Articole

Abdicarea Regelui Carol al II-lea al României în favoarea fiului său, Mihai (6 septembrie 1940)

Regele Carol al II-lea al României si fiului său Mihai

foto preluat de pe george-damian.ro
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; facebook.com

 

Cedările teritoriale impuse României prin Al Doilea Arbitraj de la Viena (Dictatul de la Viena) (30 august 1940) au marcat declinul regimului carlist. România pierdea o suprafață de 99.738 km² cu o populație de 6.821.000 locuitori, reprezentând aproape o treime din teritoriul și populația țării. Manifestațiile de protest împotriva Dictatului de la Viena, inițiate de țărăniști au devenit – sub influența agitatorilor legionari – anticarliste, Carol al II-lea fiind considerat principalul vinovat de impasul în care ajunsese România. Dorind să-și păstreze puterea, la propunerea lui Horia Sima – cu care se reconciliase scurt timp înainte la recomandarea lui Moruzov, Carol al II-lea i-a încredințat la 4 septembrie 1940 lui Antonescu prin decret regal mandatul de formare a unui guvern de uniune națională.

Harta României interbelice: în galben este marcată porțiunea cedată Ungariei în urma Dictatului de la Viena - foto - ro.wikipedia.org

Harta României interbelice: în galben este marcată porțiunea cedată Ungariei în urma Dictatului de la Viena – foto – ro.wikipedia.org

Potrivit istoricului Mihai Ionescu, Antonescu, încălcând mandatul de numire și promisiunea față de rege, nu a făcut un guvern de uniune națională (mai târziu, la procesul din 1945, a dat vina pe „poltroneria” partidelor politice). Liderii politici ai partidelor istorice au refuzat să participe la un guvern dictatorial, xenofob și progerman. În consecință, la 5 septembrie 1940, Antonescu a cerut regelui să-i acorde puteri depline, suspendarea constituției și dizolvarea parlamentului și în seara aceleiași zile i-a cerut regelui să abdice și să părăsească țara.

Ion Antonescu și Horia Sima în uniforme legionare, salută cu salutul fascist, sub portretul lui Corneliu Zelea Codreanu, la o manifestație a Gărzii de Fier, octombrie 1940 - foto: ro.wikipedia.org

Ion Antonescu și Horia Sima în uniforme legionare, salută cu salutul fascist, sub portretul lui Corneliu Zelea Codreanu, la o manifestație a Gărzii de Fier, octombrie 1940 – foto: ro.wikipedia.org

Puciul a reușit, Carol al II-lea a abdicat la 6 septembrie 1940 și s-a expatriat, cedând tronul fiului său Mihai I. Antonescu i-a oferit garanții de securitate lui Carol al II-lea, Elenei Lupescu și suitei lor și s-a ținut de cuvânt, protejând cu pichete militare trenul regal, asupra căruia legionarii au tras cu mitralierele.

Elena Lupescu şi Carol al II-lea – foto: nelusabau.wordpress.com

Legal, însă, Mihai nu putea exercita prea multă autoritate, în afara prerogativelor de a fi șeful suprem al armatei și de a desemna un prim-ministru cu puteri depline, numit „Conducător”. Regele Mihai I, în calitate de mareșal și comandant suprem al armatei române, a fost decorat prin jurnalul Consiliului de Miniștri din 8 noiembrie 1941 cu toate cele trei clase ale Ordinului Mihai Viteazul, fiind singurul deținător în această situație, alături de mareșalul Ion Antonescu.

Carol al II-lea al României (n. 15 octombrie 1893 – d. 4 aprilie 1953) a fost regele României între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940 - in imagine, Carol al II-lea, rege al României, portret oficial, cu bastonul de mareșal - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Carol al II-lea al României (n. 15 octombrie 1893 – d. 4 aprilie 1953) a fost regele României între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940 – in imagine, Carol al II-lea, rege al României, portret oficial, cu bastonul de mareșal – cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

1. Proclamația către Țară a lui Carol al II-lea

Români!

Vremuri de adâncă turburare și îngrijorare trec peste scumpa mea țară.

De acum zece ani când am luat locul de adâncă răspundere de a fi cârmaciul patriei mele, fără răgaz, fără odihnă și cu cea mai desăvârșită dragoste m-am străduit de a face tot ce conștiința mea îmi poruncea pentru binele României.

Azi zile de vitregie nespusă îndurerează Țara, care se găsește în fața unor mari primejdii. Aceste primejdii vreau, din marea mea dragoste pentru acest pământ în care am fost născut și crescut, să le înlătur trecând astăzi fiului meu, pe care știu cât de mult îl iubiți, grelele sarcini ale domniei.

Făcând această jertfă pentru salvarea patriei, înalț cea mai caldă rugăciune ca ea să-i fie cât mai folositoare.

Lăsând poporului meu pe scumpul meu fiu, rog pe toți românii să-l înconjoare cu cea mai caldă și mai desăvârșită credință și dragoste, ca să poată găsi în ele reazemul de care are atâta nevoie greaua-i răspundere ce de azi înainte apasă umerii săi fragezi. Țara să fie păzită de Dumnezeul părinților noști, care să-i hărăzească un cât mai falnic viitor.

Trăiască România!

CAROL

Mihai I (n. 25 aprilie 1921, Sinaia, România – d. 5 decembrie 2017, Aubonne, Elveția) a fost regele României între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930, precum și între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947. A fost unul dintre puținii foști șefi de stat din perioada celui de-al Doilea Război Mondial care au trăit și în secolul XXI. Fiu al principelui moștenitor Carol, Mihai a moștenit de la naștere titlurile de principe al României și principe de Hohenzollern-Sigmaringen (la care a renunțat mai târziu - Regele Mihai în uniformă RAF - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Mihai I (n. 25 aprilie 1921, Sinaia, România – d. 5 decembrie 2017, Aubonne, Elveția) a fost regele României între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930, precum și între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947. A fost unul dintre puținii foști șefi de stat din perioada celui de-al Doilea Război Mondial care au trăit și în secolul XXI. Fiu al principelui moștenitor Carol, Mihai a moștenit de la naștere titlurile de principe al României și principe de Hohenzollern-Sigmaringen (la care a renunțat mai târziu – Regele Mihai în uniformă RAF - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

2. Decretul Regal de numire a lui Ion Antonescu Conducător al Statului

CAROL AL II-LEA
Prin grația lui Dumnezeu și voința națională
Rege al României

La toți de față și viitori, sănătate

Am decretat și decretăm:

Art. I. Investim pe d-l general Ion Antonescu, preşedintele Consiliului de Miniştri, cu depline puteri pentru conducerea statului român.

Art. II. Regele exercită următoarele prerogative regale:
a) El este capul oştirii;
b) El are dreptul de a bate monedă;
c) El conferă decoraţiunile române;
d) El primeşte şi acreditează ambasadorii şi miniştri plenipotenţiari;
e) El numeşte pe primul-ministru, însărcinat cu depline puteri;
f) El are dreptul de amnistie şi graţiere.

Art. III. Toate celelalte puteri ale statului se exercită de preşedintele Consiliului de Miniştri.

Monitorul Oficial nr. 206 bis din 6 septembrie 1940

Ion Victor Antonescu (cunoscut și sub apelativul Mareșalul Antonescu; n. 2 iunie 1882, Pitești - d. 1 iunie 1946, închisoarea Jilava) a fost un militar și om de stat român, ofițer de carieră, general, șeful secției de operații a Marelui Cartier General al Armatei în Primul Război Mondial, atașat militar la Londra și Paris, comandant al Școlii Superioare de Război, șef al Marelui Stat Major și ministru de război, iar din 4 septembrie 1940 până în 23 august 1944 a fost prim-ministru al României și Conducător al Statului - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ion Victor Antonescu (cunoscut și sub apelativul Mareșalul Antonescu; n. 2 iunie 1882, Pitești – d. 1 iunie 1946, închisoarea Jilava) a fost un militar și om de stat român, ofițer de carieră, general, șeful secției de operații a Marelui Cartier General al Armatei în Primul Război Mondial, atașat militar la Londra și Paris, comandant al Școlii Superioare de Război, șef al Marelui Stat Major și ministru de război, iar din 4 septembrie 1940 până în 23 august 1944 a fost prim-ministru al României și Conducător al Statului – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

articole preluate de pe: ro.wikipedia.orgfacebook.com

Manifestația de la 8 noiembrie 1945

Manifestatie pentru Regele Mihai (8 noiembrie 1945)

foto preluat de pe istorie-pe-scurt.ro
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; historia.ro; ro.wikipedia.org

 

Manifestația de la 8 noiembrie 1945 – Manifestație anticomunistă a tineretului PNȚ și PNL, în Piața Palatului Regal, prilejuită de ziua onomastică a regelui Mihai

Manifestația de la 8 noiembrie 1945 a fost un eveniment politic anticomunist și pro-monarhist care a avut loc în Piața Palatului din București, cu ocazia aniversării zilei de nume a regelui Mihai al României. Petrecută în timpul guvernării Petru Groza și a grevei regale, manifestația a fost înăbușită în sânge de către regimul comunist, soldându-se cu 11 morți, zeci de răniți și sute de arestări. Conform Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, evenimentul „a rămas în istoriografia românească drept prima și una dintre cele consistente mișcări de protest îndreptate împotriva regimului comunist și, în același timp, în favoarea afirmării atașamentului față de valorile democrației liberale și ale monarhiei”.

București, Piața Palatului Regal (10 mai 1945) - foto: romaniaregala.ro

București, Piața Palatului Regal (10 mai 1945) – foto: romaniaregala.ro

 

Mărturii din 8 noiembrie:

A fost o viguroasa manifestatie populara de solidarizare cu Regele Mihai si de condamnare a regimului comunist si, implicit, a dominatiei rusesti. “Manifestatia a fost impozanta si spontana pentru Rege”, spunea un comentariu de la Radio Londra. Ea s-a incheiat prin “tulburari mari”, intrucat “guvernul a trimis cu camioanele comunisti pentru a imprastia multimea. Apoi a intervenit armata” (subunitati cu militari “trecuti la comunism”). “Au fost morti si raniti”, un adevarat “macel”. (Izvoare de incredere precizeaza ca interventia in forta a guvernului Groza s-a soldat cu 11 morti, 75 raniti si 300 de arestati.

”Ziua Arhanghelilor Mihail şi Gavriil, ziua regelui Mihai… Ultima mare manifestare publică în capitala ţării a adunat toată suflarea Bucureştilor: liceeni, studenţi, profesori, ingineri, armată din toate gradele, membri ai partidelor politice, clerici, ziarişti şi… popor, toţi aceia ale căror gânduri şi vreri se împotriveau pe faţă ocupantului sovietic şi năimiţilor săi din aşa zisul guvern democrat… A fost ultima oară când pentru câteva ceasuri ne-am simţit iarăşi liberi, puternici, în stare să răsturnăm tot ceea ce era potrivnic ţării (…). Iar dacă 1 Decembrie 1918 va rămâne de-a pururi simbolul unităţii naţionale româneşti, 8 noiembrie 1945 se înscrie ca ziua răscumpărării umilinţelor nemeritate ale României!“ (Radu Ciuceanu, din volumul lui Petre Ţurlea 8 noiembrie 1945, I.N.S.T., 2000).

 

Cicerone Ionițoiu, scriitor, deținut politic:

In dimineaţa de 8 Nov.1945 Teohari Georgescu l-a convocat prin telefon pe Nicolae Penescu, la orele 8, 30. Acolo era si Const. Brătianu, secretarul general PNL iar audienta a fost comună. Le-a citit un text care era traducerea unei adrese ce-i fusese trimisă de Comisia Aliată de Control prin care se spunea că mitingurile sunt permise. Dacă se urmăreşte însă provocări, conducătorii grupurilor po­litice trebuie să fie făcuţi răspunzători de manifestaţiile interzise. In mo­mentul când avea loc audienta îsi făceau apariţia camioanele cu muncitori de la CFR si Distribuţia în Piaţa Palatului. S-a cerut secretarului general să comunice că guvernul doreşte ca să fie revocată această manifestaţie. S-a răspuns, cu drept cuvânt, ca partidul nu poate revoca ceea ce n-a convocat. (Din Comunicatul nr.2 al PNT, din 12 Nov.)

La ora 6, 30 dimineaţa toate intrările care dădeau spre Piaţa Palatului Re­gal, începând din Piaţa Romană până la Universitate, continuând pe bulevardul Elisabeta si str. Brezoianu până la Ştirbei Vodă erau închise circulaţiei, erau soldaţi din T.V, agenti de politie militari şi civili care nu permiteau accesul de­cât al celor care locuiau în perimetrul respectiv dovedit cu legitimaţie. De la ora 8 dimineaţa studenţimea se încolona la căminele Politehnicii din Barou Delavrancea, la Statuia Mihai Viteazu si Facultatea de drept. Peste tot se vedeau chemări pentru manifestaţia de la Palatul Regal, scrise cu vopsea sau lipite .Dispăruseră etichetele din librării, cumpărate de elevi, scrise si lipite pes­te tot, în oraş. Majoritatea elevilor se duceau la licee fără serviete deşi se anunţase că se vor tine cursuri. Peste două ore Piaţa Palatului va fi plină de elevi absolut de la toate şcolile. De fapt prezenta lor va fi simţită, cu sutele, în arestările care s-au efectuat în aceea zi. Au fost semnalaţi elevi de la liceele:Matei Basarab (unde s-a raportat că din 700 de elevi numai 350 au rămas la cursuri), liceele industriale de băieţi nr. 1 si 2, Industrial de fete, Regina Măria, Dimitrie Cantemir, Regele Ferdinand, Nicolae Bălcescu, Regele Mihai si Mare­le Voievod Mihai (în număr mare fiind si patronul scolii), Spiru Haret, Aurel Vlaicu, Ion Neculce, Barbu Delavrancea, Gheorghe Lazăr, Colegiu Sava, Iulia Hasdeu, Sfântu Gheorghe, Gheorghe Sincai, Principele Carol, Constantin Brâncoveanu, Mihai Vi­teazu, Liceul Comercial Carol, liceul Profesorii Asociaţi, Scoală de Arte si Meserii, Titu Maiorescu, liceul Industrial Ciocanul, Scoală de Horticultura, toate acestea si altele si-au dat tribut Ministerului de Interne si celorlalte locuri de detenţii, înscriindu-si prezenta în suferinţa neamului, împotriva ocupaţiei barba­re ce se instaurase, în locul eliberării.

Studenţimea tuturor rectoratelor a fost la înălţimea zilei si prezenta ei s-a făcut simţită din zori până noaptea târziu.

Si la măreaţa sărbătorire a zile numelui Regelui s-a alăturat populaţia tarii trimitându-si mesageri din toate colturile si din toate categoriile.

Dar începutul a fost măreţ. In Piata Palatului Regal, isi făcea apariţia un grup de circa 30-40 de invalizi de război împingând cărucioarele marilor mutilaţi. Veneau de la Căminul invalizilor de pe str. General Berthelot având si un drapel si se îndreptau agale spre Palatul Regal. S-au oprit în faţă si au început să ovaţioneze pentru Rege. Nu au trecut decât vreo 10 minute si dinspre sediul Confederaţiei Generala a Muncii si-a făcut apariţia o echipă de soc, care confirma adresa Uniunii Patrioţilor Sectorului III-Albastru si a început să năzuiască acest grup de eroi, pe care-i fugărea. Invalizii s-au grupat în jurul statuii regelui Carol I si au început sa-si exprime dragostea fată de rege. Si cum prindeau un moment de neatenţie al agenţilor, ca­re la rândul lor începuseră să fie hărţuiţi de oamenii ce se adunau luând apăra­rea celor ce luptaseră si dăruiseră trupurile pentru apărarea tării, imediat in­valizii împingând cărucioarele marilor mutilaţi se îndreptau spre gardul Pala­tului Regal. Si în acest du-te vino, a apărut maiorul Nicolau C. Dumitru de la Comenduirea pieţii să îndemne pe trecătorii care se înmulţea ca să ia apărarea invalizilor si sa-i protejeze.

Textul integral poate fi citit pe www.procesulcomunismului.com

 

În anul acea guvernul a descurajat orice sărbătorire a evenimentului, dar ocazia unei demonstrații publice de loialitate nu a fost ocolită. Deși regele se afla la Sinaia, oamenii s-au îndreptat spre palatul din București în valuri, ducând cu ei steaguri și cântând imnul național;bărbați și femei, bătrâni și copii s-au înghesuit în piață. Camioanele rusești, pline de soldați înarmați, au venit să împrăștie mulțimea. Oamenii, sfidând gloanțele, prin simpla forță a brațelor lor, au răsturnat camioanele și le-au dat foc. Au fost aduse forțe și mai mari, și sute de oameni au fost efectiv bătuți cu sălbăticie și târâți în arest înainte ca mulțimea să poată fi împrăștiată. Cred că puține popoare s-au lăsat vreodată împușcate ca să-i ureze regelui lor la mulți ani!” [din memoriile Principesei Ileana; Trăiesc din nou, Humanitas, 2010]

Manifestație anticomunistă a tineretului PNȚ și PNL, în Piața Palatului Regal, prilejuită de ziua onomastică a regelui Mihai - foto: marcela-feraru.over-blog.com

Manifestație anticomunistă a tineretului PNȚ și PNL, în Piața Palatului Regal, prilejuită de ziua onomastică a regelui Mihai – foto: marcela-feraru.over-blog.com

 

 

Diplomatul american Roy M. Melbourne, prezent la București la acel moment, a urmărit nemijlocit manifestația și relata:

„Pe la ora 10,45, lumea din fața hotelului a început în mod sincer și spontan să cânte Imnul Național, în vreme ce mulțimea din piață creștea din ce în ce, ca pe o scenă uriașă. La ora 11 grupuri mari de tineri purtând steaguri au pătruns în piață dinspre Calea Victoriei pe lângă hotel și în scurt timp s-au contopit cu mulțimea. La ora 11,20 s-au auzit primele împușcături, persoanele din mulțimea mereu crescândă au început să arunce pietre unii într-alții, iar suporterii Guvernului aflați în camioane, dându-și seama că sunt copleșiți de mulțime, au hotărât, la ordin sau din propria inițiativă, să se retragă. În timp ce aceste camioane se retrăgeau, la ora 11,25, în fața statuii din piață un camion a fost răsturnat și incendiat. Acesta a fost urmat la scurt timp de un al doilea camion, căruia i s-a dat foc. Atunci, s-au tras focuri de armă, cu puțin înainte de a se vedea venind dinspre Calea Victoriei o mare de steaguri care se apropiau de piață și care — am aflat puțin mai târziu – purtau însemnele Partidului Național Liberal, ai cărui reprezentanți veneau în piață să-l aclame pe Rege. […]

Marea de oameni cu steaguri aclamându-l pe Rege și-a făcut loc lângă statuie. În fruntea procesiunii era purtată o pancartă pe care scria: „Trăiască Majestatea Sa Regele Mihai“. Un informator mi-a spus printre altele că ieri-seară a fost imposibil să se cumpere portrete ale Regelui din magazine, iar oamenii din piață au fost nevoiți să ia tablouri de pe pereții de acasă sau ai magazinelor, ca să aibă cu ce defila. O persoană din anturajul Partidului Liberal mi-a spus că seara trecută s-au operat multe arestări printre liderii partidelor Național Țărănesc și Național Liberal, care se ocupau cu pregătirea manifestației de astăzi din piață în cinstea Regelui. Unii dintre ei au plecat de acasă pentru a nu fi arestați și a putea participa la manifestația de astăzi din piață, demonstrându-și loialitatea față de Rege. Pe la ora 11,30 piața arăta ca o mare de oameni masați în fața palatului, un alt mare grup în fața hotelului și o mare masă de oameni care se întindeau pe jos în Calea Victoriei, cât vedeam cu ochiul. Grupuri mici de demonstranți circulau prin piață purtând portretele Regelui și Reginei mamă, iar o mașină de pompieri condusă de soldați sosise în grabă pentru a stinge focul camioanelor incendiate lângă statuie. […] Deodată, puțin înainte de prânz, dinspre clădirea Ministerului de Interne s-au tras puternice rafale de armă.”

 

Însemnătate

Aproximativ 1.100 dintre tinerii pro-monarhiști arestați abuziv cu ocazia manifestației au fost ținuți în închisoare cel puțin doi ani, fără ca împotriva lor să se fi formulat vreo acuzație care să poată fi probată legal într-un regim democratic. Amenințarea (nelegală, dar credibilă) asupra vieților lor a fost folosită ca „monedă de schimb” în lovitura de stat de la 30 decembrie 1947, prin care Regele Mihai a fost constrâns, prin amenințare cu arma și șantaj, să semneze un act neconstituțional de abdicare și să plece într-un exil forțat ce a durat 50 de ani. Tot în seara zilei de 30 decembrie 1947, printr-o ședință trucată a Parlamentului, a fost proclamată Republica Populară Română, într-o țară ce se afla sub ocupație militară sovietică. Nici una dintre cele două decizii majore luate în ziua de 30 decembrie 1947 (alungarea Regelui, apoi abolirea Monarhiei, urmată de proclamarea republicii) nu au fost supuse vreodată votului popular, printr-un referendum.

Regele Mihai declara într-un interviu dat în vara anului 2000 la Versoix, referitor la manifestație: „Atunci s-au arătat sentimentele populației față de mine, ceea ce a fost foarte, foarte încurajator. M-am bucurat. În același timp, cred că demonstrația a fost în mod clar anticomunistă. Lumea nu înghițea comunismul. A fost și o bună lecție pentru aliați, au văzut ce dorim, cum se comportă comuniștii. Dar iarăși n-au acționat.”

 

 

Lista celor morți (sursă)

Manifestație anticomunistă a tineretului PNȚ și PNL, în Piața Palatului Regal, prilejuită de ziua onomastică a regelui Mihai (8 noiembrie 1945) - foto preluat de pe historia.ro

Manifestație anticomunistă a tineretului PNȚ și PNL, în Piața Palatului Regal, prilejuită de ziua onomastică a regelui Mihai (8 noiembrie 1945) – foto preluat de pe historia.ro

ALEXANDRU Mircea, din Bucureşti;† 8 nov. 1945, Piaţa Palatului (Bucureşti), în timpul manifestaţiei (ASRI D1595;CI;FP;EŞ)

ALMĂJAN Gheorghe, din Bucureşti, comerciant;† 8 nov. 1945, Piaţa Palatului (Bucureşti), în timpul manifestaţiei (ASRI D1595;Mem36-37)

BARBU Aurelian, din Bucureşti, strungar;† 8 nov. 1945, Piaţa Palatului (Bucureşti), în timpul manifestaţiei (CI;Mem40-41;ASRI D1595;FP;EŞ)

BĂDESCU Mircea I., din Bucureşti, soldat;† 8 nov. 1945, Spit. Colţea (Bucureşti), rănit în timpul manifestaţiei din Piaţa Palatului (CI;Mem40-41;ASRI Y44608;Drpt. 7/11.1993;FP;EŞ)

GHIAŢĂ Petre, † 8 nov. 1945, Piaţa Palatului (Bucureşti), în timpul manifestaţiei (ASRI D1472;CI;EŞ)

GORAN Veturia, elevă;† 8 nov. 1945, Piaţa Palatului (Bucureşti), în timpul manifestaţiei (ASRI D1595;CI;EŞ)

GROAPĂ Marin, din Bucureşti, comerciant;† 8 nov. 1945, Spit. Brâncovenesc, împuşcat (ASRI Y44608;CI;EŞ)

MARIAN Gheorghe, din Bucureşti;† 8 nov. 1945, Piaţa Palatului (Bucureşti), în timpul manifestaţiei (ASRI D1595;CI)

HĂLMĂGIANU Gheorghe, n. 1897, Bucureşti, linotipist, † 8 nov. 1945, Piaţa Palatului (Bucureşti), în timpul manifestaţiei (ASRI D1472;CI;EŞ)

MENDEL Isac, n. 14 oct. 1928, Bucureşti, strungar;† 8 nov. 1945, Piaţa Palatului (Bucureşti), în timpul manifestației (ASRI Y44608;CI)

MUSTĂCIOSU Constantin, din Bucureşti, mecanic CFR;† 8 nov. 1945, Piaţa Palatului (Bucureşti), în timpul manifestaţiei (ASRI Y44608;CI)

Cartea morţilor, Fundaţia Academia Civică, 2013

 

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; historia.roro.wikipedia.org
cititi despre Manifestația de la 8 noiembrie 1945 si pe www.memorialsighet.ro

(Alexandru Cristian Surcel) Cel de-al patrulea Rege al României

Cel de-al patrulea Rege al României

foto si articol preluate de pe marturiilehierofantului.blogspot.ro
articol de Alexandru Cristian Surcel
6 decembrie 2017

Alexandru Cristian Surcel, avocat, activist civic, fost jurnalist - foto: facebook.com

Alexandru Cristian Surcel, avocat, activist civic, fost jurnalist – foto: facebook.com

Istoria cunoaşte tot felul de momente, unele mai luminoase, altele mai întunecate, unele mai vesele, altele mai triste. De ieri trăim un moment istoric, deopotrivă trist şi întunecat. La vârsta de nouăzeci şi şase de ani, Majestatea Sa Regele Mihai I (1921-2017), şi-a încetat existenţa lumească şi a trecut pe de-a întregul în amintire.

Regele ne-a părăsit într-un moment în care poporul său începe aniversarea Centenarului Marii Uniri mai dezbinat ca niciodată după 1990. Suntem prinşi într-o încleştare tot mai dură între forţele prograde ale asumării valorilor democraţiei liberale şi statului de drept şi cele retrograde ale corupţiei, despotismului “baronial” şi iliberalismului marca Putin-Orban-Kaczinsky-Erdogan. O propagandă ieftină vorbeşte de un “stat paralel”, dar de fapt avem două societăţi paralele, una a îmbuibaţilor din bani publici şi a oamenilor vulnerabili aserviţi într-o formă sau alta de aceştia şi una a oamenilor destupaţi la minte şi dinamici, care vor “o ţară ca afară”.

Despre marele defunct s-au spus de-a lungul timpului multe, dar nimeni dotat cât de cât cu bunăcredinţă nu a putut să nege vreodată că Majestatea Sa a fost un promotor convins al valorilor democratice. Şi nici că de pe această poziţie s-a opus constant atât dictaturilor de dreapta sprijinite de puterile fasciste în anii ’40, cât şi regimului comunist stalinist şi ceauşist ce a urmat instalării ocupaţiei sovietice. Tot în baza acestei opţiuni, Regele Mihai I şi-a adus contribuţia la primirea României în NATO şi în Uniunea Europeană. De asemenea, nu trebuie să uităm că cel de-al patrulea Rege al României a domnit prima dată, în anii 1927-1930, într-o Românie cu graniţe mult mai fireşti decât cea de acum. Şi că în a doua domnie (1940-1947) a contribuit la începutul refacerii unităţii naţionale pierdute la sfârşitul domniei tatălui său, reuşind revenirea Ardealului de Nord între hotarele Ţării (fără ca vreodată să-i uite pe românii pe care istoria vitregă i-a lăsat înstrăinaţi până în zilele noastre).

Dar despre istorie şi despre rolul efectiv jucat de marele Rege plecat ieri dintre noi vom avea tot timpul să discutăm în detaliu. Aşa cum vom avea destul timp să dezbatem asupra moştenirii politice ce rămâne în urma sa, dacă vreodată se va mai pune problema restaurării unei monarhii constituţionale în România sau nu, dacă dinastia inaugurată de Carol I (1866-1914) va mai avea un viitor, ce se va întâmpla cu proiectul de lege de instituţionalizare a Casei Regale a României ş.a.m.d.

Mi se pare însă foarte relevant în aceste clipe de tristeţe, dar şi de divizare şi ostilitate reciprocă în societatea românească, să revedem, să reascultăm sau să recitim discursul Majestăţii Sale din Parlamentul României, de la împlinirea vârstei de nouăzeci de ani, la 25 octombrie 2011. Acel discurs, magistral, cea mai bună alocuţiune politică auzită de la tribuna Parlamentului de la abolirea abuzivă a monarhiei la 30 decembrie 1947, conţine toate lucrurile la care trebuie să ne gândim şi toate soluţiile necesare pentru ca să devenim, în fine, o societate demnă şi sănătoasă din punct de vedere moral şi psihiatric:

“Doamnelor și domnilor senatori și deputați,
Sunt mai bine de șaizeci de ani de când m-am adresat ultima oară națiunii române de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie și cu speranță invitația reprezentanților legitimi ai poporului. Prima noastră datorie astăzi este să ne amintim de toți cei care au murit pentru independența și libertățile noastre, în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem și în evenimentele din Decembrie 1989, care au dărâmat dictatura comunistă. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru. Ultimii douăzeci de ani au adus democrație, libertăți și un început de prosperitate. Oamenii călătoresc, își împlinesc visele și încearcă să-și consolideze familia și viața, spre binele generațiilor viitoare.

România a evoluat mult în ultimele două decenii. Mersul României europene de astăzi are ca fundament existența Parlamentului. Drumul nostru ireversibil către Uniunea Europeană și NATO nu ar fi fost posibil fără acțiunea, întru libertate și democrație, a Legislativului românesc de după anul 1989. Dar politica este o sabie cu două tăișuri. Ea garantează democrația și libertățile, dacă este practicată în respectul legii și al instituțiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetățeanului, dacă este aplicată în disprețul eticii, personalizând puterea și nesocotind rostul primordial al instituțiilor Statului.

Multe domenii din viața românească, gospodărite competent și liber, au reușit să meargă mai departe, în ciuda crizei economice: micii întreprinzători și companiile mijlocii, tinerii și profesorii din universități, licee și școli, cei din agricultură. Încearcă să-și facă datoria oamenii de artă, militarii, diplomații și funcționarii publici, deși sunt puternic încercați de lipsa banilor și descurajați instituțional. Își fac datoria față de țară instituții precum Academia Română și Banca Națională, deși vremurile de astăzi nu au respectul cuvenit față de ierarhia valorilor din societatea românescă.

Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democrație, oamenii bătrâni și cei bolnavi sunt nevoiți să treacă prin situații înjositoare. România are nevoie de infrastructură. Autostrăzile, porturile și aeroporturile moderne sunt parte din forța noastră, ca stat independent. Agricultura nu este un domeniul al trecutului istoric, ci al viitorului. Școala este și va fi o piatră de temelie a societății. Regina și cu mine, alături de Familia noastră, vom continua să facem ceea ce am făcut întotdeauna: vom susține interesele fundamentale ale României, continuitatea și tradițiile țării noastre.

Nu m-aș putea adresa națiunii fără a vorbi despre Familia Regală și despre importanța ei în viața țării. Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenței, suveranității și unității noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, și a Națiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate și modestie.

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Instituțiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci și de etică, simț al datoriei. Iubirea de țară și competența sunt criteriile principale ale vieții publice. Aveți încredere în democrație, în rostul instituțiilor și în regulile lor! Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie. Cinismul, interesul îngust și lașitatea nu trebuie să ne ocupe viața. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil și generos. În anul 1989, în ajutorul României s-au ridicat voci cu autoritate, venind de pe toate meridianele globului. Ele s-au adăugat sacrificiului tinerilor de a înlătura o tiranie cu efect distrugător asupra ființei națiunii. A sosit momentul, după douăzeci de ani, să avem un comportament public rupt complet și definitiv de năravurile trecutului.

Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agățarea de putere și bunul plac nu au ce căuta în instituțiile românești ale anului 2011. Ele aduc prea mult aminte de anii dinainte de 1989. Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul. Uniţi între noi şi cu vecinii și frații noştri, să continuăm efortul de a redeveni demni și respectați. Am servit națiunea română de-a lungul unei vieți lungi și pline de evenimente, unele fericite și multe nefericite. După 84 de ani de când am devenit Rege, pot spune fără ezitare națiunii române: Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate și democrație, sunt identitatea și demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere.

Democrația trebuie să îmbogățească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca și toate țările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectați și pricepuți. Nu trebuie niciodată uitați românii și pământurile românești care ne-au fost luate, ca urmare a împărțirilor Europei în sfere de influență. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în țara noastră sau dacă vor să rămână separați. Europa de astăzi este un continent în care popoarele și pământurile nu se schimbă ca rezultat al deciziilor politicienilor. Jurământul meu a fost făcut și continuă să fie valabil pentru toți românii. Ei sunt toți parte a națiunii noastre și așa vor rămâne totdeauna.

Stă doar în puterea noastră să facem țara statornică, prosperă și admirată în lume. Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri. Așa să ne ajute Dumnezeu!”

 

Alexandru Cristian Surcel, avocat, activist civic, fost jurnalist - foto preluat de pe marturiilehierofantului.blogspot.ro

Alexandru Cristian Surcel, avocat, activist civic, fost jurnalist – foto preluat de pe marturiilehierofantului.blogspot.ro

articol preluat de pe marturiilehierofantului.blogspot.ro

(Liviu Mihaiu) 10 motive pentru care Regele Mihai I de România este Singurul

Regele Mihai I de România (1921 – 2017)

foto preluat de pe www.n-tv.de
articol de Liviu Mihaiu

6 decembrie 2017

Liviu Mihaiu - foto: facebook.com

Liviu Mihaiu – foto: facebook.com

 

Dar până atunci când ne-om putea imagina ce ţară europeană am fi fost “dacă”, iată şi alte nouă motive de ce cel mai hulit şi iubit monarh român ar fi fost unic şi nu doar singur.

1. Singurul şef de stat român pentru care suntem şi am putut fi respectaţi in lume în ultima sută de ani.

2. Singurul aristocrat de care comunştilor le-a fost frică punându-l sub urmărire continuă timp de peste 50 de ani, inclusiv după Revoluţie.

3. Singura persoană care a transferat calităţile sale de om regalităţii române după 1947.

4. Singurul rege din lume care ar fi domnit 90 de ani dacă Lenin nu ar fi ajuns in Rusia.

5. Singurul rege din lume care a fost elogiat şi decorat şi de Rusia comunistă şi de SUA.

6. Singura om la al cărui discurs in Parlamentul României, partidele au intrunit unanimitatea unei tăceri desăvârşite, ridicându-i pe toţi deasupra condiţiei lor politicianiste.

7. Singurul conducător de stat român despre care a scris elogios toată presa internaţională şi al cărui destin a fost urmărit într-un documentar în peste 28 de ţări.

8. Singurul român providenţial de a cărui decizie cel de-al doilea război mondial a fost mai scurt cu 200 de zile şi cu sute de mii de victime.

9. Singurul monarh care şi-a amuţit adversarii săi tradiţionali, făcându-i să se plece şi să-l respecte şi pe cei mai aprigi republicani.

10. Singurul român a cărui moarte a fost providenţială întru oprirea războiului româno-român in care ne aflam până azi şi care s-ar fi putut transforma intr-un război civil chiar in aceste zile.

Amin.

articol preluat de pe www.gandul.info

 

Regele Mihai si Corneliu Coposu - foto preluat de pe /www.gandul.info

Regele Mihai si Corneliu Coposu – foto preluat de pe /www.gandul.info

Elisabeta Rizea si Regele Mihai - foto preluat de pe www.facebook.com/LiviuMihaiu.ro

Elisabeta Rizea si Regele Mihai - foto preluat de pe www.facebook.com/LiviuMihaiu.ro

(Mihaela Stoica) Cum a fost ameninţat Regele Mihai, chiar la Palatul Elisabeta, de emisarul lui Stalin. Începutul comunismului în România (partea I – Manifestaţiile de stradă, supervizate de sovietici)

articol: Mihaela Stoica – descopera.ro

 

Cum a fost ameninţat Regele Mihai, chiar la Palatul Elisabeta, de emisarul lui Stalin. Începutul comunismului în România

Data de 6 martie reprezintă un moment de cotitură în istoria României. În urmă cu 70 de ani era învestit Guvernul Petru Groza, care a însemnat venirea la putere a comuniştilor, regim care a schimbat dramatic România timp de 45 de ani.

Instaurarea regimului comunist s-a făcut cu spijinul Rusiei, a cărei Armată Roşie ocupase România în toamna anului 1944 şi care îşi asigurase 90% influenţă în ţara noastră în urma acordului de procentaj încheiat pe 9 octombrie 1944 între Stalin şi premierul britanic Winston Churchill chiar în biroul liderului sovietic. De altfel, într-una dintre întâlnirile sale cu liderul comunist iugoslav Iosip Broz Tito, Stalin şi-a făcut cunoscute planurile în sud-estul Europei, afirmând că Al Doilea Război Mondial „nu este ca cele din trecut; cine ocupă un teritoriu îşi impune şi propriul său sistem social”.

După „întoarcerea armelor” împotriva naziştilor, la 23 august 1944 şi arestarea Mareşalului Ion Antonescu, în ţară a început instabilitatea politică generată şi de lupta pentru întâietate între comunişti şi partidele istorice. Cele două guverne de după Ion Antonescu, conduse de Constantin Sănătescu, nu au avut viaţă lungă. La presiunea Moscovei, al doilea cabinet Sănătescu a fost dizolvat la 2 decembrie 1944. A fost creat un nou guvern „de largă colaborare politică” condus de generalul Nicolae Rădescu în care şi-au făcut apariţia şi primii miniştri comunişti: Lucreţiu Pătrăşcanu ocupa portofoliul Justiţiei, Gheorghe Gheorghiu-Dej pe cel al Transporturilor, în timp ce Petru Groza îşi păstrează mandatul de vice-prim ministru deţinut şi în al doilea cabinet Sănătescu.

 

Manifestaţiile de stradă, supervizate de sovietici

Nici acest Guvern nu a fost pe placul Mosovei şi al comuniştilor care voiau întreaga putere. Astfel, încep manifestaţiile de stradă, orchestrate de comunişti cu acordul sovieticilor. Tancurile Armatei Roşii erau scoase pe străzile Capitalei ori de câte ori o acţiune a comuniştilor se încerca a fi blocată de autorităţile române. În acelaşi timp, Gheorghe Gheorghiu-Dej a efectuat o vizită la Moscova unde s-a decis preluarea totală a puterii şi înlăturarea „forţelor reacţionare” în frunte cu liderul ţărănist Iuliu Maniu.

Totodată, la Conferinţa de la Ialta din 4 – 11 februarie 1945, Marile Puteri au hotărât intrarea definitivă a României în sfera de influenţă sovietică. Astfel, mişcările de stradă organizate de Frontul Naţional Democrat (FND) – coaliţia alcătuită în octombrie 1944 de PCR şi PSD – au luat amploare, au fost ocupte prefecturile şi primăriile. Cu promisiunea înfăptuirii reformei agrare prin confiscarea moşiilor şi împroprietărirea ţăranilor, FND a reuşit să atragă de partea lor ţărănimea.

În ciuda acestor acţiuni care au culminat cu mitingul FND ţinut în faţa Palatului Regal în 24 februarie 1945, Guvernul generalului Rădescu s-a menţinut.

Sub pretextul că Rădescu a dat ordin să se tragă în manifestanţi, în realitate fiind vorba de o provocare regizată de sovietici şi comunişti, la 26 februarie 1945 la Bucureşti a sosit Andrei Ianuarevici Vâşinki, adjunctul ministrului de Externe al URSS, Viaceslav Molotov, având misiunea clară de înlocuire din funcţie a generalului.
continuarea in partea a II-a: De ce nu au intervenit SUA şi Marea Britanie

 

articol preluat de pe: descopera.ro

(Alexandru Cristian Surcel) “Game of Thrones” de-adevăratelea, sau când monarhiile o iau razna

Regele-Mihai si Regina Elisabeta a II-a, la Castelul Windsor (18 mai 2012)

“Game of Thrones” de-adevăratelea, sau când monarhiile o iau razna

foto: marturiilehierofantului.blogspot.ro
articol: Alexandru Cristian Surcel

Alexandru Cristian Surcel, avocat, activist civic, fost jurnalist - foto: facebook.com

Alexandru Cristian Surcel*, avocat, activist civic, fost jurnalist – foto: facebook.com

 

28 iunie 2016

Subiectul ultimelor zile cu reverberaţii pe plan mondial este, fără îndoială, Brexitul. Nu degeaba, referendumul prin care 52% din cei 72% de britanici care s-au prezentat joia trecută la vot au decis că Regatul Unit trebuie să se retragă din Uniunea Europeană a pus pe jar pe toată lumea, de la înalţii birocraţi bruxelezi, la fondatorii Uniunii care încep să se poarte din ce în ce mai mult ca un soi de grup Bilderberg sau G7 din interiorul UE şi până la liderii mişcării pro-Brexit înşişi, oameni precum Boris Johnson, care se vede acum tot mai clar că nu-şi doreau victoria efectivă, ci doar un reuşit joc de imagine.

Şi nimeni, poate în afară de finanţatorul UK Independence Party, Vova Putin, nu pare să aibă motive de bucurie. Nu, aia cu România va profita e la categoria “hai să fim serioşi”. Poate când un guvern al României va fi în stare să termine o autostradă care să traverseze ţara fără întreruperi şi fără surpări cauzate de lucrările proaste sau va inaugura un tren de mare viteză care chiar să fie tren de mare viteză şi nu o banală “săgeată albastră”. În ce mă priveşte, ca să fiu sincer, am momente când îmi aduc aminte de o anumită înţelegere pe şerveţel din octombrie 1944, când un anume Winston Churchill a consimţit ca un anume Iosif Visarionovici Stalin să dispună de o cotă de influenţă de 90% asupra României; iar atunci îmi doresc să fiu într-o zi ambasadorul României în Scoţia, şeful serviciului consular însărcinat inclusiv cu acordarea de vize englezilor…

Dar apoi devin raţional, mai ales când mă uit la planurile pe care le croiesc Berlinul şi Parisul, cu refacerea Imperiului Carolingian sub forma unui nucleu al UE cu maximum de integrare şi de drepturi şi cu restul Uniunii oarecum marginală, mai degrabă obligată să furnizeze soldaţi noii armate europene şi să primească imigranţi din afara Europei, dar fără toate beneficiile celor din nucleu. Europa cu mai multe viteze a existat şi până acum, iar cetăţenii unora dintre ţări, mai ales ai celor din fostul Est comunist, au fost de multe ori trataţi drept cetăţeni europeni de mâna a doua, dar nu a fost ceva formal, consfinţit prin lege. Potrivit legii în vigoare, toţi europenii suntem egali şi toate statele UE sunt egale, ceea ce înseamnă că discriminările pot fi mai uşor combătute. Dar dacă aceste discriminări devin lege, Europei îi va trebui într-o zi un Nelson Mandela al ei.

Totuşi, oricât de raţional aş deveni, dacă îl prind pe Nigel Farage în vecinătatea mea, îi sparg în cap o pungă plină cu zeamă de varză. Măcar să aibă de ce să se tot ia de români. Şi dacă tot am ajuns la capitolul şobolani populişti precum liderul UKIP, ieri seară am dat cu ochii în emisiune la Rareş Bogdan de un Marian Munteanu care lăuda Brexitul, îşi exprima toată aprecierea pentru regimul ghidonat de Jaroslav Kaczinsky din Polonia şi pentru guvernarea FIDESZ din Ungaria, în frunte cu faimosul neogrof şovin Viktor Orban. Acest domn pe care, atunci în 1990, l-am apreciat, nu numai că se dezicea de PNL cum nu s-a dezis de fostul său torţionar, Virgil Măgureanu, dar îşi anunţa un măreţ partid cu care ar urma să ia parte la alegerile din toamnă. Şi, apoi, să aducă creştinismul in politică şi în guvernare, deşi locul lui e mai degrabă în suflet, în cultură şi în cuget… Măcar a anunţat clar că nu se va amesteca în “esenţiala” dispută dacă dacii sau romanii!

Şi mai am o curiozitate legată de Brexit: ce se va întâmpla cu Transatlantic Trade and Investement Partnership (TTIP), acordul comercial în negociere dintre Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană? Ca membru al Coaliţiei Stop TTIP&CETA România, la rândul ei parte a coaliţiei de la nivelul întregii Uniuni Europene, cu contacte peste ocean, ştiu cât de implicat era guvernul David Cameron în promovarea intensivă a acestui acord nu doar în Regatul Unit, dar şi în restul Uniunii Europene, inclusiv în România. Şi chiar am avut ocazia să-i întreb, pe la diverse evenmente, de ce atâta agitaţie britanică, când pe de altă parte s-ar putea să aibă loc Brexitul.

Ei bine, în mijlocul valurilor stârnite de Brexit, care de-abia au început, mai este un fapt recent la care vreau să mă refer şi care priveşte o Casă Regală înrudită celei britanice (apropo, urmează să-i impunem vize Prinţului Charles şi să-l obligăm să-şi vândă terenurile din România, pentru că numai cetăţenii Uniunii Europene au dreptul să deţină pământ în ţara noastră? Sau Prinţul de Wales va aplica pentru obţinerea cetăţeniei române?). Este vorba de acea discuţie care a devenit publică cu o poză a lui Liviu Dragnea, din care nici Principesa Margareta, nici tabloul cu Majestatea Sa Regele Mihai I nu au simţit nevoia să fugă. De cam a doua zi s-a aflat că la discuţiile cu Casa Regală a României, căci evident despre ea este vorba, au luat parte şi Pic şi Poc, Lolek şi Bolek, Stan şi Bran din fruntea PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga. Iar apoi s-a aflat şi despre ce a fost vorba: acordarea prin lege a unui statut formal Casei Regale, cu finanţare de la bugetul de stat contra prestării unor servicii de reprezentare externă şi contra adresării de către Şeful Casei Regale (în prezent de facto Principesa Margareta) a unui raport anual Parlamentului, precum şi despre concesionarea Palatului Elisabeta pe 99 de ani către Casa Regală (actualmente, acesta e dat în folosinţa Regelui ca fost şef al statului român, numai pe timpul vieţii sale).

Am auzit foarte multe comentarii destul de neinformate (nimic nou, că veni vorba), despre acest aranjament, acordarea statutului formal unei case regale într-o republică, ca fiind o acţiune fără precedent. Precedent există: în Muntenegru, de câţiva ani deja, Şeful Casei Regale (mai precis al familiei regale ce a domnit în Muntenegru până la unificarea cu Serbia din toamna anului 1918) are un statut formal, cu drepturi de reprezentare externă ca oficial al Muntenegrului, deci inclusiv cu o anumită finanţare bugetară, deşi Muntenegrul rămâne o republică cu un preşedinte drept şef al statului. Prin urmare, discutăm de importul în România al modelului muntenegrean; de altfel, discuţii despre acest model existau prin mediile monarhiste cel puţin din anul 2012. Iar semnale potrivit cărora Casa Regală trage spre o astfel de soluţie am primit încă de prin 2013-2014, prin urmare cele întâmplate zilele trecute nu m-au surprins.

Ei bine, cine mă cunoaşte ştie că mi-am asumat în ultimii patru ani activismul pro-monarhic. Cine mă cunoaşte şi mai bine, ştie că, dincolo de un respect pe care i l-am purtat mereu Regelui Mihai I, monarhismul meu este unul de ordin pragmatic, mai puţin adulator şi mai mult interesat de aspectele instituţionale pe care o monarhie constituţională le-ar putea implica, de ameliorările practice pe care un astfel de sistem le-ar determina în funcţionarea statului român şi a clasei politice româneşti. Prin urmare, interesul meu este către restaurarea monarhiei constituţionale, într-o formă modernizată şi perfecţionată faţă de cea care a funcţionat în regimul Constituţiei din 1923. Interesul meu nu este aşadar în asigurarea unui statut excepţional Casei Regale în cadrul republicii, chiar dacă aceasta va implica şi anumite servicii de reprezentare la nivel înalt.

De altfel, consider că modelul muntenegrean, care are o oarecare logică într-o mică ţărişoară care a revenit pe harta lumii după aproape un secol în care s-a aflat într-o uniune cu un vecin mai mare şi care de-abia acum îşi restabileşte contactele cu restul lumii, este vag inutil într-o ţară ca România. Dar nici nu pot spune că implementarea acestui aranjament în România mă deranjează. Doar că nu simt nevoia să militez pentru el şi, oricum, mi se pare că reprezentanţii Casei Regale se descurcă suficient de bine în negocierea cu politicienii, ca să nu mai aibă nevoie şi de eforturile noastre, ale monarhiştilor din societatea civilă. Prin urmare, eu mă voi concentra pe alte proiecte, considerându-l pe acesta, până apar noi elemente, încheiat. În rest, am observat pe Facebook un uşor vânt de republicanism, cum nu mai bătuse el de prin anii ’90; sper că nu e ceva serios, pentru că ar fi chiar păcat şi chiar mai păcat dacă ar fi cauzat direct de acţiunile din ultimul timp ale Casei Regale.

articol preluat de pe: marturiilehierofantului.blogspot.ro

 

* Alexandru Cristian SurcelAvocat, activist civic, fost jurnalist. Mă interesează politica, am convingeri ecoliberale şi militez pentru dezvoltare durabilă într-un mediu sănătos în condiţii de largă libertate economică, în care statul să aibă clare competenţe regulatoare. Mă simt bine în România şi vreau o Românie mai bună şi mă simt bine pe planeta Terra şi vreau o planetă Terra mai bună. Cred în Unirea celor două Românii, doresc democraţie participativă, dar şi monarhie constituţională. Mă pasionează istoria, arheologia, antropologia, astronomia, SF-ul. Ascult muzică rock, heavy metal, simfonică, folk şi blues. Sunt agnostic ortodox, adică am îndoieli serioase, dar sunt deschis oricărei posibilităţi. Din când în când scriu şi beletristică, nu neapărat foarte bună. Bunicul meu spunea că fiecare om aşează un fir de nisip la edificiul civilizaţiei, dar cei cu adevărat norocoşi pun o cărămidă. Eu sper ca la final de drum să ştiu că am pus o cărămidă.

(Mihaela Stoica) Cum a fost ameninţat Regele Mihai, chiar la Palatul Elisabeta, de emisarul lui Stalin. Începutul comunismului în România (partea a III-a, Planul pe trei ani al sovieticilor de comunizare a României)

Gheorghe Gheorghiu Dej, P.Groza, Gh. Tătărescu, ş.a.în vizită la Legaţia Sovietică (Pavlov Bogdenco, A.I.Vişinschi), cu prilejul reunirii Nordului Transilvaniei cu România (11 martie 1945)

foto: „Fototeca online a comunismului românesc”, Cota: 102/1945(98/1945)(97/1945)
articol: Mihaela Stoica – descopera.ro

 

partea II-a De ce nu au intervenit SUA şi Marea Britanie

 

La 9 martie 1945, drept recompensă pentru instaurarea regimului Petru Groza, Nord-Vestul Transilvaniei a reintrat în stăpânirea României.

Cu două zile înainte, însă, la 7 martie 1945, o echipă de emisari sovietici s-a întâlnit cu activiştii comunişti Ana Pauker, Constantin Pârvulescu şi Constantin Doncea cărora li s-a transmis planul de comunizare al României în următorii trei ani: desăvârşirea reformei agrare prin confiscarea moşiilor şi ruinarea moşierilor, dar şi pregătirea condiţiilor pentru colectivizarea agriculturii, dezvoltarea industriei, lichidarea băncilor, suprimarea relaţiilor economice cu Statele Unite şi Marea Britanie şi canalizarea lor către U.R.S.S., suprimarea partidelor „istorice”, abdicarea Regelui şi abolirea monarhiei, desfiinţarea armatei şi înlocuirea ei cu una după model sovietic, precum şi interzicerea intrării străinilor în România.

Gheorghe Gheorghiu Dej, Petru Groza, Lotar Rădăceanu şi alţi membrii ai guvernului, alături de Vişinschi, G-ral Vinogradov, G-ral Lusaicov, în vizită la Legaţia Sovietică cu prilejul reuniunii Nordului Transilvaniei cu România (11 martie 1945) - foto: „Fototeca online a comunismului românesc”, Cota: 106/1945(102/1945)(101/1945)

Gheorghe Gheorghiu Dej, Petru Groza, Lotar Rădăceanu şi alţi membrii ai guvernului, alături de Vişinschi, G-ral Vinogradov, G-ral Lusaicov, în vizită la Legaţia Sovietică cu prilejul reuniunii Nordului Transilvaniei cu România (11 martie 1945) – foto: „Fototeca online a comunismului românesc”, Cota: 106/1945(102/1945)(101/1945)

Pentru a câştiga simpatia poporului, prima decizie a guvernului Petru Groza a fost realizarea reformei agrare prin intermediul căreia au fost expropiate peste 1.400.000 ha de pământ, din care 1,1 milioane de hectare au fost date în proprietate la 900.000 de familii de ţărani. Patru ani mai târziu, aceşti ţărani vor intra în programul de colectivizare şi vor rămâne fără pământ.

Primul Consiliu de Miniştrii al noului cabinet. În fotografie Gh. Gheorghiu Dej, Petru Groza, ş.a., sala marii Adunări Naţionale (Gh. Tătărescu, Petre Constantinescu Iaşi, Lucreţiu Pătrăşcanu).(6 martie 1945) - foto: „Fototeca online a comunismului românesc”, Cota: 89/1945

Primul Consiliu de Miniştrii al noului cabinet. În fotografie Gh. Gheorghiu Dej, Petru Groza, ş.a., sala marii Adunări Naţionale (Gh. Tătărescu, Petre Constantinescu Iaşi, Lucreţiu Pătrăşcanu).(6 martie 1945) – foto: „Fototeca online a comunismului românesc”, Cota: 89/1945

Guvernul Petru Groza, instaurat la 6 martie 1945, a implementat în totalitate planurile Moscovei ajungând ca la 30 decembrie 1947 să fie proclamată Republica Populară Română după ce comuniştii au falsificat alegerile parlamentare din 1946, i-au arestat pe liderii Partidului Naţional Liberal şi ai Partidului Naţional Ţărănesc, au interzis orice partid de opoziţie şi, în final, l-au obligat pe Regele Mihai să abdice şi să plece din ţară.

Groza va conduce România până în 1952, fiind succedat de Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Primul Consiliu de Miniştrii al noului cabinet. În fotografie Gh. Gheorghiu Dej, Petru Groza, ş.a., sala marii Adunări Naţionale.(6 martie 1945) - foto: „Fototeca online a comunismului românesc”, Cota: 89/1945

Primul Consiliu de Miniştrii al noului cabinet. În fotografie Gh. Gheorghiu Dej, Petru Groza, ş.a., sala marii Adunări Naţionale.(6 martie 1945) – foto: „Fototeca online a comunismului românesc”, Cota: 89/1945

articol preluat de pe: descopera.ro

(Mihaela Stoica) Cum a fost ameninţat Regele Mihai, chiar la Palatul Elisabeta, de emisarul lui Stalin. Începutul comunismului în România (partea II-a, De ce nu au intervenit SUA şi Marea Britanie)

Andrei Ianuarevici Vâşinki, Regina Mamă Elena, Regele Mihai

foto: Arhivele Naţionale, Fond ISISP
articol: Mihaela Stoica – descopera.ro

 

partea I-a: Manifestaţiile de stradă, supervizate de sovietici

 

Cum l-a ameninţat emisarul lui Stalin pe Regele Mihai

Emisarul lui Molotov a venit direct la Palatul Elisabeta şi i-a cerut regelui ultimativ demiterea premierului Rădescu şi înlocuirea lui cu Petru Groza, un moşier, doctor în drept la Budapesta şi înfocat susţinător al comuniştilor cu apucături burgheze pentru care era poreclit „burghezul roşu”.

Rădescu era acuzat că era incapabil să menţină ordinea, că este „reacţionar” şi „fascist”. Regele Mihai a cerut răgaz de gândire în speranţa că va primi ajutor din partea SUA şi a Marii Britanii. După alte două întâlniri, la ultima Regele Mihai fiind ameninţat de Vâşinki, care a bătut cu pumnul în masă şi a trântit uşa, strigând „Ialta sunt eu!”, şi în lipsa sprijinului anglo-american, monarhul român a decis să-l accepte pe Petru Groza în funcţia de prim-ministru. De precizat că Regele Mihai a vrut să abdice în acele momente tensionate, însă, în urma consultărilor cu liderii partidelor politice şi a cerinţei exprese din partea lui Constantin I.C. Brătianu, liderul naţional liberalilor şi cel mai bătrân om politic al ţării de a nu renunţa la tron, şeful statului român a abandonat ideea.

Astfel, la 6 martie 1945, ora 19:30, Petru Groza a depus jurământul de credinţă în faţa regelui Mihai I. În noul Guvern nu intra niciun reprezentant al partidelor istorice PNL şi PNŢ, intrau comunişti, social-democraţi, membri ai Frontului Plugarilor, ai Uniunii Patrioţilor şi Uniunii Populare Maghiare, precum şi disidenţi  din partidele istorice (Gh. Tătărescu, Anton Alexandrescu), care să dea impresia colaborării tuturor forţelor politice. Din cele 18 portofolii ministeriale, PCR deţiunea numai cinci. În realitate, comuniştii erau cei care conduceau Guvernul, deoarece fusese dictat de la Moscova.

În aceste condiţii se instaura la putere regimul comunist în România, sub atenta supraveghere a Moscovei şi consimţământul tacit al SUA şi Marii Britanii.

Andrei Vîşinski, Petru Groza şi Gheorghe Gheorghiu-Dej, la 14 martie 1945 - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Andrei Vîşinski, Petru Groza şi Gheorghe Gheorghiu-Dej, la 14 martie 1945 – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

La Bucureşti,  A. I. Vâşinki a avut întâlniri succesive atât cu reprezentantul britanic, cât şi cu cel american. În 5 martie, după ce Regele acceptase formarea unui nou guvern condus de Petru Groza,  A. I. Vâşinki îi transmitea şefului său, V.M. Molotov, o telefonogramă cu poiectul de răspuns la scrisorile reprezentantului politic englez la Bucureşti, D. Marjoribanks:

Stimate domnule Marjoribanks,

După cum vă amintiţi, problemele abordate în scrisorile Dvs. din 28 februarie şi 1 martie referitoare la situaţia din România au fost analizate de noi în convorbirea avută cu Dvs. la 1 martie. În această convorbire v-am atras atenţia asupra împrejurării că, aşa cum au demonstrat ultimele evenimente din România, guvernul Rădescu, acum demisionat, s-a arătat incapabil să asigure ordinea în România, care constituie spatele frontului Armatei Roşii, şi că Rădescu a încurajat violenţele şi împuşcarea cetăţenilor paşnici care cereau dizolvarea organizaţiilor fasciste şi îndeplinirea conştiincioasă a condiţiilor Convenţiei de armistiţiu. O astfel de situaţie nu poate fi tolerată în spatele frontului Armatei Roşii şi trebuie să fie înlăturată prin crearea unui guvern capabil să asigure ordinea şi îndeplinirea corectă a condiţiilor Convenţiei.

În ceea ce priveşte problema aplicării Declaraţiei din Crimeea la situaţia din România şi necesitatea de a asigura constituirea guvernului din reprezentanţi ai tuturor partidelor din România, guvernul sovietic, care poartă responsabilitatea pentru problemele româneşti, consideră corect că noul guvern român a fost format din reprezentanţii partidelor cu adevărat democrate. Un astfel de guvern va fi capabil să asigure lichidarea ultimelor rămăşiţe ale nazismului şi fascismului în România, să creeze instituţii democratice conform voinţei proprii a poporului, aşa cum aceasta se precizează în declaraţia şefilor celor trei guverne aliate şi să consolideze în ţară, aflată în spatele Armatei Roşii, ordinea şi liniştea în interesul luptei noastre comune contra Germaniei hitleriste”.

Atât britanicii, cât şi americanii cunoşteau bine situaţia din România, însă acordul de procentaj era cât de poate de real. La două zile de la instalarea Guvernului Groza, premierul britanic W. Churchill i-a telegrafiat preşedintelui american Franklin Delano Roosevelt: „Sunt sigur că D-ta ca şi mine eşti tot atât de contrariat de evenimentele din România. Ruşii au reuşit să instaleze prin forţă şi înşelătorie un guvern comunist minoritar. În ce ne priveşte, noi am fost împiedicaţi să protestăm contra acestor evenimente de faptul că, pentru a avea libertatea de a salva Grecia, Eden şi cu mine, în octombrie la Moscova, am recunoscut că Rusia trebuie să aibă o voce preponderentă în România şi Bulgaria, pe când noi să o avem în Grecia.

continuarea in partea a III-a: Planul pe trei ani al sovieticilor de comunizare a României

articol preluat de pe: descopera.ro

 

(Cristina Andrei) Despre desmoştenirea prinţului Nicolae şi despre problema succesiunii la tron în cadrul Casei Regale a României

articol – Cristina Andrei - exclusiv pentru unitischimbam.ro
foto – casa-regala.blogspot.ro

Cristina Andrei

Cristina Andrei

15 august 2015

IPOTEZĂ:

Prinţul Nicolae nu putea fi desmoştenit, pentru că nu a fost niciodată prinţ…

PREMISE
1. Monarhia constituţională funcţionează conform unor reguli stabilite de Constituţie şi de Statutul Casei Regale.

De referinţă, în cazul României, sunt:

- ultima constituţie în vigoare de dinaintea instaurării regimului comunist, şi anume Constituţia de la 1923.

- Statutul Casei Regale – instituit în 1884, modificat ultima oară în 2007 de Maiestatea Sa Regele Mihai. Statutul din 2007 are valoare simbolică, nu juridică, nefiind (şi neputând fi, deocamdată) aprobat de un parlament.

2. Succesiunea la tron este o prevedere constituţională şi ca atare nu poate fi modificată (doar) de rege

Succesiunea la tronul României este stabilită prin Art. 77-79 din Constituţia de la 1923, precum şi prin Legea Statutului Casei Regale, din 1884.

taranista-constitutia-1923-

Conform acestora, trei prevederi importante guvernează stabilirea liniei dinastice româneşti:

- legea salică – conform căreia linia dinastică este stabilită exclusiv pe linie masculină

- interzicerea căsătoriilor morganatice (căsătorii între membrii familiei monarhice şi membri de altă condiţie socială, membri “de rând” ai societăţii)

- interzicerea căsătoriilor cu cetăţeni români

Nerespectarea ultimelor două prevederi este sancţionabilă cu

- pierderea dreptului la succesiune

şi

- excluderea din familia regală

3. Conform Constituţiei (1923, Art. 10): “Titlurile de noblețe sunt şi rămân neadmise în Statul Român.”

CONCLUZII

Luând în vedere premisele de mai sus, câteva concluzii logice se impun de la sine. Am să le enunţ aici, fără comentarii:

1. Radu Duda nu putea fi, din start, “Alteţă Regală” sau “Principe al României”, fiind român şi din altă categorie socială decât soţia sa, care nu avea dreptul la succesiune. Nici Nicolae Medforth Mills nu putea fi / nu este “prinţ al României”, nici “Alteţă Regală”. Ca atare, Prinţul Nicolae nu poate fi înlăturat din linia de succesiune, întrucât nu avea dreptul să intre în această linie, pentru că:

             a) este urmaş pe linie feminină

            b) este rezultat dintr-o căsătorie morganatică

2. Admiţând că Regele poate modifica regulile – aşa cum a făcut, adoptând un nou Statut al Casei Regale (decembrie 2007) – incluzând linia feminină în succesiunea la tron, acceptând căsătoriile morganatice şi acordând titluri domnilor Duda şi Medforth Mills, trebuie luat în calcul că nici o lege / hotărâre / reglementare nu poate acţiona retroactiv, ci doar pe viitor, din momentul adoptării ei.

În cazul nostru: la momentul decembrie 2007  Principesa Margareta – dimpreună cu întreaga Casa Regală – se supunea vechiului statut, neavând, prin urmare, drept la succesiune, ca fiind femeie, ba încă putând fi chiar exclusă din familia regală, din cauza căsătoriei sale neconforme cu normele Casei Regale (aşa cum s-a mai întâmplat în trecut, cu Principele Nicolae, fratele lui Carol).

Iar prevederile noului statut nu ar fi putut (trebuit) să îi acorde un astfel de drept, el urmând să fie aplicabil urmaşilor de drept ai Regelui Mihai – adică unuia dintre prinţii de Hohenzollern (cel mai probabil Prinţul Albrecht, dacă ar fi acceptat  tronul) şi urmaşilor lui, sau unui rege de altă spiţă străină şi urmaşilor lui (în cazul – foarte probabil – în care familia Hohenzollern nu ar accepta tronul României; de altfel, rupând legăturile cu Casa Hohenzollern, Regele Mihai a înlăturat posibilitatea continuării dinastiei Hohenzollern pe tronul României).

NOTĂ: Admiţând aplicabilitatea retroactivă a Statutului, se ivesc probleme importante (şi grave) în linia dinastică a Casei Regale a României:

- s-ar putea pune problema recunoaşterii căsătoriei morganatice (anulată la vremea ei) a lui Carol al II lea cu Ioana (Zizi) Lambrino şi, ca atare, ar putea ridica pretenţii de legitimitate urmaşii rezultaţi din această căsătorie – recte domnul Paul Lambrino, zis Paul Philippe, Prinț de Hohenzollern, Prinț al României

- dacă ar fi recunoscută căsătoria lui Carol cu Zizi Lambrino, pe cale de consecinţă ar putea fi anulată căsătoria lui cu Regina Mamă Elena – cu toate consecinţele ce ar putea decurge de aici – uşor de dedus.

ÎNCHEIERE

Având în vedere personalitatea şi rectitudinea morală a Regelui Mihai, este evident pentru oricine că gafele Casei Regale din ultimii ani – inclusiv modificarea Statutului Casei Regale – se datorează în (cea mai mare) parte Consiliului Regal (ţinut secret – altă gafă), în parte chiar familiei regale, aflată sub diverse influenţe, nu tocmai benefice.

Dar rostul acestui articol nu a fost acela de a discuta despre “infiltraţii” din Casa Regală, nici despre interesele unora sau altora de a o denigra şi a o arunca în ridicol şi absurd, ci doar a arunca un strop de lumină asupra succesiunii la tronul României.

Dacă, cu voia lui Dumnezeu, se va reveni vreodată la monarhia constituţională în România, acest lucru va trebui să se petreacă în mod obligatoriu sub guvernarea unei noi constituţii şi a unui nou Statut al Casei Regale, aprobat de parlament, aşa cum se cuvine într-un regim democratic. Restul sunt doar vorbe, scheme, bârfe, dispute şi speculaţii, numai bune să alimenteze scandaluri de imagine a Casei Regale şi, fireşte, scandaluri pentru o presă flămândă de subiecte fierbinţi.

(video) Familia regală în Basarabia: cât de oportună a fost vizita de Înviere?

foto – adevarul.ro
autor – George Simion

Pentru prima dată după 73 de ani, Familia Regală a României intră în Catedrala din Chişinău. Stârnind reacţii diverse în societatea din România şi Republica Moldova, atitudinea şi prezenţa Casei Regale peste Prut începe să devină o constantă. Slujba de Înviere este numai confirmarea acestui fapt. Este Casa Regală astăzi un exemplu de soft-power şi de alternativă la clasa politică?

Unificatori, Principesa Margareta şi Principele consort, au decis să cinstească Învierea Mântuitorului în ambele Mitropolii ortodoxe existente peste Prut: cea a Chişinăului şi Întregii Moldove (subordonată canonic Moscovei) şi în cea a Basarabiei (subordonată canonic Bucureştiului). Gestul nu a trecut netaxat de unii critici, printre ei numărându-se şi bloggerul Adevărul şi posibilul Ministru de Externe al Guvernului PNL, Radu Carp care consideră că dubla prezenţă ar fi discutabilă şi controversată. Este oare aşa?

În primul şi primul rând, trebuie să constatăm că în Republica Moldova avem de-a face cu o societate dezbinată. Împărţirea în etnii, religii şi mitropolii nu serveşte scopului imediat care este cel de a unifica cele două state româneşti. Cu cât avem poporul învrăjbit mai mult, cu atât mai mult acesta va fi mai greu de adunat în jurul unor valori comune. Iar prezenţa regală poate avea un asemenea rol, în condiţiile în care Monarhul a fost rege şi peste acest teritoriu, nu doar peste România ciopârţită de azi. Apoi, sondajele arată câ, mai mult ca oricând, basarabenii sunt dezamăgiţi de clasa politică, şi, la fel ca la Bucureşti, îşi caută puncte de referinţă şi simboluri în care să creadă.

A împărţi primitiv lumea de la Chişinău în români şi ruşi este dăunător şi nu serveşte cauzei, cu atât mai mult cu cât realităţile de pe teren sunt altele: pătura cea mai numeroasă este a celor care se identifică ca moldoveni(ATENŢIE! a se citi nu ca un element neapărat străin identităţii româneşti). Ori în acest moment aceşti moldoveni, după regiune şi după stat, trebuie cuceriţi prin metode de soft-power. Ba chiar, având în vedere unele proiecte româneşti care nu au fost duse până la capăt cum trebuie peste Prut în ultimii 20 de ani, ar trebui să evităm orice împărţiri şi categorisiri. Mai bine ar fi, poate să ne intereseze realităţile politice de la Bucureşti, unde clasa politică fanfaroană declamă Unirea dar nu pune niciun proiect concret pe masă pentru înfăptuirea ei: în programul PNL de Guvernare nu există mai mult de un paragraf despre Republica Moldova! Şi acela nu în termenii cei mai unionişti…

Primarului Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a spus: “Considerăm această vizită drept una simbolică, de o semnificaţie similară cu sărbătorirea de către Majestatea Sa, Regele Mihai si a Familiei Regale a Sfintelor Paşti în România, în anul 1992, pentru prima dată după căderea comunismului.”.

VIDEO (via Afidomn) cu imagini de arhivă şi cele din timpul ultimei vizite:

Datoria Regelui

Prin conjuctura istoriei, prin chestiuni care nu fac subiectul prezentului articol, datoria regelui Mihai I al României faţă de românii de peste Prut este imensă. Şi acest lucru este conştientizat de către Majestatea Sa, care, cu fiecare ocazie, a vorbit despre Basarabia ca fiind un pământ românesc vremelnic furat. În cartea lui Mircea Ciobanu, „Noi convorbiri cu Mihai I al României”, Humanitas, 1992, Regele vorbeşte despre subiect: “Basarabia nu poate şi nici nu trebuie să fie independentă faţă de România, ca de altminteri nici un alt pământ românesc.(…) Fără Basarabia, România nu este un lucru întreg. Cele mai multe suferinţe ale ei chiar de aici se trag.”. Un alt lucru, mai puţin cunoscut, este că unul dintre cei 12 colegi de de liceu ai Regelui Mihai, Radion Chiaburu, era basarabean. În martie 1944, Casa Regală l-a ajutat să-şi refugieze familia în Oltenia, punându-le la dispoziţie un avion şi oferindu-le o locuinţă şi un loc de muncă la Domeniile Coroanei Segarcea.

Orice formă de organizare va avea viitorul stat unit, dacă va fi republică sau monarhie, rolul Casei regale este unul important. De aceea, şi în discursul din Parlament, Regele Mihai a vorbit despre Basarabia:

Nu trebuie niciodată uitaţi românii şi pământurile româneşti care ne-au fost luate, ca urmare a împărţirilor Europei în sfere de influenţă. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în ţara noastră sau dacă vor să rămână separaţi.
Europa de astăzi este un continent în care popoarele şi pământurile nu se schimbă ca rezultat al deciziilor politicienilor. Jurământul meu a fost făcut şi continuă să fie valabil pentru toţi românii. Ei sunt toţi parte a naţiunii noastre şi aşa vor rămâne totdeauna.

De la vorbe la fapte

“Eu pot să spun sincer că am găsit aici o ţară exact cum e acasă, pentru că Basarabia este acasă pentru mine.” a declarat pe 24 februarie principele moştenitor Nicolae la prima venire a sa la Chişinău. Ori, ceea ce se pare că ştie Casa Regală faţă de unii politicieni de pe malul Dâmboviţei, este că Basarabia nu înseamnă doar Chişinăul şi recepţiile de la hotelul Leogrand. Fără a dori să vă plictisesc, redau aici programul avut de principele Nicolae pe parcursul şederii sale, program care nu mai necesită niciun alt comentariu sau chestiuni discutabile / controversate….

————————————————————
Miercuri, 18 februarie 2015, Alteţa Sa Regală a vizitat oraşul Orhei. În debutul vizitei, Principele Nicolae a avut o întrevedere cu primarul oraşului, domnul Vitalie Colun. Alteţa Sa Regală a vizitat, apoi, Biserica Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului, unde a fost primit de Preasfinţitul Antonie de Orhei, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului.

De asemenea, Principele Nicolae a vizitat Colegiul de Medicină din Orhei, precum şi Mănăstirea Curchi. În cadrul vizitei în Orhei, Alteţa Sa Regală a avut întrevederi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din oraş. În finalul zilei, Principele Nicolae a avut o întâlnire cu P.S. Marchel, Episcopul de Bălţi şi Făleşti, la reşedinţa episcopală din oraşul Bălţi. Joi, 19 februarie 2015, Principele Nicolae s-a aflat în oraşul Bălţi.

Cu această ocazie, Alteţa Sa Regală s-a întâlnit cu primarul oraşului, doamna Marina Covali, precum şi cu reprezentanţi ai autorităţilor locale. Principele Nicolae a vizitat, apoi, Universitatea de Stat Alecu Russo, Catedrala Sfinţii Constantin şi Elena, precum şi Liceul Teoretic Mihai Eminescu. Vizita Principele Nicolae în Bălţi s-a încheiat la Consulatul General al României, unde Alteţa Sa Regală a fost primită de domnul Mihai Baciu, consulul general al României la Bălţi.

Vineri, 20 februarie 2015, Principele Nicolae a vizitat comuna Regina Maria din raionul Soroca. Aici s-a întâlnit cu primarul comunei, domnul Oleg Nastas, precum şi cu preşedintele raionului Soroca, domnul Victor Său. Principele Nicolae a vizitat Şcoala Gimnazială Regina Maria şi s-a întâlnit, la căminul cultural, atât cu localnici, cât şi cu reprezentanţi ai autorităţilor locale.

În continuare, Alteţa Sa Regală a vizitat oraşul Soroca. Principele Nicolae a avut o întrevedere, la sediul Consiliului Raional Soroca, cu domnul primar Mihail Grabciuc şi cu reprezentanţi ai autorităţilor locale. Principele Nicolae a vizitat, apoi, Cetatea Soroca şi Liceul Constantin Stere din oraş.

Sâmbătă, 21 februarie 2015, Alteţa Sa Regală a început vizita în municipiul Chişinău. Principele Nicolae a avut întrevederi cu reprezentanţi ai Corpului Diplomatic, ai societăţii civile şi personalităţi ale vieţii culturale din Republica Moldova. Alteţa Sa Regală a vizitat Crama Cricova din Chişinău, iar, în finalul zilei, a luat parte la spectacolul „Familia Tot” care a avut loc la Teatrul Mihai Eminescu.

Duminică, 22 februarie 2015, Principele Nicolae a luat parte la evenimentul de lansare a volumului „Drumul spre casă. Filip Lucian Iorga în dialog cu Principele Nicolae al României” care a avut loc la Librăria din Centru din municipiul Chişinău. Alături de Alteţa Sa Regală s-a aflat primarul muncipiului Chişinău, domnul Dorin Chirtoacă.

În continuarea vizitei, Principele Nicolae a depus flori la statuia lui Ştefan cel Mare din capitala ţării.

De asemenea, Alteţa Sa Regală a vizitat marţi, 24 februarie 2015, Universitatea de Stat şi Liceul Gheorghe Asachi din Chişinău.
—————————————–

Şi o poză pentru eternitate, la monumentul marelui Grigore Vieru:

Grigore Vieru
foto – adevarul.ro

Dincolo de aprecierile unora sau altora, dacă astfel de vizite ar putea fi dublate, triplate, înzecite, dacă fiecare parlamentar român ar face vizite precum cea a principelui Nicolae sau s-ar afla în 10 biserici din Basarabia în noaptea de Înviere, Unirea ar fi mai aproape.

Iar precum lucrează Casa regală pentru apropierea românilor de pe cele două maluri ale Prutului, mai sunt şi alţii. Mai există şi Digi 24 care, magnific, a avut transmisiuni în direct în noaptea sfântă şi de la mănăstirea Curchi. Mitropolia Basarabiei, TVR Chişinău, Radio România Chişinău şi alte prezenţe româneşti trebuie sprijinite, susţinute, până toţi vor fi la înălţimea Casei Regale a României, la nivel de prezenţă.

NIHIL SINE DEO

articol preluat de pe http://adevarul.ro/