Articole

Darius Vâlcov şi Radu Mazăre, ARESTAŢI PREVENTIV

foto. – Mediafax
articol – Catalin Lupasteanu – Mediafax

Instanţa supremă a decis, joi, arestarea preventivă a fostului ministru al Finanţelor Darius Vâlcov, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri. În aceeaşi zi, instanţa supremă a decis definitiv ca primarul Constanţei, Radu Mazăre, să fie arestat preventiv, în dosarul în care este acuzat că a luat mită nouă milioane de euro, de la firme pe care le-a sprijinit în obţinerea de autorizaţii şi respectiv câştigarea unei licitaţii.

Darius Vâlcov, arestat preventiv în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis astfel contestaţia procurorilor DNA la decizia din 26 martie prin care s-a decis cerecetarea lui Vâlcov în arest la domiciliu, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă.

Judecătorii au decis ca Vâlcov să fie arestat preventiv 23 de zile, între 2 şi 24 aprilie.

Instanţa supremă a judecat miercuri cererea DNA de arestare preventivă a fostului ministru al Finanţelor Darius Vâlcov, iar joi a fost anunţată decizia judecătorilor, aceasta fiind definitivă.

Fostul ministru al Finanţelor a fost arestat la domiciliu din 26 martie, după ce judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie de arestare preventivă a lui Vâlcov.

Anterior, Darius Vâlcov a stat 24 de ore în arestul Poliţiei Capitalei, după ce a fost reţinut de către procurorii DNA, în urma avizului dat de Senat în 25 martie, pentru reţinerea şi arestarea sa.

Plenul Senatului a aprobat miercuri şi cea de-a doua cerere a DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive în cazul lui Darius Vâlcov fiind înregistrate 106 opţiuni “pentru” şi 29 “împotrivă”.

DNA a cerut Senatului în 24 martie noul aviz pentru arestarea lui Vâlcov, acesta fiind suspectat şi că a folosit informaţii obţinute când a fost primar, senator şi ministru, pentru a sprijini o firmă de cadastru, una de contabilitate şi un birou de avocatură. Procurorii susţin că aceste firme erau deţinute de Vâlcov, dar erau administrate prin interpuşi. Comisia juridică a Senatului a avizat favorabil, marţi, această nouă cerere a DNA.

Darius Vâlcov, care marţi a fost la DNA pentru a da noi declaraţii în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, le-a propus procurorilor să încheie un acord de recunoaştere a vinovaţiei sale, însă a fost refuzat, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din rândul anchetatorilor.

Procurorul de caz nu a considerat că în cazul lui Darius Vâlcov poate fi aplicat articolul 478 din Codul de Procedură Penală, potrivit căruia în cursul urmăririi penale, după începerea acţiunii penale, inculpatul şi procurorul pot încheia un acord, ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei de către inculpat.

“Acordul de recunoaştere a vinovăţiei se poate încheia numai cu privire la infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult şapte ani”, potrivit articolului 480 din Codul de Procedură Penală.

cititi mai mult http://www.mediafax.ro/social/darius-valcov-si-radu-mazare-arestati-preventiv-14103551

Dosar de politician: Ministrul comunicațiilor, Sorin Grindeanu, afaceri cu „nașul vameșilor”

foto – opiniatimisoarei.ro
articol – b1.ro

După revoluție, partidele au moștenit practica PCR și a securității. Toți care au fost promovați în funcții înalte sunt oameni cu schelete în dulap. Unul dintre aceștia este ministrul Comunicațiilor, Sorin Grindeanu, un „pui de comunist”.

Tatăl lui Grindeanu este șeful inspectoratului școlar din Caraș-Severin. Nora acestuia a fost numită în funcția de șef al inspectoratului școlar Timiș

Toată Timișoara știu că Sorin Grindeanu este omul fraților Cristescu, cei mai potenți și influenți afaceriști ai Banatului. Frații Cristescu finanțează la greu evenimentele PSD.

Aflați mai multe din materialul VIDEO de mai jos.

Dosar de politician-2 aprilie

articol preluat de pe http://m.b1.ro

Dosar de politician: PSD se lasă dus cu greu la pușcărie

foto – captura video – youtube.com
articol – b1.ro

Pesediștii vor să se sinucidă politic frumos pe finalul acestei guvernări care nu a fost chiar așa de rea. Nu vor să accepte nici în ruptul capului că unii dintre ei trebuie să meargă la pușcărie. Țipă, fac urât la televizor, după ani de zile în care au beneficiat de imunitate.

Așa l-au presat pe Victor Ponta să modifice codul de procedură penlă ca să nu mai vedem atâtea arestări și cătușe.

Inițiativa este a senatorului PSD Șerban Nicoloae, un băiat care a avut tot felul de idei juridice crețe, cum ar fi anchetarea jurnaliștilor care dau informații din dosarele justiției.
Șerban vrea ca politicienii să beneficieze de un regim special și anume să nu li se mai pună cătușe, să nu mai fie scoși pe ușa din față a DNA-ului.
Asadar, revolta PSD împotriva Justiției vine din frică, dar are și un resort intern.

Șerban Nicolae vrea de fapt să preia conducerea PSD speculând frica din partid.

Dosar de politician-1 aprilie

articol preluat de pe http://m.b1.ro

Dosar de politician: Defrișarea pădurilor, sub patronaj austriac. Iohannis a blocat noul Cod Silvic

foto – ihb.de
articol – b1.ro

Timp de zece ani o compania austriacă a tăiat pădurile României cu ajutorul unei legi date de Adrian Năstase.

În 2013 compania Holz începe să facă un lobby, adică trafic de influență, prin intermediul ambasadorului Austriei la București la miniștri PSD. Ambasadorul voia ca reprezentanții Holz să discute cu miniștrii pentru modificarea unor articole din Codul Silvic.

Nicio companie nu are dreptul să depășească 30% din întreaga piață de lemn. Compania austriacă deține 50%. Lobby-ul a explodat după ce Iohannis a fost ales președinte. Iohannis a blocat adoptarea codului silvic, aducând marea bucurie companiei Holz.

articol preluat de pe http://m.b1.ro/

Ioan Micula: Vom cere statului român despăgubiri de 2,5 miliarde euro dacă aplică decizia CE

foto – Mediafax
articol – Liviu Iancu – Mediafax

Fraţii Micula vor să atace în instanţă, la forurile europene şi naţionale, decizia CE potrivit căreia statul trebuie să recupereze de la ei despăgubirile acordate în urma sistării unui program de susţinere a investiţiilor în zonele defavorizate, considerând-o abuzivă.

“CE nu poate să invalideze un angajament luat de România, pentru că o putere executivă nu poate anula o hotărâre judecătorească. Noi nu am primit nicio înştiinţare de la ei, nici oficială, nici neoficială, dar dacă vom primi o asemenea decizie, o vom contesta”, a declarat Ioan Micula pentru MEDIAFAX.

El spune că, în cazul în care grupul deţinut de el şi fratele său va fi afectat de decizia Comisiei Europene, vor cere în instanţă de la statul român despăgubiri de 2,5 miliarde de euro, cât valorează investiţiile făcute de ei în România.

“România are un angajament ferm prin care se obligă să respecte Tratatul cu Suedia şi convenţia ICSID. Nicio firmă străină nu va mai veni pe teritoriul României dacă nu se respectă convenţia ICSID”, a adăugat omul de afaceri.

Potrivit unui comunicat al CE, în urma unei investigaţii amănunţite, Comisia Europeană a ajuns la concluzia că suma plătită de România celor doi investitori suedezi drept despăgubire ca urmare a anulării unei scheme de ajutor pentru investiţii încalcă normele UE privind ajutoarele de stat. Beneficiarii trebuie să ramburseze toate sumele deja primite, care sunt echivalente cu cele acordate în cadrul schemei de ajutoare care a fost anulată.

“Fraţii Micula trebuie să returneze tot ce au primit până acum ca despăgubire de la stat, adică 76 milioane de euro, plus dobânzi. Pentru restul sumei, până la circa 190 de milioane de euro, câştigată în instanţă de investitori, banii au fost imobilizaţi într-un cont la Trezorerie.

Aveam o prevedere în legea ajutorului de stat potrivit căreia, dacă există o investigaţie la nivelul Comisiei Europene privind un ajutor de stat, furnizorul, adică Ministerul de Finanţe, va institui măsuri asiguratorii pentru ca în cazul unei decizii de recuperare a Comisiei Europene, aceasta să poată fi pusă în aplicare imediat şi astfel să se respecte legile europene în vigoare.

După decizia Curţii de Arbitraj de la Washington, Ministerul Finanţelor a virat banii într-un cont deschis la Trezorerie pe numele fraţilor Micula, pentru a nu fi în pericol să fie executate active din România, dar în acelaşi timp, ANAF a imobilizat suma în Trezorerie”, a declarat pentru MEDIAFAX Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

articol preluat de pe http://www.mediafax.ro

(video) Dosar de politician: Afacerea vânzării resurselor de cupru ale României, unul dintre cele mai mari jafuri naţionale

foto – captura video b1.ro
articol – b1.ro

Unul dintre cele mai mari jafuri naţionale a fost şi este afacerea vânzării resurselor de cupru ale României. Compania de stat Cupru Min este exploatată la sânge de 6 ani şi se află în pragul falimentului.

Povestea Cuprumin este reprezentativă pentru jaful care s-a practicat în România în ultimii ani. 

Pe vremuri, România deținea un sistem integrat de productie a cuprului – aveam resurse naturale de cupru recunoscute, aveam exploatări miniere și aveam combinate care produceau metalul atât de prețios. 

Prima dată, statul roman a privatizat compania CUPROM, combinatul care producea lingourile de cupru. Cumpărătorul a fost controversatul afacerist Horia Schiopu Simu, poreclit bancherul cuprului. Simu a fost băiat deștept și, după ce a preluat Cuprom, a pus ochii și pe societatea Cuprumin, cea care, prin exploatările minere pe care le deține, scotea minereul din pământ și îl purifica. 

Cuprumin și Cuprom erau două societăți legate ombilical – una exploata minereul, cealaltă producea efectiv cuprul. Însă Simu Schiopu a înțeles că cele mai mari costuri financiare sunt cele legate de scoaterea minereului din pământ, adică munca cea mai grea și costisitoare o facea Cuprumin, adică statul român.

Profiturile însă, avea să le faca acest Simu Schiopu pe spatele statului. Așa că, în 2007, afaceristul a semnat un contract cu dedicație prin care cumpara ieftin minereul de la Cuprumin și îl rafina la Cuprom, societatea lui. Sau pur și simplu îl vindea altor combinate. 

Afacerea a fost perfectată în timpul ministrului Economiei Varujan Vosganian, cel care se pretinde un domn curat ca lacrima. Acest Simu Schiopu era un apropiat al liderilor PNL din acea perioadă. 

Nu întamplător, Simu Schiopu a primit în timpul guvernării PNL- Tăriceanu, în februarie 2008, 100 de milioane de euro de la agenția pentru restituirea proprietăților – ANRP. Acest Simu 
Schiopu a exploatat la sânge compania de stat Cuprumin, a cumpărat minereul ieftin, a folosit la maxim utilajele și angajații. În final, Cuprumin a rămas cu problemele de mediu și cu datorii imense. 

Aflați mai multe despre acest dosar din materialul video de mai jos. 

Dosar de politician: Afacerea vânzării resurselor de cupru, un jaf național

articol preluat de pe http://www.b1.ro/

Deputatul PNL Theodor Nicolescu arestat preventiv pentru 30 de zile

articol – AGERPRES/(AS — autor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu)

Deputatul PNL Theodor Nicolescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, au decis vineri judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Decizia nu este definitivă, însă e executorie, astfel încât deputatul trebuie să se prezinte la arestul Poliției Capitalei.

Theodor Nicolescu a fost pus sub acuzare de DNA pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și abuz în serviciu, în dosarul ANRP.

Potrivit DNA, la 12 ianuarie 2015, Guvernul României a sesizat DNA cu privire la faptul că în decursul anului 2009 Curtea de Conturi a efectuat un control la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, control care a avut ca obiect fundamentarea și utilizarea fondurilor alocate pentru plata despăgubirilor în anul 2008, constatându-se că rapoartele de evaluare a imobilelor pentru care s-au acordat despăgubiri conform Legii nr. 247/2005 nu au respectat cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a imobilelor.

”În cursul anului 2008, inculpatul Nicolescu Theodor-Cătălin, împreună cu ceilalți membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a emis în cazul a trei dosare titluri de despăgubire pe baza unor rapoarte de evaluare care nu au respectat cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a imobilelor și nici prevederile art. 10 alin. 6 și 7 din Legea nr. 247/ 2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, supraevaluând bunurile imobile respective cu suma totală de aproximativ 75.000.000 euro, cu această sumă fiind prejudiciat bugetul de stat concomitent cu obținerea unor despăgubiri necuvenite de către titularii și cesionării drepturilor de despăgubire”, susțin procurorii.

DNA mai arată că în cursul anului 2007 Theodor Nicolescu, care la momentul respectiv deținea funcția de vicepreședinte al ANRP și calitatea de membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a pretins de la trei persoane un procentaj de 5% din totalul acțiunilor pe care aceștia urmau să le primească în urma conversiei titlurilor de despăgubire din dosarele aflate la Autoritate. În schimbul banilor, Nicolescu urma să asigure soluționarea favorabilă și cu celeritate a dosarelor de despăgubire.

”Ca urmare a soluționării dosarului de despăgubire nr. 13563/ FFCC/ 2008, referitor la drepturile de proprietate privind o suprafață de 20,5 ha, teren situat în București, în zona sectorului 3, Nicolescu Theodor-Cătălin a primit, în perioada 2008 — 2013, de la cele trei persoane aproximativ 6.200.000 lei, reprezentând bani și contravaloarea acțiunilor. Banii au fost remiși în general în tranșe de până la 250.000 de lei, în lei și euro, iar suma de 680.000 lei prin cont, în baza unui contract de comision încheiat fictiv pentru a masca comisionul. Cererea de încuviințare a reținerii și arestării preventive a fost formulată având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Codul de Procedură Penală. Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție care efectuează cercetări în cauză, împreună cu dosarul cauzei, în copie certificată”, precizează DNA.

articol preluat de pe http://www.agerpres.ro/

(video-documente) Adevarul despre Crescent

foto si articol – riseproject.ro

Averea lui Dan Voiculescu, mogulul aflat acum în spatele gratiilor, își are rădăcinile în afacerile derulate de statul comunistă cu grupul de firme Crescent. Aceste companii au intermediat o mare parte din exporturile românești cu produse industriale din anii ’80, într-o vreme când Ceaușescu și regimul său au achitat datoria externă a țării cu prețul înfometării populației.

Vă prezentăm acum documente inedite, obținute din mai multe țări, care arată evoluția transfrontalieră și anvergura afacerii Crescent dar care și scot în evidență câteva dintre personajele cheie care au contribuit la crearea imperiului deținut de oligarhul căzut.

Vizionați mai jos și un scurt video care descrie geneza și dimensiunea afacerii Crescent.



OMUL DE MUCAVA

 Până la intrarea lui Dan Voiculescu în afacere, în 1982, Crescent era o simplă firmă în orașul-port Pireu din Grecia și avea mai puțin de doi ani de activitate în spate. Prima firmă Crescent din afara Greciei, piatra de temelie a ceea ce avea să devină imperiul de afaceri Crescent, a fost creată în Austria de către un cetățean german, Gert Lichtblau, pe care Voiculescu îl turnase la Securitate cu cinci ani mai devreme. În raportul remis ofițerilor de Securitate în 1977, Voiculescu îl recomanda pe neamț pentru “abordarea unor probleme care vor fi considerate majore”. RISE a relatat deja pe larg despre înființarea companiei din Austria.

Neamțul turnat i-a făcut mai apoi rost românului și de un om de paie:“…era nevoie de un director care să se ocupe de noua firmă. Întrucât eu ca cetățean român nu aveam voie să fiu director al unei firme străine, urma să găsim un director <<de mucava>> pentru Crescent-Cipru, director pe care l-a găsit Gert Lichtblau, un partener de afaceri din Germania. ” spune Voiculescu în cartea sa, “Adevărul despre Crescent” pe care a publicat-o în 2001 în încercarea de a risipi speculațiile făcute pe seama legăturilor dintre Crescent și infama Securitate.Până la intrarea lui Dan Voiculescu în afacere, în 1982, Crescent era o simplă firmă în orașul-port Pireu din Grecia și avea mai puțin de doi ani de activitate în spate. Prima firmă Crescent din afara Greciei, piatra de temelie a ceea ce avea să devină imperiul de afaceri Crescent, a fost creată în Austria de către un cetățean german, Gert Lichtblau, pe care Voiculescu îl turnase la Securitate cu cinci ani mai devreme. În raportul remis ofițerilor de Securitate în 1977, Voiculescu îl recomanda pe neamț pentru “abordarea unor probleme care vor fi considerate majore”. RISE a relatat deja pe larg despre înființarea companiei din Austria.

Personajul de mucava ales de Lichtblau și Voiculescu este un cetățean britanic pe nume John Edgington care în anii ’80 locuia în Austria. În fapt, Edgington l-a înlocuit pe Lichtblau în Crescentul austriac iar mai apoi a devenit director sau chiar acționar într-o multitudine de Crescenturi: în Cipru, Marea Britanie, Statele Unite sau insula Man din Marea Irlandei. Documentele firmelor Crescent pot fi consultate la finalul acestui material.

cititi mai mult pe http://www.riseproject.ro/articol/documente-adevarul-despre-crescent/

Kovesi cere încuviințarea reținerii și arestării deputatului Marko Attila Gabor, în dosarul ANRP

Foto: (c) Mihai POZIUMSCHI / Arhiva AGERPRES
Articol: AGERPRES/(AS — autor: Eusebi Manolache, editor: Cristina Tatu)

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a solicitat procurorului general sesizarea Camerei Deputaților pentru formularea cererii de încuviințare a reținerii și arestării preventive a deputatului UDMR Marko Attila Gabor, acuzat de trei infracțiuni de abuz în serviciu în dosarul ANRP.

Este pentru a doua oară când Direcția națională Anticorupție solicită reținerea și arestarea preventivă a lui Marko Attila Gabor, deputatul părăsind între timp teritoriul României, fiind, după ultimele informații, în Ungaria.

“Anterior Camera Deputaților a încuviințat arestarea preventivă a inculpatului Marko Attila Gabor pentru infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, într-un alt dosar penal (comunicat nr. 1808/VIII/3 din 15 decembrie 2014), față de care procurorii anticorupție au dispus disjungerea și continuarea cercetărilor în prezenta cauză, în care cercetările au fost extinse și cu privire la infracțiunile menționate mai sus. Din ansamblul activităților desfășurate până în prezent, a rezultat că inculpatul se sustrage activităților de urmărire penală, părăsind teritoriul României”, precizează DNA într-un comunicat transmis joi AGERPRES.

Potrivit sursei citate, la data de 12 ianuarie, Guvernul României — ANRP a sesizat DNA cu privire la faptul că, în decursul anului 2009, Curtea de Conturi a României a efectuat un control la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), control ce a avut ca obiect fundamentarea și utilizarea fondurilor alocate pentru plata despăgubirilor în anul 2008, constatându-se că rapoartele de evaluare a imobilelor pentru care s-au acordat despăgubiri conform Legii nr. 247/2005 nu au respectat cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a imobilelor.

În cursul anului 2008, Marko Attila Gabor, împreună cu ceilalți membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a emis în cazul a trei dosare titluri de despăgubire pe baza unor rapoarte de evaluare care nu au respectat cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a imobilelor și nici prevederile art. 10 alin. 6 și 7 din Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, supraevaluând bunurile imobile respective cu aproximativ 75.000.000 euro, cu această sumă fiind prejudiciat bugetul de stat concomitent cu obținerea unor despăgubiri necuvenite de către titularii și cesionarii drepturilor de despăgubire.

Astfel, la data de 4 decembrie 2008, membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor au aprobat raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Neculai Nistor, în dosarul înregistrat sub. nr. 8745/CC/2006, prin care a fost stabilită o valoare a terenului în suprafață de 55.390 metri pătrați de 84.546.000 lei (1.526 lei/metru pătrat), prin supraevaluarea acestuia cu suma de 13.127.430 euro, echivalentul a 48.399.522 lei, prejudiciind cu această sumă bugetul de stat și facilitând obținerea unor avantaje patrimoniale de către două persoane.

La 10 noiembrie 2008, membrii Comisiei au aprobat raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Drulă Dorin Cornel, în dosarul de despăgubire înregistrat sub nr. 26600/CC/2006, prin care a fost stabilită o valoare a terenului de 1.535 metri pătrați și construcție demolată de 2.137.636 euro, respectiv 7.851.965 lei, prin supraevaluarea acestora cu suma de 1.730.554 euro, echivalentul a 6.510.865 lei, prejudiciind cu această sumă bugetul de stat și facilitând obținerea unor avantaje patrimoniale necuvenite de către o persoană.

cititi mai mult pe http://www.agerpres.ro/justitie/2015/03/26/alerta-kovesi-cere-incuviintarea-retinerii-si-arestarii-deputatului-marko-attila-gabor-in-dosarul-anrp-16-27-37

Cererile DNA de reţinere şi arestare a lui Theodor Nicolescu au fost aprobate de către deputaţi

articol – Alina Novaceanu – Mediafax


sursa – https://m.youtube.com/

Cererile Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului PNL Theodor Nicolescu au fost aprobate de Camera Deputaţilor, cu 174 voturi “pentru” şi 99 “împotrivă”.

Conform unor surse din comisia de numărare a voturilor, 280 de deputaţi şi-au exprimat votul în privinţa solicitării DNA.

Dintre acestea, 174 de voturi au fost “pentru” şi 99 “împotrivă”. 7 voturi au fost anulate.

Rezultatul oficial al votului exprimat de deputaţi a fost anunţat ulterior în plenul Camerei.

Cererea vizându-l pe Nicolescu a fost aprobată, fiind întrunit votul majorităţii deputaţilor prezenţi.

În intervenţia sa în plenul Camerei, Theodor Nicolescu a declarat că nu le cere colegilor parlamentari să voteze într-un anume fel, arătând că mai important e ca Parlamentul “să dea un vot aşa cum crede că e drept”.

articol preluat de pe http://www.mediafax.ro/