Articole

China și Japonia își pregătesc perspectivile militare și legale de recuperare a unor teritorii de la ruși și chiar mai mult

Parlamentul Chinei a pus în discuție un proiect de lege foarte asemănător cu cel pe care-l examinează în prezent Duma de la Moscova, privind alipirea pensinsulei Crimeea la Rusia, comunică portalul elise.com.ua.

Sursa citată afirmă că e vorba despre un act legislativ care prevede alipirea la Republica Populară Chineză a unor teritorii din alte țări, în cazul în care populația locală se va pronunța la referendum pentru alipirea la China. Proiectul documentului înaintat spre examinare încă la 28 februarie, de facto, prevede anexarea la China a teritoriului Orientului Depărtat rus.

Proiectul a fost înregistrat de deputatul Sun Wan Han. Documentul simplifică modul de aderare a teritoriului unui stat străin la Republica Populară Chineză.

Conform noului proiect, acest lucru poate fi efectuat și în absența unui tratat internațional dacă:

- acel teritoriu organizează un referendu, în care aderarea la China primește aviz pozitiv

- este prezentă o adresare a autorităților legitime ale acelui teritoriu, prin care aderarea este solicitată guvernului cinez

“Procedura de aderare va fi următoarea: inițiatorul ofertei face o adresare către președintele Chinei, iar acesta informează și se consulă cu Congresul Național al Poporului și cu guvernul Chinei. În cazul unui acord comun, este prezentat un proiect de lege constituțională privind primirea teritoriului statului străin în Republica Populară Chineză, care definește statutul și alte probleme legale”, a spus Wan Han.

Conform recensământului din 2002, în Federația Rusă locuiesc 34.577 de etnici chinezi. Nimeni nu cunoaște însă numărul real al imigranților chinezi în Rusia, acesta variind între 200.000 și 2 milioane.

12.000 de soldați chinezi la granița cu Rusia !!!

Mass-media din Rusia a dat publicității un raport de presă conform caruia cel puțin 12.000 de soldați chinezi înarmați până în dinți, trupe de infanterie, blindate, trupe speciale, artilerie, au fost mutați la granița cu Rusia, după ce tensiunile în zonă au crescut ca urmare a unor anunțate exerciții ale armatei ruse cu armament nuclear în apropierea graniței cu China.

Acest raport citează Serviciul de Graniță al Rusiei, potrivit căruia, Beijingul a început să trimită trupe către granită începând cu data de 6 Septembrie.

“Deocamdată nu se știe motivul acestei mișcări, însă ceva nu miroase a bine”, afirmă un reprezentant al Serviciului de Graniță (FSB), citat de infowars.com.

Nu se știe dacă acest demers al Chinei are legătură cu construcția gazoductului, ca finalizare a acordului de 400 de miliarde semnat recent între cele două superputeri. Nici dacă este o reacție a Chinei în urma declarațiilor dure ale oficialilor ruși față de NATO și aliații săi: “Trebuie să fie priviți ca dușmani. S-ar putea să-i lovim cu armele nucleare”

Rămâne de văzut dacă rapoartale despre mișcările trupelor chineze sunt legate de manevrele de mare anvergură cu arme nucleare ale rusiei care vor avea loc la granița chineză la sfârșitul acestei luni.

Rusia și China au stabilit totuși legături mai strânse, dezvoltate în ultima perioad de timp, prin semnarea recent a unui contract de 400 de miliarde de USD cu Gazprom pentru a furniza gaze naturale din Rusia către China, cea mai mare afacere a gazelor naturale realizate de către Moscova de la prăbușirea URSS. Lucrările la construcția conductei a început săptămâna trecută.

Tensiunile dintre Rusia și NATO au izbucnit săptămâna trecută, când generalul Iuri Yakubov, un înalt oficial al Ministerului Apărării, a declarat că o „Russia își va revizui doctrina militară inclusiv tratatul cu Statele Unite și aliații săi din NATO pe care îi consideră dușmani și împotriva cărora ar puta iniția atacuri nucleare preventive. ”

Săptămâna trecută, NATO a aprobat, de asemenea, o “forță de reacție rapidă” de 3.500 de militari, care vor fi situate la baze din Polonia, România și statele baltice într-o mișcare care a fost vazuta ca o escaladare agresiv în continuare cu scopul de Moscova.

Disputele și neînțelegerile la frontieră, între Rusia și China sunt însă foarte vechi și încă departe de a fi soluționate. De mai bine de 300 de ani cele două mari puteri au de tranșat neînțelegeri care de multe ori s-au soldat cu bătălii sângeroase.

Insulele din mijlocul râurilor care separă teritoriul chinez și rus au fost una dintre principalele cauze ale disputelor de frontieră dintre cele două țări.

În 1969, de exemplu, a avut loc una din bataliile majore pentru insula Damansky [Chineză - Zhenbao] pe [Wusuli] râului Ussuri, în care zeci de soldați au fost uciși de ambele părți.

Disputa, cu toate acestea, dateaza de mult mai mult timp, din secolul al 17-lea, atunci când primii coloniști ruși au ajuns în regiunile slab populate la nord de râul Amur.

Această zonă a fost deja revendicată drept teritoriu de către Imperiul chinez, deși practic Imperiul Chinez nu controlat efectiv această parte de teritoriu. Au fost lupte sporadice între cele două părți înainte de încheierea Tratatul de la Nerchinsk, în 1689, care a definit granița la nord de râul Amur, de-a lungul careia se află fixată și în prezent.

Mai târziu, datorită faptului că diferitele războaie de opiu din secolul al 19-lea, au slăbit China, Rusia a profitat și l-a forțat pe comandantul local chinez să semneze Tratatul de Aigun, cedând tot teritoriul la nord de Amur, și o felie mare de teren la est de Ussuri, pentru Rusia. Acest fapt a stabilit frontierele până azi.

Dar China nu a recunoscut niciodată legitimitatea “Tratatul inegal” de Aigun. Litigiile dar și confruntările pe plan diplomatic au continuat până la începerea luptelor din 1969. Pacea a fost încheiată în urma discuțiilor dintre prim-miniștrii Zhou Enlai și Kosîghin, în același an.

*Într-un fel, “Tratatul inegal” de Aigun se aseamănă cu așa zisul Tratat dintre Rusia și Turcia încheiat la București în 1812 și prin care în mod fraudulos și împotriva tuturor uzanțelor și a dreptului internațional, Estul Principatului Moldova (Basarabia) a fost dat Rusiei, cu mențiunea că în cazul Chinei, generalul chinez care a semnat acel tratat de la Aigun era totuși un reprezentant al Statului Chinez, pe când la București „cei care au cadorisit” Rusia cu Estul Moldovei erau reprezentanți ai Imperiului Otoman.

Precedentul Crimeea, Japonia urmăreste ceva similar cu insulele care îi aparțin de drept și sunt în granițele Rusiei

Insulele situate în nordul arhipelagului Kurile, Etorofu, Shikotan, Kunashiri și Habomai, care au fost ocupate de Uniunea Sovietică în 1945, ar putea reveni Japoniei conform aceluiași scenariu prin care Federația Rusă a anexat peninsula Crimeea în luna martie 2014. O declarație în acest sens a fost făcută de ex-ministrul Apărării Japoniei, Yuriko Koike, transmite Project Syndicate.

„La fel ca și majoritatea cetățenilor Federației Ruse, cei de pe Insulele Kurile sunt foarte săraci și au doar de suferit de pe urma neprofesioniștilor și corupților care se află la conducere. Printre cei care au de suferit sunt și etnici ucraineni care locuiesc pe Insulele Kurile. Ar fi interesant dacă, spre exemplu, pe insula Etorofu, unde etnicii ucraineni constituie circa 60%, ar avea loc un referendum privind aderarea la Japonia. În cazul acesta, Vladimir Putin ar fi gata să recunoască rezultatele plebiscitului, exact cum s-a întâmplat și cu Crimeea?”, se întreabă ex-ministrul Apărării.

În același context, Yuriko Koike a amintit că în 2012, odată cu învestirea noului Guvern, în frunte cu Shinzo Abe, locuitorii de pe Insulele Kurile și-au pus mari speranțe că vor fi purtate negocieri cu Vladimir Putin în vederea soluționării acestei probleme. „Ultimele evenimente demonstrează că această idee a fost din start moartă. Putin vrea să refacă imperiul și nu cred că va merge la negocieri privind retrocedarea Insulelor Kurile”, a precizat fostul funcționar.

Yuriko Koike a mai adăugat că Japonia va colabora strâns cu țările din „G 7” pentru ca „ambițiile neglijentului Putin să nu se răsfrângă asupra altor regiuni ale Ucrainei”. Aceasta a accentuat că Tokio a luat decizia de a acorda un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru ca Ucraina să-și restabilească economia și să reziste în fața agresiunii venite din Federația Rusă.

Amintim că în 2009 Parlamentul Japoniei a adoptat o lege care prevede că vor fi întreprinse măsurile necesare pentru ca să fie recuperate Insulele Kurile.

avansul-rusiei-spre-japonia

În coasta Rusiei se prefigurează o nouă perspectivă militară japoneză

Japonia anunță că până la sfârșitul toamnei (2014), guvernul va aduce modificări constituționale referitor la doctrina națională (de apărare) pacifistă, adoptată în anul 1947 și va permite angajarea armatei în operațiuni extra teritoriale.
Din start se exclude posibilitatea relocării unităților de apărare, noua doctrină militară va înlocui termenul consacrat de aparare colectivă cu siguranță colectivă, practic o colaborare militară globală împotriva unor ipotetice agresiuni străine în contextul unor tratate deja existente. Noua Doctrină va conferii cadrul constituțional pentru mărirea efectivelor, îmbunătățirea, dezvoltarea și mărirea capacităților militare față de prezent dar și participarea unor efective semnificative de militari la misiuni externe pentru pregătire sau intervenții în cadrul unor cualiții.

Despre armata Japoneză în prezent

Japan_Ground_Self-Defense_Force_LocationsArmata Japoneză numără un efectiv de 148 de mii militari (personal activ) și este în prezent formată din cinci corpuri de armată, Armata de Nord, cu sediul în Sapporo, Hokkaido, Armata de Nord-Est, cu sediul în Sendai, Miyagi, Armata de Est, cu sediul în Nerima, Tokyo, Armata Central, cu sediul în Itami, Hyōgo și Armata de Vest, cu sediul la Kumamoto, Kumamoto. Din cauza densității populației și a urbanizarii pe insulele japoneze, zonele destinate pentru instruirea pe scară largă a armatei Japoneze sunt foarte limitate și chiar și în aceste zone, restricțiile de zgomot sunt extinse. Armata Japoneză s-a adaptat la aceste condiții, prin efectuarea unor exerciții de post comandă și manevre pe hartă, investind în simulatoare și alte programe de formare, precum și desfășurarea de exerciții de foc direct în locații din străinătate , cum ar fi Centrul de Formare Yakima din Statele Unite ale Americii.

Japonia este o parteneră de prim rang al Alianței NATO în regiune.

Trebuie spus, încă de la început, că fiecare țară are un set diferit de motivații privind relațiile sale cu NATO. Când Japonia a făcut o ofertă Alianței în 2006 și 2007, aceasta a fost, în primul rând, o mișcare de natură diplomatică. Este adevărat că ministrul de externe Taro Aso și premierul Shinzo Abe au menționat posibilitatea unei cooperări operaționale între Japonia și NATO, în discursurile pe care le-au susținut la NAC (Consiliul Nord Atlantic). Trebuie să ne amintim, totuși, că ambii oameni politici au petrecut mult timp acolo explicând situația securității din Asia, inclusiv în privința Chinei și Coreei de Nord. Abe a „solicitat”, chiar, direct, ca aliații „să recomande Coreei de Nord să facă pași sinceri spre rezolvarea” problemei răpirii unor cetățeni japonezi de către autoritățile nord-coreene.

Premierul Taro Aso – trecere în revistă a Forțelor Aeriene Japoneze (Hyakuri Air Base on October 19, 2008 )
Premierul Taro Aso – trecere în revistă a Forțelor Aeriene Japoneze (Hyakuri Air Base on October 19, 2008 )
Intenția Japoniei este aceea de a folosi NATO ca o modalitate suplimentară de a ridica gradul de conștientizare la nivel internațional și, în special, european în privința situației securității Asiei. Acesta este motivul pentru care Tokyo a apreciat declarațiile NAC de condamnare a lansării rachetelor nord-coreene în iulie 2006 și a testului nuclear din luna octombrie a aceluiași an. În pofida limbajului foarte agresiv al Pyongyang-ului, relațiile cu autoritățile nord-coreene rămân un joc diplomatic, în care solidaritatea la nivel internațional contează foarte mult.

Este posibil ca NATO să nu fie un actor politic în adevăratul sens al cuvântului. Dar, în calitatea sa de cea mai mare și capabilă alianță politico-militară a lumii, aceasta are – în mod intenționat și în mod neintenționat – o anumită greutate în relațiile internaționale în domeniul securității. Acest lucru explică, de asemenea, de ce scepticii în privința NATO și, nu în ultimul rând, cei care nu împărtășesc aceleași valori cu Alianța se tem de extinderea ariei de acțiune și a influenței acesteia. Se poate spune că percepția lumii exterioare în privința NATO, ca actor influent în domeniul securității, este mai puternică decât admite Alianța însăși. Dar, exact din acest motiv, Japonia privește NATO ca pe un nou partener politic important. Alți parteneri ar putea urma acest model.

Surse de documentare: Romania Breaking News, wtfrly.com, infowars.com, news.bbc.co.uk , activenews.ro , deschide.md, ziarulnational.md , nato.int, Politika.rs, mod.go.jpl, Japan_Ground_Self-Defense_Force, elise.com.ua

articol preluat de pe http://www.rbnpress.info/

Autoritățile chineze au creat o bandă specială pentru utilizatorii de smartphone-uri, care nu își pot lua ochii de la telefon

Dependentii de smartphone din orasul Chongqing din China, care nu isi pot lua ochii de la telefon atunci cand merg pe strada, au acum un culoar pictat special pentru ei. “Primele trotuare pentru utilizatorii de telefoane mobile din China”, se arata pe un indicator albastru, care marcheaza inceputul culoarului marcat, care a fost impartit in doua cu o linie alba, relateaza The Telegraph, citat de Hotnews.ro.

Utilizatorii de telefoane mobile sunt instruiti sa foloseasca o parte a culoarului, care are sageti albe, pictate pe asfalt, pentru a le arata directia de mers in timp ce ei privesc la dispozitivele electronice. Ideea pare sa fie copiata dintr-un proiect, prezentat pe National Geographic, care arata ca foarte putine persoane au schimbat partea de trotuar pe care mergeau dupa ce au vazut indicatoarele pictate pe asfalt. Cu toate acestea, oficialii din China spun ca marcajele incearca sa le reaminteasca pietonilor ca “nu este o idee foarte buna sa te joci cu telefonul atunci cand mergi”. Initiativa autoritatilor chineze vine dupa ce studiile recente au aratat ca dependenta de telefoane mobile este foarte raspandita atat in China, cat si in restul lumii.
Maria Tudor, A.M.PRESS
articol preluat de pe http://ampress.ro

In Parlamentul chinez se discuta un proiect de lege privind ANEXAREA UNOR TERITORII din Rusia

Parlamentul Chinei a pus în discuție un proiect de lege foarte asemănător cu cel pe care-l examinează în prezent Duma de la Moscova, privind alipirea pensinsulei Crimeea la Rusia, comunică portalul http://elise.com.ua.
Sursa citată afirmă că e vorba despre un act legislativ care prevede alipirea la Republica Populară Chineză a unor teritorii din alte ţări, în cazul în care populaţia locală se va pronunţa la referendum pentru alipirea la China. Proiectul documentului înaintat spre examinare încă la 28 februarie, de facto, prevede anxarea la China a teritoriului Orientului Depărtat rus.
Proiectul a fost înregistrat de deputatul Sun Wan Han. Documentul simplifică modul de aderare a teritoriului unui stat străin la Republica Populară Chineză.
Conform noului proiect, acest lucru poate fi efectuat şi în absenţa unui tratat internaţional dacă:
- acel teritoriu organizează un referendu, în care aderarea la China primeşte aviz pozitiv
- este prezentă o adresare a autorităţilor legitime ale acelui teritoriu, prin care aderarea este solicitată guvernului cinez
“Procedura de aderare va fi următoarea: iniţiatorul ofertei face o adresare către preşedintele Chinei, iar acesta informează şi se consulă cu Congresul Naţional al Poporului şi cu guvernul Chinei. În cazul unui acord comun, este prezentat un proiect de lege constituţională privind primirea teritoriului statului străin în Republica Populară Chineză, care defineşte statutul şi alte probleme legale”, a spus Wan Han.
Conform recensământului din 2002, în Federaţia Rusă locuiesc 34.577 de etnici chinezi. Nimeni nu cunoaşte însă numărul real al imigranţilor chinezi în Rusia, acesta variind între 200.000 şi 2 milioane.
articol preluat de pe http://deschide.md/ro

(Silviu Pricope) Paradisurile fiscale

foto – silviupricope.wordpress.com
articol – Silviu Pricope – silviupricope.wordpress.com
12 septembrie 2014

Silviu Pricope - foto - facebook.com/silviu.pricope

Silviu Pricope – foto – facebook.com/silviu.pricope

Multă lume vorbește despre paradisurile fiscale, dar puțini știu cu adevărat ce sunt ele și care le sunt principalele caracteristici. De asemenea, relațiile lor cu statele dezvoltate reprezintă o necunoscută pentru majoritatea populației. Ne propunem acum, să facem un pic de lumină, în tenebroasa lume a paradisurilor fiscale.

Ce sunt de fapt paradisurile fiscale?

Un paradis fiscal este un teritoriu (poate fi o țară, o insulă, un oraș, o porțiune dintr-un oraș, etc), care are o fiscalitate (sau altfel spus un nivel de impozitare) foarte redusă, sau chiar nulă, în comparație cu alte țări dezvoltate. Nu există o definiție precisă, iar nivelul de impozitare este evaluat în mod diferit în diverse țări și de către diverse instituții.

Într-un sens mai restrâns, un paradis fiscal reprezintă o jurisdicție în care impozitarea este redusă. Dar de cele mai multe ori, paradisul fiscal este de fapt, un paradis bancar, adică un teritoriu în care secretul bancar protejează clienții de ingerințele oricărei alte jurisdicții. În unele țări, autoritățile fiscale nu au acces la datele bancare și, prin urmare, nu pot verifica declarațiile fiscale ale contribuabilului.

Nu se face întotdeauna distincția dintre paradisurile fiscale și cele bancare, iar unele jurisdicții ajung să le combine pe amândouă. Dar această combinație nu este sistemică. De exemplu, Elveția reprezintă un paradis bancar, iar secretul bancar permite clienților să se sustragă de la controlul administrațiilor fiscale din țara de origine. Dar, deși din punct de vedere fiscal, Elveția dispune de mai multe sisteme derogatorii avantajoase, impozitarea este departe de a fi inexistentă.

În presă, rareori se face distincția între două tipuri discutate mai sus, ajungându-se ca termenul de “paradis fiscal” să se refere acum mai mult la paradisul bancar.

OCED (Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare) a declarat următoarele criterii ca fiind necesare pentru a defini un paradis fiscal. Acestea sunt:

  • taxe nesemnificative sau inexistente;
  • lipsa de transparență a sistemului fiscal;
  • absența schimbului de informații fiscale cu alte state;

Existența paradisurilor fiscale ridică mai multe tipuri distincte de probleme:

  • concurența fiscală
  • concurența economică între companii provenind din țări diferite
  • lupta împotriva spălării banilor și a finanțării organizațiilor criminale
  • stabilitatea sistemului financiar internațional

Cine recurge la paradisurile fiscale?

În esență, fondurile speculative, companiile mari care au înființat filialele ale acestora în astfel de juridiscții (Google are de exemplu o filială în insulele Bermude) precum și persoanele bogate. Avantajul acestora este că acestea evită taxele mai mari în țara lor de origine. În Franța, de exemplu, fenomenul nu este deloc minor: în aprilie 2009, la scurt timp după cazul băncii HSBC, Franța a înființat o ” celulă de reglementare ” pentru evazioniștii fiscali. Aceasta a ajutat la repatrierea 7,3 miliarde de euro în active, cu un beneficiu estimat pentru fisc de până la 1,3 miliarde €.

Mai mult decât atât, paradisurile fiscale vehiculează și o cotă de active, ce nu poate fi cuantificată, destinată spălării banilor murdari proveniți din acte de corupție sau trafic de droguri.

Cât din economia globală reprezintă activele vehiculate în paradisurile fiscale?

Potrivit Fondului Monetar Internațional, 50% din tranzacțiile internaționale “curg” prin paradisuri fiscale. Acestea cuprindeau aproximativ 4000 de bănci, două treimi din fondurile speculative și 2 milioane de societăți fictive/paravan. În aceste conturi s-ar afla aproximativ 7.000 de miliarde de euro în active, ceea ce reprezintă mai mult de trei ori PIB-ul Franței și de mai mult de 35 de ori PIB-ul României. Gabriel Zucman, economist la Școala de Economie din Paris, consideră că valoarea activelor persoanelor particulare deținute în paradisurile fiscale s-ar ridica la aproximativ 8% din resursele financiare ale lumii (acest studiu poate fi citit aici).

În 2008, cotidianul La Tribune a estimat că activele gestionate de paradisurile fiscale s-au ridicat la 10.000 de miliarde de euro.

Care sunt aceste paradisuri fiscale?

Oficial, principalele țări dezvoltate caută să lupte împotriva paradisurilor fiscale, în special în contextul luptei împotriva terorismului, crimei organizate, sau împotriva evaziunii fiscale extrem de costisitoare pentru bugetul public.

Dar, în același timp, țările occidentale tind să accepte sau să continue să accepte, paradisurile fiscale situate în apropierea teritoriului lor, în intenția lor de a capta cât mai mult din fluxurile financiare și în vederea controlului evaziunii fiscale din propria țară. Toate tarile occidentale au propriile lor paradisuri fiscale “acceptate” și “ocrotite”:Principatul  Monaco pentru Franța, Insulele Anglo-Normande pentru Regatul Unit, Bahamas pentru Statele Unite ale Americii, Liechtenstein pentru țările germanice, Macao pentru China, San Marino pentru Italia sau Andorra pentru Spania. Această ambiguitate a devenit flagrantă în timpul summit-ului G20 de la Londra, din aprilie 2009.

“Eticheta” de paradis fiscal nu reprezintă nimic oficial și variază în funcție de instituțiile care o vehiculează. OCED la acel moment a încercat să clasifice paradisurile fiscale elaborând trei liste diferite:

  • neagră, pentru state total necooperante în domeniu fiscal;
  • gri pentru statele, care au promis să se conformeze noilor reguli, fără însă a le aplica, precum și cele care “respectă în mod substanțial” aceste reguli;
  • albă, pentru statele sau teritoriile care au făcut “un efort real pentru a se conforma regulilor ce decurg din standardele internaționale ale OCED.

Țările occidentale au pregătit liste de paradisuri fiscale, solicitând o mai bună cooperare acestor jurisdicții în lupta împotriva spălării banilor. În același timp, țările occidentale a vrut să-și “protejeze” paradisurile fiscale. De exemplu, după îndelungi negocieri, China a obținut ca Macao și Hong Kong să nu fie incluse în lista paradisurilor fiscale, deși ambele teritorii dependente de chinezi au toate caracteristicile necesare. În schimb, Statele Unite ale Americii a câștigat clasarea insulelor Bahamas în lista gri, în loc de cea neagră.

Și astfel, în data de 2 aprilie 2009, lumea a fost “șocată” să descopere că, în conformitate cu criteriile summit-ului G20, “cele mai grave găuri negre financiare ale planetei” au fost Costa Rica, Malaezia, Filipine și Uruguay, în timp ce paradisurile fiscale reale, cum ar fi Jersey sau Insula Man au fost albite. Națiunile mari a aranjat de asemenea, pentru propriile lor grădini secrete (City of London, statul american Delaware sau Hong Kong pentru China) să nu fie nici măcar evidențiate.

Imediat după asta, țările incluse pe lista gri (Cayman, Luxemburg, Belgia, Liechtenstein, Elveția, Singapore, Insulele Virgine Britanice Insulele, Austria …), au protestat puternic (a se vedea, de exemplu, un interviu cu primul-ministru al Luxemburgului, Jean-Claude Juncker).

Pentru a nu fi pe lista neagră, o țară trebuie să semneze pur și simplu un angajament cu  OCED, prin care se angajează să respecte “standardele fiscale autorizate pe plan internațional“. Acest standard prevede că, țara este de acord să ofere unui alt stat care solicită acest lucru, informații cu privire la un anumit contribuabil. Acest lucru se face pe baza unei cereri motivate și argumentate, care ajută la combaterea celor mai grave cazuri de fraudă. Acest schimb de informații la cerere reprezintă, fără îndoială, o îmbunătățire față de opacitatea totală, dar nu permite o verificare rapidă și sistematică ca în cazul unui schimb automat de informații.

Pentru a ieși din lista gri, o țară nu trebuie să accepte numai principiul schimbului de informații la cerere. Sintagma cheie aici este “respectă în mod substanțial”, aceasta referindu-se la un cumul de reguli impuse pe plan internațional. Aici, OCED se consideră mulțumită dacă o țară a implementat acest principiu în 12 acorduri bilaterale. Nu contează dacă aceste sunt făcute cu Groenlanda și Botswana sau vreo țară importantă din punct de vedere economic. O condiție atât de ușor îndeplinit a făcut ca toate țările vizate să se alăture listei albe, una după alta, în câteva luni. În cea mai recentă versiune a raportului de progres, listele negre și gri sunt acum aproape goale. Într-adevăr, mai jos este publicată lista din 2012:

liste-paradis-fiscaux-ocde-2012

După cum se vede, în accepțiunea OCED, paradisuri fiscale au rămas doar Nauru și Guatemala! Ce ar mai fi de zis după o astfel de inepție?

Însă toată lumea știe, că paradisurile fiscale nu au dispărut așa peste noapte…

Așa că Franța a reacționat dur (sic!), iar acum publică propria listă. Paradisurile fiscale pur și simplu tremură în fața acestei acțiuni curajoase a Cocoșului Galic!!!!!!!!!! Uh, dar totuși nu prea mult … Mai jos găsim lista oficială de țări/jurisdicții oficial recunoscute drept paradisuri fiscale de către Franța în 2012:

  • Botswana,
  • Brunei,
  • Guatemala
  • Insulele Marshall,
  • Montserrat,
  • Nauru,
  • Niue
  • și Filipine.

Pur și simplu fără comentarii …

articol preluat de pe http://silviupricope.wordpress.com/