Lumina Sfântă (Greek ‘Αγιος Φως, “Lumina Sfântă“) este un miracol care se întâmplă în fiecare an în Biserica Sfântului Mormânt în Ierusalim în Sâmbăta Mare, Ziua de dinaintea Sfintelor Paşti.
Este considerată de unii oameni ca fiind cea mai lungă minune anuală atestată în lumea creştină, cu toate că evenimentul este documentat consecutiv doar din 1106.
În multe ţări ortodoxe din lumea întreagă, acest eveniment este televizat.
Ceremonia începe la amiază când patriarhul Ierusalimului sau alt arhiepiscop ortodox spune rugăciunile cuvenite.
Mulţimea adunată acolo cântă apoi “Doamne miluieşte” (Kyrie eleison în greacă) până când Lumina Sfântă coboară şi aprinde o lampă cu ulei de măsline ţinută de patriarh în timp ce el este singur în camera mormântului Mântuitorului.
Apoi, patriarhul iese din această cameră, spune rugăciunile şi apoi aprinde 33 sau 12 lumânări pe care le împarte credincioşilor.
De asemenea, focul aprinde spontan alte candele şi lumânări din biserică.
Pelerinii povestesc că Focul Sfânt nu arde părul, feţele etc. în primele 33 de minute după ce este aprins.
Înainte de a intra în Mormântul Domnului, patriarhul sau arhiepiscopul slujitor este inspectat de autorităţile Israelului care probează astfel că el nu are mijloacele tehnice necesare pentru aprinderea focului.
Mai demult, această investigaţie o făceau soldaţii turci.
Prima dată, Lumina Sfântă a fost menţionată într-un document din secolul IV.
O descriere detaliată a miracolului este inclusă în jurnalul de călătorie al egumenului rus Daniel, care a fost prezent la slujba din 1106.
Daniel menţionează o incandescenţă albastră care coboară din dom către edicula unde patriarhul aşteaptă lumina.
Există persoane care pretind că au văzut această incandescenţă şi în timpurile moderne.
De-a lungul multor secole de apariţie a acestei minuni, se spune că Lumina Sfântă a coborât în câteva alte ocazii, de obicei când clerul heterodox încerca să-l obţină.
În concordanţă cu tradiţia, în 1099, de exemplu, eşecul cruciaţilor de a face să coboare focul a dus la revolte de stradă în Ierusalim.
Se spune că în 1579, patriarhul armean s-a rugat zi şi noapte pentru a face Lumina Sfântă să coboare, dar, miraculos, Lumina a ţâşnit dintr-o coloană de lângă intrare şi a aprins candela ţinută de patriarhul ortodox care stătea alături.
După intrarea în biserică, mulţi creştini ortodocşi cinstesc această coloană, care poartă semne şi o crăpătură largă atribuită trecerii prin ea a fulgerului Focului Sfânt.
Miracolul focului sfânt, de William Holman Hunt – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Critici
Scepticii pun la îndoială validitatea Luminii Sfinte, făcând observația că pelerinii în general rezistă focului pe aceleași durate foarte scurte de timp care ar fi de așteptat pentru orice foc.
Este însă de remarcat că durata în care flacăra nu arde ar fi de 33 de minute (33 fiind și numărul anilor petrecuți de Iisus pe pământ), timp în care unii pelerini își expun pielea, barba sau hainele flăcării pe durate de zeci de secunde fără a arata ca ar simți durere și fără ca hainele lor să prezinte vreun semn de arsură, în timp ce expunerea pielii la flacăra unui chibrit pentru câteva secunde provoacă deja o senzație dureroasă de arsură.
Mai mult, flacăra are și dimensiuni mult mai mari decât cea creată de un chibrit, ea fiind generată de mănunchiul de 33 de lumânari care ard simultan.
În 1238, Papa Grigore al IX-lea a considerat că Lumina Sfânta ar fi o fraudă.
Cercetătorul ortodox rus Nikolai Uspenski (1837–1889), dr. Aleksandr Musin de la Sorbona și unii ortodocși de rit vechi citează extrase din jurnalele Episcopului Porfirie (Uspenski) (1804-1885), care arată că preoțimea din Ierusalim știa că Lumina Sfântă e frauduloasă.
Porfirie era un arhimandrit ortodox rus și un om de știință trimis în misiune oficială de cercetare bisericească la Ierusalim și în alte locuri (Egipt, Muntele Athos).
În timpul șederii în Ierusalim a fondat misiunea rusească de acolo.
Mai târziu, după reîntoarcerea în Imperiul Rus, a fost făcut episcop în dioceza Kievului.
Porfirie și-a înregistrat impresiile în jurnalele lui, publicate ca Kniga bytija moego (Cartea ființei mele) în 9 volume din 1894 până în 1901.
În primul volum, Porfirie scrie:
„Un ierodiacon care a intrat în altarul Mormântului atunci când, după cum crede toată lumea, focul sfânt coboară, a văzut oripilat că focul este aprins de la o simplă lampă de icoană care nu se stinge niciodată, și astfel focul sfânt nu este o minune. El însuși mi-a spus despre asta azi”’.
Nu se spune cum s-ar putea ca această flacără perpetuă să fie păstrată aprinsă.
Porfirie relatează mai târziu o poveste spusă lui de către un mitropolit din Ierusalim.
Conform acesteia, când Pașa Ibrahim al Egiptului a fost acolo a dorit să verifice autenticitatea minunii, deci le-a spus slujitorilor patriarhului să-l lase înăuntru în altar în timpul ritualului.
Dacă minunea era autentică, el urma să doneze o sumă mare de bani, dar dacă era o fraudă urma să confiște toți banii dați de pelerini și să dezvăluie frauda în toate ziarele europene.
Delegații – mitropolitul Misaеl al Petrei, mitropolitul Daniel al Nazaretului și Episcopul Dionisie al Filadelfiei – s-au întâlnit să discute propunerea.
Misael a admis atunci că aprinde focul de la o lampă de icoană care stă ascunsă în spatele icoanei de marmură a Învierii lui Hristos, înapoia patului mortuar.
Astfel, ei au decis să-l implore pe Ibrahim să nu se amestece în treburile religioase și să nu dezvăluie secretele riturilor creștine, pentru că împăratul rus Nicolae ar fi foarte nefericit dacă s-ar întâmpla așa ceva.
Pașa Ibrahim a decis atunci să nu insiste asupra chestiunii.
Dar din acel moment clerul Mormântului a încetat să creadă în coborârea miraculoasă a Luminii Sfinte.
Porfirie continuă:
„… mitropolitul a adăugat că numai de la Dumnezeu însuși așteaptă ei încetarea minciunii (noastre) pioase.
După putință, el va calma oamenii care acum cred în minunea focului din Duminica Sfântă.
Dar nu putem nici măcar să începem această revoluție în gândire.
Am fi dezbinați chiar lângă altarul Mormântului.
L-am informat pe patriarhul Athanasius, care trăia atunci în Constantinopol, despre șantajul lui Ibrahim Pașa, dar în scrisoarea noastră către el am scris focul sacru în loc de lumina sfântă.
Surprins de această schimbare, binecuvântatul părinte ne-a întrebat:
De ce numiți Lumina Sfântă altfel?
I-am spus adevărul, dar am adăugat că focul, aprins pe Mormântul Domnului de la lampa ascunsă, este, la urma urmei, un foc sacru, de vreme ce vine dintr-un loc sacru.”.
Sâmbătă dimineață au fost stinse toate candelele dinăuntrul Bisericii, iar Mormântul lui Hristos a fost sigilat cu ceară curată. Ceremonia primirii Sfintei Lumini a fost oficiată începând cu ora 13:00 de Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului.
Cum are loc ceremonia
La sosirea Patriarhului, începe tradiţionala procesiune care presupune înconjurarea de trei ori a Sfântului Mormânt. Apoi, se desigilează Mormântul iar schevofilaxul, clericul care are în grija sa obiectele și veșmintele liturgice, duce înăuntru candela „neadormită”, acum stinsă, care urmează să se aprindă de la Sfânta Lumină.
În continuare, Patriarhul se dezbracă de veşmintele arhiereşti şi rămâne îmbrăcat numai cu un stihar alb. Ia patru mănunchiuri de câte 33 de lumânări fiecare și intră în Sfântul Mormânt. Împreună cu el intră şi reprezentantul armenilor, care are dreptul să stea în încăperea de dinaintea încăperii cu Sfântul Mormânt, de unde îl urmăreşte pe patriarh.
Înăuntrul Mormântului propriu-zis, patriarhul citeşte în genunchi rugăciunea specială şi îl roagă pe Iisus Hristos să dăruiască Lumina ca binecuvântare şi sfinţire pentru oameni. Apoi, în urma rugăciunii, lumina sfântă se arată şi se răspândeşte în Biserică.
Iată cererile pe care le face Patriarhul Ierusalimului în rugăciunea de primire a Sfintei Lumini:
„Să binecuvântezi şi să sfinţeşti pe cei ce se ating de ea cu cucernicie, slobozindu-i de întunericul patimilor, şi să ne faci vrednici de preastrălucitoarele Tale sălaşuri unde străluceşte lumina cea neînserată a Dumnezeirii Tale. Dă-le, Doamne, sănătate şi viaţă bună, umple casele lor de tot binele. Dătătorule-de-lumină, Stăpâne, ascultă-mă pre mine, păcătosul, în acest ceas şi dă-ne nouă şi lor să umblăm în Lumina Ta şi să locuim în ea cât timp vom avea lumina vieţii de faţă”.
În acelaşi timp aprinde şi candela „neadormită” dinăuntrul Mormântului. Ceremonia se încheie cu ieşirea Patriarhului şi împărţirea flăcării sfinte credincioşilor.
De la această ceremonie, Reprezentantul Patriarhiei Române, Arhimandritul Teofil Anăstăsoaie, merge direct la Aeroportul din Tel Aviv pentru a transporta candela cu Lumina Sfântă spre București. Vezi detalii în comunicatul de presă al Patriarhiei Române.
Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Domnului la ora 14:13
De la Mormântul Domnului, Reprezentantul Patriarhiei Române, Arhimandritul Teofil Anăstăsoaie, merge direct la Aeroportul din Tel Aviv pentru a transporta candela cu Lumina Sfântă spre București.
Această lumină va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România și Republica Moldova.
În Sfânta și Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea dumnezeiască și trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune a fost mutat spre viață veșnică.
În Sfânta și Marea Sâmbătă se slujesc Vecernia și Sfânta Liturghie a Sf. Vasile cel Mare, cu citiri din Psalmi și binecuvântările Învierii, care amintesc de coborârea Mântuitorului la Iad, semnificând „Prima Înviere” a lui Adam și biruința asupra morții.
În Sâmbăta Mare prăznuim îngroparea dumnezeiască și trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune, a fost mutat spre viață veșnică.
Prezentând semnificațiile acestei zile din Săptămâna Patimilor, sinaxarul rezumă conținutul Prohodului Domnului și al cântărilor rânduite pentru Vecernia aceleiași zile, săvârșită sâmbătă dimineața împreună cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare:
Cele patruzeci de zile ale Postului Mare întrec pe celelalte zile; iar mai mare decât acestea este săptămâna cea mare; și iarăși mai mare decât săptămâna mare este această Sfântă și Mare Sâmbătă.
Se numește săptămâna mare nu pentru că zilele ei ar fi mai mari sau ar avea mai multe ceasuri, ci pentru că în ea s-au săvârșit și mai cu seamă azi, minunile mari și mai presus de fire și faptele neobișnuite ale Mântuitorului nostru.
Căci după cum la întâia facere a lumii, Dumnezeu, săvârșind toate lucrurile, și în urmă în ziua a șasea a creat pe om, făptura cea mai de seamă, iar în ziua a șaptea S-a odihnit de toate lucrurile Lui și a sfințit ziua, numind-o Sâmbătă, care se tâlcuiește odihnă, tot așa și la facerea lumii celei spirituale, săvârșind toate în chipul cel mai bun, în ziua a șasea a creat din nou pe omul stricat și înnoindu-l iarăși prin Crucea cea de viață purtătoare S-a odihnit încă o dată cu o odihnă desăvârșită, de toate lucrurile Lui, dormind un somn dătător de viață și mântuitor.
Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt, iar cu sufletul Lui curat și dumnezeiesc Se pogoară și în iad. Sufletul a fost despărțit prin moarte de trup și l-a dat în mâinile Tatălui. Tot Tatălui i-a dat și propriul Său sânge, fără să-I fie cerut; iar sângele Lui a fost preț de răscumpărare pentru noi. Sufletul Domnului n-a fost ținut în iad ca sufletele celorlalți sfinți. Cum putea, oare, să fie ținut odată ce n-avea asupra Lui, ca ceilalți drepți, nimic din blestemul strămoșesc?
Dar nici dușmanul nostru, diavolul, n-a luat sângele prin care am fost răscumpărați, cu toate că noi eram în stăpânirea lui. Cum putea, oare, să ia sângele lui din altă parte decât de la Dumnezeu? Dar, oare, tâlharul de diavol putea să-l ia chiar pe Dumnezeu?
Domnul nostru Iisus Hristos a locuit trupește în mormânt și cu Dumnezeirea, care era strâns unită cu trupul. A fost împreună cu tâlharul în rai; a fost și în iad, după cum s-a spus, împreună cu sufletul Lui îndumnezeit. Într-un chip mai presus de fire ca Dumnezeu necuprins era cu Tatăl, împărățind împreună cu Duhul.
Era pretutindeni; Dumnezeirea n-a suferit nimic în mormânt, după cum n-a suferit nimic pe Cruce. Trupul Domnului a suferit și stricăciune, adică despărțirea sufletului de trup, dar nicidecum stricăciune în înțelesul unei putreziri a trupului și o nimicire desăvârșită a mădularelor.
Iar Iosif, coborând de pe Cruce sfântul trup al Domnului, l-a înmormântat într-un mormânt nou, punând o piatră foarte mare la intrarea mormântului.
Într-adevăr, iudeii s-au dus Vineri la Pilat și i-au spus:
„Ne-am adus aminte că înșelătorul Acela a spus pe când trăia, că după trei zile Se va scula. Ni se pare că este bine ca prin puterea ta să poruncești să se întărească mormântul cu ostași”.
Dacă este un înșelător, pentru ce, iudeilor, I-ați ascultat cu râvnă cuvintele Lui pe când trăia?
Dar când a spus Hristos: „Mă voi scula?”.
Poate că iudeii au scos asta din pilda cu Iona. Negreșit ei sunt fără de judecată când cer să fie întărit mormântul ca să nu se fure cumva trupul.
O, cât sunt de lipsiți de judecată! Nu știau că ceea ce făceau în sprijinul lor o făceau împotriva lor!
Pilat le-a îngăduit, iar ei, împreună cu o ceată de ostași, au întărit mormântul și l-au și pecetluit.
Și s-a făcut asta pentru a nu se pune la îndoială Învierea Domnului, o dată ce era străină și paza și pecetea.
Dar deodată iadul se cutremură, când simte puterea Domnului, dând după puțină vreme afară, din pricina înghițirii nedrepte a lui Hristos, piatra cea tare și din capul unghiului, și pe cei ce-i mâncase și-i ținea din veac în pântece.
Cu pogorârea Ta nespusă, Hristoase Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi, Amin!
În Sfânta și Marea Sâmbătă, textele principale din Sfânta Evanghelie se citesc în cadrul Deniei Prohodului, Utreniei și a Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia.
Astfel, în cadrul Deniei Prohodului avem textul de la Sfântul Evanghelist Matei capitolul 27, 1-54.
La Utrenie se citește pericopa apostolică de la Sfântul Evanghelist Matei capitolul 27, 62-66, iar la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia se citește pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Matei, capitolul 28, 1-20.
Pogorârea de pe Cruce – foto preluat de pe basilica.ro
Pericopa Evangheliei de la Denia Prohodului
Sfânta Evanghelie după Matei, Capitolul 27, 1-54
Iar făcându-se dimineață, toți arhiereii și bătrânii poporului au ținut sfat împotriva lui Iisus, ca să-L omoare.
Și, legându-L, L-au dus și L-au predat dregătorului Ponțiu Pilat. Atunci Iuda, cel ce L-a vândut, văzând că a fost osândit, s-a căit și a adus înapoi arhiereilor și bătrânilor cei treizeci de arginți,
Zicând: Am greșit vânzând sânge nevinovat.
Ei i-au zis: Ce ne privește pe noi? Tu vei vedea.
Și el, aruncând arginții în templu, a plecat și, ducându-se, s-a spânzurat.
Iar arhiereii, luând banii, au zis: Nu se cuvine să-i punem în vistieria templului, deoarece sunt preț de sânge.
Și ținând ei sfat, au cumpărat cu ei Țarina Olarului, pentru îngroparea străinilor.
Pentru aceea s-a numit țarina aceea Țarina Sângelui, până în ziua de astăzi.
Atunci s-a împlinit cuvântul spus de Ieremia proorocul, care zice: ‘Și au luat cei treizeci de arginți, prețul celui prețuit, pe care l-au prețuit fiii lui Israel,
Și i-au dat pe Țarina Olarului după cum mi-a spus mie Domnul’.
Iar Iisus stătea înaintea dregătorului. Și L-a întrebat dregătorul, zicând: Tu ești regele iudeilor? Iar Iisus i-a răspuns: Tu zici.
Și la învinuirile aduse Lui de către arhierei și bătrâni, nu răspundea nimic.
Atunci I-a zis Pilat: Nu auzi câte mărturisesc ei împotriva Ta?
Și nu i-a răspuns lui nici un cuvânt, încât dregătorul se mira foarte.
La sărbătoarea Paștilor, dregătorul avea obiceiul să elibereze mulțimii un întemnițat pe care-l voiau.
Și aveau atunci un vinovat vestit, care se numea Baraba.
Deci adunați fiind ei, Pilat le-a zis: Pe cine voiți să vi-l eliberez, pe Baraba sau pe Iisus, care se zice Hristos?
Că știa că din invidie L-au dat în mâna lui.
Și pe când stătea Pilat în scaunul de judecată, femeia lui i-a trimis acest cuvânt: Nimic să nu-I faci Dreptului aceluia, că mult am suferit azi, în vis, pentru El.
Însă arhiereii și bătrânii au ațâțat mulțimile ca să ceară pe Baraba, iar pe Iisus să-L piardă.
Iar dregătorul, răspunzând, le-a zis: Pe cine din cei doi voiți să vă eliberez? Iar ei au răspuns: Pe Baraba.
Și Pilat le-a zis: Dar ce voi face cu Iisus, ce se cheamă Hristos? Toți au răspuns: Să fie răstignit!
A zis iarăși Pilat: Dar ce rău a făcut? Ei însă mai tare strigau și ziceau: Să fie răstignit!
Și văzând Pilat că nimic nu folosește, ci mai mare tulburare se face, luând apă și-a spălat mâinile înaintea mulțimii, zicând: Nevinovat sunt de sângele Dreptului acestuia. Voi veți vedea.
Iar tot poporul a răspuns și a zis: Sângele Lui asupra noastră și asupra copiilor noștri!
Atunci le-a eliberat pe Baraba, iar pe Iisus L-a biciuit și L-a dat să fie răstignit.
Atunci ostașii dregătorului, ducând ei pe Iisus în pretoriu, au adunat în jurul Lui toată cohorta,
Și dezbrăcându-L de toate hainele Lui, I-au pus o hlamidă roșie.
Și împletind o cunună de spini, I-au pus-o pe cap și în mâna Lui cea dreaptă trestie; și, îngenunchind înaintea Lui își băteau joc de El, zicând: Bucură-Te, regele iudeilor!
Și scuipând asupra Lui, au luat trestia și-L băteau peste cap.
Iar după ce L-au batjocorit, L-au dezbrăcat de hlamidă, L-au îmbrăcat cu hainele Lui și L-au dus să-L răstignească.
Și ieșind, au găsit pe un om din Cirene, cu numele Simon; pe acesta l-au silit să ducă crucea Lui.
Și venind la locul numit Golgota, care înseamnă: Locul Căpățânii,
I-au dat să bea vin amestecat cu fiere; și, gustând, nu a voit să bea.
Iar după ce L-au răstignit, au împărțit hainele Lui, aruncând sorți, ca să se împlinească ceea ce s-a zis de proorocul: ‘Împărțit-au hainele Mele între ei, iar pentru cămașa Mea au aruncat sorți’.
Și ostașii, șezând, Îl păzeau acolo.
Și deasupra capului au pus vina Lui scrisă: Acesta este Iisus, regele iudeilor.
Atunci au fost răstigniți împreună cu El doi tâlhari, unul de-a dreapta și altul de-a stânga.
Iar trecătorii Îl huleau, clătinându-și capetele,
Și zicând: Tu, Cel ce dărâmi templul și în trei zile îl zidești, mântuiește-Te pe Tine Însuți! Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce!
Asemenea și arhiereii, bătându-și joc de El, cu cărturarii și cu bătrânii, ziceau:
Pe alții i-a mântuit, iar pe Sine nu poate să Se mântuiască! Dacă este regele lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce, și vom crede în El.
S-a încrezut în Dumnezeu: Să-L scape acum, dacă-L vrea pe El! Căci a zis: Sunt Fiul lui Dumnezeu.
În același chip Îl ocărau și tâlharii cei împreună-răstigniți cu El.
Iar de la ceasul al șaselea, s-a făcut întuneric peste tot pământul, până la ceasul al nouălea.
Iar în ceasul al nouălea a strigat Iisus cu glas mare, zicând: Eli, Eli, lama sabahtani? adică: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?
Iar unii dintre cei ce stăteau acolo, auzind ziceau: Pe Ilie îl strigă Acesta.
Și unul dintre ei, alergând îndată și luând un burete, și umplându-l de oțet și punându-l într-o trestie, Îi da să bea.
Iar ceilalți ziceau: Lasă, să vedem dacă vine Ilie să-L mântuiască.
Iar Iisus, strigând iarăși cu glas mare, Și-a dat duhul.
Și iată, catapeteasma templului s-a sfâșiat în două de sus până jos, și pământul s-a cutremurat și pietrele s-au despicat;
Mormintele s-au deschis și multe trupuri ale sfinților adormiți s-au sculat.
Și ieșind din morminte, după învierea Lui, au intrat în cetatea sfântă și s-au arătat multora.
Iar sutașul și cei ce împreună cu el păzeau pe Iisus, văzând cutremurul și cele întâmplate, s-au înfricoșat foarte, zicând: Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta!
“Pogorârea de pe Cruce” (Rembrandt, 1634) – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Pericopa Evanghelică de la Utrenie
Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 27, 62-66
Iar a doua zi, care este după vineri, s-au adunat arhiereii și fariseii la Pilat,
Zicând: Doamne, ne-am adus aminte că amăgitorul Acela a spus, fiind încă în viață: După trei zile Mă voi scula.
Deci, poruncește ca mormântul să fie păzit până a treia zi, ca nu cumva ucenicii Lui să vină și să-L fure și să spună poporului: S-a sculat din morți. Și va fi rătăcirea de pe urmă mai rea decât cea dintâi.
Pilat le-a zis: Aveți strajă; mergeți și întăriți cum știți.
Iar ei, ducându-se, au întărit mormântul cu strajă, pecetluind piatra.
“Punerea în mormânt”, (Caravaggio, 1602-1603) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Pericopa Evanghelica de la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia
Sfânta Evanghelie după Matei, Capitolul 28, 1-20
În vremea aceea, după ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua cea dintâi a săptămânii, au venit să vadă mormântul Maria Magdalena şi cealaltă Marie.
Şi iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, pogorându-se din cer şi venind, a prăvălit piatra de la uşă şi a stat deasupra ei.
Şi înfăţişarea lui era luminoasă ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada.
De frica lui s-au cutremurat cei care păzeau şi s-au făcut ca nişte morţi.
Dar îngerul, vorbind femeilor, a zis: nu vă temeţi voi, că ştiu că pe Iisus cel răstignit căutaţi.
Nu este aici, căci s-a sculat precum a spus. Veniţi de vedeţi locul, unde a zăcut Domnul.
Duceţi-vă degrab şi spuneţi ucenicilor Săi, că s-a sculat din morţi şi va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo îl veţi vedea. Iată, am spus vouă.
Iar ele au plecat în grabă de la mormânt şi cu frică şi cu bucurie mare au alergat să vestească pe ucenicii Săi.
Dar cum mergeau ele să vestească pe ucenici, iată Iisus le-a întâmpinat şi le-a zis: bucuraţi-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat.
Atunci Iisus le-a zis: nu vă temeţi. Mergeţi şi spuneţi fraţilor Mei să meargă în Galileea şi acolo Mă vor vedea.
Iar pe când se duceau ele, iată unii din păzitori, venind în oraş, au spus căpeteniilor preoţilor toate cele ce s-au întâmplat.
Atunci ei, adunându-se împreună cu bătrânii şi ţinând sfat, au dat bani mulţi ostaşilor şi le-au zis: să spuneţi că ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat pe când noi dormeam.
Dacă însă se va auzi aceasta la dregătorul, noi îl vom potoli şi pe voi vă vom face fără grijă.
Iar ei luând banii, au făcut cum i-au învăţat; şi s-a răspândit vorba acesta între Iudei până în ziua de astăzi.
Iar cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le-a poruncit lor Iisus
Și, când L-au văzut, I s-au închinat ei care se îndoiseră.
Şi apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit, zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea în cer şi pe pământ.
Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,
Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin
Sinaxarul zilei ne arată că în Sfânta şi Marea Vineri se face pomenirea Sfintelor şi Mântuitoarelor şi înfricoşătoarelor Patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru lisus Hristos: scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroanele, suliţa şi, înainte de toate, crucea şi moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, care a fost răstignit împreună cu El.
Slujbele din această zi cuprind: Denia de Joi seara (în timpul căreia se citesc „cele douăsprezece Evanghelii” care vorbesc de Pătimirile Domnului, Ceasurile împărăteşti, de vineri dimineaţa, Vecernia, în timpul căreia se face şi „Punerea în mormânt” sau scoaterea Epitafului în mijlocul bisericii, spre închinare şi Pavecerniţa.
Toate cântările din Vinerea Patimilor arată răutăţile lumii căzute în păcat: trădarea lui Iuda, frica prea mare a ucenicilor şi lepădarea lui Petru, răutatea şi viclenia mai-marilor cărturarilor şi fariseilor, laşitatea şi nedreptatea lui Ponţiu Pilat, violenţa soldaţilor, rătăcirea şi nerecunoştinţa mulţimilor, obrăznicia tâlharului nepocăit şi nepăsarea sau indiferenţa multora cărora lisus le-a făcut mult bine. Aceasta este lumea păcatului care ucide, lumea patimilor egoiste şi a morţii.
Pe de altă parte, slujbele din Sfânta şi Marea Vineri inspirate din Sfintele Evanghelii, pe care imnografii le tâlcuiesc în stare de rugăciune şi doxologie, arată îndelung-răbdarea şi bunătatea Domnului Iisus Hristos faţă de toţi oamenii, adică iubirea Sa mai tare decât suferinţele chinurilor şi decât durerile morţii pricinuite de oameni.
Sfânta și Marea Vineri începe cu citirea Ceasurilor Împărătești, până la Vecernia de vineri după-amiază, în timpul căreia se face amintirea coborârii trupului Mântuitorului de pe Cruce.
Preotul este cel care împlinește coborârea de pe Cruce: el ia trupul Mântuitorului, simbolizat de Sfântul Epitaf (pânza pe care este pictată sau brodată imaginea lui Hristos) și îl așază în mijlocul bisericii pe un fel de năsălie care închipuie Mormântul Mântuitorului.
În timpul slujbei de seară, numită Prohodul Domnului (sau a Plângerii la mormânt), preotul ia Sf. Epitaf, ducându-l, în procesiune, în jurul bisericii înainte de a-l așeza în Altar, pe Sfânta Masă (unde urmează să rămână până în miercurea din ajunul Înălțării Domnului).
Procesiunea, urmată de credincioșii care poartă în mâini lumânări aprinse, simbolizează coborârea lui Hristos la Iad.
Sinaxar în Sfânta și Marea zi Vineri
În Sfânta și Marea Vineri, se prăznuiesc sfintele și mântuitoarele și înfricoșătoarele Patimi ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste față, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița, și înainte de toate, crucea și moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi.
Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, ce a fost răstignit împreună cu El.
După ce Domnul a fost vândut de prietenul și ucenicul Lui cu treizeci de arginți, a fost dus mai întâi la Ana arhiereul.
Acesta L-a trimis Ia Caiafa, care L-a scuipat și L-a lovit peste față; și pe când își bătea joc și râdea de El, a auzit spunându-I-se: «Profețește-ne, cine Te-a lovit!».
Acolo au venit și doi martori mincinoși care au mărturisit că Hristos a spus: «Stricați Templul acesta și în trei zile îl voi ridica!», precum și că este Fiul lui Dumnezeu.
Arhiereul și-a rupt hainele neputând suferi așa-numita de el hulă.
Când s-a făcut ziuă L-au dus în pretoriu la Pilat, «și ei n-au intrat, spune Scriptura, ca să nu se spurce, ci să poată mânca Paștile».
Giotto di Bondone (1267-1337), Cappella Scrovegni a Padova, Viaţa lui Hristos, Hristos înaintea lui Caiafa. Caiafa este cel aşezat care-şi rupe hainele din pricina spuselor lui Iisus, pe care le considera ca fiind o blasfemie – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
Pilat a ieșit afară și i-a întrebat:
Care este vina Lui?
Și pentru că n-a găsit nici o vină Lui, L-a trimis la Caiafa; iar acesta L-a trimis din nou la Pilat, căci și Pilat se pornise spre uciderea Lui. Pilat a spus:
«Luați-L voi și răstigniți-L și după legea voastră judecați-L».
Ei au spus iarăși:
«Nouă nu ne este îngăduit să omorâm pe nimeni».
Prin aceste cuvinte au ațâțat pe Pilat ca să-L răstignească.
Pilat L-a întrebat pe Hristos dacă este împăratul iudeilor.
El a mărturisit că este, dar este împărat veșnic:
«împărăția Mea, a spus El, nu este din lumea aceasta!».
Pilat, voind să-L libereze, le-a spus mai întâi că nu-I găsește nici o vină deosebită, apoi le-a propus să libereze pe unul dintre cei închiși.
Iudeilor însă le-a fost mai drag Varava decât Iisus.
În sfârșit Pilat L-a dat iudeilor, după ce mai întâi L-a biciuit pe Iisus.
Este apoi dat soldaților, îmbrăcat cu hlamidă roșie, încununat cu cunună de spini, și în mâini I-au pus trestie.
A fost batjocorit de soldați care-I spuneau: «Bucură-te, împăratul iudeilor!».
După ce L-au batjocorit așa, Pilat a spus din nou: «Nu găsesc în El nicio vină de moarte».
Ei însă au spus:
«Noi Îl osândim pentru că s-a numit pe Sine Fiul lui Dumnezeu».
Pe când spuneau acestea, Iisus tăcea. Mulțimea a strigat lui Pilat:
«Răstignește-L, răstignește-L!».
Ei voiau să-L dea unei morți necinstite, ca să îndepărteze din mijlocul lor amintirea Lui cea bună.
Pilat își bătea joc oarecum de ei zicându-le:
«Pe împăratul vostru să-L răstignesc?».
Ei au răspuns:
«N-avem alt împărat decât pe Cezarul».
Iudeii, pentru că n-au reușit nimic cu hulele lor, aduc în discuție pe Cezarul ca cel puțin așa să-și sature furia lor.
Într-adevăr au spus:
«Tot cel care se face pe sine împărat se împotrivește Cezarului».
În timpul acesta femeia lui Pilat, înfricoșată de visuri, a trimis la Pilat să-i spună:
«Să nu faci nimic dreptului acestuia!».
Căci ea, din pricina lui Iisus, suferise mult în timpul nopții.
Pilat s-a spălat pe mâini, lepădându-se prin asta de vina sângelui.
Iudeii însă au strigat:
«Sângele Lui peste noi și peste copiii noștri! Dar dacă-L slobozești pe El nu ești prieten Cezarului!».
Așadar, Pilat L-a legat, deși știa bine că este nevinovat, L-a osândit la moarte pe cruce, și le-a slobozit pe Varava.
Când a văzut Iuda aceasta, aruncând arginții a plecat și ducându-se a luat o frânghie și s-a spânzurat; în urmă s-a umflat mult și a crăpat.
“Ecce homo!” Reprezentarea lui Antonio Ciseri din 1871 a lui Ponțiu Pilat prezentându-l pe Isus publicului – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Ostașii L-au bătut peste față cu trestia și I-au pus în spate crucea.
Apoi au silit pe Simon Cirineanul, să-I ducă crucea.
Au ajuns pe la ceasul al treilea la locul Căpățânei și acolo L-au răstignit.
A fost răstignit împreună cu doi tâlhari ca să fie și el socotit un făcător de rele.
Pentru a-L înjosi, soldații au împărțit hainele Lui, iar pentru cămașa Sa, care era făcută dintr-o bucată și nu avea nicio cusătură, au aruncat sorți, săvârșind cea mai mare nelegiuire.
Dar nu numai acestea, ci și pe când era pe cruce își băteau joc de El, zicând:
«O, Cel ce strici Templul și în trei zile Îl zidești, mântuiește-Te pe Tine».
Și iarăși:
«Pe alții a mântuit, dar pe Sine nu poate să se mântuiască».
Și iarăși:
«Dacă ești împăratul lui Israel, coboară-Te acum de pe cruce și vom crede în Tine!».
Iudeii, dacă ar fi crezut în cele ce spuneau, ar fi trebuit să se apropie de El fără nicio îndoială, căci într-adevăr Hristos era recunoscut de întreaga fire nu numai ca împărat al lui Israel, ci și al întregii lumi.
Ce însemna, oare, întunecarea soarelui în ceasul al treilea și în miezul zilei?
Ce însemna cutremurarea pământului?
Ce însemna despicarea pietrelor, care au mustrat învârtoșarea inimii iudeilor?
Ce însemna învierea multor trupuri, care ne-a învederat credința în învierea obștească și puterea Celui ce-a pătimit?
Ce însemna sfâșierea în două a catapetesmei Templului, ca și cum și ea ar fi fost supărată din pricina Celui care a fost slăvit în ea și pătimește acum?
Ce însemnau apoi celelalte lucruri descoperite, dar care n-au putut fi văzute?
Andrea di Bartolo, Way to Calvary, c. 1400. The cluster of halos at the left are the Virgin Mary in front, with the Three Marys – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Așadar în ceasul al treilea, după cum spune dumnezeiescul Marcu, a fost răstignit.
Din ceasul al șaselea până în ceasul al nouălea s-a făcut întuneric.
Longhin sutașul, când a văzut aceste lucruri minunate și mai cu seamă întunecarea soarelui, a strigat cu voce mare:
«Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta!».
Unul dintre tâlhari Îl insulta pe Iisus; celălalt însă Îl ținea de rău cu asprime pe acesta, și a mărturisit pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu.
Mântuitorul i-a răsplătit credința lui și i-a făgăduit petrecerea în rai împreună cu El.
În sfârșit, după ce a fost insultat din destul, Pilat a scris pe Cruce și cuvintele: «împăratul iudeilor».
Deși iudeii s-au împotrivit să scrie așa, zicând că El s-a numit împărat al iudeilor, totuși Pilat a spus împotriva lor din nou:
«Ce-am scris, am scris!».
Apoi Mântuitorul a strigat:
«Mi-e sete!».
Ei au amestecat oțet cu fiere și l-au dat să bea.
Și spunând:
«Săvârșitu-s-a», înclinând capul și-a dat Duhul.
Toți s-au îndepărtat de acolo.
Lângă Crucea Lui stătea numai Mama Lui și sora ei, Maria lui Cleopa, pe care Ioachim i-o născuse lui Cleopa ce murise fără copii.
Mai era încă și Ioan, iubitul Lui ucenic.
Nerecunoscătorii iudei, pentru că nu voiau să vadă trupurile pe Cruce, au cerut lui Pilat (pentru că era marea zi a Paștelui și era Vineri) ca să sfărâme fluierele picioarelor osândiților spre a muri mai repede.
Și au sfărâmat fluierele picioarelor celor doi tâlhari, căci mai trăiau încă; dar când au venit la Iisus și L-au văzut că murise, s-au oprit de a le mai sfărâma.
Unul dintre ostași, ca să facă plăcere iudeilor nerecunoscători, a întins sulița și L-a împuns pe Hristos în coasta dreaptă și îndată a ieșit sânge și apă; apă, pentru ca să se vadă că era om, sânge, pentru ca să se vadă că era mai presus de om.
Sau altă explicație: sânge din pricina împărtășirii cu dumnezeieștile sfințenii, iar apă din pricina botezului.
“Răstignirea lui Iisus Hristos”. Tablou de Giovanni Battista – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Aceasta a văzut-o Ioan și a mărturisit-o, și adevărată este mărturia lui.
El a fost de față la toate și le-a văzut și ceea ce a văzut a scris.
Căci dacă ar fi mințit, n-ar fi scris și cele care par că sunt spre necinstirea învățătorului.
Se spune că Ioan fiind de față atunci a strâns din coasta curgătoare de viață într-un vas preasfântul și dumnezeiescul Sânge.
După ce s-au săvârșit aceste fapte mai presus de fire, pe înserate, Iosif din Arimateea, ucenic al Lui care se ascunsese ca și ceilalți, s-a dus cu îndrăzneală la Pilat, pe care-l cunoștea, și i-a cerut trupul lui Iisus.
Pilat i-a îngăduit să-L ia, iar Iosif, pogorându-L de pe Cruce, L-a dat jos cu multă evlavie.
Pe când se lăsa noaptea, a venit Nicodim, aducând un amestec preparat de multă vreme din smirnă și aloe. L-a înfășurat în giulgiuri, după cum obișnuiau să facă iudeii, și L-au îngropat în apropiere în mormântul săpat în piatră al lui Iosif, unde nu mai fusese îngropat nimeni înainte.
“Coborârea de pe Cruce”, (Rubens, Catedrala din Antwerpen) – foto preluat de pe en.wikipedia.org
S-a făcut așa, ca nu cumva să se creadă că altul a înviat, atunci când a înviat Hristos.
Evanghelistul a amintit de amestecul de aloe și smirnă; aceste mirodenii aveau însușirea de a lipi; și s-a întrebuințat amestecul de smirnă și aloe ca să nu se creadă că a fost furat atunci când vor vedea giulgiurile și mahrama lăsate în mormânt.
Într-adevăr, cum ar fi fost cu putință furtul, o dată ce smirna și aloea nu mai lăsau să se dezlipească giulgiurile de trup, deoarece se făceau una cu trupul, ca și cam s-ar fi născut o dată cu el?
Toate aceste fapte minunate s-au întâmplat Vineri.
Pentru aceasta purtătorii de Dumnezeu Părinți au rânduit ca Vineri să se facă pomenire de toate acestea cu zdrobire de inimă și cu umilință.
Trebuie să se știe că Domnul a fost răstignit în ziua a șasea a săptămânii, adică Vineri, pentru motivul că la creație omul a fost făcut în ziua a șasea.
A fost răstignit în ceasul al șaselea din zi, pentru că în acest ceas, după cum se spune, și Adam și-a întins mâinile, și a luat fructul din pomul oprit și a murit.
Pentru aceasta trebuia să fie recreat omul în același ceas în care a fost zdrobit.
A fost răstignit în grădină, pentru că și Adam a călcat porunca în grădina raiului.
Băutura amară pe care a gustat-o Hristos preînchipuia gustarea lui Adam.
Loviturile cu palmele arătau slobozirea noastră.
Scuiparea și purtarea necinstită cu El arătau cinstirea noastră.
Cununa cu spini, îndepărtarea blestemului, hlamida de purpură, îmbrăcămintea împărătească, în locul hainelor de piele.
Piroanele, desăvârșita nemișcare a păcatului nostru.
Crucea, pomul cel din rai.
Coasta împunsă preînchipuia coasta lui Adam din care a fost făcută Eva, prin care a venit călcarea poruncii.
Sulița arată că îndepărtează de la mine sabia cea de foc.
Apa din coastă este icoana botezului.
Sângele și trestia ne arată că Hristos ne-a dăruit, scriind cu litere roșii, vechea patrie.
Se spune că în locul în care a fost răstignit Hristos, se afla căpățâna lui Adam.
Pricina pentru care locul în care a fost răstignit Domnul se numește locul Căpățânii este aceasta: pe vremea potopului, căpățâna lui Adam a fost scoasă afară din pământ și colinda de colo-colo despuiată de carne și stingheră; era o vedenie îngrozitoare pentru cei care o vedeau.
Solomon, din respect pentru strămoș, împreună cu toată oastea, a acoperit-o cu foarte multe pietre.
De asta a și fost numit de atunci locul acela: «pardosit cu pietre».
Unii sfinți aleși spun, pe temeiul predaniei, că și Adam a fost îngropat acolo de un înger.
Așadar, acolo unde era stârvul, acolo s-a așezat vulturul Hristos, veșnicul împărat.
Noul Adam a tămăduit prin lemn pe vechiul Adam, ce căzuse prin lemn.
Prin milostivirea Ta cea mai presus de fire, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne pe noi. Amin.
Troparul Sfintelor şi Mântuitoarelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos
Glas 5
Să tacă tot trupul omenesc şi să stea cu frică şi cu cutremur, şi nimic pământesc întru sine să nu gândească, că Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor merge să Se junghie şi să Se dea spre mâncare credincioşilor. Şi merg înaintea Lui cetele îngereşti cu toată căpetenia şi puterea, heruvimii cei cu ochi mulţi şi serafimii cei cu câte şase aripi, feţele acoperindu-şi şi strigând cântarea: Aliluia, Aliluia, Aliluia!
Evangheliile din Sfânta şi Marea Vineri
Biserica a rânduit să fie citite un număr de 12 Evanghelii ca simbol al celor 12 Apostoli, dar și pentru ca Jertfa Răscumpărării să fie înțeleasă pe deplin de către credincioși.
De asemenea, dimineața în Sfânta și Marea Vineri se oficiază slujba Ceasurilor Împărătești în cadrul căreia se citesc patru evanghelii aferente fiecărui Ceas Împărătesc și care sunt legate de patimile Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Evangheliile din cadrul Deniei celor 12 Evanghelii:
Ioan 13, 31 – 18, 1;
Ioan 18, 1-28;
Matei 26, 57-75;
Ioan 18, 28-40; 19, 1-16;
Matei 27, 3 – 32;
Marcu 15, 16-32;
Matei 27, 33-54;
Luca 23, 32-49;
Ioan 19, 25-37;
Marcu 15, 43-47;
Ioan 19, 38-42;
Matei 27, 62-66;
Pogorârea de pe Cruce (Rembrandt, 1634) – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Evangheliile din cadrul Ceasurilor Împărătești:
La Ceasul întâi
Sfânta Evanghelie după Matei, Capitolul 27, 1-56
Iar făcându-se dimineață, toți arhiereii și bătrânii poporului au ținut sfat împotriva lui Iisus, ca să-L omoare.
Și, legându-L, L-au dus și L-au predat dregătorului Ponțiu Pilat. Atunci Iuda, cel ce L-a vândut, văzând că a fost osândit, s-a căit și a adus înapoi arhiereilor și bătrânilor cei treizeci de arginți,
Zicând: Am greșit vânzând sânge nevinovat.
Ei i-au zis: Ce ne privește pe noi? Tu vei vedea.
Și el, aruncând arginții în templu, a plecat și, ducându-se, s-a spânzurat.
Iar arhiereii, luând banii, au zis: Nu se cuvine să-i punem în vistieria templului, deoarece sunt preț de sânge.
Și ținând ei sfat, au cumpărat cu ei Țarina Olarului, pentru îngroparea străinilor.
Pentru aceea s-a numit țarina aceea Țarina Sângelui, până în ziua de astăzi.
Atunci s-a împlinit cuvântul spus de Ieremia proorocul, care zice: ‘Și au luat cei treizeci de arginți, prețul celui prețuit, pe care l-au prețuit fiii lui Israel,
Și i-au dat pe Țarina Olarului după cum mi-a spus mie Domnul’.
Iar Iisus stătea înaintea dregătorului. Și L-a întrebat dregătorul, zicând: Tu ești regele iudeilor? Iar Iisus i-a răspuns: Tu zici.
Și la învinuirile aduse Lui de către arhierei și bătrâni, nu răspundea nimic.
Atunci I-a zis Pilat: Nu auzi câte mărturisesc ei împotriva Ta?
Și nu i-a răspuns lui nici un cuvânt, încât dregătorul se mira foarte.
La sărbătoarea Paștilor, dregătorul avea obiceiul să elibereze mulțimii un întemnițat pe care-l voiau.
Și aveau atunci un vinovat vestit, care se numea Baraba.
Deci adunați fiind ei, Pilat le-a zis: Pe cine voiți să vi-l eliberez, pe Baraba sau pe Iisus, care se zice Hristos?
Că știa că din invidie L-au dat în mâna lui.
Și pe când stătea Pilat în scaunul de judecată, femeia lui i-a trimis acest cuvânt: Nimic să nu-I faci Dreptului aceluia, că mult am suferit azi, în vis, pentru El.
Însă arhiereii și bătrânii au ațâțat mulțimile ca să ceară pe Baraba, iar pe Iisus să-L piardă.
Iar dregătorul, răspunzând, le-a zis: Pe cine din cei doi voiți să vă eliberez? Iar ei au răspuns: Pe Baraba.
Și Pilat le-a zis: Dar ce voi face cu Iisus, ce se cheamă Hristos? Toți au răspuns: Să fie răstignit!
A zis iarăși Pilat: Dar ce rău a făcut? Ei însă mai tare strigau și ziceau: Să fie răstignit!
Și văzând Pilat că nimic nu folosește, ci mai mare tulburare se face, luând apă și-a spălat mâinile înaintea mulțimii, zicând: Nevinovat sunt de sângele Dreptului acestuia. Voi veți vedea.
Iar tot poporul a răspuns și a zis: Sângele Lui asupra noastră și asupra copiilor noștri!
Atunci le-a eliberat pe Baraba, iar pe Iisus L-a biciuit și L-a dat să fie răstignit.
Atunci ostașii dregătorului, ducând ei pe Iisus în pretoriu, au adunat în jurul Lui toată cohorta,
Și dezbrăcându-L de toate hainele Lui, I-au pus o hlamidă roșie.
Și împletind o cunună de spini, I-au pus-o pe cap și în mâna Lui cea dreaptă trestie; și, îngenunchind înaintea Lui își băteau joc de El, zicând: Bucură-Te, regele iudeilor!
Și scuipând asupra Lui, au luat trestia și-L băteau peste cap.
Iar după ce L-au batjocorit, L-au dezbrăcat de hlamidă, L-au îmbrăcat cu hainele Lui și L-au dus să-L răstignească.
Și ieșind, au găsit pe un om din Cirene, cu numele Simon; pe acesta l-au silit să ducă crucea Lui.
Și venind la locul numit Golgota, care înseamnă: Locul Căpățânii,
I-au dat să bea vin amestecat cu fiere; și, gustând, nu a voit să bea.
Iar după ce L-au răstignit, au împărțit hainele Lui, aruncând sorți, ca să se împlinească ceea ce s-a zis de proorocul: ‘Împărțit-au hainele Mele între ei, iar pentru cămașa Mea au aruncat sorți’.
Și ostașii, șezând, Îl păzeau acolo.
Și deasupra capului au pus vina Lui scrisă: Acesta este Iisus, regele iudeilor.
Atunci au fost răstigniți împreună cu El doi tâlhari, unul de-a dreapta și altul de-a stânga.
Iar trecătorii Îl huleau, clătinându-și capetele,
Și zicând: Tu, Cel ce dărâmi templul și în trei zile îl zidești, mântuiește-Te pe Tine Însuți! Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce!
Asemenea și arhiereii, bătându-și joc de El, cu cărturarii și cu bătrânii, ziceau:
Pe alții i-a mântuit, iar pe Sine nu poate să Se mântuiască! Dacă este regele lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce, și vom crede în El.
S-a încrezut în Dumnezeu: Să-L scape acum, dacă-L vrea pe El! Căci a zis: Sunt Fiul lui Dumnezeu.
În același chip Îl ocărau și tâlharii cei împreună-răstigniți cu El.
Iar de la ceasul al șaselea, s-a făcut întuneric peste tot pământul, până la ceasul al nouălea.
Iar în ceasul al nouălea a strigat Iisus cu glas mare, zicând: Eli, Eli, lama sabahtani? adică: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?
Iar unii dintre cei ce stăteau acolo, auzind ziceau: Pe Ilie îl strigă Acesta.
Și unul dintre ei, alergând îndată și luând un burete, și umplându-l de oțet și punându-l într-o trestie, Îi da să bea.
Iar ceilalți ziceau: Lasă, să vedem dacă vine Ilie să-L mântuiască.
Iar Iisus, strigând iarăși cu glas mare, Și-a dat duhul.
Și iată, catapeteasma templului s-a sfâșiat în două de sus până jos, și pământul s-a cutremurat și pietrele s-au despicat;
Mormintele s-au deschis și multe trupuri ale sfinților adormiți s-au sculat.
Și ieșind din morminte, după învierea Lui, au intrat în cetatea sfântă și s-au arătat multora.
Iar sutașul și cei ce împreună cu el păzeau pe Iisus, văzând cutremurul și cele întâmplate, s-au înfricoșat foarte, zicând: Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta!
Și erau acolo multe femei, privind de departe, care urmaseră din Galileea pe Iisus, slujindu-I,
Între care era Maria Magdalena și Maria, mama lui Iacov și a lui Iosi, și mama fiilor lui Zevedeu.
Răstignirea Domnului – foto preluat de pe basilica.ro
La Ceasul al treilea
Sfânta Evanghelie după Marcu, capitolul 15, 16-41
Iar ostașii L-au dus înăuntrul curții, adică în pretoriu, și au adunat toată cohorta.
Și L-au îmbrăcat în purpură și, împletindu-I o cunună de spini, I-au pus-o pe cap.
Și au început să se plece în fața Lui, zicând: Bucură-Te regele iudeilor!
Și-L băteau peste cap cu o trestie și-L scuipau și, căzând în genunchi, I se închinau.
Și după ce L-au batjocorit, L-au dezbrăcat de purpură și L-au îmbrăcat cu hainele Lui. Și L-au dus afară ca să-L răstignească.
Și au silit pe un trecător, care venea din țarină, pe Simon Cirineul, tatăl lui Alexandru și al lui Ruf, ca să ducă crucea Lui.
Și L-au dus la locul zis Golgota, care se tălmăcește ‘locul Căpățânii’.
Și I-au dat să bea vin amestecat cu smirnă, dar El n-a luat.
Și L-au răstignit și au împărțit între ei hainele Lui, aruncând sorți pentru ele, care ce să ia.
Iar când L-au răstignit, era ceasul al treilea.
Și vina Lui era scrisă deasupra: Regele iudeilor.
Și împreună cu El au răstignit doi tâlhari: unul de-a dreapta și altul de-a stânga Lui.
Și s-a împlinit Scriptura care zice: Cu cei fără de lege a fost socotit.
Iar cei ce treceau pe acolo Îl huleau, clătinându-și capetele și zicând: Huu! Cel care dărâmi templul și în trei zile îl zidești.
Mântuiește-Te pe Tine Însuți, coborându-Te de pe cruce!
De asemenea și arhiereii, batjocorindu-L între ei, împreună cu cărturarii, ziceau: Pe alții a mântuit, dar pe Sine nu poate să Se mântuiască!
Hristos, regele lui Israel, să Se coboare de pe cruce, ca să vedem și să credem. Și cei împreună răstigniți cu El Îl ocărau.
Iar când a fost ceasul al șaselea, întuneric s-a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea.
Și la al nouălea ceas, a strigat Iisus cu glas mare: Eloi, Eloi, lama sabahtani?, care se tălmăcește: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?
Iar unii din cei ce stăteau acolo, auzind, ziceau: Iată, îl strigă pe Ilie.
Și, alergând, unul a înmuiat un burete în oțet, l-a pus într-o trestie și I-a dat să bea, zicând: Lăsați să vedem dacă vine Ilie ca să-L coboare.
Iar Iisus, scoțând un strigăt mare, Și-a dat duhul.
Și catapeteasma templului s-a rupt în două, de sus până jos.
Iar sutașul care stătea în fața Lui, văzând că astfel Și-a dat duhul, a zis: Cu adevărat omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!
Și erau și femei care priveau de departe; între ele: Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov cel Mic și a lui Iosi, și Salomeea,
Care, pe când era El în Galileea, mergeau după El și Îi slujeau, și multe altele care se suiseră cu El la Ierusalim.
Sfânta Evanghelie după Luca, capitolul 23, 32-49):
Și erau duși și alții, doi făcători de rele, ca să-i omoare împreună cu El.
Și când au ajuns la locul ce se cheamă al Căpățânii, L-au răstignit acolo pe El și pe făcătorii de rele, unul de-a dreapta și unul de-a stânga.
Iar Iisus zicea: Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac. Și împărțind hainele Lui, au aruncat sorți.
Și sta poporul privind, iar căpeteniile își băteau joc de El, zicând: Pe alții i-a mântuit; să Se mântuiască și pe Sine Însuși, dacă El este Hristosul, alesul lui Dumnezeu.
Și Îl luau în râs și ostașii care se apropiau, aducându-I oțet.
Și zicând: Dacă Tu ești regele iudeilor, mântuiește-Te pe Tine Însuți!
Și deasupra Lui era scris cu litere grecești, latinești și evreiești: Acesta este regele iudeilor.
Iar unul dintre făcătorii de rele răstigniți, Îl hulea zicând: Nu ești Tu Hristosul? Mântuiește-Te pe Tine Însuți și pe noi.
Și celălalt, răspunzând, îl certa, zicând: Nu te temi tu de Dumnezeu, că ești în aceeași osândă?
Și noi pe drept, căci noi primim cele cuvenite după faptele noastre; Acesta însă n-a făcut nici un rău.
Și zicea lui Iisus: Pomenește-mă, Doamne, când vei veni în împărăția Ta.
Și Iisus i-a zis: Adevărat grăiesc ție, astăzi vei fi cu Mine în rai.
Și era acum ca la ceasul al șaselea și întuneric s-a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea.
Când soarele s-a întunecat; iar catapeteasma templului s-a sfâșiat pe la mijloc.
Și Iisus, strigând cu glas tare, a zis: Părinte, în mâinile Tale încredințez duhul Meu. Și acestea zicând, Și-a dat duhul.
Iar sutașul, văzând cele ce s-au făcut, a slăvit pe Dumnezeu, zicând: Cu adevărat, Omul Acesta drept a fost.
Și toate mulțimile care veniseră la această priveliște, văzând cele întâmplate, se întorceau bătându-și pieptul.
Și toți cunoscuții Lui, și femeile care Îl însoțiseră din Galileea, stăteau departe, privind acestea.
Sfânta Evanghelie după Ioan, capitolul 18, 28-40 și 19, 1-37:
Deci L-au adus pe Iisus de la Caiafa la pretoriu; și era dimineață. Și ei n-au intrat în pretoriu, ca să nu se spurce, ci să mănânce Paștile.
Deci Pilat a ieșit la ei, afară, și le-a zis: Ce învinuire aduceți Omului Acestuia?
Ei au răspuns și i-au zis: Dacă Acesta n-ar fi răufăcător, nu ți L-am fi dat ție.
Deci le-a zis Pilat: Luați-L voi și judecați-L după legea voastră. Iudeii însă i-au răspuns: Nouă nu ne este îngăduit să omorâm pe nimeni;
Ca să se împlinească cuvântul lui Iisus, pe care îl spusese, însemnând cu ce moarte avea să moară.
Deci Pilat a intrat iarăși în pretoriu și a chemat pe Iisus și I-a zis: Tu ești regele iudeilor?
Răspuns-a Iisus: De la tine însuți zici aceasta, sau alții ți-au spus-o despre Mine?
Pilat a răspuns: Nu cumva sunt iudeu eu? Poporul Tău și arhiereii Te-au predat mie. Ce ai făcut?
Iisus a răspuns: Împărăția Mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăția Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor. Dar acum împărăția Mea nu este de aici.
Deci i-a zis Pilat: Așadar ești Tu împărat? Răspuns-a Iisus: Tu zici că Eu sunt împărat. Eu spre aceasta M-am născut și pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie pentru adevăr; oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.
Pilat I-a zis: Ce este adevărul? Și zicând aceasta, a ieșit iarăși la iudei și le-a zis: Eu nu găsesc în El nici o vină;
Dar este la voi obiceiul ca la Paști să vă eliberez pe unul. Voiți deci să vă eliberez pe regele iudeilor?
Deci au strigat iarăși, zicând: Nu pe Acesta, ci pe Baraba. Iar Baraba era tâlhar.
Deci atunci Pilat a luat pe Iisus și L-a biciuit.
Și ostașii, împletind cunună din spini, I-au pus-o pe cap și L-au îmbrăcat cu o mantie purpurie.
Și veneau către El și ziceau: Bucură-te, regele iudeilor! Și-I dădeau palme.
Și Pilat a ieșit iarăși afară și le-a zis: Iată vi-L aduc pe El afară, ca să știți că nu găsesc în El nici o vină.
Deci a ieșit Iisus afară, purtând cununa de spini și mantia purpurie. Și le-a zis Pilat: Iată Omul!
Când L-au văzut deci arhiereii și slujitorii au strigat, zicând: Răstignește-L! Răstignește-L! Zis-a lor Pilat: Luați-L voi și răstigniți-L, căci eu nu-I găsesc nici o vină.
Iudeii i-au răspuns: Noi avem lege și după legea noastră El trebuie să moară, că S-a făcut pe Sine Fiu al lui Dumnezeu.
Deci, când a auzit Pilat acest cuvânt, mai mult s-a temut.
Și a intrat iarăși în pretoriu și I-a zis lui Iisus: De unde ești Tu? Iar Iisus nu i-a dat nici un răspuns.
Deci Pilat i-a zis: Mie nu-mi vorbești? Nu știi că am putere să Te eliberez și putere am să Te răstignesc?
Iisus a răspuns: N-ai avea nici o putere asupra Mea, dacă nu ți-ar fi fost dat ție de sus. De aceea cel ce M-a predat ție mai mare păcat are.
Pentru aceasta, Pilat căuta să-L elibereze; iar iudeii strigau zicând: Dacă Îl eliberezi pe Acesta, nu ești prieten al Cezarului. Oricine se face pe sine împărat este împotriva Cezarului.
Deci Pilat, auzind cuvintele acestea, L-a dus afară pe Iisus și a șezut pe scaunul de judecată, în locul numit pardosit cu pietre, iar evreiește Gabbata.
Și era Vinerea Paștilor, cam la al șaselea ceas, și a zis Pilat iudeilor: Iată Împăratul vostru.
Deci au strigat aceia: Ia-L! Ia-L! Răstignește-L! Pilat le-a zis: Să răstignesc pe Împăratul vostru? Arhiereii au răspuns: Nu avem împărat decât pe Cezarul.
Atunci L-a predat lor ca să fie răstignit. Și ei au luat pe Iisus și L-au dus ca să fie răstignit.
Și ducându-Și crucea, a ieșit la locul ce se cheamă al Căpățânii, care evreiește se zice Golgota,
Unde L-au răstignit, și împreună cu El pe alți doi, de o parte și de alta, iar în mijloc pe Iisus.
Iar Pilat a scris și titlu și l-a pus deasupra Crucii.
Și era scris: Iisus Nazarineanul, Împăratul iudeilor!
Deci mulți dintre iudei au citit acest titlu, căci locul unde a fost răstignit Iisus era aproape de cetate. Și era scris: evreiește, latinește și grecește.
Deci arhiereii iudeilor au zis lui Pilat: Nu scrie: Împăratul iudeilor, ci că Acela a zis: Eu sunt Împăratul iudeilor.
Pilat a răspuns: Ce am scris, am scris.
După ce au răstignit pe Iisus, ostașii au luat hainele Lui și le-au făcut patru părți, fiecărui ostaș câte o parte, și cămașa. Dar cămașa era fără cusătură, de sus țesută în întregime.
Deci au zis unii către alții: Să n-o sfâșiem, ci să aruncăm sorții pentru ea, a cui să fie; ca să se împlinească Scriptura care zice: ‘Împărțit-au hainele Mele loruși, și pentru cămașa Mea au aruncat sorții’. Așadar ostașii acestea au făcut.
Și stăteau, lângă crucea lui Iisus, mama Lui și sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, și Maria Magdalena.
Deci Iisus, văzând pe mama Sa și pe ucenicul pe care Îl iubea stând alături, a zis mamei Sale: Femeie, iată fiul tău!
Apoi a zis ucenicului: Iată mama ta! Și din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine.
După aceea, știind Iisus că toate s-au săvârșit acum, ca să se împlinească Scriptura, a zis: Mi-e sete.
Și era acolo un vas plin cu oțet; iar cei care Îl loviseră, punând în vârful unei trestii de isop un burete înmuiat în oțet, l-au dus la gura Lui.
Deci după ce a luat oțetul, Iisus a zis: Săvârșitu-s-a. Și plecându-Și capul, Și-a dat duhul.
Deci iudeii, fiindcă era vineri, ca să nu rămână trupurile sâmbăta pe cruce, căci era mare ziua sâmbetei aceleia, au rugat pe Pilat să le zdrobească fluierele picioarelor şi să-i ridice.
Deci au venit ostaşii şi au zdrobit fluierele celui dintâi şi ale celuilalt, care era răstignit împreună cu el.
Dar venind la Iisus, dacă au văzut că deja murise, nu I-au zdrobit fluierele.
Ci unul din ostaşi cu suliţa a împuns coasta Lui şi îndată a ieşit sânge şi apă.
Şi cel ce a văzut a mărturisit şi mărturia lui e adevărată; şi acela ştie că spune adevărul, ca şi voi să credeţi.
Căci s-au făcut acestea, ca să se împlinească Scriptura: „Nu I se va zdrobi nici un os”.
Şi iarăşi altă Scriptură zice: „Vor privi la Acela pe care L-au împuns”.
După acestea Iosif din Arimateea, fiind ucenic al lui Iisus, dar într-ascuns, de frica iudeilor, a rugat pe Pilat ca să ridice trupul lui Iisus. Şi Pilat i-a dat voie. Deci a venit şi a ridicat trupul Lui.
Şi a venit şi Nicodim, cel care venise la El mai înainte noaptea, aducând ca la o sută de litre de amestec de smirnă şi aloe.
Au luat deci trupul lui Iisus şi l-au înfăşurat în giulgiu cu miresme, precum este obiceiul de înmormântare la iudei.
Iar în locul unde a fost răstignit era o grădină, şi în grădină un mormânt nou, în care nu mai fusese nimeni îngropat.
Deci, din pricina vinerii iudeilor, acolo L-au pus pe Iisus, pentru că mormântul era aproape.
“Punerea în mormânt”, (Caravaggio, 1602-1603) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
În Sfânta și Marea Joi, dumnezeieștii Părinți, care au rânduit pe toate bine, urmând predaniilor dumnezeieștilor Apostoli și Sfintelor Evanghelii, ne-au predat să prăznuim patru lucruri: sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de taină, adică predarea înfricoșatelor Taine, rugăciunea cea mai presus de fire și vânzarea Domnului.
Cina cea de Taină – foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro
Pastile evreiesc avea să se serbeze Vineri; era deci potrivit ca adevărul să urmeze preînchipuirii, adică atunci să se jertfească Paștile nostru, Hristos. După cum spun dumnezeieștii Părinți, Domnul a luat-o înainte și a sărbătorit Paștile iudaic împreună cu ucenicii Săi Joi seara. În adevăr la evrei se socotește o singură zi și seara de Joi și toată Vinerea. După cum au spus unii, Domnul a sărbătorit atunci împreună cu ucenicii Lui Paștile Legii Vechi. Unul din cei care susțin aceasta este și dumnezeiescul Hrisostom.
“Cina cea de taină” (în italiană “Il Cenacolo” sau “La Ultima Cena”) pictură murală a lui Leonardo da Vinci, realizată între 1495 și 1498, pentru patronul său, ducele Ludovico Sforza din Milano, una din cele mai celebre picturi din istoria universală a artelor, se găsește în fosta sală de mese a bisericii dominicane “Santa Maria delle Grazie” din Milano – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Ucenicii au stat mai întâi în picioare încinși la brâu, încălțați, cu toiegele în mână, gata de drum; și au îndeplinit și toate celelalte porunci ale Legii, pentru ca nu cumva Domnul să pară că este un călcător de lege. Zevedeu a pregătit tot ce trebuia pentru sărbătorirea Paștelui. Marele Atanasie spune, deși alții sunt de altă părere, că Zevedeu era acela care ducea ulciorul cu apă. în urmă, arătând ucenicilor Săi cele mai înalte porunci, a predat în foișor, pe când se lăsa noaptea, taina Paștelui nostru. «Iar dacă s-a făcut seară, Iisus S-a așezat la masă cu cei doisprezece ucenici».
Vedeți deci că acesta nu era Paștile iudaic, căci era cină, pâine, băutură și sta jos la masă și toate mâncărurile erau pregătite la foc? Înainte de a începe cina, așa spune dumnezeiescul Hrisostom, «s-a sculat de la cină și-a dezbrăcat haina cea de deasupra și a turnat apă în vasul de spălat». Și El singur a spălat picioarele tuturor. Prin aceasta a vrut să-l facă pe Iuda să se rușineze, iar celorlalți să le aducă aminte să nu umble după întâietăți. După ce le-a spălat picioarele, îi îndemna la aceasta zicând: «Cel care vrea să fie întâiul să fie în urma tuturor», dându-se El Însuși pildă. Se pare că Hristos a spălat picioarele lui Iuda înaintea celorlalți Apostoli. În urma tuturor a venit și la Petru.
Spălarea picioarelor – foto preluat de pe doxologia.ro
Acesta, având mai multă dragoste de Hristos, nu L-a lăsat să-i spele picioarele; dar în urmă îi îngăduie să-i spele nu numai picioarele, ci și mâinile și capul. Așadar după ce le-a spălat picioarele, arătând prin smerenia Sa o înălțime sufletească neobișnuită, S-a îmbrăcat din nou cu haina Sa. S-a așezat la masă și-i sfătuiește pe ucenici să se iubească unii pe alții și să nu umble după întâietăți. La sfârșitul mesei amintește și despre vânzare. Iisus îi spune încet numai lui loan: «Acela este căruia Eu întingând pâinea i-o voi da». Mântuitorul i-a spus în șoaptă lui Ioan, căci dacă ar fi aflat Petru, ca unul ce era mai înflăcărat decât toți ceilalți, ar fi ucis pe Iuda. Iar Matei spune: «Cel ce a întins mâna odată cu mine în blid». Și așa s-a întâmplat. După puțin timp, luând pâinea a zis: «Luați, mâncați»; Ia fel și paharul, zicând: «Beți din acesta toți, acesta este sângele Meu al Legii celei Noi. Aceasta s-o faceți întru pomenirea Mea».
Cu toate că a făcut acestea, totuși a mâncat și a băut cu ei. Observăm că Domnul numește trupul Lui pâine, și nu azimă. Să se rușineze cei care folosesc azimă la sfânta jertfă. După cină a intrat Satana în Iuda; mai înainte îl încercase numai, dar acum s-a sălășluit de tot în el. Și dumnezeiasca Scriptură spune că s-a dus și s-a tocmit cu arhiereii să-L vândă pe treizeci de arginți.
La sfârșitul cinei S-a dus cu ucenicii în Muntele Măslinilor, într-un loc numit Ghetsimani. Printre multe altele Iisus le-a spus: «Voi cu toți vă veți sminti în noaptea aceasta». Petru a zis: «Dacă se vor sminti cu toții, eu nu mă voi lepăda de tine!». Era întuneric, adică în puterea nopții. Și Hristos i-a răspuns lui Petru: «înainte de a cânta cocoșul a doua oară, te vei lepăda de Mine de trei ori!». În adevăr, cocoșul, ca să dea de știre, nu cântă numai o dată, ci de două și de trei ori. S-a și întâmplat asta, căci Dumnezeu vădind slăbiciunea firii omenești, Petru a fost cuprins de o frică nemăsurată.
Rugăciunea lui Hristos din grădina Ghetsimani – foto preluat de pe doxologia.ro
Pentru aceasta Domnul i-a încredințat lui Petru lumea, ca să fie iertător cu cei păcătoși o dată ce el, însuși, a cunoscut cât de ușor este plecată firea omenească spre păcat, întreita lepădare a Iui Petru închipuiește păcatul tuturor oamenilor înaintea lui Dumnezeu. Prima lepădare înfățișează porunca pe care a călcat-o Adam; a doua, călcarea Legii scrise; iar a treia, însăși întruparea Cuvântului. Mântuitorul a iertat lepădările lui Petru, mai târziu, prin întreita lui pocăință, prin întreita întrebare ce i-a pus: «Petre, Mă iubești?».
În cele din urmă, Hristos ca om, spune ucenicilor: «întristat este sufletul Meu până la moarte!». S-a depărtat apoi de ei la o mică distanță și S-a rugat, zicând de trei ori: «Părinte, dacă este cu putință, să treacă paharul acesta de la Mine; dar nu cum vreau eu, ci cum vrei Tu. Facă-se voia Ta!». A spus aceste cuvinte ca om, iar pe de altă parte ca să înșele pe diavol, pentru ca diavolul să-L socotească numai om, temân-du-se ca nu cumva prin moartea pe Cruce să zădărnicească taina. Când S-a întors la ucenicii Săi, i-a găsit cufundați în somn. îndreptându-se către Petru, i-a spus așa: «Nici un ceas n-ați putut să privegheați împreună cu Mine?», ceea ce înseamnă cu alte cuvinte: «Dormi și tu împreună cu ceilalți, tu, care ai spus că ai să lupți pentru Mine până la moarte?». Trecând apoi dincolo de pârâul Cedrilor, unde era o grădină, s-a așezat acolo împreună cu ucenicii Lui.
Domnul obișnuia să vină adeseori aici. De aceea Iuda cunoștea locul. Iuda luând câțiva soldați din cohortă, urmat de mulțime, a venit la Iisus. Ca semn de recunoaștere le-a dat sărutarea. Iuda a dat acest semn pentru că de multe ori când iudeii încercau să-L prindă, El pleca nevăzut din mijlocul lor. Dar acum Iisus mai întâi a mers la ei și le-a spus: «Pe cine căutați?». Și nu-L recunoșteau, deși nu-i împiedica noaptea, pentru că Scriptura spune că erau luminați și aveau făclii aprinse. De frică au căzut la pământ și s-au dat înapoi. Ei s-au apropiat din nou și Hristos iar i-a întrebat. Iuda L-a sărutat, dar Iisus i-a zis: «Prietene, pentru ce ai venit?». Cu alte cuvinte, i-a zis: «Potrivită vreme este pentru ceea ce ai venit». Apoi spune din nou: «Ca la un tâlhar ați venit să Mă prindeți cu săbii și cu bețe».
Toate acestea s-au petrecut noaptea, ca să nu se facă răscoală în popor. Atunci înflăcăratul Petru și-a scos cuțitul – și aveau la ei cuțite, căci erau după cină – a lovit pe Malh, sluga arhiereului, și i-a tăiat urechea dreaptă. Tăierea urechii drepte a slugii arhiereului lasă să se înțeleagă că arhiereul nu asculta de lege și nici nu învăța bine legea. Hristos îl rușinează pe Petru, spunându-i că nu stă bine ca un bărbat duhovnicesc să folosească cuțitul, și vindecă urechea lui Malh. Prinzându-L deci pe Iisus L-au dus legat la curtea arhiereului Ana, care era socrul Iui Caiafa. Acolo erau adunați toți cei care cugetau împotriva lui Hristos, farisei și cărturari. Aici a avut loc convorbirea dintre Petru și servitoare, precum și lepădarea lui Petru. Între timp, trecând noaptea, cocoșul a cântat a treia oară. Petru și-a adus aminte și a plâns cu amar. La ivirea zorilor L-au dus pe Hristos de la Ana la arhiereul Caiafa.
Giotto di Bondone (1267-1337), Cappella Scrovegni a Padova, Viaţa lui Hristos, Hristos înaintea lui Caiafa. Caiafa este cel aşezat care-şi rupe hainele din pricina spuselor lui Iisus, pe care le considera ca fiind o blasfemie – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
Aici a fost scuipat în față și au fost trimiși martori mincinoși. Când s-a luminat bine de ziuă, Caiafa L-a trimis la Pilat. Iar cei care L-au adus, spune Scriptura, «n-au intrat în pretoriu ca să nu se spurce, ci să poată mânca Paștile». Rezultă deci că arhiereii și fariseii au săvârșit atunci o încălcare a Legii, după cum spune dumnezeiescul Hrisostom, mutând Paștile, căci ei trebuiau să mănânce Paștile în noaptea aceea; l-au amânat însă pentru a ucide pe Hristos. Hristos a arătat înainte de Cina cea de taină că atunci trebuia să mănânce Pastile. El a mâncat Paștile Legii noaptea, și apoi a făcut cunoscut Paștile cel desăvârșit. Și în adevăr, după cum s-a spus, trebuia ca adevărul să vină după preînchipuirea Legii. Ioan spune că toate acestea s-au întâmplat Joi și Joi noaptea înainte ca ei să prăznuiască Paștile. Pentru aceasta și noi tot Joi prăznuim și facem pomenire de acele fapte înfricoșătoare și cu neputință de rostit prin cuvinte.
Cu nespusa Ta milostivire, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne pe noi. Amin.
Sfânta și Marea Joi începe cu slujba Vecerniei unită cu Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare.
În această zi se face și sfințirea unui al doilea Agneț, care va fi folosit apoi de-a lungul anului la împărtășirea bolnavilor (și a copiilor).
Acest moment amintește de prezența lui Hristos pe pământ la momentul Cinei cele de Taină.
În unele locuri, după rugăciunea amvonului se face Slujba spălării picioarelor, amintind de gestul lui Hristos care a spălat picioarele ucenicilor, după Cină.
Seara se face Utrenia pentru Vinerea Patimilor, cu Denia celor 12 Evanghelii.
Pericopele evanghelice citite amintesc ultimele învățături ale Mântuitorului către ucenici, precum și înainte-vestirea Patimilor Sale, rugăciunea pe care o face Hristos și Noul Legământ.
Cele douăsprezece pericope evanghelice citite atunci sunt:
- Ioan 13, 31-18,1
- Ioan 18, 1-29
- Matei 26, 57-75
- Ioan 18,28 – 19,16
- Matei 27, 3-32
- Marcu 15, 16-32
- Matei 27, 33-54
- Luca 23, 32-49
- Ioan 19, 19-37
- Marcu 15, 43-47
- Ioan 19, 38-42
- Matei 27, 62-66
Troparul Sfintelor şi Mântuitoarelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos
Glas 5
Să tacă tot trupul omenesc şi să stea cu frică şi cu cutremur, şi nimic pământesc întru sine să nu gândească, că Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor merge să Se junghie şi să Se dea spre mâncare credincioşilor. Şi merg înaintea Lui cetele îngereşti cu toată căpetenia şi puterea, heruvimii cei cu ochi mulţi şi serafimii cei cu câte şase aripi, feţele acoperindu-şi şi strigând cântarea: Aliluia, Aliluia, Aliluia!
“The Last Supper”, depicted by Juan de Juanes, c. 1562 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Sfânta Evanghelie după Matei, Capitolul 26, 2-20
Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Știți că peste două zile vor fi Paștile și Fiul Omului va fi dat să fie răstignit.
Atunci arhiereii și bătrânii poporului s-au adunat în curtea arhiereului care se numea Caiafa
Și împreună s-au sfătuit ca să prindă pe Iisus cu vicleșug și să-L omoare.
Dar ziceau: Nu în ziua praznicului, ca să nu se facă tulburare în popor.
Fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul,
S-a apropiat de El o femeie, având un alabastru cu mir de mare preț, și l-a turnat pe capul Lui pe când ședea la masă.
Și, văzând ucenicii, s-au mâniat și au zis: De ce risipa aceasta?
Căci mirul acesta se putea vinde scump, iar banii să se dea săracilor.
Dar Iisus, cunoscând gândul lor, le-a zis: Pentru ce faceți supărare femeii? Căci lucru bun a făcut ea față de Mine.
Căci pe săraci totdeauna îi aveți cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna;
Că ea, turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea.
Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune și ce-a făcut ea, spre pomenirea ei.
Atunci unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, ducându-se la arhierei,
A zis: Ce voiți să-mi dați, și eu Îl voi da în mâinile voastre? Iar ei i-au dat treizeci de arginți.
Și de atunci căuta un prilej ca să-L dea în mâinile lor.
În cea dintâi zi a Azimelor, au venit ucenicii la Iisus și L-au întrebat: Unde voiești să-Ți pregătim să mănânci Paștile?
Iar El a zis: Mergeți în cetate, la un anumit om, și spuneți-i: Învățătorul zice: Timpul Meu este aproape; la tine vreau să fac Paștile cu ucenicii Mei.
Și ucenicii au făcut precum le-a poruncit lisus și au pregătit Paștile.
Iar când s-a făcut seară, a șezut la masă cu cei doisprezece ucenici.
Cina cea de Taină, icoană de Simon Ushakov (1685)- foto preluat de pe en.wikipedia.org
Sfânta Evanghelie după Ioan, Capitolul 13, 3-17;
Și, știind că Tatăl I-a dat Lui toate în mâini și că de la Dumnezeu a ieșit și la Dumnezeu merge,
S-a ridicat de la Cină, S-a dezbrăcat de haine și, luând un ștergar, S-a încins cu el.
După aceea, a turnat apă în vasul de spălat și a început să spele picioarele ucenicilor și să le șteargă cu ștergarul cu care era încins.
A venit, deci, la Simon-Petru. Iar acesta I-a zis: Doamne, oare Tu să-mi speli mie picioarele?
A răspuns lisus și i-a zis: Ceea ce fac Eu, tu nu știi acum, dar vei înțelege după aceasta.
Petru I-a zis: Nu-mi vei spăla picioarele în veac. lisus i-a răspuns: Dacă nu te voi spăla, nu ai parte de Mine.
Simon-Petru I-a zis: Doamne, spală-mi nu numai picioarele mele, ci și mâinile și capul.
lisus i-a zis: Cel ce a făcut baie n-are nevoie să-i fie spălate decât picioarele, căci este curat tot. Și voi sunteți curați, însă nu toți.
Că știa pe cel ce avea să-L vândă; de aceea a zis: Nu toți sunteți curați.
După ce le-a spălat picioarele și Și-a luat hainele, S-a așezat iar la masă și le-a zis: Înțelegeți ce v-am făcut Eu?
Voi Mă numiți pe Mine: Învățătorul și Domnul, și bine ziceți, căci sunt.
Deci, dacă Eu, Domnul și Învățătorul, v-am spălat vouă picioarele, și voi sunteți datori să vă spălați picioarele unii altora;
Că v-am dat vouă pildă ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceți și voi.
Adevărat, adevărat zic vouă: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său, nici solul mai mare decât cel ce l-a trimis pe el.
Când știți acestea, fericiți sunteți dacă le veți face.
Cristos spălând picioarele apostolilor de Meister des Hausbuches, 1475 (Gemäldegalerie, Berlin) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Sfânta Evanghelie după Matei, Capitolul 26, 21-39;
Și, pe când mâncau, lisus a zis: Adevărat grăiesc vouă că unul dintre voi Mă va vinde.
Și ei, întristându-se foarte, au început să-I zică fiecare: Nu cumva sunt eu, Doamne?
Iar El, răspunzând, a zis: Cel ce a întins cu Mine mâna în blid, acela Mă va vinde.
Dar Fiul Omului merge precum este scris despre El. Vai însă acelui om prin care Fiul Omului se vinde! Bine era de omul acela dacă nu se năștea.
Iar Iuda, cel ce L-a vândut, răspunzând a zis: Nu cumva sunt eu, Învățătorule? Răspuns-a lui: Tu ai zis.
Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine și binecuvântând, a frânt și, dând ucenicilor, a zis: Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu.
Și, luând paharul și mulțumind, le-a dat, zicând: Beți dintru acesta toți,
Că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor.
Și vă spun vouă că nu voi mai bea de acum din acest rod al viței până în ziua aceea când îl voi bea cu voi, nou, în Împărăția Tatălui Meu.
Și, cântând laude, au ieșit la Muntele Măslinilor.
Atunci Iisus le-a zis: Voi toți vă veți sminti întru Mine în noaptea aceasta, căci scris este: «Bate-voi păstorul și se vor risipi oile turmei».
Dar, după învierea Mea, voi merge mai înainte de voi în Galileea.
Iar Petru, răspunzând, I-a zis: Dacă toți se vor sminti întru Tine, eu niciodată nu mă voi sminti.
Iisus i-a zis: Adevărat zic ție că în noaptea aceasta, mai înainte de a cânta cocoșul, de trei ori te vei lepăda de Mine.
Petru I-a zis: Și de ar fi să mor împreună cu Tine, nu mă voi lepăda de Tine. Și toți ucenicii au zis la fel.
Atunci Iisus a mers împreună cu ei la un loc ce se cheamă Ghetsimani și a zis ucenicilor: Ședeți aici, până ce Mă voi duce acolo și Mă voi ruga.
Și, luând cu Sine pe Petru și pe cei doi fii ai lui Zevedeu, a început a Se întrista și a Se mâhni.
Atunci le-a zis: Întristat este sufletul Meu până la moarte. Rămâneți aici și privegheați împreună cu Mine.
Și, mergând puțin mai înainte, a căzut cu fața la pământ, rugându-Se și zicând: Părintele Meu, de este cu putință, treacă de la Mine paharul acesta! Însă nu precum voiesc Eu, ci precum voiești Tu.
Sfânta Evanghelie după Luca, Capitolul 22, 43-44;
Atunci un înger din cer s-a arătat Lui și-L întărea.
Iar El, fiind în mare durere, mai stăruitor Se ruga. Și sudoarea Lui s-a făcut ca picăturile mari de sânge și picurau pe pământ.
Hristos în Ghetsimani, Heinrich Hofmann, 1886 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Sfânta Evanghelie după Matei, Capitolul 26, 40-75; 27, 1-2
Apoi, ridicându-Se de la rugăciune, a venit la ucenici și i-a găsit dormind și i-a zis lui Petru: Așa, n-ați putut un ceas să privegheați cu Mine!
Privegheați și vă rugați, ca să nu intrați în ispită; căci duhul este osârduitor, dar trupul neputincios.
Iarăși ducându-Se, a doua oară, S-a rugat, zicând: Părintele Meu, dacă nu este cu putință să treacă acest pahar, ca să nu-l beau, facă-se voia Ta!
Și, venind iarăși, i-a aflat dormind, căci ochii lor erau îngreuiați de somn.
Și, lăsându-i, S-a dus iarăși a treia oară și S-a rugat, același cuvânt zicând.
Atunci a venit la ucenici și le-a zis: Dormiți de acum și vă odihniți! Iată, s-a apropiat ceasul și Fiul Omului va fi dat în mâinile păcătoșilor.
Sculați-vă să mergem; iată, s-a apropiat cel ce M-a vândut.
Și, pe când vorbea încă, iată, a sosit Iuda, unul dintre cei doisprezece, și împreună cu el mulțime multă cu săbii și cu ciomege, de la arhierei și de la bătrânii poporului.
Iar vânzătorul le-a dat semn, zicând: Pe Care-L voi săruta, Acela este; puneți mâna pe El.
Și îndată apropiindu-se de Iisus, a zis: Bucură-Te, Învățătorule! Și L-a sărutat.
O reprezentare a sărutului lui Iuda și a arestării lui Isus, de Caravaggio, c. 1602 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Iar Iisus i-a zis: Prietene, pentru ce ai venit? Atunci ei, apropiindu-se, au pus mâinile pe Iisus și L-au prins.
Și iată, unul dintre cei ce erau cu Iisus, întinzând mâna, a tras sabia și, lovind pe sluga arhiereului, i-a tăiat urechea.
Atunci Iisus i-a zis: Întoarce sabia ta la locul ei, că toți cei ce scot sabia, de sabie vor pieri.
Sau ți se pare că nu pot să rog pe Tatăl Meu și să-Mi trimită acum mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?
Dar cum se vor împlini Scripturile, că așa trebuie să fie?
În ceasul acela a zis Iisus mulțimilor: Ca la un tâlhar ați ieșit, cu săbii si cu ciomege, ca să Mă prindeți. În fiecare zi ședeam în templu și învățam, și n-ați pus mâna pe Mine.
Dar toate acestea s-au făcut ca să se împlinească Scripturile prorocilor. Atunci toți ucenicii lăsându-L, au fugit.
Iar cei care L-au prins pe Iisus L-au dus la Caiafa arhiereul, unde s-au adunat cărturarii și bătrânii.
Iar Petru Îl urma de departe până a ajuns la curtea arhiereului și, intrând înăuntru, ședea cu slugile, ca să vadă sfârșitul.
Iar arhiereii, bătrânii și tot sinedriul căutau mărturie mincinoasă împotriva lui Iisus, ca să-L omoare.
Și n-au găsit, deși veniseră mulți martori mincinoși. Mai pe urmă, însă, au venit doi și au spus:
Acesta a zis: Pot să dărâm templul lui Dumnezeu și în trei zile să-l clădesc.
Și, sculându-se, arhiereul I-a zis: Nu răspunzi nimic la ceea ce mărturisesc aceștia împotriva Ta?
Dar Iisus tăcea. Și arhiereul I-a zis: Te jur pe Dumnezeul Cel viu să ne spui nouă de ești Tu Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Iisus i-a răspuns: Tu ai zis. Și vă spun încă: De acum veți vedea pe Fiul Omului șezând de-a dreapta Puterii și venind pe norii cerului.
Atunci arhiereul și-a sfâșiat hainele, zicând: A hulit! Ce ne mai trebuie martori? Iată, acum ați auzit blasfemia Lui.
Ce vi se pare? Iar ei răspunzând, au zis: Este vinovat de moarte.
Și au scuipat în obrazul Lui, bătându-L cu pumnii, iar unii Îi dădeau palme,
Zicând: Prorocește-ne, Hristoase, cine este cel ce Te-a lovit?
Iar Petru ședea afară, în curte. Și o slujnică s-a apropiat de el, zicând: Și tu erai cu Iisus Galileeanul.
Dar el s-a lepădat înaintea tuturor, zicând: Nu știu ce zici.
Și ieșind el la poartă, l-a văzut altă slujnică și a zis celor de acolo: Și acesta era cu Iisus Nazarineanul.
Și iarăși s-a lepădat cu jurământ: Nu cunosc pe Omul acesta.
Iar după puțin, apropiindu-se cei ce stăteau acolo, au zis lui Petru: Cu adevărat și tu ești dintre ei, căci și graiul tău te vădește.
Atunci el a început a se blestema și a se jura: Nu cunosc pe Omul acesta. Și îndată a cântat cocoșul.
Iar Petru și-a adus aminte de cuvântul lui Iisus, Care zisese: Mai înainte de a cânta cocoșul, de trei ori te vei lepăda de Mine. Și, ieșind afară, a plâns cu amar.
Iar când s-a făcut ziuă, toți arhiereii și bătrânii poporului au ținut sfat împotriva lui Iisus, ca să-L omoare.
Și legându-L, L-au dus și L-au predat dregătorului Ponțiu Pilat.
În Sfânta și Marea Miercuri se săvârșește Taina Sfântului Maslu, în amintirea ungerii lui Hristos cu mir, în Betania.
La sfârșitul slujbei, preotul îi unge pe credincioși cu Sfântul Mir.
Tot în această zi se pomenește vinderea lui Iisus de către Iuda (de aceea credincioșii ortodocși țin și miercurea ca zi de post de-a lungul întregului an).
Sfânta și Marea Miercuri – femeia cea păcătoasă care a uns cu mir pe Domnul – foto preluat de pe basilica.ro
Sfânta şi Marea Miercuri – pomenirea femeii care a uns cu mir pe Domnul
Evanghelia care se citește în timpul Liturghiei Darurilor înainte sfințite din Sfânta şi Marea Miercuri (Matei 26, 6-16) vorbește despre femeia păcătoasă care, la cina din casa lui Simon Leprosul, a turnat mir de mare preț pe capul lui Iisus pe când ședea la masă.
În Miercurea Mare dumnezeieștii Părinți au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă, care a uns cu mir pe Domnul, pentru că lucrul acesta s-a întâmplat puțin înainte de mântuitoarea patimă.
Ziua liturgică începe, după cum aflăm din Triod, marți seara cu Denia, adică Utrenia din Sfânta și Marea Miercuri.
În cadrul acestei slujbe a fost citită Pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist Ioan capitolul 12, vs. 17-50.
În cadrul aceleași Denii aflăm și semnificațiile din Miercurea Mare prin lectura Sinaxarului din care aflăm:
„Când Iisus S-a suit în Ierusalim în casa lui Simon leprosul, o femeie păcătoasă s-a apropiat de El și a turnat pe capul Lui acel mir de mare preț, în valoare cam de trei sute de dinari. Ucenicii, dar mai ales Iuda, au certat-o.”
Hristos însă i-a luat apărarea ca să nu îndepărteze gândul ei cel bun.
Pe urmă Hristos face pomenire de îngroparea Sa spre a întoarce pe Iuda de la vânzare și a învrednici pe femeie de marea cinste de a se propovădui pretutindeni, în toată lumea, fapta ei bună.
Femeia aceasta nu este una și aceeași la toți Evangheliștii.
După cum spune Sfântul Ioan Hrisostom, la cei dintâi trei Evangheliști este vorba de una și aceeași femeie, numită îndeosebi femeia cea păcătoasă.
Maria Magdalena spălând picioarele lui Iisus, înconjurată de grisaile din alte scene din viața „Magdalenei compozite”, Frans Francken II, 1637 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Sfânta Evanghelie după Matei, Capitolul 26, 6-16
În vremea aceea, fiind lisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul,
S-a apropiat de El o femeie, având un alabastru cu mir de mare preț, și l-a turnat pe capul Lui pe când ședea la masă.
Și văzând ucenicii, s-au mâniat și au zis: De ce risipa aceasta?
Căci mirul acesta se putea vinde scump, iar banii să se dea săracilor.
Dar lisus, cunoscând gândul lor, le-a zis: Pentru ce faceți supărare femeii? Căci lucru bun a făcut ea față de Mine.
Căci pe săraci totdeauna îi aveți cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna;
Că ea, turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea.
Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune și ce-a făcut ea, spre pomenirea ei.
Atunci unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, ducându-se la arhierei,
A zis: Ce voiți să-mi dați, și eu Îl voi da în mâinile voastre? Iar ei i-au dat treizeci de arginți.
Și, de atunci, căuta un prilej ca să-L dea în mâinile lor.
La Evanghelistul Ioan însă nu e vorba de această femeie, ci de altă femeie, care are o viață curată, Maria, sora lui Lazăr, care, cu șase zile înainte de Paști, pe când Domnul ședea la masă în casa ei din Betania, a întrebuințat mir și l-a turnat pe frumoasele Lui picioare și I le-a șters cu părul capului ei, arătând față de Hristos un respect nespus de mare, oferindu-I mirul ca lui Dumnezeu.
Ea știa bine că la jertfe se aducea untdelemn lui Dumnezeu, preoții se sfințeau cu mir, iar Iacov altădată a uns cu untdelemn stâlpul înălțat lui Dumnezeu.
I-a adus Lui acest mir și l-a dăruit Învățătorului ca lui Dumnezeu, pentru că l-a sculat din morți pe fratele ei.
Din pricina asta nici Domnul nu-i făgăduiește vreo răsplată.
Într-adevăr, cu acest prilej numai Iuda murmura, din pricina iubirii sale de argint.
Cealaltă femeie, adică cea păcătoasă, după cum au istorisit Sfinții Evangheliști Matei și Marcu, a turnat acel mir de preț pe capul lui Iisus cu două zile înainte de Paști, pe când Iisus era tot în Ierusalim și tot pe când stătea la masă, dar în casa lui Simon leprosul.
Pe această femeie păcătoasă și ucenicii s-au supărat, pentru că se gândeau bine la dorința lui Hristos de a face milostenie.
Mai mult, acestei femei păcătoase i s-a dat și răsplata de a se duce vestea despre fapta ei bună în toată lumea.
Dumnezeiescul Ioan, împreună cu Marcu, dumnezeieștii Evangheliști, au arătat și cum era mirul. L-au numit curat și de mare preț.
Prin curat, este obiceiul să se arate ceea ce este nefalsificat și neamestecat.
Poate că acest cuvânt era numele celui mai bun mir, care curge întâi.
Marcu adaugă că femeia în grabă a spart vasul, care era strâmt la gură; un astfel de vas se numește alabastru.
Acest vas, spune Sfântul Epifaniu, este de sticlă și e făcut fără toartă; un astfel de vas se numește amforă.
Mirul acela era făcut din mai multe materii: flori de smirnă, scorțișoară bine mirositoare, stânjenel, trestie aromată și untdelemn”.
(„Deniile din Postul Mare”, Editura TRINITAS, 1999)
Sfânta Evanghelie după Luca, Capitolul 7, 36-50
În vremea aceea unul dintre farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce la el. Şi, intrând în casa fariseului, a şezut la masă.
Şi, iată, era în cetate o femeie păcătoasă, care, aflând că Iisus şade la masă în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir
Și, stând înapoi lângă picioarele Lui şi plângând, a început să-I ude cu lacrimi picioarele, şi cu părul capului ei să le şteargă. Şi săruta picioarele Lui şi le ungea cu mir.
Dar, văzând aceasta, fariseul care-L chemase a zis în sinea lui: Acesta, dacă ar fi proroc, ar şti cine e şi ce fel este femeia care se atinge de El, că este păcătoasă.
Atunci, răspunzând, Iisus a zis către el: Simone, am să-ţi spun ceva. Învăţătorule, spune! zise el.
Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt, cu cincizeci.
Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci care dintre ei îl va iubi mai mult?
Simon, răspunzând, a zis: Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult. Iar El i-a zis: Drept ai judecat.
Şi întorcându-se către femeie, a zis lui Simon: Vezi pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă cu lacrimi Mi-a udat picioarele şi le-a şters cu părul capului ei.
Sărutare nu Mi-ai dat; ea însă, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele.
Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele.
De aceea îţi zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puţin, puţin iubeşte.
Şi a zis ei: Iertate îţi sunt păcatele!
Atunci au început cei ce şedeau împreună la masă să zică în sinea lor: Cine este Acesta care iartă şi păcatele?
Dar Iisus a zis către femeie: Credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace!
Maria Magdalena este în mod tradițional înfățișată cu un vas cu unguent, cu referire la Ungerea lui Isus – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Textele biblice rostite la slujbele din Sfânta și Marea Marți se referă la întunericul care este în cei ce nu-l au pe Dumnezeu în suflet. Pericopa evanghelică centrală a zilei este Pilda celor zece fecioare.
Evanghelia care se citește la Denia acestei zile (Matei 22: 15-46; 23: 1-39) arată cât întuneric este în cei ce nu primesc în suflet Cuvântul lui Dumnezeu și urăsc pe Iisus. Se mai vede cum Iisus mustră pe cărturarii și fariseii care au devenit călăuze oarbe, datorită împietririi sufletului lor în răutate și în fățărnicie.
Pentru a alunga un astfel de întuneric din suflet, Evanghelia care se citește la Liturghia Darurilor înainte sfințite cuprinde cuvintele lui Iisus privind sfârșitul lumii, Pilda celor zece fecioare, Pilda talanților și Judecata de Apoi. Slujbele din Sfânta și Marea Marți se referă la toate acestea, însă se face pomenire mai ales de Pilda celor zece fecioare.
Sinaxar
Tâlcuire de părintele Teofil Părăian
În Marțea Săptămânii celei Mari am făcut pomenire, tot îndrumați de Sfânta noastră Biserică, despre pilda celor zece fecioare, deci despre fecioarele înțelepte și despre fecioarele neînțelepte.
Este o pildă spusă de Domnul Hristos și pe care Sfânta noastră Biserică ne-o pune în fata conștiinței în Marțea cea Mare.
Și noi, parcurgând Săptămâna Sfintelor Pătimiri, am pomenit marți pilda cu cele zece fecioare și pe cele zece fecioare, luând aminte și prin textele liturgice din ziua respectivă la cele cinci fecioare înțelepte, care au avut untdelemn în candelele lor și care L-au întâmpinat pe Mirele care este Domnul Hristos, au intrat cu El în cămara nunții și s-au bucurat de ospățul mirelui, în timp ce celelalte cinci fecioare nu s-au putut bucura de întâlnirea cu Mirele pentru că au mers să-și cumpere untdelemn pentru candelele lor.
Această pildă, Domnul Hristos ne-o pune în față ca să ne gândim la faptul că trebuie să fim întotdeauna pregătiți prin fapte bune pentru întâmpinarea Mirelui ceresc, să fim alcătuiți prin faptele noastre cele bune ca să putem lua parte la ospățul cel veșnic.
Domnul Hristos ne îndeamnă la priveghere, concluzia pildei fiind: “privegheați și vă rugați că nu știți când vine Fiul Omului” (Matei 25, 13).
Deci, Sfânta noastră Biserică ne învață în fiecare zi de marți din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, ne-a învățat și în aceastã săptămână în ziua de marți, să fim cu luare aminte la noi înșine, la datoriile noastre, să așteptăm pe Mirele ceresc cu inimă iubitoare și cu fapte bune, ca și întru aceasta să se preamărească Tatăl nostru cel din ceruri.
În această zi de marți, ca și în celelalte zile din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, până miercuri inclusiv, la slujba de dimineață, la utrenie, se cântă atât troparul “Iată Mirele vine în miezul nopții…” cât și troparul “Cămara Ta…” (svetilna / luminânda).
Stihirile de la Laude (utrenie)
“Întru luminările sfinților Tăi cum voi intra eu, nevrednicul? Că de voi cuteza să intru împreună în cămară, haina mă vădește, că nu este de nuntă, și legat mă vor scoate îngerii afară. Curățește-mi, Doamne, spurcăciunea sufletului meu și mă mântuiește, ca un iubitor de oameni.”
“De lenea sufletului meu dormind eu, Mire Hristoase, n-am agonisit candelă aprinsă din fapte bune și m-am asemănat fecioarelor celor nebune, trândăvindu-mă în vremea lucrării. Stăpâne, nu-mi închide milostivirile îndurărilor Tale! Ci, scuturând somnul meu cel întunecat, scoală-mă și mă bagă în cămara Ta, împreună cu fecioarele cele înțelepte, unde este glasul cel curat al celor ce prăznuiesc și strigă neîncetat: Doamne, mărire Ţie.”
“Auzind, suflete, de osânda celui ce a ascuns talantul, nu ascunde cuvântul lui Dumnezeu; ci vestește minunile Lui; ca înmulțind darul, să intri întru bucuria Domnului tău.”
Stihirile de la Stihoavnă (utrenie)
“Veniți, credincioșilor, să lucrăm Stăpânului cu osârdie, că împarte slugilor bogăție; și fiecare din noi să înmulțim talantul darului după măsură. Unul să aducă înțelepciune prin lucruri bune; iar altul să săvârșească slujba luminării, să-și împărtășească credinciosului cuvântul său, celui ce nu știe tainele, și altul să-și împartă bogăția săracilor. Că așa vom înmulți împrumutul. Şi ca niște economi credincioși ai darului, ne vom învrednici bucuriei celei stăpânești. Căreia ne învrednicește pe noi, Hristoase Dumnezeule, ca un iubitor de oameni.”
“Când vei veni întru slavă, Iisuse, cu puterile îngerești și vei ședea pe scaunul cel de judecată, să nu mă desparți pe mine, Păstorule cel bun; că știi căile cele de-a dreapta, iară cele de-a stânga sunt strâmbe. Deci să nu mă pierzi împreună cu caprele, pe mine cel înțelenit în păcat. Ci alăturându-mă cu oile cele de-a dreapta, să mă mântuiești, ca un iubitor de oameni.”
“Mire, cela ce ești mai frumos cu podoaba decât toți oamenii, Carele ne-ai chemat pe noi la ospățul cel duhovnicesc al nunții Tale, dezbracă-mă de chipul greșalelor mele cel ticălos, prin împărtășirea patimilor Tale. Şi împodobindu-mă cu haina slavei Tale celei înfrumusețate, fă-mă împreună-șezător luminat la masa împărăției Tale, ca un milostiv.”
“Iată, că-și încredințează Stăpânul talantul Său ție, suflete al meu. Primește darul cu frică, împrumută pe Cel ce ți l-a dat, împarte la săraci și câștigă prieten pe Domnul, ca să stai de-a dreapta Lui, când va veni cu slavă și vei auzi glasul cel fericit: Intră, slugă, întru bucuria Domnului tău. Căreia mă învrednicește pe mine cel rătăcit, Mântuitorule, pentru mare mila Ta.”
Stihiri de la utrenie (stihologia)
“Iată mirele vine în miezul nopții și fericită este sluga pe care o va afla priveghind; iară nevrednic este iarăși pe carele va afla lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreuiezi, ca să nu te dai morții, și afară de împărăție să te încui. Ci te deșteaptă strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești Dumnezeule; pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu,miluiește-ne pe noi.”
“Pe Mirele, fraților, să iubim, candelele noastre să le grijim, întru bunătăți strălucind și în dreapta credință; ca să intrăm împreună cu Dânsul la nuntă gătiți, cu fecioarele cele înțelepte ale Domnului. Că Mirele, ca un Dumnezeu, dă tuturor dar cunună nestricăcioasă.”
“Sfat fără de lege asupra Ta, Mântuitorule, adunând din răutate cu pizmă preoții și cărturarii, au îndemnat pe Iuda spre vânzare. Pentru aceasta ieșind fără de rușine, a grăit asupra Ta popoarelor celor fără de lege, zicând: Ce-mi veți da mie și eu voi da pe El în mâinile voastre? Mântuiește sufletele noastre, Doamne, de osânda acestuia.”
“Iuda, cel cu mintea iubitoare de argint, s-a întărâtat asupra Învățătorului, vrăjmașul; s-a sfătuit, a gândit vânzare, a căzut din lumină, primind întunericul; a tocmit prețul și a vândut pe Cel fără de preț. Pentru aceasta a și aflat răsplătire precum a făcut ticălosul: spânzurare și moarte cu durere. Ci pe noi mântuiește-ne, Hristoase, Dumnezeule, de soarta lui, iertare de greșale dăruind celor ce prăznuim, cu dragoste, prea curatele Tale patimi.”
Citiri
La Utrenie:
- Matei 22, 15-46 (Despre înviere. Cea mai mare poruncă din Lege. Mesia: Fiul și Domnul lui David.)
- Matei 23, 1-39 (Iisus mustră pe farisei și pe cărturari. Mustră Ierusalimul, cel ce ucide pe prooroci, și prezice dărâmarea lui.)
La Liturghie:
- Matei 24, 36-51 (A doua venire a lui Hristos și sfârșitul lumii. Când va veni ceasul acela?)
- Matei 25, 1-46 : Pilda celor zece fecioare și pilda talanților
- Matei 26, 1-2 (“Ştiți că peste două zile va fi Paștile și Fiul Omului va fi dat să fie răstignit.”)
- Ieșirea 1, 1-20
- Iov 1, 1-12
Troparul Sfintelor şi Mântuitoarelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos
Glas 5
Să tacă tot trupul omenesc şi să stea cu frică şi cu cutremur, şi nimic pământesc întru sine să nu gândească, că Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor merge să Se junghie şi să Se dea spre mâncare credincioşilor. Şi merg înaintea Lui cetele îngereşti cu toată căpetenia şi puterea, heruvimii cei cu ochi mulţi şi serafimii cei cu câte şase aripi, feţele acoperindu-şi şi strigând cântarea: Aliluia, Aliluia, Aliluia!
Condac
La ceasul sfârșitului, suflete, gândind, și de tăierea smochinului temându-te, talantul cel dat ție cu iubire de osteneală lucrează-l, ticăloase, priveghind și strigând; ca să nu rămânem afară din cămara lui Hristos.
Icos
Pentru ce te lenevești, ticălosul meu suflet? Pentru ce ți se nălucesc fără de vreme griji netrebnice? Pentru ce te zăbovești cu lucruri trecătoare? Ceasul cel de apoi acum este și ne vom despărți de la aceste de aicea. Până când ai vreme trezește-te strigând: greșit-am Ţie, Mântuitorul meu, să nu mă tai ca pe smochinul cel neroditor; ci ca un îndurat milostivește-Te, Hristoase, spre mine, cel ce strigă cu frică: Să nu rămânem afară din cămara lui Hristos.
Sfânta Evanghelie după Matei, Capitolul 22, 15-46
Atunci s-au dus fariseii şi au ţinut sfat ca să-L prindă pe El în cuvânt.
Şi au trimis la El pe ucenicii lor, împreună cu irodianii, zicând: Învăţătorule, ştim că eşti omul adevărului şi întru adevăr înveţi calea lui Dumnezeu şi nu-Ţi pasă de nimeni, pentru că nu cauţi la faţa oamenilor.
Spune-ne deci nouă: Ce Ţi se pare? Se cuvine să dăm dajdie Cezarului sau nu?
Iar Iisus, cunoscând viclenia lor, le-a răspuns: Ce Mă ispitiţi, făţarnicilor?
Arătaţi-Mi banul de dajdie. Iar ei I-au adus un dinar.
Iisus le-a zis: Al cui e chipul acesta şi inscripţia de pe el?
Răspuns-au ei: Ale Cezarului. Atunci a zis lor: Daţi deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu.
Auzind aceasta, s-au minunat şi, lăsându-L, s-au dus.
În ziua aceea, s-au apropiat de El saducheii, cei ce zic că nu este înviere, şi L-au întrebat,
Zicând: Învăţătorule, Moise a zis: Dacă cineva moare neavând copii, fratele lui să ia de soţie pe cea văduvă şi să ridice urmaşi fratelui său.
Deci erau, la noi, şapte fraţi; şi cel dintâi s-a însurat şi a murit şi, neavând urmaş, a lăsat pe femeia sa fratelui său.
Asemenea şi al doilea şi al treilea, până la al şaptelea.
În urma tuturor a murit şi femeia.
La înviere, deci, a cărui dintre cei şapte va fi femeia? Căci toţi au avut-o de soţie.
Răspunzând, Iisus le-a zis: Vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.
Căci la înviere, nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer.
Iar despre învierea morţilor, au n-aţi citit ce vi s-a spus vouă de Dumnezeu, zicând:
“Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov”? Nu este Dumnezeul morţilor, ci al viilor.
Iar mulţimile, ascultându-L, erau uimite de învăţătura Lui.
Şi auzind fariseii că a închis gura saducheilor, s-au adunat laolaltă.
Unul dintre ei, învăţător de Lege, ispitindu-L pe Iisus, L-a întrebat:
Învăţătorule, care poruncă este mai mare în Lege?
El i-a răspuns: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.
Aceasta este marea şi întâia poruncă.
Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.
În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi proorocii.
Şi fiind adunaţi fariseii, i-a întrebat Iisus,
Zicând: Ce vi se pare despre Hristos? Al cui Fiu este? Zis-au Lui: Al lui David.
Zis-a lor: Cum deci David, în duh, Îl numeşte pe El Domn? – zicând:
“Zis-a Domnul Domnului meu: Şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale”.
Deci dacă David Îl numeşte pe El domn, cum este fiu al lui?
Şi nimeni nu putea să-I răspundă cuvânt şi nici n-a mai îndrăznit cineva, din ziua aceea, să-L mai întrebe.
Sfânta Evanghelie după Matei, Capitolul 23, 1-39
Atunci a vorbit Iisus mulţimilor şi ucenicilor Săi,
Zicând: Cărturarii şi fariseii au şezut în scaunul lui Moise;
Deci toate câte vă vor zice vouă, faceţi-le şi păziţi-le; dar după faptele lor nu faceţi, că ei zic, dar nu fac.
Că leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, iar ei nici cu degetul nu voiesc să le mişte.
Toate faptele lor le fac ca să fie priviţi de oameni; căci îşi lăţesc filacteriile şi îşi măresc ciucurii de pe poale.
Şi le place să stea în capul mesei la ospeţe şi în băncile dintâi, în sinagogi,
Şi să li se plece lumea în pieţe şi să fie numiţi de oameni: Rabi.
Voi însă să nu vă numiţi rabi, că unul este Învăţătorul vostru: Hristos, iar voi toţi sunteţi fraţi.
Şi tată al vostru să nu numiţi pe pământ, că Tatăl vostru unul este, Cel din ceruri.
Nici învăţători să nu vă numiţi, că Învăţătorul vostru este unul: Hristos.
Şi care este mai mare între voi să fie slujitorul vostru.
Cine se va înălţa pe sine se va smeri, şi cine se va smeri pe sine se va înălţa.
Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi.
Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că mâncaţi casele văduvelor şi cu făţărnicie vă rugaţi îndelung; pentru aceasta mai multă osândă veţi lua.
Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un ucenic, şi dacă l-aţi făcut, îl faceţi fiu al gheenei şi îndoit decât voi.
Vai vouă, călăuze oarbe, care ziceţi: Cel ce se va jura pe templu nu este cu nimic legat, dar cel ce se va jura pe aurul templului este legat.
Nebuni şi orbi! Ce este mai mare, aurul sau templul care sfinţeşte aurul?
Ziceţi iar: Cel ce se va jura pe altar cu nimic nu este legat, dar cel ce se va jura pe darul ce este deasupra altarului este legat.
Nebuni şi orbi! Ce este mai mare, darul sau altarul care sfinţeşte darul?
Deci, cel ce se jură pe altar se jură pe el şi pe toate câte sunt deasupra lui.
Deci cel ce se jură pe templu se jură pe el şi pe Cel care locuieşte în el.
Cel ce se jură pe cer se jură pe tronul lui Dumnezeu şi pe Cel ce şade pe el.
Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele ale Legii: judecata, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi
Călăuze oarbe care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila!
Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că voi curăţiţi partea din afară a paharului şi a blidului, iar înăuntru sunt pline de răpire şi de lăcomie.
Fariseule orb! Curăţă întâi partea dinăuntru a paharului şi a blidului, ca să fie curată şi cea din afară.
Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că semănaţi cu mormintele cele văruite, care pe din afară se arată frumoase, înăuntru însă sunt pline de oase de morţi şi de toată necurăţia.
Aşa şi voi, pe din afară vă arătaţi drepţi oamenilor, înăuntru însă sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege.
Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că zidiţi mormintele proorocilor şi împodobiţi pe ale drepţilor,
Şi ziceţi: De am fi fost noi în zilele părinţilor noştri, n-am fi fost părtaşi cu ei la vărsarea sângelui proorocilor.
Astfel, dar, mărturisiţi voi înşivă că sunteţi fii ai celor ce au ucis pe prooroci.
Dar voi întreceţi măsura părinţilor voştri!
Şerpi, pui de vipere, cum veţi scăpa de osânda gheenei?
De aceea, iată Eu trimit la voi prooroci şi înţelepţi şi cărturari; dintre ei veţi ucide şi veţi răstigni; dintre ei veţi biciui în sinagogi şi-i veţi urmări din cetate în cetate,
Ca să cadă asupra voastră tot sângele drepţilor răspândit pe pământ, de la sângele dreptului Abel, până la sângele lui Zaharia, fiul lui Varahia, pe care l-aţi ucis între templu şi altar.
Adevărat grăiesc vouă, vor veni acestea toate asupra acestui neam.
Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi cu pietre ucizi pe cei trimişi la tine; de câte ori am voit să adun pe fiii tăi, după cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar nu aţi voit.
Iată, casa voastră vi se lasă pustie;
Căci vă zic vouă: De acum nu Mă veţi mai vedea, până când nu veţi zice: Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului.
În sfânta și marea Luni facem pomenire de fericitul Iosif cel preafrumos și de smochinul care s-a uscat din cuvântul Domnului.
Tâlcuire de la părintele Teofil Părăian
Luni, în Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, Biserica ne aduce aminte de fericitul Iosif cel frumos, cel frumos la trup și la suflet.
Sfânta și Marea zi Luni – Iosif cel preafrumos – foto preluat de pe doxologia.ro
Este vorba de Patriarhul Iosif, care ne impresionează pe toți prin dorința lui de a-I sluji lui Dumnezeu împlinind poruncile, prin dorința lui de a fi curat înaintea lui Dumnezeu, prin faptul că a fost bun și binevoitor cu frații săi care l-au vândut în Egipt.
El este o preînchipuire a Domnului nostru Iisus Hristos, cel vândut de Iuda, unul dintre ucenicii săi, este o preînchipuire a Domnului Hristos, care a ținut să împlinească întru toate voia Părintelui Ceresc și să ne fie nouă pildă de urmat.
Fericitul Iosif este omul vrednic de pomenire pentru toate câte s-au întâmplat cu el.
A fost iubit de părinții lui, a fost iubit de Patriarhul Iacov.
Frații lui l-au vândut în Egipt.
A ajuns în Egipt și așezarea sufletului său a fost probată într-o ispită peste care a trecut.
A ajuns în închisoare învinuit fiind de păcate, el, care a ținut să rămână fără de păcat, apoi ca tâlcuitor al viselor lui Faraon, mai-marele Egiptului, însă a fost găsit drept înțelept și bun de a conduce Egiptul și a salvat de la moarte prin înfometare pe concetățenii săi și pe conaționalii săi, pe care după aceea i-a adus în Egipt.
De aceea Sfânta noastră Biserică îl pomenește cu cinstire ca un preînchipuitor al Mântuitorului.
Iosif vândut ca sclav de frații săi (Konstantin Flavitsky, 1855) – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Tot în această zi de Luni binecuvântată, pomenim și o minune pe care a făcut-o Domnul Hristos, o minune spre înțelepțirea credincioșilor, pentru că negăsind smochine într-un smochin neroditor, l-a blestemat să se usuce și s-a uscat, iar Sfânta noastră Biserică pomenind această întâmplare, are în vedere o explicație pentru cei credincioși, atrăgându-le atenția că suntem toți chemați spre rodire și că Domnul Hristos așteaptă ceva de la noi, și noi suntem datori să-i oferim Mântuitorului virtuțile noastre în loc de alte roade.
Smochinul cel blestemat de Mântuitorul este un fel de pildă pentru noi, ca să știm că Domnul Hristos răsplătește nu numai binele pe care-l fac oamenii, ci răsplătește și pedepsește și îndărătniciile lor, și neangajările lor spre bine.
Se spune în Sinaxarul de la slujba de Luni, din Săptămâna Patimilor că Domnul Hristos nu și-a arătat niciodată puterea pedepsitoare asupra oamenilor – să înțelegem în vremea propovăduirii Sale – dar și-a arătat-o asupra unui smochin, ca să se înțeleagă din aceasta că El are și putere pedepsitoare, iar credincioșii să se silească să fie, nu sub blestem, ci sub binecuvântarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cum reiese și dintr-o alcătuire din Postul Sfintelor Paști, în care vorbim fiecare dintre noi cu propriul nostru suflet și ne îndemnăm pe noi înșine să nu dormităm, ci să ne trezim și să lucrăm pentru slava lui Dumnezeu și pentru binele nostru vremelnic și veșnic.
Sfânta și Marea zi Luni – Smochinul neroditor – foto preluat de pe doxologia.ro
Primele trei zile ale Săptămânii Patimilor (sau Săptămânii Mari) ne amintesc de ultimele porunci/sfaturi/îndrumări lăsate de Hristos ucenicilor Săi.
Acestea sunt învățăturile amintite în slujba Ceasurilor (ținute după rânduiala din Postul Mare), urmate de Obedniță și de Vecernia unită cu Liturghia Darurilor mai înainte sfințite (zisă a sfântului Grigorie Dialogul, papa Romei).
Slujba Utreniei (numită denie) săvârșită în serile Duminicii Floriilor și a zilelor de luni și marți din Săptămâna Patimilor sunt grupate în jurul temei Mirelui, inspirate din Pilda celor zece fecioare (Matei 24, 1-13) care cheamă la pregătirea pentru A Doua Venire a lui Hristos, căci “în mijlocul nopții vine furul”.
Stihiri la utrenie (stihologia)
“Iată Mirele vine în miezul nopții și fericită este sluga pe care o va afla priveghind; iară nevrednic este iarăși pe carele [îl] va afla lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreuiezi, ca să nu te dai morții, și afară de împărăție să te încui. Ci te deșteaptă strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești Dumnezeule; pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.”
“Cinstitele patimi au răsărit lumii în această zi, ca niște lumini de mântuire, că Hristos merge să pătimească din bunătatea Sa. Cel ce cuprinde toate cu palma, primește a Se răstigni pe lemn, ca să mântuiască pe om.”
“Judecătorule cel nevăzut, cum Te-ai văzut cu trup și mergi să Te ucizi de oameni fără de lege, judecând judecata noastră cu patima Ta! Pentru acesta, laudă, mărire și slavă înălțând stăpânirii Tale, Cuvinte, cu un glas le aducem Ţie.”
“Ziua aceasta luminat aduce începuturile patimilor Domnului; veniți dar, iubitorilor de prăznuire, să-L întâmpinăm cu cântări. Că Ziditorul merge să ia răstignire, întrebări și bătăi, judecându-Se de Pilat. Şi încă lovindu-Se de la rob cu palma peste cap; toate va să le rabde, ca să mântuiască pe om. Pentru aceasta strigăm: Iubitorule de oameni, Hristoase Dumnezeule, dăruiește iertare de greșale celor ce se închină cu credință preacuratelor Tale patimi.”
Condac
“Iacov plângea pentru lipsirea lui Iosif, și viteazul ședea în căruță, ca un împărat cinstindu-se; că desmierdărilor egiptencei atuncea nefăcându-se rob, s-a preaslăvit de la Cel ce vede inimile oamenilor și trimite cunună nestricăcioasă.”
Icos
“Peste tânguire să mai adăugăm acum tânguire și să vărsăm lacrimi, plângând împreună cu Iacov pe Iosif, pururea slăvitul și curatul, pe cel ce s-a robit cu trupul, iar sufletul și l-a păstrat nerobit; și a domnit peste tot Egiptul. Că Dumnezeu dă slugilor Sale cunună nestricăcioasă.”
Svetilna / luminânda
“Cămara Ta, Mântuitorul meu, o văd împodobită, și îmbrăcăminte nu am, ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, dătătorule de lumină, și mă mântuiește.”
Sfânta Evanghelie după Matei, Capitolul 21, 18-46
Dimineața, a doua zi, pe când se întorcea în cetate, a flămânzit;
Şi văzând un smochin lângă cale, S-a dus la el, dar n-a găsit nimic în el decât numai frunze, și a zis lui: De acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac! Şi smochinul s-a uscat îndată.
Văzând aceasta, ucenicii s-au minunat, zicând: Cum s-a uscat smochinul îndată?
Iar Iisus, răspunzând, le-a zis: Adevărat grăiesc vouă: Dacă veți avea credință și nu vă veți îndoi, veți face nu numai ce s-a făcut cu smochinul, ci și muntelui acestuia de veți zice: Ridică-te și aruncă-te în mare, va fi așa.
Şi toate câte veți cere, rugându-vă cu credință, veți primi.
Iar după ce a intrat în templu, s-au apropiat de El, pe când învăța, arhiereii și bătrânii poporului și au zis: Cu ce putere faci acestea? Şi cine Ţi-a dat puterea aceasta?
Răspunzând, Iisus le-a zis: Vă voi întreba și Eu pe voi un cuvânt, pe care, de Mi-l veți spune, și Eu vă voi spune vouă cu ce putere fac acestea:
Botezul lui Ioan de unde a fost? Din cer sau de la oameni? Iar ei cugetau întru sine, zicând: De vom zice: Din cer, ne va spune: De ce, dar, n-ați crezut lui?
Iar de vom zice: De la oameni, ne temem de popor, fiindcă toți îl socotesc pe Ioan de prooroc.
Şi răspunzând ei lui Iisus, au zis: Nu știm. Zis-a lor și El: Nici Eu nu vă spun cu ce putere fac acestea.
Dar ce vi se pare? Un om avea doi fii. Şi, ducându-se la cel dintâi, i-a zis: Fiule, du-te astăzi și lucrează în via mea.
Iar el, răspunzând, a zis: Mă duc, Doamne, și nu s-a dus.
Mergând la al doilea, i-a zis tot așa; acesta, răspunzând, a zis: Nu vreau, apoi căindu-se, s-a dus.
Care dintr-aceștia doi a făcut voia Tatălui? Zis-au Lui: Cel de-al doilea. Zis-a lor Iisus: Adevărat grăiesc vouă că vameșii și desfrânatele merg înaintea voastră în împărăția lui Dumnezeu.
Căci a venit Ioan la voi în calea dreptății și n-ați crezut în el, ci vameșii și desfrânatele au crezut, iar voi ați văzut și nu v-ați căit nici după aceea, ca să credeți în el.
Ascultați altă pildă: Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn și a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe.
Când a sosit timpul roadelor, a trimis pe slugile sale la lucrători, ca să-i ia roadele.
Dar lucrătorii, punând mâna pe slugi, pe una au bătut-o, pe alta au omorât-o, iar pe alta au ucis-o cu pietre.
Din nou a trimis alte slugi, mai multe decât cele dintâi, și au făcut cu ele tot așa.
La urmă, a trimis la ei pe fiul său zicând: Se vor rușina de fiul meu.
Iar lucrătorii viei, văzând pe fiul, au zis între ei: Acesta este moștenitorul; veniți să-l omorâm și să avem noi moștenirea lui.
Şi, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie și l-au ucis.
Deci, când va veni stăpânul viei, ce va face acelor lucrători?
I-au răspuns: Pe acești răi, cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care vor da roadele la timpul lor.
Zis-a lor Iisus: Au n-ați citit niciodată în Scripturi: “Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta și este lucru minunat în ochii noștri”?
De aceea vă spun că împărăția lui Dumnezeu se va lua de la voi și se va da neamului care va face roadele ei.
Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl va strivi.
Iar arhiereii și fariseii, ascultând pildele Lui, au înțeles că despre ei vorbește.
Şi căutând să-L prindă, s-au temut de popor pentru că Îl socotea prooroc.
Sfânta Evanghelie după Matei, Capitolul 24, 3-35
În vremea aceea, șezând Iisus pe Muntele Măslinilor, au venit la El ucenicii, de o parte, zicând: Spune nouă, când vor fi acestea și care este semnul venirii Tale și al sfârșitului veacului?
Răspunzând, Iisus le-a zis: Vedeți să nu vă amăgească cineva.
Căci mulți vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, iar pe mulți îi vor amăgi.
Și veți auzi de războaie și de zvonuri de războaie; luați seama să nu vă speriați, căci trebuie să fie toate, dar încă nu este sfârșitul.
Căci se va ridica neam peste neam și împărăție peste împărăție și vor fi foamete și cutremure pe alocuri.
Dar toate acestea sunt începutul durerilor.
Atunci vă vor da pe voi spre asuprire și vă vor ucide și veți fi urâți de toate neamurile pentru numele Meu.
Atunci mulți se vor sminti și se vor vinde unii pe alții și se voi urî unii pe alții.
Și mulți proroci mincinoși se vor ridica și vor amăgi pe mulți.
Iar din pricina înmulțirii fărădelegii, dragostea multora se va răci.
Dar cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui.
Și se va propovădui această Evanghelie a Împărăției în toată lumea, spre mărturie la toate neamurile; și atunci va veni sfârșitul.
Deci, când veți vedea «urâciunea pustiirii», ce s-a zis prin Daniel Prorocul, stând în locul cel sfânt – cine citește să înțeleagă –
Atunci cei din ludeea să fugă în munți,
Cel ce va fi pe casă să nu se coboare ca să-și ia lucrurile din casă,
Iar cel ce va fi în țarină să nu se întoarcă înapoi ca să-și ia haina.
Vai de cele însărcinate și de cele ce vor alăpta în zilele acelea!
Rugați-vă să nu fie fuga voastră iarna, nici sâmbăta.
Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum și nici nu va mai fi.
Și de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa niciun trup, dar pentru cei aleși se vor scurta acele zile.
Atunci, dacă vă va zice cineva: Iată, Hristos este aici sau dincolo, să nu-l credeți.
Căci se vor ridica hristoși mincinoși și proroci mincinoși și vor da semne mari și chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putință, și pe cei aleși.
Iată, v-am spus de mai înainte.
Deci, dacă vă vor zice vouă: Iată, este în pustie, să nu ieșiți; iată, este în cămări, să nu credeți.
Căci precum fulgerul iese de la răsărit și se arată până la apus, așa va fi și venirea Fiului Omului.
Că unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii.
Iar îndată după strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca și luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer și puterile cerurilor se vor zgudui.
Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului și vor plânge toate neamurile pământului și vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere și cu slavă multă.
Și va trimite pe îngerii Săi cu sunet mare de trâmbiță și vor aduna pe cei aleși ai Lui din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor până la celelalte margini.
Învățați de la smochin pilda: Când mlădița lui se face fragedă și odrăslește frunze, cunoașteți că vara este aproape.
Asemenea și voi, când veți vedea toate acestea, să știți că este aproape, la uși.
Adevărat grăiesc vouă că nu va trece neamul acesta până ce nu vor fi toate acestea.
Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.
Intrarea Domnului în Ierusalim. Duminica a VI-a din Post (a Floriilor)
Intrarea Domnului în Ierusalim, cunoscută și sub numele de Duminica Floriilor sau Duminica Stâlpărilor este unul din Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe, care este celebrat în Duminica dinaintea Paștilor.
Cu câteva zile înainte de răstignirea Sa, Domnul Iisus Hristos a fost primit de mulțimile care Îl slăveau și Îl cinsteau, la intrarea Sa în Ierusalim, călare pe un mânz de asină (măgăruș), ca pe Mesia și Împăratul lui Israel.
Mulțimile, în semn de bucurie, aruncau înaintea Lui frunze de finic (curmal), simbolul biruinței, și chiar și copiii Îi strigau cuvinte de laudă.
Intrarea Domnului în Ierusalim, împreună cu Sâmbăta lui Lazăr, de care este indisolubil legată, inclusiv liturgic, fac trecerea de la perioada Postului mare – care ia sfârșit în seara de vineri care precedă Sâmbăta lui Lazăr – la Săptămâna Mare, a Patimilor și a Învierii Mântuitorului.
Citirile din scriptură la Duminica Floriilor (Evanghelia și Apostolul) sunt următoarele:
- la Utrenie: Matei 21,1-11;
- la Liturghie: Filipeni 4,4-9, Ioan 12, 1-18.
Ele cuprind intrarea Domnului în Ierusalim, călare pe mânzul asinei, precum și ungerea Lui în Betania de către Maria, sora lui Lazăr cel înviat din morți.
Tradiții
Ortodocșii sărbătoresc această zi ca pe una de bucurie, dar cu înțelegerea faptului că zilele ce urmează sunt unele ale tristeții.
Ortodocșii din țările care locuiesc în zone unde nu cresc palmieri sau curmali, precum românii sau rușii folosesc, în locul acestora, ramuri de salcie la această sărbătoare.
Creștinii aduc la biserică aceste ramuri (numite, cu un nume mai vechi, și stâlpări, de unde denumirea de Duminica Stâlpărilor) de salcie, de finic sau de palmier care amintesc de cele cu care a fost întâmpinat Mântuitorul la intrarea Sa în Ierusalim.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, preotul rostește asupra lor o rugăciune de binecuvântare, apoi le stropește cu agheasmă, sfințindu-le, apoi le distribuie credincioșilor, care împodobesc cu ele icoanele, păstrându-le cu grijă.
În unele Biserici este obiceiul ca, după Liturghie, să se distribuie cruci mici făcute din frunze de palmier, care sunt mai apoi puse la icoană.
În seara din ajunul praznicului, în unele locuri se organizează un pelerinaj sau o procesiune, care pornește întotdeauna de la o biserică și se sfârșește la o (altă) biserică.
Se face astfel amintirea ieșirii oamenilor în întâmpinarea Domnului, pe drumul Său spre Ierusalim, iar pelerinajul în sine are și rolul binecuvântării locului (orașului) respectiv.
Datorită faptului că Intrarea Domnului în Ierusalim este o sărbătoare a bucuriei, Biserica a modificat rânduiala postului, astfel că în această zi este dezlegare la pește și icre.
Floriile
Numele popular de Florii păstrat pentru praznicul Intrării Domnului în Ierusalim provine de la numele sărbătorii antice romane (păgâne) a primăverii, Floralia, care se desfășura în antichitate cam în perioada în care astăzi se sărbătorește Intrarea Domnului în Ierusalim.
Calendarul liturgic creștin l-a înlocuit pe cel păgân, inclusiv în memoria oamenilor.
Dar, întrucât la începuturile instituirii creștinismului în Imperiul Roman acestea erau încă o realitate sau cel puțin o amintire recentă, suprapunerea calendaristică a fost astfel gândită încât sărbătorile păgâne să fie cu totul înlocuite cu cele creștine, uneori acestora suprapunându-li-se temporal celebrările creștine.
În limba română, memoria populară a păstrat însă pentru praznicul creștin numele sărbătorii antice.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Isus intră în Ierusalim și mulțimile îl primesc, de Pietro Lorenzetti, 1320 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Imnografie
Troparul Intrării Domnului în Ierusalim (glasul 1):
Învierea cea de obște mai înainte de Patima Ta încredințând-o, pe Lazăr din morți l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta și noi, ca pruncii, semnele biruinței purtând, Ție, Biruitorului morții, strigăm: Osana Celui dintru înălțime! Bine ești cuvântat, Cel ce vii întru numele Domnului.
Tropar (glasul al 4-lea)
Îngropându-ne împreună cu Tine prin Botez, Hristoase, Dumnezeul nostru, vieții celei fără de moarte ne-am învrednicit cu învierea Ta și, cântând, strigăm: Osana Celui dintru înălțime, binecuvântat ești, Cel ce vii întru numele Domnului!
Ipacoi (glasul al 6-lea)
Cu stâlpări lăudându-L mai înainte, cu lemne mai pe urmă au prins pe Hristos Dumnezeu nemulțumitorii iudei; iar noi, cu credință neschimbată pururea lăudându-L, ca pe un făcător de bine, totdeauna strigăm către dânsul: Binecuvântat ești, Cel ce ai venit să chemi pe Adam!
Condac (glasul al 6-lea)
Pe scaun, în cer, și pe mânz, pe pământ, fiind purtat, Hristoase Dumnezeule,
laudă de la îngeri ai primit
și cântare de la pruncii cei ce strigau Ție:
Binecuvântat ești, Cel ce vii să chemi pe Adam!
Dionisie din Furna, în Erminia sa (ed. Sophia, București, 2000, p. 112) arată că Intrarea Domnului în Ierusalim trebuie zugrăvită astfel:
Se pictează zidurile unei cetăți (Ierusalimul), iar în afara lor un deal. Hristos e zugrăvit stând pe un mânz de asin, binecuvântând. În spatele Său sunt pictați Sfinții Apostoli.
În fața Lui, pe deal, este pictat un copac, din care copiii taie ramuri de finic (i.e. curmal) cu topoarele și le aruncă pe jos. Tot în acel copac e pictat un copil care încearcă să se urce ca să-L vadă pe Hristos.
Mai jos de Domnul, care vine călare de mânz, mai mulți copii Îl întâmpină: unii țin în mâini ramuri de finic, alții își aștern pe jos veșmintele în calea mânzului, alții se trântesc ei înșiși pe jos. Mai sunt pictați câțiva copii care își scot ghimpii și mărăcinii din tălpi.
Chiar în afara porții cetății Ierusalimului, sunt pictați mai mulți bărbați și femei, tot cu ramuri în mâini, și unii și cu copii în brațe sau purtați pe umeri; iar de pe ziduri și de pe la ferestrele cetății se văd alți oameni care Îl privesc pe Hristos.
Intrarea în Ierusalim, de Giotto, secolul al XIV-lea – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Intrarea Domnului în Ierusalim – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Sfânta Evanghelie după Ioan, Capitolul 12, 1-18
Înainte de Paști cu șase zile, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morți.
Și I-au făcut acolo cină și Marta slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce ședeau cu El la masă.
Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preț, a uns picioarele lui Iisus și le-a șters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mireasma mirului.
Dar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis:
Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari și să-i fi dat săracilor?
Însă el a zis aceasta nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur și, având punga, lua din ce se punea în ea.
A zis, deci, Iisus: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat.
Că pe săraci totdeauna îi aveți cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna.
Deci mulțime mare de iudei au aflat că este acolo și au venit nu numai pentru Iisus, ci să vadă și pe Lazăr, pe care-l înviase din morți.
Și s-au sfătuit arhiereii ca și pe Lazăr să-l omoare,
Căci, din pricina lui, mulți dintre iudei mergeau și credeau în Iisus.
A doua zi, mulțimea cea mare, care se adunase la sărbătoare, auzind că Iisus vine în Ierusalim,
A luat ramuri de finic și a ieșit întru întâmpinarea Lui și striga: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!
Și Iisus, găsind un asin tânăr, a șezut pe el, precum este scris:
«Nu te teme, fiica Sionului! Iată, Împăratul tău vine șezând pe mânzul asinei».
Acestea nu le-au înțeles ucenicii Lui la început, dar, când S-a preaslăvit Iisus, atunci și-au adus aminte că acestea erau scrise despre El și că acestea I le-au făcut Lui.
Așadar, dădea mărturie mulțimea care era cu El când l-a strigat pe Lazăr din mormânt și l-a înviat din morți.
De aceea L-a și întâmpinat mulțimea, pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta.
“Intrarea finală a lui Isus în Ierusalim”, de Jean-Léon Gérôme, 1897 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Sfânta Evanghelie după Matei, Capitolul 21, 1-13
Iar când s-au apropiat de Ierusalim şi au venit la Betfaghe la Muntele Măslinilor, atunci Iisus a trimis pe doi ucenici,
Zicându-le: Mergeţi în satul care este înaintea voastră şi îndată veţi găsi o asină legată şi un mânz cu ea; dezlegaţi-o şi aduceţi-o la Mine.
Şi dacă vă va zice cineva ceva, veţi spune că-I trebuie Domnului; şi le va trimite îndată.
Iar acestea toate s-au făcut, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin proorocul, care zice:
“Spuneţi fiicei Sionului: Iată Împăratul tău vine la tine blând şi şezând pe asină, pe mânz, fiul celei de sub jug”.
Mergând deci ucenicii şi făcând după cum le-a poruncit Iisus,
Au adus asina şi mânzul şi deasupra lor şi-au pus veşmintele, iar El a şezut peste ele.
Şi cei mai mulţi din mulţime îşi aşterneau hainele pe cale, iar alţii tăiau ramuri din copaci şi le aşterneau pe cale,
Iar mulţimile care mergeau înaintea Lui şi care veneau după El strigau zicând: Osana Fiului lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!
Şi intrând El în Ierusalim, toată cetatea s-a cutremurat, zicând: Cine este Acesta?
Iar mulţimile răspundeau: Acesta este Iisus, proorocul din Nazaretul Galileii.
Şi a intrat Iisus în templu şi a alungat pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în templu şi a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor care vindeau porumbei.
Şi a zis lor: Scris este: “Casa Mea, casă de rugăciune se va chema, iar voi o faceţi peşteră de tâlhari!”
Alungarea schimbătorilor de bani din templu (Carl Heinrich Bloch) – foto preluat de pe en.m.wikipedia.org
Evanghelistul Ioan relatează (Ioan 11) că, în ajunul intrării Sale în Ierusalim, cu câteva zile înainte de Patimile Sale, Mântuitorul Iisus Hristos a venit în Betania, chemat fiind de surorile lui Lazăr (prieten al lui Iisus), Marta și Maria, în casa cărora Iisus a fost găzduit de mai multe ori pe timpul activității sale publice (Luca 10, 38-42).
Lazăr era bolnav, așa că surorile au trimis după Iisus, ca să vină în casa lor și să-l vindece.
Dar Lazăr a murit până la venirea lui Iisus, și așa are loc marea minune a învierii lui Lazăr, care, deși mort de patru zile și depus în mormânt, este readus la viață de către Mântuitor.
Atunci mulți dintre evreii care se găseau acolo au crezut în El (Ioan 11, 45).
Învierea lui Lazăr – ulei pe pânză a lui Luca Giordano. 1675 c. Napoli, din colecție privată. Italia – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Împlinirea proorociilor
Ca urmarea a învierii lui Lazăr la patru zile de la moartea acestuia, Hristos a fost întâmpinat ca Mesia cel demult așteptat, Împăratul lui Israel.
Împlinind proorociile din Vechiul Testament, El intră în Ierusalim, cetatea regală, călare pe un mânz de asină (Zaharia 9,9; Ioan 12,12-15). Mulțimile L-au primit, având în mâini ramuri de palmier, cu cântări și strigăte de laudă: “Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului! Osana, Fiul lui David, Împăratul lui Israel!”
Văzând că mulți credeau în el, ca urmare a învierii lui Lazăr, dar și văzând că este slăvit de popor, preoții și cărturarii, în frunte cu arhiereul Caiafa, vor căuta să Îl omoare (Luca 19, 47-48, Ioan 11,45-57).
Sărbătoarea zilei: aspecte liturgice
Sâmbăta lui Lazăr și Duminica următoare acesteia fac legătura între Postul mare și Săptămâna Mare. În ajunul celebrării învierii lui Lazăr, la Vecernie este anunțată în mod solemn încheierea celor patruzeci de zile ale Postului Mare. Aceste două zile, înainte de Patimile Mântuitorului, sunt unice și paradoxale.
Celebrarea Sâmbetei lui Lazăr este una pascală. Liturghia din această zi în slăvește pe Hristos – Învierea și Viața, Care, ridicându-l pe Lazăr din morți, a preînchipuit învierea de obște, a tuturor oamenilor, chiar înainte de patimile și moartea Sa. Această Liturghie este singura ocazie din cursul anului bisericesc în care cântările Învierii de Duminica se țin într-o altă zi.
În vechime, Sâmbăta lui Lazăr făcea parte din cele câteva mari zile baptismale din cursul anului bisericesc. La Sfânta Liturghie din Sâmbăta lui Lazăr, în locul Trisaghionului, se cântă imnul baptismal din Epistola către Galateni: “Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și-mbrăcat” (Galateni 3, 27).
În calendarul și imnografia Bisericii, această zi este strâns legată de ziua următoare, Intrarea Domnului în Ierusalim și de Învierea Domnului. De aceea, troparul acestei sâmbete este același cu cel al Floriilor: “Învierea cea de obște mai înainte de Patima Ta încredințând-o, pe Lazăr din morți l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta și noi, ca pruncii, semnele biruinței purtând, Ţie Biruitorului morții strigăm: Osana Celui dintru înălțime! Bine ești cuvântat, Cel ce vii întru numele Domnului.”
Învierea lui Lazăr preînchipuie învierea cea de obște, a tuturor, și de aceea în această sâmbătă se face pomenire generală pentru morți, cerând de la Domnul ca toți cei adormiți să fie așezați “în loc luminat, în loc cu verdeață, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea și suspinarea“.
Troparul Intrării Domnului în Ierusalim (glasul 1):
Învierea cea de obște mai înainte de Patima Ta încredințând-o, pe Lazăr din morți l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta și noi, ca pruncii, semnele biruinței purtând, Ție, Biruitorului morții, strigăm: Osana Celui dintru înălțime! Bine ești cuvântat, Cel ce vii întru numele Domnului.”
Condac (glasul al 2-lea):
Bucuria lui Hristos, adevărul, lumina, viața și învierea lumii celor de pe pământ S-a arătat cu a Sa bunătate și S-a făcut chip învierii, dând tuturor dumnezeiască iertare.
Şi era bolnav un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei şi al Martei, sora ei.
Iar Maria era aceea care a uns cu mir pe Domnul şi I-a şters picioarele cu părul capului ei, al cărei frate Lazăr era bolnav.
Deci au trimis surorile la El, zicând: Doamne, iată, cel pe care îl iubeşti este bolnav.
Iar Iisus, auzind, a zis: Această boală nu este spre moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu, ca, prin ea, Fiul lui Dumnezeu să Se slăvească.
Şi iubea Iisus pe Marta şi pe sora ei şi pe Lazăr.
Când a auzit, deci, că este bolnav, atunci a rămas două zile în locul în care era.
Apoi, după aceea, a zis ucenicilor: Să mergem iarăşi în Iudeea.
Ucenicii I-au zis: Învăţătorule, acum căutau iudeii să Te ucidă cu pietre, şi iarăşi Te duci acolo?
A răspuns Iisus: Nu sunt oare douăsprezece ceasuri într-o zi? Dacă umblă cineva ziua, nu se împiedică, pentru că el vede lumina acestei lumi;
Iar dacă umblă cineva noaptea se împiedică, pentru că lumina nu este în el.
A zis acestea, şi după aceea le-a spus: Lazăr, prietenul nostru, a adormit; Mă duc să-l trezesc.
Deci I-au zis ucenicii: Doamne, dacă a adormit, se va face bine.
Iar Iisus vorbise despre moartea lui, iar ei credeau că vorbeşte despre somn ca odihnă.
Deci atunci Iisus le-a spus lor pe faţă: Lazăr a murit.
Şi Mă bucur pentru voi, ca să credeţi că n-am fost acolo. Dar să mergem la el.
Deci a zis Toma, care se numeşte Geamănul, celorlalţi ucenici: Să mergem şi noi şi să murim cu El.
Deci, venind, Iisus l-a găsit pus de patru zile în mormânt.
Iar Betania era aproape de Ierusalim, ca la cincisprezece stadii.
Şi mulţi dintre iudei veniseră la Marta şi Maria ca să le mângâie pentru fratele lor.
Deci Marta, când a auzit că vine Iisus, a ieşit în întâmpinarea Lui, iar Maria şedea în casă.
Şi a zis către Iisus: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit.
Dar şi acum ştiu că oricâte vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu îţi va da.
Iisus i-a zis: Fratele tău va învia.
Marta i-a zis: Ştiu că va învia la înviere, în ziua cea de apoi.
Şi Iisus i-a zis: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi.
Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac. Crezi tu aceasta?
Zis-a Lui: Da, Doamne. Eu am crezut că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume.
Şi zicând aceasta, s-a dus şi a chemat pe Maria, sora ei, zicându-i în taină: Învăţătorul este aici şi te cheamă.
Când a auzit aceea, s-a sculat degrabă şi a venit la El.
Şi Iisus nu venise încă în sat, ci era în locul unde Îl întâmpinase Marta.
Iar iudeii care erau cu ea în casă şi o mângâiau, văzând pe Maria că s-a sculat degrabă şi a ieşit afară, au mers după ea socotind că a plecat la mormânt, ca să plângă acolo.
Deci Maria, când a venit unde era Iisus, văzându-L, a căzut la picioarele Lui, zicându-I: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit.
Deci Iisus, când a văzut-o plângând şi pe iudeii care veniseră cu ea plângând şi ei, a suspinat cu duhul şi S-a tulburat întru Sine.
Şi a zis: Unde l-aţi pus? Zis-au Lui: Doamne, vino şi vezi.
Şi a lăcrimat Iisus.
Deci ziceau iudeii: Iată cât de mult îl iubea.
Iar unii dintre ei ziceau: Nu putea, oare, Acesta care a deschis ochii orbului să facă aşa ca şi acesta să nu moară?
Deci suspinând iarăşi Iisus întru Sine, a mers la mormânt. Şi era o peşteră şi o piatră era aşezată pe ea.
Iisus a zis: Ridicaţi piatra. Marta, sora celui răposat, I-a zis: Doamne, deja miroase, că este a patra zi.
Iisus i-a zis: Nu ţi-am spus că dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?
Au ridicat deci piatra, iar Iisus Şi-a ridicat ochii în sus şi a zis: Părinte, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat.
Eu ştiam că întotdeauna Mă asculţi, dar pentru mulţimea care stă împrejur am zis, ca să creadă că Tu M-ai trimis.
Şi zicând acestea, a strigat cu glas mare: Lazăre, vino afară!
Şi a ieşit mortul, fiind legat la picioare şi la mâini cu fâşii de pânză şi faţa lui era înfăşurată cu mahramă. Iisus le-a zis: Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă.
Deci mulţi dintre iudeii care veniseră la Maria şi văzuseră ce a făcut Iisus au crezut în El.
Imnografie
Troparul Intrării Domnului în Ierusalim (glasul 1):
Învierea cea de obște mai înainte de Patima Ta încredințând-o, pe Lazăr din morți l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta și noi, ca pruncii, semnele biruinței purtând, Ție, Biruitorului morții, strigăm: Osana Celui dintru înălțime! Bine ești cuvântat, Cel ce vii întru numele Domnului.”
Condac (glasul al 2-lea):
Bucuria lui Hristos, adevărul, lumina, viața și învierea lumii celor de pe pământ S-a arătat cu a Sa bunătate și S-a făcut chip învierii, dând tuturor dumnezeiască iertare.
Actualizări la Acordul Patriarhiei Române şi Ministerului Afacerilor Interne (15 aprilie2020)
foto si articol preluate de pe basilica.ro
15 aprilie 2020
În urma estimărilor specialiștilor referitoare la extinderea epidemiei cu noul coronavirus în următoarea perioadă, Patriarhia Română și Ministerul Afacerilor Interne au revenit asupra acordului semnat inițial, aducând unele modificări.
ACORD
Având în vedere estimările recente ale specialiştilor referitoare la extinderea pandemiei în următoarele două săptămâni, pentru a spori măsurile de prevenire a infecţiei cu noul coronavirus, Acordul Patriarhiei Române şi Ministerului Afacerilor Interne, din data de 14 aprilie 2020, se modifică după cum urmează:
- Slujbele religioase din noaptea de Înviere se vor oficia cu respectarea îndrumărilor Bisericii Ortodoxe Române şi prevederilor din ordonanţele militare privind reuniunile publice şi distanțarea fizică, fără participarea credincioşilor în incinta, în curtea sau în apropierea lăcaşurilor de cult.
- Pâinea binecuvântată, în formă de prescuri, stropită cu agheasmă şi vin, numită Paști (sfinţită joi, 16 aprilie 2020), va fi distribuită la domiciliul credincioşilor din toate parohiile de către personalul clerical şi voluntarii din parohie, vineri, 17 aprilie 2020 și sâmbătă, 18 aprilie 2020, în intervalul orar 08.00 – 17.00, şi în prima zi de Paşti, între orele 06.00 – 12.00, la solicitarea credincioşilor.
- Sfânta Lumină va fi distribuită în parohii de către personalul clerical şi maximum 5 voluntari, sâmbătă, 18 aprilie 2020, începând cu ora 20.00.
- Clericii din fiecare parohie, ajutaţi de un număr de maximum 5 voluntari cu echipament de protecţie (mască şi mănuşi), în calitate de organizatori, vor asigura distribuirea Paştilor sau a Sfintei Lumini, respectând reglementările prevăzute în ordonanţele militare, având asupra lor cartea de identitate şi, ca semn distinctiv, banderolă albă pe braţ, precum şi un ecuson cu date de identificare, ștampilat de parohie.
- Credincioşii vor primi Paştile sau Sfânta Lumină din pragul casei ori de la fereastră, fără a ieşi în stradă, iar în zona locuințelor multifamiliale acestea vor fi înmânate unui reprezentant desemnat de Asociaţia de proprietari sau de chiriaşi, care va purta echipament de protecţie (mască şi mănuşi).
- În spitalele unde nu există preot de caritate, cadrele Ministerului Afacerilor Interne aflate în misiune în noaptea de Înviere vor distribui Sfânta Lumină acestor unităţi, precum şi centrelor sociale şi centrelor de carantină.
Structurile coordonate de către Ministerul Afacerilor Interne (Poliţie, Poliţie de frontieră, Jandarmerie, Pompieri, Poliţie locală şi cadrele Ministerului Apărării Naţionale) vor asigura ordinea publică pe toată durata distribuirii Paştilor şi a Sfintei Lumini, precum şi respectarea reglementărilor prevăzute în ordonanţele militare privind eliminarea riscului de răspândire a noului coronavirus.
