Articole

Federaţia Salariaţilor din Administraţia Publică Centrală şi Locală din România ”COLUMNA” – Protest (4 noiembrie 2020)

foto si articole preluate de pe www.facebook.com/impreunapentruoadministratiemoderna

 

Federaţia Salariaţilor din Administraţia Publică Centrală şi Locală din România ”COLUMNA”

5 noiembrie 2020 - Urmare directă a acțiunilor de protest inițiate de Federația Columna începând de ieri 4 noiembrie și care vor continua atât astăzi cât și mâine 6 noiembrie, Ministerul Finanțelor Publice, prin vocea Ministrului Florin Cîțu, a venit cu o declarație de presă privitoare la finanțarea asistenței sociale.

Rezumând intervenția, Guvernul aruncă VINA pe președinții de Consilii Județene pentru faptul că în ASISTENȚA SOCIALĂ angajații nu își primesc la timp salariile. În același timp, recunoaște că sunt județe unde alocările de la bugetul de stat trebuie suplimentate prin rectificare bugetară, fără însă a preciza care sunt aceste județe și mai ales când va fi efectiv adoptată această rectificare.

Dezavuăm public maniera în care ”actorii” implicați în finanțarea asistenței sociale își ”pasează” reciproc responsabilitatea asigurării bugetelor DGASPC.

Salariații resping categoric astfel de jocuri sau abordări.

VOR SĂ FIE PLĂTIȚI PENTRU MUNCA LOR, la termen, astfel încât să aibă posibilitatea de a achiziționa cele necesare traiului zilnic, de a plăti facturile, creditele, de a achiziționa medicamente, de a e asigura tot ce trebuie pentru copii și vârstnicii aflați în întreținere.

În acest context, vom continua să transmitem Guvernului României mesajul:

RESPECTAȚI ASISTENȚA SOCIALĂ!

 

4 noiembrie 2020 - Federaţia Salariaţilor din Administraţia Publică Centrală şi Locală din România ”COLUMNA”, Federație sindicală reprezentativă la nivel de sector de activitate ASISTENȚĂ SOCIALĂ și cea mai mare Federație din acest domeniu, a protestat astăzi în fața Guvernului României față de CRIZA FINANCIARĂ PROFUNDĂ prin care trece ASISTENȚA SOCIALĂ din România.

A fost înaintat Guvernului un memoriu prin care au fost aduse la cunoștință principalele revendicări ale salariaților:

1. ALOCAREA SUMELOR NECESARE PLĂȚII SALARIILOR ÎN ASISTENȚĂ SOCIALĂ.

2. ACORDAREA STIMULENTULUI DE RISC în valoare de 2500 lei/lunar, pe perioada stării de urgență, pentru personalul din asistență socială.

3. ALOCAREA SUMELOR NECESARE ACHIZIȚIONĂRII MATERIALELOR DE PROTECȚIE SANITARĂ.

Este INADMISIBIL ca în plină pandemie, în prag de iarnă, Guvernul României să lase peste 50.000 de familii fără bani de hrană, medicamente, pentru plata utilităților, pentru susținerea copiilor în școli sau alte cheltuieli necesare traiului zilnic.

Acțiunile vor continua joi 5 noiembrie și vineri 6 noiembrie, astfel încât Guvernul să înțeleagă mesajul pe care dorim să-l transmitem:

RESPECTAȚI ASISTENȚA SOCIALĂ!

La ordinea zilei – 4 noiembrie 2020

Situația din România – 4 noiembrie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică

foto preluat de pe www.facebook.com/ministeruldeinterne

 

Sărbătorile Zilei de 4 Noiembrie

Ortodoxe – Sf. Cuv. Ioanichie cel Mare, Sf. Cuv. Gheorghe, Mărturisitorul din Drama

(articol in curs de editare)

 

Zeci de asistenţi sociali protestează în faţa Guvernului pentru faptul că nu şi-au primit salariile pe septembrie

Mai multe zeci de asistenţi sociali din mai multe judeţe, membri ai Federaţiei Salariaţilor din Administraţia Publică Centrală şi Locală din România – COLUMNA, participă la un miting, miercuri, în faţa sediului Guvernului. Sindicaliştii din domeniul asistenţei sociale acuză faptul că 4.000 de angajaţi din Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) din judeţele Bacău, Giurgiu, Neamţ, Vaslui şi Mehedinţi nu şi-au primit salariile pentru luna septembrie.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Situația din România – 4 noiembrie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică

Până astăzi, 4 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 267.088 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
186.260 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 8.651 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.916 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 7.419 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 03.11.2020 (10:00) – 04.11.2020 (10:00) au fost raportate 146 decese (77 bărbați și 69 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.867. Dintre acestea, 1.001 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.341.867 teste. Dintre acestea, 35.964 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 21.808 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 14.156 la cerere.

 

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.853 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus). De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați.

 

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul SARS – CoV – 2 la nivel european și global:
Până la data de 3 noiembrie 2020, au fost raportate 7.798.222 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Spania, Franţa, Regatul Unit, Italia, și Germania.

ŢARA CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI VINDECAŢI*

Franţa 1.466.433(+52.518) 37.435 (+416) 123.664 -

Spania 1.240.697(+55.019) 36.257 (+379) 150.376 -

Regatul Unit 1.053.864(+18.950) 46.853 (+136) 2.906 (+56)

492 noi decese în Marea Britanie şi 352 în Italia

Parlamentarii britanici au aprobat intrarea Angliei în al doilea lockdown

Italia 731.588(+22.253) 39.059 (+233) 302.275 (+6.258)

Coronavirus: ‘Lockdown’ în toată Italia începând de joi, de la ora locală 22:00

Germania 560.379(+15.352) 10.661 (+131) 373.391 (+1.353)

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)

 

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 3 NOIEMBRIE 2020

CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI VINDECAȚI*

47.093.222 (+495.923) 1.207.290 (+6.128) 31.609.661 (+242.802)

* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/
* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 2 – 3 noiembrie 2020
* CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB.
* Date rectificate

Grupul de Comunicare Strategică
cititi mai mult pe www.facebook.com/ministeruldeinterne

Analiza COVID-19 în România şi în lume până la 1 noiembrie 2020 (CNSCBT)

 

Trump sau Biden? Americanii au votat pentru alegerea celui de-al 46-lea preşedinte al SUA

Procesul de vot pentru alegerea celui de-al 46-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii a ajuns la final. Americanii au avut de ales între preşedintele în exerciţiu, republicanul Donald Trump, care aspiră la al doilea mandat, şi candidatul Partidului Democrat, Joe Biden. După închiderea urnelor, anunţarea câştigătorului ar putea dura zile. La acest scrutin, peste 100 de milioane de americani au votat anticipat din cauza pandemiei de COVID-19, ceea ce înseamnă că o întârziere în numărarea tuturor voturilor este foarte probabilă.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

SUA: Mai multe state şi-au relaxat legislaţia privind drogurile

Mai multe state americane au profitat marţi de referendumurile care însoţesc în mod tradiţional alegerile prezidenţiale americane pentru a-şi relaxa legislaţia privind drogurile, începând cu Oregon, care a dezincriminat deţinerea aşa-numitelor droguri “dure” pentru uz personal, o premieră în Statele Unite, potrivit presei locale, relatează AFP.

Patru state noi – Arizona, Montana, New Jersey şi Dakota de Sud – se vor alătura listei celor în care consumul recreativ de canabis este legal, numărul total al acestora urmând să ajungă la cincisprezece. Alegătorii din Oregon, un stat foarte progresist din nord-vest, s-au pronunţat în favoarea dezincriminării oricărei deţineri de narcotice, inclusiv a aşa-numitelor droguri “dure” precum heroina sau cocaina, atunci când este vorba despre o cantitate mică destinată uzului personal. O a doua consultare populară a legalizat utilizarea în anumite condiţii a psilocibinei, un narcotic extras din anumite specii de ciuperci halucinogene.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Cetăţeni din şapte state se numără printre victimele atacului de la Viena

Doi austrieci, un german şi un nord-macedonean au fost ucişi în atacul terorist comis luni seară la Viena, a anunţat miercuri poliţia austriacă, citată de agenţia DPA. Cei 23 de răniţi sunt în principal austrieci, dar şi cetăţeni din Germania, Slovacia, Bosnia, Luxemburg şi Afganistan. Trei dintre ei sunt în continuare internaţi în stare gravă, dar stabilă.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Noua Zeelandă: O localitate întrerupe iluminatul public pentru a salva o specie de păsări ameninţată cu dispariţia

O mică localitate din Noua Zeelandă va întrerupe iluminatul public în săptămânile care urmează în încercarea de a proteja o specie de petrel (Procellaria westlandica), o pasăre de mare în pericol de dispariţie, informează DPA. Agenţia de transport din Noua Zeelandă, Waka Kotahi, a anunţat miercuri că va stinge luminile stradale pe o porţiune de 3,4 kilometri de pe autostrada care trece prin localitatea Punakaiki, situată pe coasta vestică a Insulei de Sud. Iluminatul va fi întrerupt duminică şi reluat de Anul Nou, a precizat Waka Kotahi.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Ştirile zilei – 4 noiembrie 2020

 

cititi si:

- Evenimentele Zilei de 4 noiembrie în Istorie

- Sf. Cuv. Ioanichie cel Mare

Convenția Europeană a Drepturilor Omului

Signature of the Convention – 1950

foto preluat de pe www.echr.coe.int
articole preluate de pe: ro.wikipedia.orgyoutube.com

 

Convenția Europeană a Drepturilor Omului

Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, cunoscută și sub denumirea de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, este un catalog al drepturilor fundamentale elaborat de Consiliul Europei, semnat pe 4 noiembrie 1950 la Roma și intrat în vigoare pe 3 septembrie 1953.

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, semnată la 4 noiembrie 1950 și ratificată de cvasi-totalitatea statelor membre ale Consiliului Europei, este una dintre construcțiile cele mai noi ale sistemului instituțional internațional.

Robert Schuman, Minister of Foreign Affairs for France, signs the European Convention on Human Rights (Rome, 4 November 1950) - foto preluat de pe www.cvce.eu

Robert Schuman, Minister of Foreign Affairs for France, signs the European Convention on Human Rights (Rome, 4 November 1950) - foto preluat de pe www.cvce.eu

 

Harta statelor membre în Consiliul Europei – foto: ro.wikipedia.org

 

Harta membrilor şi observatorilor în Consiliul Europei - foto: ro.wikipedia.org

 

Convenția și protocoalele la Convenție

- Textul original din 04.11.1950 - Roma - 59 de articole

- Protocolul adițional din 20.03.1952 - Paris - protecția proprietății, dreptul la instruire și dreptul la alegeri libere

- Protocolul nr. 4 din 16.09.1963 - Strasbourg - interzicerea privării de libertate pentru datorii, a    expulzării propriilor cetățeni, a expulzărilor colective de străini precum și libertatea de circulație

- Protocolul nr. 6 din 28.04.1983 - Strasbourg - interzicerea pedepsei cu moartea

- Protocolul nr. 7 din 22.11.1984 - Strasbourg - dreptul la despăgubiri în caz de eroare judiciară (art. 3),  dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori (art. 4), egalitatea între soți (art. 5)

- Protocolul nr. 12 din 04.11.2000 - Roma - interzicerea generală a discriminării (art. 1)

- Protocolul nr. 13 din 03.05.2002 - Vilnius - abolirea pedepsei cu moartea în toate circumstanțele

 

Importanța Convenției

Această convenție stabilește pentru țările parte un control supranațional al drepturilor omului. Procedura foarte complexă se organizează în jurul a două instanțe:

Comisia Europeană a Drepturilor Omului este alcătuită din același număr de juriști cu cel al statelor care au ratificat Convenția și din persoane independente. Comisia poate fi sesizată fie prin unul din statele membre care denunță “orice nerespectare a deciziilor convenției”, fie printr-o reclamație individuală (în această ipoteză, statul apărător trebuie să fi recunoscut acest drept).

Comisia ia hotărâri în privința posibilității de a admite recursurile. Ea poate căuta împreună cu celelalte părți o rezolvare amiabilă; dacă nu se găsește o astfel de rezolvare, comisia redactează un raport pentru Comitetul de Miniștri;

Curtea Europeană a Drepturilor Omului care este formată din același număr de avocați cu al statelor membre din Consiliul Europei, poate fi sesizată în termen de trei luni de la transmiterea raportului, de Comisie, de orice stat implicat sau, în sfârșit, de indivizii reclamați.

Competența contencioasă a Curții nu se exercită decât față de statele care au acceptat-o ca obligatorie de drept. Curtea dă sentințe definitive. În cazul în care Curtea nu este sesizată, Comitetului de Miniștri îi revine dreptul de a decide asupra violării invocate.

 

Reclamații în baza Convenției la Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Numărul reclamațiilor continuă crească: în 1981, 404 în fața comisiei; în 1992, 1861; cât privește numărul de sentințe date de Curte, el crește de la 2 în 1975, la 7 în 1980 și la 81 în 1982. Această creștere masivă a misiunilor dispozitivului conduc spre reforma sa cu ocazia summit-ului de la Viena din octombrie 1993. Comisia și Curtea fuzionează în cadrul unei curți unice și permanente (protocolul de la 11 mai 1994).

 

Adoptarea Convenției în Franța

Franța a întreținut relații dificile cu acest dispozitiv european. În noiembrie 1950 ea semnează convenția dar, din cauza evenimentelor din Algeria, nu o ratifică decât la 3 mai 1974. De la această dată până la 2 octombrie 1981, Franța, deși ratificase convenția, nu acceptă art.25, care stabilește condițiile reclamației individuale.

Ea o va face până la urmă la 2 octombrie 1981, conform unei promisiuni făcute de candidatul socialist la președinția Republicii, Fraçois Mitterand. Sunt menținute trei rezerve privind legalitatea monopolului radioului și televiziunii, regimul de sancțiuni aplicat în armată și articolul 16 al Constituției din 1958.

 

Adoptarea Convenției în România

România a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului la data de 20 iunie 1994. Aceasta a deschis calea petițiilor individuale în fața CEDO din partea persoanelor fizice și juridice române.

 

Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, adesea numită informal “Curtea de la Strasbourg“, a fost creată pentru sistematizarea procedurii plângerilor în materia drepturilor omului provenite din statele membre ale Consiliului Europei. Misiunea Curții este să vegheze la respectarea prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Protocoalelor suplimentare de către statele semnatare.

Sistemul de protecție a drepturilor și libertăților fundamentale introdus de Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Convenția) se întemeiază pe principiul subsidiarității. Este, în primul rând, de competența statelor părți la Convenție să garanteze aplicarea acesteia, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) nu trebuie să intervină decât atunci când statele nu și-au respectat obligațiile. Controlul exercitat la Strasbourg este activat, în principal, prin intermediul cererilor individuale, cu care Curtea poate fi sesizată de către orice persoană, fizică sau juridică, aflată sub jurisdicția statelor părți la convenție.

O piesă din Zidul Berlinului în fața Curții Europene a Drepturilor Omului – foto: ro.wikipedia.org

 

 

cititi despre Convenția Europeană a Drepturilor Omului si pe en.wikipedia.org

cititi si Manualul Drepturilor Omului

Lucrețiu Pătrășcanu (1900 – 1954)

foto preluat de pe historia.ro
articole preluate de pe: ro.wikipedia.orgyoutube.com

 

Lucrețiu Pătrășcanu (1900 – 1954)

Lucrețiu Pătrășcanu (n. 4 noiembrie 1900, Bacău – d. 17 aprilie 1954, Închisoarea Jilava, București) a fost un om politic român, membru al conducerii Partidului Comunist Român, ministru, avocat, sociolog și economist. Pentru o perioadă de timp a fost și profesor la Universitatea București.

Licențiat în drept și doctor în științe economice al Universității din Leipzig, Pătrășcanu era o figură rară printre puținii comuniști din România. A fost reprezentant al ilegaliștilor români la Comintern și în alianța politică ce a declarat scoaterea țării din alianța hitleristă în august 1944. Primul comunist devenit ministru a deținut portofoliul Justiției.

 

Biografie

Primii ani

Lucrețiu Pătrășcanu s-a născut la Bacău și provenea dintr-o familie de intelectuali. Tatăl său a fost istoricul Dumitru D. Pătrășcanu, iar mama sa, Lucreția Pătrășcanu, provenea dintr-o familie boierească.

În tinerețe, devine adept al învățăturilor marxiste, astfel că în 1919 se înscrie în Partidul Socialist din România (PSR) și muncește ca editor al ziarului acestuia, Socialismul. În 1922 absolvă Facultatea de Drept a Universității București iar în 1925 obține doctoratul la Universitatea din Leipzig.

În 1921 este unul dintre membrii fondatori ai Partidului Comunist din România (PCdR). Devine tot mai radical în convingerile sale datorită succesului Revoluției din Octombrie. El și cu Elek Köblős au fost singurii reprezentanți ai PCdR la al 4-lea congres al Cominternului (Moscova, noiembrie-decembrie 1922). La întoarcere, a fost arestat și încarcerat la închisoarea Jilava în 1924 (an în care PCdR este declarat în ilegalitate). Intră în greva foamei până când este transferat la spitalul penitenciarului.

La congresul de la Harkov din 1928, unde a fost prezent cu numele conspirativ Mironov, a susținut, împotriva poziției oficiale, că basarabenii moldoveni sunt tot români, deoarece în congres se pusese problema că România Mare este un stat multinațional și imperialist.

„Moldovenii nu sunt o națiune separată și-din punct de vedere istoric și geografic-moldovenii sunt aceiași români așa cum sunt românii în Moldova. Astfel, cred că un asemenea punct fals face ca rezoluția însăși să fie falsă. ”

 

Anii ’30

În mai 1931, Lucrețiu Pătrășcanu, împreună cu Eugen Rozvan, Imre Aladar și alți doi sunt aleși în Camera Deputaților, din partea Blocului Muncitoresc Țărănesc (BMȚ), un grup care masca partidul aflat în ilegalitate. În același an, la Congresul al-V-lea al partidului, ținut în URSS, la Gorikovo, este ales în Comitetul Central. La acel moment, secretar general al partidului era Alexander Ștefanski.

În 1932 intră în polemică cu grupul Criterion, el împreună cu colaboratorul lui, Belu Zilber, apărând o viziune stalinistă a lui Vladimir Lenin în fața convingerilor unor scriitori adepți ai dreptei, Mircea Vulcănescu și Mihail Polihroniade.

Pătrășcanu a continuat să reprezinte PCdR la Comintern în 1933 și în 1934, după care a rămas la Moscova până în 1935. În acest timp a fost bănuit de a avea îndoieli asupra stalinismului. În 1936, a primit misiunea de a-i apăra pe membrii PCdR în procesul de la Craiova, dar este denunțat ca fiind comunist, iar în locul său vine avocatul Ion Gheorghe Maurer.

 

Al Doilea Război Mondial

În august 1940, este arestat și închis în lagărul de la Târgu-Jiu, alături de membrii partidului care nu se aflau în exil în Uniunea Sovietică, apoi eliberat de guvernul național-legionar, în perioada când România, aliata Germaniei Naziste, încerca să păstreze relații amicale cu URSS. În 1941, după Rebeliunea legionară, este din nou arestat de regimul conducătorului Ion Antonescu și eliberat, însă i se impune domiciliu obligatoriu la Poiana Țapului în 1943. Mai târziu, în același an, revine la București.

 

Negocierile din 1944 și înlocuirea lui Foriș

În aprilie, Pătrășcanu este contactat de Ioan Mocsony-Stârcea, baron de Foen, mareșal al Curții Regale între 1942 și 1944, să încheie o înțelegere între monarh și comuniști în scopul răsturnării guvernului antonescian și scoaterii României din Axă.

Împreună cu Emil Bodnăraș, este reprezentantul PCdR la negocierile secrete cu PNL și PNȚ, purtate pentru răsturnarea regimului Ion Antonescu. În aceeași perioadă, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Constantin Pârvulescu și Iosif Rangheț organizează un puci la nivelul PCdR și îl forțează pe secretarul general, Ștefan Foriș, să plece de la conducerea partidului.

În contextul colaborării PCdR cu PNL și PNȚ, Lucrețiu Pătrășcanu a avut ocazia să îl cunoască pe Corneliu Coposu, vechi membru PNȚ.

 

23 august 1944 și preluarea portofoliului de ministru

După lovitura de stat de la 23 august 1944, controlată de regele Mihai, prin care Ion Antonescu și Mihai Antonescu sunt arestați la Palatul Regal, intră în noul guvern al lui Constantin Sănătescu, în calitate de ministru al Justiției. A fost autorul proclamației pe care regele a citit-o în seara zilei de 23 august la postul național de radio.

Este unul din reprezentanții României la semnarea armistițiului dintre România și URSS, la 12 septembrie 1944. Prezent la Moscova, i-a contactat pe membrii facțiunii moscovite, Ana Pauker și Vasile Luca, prin supraveghetorul lor Andrei Vîșinski, restabilind astfel comunicarea dintre aripile PCR, cea aflată în exil în URSS și cea aflată în România.

S-a întors în același an de la Moscova, împreună cu Armata Roșie. Un an mai târziu, se alătură Comitetului Central, iar în 1947, este unul din reprezentanții României la Tratatele de pace de la Paris.

În calitate de ministru al Justiției, Lucrețiu Pătrășcanu a fost promotor al epurărilor și proceselor de tip stalinist în spațiul românesc. În 1945, după ce prim-ministru devenise Petru Groza, a înființat Tribunalele Poporului, promovând în cadrul lor procurori precum Avram Bunaciu, Constanța Crăciun sau Alexandra Sidorovici (cea din urmă a fost soția lui Silviu Brucan). După instaurarea comunismului, ziarul american The New York Times aprecia că „industriașii, oamenii de afaceri (…) vor fi pedepsiți ca și criminalii de război”. Articolul critica totodată democrațiile populare ale Europei de Est și spunea că România are un „caracter birocratic și militarist”.

 

Începutul conflictelor cu alți membri ai partidului și marginalizarea

Spre sfârșitul anilor ’40, se descoperă opoziția lui Pătrășcanu față de politicile staliniste. El este de asemenea suspectat pentru abordarea sa intelectuală a socialismului. Gheorghe Apostol, colaborator al lui Gheorghiu-Dej, avea să declare despre Pătrășcanu:

„Era un intelectual de bază al partidului. Dar era și un om foarte îngâmfat, orgolios, intolerant și necomunicativ cu tovarășii de partid. Totuși, Dej îl prețuia. Între ’46-’48, Pătrășcanu s-a schimbat foarte mult. ”

În 1946, la Cluj, la un miting ținut în fața studenților greviști, își începe discursul cu cuvintele Înainte de a fi comunist, sunt român. Aceste cuvinte nu vor fi convenind colegilor de partid, care l-au catalogat ca fiind naționalist.

 

Arestarea și interogatoriile Securității

În 1948, va fi acuzat de naționalism burghez și de șovinism și va fi arestat. Sub arest, va fi vizitat de Iosif Rangheț, Alexandru Drăghici, Teohari Georgescu și ocazional de Gheorghe Gheorghiu-Dej. A fost acuzat de asemenea de colaborare cu Siguranța Statului în perioada interbelică. În același proces au mai fost arestați și judecați Elena Pătrășcanu (soția lui), Harry Brauner, Lena Constante, Petre Pandrea (cumnatul lui), Herant Torosian, Alexandru Ștefănescu, Emil Calmanovici, Remus Koffler, Ioan Mocsony-Stârcea, Anton Golopenția, Belu Zilber, Victoria Sârbu (soția lui Ștefan Foriș) și alte 33 de persoane.

 

Procesul și execuția

După modelul proceselor staliniste care se inițiaseră deja în Cehoslovacia (Vladimir Clementis și Rudolf Slánský), Ungaria (László Rajk), Bulgaria (Traicio Kostov) sau Albania (Koči Xoxe), Lucrețiu Pătrășcanu a fost condamnat la moarte pe 14 aprilie 1954, după ce procesul durase șase ani. A fost cel mai lung proces al vreunui lider comunist din istoria comunismului mondial, cu o pauză în anul 1951. În proces au mai fost interogați de asemenea oameni politici din perioada interbelică, precum Corneliu Coposu, Gheorghe Tătărăscu sau Bebe Brătianu (ultimii doi membri PNL).

În noaptea de 16 spre 17 aprilie 1954, Lucrețiu Pătrășcanu și Remus Koffler au fost executați prin împușcare la închisoarea Jilava.

 

 

Reabilitarea

Lucrețiu Pătrășcanu a fost reabilitat post-mortem în aprilie 1968 de către secretarul general al PCR, Nicolae Ceaușescu. Din același lot de reabilitare au făcut parte Ștefan Foriș, Ana Pauker, Vasile Luca și Teohari Georgescu. Martor în ancheta de reabilitare a fost Belu Zilber. Remus Koffler nu a fost însă reabilitat.

La Plenara CC al PCR din acel an, Nicolae Ceaușescu a folosit cazul Lucrețiu Pătrășcanu pentru a ilustra influența negativă pe care au avut-o pentru România Alexandru Drăghici și Iosif Chișinevschi.

 

Posteritatea

După 1989, presa a scris foarte mult despre cazul Pătrășcanu și a condamnat regimul comunist pentru soarta fostului ministru al Justiției. Astfel, Lucrețiu Pătrășcanu a devenit cel mai popular comunist din rândurile partidului și a fost mai mult lăudat, decât criticat, spre deosebire de alții. Cazul se discută până și în prezent.

 

Viața privată

Pătrășcanu a fost căsătorit cu Elena Pătrășcanu, (născută Herta Schwamen de origine evreiască, 1910), de profesie decorator scenograf la Teatrul Țăndărică din București, unde era colegă cu Lena Constante. El o cunoscuse după ce o apărase într-un proces în care o scăpase de închisoare pentru activități comuniste, deoarece și ea era, la rândul ei, activistă comunistă. Cei doi s-au căsătorit în 1938.

La origini, ea era evreică, iar la acea vreme, căsătoriile dintre români și evrei erau interzise de guvernul condus de Octavian Goga. De aceea, a trebuit să fie botezată în religie ortodoxă. Cel care a botezat-o a fost preotul ortodox cu convingeri socialiste Gala Galaction.

Soții Pătrășcanu nu au avut copii.

 

Lucrețiu Pătrășcanu în artă

În 1971, Titus Popovici a scris o piesă de teatru, Puterea și adevărul, în care un inginer pe nume Petrescu (adaptarea lui Pătrășcanu) este persecutat de secretarul de partid, Pavel Stoian (aici, adaptarea lui Gheorghiu-Dej). Petrescu este sprijinit de tânărul secretar Mihail Duma (care poate fi privit ca fiind Ceaușescu), dar cu toate acestea este arestat. În același an, după piesa de teatru a lui Popovici a fost făcut și un film cu același nume, în regia lui Manole Marcus, cu Amza Pellea în rolul lui Petrescu, Mircea Albulescu în rolul lui Stoian și cu Ion Besoiu în rolul lui Duma.

În 1993, Sergiu Nicolaescu a regizat filmul Oglinda, în care rolul lui Lucrețiu Pătrășcanu este jucat de Șerban Ionescu.

 

Volume publicate

- Probleme de bază ale României (1944)

- Un veac de frământări sociale, 1821-1907 (1945)

- Sub trei dictaturi (1945)

- Curente și tendințe în filosofia românească (1946)

Sf. Cuv. Ioanichie cel Mare (752 – 846)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Sf. Cuv. Ioanichie cel Mare (752 – 846)

Ioanichie cel Mare (în greacă Όσιος Ιωαννίκιος ο Μέγας; n. 752, Marikat, Bitinia – d. 4 noiembrie 846, Antidium) a fost un călugăr și teolog creștin bizantin, care este venerat ca sfânt.

Cunoscut pentru ascetismul său devotat și pentru apărarea venerării icoanelor, Ioanichie și-a petrecut majoritatea vieții ca pustnic pe Muntele Uludağ, în apropierea actualului oraș Bursa din Turcia. Ioanichie a trăit în timpul domniei împăratului Teofil (829-842), un iconoclast convins, care a dat un edict împotriva cultului icoanelor.

Venerarea icoanelor a fost restaurată mai târziu în Imperiul Bizantin în timpul domniei împărătesei Teodora a II-a, o schimbare pe care unii credincioși devotați o atribuie influenței și profețiilor lui Ioanichie. Ioanichie a slujit în armata bizantină în tinerețea sa înainte de a-și dedica viața ascetismului și contemplației monahale. Este venerat ca sfânt, fiind prăznuit pe 4 noiembrie atât în Biserica Ortodoxă, cât și în Biserica Greco-Catolică.

 

Tinerețea

Într-un mod asemănător cu situația multor sfinți creștini din perioada medievală, există foarte puține surse primare despre viața lui Ioanichie care nu au un caracter hagiografic. Cercetătorii bizantini au folosit, în principal, două lucrări hagiografice ca surse fundamentale pentru viața lui Ioanichie.

Potrivit acelor hagiografii, Ioanichie s-a născut în anul 752 în orașul Marikat din Bitinia, într-o familie de păstori săraci, dar credincioși. Ioanichie avea înclinații spirituale încă din copilărie și căuta adesea singurătatea pentru a se ruga și a medita. Având o statură impunătoare, când a ajuns la maturitate, a fost încorporat în armata bizantină a împăratului Leon al IV-lea și a slujit în mod exemplar, câștigând laudele colegilor săi soldați.

În această slujire a dovedit curaj și remarcabile virtuți creștine. După încheierea celor șase ani de serviciu militar, Ioanichie a fost atras de viața spirituală și a intrat într-o mănăstire. Deși a dorit să se retragă imediat în pustie, a rămas la mănăstire doi ani, timp în care a memorat Psalmii. După doi ani s-a retras pe Muntele Uludağ, unde a rămas ca pustnic pentru tot restul vieții.

Sf. Cuv. Ioanichie cel Mare (752 - 846) - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sf. Cuv. Ioanichie cel Mare (752 – 846) – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Viața ascetică

Potrivit hagiografiilor, Ioanichie și-a petrecut restul vieții ca ascet pe Muntele Uludağ, unde a dus în singurătate o viață de asceză, studiu și rugăciune. El a petrecut cea mai mare parte a timpului recitând psalmi și meditând asupra vieții lui Isus, dar hagiografiile îi atribuie și săvârșirea unor minuni și profeții. Printre numeroasele povești existente în sursele hagiografice, i se atribuie lui Ioanichie salvarea insulei Thasos de șerpi, scoaterea unor captivi greci din închisoare și salvarea unei călugărițe de la încălcarea jurământului monahal.

Într-una dintre cele mai cunoscute povești, Ioanichie a găsit în preajma muntelui Uludağ o călugăriță ce fugise din mănăstire cu intenția de a se căsători. Ioanichie a intervenit, luând se pare asupra sa toate suferințele păcatului ei și permițându-i să rămână o călugăriță devotată. A vindecat suferințe trupești și sufletești și a efectuat exorcizări. Se pare, potrivit hagiografiilor, că Ioanichie era atât de apropiat de Dumnezeu și atât de devotat singurătății, încât era capabil să devină invizibil[6] și să se ridice de la pământ în timpul rugăciunilor.

În afara poveștilor miraculoase, Ioanichie are o anumită importanță în istoria bizantină, în special în ceea ce privește venerarea icoanelor. Deși s-a născut într-o familie iconoclastă, Ioanichie a devenit ulterior un susținător devotat al venerării icoanelor.

În timpul domniei împăratului iconoclast Teofil (829-842), Ioanichie a profețit că Biserica Bizantină va restabili ulterior venerarea icoanelor, o profeție care este interpretată că s-ar fi împlinit în timpul domniei împărătesei Teodora (842-855) când a fost restabilită venerarea icoanelor în Biserica Ortodoxă. Ioanichie este menționat, de asemenea, ca fiind cel ce l-a binecuvântat pe tânărul Fotie I, care avea să devină un venerat patriarh al Constantinopolului.

 

Moartea și moștenirea

Potrivit mai multor surse, Ioanichie a murit în singurătate pe 4 noiembrie 846, la vârsta de 94 de ani.

 

Venerarea ca sfânt

Cuviosul Ioanichie este venerat ca sfânt de către Biserica Romano-Catolică, Biserica Ortodoxă[3] și Comuniunea Anglicană. O rugăciune scurtă care îi este în general atribuită lui Ioanichie este rostită ocazional în cadrul slujbelor bisericești, după citirea psalmilor:

Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt. Treime Sfântă, slavă Ție!” – Rugăciunea Sfântului Ioanichie.

 

cititi mai mult despre Sf. Cuv. Ioanichie cel Mare si pe: ro.orthodoxwiki.org; ziarullumina.ro; doxologia.ro