Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Arătatu-v-aţi luminători luminoşi, Dumnezeieştilor mucenici cei cu numărul de şapte şi prin razele minunilor străluciţi toată făptura pururea, gonind întunericul cel adânc al neputinţelor; rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.
Pentru credinţa lui Hristos au stat înaintea stăpânitorului Faustin şi neplecându-se a jertfi idolilor, ci credinţa lui Hristos neclintit păzind-o, au fost aruncaţi în adâncul mării şi aşa s-au săvârşit.
Însă li s-a arătat lor ceea ce era să fie prin descoperire mai înainte de sfârşit, căci li se părea amândorura că au intrat într-o corabie care sfărâmându-se de întreitele valuri ale furtunii şi cei ce împreună înotau pierzându-se, ei singuri scăpând, s-au suit peste un munte, care era înalt până la cer, arătând vedenia pătimirea lor cea mare şi suirea lor la cer.
Această cuvioasă Teodora, din tânără vârstă iubind pe Hristos, s-a lepădat de lume şi ducându-se la chinovie, s-a tuns în schima monahală, şi lucrând toate virtuţile, pe toate împreună le-a izbutit.
Atâta ascultare şi cinste a câştigat de la toate celelalte călugăriţe şi de la stareţă, încât şi după moarte a arătat că este vie.
Căci viaţa sa păzind-o curată şi neîntinată, a lăsat-o celorlalte surori ale mănăstirii, ca un stâlp însufleţit.
După vreme nu puţină de la adormirea ei, stareţa mutându-se către Domnul, şi aceasta curată şi duhovnicească fiind, s-a făcut multă adunare la îngroparea ei.
Căci erau şi din cei mai aleşi, şi popor mult adunat, cucernici monahi şi bărbaţi aleşi, şi s-a făcut slujbă după rânduială.
Deschizându-se mormântul în care de multă vreme zăcea cuvioasa Teodora, ca să fie pus aproape de ea trupul stareţei, s-a făcut o minune, pentru cei ce priveau, înspăimântătoare, iar pentru cei ce auzeau, uimitoare, căci locul era potrivit pentru privire.
Şi toţi uitându-se au văzut cum Teodora care de multă vreme zăcea moartă, s-a strâns pe sine, şi, ca şi cum ar fi fost vie, a dat loc duhovniceştii sale maici, ca şi când îi aducea cinstire.
Acest lucru străin văzându-l toţi cu înspăimântare strigau: Doamne miluieşte.
Încă de atunci şi până acum, multe semne a făcut Dumnezeu prin cuvioasa Teodora.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor muccnici Teodora si Didim.
Pe vremea împărăţiei lui Diocleţian şi Maximian, ighemon fiind Eustratie în Alexandria, era prigoană asupra creştinilor.
Deci atunci fiind prinsă fecioara Teodora a mărturisit pe Hristos înaintea tuturor, şi bătând-o au pus-o în închisoare.
Şi trecând câteva zile, iarăşi scoţând-o la cercetare, a fost închisă într-o casă de desfrâu.
Şi trimiţând stăpânitorul la ea tineri desfrânaţi, aceştia năvăleau asupra ei; iar sfânta se ruga lui Dumnezeu.
Din rânduială dumnezeiască s-a aflat acolo un mai-mare preavestit tânăr cu numele Didim, ce era îmbrăcat cu straie ostăşeşti, şi dezbrăcându-şi hainele sale le-a dat fecioarei de le-a îmbrăcat, împreună şi armele sale.
După ce le-a îmbrăcat fecioara, cu sfătuirea lui Didim a ieşit din casa de desfrâu, şi aşa s-a păzit neprihănită şi curată mulţumind lui Dumnezeu.
Intrând unul din acei desfrânaţi în casa de desfrâu şi aflând în loc de fecioară pe Didim acolo şezând, a rămas înspăimântat, şi cugeta întru sine zicând:
“Au doară Hristos poate să prefacă fecioarele în bărbaţi ? Cel ce a intrat a ieşit, iar fecioara unde este ? Căci auzind eu, oarecând, că Hristos a prefăcut apa în vin, basm socoteam aceasta, iar acum mai mare minune văd.”
Acestea cugetând acela, văzând Didim că este cuprins de nedumerire, a mărturisit întâmplarea, că adică el singur a fost lucrătorul acestui lucru şi că de voieşte să vestească stăpânitorului, adăugând că el aşteaptă încă acolo, stând în locul fecioarei, căreia el i-a dat drumul din casa de desfrâu fără temere.
Acela a spus, şi îndată Didim a fost înfăţişat la judecata stăpânitorului, care i-a zis:
“Cum ai îndrăznit să faci acest lucru?”
Şi sfântul i-a răspuns:
“Creştin fiind, şi bine ştiind a neguţători, cu o pricină două cununi mi-am dobândit: una adică am răpit pe fecioara din mâinile voastre cele păgâneşti, curată pe ea păzind-o, şi alta, că şi eu m-am mărturisit vouă că sunt creştin.”
Şi stăpânitorul a zis:
“Pentru cutezarea ta aceasta, poruncesc să ţi se taie capul; iar pentru că crezi în Hristos, şi nu jertfeşti zeilor, poruncesc ca trupul tău să fie topit în foc.”
Şi sfântul a zis:
“Bine este cuvântat Dumnezeul meu, Care n-a trecut cu vederea lucrarea mea.”
Şi ducându-se la locul de chinuire după ce a făcut rugăciune, i s-a tăiat capul; şi sufletul său s-a înălţat la cer, iar trupul său a fost dat focului. Iar oarecare creştini, adunând cinstitele lui moaşte ce au rămas din foc, le-au îngropat cu cinste.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Termu.
Tot în această zi, pomenirea sfintelor femei: Stăpâna şi Slujnica.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Pompie.
Tot în această zi, pomenirea sfântului Zinon, care cu smoală fiind uns şi în foc băgat şi cu suliţa fiind pătruns, s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Maxim şi Terentie.
Tot în această zi, pomenirea sfântului nou mucenic Gheorghe, care s-a nevoit în noul Efes, în anul 1801, şi care prin sabie s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Sf. m. Claudiu, Diodor, Victor, Victorin, Papia, Nichifor și Serapion(† secolul al III-lea)
Romano-catolice
Ss. Vincențiu Ferrer, preot (1350-1419); Irina, m.
Sărbători Internaționale ale Zilei de 5 aprilie
Ziua internaţională a conştiinţei (ONU)
Ziua internațională a conștiinței – International Day of Conscience (ONU), marcată la 5 aprilie, urmărește promovarea unei culturi a păcii prin dragoste și conștiință, potrivit www.un.org.
Adunarea Generală a ONU a declarat această zi cu scopul de a crea condiții de stabilitate și bunăstare, de relații pașnice și prietenoase bazate pe respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale pentru toată lumea, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie.
Conceptul de cultură a păcii a apărut în urma Congresului internațional al UNESCO, organizat în 1989, în Coasta de Fildeș, care a avut ca temă ‘Pacea în mintea oamenilor‘.
De atunci, promovarea unei culturi a păcii a fost considerată tot mai mult ca un obiectiv demn al comunității internaționale.
Conceptul în evoluție a inspirat activități la atât de multe niveluri și în atâtea regiuni cu participarea deplină a societății civile încât cultura păcii a preluat treptat caracteristicile unei mișcări globale.
Ziua Automobilistului este marcată în fiecare an la 5 aprilie, dată la care, în 1904, a fost înfiinţat Automobil Clubul Român, de către un grup de automobilişti amatori, constituiţi în Adunarea Generală, desfăşurată în salonul de onoare al Hotelului Bulevard din Bucureşti.
Prima asociaţie a automobiliştilor din ţara noastră, Automobil Clubul Român (ACR) se înscrie printre primele 10 cluburi centenare din Europa şi printre primele 14 cluburi centenare din lume.
Imediat după înfiinţare, clubul a pus bazele mişcării automobilistice din ţara noastră, România fiind printre primele şase ţări din lume care au organizat concursuri de automobile, potrivit www.acr.ro.
Principele George Valentin Bibescu – președinte ACR- foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Evenimentele Zilei de 5 aprilie în Istorie
- 5 aprilie 1242 – Armata Novgorodului condusă de Alexandr Nevski a respins invazia cavalerilor Teutoni în bătălia de la Lacul Peipsi;
- 5 aprilie 1722 – Exploratorul neerlandez Jacob Roggeveen a descoperit Insula Paștelui;
- 5 aprilie 1924 – A fost interzis Partidul Comunist Român;
- 5 aprilie 1951 – Ethel și Julius Rosenberg au fost condamnați la moarte pentru spionaj în favoarea Uniunii Sovietice.
5 aprilie 582 - A murit Eutihie, Patriarhul Constantinopolului; (n. 512).
5 aprilie 823 - Lothar I este încoronat rege al Italiei de către Papa Pascal I. Lothar I (795-29 Septembrie 855) a fost împărat al Imperriului Romano- German intre anii 817-855, ( pe care l-a co-guvernat impreuna cu tatăl său până la 840).
Lothar a fost fiul cel mare al împăratului carolingian Ludovic cel Pios și al soției lui Ermengarde de fiica Hesbaye a Ingerman ducele de Hesbaye.
După moartea tatălui, Charles a luptat împotriva fratelui sau Louis într-un război civil de trei ani (840-843).
Luptele dintre cei doi frati au dus la destramarea Imperiului Franc fondat de bunicul lor Charlemagne, și a pus bazele aparitiei statelor Franța și Germania.
5 aprilie 1081 - Alexios I Comnen este încoronat împărat bizantin la Constantinopol, fondand dinastia Comnenilor.
A moștenit un imperiu aflat in colaps in urma confruntărilor cu turcii selgiucizi în Asia Mică și cu normanzii din Balcanii de Vest, dar a fost capabil să oprească declinul militar si financiar si sa recuperareze teritorii pierdute anterior.
Razboaiele pe care le-a purtat, au fost pentru Europa de Vestun catalizatorul care a contribuit la organizarea Cruciadelor.
5 aprilie 1242 - Armata Novgorodului condusă de Alexandr Nevski a respins invazia cavalerilor Teutoni în Bătălia de la Lacul Peipsi.
Reprezentare a Bătăliei de la Lacul Peipsi (5 aprilie 1242) din manuscrisul iluminat de la sfârșitul secolului al XVI-lea Viața lui Alexandru Nevski – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Bătălia de la lacul Peipsi sau Bătălia de pe Gheață a avut loc la 5 aprilie 1242 între forțele novgorodene conduse de Alexandr Nevski și cele teutone cruciate ale episcopului Hermann de Dorpat, pe lacul înghețat Peipsi.
Bătălia a fost o înfrângere importantă a cruciaților catolici din cadrul cruciadelor nordice orientate împotriva statelor păgâne și ortodoxe.
Înfrângerea cruciaților în această bătălie a marcat sfârșitul campaniilor din Republica ortodoxă Novgorod și din alte teritorii rusești.
5 aprilie 1288 - S-a născut Împăratul Go-Fushimi al Japoniei; (d. 1336).
5 aprilie 1588 - S-a născut filosoful englez Thomas Hobbes ( d. 4 decembrie 1679), cel mai cunoscut pentru tratatul său Leviatanul (1651).
Hobbes a fost preocupat de filozofia politică și de alte subiecte, oferind o definiție a naturii umane.
A fost contemporan cu Francis Bacon și cu René Descartes și a scris un răspuns la meditațiile lui René Descartes.
Hobbes este unul dintre cei mai mari sistematicieni ai raționalismului și un bun cunoscător al filosofiei lui Descartes.
Pentru a scăpa de teroare din timpul Revoluției engleze, Hobbes s-a mutat la Paris în perioada 1640-1651, întorcându-se în Anglia după căderea lui Cromwell.
5 aprilie 1722 - Exploratorul olandez Jacob Roggenven a descoperit o insulă în Oceanul Pacific, pe care băștinașii o numeau Rapa Nui.
Descoperitorul o va boteza Paasch Eyland (Insula Paștelui).
Jacob Roggeveen analyzing a Moai statue, 18th-century engraving – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Insula Paștelui (sau Rapa Nui) este o insulă polineziană din sud-estul Oceanului Pacific, aflată în cel mai sud-estic punct al triunghiului polinezian.
Teritoriu special al statului Chile, anexat în 1888, Insula Paștelui este faimoasă pentru cele 887 de statui monumentale, denumite moai, statui create de către primii locuitori ai insulei.
A View of the Monuments of Easter Island, Rapanui, c. 1775–1776 by William Hodges – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Numele de „Insula Paștelui” a fost dat de către exploratorul olandez Jacob Roggeveen, primul vizitator european, care a descoperit insula în duminica Paștelui din 1722 în vreme ce căuta o altă insulă (Insula lui Davis) și a denumit-o Paasch-Eyland (Insula Paștelui în olandeză).
Numele oficial al insulei, în limba spaniolă, este Isla de Pascua, ceea ce înseamnă chiar „Insula Paștelui”.
5 aprilie 1732 - S-a născut Jean Honoré Fragonard, pictor, desenator, gravor francez; (d. 1806).
5 aprilie 1764 - Parlamentul britanic adoptă Legea zahărului.
Această lege tarifară aproape că a blocat economia coloniilor și este una dintre cauzele mișcării de independență americane.
5 aprilie 1792 - Președintele american George Washington își exercită autoritatea sa de veto asupra unui proiect de lege, prima dată când această putere este utilizată în Statele Unite ale Americii.
5 aprilie 1794 - A murit ghilotinat Georges Jacques Danton, revoluționar francez,unul dintre conducătorii Revoluţiei din Franţa din 1789 (n.28.10.1759).
5 aprilie 1818 - Gheorghe Lazăr a fost numit dascăl (profesor) de aritmetică, geometrie şi geografie la şcoala de la Sfîntul Sava din Bucuresti, unde a inaugurat cursurile de limbă română.
Gheorghe Lazăr – portret de Mișu Popp – foto: ro.wikipedia.org
Gheorghe Lazăr (n. 5 iunie 1779, Avrig – d. 17 septembrie 1823, Avrig) a fost un pedagog, teolog, traducător și inginer român, considerat fondatorul învățământului în limba română din Țara Românească (în 1818 a înființat în București prima școală cu predare în limba română, Școala de la Sfântul Sava)
5 aprilie 1874 - A avut loc, la Viena, premiera operetei Liliacul, de Johann Strauss (fiul).
5 aprilie 1877 - Are loc la Opera Comica din Paris premiera operei Cinq-Mars, a compozitorului francez Charles Gounod.
5 aprilie 1879 - A izbucnit Razboiul Pacificului. Chile a declarat război Boliviei și Perului.
Războiul Salpetrului (1879-1884) spaniolă Guerra del Pacífico, motivul fiind Regiunea Atacama azi în nordul Chile şi Lima care se află azi în Peru.
La sfârşitul dominaţiei coloniale spaniole în America de Sud (1810 – 1830), apare un conflict între noile state independente Chile, şi statele aliate Peru şi Bolivia.
Motivul fiind regiunea Atacama bogată în salpetru.
Chile reuşeşte cu ajutorul Marii Britanii să câştige războiul.
5 aprilie 1884 - S-a născut la Razeni, judetul Chisinau, omul politic roman basarabean Ion C. Inculeţ, preşedintele Sfatului Ţării a Republicii Democratice Moldoveneşti, ministru in Guvernul României, membru al Academiei Române; (d.1940).
Ion Constantin Inculeț (în rusă Ион (Иван) Константинович Инкулец) (n. 5 aprilie 1884, Răzeni, Gubernia Basarabia, Imperiul Rus, astăzi în Republica Moldova; d. 18 noiembrie 1940, București, România) a fost un om politic român, președintele Sfatului Țării al Republicii Democratice Moldovenești, ministru, membru titular (din 1918) al Academiei Române.
Este înmormântat în Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Bârnova, aflată la periferia municipiului Iași.
A fost căsătorit cu principesa Roxana Cantacuzino.
Din căsătorie au rezultat Ion I. Inculeț, Doctor Honoris Causa al Universității Western Ontario (Canada), Membru de onoare al Academiei Române, director al centrului de electrostatică aplicată al Universității Western Ontario, și fratele acestuia, George I. Inculeț
5 aprilie 1894 - S-a născut Pamfil Şeicaru, publicist, memorialist, prozator.A fondat în 1928, la Bucureşti, ziarul “Curentul”.
Pamfil Șeicaru - foto: ro.wikipedia.org
Pamfil Șeicaru (n. 18 aprilie 1894, Buzău — d. 21 octombrie 1980, München, Germania), ziarist român, director al ziarului “Curentul”, cel mai combativ cotidian românesc în perioada dintre cele două războaie mondiale.
Este considerat a fi cel mai mare gazetar dintre cele două războaie mondiale. Marele jurnalist roman se autocaracteriza astfel:
„Mă numesc Pamfil Șeicaru, născut în anul 1894, luna aprilie… Am intrat în presa cotidiană în aprilie 1918, după ce am fost demobilizat și de atunci am continuat să fiu comentator al evenimentelor politice interne și externe, colaborând succesiv la diverse ziare și reviste. În 1923 am fost angajat la ziarul Cuvântul, ca sef-redactor, proprietar fiind ing. Titus Enacovici. Articolul de fond (leit articol) era semnat de mine.
În anul 1924 am fost ales presedinte al Sindicatului ziariștilor. În 1927 am demisionat de la ziarul Cuvântul si am luat conducerea ziarului Curentul, al unei societati anonime, unde am funcționat ca director și redactor-șef… Din ianuarie 1927 și până la 9 august 1944, când am plecat din țara, articolul de fond era semnat de mine. Am fost ales de trei ori ca deputat independent în Parlamentul țării…”
5 aprilie 1900 - S-a născut actorul american Spencer Tracy (d.1967).
Spencer Tracy - foto – en.wikipedia.org
Spencer Bonaventure Tracy (n. 5 aprilie 1900 – d. 10 iunie 1967) a fost un actor de scenă și de film, de două ori câștigător al premiului Oscar, care a apărut în 74 de filme între 1930 și 1967.
Linear B este on scriere silabic folosita de greacii micenieni, fiind un tip de scriere care a precedat alfabetul grecesc cu mai multe secole.
5 aprilie 1904 – În salonul de onoare al Hotelului Boulevard din Bucureşti (clădire existentă şi în prezent), un grup de automobilişti, constituiţi în Adunarea Generală, a hotarât şi a semnat actul de înfiinţare a primei asociaţii a automobiliştilor din ţara noastră: Automobil Clubul Regal Român - ACRR, (în prezent Automobil Clubul Român - ACR) patronată de Casa Regală, cu sediul în Bucureşti.
Automobil Club Român se înscrie, astfel, în primele 10 cluburi centenare din Europa şi în primele 14 cluburi centenare din întreaga lume.
Principele George Valentin Bibescu – președinte ACR – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Reprezenta totodată forul suprem al automobilismului din ţara noastră şi avea numeroase atribuţii în domeniu: promova automobilismul, stabilea legături internaţionale şi semna convenţii internaţionale privind circulaţia automobilelor, semnalizarea şoselelor, eliberarea de permise auto internaţionale, etc.
Era afiliată „Asociaţiei Automobil Cluburilor Recunoscute” cu sediul la Paris.
Preşedinte de onoare erau regele şi regina, iar membrii se împărţeau în membri „activi” (care aveau toate drepturile) şi „turişti” (cu drepturi restrânse).
ACRR era organizată în teritoriu în 4 cluburi regionale:
- ACRR Cluj (primul înfiinţat, în 1921 şi cel mai activ club regional)
- ACRR Banat-Crişana (Timişoara);
- ACRR Moldova de sus (Cernăuţi);
- ACRR Moldova de jos (Iaşi, 1928). Regionalele aveau o largă autonomie bugetară şi decizională şi erau cele care se ocupau de cultivarea efectivă a automobilismului în teritoriu.
ACRR a mai patronat şi „Motoclubul Român”, prin care promova motociclismul.
5 aprilie 1908 - S-a născut dirijorul austriac Herbert von Karajan; (d. 1989).
Herbert von Karajan la pupitrul Operei de Stat din Berlin, 1941- foto: ro.wikipedia.org
Herbert von Karajan, sau Heribert Ritter von Karajan, în Austria Ritter fiind rangul nobiliar de cavaler (n. 5 aprilie 1908, Salzburg – d. 16 iulie 1989, Salzburg) a fost un dirijor austriac de origine aromână.
5 aprilie 1908 - S-a născut marea actrita americana Bette Davis; (d. 1989).
5 aprilie 1916 - S-a născut actorul britanic Gregory Peck. A obtinut in 1962 premiul Oscar pentru cea mai buna interpretare in filmul “Sa ucizi o pasare cantatoare”.
A fost distins cu “Medalia Libertăţii” – 1960, Premiul “Jean Hersholt” – 1968, “Premiul special pentru întreaga carieră” – 1988 şi 1989, “Premiul de onoare al centrului Cultural Kennedy” – 1991.
Gregory Peck a fost numit “Comandor al Ordinului Artelor şi Literelor” în 1991 (“Să ucizi o pasăre cântătoare”, “Zăpezile de pe Kilimanjaro”, “Tunurile din Navarone”).
A decedat la 12 iunie 2003.
5 aprilie 1924 - După diversiunea armata sovietica de la Tatar-Bunar, este interzisa printr-o Ordonanță militară, activitatea Partidului Comunist Român, acuzat de „acțiuni anti-românești”.
A rămas în ilegalitate până în 1944.
Actul fondator al PCR, din 8 mai 1921 – foto preluat de pe radioiasi.ro
Deși interziși formal, comuniștii au continuat totuși să ia parte la viața politică a vremii prin intermediul unor partide noi.
În 1925 s-a înființat așa-zisul „Bloc Muncitoresc-Țărănesc” , o organizație de masă legală, care era în realitate partidul legal al comuniștilor din România. BMT a avut, în general, aceleași dificultăți electorale ca oricare alt partid mic al vremii, dar cu prilejul alegerilor din 1931 a produs o surpriză uriașă, reușind să adune nu mai puțin de 73.000 de voturi (comuniștii vorbiseră chiar de 130.000 de voturi), ceea ce însemna peste 2,5% din voturi și trimiterea a cinci deputați (printre care și Lucrețiu Pătrășcanu) în parlament.
Rezultatul era cu atât mai remarcabil cu cât BMT reușise să înscrie candidați în mai puțin de jumătate din județe.
La aceleași alegeri din 1931 socialiștii (social-democrații) obținuseră și ei aproape 100.000 de voturi, ceea ce însemna că partidele muncitorești obțineau împreună în jur de 6% din voturi.
Totuși, politicienii vremii, luați prin surprindere de succesul comuniștilor, au invocat niște vicii de procedură pentru a-i invalida în bloc pe toți cei cinci deputați comuniști (singurii care s-au opus acestui act au fost parlamentarii social-democrați) și apoi, după grevele de la Grivița din februarie 1933, BMT a fost interzis.
Comuniștii au înființat imediat „Liga Muncii”, dar această formațiune a avut o viață și mai scurtă, fiind interzisă după un singur an.
După aceea comuniștii români au renunțat la orice veleitate de natură politică și s-au mulțumit numai cu activități de propagandă în cadrul unor organizații non-profit (Amicii URSS, Comitetul Antifascist German etc.).
Numărul membrilor PCR în perioada interbelică nu este cunoscut cu precizie. Partidul Comunist din România număra cu certitudine în jur de 2000 de membri în 1922, imediat după înființare.
Conform anumitor documente ale Cominternului din anii celui de-al Doilea Război Mondial, documente care infirmă un loc comun de după 1989 (cum că partidul nu avea decât vreo mie de membri), în ciuda cruntei represiuni interbelice în România ciuntită încă se mai aflau peste 3000 de comuniști.
Numărul membrilor de partid a înregistrat, probabil, un maxim de circa 5000 de persoane în 1936. (Keith Hitchins, op. cit. p. 436).
Alte surse dau numărul membrilor PCdR în preajma zilei de 23 august 1944 între 794 și 1150 de persoane.
Numărul membrilor e lipsit de relevanță, pentru că fiind un partid ilegal PCR oricum nu avea posibilitatea să constituie legal organizații de bază.
Reprimarea a fost continuă în perioada 1924-1944, chiar și în privința activității amintitului BMT.
Instanțele judecătorești ale vremii ajunseseră să condamne adolescenți pentru difuzarea manifestelor comuniste.
Un autor comunist, Petre Constantinescu-Iași, vorbea în 1929 de peste 400 de „deținuți politici”.
În preajma zilei de 23 august aproape toți liderii comuniști și cu o mare parte a membrilor de partid erau în închisorile regimului Antonescu.
Baza electorală a PCR, care se poate estima după baza electorală a BMT, era mai mult în Ardeal și Banat (regiunile cele mai industrializate ale României) și din această cauză PCR avea un pronunțat caracter multietnic, românii reprezentând mai puțin de un sfert din membrii săi în 1930 – distribuția pe naționalități era: maghiari 26%, români 23%, evrei 18%, ruși și ucraineni 10%, bulgari 10%)
5 aprilie 1933 - În timpul marii crize economice din SUA, presedintele Franklin D. Roosevelt a decretat inchiderea pentru o zi a tuturor bancilor de pe teritoriul statului si suspendarea operatiunilor financiare.
El a semnat două ordine executive: 6101 si 6102, care interziceau stocarea aurului și acumularea de Certificate de aur de catre cetățenii SUA.
5 aprilie 1934 - A fost înființată legația României de la Buenos Aires.
5 aprilie 1943 - A murit actorul Tony Bulandra, societar al Teatrului Naţional Bucureşti; (n. 13 martie 1881).
5 aprilie 1946 - Trupele sovietice se retrag de pe insula Bornholm, teritoriu apartinand Danemarcei, dupa 11 luni de ocupatie.
5 aprilie 1948 - La Mănăstirea Agapia, România, s-a stins din viaţă Ioan Mihălcescu, Prea Sfinţitul Irineu, apostol al teologiei româneşti, Mitropolit al Moldovei .
Irineu Mihălcescu, din botez Ioan Mihălcescu (n. 24 iulie 1874 – dupa alte surse 24 aprilie - Valea Viei, comuna Pătârlagele, județul Buzău – d. 5 aprilie 1948, Mănăstirea Agapia) a fost un teolog și ierarh ortodox român, care a îndeplinit demnitatea de mitropolit al Moldovei (1939-1947).
Numele monahal – Irineu reprezintă parcă însăși definiția temperamentului lui Ioan Mihălcescu, e un om iubit chiar atunci cînd se constituie în adversar.
Modest peste măsură, într-o societate neașezată, în care trîmbița orgoliului personal țipă la toate răspîntiile meritele reale, dar mai ales pe cele imaginare, el e modest în spiritul profund al Evangheliei.
Tocmai din această pricină, în viața publică n-a jucat pînă acum rolul pe care i l-ar fi atribuit cu prisosință covîrșitoarea-i activitatea de apostol al științei teologice românești.
5 aprilie 1951 - În S.U.A., Ethel și Julius Rosenberg sunt condamnați la moarte pentru spionaj în favoarea Uniunii Sovietice (au dezvăluit rușilor secrete cu privire la armele atomice).
Au fost executati pe scaunul electric la data de 19 iunie 1953.
Ethel și Julius Rosenberg- foto: ro.wikipedia.org
Ethel și Julius Rosenberg au fost condamnați la moarte sub acuzația de spionaj în favoarea Uniunii Sovietice, îndeosebi pentru furnizarea datelor secrete privind bomba atomică.
Procesul Rosenberg a avut răsunet mare în anii 1950. Cazul Rosenberg continuă să fie controversat și astăzi. Sentința de condamnare la moarte a fost pronunțată la 5 aprilie 1951, iar execuția a avut loc la 19 iunie 1953 în închisoarea Sing-Sing din statul New York.
5 aprilie 1955 - Sir Winston Churchill demisionează din funcţia de prim-ministru al guvernului britanic, dupa o activitate de peste 50 de ani.
Dupa retragerea sa din viata politica s-a dedicat scrisului.
Pentru operele sale, în special pentru Al doilea război mondial (în șase volume), i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatura in 1953, când a primit si titlul de lord.
Printr-o hotărâre a Congresului va deveni, în 1963, cetățean de onoare al SUA. Este cunoscut ca o mare personalitate a secolului XX si unul din cei mai importanţi conducători din istoria Regatului Unit şi a lumii întregi.
Sir Winston Churchill – foto: ro.wikipedia.org
Sir Winston Leonard Spencer Churchill (n. 30 noiembrie 1874 – d. 24 ianuarie 1965) a fost un om politic britanic, prim-ministru al Regatului Unit în Al Doilea Război Mondial.
Deseori apreciat ca fiind unul din cei mai mari lideri de război ai secolului, a servit ca prim-ministru în două mandate (1940-1945) și (1951-1955).
A fost ofițer în Armata Britanică, istoric, scriitor și artist. Este singurul prim-ministru britanic laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (în 1953) și a fost prima persoană care a primit titlul onorific de Cetățean de Onoare al Statelor Unite.
5 aprilie 1960 - A murit Asztalos Istvan, scriitor roman de nationalitate maghiara.
5 aprilie 1960 - Celebrul solist american Elvis Presley a fost lasat la vatra din Armata SUA dupa un serviciu militar de 2 ani in Europa.
Elvis Presley – foto: europafm.ro
Elvis Aaron Presley (n. 8 ianuarie 1935, Tupelo, Mississippi – d. 16 august 1977, Memphis, Tennessee) a fost un cântăreț și actor american, cunoscut frecvent ca Regele Rock ‘n’ Roll-ului sau simplu, The King, cu toate ca a obținut și trei premii Grammy pentru muzică Gospel.
5 aprilie 1964 - A murit generalul american Douglas MacArthur, erou al razboiului din Pacific si al razboiului din Coreea; (n. 1880).
Generalul MacArthur cu vestita sa pipă. Manila, 2 august 1945 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Douglas MacArthur (n. 26 ianuarie 1880 – d. 5 aprilie 1964 ), general american și mareșal al Armatei Filipineze, care a avut o carieră lungă, începând cu campania SUA în Mexic și terminându-se în Războiul din Coreea.
5 aprilie 1964 - A intrat în funcțiune primul tren fără conductor, folosit la metroul din Londra.
5 aprilie 1967 - Stabilirea de relații diplomatice între România și Canada.
5 aprilie 1973 - La clinica chirurgicală nr.2 din Târgu Mureș, o echipă de medici, condusă de prof. dr. Ioan Pop de Popa, efectuează prima operație pe cord deschis din România.
5 aprilie 1975 - A decedat Chiang Kai-Shek (Jiang Jieshi), om politic chinez (n. 1887).
Chiang Kai-Shek – foto: ro.wikipedia.org
Chiang Kai-Shek (Jiang Jieshi) (*31 octombrie 1887 -5 aprilie 1975 ), a fost un om politic chinez.
A fost președinte al guvernului național din Nanjing (1928-1949), șef al Gomindanului – Kuomintang (formațiune politică naționalistă, primul partid politic chinez, după model occidental, fondat în 1921) si a contribuit la unificarea Chinei.
A condus China în al doilea război chino-japonez in timpul celui de- al doilea război mondial.
Dupa lupte indelungate duse cu fortele comuniste conduse de Mao, guvernul și armata lui Chiang s-au retras în Taiwan si a continuat lupta impotriva comunistilor, care instaurasera un regim de teroare in China continentală.
Chiang a condus insula în calitate de președinte al Republicii China și general al Kuomintang până la moartea sa în 1975.
El a condus China continentală 22 de ani, și Taiwanul 30 de ani.
5 aprilie 1976 - În China a avut loc Incidentul Tiananmen când mulțimea strânsă în Piața Tiananmen solicită eliberarea lui Deng Xiaoping, simbolul și speranța reformării societății chineze.
cititi mai mult despre “Incidentul Tiananmen” pe en.wikipedia.org
Tiananmen Incident (5 April 1976) – Crowds of mourners gathering in Tiananmen Square during the Qingming Festival – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Deng Xiaoping (n. 22 august 1904, d. 19 februarie 1997) a fost un lider al Partidului Comunist din China.
Deși niciodată nu a avut titlul de șef de stat sau șef de guvern, Deng a fost liderul de facto al Republicii Populare Chineze de la sfârșitul aniilor 1970 până la începutul aniilor 1990.
A fost fondatorul “socialismului cu caracteristice chinezești” și a reformei economice din China, cunoscută ca “economia de piața socialistă”.
Este crediat cu faptul că a adus China mai aproape de capitalism și a determinat creșterea foarte rapidă a economiei chineze timp de peste trei decenii.
Gheorghe Calciu-Dumitreasa (n. 23 noiembrie 1925, Mahmudia, județul Tulcea, d. 21 noiembrie 2006, Washington) a fost un preot ortodox român, dizident anticomunist și luptător pentru drepturile omului – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
La cel de-al cincilea cuvânt, autoritățile comuniste au închis și porțile bisericii, nu doar biserica, ca să nu mai vină studenții din afară.
Cu toate acestea, tinerii au sărit gardul iar cei din Seminar au ieșit pe ferestre, fiindcă fuseseră încuiați în dormitoare de directorul Seminarului.
5 aprilie 1983 - Scandal diplomatic: acuzați de spionaj, 40 de diplomați sovietici sînt expulzați de la Paris.
5 aprilie 1989 - În Polonia este încheiat compromisul dintre guvern și reprezentanții opoziției prin care se prevede crearea unei a doua Camere a Parlamentului – Senatul, instituirea postului de președinte al republicii și organizarea de alegeri libere.
5 aprilie 1991 - Ion Iliescu, preşedintele României, a semnat la Moscova, Tratatul de colaborare, bună vecinătate şi amiciţie dintre URSS şi România.
A fost singurul tratat incheiat de o fosta tara socialista cu U.R.S.S., chiar inainte de destramarea imperiului sovietic si a fost considerat cel putin “neinspirat”.
Documentul surprinde fara nici un dubiu, fara interpretari personale, esenta relatiilor dintre Iliescu si Kremlin, si arata un regim care in 1991 isi vedea salvarea in mentinerea influentei Uniunii Sovietice in fostul lagar socialist si chiar pe plan mondial.
Evident, conditia pentru a te invirti pe orbita in jurul Kremlinului era incheierea unui nou tratat politic cu URSS, tratat pe care Adrian Nastase l-a parafat la Moscova, la 22 martie 1991, iar presedintii Iliescu si Gorbaciov l-au semnat la 5 aprilie, tot la Moscova.
Tratatul nu a fost ratificat de Parlamentul Romaniei. Petre Roman sustine ca s-a opus.
5 aprilie 1992 - În Peru, are loc o lovitură de stat a președintelui Alberto Fujimori,urmata de suspendarea garanțiilor constituționale.
Alberto Fujimori - foto – dozodomo.com
5 aprilie 1992 - În Kenmore, New York, un bărbat a sărit de la o fereastră de la etajul al patrulea, a căzut pe o maşină şi a supravieţuit.
El a luat imediat liftul , a urcat iar la la etajul patru, a sarit şi a cazut din nou peste aceeaşi maşină, supravieţuind doar cu o glezna fracturata.
5 aprilie 1994 - Vizita la București a președintelui Serbiei, Slobodan Miloșevici.
5 aprilie 1994 - A murit Kurt Cobain, cântareț de rock american, membru al formației Nirvana (n. 1967).
Kurt Cobain – foto preluat de pe www.facebook.com
Kurt Donald Cobain (n. 20 februarie 1967 – d. 5 aprilie 1994) a fost un cântăreț, chitarist și compozitor în formația de muzică rock Nirvana, originară din Seattle.
Copleşit de succesul său, legenda rock Kurt Cobain, s-a sinucis, lasand o opera remarcabila.
Este cel care a inventat stilul “grunge”iar albumul sau ”Nevermind”, sa bucurat de unul dintre cele mai mari succese din istoria muzicii rock.
Impreuna cu trupa sa, Nirvana, a produs trei albume de studio. Inainte de a se sinucide avea vârsta de 27 de ani.
5 aprilie 1997 - S-a înființat Canalul România Muzical din cadrul Societății Române de Radiodifuziune.
5 aprilie 1999 - În urma unui raid al NATO, vizând cazarmele din localitatea minieră Aleksinaci (200 km la sud de Belgrad), 17 civili au fost uciși din cauza unei bombe de 250 kg, ghidată prin laser, abătută asupra unei zone rezidențiale.
La 6 aprilie, Pentagonul admite că bomba, lansată de un avion american, și-a ratat, se pare, ținta.
5 aprilie 2000 - Yoshiro Mori, 62 de ani, a fost ales premier al Japoniei; el îi succede lui Keizo Obuchi, aflat în comă.
5 aprilie 2001 - Liderul Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, a fost ales președintele țării.
Vladimir Voronin – foto – ro.wikipedia.org
Vladimir Voronin (n. 25 mai 1941) este un politician din Republica Moldova, președinte al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, deputat în Parlamentul Republicii Moldova începând cu anul 2009 și fost președinte al Republicii Moldova, timp de 8 ani (4 aprilie 2001 – 11 septembrie 2009)
5 aprilie 2004 - Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii începe o vizită de stat în Franța pentru a celebra cea de-a 100 aniversare a „înțelegerii prietenești”.
5 aprilie 2005 - A murit Saul Bellow, scriitor canadian, laureat al Premiului Nobel ; (n. 1915)
5 aprilie 2006 - Ionel Haiduc este ales noul președinte al Academiei Romane. El îl înlocuiește pe Eugen Simion,care a condus această instituție timp de două mandate. Va fi instalat în funcție în 20 aprilie.
Ionel Haiduc (n. 9 mai 1937, Cluj, județul Cluj) este un chimist, profesor la Universitatea Babes-Bolyai Cluj-Napoca, academician român, ales pe 5 aprilie 2006 în funcția de președinte al Academiei Române.
A fost ales membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei.
5 aprilie 2008 - A murit popularul actor american Charlton Heston; (n. 1924).
5 aprilie 2009 - Aa avut loc alegeri parlamentare pentru cea de-a XVII-a legislatură a Parlamentului Republicii Moldova, câștigate de Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) cu 49,48% din voturile exprimate.
Partidul Liberal (PL) obține 13,13%.
Alegerile parlamentare s-au desfășurat în baza sistemului electoral proporțional absolut, întregul teritoriu al țării constituind o singură circumscripție electorală națională în care au fost aleși cei 101 deputați.
5 aprilie 2013 - Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a fost recompensată cu un premiu BAFTA onorific pentru suportul pe care l-a acordat întreaga viață filmului și televiziunilor britanice, fiind declarată totodată și ”cea mai memorabilă fată Bond”, pentru apariția ei alături de Daniel Craig în clipul de promovare a Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012.
5 aprilie – Ziua internațională a conștiinței (ONU)
Ziua internațională a conștiinței – International Day of Conscience (ONU), marcată la 5 aprilie, urmărește promovarea unei culturi a păcii prin dragoste și conștiință, potrivit www.un.org.
Adunarea Generală a ONU a declarat această zi cu scopul de a crea condiții de stabilitate și bunăstare, de relații pașnice și prietenoase bazate pe respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale pentru toată lumea, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie.
Conceptul de cultură a păcii a apărut în urma Congresului internațional al UNESCO, organizat în 1989, în Coasta de Fildeș, care a avut ca temă ‘Pacea în mintea oamenilor‘.
De atunci, promovarea unei culturi a păcii a fost considerată tot mai mult ca un obiectiv demn al comunității internaționale.
Conceptul în evoluție a inspirat activități la atât de multe niveluri și în atâtea regiuni cu participarea deplină a societății civile încât cultura păcii a preluat treptat caracteristicile unei mișcări globale.
În cadrul sistemului Națiunilor Unite, conceptul se regăsește în Constituția Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), adoptată în urmă cu mai bine de 50 de ani.
Ion Constantin Inculeț (n. 5 aprilie 1884, Răzeni, Gubernia Basarabia, Imperiul Rus, astăzi în Republica Moldova; d. 18 noiembrie 1940, București, România) a fost un om politic român, președintele Sfatului Țării al Republicii Democratice Moldovenești, ministru, membru titular (din 1918) al Academiei Române.
Este înmormântat în Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Bârnova, aflată la periferia municipiului Iași.
A fost căsătorit cu principesa Roxana Cantacuzino. Din căsătorie au rezultat Ion I. Inculeț, Doctor Honoris Causa al Universității Western Ontario (Canada), consultant al NASA, Membru de onoare al Academiei Române, director al centrului de electrostatică aplicată al Universității Western Ontario, și fratele acestuia, George I. Inculeț.
Biografie
Ion Inculeț s-a născut la 5 aprilie 1884 în satul Răzeni, în ceea ce urma să devină județul interbelic Lăpușna (cislita-prut), în familia lui Constantin și Maria Inculeț.
A absolvit școala primară în satul natal, iar în anul 1894 a fost admis la Școala teologică din Chișinău, subordonată Seminarului teologic pe care a absolvit-o cu note foarte bune, obținînând dreptul de a se înscrie la Seminar.
A studiat în același an cu viitorii deputați și demnitari de stat Vasile Bârcă și Pantelimon Erhan.
A optat pentru o facultate de științe exacte și s-a înscris într- adevăr la facultatea de fizică și matematică a Universității Dorpat, însă după un an de studii s-a transferat la Universitatea Imperială din Petersburg, facultatea de fizică și matematică, pe care a aboslvit-o cu diplomă de gradul I.
A avut recomandare pentru profesorat. În anii studenției la Petersburg, din inițiativa sa, este creată asociația studenților basarabeni din Petersburg.
După absolvirea universității a concurat cu succes la postul de privat-docent și a lucrat la mai multe școli private din Petersburg, predând fizica, matematica și astronomia.
În anul 1917 a fost deputat în Sovietul din Petrograd din partea Partidului Socialist Revoluționar.
Constantin Argetoianu îi face următorul portret, la prima lor întâlnire, din luna martie 1918 de la Iași:
„Inculeț mi s-a arătat ce era, de la prima întâlnire, o râmă, în neantul căreia un făcător de minuni umflase un stomac și proiectase o pereche de urechi și un nas formidabil, un nas menit să miroase la distanță și să descurce în tufișul vieții poteca cea bună.”
În aprilie 1917 a revenit în Basarabia, ca emisar al președintelui Guvernului Provizoriu Alexandr Kerenski, în fruntea unui grup de 40 de basarabeni, studenți și profesori din Petrograd, cu scopul de a adânci cuceririle Revoluției din Februarie.
A fost ales deputat în primul parlament al Basarabiei, „Sfatul Țării”, împreună cu alți basarabeni veniți din Petrograd, din partea deputaților-țărani.
Inițial concepția politică a lui Inculeț era una de transformări politice în cadrul unei Rusii democratice și înnoite. Însă, după preluarea puterii la Petrograd de către bolșevici prin putch-ul din octombrie, Inculeț a evoluat spre alianța cu România.
La 21 noiembrie 1917 a fost ales Președinte al Sfatului Țării.
La 6 ianuarie 1918 a avut loc tentativa de preluare a Puterii la Chișinău de către bolșevici iar Ion Inculeț și Pantelimon Erhan trimit o telegramă la Iași prin care cer să fie retrasă Armata Română din Basarabia.
Este acuzat de Blocul Moldovenesc, împreună cu Pantelimon Erhan și Gherman Pântea, de atitudine pro-rusă, ultimii doi dându-și demisia.
La 24 ianuarie Sfatul Țării a proclamat cu majoritate de voturi independența Basarabiei față de Rusia, iar la 27 martie 1918 a proclamat cu majoritate de voturi Unirea cu România, în condițiile în care FrontOtdel-ul și alte fracțiuni minoritare îi cereau parlamentului insistent să păstreze legătura cu Rusia.
Gherman Pântea, fost ministru în Guvernul Republicii Democratice, și viitor primar al Odesei caracterizează astfel activitatea lui Inculeț:
„La 21 noiembrie 1917 se deschide Sfatul Țării, organ care avea să vorbească în numele Basarabiei și să decidă soarta ei. Președinte al acestui parlament a fost ales în mod unanuim Ion Inculeț. El întrunea toate calitățile pentru a ocupa această mare demnitate: era calm, abil, împăciuitor, și mai cu seamă extrem de răbdător. (…) Inculeț în toate împrejurările a dovedit un calm desăvârșit și sânge rece. Nici o hotărâre pripită, nici un pas nechibzuit. Se apropia ziua cea mare – ziua Unirii – însă Inculeț se gândea la soarta țăranului. Adeseori spunea: „Dacă Dumnezeu ne va ajuta ca odată cu Unirea să rezolvăm și radical și reforma agrară, adică să dăm pământ țăranilor, voi fi cel mai fericit om”.”
După Unire Ion Inculeț a fost ministru al Basarabiei, ministru al sănătății publice, ministru de interne, ministru al comunicațiilor și vice-președinte al Consiliului de miniștri în Guvernul României, condus de Ion Gh. Duca (1933-1937).
În anul 1940, referindu-se la soarta Basarabiei și Unirea din 1918, el spunea:
„Basarabia a fost smulsă din din trupul Moldovei prin forță, cu călcarea oricărui drept și a oricărei dreptăți, în anul 1812. Autonomia promisă la anexare, cu păstrarea limbei române ân toate dregătoriile, a fost degrabă retrasă. Basarabia fiind încetul cu încetul transformată într-o simplă gubernie rusească. O sută de ani a durat prigonirea de către Rusia țaristă – o sută de ani a durat cu dârzenie rezistența acestui minunat popor moldovean dintre Prut și Nistru pentru conservarea limbei, pentru păstrarea ființei naționale. Niciodată în cursul acestui veac nu s-a stins focul sfânt al conștiinței naționale. Și odată ce împrejurările deveneau favorabile, acest foc se transforma în flacără, care mistuia cât putea mai mult din piedicile ce erau puse la în calea Unirei cu toți românii.”
La 10 octombrie 1918 Inculeț a fost ales membru al Academiei Române la recomandarea lui Petru Poni.
Inculeț s-a stins din viață în urma unui atac de cord în seara de 19 noiembrie 1940. Există unele ipoteze conform cărora Inculeț, de fapt, s-ar fi sinucis, neputând accepta pierderea Basarabiei de către România.
La înmormântare a ținut un discurs Vasile Bârcă, care a spus:
„Ceea ce caracterizează îndeosebi viața și opera lui Ion Inculeț este modestia și blândețea lui nesfârșită, temeinica sa pregătire, însoțită de tactul și calmul ce-l caracterizează și, mai presus de toate, calda lui iubire de popor, de țară, și de Basarabia lui natală, pe care a iubit-o cu toate puterile minții și sufletului său.”
Inculeț a fost căsătorit cu Roxana Cantacuzino-Bașotă. A avut doi fii: George, inginer-constructor, decedat de cancer în străinătate, și Ion, electrotehnician, care a fost profesor universitar în Canada la Universitatea Western Ontario din London, Ontario.
Publicații
- Lucrări de popularizare a fizicii și astronomiei în revista Naucinoie Obozrenie, Sankt-Petersburg (1911-1916)
- Spațiul și timpul în noua lumină științifică (București, 1920);
- Ma première rencontre avec Saint Aulaire (1930) – în limba franceză;
- U.R.S.S. (București, 1932).
- O revoluție trăită / Ion Inculeț. [alcătuire, Ruxandra Mihăilă]. Chișinău : Universitas, 1994.
Acești sfinți mucenici au trăit în vremea împăraților Dioclețian (284 – 305) și co-imperatorului Maximian (285 – 305) şi erau clerici bineplăcuţi lui Dumnezeu.
Agatopod era bătrân şi foarte înţelept şi avea rânduiala de diacon, iar Teodul era tânăr şi fără de prihană şi era citeţ (lector), ambii în biserica din Tesalonic.
Deci, ieşind poruncă de la împăraţii păgâni Dioclețian și Maximian, ca oamenii de pretutindeni să aducă jertfe idolilor, Teodul şi Agatopod au rămas închişi în biserică, rugându-se neîncetat.
Aflând ostaşii despre aceasta, i-au prins şi i-au aruncat în temniţă.
Închişi fiind, pe mulţi păgâni i-au adus la credinţa în Hristos, la pocăinţă şi la împăcarea cu Dumnezeu prin Botez.
Iar poporul din cetate, aflând că între zidurile închisorii cei doi propovăduiesc vestea cea bună a lui Dumnezeu, a sfărâmat încuietorile închisorii şi, dând năvală înăuntru, asculta cuvântul lor.
De trei ori i-a judecat căpetenia cetăţii, Faustin, pe Sfinţii Teodul şi Agatopod, însă ei au rămas tari în credinţa lor, spunând că sunt creştini, gata oricând să pătimească orice fel de chinuri pentru Hristos Iisus.
Deci, după a treia cercetare au fost osândiţi la moarte prin înecare în mare.
Şi aşa, cu pietre grele la grumaz şi cu mâinile legate la spate, fiind aruncaţi în apele golfului Salonic, au primit cununa muceniciei de la Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Valurile le-au scos trupurile la mal, iar averile lor au fost împărțite văduvelor și săracilor, după cum hotărâseră înainte de sfârșitul lor martiric.
Imnografie
Troparul Sfinţilor Mucenici Teodul şi Agatopod
Glasul al 4-lea
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Pe vremea împărăţiei lui Diocleţian şi Maximian păgânii împăraţi ai Romei, erau în Tesalonic doi clerici bisericeşti plăcuţi lui Dumnezeu, Agatopod şi Teodul. Agatopod era cu rânduiala diacon, bătrân de ani şi foarte înţelept, împodobit cu cărunteţe, iar Teodul era citeţ, tânăr şi frumos la faţă, fiind în anii tinereţii şi vieţuind în curăţie şi fără de prihană, fiu al unor cinstiţi părinţi creştini, care avea fraţi după trup, pe Capiton, Mitrodor şi Filostorghie, toţi desăvârşiţi dreptcredincioşi către Dumnezeu. Şi mai înainte de nevoinţa pătimirii, fericitul Teodul a luat semn de la Dumnezeu pentru cununa mărturisirii ce avea să o câştige; pentru că într-o noapte, odihnindu-se, i se părea în vedenia visului că ia în mâna sa un lucru oarecare de la o persoană cinstită.
Deci, deşteptându-se îndată din somn, a găsit în mâinile sale un inel foarte frumos, lucrat dintr-o materie neştiută şi având pecete cu închipuirea Sfintei Cruci, care era semnul pătimirii pentru Iisus Domnul, Cel ce a pătimit pe Cruce pentru noi. Cu inelul acela tânărul cel sfânt tămăduia toate bolile între oameni şi numai dacă întâmpina Teodul pe cineva din cei bolnavi, îndată fugea boala de la cel neputincios şi i se dădea sănătate, şi pentru aceasta mulţi dintre elini se întorceau către Hristos.
După aceea, păgânii împăraţi au ridicat prigonire asupra creştinilor şi au trimis poruncile lor cele necurate pretutindeni, ca oamenii să se închine idolilor celor făcuţi de mâini omeneşti, iar nu lui Dumnezeu, Ziditorul tuturor. Acea poruncă a mers şi la Tesalonic şi se puneau înainte la privelişte uneltele cele de muncire pentru cei ce nu se supuneau poruncii împărăteşti. Şi mulţi din credincioşi fugeau să se ascundă, oriunde puteau. Unii alergau voioşi la munci iar alţii, fiind neputincioşi, temându-se de îngrozirile cele de moarte, se lipeau de păgâni şi mâncau din jertfele cele idoleşti, iubind această deşartă viață mai mult decât cea fără de moarte; şi, fugind de muncile cele de scurtă vreme, îşi pregăteau moartea cea veşnică şi pierzătoare.
Deci, diavolul se bucura de unii ca aceia, însă se biruia şi se ruşina de ostaşii cei viteji la suflet şi tari ai lui Hristos, precum şi de aceşti doi sfinţi, adică de Agatopod şi Teodul, pentru că aceştia în vremea cumplitei prigoniri n-au fugit, nici nu s-au ascuns, ci petrecând în casa lui Dumnezeu totdeauna, ziua şi noaptea se rugau lui Dumnezeu pentru Sfânta Biserică, care era în primejdii şi aşteptau să-i ducă la munci. Dar, înştiinţându-se ostaşii, i-au prins şi i-au aruncat în temniţă. Pe atunci era în Tesalonic un ighemon cu numele Faustin. Acela, şezând la judecată într-una din zile, a poruncit să pună înainte la cercetare pe mărturisitorii lui Hristos, pe Agatopod şi Teodul. Iar aceia, fiind chemaţi, mergeau cu veselie ca la un ospăţ, ținându-se de mâini unul cu altul, cu feţele luminoase şi cu sufletele viteze, şi strigau cu mare glas şi cu îndrăzneală: „Suntem creştini!” Şi astfel au stat înainte la judecata tiranului.
Iar acela vrând mai întâi pe cel tânăr să-l vâneze cu amăgirile sale, a poruncit ca să se depărteze toţi şi pe Agatopod să-l ducă de acolo, şi mai aproape de sine chemând pe Teodul, i-a zis prieteneşte: „Ascultă-mă, o, tânărule, rogu-te, leapădă acea nouă amăgire creştinească şi apropie-te de legile cele vechi, ca să nu te lipseşti rău de viaţa ta”. Iar Sfântul Teodul, cu faţa veselă, i-a răspuns: „Eu de mult am scăpat de toată amăgirea şi rătăcirea, iar pentru tine, care ai iubit deşertăciunea, mă tem foarte mult ca să nu cazi în moartea cea veşnică”. Aceasta zicând sfântul, nu s-a mâniat ighemonul, ci în tot chipul îl amăgea, uneori fagăduindu-i daruri, iar alteori cinste, ca să se apropie la închinarea de idoli. Şi stătea acolo un slujitor al lui Die, anume Zenos. Acela a zis către sfântul: „Dacă darurile şi cinstirile nu te pleacă spre jertfă, apoi muncile te vor sili, ca să te supui împărăteştilor porunci”.
Mucenicul a răspuns aceluia: „Îngrozirile muncilor nu pot deloc să mă înfricoşeze şi cât de puţin nu pot să mă plece la voia voastră”. Şi Faustin iarăşi îl sfătuia şi îi zicea: „Au nu este mai bună viaţa cea cinstită, decât moartea cea cumplită?” Sfântul Teodul a răspuns: „Cu adevărat şi eu am cunoscut aceasta, că mai bună este viaţa decât moartea, şi mi-am pus în minte să trec cu vederea această viaţă muritoare de puţine zile pe pământ, ca să mă fac părtaş vieţii celei fără de moarte şi bunătăţilor cereşti celor veşnice. Drept aceea, munceşte-mă cu focul şi cu bătăile şi vei cunoaşte că trupul care se munceşte este stricăcios şi pieritor, iar sufletul cel înţelegător fiind nestricăcios, prin munci despărţindu-se mai degrabă de trup, mai mult se va veseli în viaţa cea fără de sfârşit”. Zis-a ighemonul: „Spune-mi, te rog, cine este mijlocitorul acestui mare bine, pentru a cărui dragoste astăzi de voie ţi-ai ales a trece cu vederea bătăile şi moartea”.
Sfântul Teodul a răspuns: „Dumnezeu, Cel ce a încuiat toate cu legile cele fireşti, şi Fiul Său, Iisus Hristos, Cuvântul Tatălui, cu a Cărui Cruce însemnându-mă din pruncie, până la sfârşitul vieţii mele nu mă voi părăsi de însemnarea Lui; ci, mai degrabă prin muncile tale mă voi despărţi de trup, decât de Crucea lui Hristos; pentru că sunt slugă credincioasă a Stăpânului meu şi nu mă înfricoşez nici de foc, nici de uneltele de muncă”.
Faustin ighemonul, minunându-se de o bărbăţie şi îndrăzneală ca aceea a Sfântului tânăr Teodul, a poruncit să-l ducă departe, la un loc osebit, iar pe Sfântul Agatopod, chemându-l la sine, i-a zis: „Închină-te zeilor noştri, căci Teodul, care a fost mai înainte în înşelăciune, acum a făgăduit să se închine lor şi să aducă împreună cu noi jertfă”. Iar Sfântul Agatopod, cunoscând amăgirea ighemonului, a răspuns: „Şi eu cu sârguinţă şi cu bucurie, după cuvântul lui Teodul, voi aduce jertfă adevăratului Dumnezeu şi Fiului Său, Iisus Hristos. Pentru că acelui Dumnezeu a făgăduit Teodul să-I aducă jertfă de bună mireasmă”. Faustin la rândul lui a zis: „Nu acelora pe care tu îi numeşti, ci celor doisprezece zei care ţin lumea a făgăduit Teodul să le jertfească”.
Iar Sfântul Agatopod, clătinând puţin din cap, a zis: „Oare dumnezei numeşti pe aceia care din materii stricăcioase i-a închipuit meşterul după asemănarea omenească? Oare dumnezei sunt aceia pe care i-au făcut oamenii cu mâinile lor şi fără de minte au legiuit să le slujească, ca unor mai buni şi mai mari decât ei? Oare dumnezei sunt aceia, care, dacă voieşte cineva să-i răstoarne şi să-i sfărâme pe dânşii, nu pot să se împotrivească, nici să se apere pe ei? Care nu văd cu ochii, nici nu umblă cu picioarele şi nici o simţire oarecare nu au în ei? Oare dumnezei sunt aceia, pe care îi cred elinii că aveau oarecând suflet viu şi spun despre dânşii că se spurcau cu preaurâte lucruri desfrânate, iar acum meşterii cioplindu-i pe aceia, îi vând pentru un ban sau pentru patru? Oare eu jertfa ce se cuvine Atotputernicului Dumnezeu să o aduc nevrednicilor şi necuraţilor ce sunt socotiţi de tine dumnezei ai voştri? Oare cântare să cânt idolilor celor surzi?”
Unele ca acestea grăind sfântul, boierii ce stăteau înaintea ighemonului s-au temut ca nu cumva şi ceilalţi creştini care erau aduşi la ispitire să se întărească în credinţă prin cuvintele lui Agatopod. Deci, îndată a poruncit ca împreună cu Teodul să-l ducă în temniţă. Şi fiind duşi sfinţii, popor mult urmându-le, în multe feluri îi supărau pe dânşii, văzându-i că se sârguiesc spre mai bine. Pentru că unii, milostivindu-se de tinereţile lui Teodul, se sileau, prin multe şi îndemnătoare cuvinte, să-l întoarcă de la socotinţa lui cea neschimbată; iar alţii, văzând cinstitele cărunteţi ale lui Agatopod, cu glas ca de sfătuire strigau către el: „Oare şi tu, Agatopoade, ai minte copilărească, de nu cunoşti cele ce îţi sunt de folos vieţii tale?” Iar sfinţii, nerăspunzând nimic poporului, mergeau.
Şi sosind la temniţă, s-au rugat lui Dumnezeu cu linişte şi s-au alăturat celor închişi, care erau ţinuţi acolo din diferite pricini. Iar la miezul nopţii, prin oarecare vedenii dumnezeieşti s-au întărit şi s-au deşteptat bucuroşi, chemând pe Iisus, Mântuitorul tuturor. După aceea, spălându-şi mâinile şi faţa cu apă curată şi plecându-şi capul şi genunchii la pământ, cu un glas au înălţat rugăciune lui Dumnezeu, zicând:
„Dumnezeule, Făcătorule şi Atoateştiutorule, pierzătorul adâncului, Cel ce ai făcut lumea aceasta văzută şi ai rânduit alergarea cea neîncetată a cerului, ca întru dânsa soarele pe toate să le lumineze ziua, iar luna să alunge întunericul cel de noapte cu strălucirea sa, şi amândoi să slujească împreună cu stelele la creşterea celor ce se nasc pe pământ; Cel ce ai dat pământului să nască fiinţe, iar adâncului mării, naştere de peşti, păsărilor, loc în văzduh, ca marea să slujească omului celui zidit de Tine, prin ale sale daruri, iar văzduhul, prin cântarea păsărilor, să aducă cântare plăcută Ţie, apoi pământul, scoţând cu îndestulare neamului omenesc roduri de multe feluri, Ţie, Stăpânului tuturor, să-Ţi înalţe mulţumire prin gurile omeneşti.
Tu pe neamul nostru, cel ce a făcut fărădelege şi de la poruncile Tale s-a depărtat şi în beţii şi desfrânări a căzut, nu l-ai lăsat să piară până în sfârşit, nici n-ai slobozit pe diavol să orbească făptura cea înţelegătoare şi să o ducă până la tartar, ci, dând uitării greşelile omeneşti şi plecându-Te prin milostivire, ai trimis la oameni de pe scaunul ceresc pe Unul născut Fiul Tău, ca firea omenească primind-o, pe a Sa nestricăciune să o amestece cu a noastră stricăciune şi Cuvântul Tău, Cel ce petrece cu Tine pururea, prin Care toate s-au făcut, pe cei rătăciţi în nedreptăţi să-i întoarcă iarăşi la calea cea dreaptă. Pentru că Tu cu Fiul şi Fiul cu Tine, împreună şi cu Sfântul Duh, privind spre toată lumea, cu minunile Tale cele preaslăvite i-ai adus la sfânta credinţă pe cei necredincioşi. Tu, Fiule al lui Dumnezeu, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, pe Lazăr cel mort de patru zile l-ai înviat cu cuvântul, biruind legile firii şi ale morţii. Tu, prin tina cea pusă pe ochii lui, ai luminat pe omul cel orb din naştere, precum şi altădată acelei femei ce-i curgea sânge, când s-a atins de hainele Tale, îndată i-ai dat tămăduire, asemenea şi pe slăbănog făcându-l sănătos, i-ai poruncit să-şi poarte patul său. Deci, şi acum, o, Dumnezeule, binevoieşte întru însoţirea noastră şi ne întăreşte cu putere de sus, ca prin ajutorul Tău suferind cu vitejie muncile păgânilor, să putem trece la cereasca împărăţie”.
Astfel rugându-se sfinţii, cei ce erau legaţi împreună cu dânşii, care pentru ucideri sau desfrânări erau ţinuţi acolo, lepădând frica morţii celei trupeşti, degrabă au căzut la picioarele sfinţilor, cerându-şi iertare de greşelile lor şi scăpare din moartea cea sufletească. Iar poporul care era afară, stricând încuietorile temniţei a intrat înăuntru şi asculta cu dulceaţă şi cu mirare cuvintele ce ieşeau din gurile robilor lui Dumnezeu. Văzând aceasta Evpsihie, mai marele curţii Tesalonicului şi osârdnicul slujitor al diavolului, a alergat degrabă la ighemon, spunându-i că mulţi vor lăsa slujba zeilor dacă acei doi creştini care se ţin legaţi în lanţuri nu vor fi pierduţi degrabă. Şi s-a tulburat ighemonul de mânie şi îndată a trimis ostaşi ca să aducă la dânsul pe bătrân şi pe tânăr şi i-a pus înainte la nedreaptă judecată pe robii lui Hristos.
Deci, uitându-se ighemonul către Sfântul Teodul, a zis: „Oare nu ştii că cu dreptate este a asculta poruncile împăraţilor ce stăpânesc lumea?” Sfântul Teodul a răspuns: „Pe cele ce le porunceşte Stăpânul cerului şi al pământului, pe acelea cu adevărat trebuie a le asculta mai întâi şi cu lucrul a le împlini, că acesta este lucru dreptcredincios, iar cele ce poruncesc împăraţii cei vremelnici, numai acele porunci care vor fi drepte şi nepotrivnice cerescului Făcător este bine a le asculta, iar de sunt nedrepte, apoi nicidecum nu se cade a le asculta pe dânsele”.
Faustin ighemonul a zis: „Spune-mi mie, cine a făcut cerul?” Răspuns-a Sfântul Teodul: „Dumnezeu Atotţiitorul şi Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Care este Cuvântul Tatălui”. Zis-a Faustin: „Oare Acela pe Care iudeii L-au răstignit, muncindu-L cu munci preacumplite?” Răspuns-a mucenicul: „Acela este, pe Care L-au răstignit evreii şi a pătimit de voie pentru noi; Care, după aceea, a înviat din morţi cu puterea dumnezeirii Sale şi Care, ca un biruitor al morţii, a fost văzut înălţându-se la cer, de unde iarăşi va veni ca să vădească şi să judece pe cei necredincioşi”. După aceea Faustin a zis: „Dar pentru ce zeilor noştri nu voieşti să le aduci jertfe?” Sfântul răspunse: „Nu este mai bine a aduce jertfă Aceluia de care sunt zidiţi făcătorii idolilor, decât idolilor celor făcuţi? Cu adevărat este mai bun Ziditorul decât zidirea”.
Atunci Faustin ighemonul a poruncit să dezbrace de haine pe Sfântul Teodul cel tânăr şi să-l golească spre muncire. Iar crainicul striga: „Jertfeşte zeilor şi vei scăpa!” Dar mucenicul grăia către muncitor: „Hainele de pe trup mi le-ai luat, dar credinţa către Dumnezeul meu nu o vei putea lua în veci de la mine”. Grăind astfel sfântul cu libertate şi defăimând muncile, numindu-i pe împăraţi tirani de multe ori, ighemonul a poruncit ca înaintea feţei lui Teodul să-i pună să jertfească idolilor pe cei care au fost mai înainte creştini şi care, fiind biruiţi de munci, s-au închinat idolilor. Acest lucru văzându-l Sfântul Teodul, îl durea inima pentru cei biruiţi şi căzuţi; iar către ighemon grăia: „Pe cei neputincioşi i-aţi biruit, iar pe ostaşii cei tari ai lui Hristos nicidecum nu puteţi să-i biruiţi, chiar de veţi afla munci şi mai mari. Şi să ştii, ighemoane, că aceste munci pe care le-ai gătit asupra noastră sunt puţine şi vrednice de râs; deci să afli mai cumplite munci, ca să cunoşti cât de mare este credinţa şi dragostea noastră către Dumnezeu”.
După aceasta ighemonul a poruncit Sfântului Teodul ca să aducă cărţile creştineşti la judecată. Iar sfântul a răspuns: „Dacă aş fi ştiut că, deşertăciunea închinării idoleşti cunoscând, o vei lepăda şi vei voi a te întări în adevărul dreptei credinţe, apoi ţi-aş fi adus cărţile prooroceşti şi apostoleşti; dar de vreme ce ştiu că gândeşti vicleşug, nu-ţi voi da în mâini dumnezeieştile daruri”. Faustin zise: „Nu te voi cruţa, zdrobindu-ţi trupul şi dându-l fiarelor spre mâncare, dacă nu mă vei asculta degrabă”.
Sfântul răspunse: „Iată trupul meu stă înaintea muncilor, iuţeşte-te asupra lui precum voieşti şi munceşte-l mai cumplit decât îngrozirile cele grăite de tine, dar eu nu voi da păgânilor spre batjocură sfintele cărţi”. Atunci ighemonul, voind să înfricoşeze pe mucenic, a poruncit să-l ducă la tăiere, socotind că, văzând pedeapsa de moarte, se va teme şi se va supune voinţei lui. Deci fiind scos la locul de chin, când a văzut Sfântul Teodul sabia asupra sa, a strigat către Dumnezeu: „Slavă Ţie, Dumnezeule, Tatăl Domnului meu, Cel ce a binevoit a pătimi pentru noi. Iată, cu darul lui Hristos, vin şi eu către Tine, murind pentru Tine cu osârdie!” Zicând aceasta, şi-a plecat capul sub sabie, dar nu i l-au tăiat; pentru că, aflând ighemonul că Sfântul Teodul doreşte tăierea de sabie ca pe o cunună de veselie, a poruncit ca îndată să-l întoarcă pe el întreg.
Într-acea vreme ighemonul ispitea pe Sfântul Agatopod, întrebându-l şi zicând: „Ce fel de viaţă ai?” Sfântul răspunse: „Aceea pe care o are şi Teodul”. Ighemonul zise: „Ce fel de împărtăşire ai cu Teodul? Oare vreo rudenie oarecare v-a însoţit pe voi?” Sfântul Agatopod răspunse: „Cu neamul suntem despărţiţi între noi, dar cu credinţa şi cu obiceiul suntem uniţi, şi pe cât ne deosebim cu neamul, pe atât ne unim cu duhul”. Ighemonul zise: „Văd că amândoi vă sârguiţi la o muncă, pentru că aceasta o arată cuvintele voastre”. Sfântul Agatopod răspunse: „Dacă cu o muncă ne ducem din viaţa aceasta, apoi şi cu o răsplătire ne vom învrednici de la Dumnezeul nostru”.
Faustin zise: „Nu-ţi este ruşine ţie, fiind bătrân, să te amăgeşti ca un tânăr şi să te dai de bunăvoie în arătată primejdie?” Sfântul Agatopod răspunse: „Nu mă amăgesc nicidecum, nici nu sunt deşert de nădejdea în Hristosul meu şi pe cât sunt mai bătrân cu anii, pe atât mă sârguiesc a arăta mai multă osârdie către Dumnezeul meu şi laud pe Teodul, care stă tare, deşi este mai tânăr, pentru cinstea adevăratului nostru Dumnezeu”. Iar Faustin ighemonul, căutând spre Teodul, i-a zis: „Nu te amăgi, o, tânărule, de cuvintele bătrânului acestuia! Nu te da la moarte fără socoteală, pentru că el, fiind bătrân acum, nu este cu mirare că doreşte moartea; iar tu, fiind încă tânăr şi puţin vieţuind, pentru ce voieşti să te lipseşti în deşert de această dulce viaţă?” Sfântul Teodul răspunse: „Să nu mă socoteşti că sunt mai neputincios decât bătrânul şi nu voi putea suferi muncile cele deopotrivă, pentru că, deşi sunt tânăr cu anii, însă întocmai ca bătrânul îl ştiu pe Unul Dumnezeu Atoatefăcătorul şi sunt gata a pătimi întocmai pentru Dânsul”.
Grăind sfinţii unele ca acestea şi chemând pe Hristos, i-au legat ostaşii după porunca tiranului şi i-au dus iarăşi în temniţă; iar ei slăveau pe Dumnezeu, cu al Cărui ajutor au biruit pe diavol. Iar cunoscuţii lor, adunându-se, i-au înconjurat plângând. Şi i-a întrebat Sfântul Teodul: „Pentru ce v-aţi adunat aici şi de ce plângeţi?” Ei au răspuns: „Plângem pentru primejdia voastră”. Iar sfântul zâmbind, a zis: „Pentru ce voi, lăsându-vă a vă plânge de ale voastre primejdii, plângeţi pentru noi, cei ce alergăm spre cele mai bune?”
Grăind acestea Sfântul Teodul, a venit un ostaş cumplit trimis de la ighemon, care, legându-i pe amândoi cu lanţuri de fier, i-a băgat în temniţa cea mai dinăuntru şi i-a încuiat, să nu poată intra nimeni Ia dânşii. Iar sfinţii mucenici, după ce a înserat, într-un târziu, s-au rugat lui Dumnezeu ca să-i întărească întru nevoinţă până în sfârşit şi s-au odihnit. Iar Domnul nostru Iisus Hristos, Cel ce caută spre cuvioşii Săi, fiind ei cu un suflet şi un gând, le-a trimis la amândoi o vedenie în vis, despre sfârşitul ce aveau să-l aibă. Şi această vedenie le-a fost astfel: Li se părea că intră amândoi într-o corabie ce era plină de oameni, şi se vedeau în corabie în mijlocul mării, primejduindu-se de furia valurilor, pentru că marea se învăluia de o furtună mare şi se izbea corabia de valuri sfarâmându-se şi afundându-se. Şi vedeau pe oamenii care erau cu dânşii, unii înecându-se, alţii înotând, alţii apropiindu-se de câte o piatră şi pierind, iar pe ei, prin îndreptarea cârmaciului, s-au văzut izbăviţi de înecare, îmbrăcaţi în haine luminoase şi ajungând la un munte oarecare înalt, pe care se suiau până la cer.
Deci, deşteptându-se din somn, au spus unul altuia vedenia aceea şi se mirau cum amândoi au avut aceeaşi vedenie. Şi au cunoscut că la amândoi un dar li se va dărui de Hristos, adică mucenicia mării, în care mulţi afundându-se, ei vor trece izbăviţi, şi se vor sui la muntele ceresc, spre primirea răsplătirilor celor veşnice. Şi întărindu-se cu nădejdea, au mulţumit de aceea Bunului Dumnezeu, Cârmaciul lor, căzând cu feţele la pământ şi zicând: „Cine aştepta vreodată o facere de bine ca aceasta, pe care Tu, o, Dumnezeule, ne-ai dăruit-o nouă prin întruparea Fiului Tău, Domnului nostru Iisus Hristos? Cine este cu obiceiul atât de fără de omenie, să nu cinstească dreapta credinţă, mai mult decât desfătările cele deşarte, fiind miluit cu atâtea faceri de bine? Cine este atât de grabnic la facerea de bine ca Fiul Tău, Care întru al Său dar, mai înainte de vreme ne-a făcut încredinţaţi prin descoperire întru vedenie, arătându-ne cununile mai înainte de a sfârşi noi alergarea noastră şi ne-a întărit spre nevoinţa ce ne este înainte?”
Aşa mulţumiră ei lui Dumnezeu până a doua zi şi, rugându-se, străjerii temniţei au intrat când se făcea ziuă, spunându-le că pe Teodul şi pe Agatopod îi cheamă ostaşii la ighemon. Iar ei, îngră- dindu-se cu semnul crucii, au ieşit din temniţă, cu lanţuri fiind legaţi, şi au mers după ostaşi. Iar mulţimea cunoscuţilor, adunându-se acolo, a ridicat plângere pentru dânşii, ştiind că acum are să moară acea frumoasă pereche. Iar Sfântul Teodul, cu faţa luminoasă, a zis: „Dacă din dragoste pentru noi plângeţi, apoi mai mult se cade vouă a vă bucura de noi, că pentru atât de bună pricină, adică pentru cinstea adevăratului Dumnezeu, ne nevoim. Iar de plângeţi din pizma diavolească, apoi pentru voi plângeţi mai mult decât pentru noi, că aţi rătăcit din calea cea dreaptă şi vă duceţi la pierzare”.
Iar după ce la a treia cercetare au pus înainte pe sfinţi, Faustin ighemonul întrebându-i, nimic n-au răspuns, fără numai acestea: „Suntem creştini şi, pentru numele lui Hristos, voim a le pătimi toate”. Atunci ighemonul, cu faţa mâhnită, a hotărât asupra lor moartea: „Teodul şi Agatopod, care n-au voit să aducă jertfa zeilor, să se înece în mare!” Şi, luându-i ostaşii, i-au dus la mare şi, legându-le mâinile înapoi şi pietre grele la grumaji, i-au pus în corabie. Într-acel ceas mai vârtos s-au adunat o mulţime de prieteni, de vecini şi de cunoscuţi, dintre care unii se tânguiau pentru un sfârşit ca acela, iar alţii cu laude fericeau pe vitejii ostaşi ai lui Hristos, că au sfărâmat capul vrăjmaşului şi mor cu osârdie pentru dreapta credinţă.
Iar ighemonului fiindu-i milă de sfinţi, a trimis la dânşii pe un bărbat vestit, anume Fulvie, sfătuindu-i ca numai tămâie să aducă idolilor şi vor scăpa de la moarte, iar ei nu încetau a chema pe Iisus Hristos şi a se lepăda de idolii cei necuraţi. Şi după multă sfătuire şi îndemnare, văzând păgânii că robii lui Hristos nu se pleacă la sfatul lor nicidecum, au început mai întâi pe Sfântul Agatopod a-l arunca în mare. Iar el, căutând la cer, a strigat cu glas mare: „Iată, cu acest al doilea botez se spală toate greşelile noastre şi mergem la Iisus Hristos curaţi!” Zicând sfântul aşa, l-au aruncat în mare, iar după dânsul şi pe Sfântul Teodul. Şi aşa şi-au sfârşit nevoinţa pătimirii sfinţii mucenici şi cununa biruinţei au luat din dreapta Celui de sus. Iar marea, primind trupurile sfinţilor, într-acelaşi ceas le-a scos cu valurile la uscat, dezlegate de legături şi de pietre, foarte luminate; şi luându-le cunoscuţii, le-au îngropat cu cinste.
Şi nu după multă vreme, li s-a arătat lor Sfântul Teodul în haine albe şi cu faţă luminoasă, poruncindu-le ca averile lui să se împartă celor scăpătaţi, sărmanilor şi văduvelor.
Deci, s-au sfârşit aceşti doi sfinţi, în cinci zile ale lunii aprilie, întru slava Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, a unui Dumnezeu slăvit în Treime în veci. Amin.
