărm; dar ucenicii n-au știut că este Iisus. Deci a zis Iisus: Fiilor, nu cumva aveți ceva de mâncare? Ei au răspuns: Nu. Iar El le-a zis : Aruncați mreaja în partea dreaptă a corabiei și veți afla. Deci au aruncat-o și nu mai puteau s-o tragă de mulțimea peștilor. Și au zis lui Petru ucenicul pe care-l iubea Iisus : Domnul este. Deci Simon Petru auzind că este Domnul și-a luat haina, căci era dezbrăcat și s-a aruncat în apă. Și ceilalți ucenici au venit cu corabia, căci nu erau departe de țărm, ci ca la doua sute de cotii, trăgând mreaja cu pești (…) Deci a venit Iisus și le-a luat pâinea și le-a dat-o lor și de asemenea și peștele. Aceasta este acum a treia oară când Iisus S-a arătat ucenicilor, după ce S-a sculat din morți
—Ioan 21:1-14

- Tuturor Apostolilor pe un munte din Galileea
Iar cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le poruncise Iisus. Și vazându-L, I s-au închinat, ei care se îndoiseră. Și apropiindu-Se Iisus le-a vorbit lor, zicând : Da-tu-Mi-s-a toată puterea în Cer și pe Pământ. Drept aceea, mergând învătați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh!
—Matei 28:16-20

- Arătarea la mai mult de cincisute de ucenici (I Cor 15.6) și Arătarea către Apostolul Iacov (I Cor 15.7)
- Apostolilor, în ziua înălțării Domnului în Ceruri (Luca 24:44-53; Marcu 16:15-20)
Și i-a dus afară până spre Betania și ridicându-Și mâinile i-a binecuvantat. Și pe când îi binecuvânta, S-a despărțit de ei și S-a înălțat la cer.”
—Luca 24:44

Învierea Domnului (Sfintele Paști) - foto preluat de pe basilica.ro

Învierea Domnului (Sfintele Paști) - foto preluat de pe basilica.ro

 

Stihuri:

Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur.

După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat.

Numim sărbătoarea de azi Paști, după cuvântul care în vechiul grai evreiesc însemnează trecere; fiindcă aceasta este ziua în care Dumnezeu a adus, la început, lumea dintru neființă întru ființă. În această zi smulgând Dumnezeu pe poporul israelitean din mâna Faraonului, l-a trecut prin Marea Roșie și tot în această zi, S-a pogorât din ceruri și S-a sălășluit în pântecele Fecioarei. Iar acum, smulgând tot neamul omenesc din legăturile iadului, S-a suit Ia cer și l-a adus iarăși la vechea vrednicie a nemuririi.

Dar pogorându-Se la iad Domnul, nu a înviat pe toți câți erau acolo, ci numai pe cei care au voit să creadă în El; și sufletele sfinților din veac, ținute cu sila de iad, le-a slobozit și a dăruit tuturor putința să se urce la ceruri.

Drept aceasta, bucurându-ne peste fire, prăznuim, cu strălucire, învierea, închipuind bucuria cu care s-a îmbogățit firea noastră prin îndurarea milostivirilor lui Dumnezeu. De asemenea, dându-ne unul altuia obișnuita sărutare de înviere, prăznuim și risipirea vrajbei, arătând prin aceasta unirea noastră cu Dumnezeu și cu îngerii Săi.

Iar învierea Domnului, așa s-a petrecut: La miezul nopții pe când străjerii păzeau mormântul, pământul s-a cutremurat și un înger s-a pogorât și a răsturnat piatra de pe mormânt. Ostașii văzând aceasta, s-au înspăimântat și au fugit; numai după aceea s-a petrecut venirea femeilor la mormânt, sâmbătă după miezul nopții, aproape de revărsatul zorilor. învierea a cunoscut-o întâi Maica lui Dumnezeu, care, după cum grăiește Evanghelia de la Matei, ședea la mormânt împreună cu Maria Magdalena.

Dar spre a nu se arunca îndoială asupra învierii, din pricina dragostei de mamă pentru Fiul său, de aceea zic Evangheliștii că Domnul S-a arătat mai întâi Măriei Magdalena. Ea a văzut și pe îngerul, ce sta pe piatră, și plecându-se, a văzut și pe cei dinăuntrul mormântului, care au vestit învierea Domnului și au grăit: „A înviat, nu este aici, iată locul unde L-au pus pe Dânsul”.

Deci, auzind ea acestea, a alergat degrab la ucenicii cei mai înflăcărați, la Petru și la Ioan, și le-a vestit lor învierea. Iar întorcându-se ea cu cealaltă Mărie la mormânt, le-au întâmpinat pe ele Hristos, zicându-le: „Bucurați-vă!” Drept era, ca seminția femeiască să audă ea, mai întâi, bucuria, ca una ce a auzit mai întâi: „întru dureri să nască fii”.

Ele fiind biruite de dragoste, s-au apropiat și s-au atins de preacuratele Lui picioare, voind să-L cunoască mai cu dinadinsul. Apostolii au venit Ia groapă și Petru numai plecându-se în mormânt, s-a întors înapoi, iar Ioan a intrat înăuntru, a privit mai cu de-amănuntul și a pipăit giulgiul și mahrama capului (Luca 24, 12; Ioan 20, 3-8).

Magdalena, spre a se încredința mai cu dinadinsul despre cele ce văzuse, a venit iarăși împreună cu celelalte femei la mormânt, cam pe la revărsatul zorilor și au stat afară și plângeau. Dar uitându-se ea în mormânt văzu doi îngeri strălucind de lumină, care, certând-o oarecum, i-a grăit: „Femeie de ce plângi? Pe cine cauți? Pe Iisus Nazarineanul cauți? Pe Cel răstignit? S-a sculat, nu este aici”. Și îndată s-au ridicat cuprinși de teamă, văzând pe Domnul.

Iar aceea întorcându-se a văzut pe Hristos stând și părându-i-se că El este grădinarul (că mormântul era în grădină) I-a zis: „Doamne, dacă tu l-ai luat pe El, spune unde L-ai pus; și eu îl voi lua pe Dânsul, și căutând ea din nou către îngeri, Mântuitorul a grăit Magdalenei: „Mărie!”; iar ea înțelegând dulcele și cunoscutul glas al lui Hristos, voia să se atingă de El.

Dar El a zis: „Nu te atinge de Mine, că încă nu M-am suit la Tatăl Meu; precum socotești, ție ți se pare că Eu sunt încă om; ci mergi la frații Mei și spune-le, cele ce ai văzut și auzit”; și Magdalena a făcut așa. Luminându-se de ziuă, ea a venit iarăși la mormânt cu celelalte; iar cele ce erau cu Ioana și cu Salomeea au venit la răsăritul soarelui și, pe scurt grăind, femeile au venit la mormânt adesea și între ele era și Născătoarea de Dumnezeu.

Că ea este aceea pe care Evanghelia o numește Maria lui Iosie; Iosie era fiul lui Iosif. Nu se știe însă ceasul când a înviat Hristos. Unii zic că la cântarea cea dintâi a cocoșilor; alții când s-a întâmplat cutremurul, iar alții într-altă dată.

Deci așa petrecându-se faptele, iată că unii din cei ce păzeau mormântul au venit și au spus arhiereilor cele întâmplate; iar aceștia mituindu-i cu bani, i-a înduplecat să spună că ucenicii lui Hristos au venit în timpul nopții și L-au furat. în seara acelei zile însă ucenicii fiind adunați laolaltă de frica iudeilor, și ușile fiind încuiate, a intrat Iisus la dânșii, că era cu trup nestricăcios, și ca de obicei le-a vestit lor: „Pace vouă!” Ei, văzându-L, s-au bucurat peste măsură de mult și au primit prin suflare, mai desăvârșită lucrarea Preasfântului Duh.

În ce privește însă, învierea Domnului în a treia zi de la înmormântare, așa să știi: Joi seara și Vineri ziua, fac o zi (așa socoteau evreii întinderea unei zile); apoi Vineri noaptea și Sâmbăta întreagă, fac altă zi; – iată deci a doua zi. Altă zi o face noaptea de Sâmbătă și o parte din ziua de Duminică (fiindcă după o parte a începutului se înțelege întregul), deci altă întindere de zi. I

ată dar și ziua a treia. Sau alt fel: Hristos S-a răstignit Vineri la ceasul al treilea; de la ceasul al șaselea și până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric, aceea înțelegeți-o o noapte; deci iată o întindere de o zi de la ceasul al treilea până la al nouălea. Apoi, după întuneric iată ziua și noaptea de Vineri; deci a doua întindere de zi. în sfârșit ziua Sâmbetei și noaptea ei fac, iată, a treia întindere de zi. Că deși Mântuitorul a făgăduit să ne facă bine în trei zile, totuși binefacerea a plinit-o El într-un răstimp mai scurt.

A Cărui slavă și putere este în vecii vecilor. Amin!

 

articole preluate de pe: ro.wikipedia.orgbasilica.ro

Săptămâna Patimilor – Sâmbăta Mare

“Coborârea de pe Cruce”, (Rubens, Catedrala din Antwerpen)

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; ro.orthodoxwiki.org; basilica.ro; doxologia.ro

 

Sâmbăta Mare (latină Sabbatum Sanctum), este ziua care urmează după Vinerea Mare. Este ziua dinaintea Paștelui și ultima zi a Săptămânii Patimilor în care creștinii se pregătesc pentru Paște. Ea comemorează ziua în care trupul lui Iisus Hristos a fost pus în mormânt.

Sâmbăta Mare mai este uneori numită Sâmbăta Paștelui, deși această frază se aplică mai corect Sâmbetei din Săptămâna Paștelui.

În Sfânta și Marea Sâmbătă se slujesc Vecernia și Sfânta Liturghie a Sf. Vasile cel Mare, cu citiri din Psalmi și binecuvântările Învierii, care amintesc de coborârea Mântuitorului la Iad, semnificând „Prima Înviere” a lui Adam și biruința asupra morții.

În Sâmbăta Mare prăznuim îngroparea dumnezeiască și trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune, a fost mutat spre viață veșnică. Prezentând semnificațiile acestei zile din Săptămâna Patimilor, sinaxarul rezumă conținutul Prohodului Domnului și al cântărilor rânduite pentru Vecernia aceleiași zile, săvârșită sâmbătă dimineața împreună cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare:

Cele patruzeci de zile ale Postului Mare întrec pe celelalte zile; iar mai mare decât acestea este săptămâna cea mare; și iarăși mai mare decât săptămâna mare este această Sfântă și Mare Sâmbătă. Se numește săptămâna mare nu pentru că zilele ei ar fi mai mari sau ar avea mai multe ceasuri, ci pentru că în ea s-au săvârșit și mai cu seamă azi, minunile mari și mai presus de fire și faptele neobișnuite ale Mântuitorului nostru.

Căci după cum la întâia facere a lumii, Dumnezeu, săvârșind toate lucrurile, și în urmă în ziua a șasea a creat pe om, făptura cea mai de seamă, iar în ziua a șaptea S-a odihnit de toate lucrurile Lui și a sfințit ziua, numind-o Sâmbătă, care se tâlcuiește odihnă, tot așa și la facerea lumii celei spirituale, săvârșind toate în chipul cel mai bun, în ziua a șasea a creat din nou pe omul stricat și înnoindu-l iarăși prin Crucea cea de viață purtătoare S-a odihnit încă o dată cu o odihnă desăvârșită, de toate lucrurile Lui, dormind un somn dătător de viață și mântuitor.

Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt, iar cu sufletul Lui curat și dumnezeiesc Se pogoară și în iad. Sufletul a fost despărțit prin moarte de trup și l-a dat în mâinile Tatălui. Tot Tatălui i-a dat și propriul Său sânge, fără să-I fie cerut; iar sângele Lui a fost preț de răscumpărare pentru noi. Sufletul Domnului n-a fost ținut în iad ca sufletele celorlalți sfinți. Cum putea, oare, să fie ținut odată ce n-avea asupra Lui, ca ceilalți drepți, nimic din blestemul strămoșesc?

"Punerea în mormânt", (Caravaggio, 1602-1603) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

“Punerea în mormânt”, (Caravaggio, 1602-1603) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Dar nici dușmanul nostru, diavolul, n-a luat sângele prin care am fost răscumpărați, cu toate că noi eram în stăpânirea lui. Cum putea, oare, să ia sângele lui din altă parte decât de la Dumnezeu? Dar, oare, tâlharul de diavol putea să-l ia chiar pe Dumnezeu? Domnul nostru Iisus Hristos a locuit trupește în mormânt și cu Dumnezeirea, care era strâns unită cu trupul. A fost împreună cu tâlharul în rai; a fost și în iad, după cum s-a spus, împreună cu sufletul Lui îndumnezeit. Într-un chip mai presus de fire ca Dumnezeu necuprins era cu Tatăl, împărățind împreună cu Duhul.

Era pretutindeni; Dumnezeirea n-a suferit nimic în mormânt, după cum n-a suferit nimic pe Cruce. Trupul Domnului a suferit și stricăciune, adică despărțirea sufletului de trup, dar nicidecum stricăciune în înțelesul unei putreziri a trupului și o nimicire desăvârșită a mădularelor.

Iar Iosif, coborând de pe Cruce sfântul trup al Domnului, l-a înmormântat într-un mormânt nou, punând o piatră foarte mare la intrarea mormântului. Într-adevăr, iudeii s-au dus Vineri la Pilat și i-au spus: „Ne-am adus aminte că înșelătorul Acela a spus pe când trăia, că după trei zile Se va scula. Ni se pare că este bine ca prin puterea ta să poruncești să se întărească mormântul cu ostași”. Dacă este un înșelător, pentru ce, iudeilor, I-ați ascultat cu râvnă cuvintele Lui pe când trăia? Dar când a spus Hristos: „Mă voi scula?”.

Poate că iudeii au scos asta din pilda cu Iona. Negreșit ei sunt fără de judecată când cer să fie întărit mormântul ca să nu se fure cumva trupul. O, cât sunt de lipsiți de judecată! Nu știau că ceea ce făceau în sprijinul lor o făceau împotriva lor! Pilat le-a îngăduit, iar ei, împreună cu o ceată de ostași, au întărit mormântul și l-au și pecetluit. Și s-a făcut asta pentru a nu se pune la îndoială Învierea Domnului, o dată ce era străină și paza și pecetea. Dar deodată iadul se cutremură, când simte puterea Domnului, dând după puțină vreme afară, din pricina înghițirii nedrepte a lui Hristos, piatra cea tare și din capul unghiului, și pe cei ce-i mâncase și-i ținea din veac în pântece. Cu pogorârea Ta nespusă, Hristoase Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi, Amin!”.

Statuia lui Isus pusă în mormânt (Gregorio Fernández. Mănăstirea din San Joaquin y Santa Ana, Valladolid) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Statuia lui Isus pusă în mormânt - (Gregorio Fernández. Mănăstirea din San Joaquin y Santa Ana, Valladolid) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Ap. Romani 6, 3-11

Fraţilor, oare nu ştiţi că toţi câţi în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? Deci ne-am îngropat cu El în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii; căci dacă am fost altoiţi pe El, prin asemănarea morţii Lui, atunci vom fi părtaşi şi ai învierii Lui, cunoscând aceasta, că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, ca să se nimicească trupul păcatului, pentru a nu mai fi robi ai păcatului. Căci Cel care a murit a fost curăţit de păcat. Iar dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi vieţui împreună cu El, ştiind că Hristos, înviat din morţi, nu mai moare. Moartea nu mai are stăpânire asupra Lui. Căci ce a murit, a murit păcatului o dată pentru totdeauna, iar ce trăieşte, trăieşte lui Dumnezeu. Aşa şi voi, socotiţi-vă că sunteţi morţi păcatului, dar vii pentru Dumnezeu, în Hristos Iisus, Domnul nostru.

Plângerea la mormânt, Sf. Mănăstire Stavronikita, Muntele Athos, jumătatea sec. al XVI-lea - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Plângerea la mormânt, Sf. Mănăstire Stavronikita, Muntele Athos, jumătatea sec. al XVI-lea – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Ev. Matei 28, 1-20

În vremea aceea, după ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua cea dintâi a săptămânii, au venit să vadă mormântul Maria Magdalena şi cealaltă Marie. Şi iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, pogorându-se din cer şi venind, a prăvălit piatra de la uşă şi a stat deasupra ei. Şi înfăţişarea lui era luminoasă ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. De frica lui s-au cutremurat cei care păzeau şi s-au făcut ca nişte morţi. Dar îngerul, vorbind femeilor, a zis: nu vă temeţi voi, că ştiu că pe Iisus cel răstignit căutaţi. Nu este aici, căci s-a sculat precum a spus. Veniţi de vedeţi locul, unde a zăcut Domnul. Duceţi-vă degrab şi spuneţi ucenicilor Săi, că s-a sculat din morţi şi va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo îl veţi vedea. Iată, am spus vouă. Iar ele au plecat în grabă de la mormânt şi cu frică şi cu bucurie mare au alergat să vestească pe ucenicii Săi. Dar cum mergeau ele să vestească pe ucenici, iată Iisus le-a întâmpinat şi le-a zis: bucuraţi-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat. Atunci Iisus le-a zis: nu vă temeţi. Mergeţi şi spuneţi fraţilor Mei să meargă în Galileea şi acolo Mă vor vedea. Iar pe când se duceau ele, iată unii din păzitori, venind în oraş, au spus căpeteniilor preoţilor toate cele ce s-au întâmplat. Atunci ei, adunându-se împreună cu bătrânii şi ţinând sfat, au dat bani mulţi ostaşilor şi le-au zis: să spuneţi că ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat pe când noi dormeam. Dacă însă se va auzi aceasta la dregătorul, noi îl vom potoli şi pe voi vă vom face fără grijă. Iar ei luând banii, au făcut cum i-au învăţat; şi s-a răspândit vorba acesta între Iudei până în ziua de astăzi. Iar cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le-a poruncit lor Iisus şi, când L-au văzut, I s-au închinat ei care se îndoiseră. Şi apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit, zicând: Mi s-a dat toată puterea în cer şi pe pământ. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă; şi iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin!

 

articole preluate de pe: ro.wikipedia.orgro.orthodoxwiki.orgbasilica.ro; doxologia.ro
cititi mai mult despre Sâmbăta Mare si pe: en.wikipedia.org

Săptămâna Patimilor – Vinerea Mare

Christ crucified, painted by Giotto, circa 1310

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; ro.orthodoxwiki.org; basilica.ro

 

Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor este ultima zi de vineri înaintea Paștelui, și astfel ultima vineri din Postul Mare. Este numită și Vinerea Paștelui, Vinerea Patimilor, Vinerea Neagră, Vinerea Seacă. Se numește Vinerea Paștilor, pentru că este ultima vineri dinaintea Paștelui, Vinerea Patimilor, deoarece în această zi a pătimit și a fost răstignit Iisus Hristos, Vinerea Seacă, pentru că mulți români au obiceiul de a posti post negru. Este una dintre cele trei zile de sărbătoare religioasă creștină numite “Triduum Sacrum” din care face parte Joia Mare, Vinerea Mare și Sâmbăta Mare. După credința creștină, în această zi a avut loc moartea lui Isus care a fost răstignit și a murit pe cruce pentru răscumpărarea neamului omenesc de sub jugul păcatului strămoșesc. Unii creștini țin în această zi un post sever, numit și post negru. Slujbele din această zi cuprind: Denia de Joi seara, în timpul căreia se citesc „cele douăsprezece Evanghelii“ care vorbesc despre Pătimirile Domnului; Ceasurile împărătești au loc vineri dimineața, Vecernia, în timpul căreia se face și „Punerea în mormânt“ sau scoaterea Epitafului în mijlocul bisericii, spre închinare și Pavecernița.

Sfânta și Marea Vineri începe cu citirea Ceasurilor Împărătești, până la Vecernia de vineri după-amiază, în timpul căreia se face amintirea coborârii trupului Mântuitorului de pe Cruce. Preotul este cel care împlinește coborârea de pe Cruce: el ia trupul Mântuitorului, simbolizat de Sfântul Epitaf (pânza pe care este pictată sau brodată imaginea lui Hristos) și îl așază în mijlocul bisericii pe un fel de năsălie care închipuie Mormântul Mântuitorului. În timpul slujbei de seară, numită Prohodul Domnului (sau a Plângerii la mormânt), preotul ia Sf. Epitaf, ducându-l, în procesiune, în jurul bisericii înainte de a-l așeza în Altar, pe Sfânta Masă (unde urmează să rămână până în miercurea din ajunul Înălțării Domnului). Procesiunea, urmată de credincioșii care poartă în mâini lumânări aprinse, simbolizează coborârea lui Hristos la Iad.

Conform Sinaxarului în Sfânta și Marea Vineri se prăznuiesc sfintele și mântuitoarele și înfricoșătoarele Patimi ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste față, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița și înainte de toate Crucea și moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, care a fost răstignit împreună cu El.

Prezentând semnificațiile acestei zile din Săptămâna Patimilor, sinaxarul rezumă conținutul celor 12 Evanghelii:

După ce Domnul a fost vândut de prietenul și ucenicul Lui cu treizeci de arginți, a fost dus mai întâi la Ana arhiereul. Acesta L-a trimis la Caiafa, care L-a scuipat și L-a lovit peste față; și pe când își bătea joc și râdea de El, a auzit spunându-I-se: „Profețește-ne, cine Te-a lovit „. Acolo au venit și doi martori mincinoși care au mărturisit că Hristos a spus: „Stricați Templul acesta și în trei zile îl voi ridica”, și că a spus că este Fiul lui Dumnezeu. Arhiereul și-a rupt hainele neputând suferi așa-numita de el hulă.

Giotto di Bondone (1267-1337), Cappella Scrovegni a Padova, Viaţa lui Hristos, Hristos înaintea lui Caiafa. Caiafa este cel aşezat care-şi rupe hainele din pricina spuselor lui Iisus, pe care le considera ca fiind o blasfemie - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Giotto di Bondone (1267-1337), Cappella Scrovegni a Padova, Viaţa lui Hristos, Hristos înaintea lui Caiafa. Caiafa este cel aşezat care-şi rupe hainele din pricina spuselor lui Iisus, pe care le considera ca fiind o blasfemie – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Când s-a făcut ziuă L-au dus în pretoriu la Pilat, „și ei n-au intrat, spune Scriptura, ca să nu se spurce, ci să poată mânca Paștile”. Pilat a ieșit afară și i-a întrebat: „Care este vina Lui?” Și pentru că n-a găsit nici o vină în El, L-a trimis la Caiafa; iar acesta L-a trimis din nou la Pilat, căci și Pilat se pornise spre uciderea Lui. Pilat a spus: „Luați-L voi și răstigniți-L și după legea voastră judecați-L”. Ei au spus iarăși: „Nouă nu ne este îngăduit să omorâm pe nimeni”. Prin aceste cuvinte au ațâțat pe Pilat ca să-L răstignească. Pilat L-a întrebat pe Hristos dacă este Împăratul iudeilor. El a mărturisit că este, dar este Împărat veșnic: „Împărăția Mea, a spus El, nu este din lumea aceasta”. Pilat, voind să-L elibereze le-a spus mai întâi că nu găsește nici o vină deosebită în El, apoi le-a propus să elibereze pe unul din cei închiși. Iudeilor însă le-a fost mai drag Varava decât Iisus. În sfârșit Pilat L-a dat iudeilor după ce mai întâi L-a biciuit pe Iisus.

Ecce homo! Antonio Ciseri's 1871 depiction of Pontius Pilate presenting Jesus to the public - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Ecce homo! Antonio Ciseri’s 1871 depiction of Pontius Pilate presenting Jesus to the public – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Este apoi dus de soldați, îmbrăcat cu o hlamidă roșie, încununat cu o cunună de spini și în mâini I-au pus trestie. A fost batjocorit de soldații care-I spuneau: „Bucură-Te împăratul iudeilor”. După ce L-au batjocorit așa, Pilat a spus din nou: „Nu găsesc în El nici o vină de moarte”. Ei însă au spus: „Noi Îl osândim pentru că S-a numit pe Sine Fiul lui Dumnezeu”. Pe când spuneau acestea, Iisus tăcea. Mulțimea a strigat lui Pilat: „Răstignește-L, răstignește-L”. Ei voiau să-L dea unei morți necinstite, ca să îndepărteze din mijlocul lor amintirea Lui cea bună. Pilat își bătea joc oarecum de ei zicându-le: „Pe împăratul vostru să-L răstignesc?”. Ei au răspuns: „N-avem alt împărat decât pe Cezarul”.

Iudeii, pentru că n-au reușit nimic cu hulele lor, aduc în discuție pe Cezarul, ca cel puțin așa să-și sature furia lor. Într-adevăr au spus: „Tot cel care se face pe sine împărat se împotrivește Cezarului”. În timpul acesta femeia lui Pilat, înfricoșată de visuri, a trimis la Pilat să-i spună: „Să nu faci nimic dreptului acestuia”. Căci ea, din pricina lui Iisus, suferise mult în timpul nopții. Pilat s-a spălat pe mâini, lepădându-se prin asta de vina sângelui. Iudeii însă au strigat: „Sângele Lui peste noi și peste copiii noștri! Dar dacă-L eliberezipe El nu ești prieten al Cezarului!”. Așadar Pilat L-a legat, deși știa bine că este nevinovat, L-a osândit la moarte pe cruce, și le-a slobozit pe Baraba. 

Când a văzut Iuda aceasta, aruncând arginții a plecat și ducându-se a luat o frânghie și s-a spânzurat; pe urmă s-a umflat mult și a crăpat. Ostașii L-au bătut peste față cu trestia și I-au pus în spate Crucea. Apoi au silit pe Simon Cirineanul să-I ducă crucea. Au ajuns pe la ceasul al treilea la locul Căpățânei și acolo L-au răstignit.

Andrea di Bartolo, Way to Calvary, c. 1400. The cluster of halos at the left are the Virgin Mary in front, with the Three Marys -  foto preluat de pe en.wikipedia.org

Andrea di Bartolo, Way to Calvary, c. 1400. The cluster of halos at the left are the Virgin Mary in front, with the Three Marys – foto preluat de pe en.wikipedia.org

A fost răstignit împreună cu doi tâlhari ca să fie și El socotit un făcător de rele. Pentru a-L înjosi, soldații au împărțit hainele Lui, iar pentru cămașa Sa, care era făcută dintr-o bucată și nu avea nici o cusătură, au aruncat sorți, săvârșind cea mai mare nelegiuire. Dar nu numai acestea, ci și pe când era pe Cruce își băteau joc de El, zicând: „Tu, Cel ce strici Templul și în trei zile îl zidești, mântuiește-te pe Tine!”. Și iarăși: „Pe alții a mântuit, dar pe Sine nu poate să se mântuiască”. Și iarăși: „Dacă ești împăratul lui Israel, coboară-Te acum de pe Cruce și vom crede în Tine!”.

Pietro Perugino's depiction of the Crucifixion as Stabat Mater, 1482 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Pietro Perugino’s depiction of the Crucifixion as Stabat Mater, 1482 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Iudeii, dacă ar fi crezut în cele ce spuneau, ar fi trebuit să se apropie de El fără nici o îndoială, căci într-adevăr Hristos era recunoscut de întreaga fire nu numai ca împărat al lui Israel, ci și al întregii lumi. Ce însemna, oare, întunecarea soarelui în ceasul al treilea și în miezul zilei? Ce însemna cutremurarea pământului? Ce însemna despicarea pietrelor, care au mustrat învârtoșarea inimii iudeilor? Ce însemna învierea multor trupuri, care ne-a învederat credința în învierea obștească și puterea Celui ce-a pătimit? Ce însemna sfâșierea în două a catapetesmei Templului, ca și cum și ea ar fi fost supărată din pricina Celui care a fost slăvit în ea și pătimește acum? Ce însemnau apoi celelalte lucruri descoperite, dar care n-au putut fi văzute?

"Răstignirea lui Iisus Hristos". Tablou de Giovanni Battista - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

“Răstignirea lui Iisus Hristos”. Tablou de Giovanni Battista – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Așadar în ceasul al treilea, după cum spune dumnezeiescul Marcu, a fost răstignit. Din ceasul al șaselea până în ceasul al nouălea s-a făcut întuneric. Longhin sutașul, când a văzut aceste lucruri minunate și mai cu seamă întunecarea soarelui, a strigat cu voce mare: „Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost acesta”. Unul dintre tâlhari Îl insulta pe Iisus; celălalt însă, mustrându-l cu asprime pe acesta, a mărturisit pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu. Mântuitorul i-a răsplătit credința lui și i-a făgăduit petrecerea în rai împreună cu El. În sfârșit, după ce a fost insultat din destul, Pilat a scris pe Cruce și cuvintele: „Împăratul iudeilor”. Deși iudeii s-au împotrivit să scrie așa, zicând că El S-a numit împărat al iudeilor, totuși Pilat a spus împotriva lor din nou: „Ce-am scris, am scris!”. 

Apoi Mântuitorul a strigat: „Mi-e sete!”. Ei au amestecat oțet cu fiere și I l-au dat să bea. Și spunând: „Săvârșitu-s-a!”. Înclinând capul Și-a dat duhul. Toți s-au îndepărtat de acolo. Lângă Crucea Lui stătea numai Mama Lui și sora ei, Maria lui Cleopa, pe care Ioachim i-o născuse lui Cleopa ce murise fără copil. Mai era încă și Ioan, iubitul Lui ucenic. Nerecunoscătorii iudei, pentru că nu voiau să vadă trupurile pe Cruce au cerut lui Pilat (pentru că era marea zi a Paștelui și era Vineri) ca să sfărâme fluierele picioarelor osândiților spre a muri mai repede. Și au sfărâmat fluierele picioarelor celor doi tâlhari, căci mai trăiau încă; dar când au venit la Iisus și L-au văzut că murise, s-au oprit de a le mai sfărâma.

Unul dintre ostași, ca să facă plăcere iudeilor nerecunoscători, a întins sulița și L-a împuns pe Hristos în coasta dreaptă și îndată a ieșit sânge și apă; apă, pentru ca să se vadă că era om, sânge, pentru ca să se vadă că era mai presus de om. Sau altă explicație: sânge din pricina împărtășirii cu dumnezeieștile sfințenii, iar apa din pricina botezului. Aceasta a văzut-o Ioan și a mărturisit-o și adevărată este mărturia lui. El a fost de față la toate acestea și le-a văzut și ceea ce a văzut a scris. Căci dacă ar fi mințit, n-ar fi scris și cele care par că sunt spre necinstirea Învățătorului. Se spune că Ioan fiind de față atunci a strâns din coasta curgătoare de viață într-un vas preasfântul și dumnezeiescul Sânge. După ce s-au săvârșit aceste fapte mai presus de fire, pe înserate, Iosif din Arimateea, ucenic al Lui la început, care se ascunsese ca și ceilalți, s-a dus cu îndrăzneală la Pilat, pe care-l cunoștea, și i-a cerut trupul lui Iisus. Pilat i-a îngăduit să-L ia, iar Iosif, pogorându-L de pe Cruce, L-a dat jos cu multă evlavie.

Rubens - "Coborârea de pe Cruce", catedrala din Antwerpen - foto: ro.wikipedia.org

Rubens – “Coborârea de pe Cruce”, catedrala din Antwerpen – foto: ro.wikipedia.org

Pe când se lăsa noaptea, a venit Nicodim, aducând un amestec preparat de multă vreme din smirnă și aloe. L-a înfășurat în giulgiuri, după cum obișnuiau să facă iudeii și L-au îngropat în apropiere în mormântul tăiat în piatră a lui Iosif, unde nu mai fusese îngropat nimeni înainte. S-a făcut așa ca nu cumva să se spună că altul a înviat, atunci când a înviat Hristos. Evanghelistul a amintit de amestecul de aloe și smirnă; aceste mirodenii aveau însușirea de a lipi; și s-a întrebuințat amestecul de smirnă și aloe ca să nu se creadă că a fost furat atunci când vor vedea giulgiurile și mahrama lăsate în mormânt. Într-adevăr, cum ar fi fost cu putință furtul, odată ce smirna și aloea nu mai lăsau să se dezlipească giulgiurile de trup, deoarece se făceau una cu trupul, ca și cum s-ar fi născut odată cu el? Toate aceste fapte minunate s-au întâmplat Vineri.

Pentru aceasta purtătorii de Dumnezeu părinți au rânduit ca Vineri să se facă pomenire de toate acestea cu zdrobire de inimă și cu umilință. Trebuie să se știe că Domnul a fost răstignit în ziua a șasea a săptămânii, adică Vineri, pentru motivul că la început omul a fost făcut în ziua a șasea. A fost răstignit în ceasul al șaselea din zi, pentru că în acest ceas, după cum se spune, și Adam și-a întins mâinile și s-a atins de pomul oprit și a murit.

Pentru aceasta trebuia să fie creat din nou omul în același ceas în care a fost zdrobit. A fost răstignit în grădină, pentru că și Adam a călcat porunca în grădina raiului. Băutura amară pe care a gustat-o Hristos preînchipuia gustarea lui Adam. Loviturile cu palmele arătau slobozirea noastră. Scuiparea și purtarea necinstită cu El arătau cinstirea noastră. Cununa cu spini, îndepărtarea blestemului, hlamida de purpură, îmbrăcămintea împărătească în locul hainelor de piele. Piroanele, desăvârșita nemișcare a păcatului nostru. Crucea, pomul cel din rai. Coasta împunsă preînchipuia coasta lui Adam din care a fost făcută Eva, prin care a venit călcarea poruncii. Sulița arată că îndepărtează de la mine sabia cea de foc. Apa din coastă este icoana botezului. Sângele și trestia ne arată că Hristos ne-a dăruit, scriind cu litere roșii, vechea patrie.

Se spune că în locul în care a fost răstignit Hristos, capul tuturor, se află căpățâna lui Adam. Pricina pentru care locul în care a fost răstignit Domnul se numește Locul Căpățânii este aceasta: pe vremea potopului, căpățâna lui Adam a fost scoasă afară din pământ și colinda de colo-colo despuiată de carne și stingheră; era o vedenie îngrozitoare pentru cei care o vedeau. Solomon, din respect pentru strămoș, împreună cu toată oastea, a a¬coperit-o cu foarte multe pietre. De asta a și fost numit de atunci locul acela: Pardosit cu pietre. Unii sfinți aleși spun, pe temeiul predaniei, că și Adam a fost îngropat acolo de un înger. Așadar, acolo unde era stârvul, acolo s-a așezat vulturul Hristos, veșnicul Împărat. Noul Adam a tămăduit prin lemn pe vechiul Adam, ce căzuse prin lemn. Prin milostivirea Ta cea mai presus de fire, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne pe noi”. („Deniile din Postul Mare”, Editura TRINITAS – 1999).

 

articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; ro.orthodoxwiki.org; basilica.ro

Săptămâna Patimilor – Joia Mare

Săptămâna Patimilor – Joia Mare – Cina cea de taină de Leonardo da Vinci

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; ro.orthodoxwiki.org; basilica.ro

 

Joia Mare (sau Joia Patimilor) este sărbătoarea creștină, care cade în joia de dinainte de Paști. Este ziua a cincea a Săptămânii Mari și este precedată de Miercurea Mare și urmată de Vinerea Mare. In Ortodoxie, este ziua în care se citesc cele 12 evanghelii și se scoate Sfânta Cruce în naosul bisericii. În Sfânta și Marea Joi dumnezeieștii Părinți, care au rânduit pe toate bine, urmând predaniilor dumnezeieștilor Apostoli și Sfintelor Evanghelii, ne-au predat să prăznuim patru lucruri: sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de taină, adică predarea înfricoșatelor Taine, rugăciunea mai presus de fire și vânzarea Domnului.  Despre acestea patru momente sinaxarul Deniei din Sfânta și Marea Joi ne spune:

„Paștile evreiesc avea să se serbeze Vineri; era deci potrivit ca adevărul să urmeze preînchipuirii, adică atunci să Se jertfească și Paștile nostru, Hristos. După cum spun dumnezeieștii Părinți, Domnul a luat-o înainte și a sărbătorit Paștile iudaic împreună cu ucenicii Săi Joi seara. În adevăr, la evrei se socotește o singură zi și seara de Joi și toată Vinerea. După cum au spus unii, Domnul a sărbătorit atunci împreună cu ucenicii Lui Paștile Legii Vechi. Unul din cei care susțin aceasta este și dumnezeiescul Hrisostom.

Au stat mai întâi cu toți în picioare încinși la brâu, încălțați, cu toiegele în mână, gata de drum; și au îndeplinit și toate celelalte porunci ale Legii, pentru ca nu cumva Domnul să pară că este un călcător de lege. Zevedeu a pregătit tot ce trebuia pentru sărbătorirea Paștelui. Marele Atanasie spune, deși alții sunt de altă părere, că Zevedeu era acela care ducea ulciorul cu apă. În urmă, arătând ucenicilor Săi cele mai înalte porunci, a predat în foișor, pe când se lăsa noaptea, taina Paștelui nostru.

Iar dacă s-a făcut seară, Iisus S-a așezat la masă cu cei doisprezece ucenici. Vedeți deci că acesta nu era Paștile iudaic, căci era cină, pâine, băutură și stă jos la masă și toate mâncărurile erau pregătite la foc? Înainte de a începe cina – așa spune dumnezeiescul Hrisostom – S-a sculat de la cină, Și-a dezbrăcat haina cea de deasupra și a turnat apă în vasul de spălat. Și El singur a spălat picioarele tuturor. Prin aceasta a vrut să-l facă pe Iuda să se rușineze, iar celorlalți să le aducă aminte să nu umble după întâietăți. După ce le-a spălat picioarele îi îndemnă la aceasta zicând: „Cel care vrea să fie întâiul să fie în urma tuturor”, dându-se El Însuși pildă. Se pare că Hristos a spălat picioarele lui Iuda înaintea celorlalți Apostoli. În urma tuturor a venit și la Petru. Acesta, având mai multă dragoste de Hristos, nu L-a lăsat să-i spele picioarele; dar pe urmă Îi îngăduie să-i spele nu numai picioarele, ci și mâinile și capul.

Cristos spălând picioarele apostolilor de Meister des Hausbuches, 1475 (Gemäldegalerie, Berlin) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Cristos spălând picioarele apostolilor de Meister des Hausbuches, 1475 (Gemäldegalerie, Berlin) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Așadar, după ce le-a spălat picioarele, arătând prin smerenia Sa o înălțime sufletească neobișnuită, S-a îmbrăcat din nou cu haina Sa. S-a așezat la masă și-i sfătuiește pe ucenici să se iubească unii pe alții și să nu umble după întâietăți. La sfârșitul mesei aduce vorba și despre vânzare. Iisus îi spune încet numai lui Ioan: „Acela este căruia Eu întingând pâinea i-o voi da”. Mântuitorul i-a spus în șoaptă lui Ioan, căci dacă ar fi aflat Petru, ca unul ce era mai înflăcărat decât toți ceilalți, ar fi ucis pe Iuda. Iar Matei spune: „Cel ce a întins mâna odată cu Mine în blid”. Și s-a întâmplat și una și alta. După puțin timp, luând pâinea, a zis: „Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu”; la fel și paharul, zicând: „Beți din acesta toți, acesta este Sângele Meu al Legii celei Noi. Aceasta s-o faceți întru pomenirea Mea”. Cu toate că a făcut acestea, totuși a mâncat și a băut cu ei. Vezi că Domnul numește Trupul Lui pâine și nu azimă. Să se rușineze cei care aduc azimă la sfânta jertfă.

"The Last Supper", depicted by Juan de Juanes, c. 1562 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

“The Last Supper”, depicted by Juan de Juanes, c. 1562 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

După Cină a intrat satana în Iuda; mai înainte îl încercase numai, dar acum s-a sălășluit de tot în el. Și dumnezeiasca Scriptură spune că a plecat și s-a tocmit cu arhiereii să-L vândă pe treizeci de arginți. La sfârșitul Cinei S-a dus cu ucenicii în Muntele Măslinilor, într-un loc numit Ghetsimani. Printre multe altele Iisus le-a spus: „Voi cu toți vă veți sminti în noaptea aceasta.” Petru a zis: „Dacă se vor sminti cu toții, eu nu mă voi lepăda de Tine!”. Era întuneric, adică în puterea nopții. Și Hristos i-a răspuns lui Petru: „Înainte de a cânta cocoșul a doua oară, te vei lepăda de Mine de trei ori!”. Într-adevăr, cocoșul, ca să dea de știre nu cântă numai o dată, ci de două și de trei ori. S-a și întâmplat asta, căci Dumnezeu vădind slăbiciunea firii omenești, Petru a fost cuprins de o frică nemăsurată. Pentru aceasta Domnul i-a încredințat lui Petru lumea, ca să fie iertător cu cei păcătoși o dată ce el, prin el însuși a cunoscut cât de ușor este plecată firea omenească spre păcat.

Întreita lepădare a lui Petru închipuiește păcatul tuturor oamenilor înaintea lui Dumnezeu. Prima lepădare înfățișează porunca pe care a călcat-o Adam; a doua, călcarea Legii scrise; și a treia, însăși întruparea Cuvântului. Mântuitorul a tămăduit lepădările lui Petru, mai târziu, prin întreita lui pocăință, prin cele trei întrebări ce i le-a pus: „Petre, Mă iubești?”. În urmă, arătându-Se om, spune ucenicilor: „Întristat este sufletul Meu până la moarte!” S-a depărtat apoi ca la o aruncătură de piatră și S-a rugat, zicând de trei ori: „Părinte, dacă este cu putință, să treacă paharul acesta de la Mine; dar nu cum vreau Eu, ci cum vrei Tu. Facă-se voia Ta!”. A spus aceste cuvinte ca om, iar pe de altă parte ca să înșele pe diavol, pentru ca diavolul să-L socotească numai om, temându-se ca nu cumva prin moartea pe Cruce să zădărnicească taina.

Când S-a întors la ucenicii Săi, i-a găsit cufundați în somn. Îndreptându-se către Petru, i-a spus așa: „Nici un ceas n-ați putut să privegheați împreună cu Mine?” ca și cum i-ar fi spus: „Dormi și tu împreună cu ceilalți, tu, care ai spus că ai să lupți pentru Mine până la moarte?”. Trecând apoi dincolo de pârâul Cedrilor, unde era o grădină, S-a așezat acolo împreună cu ucenicii Lui. Domnul obișnuia să vină adeseori aici. De aceea Iuda cunoștea locul. Iuda, luând câțiva soldați din cohortă, urmat de mulțime, a venit la Iisus. Ca semn de recunoaștere le-a dat sărutarea. Iuda a dat acest semn pentru că de multe ori când au pus iudeii mâna pe El, El a plecat nevăzut din mijlocul lor.

Dar acum Iisus mai întâi a mers la ei și le-a spus: „Pe cine căutați?”. Și nu-L recunoșteau, deși nu-i împiedica noaptea, pentru că Scriptura spune că erau luminați și aveau făclii aprinse. De frică au căzut la pământ și s-au dat înapoi. Ei s-au apropiat din nou și Hristos iar i-a întrebat. Iuda L-a sărutat, dar Iisus i-a zis: „Prietene, pentru ce ai venit?” Cu alte cuvinte, i-a zis: „Potrivită vreme este pentru ceea ce ai venit”. Apoi spune din nou: „Ca la un tâlhar ați venit să Mă prindeți cu săbii și cu bețe”. Toate acestea s-au petrecut noaptea, ca să nu se facă răscoală în popor.

A depiction of the kiss of Judas and arrest of Jesus, by Caravaggio, c. 1602 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

A depiction of the kiss of Judas and arrest of Jesus, by Caravaggio, c. 1602 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Atunci înflăcăratul Petru și-a scos cuțitul – că aveau la ei cuțite fiindcă erau după Cină – a lovit pe Malhus, sluga arhiereului, și i-a tăiat urechea dreaptă. Tăierea urechii drepte a slugii arhiereului lasă să se înțeleagă că arhiereul nu asculta de lege și nici nu învăța bine legea. Hristos îl rușinează pe Petru, spunându-i că nu-i frumos ca un bărbat duhovnicesc să facă uz de cuțit, și vindecă urechea lui Malhus.

Prinzându-L deci pe Iisus L-au dus legat la curtea arhiereului Ana, care era socrul lui Caiafa. Acolo erau adunați toți cei care cugetau împotriva lui Hristos, farisei și cărturari. Aici a avut loc convorbirea dintre Petru și servitoare, precum și lepădarea lui Petru. Între timp, trecând noaptea, cocoșul a cântat a treia oară. Petru și-a adus aminte și a plâns cu amar.

La ivirea zorilor L-au dus pe Hristos de la Ana la arhiereul Caiafa; aici a fost scuipat în față și au fost trimiși martori mincinoși. Când s-a luminat bine de ziuă, Caiafa L-a trimis la Pilat. Iar cei care L-au adus, spune Scriptura, n-au intrat în pretoriu ca să nu se spurce, ci să poată mânca Paștile. Rezultă deci că arhiereii și fariseii au săvârșit atunci poate o călcare de Lege, după cum spune dumnezeiescul Hrisostom, mutând Paștile, căci ei trebuiau să mănânce Paștile în noaptea aceea; l-au amânat însă pentru a ucide pe Hristos. Hristos a arătat înainte de Cina cea de Taină că atunci trebuia să mănânce Paștile. El a mâncat Paștile Legii noaptea, și apoi a făcut cunoscut Paștile cel desăvârșit. Și într-adevăr, după cum s-a spus, trebuia ca adevărul să vină după preînchipuirea Legii. Ioan spune că toate acestea s-au întâmplat Joi și Joi noaptea înainte ca ei să prăznuiască Paștile.

Pentru aceasta și noi tot Joi prăznuim și facem pomenire de acele fapte înfricoșătoare și cu neputință de rostit prin cuvinte. Cu nespusa Ta milostivire, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne pe noi. Amin.” („Deniile din Postul Mare”, Editura TRINITAS 1999)

Giotto di Bondone (1267-1337), Cappella Scrovegni a Padova, Viaţa lui Hristos, Hristos înaintea lui Caiafa. Caiafa este cel aşezat care-şi rupe hainele din pricina spuselor lui Iisus, pe care le considera ca fiind o blasfemie - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Giotto di Bondone (1267-1337), Cappella Scrovegni a Padova, Viaţa lui Hristos, Hristos înaintea lui Caiafa. Caiafa este cel aşezat care-şi rupe hainele din pricina spuselor lui Iisus, pe care le considera ca fiind o blasfemie – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sfânta și Marea Joi începe cu slujba Vecerniei unită cu Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare. În această zi se face și sfințirea unui al doilea Agneț, care va fi folosit apoi de-a lungul anului la împărtășirea bolnavilor (și a copiilor). Acest moment amintește de prezența lui Hristos pe pământ la momentul Cinei cele de Taină. În unele locuri, după rugăciunea amvonului se face Slujba spălării picioarelor, amintind de gestul lui Hristos care a spălat picioarele ucenicilor, după Cină.

Seara se face Utrenia pentru Vinerea Patimilor, cu Denia celor 12 Evanghelii. Pericopele evanghelice citite amintesc ultimele învățături ale Mântuitorului către ucenici, precum și înainte-vestirea Patimilor Sale, rugăciunea pe care o face Hristos și Noul Legământ.

 

articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; ro.orthodoxwiki.org; basilica.ro
cititi mai mult despre Joia Mare pe: ro.orthodoxwiki.orgbasilica.ro

Săptămâna Patimilor – Miercurea Mare

The Magdalene washing the feet of Jesus, surrounded by grisailles of other scenes from the life of the “composite Magdalen”, Frans Francken II, 1637

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; ro.orthodoxwiki.org; basilica.ro

 

În creștinism, Miercurea Mare este o zi din Săptămâna Mare, săptămâna înainte de Paști. Este precedată de Marțea Mare și urmată de Joia Mare. În Sfânta și Marea Miercuri se săvârșește Taina Sfântului Maslu, în amintirea ungerii lui Hristos cu mir, în Betania. La sfârșitul slujbei, preotul îi unge pe credincioși cu Sfântul Mir. Tot în această zi se pomenește vinderea lui Iisus de către Iuda (de aceea credincioșii ortodocși țin și miercurea ca zi de post de-a lungul întregului an).

În Miercurea Mare dumnezeieștii Părinți au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă, care a uns cu mir pe Domnul, pentru că lucrul acesta s-a întâmplat puțin înainte de mântuitoarea patimă. Ziua liturgică începe, după cum aflăm din Triod, marți seara cu Denia, adică Utrenia din Sfânta și Marea Miercuri. În cadrul acestei slujbe a fost citită Pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist Ioan capitolul 12, vs. 17-50.

Săptămâna Patimilor - Miercurea Mare - femeia cea păcătoasă care a uns cu mir pe Domnul - foto preluat de pe doxologia.ro

Săptămâna Patimilor – Miercurea Mare – femeia cea păcătoasă care a uns cu mir pe Domnul – foto preluat de pe doxologia.ro

În cadrul aceleași Denii aflăm și semnificațiile din Miercurea Mare prin lectura Sinaxarului din care aflăm: „Când Iisus S-a suit în Ierusalim în casa lui Simon leprosul, o femeie păcătoasă s-a apropiat de El și a turnat pe capul Lui acel mir de mare preț, în valoare cam de trei sute de dinari. Ucenicii, dar mai ales Iuda, au certat-o. Hristos însă i-a luat apărarea ca să nu îndepărteze gândul ei cel bun. Pe urmă Hristos face pomenire de îngroparea Sa spre a întoarce pe Iuda de la vânzare și a învrednici pe femeie de marea cinste de a se propovădui pretutindeni, în toată lumea, fapta ei bună. Femeia aceasta nu este una și aceeași la toți Evangheliștii.

După cum spune Sfântul Ioan Hrisostom, la cei dintâi trei Evangheliști este vorba de una și aceeași femeie, numită îndeosebi femeia cea păcătoasă. La Evanghelistul Ioan însă nu e vorba de această femeie, ci de altă femeie, care are o viață curată, Maria, sora lui Lazăr, care, cu șase zile înainte de Paști, pe când Domnul ședea la masă în casa ei din Betania, a întrebuințat mir și l-a turnat pe frumoasele Lui picioare și I le-a șters cu părul capului ei, arătând față de Hristos un respect nespus de mare, oferindu-I mirul ca lui Dumnezeu. Ea știa bine că la jertfe se aducea untdelemn lui Dumnezeu, preoții se sfințeau cu mir, iar Iacov altădată a uns cu untdelemn stâlpul înălțat lui Dumnezeu. I-a adus Lui acest mir și l-a dăruit Învățătorului ca lui Dumnezeu, pentru că l-a sculat din morți pe fratele ei. Din pricina asta nici Domnul nu-i făgăduiește vreo răsplată. Într-adevăr, cu acest prilej numai Iuda murmura, din pricina iubirii sale de argint.

Mary Magdalene is traditionally depicted with a vessel of ointment, in reference to the Anointing of Jesus - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Mary Magdalene is traditionally depicted with a vessel of ointment, in reference to the Anointing of Jesus – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Cealaltă femeie, adică cea păcătoasă, după cum au istorisit Sfinții Evangheliști Matei și Marcu, a turnat acel mir de preț pe capul lui Iisus cu două zile înainte de Paști, pe când Iisus era tot în Ierusalim și tot pe când stătea la masă, dar în casa lui Simon leprosul. Pe această femeie păcătoasă și ucenicii s-au supărat, pentru că se gândeau bine la dorința lui Hristos de a face milostenie. Mai mult, acestei femei păcătoase i s-a dat și răsplata de a se duce vestea despre fapta ei bună în toată lumea. Dumnezeiescul Ioan, împreună cu Marcu, dumnezeieștii Evangheliști, au arătat și cum era mirul. L-au numit curat și de mare preț. Prin curat, este obiceiul să se arate ceea ce este nefalsificat și neamestecat. Poate că acest cuvânt era numele celui mai bun mir, care curge întâi. Marcu adaugă că femeia în grabă a spart vasul, care era strâmt la gură; un astfel de vas se numește alabastru. Acest vas, spune Sfântul Epifaniu, este de sticlă și e făcut fără toartă; un astfel de vas se numește amforă. Mirul acela era făcut din mai multe materii: flori de smirnă, scorțișoară bine mirositoare, stânjenel, trestie aromată și untdelemn”. („Deniile din Postul Mare”, Editura TRINITAS, 1999)

 

articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; ro.orthodoxwiki.org; basilica.ro
cititi mai mult despre Miercurea Mare si pe: doxologia.roen.wikipedia.org

Săptămâna Patimilor – Marțea Mare

Pilda celor zece fecioare

foto preluat de pe orthochristian.com
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; ro.orthodoxwiki.org

Marțea Mare

În creștinism, Marțea Mare este o zi din Săptămâna Mare, săptămâna înainte de Paști. Este precedată de Lunea Mare și urmată de Miercurea Mare.

Tâlcuire de părintele Teofil Părăian

În Marțea Săptămânii celei Mari am făcut pomenire, tot îndrumați de Sfânta noastră Biserică, despre pilda celor zece fecioare, deci despre fecioarele înțelepte și despre fecioarele neînțelepte. Este o pildă spusă de Domnul Hristos și pe care Sfânta noastră Biserică ne-o pune în fata conștiinței în Marțea cea Mare. Și noi, parcurgând Săptămâna Sfintelor Pătimiri, am pomenit marți pilda cu cele zece fecioare și pe cele zece fecioare, luând aminte și prin textele liturgice din ziua respectivă la cele cinci fecioare înțelepte, care au avut untdelemn în candelele lor și care L-au întâmpinat pe Mirele care este Domnul Hristos, au intrat cu El în cămara nunții și s-au bucurat de ospățul mirelui, în timp ce celelalte cinci fecioare nu s-au putut bucura de întâlnirea cu Mirele pentru că au mers să-și cumpere untdelemn pentru candelele lor. Această pildă, Domnul Hristos ne-o pune în față ca să ne gândim la faptul că trebuie să fim întotdeauna pregătiți prin fapte bune pentru întâmpinarea Mirelui ceresc, să fim alcătuiți prin faptele noastre cele bune ca să putem lua parte la ospățul cel veșnic. Domnul Hristos ne îndeamnă la priveghere, concluzia pildei fiind: “privegheați și vă rugați că nu știți când vine Fiul Omului” (Matei 25, 13). Deci, Sfânta noastră Biserică ne învață în fiecare zi de marți din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, ne-a învățat și în aceastã săptămână în ziua de marți, să fim cu luare aminte la noi înșine, la datoriile noastre, să așteptăm pe Mirele ceresc cu inimă iubitoare și cu fapte bune, ca și întru aceasta să se preamărească Tatăl nostru cel din ceruri. În această zi de marți, ca și în celelalte zile din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, până miercuri inclusiv, la slujba de dimineață, la utrenie, se cântă atât troparul “Iată Mirele vine în miezul nopții…” cât și troparul “Cămara Ta…” (svetilna / luminânda).

The Parable of the Wise and Foolish Virgins (1822) by William Blake, Tate Gallery - foto preluat de pe en.wikipedia.org

The Parable of the Wise and Foolish Virgins (1822) by William Blake, Tate Gallery – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Stihiri de la utrenie (stihologia)

“Iată mirele vine în miezul nopții și fericită este sluga pe care o va afla priveghind; iară nevrednic este iarăși pe carele va afla lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreuiezi, ca să nu te dai morții, și afară de împărăție să te încui. Ci te deșteaptă strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești Dumnezeule; pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu,miluiește-ne pe noi.”

“Pe Mirele, fraților, să iubim, candelele noastre să le grijim, întru bunătăți strălucind și în dreapta credință; ca să intrăm împreună cu Dânsul la nuntă gătiți, cu fecioarele cele înțelepte ale Domnului. Că Mirele, ca un Dumnezeu, dă tuturor dar cunună nestricăcioasă.”

“Sfat fără de lege asupra Ta, Mântuitorule, adunând din răutate cu pizmă preoții și cărturarii, au îndemnat pe Iuda spre vânzare. Pentru aceasta ieșind fără de rușine, a grăit asupra Ta popoarelor celor fără de lege, zicând: Ce-mi veți da mie și eu voi da pe El în mâinile voastre? Mântuiește sufletele noastre, Doamne, de osânda acestuia.”

“Iuda, cel cu mintea iubitoare de argint, s-a întărâtat asupra Învățătorului, vrăjmașul; s-a sfătuit, a gândit vânzare, a căzut din lumină, primind întunericul; a tocmit prețul și a vândut pe Cel fără de preț. Pentru aceasta a și aflat răsplătire precum a făcut ticălosul: spânzurare și moarte cu durere. Ci pe noi mântuiește-ne, Hristoase, Dumnezeule, de soarta lui, iertare de greșale dăruind celor ce prăznuim, cu dragoste, prea curatele Tale patimi.”

 

articole preluate de pe: ro.wikipedia.orgro.orthodoxwiki.org
cititi mai mult despre Marțea Mare si pe: ro.orthodoxwiki.orgbasilica.rodoxologia.roen.wikipedia.org; Parable of the Ten Virgins

Săptămâna Patimilor – Lunea Mare

Joseph sold into slavery by his brothers (Konstantin Flavitsky, 1855)

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articole preluate de pe ro.wikipedia.org; ro.orthodoxwiki.org

 

Lunea Mare

În creștinism, Lunea Mare (greacă: Μεγάλη Δευτέρα, Megale Deutera) este o zi din Săptămâna Mare, săptămâna înainte de Paști. Este precedată de Duminica Floriilor și urmată de Marțea Mare. Este a treia zi a Săptămânii Mari la ortodocși după Sâmbăta lui Lazăr și Duminica Floriilor; și a doua zi a Săptămânii Mari la catolici după Duminica Floriilor.

 

În Biblie

Evangheliile prezintă câteva evenimente notabile care au avut loc de fapt în ziua biblică a Lunii Mari. Unele dintre cele mai notabile și ușor de recunoscut evenimente au fost miracolul smochinului blestemat (Matei 21:18-22, Marcu 11:20-26), întrebarea pusă de către preoții Templului privind autoritatea lui Isus (Matei 21:23-27), răsturnarea meselor negustorilor din Templu (Marcu 11:15–19) și diverse parabole în funcție de care Evanghelie este citită.

 

Ortodoxism

În Lunea Mare se face pomenirea lui Iosif, fiul patriarhului Iacob și a smochinului neroditor. Primele trei zile ale Săptămânii Patimilor (sau Săptămânii Mari) ne amintesc de ultimele porunci/sfaturi/îndrumări lăsate de Hristos ucenicilor Săi. Acestea sunt învățăturile amintite în slujba Ceasurilor (ținute după rânduiala din Postul Mare), urmate de Obedniță și de Vecernia unită cu Liturghia Darurilor mai înainte sfințite (zisă a sfântului Grigorie Dialogul, papa Romei).

Luni, în Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, Biserica ne aduce aminte de fericitul Iosif cel frumos, cel frumos la trup și la suflet. Este vorba de Patriarhul Iosif, care ne impresionează pe toți prin dorința lui de a-I sluji lui Dumnezeu împlinind poruncile, prin dorința lui de a fi curat înaintea lui Dumnezeu, prin faptul că a fost bun și binevoitor cu frații săi care l-au vândut în Egipt. El este o preînchipuire a Domnului nostru Iisus Hristos, cel vândut de Iuda, unul dintre ucenicii săi, este o preînchipuire a Domnului Hristos, care a ținut să împlinească întru toate voia Părintelui Ceresc și să ne fie nouă pildă de urmat. Fericitul Iosif este omul vrednic de pomenire pentru toate câte s-au întâmplat cu el. A fost iubit de părinții lui, a fost iubit de Patriarhul Iacov. Frații lui l-au vândut în Egipt. A ajuns în Egipt și așezarea sufletului său a fost probată într-o ispită peste care a trecut. A ajuns în închisoare învinuit fiind de păcate, el, care a ținut să rămână fără de păcat, apoi ca tâlcuitor al viselor lui Faraon, mai-marele Egiptului, însă a fost găsit drept înțelept și bun de a conduce Egiptul și a salvat de la moarte prin înfometare pe concetățenii săi și pe conaționalii săi, pe care după aceea i-a adus în Egipt. De aceea Sfânta noastră Biserică îl pomenește cu cinstire ca un preînchipuitor al Mântuitorului.

Sfânta și Marea zi Luni - Smochinul neroditor - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfânta și Marea zi Luni – Smochinul neroditor – foto preluat de pe doxologia.ro

Tot în această zi de Luni binecuvântată, pomenim și o minune pe care a făcut-o Domnul Hristos, o minune spre înțelepțirea credincioșilor, pentru că negăsind smochine într-un smochin neroditor, l-a blestemat să se usuce și s-a uscat, iar Sfânta noastră Biserică pomenind această întâmplare, are în vedere o explicație pentru cei credincioși, atrăgându-le atenția că suntem toți chemați spre rodire și că Domnul Hristos așteaptă ceva de la noi, și noi suntem datori să-i oferim Mântuitorului virtuțile noastre în loc de alte roade. Smochinul cel blestemat de Mântuitorul este un fel de pildă pentru noi, ca să știm că Domnul Hristos răsplătește nu numai binele pe care-l fac oamenii, ci răsplătește și pedepsește și îndărătniciile lor, și neangajările lor spre bine. Se spune în Sinaxarul de la slujba de Luni, din Săptămâna Patimilor că Domnul Hristos nu și-a arătat niciodată puterea pedepsitoare asupra oamenilor – să înțelegem în vremea propovăduirii Sale – dar și-a arătat-o asupra unui smochin, ca să se înțeleagă din aceasta că El are și putere pedepsitoare, iar credincioșii să se silească să fie, nu sub blestem, ci sub binecuvântarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cum reiese și dintr-o alcătuire din Postul Sfintelor Paști, în care vorbim fiecare dintre noi cu propriul nostru suflet și ne îndemnăm pe noi înșine să nu dormităm, ci să ne trezim și să lucrăm pentru slava lui Dumnezeu și pentru binele nostru vremelnic și veșnic.

Parabola smochinului neroditor (sau pilda smochinului neroditor) este o parabolă spusă de Iisus în Noul Testament și se găsește în Evanghelia după Luca (Luca 13:6-9). Parabola implică un smochin, la fel ca și scurta parabolă a smochinului care frăgezește (Luca 21:29-33), parabolă cu care nu trebuie confundată.

Și le-a spus pilda aceasta: Cineva avea un smochin, sădit în via sa și a venit să caute rod în el, dar n-a găsit. Și a zis către vier: Iată trei ani sunt de când vin și caut rod în smochinul acesta și nu găsesc. Taie-l; de ce să ocupe locul în zadar? Iar el, răspunzând, a zis: Doamne, lasă-l și anul acesta, până ce îl voi săpa împrejur și voi pune gunoi. Poate va face rod în viitor; iar de nu, îl vei tăia. – Luca 13:6-9

Interpretare

În această parabolă, proprietarul este în general considerat a fi Dumnezeu, și grădinarul (vierul) Iisus . Smochinii au fost adesea cultivați în podgoriile cu viță de vie.

Smochinul a fost un simbol comun pentru Israel, și poate avea, de asemenea, acest sens și în parabolă, sau copacul din parabolă se poate referi și la conducerea religioasă. În ambele cazuri, parabola sugerează că Isus oferă ascultătorilor săi o ultima șansă pentru pocăință. Perioada limitată de timp menționată prevede o urgență escatologică.

Parabola a fost interconectată cu miracolul smochinului blestemat. Richard Whately a comentat că această parabolă este una pe care Domnul nostru a pus-o în fața ascultătorilor săi de două ori, o dată în cuvinte, o dată prin fapte.

 

articole preluate de pe: ro.wikipedia.orgro.orthodoxwiki.org
cititi mai mult despre Lunea Mare pe: ro.orthodoxwiki.orgdoxologia.ro; en.wikipedia.org

Săptămâna Patimilor – Intrarea Domnului în Ierusalim – Duminica Floriilor

Jesus enters Jerusalem and the crowds welcome him, by Pietro Lorenzetti, 1320

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articole preluat de pe: ro.wikipedia.org; ro.orthodoxwiki.org; www.agerpres.ro

 

Intrarea Domnului în Ierusalim, cunoscută și sub numele de Duminica Floriilor sau Duminica Stâlpărilor este unul din Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe, care este celebrat în Duminica dinaintea Paștilor. Cu câteva zile înainte de răstignirea Sa, Domnul Iisus Hristos a fost primit de mulțimile care Îl slăveau și Îl cinsteau, la intrarea Sa în Ierusalim, călare pe un mânz de asină (măgăruș), ca pe Mesia și Împăratul lui Israel. Mulțimile, în semn de bucurie, aruncau înaintea Lui frunze de palmier sau de smochin (finic), simbolul biruinței, și chiar și copiii Îi strigau cuvinte de laudă.

Poporul îl întâmpină pe Iisus cu ramuri de finic şi de măslin, strigând: “Osana Fiului lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!” (Matei 21, 9).

Entry into Jerusalem, by Giotto, 14th century - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Entry into Jerusalem, by Giotto, 14th century – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan notează că pentru sărbătoarea iudaică a Paştilor Iisus Hristos a avut trei veniri la Ierusalim (“Dicţionarul de Teologie Ortodoxă“, pr. prof. dr. Ion Bria, 1994). Prima dintre ele a avut loc în anul 27-28, atunci a mers la templu Domnului (Ioan 2, 13).

La Ierusalim se afla casa sfântă a iudeilor, templul Domnului, ceea ce făcea din acest oraş un centru politic şi religios al poporului evreu. Templul ridicat de regele Solomon a fost distrus odată cu cetatea sfântă a Ierusalimului iar poporul Israel a fost dus în robie de către regele Babilonului Nabucodonosor. Au fost rezidite atât oraşul cât şi templul după întoarcerea din robia babiloniană în anul 538 î.Hr. La templu veneau iudeii de pretutindeni cel puţin odată pe an pentru a se închina şi a aduce jertfe.

În vremea Mântuitorului, această ultimă construcţie a templului, exterior şi interior, cuprindea o suprafaţă de câteva hectare şi se situa pe o colină în trei trepte suprapuse. La serviciul templului erau folosite douăzeci de mii de persoane. Toţi aceşti slujitori erau repartizaţi în douăzeci şi patru de grupe, fiecare din ele asigurând slujirea timp de o săptămână (“Dicţionarul Noului Testament“, pr. dr. Ioan Mircea, 1995).

Când Iisus Hristos a venit în Ierusalim a găsit la templu o parte a spaţiului care era destinat explicării şi citirii scrierilor sfinte ocupată de vânzătorii de animale şi de schimbătorii de bani. În această situaţie, potrivit spuselor Evangheliei “Râvna casei tale mă mistuie” (Ioan 2, 17), Iisus cu un bici din ştreanguri i-a scos pe toţi afară din templu, schimbătorilor le-a vărsat banii şi le-a răsturnat mesele … “Şi celor ce vindeau porumbei le-a zis: Luaţi acestea de aici. Nu faceţi casa Tatălui Meu casă de negustorie” (Ioan 2, 17).

Și intrând El în Ierusalim, toată cetatea s-a cutremurat, zicând: Cine este Acesta? Iar mulțimile răspundeau: Acesta este Iisus, proorocul din Nazaretul Galileii. Și a intrat Iisus în templu și a alungat pe toți cei ce vindeau și cumpărau în templu și a răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor care vindeau porumbei. Și a zis lor: Scris este: „Casa Mea, casă de rugăciune se va chema, iar voi o faceți peșteră de tâlhari!” (Matei 21, 10-13)

Alungarea vânzătorilor din Templu - foto preluat de pe pater-maximus.blogspot.com

Alungarea vânzătorilor din Templu – foto preluat de pe pater-maximus.blogspot.com

Dar ultima venire a Domnului în Ierusalim cu câteva zile înainte de a suferii Jertfa de pe Golgota a fost triumfală. Mulţimile L-au aclamat ca pe un împărat, a fost singurul moment din viaţa Sa pământească în care a acceptat să fie aclamat ca Împărat, deşi nu purta nici hlamidă împărătească de purpură, nici coroană de aur pe cap, şi nu avea nici pază de oşti pământeşti, cum spune arhimandritul Ilie Cleopa, în vol. “Predici la Praznice Împărăteşti” (1996).

Două sunt motivele pentru care Mântuitorul şi-a făcut o astfel de intrare în vechea cetate a Ierusalimului, potrivit părintelui Cleopa. A venit Hristos la Ierusalim pentru a pătimii moarte pe cruce de bunăvoie pentru mântuirea lumii. Şi, în al doilea rând, ca să fie recunoscut după Lege de neamul în care s-a născut că El este Mesia, cel aşteptat, Mântuitorul lumii, cel pe care L-au făcut cunoscut prorocii Vechiului Testament.

Intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim în zilele dinaintea Patimilor este descrisă în Evanghelia după Marcu în capitolul 11. Iisus și discipolii lui se apropie dinspre Betfaghe și Betania, orașe din marginea Ierusalimului. Betania era la aproximativ două mile (3,2 km) la est de orașul de pe Muntele Măslinilor.

 

Din Noul Testament

Când s-au apropiat de Ierusalim și au fost lângă Betfaghe și Betania, înspre Muntele Măslinilor, Iisus a trimis doi dintre ucenicii Săi și le-a zis: „Duceți-vă în satul dinaintea voastră; îndată ce veți intra în el, veți găsi un măgăruș legat, pe care n-a încălecat încă nici un om, dezlegați-l și aduceți-Mi-l. Dacă vă va întreba cineva: «Pentru ce faceți lucrul acesta?» să răspundeți: «Domnul are nevoie de el. Și îndată îl va trimite înapoi aici.»” Ucenicii s-au dus, au găsit măgărușul legat afară lângă o ușă, la cotitura drumului și l-au dezlegat. Unii din cei ce stăteau acolo le-au zis: „Ce faceți? De ce dezlegați măgarul ăsta?” Ei le-au răspuns cum le poruncise Iisus. Și i-au lăsat sa plece. Au adus măgărușul la Iisus și-au aruncat hainele pe el și Iisus a încălecat pe el. Mulți oameni își așterneau hainele lor în drum, iar alții presărau ramuri pe care le tăiaseră de pe câmp. Cei ce mergeau înainte și cei ce veneau după Iisus strigau: „Osana! Binecuvântat este cel ce vine în numele Domnului! Binecuvântată e Împărăția care vine, Împărăția părintelui nostru David! Osana în ceruri preaînalte!” Iisus a intrat în Ierusalim și S-a dus în Templu. După ce s-a uitat la toate lucrurile din jur a plecat la Betania cu cei doisprezece apostoli.(Evanghelia dupa MARCU) (11).

Intrarea Domnului în Ierusalim - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Intrarea Domnului în Ierusalim – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Când s-au apropiat de Ierusalim și au ajuns la Betfaghe, înspre Muntele Măslinilor, Iisus a trimis doi ucenici și le-a zis: “Duceți-va in satul dinaintea voastră: în el veți găsi îndata o măgărița legată și un măgăruș împreună cu ea; dezlegați-i și aduceți-i la Mine! Dacă vă va zice cineva ceva, să spuneți că Domnul are nevoie de ei. Și îndată îi va trimite”. Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlineasca ce fusese vestit prin proorocul, care zice: Spuneți fiicei Sionului: Iată, Împaratul tău vine la tine, blând și călare pe un măgar. Pe un măgăruș, mânzul unei măgărițe. “Ucenicii s-au dus și au făcut cum le poruncise Iisus. Au adus măgărița si măgărul, și-au pus hainele peste ei și El s-a asezat deasupra. Cei mai mulți din mulțime își așterneaau hainele pe drum: alții tăiau ramuri din copaci și le presărau în drum. Mulțimile care mergeau înaintea lui Iisus și cele care veneau în urma Sa strigau: “Osana ,Fiul lui David! Binecuvăntat e cel ce vine în numele Domnului! Osana in ceruri preaînalte”! Cănd a intrat in Ierusalim toată cetatea s-a pus în mișcare și fiecare zicea: “Cine e acesta?” “Este Iisus. Proorocul din Nazaretul Galileei”, răspundeau mulțimile. Iisus a intrat în Templul lui Dumnezeu. I-a dat afară pe toți cei care vindeau și cumpărau în Templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor care vindeau porumbei, și le-a zis: Este scris: Casa Mea se va numi o casă re rugăciune. Dar voi ați facut din ea o peștera de tâlhari. “Niște orbi și șchiopi au venit la El la Templu și El i-a vindecat. Dar preoții cei mai de seamă și invățatorii Legii, când au vâzut minunile pe care le făcea și pe copii strigând în Templu și zicând: “Osana Fiul lui David!” s-au umplut de mânie. Și I-au zis: “Auzi ce zic aceștia?” “Da”le-a răspuns Iisus. “Oare nu ați citit niciodată cuvintele acestea: Tu ai scos laude și din gura copiilor si din gura celor care sug?” Și, lăsându-i, a ieșit afară din cetate și s-a îndreptat spre Betania și a rămas acolo peste noapte. (Evanghelia dupa MATEI) (21)

A painting of Jesus' final entry into Jerusalem, by Jean-Léon Gérôme, 1897 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

A painting of Jesus’ final entry into Jerusalem, by Jean-Léon Gérôme, 1897 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Duminica Floriilor

Intrarea Domnului în Ierusalim mai este cunoscută și ca „Duminica Floriilor”, în această zi, în România, fiind sărbătoriți toți cei cu nume de flori (Viorel, Viorica, Florin, Floriana, Margareta etc.). Aceasta se sărbatorește duminica dinaintea Paștelui.

Numele popular de Florii păstrat pentru praznicul Intrării Domnului în Ierusalim provine de la numele sărbătorii antice romane (păgâne) a primăverii, Floralia, care se desfășura în antichitate cam în perioada în care astăzi se sărbătorește Intrarea Domnului în Ierusalim. Calendarul liturgic creștin l-a înlocuit pe cel păgân, inclusiv în memoria oamenilor. Dar, întrucât la începuturile instituirii creștinismului în Imperiul Roman acestea erau încă o realitate sau cel puțin o amintire recentă, suprapunerea calendaristică a fost astfel gândită încât sărbătorile păgâne să fie cu totul înlocuite cu cele creștine, uneori acestora suprapunându-li-se temporal celebrările creștine. În limba română, memoria populară a păstrat însă pentru praznicul creștin numele sărbătorii antice.

"Intrarea în Ierusalim" de Félix Louis Leullier [Félix Leullier Louis (n. 1811 - d. 1882) a fost un pictor francez care a pictat cea mai mare parte subiecte religioase. El este un reprezentant al curentului romantic fiind un elev al lui Antoine-Jean Gros (1771 – 1835)] - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

“Intrarea în Ierusalim” de Félix Louis Leullier [Félix Leullier Louis (n. 1811 - d. 1882) a fost un pictor francez care a pictat cea mai mare parte subiecte religioase. El este un reprezentant al curentului romantic fiind un elev al lui Antoine-Jean Gros (1771 – 1835)] – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

SĂRBĂTORI ŞI TRADIŢII in Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor

Ortodocșii sărbătoresc această zi ca pe una de bucurie, dar cu înțelegerea faptului că zilele ce urmează sunt unele ale tristeții.

Ortodocșii din țările care locuiesc în zone unde nu cresc palmieri sau smochini, precum românii sau rușii folosesc, în locul acestora, ramuri de salcie la această sărbătoare. Creștinii aduc la biserică aceste ramuri (numite, cu un nume mai vechi, și stâlpări, de unde denumirea de Duminica Stâlpărilor) de salcie, de smochin sau de palmier care amintesc de cele cu care a fost întâmpinat Mântuitorul la intrarea Sa în Ierusalim. La sfârșitul Sfintei Liturghii, preotul rostește asupra lor o rugăciune de binecuvântare, apoi le stropește cu agheasmă, sfințindu-le, apoi le distribuie credincioșilor, care împodobesc cu ele icoanele, păstrându-le cu grijă. În unele Biserici este obiceiul ca, după Liturghie, să se distribuie cruci mici făcute din frunze de palmier, care sunt mai apoi puse la icoană.

În seara din ajunul praznicului, în unele locuri se organizează un pelerinaj sau o procesiune, care pornește întotdeauna de la o biserică și se sfârșește la o (altă) biserică. Se face astfel amintirea ieșirii oamenilor în întâmpinarea Domnului, pe drumul Său spre Ierusalim, iar pelerinajul în sine are și rolul binecuvântării locului (orașului) respectiv.

Datorită faptului că Intrarea Domnului în Ierusalim este o sărbătoare a bucuriei, Biserica a modificat rânduiala postului, astfel că în această zi este dezlegare la pește și icre.

Caracteristică acestei săptămâni este slujba Deniilor, săvârşite în fiecare seară, din Duminica Floriilor şi până în Vinerea Mare. Deniile sunt rânduieli de o mare frumuseţe, care evidenţiază momentele dramatice legate de Patimile şi Jertfa lui Hristos. Prin caracterul şi conţinutul lor, Deniile sunt deosebite în cultul ortodox, fiind Utrenii, adică slujbe de dimineaţa, săvârşite seara. Luni şi marţi, la Utrenii, se citesc Evangheliile care amintesc de cele din urmă învăţături ale Domnului. Miercurea Mare aminteşte de păcătoasa desfrânată, care însă, ungându-L pe Hristos cu mir, devine mironosiţă, dar şi de trădarea lui Iuda, care L-a vândut pe Domnul Iisus Hristos pentru treizeci de arginţi, gestul său făcând ca ziua de miercuri să fie declarată zi de post, alături de ziua de vineri, când a fost răstignit Iisus.

În Săptămâna Mare, credincioşii se pregătesc pentru sărbătoarea Învierii Domnului, atât sufleteşte, cât şi trupeşte. În Bihor şi în Maramureş, este numită şi Săptămâna Neagră, se arată pe site-ul www.crestinortodox.ro. Postul se înăspreşte, iar cei care nu au putut să-l ţină până atunci, se străduiesc ca, cel puţin în această săptămână, să-l respecte. În Maramureş, oamenii poartă haine de doliu, iar casa o îmbracă tot în negru şi în albastru închis. Mulţi credincioşi încearcă chiar să ţină post negru în unele din aceste zile, având credinţa că Dumnezeu îi fereşte de boli, le dă sănătate şi îi ajută pentru tot restul anului. În Săptămâna Mare e bine ca toţi credincioşii să fie împăcaţi cu toată lumea, să ierte şi să-şi ceară iertare.

Pregătirile pentru întâmpinarea Învierii Domnului cuprind şi o serie de tradiţii şi obiceiuri populare. Acum se face curăţenie generală în gospodărie, se mătură curţile, se repară gardurile, se curăţă şurile, se scoate nămolul din şanţuri, se face curăţenie şi în grajdul animalelor. Una dintre principalele preocupări înainte de sărbătoarea Sfintelor Paşti este şi primenirea hainelor, notează site-ul www.romanianmonasteries.org. Încă de la începutul Postului, gospodinele croiesc cămăşi noi, atât pentru ele cât şi pentru restul familiei, pentru a le purta în ziua de Paşti.

În ziua de Paşti, gospodinele schimbă ştergarele cu unele albe, iar toată familia poartă haine noi. Copiii se trezesc dis-de-dimineaţă şi pornesc prin vecini, pentru a vesti Învierea Domnului, primind în dar ouă roşii şi bănuţi. Mai întâi merg băieţii şi apoi fetiţele, pentru că, după credinţa populară, este bine ca în ziua de Paşti să-ţi intre în casă mai întâi un băiat, ca să ai spor şi bogăţie.

cititi mai mult  despre SĂRBĂTORI ŞI TRADIŢII in Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor si pe www.agerpres.ro; ; www.traditii-superstitii.ro

cititi mai mult despre Intrarea Domnului în Ierusalim si pe ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro; en.wikipedia.org