foto preluat de pe www.facebook.com
articole preluate de pe: www.agerpres.ro; ro.wikipedia.org; cersipamantromanesc.wordpress.com
Ziua Internațională a Romilor
Ziua internaţională a romilor este sărbătorită anual la 8 aprilie, pentru a atrage atenţia asupra provocărilor de discriminare cu care se confruntă comunităţile de romi din Europa, notează site-ul Centrului european pentru drepturilor romilor, http://www.errc.org/
Origine
Iniţiativa privind marcarea Zilei Internaţionale a Romilor a apărut în 1971, cu prilejul primului Congres internaţional al romilor de pretutindeni, care a avut loc la Londra. În statele din Europa de Est, inclusiv România, data de 8 aprilie a fost marcată începând cu anul 1990, potrivit www.mae.ro.
Ziua a fost declarată oficial în 1990, în Serock, Polonia, la cel de-al patrulea Congres Mondial al Uniunii Internaționale a Romilor (IRU), în onoarea primei mari întâlniri internaționale a repzentanților romilor din 7-12 aprilie 1971 în Chelsfield, în apropiere de Londra.
Tot atunci a fost adoptat, ca imn international al romilor, cantecul “Gelem, gelem”, interpretat de cantareata si actrita Olivera Vuco, in cunoscutul film iugoslav “Am intalnit si tigani fericiti”, pelicula ce dateaza din 1967. De asemenea, a fost adoptat si steagul international al romilor, avand jumatatea de jos verde, simbol al campurilor inverzite si jumatatea de sus albastra, simbol al cerului senin, iar la mijloc roata cu spite, denumita si chakra, aceasta fiind similara cu Ashok Chakra, roata de pe steagul Indiei, reprezentand miscarea si creatia lumii.
Roata simbolizeaza, pe de o parte, soarta, roata succesiunii vietilor, iar pe de alta parte, nomadismul, in relatie cu spatiul originar al Indiei. Doua decenii mai tarziu, la Congresul Mondial al Romilor din aprilie 1990, Comisia Lingvistica a Uniunii Internationale a Romilor a oficializat alfabetul international standardizat al limbii rromani, decizia fiind semnata de 17 specialisti in domeniu din diferite tari, in prezenta unui observator al UNESCO. In 2002, de 8 aprilie, s-a sarbatorit jubileul milenar reprezentand 1.000 de ani de atestare a romilor in Europa.
Drapelul romilor – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Din 1971, au avut loc mai multe congrese mondiale ale romilor, având ca scop standardizarea limbii romani, obţinerea de compensaţii pentru suferinţele din al Doilea Război Mondial, îmbunătăţirea situaţiei educaţionale, revendicarea drepturilor civile ale romilor sau păstrarea culturii şi limbii romani.
De asemenea, până în prezent, romii din societăţile europene au avut realizări remarcabile în domeniul activismului şi al angajamentului faţă de cauza lor comună, însă lupta pentru recunoaştere şi împotriva discriminării trebuie să continue în numeroase comunităţi din toată Europa, arată site-ul Consiliului Europei, https://www.coe.int/.
În România, la data de 8 aprilie se marchează ”Sărbătoarea etniei romilor din România”, în urma adoptării de către Parlamentul României a Legii nr. 66/2006, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 276 din 28.03.2006. Legea prevede celebrarea, în data de 8 aprilie a fiecărui an, a acestei sărbători, precum şi implicarea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale în organizarea de manifestări publice şi a unor acţiuni social-culturale dedicate acestei zile. În acelaşi timp, legea mai prevede ca Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune să reflecte, în cadrul programelor special destinate minorităţilor naţionale, manifestările respective.
- Papa Ioan Paul al II-lea a îndemnat pe adepții săi să trateze romi cu compasiune și respect.
- În 2003, Dalai Lama a aprins o lumânare pentru a comemora ziua.
- În 2004, Adam Ereli de la Departamentul de Stat al SUA s-a exprimat împotriva abuzurilor continue ale drepturilor omului cu care se confruntă romii și a cerut guvernelor europene să încurajeze toleranța.
- În 2006, Maud de Boer-Buquicchio, Secretarul General Adjunct al Consiliului Europei a declarat preocupările ei pentru cultivarea ostilității la adresa romilor și a încurajat populația romă a Europei pentru a acționa pentru îmbunătățirea condițiilor de trai precare, rezultat al discriminării îndelungate și pe scară largă.
- În 2009, Secretarul de Stat al Statelor Unite, Hillary Clinton, a vorbit despre angajamentul SUA pentru protejarea și promovarea drepturilor romilor în întreaga Europă.
Acești Apostoli au făcut parte din cei 70 de ucenici ai Mântuitorului, care s-au ostenit propovăduind cuvântul lui Hristos, îndurând chinuri și prigoniri.
Sfântul Apostol Irodion era din orașul Tars, Cilicia, Asia Mică, rudă a Sfântului Pavel. A călătorit în dese rânduri cu Sfinții Apostoli Petru și Pavel, care l-au hirotonit episcop în Patara, astăzi Patras, Grecia.
Propovăduind pe Hristos, a fost chinuit de păgâni și supus la numeroase chinuri. Sfântul Apostol Pavel amintește de Sfântul Irodion în Epistola către Romani, unde îl numește rudă a sa: Îmbrățișați pe Irodion, cel de un neam cu mine (Rom. 15, 11). Potrivit Sfântului Simeon Metafrast, Apostolul Irodion a suferit moarte martirică împreună cu Sfântul Olimp, în anul 67, tot atunci fiind răstignit și Sfântul Apostol Petru.
După cum este relatat în Sfânta Scriptură, Sfântul Agav avea darul proorociei: Și rămânând noi acolo mai multe zile, a coborât din Iudeea un prooroc cu numele Agav (Fapte 21, 11).
Sfântul Apostol Ruf a fost episcop în orașul Teba din Grecia. Este amintit de Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani, unde spune: Îmbrățișați pe Ruf, cel ales întru Domnul (Rom. 16, 13).
Sfântul Apostol Asincrit a fost episcop în Heraclea, Pont, Asia Mică.
Sfinții Apostoli Flegont și Ermie au fost episcopi în Maraton, Grecia, respectiv Dalmația.
Troparul, glas 3:
Sfinţilor Apostoli rugaţi pe Milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.
A urmat papei Bonifaciu I (418-422), păstorind în timpul împăratului Teodosie cel Tânăr (408-450).
Sfântul Celestin a trimis patriarhului Chiril al Alexandriei, prin episcopii Arcadiu și Project, o scrisoare care a fost citită la Sinodul al III-lea Ecumenic prin care cerea înlăturarea patriarhului Nestorie, dacă nu se leapădă în 10 zile de erezie.
La trecerea sa la cele veșnice, sfântul a fost îngropat în cimitirul Priscilla din Roma.
Sâmbăta care precede sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim este ultima zi din Postul Sfintelor Paşti în care se mai fac pomeniri de obşte pentru cei adormiţi. Această sâmbătă este cunoscută în tradiţia creştină ca Sâmbăta lui Lazăr.
Biserica Ortodoxă comemorează în această zi una dintre cele mai mari minuni ale lui Iisus Hristos şi anume învierea lui Lazăr, prietenul Domnului, cel mort de patru zile.
Evenimentul, care a avut loc în Betania, este relatat în Sfânta Evanghelie după Ioan, capitolul 11, versetele de la 1 la 45.
Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Irodian (numit și Herodion sau Rodion) era din orașul Tars, Cilicia, Asia Mică, Se numără printre Cei Șaptezeci de Apostoli. El a fost rudă cu Sf. Apostol Pavel (Romani 16,11)
A călătorit în dese rânduri cu Sfinții Apostoli Petru și Pavel, care l-au hirotonit episcop în Patara, astăzi Patras/Neoparția, Grecia și pe mulți dintre elini i-a adus la dreapta credință. Pentru aceasta, au năvălit asupra lui închinătorii la idoli care l-au chinuit.
După multe suferințe îndurate, a fost înjunghiat cu un cuțit și crezând păgânii că l-au omorât, l-au lăsat și s-au dus. Dar, cu harul lui Dumnezeu, Sfântul Apostol nu murise, ci, sculându-se, a propovăduit cuvântul Domnului la Roma, împreună cu Sfântul Apostol Pavel.
Despre Sfântul Apostol Agav se amintește în Faptele Apostolilor: „În acele zile s-au coborât de la Ierusalim la Antiohia proroci. Și sculându-se unul dintre ei, cu numele Agav, a arătat prin Duhul că va fi în toată lumea foamete mare, care a și fost în zilele lui Claudiu” (Fapte 11, 27-28).
Sfântul Apostol Pavel amintește de Sfântul Irodion în Epistola către Romani, unde îl numește rudă a sa: Îmbrățișați pe Irodion, cel de un neam cu mine (Rom. 15, 11).
Potrivit Sfântului Simeon Metafrast, Apostolul Irodion a suferit moarte martirică împreună cu Sfântul Olimp, în anul 67, pe când îl ajutau pe Sf. Apostol Petru, în aceeași zi în care a fost crucificat și Sf. Apostol Petru. Prăznuirea lui se face la 4 ianuarie împreună cu Cei Șaptezeci, la 28 martie, 8 aprilie și la 10 noiembrie.
Imnografie
10 noiembrie
Tropar (glasul al 3-lea):
Sfinților Apostoli Erast, Olimp, Irodian, Sosipatru, Cvart și Tertie, rugați-L pe milostivul Dumnezeu să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.
Condac (glasul al 4-lea):
Astăzi s-a arătat cinstită prăznuirea Apostolilor, dând în chip vădit iertare de greșeli tuturor celor ce săvârșesc pomenirea lor.
Alt condac (glasul al 2-lea):
Credința cinstitei Treimi ați propovăduit, înțelepților, înșelăciunea mulțimii dumnezeilor idolești din mijloc scoțând-o, cu cinstite învățăturile voastre. Pentru aceasta ați aflat veșnică răsplătire a ostenelilor în ceruri, cununi luând, Apostoli preamăriți.
8 aprilie
Tropar (glasul 1)
Veniți să lăudăm cu cântări înșesitul cor al Apostolilor: pe Irodion și Agav, pe Ruf, Asincrit, Flegon și pe Sfântul Ermis. Care pururea se roagă Sfintei Treimi pentru sufletele noastre!
Condac (glasul al 2-lea):
Ucenici ai lui Hristos și apostoli preacinstiți v-ați arătat, Irodion mărite, Agav și Ruf, Asincrit și Flegon, împreună cu Ermis. Rugați-vă pururea Domnului să ne dea nouă iertare de greșeli [nouă] celor ce vă lăudăm pe voi.
Condac (glasul al 4-lea)
Precum luceferii, sfinților apostoli, luminați calea credincioșilor cu lumina Duhului Sfânt. Căutând la Dumnezeu Cuvântul, voi risipiți întunericul greșelilor.
Troparul pe glasul 1 și condacul pe glasul al 4-lea sunt traduse din limba engleză.
Iconografie
Erminia lui Dionisie din Furna (ed. Sophia, București, 2000, pp. 150-151) menționează doi Apostoli cu acest nume, Irodion și Rodion, unul trebuind să fie zugrăvit ca un bătrân, iar celălalt ca un tânăr, purtând în mână un sul înfășurat, însemnul apostoliei.
Sfântul Apostol Irodion (†67) – foto preluat de pe doxologia.ro
Cel întru sfinți părintele nostru Celestin al Romei a fost Episcop al Romei (Papă) între anii 422 și 432 (Precedat de Sf. Bonifaciu I, Urmat de Sf. Sixt al III-lea). În timpul păstoririi sale, papa Celestin a fost un important și puternic apărător al credinței ortodoxe în fața ereziei nestoriene.
Pomenirea lui în Bisericile răsăritene se face la 8 aprilie, iar în Bisericile apusene la 6 aprilie.
Sf. Ier. Celestin, episcopul Romei (376 – 432) – foto preluat de pe doxologia.ro
Viața
Celestin s-a născut la Roma (sau, după alte surse, în provincia Campania din sudul Italiei de astăzi), dar nu se cunoaște nimic din istoria tinereții sale, excepție făcând numele tatălui său: Priscus. Se spune că ar fi trăit un timp la Milano, pe lângă Sf. Ambrozie, unde a primit o foarte bună educație și s-a făcut cunoscut printr-o bună cunoaștere a Sfintei Scripturi și a chestiunilor teologice.
Prima relatare certă despre el este menționarea sa într-un document al Papei Inocențiu I, în anul 416, în care se vorbește despre diaconul Celestin. S-a păstrat și o scrisoare pe care i-a trimis-o în 418 Sf. Augustin, scrisă într-un limbaj foarte respectuos.
Viața sa virtuoasă și autoritatea sa ca teolog i-au adus stima și dragostea clerului și a poporului credincios. După moartea Sfântului Bonifaciu, Celestin a fost ales episcop al Romei, succedându-i acestuia la 10 septembrie 422.
Datorită faptului că era prieten cu Sf. Augustin, episcopul Hiponei, i-a fost mai ușor decât predecesorului său să rezolve problemele spinoase care apăruseră între Biserica Romei și Biserica din Africa (provincia romană din nordul Africii).
Aceste probleme proveneau din faptul că unii preoți adepți ai ereziei pelagiene, destituiți de episcopii din Africa, făcuseră apel la Roma, mai exact la predecesorii Sf. Celestin: Zosimus (417-418) și Bonifaciu I (418-422), și avuseseră câștig de cauză.
Prin aceasta se încălca jurisdicția Bisericii din Africa. Celestin a reafirmat autonomia Bisericii din Africa în chestiuni disciplinare, dar a menținut primatul Romei în chestiuni de dogmă.
Sf. Celestin a rămas în Istoria Bisericii în principal pentru combaterea ereziei nestoriene, care a fost condamnată definitiv la Sinodul III Ecumenic de la Efes (431).
De asemenea, el a luptat și împotriva pelagianismului care se răspândise în apusul Europei. Astfel, în anul 429 Sf. Celestin i-a trimis pe episcopii Gherman de Auxerre și Lup de Troyes în Britania şi pe Sf. Paladie în Irlanda ca episcopi misionari şi pentru combaterea ereziei pelagiene.
În timp ce se afla în Britania, Gherman de Auxerre, un fost ofiţer de carieră, după ce şi-a botezat trupele, le-a condus spre victoria obținută împotriva armatei picţilor şi saxonilor cântând „Aleluia”. Un an mai târziu (în 432). Sf. Patrichie s-a întors în Irlanda unde și-a început munca de misionar.
După ce a aflat de moartea prietenului său, Sf. Augustin episcopul Hiponei (în anul 430), Celestin a trimis o amplă scrisoare către toți episcopii din Galia în care reamintea sfințenia, înțelepciunea și zelul sfântului Augustin, în același timp interzicând atacurile împotriva acestuia, atacuri care începuseră să apară din partea „semipelagienilor” încurajați de atitudinea Sf. Ioan Casian în această problemă.
Până la sfârșitul vieții sale Sf. Celestin a continuat să proclame credința cea adevărată despre Iisus Hristos – Dumnezeu și Om. A murit la 26 iulie/1 august 432 și a fost înmormântat în cimitirul Priscilla din Roma.
Sf. Celestin și Sinodul III Ecumenic
În timpul episcopatului său, în Orient s-a dezvoltat nestorianismul – o erezie hristologică apărută ca o încercare de a explica raţional şi de a înţelege încarnarea Logosului divin, cea de-a doua persoană a Sfintei Treimi, Omul Iisus Hristos.
Nestorianismul susținea că cele două firi ale Mântuitorului (divină şi umană) sunt separate şi sunt două persoane: omul Iisus Hristos şi Logosul divin. De aceea, nestorienii respingeau terminologia „Dumnezeu a suferit” sau „Dumnezeu a fost răstignit”, pentru că ei credeau că doar omul Iisus Hristos a suferit.
Mai mult, ei respingeau termenul Theotokos („Născătoare de Dumnezeu”) dat Fecioarei Maria, utilizând în schimb termenul Christotokos („Născătoare de Hristos”).
În anul 428, Nestorie, ajuns patriarh al Constantinopolului, a luat poziție împotriva titulaturii de „Născătoare de Dumnezeu” acordată Fecioarei Maria, preferând-o pe ce de „Mamă a lui Hristos”. Oponentul său principal în timpul dezbaterile hristologice a fost Sf. Chiril al Alexandriei, Patriarhul Alexandriei.
Sf. Chiril i-a semnalat acest fapt lui Celestin, care, la un sinod local ținut la Roma în anul 430, a denunțat erezia nestoriană și l-a condamnat pe Nestorie ca eretic.
După acest sinod, sfântul Celestin i-a scris o scrisoare sfântului Chiril al Alexandriei (prăznuit la 18 ianuarie), spunând că dacă Nestorie nu renunță la învățătura sa în maximum zece zile, atunci el ar trebui depus și excomunicat. De asemenea, Sf. Celestin a trimis scrisori și altor Biserici, la Constantinopol și la Antiohia, în care a demascat și denunțat erezia nestoriană.
Dar împăratul bizantin de atunci, Teodosie al II-lea, a declarat că și el gândea la fel ca Nestorie, fiind susținut și de patriarhul Ioan I al Antiohiei. Poziția sa era însă ponderată de sora sa, Sf. Pulcheria, care era o creştină pioasă și care s-a opus cu hotărâre învăţăturilor eretice ale lui Nestorie.
Cu orice ocazie în care Teodosie înclina să îl sprijine pe Nestorie, Pulcheria, care îl sprijinea pe Chiril al Alexandriei, îşi reafirma influenţa asupra fratelui ei ţinându-l departe de nestorianism. Aceste controverse au dus în cele din urmă la convocarea celui de-al III-lea Sinodul Ecumenic, care s-a ţinut la Efes, în Asia Mică, în anul 431.
La acest sinod au fost prezenți aproximativ 200 de episcopi; lucrările sale au început însă în grabă, înainte ca episcopii din Apus să poată ajunge. Atmosfera sinodului a fost tensionată, cu multe conflicte interne, intrigi și acuze reciproce.
În această dispută dintre şcoala antiohiană (reprezentată de Nestorie și de Ioan I al Antiohiei) şi cea alexandrină (reprezentată de Sf. Chiril al Alexandriei) trimișii papei Celestin l-au susţinut pe Sf. Chiril (conform tradiției, Episcopii Romei nu luau parte în persoană la lucrările Sinoadelor Ecumenice, ci prin intermediul unor episcopi reprezentanți).
În final, Sinodul a denunțat învățăturile Patriarhului Nestorie ca fiind greșite. Sinodul a stabilit că Hristos era o singură Persoană (şi nu două persoane): Dumnezeu adevărat și Om adevărat, având un singur trup și un suflet rațional.
Astfel, Maica Domnului trebuie numită Theotokos („Născătoare de Dumnezeu”), pentru că a dat naștere nu doar unui om, ci lui Dumnezeu întrupat.
Sinodul a declarat că textul Crezului niceo-constantinopolitan era complet și a interzis orice modificare ulterioară a acesteia. În plus, a mai condamnat și pelagianismul. Nestorie a fost îndepărtat din scaunul patriarhal la data de 22 iunie 431 şi catalogat drept eretic.
cititi mai mult despre Sf. Ier. Celestin, episcopul Romei si pe en.wikipedia.org
Emil Cioran (n. 8 aprilie 1911, Rășinari – d. 20 iunie 1995, Paris) a fost un filozof și scriitor român devenit apatrid și stabilit în Franța, unde a trăit până la moarte fără să ceară cetățenia franceză.
Familia
Emil Cioran s-a născut la Rășinari, aflat pe atunci în comitatul Sibiu. Tatăl său, Emilian Cioran, a fost protopop ortodox și consilier al Mitropoliei din Sibiu. Mama sa, Elvira Cioran (n. Comaniciu), era originară din Veneția de Jos, comună situată în apropiere de Făgăraș. Tatăl Elvirei, Gheorghe Comaniciu, de profesie notar, fusese ridicat de autoritățile austro-ungare la rangul de baron. Astfel, pe linie maternă, Emil Cioran se trăgea dintr-o familie din nobilimea transilvană.
Formarea
După studii clasice la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu, începe la 17 ani studiul filozofiei la Universitatea din București. A fost coleg cu Constantin Noica și Mircea Eliade, elev al lui Tudor Vianu și Nae Ionescu. Bun cunoscător al limbii germane, a studiat în original pe Immanuel Kant, Arthur Schopenhauer, și mai ales pe Friedrich Nietzsche.
Încă din tinerețe a arătat înclinație spre agnosticism, apărându-i evidentă “incoveniența existenței”. În timpul studenției a fost în mod deosebit influențat de lectura lui Georg Simmel, Ludwig Klages și Martin Heidegger, precum și de filozoful rus Lev Șestov, care situase întâmplarea în centrul sistemului său de gândire. În 1933 obține o bursă, care îi permite să continue studiile de filozofie la Berlin, unde intră în contact cu Nicolai Hartmann și Ludwig Klages.
Prima lui carte apărută în 1934 în România, Pe culmile disperării, a fost distinsă cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitați și Premiul Tinerilor Scriitori Români. Succesiv au apărut: Cartea amăgirilor (1935), Schimbarea la față a României (1936), Lacrimi și Sfinți (1937). Cel de-al doilea volum, Schimbarea la față a României a fost autocenzurat în ediția a doua apărută la începutul anilor ’90, autorul însuși eliminând numeroase pasaje considerate extremiste, “pretențioase și stupide”.
Nevoia resimțită atunci de generația tânără a unei treziri spirituale pornită din exaltarea valorilor vitale, antiraționaliste, care a culminat într-un extremism de dreapta, a influențat viziunea tânărului Cioran. Deși nu a fost niciodată membru al Mișcării legionare, în perioada interbelică simpatizează cu ideile acesteia, fără a fi de acord cu metodele ei violente.
Plecat cu o bursă la Berlin în 1933, se declară într-un articol admirator al lui Hitler și justifică provocator Noaptea cuțitelor lungi. Va repudia apoi definitiv, cu furie și rușine, această viziune, ca pe o inadmisibilă rătăcire a tinereții, argumentând prin ea refuzul oricărei implicări a individului în istorie.
Reîntors în țară, ocupă vreme de un an (1936) postul de profesor de filozofie la Liceul “Andrei Șaguna” din Brașov. În 1937, pleacă la Paris cu o bursă a Institutului Francez din București, care i se va prelungi până în 1944.
În 1940, începe să scrie Îndreptar pătimaș, ultima sa carte în limba română, limbă pe care a abandonat-o în favoarea francezei. Varianta definitivă a Îndreptarului (rămasă inedită până în 1991) a fost încheiată în 1945, anul în care Cioran s-a stabilit definitiv în Franța. După retragerea cetățeniei române de către autoritățile comuniste a trăit la Paris ca apatrid.
Emil Cioran – foto preluat de pe bcu.ulbsibiu.ro
Opera franceză
În 1937 Emil Cioran pleacă în Franța cu o bursă a Institutului Francez din București. După o scurtă întoarcere în România (două luni, sfârșitul lui 1940- începutul lui 1941), el părăsește pentru totdeauna România și se stabilește la Paris. Din acest moment Cioran va publica numai în limba franceză, operele lui fiind apreciate nu numai pentru conținutul lor, dar și pentru stilul plin de distincție și finețe al limbii.
În 1949 îi apare la editura Gallimard – editură care va publica mai târziu majoritatea cărților sale – prima lucrare scrisă în limba franceză, Précis de décomposition, distinsă în 1950 cu premiul Rivarol. Ulterior, Cioran refuză toate distincțiile literare care i-au fost atribuite.
Emil Cioran a locuit la Paris în Cartierul Latin, pe care nu l-a părăsit niciodată. A trăit mult timp retras, evitând publicitatea. În schimb a cultivat darul conversației cu numeroșii săi prieteni (Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Paul Celan, Barbu Fundoianu , Samuel Beckett, Henri Michaux). Cioran a întreținut o vastă corespondență, dezvăluindu-se ca un remarcabil autor epistolar.
Epuizând încă din tinerețe interesul pentru filozofia de catedră, Cioran a părăsit devreme gândirea sistematică și speculațiile abstracte, pentru a se consacra unor cugetări profund personale. “N-am inventat nimic, am fost doar secretarul senzațiilor mele“, va constata mai târziu.
Din eseurile apărute în limba română se desprinde portretul unui tânăr gânditor din anii treizeci, influențat de mișcarea de idei din acea epocă în care intelectualii români descopereau gândirea existențialistă (sub varianta ei românească, cu accente creștine și mistice, “trăirismul”).
Constantin Tacou (stanga), impreuna cu Emil Cioran – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
Tematica operei
Emil Cioran a început prin a fi un gânditor torturat de sentimente și senzații violente. Preocupat de problema morții și a suferinței, este atras de ideea sinuciderii ca idee care ajută supraviețuirii. Tema alienării omului, temă existențialistă prin excelență, prezentă la Jean-Paul Sartre sau Albert Camus, este formulată astfel, în 1932, de tânărul Cioran: “Să fie oare pentru noi existența un exil și neantul o patrie?”
Câteva teme mari străbat opera lui Emil Cioran: contingența ființei umane, păcatul originar, sensul tragic al istoriei, sfârșitul civilizației, amenințarea Răului, refuzul consolidării prin credință, obsesia absolutului, viața ca expresie a exilului metafizic al omului etc.
Cioran a fost un gânditor pasionat de istorie, pe care o cunoaștea bine din vastele sale lecturi și mai ales din autorii și memorialiștii perioadelor de decadență, de unde reflecțiile marcat gnostice și antimoderniste, oarecum în linia spengleriană, asupra destinului omului și civilizației.
Atâta vreme cât a păstrat legătura cu originile și nu s-a înstrăinat de sine, omul a rezistat. Astăzi, el este pe cale să se distrugă prin obiectivare de sine, producție și reproducție irepresibilă, exces de autoanaliză, de transparență și prin triumful artificialului.
- Centre National du Livre din Paris acordă o bursă pe an numită în cinstea lui
- La Paris, București, Sibiu, Cluj, Rășinari există câte o stradă numită în cinstea lui
În anul 2009 a fost declarat membru post-mortem al Academiei Române.
O particularitate onomastică: inițiala M.
Curând după debutul francez, Cioran începe să-și semneze volumele E.M. Cioran. Destui au presupus că inițiala M. trebuie să reprezinte comprimarea unui prenume francez sau românesc, probabil Michel sau Mihai. În realitate, inițiala “M.” din semnătura sa de autor nu comprimă nicidecum un prenume real și a fost adoptată de filozof exclusiv din rațiuni fonetice și de reprezentare.
După cum avea să-i relateze în 1984 prietenei și traducătoarei sale Sanda Stolojan, în limba franceză prenumele Emile are o rezonanță calină, în totală opoziție cu caracterul scrierilor sale. E. Cioran ar fi sunat nepotrivit. Astfel – consemnează Sanda Stolojan în jurnalul său parizian, Nori peste balcoane – s-a gândit la E.M. Forster și a adoptat inițiala.
Aceasta e originea reală a literei M. Misterul a născut însă o neînțelegere care s-a perpetuat, unele site-uri, biografii de dicționar și articole de enciclopedie menționând încă și astăzi existența unui ipotetic prenume Mihai sau Michel al filozofului.
Post scriptum de dincolo de moarte
După moartea Simonei Boué, prietena de o viață a lui Emil Cioran, o serie de manuscrise ale acestuia (peste 30 de caiete) au fost găsite în apartamentul lor de o menajeră, care a încercat în 2005 scoaterea la licitație și valorificarea lor. Într-o primă etapă, o hotărâre a Curții de Apel din Paris a oprit comercializarea acestora.
În urma judecării, Tribunalul din Paris decide în decembrie 2008 restituirea tuturor documentelor către persoana găsitoare, urmând ca aceasta să dispună de ele cum crede de cuviință. Printre manuscrise, în general versiuni ale unor lucrări deja apărute, se află și un jurnal inedit al lui Cioran, cuprinzând câțiva ani din perioada ulterioară lui 1965-1972 (anii în care și-a scris Caietele sale), document de un excepțional interes pentru editori și cititori, și probabil ultima scriere inedită a filozofului.
Emil Cioran si Simone Boue – foto www.flickriver.com (preluat de pe adevarul.ro
In memoriam
- Pe strada „Protopop Emil Cioran” din comuna sibiană Rășinari se află casa în care s-a născut Emil Cioran. Pe peretele casei este montată o placă de marmură, sub care se află un mic bust, care amintesc de marele filozof român. Din păcate, bustul confecționat din ghips și vopsit cu aurolac este vandalizat, având nasul spart.
Casa unde s-a născut Emil Cioran, în Rășinari- foto preluat de pe ro.wikipedia.org
- Sâmbătă, 18 mai 2013, în comuna Rășinari, în fața Căminul cultural a avut loc dezvelirea oficială a unui bust mai mare al lui Emil Cioran.
- Un monument dedicat filosofului și scriitorului Emil Cioran a fost dezvelit în data de 9 decembrie 2015 la București, la intersecția străzilor Gara de Nord și Mircea Vulcănescu. Autorul lucrării, artistul plastic Valentin Duicu, a turnat în bronz bustul în 2013, iar soclul a fost confecționat în 2015 din calcar de Vrața, adus din Bulgaria.
Monumentul are o înălțime de 3,40 metri, în care bustul are 1,4 metri, iar soclul 2 metri. Monumentul este amplasat pe spațiul verde ce desparte trotuarul de partea carosabilă, cu fața spre stradă, încât poate fi văzut numai de cei care călătoresc cu mașina. De pe trotuar, i se vede doar spatele. Primăria Capitalei spune că a fost singura soluție după ce a descoperit, post-factum, că amplasamentul propus inițial se afla pe teren privat.
Monumentul lui Emil Cioran din București – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
