Cel întru sfinți Părintele nostru Ambrozie al Milanului (340-397) a fost unul dintre marii Sfinți Părinți ai Bisericii, episcop de Mediolanum (Milano) (374-397), teolog, autor al unui mare număr de scrieri apologetice, omiletice, de teologie morală etc., apărător al dreptei credințe împotriva arianismului, sabelianismului și a ereziei lui Eunomie.
A fost foarte cunoscut pentru predicile sale, care au l-au influențat foarte mult și pe Fericitul Augustin de Hippona, ducând la convertirea acestuia la creștinism.
Biserica Ortodoxă îl prăznuiește în ziua de 7 decembrie.
Sfânta Muceniță Filofteia este una din sfintele mucenițe cele mai cinstite de pe teritoriul României.
Ea a trăit la începutul secolului al XIII-lea pe teritoriul Bulgariei de azi.
Moaștele sale se găsesc în biserica mănăstirii din Curtea de Argeș, iar prăznuirea ei se face la 7 decembrie.
Numele său mai poate fi întâlnit și cu grafia Filofteea sau (mai rar) Filoteea / Filoteia.
Numele ei înseamnă iubitoare de Dumnezeu.
Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș (1206 – 1218) – foto preluat de pe doxologia.ro
Sfânta Muceniță Filofteia s-a născut la începutul secolului al XIII-lea în apropiere de orașul Târnovo (Veliko Târnovo din Bulgaria de astăzi), capitala Țaratului (româno-) bulgar, într-o familie de țărani.
Este crescută în dreapta credință și evlavie de mama sa, care moare când sfânta era încă mică.
Dar roadele evlaviei maicii sale s-au vădit când Filofteia a mai crescut.
Copila asculta de mică dumnezeieștile Scripturi, postind și învățând să-și păzească neîntinată fecioria.
Dar mai presus de toate a iubit milostenia. Copila săvârșea cu statornicie și răbdare toate faptele bune.
Dar, după ce mama sfintei a trecut la Domnul, tatăl ei s-a însurat a doua oară. Mama vitregă nu a iubit-o pe Filofteia, astfel că adeseori îi făcea necazuri, bătând-o și pârând-o tatălui ei, ca și acesta să o certe.
Iar în acest timp, fericita fecioară, de multe ori, văzându-i pe săraci și pe flămânzi, se lăsa biruită de milostivire le dădea hainele ei și le împărțea din mâncarea pe care mama vitregă i-o dădea ca să o ducă la țarină, tatălui ei.
Pentru aceasta, tatăl ei se mânia și de multe ori o bătea fără milă, poruncindu-i să nu mai facă aceste fapte.
Dar sfânta nu-l asculta, fiindu-i milă de săraci. Astfel că, într-o zi, mergând ea după obicei să ducă tatălui său mâncare la țarină, i-au ieșit în cale niște săraci și flămânzi, care mereu o cercetau, știind milostivirea ei.
Neavând altceva ce să le dea, sfânta le-a împărțit mâncarea pe care trebuia să i-o ducă tatălui ei. Iar acesta, rămas flămând, când s-a întors acasă și-a certat soața, care însă l-a încredințat că îi trimite întotdeauna mâncare îndeajuns, ba și de prisos.
De aceea, ascultând de îndemnul celui rău, tatăl fericitei s-a hotărât să o pândească pe copilă ca să vadă ce făcea cu mâncarea.
Deci mergând la vremea la care știa că venea Filofteia cu bucatele, s-a așezat la loc potrivit și, pândind-o, a văzut că le împărțea săracilor.
Fiind biruit de mânie și uitând dragostea părintească, s-a pornit asupra ei, ca totdeauna, apucând-o de cosițe ca să o bată până ce se va liniști.
Dar, nemaifiind stăpân pe el, a aruncat în ea cu toporul pe care-l avea la brâu și, lovind-o, a rănit-o la un picior.
Iar din această rană sfânta a murit pe loc.
Și tot locul acela s-a umplut de lumină.
Sfânta era în vârstă de doisprezece ani când s-a mutat la Domnul.
Iar tatăl său, venindu-și în fire, a fost cuprins de spaimă și de cutremur, întâi pentru că a ajuns ucigașul fiicei sale, apoi din pricina strălucirii dumnezeiești care se revărsase în jurul sfintelor ei moaște.
Și vrând să ridice sfântul ei trup, nu putea nici să-l atingă, nici să se apropie de el.
Văzând acestea, a alergat în cetate și le-a spus arhiepiscopului și conducătorilor cetății tot ce se întâmplase și că trupul fericitei zăcea pe pământ, și că era cinstit de Dumnezeu cu strălucire cerească.
Aceasta auzind, arhiepiscopul împreună cu mai-marii cetății și cu popor mult, au alergat cu făclii și cu tămâie și cu rugăciuni, și văzând sfântul trup strălucind cu acea lumină dumnezeiască, s-au minunat cu toții și au lăudat pe Dumnezeul minunilor, Care și acum, în vremurile din urmă, preamărește pe robii Săi care împlinesc cu fapta poruncile Lui.
Apoi au încercat, împreună cu arhiepiscopul, să ridice trupul sfintei și să o ducă în cetate. Dar n-au putut nici să-l miște, așa încât s-au înspăimântat ci toții.
Au început să se roage cu stăruință lui Dumnezeu și Sfintei Filofteia, dar nici așa nu au putut s-o ridice. Că vrând Dumnezeu să preamărească pe roaba Sa, a îngreuiat trupul fericitei ca pe o piatră.
Deci înțelegând că sfânta vroia să odihnească în altă parte, au început să-i pomenească, ca unei ființe vii, țările, mănăstirile, bisericile de peste Dunăre și cele de această parte de Dunăre și nicăieri n-a voit.
Dar cum s-a pomenit de Biserica Domnească cea din Târgul Argeșului, îndată s-a ușurat trupul ei, chiar mai mult decât greutatea sa firească.
Înțelegând toți că acolo este voia lui Dumnezeu și a sfintei să meargă, îndată a înștiințat prin scrisoare pe Radu Vodă, cel poreclit Negru (care zidise și biserica) de cele întâmplate.
Acesta, de cum a fost înștiințat, fiind binecredincios și râvnitor a-și împodobi țara și poporul cu odoare de mult preț ca acestea, a pornit îndată cu mult alai, cu făclii și cu tămâieri, mergând către Dunăre și a adus sfintele ei moaște în Țara Românească.
Le-a așezat în Biserica Domnească, în orașul Argeș. Acolo au stat sfintele ei moaște până la zidirea Mănăstirii Curtea de Argeș de către Neagoe Basarab.
Aici au fost mutate, iar acum se află în Paraclisul Mănăstirii Curtea de Argeș. Și acolo fiind, face multe minuni, dând tămăduiri de tot felul de boli celor ce aleargă cu credință la sfintele ei moaște.
În fiecare an, la 7 decembrie, sfintele sale moaște sunt scoase afară din paraclis și racla este deschisă, fiind puse într-un pavilion special amenajat din fața bisericii mănăstirii, pentru ca mai ales în această zi credincioșii, care se adună în număr mare la prăznuirea ei, să li se poată închina.
Sfintele moaște
Documentele istorice arată însă că moaștele muceniței au rămas la Târnovo și sunt aduse în Țara Românească numai după anul 1393, când țaratul bulgar de la Târnovo a fost ocupat de către turci.
Se pare că de aici sunt duse la Vidin, probabil până în anul 1396.
Pentru a nu fi profanate, sunt dăruite voievodului Mircea cel Bătrân (1386-1418), care le așează în biserica domnească „Sfântul Nicolae” de la Curtea de Argeș, pe atunci catedrală mitropolitană, ctitorie a domnitorului Basarab I Întemeietorul și a lui Nicolae Alexandru, fiul său.
Rămân acolo pană în anul 1893, când,datorită stării de degradare în care se află biserica, sunt mutate în Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din București, apoi în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Olari.
În timpul primului război mondial sunt duse în paraclisul Mănăstirii Antim din București, apoi revin la Mănăstirea Curtea de Argeș, unde sunt găzduite în marea biserică ctitorită de Sf. Neagoe Vodă Basarab.
Imnografie
Tropar, (glasul al 8-lea):
Întru răbdarea ta ți-ai agonisit plata ta, Fericită Filofteia, întru ispite neîncetat răbdând, întru bătăi suferind, întru necazuri binevoind pe săraci miluindu-i și pe flămânzi săturându-i; roagă-te lui Hristos Dumnezeu, bună fecioară, să se mântuiască sufletele noastre.
Condac (glasul al 6-lea):
Filoftee preafericită, din pruncie te-ai adus, prin faptă bună, jertfă fără prihană lui Dumnezeu, Celui ce, mai înainte de a te naște, te știa pe tine, ceea ce te-ai făcut podoabă fecioarelor și locuitoare a cămării celei de nuntă, vrednică de laudă. Pentru aceea, strigăm ție: Bucură-te, fecioară, pururea pomenită!
Icos:
Iată a strălucit purtătoarea de lumină și dumnezeiască pomenirea prea lăudatei fecioarei Filoteia, care luminează fețele și lucește inimile tuturor credincioșilor, cu lumină neînserată, și bolnavilor celor ce aleargă la dânsa cu credință, sănătate le dăruiește. Veniți dar, o iubitorilor de praznice, cu bucurie să săvârșim dumnezeiescul ei praznic cel de preste an, și cu cuvinte de cântări să încununăm creștetul ei, și către dânsa să strigăm: Bucură-te fecioară, pururea lăudată.
Iconografie
Pentru reprezentarea Sfintei Mucenițe Filofteia, Erminia lui Dionisie din Furna (ed. Sophia, București, 2000) nu dă indicații de reprezentare, menționând-o doar în ceata Sfintelor Mucenițe. Editorul român este cel care adaugă indicațiile, p. 293. Astfel,
Sfânta Muceniță Filofteia este reprezentată ca “adolescentă purtând ie, ilic și catrință lungă cu dungi verticale, cu capul gol și părul pe spate strâns la ceafă, ținând în mâini cruce și ramură de finic”, deci în costum popular (bulgăresc) și cu însemnele muceniciei.
Cultul Sfintei Filofteia în Țara Românească
Sfânta muceniță Filofteia, devenind ocrotitoarea Țării Românești, moaștele ei au fost cinstite în întreaga țară, mulți credincioși venind în pelerinaj la Curtea de Argeș.
În situații de calamitate, mai ales pe timp de secetă, s-au făcut procesiuni în țară cu moaștele muceniței.
Biserici, precum Dobroteasa și Sfântul Gheorghe din București, Sfânta Filofteia și Sfânta Vineri din Ploiești, Adormirea Maicii Domnului din Mizil, au zugrăvite icoana sau scene din viața ei pământească. Icoane cu chipul ei împodobesc multe case ale credincioșilor.
Mulți părinți dau numele Filofteia fiicelor lor, iar multe femei își iau acest nume la intrarea în călugărie.
Viața Sfintei Filofteia a fost trecută în Mineiul pe decembrie și în Viețile Sfinților pe această lună.
Generalizarea cultului în întreaga țară
La 28 februarie 1950, Sfântul Sinod hotărăște generalizarea cultului Sfintei Filofteia pe întreg cuprinsul țării.
Cu acest prilej, în prezența patriarhului Iustinian Marina, are loc, în anul 1955 o slujbă specială.
Cadrul festiv a fost impresionant, la slujba fiind prezenți numeroși ierarhi români și străini, precum și un număr impresionant de credincioși.
Viața Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș
Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș (1206 – 1218) – foto preluat de pe basilica.ro
Fecioria și milostenia sunt două fapte bune prea mari, care fac fecioară înțeleaptă pe ceea ce le are, îi umple vasele sufletului cu untdelemnul facerii de bine, îi înfrumusețează candela, o umple cu untdelemn, o luminează, îi deschide ușa cămării celei de nuntă, o duce înăuntru la nunta cea veșnică, o unește cu mirele cel fără de moarte, cu unire nestricăcioasă. Însă numai când amândouă sunt împreună legate. Căci fecioria singură, neunită cu milostenia, deși este o mare faptă mai presus de fire și îngerească, dar dacă nu va avea milostenia însoțită cu ea, nu numai că nu poate agonisi untdelemn în vasele sufletului celei ce o are, nu numai că nu poate a-i lumina candela, a-i deschide ușa cămării celei de nuntă, ci tot neînțeleaptă se numește; iar vasele le deșertează, candela o stinge, ușa cămării o închide, apoi o face să audă: Nu te știu pe tine. După cum au auzit despre neînțeleptele fecioare din Evanghelie, care, deși au avut fecioria, dar de vreme ce n-aveau și milostivire către aproapele, pentru aceea ușa cămării li s-a închis și au auzit: Nu vă știu pe voi.
Acestea auzindu-le Sfânta fecioară Filoteia în Sfânta Evanghelie, a unit fecioria cu milostenia și cu osârdie pe amândouă le-a împlinit, în care prea bine a și sporit. Ea și-a agonisit untdelemn în vasul sufletului său, prin ele bine și-a înfrumusețat candela sa, pentru ele și-a pus sufletul, a răbdat moarte chiar din mâinile aceluia ce a născut-o și a intrat în cămara cea de nuntă cu fecioarele cele înțelepte. Acum împreună cu dânsele se veselește, îndulcindu-se de frumusețea vederii Mirelui său celui nestricăcios. Pentru aceasta este cu cuviință și cu cale a istorisi după putere, viața, pătimirea, petrecerea ei și aducerea sfintelor moaște în Țara Românească, cum și așezarea lor în biserica domnească din orașul Curtea de Argeș.
Deci această fiică a luminii celei neînserate, moștenitoare a cămării celei de nuntă, împreună petrecătoare cu fecioarele cele înțelepte, împreună dănțuitoare cu sfintele mucenițe și mirese ale lui Hristos, adică sfânta fecioară și muceniță a lui Hristos Filoteia, s-a născut în marea cetate Târnov, din părinți cu credință creștină și de neam bulgari iar cu meseria plugari. Maică-sa, după ce a născut pe această stâlpare a raiului aducătoare de bune roade, puțină vreme a mai trăit în această viață vremelnică, numai până când a deprins pe prea iubita sa fiică la lucrarea faptelor bune. Căci cum este pomul, așa este și rodul, cum este rădăcina, așa și odrasla; apoi fiicele vor fi cum sunt maicele și aceleași fapte pe care le au maicile pe acelea le deprind și fiicele.
Deci, după ce a deprins bine pe fiica sa în faptă cea bună a fecioriei și a milosteniei, după învățătura cea bună, a început a o învăța credința creștinească. Adică despre lucrarea tuturor faptelor celor bune, despre veșnicia împărăției cerurilor, despre deșertăciunea și vremelnicia vieții celei trecătoare și stricăcioase; și astfel a tipărit-o adânc în inima și în sufletul copilei cel moale ca ceară. Apoi s-a mutat la viața cea veșnică și nepieritoare, lăsând-o moștenitoare a faptelor ei celor bune și împlinitoare a lipselor ei pe preaiubita ei fiică și odraslă, care n-a greșit întru nimic. Căci fericită a împlinit lipsa faptelor bune a maicii sale și s-a suit la vârful desăvârșirii, pe cât este cu putință firii omenești; apoi cu moarte mucenicească s-a săvârșit, după cum se va arăta mai jos.
Rămânând copila orfană de maică și având semănate sămânța faptelor bune de maică-sa în pământul inimii sale, apoi și ea fiind din fire pământ bun evanghelicesc și roditor, nu s-a dat la jocuri copilărești, împreună cu cele de vârsta ei, nu s-a dat la cântări lumești, nici la iubirea hainelor cele scumpe și frumoase, nici la împletiturile părului, nici la împodobirea cosițelor (tâmplelor), nici la sulimenirea feții și la dresul sprâncenelor, nici la mâncări și băuturi alese, nici la priviri de hore și dansuri, care pot moleși sufletul. Nu s-a lipit de inima ei nici una din cele lumești, îndulcitoare și amăgitoare ale tinerelor iubitoare de unele ca acestea, după cum obișnuiesc fetele vremii de acum, ci ea avea bună voire, fiind plecată către lucrarea faptelor bune și se pricepea la lucrurile cele înțelepte. Cunoscătorul de inimi Dumnezeu, trimițându-i dar de sus, a întărit-o, a luminat-o și a îndemnat-o către neguțătoria cea duhovnicească, spre a cumpăra cu cele pământești și stricăcioase, pe cele cerești și veșnice.
Ea a început încă din vârsta copilăriei a călători pe calea evanghelicească, cea strâmtă și cu necazuri, care duce la viață, după cuvântul Domnului. A început a se iscusi și a-și subția trupușorul său cel crud și copilăresc cu postul, potolind și domolind poftele și jocurile cele tinerești. A început a merge la biserică adeseori, a sta cu evlavie la sfintele slujbe bisericești, a asculta cu luare-aminte cele ce se citeau, pe care le sădea în inima sa și se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi, ca să-i dea dar și putere spre a împlini cu fapta cuvintele cele auzite.
Astfel Sfânta Filoteia, mergând adeseori la biserică și ascultând cu luare-aminte Sfintele Scripturi și adăpându-se cu învățăturile ce se citeau acolo, apoi punându-le în inima sa, s-a întâmplat odată a auzi citindu-se acea Sfânta Evanghelie, în care Domnul fericește pe cei milostivi: Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui. Cuvântul acesta atât de mult a intrat în inima sa și atât de bine s-a prins în cele dinăuntru ale ei, căci cu atâta credință l-a primit, ca și cum din însăși gura Domnului l-a luat, ca și cum ar fi fost Domnul de față și Însuși i-a grăit așa: „Filoteio, dacă vei milui pe aproapele tău cu cele stricăcioase, Eu te voi milui cu cele nestricăcioase; dacă îi vei da lui bunătăți pământești, Eu îți voi da ție bunătăți cerești; dacă vei sătura pe cei flămânzi cu bucate trupești, Eu te voi sătura pe tine cu bucate duhovnicești; dacă vei îmbrăca pe cei goi cu haine stricăcioase și vremelnice, Eu te voi îmbrăca pe tine cu slava cerească și veșnică”.
Pe acestea primindu-le cu astfel de credință și aprinzându-se cu râvnă înfocată și dumnezeiască, multă sârguința a pus în gândul ei și cu multă purtare de grijă și-a pus în cugetul său, cum i-ar fi cu putință a face, să nu rămână nici unul nemiluit, din cei ce ar fi cerut de la dânsa milostenie, nici flămândul să se ducă nesăturat și nici cel gol neîmbrăcat. Acestea făcându-le, voia să-și ascundă fapta sa cea bună, ca să n-o vadă sau să o știe cineva dintre oameni. Căci foarte mult se temea fericită de slava oamenilor, care poate pierde toate ostenelile faptelor bune ale creștinului, care le face pe față ca să fie slăvit de oameni; deci fericită așa urma poruncii Domnului, care zice: Luați aminte să nu faceți milostenia voastră înaintea oamenilor, ca să fiți văzuți de dânșii; iar de nu, plată nu aveți înaintea Tatălui vostru cel din ceruri. Și tu când faci milostenie, să nu trâmbițezi înaintea ta, precum fac fățarnicii în adunări și în ulițe, ca să se slăvească de oameni; amin zic vouă, că și-au luat plata lor. Iar tu făcând milostenie, să nu știe stânga ce face dreapta ta, ca să fie milostenia ta într-ascuns și Părintele tău cel ce vede într-ascuns, va da ție la arătare.
Astfel de cale sau mai bine să zic suișuri, după David, punând în inima sa și afierosîndu-se cu totul faptei bune și pironindu-și toată mintea și cugetul la dânsele, și pornindu-se cu toată pregătirea cea duhovnicească către lucrarea lor, a început a hrăni pe cei flămânzi, a îmbrăca pe cei goi cu hainele sale, a milui pe cei săraci cu cele ce avea și cu cele ce-i da mâna, având dragoste fierbinte din tot sufletul către Dumnezeu și către aproapele ca pentru sine, iar mai vârtos pot zice că avea acea dragoste și mai mult decât către sine. Milostivire către cei din nevoi și în lipsă, răbdare nebiruită în ispite și în necazuri, mărime de suflet în supărările ce i se aduceau asupră-i de mamă vitregă și de la tatăl-său, pentru lucrarea faptelor bune, necovârșita neîmpuținare în osârdia sa către săvârșirea acestora și necontenita și smerită cugetare desăvârșită, care a întărit-o pe dânsa spre săvârșirea faptelor bune, chiar la sfârșitul ei cel fericit și mucenicesc, după cum se va arăta mai jos. Acestea le lucra în toate zilele după cum zice Scriptura: Toată ziua miluiește și împrumută dreptul.
Dar oare fericită, lucrând acestea, a scăpat de ispitele vrăjmașului mântuirii omului? Oare pe ea, copilă tânără și neispitită în lucrurile și întâmplările lumești, au cruțat-o ispitele? Căci, cu dânsa s-au împlinit cuvintele Eclesiastului care zice: Fiule, dacă te-ai apropiat să slujești Domnului tău, gătește-ți inima pentru ispite! Nicidecum, iubite cititor, căci fapta bună care nu are ispite și care se lucrează fără osteneală și fără greutăți și împiedicări, zic sfinții că nu este lămurită și nici lui Dumnezeu bine primită. Drept aceea, văzând vrăjmașul firii omenești că a început lucrarea faptelor bune mai sus arătate și mai vârtos a acelei fapte bune care se laudă la judecată, după cum zice cuvântul: Că se laudă mila la judecată; și pe aceea pe care și Mântuitorul Hristos o voiește mai mult decât jertfele, zicând: Milă voiesc, iar nu jertfă, umplându-se de zavistie, a zis către diavolii săi: „Vedeți prieteni că și această slabă și neputincioasă copilă, strănepoată a Evei cea de demult, pe care cu înlesnire am amăgit-o noi, s-a ridicat asupra noastră? Vedeți cum nu se teme de noi și întru nimic socotește puterea noastră? Noi pe Eva am amăgit-o și am scos din rai și prin ea, pe strămoșul neamului omenesc l-am pogorât în stricăciune, cu moarte l-am osândit și în iad l-am sălășluit; iar aceasta nu bagă în seamă puterea noastră cea mare. Deci, veniți să năvălim asupra ei cu ispite, ca prin mulțimea și răutatea ispitelor s-o împiedicăm de la o lucrare ca aceasta”.
Acestea sfătuindu-se diavolii, ca și asupra lui Iov, au năvălit asupra fericitei Filoteia.
Să vedeți viclenie și măiestrie a răilor și viclenilor diavoli. Știind ei că, firește, mamele vitrege au ură asupra copiilor – căci tată-său după moartea mamei sale și-a luat altă femeie, și aflând-o pe aceasta așa după cum o arăta cuvântul, ca și pe tatăl fericitei Filoteia, groși la minte și simpli – pe amândoi i-au făcut muncitori ai fericitei. Pe vitregă, înăuntru, adică în casă, iar pe tată-său în cele dinafară, ca nicăieri sfânta să nu afle răsuflare de necazuri și de ispite; ca astfel biruindu-se de acestea și cu sufletul împuținându-se, să se lase de lucrarea faptelor bune. Deci, mama cea vitregă pornindu-se asupra fiicei sale cu ură și cu pizmă, o ocăra și o bătea, o chinuia cu diferite munci, o pira tatălui său, îi făcea fel de fel de necazuri și de schingiuiri. Știu acestea toți, iar mai vârtos copiii care sunt ajunși într-acest fel și care au pătimit și pătimesc unele ca acestea. Iar Sfânta fecioară Filoteia toate le răbda cu bucurie, mulțumind lui Dumnezeu, Căruia se și rugă, să-i dea putere, ca pe toate să le rabde până la sfârșit. Acestea și mai multe decât acestea, în toate zilele pătimea fericită de la mamă-sa cea vitregă.
Iar tatăl ei cel gros la minte, întunecat la judecată și mai întunecat la cunoștință, văzând pe fiica sa că socotește toate cele pământești gunoaie, după cum zice Apostolul, și n-are nici o purtare de grijă pentru trupul său, a-l îngriji și a-l împodobi după obiceiul tinerelor, nici de hainele bune și frumoase, pe care i le făcea și la praznice o îmbrăca – deși era adeseori cu mânie pornit asupra ei, dar fiind biruit câteodată de părinteștile milostiviri, îi făcea haine de acest fel și i le dă. Cu toate acestea ea, neîngrijindu-se de nici unele dintre acestea, pe toate le dădea în mâinile săracilor. Căci hainele cele bune, atât numai le purta până când întâlnea vreun sărac și îndată se dezbrăca de dânsele așa de ușor, precum alții s-ar dezbrăca de niște zdrențe și le da săracilor. Așa era, fără patimă de bani, așa era cu bucățele, așa era cu trupușorul său, așa cu desfătarea tinereților; și atât era de robită și uimită de dragostea lui Hristos, Mirele ei, atât de biruită de dorul bunătăților din ceruri, încât petrecerea ei, după cum zice Apostolul, era în ceruri. Era cu totul răsădită în casa Domnului, înflorită în curțile Dumnezeului nostru. Dar să întoarcem cuvântul iarăși la începutul său.
Văzând-o tatăl său într-o aplecare ca aceasta, după cum arată cuvântul, în loc să se bucure și să mulțumească lui Dumnezeu că l-a învrednicit a se face tată al unei fecioare ca aceea, de care toată lumea nu era vrednică, în loc să se folosească sufletește și să urmeze faptei bune a fiicei sale, cea înțeleaptă și de Dumnezeu luminată, și să facă aceleași fapte bune și el ca și fiica sa, ca împreună cu dânsa să moștenească Împărăția cerurilor, pe care ea acum o moștenește, el nu numai că n-a voit acestea să le facă și să le urmeze, ci mai vârtos o muncea cu multe feluri de bătăi și chinuri. Pentru ce? Ca să o oprească. O! grosime de minte și întunecare de la lucrarea unor fapte bune ca acestea, pricinuitoare de viață veșnică. Căci îmbrăcând-o cu haine noi și frumoase, după cum se spuse, pe la praznice, iar ea dându-le săracilor și mergând fără dânsele acasă, tatăl ei întrebând-o de haine, fericită tăcea și nu răspundea nimic. Atunci el o chinuia pe dânsa cu multe feluri de bătăi, o țâră de păr, o lovea cu biciul și cu lemne, o bătea cu pumnul în spate, cu palma peste obraz, ca pentru niște greșeli prea mari și cu altele mai multe decât acestea, o chinuia și o muncea în toate zilele, până a ajuns la vârsta de doisprezece ani. Iar fericită le răbda pe toate acestea cu duh umilit, cu mărime de suflet și cu osârdie, mulțumind lui Dumnezeu că a învrednicit-o a pătimi acestea, pentru dragostea și sfintele Lui porunci. Pentru aceasta, pe cele dinapoi le uită, după cum zice Sfântul Apostol Pavel și la cele dinainte privea.
Acestea săvârșindu-se astfel, a sosit vremea de semănături, în care tot omul se sârguiește a arunca în pământ semințele pentru trebuința hranei celei trupești. Deci a ieșit și tatăl fericitei cu plugul la câmp, că această meserie avea, și a poruncit femeii sale să-i gătească bucate, apoi să i le trimită la câmp prin Filoteia. Mergând Filoteia cu bucățele la câmp ca să le ducă tatălui său, în fiecare zi săracii, știind-o pe dânsa așa de milostivă, îi ieșeau înainte și-i cereau milostenie. Iar ea, fiind biruită de milostenie și cu altceva neavând să-i miluiască, îi hrănea cu bucate din ceea ce-i ducea tatălui său. Aceasta făcând-o mai multe zile, neaducînd bucate de ajuns tatălui său, ci rămânând tatăl său flămând, neștiind ceea ce făcea fiica sa, apoi neputând a mai suferi, mergând odată acasă, a zis către femeia sa: „Pentru ce nu trimiți bucate de ajuns și rămân totdeauna flămând?”. Dar femeia, știind că totdeauna a trimis bucate destule, i-a răspuns făcând imputare pentru fiica sa: „Eu totdeauna ți-am trimis bucate destule, dar știu eu ce face fiică-ta pe cale cu dânsele? Poate, după obiceiul ei, le dă săracilor”. Acestea auzindu-le el, a tăcut.
Iar diavolul i-a băgat în inima lui gând rău și ucigaș. A pus în mintea lui să pândească pe fericită, să vadă ce face cu bucățele. Deci, ducându-se iarăși la câmp la lucrul său, a așteptat până la vremea în care era să vină fericită cu bucățele. Plecând sfânta cu bucățele de acasă și venind la locul cel obișnuit – precum și îndemânatic pentru lucrarea faptei bune a milosteniei – și după obicei înconjurând-o săracii, a început fericită a le împărți din bucate și a-i hrăni. Iar tatăl său, din locul acela din care o pândea, văzând ceea ce făcea fiică-sa, umplându-se și biruindu-se de mânie, ca să ajungă la dânsa și, după obiceiul său, să o apuce de cosițe și să o bată până când își va astâmpăra mânia cea dobitocească, a zvârlit într-însa cu barda cea plugărească, pe care o avea la brâu și, lovind-o, a rănit-o la un picior. Atunci îndată o! minune, și-a dat sfântul și fericitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu. Mare ești Doamne și minunate sunt lucrurile Tale și nici un cuvânt nu este de ajuns a povesti minunile Tale! Cât sunt de neurmate căile Tale, neajunse judecățile Tale și neînțelese rânduielile Tale!
Nu era prigoană asupra creștinilor ca de demult, pe vremile tiranilor împărați, nu erau tirani ca să poruncească, nu erau muncitori care să chinuiască. Ci, ea a fost chinuită în vreme de pace, în vreme de creștinătate, nu de cei străini, ci chiar de cel ce a născut-o și de vitrega sa mamă, care erau creștini cu credință. Apoi, prin răbdarea ispitelor celor aduse de la dânșii asupră-i, prin dragostea cea către Dumnezeu și prin râvna către lucrarea faptelor bune, s-a făcut muceniță, nu mai prejos decât cele de demult, care au mărturisit pe Dumnezeu înaintea tiranilor și au pătimit de la dânșii. Și așa, cum am spus, cu cunună mucenicească s-a încununat, după cuviință. Aceasta s-a făgăduit prin proorocul, ce zice: Întru ce te voi afla, într-aceea te voi judeca. Căci a văzut-o pe dânsa Domnul, Care vede toate cele ascunse ale tuturor oamenilor, că este mare la suflet, vitează la minte, tare în credința către El, în răbdarea ispitelor și a necazurilor celor aduse asupra ei de la diavol și de la oameni, având nebiruită voință către lucrarea faptelor bune, fiind bătrână cu vârsta cea duhovnicească și întru fapta cea bună a ajuns la desăvârșire și la măsura vârstei lui Hristos. De aceea a iconomisit prin acest sfârșit grabnic și lesnicios, ca să treacă de la cele pământești, vremelnice și pline de necazuri, la odihna cea veșnică și la veselia cea neîncetată.
În acest chip săvârșindu-se Sfânta Filoteia, sfântul ei suflet, suindu-se la Dumnezeu strălucind cu negrăită slavă cerească și dumnezeiască, înconjurat de sfinții îngeri și de cetele sfinților, a fost petrecut la împărăția cerurilor și așezat împreună cu fecioarele cele înțelepte; iar acum se veselește și se îndulcește de frumusețile cele negrăite ale Mirelui ei celui veșnic și nemuritor. Acest lucru văzându-l ceata diavolilor – care mai înainte se lăudau și nădăjduiau că precum pe strămoașă, așa și pe strănepoată o vor amăgi prin măiestriile lor și o vor împiedica de la lucrarea faptelor bune, că o vor birui și o vor face vânăt al lor, fiind ei singuri biruiți și rușinați, s-au dus tânguindu-și neputința și nehărnicia lor, căci n-au putut birui pe o copilă simplă. Așa au lucrat neputincioșii contra fericitei prin meșteșugurile lor și au îndelungat asupra ei fărădelegea lor. Dar Domnul cel drept a tăiat grumazul lor și n-a lăsat toiagul păcătoșilor peste soarta fericitei, ca să nu-și întindă fericitele sale mâini la vreo fărădelege. Sufletul ei s-a dus ca o pasăre din cursă vânătorilor, căci cursele care le întinseseră ei s-au zdrobit, iar ea s-a izbăvit.
Sfântul ei trup rămânând pe pământ și încă curgând sânge din piciorul cel tăiat, a strălucit cu slava cerească, încât lumina și locul dimprejur. Acest lucru auzindu-l ticălosul, sau mai bine zis ucigașul tată, a fost cuprins de spaimă și cutremur. Pe de o parte, pentru că s-a făcut ucigaș al singurei sale fiice; iar pe de alta, pentru strălucirea slavei celei dimprejurul sfintelor moaște. Mergând să apuce și să ridice sfântul ei trup, nu putea nici să se apropie, nici să se atingă de dânsul, poate pentru strălucirea slavei celei dimprejurul lui, sau poate și pentru nevrednicia sa.
Această minune dacă a văzut-o, a alergat în cetate și mergând la arhiepiscopul și la cei mai mari ai cetății le-a spus toată pricina cum s-a întâmplat și cum sfântul ei trup acum zace pe pământ și cum este proslăvit de Dumnezeu, cu slavă cerească. Iar arhiepiscopul, împreună cu toți arhiereii, cu tot clerul său și cu toți cei mai mari ai cetății și mulțime de popor, auzind lucrul acela minunat, au alergat cu făclii și tămâie, cu slujbe și cu rugăciuni; și, ajungând, au văzut sfântul ei trup strălucind cu acea dumnezeiască lumină și s-au minunat cu toții. Apoi au preamărit pe Dumnezeul minunilor, Care și acum în vremile noastre preamărește nu numai pe robii Săi, ci și pe roabele sale cele care împlinesc cu fapta poruncile Lui cele sfinte și fac voia lui cea dumnezeiască.
Făcând rugăciuni și psalmodii multă vreme, au voit să ridice sfântul ei trup; dar, apropiindu-se îngropătorii, după porunca arhiepiscopului și a arhiereilor, ca să-l ridice și să-l ducă în cetate, nicidecum n-au putut să-l ridice și nici măcar să-l miște sau să-l clatine. Atunci, mai mult spăimântându-se și minunându-se, cu mai multă sârguință și evlavie au început a se ruga lui Dumnezeu și Sfintei Filoteia, ca să binevoiască a merge cu ei în cetate. Apoi, apropiindu-se arhiepiscopul singur, împreună cu ceilalți arhierei și încercând a ridica sfintele moaște, n-au putut nicidecum. Căci Dumnezeu, vrând să preamărească cu minuni pe roaba sa, a îngreuiat trupușorul cel fecioresc, ca o stâncă de piatră neclintită. Văzând arhiereii acest lucru și tot poporul, s-au spăimântat foarte.
Cunoscând toți că nu este voia lui Dumnezeu și a sfintei a merge cu dânșii în cetatea care era patria ei, au început a se ruga către dânsa și a zice astfel: „O! sfântă a lui Dumnezeu Filoteio, dacă-ți este urâtă patria ta, și nu primești a te odihni într-însa și s-o răsplătești cu faceri de bine, cu ocrotire de vrăjmași și de primejdii – pentru că aici te-ai născut și ai crescut și aici bine ai plăcut lui Dumnezeu și te-ai sfințit – arată-ne unde binevoiești a te înstrăina? Vino la Constantinopol, că Sfânta Parascheva, la Sofia sau la vreo mănăstire de prin munții aceștia”. Dar nicidecum nu s-a urnit din locul unde zăcea. Apoi au început a-i spune pe nume locuri de dincoace de Dunăre. I-a pomenit Bucureștiul, i-a pomenit Craiova și alte târguri mai mici; i-a pomenit mănăstirile de prin târguri, de prin munți, dar n-a vrut să asculte rugăciunea lor, până când i-au pomenit, în treacăt și fără nădejde biserica domnească din orașul Curtea de Argeș. Și cum i-au pomenit această sfânta biserică, îndată s-a ușurat, mai mult decât greutatea cea firească.
În acea vreme domnea în Țara Românească binecredinciosul domn Radu Voievod, poate acela care se poreclea Negrul, care zidise din temelie biserica mai sus amintită, de care domn s-a făcut orașul acela și multe alte târguri și mănăstiri care și până acum se văd, fiind foarte iubitor de Dumnezeu și fierbinte râvnitor al bunei credințe. Deci arhiereii și cei mai mari ai cetății Târnova, văzând voia sfintei, și mai vârtos a lui Dumnezeu, ca să mângâie cu credința cea dreaptă pe poporul românesc, unde nu demult venise Apichie din Italia și se așezase în locurile acestea – apoi să-l îmbogățească cu facerile de minuni ale sfintei – au hotărât să înștiințeze mai întâi prin scrisoare pe binecredinciosul și iubitorul de Hristos, Radu Voievod, despre toată viața sfintei, pătimirile, lucrarea faptelor bune, moartea și îngreuierea trupului ei cel cu neputință de ridicat și că toate cetățile și mănăstirile cele dimprejur și cele din Valahia, i le-au pomenit și că la nici una dintre acestea n-a voit; iar cum i-am pomenit biserica domnească din Curtea de Argeș, îndată s-a făcut mai ușoară decât greutatea ei cea firească. Deci, ziceau ei: „Cunoscând și măria ta bunăvoirea sfintei, că voiește să se dăruiască poporului măriei tale cel românesc, iar mai vârtos Dumnezeu de sus, binevoiește ca măria ta să cinstești și să îmbogățești țara și poporul măriei tale cu acest odor scump și de mult preț; apoi pe lângă altele, a te arăta făcător de bine și cu această prea mare facere de bine. Pentru aceasta este de trebuință a lua osteneala și a veni până la Dunăre, ca să o primești și cu cinstea cea cuviincioasă să o duci și să o așezi în biserica cea numită din Argeș, dorită de ea. Iar noi o vom aduce până acolo”.
Radu Voievod, după ce a primit scrisoarea aceasta și a înțeles cele scrise, foarte mult s-a bucurat și cu lacrimi a mulțumit lui Dumnezeu și sfintei. Și îndată, cu mare sârguință, luând arhiereii cu tot clerul cel bisericesc și pe toată boierimea, cum și mulțime de popor, care covârșeau cu râvnă către Dumnezeu, cu dragostea, evlavia și credința către sfânta, cu tămâie și cu făclii au ieșit înainte la Dunăre în întâmpinarea sfintei. Cu mare cinste, slavă și alai primindu-i sfintele moaște și aducându-le cu cântări de psalmi și cu doxologii, le-au așezat în biserica domnească. De atunci până acum se află nestrămutate din acel oraș, cu toate schimbările vremilor, stăpânilor și răscoalelor, ce adeseori s-au întâmplat în țările acestea.
Aceasta dă multă și tare încredințare celor cunoscători și dreptcredincioși că acest lucru nu este al puterii și al grijii omenești, ci al facerilor de minuni și al voii sale de a petrece în același oraș, unde s-a așezat. Ea dă tuturor, celor ce aleargă la dânsa cu credință, tămăduiri de multe feluri de boli: orbilor vedere, bolnavilor însănătoșire, izbăvire celor supărați de duhuri necurate și, în scurt, oricine aleargă la dânsa cu credință fierbinte, cu sârguință și cu lacrimi se roagă ei, își dobândește cererea sa.
Aceasta a fost viața și petrecerea Sfintei Filoteia, așa i-a fost râvnă pentru faptele bune, așa a fost din pruncie, cu totul afierosită faptelor bune, încât însăși pe sine s-a făcut faptă bună. Cum am zis, ea era de neam bulgăresc, născută din părinți creștini din marea cetate Tîrnovo, crescută de maică-sa cea firească în învățături dreptcredincioase și, din vârsta cea tânără, a început cu osârdie a lucra faptele cele bune, a merge adesea la biserică, a asculta dumnezeieștile Scripturi cu luare-aminte, a posti și a păzi fecioria cu dinadinsul, nu numai cea trupească, dar și cea sufletească; a milui pe cei săraci, a sătura pe cei flămânzi, a adăpa pe cei însetați, a îmbrăca pe cei goi, a-și înfrumuseța prin acestea candela sufletului său, a-și agonisi untdelemn în vasele sale, a se pregăti pentru intrarea în cămara cea de nuntă.
Deci ea răbda toate ispitele, necazurile și strâmtorările. După cum Sfânta Scriptură zice: Fiule, dacă te-ai apropiat să slujești lui Dumnezeu, gătește-ți inima spre ispite. Fericită, făcând acestea, a răbdat toate pentru fapta bună. Bătăile de la mamă-sa cea vitregă; ocările, dosădirile, pălmuirile, schingiuirile, pira către tată-său, cum și tot felul de necazuri și ispite. Și nu numai acestea, ci și pe cele de la tatăl ei le-a răbdat cu osârdie, până la moarte, încât nu avea nici zi, nici ceas în care să aibă răsuflare și să nu se afle într-unele ca acestea. Adică, înăuntru ispite, tulburări, îngroziri, mâhniri; în afară prigoniri, necazuri, bătăi, schingiuiri. Pentru că diavolul năvălise asupra ei cu toată puterea, ca asupra lui Iov cu ispitele, ca obosind-o cu răbdarea, s-o oprească de la lucrarea faptelor bune. Iar fericită, nu numai că nu obosea, ci încă stăruia, după cum zice Apostolul Pavel: „În ispite și necazuri, pe cele dinapoi le uită și către cele dinainte se întindea”, până când ea a răbdat și moarte din mâinile celui ce a născut-o și cu sfârșit mucenicesc s-a încununat, primind cununa de biruință de la începătorul de nevoință Hristos, Mirele ei cel fără de moarte, și în cămările cele cerești s-a așezat cu fecioarele cele înțelepte și cu mucenițele, ea care a murit pentru dragostea lui Dumnezeu, ca mucenițele și pentru poruncile Lui sufletul și-a pus.
Acum sufletul ei cel fără prihană și sfânt se odihnește și se veselește în ceruri în împărăția lui Dumnezeu, în locașurile drepților și de îngeri se slăvește veșnic. Iar sfântul ei trup se păzește nestricat și întreg, ca a celorlalți sfinți și se cinstește de poporul cel creștinesc și izvorăște de-a pururea tămăduiri, celor ce cu credință și cu evlavie năzuiesc cu rugăciuni către ea.
Acesta este, o, sfântă Filoteia, cuvântul care ți-am făgăduit când m-ai învrednicit de binecuvântarea ta. Iată am împlinit făgăduința, nu după cât se cădea, ci după putere. Plătind astfel și pentru mine datoria și mulțumindu-ți pentru patrioții mei, care s-au îndulcit atâta vreme de facerile tale de bine și s-au învrednicit de tămăduiri și de darurile tale; iar patria s-a apărat de tine cu multe ocrotiri și nici unul nu s-a aflat să-ți aducă mulțumirea și lauda cea datorată. Deci tu, o! Sfânta Filoteia, care ai cugetat totdeauna cele cerești în toată viața ta pământească și ai zburat în ceruri, privește peste noi cu milostivire; căci nici după ce ai lăsat cele pământești, nu ne părăsești, ci mai vârtos porți grijă, acoperi și păzești pe poporul tău, pe care l-ai ales a rămâne cu dânsul. Căci s-a dat și acest dar sfintelor suflete. Deci, acum când mai vârtos te-ai apropiat de Dumnezeu și perdelele cele trupești s-au dat în lături și față în față vorbești cu El, mijlocește pentru noi ca să ne îndrepteze și să ne povățuiască către cele plăcute Lui. Apoi părtași ai împărăției Lui – deși este mare cererea și mai presus de vrednicia noastră – să ne facă însuși Hristos Dumnezeul nostru, Căruia se cuvine toată slava, mărirea și marea cuviință, împreună și celui fără de început al lui Părinte și Preasfântului și de viață făcătorului Duhului Său, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Cel întru sfinți Părintele nostru Ambrozie al Milanului (340-397) a fost unul dintre marii Sfinți Părinți ai Bisericii, episcop de Mediolanum (Milano) (374-397), teolog, autor al unui mare număr de scrieri apologetice, omiletice, de teologie morală etc., apărător al dreptei credințe împotriva arianismului, sabelianismului și a ereziei lui Eunomie.
A fost foarte cunoscut pentru predicile sale, care au l-au influențat foarte mult și pe Fericitul Augustin de Hippona, ducând la convertirea acestuia la creștinism.
Biserica Ortodoxă îl prăznuiește în ziua de 7 decembrie.
Sf. Ier. Ambrozie, Episcopul Mediolanului (337 – 397) – foto preluat de ro.orthodoxwiki.org
Sfântul Ambrozie s-a născut cel mai probabil la Trier, în Germania, cândva între anii 337 și 340, într-o familie de rang senatorial, creștină. Tatăl său era prefect al Galliei Narbonensis; mama sa avea preocupări literare. A primit o aleasă educație la Roma, urmându-l pe tatăl său în carieră. După aprofundarea studiilor în literatură, drept și retorică, a fost ales de pretorul Anicius Probus în consiliul din Liguria și Emilia, devenind apoi prefect consular (cu reședința la Milano). Aici și-a dovedit calitățile de foarte bun administrator.
La moartea episcopului (arian) Auxentie de Milano în anul 374, scaunul episcopal rămâne vacant; între ortodocși și arieni ale loc o acerbă dispută pentru succesiune. În mijlocul acestei crize, Ambrozie ține în mijlocul mulțimii adunate un discurs conciliator, care îi atrage simpatia poporului, care îl aclamă atunci ca pe singurul candidat capabil să îi succeadă lui Auxentie (deși Ambrozie era încă numai catehumen). Începe să învețe intensiv teologia creștină sub supravegherea preotului Simplician din Roma. Făcând apoi aranjamentele necesare cu privire la familia sa, își împarte averea săracilor și se consacră cu totul Bisericii. Este botezat, apoi este în scurt timp hirotonit, trecând repede prin toate treptele clericale, până ce devine episcop eparhiot de Milano.
A apărat credința ortodoxă a Sinodului de la Niceea în biserică, intrând curând în conflict cu arienii, foarte influenți încă la Mediolanum, precum și și la curtea imperială. Elocința argumentației sale l-a convins pe împăratul roman Grațian (375-383), fiul lui Valentinian I, dar nu și familia foarte tânărului său frate vitreg, co-împăratul Valentinian al II-lea (375-392), care rămâne de partea arienilor.
Agravându-se controversele religioase, Sf. Ambrozie reușește să îl convingă pe Grațian să convoace un sinod general al episcopilor occidentali, la Aquileia. Sinodul a fost convocat la Aquileia în anul 381, reunind 32 de episcopi occidentali și prezidat de Ambrozie. Sinodul i-a cerut lui Paladie să-și apere convingerile, însă acesta refuză să recunoască autoritatea Sinodului, considerându-l nereprezentativ pentru întreaga Biserică. Sinodul îi depune din treaptă pe Paladie și Secundian, singurii episcopi arieni rămași, consolidând astfel poziția ortodocșilor în partea occidentală a Imperiului.
În anul 384 însă, familia lui Valentinian, în frunte cu mama sa Justina, precum și mai mulți clerici și laici aderă public la credința ariană și îi cer episcopului Ambrozie să li se dea două biserici din Milano și din suburbii. Sfântul Ambrozie a refuzat, susținând cauza ortodoxă atât înaintea poporului cât și a administrației imperiale. Nu acceptă să le cedeze nici măcar o singură biserică, considerând că nu există un „drept la erezie”.
Totodată, Ambrozie s-a opus atât încercărilor susținătorilor vechii religii politeiste romane de a obține aprobarea împăratului pentru restaurarea altarului zeiței Victoria de lângă Senatul roman, celebrarea riturilor păgâne și întreținerea din fonduri imperiale a colegiului vestalelor, susținând că un împărat creștin nu avea dreptul și nu putea cu nici un chip susține perpetuarea religiei păgâne și a credințelor greșite. Din același motiv, l-a mustrat pe împărat atunci când acesta a susținut reconstrucția sinagogii iudaice care fusese distrusă într-o răzmeriță, amintindu-i că, în calitate de împărat creștin, datoria lui era să (re)construiască mai degrabă biserici; a susținut totuși pedepsirea celor direct responsabili de distrugerea sinagogii.
A fost un predicator foarte popular și foarte respectat; a introdus o serie de reforme în celebrarea cultului public. A introdus cântarea antifonală în Biserică (alternanța a două coruri în cântarea bisericească), scriind el însuși o serie de imnuri. Tradiția liturgică întemeiată de el se păstrează parțial până astăzi în Biserica Catolică din Milano, sub numele de „ritul ambrozian”.
Fiind un orator talentat, care vorbea în predicile sale despre problemele actuale și inclusiv despre chestiuni legate de Curtea imperială, fiind totodată și foarte aproape de săraci, și-a atras dragostea poporului, însă de multe ori s-a expus mâniei și invidiei curții imperiale.
Abilitatea sa diplomatică era și ea recunoscută, Sf. Ambrozie fiind rugat să intervină atunci când, după asasinarea lui Grațian, în Galia, uzurpatorul Magnus Maximus (sau Maximian) se proclamă pe sine împărat în locul acestuia și caută să treacă Alpii spre Italia. Ambrozie este trimis să medieze o împăcare între Maximus și Valentinian, însa până la urmă nu reușește, iar Maximian cucerește Italia și chiar orașul Milano, dar va fi ucis la scurt timp din porunca împăratului de Răsărit, Teodosie I, care devine astfel ultimul împărat al întregului Imperiu Roman.
Teodosie I este cel care a proclamat creștinismul ca religie de stat, interzicând vechile credințe păgâne prin așa-numitele „decrete teodosiene”, în concordanță și cu ceea ce susținea Sf. Ambrozie, căruia îi este uneori atribuit impulsul pentru instituirea acestora. Totuși, ca urmare a masacrării populației orașului Tesalonic (masacru ordonat în anul 390 de Teodosie drept represalii pentru asasinarea guvernatorului local), Sf. Ambrozie îl excomunică pe împărat, cerându-i să facă penitență publică pentru omorul săvârșit. Teodosie dă curs cererii sfântului Ambrozie, primind apoi iertarea. De asemenea, după înfrângerea rebeliunii uzurpatorului Eugeniu, Sf. Ambrozie intervine pe lângă împărat pentru a obține iertarea celor care-l susținuseră pe acesta.
Sfântul Ambrozie a trecut la Domnul pe data de 4 aprilie 397, la doi ani după moartea lui Teodosie. Urmașul lui Ambrozie ca episcop al Milanului a fost Simplician.
Scrierile
Sfântul Ambrozie se numără printre cei mai mari teologi și episcopi creștini din Occident din acel timp: Fericitul Augustin, Sfântul Ieronim, Sfântul Grigorie cel Mare și Sfântul Ilarie de Poitiers. Sfântul Ambrozie a fost binecunoscut pentru talentul său administrativ, datorat și educației și experienței sale dinainte de a fi episcop.
Totuși, întocmai ca Ilarie, Ambrozie s-a găsit în miezul disputelor doctrinare ale vremii, mai ales cele privind arianismul.
Predicile sale au fost bine cunoscute și au avut o influență considerabilă asupra convertirii lui Augustin, pe care l-a și botezat.
A scris și imnuri bisericești, modele de eleganță simplă și demnitate pentru autorii mai târzii.
În chestiuni de exegeză, Sfântul Ambrozie este, ca și Ilarie, un alexandrin.
În chestiuni dogmatice, îl urmează pe Sfântul Vasile cel Mare și pe alți autori greci, însă dă o nuanță occidentală clară reflecțiilor sale teologice, lucru vizibil mai ales din importanța pe care o acordă reflecției asupra păcatului omenesc și lucrării Harului dumnezeiesc, precum și în locul pe care îl atribuie credinței în viața creștinilor.
Între scrierile sale, amintim:
- De fide ad Gratianum Augustum (Despre credință, lui Grațian Augustus)
- De officiis (Despre rangurile preoțești, un manual important al funcțiilor ecleziastice)
- De Spiritu Sancto (Despre Duhul Sfânt)
- De incarnationis Dominicae sacramento (Despre taina Întrupării Domnului)
- De mysteriis (Despre Sfintele Taine)
- Expositio evangelii secundum Lucam (Comentariu la Evanghelia după Luca)
- Lucrări de etică: De bono mortis (Despre binele pe care ni-l aduce moartea); De fuga saeculi (Despre fuga de lume); De institutione virginis et sanctae Mariae virginitate perpetua ad Eusebium (Despre nașterea Fecioarei și despre pururea-fecioria Mariei); De Nabuthae (Despre Nabot); De paenitentia (Despre pocăință; De paradiso (Despre Rai); De sacramentis (Despre Sfintele Taine); De viduis (Despre văduve); De virginibus (Despre fecioare); De virginitate (Despre feciorie); Exhortatio virginitatis (Exortația fecioriei); De sacramento regenerationis sive de philosophia (Despre taina renașterii, sau Despre filosofie [fragmente])
- Comentarii omiletice la Vechiul Testament: Hexameronul (Cele șase zile ale Creației); De Helia et ieiunio (Despre Ilie și despre postire); De Iacob et vita beata (Despre Iacov și despre viața cea fericită); De Abraham (Despre Avraam; De Cain et Abel;De Ioseph (Despre Iosif); De Isaac vel anima (Despre Isaac, sau Sufletul); De Noe (Despre Noe); De interpellatione Iob et David (Despre rugăciunea lui Iov și David); De patriarchis (Despre patriarhi); De Tobia (Despre Tobie); Explanatio psalmorum (Tâlcuire la Psalmi); Explanatio symboli (Comentariu la Simbolul credinței).
- De obitu Theodosii; De obitu Valentiniani; De excessu fratris Satyri (discursuri funebre)
- 91 de scrisori
- O colecție de cântări
- Fragmente de predici
- Ambrosiaster sau “pseudo-Ambrozie” este un scurt comentariu la
, care multă vreme i-a fost atribuită Sfântului Ambrozie.
Sf. Ier. Ambrozie, Episcopul Mediolanului (337 – 397) – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
Imnografie
Tropar, glasul al 4-lea:
Îndreptător credinței și chip blândeților, învățător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câștigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Ambrozie, roagă pe Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Condac, glasul al 3-lea:
Cu dumnezeieștile învățături strălucind, ai îndepărtat înșelăciunea lui Arie, povățuitorule de cele de taină și păstorule Ambrozie; și minuni făcând, cu puterea Duhului, ai vindecat cu înțelepciune felurite patimi; Părinte Cuvioase, pe Hristos Dumnezeu roagă-L să mântuiască sufletele noastre.
Iconografie
Dionisie din Furna arată că Sf. Ambrozie al Mediolanului se zugrăvește sub chipul unui bătrân, cu barba ascuțită (Erminia picturii bizantine, ed. Sophia, București, 2000, pp. 152, 192).
Viața Sfântului Ierarh Ambrozie, Episcopul Mediolanului
Sf. Ier. Ambrozie, Episcopul Mediolanului (337 – 397) – foto preluat de pe doxologia.ro
Sfântul Ambrozie, cel numit cu numele dulceții, s-a născut în marea cetate a Mediolanului cea mult vestită, din părinți dreptcredincioși și de neam bun.
Tatăl lui era prefectul Galiei, cu numele tot Ambrozie; căci acesta, iubindu-și fiul, i-a pus numele său. Câtă dulceață duhovnicească avea să aibă Biserica lui Hristos de la Sfântul Ambrozie s-a văzut mai înainte, încă din scutecele lui. Căci fiind el prunc înfășat și dormind odată ziua afară cu gura deschisă, deodată, zburând un roi de albine, a venit asupra lui, acoperindu-i fața și gura; apoi se vedeau albinele intrând și ieșind din gura pruncului, unde puneau miere pe limba lui. Văzând aceasta, doica lui a vrut să izgonească albinele, temându-se să nu vatăme pruncul; dar tatăl lui, care privea acea minune, a oprit-o vrând să vadă în ce chip va fi sfârșitul acelei minuni. După puțin timp albinele, ridicându-se, au zburat până nu s-au mai văzut. Iar tatăl lui, înspăimântându-se, a zis: „De va trăi pruncul acesta va fi mare în popor, pentru că încă de acum din pruncie a arătat Domnul pe sluga Sa. Căci se va împlini asupra lui la vreme Scriptura care zice: Fagur de miere sunt cuvintele cele bune și dulceața lor este vindecarea sufletelor”. Pentru că roiul acela era închipuire a învățăturilor și scripturilor lui, ce avea să le dea cu dulce grăire către popor, îndulcind inimile omenești și ridicându-le de pe pământ către cer.
După aceasta, ajungând el în vârstă și petrecând în Roma împreună cu maica sa, care acum era bătrână, și sora sa, care își logodise fecioria sa cu Dumnezeu, s-a întâmplat de a văzut pe cei de casă sărutând mâna unui episcop. Apoi și el, ca un copil glumind, întindea mâna către cei din casă ai săi ca să i-o sărute, zicând: „Sărutați-mi mâna, că și eu am să fiu episcop!”. Acestea le grăia Duhul Sfânt într-însul, însemnând mai înainte ceea ce avea să fie. Iar aceia îl depărtau ca pe un copil care grăiește cuvinte fără rost, neștiind că e într-însul darul lui Dumnezeu, care mai înainte îl pregătea spre treapta arhieriei.
După ce a învățat Scriptură și s-a deprins cu bună grăire retoricească, s-a făcut orator slăvit și puternic în cuvânt, apărând pe cei nedreptățiți la judecăți, ajutând celor năpăstuiți și mustrând pe cei ce făceau nedreptăți. El făcea judecăți drepte pe vremea lui Prov, celui dintâi eparh al cetății, care l-a făcut sfetnic pentru bună lui pricepere. Apoi a fost ales, de către împăratul Valentinian, ca prefect al Liguriei și Emiliei.
În acea vreme a murit în cetatea Mediolanului episcopul Axentie arianul, care avea scaunul după dreptcredinciosul episcop Dionisie, cel ce s-a săvârșit în surghiunie. Viața lui Axentie i-a curmat-o Domnul pentru eresul lui și s-a sfârșit rău. Atunci dreptcredinciosul împărat, chemând pe toți episcopii Italiei, le-a zis: „Știți bine, părinți prea cinstiți, ca unii ce sunteți crescuți cu dumnezeiești și sfințite învățături, cum trebuie să fie cel ce are vrednicie de arhierie, adică nu numai cu cuvântul, ci și cu viața îmbunătățită să-și îndrepteze turma, să o povățuiască la pășune de mântuire și să aibă martor al învățăturii sale chiar viața sa. Deci, astfel de om să așezați în scaunul episcopiei, ca să plecăm capetele noastre la dânsul cu blândețe și noi, cei ce ocârmuim împărăția, să primim mustrările lui ca o doctoricească vindecare, căci ca niște oameni și noi greșim”.
Acestea zicând dreptcredinciosul împărat, tot soborul l-a rugat pe dânsul să aleagă el arhiereu, ca un înțelept și dreptcredincios ce era, iar el a răspuns: „Acest lucru este peste puterea mea, căci voi sunteți învredniciți de dumnezeiescul dar ca unii ce ați primit darul Preasfântului Duh. Pentru aceasta socotesc că veți face alegerea mai bună”.
Atunci s-a făcut ceartă și mare tulburare între cei dreptcredincioși și între arieni. Pentru că fiecare parte dintre dânșii voia să ridice în scaun un episcop de credința sa și era neunire și tulburare în popor. De acest lucru înștiințându-se Prov, eparhul Romei, a trimis la Mediolan pe Ambrozie, ca degrabă să meargă și să potolească tulburarea poporului, zicându-i: „Fii, nu ca un judecător, ci, ca un episcop”. Deci ajungând Ambrozie la Mediolan, a intrat în biserică în mijlocul poporului celui învrăjbit și cu vorbă sa cea dulce-grăitoare, îi sfătuia și-i îndemna către unire și pace. Atunci un prunc, care încă nu putea vorbi bine, deodată a strigăt din popor: „Ambrozie să ne fie episcop”. Auzind aceasta tot poporul care era în biserică a repetat cuvântul pruncului și a început a striga cu mare glas: „Ambrozie să ne fie episcop”. Astfel, cu bunăvoința lui Dumnezeu, a vorbit pruncul mai înainte de vremea grăirii sale și amândouă părțile cele potrivnice, adică și a celor dreptcredincioși și a celor răucredincioși, împăcându-se și unindu-se, voiau pe Ambrozie a-l avea episcop, deși nu era încă luminat cu Sfântul botez, ci numai chemat, căci pe vremea aceea nimeni nu se Boteza, până ce nu ajungea în vârsta lui Hristos.
El, auzind strigarea poporului și socotindu-se a fi nevrednic de o treaptă mare ca aceea, a ieșit din biserică și, șezând în divan, a început a munci fără milă pe cei vinovați, contra obiceiului său. Aceasta o făcea ca poporul, văzând nemilostivirea sa, să-l urască și să nu-l voiască episcop. Însă poporul nu înceta a striga, dorind să-l aibă pe el episcop. Apoi, în tot timpul lepădându-se Ambrozie și spunând că este un mare păcătos și încă și nebotezat, ei ziceau: „Păcatul tău să fie asupra noastră”. Căci știau că se va curăți cu Sfântul Botez de toate păcatele. Deci, tulburându-se Ambrozie, s-a dus la casa sa și gândea să-și lase dregătoria și să ia viața cea de sărăcie, precum făceau mulți atunci din filozofii elinești. Dar, fiind oprit și împiedicat de la acel gând, alt meșteșug a aflat; căci, fugind de treapta episcopiei, a poruncit să aducă o femeie desfrânată în casa lui, ca văzând poporul să se îngrețoșeze și să se lepede de dânsul ca de un desfrânat. Dar poporul mai vârtos striga: „Asupra noastră să fie păcatul tău, numai primește și episcopia împreună cu Botezul”.
Văzând Ambrozie că nu poate nicidecum scăpa de cererea poporului, a gândit să fugă. Deci noaptea, tăinuindu-se de toți, a ieșit din cetate și i se părea că merge la cetatea ce se numea Tichin, și că este pe cale departe; dar făcându-se ziuă, s-a aflat în poarta cetății Mediolanului. Astfel Dumnezeu, Care-l pregătea soborniceștii Sale Biserici, ca pe un zid împotriva dușmanilor și ca pe turnul lui David împotriva Damascului, adică împotriva relei credințe ereticești, oprea fuga lui și cu puterea Să îl întorcea din cale.
Înștiințându-se de aceasta, cetățenii Mediolanului îl străjuiau ca să nu fugă; și au trimis la împăratul Valentinian cel mare, rugându-l să poruncească lui Ambrozie să primească treapta episcopiei. Iar împăratul s-a bucurat că aceia pe care el îi pune în dregătorii mirenești sunt aleși la mari dregătorii duhovnicești. Atunci s-a bucurat și Prov, eparhul cel mare al Romei, că s-a împlinit proorocia lui, care a spus-o lui Ambrozie, trimițându-l în Mediolan și poruncindu-i: „Să fie, nu ca un judecător, ci ca un episcop, sfătuind pe popor”. Deci, așteptând poporul întoarcerea celor trimiși de împărat și aducerea răspunsului de la dânsul, Ambrozie în acea vreme iarăși a fugit și s-a ascuns într-un sat oarecare, în stăpânirea unui oarecare bărbat slăvit, cu numele Leontie. Venind porunca împăratului, a fost arătat de acel Leontie și adus poporului în Mediolan, pentru că nici un loc nu putea ascunde pe acela întru care a binevoit Dumnezeu a-l pune ca pe o cetate în vârful muntelui și ca pe o făclie în sfeșnic și a-l face păstor oilor sale celor cuvântătoare.
Cunoscând Ambrozie bunăvoința lui Dumnezeu, s-a supus poruncii împărătești și dorinței poporului. Însă n-a voit să se boteze de un episcop arian, ci de un episcop dreptcredincios, cu dinadinsul păzindu-se de credința cea rea arienească. Și fiind botezat, a trecut într-o săptămână toate treptele ierarhice, iar a opta zi a fost așezat episcop, cu negrăită bucurie din partea poporului. Iar acolo era de față la toate însuși împăratul – precum scrie Teodorit – la așezarea lui și, bucurându-se, a zis către Dumnezeu: „Mulțumescu-ți, Doamne, Atotputernice, Mântuitorul nostru, căci aceluia căruia eu i-am încredințat trupurile, Tu i-ai încredințat sufletele și ai arătat că este dreaptă cunoștința mea pentru dânsul”.
Apoi, nu după multe zile, când dumnezeiescul Ambrozie vorbea cu împăratul cu îndrăzneală și-l mustra pentru oarecare lucruri ce se făceau cu nedreptate în judecățile cetății, împăratul a zis către dânsul: „Știu mai dinainte îndrăzneala ta în cuvinte și pentru aceea nu numai că n-am oprit alegerea ta la episcopie, ci chiar am ajutat-o. Deci îndreptează greșalele noastre, precum învață dumnezeiasca lege și tămăduiește nedreptățile sufletelor noastre”. Iar la începutul episcopiei sale a rugat pe papa Damas să-i trimită spre ajutor un bărbat cu bună încredere, pe care l-ar fi știut el. Deci, i-a trimis papa pe un părinte și asculta sfatul lui. Rânduiala casei i-a încredințat-o lui Satirie, fratele său, iar el se îndeletnicea prin biserici, săvârșind dumnezeieștile slujbe și învățând poporul din Sfintele Scripturi.
După câțiva ani s-a dus la Roma, în patria sa, unde a aflat pe sora sa trăind, iar maica sa murise. Și când îi săruta lui dreaptă, sfântul, zâmbind puțin, a zis către slujnică: „Iată că săruți mâna episcopului, precum îți ziceam odinioară”. Pentru că s-a împlinit acea prorocire de care s-a spus, cum că jucându-se când era prunc, își întindea dreaptă către casnici, zicând: „Sărutați-mi mâna căci eu voi fi episcop”. Zăbovind el în Roma, l-a rugat o femeie cinstită, care viețuia de cea parte a râului Tibru, ca să săvârșească în casa ei dumnezeiască Liturghie. Pentru acest lucru înștiințându-se altă femeie, care era foarte slăbănoagă, a poruncit să o ducă acolo. Deci, când s-a atins de marginea veșmintelor lui și le-a sărutat, arhiereul lui Dumnezeu rugându-se, îndată s-a sculat sănătoasă; apoi a străbătut vestea de acea minune în toată Roma.
După moartea lui Valentinian cel mare, care a ocârmuit bine împărăția, vreme de optsprezece ani, luând după dânsul sceptrul împărăției apusului, Grațian, fiul său, și, pregătindu-se de război împotriva goților, a rugat pe Sfântul Ambrozie să-i scrie mărturisirea sfintei credințe sobornicești. Deci sfântul i-a scris cărți pentru credință și i-a proorocit despre biruința împotriva vrăjmașilor; apoi a binecuvântat steagurile lui, care aveau pe dânsele numele lui Hristos. După aceea împăratul Grațian a dobândit o minunată biruință asupra goților, cu binecuvântarea și rugăciuniuile plăcutului lui Dumnezeu.
Iar Valens, fratele tatălui său, care împărățea în partea Răsăritului și era arian, făcând război cu sciții și fiind biruit, a fugit într-o șură de paie, care fiind aprinsă cu foc de vrăjmași, a murit acolo. Astfel rămase lui Grațian toată împărăția romanilor, fiindcă Valens n-a avut feciori. Iar Grațian, fiind binecredincios ca și tatăl său, a scris porunci pretutindeni să cheme pe toți arhiereii, surghiuniți de unchiul său Valens pentru bunăcredința. Apoi, înștiințându-se că Tracia se prăda de barbarii care l-au ucis pe Valens, lăsând Italia, s-a dus în Panonia.
În acea vreme trăia și marele Teodosie, renumit pentru strălucirea strămoșilor lui și prin multă bărbăție și vitejie, care se afla atunci în Spania, căci acolo a fost născut și crescut. Deci, împăratul Grațian a trimis și l-a luat în ajutor, făcându-l voievod peste toată oastea și l-a trimis la război împotriva barbarilor. El, fiind înarmat cu acea armă nebiruită a Crucii și cu bună credință, a biruit pe vrăjmași desăvârșit și a izbăvit toată Tracia de robie. Pentru această biruință s-a bucurat foarte mult Grațian și îndată a încoronat pe Teodosie ca împărat, lăsându-l pe dânsul la răsărit, iar el s-a dus iarăși în Italia. Apoi amândoi se sileau să stârpească eresul arian și mai ales Teodosie, căci în părțile Răsăritului erau mulți arieni din pricina lui Valens.
După aceasta, împăratul Grațian a fost omorât cu vicleșug în Galia de tiranul Maxim. Iar după dânsul a luat împărăția Apusului Valentian, fratele lui cel tânăr, împreună cu maică să Iustina, soția împăratului Valentinian cel mare, care, fiind ariancă, ura pe Sfântul Ambrozie și-l supăra. La moartea episcopului de Sirmia s-a dus acolo Iustina, vrând să fie în scaunul acela un episcop de credința sa. Sfântul Ambrozie a mers acolo ca în păstoria sa și, nebăgând de seamă mânia femeiască, voia să hirotonisească episcop pe un bărbat binecredincios, cu numele Anemie. Dar într-o zi, adunându-se toți în biserică și sfântul era în amvon, fiind de față și împărăteasa, a trimis o femeie de credința ei cea rea, ca să apuce pe episcop de veșminte și să-l scoată de la locul său, apoi să-l ducă către femei, ca să fie bătut de mâinile femeilor și să-l izgonească din biserică.
Apropiindu-se cu îndrăzneală de sfânt acea femeie fără de rușine, vrând să săvârșească ceea ce-i poruncise, sfântul i-a zis: „Deși nu sunt vrednic acestei dregătorii, însă ție nu ți se cuvine a ridica mâna asupra nici unuia dintre preoți, ci a te teme de judecata lui Dumnezeu, ca să nu te ajungă vreun rău neașteptat”. Aceste cuvinte ale sfântului s-au împlinit în faptă asupra acelei femei îndrăznețe; căci a doua zi, deodată a murit și a îngropat-o pe dânsa însuși sfântul, răsplătind răul cu bine.
Înfricoșându-se arienii de acea minune, nici împărăteasa n-a îndrăznit mai mult a se împotrivi sfântului pentru hirotonisirea episcopului celui dreptcredincios și, astfel, sfințind el fără piedică pe acela, s-a întors în Mediolan. Împărăteasa nu înceta a vrăjmășui asupra lui și a căuta prilej spre a-i face rău. Deci a aflat ajutor la răutatea ei pe un dregător cu numele Eftimie, pe care l-a invitat prin rugăminte și l-a încărcat cu daruri ca să răpească în taină pe Sfântul Ambrozie și să-l trimită în surghiun într-o latură depărtată. Eftimie, sîrguindu-se a împlini dorința împărătesei, și-a făcut casă lângă biserică, pentru ca mai cu înlesnire să-l poată răpi pe arhiereul lui Dumnezeu, căutând vreme cu prilej, pregătind și căruță cu care voia să ducă pe sfânt în surghiun. Dar prin judecata lui Dumnezeu, s-a întors durerea și nedreptatea peste capul lui, căci într-aceeași zi în care nădăjduia să răpească pe sfânt, deodată a venit poruncă de la împărat să surghiunească pe Eftimie. Deci Eftimie a fost dus în surghiunie cu aceeași căruță, pe care o pregătise ticălosul pentru Sfântul Ambrozie.
În acea vreme Dumnezeu a descoperit plăcutului său Ambrozie moaștele sfinților mucenici Protasie și Ghervasie, care, fiind scoase din pământ la iveală, multe minuni se făceau printr-însele. Un orb oarecare cu numele Sevir, numai s-a atins de hainele cele mucenicești și îndată a văzut; și mulțime de duhuri necurate se izgoneau din oameni. Însă în palaturile împărătești nu puțini arieni, împreună cu împărăteasa râdeau și batjocoreau darul lui Dumnezeu, pe care l-a dat Domnul nostru Iisus Hristos Sfintei Biserici, preamărind pe mucenicii Săi. Deci, ziceau că Ambrozie a cumpărat cu aur pe oamenii care se prefac a fi îndrăciți și venind la mormântul mucenicilor îi arată ca și cum i-ar tămădui și prin astfel de minuni se laudă în popor. Multă vreme bârfind ei, deodată, prin voia lui Dumnezeu a venit diavolul asupra unuia dintr-înșii și-l muncea cumplit. Iar omul acela striga, zicând: „Să sufere ca mine toți cei ce hulesc pe sfinții mucenici și nu cred în Treimea, în care ne spune Ambrozie a crede”. Iar ei spăimântându-se, în loc să se pocăiască și să creadă, a luat pe cel muncit de diavol și l-au înecat în iezer.
Un altul din adunarea relei lor credințe arienești, intrând în biserică, a aflat pe Sfântul episcop Ambrozie învățând pe popor. Atunci a văzut pe îngerul lui Dumnezeu șoptindu-i lui Ambrozie la ureche, arătând că episcopul vestește către popor cuvinte îngerești. Arianul, văzând aceasta, s-a întors la credința cea dreaptă și el, care era mai înainte prigonitor al credinței, s-a arătat apărător, cu darul Atotputernicului Dumnezeu. Iar alți doi din aceeași credință, postelnici ai împăratului Grațian, voiau să discute cu Sfântul Ambrozie înaintea poporului și au rânduit din vreme aceasta; iar întrebarea aceea voiau să fie despre întruparea lui Hristos.
Sosind vremea cea rânduita, sfântul îi aștepta împreună cu poporul în biserică, fiind gata a discuta cu dânșii, având în sine duhul lui Dumnezeu. Dar aceia fiind mândri și vrând a face necaz sfântului, nu s-au dus la discuție și, încălecând pe caii lor, au ieșit din cetate la câmp. Atunci, fiind ei la un loc înalt, deodată încurcându-se caii, au căzut dintr-acel loc și astfel rău și-au pierdut sufletele. Iar arhiereul lui Dumnezeu, neștiind nimic de întâmplarea lor, așteptând mult, văzând că nu vin, s-a suit în amvon și a făcut învățătură către popor, zicând: „Fraților, eu mă sârguiesc a plăti datoria, dar nu aflu pe datornicii mei cei de ieri”. Apoi a grăit și celelalte, care sunt scrise în cartea lui despre întruparea Domnului.
Împărăteasa Iustina, de vreme ce nu putea sta împotriva lui Maxim, căci acum luase Spania și Galia, pentru acea nevoie, Iustina împărăteasa a rugat pe Sfântul Ambrozie să meargă la Maxim cu rugăminte și să mijlocească la dânsul pentru pacea fiului ei cel mai tânăr. Deci păstorul cel bun a mers la tiranul, gata fiind a-și pune sufletul pentru oi. Prin cuvintele sale cele înțelepte și cu graiurile cele smerite a înduplecat pe tiran să nu vină asupra Italiei în acel an și a rămas în Galia. Iustina, fiind tot nemulțumitoare pentru osteneala aceea a arhiereului lui Dumnezeu și neîncetând a vrăjmăși asupra lui, a trimis la dânsul, în numele fiului său, ca biserica cea mare din Mediolan și visteria ce este într-însa s-o dea arienilor. Iar sfântul s-a împotrivit cu bărbăție poruncii împăratului, zicând: „Cele ce sunt ale mele pe acelea nu le opresc și sunt gata chiar viața a-mi expune, iar ceea ce este a lui Dumnezeu, aceea nu o pot da, și nici împăratul nu o va putea lua”.
După aceea a venit la împăratul oaste, trimisă de împărăteasă, cu poruncă să ia cu sila biserica, izgonind dintr-însa pe episcop. Poporul, auzind de aceasta, s-a strâns la biserică și împreună cu episcopul lor, Sfântul Ambrozie, s-au închis în ea, nelăsând pe ostași să intre înăuntru. Au petrecut acolo închiși în biserică trei zile, cântând și preamărind pe Dumnezeu. Deci, tare împotrivindu-se arienilor, n-au lăsat să izgonească pe episcop și să ia biserica. Iar Sfântul Ambrozie răspundea împotriva poruncii împăratului într-acest chip: „Nu voi face aceasta cu voia mea, ca să ies din biserică și s-o las, nici voi da turma oilor la lupi, nici voi lăsa hulitorilor biserica lui Dumnezeu. Dacă este cu dreptate a mă omorî, apoi aici în biserică să fiu tăiat cu sabia, sau împuns cu sulița, căci cu bună voire și cu dragoste voi primi aici uciderea”.
Împărăteasa, auzind acestea s-a rușinat, dar s-a și temut de împotrivirea cu bărbăție a celor dreptcredincioși și n-a îndrăznit mai mult a ridica război asupra Bisericii. Deci, rușinîndu-se că n-a sporit nimic, a trimis în taină pe un ucigaș oarecare în casa lui Ambrozie, ca să-l ucidă. Acela intrând în camera episcopului cu sabia, când a ridicat mâna asupra sfântului vrând să-l lovească, îndată i s-a uscat mina, încât nu putea s-o lase în jos; apoi fiind prins, a mărturisit de cine era trimis. Sfântul Ambrozie, fiind fără răutate, a vindecat mina lui cea uscată și l-a liberat în pace.
Maxim tiranul, pornind iarăși război împotriva Italiei, iar Iustina, împăcându-se cu Ambrozie și cu fiul său, l-a rugat să meargă la tiran cu blândețe. Sfântul, nepomenind răul, s-a dus, dar nimic n-a mai putut spori la tiranul cel mândru și împietrit cu inima. Văzându-l așa de neînduplecat, a arătat îndrăzneala aceasta, blestemându-l înaintea tuturor ca pe un ucigaș și a socotit străin de Biserică pe cel ce cu vicleșug a pierdut pe stăpânul său, adică pe împăratul. Iar el venind cu război asupra Italiei, a luat cetăți; și neputând a-i sta împotrivă împăratul cel tânăr, a fugit împreună cu maică să în Tesalonic, în pământul grecesc, la Teodosie cel Mare, împăratul răsăritului, cerând ajutor de la dânsul. Teodosie, adunând putere ostășească, s-a dus asupra lui Maxim și, biruindu-l, l-a omorât, răzbunând sângele cel nevinovat al împăratului Grațian. Dar împărăteasa Iustina nu s-a învrednicit a ajunge acea biruință, căci a murit degrab, iar fiul ei, după sfătuirea împăratului Teodosie, s-a numărat între cei dreptcredincioși.
După moartea Iustinei s-a întâmplat că era la judecată un vrăjitor care, fiind chinuit, zicea că mai mult este muncit de îngerul păzitor al lui Ambrozie, decât de draci. Fiind întrebat pentru ce este muncit de înger, a mărturisit pricina aceasta: „În zilele împărătesei Iustina, vrând cu vrăjile mele să întărit poporul Mediolanului asupra episcopului lor, m-am suit pe vârful bisericii la miezul nopții și am adus acolo jertfă diavolilor. Și cu cât mă sârguiam eu, prin lucrarea răutății a porni pe popor împotriva sfântului, cu atâta am văzut pe creștini lipindu-se mai mult de episcopul lor, cu mai multă dragoste și sporind în soborniceasca credință; apoi, neputând face ceva mai mult, am trimis diavolii în casa lui Ambrozie, ca să-l omoare. Iar aceia mi-au spus că nu numai nu pot a se apropia de episcop, dar nici de ușile casei lui, căci ieșind foc îi arde pe dânșii”. Aceasta a mărturisit vrăjitorul în munci, căci cu adevărat Sfântul Ambrozie era înfricoșat diavolilor.
Odată un copil, fiind muncit de duhul cel necurat, a fost dus în Mediolan la sfânt și neajungând încă copilul în cetate, l-a lăsat diavolul și a venit sănătos înaintea arhiereului lui Dumnezeu, rămânând lângă dânsul. După câtăva vreme, a ieșit copilul acela din Mediolan mergând către patria sa și, când a ajuns la locul unde îl lăsase diavolul, iarăși a năvălit asupra lui și a început a-l munci; apoi fiind întrebat de cei ce-l blestemau, pentru ce în Mediolan n-a muncit pe copil, el a răspuns: „M-am temut de Ambrozie, căci, încă neajungând în Mediolan, am fugit din copilul acesta o vreme și l-am așteptat la locul acela unde l-am lăsat; apoi, văzându-l pe el întorcându-se, iarăși am intrat în el”.
Tiranul Maxim fiind ucis, împăratul Teodosie a venit în Mediolan, iar Ambrozie în acea vreme era în Acvilia. Atunci s-a întâmplat următorul lucru, într-acest chip: în părțile Răsăritului, într-o cetate oarecare, au ars creștinii școala iudeilor pentru o batjocură ce se făcuse de dânșii orânduielii celei monahicești. Despre acest lucru a vestit comitul Răsăritului pe împăratul, care îndată a dat poruncă ca episcopul cetății aceleia să zidească din nou școala iudeilor. Însă Sfântul Ambrozie, înștiințându-se de aceasta, a scris împăratului, neputând să meargă singur degrab la dânsul, mustrându-l că a făcut judecată nedreaptă. Apoi l-a rugat să schimbe acea poruncă și să nu dea pe creștini în batjocură iudeilor; dar împăratul nu ținea seamă de scrisoarea lui Ambrozie.
După ce a venit singur arhiereul lui Dumnezeu în Mediolan a imputat împăratului, înaintea tuturor, făcând propoveduire în biserică, ca în fața lui Dumnezeu și grăind către dânsul: „Eu te-am făcut pe tine împărat, eu ți-am dat pe vrăjmașul tău în mâinile tale, eu toată puterea lui am spus-o ție, eu din seminția ta te-am pus în scaunul împărătesc, eu te-am făcut pe tine a te veseli, iar tu dai prilej vrăjmașilor mei a se ridica asupra mea?”. Cu aceste cuvinte împăratul fiind înduplecat, a schimbat judecata sa și a poruncit să nu se zidească de creștini școala evreiască.
În aceeași vreme altă întâmplare a avut loc. Poporul din Tesalonic s-a ridicat asupra voievodului Votiriei și l-au omorât, pentru care pricină mâniindu-se împăratul, a trimis ostași asupra cetății aceleia și a omorât ca la șapte mii de oameni. Atunci mulțime din cei nevinovați au murit de ascuțișul sabiei, pentru că ostașii năvălind asupra cetății nu căutau pe cei vinovați, ci chinuiau pe toți care se întâmplau pe ulițele cetății; bătrâni, tineri și copii. Auzind de aceasta, lui Ambrozie i-a părut rău și pe drept s-a mâniat asupra împăratului pentru o vărsare de sânge ca aceea, fără socoteală.
Iar odinioară într-o zi de praznic, venind împăratul la biserică cu slavă, arhiereul lui Dumnezeu fără temere a ieșit înaintea lui, oprindu-i intrarea în biserică și mustrându-l pentru vărsarea de sânge cea nedreaptă a zis: „Nu ți se cade ție, împărate, a te împărtăși cu credincioșii, după atâta ucidere și fără să faci nici o pocăință. Deci, cum vei primi Trupul lui Hristos, cu mâini muiate în sânge nevinovat? Și cum vei bea Sângele Domnului, cu buzele cu care ai dat poruncă, pentru acea ucidere cumplită?”. Zis-a către dânsul împăratul: „Și David a greșit, făcând ucidere și mare desfrânare, însă nu s-a lipsit de milostivirea lui Dumnezeu”. Răspuns-a lui episcopul: „De ai urmat lui David, celui ce a greșit, apoi urmează lui și la pocăință”. Deci s-a întors împăratul la palatul său tulburat, parându-i rău de păcatul său. Apoi, pregătindu-se a primi canonul de pocăință ce i s-a rânduit de arhiereu în fața tuturor, ca unul din cei simpli se pocăia, aruncându-se cu fața la pământ înaintea bisericii, stând împreună cu cei ce se pocăiesc și multe lacrimi vărsând. Iar după săvârșirea pocăinței, a fost primit în biserică de Sfântul Ambrozie.
Vrând împăratul să se împărtășească cu Sfintele și Preacuratele Taine, a intrat în altar să se împărtășească împreună cu cei sfințiți. Dar Sfântul Ambrozie a trimis la dânsul pe arhidiaconul său, poruncindu-i să aștepte împărtășirea înaintea altarului, împreună cu celălalt popor, pentru că porfira – zicea el – face împărați, iar nu preoți. Această învățătură primind-o cu dragoste, preacredinciosul împărat a răspuns că nu pentru semeție a intrat în altar, ci, în Constantinopol astfel de obicei este, ca împăratul împreună cu preoții să se împărtășească în altar. Deci, el cu evlavie aștepta vremea împărtășaniei, cu poporul cel de obște în biserică.
Cu astfel de faptă bună strălucea și arhiereul și împăratul, încât eu de faptele amîndorura mă minunez; adică de îndrăzneala lui Ambrozie, ca și de bună supunere, de fierbințeala râvnei și de curățirea credinței împăratului. Deci, câte a învățat împăratul de la Ambrozie în Mediolan, pe acelea cu tot sufletul le păzea, după ce s-a întors în Constantinopol și, neintrînd în altar pentru împărtășanie, l-a întrebat patriarhul Nectarie: „Pentru ce nu intră în altar să se împărtășească, după obiceiul împărătesc, ci așteaptă afară cu poporul cel simplu?”. Iar el, oftând, a răspuns: „N-am știut – zice el – deosebirea între împărați și între episcopi, iar acum știu de la învățătorul dreptății, Ambrozie, pe care singur se cuvine a-l numi episcop”.
Despre acest sfânt episcop străbătând vestea pretutindeni, au venit din Persia în Mediolan doi bărbați prea înțelepți, punând multe întrebări, ca să ispitească înțelepciunea sfântului, despre care auzise. Apoi, vorbind cu dânsul multă vreme, s-au minunat de adâncul științei lui și au spus înaintea împăratului cum că numai pentru Ambrozie au suferit atâta cale, de la răsărit la apus, vrând ca să-l vadă și să-i audă înțelepciunea lui.
După plecarea împăratului Teodosie din Italia la Constantinopol, împăratul Valentinian cel tânăr din Galia, sfârșindu-și viața în cetatea Viena prin vicleșugul lui Arvogast comitul, a rămas după dânsul Evghenie tiranul, care numai pe dinafară se arăta creștin, iar pe dinăuntru era slujitor diavolului și vrăjitor. Acela, vrând să fie iubit de cei mari ai Romei, între care cei mai mulți erau închinători de idoli și slujitori diavolilor, a poruncit să deschidă capiștile idolești și să se aducă jertfă. Deci, mergând el în Mediolan, Sfântul Ambrozie s-a dus în Bononia, apoi în Florența și în Tuschia, ferindu-se de împăratul cel nedrept, nevrând a vedea pe un om ca acela care numai cu fățărnicie era creștin, iar cu năravul era păgân, fără a se teme de răutatea lui, ci numai de vederea lui îngrețoșându-se; căci a scris către dânsul fără temere, sfătuindu-l și îngrozindu-l cu judecată lui Dumnezeu; dar n-a putut să înduplece pe cel împietrit cu inima.
Zăbovind în Florența plăcutul lui Dumnezeu, petrecea în casa unui bărbat cinstit și binecredincios, cu numele Dechentie, al cărui fiu Pansofie, prunc mic era muncit de duh necurat, pe care l-a vindecat sfântul, cu rugăciunea și cu punerea mâinilor. Iar după câteva zile, fără de veste îmbolnăvindu-se, copilul a murit. Maica lui binecredincioasă, fiind plină de credință și de frica lui Dumnezeu, l-a dus în camera lui Ambrozie și, nefiind el acolo, a pus pe fiul său pe patul lui și apoi a plecat. Iar Sfântul Ambrozie, intrând în camera în care găzduia, a văzut pe copil zăcând mort pe patul său, apoi, închizând ușa, s-a rugat, precum odinioară a făcut proorocul Elisei. După aceea a privit pe prunc, a suflat peste dânsul și l-a înviat, apoi l-a dat viu maicii sale.
În acea cetate sfințindu-se o biserică, au pus într-însa moaștele sfinților mucenici Vitalie și Agricolae, pe care le-a aflat în Bononia, între mormintele iudeilor și nimeni din creștini nu putea să le cunoască dacă nu ar fi vestit singuri sfinții mucenici despre moaștele lor pe plăcutul lui Dumnezeu. Apoi, arhiereul lui Hristos s-a întors în Mediolan la scaunul său, pentru că Evghenie ieșise acum din Mediolan la război împotriva împăratului Teodosie și se lăuda ticălosul, că, după ce se va întoarce cu biruință, biserica Mediolanului o va face grajd de cai, iar pe clerici îi va ucide cu săbii. Dar n-a dobândit această cel cu totul înrăutățit, pentru că a murit în război, fiind biruit de împăratul Teodosie și a pierit cu sunet pomenirea lui.
Teodosie dreptcredinciosul împărat, venind cu bucurie, l-a întâmpinat arhiereul lui Dumnezeu, ca pe un biruitor; dar acela căzând la picioarele sfântului, socotea că biruința sa asupra vrăjmașului a avut-o prin rugăciunile lui. Nu după multă vreme s-a săvârșit bine și împăratul Teodosie, împărățind cu plăcere de Dumnezeu și s-a dus către împărăția cea fără de sfârșit. După dânsul au luat împărăția cea pământească feciorii lui, Arcadie, la Răsărit și Onorie, la Apus.
În vremea împărăției lui Onorie, Sfântul Ambrozie a aflat moaștele sfinților mucenici, Nazarie și Chelsie, despre care scrie preotul Paulin astfel: „În vremea aceea, aflându-se moaștele Sfântului mucenic Nazarie într-o grădină în afară de cetate, Sfântul Ambrozie le-a adus în biserica Sfinților Apostoli. Și am văzut sânge în mormântul în care zăcuse moaștele mucenicului, ca și cum ar fi curs acum, apoi părul capului și barba erau nestricate, ca și cum ar fi fost pus acum în mormânt; iar fața lui așa era de luminată, ca și cum ar fi fost acum spălată. Ce minune! Precum însuși Domnul în Evanghelie, mai înainte a făgăduit: că și perii capului vostru nu vor pieri. Apoi ne-am umplut de bună mireasmă, care covârșea cu tot felul de aromate și aducând moaștele mucenicului și punându-le în căruță, îndată ne-am întors împreună cu Sfântul Ambrozie, către ale Sfântului mucenic Chelsie, care erau puse în același loc. După aceea ne-am înștiințat de la cel ce stăpânea grădina aceea, cum că le este poruncit de la părinți să nu lase locul acela din neam în neam, pentru că mari comori sunt puse într-însul. Și cu adevărat erau mari comori, pe care nici moliile, nici rugina nu le strică, nici furii, cei ce sapă pe dedesupt, nu le fură, al căror păzitor este Domnul, iar locul lor este în curțile cele cerești, cărora viața le era Hristos, iar moartea un câștig”.
După ce arhiereul a adus moaștele sfinților în biserica Apostolilor, a învățat poporul, ținându-le predică. Și iată un oarecare om având întru sine duh necurat, a strigat zicând: „Ambrozie mă muncește pe mine”. Iar sfântul, întorcându-se, le-a zis: „Să amuțești, diavole, că nu Ambrozie, ci credința sfinților și zavistia ta te muncește pe tine; pentru că vezi pe oameni suindu-se acolo, de unde ești tu aruncat jos; iar Ambrozie nu știe a se îngâmfa cu mândrie”. Acestea zicând sfântul, a tăcut diavolul, aruncând cu fața la pământ pe omul cel ținut de el.
Împărăteasa marcomanilor, cu numele Fritighilda, care era închinătoare de idoli, auzind de dumnezeiasca petrecere a Sfântului Ambrozie, s-a dus spre a-l vedea. Și atât de mult s-a folosit de cuvintele lui, încât a crezut în Hristos. Iar sfântul a botezat-o și i-a arătat ei credința în scris, ce fel de viață să petreacă și i-a spus tot ce este nevoie pentru mântuire. Mai ales a rugat-o să nu lase niciodată pe bărbatul său să facă război cu romanii; iar ea a adus și pe bărbatul său către Hristos și l-a înduplecat să aibă pace cu romanii.
Minunatul Ambrozie a pus multă osteneală, să întoarcă pe pagini, precum am zis mai sus și credeau mulți, văzând dumnezeiasca petrecere a lui și minunile pe care le săvârșea Domnul într-însul. Căci tămăduia pe bolnavi, pe diavoli îi izgonea și alte lucruri preaslăvite lucra. Pe acestea văzându-le mulți, alergau la credința cea binecuvântată, încât el nu mai făcea altă slujbă, decât numai boteza pe cei ce credeau. Dintre aceștia era Augustin, preaînțeleptul și cuvântătorul de Dumnezeu, pe care l-a vânat cu înțelepciunea și priceperea lui cea mare, fiindcă era cufundat în eresul maniheilor. Apoi, botezându-l, atât s-a făcut de îmbunătățit și mare apărător al Bisericii, încât a povățuit pe mulți către bună credință, cu învățăturile și scrierile sale cele prea înțelepte.
Sfântul Ambrozie era bărbat cu mare înfrânare, iubitor de osteneală, deștept, în toate zilele postea, afară de sâmbăta, Duminică, de praznice și de pomenirea slăviților mucenici. Rugăciunea lui era neîncetată ziua și noaptea și lucrul lui fără lenevire, căci singur cu mâna sa scria cărți folositoare. Apoi se îngrijea mult de toate bisericile, ostenindu-se întru cele dumnezeiești, încât după dânsul abia cinci episcopi puteau purta osteneala lui. Pentru cei săraci și scăpătați și pentru cei robiți avea nespusă purtare de grijă, încât toate ale sale le cheltuia. Chiar de când a luat episcopia, a împărțit aurul, argintul și toată averea sa pentru împodobirea bisericilor, spre hrană săracilor și spre răscumpărarea celor robiți, dând o puțină parte surorii sale pentru hrană, iar lui nu și-a oprit nimic; ca fiind străin de toate agoniselile, mai cu înlesnire să poată alerga după Hristos, Domnul său, care, fiind bogat, a sărăcit pentru noi, ca să ne îmbogățim prin sărăcia Lui. Plăcutul lui Dumnezeu mângâia pe toți în tot chipul; cu cei ce se bucurau împreună bucurându-se, cu cei ce plângeau împreună plângând. Căci, când venea cineva la dânsul pentru mărturisirea păcatelor, plângea însuși, încât și inimă cea împietrită o ducea la căință și o deștepta la umilință și lacrimi.
Ajungând la bătrânețe, mai înainte a văzut plecarea sa către Dumnezeu și zicea clericilor săi: „Numai până la Paști voi fi cu voi”. Paulin, preotul, scriitorul vieții acestuia, spune și aceasta care a văzut-o cu ochii săi: „Mai înainte cu puține zile de boala să, Sfântul Ambrozie tâlcuia Psalmul patruzeci și trei, iar eu scriam cele ce ieșeau din gura lui, pentru că el nu putea să scrie mult, pentru bătrânețele și slăbiciunea lui. Și privind spre dânsul, deodată am văzut foc înconjurând capul lui, în chipul pavezei și după puțin timp a intrat în gura lui și s-a făcut fața lui albă ca zăpada; iar eu văzând acestea m-am spăimântat și n-am mai putut să scriu de frică, apoi iarăși s-a făcut fața lui ca mai înainte. Am spus acestea cinstitului bărbat Castul, diaconul, iar el, fiind plin de darul lui Dumnezeu, mi-a spus că am văzut pe Duhul Sfânt în chip de foc, peste episcopul nostru, precum s-a pogorât odinioară peste Sfinții Apostoli. Iar când a început a boli înaintea sfârșitului său, auzind despre aceasta Stilic, comitul, zicea: „De va muri acest arhiereu va pieri Italia”. Și a trimis la bolnavul arhiereu, bărbați cinstiți din Mediolan, pe care îi știa că erau iubiți sfântului, rugându-l să ceară de la Domnul, că încă să mai trăiască împreună cu dânșii pe pământ pentru trebuințele altora. Iar el a răspuns către dânșii: „Nu am viețuit așa în mijlocul vostru, ca să mă rușinez mai mult a viețui și de moarte nu mă tem, pentru că avem pe Domnul cel bun”.
Deci zăcând pe patul durerii, ședeau departe de patul lui, lângă ușa casei, diaconii Castul, Polemie, Venerie și Felix și vorbeau între dânșii încetișor la ureche, încât numai ei singuri auzeau: „Cine va fi episcop după dânsul?”. Și au pomenit pe Simplichian, prezviterul. Iar sfântul, departe de dânșii zăcând, ca și cum ar fi stat de vorbă cu ei, a strigăt de trei ori: „Bătrân, însă bun”. Și cu aceste cuvinte a întărit că Simplichian preotul, are să primească după dânsul episcopia. Și rugându-se sfântul în boală să, a văzut pe Domnul Iisus Hristos venind la dânsul și cu dragoste zâmbind, arătându-se lui cu fața luminată. Aceasta a spus-o Vasian, episcopul Lavdiei, care ședea într-acea vreme lingă dânsul. Apoi, apropiindu-se despărțirea sufletului său de trup, preotul Gonoratie se odihnea într-un foișor și a auzit un glas de trei ori zicând către dânsul de sus: „Scoală, sîrguiește-te, că astăzi se duce”. Și sculându-se preotul a luat Preacuratele Taine și a venit la cel bolnav. Iar Sfântul Ambrozie, rugându-se și împărtășindu-se cu dumnezeieștile daruri și-a dat sfântul său suflet în mâinile Domnului său pe când se lumina de ziua Sfintelor Paști. Apoi au pus cinstitul său trup în biserica cea mare a Mediolanului, iar sfântul lui suflet s-a dus împreună cu îngerii înaintea scaunului Sfintei Treimi, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Unul Dumnezeu, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.
Alianța USR PLUS – foto preluat de pe https://www.facebook.com/alianta2020usrplus
7 decembrie 2020
Obiectivele USR PLUS pentru primele 100 de zile de guvernare
USR PLUS intră în discuțiile pe tema formării viitoarei coaliții guvernamentale cu un set amplu de priorități, măsuri prezentate românilor în campania electorală și care trebuie să se regăsească în viitorul program de guvernare, cu termene clare de adoptare și implementare.
Printre obiectivele pe care Alianța le vrea a fi îndeplinite în primele 100 de zile se numără atât adoptarea în Parlament a legilor de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor, respectiv ale aleșilor locali, cât și desființarea atât de controversatei Secții speciale, înființate de Liviu Dragnea pentru intimidarea și șantajarea magistraților.
Reducerea numărului de parlamentari la 300 este un alt obiectiv de îndeplinit în primele 100 de zile de la formarea noii majorități parlamentare, la fel adoptarea proiectului USR care facilitează accesul cetățenilor la informațiile de interes public.
Tot în primele 100 de zile sunt pe agenda USR PLUS măsuri privind Sănătatea, Educația, Mediul și, nu în ultimul rând, combaterea sărăciei. Detalii: https://bit.ly/3ooSv5g.
Este timpul unor reforme reale și profunde. România are nevoie de ele!
Romano-catolice – Ss. Ambrozie, ep. înv.; Maria Giusseppa Rosselo, călug.
Ziua internaţională a aviaţiei civile (ONU)
La 7 decembrie este marcată, anual, Ziua internaţională a aviaţiei civile. Organizaţia Internaţională a Aviaţiei Civile (ICAO), prin Rezoluţia A29-1, a stabilit, în 1994, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la crearea organizaţiei, marcarea acestei zile la data menţionată. Încă din 1996, această zi a fost recunoscută prin Rezoluţia 33/51 a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite.
BEC – Rezultate parţiale după centralizarea a 96% din secţii: Senat – PSD: 30,13%, PNL: 25,58%
PSD a câştigat alegerile parlamentare cu 30,13% dintre voturile exprimate pentru Senat şi 29,69% pentru Camera Deputaţilor, urmat de PNL, care a obţinut 25,58% la Senat şi 25,18% la Camera Deputaţilor, a anunţat, luni, Biroul Electoral Central, după centralizarea proceselor-verbale din 96,43% dintre secţiile de votare.
Pe locul al treilea se situează Alianţa USR PLUS, care a obţinut 15,24% din voturi la Senat şi 14,75% la Camera Deputaţilor.
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) are 8,77% din voturi la Senat şi 8,69% la Camera Deputaţilor iar UDMR a obţinut 6,13% la Senat şi 5,98% la Camera Deputaţilor.
Potrivit datelor după centralizarea proceselor-verbale din 96,43% dintre secţiile de votare, PMP şi Pro România nu ating pragul de 5% pentru a intra în Parlament.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut luni, 7 decembrie a.c., la Palatul Cotroceni, o declarație de presă
Bună seara!
Alegerile s-au terminat și pot să trag primele concluzii.
Dați-mi voie, prima dată, să vă mulțumesc tuturor celor care ați ieșit din casă, ați mers la secția de votare și ați votat. Vă garantez că fiecare vot va fi luat în considerare și fiecare vot contează!
În același timp însă trebuie să fim foarte sinceri – participarea la vot a fost redusă și este foarte clar că sunt mulți români care fie nu au primit suficiente informații despre aceste alegeri, fie sunt pur și simplu nemulțumiți, de mine, de partide, de întreaga clasă politică sau de anumite măsuri care au fost luate.
cititi mai mult pe www.presidency.ro
Ldovic Orban: Am luat astăzi decizia de a îmi depune mandatul de Prim-Ministru. Voi rămâne președinte al Partidului Național Liberal și voi coordona eforturile de constituire a unei majorități parlamentare de centru-dreapta
Desemnarea de către Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a prim-ministrului interimar al României
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a luat act de demisia domnului Ludovic Orban din funcția de prim-ministru al României. În conformitate cu dispozițiile art. 106 și ale art. 107 alin. (3) din Constituție, Președintele României l-a desemnat ca prim-ministru interimar pe domnul Nicolae-Ionel Ciucă, pentru a îndeplini atribuțiile prim-ministrului până la formarea noului Guvern.
preluat de pe www.presidency.ro
Ciolacu: O iresponsabilitate ce a făcut Orban
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a criticat, luni seară, decizia premierului Ludovic Orban de a demisiona din funcţie. “Este o iresponsabilitate ce a făcut Ludovic Orban. Vă reamintesc decizia noastră de a avea un Guvern cu drepturi depline la începutul pandemiei. Funcţia de prim-ministru nu se părăseşte cum vrei. Eu nici nu prea am înţeles, au câştigat sau nu alegerile? Şi-a dat demisia că a pierdut alegerile, dar va forma un Guvern PNL pentru că au câştigat alegerile. Un Guvern interimar nu mai poate emite ordonanţe de urgenţă. Noi am terminat alegerile, nu avem încă rezultatul oficial al alegerilor, nu avem constituit noul Parlament, lucrurile acestea durează două – trei săptămâni, şi pe urmă se votează un nou Guvern. Deci toată această procedură poate să dureze şi o lună. Ce face România în această lună de zile când avem un lider politic care vremelnic ocupă funcţia de prim-ministru şi pleacă din funcţie? Dacă Guvernul nu este instituit la prima încercare? Noi nu avem Guvern cu drepturi depline în plină criză sanitară cu care se confruntă în acest moment România. Este un gest iresponsabil, nu e un gest de bărbăţie“, a spus Ciolacu într-o intervenţie telefonică la Digi 24.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
Dan Barna: USR îl propune pentru funcţia de premier pe Dacian Cioloş
Alianţa USR PLUS îl va propune la consultările de la Cotroceni pentru funcţia de premier pe Dacian Cioloş, a declarat, luni, copreşedintele Alianţei, Dan Barna, care spune că demisia lui Ludovic Orban din funcţia de premier este o decizie luată în cadrul PNL. “Este o decizie luată în cadrul PNL, nu e foarte mult de comentat, prioritatea acestor zile sunt negocierile şi constituirea guvernului reformist al României. Mesajul pe care l-am transmis în conferinţa de azi-dimineaţă (…) era acela că e într-adevăr nevoie, şi cumva în cheia aceasta ar trebui privit rezultatul votului de duminică, de un premier credibil, de un premier cu imagine, care să redea speranţa românilor într-o guvernare care poate să facă reforme în România. USR PLUS va merge la consultările de la Cotroceni, anunţate în această după-amiază de preşedinte, cu propunerea Dacian Cioloş. Este o propunere de premier care are şi credibilitatea şi experienţa şi buna practică a acelui an în care s-a văzut că în România putem avea şi o guvernare decentă“, a declarat Barna la Digi24.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
George Simion (AUR): Ne bucurăm că Orban şi-a dat demisia; nu facem nicio coaliţie la guvernare
George Simion, copreşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), a declarat luni seară că se bucură de faptul că premierul Ludovic Orban a înţeles să-şi dea demisia, precizând că formaţiunea sa nu face nicio coaliţie la guvernare.
“Nu facem nicio coaliţie la guvernare, sunt oameni buni care merită să conducă România, numele vehiculate până acum pentru postul de prim-ministru nu ne satisfac. Parlamentarii AUR nu vor vota cu aceşti indivizi, aşteptăm din partea forţelor politice clasate pe locul I, II şi III să vedem care sunt opţiunile asumate oficial (…). Ne bucurăm că premierul Orban a înţeles să-şi asume rezultatele pentru guvernarea dezastruoasă şi, aşa cum i-am cerut şi noi ieri, şi-a dat demisia“, a afirmat Simion într-o conferinţă de presă.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
Republica Moldova: Curtea Constituţională a suspendat acţiunea legii prin care Serviciul de Informaţii trece în subordinea parlamentului
Magistraţii Curţii Constituţionale de la Chişinău au decis luni suspendarea acţiunii legii prin care Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) a fost scos din subordinea preşedintelui Republicii Moldova şi trecut sub controlul parlamentului, până la soluţionarea asupra fondului cauzei, relatează Agora.md. Decizia Curţii Constituţionale intervine în urma sesizării deputatului Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Sergiu Litvinenco, care a cerut să fie suspendată “acţiunea legii” până la expunerea instanţei supreme cu privire la acest subiect.
Astfel, Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 137 prin care a dispus suspendarea acţiunii Legii nr. 218 din 3 decembrie 2020 pentru modificarea unor acte normative, precizează Radio Chişinău. “În esenţă, prin legea menţionată parlamentul a exclus din competenţa preşedintelui Republicii Moldova posibilitatea de a coordona activitatea Serviciului de Informaţii şi Securitate şi de a numi conducerea Serviciului şi stabileşte că activitatea Serviciului este supusă controlului parlamentar”, constată instanţa.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
Fotbal: România, în grupă cu Germania, Islanda, Macedonia de Nord, Armenia şi Liechtenstein, în preliminariile CM 2022
Naţionala României a fost repartizată în Grupa J, alături de Germania, Islanda, Macedonia de Nord, Armenia şi Liechtenstein, în preliminariile Cupei Mondiale de fotbal din 2022, care va fi găzduită de Qatar, potrivit tragerii la sorţi efectuate luni la Zurich. Reprezentativa României, care a făcut parte din a doua urnă valorică, nu s-a mai calificat la un turneu final de Cupă Mondială din 1998, în Franţa.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
Situația din România - 7 decembrie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică
Până astăzi, 7 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 517.236 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
409.121 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.660 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 746 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 12.447 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 06.12.2020 (10:00) – 07.12.2020 (10:00) au fost raportate 127 de decese (79 bărbați și 48 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus,
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.762. Dintre acestea, 1.280 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.264.272 de teste. Dintre acestea, 8.791 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 6.532 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.259 la cerere.
Situația din România – 7 decembrie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică – foto preluat de pe www.facebook.com/ministeruldeinterne
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.914 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus). De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 127 de cetățeni români aflați în străinătate, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați.
În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul SARS – CoV – 2 la nivel eurzopean și global:
Până la data de 6 decembrie 2020, au fost raportate 13 972 781 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Franţa, Spania, Regatul Unit, Italia, și Germania.
ŢARA
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAŢI*
Franţa 2.281.475(+12.923) 54.981 (+214) 175.220 (+228)
Italia 1.709.991(+21.052) 59.514 (+662) 913.494 (+17.186)
Regatul Unit 1.705.971(+15.539) 61.014 (+397) 3.736 (+86)
Spania 1.684.647 – 46.252 – 150.376 -
Germania 1.171.322 (+17.767) 18.772 (+255) 868.285 (+15.705)
Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)
* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/
* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 5 – 6 decembrie 2020
* CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB.
Condiţiile pentru încheierea unui nou acord comercial între UE şi Regatul Unit nu sunt îndeplinite
Preşedinta Comisie Europene Ursula von der Leyen şi premierul britanic Boris Johnson au anunţat luni, potrivit unei declaraţii comune, că încheierea unui nou acord comercial este imposibilă acum ”ca urmare a diferenţelor rămase în ceea ce priveşte probleme critice”, relatează Reuters.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
Discuţie telefonică Merkel-Putin: Printre subiectele abordate, Ucraina, vaccinul împotriva COVID-19 şi otrăvirea lui Navalnîi
Vaccinul rusesc împotriva COVID-19 şi eforturile destinate să pună capăt conflictului din estul Ucrainei au figurat printre temele discutate luni, în cadrul unei convorbiri telefonice între cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele rus Vladimir Putin, a comunicat Kremlinul, citat de dpa. “În cadrul unui schimb de opinii asupra conflictului intern ucrainean, a fost remarcat cu satisfacţie faptul că, în general, încetarea focului a fost respectată”, susţine Kremlinul într-un comunicat. Pe de altă parte, un reprezentant al guvernului federal german de la Berlin a declarat că cei doi lideri au discutat pe marginea cazului disidentului rus Aleksei Navalnîi, aflat în prezent la recuperare în Germania şi despre care autorităţile germane susţin că a fost otrăvit cu agent neurotoxic Noviciok, cu destinaţie militară, pe teritoriul rus.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
SUA continuă să domine piaţa vânzărilor de armament la nivel global; China avansează în top (raport)
Vânzările globale de echipamente şi servicii militare au crescut în 2019, grupurile producătoare de arme din Statele Unite dominând piaţa, în timp ce companiile din China au urcat în top, potrivit unui raport dat publicităţii luni de un institut de cercetare din Suedia, informează dpa şi AFP.
Dintre cele mai mari 25 de companii producătoare de armament din lume, 12 provin din SUA. Ele au reprezentat 61% din vânzările globale care au totalizat 361 de miliarde de dolari, de 50 de ori mai mult decât bugetul anual al operaţiunilor de menţinere a păcii ale ONU. Procentul de vânzări deţinut de China este de 15.7%, potrivit datelor publicate de Institutul Internaţional de Cercetare pentru Pace (SIPRI) cu sediul la Stockholm.
SIPRI a informat că vânzările globale în 2019 au crescut cu 8.5% comparativ cu anul anterior.
Primele cinci companii din top au sediul în SUA (Lockheed Martin, Boeing, Northrop Grumman, Raytheon şi General Dynamics), Lockheed Martin păstrându-şi poziţia de cel mai mare vânzător de arme din lume.
Şase companii americane şi trei chinezeşti se află în top zece. Doar o singură companie europeană a reuşit să intre în primele zece. Este vorba de BAE Systems din Marea Britanie, care ocupă locul 7.
cititi mai mult pe wwwb.agerpres.ro
Noiembrie 2020, cea mai caldă lună noiembrie înregistrată vreodată la nivel global
Noiembrie 2020 a fost cea mai caldă lună noiembrie înregistrată vreodată în lume, potrivit serviciului european de monitorizare a schimbărilor climatice Copernicus, care evocă posibilitatea ca 2020 să detroneze 2016 de pe primul loc în clasamentul celor mai calzi ani înregistraţi vreodată în epoca modernă, informează luni AFP.
Perioada de 12 luni cuprinsă între decembrie 2019 şi noiembrie 2020 a avut o temperatură medie cu 1,28 grade Celsius peste temperaturile medii din era preindustrială, a explicat Copernicus în bilanţul său climatic lunar publicat luni. În contextul în care ultimii cinci ani au fost deja cei mai calzi înregistraţi vreodată, cifra anunţată apropie periculos de mult planeta Terra de plafonul fixat prin Acordul pentru climă de la Paris.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
Photograph of Battleship Row taken from a Japanese plane at the beginning of the attack. The explosion in the center is a torpedo strike on USS West Virginia. Two attacking Japanese planes can be seen: one over USS Neosho and one over the Naval Yard
Sfânta Muceniță Filofteia este una din sfintele mucenițe cele mai cinstite de pe teritoriul României. Ea a trăit la începutul secolului al XIII-lea pe teritoriul Bulgariei de azi. Moaștele sale se găsesc în biserica mănăstirii din Curtea de Argeș, iar prăznuirea ei se face la 7 decembrie. Numele său mai poate fi întâlnit și cu grafia Filofteea sau (mai rar) Filoteea / Filoteia. Numele ei înseamnă iubitoare de Dumnezeu
(BRU) Sfântul Ambroziu, arhiepiscop († 397)
(BRC) Sfântul Ambrozie, episcop, învățător al Bisericii
Cel întru sfinți Părintele nostru Ambrozie al Milanului (340-397) – foto: doxologia.ro
Cel întru sfinți Părintele nostru Ambrozie al Milanului (340-397) a fost unul dintre marii Sfinți Părinți ai Bisericii, episcop de Mediolanum (Milano) (374-397), teolog, autor al unui mare număr de scrieri apologetice, omiletice, de teologie morală etc., apărător al dreptei credințe împotriva arianismului, sabelianismului și a ereziei lui Eunomie.
A fost foarte cunoscut pentru predicile sale, care au l-au influențat foarte mult și pe Fericitul Augustin de Hippona, ducând la convertirea acestuia la creștinism
- 7 decembrie 1965 – Papa Paul al VI-lea și Patriarhul Athenagoras I au revocat simultan excomunicarea mutuală care era valabilă din 1054;
- 7 decembrie 1987 – Ronald Reagan si Mihail Gorbaciov semneaza, Tratatul de eliminare a rachetelor nucleare cu raza medie de actiune
7 decembrie 43 i.Hr. – A fost asasinat genialul orator roman Marcus Tullius Cicero.
Marcus Tullius Cicero (n. 3 ianuarie 106 î.Hr. – d. 7 decembrie 43 î.Hr.), filozof, politician, jurist, orator, teoritician politic, consul și constituționalist roman – foto: ro.wikipedia.org
Cicero s-a născut la Arpinum în Latium în data de 3 ianuarie 106 î.Hr., într-o familie de cavaleri și notabili municipali. A avut o activitate literară și politico-socială vasta, în domenii atât de numeroase, încât a ramas una dintre marile personalitati ale istoriei omenirii.A fost autorul roman care a exercitat o profundă influență asupra literaturii latine și universale.
După asasinarea lui Caesar, în care se pare ca a fost implicat, Cicero a devenit șeful republicanilor, sperând într-o instaurare a republicii. A încercat să-l manipuleze pe tânărul Octavianus (viitorul împărat Augustus, 27 î.Hr.-14 d.Hr.) împotriva lui Marcus Antonius, pe care îl considera cel mai primejdios dușman al republicii, însă fără succes. În 7 decembrie 43 î.Hr. a fost ucis de către oamenii lui Marcus Antonius.
7 decembrie 283 - A murit papa Eutichie , al 27-lea papă al Bisericii Catolice. Si- a inceput pontificatul la 4 ianuarie 275 . Epitaful său a fost descoperit în catacomba sf. Calixt (cf. Kraus, Roma sotterranea, pag. 154 ș.u.); din acest epitaf se deduce că papa era originar din antica colonie romană de la Luni în Etruria, mai multe însă nu se știu despre el.
Datele pontificatului său sunt putine si incerte. „Liber Pontificalis” indică un pontificat de 8 ani și 11 luni, din 275 până în 283, în timp ce Eusebiu din Cezareea, spune că ar fi pontificat numai 10 luni.A fost Papa in timpul împăratului Marcus Aurelius Probus, epoca in care Biserica Romei s-a bucurat de perioadă destul de lungă de pace si de lipsa persecuțiilor.
Această libertate-toleranță îi face pe istorici să considere ca fiind foarte probabilă moartea naturală a pontifului. Calendarul Roman din sec. al IV-lea îl amintește pe 7 decembrie conform „Depositio episcoporum” (Catalogul episcopilor Romei) și nu în rândul martirilor cum a fost venerat mai târziu.
7 decembrie 521 - S-a nascut Sfântul Columba, misionar crestin irlandez, luminatorul Scotiei ; (d. 597).
Saint Columba, Apostle to the Picts – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Slăvitul și de Dumnezeu-purtătorul Părintele nostru Columba din Iona, Luminătorul Scoției (7 decembrie 521 – 9 iunie, 597) (cunoscut și sub numele de Columcille care înseamnă „Porumbelul Bisericii”) a fost un propovăduitor irlandez care a ajutat la reintroducerea creștinismului în Scoția și în Nordul Angliei.
Sursa principală cu informații despre viața Sfântului Columba este lucrarea hagiografică a Sfântului Adomnan din Iona numită Viața Sfântului Columba. Columba este, de asemenea, sursa primei relatări cunoscute despre monstrul din Loch Ness.
Conform acestei povestiri, în 565 el a venit la un grup de picţi care înmormântau un om ucis de monstru şi l-a înviat. Într-o altă versiune, se spune că a salvat omul în timp ce era atacat, alungând monstrul cu semnul Crucii.
Sfantul Columba din Iona, Luminătorul Scoției – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
În 563 el a fondat o manastire pe insula Iona de pe coasta vestică a Scoţiei care a devenit centrul misiunii sale de evanghelizare a Scoţiei. Există numeroase povestiri ale miracolelor pe care le-a făcut în timpul misiunii sale de convertire a picţilor.
Sfântul Columba împreună cu Sfântul Patrick al Iralandei şi cu Sfânta Bigid de Kildaire este unul din cei treisfinti ocrotitori ai Irlandei, înmormântaţi împreună în Downpatrick în ţinutul Down, în adâncul faimosul Deal din Down. Columba nu trebuie confundat cu ucenicul său, Sfântul Columban.
cititi mai mult pe: ro.orthodoxwiki.org; en.wikipedia.org
7 decembrie 574 - Imparatul bizantin Jusin al II-lea ( Flavius Iustinus lunior Augustus), l-a numit pe Tiberius, co-imparat. În urma campaniilor dezastruoase desfășurate în părțile de răsărit ale imperiului, Iustin a început să manifeste tulburări mentale. Recunoscând singur aceste crize de nebunie, Iustin a hotărât să nominalizeze un co-împărat, cu titlul tradițional de Cezar.
Influențat de către soția sa, împărăteasa Sofia, Iustin a trecut peste rudele sale și l-a numit pe comandantul Excubitorilor (garda palatului imperial), Tiberius, în această înaltă poziție de Cezar.
În următorii patru ani, până la moartea sa, Iustin a trăit în “retragere”, în timp ce afacerile de stat au fost în mâinile soției sale Sofia și ale lui Tiberius, succesorul său desemnat. După patru ani, timp în care starea sănătății sale mentale a continuat să se deterioreze, Iustin al II-lea a murit la 8 octombrie 578.
7 decembrie 903 - S-a nascut faimosul astronom persan Abd Al-Rahman Al Sufi; (d.25 mai 986). A descoperit Norul lui Magellan si este probabil primul care a observat Galaxia Andromeda.A fost traducatorul in limba araba a unor tratate grecesti de astronomie si primul care a tradus in araba numele grecesti ale unor stele si constelatii. Al Sufi a publicat faimosul sau tratat ilustrat intitulat ” Cartea stelelor fixe” in anul 964.
7 decembrie 983 - A murit imparatul Sfantului Imperiu Romano-German Otto al II-lea (n. 955)
Otto al II-lea al Sfântului Imperiu Roman – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Otto al II-lea (955 – 7 decembrie 983, Roma), numit cel Roșu, a fost cel de-al treilea conducător al dinastiei saxone sau Ottoniene, fiul lui Otto cel Mare și al Adelaidei. A fost încoronat Rege al Germaniei în timpul domniei tatălui său în Catedrala din Aachen în 961, iar în 967 a fost încoronat Sfânt Împărat Roman de către Papa Ioan al XIII-lea.
S-a căsătorit cu Theofano, nepoata Împăratului Bizantin Ioan I Tzimisces în 972 iar la moartea tatălui său în 973 a devenit unic împărat, fără a întâmpina opoziție. Otto a continuat politica tatălui său de consolidare a puterii imperiale în Germania și de extindere a acesteia în Italia. A murit la palatul său din Roma lăsându-l moștenitor pe fiul său, Otto al III-lea, încă minor.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org
7 decembrie 1279 - A decedat regele polon Boleslas al V-lea supranumit “cel pudic” (n.21 iunie 1226) din dinastia Piast, fiul lui Lech I si al Grzymislawa de Luck. A devenit duce de Sandomierz in 1227 si duce al Cracoviei in 1243. In 1239,la varsta de 13 ani, s-a casatorit cu Kinga (Cunegunda), fiica regelui Bela al IV-lea al Ungariei, care avea numai 5 ani.
Cronicile medievale consemneaza ca aceasta casatorie nu s-a consumat niciodata, pentru ca regina Cunegundea era foarte pioasa si refuza sa-si indeplineasca indatoririle conjugale. De aceea Boleslas era cateodata numit si “cel cast”. A fost in politica externa un aliat fidel al ungurilor in razboiul dus impotriva Boemiei, pentru posesia Moraviei.
La moartea sa a fost inhumat in biserica franciscana din Cracovia,iar sotia sa, Kinga, numita adesea si Cunegunda, s-a retras in manastirea Sandbeck. A fost canonizata in 1999.Neavand copii, Boleslaw a fost succedat la tron de Lech al II-lea”cel Negru”, fiul varului sau Casimir I de Cujavia.
7 decembrie 1598 - S-a născut la Neapole, Gian Lorenzo Bernini, arhitect, sculptor şi pictor, reprezentant de seamă al barocului italian; (m. 28 noiembrie 1680). Capodopera sa este Piata Sfantului Petru de la Vatican (Roma), delimitată de o colonadă gigantică formată din 284 de coloane, desfășurate pe patru rânduri, cu 140 de statui.
Soluția găsită de Bernini uimește și astăzi: cele două brațe ale colonadei strâng la pieptul Bisericii catolice, reprezentată de catedrală, credincioșii aflați în piață. A decedat la 28 noiembrie 1680 si a fost inmormantat in Biserica Santa Maria Maggiore din Roma, după ce a stat în serviciul a opt papi.
7 decembrie 1732 - A fost inaugurată Opera Regală la Covent Garden, Londra.
7 decembrie 1742: A fost inaugurată Opera Regală din Berlin, actuala Operă de Stat. Inaugurarea Operei Regale a avut loc cu spectacolul “Cezar şi Cleopatra” de Karl Heinrich Graun.
7 decembrie 1787: Delaware devine primul stat care a ratificat Constitutia Statelor Unite ale Americii.
7 decembrie 1815: A murit mareşalul francez Michel Ney ; (n. 10.01.1769). S-a remarcat în mod deosebit timpul razboaielor napoleoniene. A luptat cu bravură in batalia de la Waterloo , sfârșind prin a fi condamnat și executat in timpul represiunii regaliste franceze care a urmat dupa inlaturarea imparatului Napoleon I.
7 decembrie 1842: “New York Philharmonic Society” a susţinut primul sau concert.
7 decembrie 1861: S-a nascut Henri Mathias Berthelot, general, şeful misiunii militare franceze la Bucureşti în timpul primul război mondial, participant activ la elaborarea planurilor de luptă din vara lui 1917 pe frontul romano-germano-austro-ungar; (d.28.01.1931).
Henri Mathias Berthelot (n. 7 decembrie 1861, Feurs, Franța – d. 28 ianuarie 1931), general al armatei franceze – foto: ro.wikipedia.org
A fost șef de stat major al comandantului-suprem al trupelor franceze pe Frontul de vest, mareșalul Joseph Joffre. A petrecut și două perioade în România ca șef al Misiunii militare franceze, contribuind in perioada ianuarie – iunie 1917, la refacerea și reorganizarea armatei române, pe teritoriul rămas liber al Moldovei, cu mijloace de lupta egale cu cele aflate în dotarea inamicului, echipamentul de luptă fiind furnizat din Franța și Anglia. Au fost organizate două armate române, având aprox. 400.000 de oameni, intercalate cu trei armate rusești însumând aproape 1.000.000 de militari. Astfel, ofensiva românească de la Mărăști (la 11 iulie), si cea de la Marasesti (1-24 iulie) a dejucat planurile de luptă germane de ocupare a Moldovei și de cucerire a portului Odessa.
7 decembrie 1863: S-a nascut Pietro Mascagni, compozitor şi dirijor italian, fondator al verisimului; (d. 02.08.1945).
7 decembrie 1881: Se întemeiază “Societatea Politehnică din România“. Primul preşedinte al societăţii devine Dimitrie Frunză.
7 decembrie 1884: S-a nascut Petru Groza, avocat și om politic român. (d. 7 ianuarie 1958, București)
Petru Groza (n. 7 decembrie 1884, Băcia, Hunedoara – d. 7 ianuarie 1958, București) foto: ro.wikipedia.org
Petru Groza a fost un avocat și om politic român interbelic și după cel de-al Doilea Război Mondial, prim-ministru în primele guverne comuniste ale României, între 1945 și 1952. A fost președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române, funcție asimilată celei de șef al statului, în perioada 2 iunie 1952 – 7 ianuarie 1958. La 6 martie 1945 a fost impus în funcția de prim-ministru de către Uniunea Sovietică, care a amenințat în caz contrar cu neretrocedarea Transilvaniei către România. Deși Groza a mimat apartenența la un partid propriu, în fapt, era un executant docil al deciziilor luate de comuniști și al ordinelor venite de la Moscova. Întrucât guvernul său nu a fost recunoscut de americani și englezi, regele Mihai i-a cerut, în august 1945, demisia. Când Groza a refuzat – fapt unic în istoria regalității în România – regele a intrat în așa-numita grevă regală, perioadă în care guvernul a acționat neconstituțional. Guvernele succesive conduse de Groza au prezidat peste primele procese politice din România, peste fraudarea alegerilor din 1946 și peste lichidarea opoziției, suprapunându-se procesului de acaparare a puterii politice de către comuniști. La 30 decembrie 1947, împreună cu Gheorghiu-Dej, Groza l-a forțat pe regele Mihai să abdice, în cursul aceleiași zile proclamând, în mod ilegal și neconstituțional, în parlament, republica populară.
7 decembrie 1894: A murit Ferdinand de Lesseps, diplomat francez, cel care a sustinut construirea Canalului Suez; (n. 19.11.1805).
7 decembrie 1911: S-a născut actriţa Tanţi Cocea; (d. 24.03.1990, Bucuresti). A fost iică a publicistului N.D.Cocea și a Floricăi Mille (fiica lui Constantin Mille). Sora ei mai mică a fost actrița Dina Cocea (1912-2008).
7 decembrie 1917: Confirmat de Sfatul Ţării din fosta Basarabie ţaristă, se instituie primul guvern al Republicii Democratice Moldoveneşti (Sfatul Directorilor, alcătuit din 9 directorate) în următoarea componenţă: P.Erhan – preşedinte al Sfatului Directorilor şi director al agriculturii, V.Cristi – director de interne, N.Bosie-Codreanu – director al comunicaţiilor, Şt.Ciobanu – director al învăţămîntului, T.Ioncu – director al finanţelor, T.Cojocaru – director al războiului, M.Savenco – director al justiţiei, I.Pelivan – director de externe, V.Grinfeld – director al industriei şi comerţului.
7 decembrie 1935: S-a nascut prozatorul si eseistul roman Sorin Titel (“Copacul”, “Femeie, iată fiul tau”, “Mi-am amintit de zapadă”); (d.17 ianuarie 1985).
7 decembrie 1941: Japonezii ataca flota militara a SUA staţionată in baza maritima de la Pearl Harbour, in arhipelagul Hawaii din Oceanul Pacific.
Photograph of Battleship Row taken from a Japanese plane at the beginning of the attack. The explosion in the center is a torpedo strike on USS West Virginia. Two attacking Japanese planes can be seen: one over USS Neosho and one over the Naval Yard – foto: en.wikipedia.org
Baza submarinelor americane de la Pearl Harbor şi rezevoarele petroliere adiacente, poză din data de 13 octombrie 1941 În arhipelagul Hawai, la ora 7 şi 55 minute a zilei de 7 decembrie 1941, 183 de avioane japoneze au surprins flota americană. La ora 8 şi 45 minute, al doilea val de 170 de avioane au atacat vărsînd bombe şi torpile crucişetoarele, terenurile pentru aviaţie şi rezervoarele petroliere ale bazei militare. În timp de o oră şi jumătate forţele japoneze au distrus 8 crucişetoare mari, deteriorînd 159 avioane la sol şi provocînd moarte a mai mult de 2000 de persoane. În aceeaşi zi, japonezii au debarcat în Malaezia şi în Filipine. Obiectivele Japoniei în lupta cu China după 1937 au fost impunerea controlului în Asia de Sud-Est. În data de 28 noiembrie 1941, Hitler l-a asigurat pe imparatul Japoniei de susţinerea sa şi s-a aliat în lupt împotriva Statelor Unite ale Americii. În aceeaşi zi cu atacul de la Pearl Harbor, Preşedintele SUA, F.D. Roosevelt a declarat război Japoniei. Războiul a devenit unul mondial.
The USS Arizona (BB-39) burning after the Japanese attack on Pearl Harbor, 7 December 1941. The ship is resting level on the bottom. The supporting structure for the gun director tripod mast has collapsed and so the mast has tilted – foto: ro.wikipedia.org
7 decembrie 1947 - A încetat din viaţă dramaturgul şi prozatorul francez Tristan Bernard, autor de piese scrise în registru comic: “Sălbaticul”, “Jules, Juliette şi Julien”; (n. 7 septembrie 1866).
7 decembrie 1949 - Guvernul anticomunist chinez condus de Cian Kai Si se mută de la Nanking la Taipei, in insula Taivan.
7 decembrie 1957 - Sunt arestaţi Iosif Capotă şi Alexandru Dejeu, conducători ai unui grup de rezistenţă anticomunistă din Munţii Apuseni, ulterior condamnaţi la moarte şi executaţi la penitenciarul Gherla.
7 decembrie 1960 - A decedat Clara Haskil, pianistă elvețiană,evreică sefardă originară din România; (n. 07.01.1895).
7 decembrie 1965 - Papa Paul al VI-lea şi Patriarhul ortodox Athenagoras, revoca simultan excomunicarea reciproca dintre cele doua biserici crestine, care a fost în vigoare din anul 1054.
Papa Paul al VI-lea și Patriarhul Athenagoras I – foto: ro.wikipedia.org
7 decembrie 1965 - Adunarea Generala a ONU adopta, în unanimitate “Declaratia cu privire la promovarea în rândurile tineretului a idealurilor de pace, respect reciproc si întelegere între popoare”, initiata de România.
7 decembrie 1972 - În drum spre Lună, echipajul misiunii Apollo 17 a realizat fotografia „The Blue Marble”, prima fotografie clară a feţei luminate a Pământului.
The Blue Marble (Mărgeaua albastră) este o faimoasă fotografie a Pământului realizată în 7 decembrie 1972 de către echipajul misiunii Apollo 17 de la o distanţă de aproximativ 45 000 km de Terra. Imaginea este una dintre puţinele în care planeta apare complet iluminată, dat fiind faptul că astronauţii au avut în spate Soarele în momentul declanşării.
Astronauţilor, aflaţi la 45 000 km depărtare, Pământul li s-a înfăţişat de mărimea şi culoarea unei mărgele albastre — de unde şi numele. Fotografia a fost ulterior mărită şi răspândită prin anii 1970 ca simbol pentru protecţia mediului şi păstrarea planetei albastre.
7 decembrie 1975 - Indonezia invadează Timorul de Est, fosta colonie portugheza.
7 decembrie 1975 - A murit scriitorul american Thornton Wilder ; (n. 1897).
7 decembrie 1987 - Ronald Reagan si Mihail Gorbaciov semneaza, în cadrul întâlnirii la nivel înalt de la Washington, Tratatul de eliminare a rachetelor nucleare cu raza medie de actiune ; (7–10.12.1987).
7 decembrie 1987: Ronald Reagan si Mihail Gorbaciov semneaza, Tratatul de eliminare a rachetelor nucleare cu raza medie de actiune – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
Liderul sovietic a castigat o popularitate atât de mare, incat apare in Occident fenomenul cunoscut sub numele de “Gorbimania”.
7 decembrie 1988 - In Armenia sovietica un cutremur cu magnitudinea de 6,9 pe scara Richter ucide aproape 25.000 de oameni si raneste alte 15.000 lasand 400000 de persoane fără adăpost.
7 decembrie 1989 - A murit Kató Ács (Márta Körmendi), scriitoare, jurnalistă şi activistă comunistă maghiară ; (n. 09.09.1917).
7 decembrie 1992 - A fost inaugurat, la Iaşi, Centrul cultural francez.
7 decembrie 1997 - A decedat Ion Larian Postolache, poet, traducător din lirica sanscrită şi egipteană veche; (n. 18.11.1916, Adjud).
7 decembrie 1998 - A încetat din viaţă chimistul Martin Rodbell, laureat al Premiului Nobel pentru medicină pe anul 1994 (n. decembrie 1925).
7 decembrie 2001 - Consiliul Miniștrilor de Justiție și de Interne ai Uniunii Europene decid ridicarea vizelor pentru cetățenii români care doresc să călătorească în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2002. După aderarea la UE, aderarea la spaţiul Schengen (spaţiul fără frontiere din UE) ar fi trebuit să fie doar un pas formal pentru că ea vine mai degrabă cu responsabilităţi întrucât un stat de graniţă ca România ar urma să fie granţiă a UE.
Iată însă că tocmai libertatea de mişcare obţinută în 2002, avea să însemne aproape zece ani mai târziu o piedică în calea Schengen. Beneficiind de eliminarea vizelor, milioane de români şi-au găsit un job mai bun în Vest. Criza a schimbat perspectiva: cetăţenii multor ţări au început să se teamă de noii veniţi din Est care se mulţumesc cu salarii mai mici (şi fură locurile de muncă ale localnicilor) sau ar abuza, cum susţin mulţi, de generosul sistem de protecţie socială din Occident.
7 decembrie 2004 - Teatrul de operă Scala din Milano şi-a redeschis porţile, după trei ani, perioadă în care a fost supus unor ample lucrări de renovare.
În 2004, la 7 decembrie, Teatrul de operă Scala din Milano şi-a redeschis porţile, după trei ani, perioadă în care a fost supus unor ample lucrări de renovare. Evenimentul a avut loc cu opera lui Antonio Salieri, L’Europa riconosciuta, realizată de Riccardo Muti, aceeaşi operă care a inaugurat, pe un libret de Mattia Verazi, La Scala în 3 august 1778.