Sfinții Apostoli Ruf și Agav și Sfântul Ierarh Celestin – Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași)
În această lună, în ziua a opta, pomenirea sfinţilor apostoli din cei şaptezeci: Irodion, Agav, Ruf, Flegon, Asincrit şi Ermis.
Sfinții Apostoli Ruf și Agav și Sfântul Ierarh Celestin Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro
Acești Apostoli au făcut parte din cei 70 de ucenici ai Mântuitorului, care s-au ostenit propovăduind cuvântul lui Hristos, îndurând chinuri și prigoniri.
Dintre aceşti sfinţi apostoli, Irodion, de care pomeneşte marele apostol Pavel, a slujit tuturor sfinţilor apostoli.
După acestea a fost hirotonit de dânşii preot, apoi episcop al cetăţii Neon Patron, şi învăţând pe mulţi păgâni şi întorcându-i la credinţa lui Hristos, fiind zavistuit de iudei, a pătimit multe.
Că mergând la dânsul închinătorii la idoli, întâi l-au bătut foarte rău, şi i-au zdrobit gura cu pietre, apoi zdrobindu-i capul cu lemne, pe urmă l-au junghiat cu cuţitul.
După cum este relatat în Sfânta Scriptură, Sfântul Agav avea darul proorociei: Și rămânând noi acolo mai multe zile, a coborât din Iudeea un prooroc cu numele Agav (Fapte 21, 11).
Iar Agav, care a luat brâul sfântului Pavel, şi şi-a legat mâinile şi picioarele, atunci aşa a proorocit, zicând: acestea zice Duhul cel Sfânt:
“Pe omul al cărui brâu este acesta, aşa îl vor lega în Ierusalim iudeii, şi-l vor bate cu răni”, ceea ce s-a şi întâmplat, că nu numai l-au legat, ci au ispitit a-l şi omorî.
Şi după aceea acest Agav a propovăduit în partea lumii ce i-a venit.
Sfântul Apostol Ruf a fost episcop în orașul Teba din Grecia. Este amintit de Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani, unde spune: Îmbrățișați pe Ruf, cel ales întru Domnul (Rom. 16, 13).
Sfântul Apostol Asincrit a fost episcop în Heraclea, Pont, Asia Mică.
Sfinții Apostoli Flegont și Ermie au fost episcopi în Maraton, Grecia, respectiv Dalmația.
Asemenea Flegon şi ceilalţi propovăduiau pretutindenea în lume Evanghelia şi întorceau pe necredincioşi la credinţa cea adevărată.
Aceştia dar fiind pedepsiţi în multe feluri, toţi întru o zi omorâţi de iudei şi de păgâni, întru Domnul s-au săvârşit.
Troparul, glas 3:
Sfinţilor Apostoli rugaţi pe Milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.
Acest sfânt era pe vremea lui Teodosie cel Tânăr în Biserica Romei celei vechi, bine sporind cu viaţa şi cu cuvântul.
Prin care s-a învrednicit şi de scaunul arhieresc, mutându-se din viaţă papa Zosima.
Deci acest Celestin, zicând şi făcând toate pentru Tradiţiile apostoleşti şi părinteşti, a caterisit pe răucredinciosul Nestorie, mustrându-l prin epistolă şi lepădând hulele lui cele urâte împotriva lui Dumnezeu şi făcându-se împreună-lucrător cu fericitul Chiril, la caterisirea aceluia, şi multe alte isprăvi lucrând vrednice de cuvânt şi de pomenire, s-a ridicat cu pace din cele de aici, şi s-a mutat la viaţa cea neîmbătrânitoare şi fericită.
Tot în această zi, pomenirea sfântului Pavsilip, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului noul mucenic Ioan Corăbierul, care a suferit mucenicia în insula Cos la anul 1669, şi care prin foc s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Sfinții Apostoli Ruf și Agav și Sfântul Ierarh Celestin - Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro
Greco-catolice
Sf. ap. Irodion, Agav, Ruf, Asincrit, Flegon și Hermas; Sf. papă Celestin(† secolul I)
La 8 aprilie este Ziua Internationala a rromilor (tiganilor) si totodata sarbatoarea acestei etnii in Romania.
Data de 8 aprilie a devenit sarbatoare pentru etnia roma, odata cu reunirea la nivel international a organizatiilor rromilor in cadrul primului Congres Mondial al Rromilor, desfasurat la Londra in 1971.
La acest congres s-a luat decizia ca ziua de 8 aprilie sa devina Ziua Internationala a Rromilor din intreaga lume.
- 8 aprilie 217 d.Hr. – Caracalla a fost asasinat de prefectul gărzilor pretoriene, Marcus Opellius Macrinus, care i-a luat apoi locul ca împărat al Romei;
- 8 aprilie 1820 – Statuia Venus din Milo a fost descoperită pe Insula Milos din Marea Egee;
- 8 aprilie 1904 – Franța și Regatul Unit au semnat antanta cordială, punând capăt unui mileniu de conflicte intermitente;
- 8 aprilie 1999 – Mii de persoane au format scuturi umane pe trei poduri din Belgrad și Novi Sad pentru a le proteja împotriva raidurilor NATO
8 aprilie 563 i.Hr. - Budistii celebreaza ziua traditionala de nastere a lui Gautama Siddharta, cel care ulterior a fondat religia budista.
Statuia lui Buddha, predicând prima sa predică la Sarnath. Perioada Gupta, c.secolul al V-lea d.Hr. Muzeul de Arheologie Sarnath – foto preluat de pe en.wikipedia.org
8 aprilie 563 i.Hr., Budistii celebreaza ziua traditionala de nastere a lui Gautama Siddharta, cel care ulterior a fondat religia budista.
Buddha, cum a devenit cunoscut parintele curentului filosofic si religiei care ii poarta numele, insemna, in sanscrita, ”trezitul” sau ”iluminatul”, este celebrat in ziua de 8 aprilie, cand se apreciaza ca s-ar fi nascut in India, insa potrivit altor surse data nasterii acestuia ar fi in luna mai.
Buddha a ramas in constiinta colectiva, deoarece a fost singurul intemeietor al unei religii, care nu s-a declarat trimisul lui Dumnezeu si care a respins ideea unui zeu suprem.
8 aprilie 217 - Împăratul roman Caracalla, (211-217) (n. 186), a fost asasinat si succedat la tron de prefectul Garzii Pretoriene, Marcus Opellius Macrinus.
Marcus Aurelius Antoninus (4 aprilie 188–8 aprilie 217), cunoscut sub numele Caracalla sau Caracala, a fost împărat roman din dinastia Severilor (211 – 217).
Caracalla a efectuat în 213 o călătorie în Dacia pentru a pune in aplicare programului său militar de întărire a fruntariilor europene ale Imperiului Roman.
Prezența i-a fost atestată de inscripții numeroase și câteva fragmente statuare găsite la Porolissum (Moigrad, jud. Salaj).
Cele două fortificații romane de la Porolissumi, împreună cu un sistem defensiv complex, au reprezentat cheia de boltă a apărării romane în regiunea nord-vestică a Daciei.
A fost asasinat în timpul unei campanii militare in Mesopotamia.
Marcus Opellius Macrinus (cca. 165 – 218) a fost împărat roman timp de 14 luni (11 aprilie 217- iunie 218).
Născut în Caesarea, în provincia romană Mauretania, Macrinus a fost în 212 prefect al pretoriului în timpul împăratului Caracalla.
În 217, în campania militară din Mesopotamia împotriva parților, a condus un complot soldat cu asasinareaa lui Caracalla.
Macrinus l-a succedat la tron, fiind primul reprezentant al stării (sau clasei) sociale a cavalerilor (equester ordo) care a devenit împărat roman.
Politica de austeritate dusă de Macrinus a provocat o reacție de nemulțumire, abil exploatată de Iulia Maesa și de reprezentanții dinastiei Severilor.
În primăvara anului 218 a avut loc o rebeliune a armatei din Orient, în vederea reinstalării pe tron a urmașilor lui Septimius Severus și Caracalla.
Înfrânt în Bătălia de la Antiohia, Macrinus a fost omorât împreună cu fiul său minor, Marcus Opellius Antonius Diadumenianus (pe care îl ridicase la rang de augustus).
8 aprilie 1139 - Roger al II-lea al Siciliei a fost excomunicat.
Roger al II-lea al Siciliei (1095 – 1154) rege al Siciliei și al Africii – Detaliu al unui mozaic care îl arată pe Roger al II-lea (Rogerios Rex cu litere grecești) primind coroana de la Isus Hristos (IC), Martorana, Palermo – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Roger al II-lea (n. 22 decembrie 1095, Mileto – d. 26 februarie 1154) a fost un normand din dinastia Hauteville, devenit rege al Siciliei, fiu al contelui Roger I și succesor al fratelui său mai mare Simon.
El și-a început domnia fiind conte de Sicilia din 1105, devenit apoi duce de Apulia și Calabria (1127), apoi rege al Siciliei (1130).
Până la moartea sa, petrecută la vârsta de 58 de ani, Roger reușise deja să unească toate cuceririle anterioare ale normanzilor în sudul Italiei într-un regat unic cu o conducere puternic centralizată.
8 aprilie 1143 - A murit imparatul bizantin Ioan al II-lea Comnenul; (n. 1087).
Ioan al II-lea Comnenul (mozaic la Hagia Sophia) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Ioan al II-lea Comnenul (n. 13 septembrie 1087, Constantinopol, Imperiul Roman de Răsărit – d. 8 aprilie 1143, Cilicia, Imperiul Roman de Răsărit) a fost împărat bizantin între 15 august 1118 – 8 aprilie 1143, unul din cei mai de succes comandanți ai Imperiului bizantin.
Moartea lui Ioan al II-lea Comnenul și încoronarea lui Manuel – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
În aprilie 1143, la o vânătoare de mistreți în împrejurimile orașului Anazarb, de curând recucerit de la turci, Ioan și-a rănit întâmplător mâna cu o săgeată otrăvită.
Tratamentul n-a avut succes, mâna s-a infectat și s-a umflat puternic.
Nemaiavând încredere în medici, basileul a respins propunerea amputării.
La 7 aprilie i-a adunat în cortul său pe comandanții militari și a rostit un discurs în fața lor.
Monarhul muribund regreta că a reușit să înfăptuiască atât de puțin pentru binele statului.
Întrucât fiii săi mai mari (Alexie, asociat la domnie, și Andronic) muriseră, iar următorul după vârstă, Isaac, nu poseda calitățile necesare, Ioan a transmis puterea fiului său mai mic, Manuel I Comnenul.
Manuel I Comnen (1118 – 1180) împărat Bizantin – Manuscris miniatura, parte a portretului dublu cu împărăteasa Maria, Biblioteca Vaticanului – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Manuel I Comnen (n. 28 noiembrie 1118, Constantinopol, Imperiul Roman de Răsărit – d. 24 septembrie 1180, Constantinopol, Imperiul Roman de Răsărit) a fost un împărat Bizantin din secolul al XII-lea, a cărui domnie a avut un rol crucial în istoria Bizanțului și a zonei Mediterane.
În dorința de a readuce imperiului său gloria și puterea de odinioară în zona Mediterană, Manuel a dus o politică străină foarte ambițioasă.
A avut alianțe cu Biserica Catolică, a invadat Italia, a participat la invazia Egiptului alături de Regatul Ierusalimului.
Manuel a schimbat harta politică a Balcanilor și a zonei de est mediteraneene, plasând regatele Ungariei și a statelor înființate după prima Cruciadă (Țara Edessa, Principatul Antioch, Comitatul Tripoli și Regatul de la Ierusalim) sub hegemonia Bizantină.
Spre finalul domniei sale, realizările sale au suferit o dură lovitură după înfrângerea drastică din Bătălia de la Myriocephalum.
Papa Eugen al III-lea a fost un papă al Romei din 15 februarie 1145 și până la moartea sa, la 8 iulie 1153.
Papa Eugen al III-lea, cunoscut în istorie ca unul care și-a cumpărat cu bani scaunul papal, a organizat Cruciada a doua (1147 – 1148).
A fost beatificat (declarat fericit)
8 aprilie 1195 - Împăratul bizantin Isaac al II-lea Angelos a fost orbit și detronat de propriul său frate, Alexios al III-lea Angelos.
Portretul lui Isaac al II-lea (dintr-un codex din secolul al XV-lea care conține o copie a Extraselor de istorie de Joannes Zonaras) – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Isaac al II-lea Angelos (înăscut în septembrie 1156, mort în ianuarie 1204) a fost un împărat bizantin (1185-1195 și 1203-1204)
Era fiul lui Andronic Angelos și al Eufrosinei Kastamonides și strănepot al lui Alexios I Comnen.
(…) În primăvara anului 1195, basileul a pornit, în fruntea unei armate puternice, într-o nouă expediție împotriva bulgarilor.
Întrecându-și oștirea în marș, Isaac II a primit, pe neașteptate, o știre alarmantă: la popas, în Cypsela, dregătorii săi i-au răsculat pe soldați și l-au proclamat împărat pe Alexios, fratele mai mare al basileului.
La mijlocul lui aprilie, Isaac II s-a refugiat într-o mânăstire din Tracia, însă, din ordinul lui Alexios III, care urcase pe tron a fost orbit, trimis la Constantinopol și întemnițat într-un turn.
La 18 iulie 1203, Isaac Angelos s-a reîntors pe tron.
Bolnav și distrus sufletește, el nu mai guverna, ci își petrecea tot timpul cu ghicitori și astrologi.
Pasiunea lui Isaac Angelos pentru aceștia se transformase într-o adevărată manie a împăratului.
Ei însă îl înșelau cu nerușinare pe nefericitul orb, promițându-i că, în curând, își va recăpăta vederea și va dobândi puterea asupra întregii lumi.
Detronat de Alexios, Isaac II nu și-a suportat cea de a doua cădere și a murit, la sfârșitul lui ianuarie 1204.
Crac des Chevaliers sau Cetatea Cavalerilor Ospitalieri din Siria, este o fortăreță medievală.
Ea a fost construită în mare parte în anul 1031 în timpul Cruciadelor de emirul din Homs fiind denumit Hisn al-Akrād („Cetatea curdă”).
În 1099, în prima cruciadă, cavalerii sub conducerea lui Raymond IV de Toulouse, care se îndreptau spre Ierusalim, ocupă cetatea timp de 10 zile, după care se îndreaptă spre orașul Arqa (Irqata) pe care-l asediază, iar cetatea ajunge din nou în stăpânirea musulmanilor.
La reîntoarcere, cavalerii lui Raymond IV de Toulouse ocupă portul Tartus, în schimb cetatea Hisn al-Akrād și orașul Tripoli le opun o rezistență puternică.
După moartea lui Raymond IV, fiul său Bertrand de Saint-Gilles ocupă în 1109 Tripoli, iar în 1110 oastea cavalerilor normanzi sub conducerea lui Tancred de Hauteville recucerește cetatea Hisn al-Akrād.
Numele „Crac” înseamnă în limba siro-aramaică „Fortăreață”. Crac des Chevaliers este amplasată pe valea care desparte munții Jabal Ansariya din nordul Libanului de Munții Libanului, pe drumul dintre Tripoli, Liban și Homs.
Cetatea este un monument istoric însemnat atât pentru Occident cât și pentru Orient, ea fiind un simbol al cruciadelor care, atât în trecut ca și în prezent, au fost romantizate, ca și un simbol al împăcării între popoare.
În 1927 Franța obține în fața Siriei la Liga Națiunilor mandatul de proprietate asupra cetății.
Ea va fi renovată; satul și celelalte construcții ulterioare fiind demolate.
În 1947 Franța a trebuit să cedeze cetatea în favoarea Siriei.
Petru I al Portugaliei (n. 8 aprilie 1320 – d. 18 ianuarie 1367), supranumit cel Just (portugheză: o Justiceiro), a fost al optulea rege al Portugaliei, din 1357 până la moartea sa.
A fost al treilea fiu, dar singurul care a supravieţuit, al lui Afonso al IV-lea al Portugaliei, cu soţia acestuia Beatrice de Castilia.
(…) Petru I a domnit timp de zece ani, fiind atât de popular încât cronicarul Fernão Lopes a scris:
„că nu au existat niciodată zece ani în Portugalia ca aceștia în care regele Dom Pedro a domnit”.
Domnia sa a fost singura din secolul al XIV-lea fără război și marcată de prosperitate financiară, prin urmare rămâne în istoria Portugaliei ca o domnie bună.
Petru a fost tatăl lui Ferdinand I și al lui Ioan I. Ioan a fost Mare Maestru ordinului militar Avis, și avea să devină fondatorul dinastiei Avis în 1385 după ce l-a împiedicat pe Juan I să uzurpe tronul Portugaliei.
Sarcofagele cu rămășițele pământești ale lui Petru I și Ines de Castro se află așezate față în față în biserica Mănăstirii din Alcobaça (Portugalia).
Timur Lenk, Tamerlan, (n. 8 aprilie 1336 – d. 18 februarie 1405) a fost un cuceritor mongol, întemeietorul unui imperiu cu capitala la Samarkand (astăzi în Uzbekistan) şi al dinastiei timuride, care a durat până în 1507.
Statul întemeiat de el era vast, dar a avut existenţă efemeră.
Imperiul se întindea din vestul Chinei până la Marea Caspică şi din Pakistan până în Siria.
În 1402, expansiunea hoardelor sale spre vest l-au adus în conflict cu Imperiul Otoman, în privinţa dominaţiei Anatoliei.
În Bătălia de la Ankara, l-a înfrânt şi făcut prizonier pe sultanul Baiazid I (Bayezit Yıldırım, „fulgerul”).
Acesta a murit în captivitate.
Timur a dispus iniţial ca Baiazid să fie ţinut într-o cuşcă şi arătat fiilor acestuia.
Timur Lenk a murit un an mai târziu, dar înfrângerea lui Baiazid la Ankara a întârziat căderea Constantinopolului (pe care Baiazid îl asediase) şi a aruncat Imperiul Otoman într-o criză de succesiune între fiii lui Baiazid: Mahomed (Mehmet), Soliman (Süleyman) şi Musa.
După ani de lupte, în care a intervenit şi voievodul Ţării Româneşti Mircea cel Bătrân (în sprijinul lui Musa), Mahomed a ieşit învingător, păstrând unitatea imperiului, ce se întindea atunci din Anatolia până la Dunăre.
Timur Lenk a distrus multe oraşe antice persane, adevărate oaze de cultură şi civilizaţie în acea vreme.
În 1401, la cucerirea Bagdadului, a masacrat 20.000 de oameni.
A invadat şi cucerit Delhi-ul.
Descendentul lui Timur, Babur, înfiinţează dinastia Mogulilor în 1526 în India, o dinastie de lungă durată.
În afară de multe distrugeri şi suferinţă nu a lăsat prea multe în urma lui.
8 aprilie 1492 - A murit Lorenzo de Medici, politician italian (n. 1449)
Lorenzo de’ Medici (1449 – 1492) portret de Agnolo Bronzino – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Lorenzo de’ Medici (n. 1 ianuarie 1449 – d. 8 aprilie 1492,) Unele surse dau ca dată a naşterii 9 aprilie 1492.
Cunoscut şi sub numele de Lorenzo Magnificul (Lorenzo il Magnifico) de către florentinii contemporani, a fost diplomat, politician, conducător al Republicii Florentine în timpul Renaşterii italiene, poet, filosof, sprijinitor al artelor şi literaturii, un cunoscut îndrumător al savanţilor, artiştilor şi poeţilor, a atras la curtea sa numeroşi artişti şi umanişti, făcând din Florenţa adevăratul centru al Renaşterii italiene.
Viaţa sa poate fi asociată cu apogeul Renaşterii italiene timpurii, iar moartea sa a marcat încheierea epocii de aur a Florenţei.
8 aprilie 1605 - S-a născut regele Filip al IV-lea al Spaniei; (d. 1665).
Filip al IV-lea al Spaniei (1605 – 1665) – Portretul lui Filip al IV-lea în Fraga , 1644 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Filip al IV-lea al Spaniei (spaniolă Felipe IV), (n. 8 aprilie 1605, Valladolid, Castilia și León, Spania – d. 17 septembrie 1665, Cuarto bajo del Rey, Madrid, Spania) a fost rege al Spaniei (sub numele de Filip IV în Castilia și Filip III în Aragon) și rege al Portugaliei sub numele de Filip al III-lea (portugheză Filipe III).
A urcat pe tron în 1621 și a domnit în Spania până la moartea sa și în Portugalia până în 1640.
Filip a fost un patron al artelor, inclusiv al artiștilor ca Diego Velázquez, și a domnit în Spania în timpul perioadei dificile din timpul Războiului de Treizeci de Ani.
În ajunul morții sale, în 1665, Imperiul spaniol a ajuns la 12,2 milioane km2 dar în alte privințe a fost în declin, proces la care a contribuit incapacitatea lui Filip de a realiza reforma internă și militară.
8 aprilie 1652 - Au fost intemeiate de catre olandezi, primele asezari ale europenilor in Africa de Sud, in provincia Cape, cunoscuta si sub numele de Capul Bunei Sperante, asa cum au numit-o navigatorii portughezi in 1488.
8 aprilie 1692 - S-a născut Giuseppe Tartini, violonist şi compozitor italian, unul dintre creatorii şcolii violonistice moderne (m. 1770)
8 aprilie 1730 - La New York este ridicată prima sinagogă de pe teritoriul Americii de Nord: Shearit Israel.
8 aprilie 1783 - Țarina Ecaterina cea Mare a proclamat ca teritoriu rusesc,”de acum și pentru toate timpurile”, peninsula Crimeea, după anexarea ei de către Rusia.
La anexarea de către Imperiul tarist, în toate regiunile Hanatului Crimeii cucerite de ruși, exista o importanta populație crestina stabilă alcătuită din români.
Rusia i-a mutat pe acești români în Muntii Caucaz sau in Siberia aducând uneori în locul lor români din Basarabia, dar de cele mai multe ori înlocuindu-i cu ruși, sârbi, bulgari sau ucraineni.
Ultimele sate românești din Crimeea existau încă în timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.
Crimeea- foto: ro.wikipedia.org
Crimeea (oficial Republica Autonomă Crimeea, este o republică autonomă a Ucrainei, dar care ca urmare a crizei din 2014 a intrat, în urma unui referendum controversat, în cadrul Rusiei.
Crimeea ocupă peninsula omonimă din nordul Mării Negre.
Capitala republicii este Simferopol. Se află pe coasta de nord a Mării Negre. Peninsula este localizată la sud de Regiunea Herson, Ucraina și la vest de regiunea Kuban, Rusia.
Ea este unită cu regiunea Herson prin Istmul Perekop și separată de Kuban prin Strâmtoarea Kerci.
Peninsula este înconjurată de două mări: Marea Neagră (la vest și sud) și Marea Azov (la est)
8 aprilie 1802 - S-a născut la Bârzeiu de Gilort, județul Gorj, Gheorghe Magheru, general și om politic, conducător al armatei revoluționare române din Muntenia, la 1848 .
Gheorghe Magheru (n. 8 aprilie 1802, Bârzeiu de Gilort, județul Gorj – d. 23 martie 1880, București) a fost un comandant militar în oastea lui Tudor Vladimirescu (1821), apoi comandant în războiul ruso-turc din 1828-1829, vătaf al județului Romanați (din 1831), ministru de finanțe în cabinetul revoluționar din Țara Românească în anul 1848, apoi, temporar, comandant general al trupelor revoluționare din Țara Românească.
La 10 octombrie/28 octombrie 1848, Magheru s-a refugiat în Transilvania, iar de acolo la Triest și în cele din urmă la Viena.
În 1857 s-a reîntors în Țara Românească, unde a redevenit activ politic.
Venus din Milo, cunoscută și ca Venus de Milo, este o sculptură din marmură din Grecia Antică care a fost creată în perioada elenistică.
Datarea sa exactă este incertă, dar consensul modern o plasează în secolul al II-lea î.Hr., probabil între 160 și 110 î.Hr.
A fost redescoperită în 1820 pe insula Milos, Grecia, și a fost expusă la Muzeul Luvru din 1821.
De la descoperirea sa, statuia a devenit una dintre cele mai faimoase opere de sculptură greacă antică din lume.
Se crede că Venus din Milo o reprezintă pe Afrodita, zeița greacă a iubirii, al cărei omolog roman era Venus.
Realizată din marmură de Paros, statuia este mai mare decât mărimea naturală, având o înălțime de peste 2 metri.
Statuia este lipsită de ambele brațe.
Poziția originală a acestor brațe lipsă este incertă.
Sculptura a fost inițial identificată ca reprezentând-o pe Afrodita ținând mărul discordiei, deoarece lângă ea a fost găsită o mână de marmură ținând un măr; analize științifice recente susțin identificarea acestei mâini ca făcând parte din sculptură.
Pe baza unei inscripții acum pierdute, găsită lângă sculptură, aceasta a fost atribuită lui Alexandros din Antiohia, deși numele de pe inscripție este incert și legătura sa cu Venus este contestată.
Venus din Milo a devenit rapid o piatră de temelie a colecției de antichități a Luvrului în urma războaielor napoleoniene, iar faima sa s-a răspândit prin distribuirea în fotografii și copii tridimensionale.
Statuia a inspirat peste 70 de poezii, a influențat arta secolului al XIX-lea și mișcarea suprarealistă de la începutul secolului al XX-lea și a fost prezentă în diverse proiecte artistice moderne, inclusiv în filme și publicitate.
În contrast cu aprecierea populară a sculpturii, cercetătorii au fost mai critici.
Deși în momentul descoperirii sale Venus a fost considerată o capodoperă clasică, de când a fost reprodusă în perioada elenistică, clasicii au neglijat-o în favoarea studierii sculpturilor menționate în sursele scrise antice, chiar dacă acestea au supraviețuit doar sub formă de copii ulterioare, care sunt inferioare din punct de vedere tehnic lui Venus.
(…) Venus din Milo a fost descoperită la 8 aprilie 1820 de un fermier grec pe insula Milos, care pe atunci făcea încă parte din Imperiul Otoman.
Olivier Voutier, un marinar francez interesat de arheologie, a asistat la descoperire și l-a încurajat pe fermier să continue săpăturile.
Voutier și fermierul au descoperit două bucăți mari ale sculpturii și o a treia bucată, mai mică.
Un fragment de braț, o mână care ținea un măr și doi hermeși au fost, de asemenea, găsite alături de statuie.
Două inscripții ar fi fost găsite împreună cu Venus.
Una, transcrisă de Dumont D’Urville, un ofițer de marină francez care a sosit pe Milos la scurt timp după descoperire, comemorează o dedicație din partea unui anume Bakchios, fiul lui Satios.
Cealaltă, înregistrată pe un desen realizat de Auguste Debay, păstrează o parte din semnătura unui sculptor.
Ambele inscripții s-au pierdut.
Alte fragmente sculpturale descoperite în aceeași perioadă includ un al trilea hermes, alte două brațe și un picior cu sandală.
Dumont D’Urville a scris un raport al descoperirii.
Conform mărturiei sale, statuia lui Venus a fost găsită într-o nișă cvadrangulară.
Dacă acest loc de descoperire ar fi fost contextul original pentru Venus, nișa și prima inscripție sugerează că Venus din Milo a fost instalată în gimnaziul din Melos.
După ce a făcut escală în Melos, nava lui D’Urville a navigat spre Constantinopol, unde i-a raportat descoperirea contelui de Marcellus, asistent al lui Charles François de Riffardeau, marchiz de Rivière, ambasadorul Franței.
Rivière a fost de acord ca Marcellus să meargă la Melos pentru a cumpăra statuia.
Până când Marcellus a ajuns la Melos, fermierul care descoperise statuia primise deja o altă ofertă de cumpărare, iar aceasta fusese încărcată pe o navă; francezii au intervenit și Marcellus a reușit să cumpere Venus.
Aceasta a fost adusă în Franța, unde Ludovic al XVIII-lea a instalat-o la Louvre.
Contrar practicii obișnuite la acea vreme, la recomandarea lui Quatremère de Quincy, Venus nu a fost restaurată în mod semnificativ, ci a fost expusă în starea în care a fost descoperită.
8 aprilie 1828 - S-a născut medicul român de origine franceză Carol Davila (d. 1884)
Carol Davila, pe numele de naştere Carlo Antonio Francesco d’Avila (în franceză Charles d’Avila) (n. 1828, Parma, Ducatul Parmei – d. 24 august 1884, Bucureşti, România) a fost un medic şi farmacist român, de origine franceză, născut în Italia, cu studii în Germania şi Franţa.
A organizat serviciul sanitar militar şi ocrotirea sănătăţii publice; împreună cu Nicolae Kretzulescu, a pus bazele învăţământului medical românesc.
A fost ales post-mortem membru al Academiei Române (2003)
8 aprilie 1829 - A aparut, la Bucuresti, ”Curierul Romanesc”, primul periodic important in limba romana din Tara Romaneasca, editat de Ion Heliade-Radulescu.
La 8 aprilie 1829, stil vechi (20 aprilie 1829, stil nou), apare la Bucureşti primul periodic din Valahia, Curierul românesc, editat de Ion Heliade Rădulescu.
Curierul românesc va apărea pînă la 19 aprilie / 1 mai 1848, seria I şi 29 noiembrie / 11 decembrie – 13 / 25 decembrie 1859, seria II.
8 aprilie 1835 - A murit Wilhelm von Humboldt, filolog, lingvist, filosof, scriitor şi om politic german; întemeietorul Universităţii din Berlin (1810); adept al unificării Germaniei şi al unor reforme liberale (n. 1767)
8 aprilie 1848 - A murit compozitorul italian Gaetano Donizetti; (n. 1797).
Gaetano Donizetti (1797 – 1848) – portretul de Francesco Coghetti, 1837 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Domenico Gaetano Maria Donizetti (n. 29 noiembrie 1797, Bergamo, Republica Cisalpină(d) – d. 8 aprilie 1848, Bergamo, Imperiul Austriac) a fost un compozitor italian de muzică cultă și, mai ales, de operă, originar din Bergamo, regiunea Lombardia.
Cea mai cunoscută lucrare a compozitorului italian este Lucia de Lammermoor (1835), respectiv cea mai ușor de recunoscut piesă muzicală a sa este aria muzicală, “Una furtiva lagrima” din opera Elixirul dragostei (L’elisir d’amore, 1832).
Alături de Vincenzo Bellini și Gioacchino Rossini, Donizetti a fost unul din compozitorii de frunte ai genului operatic cunoscut ca bel canto.
(…) Donizetti a fost un prolific compozitor de muzică cultă.
Lucrările sale cuprind 75 de opere, 16 simfonii, 19 cvartete de coarde, 193 de cântece, 45 duete, 3 oratorii, 28 de cantate, concerte instrumentale, sonate și alte piese de muzică clasică.
8 aprilie 1859 - S-a născut filosoful german Edmund Husserl, fondatorul fenomenologiei (m. 1938)
8 aprilie 1861 - A murit inventatorul american Elisha Graves Otis, cel care a descoperit frâna pentru ascensor (n. 1811)
8 aprilie 1866 - Italia si Prusia se aliază împotriva Imperiului Austriac.
8 aprilie 1869 - În Basarabia ţaristă este aplicată reforma instituţiilor judecătoreşti.
8 aprilie 1869 - S-a născut Harvey Williams Cushing, chirurg şi neurolog american, unul dintre fondatorii neurochirurgiei moderne; contribuţii în chirurgia hipofizei, extinzând experimentele medicului român Nicolae Paulescu în acest domeniu (m. 1939)
8 aprilie 1870 - A murit Charles-Auguste de Bériot, violonist şi compozitor belgian (n. 1802)
8 aprilie 1880 - A avut loc premiera comediei lui I.L. Caragiale ”D’ale carnavalului” la Teatrul National din Bucuresti; piesa a fost publicata in „Convorbiri literare” la 1 mai 1885.
8 aprilie 1885 - La Bucureşti, în România, s-a stins din viaţă Constantin A. Rosetti, om politic român, jurnalist, fruntas al Revolutiei romane de la 1848 din Muntenia, membru fondator al Societatii Academice Romane.
Constantin Alexandru Rosetti (n. 2 iunie 1816, București, Țara Românească – d. 8 aprilie 1885, București, România) — deseori numit C.A. Rosetti – fiu al spătarului Alexandru Rosetti și al Elenei Obedeanu (născută Cretzeanu), a fost om politic și publicist român originar din Muntenia, unul din conducătorii Revoluției de la 1848 din Țara Românească și ai luptei pentru Unirea Principatelor Române, membru fondator al Academiei Române, fondator al Partidului Naţional Liberal.
C. A. Rosetti reprezintă un simbol al mişcărilor revoluţionare de pe teritoriul României, un permanent luptător pentru cauzele, valorile şi idealurile româneşti.
S-a afirmat ca un lider radical al grupării politice liberale şi a ocupat funcţii importante în stat.
De asemenea, Rosetti a fost unul dintre precursorii jurnalismului românesc.
Rosetti este ales deputat şi numit secretar în Divanul ad-hoc (1857) şi în Adunarea Electivă din Muntenia.
S-a numărat printre entuziaştii ce l-au ales pe Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Principatelor Unite Române, prilej cu care va rosti un discurs memorabil:
„Măria Ta, suntem fericiţi că Adunarea electivă din Bucureşti ne-a onorat cu marea şi frumoasa misiune de a depune coroana lui Mihai în mîinile Măriei Tale, căruia fraţii noştri de aici au încredinţat coroana lui Ştefan … Românii munteni au încoronat în Măria Ta nu un individ, ci marile principii de viaţă ale naţionalităţii noastre … Atâta timp cît Tu vei purta stindardul Unirii, al naţionalităţii, al justiţiei şi al libertăţii, muntenii şi moldovenii te vor urma ca un singur om.”
8 aprilie 1889 - S-a născut Sir Adrian Boult, dirijor englez (m. 1983)
8 aprilie 1891 - S-a născut inginerul Aurel A. Beleş; proiecte şi lucrări în domeniul construcţiilor şi al seismologiei inginereşti; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1976)
8 aprilie 1904 - Franța și Marea Britanie au semnat Antanta Cordiala.
O carte poștală franceză din 1904 care arată Britannia și Marianne dansând împreună, simbolizând cooperarea nou-născută dintre cele două țări – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Antanta Cordială reprezintă o serie de acorduri semnate, la 8 aprilie 1904, între Regatul Unit și Republica Franceză.
Dincolo de problemele imediate ridicate de expansiunea colonială tratate de acest acord, semnarea Antantei Cordiale a marcat sfârșitul unui mileniu de conflicte intermitente între cele două țări și statele predecesoare ale lor, și începutul unei coexistențe pașnice care continuă și în prezent.
Antanta Cordială, împreună cu alianța anglo-rusă și cu alianța ruso-franceză, a alcătuit sistemul de alianțe denumit Tripla Înțelegere între Regatul Unit, Franța și Rusia, alianță ce a constituit tabăra învingătoare în Primul Război Mondial.
8 aprilie 1909 - Regele Romaniei Carol I a adresat o scrisoare printului Ferdinand de Saxa Coburg prin care recunoștea independența și proclamarea regatului bulgar.
8 aprilie 1911 - S-a născut Emil Cioran, scriitor și filosof român, stabilit în Franța (1995)
Emil Cioran (n. 8 aprilie 1911, Rășinari; d. 20 iunie 1995, Paris) filozof și scriitor român stabilit în Franța, unde a trăit până la moarte fără să ceară cetățenia franceză.
8 aprilie 1912 - S-a născut Sonja Henie, celebra patinatoare americană de origine norvegiană, campioană mondială la patinaj între anii 1927 și 1936; (d. 1969).
8 aprilie 1914 - S-a născut Maria Félix (pe numele său adevărat María de los Ángeles Félix Güereña), actriţă mexicană de film (m. 2002)
8 aprilie 1917 - S-a născut Florentin Delmar, compozitor de muzică uşoară, de scenă şi de film (m. 1983)
8 aprilie 1917 - A murit juristul Ioan Tanoviceanu; a exercitat o puternică influenţă asupra dezvoltării legislaţiei penale şi de procedură penală în România, contribuind la punerea bazelor dreptului penal modern; membru corespondent al Academiei Române din 1897 (n. 1858)
8 aprilie 1918 - A luat ființă, la Iasi, Liga Poporului, formatiune politică aflată sub conducerea generalului Alexandru Averescu.
8 aprilie 1920 - În România este adoptat prin decret regal Regulamentul de funcţionare a comisiilor pentru descongestionarea organismelor administrative din teritoriile unite şi unificarea lor cu vechiul Regat, conform căruia la Chişinău, România, a început să activeze o comisie regională.
Tot în această zi Comisia centrală de unificare, prezidată de primul-ministru A. Averescu, l-a numit în calitate de Inspector general administrativ al Basarabiei pe generalul Mihail Schina.
8 aprilie 1921 - S-a născut tenorul italian Franco Corelli; (d. 2003).
8 aprilie 1924 - Lee de Forest a obtinut, in SUA, patentul pentru inventarea pick up -ului.
8 aprilie 1927 - S-a născut cantaretul si compozitorul roman George Grigoriu; (d. 1999).
8 aprilie 1929 - S-a născut Liviu Leonte, critic şi istoric literar
8 aprilie 1929 - S-a născut cântărețul și actorul belgian Jacques Brel; (d. 1978).
8 aprilie 1932 - S-a născut Jean-Paul Rappeneau, regizor şi scenarist francez de film.
8 aprilie 1933 - S-a născut Florin Constantiniu, istoric, membru corespondent al Academiei Romane; (d. 14 aprilie 2012).
8 aprilie 1933 - S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) muzicologul Elena Zottoviceanu; în perioada aprilie 1991 – noiembrie 1993 a fost director al Direcţiei Muzicale a Radiodifuziunii Române, iar din 1994, consilier la Direcţia Formaţii Muzicale a Radioului.
8 aprilie 1938 - S-a nascut in actuala Republica Gana, Kofi Annan, diplomat african, fost secretar general al ONU (ales la 17 decembrie 1996 si reales la 27 iunie 2001), laureat al Premiului Nobel pentru Pace in 2001.
Foto: Heiko Junge
La data de 10 Decembrie 2001- Kofi Annan a tinut traditionalul discurs la ceremonia in care i s-a decernat Premiului Nobel in Oslo.
8 aprilie 1941 - S-a născut matematicianul Dorin Ieşan; studii în domeniul mecanicii mediilor continue, în mecanica generalizată a solidelor, în mecanica mediilor elastice; membru corespondent al Academiei Române.
8 aprilie 1946 - A murit Sava Athanasiu, geolog şi paleontolog; considerat fondator al şcolii româneşti de stratigrafie; membru de onoare al Academiei Române din 1945 (n. 1861).
8 aprilie 1950 - A murit (la Londra) renumitul balerin şi coregraf Vaslav Nijinsky; după o carieră fulminantă, s-a retras la numai 29 de ani, din cauza unei boli psihice (n. 1890, la Kiev/Ucraina, din părinţi polonezi, ambii cunoscuţi dansatori).
8 aprilie 1952 - S-a născut Gabriel Andreescu, publicist român.
8 aprilie 1963 - S-a născut interpretul britanic Julian Lennon, fiul lui John Lennon (membru al celebrei formaţii “The Beatles“)
8 aprilie 1967 - Se constituie Automobil Clubul Român (ACR), care preia atribuțiile Asociației Automobiliștilor din România.
8 aprilie 1970 - Inaugurarea oficială a Aeroportului Internaţional Bucureşti – Otopeni, acum Aeroportul Internaţional “Henri Coandă”
Aeroportul Internațional Henri Coandă București (martie 2013) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, aeroportul Otopeni a fost o bază pentru Al Treilea Reich al lui Hitler.
Înainte de 1965, doar Aeroportul Băneasa oferea zboruri comerciale.
Totuși, în locul vechii baze militare de la Otopeni, a fost construit un nou aeroport cu scopuri comerciale. Pista modernizată avea o lungime de 3500 m, fiind mai lungă decât cea a Aeroportului Orly din Paris.
În programul de modernizări a fost inclus și un nou terminal de pasageri, atât pentru zboruri interne, cât și pentru zboruri externe.
Modernizările au continuat prin crearea unui foaier pentru celebrități, odată cu vizita în România a președintelui SUA, Richard Nixon, în august 1969.
În anul 1986 a fost inaugurată a doua pistă, cu o lungime de 3500 m și a fost implementat un nou sistem de balizaj.
Capacitatea de prelucrare a ajuns la 35–40 de aeronave pe oră.
În 1992 Aeroportul Otopeni a devenit un membru cu drepturi depline al Consiliului Aeroportuar Internațional.
8 aprilie 1973 - A murit pictorul, graficianul, sculptorul si ceramistul spaniol Pablo Picasso. (d. 1973)
Pablo Picasso – foto: ro.wikipedia.org
Pablo Ruiz y Picasso, cunoscut ca Pablo Picasso (n. 25 octombrie 1881, Malaga – d. 8 aprilie 1973, Mougins/Cannes), artist plastic spaniol.
S-a născut la 25 octombrie 1881 in Malaga, fiu al lui José Ruiz Blasco – pictor și profesor la Școala de Arte Frumoase din Malaga – și al Mariei Picasso y López.
În anul 1900, Pablo, în vârstă de nouăsprezece ani, își expune pentru prima dată lucrările în localul Els Quatre Gats (“La patru pisici”) din Barcelona, unde se aduna avangarda artistică și intelectuală din capitala Cataluniei.
Din 1904 se stabileste in Franta.
A fost unul dintre cei mai de seama exponenti ai curentelor Cubist si Suprarelist din pictură.
8 aprilie 1980 - A murit Ion Emil Bruckner, medic român, membru al Academiei Române (n. 1912)
Ion Emil Brückner – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Ion Emil Brückner (n. 2 aprilie 1912, București – d. 8 aprilie 1980, București) a fost un medic român, membru titular al Academiei Române din 1974; în cercetările sale s-a ocupat de fenomenele de imunitate, de identificarea şi clasificarea formelor anatomo-clinice ale hepatitei cronice, de bolile reumatismale, ca şi de colagen; a introdus metode noi de cercetare de laborator în domeniul nefrologiei.
A fost decorat în 8 aprilie 1970 cu Ordinul Meritul Sanitar clasa I „pentru merite deosebite în domeniul ocrotirii sănătății populației din țara noastră”
8 aprilie 1981 - A murit generalul american Omar Nelson Bradley (n. 1893) ,unul intre comandantii militari aliati antinazisti, de pe frontul european.
8 aprilie 1984 - A murit criticul literar Monica Lazar; a lăsat o operă critică neîmplinită, dar cu numeroase contribuţii analitice interesante despre literatura română clasică şi contemporană, interpretată dintr-un unghi fenomenologic şi stilistic (n. 1933).
8 aprilie 1984 - A murit fizicianul rus Piotr Kapiţa; contribuţii privind fizica temperaturilor joase, plasmele fierbinţi, fulgerul globular; Premiul Nobel pentru Fizică pe 1978, împreună cu americanii Arno Penzias şi Robert Wilson (n. 1894)
8 aprilie 1985 - Mihail Gorbaciov anunță că URSS va suspenda instalarea rachetelor cu rază medie de acțiune (SS-20) în Europa și a cerut Statelor Unite să facă același lucru.
8 aprilie 1988 - A murit sculptorul Vasile Blendea (n. 1895)
8 aprilie 1993 - A murit Marian Anderson, cântăreaţă americană de operă (contraaltistă); prima cântăreaţă afro-americană care a apărut la “Metropolitan Opera” (n. 1897)
8 aprilie 1993 - Pentru prima data dupa Al Doilea Razboi Mondial, militarii germani au fost autorizati sa actioneze in afara granitelor NATO la aplicarea interdictiei de survolare a teritoriului Bosniei-Hertegovina, decisa de Natiunile Unite.
8 aprilie 1994 - A murit regizorul, actorul si scenaristul roman Jean Georgescu.
Jean Georgescu - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
Jean Georgescu (n. 12/25 februarie 1904, București; d. 8 aprilie 1994, București) a fost un regizor, scenarist și actor român.
8 aprilie 2002 - A murit pictorul Florin Mitroi (n. 1938)
8 aprilie 2002 - A murit Maria Félix, actriţă mexicană de film (n. 1914)
8 aprilie 2003 - Regele Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei și Regina Silvia au început o vizită de 3 zile în România.
8 aprilie 2004 - A fost anuntata descoperirea, pe o fibula de tip romano-bizantin din secolul al VI-lea, a primei imagini reprezentand chipul Mantuitorului Iisus Hristos de pe teritoriul Romaniei, in urma unor cercetari arheologice desfasurate in localitatea Davideni din judetul Neamt.
8 aprilie 2005 - La Vatican, au avut loc funeraliile Papei Ioan Paul al II-lea, care a incetase din viata la 2 aprilie 2005.
La funeralii au participat peste patru milioane de oameni.
8 aprilie 2010 - A fost semnat, la Praga, Tratatul ruso-american de reducere a armelor strategice ofensive, START II, de către preşedintele rus, Dmitri Medvedev, şi cel american, Barack Obama; tratatul, care a intrat în vigoare la 5.II.2011, prevede desfăşurarea a maximum 1.550 de ogive nucleare de către fiecare din cele două state, reprezentând o reducere cu 30% faţă de nivelul stabilit prin Tratatul de dezarmare nucleară încheiat în 2002
8 aprilie 2011 - A murit Hedda Sterne (numele la naştere: Hedwig Lindenberg), artistă plastică de origine română, stabilită la New York (n. 1910)
8 aprilie 2011 - A murit Alex Leo Şerban, critic de film, eseist, prozator, traducător; unul dintre cei mai cunoscuţi critici de film ai României timp de aproape trei decenii (n. 1959)
8 aprilie 2013 - A decedat fostul prim ministru britanic Margaret Thatcher; (n.1925).
Margaret Thatcher – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
Margaret Hilda Thatcher, Baroneasă Thatcher, (n 13 octombrie 1925 – d. 8 aprilie 2013), om politic britanic, prim-ministru al Regatului Unit între 1979 și 1990.
8 aprilie 2025 – Prăbușirea acoperișului clubului de noapte Jet Set – Acoperişul unui club de noapte din Republica Dominicană s-a prăbuşit.
La 8 aprilie 2025, acoperișul s-a prăbușit în clubul de noapte Jet Set din Santo Domingo, capitala Republicii Dominicane, în timpul unui spectacol de muzică live.
Dezastrul a dus la cel puțin 218 decese și 255 de răniți și a necesitat evacuarea medicală a peste 150 de persoane rănite.
Printre cei care au murit s-au numărat guvernatorul provincial Monte Cristi, Nelsy Cruz, foști jucători de baseball din Liga Majoră, Octavio Dotel și Tony Blanco , și muzicianul merengue Rubby Pérez , care cânta când acoperișul s-a prăbușit.
Coordonatorul Cabinetului de Politică Socială din Dominicană, Tony Peña Guaba, a caracterizat dezastrul drept „cel mai grav dezastru non-atmosferic ” din istoria națiunii.
foto preluat de pe www.facebook.com
articole preluate de pe: www.agerpres.ro; ro.wikipedia.org; cersipamantromanesc.wordpress.com
Ziua Internațională a Romilor
Ziua internaţională a romilor este sărbătorită anual la 8 aprilie, pentru a atrage atenţia asupra provocărilor de discriminare cu care se confruntă comunităţile de romi din Europa, notează site-ul Centrului european pentru drepturilor romilor, http://www.errc.org/
Origine
Iniţiativa privind marcarea Zilei Internaţionale a Romilor a apărut în 1971, cu prilejul primului Congres internaţional al romilor de pretutindeni, care a avut loc la Londra. În statele din Europa de Est, inclusiv România, data de 8 aprilie a fost marcată începând cu anul 1990, potrivit www.mae.ro.
Ziua a fost declarată oficial în 1990, în Serock, Polonia, la cel de-al patrulea Congres Mondial al Uniunii Internaționale a Romilor (IRU), în onoarea primei mari întâlniri internaționale a repzentanților romilor din 7-12 aprilie 1971 în Chelsfield, în apropiere de Londra.
Tot atunci a fost adoptat, ca imn international al romilor, cantecul “Gelem, gelem”, interpretat de cantareata si actrita Olivera Vuco, in cunoscutul film iugoslav “Am intalnit si tigani fericiti”, pelicula ce dateaza din 1967. De asemenea, a fost adoptat si steagul international al romilor, avand jumatatea de jos verde, simbol al campurilor inverzite si jumatatea de sus albastra, simbol al cerului senin, iar la mijloc roata cu spite, denumita si chakra, aceasta fiind similara cu Ashok Chakra, roata de pe steagul Indiei, reprezentand miscarea si creatia lumii.
Roata simbolizeaza, pe de o parte, soarta, roata succesiunii vietilor, iar pe de alta parte, nomadismul, in relatie cu spatiul originar al Indiei. Doua decenii mai tarziu, la Congresul Mondial al Romilor din aprilie 1990, Comisia Lingvistica a Uniunii Internationale a Romilor a oficializat alfabetul international standardizat al limbii rromani, decizia fiind semnata de 17 specialisti in domeniu din diferite tari, in prezenta unui observator al UNESCO. In 2002, de 8 aprilie, s-a sarbatorit jubileul milenar reprezentand 1.000 de ani de atestare a romilor in Europa.
Drapelul romilor – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Din 1971, au avut loc mai multe congrese mondiale ale romilor, având ca scop standardizarea limbii romani, obţinerea de compensaţii pentru suferinţele din al Doilea Război Mondial, îmbunătăţirea situaţiei educaţionale, revendicarea drepturilor civile ale romilor sau păstrarea culturii şi limbii romani.
De asemenea, până în prezent, romii din societăţile europene au avut realizări remarcabile în domeniul activismului şi al angajamentului faţă de cauza lor comună, însă lupta pentru recunoaştere şi împotriva discriminării trebuie să continue în numeroase comunităţi din toată Europa, arată site-ul Consiliului Europei, https://www.coe.int/.
În România, la data de 8 aprilie se marchează ”Sărbătoarea etniei romilor din România”, în urma adoptării de către Parlamentul României a Legii nr. 66/2006, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 276 din 28.03.2006. Legea prevede celebrarea, în data de 8 aprilie a fiecărui an, a acestei sărbători, precum şi implicarea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale în organizarea de manifestări publice şi a unor acţiuni social-culturale dedicate acestei zile. În acelaşi timp, legea mai prevede ca Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune să reflecte, în cadrul programelor special destinate minorităţilor naţionale, manifestările respective.
- Papa Ioan Paul al II-lea a îndemnat pe adepții săi să trateze romi cu compasiune și respect.
- În 2003, Dalai Lama a aprins o lumânare pentru a comemora ziua.
- În 2004, Adam Ereli de la Departamentul de Stat al SUA s-a exprimat împotriva abuzurilor continue ale drepturilor omului cu care se confruntă romii și a cerut guvernelor europene să încurajeze toleranța.
- În 2006, Maud de Boer-Buquicchio, Secretarul General Adjunct al Consiliului Europei a declarat preocupările ei pentru cultivarea ostilității la adresa romilor și a încurajat populația romă a Europei pentru a acționa pentru îmbunătățirea condițiilor de trai precare, rezultat al discriminării îndelungate și pe scară largă.
- În 2009, Secretarul de Stat al Statelor Unite, Hillary Clinton, a vorbit despre angajamentul SUA pentru protejarea și promovarea drepturilor romilor în întreaga Europă.
Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Irodian (numit și Herodion sau Rodion) era din orașul Tars, Cilicia, Asia Mică, Se numără printre Cei Șaptezeci de Apostoli. El a fost rudă cu Sf. Apostol Pavel (Romani 16,11)
A călătorit în dese rânduri cu Sfinții Apostoli Petru și Pavel, care l-au hirotonit episcop în Patara, astăzi Patras/Neoparția, Grecia și pe mulți dintre elini i-a adus la dreapta credință. Pentru aceasta, au năvălit asupra lui închinătorii la idoli care l-au chinuit.
După multe suferințe îndurate, a fost înjunghiat cu un cuțit și crezând păgânii că l-au omorât, l-au lăsat și s-au dus. Dar, cu harul lui Dumnezeu, Sfântul Apostol nu murise, ci, sculându-se, a propovăduit cuvântul Domnului la Roma, împreună cu Sfântul Apostol Pavel.
Despre Sfântul Apostol Agav se amintește în Faptele Apostolilor: „În acele zile s-au coborât de la Ierusalim la Antiohia proroci. Și sculându-se unul dintre ei, cu numele Agav, a arătat prin Duhul că va fi în toată lumea foamete mare, care a și fost în zilele lui Claudiu” (Fapte 11, 27-28).
Sfântul Apostol Pavel amintește de Sfântul Irodion în Epistola către Romani, unde îl numește rudă a sa: Îmbrățișați pe Irodion, cel de un neam cu mine (Rom. 15, 11).
Potrivit Sfântului Simeon Metafrast, Apostolul Irodion a suferit moarte martirică împreună cu Sfântul Olimp, în anul 67, pe când îl ajutau pe Sf. Apostol Petru, în aceeași zi în care a fost crucificat și Sf. Apostol Petru. Prăznuirea lui se face la 4 ianuarie împreună cu Cei Șaptezeci, la 28 martie, 8 aprilie și la 10 noiembrie.
Imnografie
10 noiembrie
Tropar (glasul al 3-lea):
Sfinților Apostoli Erast, Olimp, Irodian, Sosipatru, Cvart și Tertie, rugați-L pe milostivul Dumnezeu să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.
Condac (glasul al 4-lea):
Astăzi s-a arătat cinstită prăznuirea Apostolilor, dând în chip vădit iertare de greșeli tuturor celor ce săvârșesc pomenirea lor.
Alt condac (glasul al 2-lea):
Credința cinstitei Treimi ați propovăduit, înțelepților, înșelăciunea mulțimii dumnezeilor idolești din mijloc scoțând-o, cu cinstite învățăturile voastre. Pentru aceasta ați aflat veșnică răsplătire a ostenelilor în ceruri, cununi luând, Apostoli preamăriți.
8 aprilie
Tropar (glasul 1)
Veniți să lăudăm cu cântări înșesitul cor al Apostolilor: pe Irodion și Agav, pe Ruf, Asincrit, Flegon și pe Sfântul Ermis. Care pururea se roagă Sfintei Treimi pentru sufletele noastre!
Condac (glasul al 2-lea):
Ucenici ai lui Hristos și apostoli preacinstiți v-ați arătat, Irodion mărite, Agav și Ruf, Asincrit și Flegon, împreună cu Ermis. Rugați-vă pururea Domnului să ne dea nouă iertare de greșeli [nouă] celor ce vă lăudăm pe voi.
Condac (glasul al 4-lea)
Precum luceferii, sfinților apostoli, luminați calea credincioșilor cu lumina Duhului Sfânt. Căutând la Dumnezeu Cuvântul, voi risipiți întunericul greșelilor.
Troparul pe glasul 1 și condacul pe glasul al 4-lea sunt traduse din limba engleză.
Iconografie
Erminia lui Dionisie din Furna (ed. Sophia, București, 2000, pp. 150-151) menționează doi Apostoli cu acest nume, Irodion și Rodion, unul trebuind să fie zugrăvit ca un bătrân, iar celălalt ca un tânăr, purtând în mână un sul înfășurat, însemnul apostoliei.
Sfântul Apostol Irodion (†67) – foto preluat de pe doxologia.ro
Cel întru sfinți părintele nostru Celestin al Romei a fost Episcop al Romei (Papă) între anii 422 și 432 (Precedat de Sf. Bonifaciu I, Urmat de Sf. Sixt al III-lea). În timpul păstoririi sale, papa Celestin a fost un important și puternic apărător al credinței ortodoxe în fața ereziei nestoriene.
Pomenirea lui în Bisericile răsăritene se face la 8 aprilie, iar în Bisericile apusene la 6 aprilie.
Sf. Ier. Celestin, episcopul Romei (376 – 432) – foto preluat de pe doxologia.ro
Viața
Celestin s-a născut la Roma (sau, după alte surse, în provincia Campania din sudul Italiei de astăzi), dar nu se cunoaște nimic din istoria tinereții sale, excepție făcând numele tatălui său: Priscus. Se spune că ar fi trăit un timp la Milano, pe lângă Sf. Ambrozie, unde a primit o foarte bună educație și s-a făcut cunoscut printr-o bună cunoaștere a Sfintei Scripturi și a chestiunilor teologice.
Prima relatare certă despre el este menționarea sa într-un document al Papei Inocențiu I, în anul 416, în care se vorbește despre diaconul Celestin. S-a păstrat și o scrisoare pe care i-a trimis-o în 418 Sf. Augustin, scrisă într-un limbaj foarte respectuos.
Viața sa virtuoasă și autoritatea sa ca teolog i-au adus stima și dragostea clerului și a poporului credincios. După moartea Sfântului Bonifaciu, Celestin a fost ales episcop al Romei, succedându-i acestuia la 10 septembrie 422.
Datorită faptului că era prieten cu Sf. Augustin, episcopul Hiponei, i-a fost mai ușor decât predecesorului său să rezolve problemele spinoase care apăruseră între Biserica Romei și Biserica din Africa (provincia romană din nordul Africii).
Aceste probleme proveneau din faptul că unii preoți adepți ai ereziei pelagiene, destituiți de episcopii din Africa, făcuseră apel la Roma, mai exact la predecesorii Sf. Celestin: Zosimus (417-418) și Bonifaciu I (418-422), și avuseseră câștig de cauză.
Prin aceasta se încălca jurisdicția Bisericii din Africa. Celestin a reafirmat autonomia Bisericii din Africa în chestiuni disciplinare, dar a menținut primatul Romei în chestiuni de dogmă.
Sf. Celestin a rămas în Istoria Bisericii în principal pentru combaterea ereziei nestoriene, care a fost condamnată definitiv la Sinodul III Ecumenic de la Efes (431).
De asemenea, el a luptat și împotriva pelagianismului care se răspândise în apusul Europei. Astfel, în anul 429 Sf. Celestin i-a trimis pe episcopii Gherman de Auxerre și Lup de Troyes în Britania şi pe Sf. Paladie în Irlanda ca episcopi misionari şi pentru combaterea ereziei pelagiene.
În timp ce se afla în Britania, Gherman de Auxerre, un fost ofiţer de carieră, după ce şi-a botezat trupele, le-a condus spre victoria obținută împotriva armatei picţilor şi saxonilor cântând „Aleluia”. Un an mai târziu (în 432). Sf. Patrichie s-a întors în Irlanda unde și-a început munca de misionar.
După ce a aflat de moartea prietenului său, Sf. Augustin episcopul Hiponei (în anul 430), Celestin a trimis o amplă scrisoare către toți episcopii din Galia în care reamintea sfințenia, înțelepciunea și zelul sfântului Augustin, în același timp interzicând atacurile împotriva acestuia, atacuri care începuseră să apară din partea „semipelagienilor” încurajați de atitudinea Sf. Ioan Casian în această problemă.
Până la sfârșitul vieții sale Sf. Celestin a continuat să proclame credința cea adevărată despre Iisus Hristos – Dumnezeu și Om. A murit la 26 iulie/1 august 432 și a fost înmormântat în cimitirul Priscilla din Roma.
Sf. Celestin și Sinodul III Ecumenic
În timpul episcopatului său, în Orient s-a dezvoltat nestorianismul – o erezie hristologică apărută ca o încercare de a explica raţional şi de a înţelege încarnarea Logosului divin, cea de-a doua persoană a Sfintei Treimi, Omul Iisus Hristos.
Nestorianismul susținea că cele două firi ale Mântuitorului (divină şi umană) sunt separate şi sunt două persoane: omul Iisus Hristos şi Logosul divin. De aceea, nestorienii respingeau terminologia „Dumnezeu a suferit” sau „Dumnezeu a fost răstignit”, pentru că ei credeau că doar omul Iisus Hristos a suferit.
Mai mult, ei respingeau termenul Theotokos („Născătoare de Dumnezeu”) dat Fecioarei Maria, utilizând în schimb termenul Christotokos („Născătoare de Hristos”).
În anul 428, Nestorie, ajuns patriarh al Constantinopolului, a luat poziție împotriva titulaturii de „Născătoare de Dumnezeu” acordată Fecioarei Maria, preferând-o pe ce de „Mamă a lui Hristos”. Oponentul său principal în timpul dezbaterile hristologice a fost Sf. Chiril al Alexandriei, Patriarhul Alexandriei.
Sf. Chiril i-a semnalat acest fapt lui Celestin, care, la un sinod local ținut la Roma în anul 430, a denunțat erezia nestoriană și l-a condamnat pe Nestorie ca eretic.
După acest sinod, sfântul Celestin i-a scris o scrisoare sfântului Chiril al Alexandriei (prăznuit la 18 ianuarie), spunând că dacă Nestorie nu renunță la învățătura sa în maximum zece zile, atunci el ar trebui depus și excomunicat. De asemenea, Sf. Celestin a trimis scrisori și altor Biserici, la Constantinopol și la Antiohia, în care a demascat și denunțat erezia nestoriană.
Dar împăratul bizantin de atunci, Teodosie al II-lea, a declarat că și el gândea la fel ca Nestorie, fiind susținut și de patriarhul Ioan I al Antiohiei. Poziția sa era însă ponderată de sora sa, Sf. Pulcheria, care era o creştină pioasă și care s-a opus cu hotărâre învăţăturilor eretice ale lui Nestorie.
Cu orice ocazie în care Teodosie înclina să îl sprijine pe Nestorie, Pulcheria, care îl sprijinea pe Chiril al Alexandriei, îşi reafirma influenţa asupra fratelui ei ţinându-l departe de nestorianism. Aceste controverse au dus în cele din urmă la convocarea celui de-al III-lea Sinodul Ecumenic, care s-a ţinut la Efes, în Asia Mică, în anul 431.
La acest sinod au fost prezenți aproximativ 200 de episcopi; lucrările sale au început însă în grabă, înainte ca episcopii din Apus să poată ajunge. Atmosfera sinodului a fost tensionată, cu multe conflicte interne, intrigi și acuze reciproce.
În această dispută dintre şcoala antiohiană (reprezentată de Nestorie și de Ioan I al Antiohiei) şi cea alexandrină (reprezentată de Sf. Chiril al Alexandriei) trimișii papei Celestin l-au susţinut pe Sf. Chiril (conform tradiției, Episcopii Romei nu luau parte în persoană la lucrările Sinoadelor Ecumenice, ci prin intermediul unor episcopi reprezentanți).
În final, Sinodul a denunțat învățăturile Patriarhului Nestorie ca fiind greșite. Sinodul a stabilit că Hristos era o singură Persoană (şi nu două persoane): Dumnezeu adevărat și Om adevărat, având un singur trup și un suflet rațional.
Astfel, Maica Domnului trebuie numită Theotokos („Născătoare de Dumnezeu”), pentru că a dat naștere nu doar unui om, ci lui Dumnezeu întrupat.
Sinodul a declarat că textul Crezului niceo-constantinopolitan era complet și a interzis orice modificare ulterioară a acesteia. În plus, a mai condamnat și pelagianismul. Nestorie a fost îndepărtat din scaunul patriarhal la data de 22 iunie 431 şi catalogat drept eretic.
cititi mai mult despre Sf. Ier. Celestin, episcopul Romei si pe en.wikipedia.org
Emil Cioran (n. 8 aprilie 1911, Rășinari – d. 20 iunie 1995, Paris) a fost un filozof și scriitor român devenit apatrid și stabilit în Franța, unde a trăit până la moarte fără să ceară cetățenia franceză.
Familia
Emil Cioran s-a născut la Rășinari, aflat pe atunci în comitatul Sibiu. Tatăl său, Emilian Cioran, a fost protopop ortodox și consilier al Mitropoliei din Sibiu. Mama sa, Elvira Cioran (n. Comaniciu), era originară din Veneția de Jos, comună situată în apropiere de Făgăraș. Tatăl Elvirei, Gheorghe Comaniciu, de profesie notar, fusese ridicat de autoritățile austro-ungare la rangul de baron. Astfel, pe linie maternă, Emil Cioran se trăgea dintr-o familie din nobilimea transilvană.
Formarea
După studii clasice la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu, începe la 17 ani studiul filozofiei la Universitatea din București. A fost coleg cu Constantin Noica și Mircea Eliade, elev al lui Tudor Vianu și Nae Ionescu. Bun cunoscător al limbii germane, a studiat în original pe Immanuel Kant, Arthur Schopenhauer, și mai ales pe Friedrich Nietzsche.
Încă din tinerețe a arătat înclinație spre agnosticism, apărându-i evidentă “incoveniența existenței”. În timpul studenției a fost în mod deosebit influențat de lectura lui Georg Simmel, Ludwig Klages și Martin Heidegger, precum și de filozoful rus Lev Șestov, care situase întâmplarea în centrul sistemului său de gândire. În 1933 obține o bursă, care îi permite să continue studiile de filozofie la Berlin, unde intră în contact cu Nicolai Hartmann și Ludwig Klages.
Prima lui carte apărută în 1934 în România, Pe culmile disperării, a fost distinsă cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitați și Premiul Tinerilor Scriitori Români. Succesiv au apărut: Cartea amăgirilor (1935), Schimbarea la față a României (1936), Lacrimi și Sfinți (1937). Cel de-al doilea volum, Schimbarea la față a României a fost autocenzurat în ediția a doua apărută la începutul anilor ’90, autorul însuși eliminând numeroase pasaje considerate extremiste, “pretențioase și stupide”.
Nevoia resimțită atunci de generația tânără a unei treziri spirituale pornită din exaltarea valorilor vitale, antiraționaliste, care a culminat într-un extremism de dreapta, a influențat viziunea tânărului Cioran. Deși nu a fost niciodată membru al Mișcării legionare, în perioada interbelică simpatizează cu ideile acesteia, fără a fi de acord cu metodele ei violente.
Plecat cu o bursă la Berlin în 1933, se declară într-un articol admirator al lui Hitler și justifică provocator Noaptea cuțitelor lungi. Va repudia apoi definitiv, cu furie și rușine, această viziune, ca pe o inadmisibilă rătăcire a tinereții, argumentând prin ea refuzul oricărei implicări a individului în istorie.
Reîntors în țară, ocupă vreme de un an (1936) postul de profesor de filozofie la Liceul “Andrei Șaguna” din Brașov. În 1937, pleacă la Paris cu o bursă a Institutului Francez din București, care i se va prelungi până în 1944.
În 1940, începe să scrie Îndreptar pătimaș, ultima sa carte în limba română, limbă pe care a abandonat-o în favoarea francezei. Varianta definitivă a Îndreptarului (rămasă inedită până în 1991) a fost încheiată în 1945, anul în care Cioran s-a stabilit definitiv în Franța. După retragerea cetățeniei române de către autoritățile comuniste a trăit la Paris ca apatrid.
Emil Cioran – foto preluat de pe bcu.ulbsibiu.ro
Opera franceză
În 1937 Emil Cioran pleacă în Franța cu o bursă a Institutului Francez din București. După o scurtă întoarcere în România (două luni, sfârșitul lui 1940- începutul lui 1941), el părăsește pentru totdeauna România și se stabilește la Paris. Din acest moment Cioran va publica numai în limba franceză, operele lui fiind apreciate nu numai pentru conținutul lor, dar și pentru stilul plin de distincție și finețe al limbii.
În 1949 îi apare la editura Gallimard – editură care va publica mai târziu majoritatea cărților sale – prima lucrare scrisă în limba franceză, Précis de décomposition, distinsă în 1950 cu premiul Rivarol. Ulterior, Cioran refuză toate distincțiile literare care i-au fost atribuite.
Emil Cioran a locuit la Paris în Cartierul Latin, pe care nu l-a părăsit niciodată. A trăit mult timp retras, evitând publicitatea. În schimb a cultivat darul conversației cu numeroșii săi prieteni (Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Paul Celan, Barbu Fundoianu , Samuel Beckett, Henri Michaux). Cioran a întreținut o vastă corespondență, dezvăluindu-se ca un remarcabil autor epistolar.
Epuizând încă din tinerețe interesul pentru filozofia de catedră, Cioran a părăsit devreme gândirea sistematică și speculațiile abstracte, pentru a se consacra unor cugetări profund personale. “N-am inventat nimic, am fost doar secretarul senzațiilor mele“, va constata mai târziu.
Din eseurile apărute în limba română se desprinde portretul unui tânăr gânditor din anii treizeci, influențat de mișcarea de idei din acea epocă în care intelectualii români descopereau gândirea existențialistă (sub varianta ei românească, cu accente creștine și mistice, “trăirismul”).
Constantin Tacou (stanga), impreuna cu Emil Cioran – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
Tematica operei
Emil Cioran a început prin a fi un gânditor torturat de sentimente și senzații violente. Preocupat de problema morții și a suferinței, este atras de ideea sinuciderii ca idee care ajută supraviețuirii. Tema alienării omului, temă existențialistă prin excelență, prezentă la Jean-Paul Sartre sau Albert Camus, este formulată astfel, în 1932, de tânărul Cioran: “Să fie oare pentru noi existența un exil și neantul o patrie?”
Câteva teme mari străbat opera lui Emil Cioran: contingența ființei umane, păcatul originar, sensul tragic al istoriei, sfârșitul civilizației, amenințarea Răului, refuzul consolidării prin credință, obsesia absolutului, viața ca expresie a exilului metafizic al omului etc.
Cioran a fost un gânditor pasionat de istorie, pe care o cunoaștea bine din vastele sale lecturi și mai ales din autorii și memorialiștii perioadelor de decadență, de unde reflecțiile marcat gnostice și antimoderniste, oarecum în linia spengleriană, asupra destinului omului și civilizației.
Atâta vreme cât a păstrat legătura cu originile și nu s-a înstrăinat de sine, omul a rezistat. Astăzi, el este pe cale să se distrugă prin obiectivare de sine, producție și reproducție irepresibilă, exces de autoanaliză, de transparență și prin triumful artificialului.
- Centre National du Livre din Paris acordă o bursă pe an numită în cinstea lui
- La Paris, București, Sibiu, Cluj, Rășinari există câte o stradă numită în cinstea lui
În anul 2009 a fost declarat membru post-mortem al Academiei Române.
O particularitate onomastică: inițiala M.
Curând după debutul francez, Cioran începe să-și semneze volumele E.M. Cioran. Destui au presupus că inițiala M. trebuie să reprezinte comprimarea unui prenume francez sau românesc, probabil Michel sau Mihai. În realitate, inițiala “M.” din semnătura sa de autor nu comprimă nicidecum un prenume real și a fost adoptată de filozof exclusiv din rațiuni fonetice și de reprezentare.
După cum avea să-i relateze în 1984 prietenei și traducătoarei sale Sanda Stolojan, în limba franceză prenumele Emile are o rezonanță calină, în totală opoziție cu caracterul scrierilor sale. E. Cioran ar fi sunat nepotrivit. Astfel – consemnează Sanda Stolojan în jurnalul său parizian, Nori peste balcoane – s-a gândit la E.M. Forster și a adoptat inițiala.
Aceasta e originea reală a literei M. Misterul a născut însă o neînțelegere care s-a perpetuat, unele site-uri, biografii de dicționar și articole de enciclopedie menționând încă și astăzi existența unui ipotetic prenume Mihai sau Michel al filozofului.
Post scriptum de dincolo de moarte
După moartea Simonei Boué, prietena de o viață a lui Emil Cioran, o serie de manuscrise ale acestuia (peste 30 de caiete) au fost găsite în apartamentul lor de o menajeră, care a încercat în 2005 scoaterea la licitație și valorificarea lor. Într-o primă etapă, o hotărâre a Curții de Apel din Paris a oprit comercializarea acestora.
În urma judecării, Tribunalul din Paris decide în decembrie 2008 restituirea tuturor documentelor către persoana găsitoare, urmând ca aceasta să dispună de ele cum crede de cuviință. Printre manuscrise, în general versiuni ale unor lucrări deja apărute, se află și un jurnal inedit al lui Cioran, cuprinzând câțiva ani din perioada ulterioară lui 1965-1972 (anii în care și-a scris Caietele sale), document de un excepțional interes pentru editori și cititori, și probabil ultima scriere inedită a filozofului.
Emil Cioran si Simone Boue – foto www.flickriver.com (preluat de pe adevarul.ro
In memoriam
- Pe strada „Protopop Emil Cioran” din comuna sibiană Rășinari se află casa în care s-a născut Emil Cioran. Pe peretele casei este montată o placă de marmură, sub care se află un mic bust, care amintesc de marele filozof român. Din păcate, bustul confecționat din ghips și vopsit cu aurolac este vandalizat, având nasul spart.
Casa unde s-a născut Emil Cioran, în Rășinari- foto preluat de pe ro.wikipedia.org
- Sâmbătă, 18 mai 2013, în comuna Rășinari, în fața Căminul cultural a avut loc dezvelirea oficială a unui bust mai mare al lui Emil Cioran.
- Un monument dedicat filosofului și scriitorului Emil Cioran a fost dezvelit în data de 9 decembrie 2015 la București, la intersecția străzilor Gara de Nord și Mircea Vulcănescu. Autorul lucrării, artistul plastic Valentin Duicu, a turnat în bronz bustul în 2013, iar soclul a fost confecționat în 2015 din calcar de Vrața, adus din Bulgaria.
Monumentul are o înălțime de 3,40 metri, în care bustul are 1,4 metri, iar soclul 2 metri. Monumentul este amplasat pe spațiul verde ce desparte trotuarul de partea carosabilă, cu fața spre stradă, încât poate fi văzut numai de cei care călătoresc cu mașina. De pe trotuar, i se vede doar spatele. Primăria Capitalei spune că a fost singura soluție după ce a descoperit, post-factum, că amplasamentul propus inițial se afla pe teren privat.
Monumentul lui Emil Cioran din București – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
