Sfântul Cuvios Mărturisitor Iraclie din Basarabia (1893 – 1964)
Protosinghelul Iraclie Flocea a fost un misionar al Basarabiei interbelice și supraviețuitor al Gulagului stalinist.
Sfântul Cuvios Mărturisitor Iraclie din Basarabia (1893 – 1964) – foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro
Sfântul Cuvios Iraclie din Basarabia s-a născut în Pojorâta, județul Câmpulung Moldovenesc, la 11 mai 1893, primind la botez numele de Ioan.
Părinții săi, Ignat și Elisabeta Flocea, țărani gospodari, i-au oferit o educație aleasă, crescând în iubire și dragoste de Dumnezeu alături de cei șapte frați ai săi mai mici.
Încă din copilărie simte chemarea spre viața monahală.
Odată, a fugit de casă la cea mai apropiată mănăstire cu intenția de a rămâne acolo pentru totdeauna.
Starețul, văzându-i curăția și sinceritatea, i-a oferit mângâiere și l-a trimis la părinți, însă gândul acesta nu l-a părăsit niciodată. Ioan a avut din pruncie o sete arzătoare de cunoaștere și o minte luminată.
Era atras de viața duhovnicească și își dorea să se desăvârșească.
În vara anului 1914, în timpul Primului Război Mondial, Ioan este luat în armată și trimis să lupte pe front.
Pe câmpul de luptă este rănit grav la mână stângă, însă Dumnezeu îl acoperă și scapă cu viață din ploaia de gloanțe care secera tot ce întâlnea în cale.
Ioan este operat și, prin mila lui Dumnezeu, mâna i-a fost tămăduită în chip minunat.
Întors în tranșee, este rănit și la picior de o schijă, dar scapă cu viață, mulțumind încă o dată lui Dumnezeu pentru ocrotire.
Pe front găsește o icoană a Sfântului Nicolae și o lumânare arzând în fața ei, moment în care îi făgăduiește lui Dumnezeu că, dacă va scăpa cu viață din război, va îmbrățișa viața monahală.
În 1917, după ce a fost eliberat din prizonierat, a respectat o promisiune făcută lui Dumnezeu când era în tranșee și a rămas în Basarabia, unde s-a închinoviat la Mănăstirea Hârbovăț din raionul Călărași.
După o perioadă de încercare, starețul său, văzând râvna lui pentru cele sfinte, îl călugărește în anul 1920, și îi pune numele Iraclie.
În anul 1926 a fost hirotonit ierodiacon, iar doi ani mai târziu ieromonah, slujind cu multă râvnă și cuvenită evlavie toată viața sa.
Monah în vremuri de prigoană ateistă
Sfântul Cuvios Mărturisitor Iraclie din Basarabia (1893 – 1964) – foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro
„În perioada 1926-1930 a urmat cursurile Facultății de Teologie din Chișinău, remarcându-se prin preocupările sale cărturărești, publicistice și duhovnicești, fiind apreciat de profesorii erudiți ai Facultății de Teologie”, scrie Părintele Episcop Veniamin.
Scriitorul Mihail Sadoveanu l-a menționat pe Părintele Iraclie într-un text în care relata vizita la mănăstirea de metanie a ieromonahului.
„Era recunoscut de contemporani ca mare orator și duhovnic iscusit, milostiv și generos cu cei străini, devotat misiunii sale, vorbitor de limbi străine, traducător și publicist (rusa, găgăuza, germana etc.), mărturisitor în închisorile comuniste, cunoscător al Sfintei Scripturi, bun cântăreț și administrator, fapt confirmat și de cei care i-au studiat viața și activitatea”, subliniază Episcopul Basarabiei de Sud.
Calitățile sale oratorice, pregătirea teologică temeinică și viața sa curată, au făcut ca în anul 1935 să fie desemnat să conducă procesiunile din parohii, mergând cu Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Hârbovăț pentru a face plugăria spirituală de toamnă și de primăvară.
La aceste slujbe Sfântul Iraclie rostea cuvântări spre folosul duhovnicesc al credincioșilor.
Contemporanii săi îl cinsteau, recunoscând în el un mare orator, un duhovnic iscusit și un bun slujitor.
Era milostiv și iubitor de străini, fiind dedicat întru totul misiunii sale preoțești.
Cunoștea bine Sfintele Scripturi și vorbea mai multe limbi străine: rusa, găgăuza, germana. Astfel, se îndeletnicea cu traducerea textelor de suflet folositoare pe care le publica spre zidirea duhovnicească a celor mulți.
Sfântul Iraclie a fost un bun povățuitor al tinerilor care urmau Școala de cântăreți de la Chișinău, ce fusese transferată la Hârbovăț, unde activa ca spiritual și subdirector.
„În anul 1940, la retragerea administrației românești, protosinghelul Iraclie Flocea fost desemnat vicar al eparhiei, menținând echilibrul până la desființarea mănăstirii, trei luni mai târziu, mergând preot la parohia Nisporeni. Văzând persecuția preoților și a monahilor din partea sovieticilor, din puținele posibilități de la parohie trimitea ajutoare la călugării de la mănăstirile Noul Neamț și Hâncu, le dădea bani și produse alimentare, până la revenirea în 1941 a Armatei Române.”
După sosirea eliberarea Basarabiei de către Armata Română, a revenit la Mănăstirea Hârbovăț și s-a implicat în procesul de renovare și la readucerea monahilor alungați de sovietici.
Pentru priceperea și statornicia sa, în anul 1940 a fost desemnat vicar al eparhiei.
Cu discernământul său, a menținut echilibrul în Mănăstirea Hârbovăț într-o perioadă tulbure, de război, până la desființarea ei de către sovietici.
A fost transferat apoi ca preot slujitor la parohia Nisporeni.
Văzând persecuția preoților și a monahilor din partea sovieticilor, din modestele posibilități de la parohie trimitea ajutoare la călugării de la Mănăstirile Noul Neamț și Hâncu.
Le dădea bani și mâncare, arătând dragoste și milă față de frații aflați în suferință.
Între anii 1941-1944 a îndeplinit ascultarea de exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Chișinăului, iar în martie 1944 a fost numit vicar eparhial pentru regiunile evacuate din Arhiepiscopie.
Având ascultarea de exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Chișinăului între anii 1941 și 1944, a modelat în sufletele fraților și ale monahilor virtuțile creștine și i-a îndemnat să fie lumină lumii și sare pământului, vorbindu-le despre vremelnicia vieții și bucuria comuniunii veșnice cu Hristos.
În anul 1944, Basarabia este din nou ocupată de trupele sovietice.
Ostașii necredincioși au arestat, au torturat și au omorât mulțime de clerici și credincioși care au mărturisit credința în Iisus Hristos.
Sfântul Iraclie a primit și el această cruce grea a mărturisirii.
În 2 august 1945 a fost arestat, fiind condamnat de Sovietul Suprem, la 8 ani de muncă silnică în Siberia, în data de 17 decembrie 1945, pentru propagandă, agitație și apeluri pentru răsturnarea puterii sovietice, conform art. 58, p.10, era o formă prin care erau condamnați clericii și monahii, fără a li se putea aduce vreo acuzație reală, ci pentru că erau români ortodocși și conform ideologiei partidului erau dușmani ai poporului.
În închisoare, ca și ceilalți clerici, a continuat să ajute și să încurajeze pe deținuți, a spovedit și a ținut vie flacăra credinței, fiind un credincios slujitor al lui Hristos.
Nu s-a lepădat de Mirele Bisericii și nici nu a cedat în fața chinuitorilor săi, rămânând statornic în credință până la sfârșitul vieții.
Supraviețuitor al Gulagului stalinist
Protosinghelul Iraclie Flocea (1893 – 1964) – preluat de pe doxologia.ro
„În Lagărul pentru deținuți, ca și ceilalți clerici, a continuat să ajute și să încurajeze pe cei deportați, a spovedit și a ținut vie flacăra credinței, fiind devotat slujirii asumate și Bisericii. Nu s-a lepădat de credința și nici nu a cedat presiunilor, fapt care șl-a ajutat să supraviețuiască și să revină în Basarabia, rămânând statornic până la sfârșitul vieții sale”, menționează Părintele Episcop Veniamin.
În anul 1953 se întoarce în Basarabia „tot atât de smerit și harnic propovăduitor al Cuvântului lui Dumnezeu”.
În perioada 1953-1959, Sfântul Iraclie a îndeplinit ascultarea de casier în Mănăstirea Țigănești, de lângă Chișinău.
După desființarea ei în 1959, a îndeplinit ascultarea de ghid la Mănăstirea Noul Neamț, unde a viețuit până la închiderea ei din anul 1962.
Ultimii ani i-a petrecut în casa unui fiu duhovnicesc din satul Chițcani, aproape de Mănăstirea Noul Neamț, în smerenie și rugăciune, povățuindu-și duhovnicește ucenicii care îl cercetau.
Strălucind în virtute, în dragoste și smerenie, s-a făcut vas primitor al darurilor dumnezeiești și s-a arătat îndrumător înțelept al sufletelor pe calea mântuirii.
Bineplăcând lui Dumnezeu și oamenilor, prin viețuirea sa cea sfântă, și-a sfârșit viața aceasta la 16/3 august 1964, înconjurat de ucenicii săi.
A fost înmormântat în cimitirul satului, sub atenta supraveghere a comuniștilor, care îi monitorizau cu multă atenție pe clerici și în special pe monahi.
În 19 octombrie 1992 protosinghelul Ieraclie a fost reabilitat de către procuratura Generală din Republica Moldova.
Osemintele au izvorât mir
După anul 2000, prin lucrarea proniatoare a lui Dumnezeu și grija rudelor sale de la Pojorâta, cu multe eforturi, s-a descoperit mormântul marelui cuvios.
Cu acest prilej, sfintele sale moaște au fost luate și așezate în cimitirul Mănăstirii Noul Neamț.
Atunci, familia, având mare evlavie către strămoșul lor cel duhovnicesc, a luat un fragment din sfintele moaște spre binecuvântare.
În ziua pomenirii sale din anul 2022, din moaștele cuviosului a izvorât mir.
Familia Sfântului Iraclie, văzând această minune, a slăvit pe Dumnezeu și a povestit întâmplarea minunată Preasfințitului Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud.
Părintele Episcop Veniamin mai relatează o întâmplare minunată recentă referitoare la acest părinte.
În 2019, rudele din Pojorâta, jud. Suceava, au vrut să aducă acasă osemintele lui, dar n-au reușit și le-au înhumat în cimitirul Mănăstirii Noul Neamț.
Aflând de aceasta și de viața sa sfântă, bineplăcută înaintea lui Dumnezeu, împreună cu familia și cu un sobor de preoți a mers la mormântul Sfântului și în ziua de 22 noiembrie 2022 au aflat cinstitele sale moaște frumoase la vedere și binemirositoare.
„La acel moment, au luat câteva fragmente din osemintele sale pentru familie, păstrându-le în casa lor din Pojorâta, unde ardea o candelă și era o atmosferă de mănăstire. În ziua trecerii sale la Domnul, 16 august 2022, din osemintele sale a izvorât mir, fapt care i-a speriat”, povestește părintele episcop.
„După ce am discutat, pornind de la această întâmplare, am început documentarea pentru cunoașterea vieții și activității Protosinghelului Iraclie Flocea”, afirmă Preasfințitul Părinte Veniamin.
„Cercetând opera și activitatea sa, am constatat că Părintele Iraclie a avut o viață sfântă, a fost un monah de vocație și un misionar neobosit, predicator și duhovnic, pătimitor în închisorile comuniste și făcător de minuni, statornic și fidel slujirii asumate, n-a părăsit Basarabia, ci a rămas până la sfârșitul vieții sale monah și mai mult, în pofida greutăților a predicat Evanghelia, aducând pe mulți la Hristos”, scrie ierarhul.
Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Proslăvirea
Sfântul Cuvios Mărturisitor Iraclie din Basarabia (1893 – 1964) – foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat, în ședința de lucru de miercuri, 25 octombrie 2023, propunerea Episcopiei Basarabiei de Sud de canonizare a Protosinghelului Iraclie Flocea (11 mai 1893-16 august 1964).
Propunerea eparhiei a fost avizată în prealabil de Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Basarabiei.
În zilele de joi și vineri, 11-12 iulie 2024, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Principalele hotărâri noi ale Sfântului Sinod sunt următoarele:
a) Aprobarea canonizărilor pentru 16 sfinţi români, urmând ca textele liturgice ale unora să fi completate, iar ale tuturor să fie diortosite într-o viitoare şedinţă a Sfântului Sinod.
(…)
15. Părintele protosinghel Iraclie Flocea, exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Chișinăului, cu titulatura: Sfântul Cuvios Iraclie din Basarabia, cu cinstire în ziua de 3 august;
Imnografie
Troparul Sfântului Cuvios Mărturisitor Iraclie din Basarabia
Ceata monahilor și a credincioșilor din Basarabia astăzi te laudă, Sfinte Iraclie, cinstind slăvita ta pomenire, că i-ai luminat pe toți cu lumina Scripturilor, cu slujirea Tainelor, și cu graiul Părinților; de aceea, te rugăm, mijlocește pentru sufletele noastre.
Condacul Sfântului Cuvios Mărturisitor Iraclie din Basarabia
Glasul al 4-lea
Podobie: Cel ce Te-ai înălțat pe Cruce…
Rănit de dragostea Stăpânului nostru, te-ai nevoit în mănăstirea Hârbovățului și, luminându-ți sufletul cu sfintele virtuți, harul Mângâietorului ai primit, Cuvioase, și duhovnic iscusit, cu înaltă trăire, ai fost în vremuri grele, iar acum te rogi în ceruri, Părinte Iraclie!
Iancu Flondor (n. 3 august 1865, Storojineț, Ducatul Bucovinei, Imperiul Austriac – d. 19 octombrie 1924, Cernăuți, România) a fost un om politic român din Bucovina, care a militat pentru unirea acesteia cu Regatul României.
Era membru al familiei nobiliare Flondor.
Studii
Conacul familiei Flondor – foto preluat de pe ziarullumina.ro
Iancu cavaler de Flondor s-a născut la data de 16 august 1865 în orașul Storojineț (pe atunci în Imperiul Austriac, astăzi în Ucraina) în familia boierului român Gheorghe cavaler de Flondor (1828-1892).
Tatăl lui Iancu Flondor, Gheorghe cavaler de Flondor, mare proprietar la Storojineț era fiul lui Nicolai cavaler de Flondor, născut în Milie (1795-1864) și căsătorit în Storojineț cu Ecaterina von Cârste, fiică a lui Teodor cavaler de Cârste și a Smarandei (născută von Ralli).
Mama sa, Isabella născută von Dobrowolski de Buchenthal (1835- 1890), o cunoscută pianistă, provenea din Rogojești.
Părinții Isabellei au fost Teodor Dobrowolski von Buchenthal și Elena Petrino.
Isabella Dobrowolski a avut o soră, Ludmila, căsătorită Ianoș.
Familia Dobrowolski a fost de origine poloneză, însă încă în secolul XVIII s-a romanizat prin căsătorii.
Familia Dobrowolski a obținut la 1800 un titlu de noblețe polonez, iar mai târziu, în Bucovina, titlul nobiliar austriac de Ritter (Cavaler) cu predicatul “von Buchenthal“.
Tatăl lui Iancu Flondor, Gheorghe Flondor a fost deputat al Corpului al doilea electoral al Curiei (curie = corp electoral – pe timpul dominației habsburgice) marii proprietăți în legislatura I (1861-1866) al Curiei comunelor rurale (Storojineț), în legislatura a IV-a (1871-1877), a V-a (1878-1883), a VI-a (1884-1889) și a VII-a (1890-1891).
A fost membru al Partidei federalist-autonomiste, apoi al celei conservatoare și al Partidului Național Român „Concordia”.
Iancu Flondor este descendentul unei vechi familii boierești, care a deținut dregătorii și a avut moșii în Țara de Sus a Moldovei.
Familia Flondor era înrudită din vechime cu familiile Balș, Buhuș, Ureche și alte familii mari ale Moldovei.
S-a căsătorit, la 11 februarie 1899, cu Elena de Zotta (n. 19 decembrie 1876- d. 1918), fiica lui Ioan (Iancu) cavaler de Zotta și a Elenei, născută Hurmuzaki .
Cei doi căsătoriți erau ortodocși după tată și catolici după mamă.
Ei au fost cununați însă în rit ortodox de către preotul paroh al localității Gogolina, districtul Cernăuți.
De menționat că Elena de Zotta, sora genealogistului Sever Zotta, a fost inițial căsătorită cu Emanoil Flondor (deputat).
Elena Flondor, soția lui Iancu, a fost descrisă de Valeriu Braniște ca „o doamnă foarte distinsă și de o cultură superioară.”
Iancu și Elena Flondor au avut trei copii, Șerban (n.1900, d. 1971), Neagoe (n.1901, d. 1952) și Mircea (n.1908, d. 1927). Arhivat în 25 februarie 2007, la Wayback Machine.
Iancu Flondor a mai avut o fiică adoptivă, Maria Flondor (1896-1942), din prima căsătorie a soției sale. Aceasta era poetă și în perioada 1933-1940 a publicat versuri în revista „Cuget Moldovenesc” sub pseudonimul Maria Dela Cozia.
Maria Flondor a fost căsătorită cu profesorul Gheorghe A. Cuza. Versurile sale au fost publicate postum în placheta de versuri Poezii, Iași, 1942.
O genealogie a familiei Flondor a fost elaborată de Sever Zotta, director al Arhivelor Statului din Iași și publicată în anul 1933.
În Arhivele Statului, București, fond Iancu Flondor se găsesc diploma de absolvire a Universității din Cernăuți și cea de doctor în Drept a celei din Viena, brevetul de locotenent de rezervă al armatei austriece (1887), brevetul “Crucea comemorativă a războiului din 1916-1918“, brevetul de membru al Ordinului Coroana României în grad de “Mare cruce“, acordat de regele Ferdinand I (1918) etc.
Trebuie precizat că în Arhivele Naționale ale României, București, fondul personal Iancu Flondor conține 77 dosare, unde se găsesc documente originale, adrese, scrisori referitoare la familia Flondor, pe de o parte, și la viața Bucovinei de dinainte și de după Unirea din 1918, pe de altă parte.
După absolvirea studiilor secundare la Liceul German din Cernăuți (k.k. Ober-Gymnasium in Czernowitz) cu diplomă de bacalaureat (în 1884), a studiat la Facultatea de Drept a Universității “Franz Joseph” din Viena (1885-1888).
A obținut titlul științific de Doctor în Drept la Universitatea din Viena (k.k.Universität zu Wien) (în 1894), sub numele Flondor Johann, Ritter von (din) Storojineț.
În urma serviciului militar (efectuat într-un regiment de husari în Cernăuți) a obținut brevetul de locotenent de rezervă.
În anul 1892, după moartea tatălui său se stabilește la moșia sa de la Storojineț și ia conducerea moșiilor Storojineț, Ropcea, Milie și Broscăuți.
Se dedică activității politice, devenind un lider politic al românilor din Bucovina și militând pentru unirea națională a tuturor românilor.
Pentru sprijinirea emancipării intelectuale și politice a țăranilor de pe moșia sa (Storojineț), Iancu Flondor a susținut crearea în 1896 a Societății de citire “Crai Nou”.
Această Societate depindea de asociația “Școala Română” din Suceava.
De la Valeriu Braniște ni s-a păstrat o descriere a vieții de la conacul familiei, unde Iancu Flondor se dedica „fericirii sale casnice și administrației moșiei”. Moșia era mare, fiind amplasată „într-un complex arător și pădure de mare extindere , spune Braniște, care povestește că „Flondor cultiva intens moșia. Avea velniță (fabrică de spirt) și îngrășa vite cu lăturile velniței, transportându-le direct la Viena. Erau grajduri enorme unde ținea vitele la îngrășat. În pădure avea căprioare. Pe moșie avea cam 70 servitori înarmați ca păzitori în diferitele puncte. În jurul conacului (modern cu etaj) și o terasă mare , era un parc bine îngrijit, cu lac în care se aflau lebede. În conac erau apartamentele lui și ale doamnei, separate de o boltă, apoi saloanele și pânzitorul, o sală de biliard și camerele pentru oaspeții doamnei și eventual pentru familii. Pentru bărbații oaspeți era o zidire deosebită, nu departe de conac, o botezasem «mânăstire»”. Tot Braniște își amintea că Iancu Flondor făcea regulat sport și că existau băi de aburi separate pentru femei și bărbați. În aceste băi, bărbații se adunau vara și purtau discuții politice alături de gazdă. Braniște a stat o vreme la conacul de la Storojineț, pe la 1899-1900, aici Flondor punându-i la dispoziție biblioteca mare a sa, pentru a lucra. Prezența sa la Storojineț era „mare secret”, declarând dacă era întrebat că este o rudă a „boierului”. Despre șederea la conacul familiei Flondor, Braniște își amintea cu plăcere: „Atmosfera era distinsă, dar foarte intimă. Țineau cu toții la mine. Mă simțeam atât de acas pe moșie, de parcă tot aici aș fi fost. Seara se mai făcea muzică. Doamna era o excelentă pianistă, dar nu cânta niciodată când o rugai, ci numai când avea dispoziție”. (historia.ro)
Începuturile carierei politice
Iancu Flondor (1865 – 1924) – foto preluat de pe ziarullumina.ro
Iancu Flondor s-a implicat în viața politică a Bucovinei încă de la sfârșitul anilor ’80 ai secolului al XIX-lea, făcând parte din gruparea politică a “tinerilor” români, alături de George Popovici, Grigore Filimon, Florea Lupu, Constantin Morariu, Zaharia Voronca, Constantin Isopescu-Grecul ș.a.
Această grupare a acționat în paralel cu organizațiile politice oficiale, nefiind acceptați în rândul elitei politice românești o anumită perioadă.
Materializarea acestei colaborări s-a realizat prin organizarea unei mari adunări politice a românilor în Cernăuți, la 7 martie 1892, care a decis coagularea tuturor forțelor politice românești într-un partid național unit, reprezentat prin societatea politică «Concordia».
Această dată este considerată de către istoriografi drept moment al creării Partidului Național Român din Bucovina.
Societatea Concordia a fost înființată de Modest de Grigorcea din Carapciu pe Siret, viitorul președinte al Societății.
Structura respectivă urma să se întemeieze pe programul publicat cu un an mai devreme în paginile “Gazetei Bucovinei“, organ de presă care a fost susținut și de Iancu Flondor.
Deși “tinerii” s-au implicat activ în campania electorală, reprezentanții “bătrânilor” lideri politici conservatori bucovineni au obținut majoritatea mandatelor încredințate românilor, acest fapt conducând la perpetuarea atitudinii moderate în rândurile clasei politice conducătoare românești. „Tinerii” s-au declarat nemulțumiți și au început să-i acuze pe membrii Dietei și ai Comitetului Țării de faptul că nu foloseau limba română în aceste foruri, preferând germana și că nu serveau românismul în măsura dictată de imperativele epocii.
În anul 1897, gruparea “tinerilor”, nemulțumiți de politica pasivă promovată de elita tradițională a bătrânilor boieri de la „Concordia”, de absența unor acțiuni ferme și de accentuarea disensiunilor între membrii conducerii societății “Concordia” și unii deputați ai Dietei și Parlamentului imperial, în frunte cu Iancu Flondor și juristul Gheorghe Popovici (poetul Teodor Robeanu), s-a constituit într-un comitet cu scopul de a contribui la structurarea unui partid național puternic.
Noua formațiune politică formată (denumită ulterior Partidul Poporal Național Român sau Partidul Național Radical Român) a încercat să preia conducerea Partidului Național Român din Bucovina. Organul de presă al partidului a devenit ziarul “Patria” (1897-1900), având ca principal finanțator pe Iancu Flondor, ziar editat de transilvăneanul Valeriu Braniște.
Tânăra generație de politicieni susținea un radicalism în viața politică și în atitudinea față de administrația Bucovinei, dorind spre deosebire de conservatori, să emancipeze masele românești (țărani, meseriași, intelectuali din lumea satelor și din orașe), conștientizând necesitatea formării unui suport social pentru derularea luptei contra tendințelor ce aduceau prejudicii întregii națiuni.
În august 1898, după retragerea lui Victor baron (1880) de Stârcea din viața politică, în fruntea Partidului Național Român a fost ales Ioan Lupul, căpitanul țării, iar liderii “tinerilor”, Iancu Flondor și Modest Grigorcea au devenit vicepreședinți.
În toamna anului 1898 Iancu Flondor a fost ales deputat în Dieta Bucovinei, cu unanimitate de voturi, din partea Colegiului II al marilor proprietari.
Cu prilejul inaugurării sesiunii Dietei Bucovinei la 28 decembrie 1898, Iancu Flondor a afirmat că va lupta pentru promovarea dreptului autohtonilor la utilizarea limbii materne:
„Voi lucra totdeauna într-acolo ca limba noastră să domineze nu numai în cameră, ci să fie întrebuințată și în actele oficiului“.
În toamna anului 1918 a fost primar al orașului Storojineț.
Militant unionist
Iancu Flondor (1865 – 1924) – foto preluat de pe ziarullumina.ro
În urma manevrelor autorităților austriece, în martie 1900, o parte din membrii partidului (gruparea conservatoare) pactizează cu oficialitățile bucovinene, motiv pentru care Flondor demisionează din partid în același an. Împreună cu Gheorghe Popovici și Ioan Țurcan, întemeiază Partidul Național Poporal, având ca organ de presă “Deșteptarea” (înființat în 1893).
Președinte al noului partid a fost ales George Popovici, iar Iancu Flondor a fost desemnat președinte al Comitetului Central al partidului, devenind șef al formațiunii după plecarea lui George Popovici în România, în anul 1901.
În ianuarie 1902, PNR se distanțează de politica guvernatorului Friedrich von Bourguignon Freiherr von Baumberg (1897-1903) și astfel, în iunie 1902, are loc împăcarea și unificarea celor două partide sub denumirea de Partidul Național Român, sub conducerea lui Iancu Flondor.
Cu toate acestea, în iunie 1904 are loc o nouă dizidență, alături de democrații lui Aurel Onciul, părăsește partidul și gruparea conservatorilor, care se temeau să nu li se aplice eticheta de iredentism pe care o purta Flondor. La data de 17 iunie 1904, Iancu Flondor demisionează definitiv din Partidul Poporal Național Român, retrăgându-se la moșia sa de la Storojineț.
Din noiembrie 1904, publicația acestui partid, „Deșteptarea poporului” și-a încetat apariția.
Forțele politice, regrupate din nou în 1908 în cadrul Partidului Creștin Social Român (PCSR) din Bucovina, apelează tot la Iancu Flondor, acesta fiind ales ca președinte în lipsă la 19 octombrie 1908.
Ca urmare a acordului intervenit între democrații lui Aurel Onciul și naționali, în ianuarie 1909, PCSR din Bucovina și-a schimbat numele în Partidul Român, păstrându-și statutul și organizarea, iar conducerea partidului a devenit comitet național.
La 7 februarie 1909, Iancu Flondor reintră în viața politică ca președinte al Partidului Român, avându-i ca vicepreședinți pe Aurel Onciul, Zaharie Percec și Mihai Boca.
Noua conducere a reluat programul său de la sfârșitul secolului al XIX-lea, urmărind antrenarea țărănimii române din Bucovina în lupta politică.
În aprilie 1909 Iancu Flondor a pornit în fruntea a 600 țărani din satele Mahala, Ostrița și Buda, pentru a cere baronului Regner-Bleyleben, guvernatorul Bucovinei, anularea contractului de arendă încheiat de Fondul Religionar Ortodox cu Stammler, pentru moșiile din Mahala.
Cu toate acestea, în preajma campaniei electorale pentru Parlament și pentru Dieta Bucovinei din 1911, cele trei grupări ale Partidului, națională, democrată și conservatoare, au intrat în dispută pentru distribuirea mandatelor.
Din cauza divergențelor interne apărute, Iancu Flondor a demisionat din nou, în noiembrie 1910, refuzând să mai revină în fruntea partidului, în pofida rugăminților membrilor de frunte ai partidului.
El s-a retras din nou la Storojineț, mulțumindu-se, în toată această perioadă, cu postura de sfătuitor al oamenilor politici români din Bucovina și sprijinitor al mitropolitului Vladimir de Repta, în chestiunile privitoare la păstrarea caracterului românesc al Mitropoliei Bucovinei.
Retragerea lui Iancu Flondor la Storojineț în noiembrie 1910 a însemnat și încetarea apariției gazetei „Patria”.
În locul „Patriei” rămânea ca organ oficial al Partidului Național Român ziarul „Foaia poporului”.
Odată cu izbucnirea primului război mondial și deși era amenințat cu eventuale represalii din partea autorităților austriece, Flondor a refuzat să se refugieze în România afirmând că:
“Mai am și răspunsuri nu numai față de mine și de familia mea. Eu stau în văzul tuturor. Ceea ce fac are repercusiuni în multe direcții. De aceea nu pot face ce mi-ar plăcea sau ar fi interesul meu imediat și personal. Trebuie să mă gândesc și la alții și la viitor” .
În perioada primului război mondial, Iancu Flondor și-a pierdut, în urma unui incendiu, conacul și întregul utilaj agricol.
El a intervenit pe lângă comandantul rus, generalul Alexei Brusilov, în interesul populației bucovinene, lipsită de alimentele de bază și de posibilitatea de a se aproviziona și mereu amenințată cu deportări și cu rechiziții ale bunurilor.
În anul 1917, Iancu Flondor a fost acuzat de către guvernul austriac de înaltă trădare și a scăpat cu viață numai datorită intervenției parlamentarilor români din Viena.
La 15 februarie 1915, Iancu Flondor i-a înaintat lui Ion I. C. Brătianu un Memoriu privitor la fruntariile Bucovinei prin intermediul deputatului Ioan Mavrocordat (din Dângeni). In acest Memoriu, Flondor îl informa pe Brătianu că la Cernăuți s-a constituit un comitet ucrainean care pregătește o hartă etnică a Nordului Bucovinei, pentru a fi încorporat Rusiei.
În Memoriu, Flondor atrăgea atenția asupra criteriilor pe baza cărora urmează a fi stabilite fruntariile de nord ale Bucovinei și anume, principii istorice, etnice, economice și culturale.
Acest Memoriu a fost interceptat de autoritățile militare austriece și a intrat în 1916, în posesia contelui Ottokar Czernin, cancelarul Austro-Ungariei; autoritățile austriece i-au intentat lui Flondor un proces la Curtea Marțială din Lemberg (Lvov) care s-a judecat în perioada 1916-octombrie 1918, însă n-a fost soluționat datorită evenimentelor de război. În 1918 s-a prăbușit Imperiul Austriac.
Între primăvara și vara 1918 a fost primar la Storojineț.
În toamna anului 1918, revine în fruntea mișcării de eliberare națională a românilor din Bucovina și cere guvernatorului austriac conte Josef Ezdorf să predea românilor prerogativele puterii.
La 9/22 octombrie 1918 a apărut la Cernăuți primul număr al ziarului Glasul Bucovinei, fondat de Sextil Pușcariu, Vasile Bodnărescu, Radu Sbiera și Alexe Procopovici, cu apariție bi-săptămânală. Editorialul „Ce vrem”, publicat în numărul 1 din 22 octombrie 1918, a reprezentat o declarație de principii a românilor bucovineni în problema națională; în articol se scrie:
“Vrem să rămânem Români pe pământul nostru strămoșesc și să ne ocârmuim singuri, precum o cer interesele noastre românești“.
La Viena, cei 6 deputați români din Dietă (parlament) au transformat Clubul parlamentar român în Consiliul Național Român, condus de C. Isopescu- Grecul și Gheorghe Grigorovici.
La 14/27 octombrie 1918, din inițiativa lui Iancu Flondor și Sextil Pușcariu s-a organizat la Cernăuți Marea Adunare Națională Română care s-a proclamat Adunare Constituantă, întrunită în sala „Palatului Național” din Cernăuți, în prezența a peste 150 de delegați. Istoricul Ion I. Nistor precizează în lucrarea sa Unirea Bucovinei că
„Convocarea adunării s-a făcut în baza articolului 2 din legea austriacă pentru întruniri. Scopul adunării era de a se proclama constituanta și de a alege un consiliu național ca organ reprezentativ al românilor bucovineni, care avea să intre imediat în legătură cu românii din Transilvania și Ungaria.”
La această adunare politică au participat deputații români din Parlamentul din Viena, foștii deputați din ultima dietă a Bucovinei și primarii din întreaga provincie , totodată s-a creat Consiliul Național Român, alcătuit din 50 de membri, cu reprezentanți din toate județele Bucovinei, precum și un organism cu caracter de guvern numit Consiliul Secretarilor de Stat, alcătuit din 14 secretari de stat.
Guvernul provizoriu avea un comitet executiv, prezidat de Iancu Flondor. Adunarea Constituantă votează, la propunerea lui Iancu Flondor, “Moțiunea Constituantă a Bucovinei” pentru Unirea Bucovinei cu România.
Moțiunea a fost citită de Dorimedont Popovici, ajutor de primar al orașului Cernăuți și deputat în Dieta Bucovinei.
După adunarea Constituantei Bucovinei, membrii Consiliului Național Român au fost urmăriți de jandarmeria austriacă, încă în plină putere și s-a încercat chiar arestarea lor, fiind declarați „trădători de țară.”
Pe data de 28 octombrie 1918, Iancu Flondor, deputatul Gh. Sârbu și fostul deputat Dori Popovici, în numele Consiliului Național, au cerut guvernatorului Josef Ezdorf să predea puterea de guvernare, dar acesta a refuzat.
Elemente antiunioniste, în frunte cu Aurel Onciul, au început să se manifeste ostil și tulburau ordinea publică. Soldați ucraineni din Regimentul de Infanterie 41 și din cel de Vânători 22, în ziua de 2 noiembrie au părăsit cazărmile, au prădat depozitele statului, s-au înarmat cu arme și muniții și nu s-au mai supus ordinelor superiorilor.
Haosul pusese stăpânire pe Cernăuți, iar corpurile de armată austro-ungare din Ucraina și Basarabia erau în dizolvare.
În Cernăuți se aflau și legiunile de voluntari ucraineni, sub comanda arhiducelui Wilhelm de Habsburg, cu nume ucrainizat în cneaz Wasyl Weschywan , zis cneaz Stefanowicz, pretins conducător al „Regatului Ucrainean”.
O parte a legionarilor ucraineni a dezertat și s-a unit cu soldații ucraineni din cele două regimente din oraș.
În aceste condiții, guvernatorul, cu doar un număr redus de jandarmi, nu mai putea restabili ordinea.
În 4 noiembrie, în casa profesorului Alexandru Hurmuzachi a avut loc o întâlnire între guvernatorul Etzdorf și Iancu Flondor, însoțit de Aurel Țurcan și I. V. Stârcea. Etzdorf le spune politicienilor bucovineni că este gata să se retragă din funcție dacă se constituie un guvern din reprezentanți ai ambelor naționalități : români și ucraineni; Iancu Flondor refuză.
La 6 noiembrie, elemente reacționare, susținute de indivizi înarmați, ocupă Palatul guvernatorului pe care îl gonesc, precum și clădirile administrației provinciale și se instalează ca “guvern al Bucovinei”.
Guvernatorul Josef Ezdorf se vede nevoit să semneze Protocolul de transmitere a puterii de guvernământ asupra Bucovinei din 6 noiembrie 1918 și predă puterea lui Omelian Popowicz (fost deputat ucrainean) și lui Aurel Onciul, pe care îl considera ca fiind “unicul român proaustriac”.
La 15/28 noiembrie 1918 Congresul General al Bucovinei, întrunit în Sala Sinodală din Palatul Mitropolitan din Cernăuți (clădire proiectată la 1860 de Josef Hlavka, astăzi fiind Universitatea din Cernăuți) sub președinția dr. Iancu Flondor, a adoptat prin vot moțiunea Unirii Bucovinei cu Regatul României.
În rezoluțiunea Congresului General al Bucovinei prin care s-a hotărât Unirea se menționează:
„Drept aceea noi, Congresul General al Bucovinei, întrupând suprema putere a țării și investit singur cu putere legiuitoare, în numele suveranității naționale hotărâm Unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României“.
La 28 noiembrie 1918 s-a prezentat în Congresul general hotărârea de Unire a Bucovinei care se luase anterior în 27 octombrie 1918.
La Congresul General, din partea Basarabiei erau prezenți Pantelimon Halippa, Ion Pelivan, Ion Buzdugan și Grigore Cazacliu, iar din Transilvania, Gheorghe Crișan, Victor Deleu și Vasile Osvada.
Au participat și peste o sută de refugiații bucovineni care au venit la 24 noiembrie din Basarabia, la Cernăuți, în frunte cu I. Nistor, dintre care 12 fruntași au fost cooptați în Consiliul Național.
Tot în acest fond personal este inclusă adresa Președintelui Congresului General al Bucovinei către primul-ministru al Guvernului României, prin care i se aduce la cunoștință hotărârea luată în Sala Sinodală din Cernăuți.
Moțiunea de Unire a fost adoptată cu unanimitate de voturi.
La Congresul General al Bucovinei (inclusiv la votarea moțiunii de Unire) au participat 74 membri ai Consiliului Național Român, 7 delegați germani, 6 delegați polonezi și 13 delegați ucraineni din comunele ucrainene Rarancea, Toporăuți, Cuciurul Mic, Ivancăuți, Putila-Storojinețului..
Moțiunea de Unire a fost sprijinită de o delegație a Consiliului național al Polonilor din Bucovina și de o delegație a Consiliului național al Germanilor din Bucovina.
Iancu Flondor este ales ca președinte al Consiliului Național Român și devine primul șef al guvernului român în Bucovina.
Cu acest prilej, el declară:
“Sunt gata să jertfesc totul pentru înfăptuirea voinței poporului român din Bucovina“.
Luând act de hotărârea adoptată de Congresul General al Bucovinei din Cernăuți, la 19 decembrie 1919 apare Decretul- regal nr.3744 privitor la unirea Bucovinei cu România, având următorul cuprins:
“Bucovina, în cuprinsul granițelor sale istorice, este și rămâne de-a pururi unită cu Regatul României.”
Semna Regele Ferdinand I și Ion I.C.Brătianu, președintele Consiliului de Miniștri și ministru al afacerilor externe.
Tratatul de pace cu Austria, semnat la Saint-Germain-en-Laye (Franța) la 10 decembrie 1919, preciza că Austria renunță la fostul Ducat al Bucovinei în favoarea României.
În Tratat se stabilește granița de-a lungul Ceremușului -Colacinului și până la Nistru -vechiul hotar al Moldovei voievodale.
În iarna lui 1918 a intrat în conflict cu rivalul său Aurel Onciul, fost deputat în Parlamentul austriac, asupra viitorului politic al Bucovinei.
Aurel Onciul acționa pentru păstrarea Bucovinei în cadrul unui stat austriac federal și a încheiat o înțelegere cu Consiliul Național Ucrainean, pentru împărțirea provinciei în districte separate românești și ucrainene.
Onciul și Consiliul Ucrainean au forțat împreună guvernatorul austriac, la 6 noiembrie, să cedeze puterea guvernului provizoriu româno-ucrainean din Cernăuți.
Consiliul Național Român a denunțat înțelegerea și a apelat la guvernul român de la Iași, pentru intervenția armatei române, în vederea restabilirii ordinei.
În acest sens, Consiliul Național a trimis la Iași în noiembrie 1918 un delegat, Vasile Bodnărescu, cu misiunea de a obține sprijin armat de la guvernul român.
Vasile Bodnărescu s-a întâlnit în două rânduri cu Alexandru Marghiloman, primul-ministru.
La Iași s-a dus și Aurel Onciul pentru a cere guvernului român să nu trimită trupe în Bucovina, însă acesta a fost fluierat în gara din Iași, de refugiații români din Bucovina și a fost reținut.
La data de 23 octombrie/5 noiembrie 1918 prin Ordinul de operații nr. 1, semnat de generalul Constantin Hârjeu, ministru de război, s-a dispus ca Divizia 8 Infanterie, cu regimentele 16, 29 și 37 Infanterie, comandată de generalul Iacob Zadik, din Corpul IV de Armată, având ca șef de stat major pe colonelul Rovinaru, să ocupe fără întârziere Ițcani, Suceava și apoi progresiv întreaga Bucovină până la Cernăuți inclusiv;
la 8 noiembrie detașamentele armatei române Dragoș, Alexandru cel Bun și Suceava trec vechea graniță a Bucovinei, iar în 11 noiembrie 1918 armata română a intrat în Cernăuți, unde a avut parte de o primire triumfală, fiind aclamată în Piața Unirii (piața din fața primăriei, pe atunci, Piața Principală) de mii de români, în frunte cu președintele Consiliului Național Român Iancu Flondor care în cuvântul său a spus:
“Domnule General, dați-mi voie să vă binecuvântez, așa cum o fac doi frați care, după o lungă și dureroasă despărțire, se întâlnesc spre a nu se mai despărți niciodată. O fac, deschizând brațele mele și strângându-vă la piept.”
Armata română a fost chemată în Bucovina de o putere legal constituită, Consiliul Național, și nu a pătruns ca o armată de ocupație.
În “Apelul Președintelui Consiliului Național al Bucovinei, Iancu Flondor, către poporul român” se menționează că “Consiliul Național [Român] a luat în ziua de 10 noiembrie [1918] în seamă stăpânirea țării și va exercita puterea prin guvernul său.” “Guvernul” Bucovinei era denumirea formei de conducere a provinciei din epoca austriacă (<>)].
Recepția oficială a generalului Zadic, de către Consiliul Național Român în frunte cu Dionisie Bejan și Iancu Flondor a avut loc în sala festivă din Palatul Național Român, în 11 noiembrie 1918.
În acest răstimp, forțele ucrainene s-au retras către Galiția fără să opună rezistență.
Marele cartier general a întărit Divizia 8 Infanterie cu noi forțe, respectiv Brigăzile 15 și 25 Infanterie.
Pe baza ordinului primit, trupele române au continuat înaintarea, făcând legătura cu Divizia 1 Cavalerie, comandată de generalul Mihail Schina, aflată în nordul Basarabiei.
La 30 octombrie/12 noiembrie 1918, Consiliul Național a votat o “Lege fundamentală provizorie asupra puterilor în Țara Bucovinei” prin care și-a asumat puterea în stat. Dionisie Bejan era președintele Consiliului.
Pe 13 noiembrie, la a treia ședință a Consiliului Național din Bucovina, Iancu Flondor a prezentat programul guvernului Bucovinei, care cuprindea politica externă, finanțele, apărarea, agricultura, învățământul etc.
La data de 15/28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei consfințește revenirea acesteia la Patria-Mamă.
Moțiunea prin care se propunea unirea cu România a fost prezentată de președintele Congresului, dr. Iancu Flondor, iar la dezbateri a luat cuvântul profesorul dr. Ion Nistor care a făcut o scurtă istorie a răpirii Bucovinei în 1775 și a afirmat
“…declarăm actul de cesiune de la 1775 nul și neavenit și hotărâm realipirea țării noastre [Bucovina] la Moldova, din trupul cărei fusese ruptă.”
Iancu Flondor a dat cuvântul reprezentantului Consiliului Național Polon din Bucovina, dr. Stanislav Kwiatkowski, și profesorului dr.Alois Lebouton, reprezentantul Consiliului Național German din Bucovina, ambii declarând că recunosc drepturile românilor și exprimându-și adeziunea la Unirea Bucovinei a acestor naționalități.
Se hotărăște formarea unei delegații de 15 persoane, condusă de I.P.S.S. mitropolitul Vladimir de Repta și de Iancu Flondor, care să prezinte regelui Ferdinand moțiunea de unire. Delegația Bucovinei este primită la Iași de regele Ferdinand la 29 noiembrie 1918, căruia i-a fost înmânat Actul Unirii.
La data de 18 decembrie 1918, Iancu Flondor este numit în funcția de ministru secretar de stat, fără portofoliu, însărcinat cu administrarea Bucovinei în Guvernul Ion I.C. Brătianu (5). A fost ministru pentru Bucovina în perioada decembrie 1918-aprilie 1919. În această calitate, el a pus bazele noii administrații românești în Bucovina: a introdus limba română în învățământ (fiind înființate școli românești la Cernăuți, Românești,Siret, Călinești), în administrație, justiție etc.; a angajat funcționari din rândul autohtonilor; a militat pentru recuperarea depozitelor din băncile austriece; a sprijinit presa românească; a promovat democratizarea vieții publice și a pledat în favoarea intereselor țăranilor în cadrul elaborării proiectului de reformă agrară ș.a.
Numeroase documente din Fondul personal Iancu Flondor din Arhivele Naționale ale României evidențiază ampla activitate a lui Iancu Flondor pe plan economico-financiar, ca ministru pentru administrarea Bucovinei.
Dintre acestea, trebuie menționate memoriile lui Iancu Flondor către Ministerul de Finanțe, prin care solicită susținerea financiară a economiei Bucovinei printr-un împrumut intern, pe bază de bonuri de tezaur, proiectul de lege asupra colonizării zonelor cu populație rară, care prevedea ca cei nou veniți să aibă vârsta de cel mult 45 de ani, să fi satisfăcut serviciul militar, să fie căsătoriți, cu copii, să se ocupe de agricultură, să posede inventar agricol necesar cultivării lotului.
De asemenea, în anul 1919, când se dezbătea intens problema organizării administrative a statului român, gruparea lui Iancu Flondor a propus la 24 aprilie 1919, prin „Programul românilor bucovineni”, publicat în ziarul “Bucovina” din 24 aprilie 1919, să se înființeze în “nordul țării, dincoace de Carpați, un centru propriu administrativ“.
Această regiune urma să cuprindă Bucovina, Ținutul Hotinului, Dorohoi și parțial Botoșani. “Înființarea lui ar schimba repede fizionomia etnică din această parte, garantând siguranța și contribuind la înflorirea statului“, afirma el atunci.
Un alt aspect ignorat de către succesorii săi la cârma administrației bucovinene a constat în prevenirea nemulțumirilor populației și în asigurarea unei integrări profunde, dar fără tensiuni, a minorităților în cadrul României Mari. Într-un raport din 2 aprilie 1919 către regele Ferdinand, Iancu Flondor spunea:
“În această situație mi-am zis că pe lângă servirea credincioasă a cauzei comune a neamului trebuie să evit tot ce s-ar resimți de populația neromânească ca o nedreptate prin măsuri pripite și nechibzuite și toate urmările lor s-ar compromite poate ireparabil cauza bună a neamului, precum s-a întâmplat în Basarabia, bântuită și azi de adânci nemulțumiri dăunătoare idealului național“.
Fondul personal Iancu Flondor, mai sus menționat, conține numeroase scrisori adresate lui Iancu Flondor din partea unor personalități ale vremii, cum sunt Grigore Antipa, Ioan Bogdan, George Bogdan-Duică, Matei Eminescu, Alexe Procopovici, Constantin Rădulescu-Motru, Theodor Stefanelli, Gh. Țițeica, Petre Missir, P.P.Negulescu, mareșalul Alexandru Averescu, Sever Zotta, Iuliu Maniu, Ion Nistor, Aurel Onciul, M. Pherekyde, Ion I. C.Brătianu ș.a.
De asemenea, în fond sunt incluse o serie de documente care au aparținut Elenei Flondor, soția lui Iancu Flondor, fiului acestora Șerban Flondor, soției lui Șerban, Nadeje (Nadejda) Flondor, una dintre fiicele lui Barbu Știrbei și lui Nicolae (Nicu Flondor, fratele lui Iancu Flondor. (Rînziș, Filofteia, op.cit.).
Altă personalitate menționată în fondul personal este Șerban Flondor, (primul fiu), născut la Storojineț, la 2/14februarie 1900. Acesta absolvă Universitatea din Iași cu diploma de inginer agronom (1926); în 1929 primește ca mason, diploma de maestru al “Marii Loje Masonice Naționale din România.” În 1939 este ales deputat în Camera Deputaților, pentru ținutul Suceava.
Evenimentele din primăvara anului 1944 (ocuparea Bucovinei de Nord de către U.R.S.S.) îl obligă pe Șerban, ca și pe alte mii de bucovineni, să ia calea bejeniei, refugiindu-se la Buftea, la proprietatea soției sale Nadejda.
În subsidiar, ar fi de menționat că Șerban Flondor a fost deținut politic al regimului comunist din România (1952–1957). (Mircea Irimescu, op.cit. p. 205).
Câteva adrese din fondul personal al lui Iancu Flondor către Iuliu Maniu evidențiază dezacordul liderului bucovinean față de fuziunea dintre Partidul Național al lui Iuliu Maniu și Partidul Țărănesc al lui Ion Mihalache.
In Arhivele Statului din Cernăuți există “Colecția de documente “Familia Flondor”, care cuprinde 10 dosare; fondul “Colecția de documente…” are numărul de inventar 1243.
Iancu Flondor, în orele de repaus de la conacul său din Storojineț, cultiva muzica, fiind un violoncelist distins sau sculptura pentru care avea un talent pronunțat.
La Storojineț se ocupa de administrarea moșiei.
Avea fabrică de spirt și creștea vite.
Fiica sa vitregă, Maria Flondor, care ulterior s-a căsătorit cu profesorul Gh. A. Cuza, scria versuri în limba germană pe care voia să le publice la Viena.
Spre cinstirea celor care s-au jertfit pentru împlinirea idealului sfânt al Unirii, la 11 noiembrie 1924, în Piața Unirii din Cernăuți a fost dezvelit monumentul unirii.
La festivitate au participat Regele Ferdinand și Regina Maria, Principele Carol și Principesa Elena, prim-ministrul Ion I. C. Brătianu ș.a.
A fost membru de onoare al Societății Academice Junimea din Cernăuți (1897) și al Societății Academia Ortodoxă.
A fost redactor-șef al ziarului “Patria” (1897–1900), de asemenea coeditor și coproprietar al publicației de propagandă românească în l. germană Bukowiner Journal (1902–1903).
A fost președinte al Partidului Poporal Național Român din Bucovina și al Partidului Creștin Social Român din Bucovina (1908–1910).
Din perspectiva funcțiilor deținute, cea mai importantă rămâne activitatea pe plan politic.
Din documentele păstrate în fondul personal Iancu Flondor, menționat mai sus, se constată preocuparea lui Flondor pentru organizarea Partidului Național Român din Bucovina, fixându-i statutele lui, după care se conturează principalele direcții din programul acestui partid: pe plan extern -apropierea de țările vecine României din Peninsula Balcanică, pe plan intern—reforme pentru clasa țărănească, crearea Casei Rurale, încurajarea industriei casnice țărănești, crearea unui credit comercial și industrial pentru întărirea clasei de mijloc, înființarea Casei Spitalelor la sate și orașe etc.
Retragerea sa din funcțiile deținute
Iancu Flondor s-a retras din toate funcțiile politice deținute la 15 aprilie 1919 (când a demisionat din funcția de ministru secretar de stat în guvernul Ion I.C.Brătianu, în urma unui conflict cu Ion Nistor), dezamăgit de moravurile politice ce se instaurau.
În concepția lui Iancu Flondor, integrarea Bucovinei trebuia să urmărească descentralizarea și crearea de autonomii provinciale.
În schimb, Ion Nistor era adeptul unei centralizări de tip liberal francez, promovând ideea conducerii provinciei fără organe legislative și executive proprii.
În locul lui Flondor, este desemnat istoricul Ion Nistor.
După spusele proprii, el a demisionat din guvernul României, “atunci când ar fi trebuit să facă jertfe de cinste“, în fața “afacerilor veroase” pe care unii din colegii săi din guvern le făceau în defavoarea Bucovinei și bucovinenilor.
Reacția lui Iancu Flondor a fost generată de desemnarea lui I. V. Stârcea ca ministru delegat pentru Bucovina în locul lui Ion Nistor (în guvernul Averescu), Stârcea fiind acuzat de afaceri ilegale cu pădurile Fondului Bisericesc.
În anul 1920 a intrat în Partidul Poporului, condus de generalul Alexandru Averescu, însă la 2 mai 1920 a demisionat din Partidul Poporului.
În anul 1921 Take Ionescu, care încerca să găsească o soluție pentru formarea noului cabinet (ce urma să fie numit la 17 decembrie 1921) i-a contactat pe Matei Cantacuzino și pe Iancu Flondor care avea reputația de om integru și cu spirit practic, constructiv, pentru a sonda șansele includerii acestora în viitorul său guvern.
Matei Cantacuzino a declinat oferta, iar Iancu Flondor, deși sosit în capitală, a acționat spre găsirea unei soluții independente de guvernul Take Ionescu. (Ion Bitoleanu, op. cit. p. 30)
La 2 iunie 1919, Iancu Flondor a organizat o adunare publică în sala Primăriei din Cernăuți, la care au participat primarul Cernăuțiului Gh. Șandru și alte personalități politice importante, alături de reprezentanții comunităților germană, ucraineană și evreiască.
Scopul acestei adunări a fost acela de a analiza activitatea depusă de către Iancu Flondor în calitatea sa de fost ministru delegat pentru Bucovina și de a dezbate modul de organizare a provinciei până la adoptarea unei constituții.
Adunarea a adoptat o Moțiune a cărei publicare în ziarul „Bucovina” a fost interzisă de către cenzură.
Acest document face referire la necesitatea înființării unui consiliu administrativ care să gestioneze problemele provinciei, elaborarea unei reforme electorale, garantarea drepturilor la întrunire și liberă exprimare.
Retras la Storojineț, Iancu Flondor a urmărit îndeaproape evenimentele politice din România, menținând relații strânse cu reprezentanții partidelor aflate în opoziție față de PNL.
Era dezamăgit de scandalurile politice, abuzurile guvernanților și luptele politice.
“Tot timpul am urmărit cu cel mai viu interes acțiunea Dumneavoastră politică în vederea restabilirii dreptății și a legalității vieții politice din România întregită fiind și eu convins că viitorul țării și nației noastre este strâns legat de drept și legalitate, și că visul secular al unei Românii întregite, prospere și puternice nu este realizabil decât numai pe această cale”.
Iancu Flondor, decorat cu Marea Cruce a Ordinului Coroana României de către Regele Ferdinand a trecut la cele veșnice la data de 19 octombrie 1924 în orașul Cernăuți.
Vlad Gafița, în teza sa de doctorat[14] precizează că Iancu Flondor s-a stins din viață în conacul său din Flondoreni (Storojineț).
Conform cumnatului său, Sever Zotta, «moartea i-a provenit din embolie, de care își dădea foarte bine sama, zicând adeseori că el nu va trăi mult. Sâmbătă, 18 octombrie, s-a simțit destul de bine; a luat masa și s-a retras la 9 ceasuri. Până la 10 oare sara a fost la el cumnatul său dl. Octavian Zotta, fratele meu [al lui Sever Zotta] căruia i-a zis să-i salute pe ceilalți… A doua zi, servitorul observând că până la 11.30 dimineața nu este chemat de stăpân a intrat în cameră și l-a găsit mort în pat în o expresie foarte liniștită.»
Un ziar din Franța, Journal des dėbats a anunțat astfel decesul lui Iancu Flondor: «La semaine dernière est mort, dans son château de Flondoreni, M. Jean de Flondor, ancien ministre d’Etat et président du gouvernement provisoire de Bucovine, lors de l’écroulement de l’empire d’Autriche-Hongrie.»
Statul român i-a organizat funeralii naționale, reprezentanții regelui și ai guvernului depunând coroane.
A fost înmormântat în cripta familiei din curtea bisericii “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Storojineț în 23 octombrie 1924.
După ocuparea sovietică a Nordului Bucovinei, mormântul lui Iancu Flondor este profanat, iar monumentul funerar este distrus.
La 28 noiembrie 1991 este sfințit un nou monument funerar, ridicat prin osârdia Episcopiei Ortodoxe din Oradea și grija Societății pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din Cernăuți.
In memoriam
În București, strada care unește Foișorul de Foc cu Bulevardul Pake-Protopopescu îi poartă numele: str. Iancu, Cavaler de Flondor.
În Cernăuți a existat “strada Iancu Flondor” (1919), fostă “Herrengasse”; după intrarea în componența Ucrainei, și-a schimbat denumirea în “str. Olga Kobyleanska”.
În orașul Rădăuți a fost amplasat bustul lui Iancu Flondor, realizat de sculptorul Marcel Mânăstireanu.
Nicolae Iorga a adus un omagiu lui Iancu Flondor, scriind: «Cu adâncă recunoștință mulțumim omului întreg și neînfricoșatului român.»
Unirea Banatului cu România – Intrarea armatei române în Timișoara (3 august 1919)
La dat de 3 august 1919, armata română intră în Timișoara și aduce o mare contribuție la reîntregirea teritoriilor românești (vezi și 4 august – în unele surse figurează 3 august ca data intrării în Budapesta).
Evenimentul a coincis cu ocuparea Budapestei de catre armata romana si alungarea regimului comunist instaurat de Kun Bela in Ungaria.
Unităţile sârbe părăsisera Timişoara în 27 iulie 1919. În 28 iulie 1919, dr. Aurel Cosma, numit prefect al judeţului Timiş – Torontal de către Consiliul Dirigent, decretează preluarea puterii şi instalarea administraţiei româneşti.
La 1 august 1919 a sosit în Timişoara prima unitate de jandarmi români, iar la 3 august 1919 îşi fac intrarea solemnă în oraş, unităţile Armatei Române, sub comanda colonelului Economu.
Au fost momente înălţătoare, care au marcat, în zbuciumata istorie a Timişoarei o impresionantă zi de sărbătoare.
Potrivit mărturiilor din acel timp, pregătiri mai amănunţite pentru primirea Armatei Române nu s-au putut face.
Dat fiind situaţia specială existentă în Banat, momentul sosirii trupelor române s-a ştiut doar cu trei zile înainte.
O mărturie de atunci consemnează următoarele:
„Anunţul dat s-a lăţit ca fulgerul printre români şi însufleţirea a fost atât de mare încât bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni s-au grăbit să ia parte la sărbătoarea cea mare a primirei fraţilor cari ne-au adus libertatea dorită de veacuri. Manifestarea publicului pentru acest moment înălţător a fost spontană, instinctivă, iar nu pusă la cale şi a decurs în cea mai perfectă ordine, cu toate că afluenţa de mase a fost enormă”.
Peste 100.000 de oameni, de pe cuprinsul întregului Banat, sosiţi cu trenul, cu căruţele sau călare au fost prezenţi la această sărbătoare românească.
Flamura tricoloră împodobea o mare parte a caselor, drapate şi ele cu covoare româneşti şi ghirlande de flori.
Străzile erau inundate de mulţimea celor dornici să ovaţioneze soldaţii unui Regiment care a luptat cu eroism pe fronturile din Dobrogea şi Moldova.
La ora 10,00, pe Calea Lugojului, intră în oraş coloana militară.
În acordurile „Răsunetului”, Deşteaptă-te Române, îi întâmpină „un banderiu” de 900 de tineri bănăţeni călare, toţi în haine albe, naţionale, cu căciula de dorobanţ, decorată cu panglică tricoloră.
A fost un spectacol emoţionant. În fruntea primului batalion al Armatei Române se afla figura impunătoare a colonelului Virgil Economu.
Prefectul, dr. Aurel Cosma adresează salutul de „bună venire”,
„Veacuri de-a rândul am avut bucurii puţine, supărări multe, după cum arată istoria. Acum, fraţii noştri, aţi venit în leagănul românilor, vărsând sânge pentru noi, care am gemut sub stăpânire străină.” De la intrarea în oraş, coloana militară, urmată de sutele de călăreţi bănăţeni, se îndreaptă spre Biserica ortodoxă română din cartierul Fabric.
În faţa ei, pe un altar improvizat, protopopul Ioan Oprea, asistat de şase preoţi, oficiază un serviciu divin.
Răspunsurile le dau sutele de corişti români veniţi din satele învecinate. În cuvinte de aleasă simţire, protopopul Oprea salută Armată Română.
Îi răspunde colonelul Economu: „Dumnezeu a fost totdeauna în inimile românilor, în inimi curate, cu sentimente valabile şi ne-a învăţat ca românul să se iubească şi să nu trăiască despărţit.”
Armata română intră în Timişoara la cateva zile dupa instalarea unei administratii romanesti, consfintind unirea Banatului cu patria mama – Romania (1919) – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
Iată ce declara Iosif Velceanu, cunoscut om de cultură, martor ocular al evenimentelor, referitor la ziua de 3 August 1919:
“Şi iată că la 3 august 1919 sosi deci ziua mult aşteptată şi dorită! Peste noapte metropola îmbrăcase haine de sărbătoare. Ca o vrajă a unei nopţi de vară, înfloriră pretutindeni steagurile tricolore. Dimineaţa, Metropola se deştepta transformată într-o podoabă neobişnuită de drapele româneşti, care fluturau vesel pe case şi palate, pe turlele bisericilor şi frontispiciile tramvaielor.
Vitrinele prăvăliilor şi geamurile cafenelelor erau toate împodobite cu portretele regelui Ferdinand I şi al Reginei Maria, iar între ele era împodobit cu panglici tricolore portretul moştenitorului de tron, Carol. Lumea orăşeană asalta balcoanele şi ferestrele palatelor, iar mulţimea ocupase străzile, publicul românesc din Timişoara şi din jur se aglomerase spre centru, grăbind să-şi asigure loc în Piaţa Unirii, unde autorităţile aşteptau sosirea armatei române. Armata regală română, armata glorioasă, în ochii plini de admiraţie ai lumii, venită ca să ieie în stăpânire moştenirea. Azi a intrat cu glorie în cetatea Timişorii.”
Bătălia de la Guruslău (3 august 1601) – Parte a Războiului cel Lung – Centru: Discordia, ţinând unele din cele 110 de steaguri capturate de Mihai Viteazul şi Basta (stânga: Moldova, dreapta: Odorhei, centru: steagul lui Báthory). Dreapta: Prizonieri transilvăneni aşezaţi sub un scut rotund cu simboluri transilvănene: o mână, o pasăre, un măgar, o oaie. Stânga: Diana, ţinând o suliţă cu vulturul bicefal imperial, sub Scorpion, semnul astrologic al împăratului Rudolf al II-lea de Habsburg. De Hans von Aachen, 1603–1604
Sf. Isachie († 383); Sf. Dalmat († 440); Sf. Faust († 451)
Romano-catolice
Sf. Martin, pustnic
Sărbători Naţionale ale Zilei de 3 august
România – Ziua Municipiului Timișoara
La 3 august 1919, trupele Armatei Regale Române au intrat în oraș, iar Banatul, inclusiv Timișoara, a intrat oficial în granițele României Mari.
Acest moment a marcat instalarea administrației românești în oraș, după o perioadă de incertitudine și prezență militară sârbă și franceză.
În 1999, Consiliul Local al Municipiului Timișoara a stabilit oficial, prin Hotărârea nr. 217, ca data de 3 august să fie sărbătorită ca Ziua Timișoarei, pentru a comemora și a onora acest eveniment istoric fundamental pentru identitatea orașului.
De atunci, evenimentele festive sunt programate, de regulă, în weekend-ul cel mai apropiat de această dată.
Evenimentele Zilei de 3 august în Istorie:
- 3 august 1492 – Cristofor Columb a pornit în prima sa călătorie spre vest din portul spaniol Palos de la Frontera;
- 3 august 1601 – Trupele lui Mihai Viteazul și cele ale lui Gheorghe Basta obțin în Bătălia de la Guruslău victoria împotriva celor transilvănene conduse de Sigismund Báthory;
- 3 august 1857 – Rebeliunea indiană: Un asediu de opt zile al unei anexe fortificate din Arrah , ocupată de 68 de apărători împotriva a peste 10.000 de oameni, s-a încheiat când o trupă de ajutor i-a dispersat pe asediatori;
- 3 august 1913 – O grevă a muncitorilor agricoli din Wheatland a degenerat într-o revoltă , devenind una dintre primele confruntări majore dintre muncitorii agricoli și cei din California;
- 3 august 1919 – Armata română intră în Timișoara și aduce o mare contribuție la reîntregirea teritoriilor românești (vezi și 4 august – în unele surse figurează 3 august ca data intrării în Budapesta);
- 3 august 1934 – După moartea lui Paul von Hindenburg, Adolf Hitler a comasat postul de cancelar al Germaniei și cel de președinte al Germaniei, proclamându-se Führer.
- 3 august 1936 – La Jocurile Olimpice de la Berlin, Jesse Owens a câștigat proba de 100 m.;
- 3 august 1940 – Al Doilea Război Mondial: Forțele italiene au început cucerirea Somaliei Britanice, cucerind regiunea în 16 zile;
- 3 august 1975 – Un Boeing 707 închiriat privat a lovit un vârf de munte și s-a prăbușit lângă Agadir, Maroc, ucigând 188 de persoane;
- 3 august 2009 – Ultimele nave implicate în misiunea Taurus 09, o desfășurare de antrenament a Marinei Regale care acoperea 32.800 km, s-au întors la HMNB Devonport, Anglia.
3 august anul 8 - Generalul roman Tiberius îi infrange pe dalmați in Bătălia de la râul Bathinus.
Tiberius Caesar Augustus, născut Tiberius Claudius Nero (16 noiembrie 42 î.Hr. – 16 martie 37) al doilea împărat roman și a domnit de la moartea lui Augustus în anul 14 până la moartea sa în 37 – foto – ro.wikipedia.org
(…) Numit din nou comandant al forțelor romane de la Rin, Tiberius întreprinde în anii 4-6 campanii la răsărit de fluviu împotriva cheruscilor, chaucilor și longobarzilor, până pe malurile Elbei.
După izbucnirea în anul 6 a puternicei răscoale antiromane a triburilor din Pannonia și Dalmația, Tiberius este numit comandant suprem al celor 15 legiuni romane care vor lupta 3 ani până la înfrângerea răsculaților.
Între anii 10-12 este din nou în fruntea forțelor romane de la Rin.
La moartea lui Augustus, Tiberius îi succede la tronul Imperiului Roman.
La 56 de ani, vârstă la care Tiberius îmbracă purpura, personalitatea sa fusese profund marcată de îndelungatele campanii militare.
Cei 23 de ani de domnie nu fac decât să-i accentueze pesimismul, suspiciunea și solitudinea.
Spirit energic, cumpătat, econom, el continuă politica lui Augustus de întărire a autorității principelui, a îmbunătățit administrația provinciilor, a consolidat starea finanțelor statului.
3 august 435 - Nestorie, Patriarhul Constantinopolelui inițiatorul ereziei nestorianismului, este detronat si este exilat de imparatul Theodosius al II-lea, la o manastire din Egipt.
Nestorie sau Nestorius (n. c. 386 — d. 451) a fost un patriarh al Constantinopolului (428 – 431), care a dezvoltat doctrina ce-i poartă numele, nestorianismul, considerată drept eretică de către tabăra proto-ortodoxă. A fost condamnat de Sinodul III ecumenic de la Efes din anul 431 – Nestorius as envisioned by the 17th century Dutch printmaker Romeyn de Hooghe, in the book History of the church and heretics – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Nestorie a fost un episcop care a trăit în prima jumătate a secolului al V-lea. A fost patriarh al Constantinopolului timp de trei ani şi a fost conducătorul unui curent hristologic eretic numit nestorianism.
În rezumat, Nestorie susţinea ca Iisus Hristos nu a fost şi Dumnezeu ci numai om, şi, ca atare, Maica Domnului nu trebuie considerată Născătoare de Dumnezeu, ci numai născătoare de om sau, cel mult, născătoare de Hristos.
Oponentul său principal în timpul dezbaterilor hristologice a fost Chiril al Alexandriei, Patriarhul Alexandriei.
Cam spre sfârşitul anului 428, Nestorie a început să predice doctrina antiohiană împotriva folosirii termenului de Theotokos în privinţa Fecioarei Maria, preferând termenul de Christotokos.
Acest lucru a stârnit imediat reacţii adverse în rândurile clerului şi laicatului din Constantinopol care şi așa nu erau tocmai de acord cu acest străin antiohian.
Disputa a depăşit sfera Constantinopolului atunci când Chiril al Alexandriei, reprezentant al şcolii alexandrine, a ridicat această problemă la curtea imperială.
Încercând să scape de Chiril, Nestorie i-a recomandat Împăratului Teodosie al II-lea să convoace un sinod. Teodosie a convocat sinodul în anul 431, dar la Efes în loc de Constantinopol.
Efes era un loc mai avantajos pentru Chiril deoarece aici venerarea Fecioarei Maria era foarte puternică, iar termenul Theotokos era foarte popular.
Sinodul s-a desfăşurat cu multe conflicte interne şi intrigi, însă la finele acestuia, Nestorie a fost îndepărtat din scaun la data de 22 iunie 431 şi catalogat drept eretic.
În această dispută dintre şcoala antiohiană şi cea alexandrină, episcopii Romei, Celestin şi Sixt al III-lea, l-au susţinut pe Chiril.
Teodosie l-a susţinut pe Nestorie. Însă, influenţat de sora sa, Augusta Pulcheria a emis un edict imperial în 3 august 435, care îl condamna pe Nestorie şi scrierile acestuia.
Mai întâi, Nestorie s-a retras la o mănăstire din Antiohia, dar mai târziu a fost exilat la Mănăstirea Marii Oaze din Hibis în Tebaida, Egipt. Se crede ca a murit în Tebaida în 451.
3 august 1342 - Începe asediul de 21 de luni al cetății Algeciras ocupată de arabi .
Strâmtoarea Gibraltarului în timpul asediului din Algeciras (1342–1344) – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Alfonso al XI-lea (13 august 1311 – 26 sau 27 martie 1350) a fost regele Castiliei, Leonului și Galiciei din 7 septembrie 1313 până în 26 sau 27 martie 1350.
După ce Alfonso a fost declarat adult în 1325, el a început o domnie care avea să servească la consolidarea puterii regale.
De îndată ce a luat tronul, el a început să lucreze din greu pentru a consolida puterea regală prin împărțirea dușmanilor săi.
El a reușit să extindă limitele împărăției lui la Strâmtoarea Gibraltar, după o victorie importantă în Bătălia de la Rio Salado împotriva dinastiei de Marinid în 1340 și cucerirea Regatului Algeciras în 1344.
Odată ce conflictul a fost rezolvat, el a redirecționat toate eforturile sale de cucerire în luptele cu maurii din Granada.
Căderea cetății Algeciras a fost un pas decisiv în Reconquista crestinilor spanioli, oferind Regatul Castilia principalul port de pe coasta de nord de Strâmtoarea Gibraltar. Orașul va fi ulterior bază principală de acțiune a armatelor creștine.
3 august 1347 - După unsprezece luni ale asediu, oraşul francez Calais s-a predat armatei engleze, dupa ce regele Angliei Edward al III – lea Plantagenet a promis ca nu va masacra locuitorii, cu condiţia sa i se dea cheile cetatii.
Edward III (13 November 1312 – 21 June 1377) – foto – en.wikipedia.org
3 august 1460 - A murit regele James al II-lea al Scotiei ; (n. 1430).
3 august 1492 - Cristofor Columb a pornit în prima sa călătorie spre spre vest din portul spaniol Palos de la Frontera.
Expediţia se va încheia la 15 martie 1493.
Prima călătorie (conjecturală). Toponime moderne cu negru, toponimele lui Columb cu albastru – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Prima expediție (3 august 1492 – 15 martie 1493) pleacă din portul Palos de la Frontera cu navele Santa Maria – de aproximativ 30 metri lungime care era sub comanda sa, Pinta și Nina – două caravele mici de aproximativ 15 m lungime.
Cele două nave mai mici erau comandate de către Martín Alonso Pinzón și fratele său Vicente Yañez Pinzón și cu 90 de oameni.
Este ales pentru traversarea oceanului drumul alizeelor.
La 12 octombrie 1492, la ora 2 noaptea, Rodrigo de Triana – un marinar de pe Pinta zărește pământul, descoperind astfel Lumea Nouă (America).
Sunt descoperite insulele: Santa Maria Conception, Fernandina, Isabella, Juna, Bohio-Española. Pe 15 martie 1493 Columb revine triumfător în Spania.
Columb a explorat la fel și coasta de nord-est a Cubei (a acostat pe 28 octombrie), și coasta nordică a Hispaniolei, din 5 decembrie.
Aici a eșuat Santa Maria, în dimineața de Crăciun 1492, echipajul fiind nevoit s-o abandoneze.
El a fost primit de localnicul cacique Guacanagari, care i-a permis lui Columb să își lase câțiva din oamenii săi în acel sat când va pleca.
Columb a lăsat 39 de oameni și a întemeiat așezarea La Navidad, care astăzi este o localitate din Haiti.
Înainte de a se întoarce în Spania, Columb a răpit între zece și douăzeci și cinci de indieni, pe care i-a luat cu el.
Doar șapte sau opt din ei au ajuns vii în Spania, ei făcând o impresie deosebită la Sevilia.
3 august 1601 -Bătălia de la Guruslău – Trupele lui Mihai Viteazul și cele ale lui Gheorghe Basta, obțin victoria împotriva celor transilvănene conduse de Sigismund Báthory.
Bătălia de la Guruslău (3 august 1601) – Parte a Războiului cel Lung – Centru: Discordia, ţinând unele din cele 110 de steaguri capturate de Mihai Viteazul şi Basta (stânga: Moldova, dreapta: Odorhei, centru: steagul lui Báthory). Dreapta: Prizonieri transilvăneni aşezaţi sub un scut rotund cu simboluri transilvănene: o mână, o pasăre, un măgar, o oaie. Stânga: Diana, ţinând o suliţă cu vulturul bicefal imperial, sub Scorpion, semnul astrologic al împăratului Rudolf al II-lea de Habsburg. De Hans von Aachen, 1603–1604 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Bătălia de la Guruslău (maghiară Goroszló) a avut loc pe 3 august 1601 şi s-a dat între oastea Imperiului Habsburgic condusă de Giorgio Basta, o oaste de cazaci şi oastea Ţării Româneşti condusă de Mihai Viteazul pe de o parte şi oastea Transilvaniei condusă de Sigismund Báthory pe de altă parte.
Ea a făcut parte dintr-o serie de confruntări militare între Imperiul Otoman şi statele europene în perioada 1591-1606.
În iunie 1601 a fost o încercare de a părăsi tronul în schimbul Sileziei.
În luptă, Sigismud a avut 40.000 de trupe transilvănene, poloneze şi între care 12.000 de turci şi tătari, în lupta trupele lui Sigismud au atacat primele dar au fost respinse.
Apoi trupele lui Mihai şi cele ale lui Basta de 20.000 sau 18.000 au atacat pe două coloane şi au nimicit trupele lui Sigismud luându-le 45 de tunuri şi 10.000 morţi în timp ce aliaţii doar 1.200 de morţi.
După luptă Mihai a primit felicitpri de la Rudolf al II-lea, şi s-a stârnit invidia lui Basta care l-a ucis pe Mihai pe 9 august 1601 în timp ce pleca la Făgăraş să îşi viziteze familia, a fost arestat şi ucis de mercenarii valoni la comanda lui Gheorghe Basta.
3 august 1734 - S-a născut regele Birmaniei Naungdawgyi ; (d. 1763).
3 august 1770 - S-a născut Regele Frederick Wilhelm al III – lea al Prusiei ; (d. 1840).
Frederic Wilhelm al III-lea (3 august 1770 – 7 iunie 1840) rege al Prusiei din 1797 până în 1840 – foto – ro.wikipedia.org
3 august 1778 - A fost inaugurat “Teatrul Scala” din Milano, unul dintre cele mai renumite teatre de operă din lume, cu opera “Europa Riconosciuta” de A. Salieri.
La Scala – A nineteenth-century depiction of the Teatro alla Scala – foto – en.wikipedia.org
Celebrul teatru de operă La Scala din Milano, una dintre cele mai apreciate scene ale lumii, şi-a deschis porţile la 3 august 1778, cu spectacolul ”L’Europa riconosciuta”, a lui Antonio Salieri, pe un libret de Mattia Verazi, notează site-ul oficial al instituţiei, http://www.teatroallascala.org/.
Înfiinţat sub auspiciile împărătesei Austriei, Maria Tereza, cu scopul de a înlocui Teatrul Ducal, distrus într-un incendiu care a avut loc la 26 februarie 1776 şi care găzduise până atunci opera din Milano, La Scala a păstrat numele locului unde a fost reconstruit, respectiv pe terenul unde se afla biserica Santa Maria alla Scala.
Proiectat de către celebrul arhitect neoclasic Giuseppe Piermarini, teatrul La Scala din Milano era, la vremea aceea, una dintre minunile epocii, tehnologia scenică putând prezenta efecte speciale deosebite, precum uragane, cutremure şi bătălii, potrivit site-ului www.theguardian.com.
3 august 1783 - Vulcanul Asama erupe in Japonia, provocând moartea a 35.000 de persoane.
Muntele Asama, vulcan activ complex în centrul Honshū, principala insulă din Japonia – foto – ro.wikipedia.org
3 august 1811 - S-a născut Elisha Graves Otis, inventatorul american care a conceput in 1852, dispozitivele de siguranta pentru lifturi; (d. 08.04.1861).
Otis free-fall safety demonstration in 1854 – foto – en.wikipedia.org
3 august 1857 - Rebeliunea indiană din 1857: Un asediu de opt zile al unei anexe fortificate din Arrah, ocupată de 68 de apărători împotriva a peste 10.000 de oameni, s-a încheiat când o trupă de ajutor i-a dispersat pe asediatori.
Răscoala șipailor sau Rebeliunea indiană din 1857 este una dintre cele mai bine cunoscute și ample revolte din perioada colonizării britanice a Indiei a fost cea a trupelor autohtone cunoscute sub denumirea de șipai.
Revolta a început duminică 10 mai 1857, fiind o mare surpriză britanicilor mulți fiind orbi la tulburările care au fost create, în mare parte, de impunerea rapidă a controlului britanic direct asupra unei jumătăți din teritoriul Indiei.
Campania de suprimare a revoltei a durat pînă în aprilie 1859.
3 august 1857 - A murit popularul scriitor francez Eugène Sue; (n.1804).
Eugène Sue (pe numele adevărat Joseph-Marie Sue, n. 26 ianuarie 1804 în Paris – d. 3 august 1857 în Annecy) scriitor francez – foto – ro.wikipedia.org
Una dintre cele mai cunoscute carti pe care le-a publicat a fost “Misterele Parisului”, tradusa in mai multe editii si in limba română.
3 august 1858 - Exploratorul britanic John Hanning Speke a descoperit Lacul Victoria și îi va da numele reginei de atunci a Marii Britanii.
A descoperit și izvorul Nilului Alb in 1862 dezlegand misterul izvoarelor Nilului, care i-a preocupat pe cercetătorii Continentului Negru ani îndelungați.
A decedat la 15 septembrie.
John Hanning Speke (n. 4 mai 1827, Bideford – d. 15 septembrie 1864, Corsham) explorator britanic al Africii de Est – foto – ro.wikipedia.org
Lacul Victoria denumit și Victoria Nyanza mai demult având numele de Lacul Ukerwe este situat în Africa de est în Tanzania, Uganda și Kenya. Lacul se află la o altitudine de 1.113 de metri deasupra nivelului mării și este cel mai mare lac de pe continentul african ca suprafață – foto (Vedere a lacului Victoria de la Speke, Uganda) – ro.wikipedia.org
3 august 1865 - S-a născut Iancu Flondor, om politic român din Bucovina (d. 1924)
Iancu Flondor – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Iancu Flondor (n. 3 august 1865, Storojineț, Imperiul Austro-Ungar – d. 19 octombrie 1924, Cernăuți, România) a fost un om politic român din Bucovina, care a militat pentru unirea acesteia cu Regatul României.
Era membru al familiei de nobili Flondor. În perioada primului război mondial, Iancu Flondor și-a pierdut, în urma unui incendiu, conacul și întregul utilaj agricol.
El a intervenit pe lângă comandantul rus, generalul Alexei Brusilov, în interesul populației bucovinene, lipsită de alimentele de bază și de posibilitatea de a se aproviziona și mereu amenințată cu deportări și cu rechiziții ale bunurilor.
În anul 1917, Iancu Flondor a fost acuzat de către guvernul austriac de înaltă trădare și a scăpat cu viață numai datorită intervenției parlamentarilor români din Viena.
La 15 februarie 1915, Iancu Flondor i-a înaintat lui Ion I. C. Brătianu un Memoriu privitor la fruntariile Bucovinei prin intermediul deputatului Ioan Mavrocordat (din Dângeni).
In acest Memoriu, Flondor îl informa pe Brătianu că la Cernăuți s-a constituit un comitet ucrainean care pregătește o hartă etnică a Nordului Bucovinei, pentru a fi încorporat Rusiei.
În Memoriu, Flondor atrăgea atenția asupra criteriilor pe baza cărora urmează a fi stabilite fruntariile de nord ale Bucovinei și anume, principiul etnic și asigurarea prosperității economice.
Acest Memoriu a fost interceptat de autoritățile militare austriece și a intrat în mâna lui Ottokar Czernin în 1916; autoritățile austriece i-au intentat lui Flondor un proces la Curtea Marțială din Lemberg (Lvov) care s-a judecat în perioada 1916-octombrie 1918, însă n-a fost soluționat datorită evenimentelor de război.
În 1918 s-a prăbușit Imperiul Austriac.
Între primăvara și vara 1918 a fost primar la Storojineț. În toamna anului 1918, revine în fruntea mișcării de eliberare națională a românilor din Bucovina și cere guvernatorului austriac conte Joseph Etzdorf să predea românilor prerogativele puterii.
3 august 1888 – Erupția violentă a vulcanului din insula Vulcano, Italia.
3 august 1889 - A încetat din viaţă poeta Veronica Micle, cunoscută în special datorită iubirii care a legat-o de Mihai Eminescu; (n. 22 aprilie 1850).
Veronica Micle, n. Câmpeanu, (n. 22 aprilie 1850, Năsăud; d. 3 august 1889, Văratec) poetă română – foto – ro.wikipedia.org
3 august 1895 - A decedat Dimitrie Brândză, om de ştiinţă, medic şi botanist român, membru titular al Academiei Române.
A fondat Grădina Botanică din Bucureşti, care astăzi îi poartă numele; (n. 10.10.1846).
Dimitrie (Demetrius) Brândză (10/22 octombrie 1846, Bivolu, azi Viișoara, Botoșani – 3 august 1895, Slănic Moldova) medic, naturalist și botanist român, membru titular al Academiei Române.
A fondat Grădina Botanică din București, care astăzi îi poartă numele.
3 august 1913 - O grevă a muncitorilor agricoli din Wheatland a degenerat într-o revoltă , devenind una dintre primele confruntări majore dintre muncitorii agricoli și cei din California.
Revolta hameiului de la Wheatland a fost o confruntare violentă în timpul unei greve a muncitorilor agricoli care cereau condiții decente de muncă la ferma Durst din Wheatland, California , pe 3 august 1913.
Revolta, care a dus la patru morți și numeroase răniri, a fost ulterior atribuită de autoritățile locale, controlate de conducere, sindicatului Industrial Workers of the World (IWW).
Revolta hameiului de la Wheatland a fost printre primele confruntări majore ale forței de muncă agricole din California și un prevestitor al altor bătălii similare din Statele Unite de-a lungul secolului al XX-lea.
3 august 1914 - Primul Război Mondial - Germania invadează prin surprindere Belgia şi declară război Franţei.
3 august 1914 – România: Consiliul de Coroană din 3 august (stil nou) desfășurat la Castelul Peleș, la inițiativa regelui Carol I, dezbate problema intrării României în Primul Război Mondial.
S-a votat cu o majoritate zdrobitoare în favoarea neutralității.
3 august 1914 – Inaugurarea Canalului Panama. 79,6 km. lungime, 30 – 300 m. lățime și 14 metri adâncime.
Canalul taie istmul Panama de la Oceanul Pacific în partea de sud-est la Oceanul Atlantic în partea de nord-vest – foto: ro.wikipedia.org
3 august 1919 -Armata română intră în Timișoara și aduce o mare contribuție la reîntregirea teritoriilor românești (vezi și 4 august – în unele surse figurează 3 august ca data intrării în Budapesta).
Evenimentul a coincis cu ocuparea Budapestei de catre armata romana si alungarea regimului comunist instaurat de Kun Bela in Ungaria. Unităţile sârbe părăsisera Timişoara în 27 iulie 1919.
În 28 iulie 1919, dr. Aurel Cosma, numit prefect al judeţului Timiş – Torontal de către Consiliul Dirigent, decretează preluarea puterii şi instalarea administraţiei româneşti.
La 1 august 1919 a sosit în Timişoara prima unitate de jandarmi români, iar la 3 august 1919 îşi fac intrarea solemnă în oraş, unităţile Armatei Române, sub comanda colonelului Economu.
Au fost momente înălţătoare, care au marcat, în zbuciumata istorie a Timişoarei o impresionantă zi de sărbătoare.
Potrivit mărturiilor din acel timp,pregătiri mai amănunţite pentru primirea Armatei Române nu s-au putut face.
Dat fiind situaţia specială existentă în Banat, momentul sosirii trupelor române s-a ştiut doar cu trei zile înainte.
3 august 1924 - A decedat Joseph Conrad (Josef Teodor Konrad Korzeniowski), prozator englez de origine polonă (n. 03.12.1857).
Joseph Conrad – foto – ro.wikipedia.org
Joseph Conrad (născut Józef Teodor Konrad Korzeniowski, 3 decembrie 1857, Berdîciv, Imperiul Rus (acum Ucraina) – d. 3 august 1924, Bishopsbourne, Anglia, romancier englez,la origine polonez din Ucraina.
3 august 1929 - A murit Emil Berliner, inventator germano-american, cel care a inventat gramofonul cu discuri orizontale de ebonită; (n. 20.05.1851).
Emile Berliner or Emil Berliner (May 20, 1851 – August 3, 1929) – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com
3 august 1929 - În Romania se infiinteaza ”Regia autonomă a poştelor, telegrafelor şi telefoanelor” (PTT), care a luat în exploatare şi administrare serviciile publice de poştă, telegraf şi telefon.
3 august 1934 - După moartea lui Paul von Hindenburg, Adolf Hitler a comasat postul de cancelar al Germaniei și cel de președinte al Germaniei, proclamându-se Führer.
Adolf Hitler- ro.wikipedia.org
Adolf Hitler (n. 20 aprilie 1889, Braunau am Inn, Austria – d. 30 aprilie 1945, Berlin) om politic, lider al Partidului Muncitoresc German Național-Socialist (NSDAP), cancelar al Germaniei din 1933, iar din 1934 conducător absolut (Führer) al Germaniei.
3 august 1934 - S-a născut Jonas Savimbi, politician angolez, întemeietorul şi conducătorul mişcării UNITA (Uniunea Naţională pentru Independenţa Totală a Angolei); (d. 22 februarie 2002).
Jonas Malheiro Savimbi (3 August 1934 – 22 February 2002) – foto – en.wikipedia.org
3 august 1935 - S-a nascut primadona Operei Naționale din Republica Moldova – Maria Bieșu ( d. 16 mai 2012).
Maria Bieșu- foto – bach-cantatas.com
La 3 august 1935, în satul Volontiri, judeţul Cetatea Albă, România (azi satul Volontiri, raionul Ștefan Vodă, Republica Moldova), s-a nascut primadona Operei Naționale din Republica Moldova, Maria Bieșu.
Artistă a Poporului, Laureată a Premiilor de Stat, profesor universitar, academician, “Doctor Honoris-Causa” , Cavaler al “Ordinului Republicii” și deţinătoarea Ordinului Naţional “Steaua României” – Maria Bieşu este o cîntăreaţă de operă prin excelenţă.
Maria Bieșu a interpretat numeroase roluri memorabile : Floria Tosca, Cio-Cio-san, Norma, Aurelia, Olga, Natalia, Ruxanda, Iolanta, Cuma, etc.: personaje din opere renumite, cu tematici variate. La fel de importantă este şi activitatea concertistică a Mariei Bieşu, în care se produce cu creaţii de cameră.
În acest domeniu de activitate, Maria Bieşu s-a remarcat prin simţul fin al stilului, lucrul minuţios cu textul muzical şi cel poetic, profunzimea redării conţinutului, plinătatea emoţională şi sinceritatea interpretării.
Devine președinte al Uniunii Muzicienilor din Republica Moldova din 1987 și Vicepreședinte al Uniunii Mondiale a Muzicienilor din Moscova din 1992.
Elena Vdovina, muzicolog din Rpublica Moldova, afirmă că “vocea Mariei Bieșu impresionează pînă în adîncul sufletului prin tembrul ei irepetabil, pătruns de frumusețe, căldură și prospețime. Ea te cucerește prin neobișnuita eleganță a vocalismelor, prin tehnica filigranată.”
3 august 1936 - La Jocurile Olimpice de la Berlin, atletul american de culoare Jesse Owens a câștigat proba de 100 m.
James Cleveland „Jesse“ Owens – foto – ro.wikipedia.org
James Cleveland „Jesse“ Owens (n. 12 septembrie 1913 în Oakville, Alabama – d. 31 martie 1980 în Tucson, Arizona) atlet american.
Dintre toți atleții care au participat la Jocurile Olimpice de-a lungul timpului puțini au impresionat mai mult ca Jesse Owens, tânărul american de culoare care a câștigat patru medalii de aur la Jocurile Olimpice din 1936, de la Berlin.
Conducătorul nazist Adolf Hitler a dorit să folosească Jocurile de la Berlin pentru a dovedi supremația rasei așazise ariene, însă Owens a demonstrat contrariul.
Mulțimea îl adora, pentru că era un atlet adevărat, care și-a câștigat admiratori grație vitezei și agilității sale.
3 august 1940 - Al Doilea Război Mondial: Forțele italiene au început cucerirea Somaliei Britanice, cucerind regiunea în 16 zile.
Cucerirea italiană a Somaliei Britanice, august 1940 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Invazia italiană a Somaliei Britanice (3–19 august 1940) a făcut parte din campania est-africană (1940–1941), în care forțele italiene , eritreene și somaleze au intrat în Protectoratul Somaliei și au învins garnizoana acesteia formată din forțe britanice , ale Commonwealth-ului și coloniale, sprijinite de trupe neregulate somaleze.
Victoria italiană s-a bazat pe mobilitate și viteză, dar a fost îngreunată de teren, vremea ploioasă și rezistența britanică.
În bătălia de la Tug Argan (11–15 august), atacurile italiene au avut avantajul artileriei, iar apărătorii, depășiți numeric, au fost treptat epuizați și flancați încet, până când vârfurile dealurilor fortificate rămase au devenit vulnerabile la capturare.
După eșecul unui contraatac asupra Pasului Mirgo, comandantul local, generalul-maior Reade Godwin-Austen , avea prea puțini oameni pentru a remedia situația și a menține deschisă o rută de evacuare în același timp și i s-a dat permisiunea de a se retrage spre Berbera .
Britanicii au purtat o acțiune de ariergardă la Barkasan pe 17 august și s-au retras după lăsarea întunericului. Evacuarea improvizată a decurs mai bine decât se aștepta, iar a doua poziție de blocare de la Nasiyeh nu a mai fost necesară.
Vremea ploioasă a continuat să încetinească avansul italian, iar când pista de aterizare de lângă Berbera s-a dovedit a fi încă garnizoanizată, o posibilă lovitură de stat italiană a fost anulată.
Înfrângerea britanicilor a fost controversată și a marcat începutul unei deteriorări a relațiilor dintre generalul Archibald Wavell, comandantul teatrului de operațiuni, subordonații săi și prim-ministrul Winston Churchill , care s-a încheiat cu înlocuirea lui Wavell de către Claude Auchinleck în iulie 1941.
3 august 1940 - Generalul francez Charles de Gaulle este condamnat la moarte in contumacie, de un tribunal militar al regimului marioneta instalat de ocupantii nazisti de la Vichy, pentru atentat la siguranta statului si dezertare.
Charles de Gaulle (n. 22 noiembrie 1890, d. 9 noiembrie 1970) general și un politician francez – foto – ro.wikipedia.org
3 august 1940 - S-a născut Martin Sheen, actor american
Martin Sheen (născut Ramón Gerardo Antonio Estévez la 3 august 1940) actor american de film – foto – ro.wikipedia.org
Martin Sheen (născut Ramón Gerardo Antonio Estévez la 3 august 1940) este un actor american de film.
Este tatăl actorilor Carlos Irwin Estévez (Charlie Sheen), Emilio Estévez, Ramón Estévez și Renée Estévez.
În 1979 a strălucit alături de Marlon Brando în celebrul film al lui Francis Ford Coppola “Apocalipsul acum” (în original Apocalypse now), când a fost și nominalizat pentru Cea mai bună prestație masculină la Premiul BAFTA (1980).
Martin Sheen poate fi văzut împreună cu Claudia Lynx, în serialul american The West Wing.
3 august 1941 – Puternic bombardament sovietic asupra municipiului Constanța.
Catedrala și alte clădiri din zona peninsulară au fost grav afectate.
3 august 1942 - A murit Richard Willstätter, biochimist german, laureat al Premiului Nobel; (n. 13.08.1872).
Richard Martin Willstätter (n. 13 august 1872; d. 3 august 1942) chimist german, laureat al Premiului Nobel pentru chimie (1915) – foto – ro.wikipedia.org
3 august 1948 - A debutat reforma educațională, menită să implementeze tinerilor români valorile ideologice comuniste
3 august 1952 - S-a născut Osvaldo Ardilez, fotbalist argentinian
Osvaldo César Ardiles (born 3 August 1952)- foto – dailymail.co.uk
3 august 1953 - S-a născut Dana Dogaru, actriță română de teatru și film
Dana Dogaru (n. 31.08.1953 sau 3.08.1953 Bucuresti) actriță română de teatru și film – foto – cinemagia.ro
Din copilarie a fascinat-o scena si a dorit sa fie actrita. Dana Dogaru spunea: ,,Această artă este ca o interminabilă şi fascinantă călătorie cu trenul…este de dorit să se oprească în momentul în care tu, actorul, încetezi din viaţă’’.
3 august 1954 - A încetat din viață Sidonie-Gabrielle Colette, memorialistă, eseistă şi romancieră franceză; (n. 28.01.1873).
Sidonie-Gabrielle Colette (n. 28 ianuarie 1873 – d. 3 august 1954) scriitoare franceză – foto – ro.wikipedia.org
3 august 1955 - S-a născut Renate Weber, jurist și politician român
Renate Weber- foto – ro.wikipedia.org
Renate Weber (n. 3 august 1955, Botoșani) este o juristă din România care, la alegerile pentru Parlamentul European din 2007, a fost aleasă eurodeputat din partea PNL, iar la alegerile din 2009 a câștigat un nou mandat de europarlamentar, pe lista aceluiași partid.
Anterior intrării în politică, s-a remarcat în societatea civilă pentru activitatea în domeniul apărării drepturilor omului.
În perioada 1998-2005 și, respectiv, 2006-2007, a ocupat funcția de Președinte a Fundației Soros România (cunoscută și sub denumirea de Fundația pentru o Societate Deschisă).
În decembrie 2004 a devenit consiliera președintelui României pe afaceri constituționale și juridice, funcție din care a demisionat în decembrie 2005.
Este primul reprezentant al României căruia i s-a încredințat conducerea unei misiuni UE de observare a alegerilor (2008).
3 august 1958 - Polul Nord a fost atins, sub calota de gheață, de submarinul atomic american “Nautillus“.
Submarinul american cu propulsie nucleară “Nautilus” – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com
Submarinul american cu propulsie nucleară “Nautilus” a efectuat prima traversare în imersiune a Polului Nord. “Nautilus” a fost primul submarin atomic lansat de Statele Unite ale Americii, la data de 21 ianuarie 1954.
3 august 1959 - S-a născut in Bucuresti, miliardarul roman Dinu Patriciu (d. 2014).
Dinu Patriciu – foto – spynews.ro
Dinu Patriciu (numele legal: Dan Costache Patriciu, n. 3 august 1950, București – d. 19 august 2014, Londra) politician și om de afaceri român care activa în domeniul petrolier, bancar și imobiliar.
3 august 1960 - Niger și-a câștigat independența față de Franța.
Președintele Hamani Diori și cel vest-german Heinrich Lübke, aflat în vizită de stat la Niamey, salută mulțimile, în 1969. Guvernarea partidului unic al lui Diori a fost caracterizată de bune relații cu Occidentul și de o preocupare pentru afacerile externe – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
(…) În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, timp în care Franța continentală a fost ocupată de Germania nazistă, Charles de Gaulle a emis Declarația de la Brazzaville, declarând că Imperiul colonial francez va fi înlocuit după război cu o Uniune Franceză mai puțin centralizată.
Uniunea Franceză, care a durat din 1946 până în 1958, a conferit locuitorilor coloniilor o formă limitată de cetățenie franceză, cu o oarecare descentralizare a puterii și o participare limitată la viața politică a adunărilor consultative locale.
În această perioadă s-a format Partidul Progresist Nigerian (Parti Progressiste Nigérien, sau PPN, inițial o ramură a Adunării Democratice Africane RDA) sub conducerea fostului profesor Hamani Diori, precum și partidul de stânga Mișcarea Socialistă Africană Sawaba (MSA) condusă de Djibo Bakary.
În urma Actului de reformă de peste mări (Loi Cadre) din 23 iulie 1956 și a înființării celei de-a cincea Republici Franceze la 4 decembrie 1958, Nigerul a devenit un stat autonom în cadrul Comunității Franceze.
La 18 decembrie 1958, sub conducerea lui Hamani Diori a fost creată oficial o Republică autonomă Niger.
MSA a fost interzisă în 1959 pentru atitudinea sa anti-franceză excesivă percepută.
La 11 iulie 1960, Nigerul a decis să părăsească Comunitatea Franceză și a dobândit independența deplină la miezul nopții, ora locală, pe 3 august 1960.
Diori a devenit astfel primul președinte al țării.
3 august 1962 - S-a născut Maria Bitang, antrenoare federală a echipei de gimnastică a României (n.Ramnicul Sarat).
Maria Bitang- foto – ro.wikipedia.org
Maria Bitang (mai cunoscută cu numele de Mariana Bitang) (n. 3 august 1962, Râmnicu Sărat) renumită antrenoare federală de gimnastică a României, actualmente ocupând postul de Consilier de stat pentru promovarea sportului.
3 august 1963 – Formația The Beatles a apărut pentru ultima dată la Cavern Club din Liverpool, după ce susținuseră în acest local peste 300 de spectacole începând cu 1961.
3 august 1963 - S-a născut James Hetfield, membru fondator al trupei Metallica
James Alan Hetfield (n. 3 august 1963, Downey, California) chitarist, vocalist, compozitor american și membru fondator al formației de thrash/heavy metal, Metallica – foto – ro.wikipedia.org
3 august 1969 - S-a născut la Piatra Neamt, Mihaela Radulescu, prezentatoare si realizatoare TV.
Mihaela Rădulescu – foto – cotidianul.ro
Mihaela Rădulescu (n. Andreea Țigănașu, 3 august 1969, Piatra Neamț) vedetă de televiziune, realizatoare și moderatoare de emisiuni de radio și televiziune.
3 august 1975 – Un Boeing 707 închiriat privat a lovit un vârf de munte și s-a prăbușit lângă Agadir, Maroc, ucigând 188 de persoane.
Pe 3 august 1975, un zbor de pasageri Boeing 707, închiriat de Royal Air Maroc , de pe aeroportul Le Bourget din Paris către aeroportul Inezgane din Agadir, s-a prăbușit într-un munte în timp ce se apropia de aeroportul Agadir Inezgane din Maroc.
Toți cei 188 de pasageri și membri ai echipajului aflați la bord au murit.
Acesta este cel mai grav dezastru aviatic care a implicat un Boeing 707 și cel mai grav din Maroc.
3 august 1975 – S-a încheiat vizita oficială, de două zile, efectuată în România de președintele american Gerald Ford (2-3 august 1975).
Vizita in Romania a presedintelui Statelor Unite ale Americii (SUA), Gerald Ford (2-3 august 1975); deplasarea coloanei oficiale prin capitala – foto preluat de pe foto.agerpres.ro
Ford şi Ceauşescu au discutat despre stadiul relaţiilor dintre cele doua ţări, precum şi despre mai multe probleme internaţionale de interes comun.
“Cei doi presedinti au notat cu satisfactie faptul ca relatiile bilaterale din domeniile politic, economic, stiintific, cultural și alte arii de interes s-au dezvoltat şi diversificat in ultimii ani în spiritul principiilor înscrise în Declaraţia Comună semnata la Washington la 5 decembrie 1973“, potrivit textului.
Cei doi presedinţi au salutat “cu profunda satisfactie” incheierea acordului comercial dintre Republica Socialista Romania si Statele Unite, care a intrat in vigoare la 3 august 1975.
Ei au decis să înceapa negocierile pentru un acord pe termen lung de colaborare economica, industrială si tehnică, precum şi în domeniul agriculturii.
S-au discutat şi posibilităţile unui acord bilateral maritim.
Ceauşescu şi Ford explorează posibilitaţile unei cooperări in domeniul energiei, inclusiv a celei nucleare.
Cei doi au luat notă că, în spiritul declaraţiei din 1973, “mai multe probleme umanitare au fost rezolvate” şi au decis să acţioneze în acest domeniu.
Documentele semnate de către cei doi preşedinţi au fost:
- Comunicatul comun cu privire la vizita oficială a preşedintelui SUA, Gerald Ford şi a doamnei Elisabeth Ford în Republica Socialistă România;
- Instrumentele de ratificare a Acordului privind relaţiile comerciale dintre Republica Socialistă România şi SUA;
- Proces verbal de efectuare a schimbului instrumentelor de ratificare.
Lupeni, 3 august 1977 – foto de Antoniu Dumitru (preluat de pe: adevarul.ro)
Greva minerilor din Valea Jiului care a avut loc între 1 și 3 august 1977, a fost una dintre mișcările de protest cele mai ample din perioada comunistă.
Valea Jiului este o zonă minieră importantă a României, cu un număr mare de muncitori. Greva cea mai mare care a precedat-o pe cea din 1977 a fost Greva minerilor din Lupeni din 1929.
3 august 1977 - A încetat din viaţă arhiepiscopul cipriot Makarios III, [Mihail Mouskos], primul preşedinte al Ciprului (n. 1913).
Makarios III- foto – en.wikipedia.org
3 august 1979 - S-a născut Evangeline Lilly, model și actriță canadiană
Nicole Evangeline Lilly- foto – ro.wikipedia.org
Nicole Evangeline Lilly (n. 3 august 1979) actriță canadiană, cunoscută în special pentru rolul lui Kate Austen în serialul american Lost (2004-2010). rol pentru care ea a câștigat multiple Premii Saturn și Teen Choice Awards și a fost nominalizată la Globul de Aur. A mai jucat în filme ca Afterwards (2008), The Hurt Locker (2008), Real Steel (2011) și filmele The Hobbit: The Desolation of Smaug (2013) și The Hobbit: The Battle of the Five Armies (2014)
3 august 1983 - S-a desfăşurat Conferinţa de la Mangalia, consacrată „problemelor muncii de organizare şi politico-educative”, în cadrul căreia Nicolae Ceauşescu reiterează Tezele din iulie 1971, criticând totodată filmul artistic „Faleze de nisip” în regia lui Dan Piţa.
3 august 1988 - Autoritatile sovietice il elibereaza din inchisoare pe tanarul aviator german Mathias Rust, care fusese condamnat la patru ani de internare intr-un lagar munca, pentru ca a incalcat spatiul aerian sovietic, aterizand in Piata Rosie din Moscova la 28 mai 1987, umilind intregul sistem de supraveghere si aparare aeriana al URSS.
Mathias Rust, aviator-amator din Hamburg – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com
Mathias Rust – foto – en.wikipedia.org
Image of Mathias Rust’s Cessna 172 in Red Square, Moscow, Russia – foto – en.wikipedia.org
3 august 2004 - A încetat din viaţă fotograful francez Henri Cartier-Bresson, considerat părintele fotojurnalismului (n. 1908).
Henri Cartier-Bresson – foto – en.wikipedia.org
3 august 2005 - Mahmoud Ahmadinejad devine preşedinte al Iranului.
Mahmoud Ahmadinejad ( born 28 October 1956) – preşedinte al Iranului – foto – en.wikipedia.org
3 august 2008 - A încetat din viaţă scriitorul dramaturgul si istoricul rus, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1970, Aleksandr Soljeniţîn, autor a numeroase romane monumentale despre lagărele sovietice, intre care cel mai cunoscut in intreaga lume este “Arhipelagul Gulag”; (n. 11 decembrie 1918).
Aleksandr Isaievici Soljenițîn- foto – en.wikipedia.org
Aleksandr Isaievici Soljenițîn (n. 11 decembrie 1918, Kislovodsk, URSS, d. 3 august 2008, Moscova) romancier rus, activist și dizident anticomunist.
3 august 2009 - Ultimele nave implicate în misiunea Taurus 09, o desfășurare de antrenament a Marinei Regale care acoperea 32.800 km, s-au întors la HMNB Devonport, Anglia.
Marinarii Regali exersează lansarea rapidă cu frânghia de pe un elicopter Lynx pe puntea navei Bulwark pe mare în Oceanul Indian, 16 aprilie 2009 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Taurus 09 a fost o desfășurare a Marinei Regale în 2009. A fost cea mai mare din ultimii peste zece ani, implicând un efectiv maxim de 3.300 de membri ai Marinei Regale care lucrau de pe șapte nave ale Marinei Regale și patru nave auxiliare ale Flotei Regale.
De asemenea, desfășurarea a fost însoțită de câte o navă din fiecare dintre marinele americane și franceze.
Grupul operativ a plecat din Marea Britanie în februarie și a făcut escală în Cipru, unde elemente au participat la Operațiunea Cyprus Wader, exersând debarcări pe plajă.
În aprilie, grupul operativ a participat la exercițiul Egemen, o operațiune de antrenament amfibie NATO în Turcia, alături de personal turc, olandez și belgian.
Un grup operativ redus a înaintat la est de Suez , unde s-au efectuat exerciții de război subacvatic în Marea Arabiei.
Elemente au participat la exerciții în Bangladesh, marcând prima dată când Marina Regală s-a antrenat cu marina acestei națiuni în ultimii zece ani.
Pușcașii marini regali din grupul operativ au participat apoi la antrenamentul de război în junglă din Brunei.
Desfășurarea s-a încheiat în august, când ultimele nave britanice s-au întors la Devonport.
3 august 2011 - A încetat din viaţă Bubba Smith, fotbalist și actor american (n. 1945)
Charles Aaron „Bubba” Smith (n. 28 februarie 1945 – d. 3 august 2011) atlet și actor american – foto – likesuccess.com
Charles Aaron „Bubba” Smith (n. 28 februarie 1945 – d. 3 august 2011) atlet și actor american – foto – mymajicdc.hellobeautiful.com
3 august 2019 – SUA – Un tânăr de 21 de ani a deschis focul sâmbătă în zona hypermarketului Walmart din El Paso (Texas), frecventat de comunitatea hispanică, ucigând 20 de persoane şi rănind alte 26 înainte de a fi arestat, informează AFP. O parte din răniţi se află în stare critică.
Conform poliţiei americane, ucigaşul a lăsat un manifest al cărui conţinut indică o posibilă legătură cu “o crimă motivată de ură”, sintagmă care în SUA face referire la atacuri îndreptate asupra unor persoane pe motive ce ţin de culoare, origine sau religie.
3 august 2019 - Cel puţin 25 de morţi în trei naufragii în Filipine.
Cel puţin 25 de persoane au murit sâmbătă când trei bărci s-au scufundat în centrul Filipinelor, potrivit unui bilanţ anunţat duminică, în timp ce cercetările continuă, informează France Presse.
Aceste trei ambarcaţiuni s-au răsturnat în strâmtoarea Guimaras, în arhipelagul Visayas de Vest, după ce au fost surprinse de deteriorarea bruscă a vremii cauzată de vânturile sud-vestice legate de muson.
În vremea aceea Iisus a văzut mulțimea de oameni și I s-a făcut milă de ei și a vindecat pe bolnavii lor.
Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El și I-au zis: Locul este pustiu și vremea, iată, a trecut; deci, dă drumul mulțimilor ca să se ducă în sate să-și cumpere mâncare.
Iisus, însă, le-a răspuns: N-au trebuință să se ducă; dați-le voi să mănânce.
Iar ei I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini și doi pești.
Și El a zis: Aduceți-Mi-le aici.
Și poruncind să se așeze mulțimile pe iarbă și luând cele cinci pâini și cei doi pești, și privind la cer, a binecuvântat și, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii, mulțimilor.
Și au mâncat toți și s-au săturat și au strâns rămășițele de fărâmituri, douăsprezece coșuri pline.
Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbați, afară de femei și de copii.
Și îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie și să treacă înaintea Lui pe țărmul celălalt, până ce El va da drumul mulțimilor.
Bucovinean de obârșie, Sfântul Cuvios Iraclie a primit tunderea în monahism în Basarabia după ce Dumnezeu l-a salvat printr-o minune în timp ce lupta în Războiul de Reîntregire.
Între anii 1941-1944 a îndeplinit ascultarea de exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Chișinăului, iar în martie 1944 a fost numit vicar eparhial pentru regiunile evacuate din Arhiepiscopie.
În 1945 a fost arestat și condamnat la 8 ani de muncă silnică în Siberia.
După opt ani de lagăr a reușit să se întoarcă, îndeplinind diverse ascultări. În 1992, a fost reabilitat de Procuratura Generală din Republica Moldova.
Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosilor Parintilor nostri: Dalmat, Faust si Isaachie (Isaac).
Sfinţii Cuvioşi Isaachie, Dalmat şi Faust – foto preluat de pe doxologia.ro
Sfântul Dalmat a fost ostas în zilele împaratului Teodosie cel Mare (379-395), traind în dreapta credinta.
Apoi lasându-si femeia si copiii, pentru Dumnezeu, a luat cu sine numai pe fiul sau Faust si s-a dus la Preacuviosul Isaachie sa se calugareasca.
Însa acest minunat Isaachie (praznuit la 30 mai) locuia în pustiu si în liniste, din tinerete lucrând tot felul de fapte bune; pentru aceea si cuvântul lui era împodobit cu podoaba vietii sale.
Acesta, când mergea împaratul Valent arianul cu razboi asupra scitilor, a mers la dânsul si i-a zis:
“Deschide, împarate, bisericile ortodocsilor si vei izbândi la razboi“.
Dar împaratul nu l-a ascultat, ci, pornindu-se cu mânie, i-a zis:
“Când ma voi întoarce, te voi chinui pentru cuvântul acesta“.
Iar preacuviosul i-a raspuns:
“De te vei întoarce tu, nu a grait Dumnezeu cu mine; dar vei fi lovit la razboi si vei fugi din fata vrajmasilor tai si de viu te vei topi în foc“.
Ceea ce s-a si întâmplat. Caci Valent ascunzându-se într-o sura de paie, acolo i s-a dat foc si a ars.
Iar preacuviosul Isaachie având a parasi cele pamântesti, a facut egumen al manastirii pe preacuviosul Dalmat, fiind atunci patriarh al Constantinopolului Sfântul Atic.
Si stralucind Dalmat acesta mai înainte în pustnicie si ramânând fara mâncare patruzeci de zile, si fiind în uimire alte atâtea zile, s-a aratat vrednic si în fata împaratilor si a sfatului si a parintilor ce s-au adunat în Efes, la al III-lea Sinod ecumenic, si a fost facut arhimandrit.
Si adormind în Hristos, a fost îngropat în manastirea lui.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Stefan, papa al Romei.
Acest sfânt a trait pe vremea ipatilor Valerian si Galiin, în cetatea Romei. Si fiind ascuns din pricina prigoanei ce bântuia atunci, învata pe cei ce mergeau la dânsul credinta în Hristos si-i boteza, facând pe multi preoti si diaconi si citeti.
Dintre acestia unii, fiind prinsi si marturisind slobod pe Hristos, au luat cununa muceniciei. Pentru acestea Fericitul Stefan s-a vadit pe sine, si fiind adus la capistea lui Aris, a clatinat-o cu rugaciunea sa si o parte din ea a cazut.
Atunci fugind ostasii, el a mers la mormântul Mucenitei Lucia, si acolo savârsea jertfa cea fara de sânge. Acolo i s-a taiat capul de catre ostasii ce-l cautau.
Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru si Marturisitorului Ioan, egumenul Manastirii Patalariei.
Sotie a lui Zebedeu si mama a Sfintilor Apostoli Iacob si Ioan, Salomeea, al carei nume evoca pacea, era rudenie cu Prea-Sfanta Maica a Domnului.
Ea l-a urmat pe Mântuitorul pe tot parcursul predicii si lucrarii Lui. Intr-o zi, neîntelegând adevaratul sens al misiunii Domnului et crezând ca El a venit sa intemeieze o imparatie pamânteasca, ea I-a cerut sa acorde fiilor ei un loc de cinste.
Hristos a îndreptat-o amintindu-i ca cei care voir sa fie partasi la slava Lui trebuie mai inainte sa bea din potirul Patimii Lui (cf. Matei 20, 20).
Aratând un curaj mai mare decât al uceniclor care l-au parasit pe Domnul în timpul Patimilor, Salomeea a privit de departe crucificarea, împreuna cu Maica Domnului, cu Sfânta Maria Magdalena si cu cealalta Marie (Marcu 15, 40; Ioan 19, 25), si, o data sabatul trecut, ea a mers si a cumparat aromate pentru a îmalsama trupul lui Iisus (Marcu 16, 1).
Si cum Sfintele femei se intrebau cine ar putea sa le ajute sa miste da la care acoperea mormântul, au vazut ca acesta era deja deschis. Si intrând inauntru au vazut un înger îmbracat în alb ce le-a binevestit Invierea.
Cutremurate si speriate, ele au fugit de-acolo, fara sa spuna nimanui nimic, pâna când Maria Magdalena, revenind singura la mormânt, l-a vazut chiar pe Domnul, înviat.
Această cuvioasă a fost născută în insula Eghina, din părinţi creştini dreptcredincioşi, Antonie şi Hrisanta, a căror dreaptă credinţă şi faptă bună a fost arătată în acea vreme, când Biserica lui Hristos se tulbura de eresul iconoclasmului, în împărăţia lui Mihail Valvos, de care eres nu numai nu s-a vătămat acea bună doime; ci, ca o lumină în întuneric prin dreapta credinţă a luminat.
Din nişte părinţi ca aceştia fiind născută fericita Teodora, după creşterea sa, a fost dată după bărbat şi a născut o fiică.
După aceea, din cauza năvălirii barbarilor, s-a mutat în cetatea Tesalonic, unde, crescând pe fiica sa, a făcut-o mireasa lui Hristos.
După ce a murit bărbatul ei, a intrat în mănăstirea de fecioare, la fiica sa şi s-a tuns în rânduiala monahicească.
Prin viaţa sa îmbunătăţită, prin pustniceştile nevoinţe şi ostenelile ascultării, atât a plăcut lui Dumnezeu, încât, nu numai în viaţă ci şi după moartea sa, multe minuni a făcut.
Trecând după moartea sa câţiva ani şi murind egumena mănăstirii aceleia, s-a pus trupul ei mort, în mormânt aproape de Sfânta Teodora; şi când s-a descoperit mormântul aceleia, atunci au putut să vadă toţi cei ce erau acolo, o minune mare.
Căci Cuvioasa Teodora, după mulţi ani de la sfârşitul său, mişcându-se, ca şi cum ar fi fost vie, a făcut puţin loc egumenei ce se aşeza lângă dânsa, dând locul cel mai larg povăţuitoarei sale, cum şi smerenia sa arătându-şi după moarte; şi toţi văzând acest lucru s-au înspăimântat şi au strigat: „Doamne, miluieşte!”.
Încă şi mir mirositor şi tămăduitor izvora din sfintele ei moaşte şi se făceau tămăduiri multe, prin ungerea cu acel mir: diavolii se izgoneau, orbii vedeau şi toate neputinţele se vindecau, întru slava lui Hristos Dumnezeu. Amin.
Bătălia de la Guruslău (3 august 1601) – Parte a Războiului cel Lung – Centru: Discordia, ţinând unele din cele 110 de steaguri capturate de Mihai Viteazul şi Basta (stânga: Moldova, dreapta: Odorhei, centru: steagul lui Báthory). Dreapta: Prizonieri transilvăneni aşezaţi sub un scut rotund cu simboluri transilvănene: o mână, o pasăre, un măgar, o oaie. Stânga: Diana, ţinând o suliţă cu vulturul bicefal imperial, sub Scorpion, semnul astrologic al împăratului Rudolf al II-lea de Habsburg. De Hans von Aachen, 1603–1604
Bătălia de la Guruslău (maghiară Goroszló) – coordonată de Mihai Viteazul (1593 – 1601) în colaborare cu generalul Giorgio Basta, menită să-l înlăture pe Sigismund Báthory (1581-1598, 1599, 1601) de pe tronul Transilvaniei şi să reintegreze principatul în frontul antiotoman iniţiat de împăratul german Rudolf al II-lea (1576 – 1612) – a avut loc pe 3 august 1601 și s-a dat între oastea Imperiului Habsburgic condusă de Giorgio Basta, o oaste de mercenari cazaci și oastea Țării Românești condusă de Mihai Viteazul, pe de o parte și oastea Transilvaniei condusă de Sigismund Báthory pe de altă parte.
Ea a făcut parte dintr-o serie de confruntări militare între Imperiul Otoman și statele europene în perioada 1591-1606 („Războiul cel lung”).
Mihai Viteazul (n. 1558, Floci, Ţara Românească – d. 9 august 1601, Câmpia Turzii, Principatul Transilvaniei) a fost domnul Ţării Româneşti între 1593-1600. Pentru o perioadă (în 1600), a fost conducător de facto al celor trei mari ţări medievale care formează România de astăzi: Ţara Românească, Transilvania şi Moldova. Înainte de a ajunge pe tron, ca boier, a deţinut dregătoriile de bănişor de Strehaia, stolnic domnesc şi ban al Craiovei - (portret de Mişu Popp) - cititi mai mult pe unitischimbam.ro
În iunie 1601, s-a încercat o rezolvare a conflictului, soldată însă cu refuzul principelui de a părăsi tronul în schimbul Sileziei.
La începutul lunii iulie forţele militare ale lui Mihai şi cele ale lui Basta au făcut joncţiunea în Moftin.
Trupele lui Sigismund, comandate de Ştefan Csáky şi Moise Székely, au ajuns la cetatea Şimleul, la 11 iulie, iar principele a cerut un armistiţiu de câteva săptămâni pentru a-şi putea organiza armata.
Aceasta era formată din detaşamente de ostaşi transilvăneni şi moldoveni, contingente otomane şi tătăreşti, c. 40 000 de oameni (dintre care 12 000 erau turci şi tătari).
Se adaugă 45 de piese de artilerie şi steaguri care, ulterior au fost adjudecate de trimişii imperiali.
Gheorghe (Giorgio) Basta (n. 30 ianuarie 1550, Roccaforzata, în apropiere de Taranto, pe atunci în Regatul Neapolelui – d. 26 august 1607, Praga) a fost un general italian de origine albaneză, angajat de împăratul Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană pentru a conduce forţele habsburgice în războaiele antiotomane (1591-1606) şi ulterior pentru a administra Transilvania ca vasal imperial. Din ordinul său a fost ucis în 1601 în apropiere de Turda aliatul său, voievodul Mihai Viteazul – cititi mai mult pe en.wijipedia.org – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
De cealaltă parte, Mihai, susţinut financiar de Rudolf al II-lea, şi-a constituit o oaste, în majoritate, de mercenari (printre aceştia se numărau şi 200 de catafracţi silezieni), fiind ajutat de trupe transilvănene, dar şi muntene, conduse de banul Mihalcea, în total circa 20.000 de oameni: „Pedeştri erau mii trei, toţi înzăuzaţi. Erau şi fevgeresi, patru mii. Spanioli şi valani (valoni), cam două mii. Haiduci erau, deosebiţi, nouă mii. Serbi şi moldovani, alte trei mii. Călări şi pedeştri, toate oştile lor, în mii erau douăzeci – asta era toată armata lor” (vistiernicul Stavrinos).
Trupele lui Sigismund au atacat primele dar au fost respinse. Apoi trupele lui Mihai și cele ale lui Basta au atacat pe două coloane și au nimicit oștile lui Sigismund, pricinuindu-le 10.000 morți și luându-le 45 de tunuri, în timp ce aliații au avut doar 1.200 de morți.
După luptă Mihai a primit felicitări de la împăratul Rudolf al II-lea, ceea ce a stârnit invidia lui Basta, din ordinul căruia Mihai Viteazul a fost ucis de către un detașament de mercenari valoni la 9/19 august 1601.
Sigismund Báthory (în maghiară Báthory Zsigmond) (n. 1572 sau 1573 – d. 27 martie 1613, Praga), principe al Ardealului, fiul lui Cristofor Báthory şi al Elisabetei Bocskai. A realizat prima unire a Transilvaniei cu Ţara Românească şi cu Moldova, aşa numitul plan dacic. A fost ales ca minor principe al Transilvaniei în mai 1581 de către Dieta Transilvaniei de la Cluj. Acest drept l-a exercitat doar din 1588, când principele de 15 ani a fost majorat de către Dieta de la Mediaş. La aceeaşi Dietă Naţională, Cristofor Báthory i-a expulzat pe iezuiţi din Ardeal – cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
Context
Mihai Viteazul i-a cerut ajutor împăratului Rudolf al II-lea de Habsburg cu prilejul unei vizite făcute la Praga în perioada 23 februarie – 5 martie 1601.
Împăratul i-a acordat ajutor atunci când a auzit că generalul Giorgio Basta a pierdut controlul asupra Transilvaniei în favoarea nobilimii maghiare transilvănene conduse de Sigismund Báthory, care acceptase protecția Imperiului Otoman.
Între timp, forțele loiale lui Mihai din Țara Românească conduse de fiul său, Nicolae Pătrașcu, îl alungaseră pe Simion Movilă din Moldova și se pregăteau să reintre în Transilvania.
Bătălia de la Guruslău (3 august 1601) – Parte a Războiului cel Lung – Mihai Viteazul şi generalul Basta învingând nobilimea maghiară din Transilvania – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Bătălia
Bătălia a avut loc între două armate, cea a lui Mihai Viteazul (valahi și cazaci) împreună cu Giorgio Basta pe de o parte și cea a lui Sigismund Báthory pe de altă parte.
Bătălia a avut loc la 3 august 1601, între orele 09-19. Bătălia de la Guruslău a avut loc pe câmpia râului Guruslău.
Cartierul general al lui Sigismund a fost amplasat pe cornişa „dealului lui Mihai”, urmând ca atacul să fie deschis de poloni şi susţinut de artileria plasată în spatele liniei întâi.
Încercarea lui Sigismund de a tranşa bătălia în favoarea sa are loc în dimineaţa zilei de 3/13 august 1601, soldată însă cu o înfrângere.
Confruntarea propriu-zisă se desfăşoară în după-amiaza aceleiaşi zile, atacul fiind deschis de silezienii şi trabanţii din oastea lui Mihai.
Profitând de reglajul deficitar al bătăii tunurilor, oştenii lui Mihai şi ai lui Giorgio Basta au prins în încercuire oastea inamică.
Sigismund Báthory, ca şi cei mai mulţi dintre susţinătorii săi, a părăsit Transilvania, refugiindu-se în Moldova.
El a pierdut peste 10.000 de oşteni, în timp ce aliaţii doar aproximativ 1.200. Cronicarul Radu Popescu a relatat într-o singură frază întreaga bătălie:
„În mijlocul vremilor acestora, s-au unit Batăr Jicmon cu Irimiia-vodă den Moldova şi Simion-vodă den Ţara Românească, şi toţi au ridicat oşti asupra lui Mihai Vodă. (…) Au avut război mare la Somliu [Şimleul Silvaniei, jud. Sălaj], şi au biruit Mihai-vodă…”.
Bătălia de la Guruslău (3 august 1601) – Parte a Războiului cel Lung – Michael the Brave defeating the Hungarians in Guraslau, 1601 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Victoria de pe valea Zalăului nu a anulat suspiciunile dintre pribeagul domn al Ţării Româneşti şi plenipotenţiarul imperial Giorgio Basta.
După un scurt intermezzo (călătoria lui Basta la Cluj), la 9/19 august Mihai Viteazul, care intenţiona să-şi viziteze familia la Făgăraş, a fost prins de apropiaţii lui Giorgio Basta (mercenari germani şi valoni sub comanda lui Iacob Beauri) şi ucis.
Bătălia pentru Transilvania trebuia să fie, în concepţia lui Mihai, un pas necesar în vederea recuperării tronului muntean (partea de artilerie cei revenise ca pradă de război urma să-i mijlocească demersul militar).
Această cuvioasă a fost născută în insula Eghina, din părinţi creştini dreptcredincioşi, Antonie şi Hrisanta, a căror dreaptă credinţă şi faptă bună a fost arătată în acea vreme, când Biserica lui Hristos se tulbura de eresul iconoclasmului, în împărăţia lui Mihail Valvos, de care eres nu numai nu s-a vătămat acea bună doime; ci, ca o lumină în întuneric prin dreapta credinţă a luminat.
Din nişte părinţi ca aceştia fiind născută fericita Teodora, după creşterea sa, a fost dată după bărbat şi a născut o fiică.
După aceea, din cauza năvălirii barbarilor, s-a mutat în cetatea Tesalonic, unde, crescând pe fiica sa, a făcut-o mireasa lui Hristos.
După ce a murit bărbatul ei, a intrat în mănăstirea de fecioare, la fiica sa şi s-a tuns în rânduiala monahicească.
Prin viaţa sa îmbunătăţită, prin pustniceştile nevoinţe şi ostenelile ascultării, atât a plăcut lui Dumnezeu, încât, nu numai în viaţă ci şi după moartea sa, multe minuni a făcut.
Trecând după moartea sa câţiva ani şi murind egumena mănăstirii aceleia, s-a pus trupul ei mort, în mormânt aproape de Sfânta Teodora; şi când s-a descoperit mormântul aceleia, atunci au putut să vadă toţi cei ce erau acolo, o minune mare.
Căci Cuvioasa Teodora, după mulţi ani de la sfârşitul său, mişcându-se, ca şi cum ar fi fost vie, a făcut puţin loc egumenei ce se aşeza lângă dânsa, dând locul cel mai larg povăţuitoarei sale, cum şi smerenia sa arătându-şi după moarte; şi toţi văzând acest lucru s-au înspăimântat şi au strigat: „Doamne, miluieşte!”.
Încă şi mir mirositor şi tămăduitor izvora din sfintele ei moaşte şi se făceau tămăduiri multe, prin ungerea cu acel mir: diavolii se izgoneau, orbii vedeau şi toate neputinţele se vindecau, întru slava lui Hristos Dumnezeu. Amin.
Imnografie
Troparul Sfintei Cuvioase Teodora din Tesalonic
Glasulul al 8-lea
Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; căci luând crucea ai urmat lui Hristos; și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, că este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Teodora, duhul tău.
Această cuvioasă a fost născută în insula Eghina, din părinți creștini dreptcredincioși, Antonie și Hrisanta, a căror dreaptă credință și faptă bună a fost arătată în acea vreme, când Biserica lui Hristos se tulbura de eresul iconoclasmului, în împărăția lui Mihail Valvos, de care eres nu numai nu s-a vătămat acea bună doime; ci, ca o lumină în întuneric prin dreapta credință a luminat.
Din niște părinți ca aceștia fiind născută fericita Teodora, după creșterea sa, a fost dată după bărbat și a născut o fiică. După aceea, din cauza năvălirii barbarilor, s-a mutat în cetatea Tesalonic, unde, crescând pe fiica sa, a făcut-o mireasa lui Hristos. După ce a murit bărbatul ei, a intrat în mănăstirea de fecioare, la fiica sa și s-a tuns în rânduiala monahicească. Prin viața sa îmbunătățită, prin pustniceștile nevoințe și ostenelile ascultării, atât a plăcut lui Dumnezeu, încât, nu numai în viață ci și după moartea sa, multe minuni a făcut.
Trecând după moartea sa câțiva ani și murind egumena mănăstirii aceleia, s-a pus trupul ei mort, în mormânt aproape de Sfânta Teodora; și când s-a descoperit mormântul aceleia, atunci au putut să vadă toți cei ce erau acolo, o minune mare. Căci Cuvioasa Teodora, după mulți ani de la sfârșitul său, mișcându-se, ca și cum ar fi fost vie, a făcut puțin loc egumenei ce se așeza lângă dânsa, dând locul cel mai larg povățuitoarei sale, cum și smerenia sa arătându-și după moarte; și toți văzând acest lucru s-au înspăimântat și au strigat: „Doamne, miluiește!”.
Încă și mir mirositor și tămăduitor izvora din sfintele ei moaște și se făceau tămăduiri multe, prin ungerea cu acel mir: diavolii se izgoneau, orbii vedeau și toate neputințele se vindecau, întru slava lui Hristos Dumnezeu. Amin.
Sfântul Isaachie Mărturisitorul (sec. IV – 30 mai 383), fondatorul Mănăstirii Dalmaților din Constantinopol, a fost un călugăr creștin (probabil grec) bizantin care este pomenit ca sfânt și mărturisitor.
Uneori este numit Isaac Dalmațianul, nu pentru că s-a născut în Dalmația, ci din cauza mănăstirii pe care a fondat-o și care după decesul său a fost condusă de Dalmatus.
După unele relatări, Isaac ar fi fost sirian, dar acest lucru este îndoielnic.
A avut conflicte cu împăratul roman Valens care a căzut în erezia arianismului.
În 378, Valens pregătea o campanie militară împotriva goților.
După mai multe încercări de a-l face pe împărat să renunțe la persecuțiile sale împotriva creștinilor niceeni, Isaac a profețit că Valens va „muri în flăcări” din cauza faptelor sale.
Împăratul a ordonat ca Isaac să fie aruncat în închisoare, jurând că îl va pedepsi pe Isaac și îl va omorî la întoarcerea din bătălie.
Curând după aceea, la 9 august 378, Valens a fost învins la bătălia de la Adrianopol și a murit într-un incendiu după ce s-a refugiat într-o șură.
Succesorul lui Valens, împăratul Teodosie I, l-a eliberat pe Isaac, a interzis arianismul și a redeschis bisericile închise de Valens.
Isaac a dorit să se întoarcă la viața sa monahală din pustie, dar un aristocrat bogat pe nume Saturninus a construit o mănăstire pentru Isaac la Constantinopol, căreia i-a devenit primul egumen (stareț).
Isaac este cunoscut și ca apărător zelos al ortodoxiei creștine la cel de-al doilea sinod ecumenic, care a avut loc la Constantinopol în 381.
Țarul Petru I cel Mare al Rusiei (care a domnit în perioada 1682–1725), a cărui zi de naștere a căzut în ziua sărbătorii Sfântului Isaac, 30 mai, l-a adoptat pe Isaac ca sfânt-patron al dinastiei Romanov.
Catedrala Sfântul Isaac din orașul Sankt Petersburg, unde se găsesc moaște ale Sfântului Andrei, este consacrată în cinstea sa.
Imnografie
Troparul Sfântului Cuvios Isaachie Mărturisitorul
Glasul 8
Întru tine părinte cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea ai urmat lui Hristos; şi lucrând ai învăţat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Isaachie, duhul tău.
Condacul Sfântului Cuvios Isaachie Mărturisitorul
Glasul 8
Ca nişte pârgă a firii…
Ca un credincios plăcut al lui Dumnezeu, aprinzându-te cu râvnă, pentru Biserica lui Hristos, zăbalele lui Valent ai ţinut şi pentru închiderea Bisericii, moartea lui cea pierzătoare prooroceşte mai înainte ai spus, preacuvioase. Pentru aceasta roagă-te pururea pentru noi, cei ce te cinstim, Preafericite Isaachie.
Cuviosul Isachie a fost povățuitor și egumen al multor monahi și dascăl folositor oamenilor mireni, aducându-i pe toți la calea mântuirii, cu cuvântul și cu pilda vieții celei îmbunătățite.
După aflarea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci a Domnului nostru Iisus Hristos și după domnia marelui Constantin, atunci balaurul cel mult pestriț și vrăjmașul cu multe capete, și cel de-a pururea urâtor al neamului creștinesc, iar mai ales al lui Hristos, Mântuitorul nostru, și al sfintei credințe, a băgat în Biserica lui Dumnezeu o tulburare ca aceasta, prin vicleșugul său cel cu rea meșteșugire: a îndemnat pe păgânul și nelegiuitul împărat Valent ca să apere și să lățească eresul lui Arie.
Deci a ridicat acel împărat prigonire asupra celor dreptcre- dincioși și a poruncit ca pe unele sfinte biserici să le închidă, ca să nu se săvârșească în ele obișnuitele jertfe dumnezeiești, pe altele le-a prefăcut în grajduri de cai, iar pe altele le-a dărâmat până în temelie. Și s-a lungit acea răutate multă vreme, fiind mare tânguire și plângere robilor lui Hristos, care se rugau lui Dumnezeu ziua și noaptea ca să se milostivească spre Sfânta Sa Biserică și să facă judecată dreaptă și izbândire asupra împăratului celui nedrept.
În acea vreme era precum a fost în zilele Apostolilor, când împăratul Irod și-a pus mâinile, ca să facă rău unora ce erau din Biserică. Iar după câțiva ani, Dumnezeu a ridicat cu duhul pe robul Său, monahul Isachie, precum odinioară a ridicat pe Prorocul Daniil, spre apărarea nevinovatei Susana. Acest fericit Isachie a fost mai întâi în pustia răsăritului, urmând Sfântului Proroc Ilie și petrecând viață asemenea cu îngerii. Și auzind de prigoana care o făceau arienii asupra Bisericii și de împăratul care ajuta acelor eretici, i s-a făcut jale foarte pentru aceasta și, lăsând pustia, a venit în Constantinopol, întărind pe credincioși în buna credință, pentru că era cuvântul lui ca o lumină aprinsă și duhul lui Dumnezeu se odihnea peste dânsul și darul cel ceresc îl umbrea pe el.
Deci văzând el necazul ce se făcea credincioșilor de către răucredinciosul împărat și de către cei de un gând cu el, se ruga lui Dumnezeu, ca din înălțimea scaunului Său cel sfânt, să caute spre cei chinuiți pe nedrept și să arate milostivirea Sa spre dânșii, iar mândria făcătorilor de rău să o smerească. Iar Dumnezeu, Cel ce a auzit odinioară pe plăcutul Său, Moise, ce se ruga pentru poporul cel chinuit de Faraon, Acela a auzit și pe robul Său Isachie și a ridicat asupra păgânului împărat Valent năvălirea barbarilor, căci în acea vreme, barbarii cei ce petreceau peste Dunăre, adunând putere mare de oaste, au pornit cu război asupra grecilor și, năvălind cu acea putere, au robit Tracia și s-au apropiat de Constantinopol. Pentru aceea împăratul Valent a fost nevoit să-și adune ostașii săi și să iasă întru întâmpinarea vrăjmașilor, dar i s-a întâmplat lui ceea ce i se întâmplase odinioară lui Saul, împăratul lui Israel, cel care era vrăjmașul lui David, pentru că Saul nu s-a întors de la război, după prorocia Sfântului Samuil, căci a mâniat pe Domnul Dumnezeu.
Deci, ieșind Valent din Constantinopol cu oștile salex fericitul Isachie i-a ieșit în cale și a strigat cu glas mare, zicând: „împărate, deschide bisericile celor dreptcredincioși și Dumnezeu îți va îndrepta bine calea înaintea ta”. Dar împăratul nu i-a răspuns, ci, defaimându-l ca pe un prost și fără de minte și socotindu-i cuvintele întru nimic, s-a dus în calea sa. Iar a doua zi, fericitul stareț, ieșind iarăși înaintea împăratului, a grăit către el: „O, împărate, deschide bisericile celor dreptcredincioși și-ți va fi războiul cu izbândă, pentru că vei birui pe vrăjmași și te vei întoarce sănătos și cu pace!”.
Iar împăratul socotind acele cuvinte ale lui: „Te vei întoarce sănătos și cu pace…”, voia să deschidă bisericile cele închise și să le dea celor dreptcredincioși și a început a se sfătui pentru aceasta cu sfetnicii săi. Insă un voievod oarecare, fiind din credința cea rea a arienilor, a sfătuit pe împărat să nu asculte pe monahul acela, ci să-l gonească cu necinste. Deci împăratul a ocărât pe stareț și l-a gonit de la el cu batjocură și cu bătăi și a plecat mai departe în calea sa.
Iar a treia zi, cuviosul stareț iar a întâmpinat pe împărat și apucând de frâu calul pe care era călare împăratul, a început a-l ruga -mai cu osârdie și a-l sfătui să deschidă bisericile, îngrozindu-l cu răzbunarea lui Dumnezeu, de nu va face ceea ce îi cere. Deci, întâmplându-se acolo o râpă adâncă, cu spini cumpliți și cu o baltă de noroi, în care și o fiară dacă ar fi căzut, nu ar fi putut să mai iasă de acolo, ci s-ar fi afundat cu totul și ar fi murit, împăratul a poruncit să arunce pe monah în acea râpă, ca să moară acolo, și s-a dus în calea care era înaintea lui. Iar Sfântul Isachie, fiind aruncat în spini și în baltă, a fost păzit de dreapta lui Dumnezeu și a rămas fără de vătămare, pentru că nici spinii nu l-au rănit, nici balta nu l-a înecat, ci a zăcut în mijlocul bălții, între spini, ca pe un așternut moale în mijlocul florilor, binecuvântând și cântând Domnului, până ce, cu porunca lui Dumnezeu, arătându-i-se trei bărbați purtători de lumină, l-au ridicat din baltă și l-au scos întreg și sănătos din râpa aceea și, punându-l pe uscat, s-au făcut nevăzuți.
Atunci Cuviosul Isachie a cunoscut că Domnul a trimis pe îngerii săi să-l scoată din prăpastia aceea și, căzând în genunchi, a dat mulțumire Mântuitorului său, ca Cel ce are purtare de grijă pentru robii Săi și nu părăsește pe cei ce se tem de El și nădăjduiesc spre ajutorul Lui. Deci, rugându-se mult și întărindu-se cu Duhul Sfânt, s-a sculat și, alergând degrabă pe altă cale, a ieșit înaintea împăratului și a stat înaintea lui. Și văzându-l împăratul, s-a înspăimântat și s-a minunat de acea vedere. Atunci sfântul a zis cu îndrăzneală către dânsul: „Tu ai voit să mă omori în spini și în baltă, iar Domnul m-a păzit viu și prin sfinții Săi îngeri m-a scos din acea prăpastie. Deci, o, împărate, ascultă-mă și deschide bisericile celor dreptcredincioși, ca să biruiești pe vrăjmași și să te întorci cu slavă; iar de nu mă vei asculta, apoi nu te vei întoarce de la război, ci vei pieri acolo”.
Iar împăratul se minuna de îndrăzneala monahului și de fața lui cea luminată, însă nu l-a ascultat, de vreme ce inima lui era împietrită și dezlipită de Dumnezeu. Deci a dat pe cuviosul la doi boieri, anume Saturnin- și Victor, cărora le-a poruncit să-l păzească în legături, zicând: „Să-mi țineți pe acest stareț bârfitor până ce mă voi întoarce, ca să-i dau răsplata cea vrednică, pentru îndrăzneala lui cea fără de rușine”.
Iar Cuviosul Isachie, fiind plin de Duhul Sfânt și umplându-se de mai multă râvnă – ca altădată Sfântul Proroc Miheia împotriva lui Ahav, împăratul lui Israel – a strigat către Valent, zicând: „Dacă te vei întoarce cu pace, apoi să știi că nu mi-a grăit mie Domnul. însă îți zic că vei duce ostașii la război și nu vei putea să biruiești pe vrăjmași, ci vei fugi din fața lor, vei fi prins și vei fi ars de viu cu foc”. Acestea zicând sfântul, a fost dus în legături, iar împăratul a plecat pe cale mânios.
Iar când s-au întâlnit oștile grecești cu cele barbare și s-au lovit la război, atunci s-a făcut tăiere mare și, cu dumnezeiasca voie, barbarii au biruit pe greci, după prorocia Sfântului Isachie. Și au căzut mulți de ascuțișul săbiei, iar împăratul Valent a fost rănit și, neputând să stea împotriva barbarilor, a fugit. Iar barbarii, gonind după el, au tăiat oștile grecești ca pe niște mlădițe și erau aproape să ajungă și pe împărat.
Iar împăratul fugind numai cu sfetnicul său, acel voievod arian care îl sfătuise să nu asculte pe Isachie, s-a apropiat de un sat și, văzând niște paie, a descălecat de pe cal, fiind obosit, și s-a ascuns în paiele acelea cu acel sfetnic al său, dar nu s-a ascuns de mâna lui Dumnezeu, Care l-a pedepsit. Căci barbarii care veneau după el, ajungând la satul acela și înștiințându-se că niște greci s-au ascuns în paie, au aprins foc împrejurul lor și le-au ars. Astfel a pierit cu sunet acel ticălos împărat, împreună cu sfetnicul lui.
Iar după războiul acela, armata grecească care mai rămăsese s-a dus în întâmpinarea lui Grațian, împăratul Romei, care venea în ajutorul grecilor. Și sosind Grațian, a pus împărat al grecilor pe Teodosie, care a fost numit mare; iar Teodosie, adunând îndată oastea cea risipită, s-a dus asupra barbarilor și i-a biruit, iar după ce i-a învins, s-a întors cu biruință și a mers la Constantinopol. în acea vreme, îndată după pieirea lui Valent, unii din ostași, care au fost risipiți de barbari, neștiind că împăratul Valent nu mai este între cei vii, au mers la Cuviosul Isachie care era ținut în legături, zicându-i: „Gătește-te de răspuns, căci se întoarce împăratul de la război și te va întreba pe tine și te va munci!”. Sfântul le-a răspuns: „Iată, au trecut șapte zile de când am mirosit putoarea oaselor lui celor arse, pentru că, după prorocia mea, a fost ars cu foc”. Și s-au înfricoșat cei ce au auzit acestea, iar după puține zile toți au știut de sfârșitul lui Valent. Și astfel au eliberat pe Sfântul Isachie din legături și l-au cinstit ca pe un proroc al lui Dumnezeu.
Iar după ce noul împărat Teodosie a intrat în cetate cu prăznuire, cei doi boieri mai sus ziși, Saturnin și Victor, i-au spus despre Cuviosul Isachie, despre îndrăzneala și prorocia lui. Atunci împăratul, minunându-se de un bărbat ca acela, a poruncit ca să-l aducă cu cinste pe cuviosul la sine și s-a închinat lui, cinstindu-l ca pe un mare plăcut al lui Dumnezeu. Deci împăratul ruga pe sfântul să se roage lui Dumnezeu pentru el și pentru toată împărăția lui. Iar Cuviosul Isachie a sfătuit pe împăratul să petreacă în dreapta credință și să întoarcă pacea Bisericii, mângâind pe cei rău chinuiți. Și l-a ascultat împăratul și a făcut toate cele grăite de el, izgonind pe arieni din Constantinopol și pricinuind bucurie mare credincioșilor. Deci, fericitul Isachie, mulțumind lui Dumnezeu, voia să se ducă în pustie la viața sa cea dintâi; dar Saturnin și Victor au rugat pe cuviosul să nu se despartă de cetatea împărătească, ci să viețuiască împreună ei, ajutând Bisericii lui Hristos cu rugăciunile și cu învățăturile sale. Și s-a plecat sfântul la rugămintea lor.
Și făcându-se ceartă între Saturnin și Victor, pentru că fiecare dintr-înșii voiau ca cuviosul părinte să petreacă în casa lui, fericitul stareț, cunoscând acea ceartă, a zis către ei: „Fiilor, destul îmi este mie dragostea voastră! Iar de vreme ce aveți grijă și dorință ca să odihniți pe a mea smerenie, apoi vă spun că, cine se va grăbi mai întâi să-mi zidească o locuință, la acela voi petrece în toate zilele vieții mele”. Deci amândoi au început a se îngriji ca să zidească la ei locaș plăcut omului lui Dumnezeu. Iar Saturnin avea afară din cetate un loc foarte frumos, plăcut spre viață monahicească, unde, sârguin- du-se mai degrabă, a pregătit un locaș plăcutului lui Dumnezeu și s-a sălășluit acolo Cuviosul Isachie. Apoi și Victor a zidit un locaș ales pentru Sfântul Isachie, dar era întristat că Saturnin îl întrecuse. Deci, venind la sfântul, îl ruga în genunchi să vină și în chilia zidită de el, însă cuviosul voia mai mult să petreacă în lăcașul lui Saturnin, decât în al lui Victor. Cu toate acestea, uneori mergea și la Victor și petrecea și la el câteva zile, netrecând cu vederea rugămintea lui.
Astfel au început a se aduna la cuviosul mulți din cei ce voiau să se călugărească, încât s-a întemeiat o mănăstire mare din averile acelor iubitori de Dumnezeu bărbați, Saturnin și Victor. Iar Cuviosul Isachie a fost povățuitor și egumen al multor monahi și dascăl folositor oamenilor mireni, aducându-i pe toți la calea mântuirii, cu cuvântul și cu pilda vieții celei îmbunătățite. El era foarte milostiv cu cei săraci și, de nu avea vreodată ce să dea celui ce cerea, apoi dezbrăca haina de pe sine și o dădea. Și a făcut multe lucruri bune și plăcute lui Dumnezeu și, sosind la adânci bătrâneți, s-a apropiat de fericitul său sfârșit. Și chemând pe frați și învățându-i cele de folosul sufletului, le-a pus egumen în locul său pe un bărbat cinstit și sfânt cu viața, pe fericitul Dalmat, de la care mai pe urmă și locașul acela s-a numit „Dalmat”.
Și astfel, Cuviosul părintele nostru Isachie, după multe osteneli primite de Dumnezeu, a trecut la veșnica odihnă către Domnul. Și s-a adunat toată cetatea la îngroparea lui, și au pus cinstitul lui trup în biserica Sfântului întâiului Mucenic Ștefan. Iar sfântul lui suflet a stat înaintea scaunului Preasfyitei Treimi, în ceata sfinților și cuvioșilor părinți și totdeauna roagă împreună cu dânșii pentru noi pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, pe Unul Dumnezeul nostru, a Cărui slavă este în veci. Amin.
Sfânta mironosiță Salomeea a fost una din femeile care au crezut în Mântuitorul Iisus Hristos, i-au urmat Lui pe tot parcursul predicii și lucrării Lui de mântuire și i-au fost ucenice.
Prăznuirea ei în Biserica Ortodoxă se face în 3 august.
După tradiție, Salomeea a fost fiica Sfântului Iosif Logodnicul și a primei sale soții (care și ea se numea tot Salomeea), astfel încât Maica Domnului era întrucâtva mama sa vitregă.
Salomeea s-a căsătorit cu Zevedei și a devenit mama apostolilor Iacov și Ioan. Este numită de evanghelistul Matei „mama fiilor lui Zevedeu” (Matei 20, 20; 27, 56), fără să o numească Salomeea, iar de evanghelistul Marcu este numită Salomeea (Marcu 15, 40; 16, 1), fără să o numească mamă a fiilor lui Zevedeu sau a apostolilor Ioan și Iacov.
Într-o zi, neînțelegând adevăratul sens al misiunii Domnului și crezând că El a venit să întemeieze o împărăție pamântească, ea I-a cerut să acorde fiilor ei un loc de cinste în împărăția Sa.
Hristos a îndreptat-o amintindu-i că cei care vor să fie părtași la slava Lui trebuie mai înainte sa bea din potirul Patimii Lui (cf. Matei 20, 20).
Arătând un curaj mai mare decât al ucenicilor care l-au părăsit pe Domnul în timpul Patimilor, Salomeea a privit de departe crucificarea, împreuna cu Maica Domnului, cu Sfânta Maria Magdalena și cu cealaltă Marie (Marcu 15, 40; Ioan 19, 25), și, odată sabatul trecut, ea a mers și a cumpărat aromate pentru a îmbălsăma trupul lui Iisus (Marcu 16, 1).
Și cum sfintele femei se întrebau cine ar putea să le ajute să miște piatra care acoperea mormântul, au văzut că acesta era deja deschis.
Și intrând înăuntru au văzut un înger îmbrăcat în alb care le-a binevestit Învierea.
Cutremurate și speriate, ele au fugit de-acolo, fără să spună nimănui nimic, până când Maria Magdalena, revenind singură la mormânt, L-a văzut chiar pe Domnul, înviat.
Ca una din femeile purtătoare de mir care au dus miresme la mormântul Domnului și l-au găsit gol,
Salomeea este sărbătorită ca una din cele care au adus prima veste bună despre Înviere lumii întregi, în special în Duminica Femeilor Mironosițe.
Viața Sfintei Salomeea, mironosița
Salomeea Mironosița (secolul I d.Hr.) – foto preluat de pe doxologia.ro
Sfânta Mironosiță Salomeea a fost soția lui Zevedeu și mama celor doi Sfinți Apostoli Iacov și Ioan Evanghelistul. Ea a cerut Mântuitorului cinstea ca ei să fie așezați unul de-a dreapta și unul de-a stânga în Împărăția Sa (Matei 20, 20-22). Salomeea nădăjduia, ca mulți iudei de altfel, într-o împărăție pământească a lui Iisus. De abia, mai târziu s-a încredințat de înaltul înțeles al răspunsului primit atunci.
Salomeea a fost de față la patimile și răstignirea Domnului nostru Iisus Hristos (Matei 27, 56). În dimineața Sfintei Învieri a fost la mormânt împreună cu celelalte mironosițe, cărora li s-a arătat Mântuitorul Hristos. Sfintele mironosițe împreună cu Salomeea au fost prinse și întemnițate împreună cu alți creștini. După aceea au fost urcați într-o corabie și lăsați în mijlocul mării. Corabia a ajuns pe coastele Provencei, în Franța de azi. Mironosițele au răspândit în această parte cuvântul Domnului. Maria lui Cleopa și Salomeea s-au stabilit într-o insulă de la gura Romului, unde au rămas până la moarte.
foto de Antoniu Dumitru (preluat de pe: adevarul.ro)
articol preluat de pe ro.wikipedia.org
Greva minerilor din Valea Jiului (1-3 august 1977)
Greva minerilor din Valea Jiului care a avut loc între 1 și 3 august 1977, a fost una dintre mișcările de protest cele mai ample din perioada comunistă. Valea Jiului este o zonă minieră importantă a României, cu un număr mare de muncitori. Greva cea mai mare care a precedat-o pe cea din 1977 a fost Greva minerilor din Lupeni din 1929.
Antecedente și cauze
Minerii din Valea Jiului lucrau întotdeauna în condiții foarte grele.
Chiar și cu folosirea tehnologiei celei mai moderne – ceea ce nu era cazul în minele României socialiste din anii 1970 – lucrul în minele de cărbune era greu și periculos. Accidentele de mină erau destul de dese.
De exemplu, pe 2 noiembrie 1972, în urma unei explozii au murit 43 de oameni la Mina Uricani.
Anul 1977 a fost un an greu pentru economia României. Urmările crizei energetice mondiale începută în 1973-74 încă erau resimțite pe deplin, iar cutremurul din 4 martie 1977 a îngreunat și mai mult situația.
În pofida acestor greutăți, Ceaușescu nu a acceptat reducerea cifrelor de plan și insista ca toți indicatorii stabiliți anterior să fie îndepliniți.
La scurt timp după mișcarea pentru drepturile omului Charta 77 inițiată în Cehoslovacia, un protest similar a fost organizat și în România de dizidentul Paul Goma.
La 23 martie 1977, minerul din Valea Jiului Dumitru Blaj a plecat la București pentru a semna apelul lui Goma.
Nota sa adresată scriitorului a fost citită ulterior la Radio Europa Liberă, și ca urmare Blaj a fost criticat în fața colectivului de muncă, degradat pe post de vagonetar, apoi supraveghetor la un depozit de lemne.
El a murit în anii ’80 în circumstanțe dubioase.
Pe 30 iunie 1977 a fost adoptată Legea nr. 3 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială, care interzice plata simultană a salariului și pensiei de invaliditate (erau mulți mineri care au ieșit la pensie cu grad de invaliditate III, și mai lucrau în mină), și prevedea schimbarea limitei de vârstă de pensionare a minerilor de la 50 la 52 de ani.
Tot în aceeași perioadă programul de lucru a fost mărit de la 6 la 8 ore.
Minerii erau nemulțumiți și de aprovizionarea proastă cu bunuri de consum, de munca prelungită peste program (inclusiv duminicile), de condițiile de locuit și trai precare.
Pe 14 iulie 1977, minerul Gheorghe Dumitrache („Ispitu”) a trimis un memoriu („Spinoasa mărturisire”) la CC al PCR, Ministerului Minelor și Televiziunii Române, dar nu i s-a răspuns imediat.
A fost arestat după încetarea grevei din august, și condamnat la doi ani de închisoare pentru „instigare și ultraj la bunele moravuri.”
Derularea grevei
Greva propriu-zisă a început la Mina Lupeni pe 1 august 1977 și a fost încheiată pe 3 august 1977.
În primele momente, unii mineri au propus ca o delegație de-a lor să plece la București, dar s-a renunțat la această idee, poate și datorită faptului, că trenurile erau oprite. Unii șefi de sectoare au încercat să împiedice organizarea greviștilor, dar minerii au reacționat prompt, câteodată dur.
Greviștii au luat legătura cu alte mine din Valea Jiului (pe vremea aceea erau 10 mine în Valea Jiului: Anina, Aninoasa, Bărbăteni, Dalja, Livezeni, Paroșeni, Petrila, Petroșani, Uricani, Vulcan) și cu populația orașelor pentru a strânge cât mai mulți simpatizanți, și s-au adunat până la urmă în curtea Minei Lupeni, unde țineau discursuri revendicative.
Cifrele provenite din surse diferite referitoare la numărul participanților variază între 10 000 și 40 000 (chiar 90 000).
Cei care susțin cifrele mai scăzute greșesc, întrucât se bazează numai pe numărul de angajați, și nu iau în considerare membrii de familie și alte persoane din afară care s-au alăturat greviștilor (din simpatie sau numai din curiozitate).
Exploatarea minieră de la Aninoasa – cititi mai multe pe ro.wikipedia.org
Greviștii sunt organizați și conduși de câțiva lideri, în special de muncitorii Constantin Dobre, Gheorghe Maniliuc și inginerul Jurcă. Acesta din urmă se retrage în scurt timp în planul doi, lăsând conducerea în mâinile primilor doi.
Din București au fost trimiși să poartă tratative doi reprezentanți de frunte ai puterii: secretarul CC al PCR Ilie Verdeț, Gheorghe Pană, președintele Consiliului Central al UGSR și ministru al muncii, și Constantin Băbălău, ministrul minelor, petrolului și geologiei, cărora li se alătură șefi locali ai conducerii de partid și de stat, în special Clement Negruț, primarul și primul-secretar de partid din Petroșani. Primul secretar al județului Hunedoara, Ilie Rădulescu era în concediu la Karlovy Vary (Cehoslovacia).
Gheorghe Pană (n. 9 aprilie 1927, comuna Gherghiţa, judeţul Prahova) este un fost demnitar comunist român. Pe timpul grevei minerilor din Valea Jiului din august 1977 a fost preşedintele Consiliului Central al UGSR şi ministru al muncii, şi împreună cu Ilie Verdeţ, a fost trimis de Ceauşescu la faţa locului pentru negocieri, dar au eşuat – cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
Ilie Verdeț și Clement Negruț se deplasează la fața locului, dar minerii nici nu au încercat să negocieze cu ei, și au cerut să discute direct cu secretarul general. Cei doi au fost sechestrați în ghereta portarului de la intrarea nr. 2 a Minei Lupeni.
Conform relatărilor lui Constantin Dobre, Maniliuc i-ar fi amenințat cu moartea pe cei doi activiști superiori de partid, pe Verdeț chiar trântindu-l de perete de câteva ori.
Ilie Verdet neagă categoric episodul sechestrării: “E o prostie… Eu nu am fost bruscat, nu am fost agresat“. Ilie Verdeț a mai făcut și alte declarații importante despre începuturile grevei: “Nu a existat comitet de grevă, care să pregătească greva. Nu au fost revendicări formulate. A fost, doar, acest protest in legătură cu legea pensiilor. Comitetul de grevă s-a format în timpul desfășurarii grevei, mai ales spre sfârșit”
Între timp, se infiltrează în zonă și oamenii Securității, dar sunt deocamdată pe poziție de așteptare. Autoritățile întăresc paza obiectivelor importante din zonă, în mod deosebit a depozitelor de arme.
La insistența greviștilor, Verdeț îl sună prin telefon pe Ceaușescu, care se afla în concediu pe litoralul Mării Negre. Ceaușescu își întrerupe concediul, și se deplasează mai întâi la Craiova, apoi la Târgu-Jiu și Deva, și preia comanda trupelor de Securitate și a funcționarilor de partid, care vor fi angajate în stingerea focarului protestatar.
Când Ceaușescu ajunge în curtea Minei Lupeni, numărul participanților la manifestație se dublează. Atmosfera este tensionată, dar sunt totuși voci în mulțimea care la sosirea primului om al țării strigă „Ceausescu si minerii!”, dar treptat se aud lozinci din ce în ce mai ascuțite, ca „Lupeni ’29!” (aluzie la greva din 1929), „Jos burghezia proletară!”.
Constantin Dobre citește în fața lui Ceaușescu revendicările minerilor, constând din 26 de puncte cu caracter tipic sindicalist, referitoare la programul de lucru, norme, pensii, aprovizionare, locuințe, investiții.
Ceaușescu prezent la fața locului timp de circa 3 ore, la început se arată refractar, la care greviștii vociferează, se aud de câteva ori huiduieli, fluierături, se scandează chiar „Jos Ceausescu!”.
El cedează până la urmă, mai ales după ce gardul depozitului de lemne se prăbușește brusc sub greutatea minerilor urcați pe el, producând un zgomot infernal și speriind pe cei prezenți.
Ceausescu promite să îmbunătățească condițiile de muncă și de trai ale minerilor, și în final este aplaudat.
Un miner tânăr entuziasmat (poate un om al partidului sau Securității) a propus ca lui Nicolae Ceaușescu să-i fie atribuit titlul de „miner de onoare”.
După o asemenea dezamorsare a situației, secretarul general – obosit și epuizat și el – părăsește locul în mijlocul escortei sale. Revine la Petroșani, unde s-a desfășurat un miting după moda vremii, cu urale și aplauze prelungite, în cadrul căruia nici nu s-a pomenit de greva din Lupeni.
Greva minerilor din Valea Jiului (Lupeni – 1977) – foto: jurnalul.ro
Reprimarea minerilor
În perioada imediat următoare grevei nu au fost represalii.
S-a hotărât ca până la 31 decembrie 1977 pensionarii de invaliditate care lucrează să-și păstreze atât pensia cât și salariul.
Ceaușescu a ordonat să fie satisfăcute unele din promisiunile sale, respectiv reducerea zilei de lucru de la 8 la 6 ore, aprovizionarea magazinelor din zonă a fost îmbunătățită, dar revendicările referitoare la limita de vârstă de pensionare și programul de lucru nu sunt îndeplinite.
După sărbătorirea Zilei Minerilor pe 8 august, vor începe acțiuni crunte de reprimare împotriva participanților mai activi la grevă.
În prima etapă, au fost organizate ședințe de partid și de sindicat, în care greviștii au fost catalogați drept elemente anarhiste, declasate, „oameni de nimic”, „derbedei”, „impostori”, „infractori” etc.
Greviștii care erau membri de partid au fost sancționați sau excluși din PCR.
Forțele de Securitate și Miliție din zonă au fost dublate, iar după 15 septembrie au fost desfășurate unități militare (inclusiv blindate) în preajma tuturor minelor din Valea Jiului.
Organele specializate ale Securității, Miliției și procuraturii, au efectuat recunoașterea minerilor care au participat în mod activ la grevă.
Au fost chemați la sediul Securității unii ingineri și șefi de sectoare pentru a identifica cu ajutorul fotografiilor și înregistrărilor filmate făcute pe ascuns a celor cu rol important în grevă.
Cel puțin 600 de greviști au fost interogați la sediul Securității din Petroșani și maltratați de mai multe ori (lovituri la cap, strângerea degetelor la ușă etc.).
Operațiunile Securității au fost conduse de generalii Emil Macri și Nicolae Pleșiță.
Nicolae Pleşiţă (n. 16 aprilie 1929, oraşul Curtea de Argeş, judeţul Argeş – d. 28 septembrie 2009, Bucureşti) a fost un general român de Securitate, care a condus Direcţia de Informaţii Externe (1980-1984). Torţionar al regimului comunist, nu a fost niciodată tras la răspundere pentru faptele sale. A fost avansat la gradul de general-locotenent (9 mai 1977), conducând, împreună cu generalul Emil Macri, reprimarea minerilor participanţi la greva minerilor din Valea Jiului din august 1977 - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
A urmat apoi întocmirea dosarelor penale. Se intentează procese de drept comun, cu acuzațiile de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniștii publice, și în cazurile mai grave de lovire și vătămare corporală.
Au fost întocmite 150 de dosare, și în urma proceselor au fost internați la psihiatrie 50 de protestatari, au fost condamnați la închisoare între 2-5 ani 15 greviști:
- Constantin Ilie, Vasile Guzu, Gheorghe Costache, Adolf Flaman, Gheorghe Dumitrache și Gheorghe Vitez: 2 ani pentru ultraj; Petru Daragics și Ion Toderașcu: 4 ani pentru ultraj și 1,5 ani pentru vătămare corporală;
- Alexandru Dabelea: 3 ani pentru ultraj și 1 an pentru vătămare corporală;
- Ioja Sortan: 3 ani pentru ultraj;
- Vasile Căilă: 2,5 ani pentru ultraj si apologia infracțiunilor;
- Gheorghe Maniliuc: 3,5 ani pentru ofensă adusa autorității și 3 ani pentru ultraj;
- Carol Nagy: 5 ani pentru ofensă adusă autorității;
- Cornel Silvester: 3,5 ani pentru ofensă adusă autorității, 3 ani pentru ultraj si 10 luni pentru lovire:
- Petru Petaca: 4 ani pentru ofensa adusa autorității, 3 ani pentru ultraj si 1 an pentru lovire.
Pentru majoritatea condamnaților la închisoare, pedeapsa a trebuit ispășită la un loc de muncă în afara Văii Jiului, deci deportare și muncă corecțională.
Au fost siliți să părăsească domiciliul și să se mută într-o localitate desemnată de autorități cel puțin 300 de greviști, împreună cu familiile lor. Au fost concediați între 2000-4000 de mineri.
După terminarea pedepsei, cei mai mulți au rămas sub stricta supraveghere a Securității, și hărțuiți ani lungi după evenimente.
Agenți ai Securității au fost angajați ca muncitori în mine, în scop de culegere de informații, supraveghere și chiar intimidare fizică. Au fost detașați sau angajați în întreprinderile miniere din zonă foști delincvenți de drept comun.
Pentru a suplimenta lipsa de forță de muncă, au fost trimiși să lucreze la exploatările miniere și militari în termeni.
Pe termen lung, organele de partid au sporit activitatea ideologică în zonă. S-au ținut lecții de ideologie comunistă obligatorii, și diverse instituții de psihologie din București, la ordinele date de conducerea centrală, au făcut mai multe teste și sondaje în Valea Jiului.
Ceaușescu în vizită de lucru la mina Lupeni în noiembrie 1977 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Consecințe politice
„Greva a avut un caracter pașnic, dar protestele au fost ferme, categorice. Deși ea a prezentat un caracter revendicativ, Ceaușescu a revenit asupra prevederilor din Legea pensiilor și a regimului de lucru, promițând elaborarea unui program social și de îmbunătățire a condițiilor de viață, program care s-a făcut și în mare parte înfăptuit… După părerea mea, ca participant direct la acest măreț eveniment, greva din 1977 a reprezentat cea mai reușită manifestare a forței minerilor, care, fără jertfe, dar printr-un ridicat grad de organizare, a obținut toate revendicările.”
—Ilie Verdeț
Ilie Verdeţ (n. 10 mai 1925, Comăneşti, judeţul Bacău – d. 20 martie 2001, Bucureşti) a fost un lider comunist român care a fost ministru în mai multe rânduri în guvernele din perioada 1965-1989. De asemenea, el a deţinut funcţia de prim-ministru al României în perioada 1979-1982. Pe timpul grevei minerilor din Valea Jiului din august 1977 a fost trimis de Ceauşescu la faţa locului pentru negocieri. După Revoluţia din decembrie 1989, Verdeţ a înfiinţat Partidul Socialist al Muncii, care s-a considerat ca succesor al Partidului Comunist Român - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
Greva a avut repercusiuni importante și asupra aparatului de partid și de stat. Au fost schimbați din funcție mai mulți funcționari de partid și de stat, atât la nivel local, județean, cât și în București.
Cazul a fost dezbătut de ședința Consiliului de Stat din 3 septembrie, care a hotărât primele destituiri, și apoi – inclus pe ordinea de zi la cererea explicită a comunistului ilegalist Alexandru Sencovici – de Plenara CC al PCR din 26 octombrie 1977.
Potrivit lui Ilie Verdeț, Ceaușescu a calificat greva din Valea Jiului din 1977 drept consecință a unei propagande necorespunzătoare. „La mijloc au stat probleme de conștiință. Adică muncă de propagandă slabă, nu s-au popularizat hotărârile partidului.” – ar fi declarat secretarul general al PCR.
Tot în ședința CC al PCR din 26-27 octombrie 1977, fostul ministru al Minelor, Petrolului și Geologiei, Bujor Almășan, care fusese demis în ianuarie 1977, a primit un vot de blam pentru “starea de lucruri” lăsată în sectorul minier.
Ilie Verdeț nu a fost făcut răspunzător pentru evenimente. În ședințele de partid care au urmat el a dat vina pe conducătorii locali pentru „unele lipsuri”, și a pledat consecvent pentru întărirea ordinii și disciplinei în sectorul mineritului, conform „indicațiilor prețioase” ale secretarului general.
La 7 martie 1978, el a fost numit în funcția de prim-vicepreședinte al Consiliului de Miniștri și președinte al Comitetului de Stat al Planificării (după ce fostul președinte al C.S.P. Mihai Marinescu a fost epurat). La data de 29 martie 1979, Ilie Verdeț este desemnat în funcția de prim-ministru al Guvernului Republicii Socialiste Românie.
Gheorghe Pană pană a primit un „vot de blam” la Plenara CC al PCR din 26 octombrie, și schimbat din funcția de ministru al minelor.
Pe plan județean și local a fost schimbat primul-secretar al județului Hunedoara, Ilie Rădulescu, primii secretari orășenești și de întreprindere, atât de partid cât și de UTC, și conducătorii de la sindicate.
Clement Negruț, primarul din Petroșani a rămas în funcție, probabil datorită reușitei adunării populare organizate de el la Petroșani, imediat după terminarea grevei. Ca o altă excepție, nici conducătorii orașului Vulcan nu au fost schimbați.
Informarea opiniei publice despre grevă
Opinia publică internă și internațională primea știri foarte puține despre grevă. Nu au fost informați nici măcar membrii CC al PCR.
Numărul din 5 august 1977 al ziarului Steagul Roșu nici nu pomenea de grevă, ci scria de „vizita de lucru a tovarășului Nicolae Ceaușescu în Valea Jiului”.
Pentru a împiedica scurgerea de informații, Valea Jiului a fost declarată zonă interzisă până la 1 ianuarie 1978.
Totuși, cu timpul informațiile, din păcate uneori deformate, încep să se scurgă spre lumea din exterior.
Conform propriei sale aprecieri, Buletinul de informare a românilor din exil (prescurtat: BIRE sau B.I.R.E.) a fost prima publicație care a relatat în detaliu despre greva minerilor în ediția din 16 septembrie 1977.
A doua sursă de informații a fost minerul maghiar Hosszú István, participant și el la grevă, care a subliniat lipsa oricăror tensiuni cu caracter național între minerii de diferite etnii. În 1986 el a acordat lui Neculai Constantin Munteanu un interviu, difuzat de Radio Europa Liberă și publicat de Mihnea Berindei sub titlul „La gréve des mineurs roumains en 1977. Un témoignage” (în: L’Autre Europe).
22 de mineri protestatari au reușit să trimită în numele altor 800 o scrisoare („Scrisoarea minerilor din Valea Jiului” finalizată pe 18 septembrie 1977) ziarului francez Libération, care a publicat-o în 12 octombrie 1977. O variantă prescurtată a acestei scrisori a fost publicată și în revista Lupta din 22 martie 1987.
Există și o a doua scrisoare a minerilor din Valea Jiului, apărută în 1984 în Cuvântul românesc, semnată de „grupul de ingineri și muncitori mineri din Valea Jiului” care abordează și aspecte politice (inclusiv de politică internațională).
Liderii grevei și soarta lor ulterioară
Constantin Dobre
Imediat după grevă minerii i-au păzit locuința, ca să nu fie arestat, dar până la urmă a fost mutat forțat la Craiova, și angajat ca muncitor necalificat la Întreprinderea de Reparații Auto (IRA). Mai multe surse afirmă că a fost racolat de Securitate.
Conform relatărilor lui Ilie Verdeț, în noiembrie 1977, Dobre era deja student la Academia Ștefan Gheorghiu, trimis de Inspectoratul Ministerului de Interne Craiova.
Teodor Rusu (secretar cu probleme de propagandă la Comitetul municipal de partid, responsabil pentru zona estică a Văii Jiului, pentru orașul Petrila și pentru minele Lonea și Petrila) afirma pe baza unei discuții purtate cu Gheorghe
Pană în vara anului 1978, la stațiunea Neptun, că Dobre ar fi avut o încercare nereușită de a-l vedea pe Ceaușescu, pentru a-i reproșa neîndeplinirea tuturor revendicărilor minerilor, dar a fost pasat la ministrul Muncii, Gheorghe Pană.
În anii 1980 a terminat la fără frecvență cursurile de economie ale Academiei Ștefan Gheorghiu (care pregătea activiști de partid), unde vine în contact cu Virgil Măgureanu, viitor șef al SRI.
În zilele revoluției din decembrie 1989 a încercat să se implice în desfășurarea evenimentelor, dar nu a reușit să ocupe nici o funcție importantă.
Pompiliu Prip – avocatul minerilor în procesul reabilitării celor condamnați în 1977 – a afirmat, că Dobre s-a întors în Valea Jiului după fuga dictatorului, dar a avut a primire rece din partea minerilor, și a plecat la București, unde a apărut pe 23 decembrie la televiziune, și „a vorbit în numele minerilor”.
În 1990 a fost numit casier al ambasadei României de la Londra.
În ianuarie 2007 intervine la Comisia Tismăneanu, care întocmise un raport în care era menționat decesul lui. În august 2007 sunt date publicității informații din dosarul de urmărire al lui Constantin Dobre (nume de cod „Dodu”).
În 5 decembrie 2007 Dobre a publicat o scrisoare deschisă în care respingea afirmațiile lui Miron Cozma, conform cărora cel din urmă ar fi fost unul dintre conducătorii grevei din 1977.
Gheorghe Maniliuc
A fost arestat și interogat de Securitate. Dosarul său enumeră și antecedentele penale, conform cărora Maniliuc mai fusese condamnat la trei luni închisoare în 1953 pentru vătămare corporală, iar în 1968, la un an și jumătate pentru furtul unei motociclete, cu care a făcut un accident, și a rămas invalid.
După grevă, a fost condamnat la trei ani și jumătate închisoare pentru ultraj contra bunelor moravuri și ofensă adusă autorității, cu executarea pedepsei la locul de muncă.
A fost despărțit de familie, care s-a întors în județul Suceava. La terminarea pedepsei a vrut și el să se întoarcă în satul natal, dar a murit în împrejurări suspecte.
Pe lângă Dobre și Maniliuc mai sunt menționați ca lideri ai grevei: inginerul Jurcă (care după primele momente ale grevei a preferat să treacă în panul doi), și o femeie – „șefa tineretului comunist din Lupeni” – care ar fi fost și ea închisă ulterior.
În aprilie 1990, Curtea Suprema de Justiție a casat sentințele de condamnare ale minerilor pronunțate de Judecătoria Petroșani la 16 și 17 septembrie 1977.
cititi despre Greva minerilor din Valea Jiului (1-3 august 1977) si pe en.wikipedia.org
![Osvaldo César Ardiles (born 3 August 1952), often referred to in Britain as Ossie Ardiles,[1] is a football manager, pundit and former midfielder who won the 1978 FIFA World Cup as part of the Argentine national team - foto - dailymail.co.uk](https://www.unitischimbam.ro/wp-content/uploads/2015/08/Osvaldo-Ardilez-e1438547699805.jpg)
![Henri Cartier-Bresson (French: [kaʁtje bʁɛsɔ̃]; August 22, 1908 – August 3, 2004) was a French photographer considered the master of candid photography, and an early user of 35 mm film - foto - en.wikipedia.org](https://www.unitischimbam.ro/wp-content/uploads/2015/08/Henri-Cartier-Bresson-e1438553251503.jpg)
![Gheorghe (Giorgio) Basta (n. 30 ianuarie 1550[1], Roccaforzata, în apropiere de Taranto, pe atunci în Regatul Neapolelui - d. 26 august 1607, Praga) a fost un general italian de origine albaneză, angajat de împăratul Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană pentru a conduce forţele habsburgice în războaiele antiotomane (1591-1606) şi ulterior pentru a administra Transilvania ca vasal imperial. Din ordinul său a fost ucis în 1601 în apropiere de Turda aliatul său, voievodul Mihai Viteazul - foto preluat de pe ro.wikipedia.org](https://www.unitischimbam.ro/wp-content/uploads/2018/08/Gheorghe-Basta.jpg)
