Articole

Avionul Solar Impulse 2 a aterizat în China după un zbor de peste 20 de ore

articol – AGERPRES/(AS — autor. Lelia Bretan, editor: Mariana Ionescu)

Plecat luni din Myanmar, avionul Solar Impulse 2, care zboară doar cu energie solară, a aterizat marți în zori în China – țară care emite cea mai mare cantitate de CO2 -, încheind astfel cea de-a cincea etapă a turului său în jurul lumii, transmite AFP.

Avionul pilotat de elvețianul Bertrand Piccard a aterizat pe aeroportul din Chongqing, la ora locală 01h35 (17h35 GMT luni), după un zbor de 20 de ore și jumătate. Inițial, aparatul trebuia să facă doar o scurtă escală în orașul din sud-vestul Chinei, urmând să plece la Nankin (270 de kilometri de Shanghai), însă continuarea călătoriei a fost perturbată de condițiile meteorologice și din motive de securitate. Prin urmare, echipajul va petrece câteva zile la Chongqing, după care își va continua periplul spre est. ‘Suntem obosiți, dar foarte fericiți să fim la Chongqing’, a declarat inginerul echipajului, Michael Anger, pe site-ul consacrat ineditului proiect.

articol preluat de pe http://www.agerpres.ro

(Anca Dumitrescu) Cele mai mari state europene devin fondatoare ale unei bănci asiatice care va concura Banca Mondială

foto – Mediafax
articol – Anca Dumitrescu – Mediafax

Germania, Franţa şi Italia s-au angajat marţi să devină membre fondatoare ale unei bănci asiatice pentru investiţii propuse de China, urmând exemplul Marii Britanii, în pofida opoziţiei Statelor Unite.

Cele trei state europene au anunţat că intenţionează să devină membre fondatoare ale Băncii Asiatice pentru Investiţii în Infrastructură, (Asian Infrastructure Investment Bank – AIIB), pe care Statele Unite o consideră o posibilă concurentă a Băncii Mondiale, a FMI şi a Băncii Asiatice pentru Dezvoltare, în care Washington-ul are o influenţă semnificativă, relatează Wall Street Journal.

China a lansat proiectul AIIB în octombrie anul trecut, în cadrul unei serii de măsuri menite să îi întărească influenţa regională şi globală, invitând alte ţări să participe la proiect ca membre fondatoare, până la 31 martie.

Banca urmează să aibă un capital iniţial de 50 de miliarde de dolari şi mandatul de a finanţa proiecte de infrastructură în întreaga lume.

Decizia de marţi, anunţată de ministrul german de Finanţe Wolfgang Schauble după o întâlnire cu vicepremierul chinez Ma Kai, la Berlin, arată cum aliaţii tradiţionali ai SUA riscă să irite autorităţile de la Washington pentru a obţine avantaje la Beijing.

Faptul că Marea Britanie, unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai SUA, a sfidat Washington-ul a deschis calea pentru ca alte state occidentale să îi urmeze exemplul, a declarat un diplomat european.

articol preluat de pe http://www.mediafax.ro/

Comitet ONU cere alegeri deschise în Hong Kong

de Andrei Popescu

Comitetul ONU pentru Drepturile Omului a cerut joi Chinei să asigure votul universal în Hong Kong, subliniind că aceasta implică atât dreptul de a fi ales cât şi dreptul de a vota.

Cei 18 experţi ai Comitetului, care monitorizează respectarea Acordului Internaţional asupra Drepturilor Civile şi Politice ratificat de Hong Kong, au făcut acest pas după ce şi-au manifestat îngrijorarea faţă de planul Beijingului de a selecta candidaţii pentru funcţia de şef executiv al fostei colonii britanice.

Comitetul a căzut de acord asupra “nevoii de a asigura votul universal, ceea ce înseamnă atât dreptul de a fi ales cât şi dreptul de a vota. Principalele temeri ale membrilor Comitetului s-au concentrat pe dreptul de a candida fără restricţii nerezonabile”, a declarat Konstantine Vardzelashvili, care a condus sesiunea.

Mii de oameni au ieşit pe străzile Hong Kong-ului pentru a protesta împotriva planurilor guvernului central de a permite doar susţinătorilor Beijingului să candideze în alegerile din 2017 pentru funcţia de şef executiv, alegătorilor nerămânându-le altă soluţie decât să voteze ceea ce li se pune pe tavă.

Christine Chanet, o judecătoare franceză şi membră a Comitetului, a declarat Agenţiei Reuters că membrii Comitetului nu doresc ca Beijingul să selecteze candidaţii.

Emily Lau, membră a Consiliului Legislativ din Hong Kong şi preşedintă a Partidului Democrat din Hong Kong, a participat la sesiunea de discuţii a Comitetului şi-a exprimat acordul faţă de poziţia adoptată de acesta.

Aceasta a adăugat că propunerea Beijingului nu este în conformitate cu Acordul Internaţional asupra Drepturilor Civile şi Politice, un tratat cheie adoptat de Adunarea Generală a ONU în 1966 şi care a fost semnat de China în 1998 dar niciodată nu a fost ratificat. Acordul garantează libertăţi fundamentale, incluzând dreptul la autodeterminare şi la alegeri libere şi corecte.

După aproape o lună de nesupunere civilă, un grup de studenţi şi-a obţinut în cele din urmă şansa, în cadrul unei întâlniri desfăşurate în districtul Aberdeen din Hong Kong, de a-şi prezenta cazul oficial în faţa guvernului, subliniind cum şi de ce ar trebui să fie Hong Kong-ul mai democratic.

În timpul celor două ore ale discuţiei de marţi, 21 octombrie 2014, studenţii au obţinut o singură concesie din partea oficialilor adunaţi: ei vor trimite unui organ al autorităţilor centrale chineze un raport care detaliază chestiunile abordate de manifestanţi. Acest “raport sentimental”, cum a fost etichetat repede în limba chineză, pare să fie singurul rezultat concret al discuţiilor.

Încă nu este clar dacă se va mai ţine o altă rundă de discuţii sau care va fi următorul pas al activiştilor.

“Oamenii din Hong Kong speră că oficialii guvernamentali care se bucură de putere să aibă curajul să discute sincer cu publicul şi să rezolve toate aceste probleme politice pe care tot ei le-au creat”, a declarat Lester Shum, secretar adjunct al Federaţiei Studenţilor. “Noi suntem furioşi. Nu am înţeles niciodată de ce guvernul ne-a impus să acceptăm în linişte propunerea Congresului Naţional al Poporului şi de ce nu are curajul de a rezolva aceste chestiuni politice.”

Shum a concluzionat: “De ce au fost loviţi în cap cu bastoanele atât de mulţi oameni? Tot ceea ce vor ei este ca guvernul din Hong Kong să ne respecte drepturile civile şi să ne ofere democraţia pentru care ne luptăm de 30 de ani.”

 articol preluat de pe http://epochtimes-romania.com/

Măcel în China – autorităţille confiscă pământ, cinci poliţişti incendiaţi

Pe 14 octombrie, o echipă a poliţiei chineze a mers în satul Fuyou din sud-vestul provinciei Yunnan a Chinei pentru a rezolva o revoltă iscată de o dispută pentru pământ. Dar localnicii au decis să riposteze şi, în urma confruntărilor, cinci atacatori capturaţi – poliţie sau huligani angajaţi de stat – au fost capturaţi şi executaţi prin incendiere. Conflictul s-a mai soldat cu două decese printre localnici şi alte 18 persoane rănite.

Cinci dintre membrii forţelor trimise să ocupe pământul sătenilor, au fost capturaţi şi dezechipaţi de echipamentul anti-revoltă. Apoi au fost scoşi în stradă, unde li s-a dat foc.

Localnicii susţin că printre forţele de ordine se aflau şi tâlhari locali plătiţi să participe la intervenţie de partea autorităţilor comuniste.

Potrivit unui comunicat publicat pe 15 octombrie de guvernul din Kunming, capitala provinciei Yunnan, care administrează Fuyou, conflictul a fost declanşat de construcţia unui centru de logistică.

În jurul orei 2 dimineaţa, pe 14 octombrie, sute de bărbaţi în uniforme, purtând căşti şi scuturi anti-revoltă pe care scria ”Poliţia” au invadat satul Fuyou şi au început să păzească terenul disputat în vederea începerii construcţiilor. Aproximativ 1.000 de localnici furioşi au ieşit să-i întâmpine.

Conflictul a durat aproximativ o oră. Poliţiştii erau dotaţi cu cuţite, bare de metal şi petarde de gaz lacrimogen, pe care le-au folosit împotriva sătenilor înarmaţi cu pietre şi unelte de grădinărit. Bilanţul, estimat de presă, s-a ridicat la opt decese – şase oameni ai forţelor “de ordine” şi doi localnici – şi 18 răniţi.

Nicio descriere detaliată privind natura deceselor nu a fost precizată în raportul oficial, dar pozele de la faţa locului au arătat că unii dintre bărbaţi au fost luaţi prizonieri de către localnici iar echipamentul le-a fost confiscat.

Din pozele publicate reiese că persoanele captive au fost duse pe drumul local, udate cu benzină şi apoi incendiate.

Rapoartele oficiale ale presei controlate de Partidul Comunist Chinez au transmis că incidentul a fost un conflict între muncitorii din construcţii şi rezidenţii localnici.

După ce Deng Xiaoping a declarat că “a fi bogat este glorios”, Partidul Comunist Chinez este condus din anii ’90 de oligarhi, care câştigă enorm din exproprieri şi exploatarea la sânge a muncitorilor şi ţăranilor, menţinând, însă, teroarea instaurată de comunişti pentru a asigura controlul populaţiei şi a înnăbuşi orice urmă de dizidenţă.

Sătenii suspectează că “forţele de ordine” sunt huligani plătiţi de autorităţi, după o metodă extrem de uzitată din China atunci când se încearcă reprimarea protestelor.

Li, un localnic din Fuyou care a asistat la confruntări, a descris haosul şi teroarea de la faţa locului.

”Au început să-i atace pe săteni, lovind pe oricine vedeau. Imediat cum un sătean ajungea în mâinile lor, îl băteau atât de tare de parcă vroiau să-l omoare”, a declarat el pentru Epoch Times. ”Doi dintre săteni au fost omorâţi în bătaie cu bare de metal de către aceştia”.

Unul dintre sătenii ucişi a fost lovit de o ţeavă de fier, care i-a pătruns prin faţă, a adăugat Li.

Ziarul Beijing Times a intervievat un sătean prezent la eveniment care a oferit o descriere similară a confruntărilor.

Li afirma că poliţia s-a retras după moartea celor cinci. Totuşi, circumstanţele exacte ale deceselor sunt neclare. Fotografiile luate de săteni îi arată pe prizonieri legaţi la sol pe stradă având lângă ei sticle cu un lichid galben, cel mai probabil benzină.

Fotografiile ulterioare arată corpurile arse ale bărbaţilor. Pe internet, s-a speculat că aceştia au fost mai degrabă executaţi de săteni.

Un raport oficial notează că oficialii guvernamentali locali au vizitat locul confruntărilor oferind ajutor persoanelor rănite. Sătenii locali au afirmat că n-au văzut niciun oficial care să viziteze satul sau care să aibă grijă de răniţi.

Disputa pentru pământ a început cu trei ani în urmă, odată cu deschiderea unui centru de logistică în valoare de 8 miliarde de yuani (aproximativ 1,3 miliard de dolari) şi care ocupă o suprafaţă de 2.300 de hectare de teren. Sătenii sunt nemulţumiţi de cei 43.000 de yuani de persoană (aproximativ 7.000 de dolari) pe care i-au primit drept compensaţie în schimbul pământului.

De la începutul disputei, au mai avut loc şi alte confruntări între săteni şi compania de construcţii care va ridica centrul de logistică. Lucrările au fost suspendate timp de un an iar reluarea acestora a declanşat ultimul incident.

Unul dintre localnici a declarat pentru Epoch Times că sătenii sunt pregătiţi să-şi dea viaţa pentru pământul lor.

”Ne vom apăra drepturile şi interesele şi ne vom proteja pământul natal. Nu plecăm. Dacă vin din nou, vom lupta până la sfârşit”.
articol preluat de pe http://epochtimes-romania.com/

Violenţele din Hong Kong organizate de grupuri cu legături la Beijing

Opozanţii violenţi ai mişcării Occupy Central, care au atacat studenţii şi au hărţuit sexual femeile participante la protest, au legături cu Beijingul, conform multor cetăţeni din Hong Kong.

“Este ca şi cum Revoluţia Culturală are loc în Hong Kong. Cele mai mari temeri provin de la cei care stau chiar lângă tine”, a spus un comerciant din Shenzhen, sub pseudonimul Lee, într-un interviu acordat Epoch Times. “Aşa ceva nu ar trebui să se întâmple într-o societate avansată precum cea din Hong Kong”.

Conform lui Lee, majoritatea anti-manifestanţilor aveau un accent specific chinezilor de pe continent.

Biroul de Legătură cu Guvernului Central al Poporului (Beijing) a organizat, cu ceva timp în urmă, un grup format din chinezi din China continentală, cu misiunea de a incita la violenţe împotriva mişcării Occupy Central, a spus Lee. Membrilor grupului li s-au promis permise speciale cu ajutorul cărora se pot stabili permanent în Hong Kong sau Macao.

Conform lui Lee, există mii de astfel de oameni acum în Hong Kong.

“Mulţi chinezi de pe continent nu lucrează pentru China din convingere. Ei ştiu ce se întâmplă, dar fac aceste lucruri doar pentru bani”, a spus el.

Până acum, sutele de persoane ce se opun mişcării democratice Occupy Central au fost împiedicate în acţiunile lor de cei aproximativ 100.000 de manifestanţi, grupaţi în 4 cartiere din Hong Kong.

Chiar şi aşa, opozanţii mişcării paşnice au cauzat diverse probleme, bătând manifestanţi, dărâmând corturi şi rupând bannere. De asemenea, unele femei de la protest au fost hărţuite sexual de aceştia.

O femeie a declarat pentru Amnesty Internaţional că un bărbat i-a pus mâna pe sâni în timp ce stătea alături de alţi manifestanţi în districtul Mong Kok, în 3 octombrie, în jurul orei 16. Ea a adăugat că bărbatul a atacat de asemenea încă două femei.

O parte din opozanţii mişcării Ocupaţi Centrul au fost organizaţi de grupul Caring Hong Kong Power (CHHP), înfiinţat în iunie 2011. Grupul este finanţat de Partidul Comunist Chinez (PCC), aşa cum a fost raportat în prealabil de către ziarul Epoch Times.

În seara de 3 octombrie, o directivă internă a CHHP a început să circule pe Internet, amintind oamenilor să îşi aducă panglici albastre, un simbol asociat acum cu opozanţii mişcării Occupy Central, pentru activităţile din Mong Kok de pe 4 octombrie.

Directiva spunea: “Pentru mişcarea de opoziţie a protestele pro-democraţie şi pentru securizarea stabilităţii în Hong Kong este necesară violenţa”.

“Dacă mişcarea de opoziţie a protestelor pro-democraţie nu face o treabă bună, atunci opinia publică va ezita să susţină acţiunea poliţiei împotriva studenţilor. Dacă totul dă greş, atunci Armata de Eliberare a Poporului va fi trimisă pentru a elimina trădătorii care au înşelat China”.

Violenţele au izbucnit în Mong Kok în după amiaza zilei de 3 octombrie. Ostilităţile izolate s-au derulat în mod continuu iar membrii CHHP au hărţuit în mod constant manifestanţii paşnici din Mong Kok, Causeway Bay şi din zona Admiralty.

“Acestea sunt triadele. Le recunosc comportamentul, tiparul şi metodele. Unii dintre ei nu sunt din Hong Kong, ci sunt chinezi de pe continent”, scrie Tang Kam-hong, un fotograf ce locuieşte în Hong Kong, într-un articol publicat de ziarul francez Liberation.

Au existat suspiciuni că regimul chinez foloseşte măsuri violente în Hong Kong pentru a-i reduce la tăcere pe cei care îl critică.

Kevin Lau, fost redactor şef al ziarului Ming Pao, a fost înjunghiat şi tăiat cu cuţitul pe spate şi picioare în luna februarie a acestui an. Mulţi din Hong Kong cred că Partidul a fost în spatele atacului.

Chen Ping, proprietar al revistei iSun Affairs, a fost bătut de “golani” în faţa biroului său în iunie 2013. iSun Affairs este deseori critic la adresa conducerii din Hong Kong şi a legăturilor acesteia cu Beijingul. “Poate am jignit câţiva oameni din regimul comunist”, a spus Chen.

De asemenea, în iunie 2013, o maşină a intrat intenţionat în poarta de la intrare a locuinţei lui Jimmy Lai, fondatorul şi preşedintele Next Media, cea mai mare companie media listată la Bursa din Hong Kong. Publicaţiile sale sunt critice la adresa regimului comunist chinez. După ce s-au izbit cu maşina în poartă, “huliganii” au lăsat în faţa ei un mesaj – un topor şi un satâr pentru tăiat carne.

Nici Epoch Times Hong Kong nu a scăpat de mimcile atenţii ale regimului comunist, de-a lungul vremii. În 2005 tipografia ziarului Epoch Times din Hong Kong a fost distrusă de huligani. Poliţia nu a găsit niciodată făptaşii.
articol preluat de pe http://epochtimes-romania.com

Manifestanţii din Hong Kong organizează un protest masiv şi sfidător

HONG KONG – Manifestanţii pro-democraţie au sfidat avertismentele guvernului din Hong Kong de a elibera străzile şi atacurile susţinătorilor conducerii pro-comuniste, organizând un protest masiv sâmbătă seara în districtul comercial din centrul oraşului pe care îl ocupă de o săptămână.

„Vrem democraţie! Democraţie în Hong Kong!” au strigat mii de oameni, în timp ce organizatorii acestei mişcări pentru reforme politice mai ample în fosta colonie britanică au căutat să motiveze participanţii cerându-le să persiste în campania lor. Protestul a durat mai multe ore, participanţii aplaudând şi ovaţionând atunci când s-au ţinut discursuri sau când diverşi cântăreţi au interpretat melodii cunoscute.

„Nu dorim o revoluţie. Dorim doar democraţie!” a spus Joshua Wong, un lider al studenţilor în vârstă de doar 17 ani. „Sperăm că nu vor avea loc violenţe”, a spus acesta. „Ar fi un mare păcat ca această mişcare să se sfârşească cu vărsare de sânge şi violenţe.”

După terminarea protestului, oamenii au devenit tot mai nervoşi datorită zvonurilor că poliţia va lua măsuri pentru a alunga protestatarii în miezul nopţii. Pentru a contracara orice acţiuni ale poliţiei, mulţimi mari de oameni s-au revărsat în acea zonă după miezul nopţii.

Tensiunile dintre manifestanţi şi opozanţii lor pro-comunişti au atins cote destul de ridicate în timpul zilei deoarece cele două tabere s-au insultat reciproc şi uneori au insultat poliţia.

Protestatarii, în majoritate studenţi, şi-au respectat promisiunile de a nu recurge la violenţe, ridicându-şi mâinile în aer pentru a arăta că rezistă paşnic. Cu toate acestea, unii dintre ei au strigat insulte la adresa celor care şi-au manifestat opoziţia faţă de ocuparea uneia dintre principalele străzi ale districtului Mong Kok, unde locuiesc mulţi dintre emigranţii din China continentală.

De asemenea, certuri şi neînţelegeri de mică amploare au avut loc în mod constant între cele două tabere, fiind calmate de poliţie sau trecători. În plus, unii rezidenţi au aruncat apă din apartamentele lor asupra oamenilor de pe stradă.

Studenţii au strigat şi lozinci precum „Poliţia neagră!”, acuzând forţele de ordine că nu au luat măsurile necesare pentru a-i proteja vineri împotriva atacurilor desfăşurate de huligani – suspectaţi a fi trimişi de guvern pentru a curăţa străzile. Sloganul „Poliţia neagră” face o referire la faptul că forţele de ordine s-au aliat cu societăţile negre, sau grupurile criminale, pentru a dispersa manifestanţii.

Şeful executiv al Hong Kong-ului, Leung Chun-ying, a apărut sâmbătă seară la televizor pentru a cere din nou tuturor să plece acasă, spunând că lucrurile trebuie să revină la normal până luni.

Vineri noaptea spre sâmbătă dimineaţa, poliţia a arestat 19 oameni după mai multe încăierări soldate cu rănirea a cel puţin 12 cetăţeni şi 6 ofiţeri de poliţie. Se crede că 8 dintre cei arestaţi au legătură cu Triadele, a declarat Patrick Kwok Pak-chung, ofiţer senior al Poliţiei din Hong Kong. Cei arestaţi vor fi acuzaţi de adunare ilegală, bătaie în public şi comiterea de violenţe, a spus Kwok.

Oficialii au negat în mod vehement zvonurile că ei ar fi coordonat huliganii pentru eliberarea străzilor.

Cheung Tak-keung, de la biroul poliţiei din Hong Kong, a declarat că forţele de ordine au depus mari eforturi pentru a menţine „zone tampon” între cele două tabere.

„Situaţia nu a fost uşor de controlat. Au fost mii de oameni”, a spus Cheung, notând că mulţi dintre cei adunaţi acolo erau doar privitori ce puteau fi prinşi într-o „activitate foarte riscantă.”

Confruntările au determinat liderii protestelor să anuleze discuţiile plănuite cu guvernul. Studenţii şi alţi activişti se opun deciziei Chinei de a cere ca un comitet format din persoane ce susţin linia politică a Beijing-ului să selecteze candidaţii pentru primele alegeri ce au avut vreodată loc în Hong Kong pentru ocuparea funcţiei de Şef Executiv. Alegerile sunt programate pentru anul 2017. De asemenea, manifestanţii cer demisia lui Leung.

Ţinând cont de suspendarea discuţiilor, următorii paşi nu sunt siguri. Poliţia a cerut în repetate rânduri ca oamenii să plece de pe străzi dar s-a comportat tolerant în faţa refuzului manifestanţilor de a se conforma acestor cereri. În urmă cu câteva zile poliţiştii au folosit gaze lacrimogene şi spray cu piper într-o încercare eşuată de a dispersa manifestanţii, atrăgând critici interne şi internaţionale asupra deciziei conducerii din Hong Kong de a îngenunchea în faţa liderilor din Beijing. Contrar aşteptărilor, violenţele au atras un număr şi mai mare de oameni pe străzile oraşului.

Situaţia din districtul Mong Kok a fost tensionată, opozanţii protestelor strigând „Strângeţi şi plecaţi!”. Cel puţin unii dintre opozanţi sunt rezidenţi ce s-au săturat de străzile blocate şi de alte inconveniente izvorâte din această situaţie.

Opozanţii demonstraţiilor folosesc panglici albastre pentru a-şi semnala suportul pentru regimul comunist din China continentală, în timp ce manifestanţii pro-democratici poartă panglici galbene.

Federaţia Studenţilor din Hong Kong a declarat că nu există o altă soluţie decât anularea acordului pentru discuţiile propuse de Leung. Studenţii au cerut ca guvernul să tragă pe cineva la răspundere pentru violenţele care au avut loc vineri.

Acuzaţiile că membri ai crimei organizate au fost implicaţi în violenţele de vineri au amplificat nemulţumirile în cadrul principalei tabere a mişcării studenteşti de ocupare, tabără ce este situată în faţa sediului guvernului.

„Mulţi oameni se adună aici şi sunt foarte determinaţi să se unească împotriva membrilor Triadei”, a spus Amy Ho, o studentă 21 ani la filologie.
articol preluat de pe http://epochtimes-romania.com

Hong Kong: În zonele ocupate, manifestanții sunt hotărâți să rămână pe loc

Manifestanții din Hong Kong, somați să elibereze luni terenurile ocupate, erau relativ mobilizați la primele ore ale zilei în cartierul administrativ și nu manifestau nicio dorință de a pleca acasă.

Mai mult mii de persoane blocau în continuare principala arteră de acces în cartierul Admiralty cu ferma intenție de a rămâne pe loc până la deschiderea dialogului cu guvernul, potrivit corespondenților AFP aflați la fața locului.

“Trebuie să ne odihnim acum, pentru că vom rămâne aici toată noaptea așteptând ca poliția să atace. Va fi o luptă îndelungată”, a declarat Ken Chung, un student în vârstă de 20 de ani cu fața acoperită de o mască.

Manifestanții s-au strâns pe o autostradă interioară din apropierea birourilor șefului executivului, care le-a cerut să degajeze accesul în zonă pentru a permite celor 3.000 de salariați să își reia activitatea după o săptămână de vacanță din cauza manifestațiilor și a două zile de sărbătoare.

În grupuri mici, manifestanții se odihneau, ascultau discursurile cetățenilor anonimi sau ale militanților, verificau ultimele informații pe telefoanele mobile, indiferenți în fața curioșilor sau a turiștilor plimbându-se între punctele de prim-ajutor sau de aprovizionare cu alimente instalate sub corturile uriașe.

În mijlocul autostrăzii a fost ridicată o imensă statuie din plăci de lemn, reprezentând un om cu o umbrelă, accesoriu devenit emblema mișcării prodemocrație.

Mai jos, bariere și un cordon de polițiști blocau accesul la sediul guvernului.

Occupy Central, principala coaliție a mișcării prodemocrație, a făcut cunoscută în cursul serii decizia studenților, vârful de lance al protestelor, de a elibera o arteră rutieră și o pasarelă care duc spre această clădire, însă organizațiile de studenți au dezmințit anunțul imediat. Șoseaua a fost eliberată pentru scurt timp după votul manifestanților care o blocau în acel moment, dar a fost reocupată de alți protestatari.

Șeful executivului local, Leung Chun-ying, căruia manifestanții îi cer demisia, fiind considerat o marionetă a Beijingului, a atras atenția asupra hotărârii autorităților de “a lua toate măsurile necesare pentru restabilirea ordinii publice” și a elibera zonele ocupate. Totuși, el nu a amenințat direct protestatarii că îi va împrăștia dacă nu se supun ordinelor.

De altfel, luni dimineață, puțini manifestanți considerau iminentă o intervenție a forțelor de ordine, iar numărul redus de polițiști din împrejurimile Admiralty părea pentru moment să le dea dreptate.

AGERPRES/(AS — editor: Alic Mîrza)
Foto: (c) Carlos Barria / REUTERS
articol preluat de pe http://www.agerpres.ro

Beijing-ul pe cale să piardă controlul asupra Hong Kong-ului

2014_10_05_hk18_rsz_crp

Protestele anti-Beijing din Hong Kong au continuat la sfârşitul săptămânii, în ciuda manevrelor obscure ale forţelor pro comuniste din fostul protectorat britanic.

Vineri 3 octombrie au fost consemnate incidente în care grupuri civile au atacat studenţii şi demonstranţii. Poliţia a asistat pasivă la tulburări, lucru care a înfuriat şi mai mult societatea civilă din oraş.

Regimul comunist din Beijing apelează deseori la grupuri de civili, huligani, sau chiar Triade pentru a rezolva treburi murdare, atât în China, cât şi în Hong Kong.

articol preluat de pe http://epochtimes-romania.com/

“Carnagiul”: Uciderea în masă, recoltarea de organe, şi soluţia secretă a Chinei împotriva disidenţilor săi

The Slaughter – Official Trailer

Cartea lui Ethan Gutmann “Carnagiul” este o expunere şocantă şi emoţionantă despre modul în care recoltarea de organe de la prizonieri vii de conştiinţă s-a dezvoltat prin persecuţia tibetanilor, uigurilor şi practicanţilor Falun Gong de către Partidului Comunist Chinez (PCC). Aceste crime împotriva umanităţii au fost ignorate de către guvernele democratice occidentale care preţuiesc comerţul cu China mai mult decât drepturile omului.

Gutmann afirmă că prizonierii de conştiinţă nu-şi dau niciodată acordul să fie ucişi pentru organele lor, acestea fiindu-le recoltate ca la animale, şi de aceea, el nu şi-a intitulat cartea “Malpraxis” ci “Carnagiul”.

Gutmann ne conduce cu migală prin începuturile comerţului de organe, care, spune el, a ieşit la iveală la sfârşitul anilor 1970 prin executarea infractorilor condamnaţi pentru crime capitale (şi care, probabil, nu şi-au dat nici un acord), şi a durat până în 1991 în Xinxiang, când recoltarea de la prizonierii uiguri de conştiinţă era în plină desfăşurare.

Rezultatul este o expunere şocantă, dar emoţionantă a crimelor teribile împotriva umanităţii făcute astăzi de către Partidul Comunist Chinez şi, de asemenea, o expunere a curajului invincibil al celor care expun crimele acestui partid malefic.

PCC a negat întotdeauna că organele au fost luate de la vreo persoană fără consimţământul acesteia şi, desigur, de la prizonierii de conştiinţă sau de la deţinuţii politici. PCC a negat întotdeauna utilizarea de organe de la infractorii executaţi (în China o persoană poate fi executată şi pentru infracţiuni financiare – n.r.) până când acuzaţiile de recoltare de organe de la practicanţii Falun Gong au devenit publice în anul 2005, iar regimul se bâlbâia în a găsi o explicaţie pentru numărul imens de organe ce erau vândute în mod deschis de către spitalele din China, mai ales spitalele militare.

Evidenţa incriminatoare

Gutmann a intervievat mai mult de 100 de martori pentru carte, atât de mulţi, încât el a descris sentimentul ca “oboseala compasiunii”(indiferenţă la cei care suferă – n.r) , dar este greu să nu fii mişcat de evidenţa torturii, a spălării creierului şi a brutalităţii abătute asupra fiinţelor umane paşnice şi nonviolente de către criminalul PCC.

Principalul său martor, “evidenţa incriminatoare”, este un chirurg taiwanez cu o reputaţie inegalabilă de integritate şi sinceritate. El are cunoştinţe personale şi directe despre recoltarea de organe de la practicanţii Falun Gong în China continentală şi pentru prima dată el le-a făcut cunoscute în mod public. Acesta reprezintă punctul culminant al unei lungi căutări pentru găsirea confirmării medicale a recoltării organelor de la prizonierii de conştiinţă din China, de la o sursă incontestabilă. Povestea lui a fost pusă sub interdicţia de a fi făcută publică până la data publicării acestei cărţi, pe 12 august 2014.

De ce persecuţia împotriva Falun Gong?

Gutmann îşi petrece mult timp încercând să explice “inexplicabilul”- de ce ar persecuta regimul comunist oamenii paşnici care încearcă să trăiască după principiile “Adevăr, Compasiune şi Toleranţă”.

El oferă, probabil, cea mai bună descriere laică: am citit despre convingerile profunde ale acestor oameni paşnici şi cu principii.

Unul dintre capitolele cele mai emoţionante este “Into Thin Airwaves”, în care un grup de tineri practicanţi, în 2002, a decis să rupă cenzura PCC şi să oprească discreditarea Falun Gong prin interceptarea semnalelor de televiziune din Changchun. Emisiunea a apărut pe opt canale, pentru mai mult de 50 de minute, arătând minciunile PCC şi faptul că Falun Gong era practicat în mod deschis în întreaga lume.

Jiang Zemin, liderul PCC şi arhitectul persecuţiei împotriva Falun Gong, a devenit livid. Este neclar dacă Jiang, de fapt, a dat ordinul de a “ucide (Falun Gong) fără milă”, dar şeful Biroului 6-10 (entitate de tip Gestapo, înfiinţată pentru a persecuta Falun Gong) al oraşului Jilin a spus: “de data aceasta o să-i sfâşiem”. În câteva luni, micul grup care a efectuat interceptarea a fost torturat brutal până la moarte. Aceste suflete curajoase s-au opus puterii PCC şi i-a expus laşităţile.

Gutmann estimează că între anul 2000 şi Jocurile Olimpice de la Beijing, în 2008, 65.000 de practicanţi Falun Gong au fost ucişi pentru organele lor. Crimele şi recoltarea de organe continuă şi în prezent iar autorul afirma că, la fel ca la eliberarea din lagărele de exterminare naziste, lumea nu va şti adevărul deplin despre aceste crime împotriva umanităţii până când Partidul Comunist Chinez nu va fi reformat sau răsturnat.

Ethan Gutmann reuneşte dovezi diferite şi informaţii despre aceste atrocităţi, care sunt disponibile din mai multe surse, şi adaugă propriile constatări la aceste cunoştinţe.

Rezultatul este o expunere şocantă, dar emoţionantă a crimelor teribile împotriva umanităţii făcute astăzi de către Partidul Comunist Chinez şi, de asemenea, o expunere a curajului invincibil al celor care expun crimele acestui partid malefic.

O lectură foarte recomandată!

Carnagiul

Ethan Gutmann

Prometheus Books (12 august, 2014)

articol preluat de pe http://epochtimes-romania.com/

Hong Kong-ul marchează Ziua Naţională în timp ce manifestanţii sfidează ordinele de dispersare

Oficialii din Hong Kong au organizat miercuri ceremonii de sărbătorire a celei de-a 65-a aniversări a înfiinţării statului comunist chinez, în timp ce manifestanţii continuă să ceară reforme democratice mai ample, conform unui raport VOA.

Deşi în oraş atmosfera este tensionată, totuşi în Piaţa Bauhinia au fost organizate ceremonii la care au participat fanfare şi sute de demnitari.

În apropierea locului de desfăşurare a ceremoniilor, zecile de mii de manifestanţi pro-democraţie, nemulţumiţi de faptul că guvernul din Hong Kong susţinut de Beijing a impus restricţii asupra alegerilor din 2017, nu dădeau semne că s-ar retrage la casele lor.

Ceremonia de înălţare a steagului comunist chinez s-a desfăşurat fără incidente, dar pe durata intonării imnului naţional chinez puteau fi auziţi numeroşi studenţi huiduind în apropierea Pieţei Bauhinia.

Nu au mai fost înregistrate alte incidente violente după cele de duminică, când poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa fără rezultat manifestanţii.

Furia manifestanţilor a fost declanşată de faptul că Beijing-ul nu doreşte să renunţe la controlul său asupra Hong Kong-ului. Astfel, pentru alegerile din 2017, Beijing-ul a declarat că va permite un vot public, dar va restricţiona candidaţii la cei aprobaţi de un comitet de selectare. Adică vor fi selectaţi acei oameni care vor respecta cerinţele şi planurile Partidului Comunist Chinez în privinţa Hong Kong-ului.

Şeful Executivului din Hong Kong, Leung Chun-ying, a afirmat că planul Beijing-ului va fi o soluţie mai bună decât cea curentă, în care un comitet electoral alege liderul teritorial.

Leung le-a cerut tuturor sectoarelor societăţii să lucreze cu guvernul într-o manieră paşnică, legală, raţională şi pragmatică. Unele staţii de metrou şi autobuz au fost suspendate, iar multe companii şi firme şi-au închis uşile datorită protestelor.

Unul dintre principalii organizatori ai protestului Occupy Central, Chan Kin-man, şi-a cerut scuze cetăţenilor ale căror vieţi au fost tulburate de demostraţiile din cele trei locaţii. Chan a spus că el speră ca cetăţenii Hong Kong-ului să înţeleagă faptul că, în ciuda tulburărilor, manifestanţii „se luptă pentru o armonie de lungă durată în societate”.

De asemenea, Departamentul de Stat american a declarat că secretarul de stat John Kerry va discuta despre această criză politică cu ministrul chinez de Externe, Wang Yi, care se află miercuri la Washington.

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a cerut ambelor părţi să rezolve disputa pe cale paşnică – lucru cam greu de realizat cu un regim comunist chinez ce nu se arată dornic să accepte schimbări democratice reale.

Fără a da semne că s-ar retrage, marţi, manifestanţii şi-au adunat provizii şi au ridicat baricade improvizate, temându-se totuşi că poliţiştii vor încerca din nou să „cureţe” locurile în care se desfăşoară demonstraţii, folosind gaz lacrimogen şi spray cu piper.

Totuşi, până în acest moment, poliţia nu a mai recurs la măsuri violente.

Acestea sunt cele mai intense proteste din Hong Kong de când Beijing-ul a preluat controlul asupra fostei colonii britanice, în 1997.
articol preluat de pe http://epochtimes-romania.com