Protest “NU Legii Gratierii Si Amnistiei” (București – 18 ianuarie 2017)
foto: marturiilehierofantului.blogspot.ro
articol: Alexandru Cristian Surcel
Alexandru Cristian Surcel*, avocat, activist civic, fost jurnalist – foto: facebook.com
Ţara în care trăim şi sexul îngerilor
19 ianuarie 2017
Ca să înţelegem foarte exact ţara în care trăim, ieri am asistat la două premiere: Preşedintelui Klaus Iohannis i s-a reamintit că, potrivit Constituţiei, are dreptul să prezideze şedinţe de Guvern, un drept pe care din 2014, de când e ficus la Palatul Cotroceni, nu l-a mai exercitat, aşa că le-a făcut premierului Sorin Grindeanu şi miniştrilor săi o vizită surpriză, la propriu. Asta în fapt de dimineaţă. Iar în fapt de seară, mii de oameni s-au adunat la Piaţa Universităţii din Bucureşti şi apoi au mărsăluit pe marile bulevarde spre sediul Guvernului, în timp ce alte sute s-au adunat şi au protestat la Cluj, Timişoara, Sibiu, poate şi în alte oraşe (nu vreau să nedreptăţesc pe nimeni).
Guvernul “Grindeanu” a devenit atât de “popular”, de primeşte atâtea vizite într-o singură zi, din cauza obstinaţiei adevăratului prim-ministru, Liviu Dragnea, preşedintele PSD, de a înlătura el toate obstacolele din calea devenirii sale ca premier nu doar de facto, ci şi de jure, şi de a scăpa de riscul ca o nouă condamnare să-l arunce după gratii. Şi, colateral, dacă reuşeşte să-i facă scăpaţi şi pe stăpânul credincioaselor şi atât de utilelor Antene, Dan Voiculescu, pe cândva păpuşarul Sorin Ovidiu Vântu, pe fostul “justiţiar” al PSD-ului lui Năstase, Alexandru Popescu Piedone, omul care prin nesimţirea lui a condamnat la moarte sau mutilare publicul de la #Colectiv, pe Adrian Severin, pe vremuri cel mai titrat expert al PSD în afaceri europene, ba chiar, de ce nu, şi pe foştii inamici din famiglia Băsescu-Udrea, acum tovarăşi de nădejde în lupta cu Justiţia, ori pe un bătrânel condamnat pentru crime împotriva umanităţii, Vişinescu, căruia i-ar putea urma curând însuşi preşedintele de on(r)oare al PSD, “cu voia dumneavoastra ultimul pe listă” Ion Iliescu, precum şi pe mulţi alţii, condamnaţi ori urmăriţi penal, cum să nu o facă, să nu fie el “bun creştin” care, dixit Patriarhul Daniel, “vrednic este”? Şi, mai ales, cum să nu facă el şi cu partenerii, a se citi complicii lui, gen Tăriceanu, tot posibilul să dea timpul înapoi în zilele frumoase din anii ’90 şi deceniul 2000, când aşa-zişii politicieni ai României şi “băieţii deştepţi” din anturajul lor puteau să fure şi să ia mită liniştiţi, netulburaţi, fără să rişte să-i ia cineva la întrebări, să-i supună rigorilor legii penale sau, lucrul cel mai grav, să-i execute silit pentru recuperarea prejudiciului.
Aşa că musiu Dragnea, acelaşi om care a manevrat atât de inteligent pregătirea alegerilor din 11 decembrie 2016 încât partidul său a câştigat un categoric 45% din totalul voturilor valabil exprimate, iar principalul tovarăş de drum, ALDE, a trecut şi el pragul electoral, a intrat în faza de “unde nu-i cap, vai de picioare” şi şi-a pus cu o maximă nerăbdare slugile la muncă; pe Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, să atace la CCR legea nr. 90/2001, cea care nu-l lasă pe el să fie prim-ministru din cauza condamnării, iar pe premierul-marionetă, Sorin Grindeanu, şi pe ministrul justiţiei la fel de jucărie, Florin Iordache, să sară rapid cu nişte ordonanţe de urgenţă care să modifice legislaţia penală şi să graţieze categoriile cheie pentru prezent şi viitor, plus, colateral, nişte infractori mai amărâţi, aşa la derută. Prin urmare, Dragnea şi acoliţii săi au reuşit ceea ce nu au reuşit la alegeri Cioloş, USR şi PNL, anume să-i scoată din case pe unii dintre ăia mulţi care în majoritate nu au votat (60% din totalul electoratului), ca să protesteze împotriva lor, mai aşa, de avertisment, în 11 ianuarie, după amorsarea lui Ciorbea, şi masiv aseară. Frumos record, la doar o lună după câştigarea alegerilor şi două săptămâni de la investirea Guvernului! Şi pare a fi doar începutul, pentru că OUG-urile blocate ieri de Iohannis sunt deocamdată în dezbatere publică, deci ar urma să fie adoptate la o dată ulterioară…
În tot acest timp vedem şi faţă hâdă a serviciilor de informaţii construite în tradiţia Securităţii comuniste, mă rog, deocamdată a SRI, alea cu bugete veşnic în creştere şi organigrame tot mai gonflate, de am ajuns acum să avem mai mulţi agenţi de informaţii decât avea dictatura comunistă securişti. Din aşa-zisele dezvăluiri ale fugarului în mod straniu scăpat de sub filaj, Sebastian Ghiţă, difuzate sub formă de înregistrări de televiziunea proprie, fără ca vreun mandat de percheziţie să fi fost totuşi emis (pentru că în legătură cu înregistrările ar putea să existe indicii despre unde se află fugarul), nu aflăm de fapt mari adevăruri, dar vedem cum SRI a creat dintr-un puşti cordit un mare om de afaceri rulând zeci şi sute de milioane, membru al baronimii prahovene, devenit apoi şi mare politician mare la PSD, aproape prim-ministru dacă Victor Ponta ar fi câştigat prezidenţialele din 2014. Şi cum totuşi nu iese fum fără foc şi ceva acolo în zicerile lui Ghiţă, învelit bine într-un strat gros de post-adevăruri, adică de minciuni sfruntate, este adevărat, omul numărul doi din SRI, generalul Florian Coldea, a fost trecut în rezervă, chiar dacă scos formal de nevinovat şi autodeclarat nemulţumit. De asemenea, realizăm că nu comisiile parlamentare, formate din oameni cu certificat ORNISS obţinut în prealabil, deci aprobaţi de servicii, precum însuşi “inculpatul Sebastian Ghiţă” (ca să o citez pe Laura Codruţa Kovesi), le-au controlat vreodată pe acestea, ci serviciile au controlat mereu, de la adoptarea Legii siguranţei naţionale în 1991 încoace, comisiile parlamentare. Uitându-te la povestea asta nu doar că realizezi cât de implicate au fost de fapt serviciile noastre pline, nu-i aşa, de “patrioţi”, în sistemul corupt care a expulzat implicit 4 milioane de cetăţeni români peste hotare şi care menţine România ca a doua cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană, dar începi să te întrebi dacă dintre miile de agenţi secreţi mai e vreunul care se ocupă şi cu siguranţa naţională…
Nu de alta, dar în timp ce noi inventăm struţocămile de Caragiale combinat cu Kafka, Putin şi sclavul lui, Igor Dodon, un alt rezultat dezastruos al absenteismului electoral şi, mai ales, al inaptitudinii taberei politice să zicem mai bune, care a lovit grav în 2016 ambele maluri de Prut, ne flutură prin faţă o aşa-zisă hartă a “Moldovei Mari” (de fapt o hartă a unei Moldove extinse pe seama Imperiului Otoman în Bugeac, la gurile Dunării şi în Dobrogea, controlată de Imperiul Rus, ipoteză de lucru a războiului ruso-turc din 1787-1791/1792). Asta ca să pricepem cam ce ne va aştepta din partea Rusiei de azi dacă aceasta va reuşi destrămarea Uniunii Europene şi a NATO şi dacă la împărţirea sferelor de influenţă cu Donald Trump, România va fi adjudecată de Kremlin, ca la Yalta. Şi nu e de glumă, cândva, în interbelic, şi Stalin se gândea să reducă România la o bucată din istorica Valahie…
Şi care ar fi soluţia? Protestele de stradă, precum cel de aseară, sunt bune şi necesare, pot întârzia, bloca, dar nu şi rezolva. Aşa cum s-a văzut în cazul Roşiei Montane, “toamna românească” din 2013 a oprit proiectul RMGC, dar pentru includerea Roşiei Montane în patrimoniul cultural naţional şi pentru începerea demersurilor de înscriere în Patrimoniul Universal UNESCO a fost nevoie de o echipă guvernamentală care să-si asume asta. Altfel, oricând, într-un moment mai propice, se putea trezi cineva că vrea să restarteze proiectul minier, cam cum vor PSD-iştii să reediteze acum “marţea neagră”. Aşadar este nevoie de implicare în politica electorală, iar pe partea asta principala speranţă este, în legislatura actuală, USR. Pentru eficienţă este nevoie însă de stabilirea unei ordini corecte a priorităţilor, ori în momentul de faţă există o dezbatere internă destul de tensionată între progresiştii şi conservatorii din partid. Mărul discordiei este, cum era de aşteptat, chestiunea definirii căsătoriei. Acum, ca să fiu sincer, cu tot respectul faţă de acei membri ai minorităţilor sexuale şi de gen care-şi doresc în mod legitim să-şi rezolve anumite chestiuni juridice asociate vieţii de cuplu, dar şi faţă de credincioşii creştini care nu sunt dispuşi să vadă instituţia căsătoriei, care din punctul lor de vedere este o taină, adică o legătură sacrosanctă sancţionată de divinitate, bagatelizată şi redusă la un simplu contract civil, mie în contextul actual disputa asta îmi aduce aminte mult de tot de o altă dezbatere la fel de încinsă, care făcea carieră în Constantinopolul anului 1453, asediat de turcii lui Mahomed al II-lea: cea despre sexul îngerilor…
articol preluat de pe: marturiilehierofantului.blogspot.ro
Alexandru Cristian Surcel* – Avocat, activist civic, fost jurnalist. Mă interesează politica, am convingeri ecoliberale şi militez pentru dezvoltare durabilă într-un mediu sănătos în condiţii de largă libertate economică, în care statul să aibă clare competenţe regulatoare. Mă simt bine în România şi vreau o Românie mai bună şi mă simt bine pe planeta Terra şi vreau o planetă Terra mai bună. Cred în Unirea celor două Românii, doresc democraţie participativă, dar şi monarhie constituţională. Mă pasionează istoria, arheologia, antropologia, astronomia, SF-ul. Ascult muzică rock, heavy metal, simfonică, folk şi blues. Sunt agnostic ortodox, adică am îndoieli serioase, dar sunt deschis oricărei posibilităţi. Din când în când scriu şi beletristică, nu neapărat foarte bună. Bunicul meu spunea că fiecare om aşează un fir de nisip la edificiul civilizaţiei, dar cei cu adevărat norocoşi pun o cărămidă. Eu sper ca la final de drum să ştiu că am pus o cărămidă.