Articole

PROTESTE în Marea Britanie: Militanţi antiguvern se instalează în faţa Palatului Westminster

Aproximativ 200 de militanţi antiguvern s-au adunat, vineri, în faţa Parlamentului britanic, afirmând că vor să instaleze o tabără “Occupy Democracy”.

Manifestanţii, unii dintre ei purtând masca lui Guy Fawkes, simbolul hackerilor Anonymous, au desfăşurat o banderolă mare pe care scria o “adevărată democraţie imediat”. Ei au organizat această acţiune cu o zi înainte de desfăşurarea unei manifestaţii a Trade Union Congress (TUC), care reuneşte principalele sindicate britanice.

Zeci de mii de persoane sunt aşteptate la această manifestaţie, organizată pentru a cere creşteri salariale.

Militanţii, reuniţi în faţa Parlamentului britanic sub supravegherea a 25 de poliţişti, au afirmat că intenţionează să rămână la faţa locului timp de nouă zile. Poliţia i-a atenţionat că ei nu au voie cu saci de dormit şi corturi în acest loc.
În jurul orei 22.00 GMT (sâmbătă, 01.00, ora României), aproximativ 50 de militanţi erau prezenţi la faţa locului.

Niciun incident nu a fost semnalat pe timpul serii.
articol preluat de pe http://m.mediafax.ro

Acum că mi-am primit pedeapsa finală pentru că mi-am făcut datoria de cetăţean, ridic capul sus şi mă uit înainte

Andreea Petrut

Am 24 de ani, 45 de kg şi azi detest mai tare ca niciodată statul român, politicienii şi partidele lor infecte, corporaţiile, jandarmeria şi poliţia, justiţia + toţi securiştii care ne conduc.

Azi, 14 octombrie 2014, Tribunalul Cluj-Napoca a dat decizia finală în procesul dintre mine şi Gruparea Mobilă de Jandarmi Cluj-Napoca, declarându-mă vinovată pentru organizarea protestului împotriva proiectului minier de la Roşia Montană de anul trecut din data de 20.10.2013, trebuind să plătesc o amendă de 2000 de lei ( + încă una de 1000 lei pentru care încă nu s-a dat decizia finală, dar la cum arată situaţia voi pierde şi acel proces).

Anul trecut, la 1 septembrie, când au început protestele de Roşia, am ieşit în stradă, la fel ca mii de alţi oameni, pentru că asta am simţit că e datoria mea de cetăţean.

Eram studentă de Cluj, în ultimul an de master, iar din septembrie până la sfârşitul lui noiembrie, fiecare duminică mi-am petrecut-o în stradă, cu portavocea în mână, alături de mii de oameni, care îşi doreau acelaşi lucru ca şi mine. Să salveze Roşia Montană.

N-am avut nicio interacţiune directă cu Jandarmeria în cadrul acestor proteste. Nu mi-au făcut nicio observaţie, remarcă, nici măcar nu m-au legitimat vreodată. Până când, prin noiembrie anul trecut, părinţii mei s-au trezit în cutia poştală de acasă cu două amenzi (în total de 3000 de lei) prin care eram acuzată de organizarea protestelor nedeclarate din Cluj şi pentru blocarea traficului (de parcă eu aş fi scos în stradă cei 20.000 de mii de oameni şi eu i-aş fi pus să stea în mijlocul intersecţiilor).

Bineînţeles că am contestat amenzile, iar în mai am avut primul proces cu Jandarmeria pe care l-am pierdut. Experienţa procesului a fost unul dintre momentele cele mai dezamăgitoare la adresa sistemului prin care am trecut până acum. Mi-au spus că sunt un real pericol social pentru această țară, care instigă la nesupunere civică și că amenda are scopul educării mele pentru a nu mai întreprinde astfel de acțiuni pe viitor.

Am făcut apel, contestând decizia instianţei şi am pierdut şi de această dată. Şi cu această ocazie mi-am pierdut definitiv încrederea în statul român, în instituţiile de justiţie care ar trebui să facă dreptate.

Nu pot să descriu câtă ură, ciudă, indignare, scârbă, dorinţă de răzbunare, am simţit azi când am aflat decizia finală, deşi am crezut că sunt pregătită moral să o accept.

Regrete nu am şi nici nu am avut. Dacă ar fi să dau timpul înapoi cu un an aş lua din nou portavocea în mână şi aş striga până aş rămâne fără voce cât de tare urăsc guvernul, corporaţiile, distrugerea mediului, corupţia, clasa politică etc. M-am uitat din nou la filmarea din ziua protestului şi am retrăit emoţiile pe care le-am trăit în stradă în 20 octombrie. Eram în mijlocul străzii cu portavocea în mână şi mă uitam la oamenii frumoşi din jurul meu. Aveau flori şi steaguri în mână, ochii înlăcrimaţi şi plini de speranţă şi determinare.

 

Acum că mi-am primit pedeapsa finală pentru că mi-am făcut datoria de cetăţean, ridic capul sus şi mă uit înainte. Ştiam de la început că e aproape imposibil pentru un copil de 24 de ani cu o floare şi o portavoce în mână să se lupte cu politicienii, şi ţestoasele ninja blindate care îi păzesec, plus judecătorii care interpretează legea cum le convine. Dar încă am speranţă. Am pierdut în faţa instanţei, dar am câştigat tărie şi încredere să merg mai departe. De data asta mai îndârjită, determinată şi cu o dorinţa să se facă odată dreptate.
articol preluat de pe http://romaniacurata.ro/

”Dărâmă sonda!” Protest împotriva fracturării hidraulice și TTIP

Catiusa Ivanov
“Dărâmă sonda”, “Respect Pungești”, “Stop exploatării gazelor de șist”, “Viitorul este trist cu gazele de șist”, “Nu corporația face legislaţia”, “Chevron go home”, “Și casa ta ar putea fi luată dacă se găseşte aur sub ea”, “Nu vrem fracturare hidraulică” și “Stop TTIP” sunt doar câteva dintre mesajele transmise de cei circa 100 de oameni adunați sâmbătă în Piața Universității din Capitală. Protestul a fost organizat de Green Peace România și mai multe ONG-uri care se împotrivesc exploatării gazelor de șist și tratatului transatlantic pentru comerț și investiții pentru a sărbători ziua internațională împotriva fracturării hidraulice.

“Astăzi, 11 octombrie sunt mai multe evenimente ce se sărbătoresc simultan. Unul dintre ele, cel mai important la nivel global este Global FrackDown sau ziua mondială de luptă împotriva fracturării hidraulice, ediția a III-a. Este și al treilea an în care se sărbătorește și în România. Astăzi ne alaturăm acestui eveniment care se desfășoară în peste 300 de orașe din lume. Întrucât ultimul an a fost un an plin de evenimente pe această temă a gazelor de șist, avem cunoscut un fenomen Pungești de la care astăzi se împlinește un an. Avem alte locuri din lume unde au avut loc întâmplări între comunitățile locale care au fost invadate pur și simplu de companiile exploatatoare sprijinite de forțele de ordine din fiecare stat. Tot astăzi Europa protestează împotriva tratatului dintre Uniunea Europeană și SUA – Tratatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții – Acest tratat ale cărui negocieri se desfășoară în secret au atras protestele întregii societăți civile din Europa și a unor zone politice. Trebuie să vă spunem că acest tratat reprezintă o amenințare la adresa democrației în sine. Se încearcă printr-un tratat între UE și SUA să se treacă peste suveranitatea cetățenilor, dar și peste suveranitatea statelor. Practic tratatul vine să aducă o supremație a corporațiilor asupra drepturilor fundamentale ale cetățenilor și ale suveranității statelor”, a declarat George Epurescu, unul dintre liderii protestatarilor.

La eveniment au participat și câțiva cetățeni de la Pungești care au fost felicitați pentru acțiunile lor și au primit o bornă pe care scria “Pungești KM. 0 Demnitate Curaj România”.

Cetățenii care au participat la protest se împotrivesc atât exploatării gazelor de șist cât și TTIP-ului. “Am venit să tragem un semnal de alarmă contra fracturării hidraulice la gazele de șist. Sunt și împotriva TTIP-ului, dar în special împotriva exploatării gazelor de șist. Fracturarea hidraulică este o metodă foarte poluantă apoi că în România nu s-au luat toate măsurile de protecție a cetățeanului, iar cetățeanul pe Legea 35 are dreptul la un mediu curat”, a declarat Maria Ciocârlan, 36 de ani.

“Am venit fiindcă sunt împotriva acestor încercări de a porni și în România fracturarea hidraulică și sunt în solidaritate cu mișcarea internațională împotriva fracturării hidraulice. Pe de altă parte, în România este și o mișcare împotriva acestor tratate comerciale cu SUA și Canada, referitor la rezolvarea disputelor între investitori și stat, care dau investitorilor prea mari drepturi și pot duce la scăderea standardelor din UE la nivelul celor din America de Nord”, a explicat Robert Tecuţ, 29 ani.

fracking-day-1
fracking-day-2
fracking-day-3
fracking-day-4
fracking-day-5
fracking-day-6
fracking-day-7
fracking-day-8
fracking-day-9
fracking-day-pungesti
fracking-day-rosia-montana
articol preluat de pe http://romaniacurata.ro/

Stop Fracturare & Stop TTIP

Pe 11 octombrie, comunitățile din întreaga lume se reunesc pentru un protest la nivel mondial având ca scop interzicerea fracturării hidraulice de mare volum, o metodă periculoasă de extragere a hidrocarburilor neconvenţionale şi care expune aerul, apa, mediul geologic, clima, sănătatea și comunitățile la riscuri inacceptabile.

Simultan, cetăţenii din Uniunea Europeană şi din Statele Unite ale Americii au decis să protesteze împotriva clauzelor nedemocratice incluse in Pactul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii, TTIP, şi a prevederilor care periclitează condiţiile de viaţă, prin acceptarea unor standarde inferioare.

Global Frackdown este o zi internațională de acțiune inițiată de grupurile antifracturare de pe toate continentele şi care au un obiectiv clar: interzicerea fracturării hidraulice de mare volum.
Suntem deja la a treia ediţie, iar mişcarea mondială împotriva acestei tehnologii şi in sprijinul sănătăţii şi a dreptului comunităţilor la un mediu curat creşte din ce in ce mai mult. Prima editie a Global Frackdown, în septembrie 2012, a reunit 200 de acțiuni comunitare în peste 20 de țări pentru a contesta fracking-ul. Cea de a doua editie a Global Frackdown, în octombrie 2013, a fost chiar mai mare, cu peste 250 de acțiuni în 30 de țări care acoperă şase continente. Și continuă să crească.

Pentru prima dată în istorie, ziua de 11 octobrie este şi Ziua Europeană de Acțiune împotriva TTIP, CETA, TiSA și agenda multinaționalelor, având ca sloganuri:
Revendică Democrația!
Răstoarnă puterea corporatistă!
Oamenii si planeta înainte de profituri!

Existența tratatelor comerciale si de investitii, în vigoare sau în curs de negociere (tratatele bilaterale UE-SUA (TAFTA), UE-Canada (CETA), UE-Maghreb etc.) riscă să încline puterea decizională a statelor în favoarea corporațiilor multinaționale. Prin mecanismele de soluționare a litigiilor investitor-stat (ISDS) se vor prioritiza interesele private, sfidând astfel fundamentele democrației, principiul precauției, toată legislația de mediu și independența sistemului judiciar.

În România, acţiunea de protest Stop Fracturare & Stop TTIP va fi organizată la Bucureşti, în Piata Universităţii, începând cu orele 16:00. Protestul va fi un prilej de dezbateri, discuţii şi consfătuire între cei implicaţi în această cauză. Aşteptăm să fiţi prezenţi şi în Piaţa Universităţii cu însemnele localităţilor pe care le veţi reprezenta.

Cei care nu pot ajunge în Bucureşti, sunt invitaţi să se alăture zilei mondiale împotriva fracturării hidraulice de mare volum prin organizarea unor acţiuni locale, cat mai originale, pe tot parcursul zilei. Vă rugam să ne comunicaţi localităţile pentru a le înscrie şi pe acest event şi vă invităm să vă întregistraţi acţiunea si pe site-ul http://www.globalfrackdown.org/events-2014/

Invităm cu drag pe toţi românii care locuiesc acum în afara ţării să ni se alăture, fie venind la Bucureşti sau în localităţile din zonele natale în care se vor organiza acţiuni, fie alăturându-se europenilor în ţarile de rezidenţă.

Vă invităm la pre-event, joi, 9 octombrie, la Bucureşti!

Dr. Deborah Rodgers este consultant financiar și fondator al Energy Policy Forum, o organizație care studiază politica și problemele financiare din jurul gazelor de șist și a energiei regenerabile. Dr. Rodgers este invitata Fundatiei “Friedrich Ebert”. http://goo.gl/KqFbTk
Eveniment în curs de actualizare.
articol preluat de pe https://www.facebook.com/events/1560415714177738/?ref_notif_type=plan_user_invited&source=29

Violenţele din Hong Kong organizate de grupuri cu legături la Beijing

Opozanţii violenţi ai mişcării Occupy Central, care au atacat studenţii şi au hărţuit sexual femeile participante la protest, au legături cu Beijingul, conform multor cetăţeni din Hong Kong.

“Este ca şi cum Revoluţia Culturală are loc în Hong Kong. Cele mai mari temeri provin de la cei care stau chiar lângă tine”, a spus un comerciant din Shenzhen, sub pseudonimul Lee, într-un interviu acordat Epoch Times. “Aşa ceva nu ar trebui să se întâmple într-o societate avansată precum cea din Hong Kong”.

Conform lui Lee, majoritatea anti-manifestanţilor aveau un accent specific chinezilor de pe continent.

Biroul de Legătură cu Guvernului Central al Poporului (Beijing) a organizat, cu ceva timp în urmă, un grup format din chinezi din China continentală, cu misiunea de a incita la violenţe împotriva mişcării Occupy Central, a spus Lee. Membrilor grupului li s-au promis permise speciale cu ajutorul cărora se pot stabili permanent în Hong Kong sau Macao.

Conform lui Lee, există mii de astfel de oameni acum în Hong Kong.

“Mulţi chinezi de pe continent nu lucrează pentru China din convingere. Ei ştiu ce se întâmplă, dar fac aceste lucruri doar pentru bani”, a spus el.

Până acum, sutele de persoane ce se opun mişcării democratice Occupy Central au fost împiedicate în acţiunile lor de cei aproximativ 100.000 de manifestanţi, grupaţi în 4 cartiere din Hong Kong.

Chiar şi aşa, opozanţii mişcării paşnice au cauzat diverse probleme, bătând manifestanţi, dărâmând corturi şi rupând bannere. De asemenea, unele femei de la protest au fost hărţuite sexual de aceştia.

O femeie a declarat pentru Amnesty Internaţional că un bărbat i-a pus mâna pe sâni în timp ce stătea alături de alţi manifestanţi în districtul Mong Kok, în 3 octombrie, în jurul orei 16. Ea a adăugat că bărbatul a atacat de asemenea încă două femei.

O parte din opozanţii mişcării Ocupaţi Centrul au fost organizaţi de grupul Caring Hong Kong Power (CHHP), înfiinţat în iunie 2011. Grupul este finanţat de Partidul Comunist Chinez (PCC), aşa cum a fost raportat în prealabil de către ziarul Epoch Times.

În seara de 3 octombrie, o directivă internă a CHHP a început să circule pe Internet, amintind oamenilor să îşi aducă panglici albastre, un simbol asociat acum cu opozanţii mişcării Occupy Central, pentru activităţile din Mong Kok de pe 4 octombrie.

Directiva spunea: “Pentru mişcarea de opoziţie a protestele pro-democraţie şi pentru securizarea stabilităţii în Hong Kong este necesară violenţa”.

“Dacă mişcarea de opoziţie a protestelor pro-democraţie nu face o treabă bună, atunci opinia publică va ezita să susţină acţiunea poliţiei împotriva studenţilor. Dacă totul dă greş, atunci Armata de Eliberare a Poporului va fi trimisă pentru a elimina trădătorii care au înşelat China”.

Violenţele au izbucnit în Mong Kok în după amiaza zilei de 3 octombrie. Ostilităţile izolate s-au derulat în mod continuu iar membrii CHHP au hărţuit în mod constant manifestanţii paşnici din Mong Kok, Causeway Bay şi din zona Admiralty.

“Acestea sunt triadele. Le recunosc comportamentul, tiparul şi metodele. Unii dintre ei nu sunt din Hong Kong, ci sunt chinezi de pe continent”, scrie Tang Kam-hong, un fotograf ce locuieşte în Hong Kong, într-un articol publicat de ziarul francez Liberation.

Au existat suspiciuni că regimul chinez foloseşte măsuri violente în Hong Kong pentru a-i reduce la tăcere pe cei care îl critică.

Kevin Lau, fost redactor şef al ziarului Ming Pao, a fost înjunghiat şi tăiat cu cuţitul pe spate şi picioare în luna februarie a acestui an. Mulţi din Hong Kong cred că Partidul a fost în spatele atacului.

Chen Ping, proprietar al revistei iSun Affairs, a fost bătut de “golani” în faţa biroului său în iunie 2013. iSun Affairs este deseori critic la adresa conducerii din Hong Kong şi a legăturilor acesteia cu Beijingul. “Poate am jignit câţiva oameni din regimul comunist”, a spus Chen.

De asemenea, în iunie 2013, o maşină a intrat intenţionat în poarta de la intrare a locuinţei lui Jimmy Lai, fondatorul şi preşedintele Next Media, cea mai mare companie media listată la Bursa din Hong Kong. Publicaţiile sale sunt critice la adresa regimului comunist chinez. După ce s-au izbit cu maşina în poartă, “huliganii” au lăsat în faţa ei un mesaj – un topor şi un satâr pentru tăiat carne.

Nici Epoch Times Hong Kong nu a scăpat de mimcile atenţii ale regimului comunist, de-a lungul vremii. În 2005 tipografia ziarului Epoch Times din Hong Kong a fost distrusă de huligani. Poliţia nu a găsit niciodată făptaşii.
articol preluat de pe http://epochtimes-romania.com

Peste o sută de kurzi au pătruns cu forța în sediul Parlamentului European din Bruxelles

Peste o sută de manifestanți kurzi au pătruns marți cu forța în clădirea din Bruxelles a Parlamentului European pentru a protesta față de pasivitatea pe care, în opinia lor, o manifestă Uniunea Europeană (UE) în fața atacurilor teroriste comise de gruparea jihadistă Statul Islamic, transmite EFE.

kurzi-2_86257200

Manifestanții, care de mai multe zile protestează într-o piață aflată în apropierea legislativului european, au intrat marți cu forța, la orele 09:00 GMT, pe poarta principală a instituției.

kurzi_5_33100600

kurzi_15644300

AGERPRES/(AS — editor: Gabriela Ionescu)
articol preluat de pe http://www.agerpres.ro
foto http://cdn.marketplaceimages.windowsphone.com

Manifestanţii din Hong Kong organizează un protest masiv şi sfidător

HONG KONG – Manifestanţii pro-democraţie au sfidat avertismentele guvernului din Hong Kong de a elibera străzile şi atacurile susţinătorilor conducerii pro-comuniste, organizând un protest masiv sâmbătă seara în districtul comercial din centrul oraşului pe care îl ocupă de o săptămână.

„Vrem democraţie! Democraţie în Hong Kong!” au strigat mii de oameni, în timp ce organizatorii acestei mişcări pentru reforme politice mai ample în fosta colonie britanică au căutat să motiveze participanţii cerându-le să persiste în campania lor. Protestul a durat mai multe ore, participanţii aplaudând şi ovaţionând atunci când s-au ţinut discursuri sau când diverşi cântăreţi au interpretat melodii cunoscute.

„Nu dorim o revoluţie. Dorim doar democraţie!” a spus Joshua Wong, un lider al studenţilor în vârstă de doar 17 ani. „Sperăm că nu vor avea loc violenţe”, a spus acesta. „Ar fi un mare păcat ca această mişcare să se sfârşească cu vărsare de sânge şi violenţe.”

După terminarea protestului, oamenii au devenit tot mai nervoşi datorită zvonurilor că poliţia va lua măsuri pentru a alunga protestatarii în miezul nopţii. Pentru a contracara orice acţiuni ale poliţiei, mulţimi mari de oameni s-au revărsat în acea zonă după miezul nopţii.

Tensiunile dintre manifestanţi şi opozanţii lor pro-comunişti au atins cote destul de ridicate în timpul zilei deoarece cele două tabere s-au insultat reciproc şi uneori au insultat poliţia.

Protestatarii, în majoritate studenţi, şi-au respectat promisiunile de a nu recurge la violenţe, ridicându-şi mâinile în aer pentru a arăta că rezistă paşnic. Cu toate acestea, unii dintre ei au strigat insulte la adresa celor care şi-au manifestat opoziţia faţă de ocuparea uneia dintre principalele străzi ale districtului Mong Kok, unde locuiesc mulţi dintre emigranţii din China continentală.

De asemenea, certuri şi neînţelegeri de mică amploare au avut loc în mod constant între cele două tabere, fiind calmate de poliţie sau trecători. În plus, unii rezidenţi au aruncat apă din apartamentele lor asupra oamenilor de pe stradă.

Studenţii au strigat şi lozinci precum „Poliţia neagră!”, acuzând forţele de ordine că nu au luat măsurile necesare pentru a-i proteja vineri împotriva atacurilor desfăşurate de huligani – suspectaţi a fi trimişi de guvern pentru a curăţa străzile. Sloganul „Poliţia neagră” face o referire la faptul că forţele de ordine s-au aliat cu societăţile negre, sau grupurile criminale, pentru a dispersa manifestanţii.

Şeful executiv al Hong Kong-ului, Leung Chun-ying, a apărut sâmbătă seară la televizor pentru a cere din nou tuturor să plece acasă, spunând că lucrurile trebuie să revină la normal până luni.

Vineri noaptea spre sâmbătă dimineaţa, poliţia a arestat 19 oameni după mai multe încăierări soldate cu rănirea a cel puţin 12 cetăţeni şi 6 ofiţeri de poliţie. Se crede că 8 dintre cei arestaţi au legătură cu Triadele, a declarat Patrick Kwok Pak-chung, ofiţer senior al Poliţiei din Hong Kong. Cei arestaţi vor fi acuzaţi de adunare ilegală, bătaie în public şi comiterea de violenţe, a spus Kwok.

Oficialii au negat în mod vehement zvonurile că ei ar fi coordonat huliganii pentru eliberarea străzilor.

Cheung Tak-keung, de la biroul poliţiei din Hong Kong, a declarat că forţele de ordine au depus mari eforturi pentru a menţine „zone tampon” între cele două tabere.

„Situaţia nu a fost uşor de controlat. Au fost mii de oameni”, a spus Cheung, notând că mulţi dintre cei adunaţi acolo erau doar privitori ce puteau fi prinşi într-o „activitate foarte riscantă.”

Confruntările au determinat liderii protestelor să anuleze discuţiile plănuite cu guvernul. Studenţii şi alţi activişti se opun deciziei Chinei de a cere ca un comitet format din persoane ce susţin linia politică a Beijing-ului să selecteze candidaţii pentru primele alegeri ce au avut vreodată loc în Hong Kong pentru ocuparea funcţiei de Şef Executiv. Alegerile sunt programate pentru anul 2017. De asemenea, manifestanţii cer demisia lui Leung.

Ţinând cont de suspendarea discuţiilor, următorii paşi nu sunt siguri. Poliţia a cerut în repetate rânduri ca oamenii să plece de pe străzi dar s-a comportat tolerant în faţa refuzului manifestanţilor de a se conforma acestor cereri. În urmă cu câteva zile poliţiştii au folosit gaze lacrimogene şi spray cu piper într-o încercare eşuată de a dispersa manifestanţii, atrăgând critici interne şi internaţionale asupra deciziei conducerii din Hong Kong de a îngenunchea în faţa liderilor din Beijing. Contrar aşteptărilor, violenţele au atras un număr şi mai mare de oameni pe străzile oraşului.

Situaţia din districtul Mong Kok a fost tensionată, opozanţii protestelor strigând „Strângeţi şi plecaţi!”. Cel puţin unii dintre opozanţi sunt rezidenţi ce s-au săturat de străzile blocate şi de alte inconveniente izvorâte din această situaţie.

Opozanţii demonstraţiilor folosesc panglici albastre pentru a-şi semnala suportul pentru regimul comunist din China continentală, în timp ce manifestanţii pro-democratici poartă panglici galbene.

Federaţia Studenţilor din Hong Kong a declarat că nu există o altă soluţie decât anularea acordului pentru discuţiile propuse de Leung. Studenţii au cerut ca guvernul să tragă pe cineva la răspundere pentru violenţele care au avut loc vineri.

Acuzaţiile că membri ai crimei organizate au fost implicaţi în violenţele de vineri au amplificat nemulţumirile în cadrul principalei tabere a mişcării studenteşti de ocupare, tabără ce este situată în faţa sediului guvernului.

„Mulţi oameni se adună aici şi sunt foarte determinaţi să se unească împotriva membrilor Triadei”, a spus Amy Ho, o studentă 21 ani la filologie.
articol preluat de pe http://epochtimes-romania.com

Hong Kong: În zonele ocupate, manifestanții sunt hotărâți să rămână pe loc

Manifestanții din Hong Kong, somați să elibereze luni terenurile ocupate, erau relativ mobilizați la primele ore ale zilei în cartierul administrativ și nu manifestau nicio dorință de a pleca acasă.

Mai mult mii de persoane blocau în continuare principala arteră de acces în cartierul Admiralty cu ferma intenție de a rămâne pe loc până la deschiderea dialogului cu guvernul, potrivit corespondenților AFP aflați la fața locului.

“Trebuie să ne odihnim acum, pentru că vom rămâne aici toată noaptea așteptând ca poliția să atace. Va fi o luptă îndelungată”, a declarat Ken Chung, un student în vârstă de 20 de ani cu fața acoperită de o mască.

Manifestanții s-au strâns pe o autostradă interioară din apropierea birourilor șefului executivului, care le-a cerut să degajeze accesul în zonă pentru a permite celor 3.000 de salariați să își reia activitatea după o săptămână de vacanță din cauza manifestațiilor și a două zile de sărbătoare.

În grupuri mici, manifestanții se odihneau, ascultau discursurile cetățenilor anonimi sau ale militanților, verificau ultimele informații pe telefoanele mobile, indiferenți în fața curioșilor sau a turiștilor plimbându-se între punctele de prim-ajutor sau de aprovizionare cu alimente instalate sub corturile uriașe.

În mijlocul autostrăzii a fost ridicată o imensă statuie din plăci de lemn, reprezentând un om cu o umbrelă, accesoriu devenit emblema mișcării prodemocrație.

Mai jos, bariere și un cordon de polițiști blocau accesul la sediul guvernului.

Occupy Central, principala coaliție a mișcării prodemocrație, a făcut cunoscută în cursul serii decizia studenților, vârful de lance al protestelor, de a elibera o arteră rutieră și o pasarelă care duc spre această clădire, însă organizațiile de studenți au dezmințit anunțul imediat. Șoseaua a fost eliberată pentru scurt timp după votul manifestanților care o blocau în acel moment, dar a fost reocupată de alți protestatari.

Șeful executivului local, Leung Chun-ying, căruia manifestanții îi cer demisia, fiind considerat o marionetă a Beijingului, a atras atenția asupra hotărârii autorităților de “a lua toate măsurile necesare pentru restabilirea ordinii publice” și a elibera zonele ocupate. Totuși, el nu a amenințat direct protestatarii că îi va împrăștia dacă nu se supun ordinelor.

De altfel, luni dimineață, puțini manifestanți considerau iminentă o intervenție a forțelor de ordine, iar numărul redus de polițiști din împrejurimile Admiralty părea pentru moment să le dea dreptate.

AGERPRES/(AS — editor: Alic Mîrza)
Foto: (c) Carlos Barria / REUTERS
articol preluat de pe http://www.agerpres.ro

JUMĂTATE DE MILION de oameni în stradă, ACUM, la Paris. Proteste masive și în restul Franței împotriva mamelor purtătoare care „produc” copii pentru cuplurile de homosexuali

Organizația Manif pour Tous, care militează împotriva căsătoriilor între homosexuali și a adopțiilor de către aceștia, a reușit să mobilizeze duminică 500.000 de oameni pe străzile Parisului. 80.000 de protestatari s-au adunat la Bordeaux, dar mitinguri s-au înregistrat în mai multe orașe din Franța.

De data aceasta, protestul a fost organizat împotriva intenției regimului Hollande de a legaliza sarcinile pentru terți (de notat că mamele purtătoare au fost legalizate în România, semn al progresismului regimurilor de la București!). Mamele purtătoare sunt mijlocul prin care cuplurile homosexuale reușesc să „producă” un copil „al lor”, fără a recurge la înfieri.

„Copiii nu sunt marfă”, a fost principala lozincă strigată la Paris, iar manitestanții au venit cu cărucioare de hipermarket cu păpuși în ele.

Jandarmeria a anunțat, însă, că la Paris s-au adunat numai 70.000 de oameni. La alte manifestații asemănătoare, în trecut, s-a dovedit că Ministerul de Interne francez a difuzat cu bună intenție cifre falsificate, pentru a deprecia amploarea protestelor.
articol preluat de pe http://www.evz.ro/

Beijing-ul pe cale să piardă controlul asupra Hong Kong-ului

2014_10_05_hk18_rsz_crp

Protestele anti-Beijing din Hong Kong au continuat la sfârşitul săptămânii, în ciuda manevrelor obscure ale forţelor pro comuniste din fostul protectorat britanic.

Vineri 3 octombrie au fost consemnate incidente în care grupuri civile au atacat studenţii şi demonstranţii. Poliţia a asistat pasivă la tulburări, lucru care a înfuriat şi mai mult societatea civilă din oraş.

Regimul comunist din Beijing apelează deseori la grupuri de civili, huligani, sau chiar Triade pentru a rezolva treburi murdare, atât în China, cât şi în Hong Kong.

articol preluat de pe http://epochtimes-romania.com/

Evenimente

nimic găsit

Ne pare rău, nu de posturi potrivit criteriilor