Articole

Studenţii au pus stăpânire pe Universitatea Bucureşti A fost ocupat încă un amfiteatru, la Iaşi

foto -romaniacurata.ro
articol – Andreea Petrut – romaniacurata.ro

Miercuri, în jurul orei 18, aproximativ 40 de studenţi au intrat în sediul Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii din Bucureşti. Au ocupat holul central, ca parte mişcării mai ample de ocupări de universităţi iniţiate de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România.

11211643_1096349863714929_1544322130_o-1024x576

Evenimentul din capitală a început cu tensiuni între studenţi, personalul administrativ şi presă, reporterii şi o parte a protestatarilor fiind lăsaţi în afara universităţii. Ulterior, după presiuni puse prin reţelele sociale şi datorită mediatizării ample, Universitatea a renuţat la restricţii.

11163501_1096349267048322_1381129564_o-1024x576

Studenţii din capitală au numeroase ofuri. Stau 5 în camere de cămin cu 4 locuri şi 4 dulapuri, nu li se răspunde la plângerile formulate către conducerea universităţii, nu au materiale didactice, iar profesorii decid deseori arbitrar să modifice criteriile de evaluare pentru că “se supără” din diverse motive. Totodată, bursele sociale sunt extrem de mici şi se face prea puţin pentru a pregăti studenţii să se integreze pe piaţa muncii.

După alte presiuni făcute, studenţii s-au mutat din hol în amfiteatrul Nicolae Iorga şi l-au ocupat, urmând ca dezbaterile despre problemele sistemului de educaţie să continue pe tot parcursul nopţii.

Ei spun că vor sta în amfiteatru până le vor fi ascultate revendicările de către universităţi şi minister, respectiv până se va modifca Legea educaţiei naţionale, mărindu-se la 25% ca pondere participarea studenţilor în alegerea rectorului, creşterea subvenţiilor şi a finanţării educaţiei.

Studenţii au declarat pentru România Curată că vor rămâne în săli în permanenţă, chiar dacă se va decide să se desfasoare cursuri în acestea. Ei sau mai spus că aşteaptă ca profesorii şi cetăţenii interesaţi de problemele din educaţie să li se alăture. În fiecare seară se vor organiza dezbateri, activităţi culturale şi vizionări de filme.

UPDATE În urmă cu puţin timp, pe pagina de Facebook “Studenţii ocupă universităţile” a apărut informaţia că un nou amfiteatru a fost ocupat: “Am ocupat Amfiteatrul “Mihail Kogălniceanu” din Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Așteptăm studenții din Iași să ni se alăture!”

articol preluat de pe http://www.romaniacurata.ro

PROTESTE ale studenţilor: Şi-au petrecut noaptea într-un amfiteatru, din cauza slabei finanţări a educaţiei

foto – mediafax.ro
articol – De La Dan Lungu Si Liliana Iedu – mediafax.ro

Şaptezeci de studenţi de la Universitatea de Vest din Timişoara (UVT) şi-au petrecut noaptea de marţi spre miercuri într-un amfiteatru al instituţiei, în semn de protest faţă de slaba finanţare a educaţiei, iar, miercuri dimineaţă, aproximativ 50 de studenţi au protestat în faţa Prefecturii Timiş.

Studenţii şi-au adus pături, mâncare şi apă în amfiteatru şi au dezbătut toată noaptea probleme ale învăţământului.

Vicepreşedintele educaţional al Alianţei Naţionale a Organziaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), Vlad Cherecheş a declarat, miercuri dimineaţa, corespondentului MEDIAFAX, că protestul va dura mai multe zile.

”Am fost toată noaptea în universitate. 70 de studenţi nu au închis un ochi toată noaptea. În amfiteatru o să fim mai multe zile. Trei, patru, o săptămână, cât va fi nevoie. În fiecare zi, de la 8.00 seara, o să avem dezbateri. Poate veni oricine. Sperăm să ni se alăture cât mai multe persoane pe parcurs, de aceea astăzi (n.r. – miercuri) o să mergem pe la cursuri să discutăm cu studenţii”, a spus Vlad Cherecheş.

Miercuri dimineaţă, aproximativ 50 de studenţi s-au adunat în faţa sediului Prefecturii Timiş pentru a protesta, ei având banderole negre la gură şi afişând pancarte cu mesaje precum ”Vrem 25%” , ”Azi în Timişoara, mâine în toată ţara” sau ”Vorbim doar în amf. A13 din UVT”.

Potrivit ANOSR, astfel de proteste au loc şi la Universitatea Maritimă din Constanţa, dar şi la Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galaţi.

Lista de revendicări a studenţilor cuprinde creşterea finanţării educaţiei şi asumarea reală de către Parlament şi Guvern a alocării a 6% din PIB pentru educaţie, aşa cum prevede legea; includerea studenţilor în proporţie de 25% din electori în alegerea rectorilor, a decanilor şi includerea acestora în aceeaşi proporţie în consiliile departamentelor din facultăţi – locul în care se iau decizii cu privire la curricula şi planurile de învăţământ; creşterea investiţiilor în servicii pentru studenţi: creşterea burselor, în special a burselor sociale, investiţii în construcţii de noi cămine şi cantine şi investiţii în repararea şi modernizarea celor existente; implementarea reală a unui învăţământ centrat pe student, profesorii nemaifiind simpli oratori a unor cursuri prăfuite de timp, ci cei care creează medii de învăţare pentru studenţi pentru ca aceştia să dobândească abilităţi şi competenţe, învăţând cum să folosescă informaţiile de la curs, nu doar să le reproducă.

Pe aceeaşi listă se mai regăsesc reforma curriculară din universităţi, pentru a face programele de învăţământ relevante pentru piaţa muncii şi pentru nevoile şi interesele studenţilor de azi; implicarea studenţilor în toate procesele de asiguare a calităţii, la nivel intern şi extern, atât la evaluari ale instituţiilor de învăţământ superior, cât şi în evaluări ale programelor de studii; respectarea de către universităţi şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a ”Statutului Studentului”, care conţine toate drepturile şi obligaţiile studenţilor, şi depunerea de eforturi pentru sancţionarea universităţilor care încalcă flagrant drepturile studenţilor; respectarea dreptului la liberă exprimare a studenţilor de către universităţi şi Ministerul Educaţiei, prin asumarea rolului de cultivator al spiritului critic în rândul noilor generaţii, în contextul în care tot mai mulţi studenţi care au curajul să spună problemele din universităţi sau mediul universitar românesc sunt sancţionaţi.

articol preluat de pe http://www.mediafax.ro/

Protest anti-Ponta în Piaţa Universităţii. “Jos Guvernul mafiot, Jos mafia Ponta, Stop terorii comuniste”

Protest anti-Ponta, Piaţa Universitaţii, 3 Mai 2015 (Eugen Horoiu/Epoch Times)
articol – Andrei Pricopie – epochtimes.ro

În jur de 100 de persoane protestează duminică în Piaţa Universităţii din Capitală împotriva Guvernul Ponta.

“Jos Ponta, jos Ponta”, “Păcat, păcat de sângele vărsat”, “Solidaritate cu diaspora”, “Dacă vă pasă, ieşiţi din casă”, “Antena 3, nişte derbedei”, “PSD, ciuma roşie” au fost unele dintre lozincile scandate de protestatarii nemulţumiţi de modul în care premierul Victor Ponta şi echipa sa de miniştri au înţeles să conducă România.

Oamenii au pancarte cu mesaje de genul “Jos Guvernul mafiot, Jos mafia Ponta, Stop terorii comuniste, Jos Parlamentul penal”, “Vrem vot prin corespondenţă”, “Solidari cu diaspora” sau “Je suis Ponta” (şi mai sus o poză cu Mickey Mouse).

Câteva persoane s-au îmbrâncit, situaţia fiind rapid dezamorsată de jandarmi. Protestatarii acuză că a fost vorba de o diversiune menită să submineze credibilitatea activităţii de astăzi.

Concret, printre protestatari s-au strecurat persoane care au afişat mesaje legate de PNL şi PDL, mesaje ce intrau, protrivit protestatarilor, în contradicţie cu mesajul trasmis de manifestaţia lor, astfel că au încercat să îi scoată din mulţime şi atunci a avut loc respectiva altercaţie.

“Ieşim în stradă ca să-i arătăm infantilului de la Palatul Victoria că nu toţi românii îşi vând demnitatea pe patru mici şi o bere, ieşim ca să-i arătăm că cei trei ani de când conduce România noi îi considerăm ani pierduţi”, a scris, pe Facebook, unul dintre participanţii la manifestaţia anti-guvernamentală.

Organizatorii protestului, care au invitat în stradă “cetăţenii români care doresc să îşi ia ţara înapoi”, au transmis opiniei publice următorul mesaj:

“Bomba la adresa democraţiei a fost dezamorsată prin vot de românii din diaspora şi de generaţia Facebook, deveniţi eroi peste noapte şi fără să-şi dorească probabil asta. Acolo unde televiziunile de partid dezinformau, iar celelalte se făceau că nu vad, netul, contul de Facebook, pozele, filmele şi smartphone-urile au fost armele românilor care au simţit pericolul la adresa unei libertăţi democratice.

Victor Ponta nu mai are nici puţina credibilitate pe care o mai păstra în plan extern. Cum se va simţi de acum încolo când, pe lângă stigmatul plagiatului, va trebui să poarte în faţa liderilor europeni şi bolovanul unui totalitaritarism de neînţeles în lumea civilizată? Ce le va spune omologilor săi, când îl vor întreba de ce au fost nevoiţi să plătească jandarmi, să aibă circulaţia blocată pe străzi, să audă scandări în capitalele lor?”

articol preluat de pe http://epochtimes.ro/

inregistrare video http://epochtimes.ro/news/protest-anti-ponta-in-piata-universitatii-jos-guvernul-mafiot-jos-mafia-ponta-stop-terorii-comuniste—233052

(video) Protestatarii de la Chișinău cer demisia Guvernului și a Parlamentului. Cei peste 40.000 de protestatari au pornit în marș scandând ,,Unire”

foto – infoprut.ro
articol – IULIA MODIGA – infoprut.ro

Zeci de mii de persoane protestează în acest moment la Chișinău împotriva clasei politice corupte.

protest-chisinau-3-mai

,,Demisia!”,  ,,La pușcărie!” și ,,Jos mafia!” sunt scandările pe care protestatarii le adresează guvernanților în scuarul Catedralei Metropolitane din Chișinău. Cei prezenți la protestul de amploare strigă, de asemenea, și ,,Unire!”. Potrivit organizatorilor de la Platforma civică Demnitate și Adevăr, numărul participanților la protest a ajuns la 40.000.

protest-chisinau-3-mai

protest-chisinau-3-mai

reunirea-chisinau

Restituirea necondiţionată a miliardului de euro jefuit de guvernanţi, demisia necondiţionată a conducerii Procuraturii, CNA, CNI, CSJ, Curţii de Apel Chişinău, instanţelor din capitală, Consiliul Concurenţei, Serviciului Vamal şi iniţierea procesului real de reformare a acestor instituţii, renunţarea imediată la atacurile antidemocratice asupra libertăţii presei prin adoptarea amendamentelor legislative coercitive la adresa jurnaliştilor şi prin strategii mafiote de a elimina de pe piaţă posturi de televiziune incomode sunt câteva dintre revendicările protestatarilor.

Cei peste 40.000 de protestatari au pornit în marș pe străzile Chișinăului scandând ,,Unire”, ,,Unitate națională”, ,,Vrem miliardul înapoi”, ,,Refuz, rezist, sunt anticomunist”, ,,Hoții” și ,,Trăiască, trăiască, trăiască și-nflorească Moldova, Ardealul și Țara Românească!”.

mars-chisinau-vrem-unirea

Restituirea necondiţionată a miliardului de euro jefuit de guvernanţi, demisia necondiţionată a conducerii Procuraturii, CNA, CNI, CSJ, Curţii de Apel Chişinău, instanţelor din capitală, Consiliul Concurenţei, Serviciului Vamal şi iniţierea procesului real de reformare a acestor instituţii, renunţarea imediată la atacurile antidemocratice asupra libertăţii presei prin adoptarea amendamentelor legislative coercitive la adresa jurnaliştilor şi prin strategii mafiote de a elimina de pe piaţă posturi de televiziune incomode sunt câteva dintre revendicările protestatarilor care au ocupat astăzi Piața Marii Adunări Naționale, la inițiativa Platformei civice Demnitate și Adevăr.

La protestul de amploare s-au alăturat Tinerii Moldovei și organizațiile agriculturilor.

articol preluat de pe http://infoprut.ro/

 

Protest cu 50000 de oameni la Chisinau

sursa – https://www.youtube.com

(video) 1 Mai “jandarmeresc” la Guvern: activişti luaţi pe sus şi duşi cu duba la Poliţie

foto – Activişti luaţi pe sus de lângă Guvern, 1 mai 2015. (Facebook)
articol – Loredana Diacu – epochtimes.ro


sursa – https://www.youtube.com

Un grup de tineri activiştii, membri ai ONG-ului Miliţia Spirituală, au fost ridicaţi vineri de lângă Guvern de forţele de ordine şi duşi cu duba la secţia 1. Tinerii, care participau la o acţiune civică de 1 Mai împotriva nerespectării promisiunilor actualei guvernări de a modifica Codul Muncii au fost literalmente luaţi pe sus de jandarmi, unii dintre ei cu tot cu şezlongurile pe care şi le instalaseră pe spaţiul public de lângă Palatul Victoria.

“Protest de 1 mai împotriva nerespectării promisiunilor actualei guvernări de a modifica Codul Muncii. Un performance artistic marca Miliţia Spirituală sub sloganul: ”Nu vrem mici, ci drepturi pentru angajaţii umiliţi!”.

Activiştii care au ales să celebreze ziua de 1 mai reamintind actualei guvernări că nu şi-a respectat promisiunea de a modifica Codul Muncii şi comemorând victimele protestelor din Chicago din 1886 au fost brutalizaţi de forţele de ordine, deşi protestul lor a fost unul foarte paşnic, duşi cu duba la secţia 1 şi amendaţi.”, se arată pe pagina de Facebook Protest de 1 mai #miciversusdrepturileangajaţilor

“Astăzi am preferat acţiunea civică micului de pe litoral. Un performance menit să atragă atenţia asupra nerespectării promisiunilor premierului Ponta de a modifica Codul Muncii în favoarea angajaţilor odată ajuns la guvernare. Jandarmeria a acţionat abuziv, lipsindu-ne de libertate, deşi toţi colegii mei au insistat să fie legitimaţi la faţa locului. Mai mult, n-au respectat nici măcar propriile proceduri de intervenţie, după niciun minut de la intinderea pe rogojină au intervenit brutal.” semnalează pe Facebook organizatorul acţiunii, Mihail Bumbeş, preşedinte al ONG-ului Miliţia Spirituală.

Bumbeş, unul dintre cei şapte activişti ridicaţi pe sus de forţele de ordine a declarat pentru Epoch Times că a fost amendat de poliţie cu suma de 1000 de RON în timp ce colegii săi au primit avertisment. O altă persoană din grup a primit o amendă de circulaţie.

Preşedintele organizaţiei Miliţia Spirituală mai declară că va contesta amenda şi se va consulta cu un avocat în vederea depunerii unei plângeri penale împotriva jandarmilor, având în vedere brutalitatea cu care aceştia au intervenit, privându-i de libertate.

Ce este cel mai îngrijorător însă, este faptul că forţele de ordine ştiau de venire lor, deşi tinerii nu-şi anunţaseră intenţia de a se strânge la Guvern pe reţele de socializare şi nici nu discutaseră între ei prin telefon, a adăugat Mihail Bumbeş, precizând că cei ce i-au ridicat le-au confirmat că aveau informaţii despre eveniment.

“Ce-i drept, nu ne-am închis telefoanele când am discutat.”, a mai declarat o protestatară.

articol preluat de pe http://epochtimes.ro/

(video) Demonstraţii la Istanbul, de 1 mai. Tunuri de apă, gaze lacrimogene şi sute de arestări

foto (captura video) si articol – stiri.tvr.ro

Demonstraţiile de 1 mai sunt de multe ori scena confruntărilor violente, devenite o adevărată tradiţie neagră în multe oraşe. A fost cazul astăzi la Istanbul unde s-a sărbătorit cu pietre şi gaze lacrimogene. Cel mai mare oraş din Europa a fost închis timp de mai multe ore şi sute de persoane au fost arestate.

Demonstraţiile de 1 Mai de la Istanbul au început într-o manieră paşnică şi în nota obişnuită a protestelor sindicale. Lucrurile au degenerat rapid.

Poliţia a folosit tunuri cu apa şi gaze lacrimogene, iar protestatarii au aruncat cu pietre în forţele de ordine. Violenţele au început atunci când demonstranţii au încercat să ajungă în Piaţa Taksim – lucru nepermis de autorităţi.

140 de persoane au fost arestate, potrivit poliţiei. Demonstranţii spun că numărul celor reţinuţi este cel puţin dublu. Transportul public a fost sistat astăzi în tot oraşul şi peste 20.000 de poliţişti au fost mobilizaţi, o parte dintre ei în haine civile.

După câteva ore de lupte, protestele de la Istanbul s-au stins, iar restul zilei de 1 mai a decurs paşnic.

articol preluat de pe http://stiri.tvr.ro/

Ciocniri violente între manifestanţi şi poliţie, la Milano

foto – Mediafax
articol – Gaidau Ion – Mediafax

Ciocniri între manifestanţi şi poliţie au avut loc vineri, la Milano, la câteva ore de la deschiderea oficială a Expoziţiei Universale 2015, care a generat scandaluri legate de costul său imens, relatează agenţia DPA în pagina electronică.

Manifestanţii, care denunţă costul ridicat al organizării expoziţiei şi participarea marilor companii de produse alimentare, au aruncat cu artificii şi diverse obiecte. Ferestre au fost sparte şi faţade ale unor clădiri afectate, potrivit agenţiei Ansa.

Forţele de ordine au răspuns cu tunuri de apă.

Expoziţia Universală 2015 de la Milano s-a deschis astăzi şi va dura până la 31 octombrie. Aproximativ 20 de milioane de vizitatori, între care lideri mondiali, precum preşedintele francez Francois Hollande, şeful statului rus Vladimir Putin şi secretarul general al ONU Ban Ki-moon, sunt aşteptaţi la expoziţie.

Peste zece milioane de bilete, care costă peste 30 de euro fiecare, au fost deja vândute. Aproximativ 140 de ţări vor avea pavilioane în cadrul expoziţiei, iar organizatorii speră că acest eventiment va aduce imagine Italiei şi va oferi un impuls economiei acestei ţări.

Joi, circa 800 de studenţi de stânga şi anarhişti au defilat în centrul oraşului Milano, pentru a denunţa organizarea expoziţiei. La începutul sătpămânii, poliţia a efectuat mai multe operaţiuni împotriva unor persoane suspectate de organizarea de proteste, printre care şi patru germani.

Unul dintre cei patru germani a fost arestat, iar ceilalţi trei repatriaţi.

“Am împiedicat persoane care nu au vrut să demonstreze, ci să provoace pagube la Milano şi expoziţiei. Sperăm să facem acelaşi lucru şi în zilele următoare”, a declarat joi pentru un post de radio ministrul italian de Interne Angelino Alfano.

articol preluat de pe http://m.mediafax.ro

Militantele Femen, împotriva extremismului francez de 1 Mai

Foto: (c) Benoit Tessier / REUTERS
Articol: AGERPRES/(AS — editor: Lilia Traci)

Trei militante Femen, cu sânii goi și purtând inscripția “Heil Le Pen” pe piept, cu portavoce în mâini, au perturbat vineri dintr-un balcon un discurs al conducătoarei partidului Frontul Național, Marine Le Pen, în Piața Operei, în centrul Parisului, relatează AFP.

“Ce de surprize în acest 1 Mai!”, a lansat șefa partidului de extremă-dreaptă, deconcertată, care și-a întrerupt discursul.

Ziua începuse deja pentru ea cu o surpriză: tatăl său, Jean-Marie, 86 de ani, cu care este certată, urcase la tribună în momentul în care Marine Le Pen se instala la pupitru. Plantându-se în fața ei și fără o privi pe lidera FN care își studia notițele, el a ridicat brațele în semn de victorie, făcându-se aclamat și aplaudat minute în șir. Apoi a părăsit locul în mașină, fără să se întoarcă.

După derapaje la începutul lunii aprilie despre Holocaust și imigrație, care au afectat strategia de “dediabolizare” condusă de Marine Le Pen, conducerea Frontului Național îi interzisese președintelui de onoare și cofondator al partidului să se exprime de la tribuna unei manifestații pe care el a creat-o, contrar anilor precedenți.

Înainte de a fi înlăturate manu militari de mai mulți bărbați, cele trei Femen la balconul lor au desfășurat pe fațada imobilului mari drapele roșii amintind de cel de-al III-lea Reich, multiplicându-și saluturile naziste.

În cursul dimineții, alte două militante Femen perturbaseră defilarea de 1 Mai a Frontului Național. Tinerele femei și-au arătat sânii goi în momentul în care Marine Le Pen depunea o jerbă în fața unei statui a Ioanei d’Arc, înainte de a fi evacuate rapid.

Ca nouă probă—dacă mai era nevoie — despre ruptura consumată în familia Le Pen, Jean-Marie Le Pen a depus și el o jerbă după puțin timp, deși cei doi responsabili participaseră la o ceremonie similară împreună în 2014.

Mișcarea Femen, creată în Ucraina la sfârșitul anilor 2000, își transmite mesaje feministe în general prin tinere femei care perturbă manifestații publice, exhibându-și sânii goi.

articol preluat de pe http://www.agerpres.ro

GREVĂ GENERALĂ în administraţia publică locală: Peste 32.000 de funcţionari, din 36 de judeţe, solicită creşteri salariale

articol – Vasile Măgrădean – Mediafax

Peste 32.000 de funcţionari din administraţia publică locală, din 36 de judeţe, se află, joi, în grevă generală, ei solicitând creşteri salariale de 10 la sută şi acordarea tichetelor de masă, a declarat preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), Valer Suciu.

Valer Suciu a declarat, joi, la Cluj-Napoca, presei, că revendicările sindicaliştilor erau cuprinse în promisiunile electorale cu care actualul guvern a câştigat alegerile, dar acestea nu au fost onorate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

”Guvernul actual a câştigat alegerile cu nişte promisiuni electorale, iar toate revendicările noastre erau cuprinse în aceste revendicări. Au trecut trei ani şi nu au realizat nimic. Acum avem doar două revendicări minime – acordarea tichetelor de masă şi creşteri salariale de 10 la sută pentru salariaţii din administraţia publică locală. La greva generală de o zi declanşată de FNSA în administraţia publică locală participă peste 32.000 de persoane din 36 de judeţe”, a spus Suciu.

La grevă participă funcţionari de la primăriile din 2.800 de comune şi 30 de municipii, precum şi din 20 de consilii judeţene, nefiind adunate semnături de grevă din judeţele Dolj, Olt, Teleorman, şi Călăraşi.

În cazul în care revendicările nu vor fi soluţionate, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie va organiza în 27 mai un miting la Bucureşti, în Piaţa Victoriei, urmând să strângă semnături pentru declanşarea unei greve generale pe termen nedeterminat în luna octombrie.

La Cluj-Napoca, primăria este închisă din cauza grevei generale, funcţionarii instituţiei stând în birouri unde citesc ziare şi povestesc, singurele servicii asigurate fiind cele de la biroul de decese, naşteri şi căsătorii şi un ghişeu de amenzi care trebuie plătite în 24 de ore.

Liderul Sindicatului ”Civitas” din Primăria Cluj-Napoca, afiliat FNSA, Remus Mureşan, a declarat, joi, că acţiunea de protest nu este îndreptată împotriva cetăţenilor.

”Salariaţii din Primăria Cluj-Napoca, membri şi nemembri de sindicat, sunt, joi, în grevă generală pe toată durata zilei. Asta înseamnă că nu va lucra nimeni, primăria fiind închisă. Angajaţii stau în birouri, citesc ziare şi discută. Am pus pe uşi afişe cu «Grevă generală» pentru ca lumea să ştie. Nu este o acţiune îndreptată împotriva cetăţenilor, ci una care priveşte acordarea unor drepturi pentru salariaţii din administraţia publică locală. Se asigură doar serviciile de la biroul de naşteri, decese şi căsătorii, şi un ghişeu unde se pot plăti amenzile de 24 de ore”, a spus Mureşan.

Potrivit acestuia, la greva generală participă circa 800 de membri de sindicat din Primăria Cluj-Napoca, dar şi funcţionarii care nu sunt membri de sindicat.

Nici la centrala telefonică a Primăriei Cluj-Napoca nu se răspunde, centralista susţinând că a primit câteva zeci de apeluri în prima jumătate de oră de la începutul programului de lucru.

“Sunt şi eu în grevă, nu răspund la telefon. Am intrat în grevă pentru că ne descurcăm greu cu banii, eu am o vechime de 38 de ani în muncă, sunt cea mai veche centralistă a Primăriei, şi am un venit de 1.500 de lei”, a spus Nuţa Mogoş.

La Direcţia Tehnică, un referent citeşte un ziar, în timp ce colegii lui discută în birou.

cititi mai mult pe http://www.mediafax.ro/social/greva-generala-in-administratia-publica-locala-peste-32-000-de-functionari-din-36-de-judete-solicita-cresteri-salariale-14182391

EXPO MILANO 2015 La Milano au început cinci zile de proteste împotriva Expoziției Universale

foto – italyexpomilano2015.com
articol – AGERPRES/(AS — autor. Lelia Bretan, editor: Mariana Ionescu)

Cei care se opun Expoziției Universale care se deschide vineri la Milano au început miercuri cinci zile de proteste, autoritățile temându-se că acestea vor perturba ceremoniile oficiale, transmite AFP.

Mișcarea ‘No Expo’ a programat joi o manifestare a studenților și vineri un marș numit ‘No Expo May Day’, la care sunt așteptate circa 30.000 de persoane.

‘Expo este un mega +mare eveniment+ care ne sărăcește viețile și ne-a înghițit banii în ultimii ani prin licitații trucate și speculații’, arată mișcarea ‘No Expo’ într-un comunicat postat pe site-ul său internet.

În ajunul celor ‘Cinci zile de la Milano’ stabilite de opozanții Expo, forțele de ordine au desfășurat câteva operațiuni împotriva cartierelor generale ale unor mici grupări de extremă dreaptă sau anarhiste din Milano. Polițiștii au confiscat petarde, măști de gaz, bâte de baseball și materiale pentru fabricarea de cocktailuri molotov, informează presa italiană.

‘Milano s-a trezit într-un climat de tensiune și semne rele pe care nu le-a mai înregistrat de 30 de ani’, arată cotidianul La Repubblica. Primarul orașului Milano, Giuliano Pisapia, a solicitat întărirea dispozitivului de menținere a ordinii.

Circa 50 de șefi de stat și de guvern sunt așteptați vineri la Milano, la inaugurarea Expoziției Universale care ar urma să atragă circa 20 de milioane de vizitatori în cele șase luni cât va rămâne deschisă, potrivit organizatorilor manifestării.

articol preluat de pe http://www.agerpres.ro/