Articole

Evenimentele Zilei de 14 ianuarie în Istorie

Harta sistemului represiv din România comunistă

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com

 

14 ianuarie este a 14-a zi a calendarului gregorian.

 

Sărbătorile Zilei de 14 ianuarie

(BOR) Sf. Cuv. Mucenici din Sinai şi Rait; Sf. Nina, luminătoarea Georgiei

Sfinții Cuvioși Părinti uciși în Sinai și Rait. Pomenirea lor de către Biserica Ortodoxă se face la 14 ianuarie - Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto: doxologia.ro

Sf. Cuv. Părinti uciși în Sinai și Rait - Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași)foto: doxologia.ro

Sf. Cuv. Mucenici din Sinai şi Rait au fost monahi şi pustnici care au trăit în Muntele Sinai şi în mănăstirea apropiată, Rait, în secolele al 4-lea şi al 5-lea.

Peşterile acestor cuvioşi sihaştri aflate în Muntele Sinai, au fost deseori jefuite de triburile arabe de beduini şi barbarii din Egipt, la fel cum s-a întâmplat şi cu mănăstirile din acea zonă.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sf. Nina, luminătoarea Georgiei (cca 290 - 338) - foto preluat de pe ziarullumina.ro

Sf. Nina, luminătoarea Georgiei (cca 290 – 338) – foto preluat de pe ziarullumina.ro

Sfânta Nina (sau Nino), cea întocmai cu Apostolii și luminătoarea Georgiei, este cea mai cunoscută dintre sfinții din Biserica Ortodoxă a Georgiei.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

(BRU) Ss. cuvioși uciși pe Muntele Sinai și Raiton († 370)

(BRC) Sf. Felix de Nola, episcop; Sf. Bianca, regină

 

India – Festivalul Zmeelor (“Makar Sankranti” sau “Uttarayani“) 

Pe 14 ianuarie,in fiecare an, in India se desfasoara Festivalul zmeelor (Makar Sankranti sau Uttarayani). acesta coincide cu începutul calatoriei spre Nord a Soarelui (Uttarayan), când acesta intra în semnul Capricornului (Sankrant). „Makar Sankranti” este sarbatorit la 14 ianuarie, când ziua este perfect egala cu noaptea,conform Calendarului Solar, folosit în India.

 

Italia – Spectacolul Nunților

 

Astăzi în istorie pentru 14 ianuarie

 

Evenimentele Zilei de 14 ianuarie în Istorie:

- 14 ianuarie 1514 – Bula papală împotriva sclaviei;

- 14 ianuarie 1595 – Bătălia de la Putineiu;

- 14 ianuarie 1950 – Coloniile de muncă din România;

- 14 ianuarie 1994 – Declaraţia de la Moscova;

- 14 ianuarie 2011 – Protestele iordaniene din (2011 – 2012)

 

14 ianuarie 83 i.IHr. - S-a născut Marcus Antonius, general si politician roman, locotenent al lui Cezar si membru, alături de Octavianus si Lepidus , al celui de- al II-lea triumvirat (43i.IHr.); (d. 30 i IHr.).

Marc Antoniu  „Marcus Antonius” (n. 82 î.Hr., Roma, Republica Romană — d. 1 august 30 î.Hr., Alexandria, Egipt) a fost un general și politician roman, locotenent al lui Cezar, membru, alături de Octavian și Lepidus, al celui de-al II-lea triumvirat (43 î.Hr.) - foto preluat de pe- en.wikipedia.org

Marcus Antonius – foto preluat de pe- en.wikipedia.org

Marcus Antonius (n. 82 î.Hr., Roma, Republica Romană — d. 1 august 30 î.Hr., Alexandria, Egipt), sau Marc Antoniu, a fost un general și politician roman, locotenent al lui Cezar, membru, alături de Octavianus și Lepidus, al celui de-al II-lea triumvirat (43 î.Hr.).

Victorios în Bătălia de la Filippi (42 î.Hr.) asupra forțelor lui Brutus și Cassius, ucigașii lui Cezar, devine figura dominantă a triumviratului.

Primește guvernarea provinciilor din Orient, pleacă spre Asia și are o întrevedere cu regina Egiptului, Cleopatra, în octombrie 41 î.Hr., cu care s-a căsătorit.

Comportamentul lui moral și politic a dus la ascuțirea conflictului cu Octavianus, al cărui rezultat a fost Bătălia de la Actium (31 î.Hr.) în care Antonius a fost înfrânt.

Aflând de sinuciderea Cleopatrei care, așa cum spune legenda, se lăsase mușcată de o viperă, Marcus Antoniu s-a sinucis.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

14 ianuarie 1131 - S-a născut Valdemar I, rege al Danemarcei (d. 1182)

Valdemar I (14 ianuarie 1131 - 12 mai 1182) cunoscut ca Veldemar cel Mare, a fost regele Danemarcei din 1157 până la moartea sa în 1182. - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Valdemar I al Danemarcei – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Valdemar I (14 ianuarie 1131 – 12 mai 1182) cunoscut ca Veldemar cel Mare, a fost regele Danemarcei din 1157 până la moartea sa în 1182. Domnia lui Valdemar a adus creștere Danemarcei, țară care a atins apogeul la al doilea fiul al său, Valdemar al II-lea.

 

14 ianuarie 1163 - A murit regele Ungariei Ladislaus al II – lea Árpád (n.1131),al doilea fiu al lui Bela al II-lea cel Orb si al Elenei de Rascia. A domnit numai o jumatate de an, de la mijlocul lunii iulie 1162 pana la moartea sa.

 

14 ianuarie 1235 - A decedat Sfântul Sava (n. cca. 1175), prinț sârb și călugăr ortodox, primul arhiepiscop al Bisericii Ortodoxe Sârbe autocefale, creatorul literaturii și legislației sârbe, fondator al Mănăstirii Hilandaru de pe Muntele Athos și diplomat. S-a călugărit din tinerețe, primind numele monahal Sava.

Sfântul Sava (c. 1175 – 27 ianuarie 1235) a fost un prinţ sârb a Zahulmiei şi călugăr ortodox, primul arhiepiscop al Bisericii Ortodoxe Sârbe autocefale, creatorul literaturii şi legislaţiei sârbe, fondatorul Mănăstirii Hilandaru de pe Muntele Athos şi un diplomat - in imagine, Frescă a Sfântului Sava în Biserica Regelui, Mănăstirea Studenița, Serbia - foto: ro.wikipedia.org

Sfântul Sava – foto: ro.wikipedia.org

Sfântul Sava (c. 1175 – 27 ianuarie 1235) a fost un prinț sârb a Zahulmiei și călugăr ortodox, primul arhiepiscop al Bisericii Ortodoxe Sârbe autocefale, creatorul literaturii și legislației sârbe, fondatorul Mănăstirii Hilandaru de pe Muntele Athos și un diplomat. S-a călugărit din tinerețe, primind numele monahal Sava. Numele său secular a fost Rastko Nemanici.

A fost cel mai tânăr fiu al domnitorului sârb Ștefan Nemania și astfel membru al Casei Regale Nemanici. În 1219 a redactat prima constituție din Serbia – „Nomocanonul Sfântului Sava”, o compilație de drepturi civile bazat pe dreptul roman, și legi canonice după modelul Conciliile ecumenice. Scopul era să creeze un sistem legal codificat în micul regat sârbesc și să reglementeze guvernarea Bisericii Sârbe.

Însă marea sa realizarea a fost înfăptuirea unei Biserici Sârbe autocefale (independente) în calitate de biserică națională a Serbiei în 1217. Sfântul Sava este patronul spiritual al Sârbiei,este considerat unul din cele mai importante figuri ale istoriei sârbe și este canonizat și venerat de Biserica Ortodoxă Sârbă. Catedrala Sfântul Sava din Belgrad îi poartă numele și a fost ridicată pe locul în care otomanii au incinerat, după cucerirea Belgradului, moaştele sfântului.

 

14 ianuarie 1301 - Dinastia Árpád, domnitoare în Regatul Ungariei începând cu sfârșitul secolului al IX-lea, s-a stins odată cu moartea regelui Andrei al III-lea al Ungariei (n.cca.1265).

Andrei al III-lea Venețianul (c. 1265 – 14 ianuarie 1301, Buda, Ungaria) a fost rege al Ungariei (1290-1301). A fost ultimul membru pe linie paternă al dinastiei Árpád - foto: ro.wikipedia.org

Andrei al III-lea Venețianul - foto: ro.wikipedia.org

Dinastia Arpadiană a fost prima dinastie domnitoare a Regatului Ungariei, ai cărei membri au domnit între 896-1301.

Dinastia își are denumirea de la căpetenia Árpád, liderul federației triburilor maghiare la momentul stabilirii acestora în Câmpia Panonică, în preajma anului 895.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

Andrei al III-lea Venețianul (c. 1265 – 14 ianuarie 1301, Buda, Ungaria) a fost rege al Ungariei (1290-1301).

A fost ultimul membru pe linie paternă al dinastiei Arpadienilor.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

14 ianuarie 1506 - A fost descoperită într-o podgorie apropiată de bazilica Santa Maria Maggiore din Roma, grupul statuar grec Lacoon si fiii sai i, cu o înălțime de 2,42 de metri, executat din marmură albă, aparținând perioadei elenistice.

Laocoon şi fiii săi - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Laocoon şi fiii săi – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Laocoon și fiii săi este un grup statuar grec, aparținând perioadei elenistice, mai precis secolului I î.Hr. Are o înălțime de 2,42 m și este executat din marmură albă. Se găsește la Muzeul Pio Clementin care aparține de Muzeele Vaticane din Roma.

Grupul statuar reflectă moartea preotului troian Laocoon, care a fost pedepsit de zei să fie strangulat de șerpii marini împreună cu cei doi fii ai săi. Lucrarea a fost realizată de Hagesandros, Polydoros și Athanadoros, sculptori aparținând școlii de pe insula Rodos.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

14 ianuarie 1514 - Papa Leon al X-lea emite o bulă papală împotriva sclaviei.

Papa Leon al X-lea (11 Decembrie 1475 - 1 Decembrie 1521), născut cu numele de Giovanni di Lorenzo de' Medici, a fost capul Bisericii Catolice din 9 martie 1513 până la moartea sa în 1521 - foto: ro.wikipedia.org

Papa Leon al X-lea – foto: ro.wikipedia.org

Papa Leon al X-lea (11 Decembrie 1475 – 1 Decembrie 1521), născut cu numele de Giovanni di Lorenzo de’ Medici, a fost capul Bisericii Catolice din 9 martie 1513 până la moartea sa în 1521.

 

14 ianuarie 1539 - Spania anexează Cuba.

 

14 ianuarie 1527 - A murit Stefan al IV-lea, domnitorul Moldovei (din 1517), intrat în istorie sub numele de Stefan cel Tânăr, sau Stefaniţă Voda. A fost fiul domnului Bogdan al III-lea și nepotul lui Stefan cel Mare.

Ștefăniță Vodă cel Tânăr sau Ștefan al IV-lea, (n. 1506 – d. 14 ianuarie 1527, Hotin) a fost domn al Moldovei între 20 aprilie 1517 și 14 ianuarie 1527. Este fiul lui Bogdan al III-lea și nepotul lui Ștefan cel Mare - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Ștefăniță Vodă cel Tânăr sau Ștefan al IV-lea – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Nascut in 1506 la Hotin, a fost domn al Moldovei între 20 aprilie 1517 și 14 ianuarie 1527. În 1523, în urma intrigilor de curte, Ştefăniţă vodă, fire nestăpînită, i-a decapitat pe „povăţiitorul” său marele boier Luca Arbore și pe fiii săi. Domnia lui Ştefăniţă a durat sub semnul căsăpirii multor mari boieri. Din 1523 boierii au început să părăsească Moldova adăpostindu-se în Polonia, Transilvania și Valahia.

Vechii dregători au fost înlocuiți din funcție. Ridicarea boierilor împotriva „tiranului” a devenit o mișcare organizată. A intrat în conflict cu domnul Valahiei, Radu de la Afumați, din cauza unui aranjament potrivit căruia Ștefăniță urma să se căsătorească cu Ruxanda, fiica lui Neagoe Basarab. Însă cu aceasta se însurase Radu de la Afumați în ianuarie 1526.

Lui Ștefăniță îi rămînea Stana, o alta fiică a lui Neagoe vodă, pe care el n-o voia, astfel ca a năvălit in Valahia(1526), „băgînd spaima în munteni”, după care au urmat încă două bătălii moldo-valahe.

Pînă la urmă neînțelegerea a fost remediată, Ștefăniță căsătorindu-se cu Stana. Întors bolnav dintr-o expediție împotriva Valahiei, în 1527 Ştefăniţă vodă moare la Hotin. Unele letopiseţe ne spun că el a fost otrăvit de soţia sa, munteanca Stana, care apoi a fugit în Valahia. Călugărită, doamna Stana, cu care Ștefăniță nu a avut urmași, a murit în februarie 1531.

 

14 ianuarie 1547 - Ivan al IV-lea Cel Groaznic ia titlul de ţar al Rusiei.

Ivan al IV-lea, numit și Ivan cel Groaznic, (n. 25 august 1530 - d. 28 martie [S.V. 18 martie] 1584) a fost primul cneaz moscovit care s-a intitulat "țar" - in imagine: Portret al lui Ivan IV, secolul al XVIII-lea, Muzeul de Istorie de Stat - foto: ro.wikipedia.org

Portret al lui Ivan IV, secolul al XVIII-lea, Muzeul de Istorie de Stat – foto: ro.wikipedia.org

Ivan al IV-lea, numit și Ivan cel Groaznic, (n. 25 august 1530 – d. 28 martie [S.V. 18 martie] 1584) a fost primul cneaz moscovit care s-a intitulat “țar”

 

14 ianuarie 1557 - Apare la Braşov, „Octoihul” în limba slavonă, prima carte tipărită de Diaconul Coresi, care va desfăşura până la 1583, o bogată activitate de tipărire de cărţi în limba română.

Coresi (cunoscut și ca Diaconul Coresi) (d. 1583, Brașov) a fost un diacon ortodox, traducător și meșter tipograf român originar din Târgoviște. Este editorul primelor cărți tipărite în limba română. A editat în total circa 35 de titluri de carte, tipărite în sute de exemplare și răspândite în toate ținuturile românești, facilitând unitatea lingvistică a poporului român dar și apariția limbii române literare - in imagine: Diaconul Coresi, statuie în curtea bisericii Sf. Nicolae din Brașov - foto - ro.wikipedia.org

Diaconul Coresi, statuie în curtea bisericii Sf. Nicolae din Brașov – foto – ro.wikipedia.org

Coresi (cunoscut și ca Diaconul Coresi) (d. 1583, Brașov) a fost un diacon ortodox, traducător și meșter tipograf român originar din Târgoviște. Este editorul primelor cărți tipărite în limba română. A editat în total circa 35 de titluri de carte, tipărite în sute de exemplare și răspândite în toate ținuturile românești, facilitând unitatea lingvistică a poporului român dar și apariția limbii române literare

Apostol, 1566, de Coresi - foto: ro.wikipedia.org

Apostol, 1566, de Coresi – foto: ro.wikipedia.org

 

14 ianuarie 1595 - În lupta de la Putineiu, fraţii Buzeşti şi Radu Calomfirescu, în fruntea unor detaşamente ale oştii de ţară, au înfrânt pe tătarii care invadasera ţara.

Bătălia de la Putineiu (14 ianuarie 1595), între oastea munteană şi avangarda tătară.

articol: enciclopediaromaniei.ro

Uciderea creditorilor levantini şi a garnizoanei otomane din Bucureşti, are loc în contextul alianţei antiotomane încheiate de conducătorii Transilvaniei, Munteniei şi Moldovei. Principele Transilvaniei, Sigismund Báthory (1581 – 1599, 1601 – 1602), încearcă să cucerească Timişoara, domnul Moldovei, Aron Tiranul (1591 – 1595), Tighina şi Ismail, în timp ce domnul muntean, Mihai Viteazul (1593 – 1601), se confruntă cu atacurile tătarilor lui Ghazi Ghirai II (1588 – 1597).

După răscoala antiotomană a domnilor din Moldova şi Ţara Românească, sultanul le-a găsit înlocuitori: Bogdan la Bucureşti şi Ştefan Surdu la Iaşi. În ajutorul instalării lor sunt trimişi Mehmed Sokollüzâde, aga ienicerilor, şi beylerbey-ii Mustafa paşa şi Aydın Hasan paşa. Pentru a împiedica această oaste să treacă Dunărea, Mihai şi-a concentrat trupele la Giurgiu, unde începe asediul cetăţii.

Aflând că tătarii pătrunseseră în Ţara Românească, lasă aici un detaşament şi, cu cea mai mare parte a trupelor, se retrage la Hulubeşti, pe Neajlov (lângă Călugăreni), supraveghind ambii duşmani. La cererea hanului, ca nepotul său să fie lăsat să treacă cu o pradă bogată spre Crimeea, domnul este de acord. Avangarda oştirii tătare (c. 4 000 de oameni) este surprinsă de fraţii Buzeşti şi Radu Calomfirescu, la Putineiu, în Vlaşca (14 ianuarie 1595) şi distrusă. Peste numai două zile, o nouă oaste, condusă de nepotul hanului, este nimicită la Stăneşti.
enciclopediaromaniei.ro

 

14 ianuarie 1639 - În SUA a fost adoptata prima constitutie, cea a statului Connecticut, intitulata ”The Fundamental Orders

 

14 ianuarie 1676 - Moare Francesco Cavalli, compozitor italian, unul dintre întemeietorii operei veneţiene (n. 1602).

 

14 ianuarie 1702 - S-a nascut împăratul Japoniei, Nakamikado (d. 1737).

 

14 ianuarie 1724 - Regele Filip al V-lea al Spaniei ( 19 decembrie 1683 – 9 iulie 1746) a abdicat.

Filip al V-lea al Spaniei (19 decembrie 1683 – 9 iulie 1746) a fost Rege al Spaniei din 1 noiembrie 1700 până la 15 ianuarie 1724, când a abdicat în favoarea fiului său Louis, și din 6 septembrie 1724, când și-a asumat din nou tronul în urma decesului fiului său, până la moartea sa -  foto: ro.wikipedia.org

Filip al V-lea al Spaniei – foto: ro.wikipedia.org

A fost Rege al Spaniei din 1 noiembrie 1700 până la 15 ianuarie 1724, când a abdicat în favoarea fiului său Louis, și din 6 septembrie 1724, când și-a asumat din nou tronul (în urma decesului fiului său), până la moartea sa.

 

14 ianuarie 1742 - A murit astronomul englez Edmond Halley, cel care a descoperit cometa care îi poarta numele; (n.8 noiembrie 1656).

Edmond Halley (n. 8 noiembrie 1656, Hackney lângă Londra — d. 14 ianuarie 1742, Greenwich) a fost un astronom, matematician, cartograf, geograf și meteorolog englez. El a descoperit metoda de măsurare a distanței dintre două stele (Deplasare de paralaxă). După numele său a fost denumită Cometa Halley. Această cometă apare pe cer odată la 76 de ani - foto: ro.wikipedia.org

Edmond Halley – foto: ro.wikipedia.org

Edmond Halley (n. 8 noiembrie 1656, Hackney lângă Londra — d. 14 ianuarie 1742, Greenwich) a fost un astronom, matematician, cartograf, geograf și meteorolog englez. El a descoperit metoda de măsurare a distanței dintre două stele (Deplasare de paralaxă). După numele său a fost denumită Cometa Halley. Această cometă apare pe cer odată la 76 de ani.

 

14 ianuarie 1814 - In Rusia fost deschisa Biblioteca Publica din Sankt Petersburg.

 

14 ianuarie 1814 - Regele Danemarcei cedeaza prin tratatul de la Kiel Norvegia, regelui Suediei.

 

14 ianuarie 1819 - Poarta otomană pomulgă un regulament care stabilea ca scaunele de domnie ale Moldovei şi Valahiei, să fie ocupate prin rotaţie numai de familiile Scarlat Callimachi, Alecu Şuţu, Mihai Şuţu şi Dimitrie Moruzi.

 

14 ianuarie 1819 - S-a născut Dimitrie Bolintineanu (unele surse avanseaza 1825 ca an al nasterii sale), poet român, om politic, participant la Revoluţia de la 1848 şi diplomat; (d.20.08.1872).

Dimitrie Bolintineanu (n. 14 ianuarie 1819 (sau 1825 după alte surse), Bolintin-Vale — d. 20 august 1872, București) a fost un poet român, om politic, diplomat, participant la Revoluția de la 1848 - foto preluat de pe www.mutualart.com

Dimitrie Bolintineanu – foto preluat de pe www.mutualart.com

Dimitrie Bolintineanu (n. 14 ianuarie 1819 (sau 1825 după alte surse), Bolintin-Vale — d. 20 august 1872, București) a fost un poet român, om politic, diplomat, participant la Revoluția de la 1848.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

14 ianuarie 1823 - S-a născut Carol al III-lea, Duce de Parma (d. 1854)

 

14 ianuarie 1831 - S-a născut George Victor, Prinț de Waldeck și Pyrmont (d. 1893)

 

14 ianuarie 1841 - S-a născut Berthe Morisot, pictoriță franceză, eleva lui Corot și Monet (d. 1895)

Berthe Morisot (n. 14 ianuarie 1841 la Bourges, Cher - d. 2 martie 1895 la Paris) a fost o pictoriță impresionistă - foto: ro.wikipedia.org

Berthe Morisot - foto: ro.wikipedia.org

Berthe Morisot (n. 14 ianuarie 1841 la Bourges, Cher – d. 2 martie 1895 la Paris) a fost o pictoriță impresionistă.

 

14 ianuarie 1850 - S-a născut Pierre Loti, scriitor francez (d. 1923)

 

14 ianuarie 1850 - S-a născut Marele Duce Alexei Alexandrovici al Rusiei (d. 1908)

 

14 ianuarie 1850 - A decedat la Bucuresti, Neofit al II-lea , Mitropolit al Țării Românești (1840-1849), cunoscut mai ales pentru participarea sa la Revoluția de la 1848; (n. 1 ian. 1778, București).

Neofit al II-lea (n. 1 ianuarie 1778, București - d. 14 ianuarie 1850, București) a fost Mitropolit al Țării Românești (1840-1849), remarcat mai ales prin participarea sa la Revoluția de la 1848 - foto: ro.wikipedia.org

Neofit al II-lea- foto: ro.wikipedia.org

Neofit al II-lea (n. 1 ianuarie 1778, București – d. 14 ianuarie 1850, București) a fost Mitropolit al Țării Românești (1840-1849), remarcat mai ales prin participarea sa la Revoluția de la 1848. A fost ierodiacon, ieromonah și arhimandrit în 1824, apoi tot în 1824 episcop al Râmnicului, între 1829-1833 locțiitor de mitropolit. Ca mitropolit a înființat 4 seminarii teologice în Țara Româneasc, și a sprijinit trimiterea de tineri la burse în Grecia și Rusia.

A devenit membru al conducerii provizorii a Mitropoliei între 1834-1840, iar între 1840 și 1849 a fost Mitropolit al Țării Românești. În timpul Revoluției de la 1848, a fost desemnat șef al guvernului provizoriu. După înăbușirea Revoluției a solicitat (ca mitropolit), restabilirea ordinii și a contribuit la prinderea clericilor care se implicasera în acțiuni revoluționare, ceea ce a făcut să fie considerat o personalitate controversată. La 27 iulie 1849 s-a retras din scaunul de mitropolit, cu putin inainte de decesul sau.

 

14 ianuarie 1861 - S-a nascut Sultanul Mehmed al VI-lea; (d.16 mai 1926).

Mehmed VI, who is also known as Şahbaba (meaning Emperor-father) among his relatives, (14 January 1861 – 16 May 1926) was the 36th and last Sultan of the Ottoman Empire, reigning from 1918 to 1922.  foto: en.wikipedia.org

Mehmed VI (14 January 1861 – 16 May 1926)  - foto: en.wikipedia.org

Mehmed VI a fost al 36 lea si ultimul sultan otoman (1918–1922) – si penultimul Calif, la momentul respectiv puterea laica si religioasa in imperiu fiind reunite. A fost fratele si succesorul sultanului Mehmed V si a urcat pe tronul imerial in iulie 1918, cu putin inainte de capitularea armatei turcesti in fata fortelor aliate, care au ocupat capitala imperiului,Istanbul.

A preferat ca va obtine de la aliatii occidentali conditii de pace clemente, motiv pentru care a renuntat la orice rezistenta armata. Aceasta pozitie a fost perceputa ca o tradare de opinia publica si a dus la pierderea legitimitatii sale, atunci cand a acceptat Tratatul de la Sevres care consfintea sfarsitul Imperiului Otoman. Lupta de eliberare nationala condusa de Mustafa Kemal Attaturk, s-a intors astfel impotriva lui.

 

14 ianuarie 1867 - A murit Jean Auguste Dominique Ingres, pictor francez (n. 1780)

Jean Auguste Dominique Ingres (n. 29 august 1780 - d. 14 ianuarie 1867) pictor francez neoclasic - in imagine, Autoportret la vârsta de 24 de ani, 1804, dar revizuit în anii 1850), Musée Condé - foto: ro.wikipedia.org

Jean Auguste Dominique Ingres – Autoportret la vârsta de 24 de ani, 1804, dar revizuit în anii 1850, Musée Condé – foto: ro.wikipedia.org

Jean Auguste Dominique Ingres (n. 29 august 1780 – d. 14 ianuarie 1867) pictor francez neoclasic.

 

14 ianuarie 1876 - Brevetarea telefonului. La aceasta dată, Alexander Graham Bell și Elisha Gray au depus o cerere de brevet la Biroul pentru brevete din New York, primul la ora locala 12.00, iar al doilea la ora 14.00. Pe această diferență s–au bazat cei ce i–au adjudecat lui Bell invenția în procesul ce i–a opus multă vreme pe cei doi inventatori.

Alexander Graham Bell (n. 3 martie 1847, Edinburgh, Scoția - d. 22 august 1922, insula Cap Breton, Canada) a fost un om de știință, inventator și, ulterior, industriaș american, care în anul 1876 a brevetat pentru prima dată în istorie un dispozitiv capabil să emită și să recepționeze cuvintele rostite. În transmițător undele sonore loveau o diafragmă flexibilă de care era atasat un magnet permanent - in imagine: Alexander Graham Bell vorbind la telefon foto: ro.wikipedia.org

Alexander Graham Bell vorbind la telefon foto: ro.wikipedia.org

Alexander Graham Bell (n. 3 martie 1847, Edinburgh, Scoția – d. 22 august 1922, insula Cap Breton, Canada) a fost un om de știință, inventator și, ulterior, industriaș american, care în anul 1876 a brevetat pentru prima dată în istorie un dispozitiv capabil să emită și să recepționeze cuvintele rostite. În transmițător undele sonore loveau o diafragmă flexibilă de care era atașat un magnet permanent.

În 14 februarie 1876, Gray a depus la Oficiul de Patente al SUA un document (caveat) prin care descria o invenție a unui aparat pentru transmiterea sunetului vocii prin telegrafie, pe care urma să o patenteze. Fără știința lui Gray, Alexander Graham Bell depusesese cu numai două ore mai devreme o cerere de patent pentru un aparat cu același scop. Mai târziu abia s-a descoperit că aparatul descris de Gray ar fi funcționat corect, în timp ce aparatul patentat de Bell nu ar fi funcționat în varianta inițială. După ani de procese, Bell a fost declarat oficial inventatorul telefonului.

Elisha Gray (n. 2 august, 1835 – d. 21 ianuarie, 1901) a fost un inventator american, creatorul releului telegrafic cu autoadaptare (1867), al telegrafului armonic (1874), teleautografului (1888) - foto: ro.wikipedia.org

Elisha Gray – foto: ro.wikipedia.org

Elisha Gray (n. 2 august, 1835 – d. 21 ianuarie, 1901) a fost un inventator american, creatorul releului telegrafic cu autoadaptare (1867), al telegrafului armonic (1874), teleautografului (1888) ș.a.

 

14 ianuarie 1878 - Rusia face cunoscute trimisului României la Petersburg, intentiile sale de a reveni la granitele de la 1856 si de a-si reîncorpora cele trei judete din sudul Basarabiei ( Cahul,Ismail si Bolgrad), cedate Moldovei dupa Razboiul Crimeei.

 

14 ianuarie 1880 - Agenţia diplomatică română de la Roma a fost ridicată la nivel de ambasadă.

 

14 ianuarie 1895 - Guvernul japonez anexează Arhipelagul Senkaku. cunoscut în chineză ca Arhipelagul Diaoyu sau Insulele Tiaoyutai în Taiwan, un grup de insule nelocuite din Marea Chinei de Est revendicate și de China și Taiwan. După ce în 1968 s-a descoperit că s-ar putea găsi țiței sub fundul mării din jurul arhipelagului, suveranitatea Japoniei asupra lor a fost disputată de către China și Taiwan ca urmare a transferului administrativ de la americani la japonezi în 1971.

Chinezii spun că au descoperit și stăpânit arhipelagul din secolul al IXV-lea. Japonia a administrat arhipelagul din 1895 până când a capitulat la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. SUA le-a ocupat ca parte a inselelor Ryukyu, din 1945 până în 1972, când insulele au fost retrocedate Japoniei odată cu insulele Okinawa.

 

14 ianuarie 1896 - S-a născut scriitorul, dramaturgul, poetul si jurnalistul american John Roderigo Dos Passos.

John Roderigo Dos Passos (14 ianuarie, 1896 – 28 septembrie, 1970) a fost un dramaturg, poet, jurnalist și traducător american - foto: ro.wikipedia.org

John Roderigo Dos Passos  - foto: ro.wikipedia.org

Este cel mai bine cunoscut ca autor al Trilogiei S.U.A. (în original U.S.A. Trilogy) ce cuprinde volumele: Paralela 42, 1919 și Marile afaceri; (m.28 septembrie 1970).

 

14 ianuarie 1896 - La Londra, la “Societatea regală de fotografie”, au loc primele proiecţii publice, realizate de Birt Acres. Sînt proiectate filmele sale, turnate în 1895. Birt Acres este realizatorul unui aparat de luat vederi, construit în iarna lui 1894 (brevetat la 25.05.1895).

 

14 ianuarie 1898 - A încetat din viaţă Lewis Carol (Charles Dogson), scriitor şi matematician englez, autorul celebrei povestiri “Alice în ţara minunilor”; (n.27.01.1832).

Lewis Carroll (pseudonimul lui Charles Lutwidge Dodgson) (n. 27 ianuarie 1832 la Daresbury - d. 14 ianuarie 1898 la Guildford) a fost un prozator, matematician, logician, cleric și fotograf englez - in imagine, Lewis Carroll in 1863 - foto: ro.wikipedia.org

Lewis Carroll in 1863 – foto: ro.wikipedia.org

Lewis Carroll (pseudonimul lui Charles Lutwidge Dodgson) (n. 27 ianuarie 1832 la Daresbury – d. 14 ianuarie 1898 la Guildford) a fost un prozator, matematician, logician, cleric și fotograf englez.

 

14 ianuarie 1900 - La Teatrul Constanzi din Roma, a avut loc premiera operei Tosca de Giacomo Puccini; în rolul titular Hariclea Darclée, care a cantat celebra arie “Vissi d’arte, vissi d’amore” , compusă special pentru ea.

Hariclea Darclée (pe adevăratul nume la naştere Hariclea Haricli; n. 10 iunie 1860, Brăila, Principatele Unite – d. 12 ianuarie 1939, Bucureşti, România), a fost o cântăreaţă română de operă cu voce de soprană, fiind prima interpretă a rolului Floria Tosca din opera Tosca de Giacomo Puccini, premiera operei având loc la data de 14 ianuarie 1900 la teatrul Costanzi din Roma - carte poștală autografă, colecția Bibliotecii Academiei Române, Cabinetul de Stampe, foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Hariclea Darclée – carte poștală autografă, colecția Bibliotecii Academiei Române, Cabinetul de Stampe, foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Hariclea Darclée (pe adevăratul nume la naştere Hariclea Haricli; n. 10 iunie 1860, Brăila, Principatele Unite – d. 12 ianuarie 1939, Bucureşti, România), a fost o cântăreaţă română de operă cu voce de soprană, fiind prima interpretă a rolului Floria Tosca din opera Tosca de Giacomo Puccini, premiera operei având loc la data de 14 ianuarie 1900 la teatrul Costanzi din Roma.

(…) Unul din cele mai importante momente pentru Hariclea a fost în 1900, când Puccini a văzut în ea soprana care putea să redea cel mai bine rolul Floriei Tosca. Premiera a avut loc la Roma, unde Darclée a cântat alături de tenorul Emilio de Marchi și baritonul Eugenio Giraldoni (marea ei iubire).
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

14 ianuarie 1907 - Începe sa fie editat la Chişinău, in gubernia ruseasca Basarabia, săptămînalul “Moldovanul “, care a apărut pînă la 15 octombrie 1908. Redactorul publicaţiei a fost Gh.V.Madan.

 

14 ianuarie 1918 - În Republica Democrata Moldoveneasca, Daniel Ciugureanu formeaza un nou guvern, devenind, pâna la 27 martie (ziua unirii), ultimul prim-ministru al republicii; Sovietele au început sa înfiinteze în Basarabia grupe de teroristi, cu scopul de a destabiliza situatia.

Daniel Ciugureanu (n. 9 decembrie 1885, Șirăuți - d. 19 mai 1950, Sighet) a fost un politician român basarabean, prim-ministru al Republicii Democratice Moldovenești și ministru fără portofoliu în patru guverne ale României - in imagine, Daniel Ciugureanu în ținuta de gală, purtând decorațiile oferite de Regii României - foto: ro.wikipedia.org

Daniel Ciugureanu în ținuta de gală, purtând decorațiile oferite de Regii României – foto: ro.wikipedia.org

Daniel Ciugureanu (n. 9 decembrie 1885 in localitate Şirăuţi, judeţul Hotin – d. 19 mai 1950 in inchisoarea comunista de la Sighet ), medic basarabean, politician, prim-ministru al Republicii Democratice Moldoveneşti, ministru în patru guverne ale României Mari, a fost un luptător de frunte pentru emanciparea românilor basarabeni si unul dintre făuritorii României Mari, rolul său în unirea Basarabiei cu România fiind similar cu cel jucat de Iuliu Maniu in lupta pentru Unire dinTransilvania.

 

14 ianuarie 1919 - S-a nascut la Roma, Giulio Andreotti, politician italian.

Giulio Andreotti (n. 14 ianuarie 1919 - d. 6 mai 2013) a fost un politician italian. S-a născut la Roma. A fost prim-ministrul Italiei de trei ori, între 1972 și 1973, între 1976 și 1979 și între 1989 și 1992. De asemenea, a fost ministrul afacerilor externe al Italiei în perioada 1983 - 1989. A fost căsătorit cu Livia Danese - foto: ro.wikipedia.org

Giulio Andreotti (n. 14 ianuarie 1919 – d. 6 mai 2013)  - foto: ro.wikipedia.org

Giulio Andreotti (n. 14 ianuarie 1919 – d. 6 mai 2013), a fost prim-ministrul Italiei de trei ori, între 1972 și 1973, între 1976 și 1979 și între 1989 și 1992. De asemenea, a fost ministrul afacerilor externe al Italiei în perioada 1983-1989.

 

14 ianuarie 1933 - În România, se formează un nou guvern naţional-ţărănesc, prezidat de Alexandru Vaida-Voievod.

Alexandru Vaida Voevod (n. 27 februarie 1872, Olpret, azi Bobâlna — d. 19 martie 1950, Sibiu), om politic, medic, publicist, unul dintre liderii marcanți ai Partidului Național Român din Transilvania, apoi al Partidului Național Țărănesc. Vaida-Voevod a debutat politic în anturajul arhiducelui Franz Ferdinand, ca susținător al drepturilor românilor transilvăneni - foto: ro.wikipedia.org

Alexandru Vaida Voevod – foto: ro.wikipedia.org

Alexandru Vaida Voevod (n. 27 februarie 1872, Olpret, azi Bobâlna — d. 19 martie 1950, Sibiu), om politic, medic, publicist, unul dintre liderii marcanți ai Partidului Național Român din Transilvania, apoi al Partidului Național Țărănesc. Vaida-Voevod a debutat politic în anturajul arhiducelui Franz Ferdinand, ca susținător al drepturilor românilor transilvăneni.

 

14 ianuarie 1934 - A murit Paul Vielle, inventatorul prafului de puşcă care nu produce fum; (n. 2.09.1854).

 

14 ianuarie 1934 - A murit Ioan Cantacuzino, medic şi bacteriolog, doctor honoris causa al Universităţilor din Atena, Bordeaux, Bruxelles, Lyon, Montpellier, membru al Academiei Române, fondator al şcolii româneşti de imunologie şi patologie experimentală; a pus la punct o metodă de vaccinare antiholerică recunoscută în istoria epidemiologiei ca “marea experienţă românească de vaccinare”; (n.25.11.1863).

Ion Cantacuzino (cunoscut și ca Ioan Cantacuzino, n. 25 noiembrie 1863, București – d. 14 ianuarie 1934, București), medic și microbiolog român, fondator al școlii românești de imunologie și patologie experimentală. A fost profesor universitar și membru al Academiei Române - foto: ro.wikipedia.org

Ion Cantacuzino – foto: ro.wikipedia.org

 

14 ianuarie 1941 - S-a nascut renumita actriţa americană Faye Dunaway (“Bonnie şi Clyde” – Premiul Academiei Britanice, 1967; “Chinatown” – Premiul Oscar, 1976; “Reţeaua” – Premiul Oscar, 1976; “Columbo” – Premiul Emmy; “Don Juan de Marco”).

Faye Dunaway (n.14 ianuarie 1941) este o actriță americană de film laureată în 1977 a premiului Oscar și a premiului Globul de Aur pentru Cea mai bună actriță, ca urmare a interpretării rolului Diana Christensen din filmul Rețeaua în regia lui Sidney Lumet - foto: ro.wikipedia.org

Faye Dunaway - foto: ro.wikipedia.org

 

14 ianuarie 1943 - Întâlnirea premierului britanic Winston Churchill si a presedintelui american F.D.Roosevelt, în cadrul Conferintei Aliate de la Casablanca (Maroc). Cei doi oameni politici au adoptat strategii militare comune în vederea continuarii razboiului antinazist.

14 ianuarie 1943: Întâlnirea premierului britanic Winston Churchill si a presedintelui american F.D.Roosevelt, în cadrul Conferintei Aliate de la Casablanca (Maroc) - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Winston Churchill si F.D.Roosevelt - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

 

4 ianuarie 1950 - Prin Decretul Prezidiului MAN nr. 6/1950 au fost înfiinţate unităţile (ulterior colonii) de muncă „pentru reeducarea elementelor duşmănoase Republicii Populare Române”.

Harta sistemului represiv din România comunistă - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Harta sistemului represiv din România comunistă – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Inspirat de modelul socialismului sovietic promovat de URSS, regimul comunist a înfiinţat unităţile de muncă forţată. Prin Decretul nr. 6 al Prezidiului Marii Adunări Naţionale din 14 ianuarie 1950 se ordonează înfiinţarea Unităţilor de Muncă (UM). Scopul acestora a fost acela de a reeduca prin muncă persoanele care prin originea lor socială, poziţia economică şi trecutul istoric, pot reprezenta o ameninţare la adresa socialismului românesc.
cititi lista lagarelor de muncă din România pe ro.wikipedia.org

 

14 ianuarie 1950 - SUA retrage toti diplomatii de la consulatele din China comunista.

 

14 ianuarie 1952 - S-a născut in Bucuresti, Calin Popescu Tariceanu,om politic liberal, fost prim ministru al Guvernului Romaniei.

Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu (n. 14 ianuarie 1952, București), om politic român, prim-ministru al României între 28 decembrie 2004 și 22 decembrie 2008, președinte al Partidului Național Liberal din 2005 până în 2009.

 

14 ianuarie 1953 - S-a nascut la Brasov, Victor Socaciu, solist vocal folk român.

Victor Socaciu (n. 14 ianuarie 1953, Brașov), este un cantautor român de muzică folk, realizator de emisiuni de televiziune și parlamentar - foto: andreipartos.ro

Victor Socaciu – foto: andreipartos.ro

Victor Socaciu (n. 14 ianuarie 1953, Brașov), este un cantautor român de muzică folk, realizator de emisiuni de televiziune și parlamentar.

 

14 ianuarie 1954 - A avut loc căsătoria dintre Marilyn Monroe şi cu jucatorul de baseball Joe DiMaggio.

14 ianuarie 1954: A avut loc căsătoria dintre Marilyn Monroe şi cu jucatorul de baseball Joe DiMaggio - foto: huffingtonpost.com

Marilyn Monroe şi Joe DiMaggio – foto: huffingtonpost.com

 

14 ianuarie 1957 - A murit Humphrey Bogart, actor american („Soimul maltez”, „Casablanca”, „Regina africana”, „Femei de noapte”, „Comoara din Sierra Madre”, „Nu suntem îngeri”); (n.23.01.1899).

Humphrey Bogart (n. 25 decembrie 1899 - d. 14 ianuarie 1957), actor de scenă și de film american, câștigător al premiului Oscar - foto: ro.wikipedia.org

Humphrey Bogart – foto: ro.wikipedia.org

Humphrey Bogart (n. 25 decembrie 1899 – d. 14 ianuarie 1957) a fost un actor de scenă și de film american, câștigător al premiului Oscar. Privit ca un adevărat simbol cultural american Bogart este adesea considerat, atât de către unii critici de film cât și de o bună parte a iubitorilor cinematografiei, drept cel mai mare actor american de film al secolului 20. Instituția cea mai autorizată în domeniul cinematografiei din Statele Unite, Institutul American de Fim (The American Film Institute), l-a clasat pe Bogart ca cel mai mare actor din istoria filmului american.

 

14 ianuarie 1962 - S-a născut Andrei Gheorghe, prezentator și realizator de emisiuni radio și televiziune din România (d. 2018)

Andrei Gheorghe (n. 14 ianuarie 1962, Lipețk, Rusia – d. 19 martie 2018, Voluntari, România) a fost un prezentator și realizator de emisiuni radio și televiziune din România - foto preluat de pe /www.facebook.com

Andrei Gheorghe – foto preluat de pe www.facebook.com

Andrei Gheorghe (n. 14 ianuarie 1962, Lipețk, Rusia – d. 19 martie 2018, Voluntari, România) a fost un prezentator și realizator de emisiuni radio și televiziune din România, realizator de filme documentare și de scurt metraj. Tatăl lui, originar din România, a studiat la școala de aviație din Lipețk, Rusia, iar mama sa, rusoaică, era fiica comandantului școlii de aviație.

Andrei a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (secția rusă-engleză), Universitatea din București. Între 1991 și 1993 a fost reporter special la Radio Constanța și a realizat mai multe emisiuni la posturile Radio Sky Constanța (1993- 1996; „Videomania”, „Vineri 13”), Pro FM București (1996-2002; „Midnight Killer” „13-14”) și „Lanțul Slăbiciunilor” la Pro TV. În 2002 și 2003 realizează la Antena 1 emisiunea „Gheorghe” și reia emisiunea „13-14 cu Andrei”, mai întâi la Radio 21, iar apoi, în perioada 2005-2006, la Radio Total.
www.facebook.com/realgheorghe; www.facebook.com/andrei.gheorghe; www.andreigheorghe.ro

 

14 ianuarie 1972 - A murit Regele Frederick al IX-lea al Danemarcei (n.11 martie 1899).

Frederic al IX-lea (Christian Frederik Franz Michael Carl Valdemar Georg) (11 martie 1899 – 14 ianuarie 1972) a fost rege al Danemarcei din 20 aprilie 1947 până la moarte sa. A fost fiul regelui Christian al X-lea al Danemarcei și al reginei Alexandrine, născută ducesă de Mecklenburg - in imagine, Frederic al IX-lea in 1935) - foto: ro.wikipedia.org

Frederic al IX-lea in 1935 – foto: ro.wikipedia.org

Frederic al IX-lea (Christian Frederik Franz Michael Carl Valdemar Georg) (11 martie 1899 – 14 ianuarie 1972) a fost rege al Danemarcei din 20 aprilie 1947 până la moarte sa. A fost fiul regelui Christian al X-lea al Danemarcei și al reginei Alexandrine, născută ducesă de Mecklenburg.

 

14 ianuarie 1972 - Margareta a II-a a devenit regină a Danemarcei, după moartea regelui Frederic al IX-lea.

Margareta a II-a (Alexandrine Þórhildur Ingrid Margrethe) (n. 16 aprilie 1940) este regina actuală a Danemarcei - in imagine, Margareta a II-a în 2012  - foto - ro.wikipedia.org

Margareta a II-a în 2012 – foto – ro.wikipedia.org

Margareta a II-a (Alexandrine Þórhildur Ingrid Margrethe) (n. 16 aprilie 1940) este regina actuală a Danemarcei.

 

14 ianuarie 1993 - A apărut primul numar al revistei “Dilema”, o publicaţie editată de Fundaţia Culturală Română, avându-l ca editor-fondator pe Andrei Pleşu.

Andrei Gabriel Pleșu (n. 23 august 1948, București) scriitor și eseist român, estetician și istoric al artei, stilist al limbii române - foto - Mediafax

Andrei Gabriel Pleșu (n. 23 august 1948, București) scriitor și eseist român, estetician și istoric al artei, stilist al limbii române – foto – Mediafax

Dilema veche (fostă Dilema) este o revistă săptămânală de cultură fondată de Andrei Pleșu, Tita Chiper, Zigu Ornea, Mircea Vasilescu și Radu Cosașu în ianuarie 1993, specializată în numere tematice. Este singura revistă post-1989 cu un format original care pune accentul pe eseu, dezbaterea de idei și publicistica literară.

De-a lungul timpului dețin rubrici în Dilema scriitorii Radu Cosașu, Andrei Pleșu, Mircea Vasilescu, Dumitru Solomon sau Zigu Ornea, precum și Mircea Iorgulescu, Octavian Paler, Bogdan Ghiu și Ștefan Augustin Doinaș. Dilema a deținut și un supliment literar, revista Vineri.

În prezent sub egida Dilema Veche apare prima revistă glossy pe teme literare, Dilemateca. Revista a fost editată de Fundația Culturală Română până la 1 ianuarie 2004 sub numele „Dilema”. Pe 16 ianuarie 2004 a apărut primul număr sub noua denumire, „Dilema Veche”, cu aceeași echipă redacțională și editată în regim privat, după o demisie generală datorată presiunilor politice pe care le făcea conducerea Fundației Culturale Române (care între timp devenise Institutul Cultural Român). În prezent, revista face parte din trustul Adevărul Holding. Dilema Veche apare săptămânal, joi, și are acoperire națională.

 

14 ianuarie 1994 - A fost semnată “Declaraţia de la Moscova”, cu prilejul primei vizite oficiale a preşedintelui SUA, Bill Clinton, în Rusia. Pentru prima oară de la începutul erei nucleare, comanda operativă a forţelor nucleare din cele două state va avea în vedere că SUA şi Rusia nu mai sînt inamici.

US President Clinton, Russian President Yeltsin and Ukrainian President Kravchuk after signing the Trilateral Statement in Moscow in January 1994 that became the basis for the Budapest Memorandum - foto: euromaidanpress.com

US President Clinton, Russian President Yeltsin and Ukrainian President Kravchuk after signing the Trilateral Statement in Moscow in January 1994 that became the basis for the Budapest Memorandum – foto: euromaidanpress.com

 

14 ianuarie 1999 - A cincea mineriadă – Greva minerilor din Valea Jiului. Peste 10 000 de mineri îşi dau acordul în scris pentru a veni la Bucureşti.

Câteva mii de mineri conduşi de Miron Cozma, au pornit într-un marş de protest neautorizat, spre Bucureşti - foto: Dragoş Cristescu / Mediafax Foto

Câteva mii de mineri conduşi de Miron Cozma, au pornit într-un marş de protest neautorizat, spre Bucureşti – foto: Dragoş Cristescu / Mediafax Foto

În 14 ianuarie 1999 peste 1000 de protestatari au escaladat barajul înălțat în Defileul Văii Jiului, amenințînd că nu se vor opri decît în Capitală. Lista de revendicări a greviștilor a fost schimbată. Ei au renunțat la cele 30 de solicitări, dar cer în schimb 10.000 de dolari pentru fiecare disponibilizat sau 500 de dolari pensie pe viață. Ministrul Industriilor a respins astfel de „aberații”.

În replică, Miron Cozma a anunțat că 15.000 dintre ortacii săi și-au exprimat în scris dorința de a pleca spre București. Sub comanda lui Romeo Beja, aproape 1.000 de mineri s-au urcat în cele 11 autobuze parcate în fața sediului Companiei Naționale a Huilei, strigînd că pleacă spre Capitală. Au ajuns la primul baraj înălțat de oamenii de ordine, baraj format din pietre, humă și nisip. Lucrurile păreau a scăpa de sub control.

Peste 100 de mineri au trecut de Valea Jiului. Nici un jandarm nu era în zonă, trupele de ordine retrăgându-se la cîțiva kilometri, în spatele unui al doilea baraj. La 15 ianuarie 1999 Judecătoria Petroșani va declara ilegală greva minerilor, iar la 18 ianuarie Cozma decide începerea „Marșului spre București”.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

14 ianuarie 2004 - Steagul cu cinci cruci a redevenit drapel național al Georgiei, după o pauză de aproximativ 500 de ani.

Drapelul Georgiei - foto: ro.wikipedia.org

Drapelul Georgiei – foto: ro.wikipedia.org

A fost inițial steagul regatului georgian în Evul Mediu, și a fost folosit și de unele partide politice.

 

14 ianuarie 2005 - Coborarea sondei Huygens pe Titan, cel mai important satelit al planetei Saturn.

Titan (sau Saturn VI) este cel mai mare satelit al planetei Saturn. Acesta este singurul satelit natural cunoscut care are o atmosferă densă și singurul corp ceresc, altul decât Pământul, pentru care există o dovadă clară că are o suprafață lichidă - Imagine făcută de Cassini în 2005 - foto: ro.wikipedia.org

Titan (sau Saturn VI)  - Imagine făcută de Cassini în 2005 – foto: ro.wikipedia.org

Titan (sau Saturn VI) este cel mai mare satelit al planetei Saturn. Acesta este singurul satelit natural cunoscut care are o atmosferă densă și singurul corp ceresc, altul decât Pământul, pentru care există o dovadă clară că are o suprafață lichidă.

 

14 ianuarie 2006 - O explozie cauzată de acumularea de gaze a ucis șapte oameni la mina din Anina, România.

 

14 ianuarie 2008 - A decedat Barbu Brezianu, istoric şi critic de artă, poet, traducător român. Este cunoscut îndeosebi pentru studiile sale de brâncuşiologie, fiind cel care a întocmit prima monografie exhaustivă a lucrărilor sculptorului în ţară; (n. 18.03.1909).

Barbu Brezianu (n. 18 martie 1909, București, d. 14 ianuarie 2008) a fost un istoric și critic de artă, scriitor, publicist și traducător român, membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Artiștilor Plastici (secția critică). Este cunoscut îndeosebi pentru studiile sale de brâncușiologie, fiind cel care a întocmit prima monografie exhaustivă a lucrărilor sculptorului în țară - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Barbu Brezianu – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

 

14 ianuarie 2011 - Primăvara arabă – Au inceput Protestele iordaniene din (2011 – 2012) cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

14 ianuarie 2012 - A decedat Mircea Ciumara, fost ministru de finanțe in guvernul Romaniei si fruntas PNT-cd; (n.1943).

Mircea Ciumara (n. 13 septembrie 1943 Călărași - d. 13 ianuarie 2012) a fost un deputat român în legislatura 1992-1996, ales în județul Constanța pe listele partidului PNȚCD - foto: urnalul.ro

Mircea Ciumara – foto: urnalul.ro

Mircea Ciumara (n. 13 septembrie 1943 Călărași – d. 13 ianuarie 2012) a fost un deputat român în legislatura 1992-1996, ales în județul Constanța pe listele partidului PNȚCD. A fost Ministrul finanțelor în Guvernul Ciorbea în perioada 12 decembrie 1996 – 5 decembrie 1997, iar apoi a condus Ministerul Industriei și Comerțului până în 17 aprilie 1998. În perioada 22 decembrie 1999 – 28 decembrie 2000 a fost Ministru de stat, președintele Consiliului de Coordonare Economico-Financiară, ministru pentru relațiile cu Parlamentul.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

Conferința de la Casablanca (14 – 24 ianuarie 1943)

Președintele Statelor Unite Franklin D. Roosevelt, prim-ministrul britanic Winston Churchill și consilierii lor la Casablanca, 1943

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; ro.eferrit.com

 

Conferința de la Casablanca

Conferința de la Casablanca (nume de cod SYMBOL) a avut loc între 14 și 24 ianuarie 1943, cu scopul de a stabili o strategie comună a aliaților pentru următoarea fază a celui de-al Doilea Război Mondial.

Au participat președintele american Franklin Delano Roosevelt, premierul britanic Winston Churchill și generalul francez Charles de Gaulle.

Conducătorul sovietic Iosif Vissarionovici Stalin și-a motivat absența prin necesitatea de a fi prezent în Rusia, în contextul desfășurării Bătăliei de la Stalingrad (23 august 1942 – 2 februarie 1943).

Pe agenda conferinței s-au aflat teme precum procedura tactică, alocarea resurselor și chestiuni generale diplomatice.

Dezbaterile și negocierile au produs așa-zisa „Declarație de la Casablanca” și prevederea cea mai importantă a ei, condiția capitulării necondiționate.

Această doctrină prevedea că aliații aveau să lupte împotriva puterilor Axei până la înfrângerea și anihilarea definitivă a acestora.

Adresându-se reporterilor, Roosevelt a oferit detalii vagi despre natura conferinței și a declarat că întâlnirile au permis personalului britanic și american să discute o varietate de chestiuni cheie.

Mergând înainte, el a declarat că “pacea poate veni în lume numai prin eliminarea totală a puterii de război germane și japoneze“.

Continuând, Roosevelt a declarat că aceasta înseamnă “predarea necondiționată a Germaniei, a Italiei și a Japoniei“.

Deși Roosevelt și Churchill au discutat și au convenit asupra conceptului de predare necondiționată în zilele precedente, liderul britanic nu sa așteptat ca omologul său să facă o astfel de declarație bluntă la acel moment.

În încheierea observațiilor sale, Roosevelt a subliniat că predarea necondiționată nu înseamnă “distrugerea populației din Germania, Italia sau Japonia, dar aceasta [a însemnat] distrugerea filosofiilor din acele țări care [erau] bazate pe cucerire și subjugare de alți oameni. ”

Deși consecințele declarației lui Roosevelt au fost dezbătute foarte mult, a fost clar că el a dorit să evite un tip vag de armistițiu care a încheiat primul război mondial.

După o excursie la Marrakech, cei doi lideri au plecat în Washington, DC și Londra.

Întâlnirile de la Casablanca au arătat că o invazie în Canalul Mânecii a fost întârziată cu un an și având în vedere puterea trupelor aliate în Africa de Nord, exercitarea unei strategii mediteraneene a avut un anumit grad de inevitabilitate.

Deși cele două părți au convenit oficial asupra invaziei din Sicilia, specificul campaniilor viitoare a rămas ambiguu.

Deși mulți erau preocupați de faptul că cererea de predare necondiționată ar reduce latitudinea aliaților pentru a pune capăt războiului și pentru a spori rezistența inamicului, acesta a oferit o declarație clară a obiectivelor de război care reflectau opinia publică.

În ciuda dezacordurilor și dezbaterilor de la Casablanca, conferința a făcut eforturi pentru a stabili un grad de înrudire între liderii de rang înalt ai militarilor americani și britanici.

Acestea s-ar dovedi esențiale pe măsură ce conflictul a avansat.

Liderii aliați, inclusiv Stalin, s-ar întâlni din nou în noiembrie în cadrul Conferinței de la Teheran (28 noiembrie – 1 decembrie 1943).

cititi mai mult despre Conferința de la Casablanca pe: ro.eferrit.comen.wikipedia.org

cititi si:

- Conferința de la Teheran (28 noiembrie – 1 decembrie 1943)

- Actul capitulării Germaniei (07 – 08 mai 1945)

- Capitularea Japoniei (2 septembrie 1945)

Dimitrie Bolintineanu (1819 – 1872)

foto preluat de pe www.mutualart.com
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Dimitrie Bolintineanu

Dimitrie Bolintineanu (n. 14 ianuarie 1819 (sau 1825 după alte surse), Bolintin-Vale — d. 20 august 1872, București) a fost un poet român, om politic, diplomat, participant la Revoluția de la 1848

Dimitrie Bolintineanu (n. 14 ianuarie 1819 (sau 1825 după alte surse), Bolintin-Vale — d. 20 august 1872, București) a fost un poet român, om politic, diplomat, participant la Revoluția de la 1848 - foto preluat de pe www.mutualart.com

Dimitrie Bolintineanu – foto preluat de pe www.mutualart.com

 

Biografie

Dimitrie Bolintineanu era macedonean aromân de origine, părintele lui, Ienache Cosmad, a venit în țară din Ohrida.

În puțini ani ai tatălui său, Ienache, acesta își făcu în Valahia o situație acceptabilă.

Arendaș, mic proprietar, apoi subprefect, cu reședința la Bolintin, sat aproape de București; el nu apucă să-i lase celui de al doilea născut, Dimitrie, o avere care să-l scutească de griji.

Orfan de ambii părinți încă din 1831, tânărul a fost crescut de rude mai avute.

Se susține de timpuriu, precum Grigore Alexandrescu, I. L. Caragiale, Mihai Eminescu, prin slujbe funcționărești.

În 1841 era copist la Secretariatul de Stat, în 1843 – secretar la departamentul „pricinilor suditești”.

Printr-un misterios concurs de împrejurări, e ridicat, în 1844, la rangul de pitar.

Faptul că publicase în 1842 admirabila poemă “O fată tânără pe patul morții“, prezentată elogios de Ion Heliade Rădulescu (și invocată mai târziu de Mihai Eminescu în Epigonii), a jucat, probabil, un rol decisiv.

Poemul “O fată tânără pe patul morții” era o imitație după “La jeune captive” (“Tânăra prizonieră“), de André Chénier, și a fost publicat în “Curierul de ambe sexe“.

La fel ca alți pașoptiști, tânărul nu se trudi prea mult să intre în grațiile principelui.

Inima îl trăgea mai curând spre lumea care „va să vină”.

Cooptat în Frăția și în Asociația literară, a adoptat rapid mentalitatea de carbonar.

În acel timp se formase în București Asociația literară, sprijinită de frații Alexandru și Ștefan Golescu care îl trimiseră pe la sfârșitul anului 1845 pe Bolintineanu la Paris.

Plecat la Paris în 1845, cu o bursă din partea Asociației literare, audiază și el cursurile lui Jules Michelet, Edgar Quinet și Adam Mickiewicz.

Nu trăiește decât pentru Revoluția pe care o presimte.

Când aceasta izbucni la Paris, în februarie 1848, tinerii studioși hotărâră să se întoarcă în țară.

Conjurații îi dădură un rol de prim-ordin, acela de a stabili contacte cu revoluționarii din Bucovina, ceea ce poetul nu putu să facă.

Aga poliției, Ion Manu, îl „mirosise” și, refuzându-i pașaportul pentru Moldova, îl amenințase cu un arest la „mănăstire”.

Ar fi avut, poate, parte de el, dacă nu izbucnea revoluția…

 

Participant la revoluția pașoptistă

Și la 1848 revoluția a adus o explozie gazetărească.

Dacă C.A. Rosetti scosese, imediat după izbândă, “Pruncul român“, Bolintineanu conduce (de la 19 iulie la 11 septembrie) “Poporul suveran“.

Era o foaie mică, de patru pagini, cu doar două coloane pe fiecare față, dar redactorul șef avea proiecte mari.

Ar fi vrut să tipăreasca un „jurnal al intereselor democratice și al progresului social“, pe potriva modelului francez – Le Peuple souverain.

Izbucnind revoluția din 1848, reveni în țară și redactă împreună cu Nicolae Bălcescu, Cezar Bolliac ș. a. “Poporul suveran”, dar – căzând revoluția – a fost exilat și se duse în Transilvania, apoi la Constantinopol și, în sfârșit, la Paris ca să-și continue studiile întrerupte.

 

Exilul

Pe la 1855 domnul Grigore Ghica i-a oferit o catedră de literatură română la Iași, dar Poarta nu i-a permis intrarea în țară, iar atunci a făcut călătorii prin Palestina, Egipt, Siria, Macedonia, descriindu-le toate în publicațiuni diverse, care cuprind adesea pagini pline de interes și scrise cu multă căldură.

Întorcându-se în țară la 1859, intră în politică și devine ministru de externe, culte și instrucțiune publică.

Prin stăruințele lui, ale lui Costache Negri și ale lui V. A. Urechia, sunt înființate primele școli la românii macedoneni.

În același an, 1859, primește gradul al treilea în Loja Steaua Dunării din București, iar în 1864 era membru al Lojii Frăția.

 

Boala și moartea

În prima jumătate a anului 1870, Dimitrie Bolintineanu călătorește la Paris.

I se reeditează câteva dintre biografiile istorice.

Tipărește culegerea de satire Menadele și volumul de poezii Plângerile României.

Colaborează, până în aprile, la Românul, lui C. A. Rosetti.

Grav bolnav, e silit să-și întrerupă munca.

În 1871, boala lui Bolintineanu se agravează.

Poetul este sărac.

Pensia pe care o primea intra în buzunarele creditorilor.

Oficialitatea refuză să-i acorde ajutor.

În aprilie este organizată, din inițiativa lui George Sion, o loterie cu obiecte personale ale lui Bolintineanu.

La 28 aprilie are loc un spectacol la Teatrul Național din București, în beneficiul fostului membru al Comisiei teatrale.

La 25 iunie, un grup de deputați (printre care și Cezar Bolliac) propune Camerei votarea unei recompense naționale „pentru bunul nostru poet Dimitrie Bolintineanu, carele se află lipsit de existența de toate zilele”.

Trimisă spre studiu la secțiuni, propunerea a rămas îngropată în dosare.

Poetul este internat la Spitalul Pantelimon.

În condica de înregistrare a bolnavilor a fost notat:

«Dimitrie Bolintineanu, fost ministru de Culte, intrat fără haine». 1872

În martie are loc tragerea loteriei inițiate în 1871 de George Sion.

Cărțile lui Bolintineanu au fost câștigate de V. Alecsandri, dulapul bibliotecii – de C. Negri, iar celelalte mobile – de către Catinca Balș.

Alecsandri și Negri au cerut ca obiectele ce le reveneau lor să rămână în continuare ale lui Bolintineanu.

În dimineața zilei de 20 august, acesta încetează din viață în spital.

Este înmormântat la Bolintinul din Vale.

 

Opera poetică

Dimitrie Bolintineanu a scris foarte mult atât în proză cât și în versuri. Opera sa poetică cuprinde ciclurile Legendele istorice, Florile Bosforului, Basmele, Macedonele și Reveriile.

 

Legendele istorice

Legendele sunt poezii narative, dar cu un însemnat element liric (în felul baladelor germane ale lui Uhland).

Diferite subiecte istorice, aflate în cronicari (mai ales în Neculce) sau imaginate, sunt dezvoltate în versuri de o perfectă corectitudine, în care se vede multă simțire și o mare iubire de țară.

Acestea l-au făcut popular și multe din cugetările exprimate într-un stil sentențios au devenit niște maxime foarte des întrebuințate.

Astfel ne-a arătat patriotismul femeii române dus până la sublim în persoana mumei lui Ștefan cel Mare; a cântat sentimentul datoriei care ducea pe român până la moarte; ne-a înfățișat noblețea caracterului lui Mircea cel Bătrân, care nu vrea să pedepsească pe soli, dar nici să încheie o pace rușinoasă; a veștejit pe cei ce se fac uneltele tiranilor:

Cei ce rabdă jugul și-a trăi mai vor Merită să-l poarte spre rușinea lor;

a lăudat devotamentul și pietatea nevestei lui Neagoe Basarab, care-și vinde sculele ca să termine mănăstirea Argeșului; a scos din nou la iveală testamentul lui Ștefan, care zicea că mai bine țara s-ar face un mormânt decât neamul să trăiască în robie; în fine, a făcut cea mai frumoasă urare pentru patria sa:

Viitor de aur țara noastră are Și prevăd prin secoli a ei înălțare.

Andreiu sau luarea Nicopolei de români și Sorin sau tăierea boierilor la Târgoviște sunt două narațiuni în care nu subiectul istoric formează partea principală, ci un subiect imaginat.

Sorin este o compunere pe jumătate epică, pe jumătate dramatică.

Ea se începe printr-un prolog, în care Herman, medicul curții, dezvoltă ideea neputinței omenești de a pătrunde tainele firii, idee inspirată după Faust a lui Goethe.

Partea de la început are prea multe descrieri inutile, iar partea de la urmă trece prea repede asupra întâmplărilor.

Și Sorin moare, ducându-se la închisoare, ca să scape pe altul, iar o fată care îl iubea, se aruncă în apă.

 

Florile Bosforului

Florile Bosforului cuprind poezii lirice și narative, cu subiecte orientale.

Ni se descriu frumusețile naturii la Constantinopol, frumusețea femeilor, intrigile din Serai, nenorocita viață a cadânelor, amorurile lor descoperite și pedepsite cu cele mai grozave morți, târgurile de sclave etc.

Amorul și gelozia formează fondul mai tuturor acestor poezii, scrise într-o limbă foarte armonioasă. Vom cita: Mehrube, povestea nenorocirii unei fete din Carpați, Leili, istoria unei jertfe pentru amor.

cititi poeziile pe ro.wikisource.org

 

Basme

Sub titlul de Basme s-au adunat o serie de poezii narative cu subiecte felurite, în care miraculosul joacă un rol însemnat, chiar dacă sunt amestecate și personagii istorice.

Cele mai cunoscute din acestea sunt: O noapte la morminte, – Ielele – Mihnea și Baba, a cărui dezvoltare nu e destul de lămurită, dar cuprinde versuri frumoase și acel blestem foarte important în literatura noastră, care – ca și Grui Sânger, de Vasile Alecsandri – se poate pune alături de modelele de imprecațiuni din literaturile străine, cum e al Camiliei din Horaces ș. a.

 

Macedonele

Macedonele ne descriu frumusețile din țările locuite de macedoneni și ne povestesc întâmplări din viața lor. În general personajele sunt păstori și păstorițe. Cele mai însemnate: Românele din Cavala – Samarina.

 

Reverii

Sub numele de Reverii a adunat poeziile sale pur lirice și anume elegiile sale, care prin frumusețea versurilor și prin sentimentele triste ce inspiră au fost foarte prețuite.

Din acestea fac parte: O fată tânără pe patul morții – Plângerile poetului român – Scopul omului – Un tânăr român mort în străinătate și altele.

 

Opinia contemporanilor

Aceste diferite grupări sunt cele mai bune lucrări ale lui Bolintineanu. Valoarea lor a fost privită în mod foarte deosebit de critici.

Unii au admirat fără rezervă tot ce a scris el, cum este Aron Densușianu, care-l crede cel mai mare poet liric al nostru alături de Mureșanu; alții i-au tăgăduit orice valoare, cum face Nicolae Iorga în Istoria literaturii.

E drept că Bolintineanu se citește din ce în ce mai puțin și impresia ce ne produc legendele sale este foarte deosebită de cea produsă generației de la 1848.

Tablourile sale nu au destul relief, iar elementul narativ este foarte slab, iar în locu-i sunt discursuri și maxime.

S-ar putea zice că planul tuturor poeziilor de acest fel se poate reduce la un tip: o scurtă descriere, un discurs sau două.

Limba însăși, în care sunt multe neologisme și cuvinte savante, precum și prea multe diminutive, face ca poeziile acestea să fie în mare parte monotone.

Un merit sigur are Bolintineanu: meșteșugul de a face versuri.

Versurile sale sunt mult mai bine reușite, vorbim în special de ritm, decât ale tuturor poeților anteriori și contemporani.

Poate că această calitate, cum și maximele patriotice din scrierile sale, i-au asigurat succesul în prima parte a activității sale.

 

Încercări literare

Epopei

Și-a încercat talentul și în epopee și ne-a dat Traianida, poemă în șapte cânturi în care voiește să celebreze colonizarea Daciei, dar condițiunile epopeii lipsesc.

Cu atât mai mult se vede lipsa lor în poema Conrad, unde eroul principal e chiar poetul și unde la tot pasul sunt intercalate poezii lirice.

Evident modelul trebuie căutat la lordul Byron.

 

Dramaturgie

Și-a încercat talentul și în dramaturgie și ne dă o serie de drame istorice, parte în proză, parte în versuri, în care acțiunea e rău condusă și interesul slab.

Astfel: Mihai condamnat la moarte, – Ștefan Gheorghe Vodă sau voi face doamnei tale ce ai făcut jupânesei mele, – Lăpușneanu, după nuvela lui Costache Negruzzi, – Mărirea și uciderea lui Mihai etc.

 

Romane

Și-a încercat talentul și în roman și ne dă Manoil, în scrisori și Elena, inspirat din romane franceze și plin de declamațiuni și cu caractere nenaturale.

 

Satire și fabule

Și-a încercat talentul în satiră și fabulă, dar nu izbutește. Lucrările acestea seamănă mai mult cu articole de ziar decât cu poezii.

Mai toate au un ton personal, iar cele generale sunt abstracte, declamatorii și uneori indecente.

Colecțiile se numesc Eumenidele, Bolintineadele, Nemesis, un fel de ziare sau reviste.

Evident acestea satire îl vor fi influențat pe Mihai Eminescu.

Vom cita ca mai bune dintre satire:

Două Tombatere în care ne înfățișează doi boieri vechi nemulțumiți cu starea de lucruri de sub Cuza;

Advocații, în care satirizează pe avocați;

Mihai Viteazul în rai, o satiră la adresa societății de atunci;

Către Ion Ghica, contra partidelor politice.

 

Alte publicații

Viața lui Cuza Vodă, 1869

 

Cronologie

- 1819, februarie – Se naște, în satul Bolintinul din Vale (județul Ilfov), Dimitrie Bolintineanu, fiul macedoneanului Ienache Cosmad. „Părinții lui nu sunt nici vechi moldoveni, nici vechi munteni, nici vechi ardeleni, ci dintr-o familie venită din Balcani, se pare, așezată de curând în țară, un fel de moșieri de clasa a treia, sau mai curând din clasa arendașilor“ (Nicolae Iorga).

Stabilindu-se peste câțiva ani în București, viitorul poet urmează cursurile Colegiului Sfântul Sava, având colegi pe la 1833 pe Alexandru Zanne și pe Al. Crețulescu, iar ca profesor de istorie pe Florian Aaron.

- 1842, 15 mai – Debutează în literatură cu poezia O fată tânără pe patul morții, publicată de I.H. Rădulescu în Curierul de ambe sexe; poezia este scrisă în spiritul epocii, evocând moartea timpurie a iubitei, cu multe accente melodramatice.

- 1845 – Pleacă la studii în străinătate, la Paris, având o bursă oferită de Societatea literară.

- 1847 – Apare, la București, primul volum de versuri, Colecție din poeziile domnului D. Bolintineanu, cuprinzând elegii, balade istorice și balada fantastică Mihnea și baba.

1848 – Editează revista Poporul suveran, „gazetă politică și literară“, la care colaborează Nicolae Bălcescu și Cezar Bolliac; articolele publicate aici pregătesc atmosfera revoluționară a momentului.

Întrucât revoluția burghezo-democratică a fost înfrântă, Bolintineanu este silit să părăsească țara împreună cu alți conducători ai mișcării și se stabilește la Paris, unde va participa la activitățile politice și culturale ale exilului.

- 1851 – Poetul părăsește Parisul îndreptându-se spre casă, dar nu i se permite intrarea în țară; călătorește prin Bulgaria, prin Constantinopol, Palestina, Egipt și Macedonia, scriind mai târziu un memorial de călătorie de ținută romantică.

- 1855 – 16 iulie/16 octombrie – În România literară a lui Alecsandri apare Manoil. Roman național.
Apare, sub îngrijirea lui G. Sion și cu prefața lui Radu Ionescu, volumul Poesii vechi și nouă, structurat pe următoarele cicluri:
Elegii; Balade; Florile Bosforului; Epistole; Cântece; Poeme

- 1858 – Publică volumul Legende sau Basme naționale în versuri; apar Melodii române și proza memorialistică și de voiaj Călătorii pe Dunăre și în Bulgaria dar și Cântarea României, în versuri, precum și ziarul unionist „Dâmbovița”, toate tipărite la Tipografia Națională a lui Iosif Romanov.

- 1861 – Apare volumul de satire Nemesis.
Se publică volumul Legende noui; apare romanul Elena. Roman original de datine politic și filosofic

- 1863 – Pentru a se întreține, începe să publice seria de „vieți“ romanțate ale unor personalități istorice:
Viața lui Vlad Țepeș și Mircea Vodă cel Bătrân; Viața lui Ștefan Vodă cel Mare; Viața lui Mihai Viteazul
Publică volumul Călătorii la românii din Macedonia.

- 1864 – Apare în Dâmbovița un fragment din epopeea Traianida (neterminată).

- 1865 – Se tipărește în două volume întreaga producție poetică a lui D. Bolintineanu sub titlul Poesii de D. Bolintineanu atât cunoscute cât și inedite. Primul volum cuprinde ciclurile Florile Bosforului, Legende istorice, Basme, iar al doilea ciclurile Macedonele, Reverii, Diverse.

- 1866 – În traducerea autorului, apare la Paris volumul antologic Brises d’Orient.
toamna – Publică o nouă culegere de satire intitulată Eumenidele sau Satire politice.

- 1868 – Publică amplul poem de factură byroniană: Conrad: „Adevărat cântec de lebădă înaintea căderii premature a nopții, poemul «Conrad» regrupează obsesiile și aprehensiunile autorului, însă decantate, trecute prin filtrul unei lucidăți amare, de om obosit, pentru care viața s-a despuiat de iluzii (…) Destinul lui Conrad stă sub semnul nenorocului: e un exilat fără speranță, un bolnav incurabil, un îndrăgostit răpus înainte de a-și împlini pasiunea, un poet lipsit de satisfacția operei …“ (Paul Cornea).

- 1869 – An fecund, poetul publică multe broșuri de popularizare a istoriei, cu note cetățenești și politice.

- 1870 – Apare volumul Menadele, care conține satire sociale și politice.

- 20 august 1872 – Moare, la București, Dimitrie Bolintineanu.

Calendar Ortodox 14 ianuarie 2024

articole preluate de pe: ziarullumina.rowww.calendar-ortodox.ro

 

Calendar Ortodox 14 ianuarie 2024
Odovania praznicului Botezului Domnului;
Sf. Cuv. Mucenici din Sinai şi Rait;
Sf. Nina, luminătoarea Georgiei;
Duminica a XXIX-a după Rusalii (Vindecarea celor 10 leproși)

 

Cuvioşii părinţi ucişi în Sinai și Rait

Sfinții Cuvioși Părinti uciși în Sinai și Rait. Pomenirea lor de către Biserica Ortodoxă se face la 14 ianuarie - Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfinții Cuvioși Părinti uciși în Sinai și Rait- Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro

Aceşti Cuvioşi Părinţi au fost monahi şi pustnici care au trăit în Muntele Sinai şi în mănăstirea apropiată, Rait, în secolele al 4-lea şi al 5-lea.

De două ori, venind cete de barbari, unii dinspre Etiopia, iar alţii dinspre Arabia, au prădat aceste locuri sfinte şi i-au ucis fără milă pe cei ce vieţuiau în ele, pentru că nu găseau nimic de valoare de luat de la ei.

Prima năvălire a fost la începutul secolului al 4-lea, pe vremea Sfântului Sfinţit Mucenic Petru, Arhiepiscopul Alexandriei (300-311), şi este povestită de monahul Amonie.

A doua năvălire a avut loc pe vremea Sfântului Ioan Gură de Aur (†407) şi este descrisă de un necunoscut din preajma Sfântului Nil Sinaitul (†450).

Dintre toţi câţi au pierit atunci, Biserica pomeneşte cu precădere uciderea a 39 de pustnici din Sinai şi a 38 de călugări din Mănăstirea Rait, pentru moartea lor mucenicească, pentru viaţa lor sfântă şi pentru puterea lor de jertfă, deoarece nu au voit să-i descopere pe cei ce se ascunseseră.

Barbarii, nemaigăsind corabia lor, care se scufundase, i-au ucis pe toţi robii pe care-i luaseră, apoi, neputându-se înţelege, s-au ucis între ei.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Sfânta Nina, luminătoarea Georgiei

Astăzi, Biserica Ortodoxă o pomeneşte şi pe Sfânta Nina, luminătoarea Geor­giei.

Aceasta s-a născut la sfârşitul secolului al 3-lea în Capadocia, unde locuiau mulţi georgieni.

Potrivit unui manuscris mai vechi, Sfânta Nina era rudă cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, adică verişoara acestuia.

Tatăl ei se numea Zavulon şi era ostaş vestit şi plin de cucernicie, iar mama sa se numea Suzana, născută şi ea în Capadocia, sora Episcopului Ierusalimului, pe care unii îl identifică cu Iuvenalie.

Sfânta Nina a trecut la Domnul pe când se afla în Iviria (Georgia), după ce vreme îndelungată s-a îndeletnicit cu propovăduirea Evangheliei lui Hristos la georgieni.

După o misiune rodnică la acest popor, fericita şi-a dat duhul în mâinile lui Hristos la 14 ianuarie, cel mai probabil în anul 338.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Duminica a XXIX-a după Rusalii (Vindecarea celor 10 leproși)

Ev. Luca 17, 12-19

În vremea aceea, intrând Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece bărbați leproși, care au stat departe

Și care au ridicat glasul, zicând: Iisuse, Învățătorule, miluiește-ne!

Și, văzându-i, El le-a zis: Duceți-vă și vă arătați preoților. Dar, pe când ei se duceau, s-au curățit.

Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors, cu glas mare slăvind pe Dumnezeu.

Și a căzut cu fața la pământ la picioarele lui Iisus, mulțumindu-I. Iar acela era samarinean.

Și răspunzând, Iisus a zis: Oare nu zece s-au curățit? Dar cei nouă unde sunt?

Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam?

Și i-a zis: Ridică-te și du-te! Credința ta te-a mântuit!

cititi mai mult pe unitiscvhimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Teodul, fiul lui Nil cel înţelept.

Acest cuvios părinte era fiul lui Nil cel înţelept, cel ce fusese prefect în Constantinopol şi care lăsând mărirea lumii, s-a călugărit împreună cu fiul său, în muntele Sinai.

Deci, trăind ei acolo împreună cu alţii viaţă pustnicească, i-au lovit fără de veste barbarii, care au început a-i înjunghia pe sfinţii părinţi.

Nil a putut fugi, dar fiul său Teodul şi alt tânăr au fost luaţi robi.

Ajungând barbarii la corturile lor au hotărât să jertfească luceafărului de dimineaţă pe cei robiţi.

Noaptea însă tânărul a fugit şi a rămas Teodul singur.

Dumnezeu a îngreuiat de somn pe barbari, care s-au deşteptat numai după răsăritul soarelui, când nu mai era timpul potrivit să aducă jertfa, aşa că au hotărât să vândă pe Teodul.

Dar nedându-le nimeni mai mult decât doi galbeni, unul din barbari a vrut să-l junghie.

În cele din urmă Teodul a fost cumpărat de episcopul de acolo, care l-a slobozit.

Iar Teodul a vieţuit în mănăstire plin de evlavie, până la trecerea din această lume.

 

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Ştefan, care a făcut mănăstirea Hinolacul.

Acest sfânt Ştefan era din părţile Răsăritului, de bun neam.

Din tinereţe a râvnit după viaţa sihăstrească, umblând prin mănăstirile de la Iordan şi din pustiu: a sfântului Eftimie, a sfântului Sava şi a sfântului Teodosie.

Iar după ce a cunoscut bine felul de trăi al fiecăruia, a venit la Constantinopol pe vremea împăratului Leon Isaurul şi a fost primit pe lângă patriarhul Gherman, pe lângă care, rămânând câtva vreme, a învăţat multe lucruri bune de la acesta, care l-a luat pe lângă sine, ajungând apoi bun sfetnic al patriarhului.

Întemeind apoi mănăstirea Hinolacul şi vieţuind în ea, s-au adunat acolo mulţime de călugări care erau bine povăţuiţi şi aduşi la măsura vârstei plinirii lui Hristos.

Deci, binevieţuind, i s-a descoperit de sus timpul când sufletul lui avea să zboare de la cele de jos la locaşurile dumnezeieşti.

 

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Sava, arhiepiscopul Serbiei şi ctitorul sfintei mănăstiri a Hilandarului.

cititi mai mult pe doxologia.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Agni, care fiind aruncată într-o temniţă întunecată, acolo s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugaciune, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

 

Sfinții Cuvioși Mucenici din Sinai și Rait (sec. IV-V)

Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași)

foto preluat de pe www.pelerinaj.ro
articole preluate de pe: ziarullumina.robasilica.rodoxologia.ro

 

Sf. Cuv. Mucenici din Sinai şi Rait

Aceşti Cuvioşi Părinţi au fost monahi şi pustnici care au trăit în Muntele Sinai şi în mănăstirea apropiată, Rait, în secolele al 4-lea şi al 5-lea. Peşterile acestor cuvioşi sihaştri aflate în Muntele Sinai, au fost deseori jefuite de triburile arabe de beduini şi barbarii din Egipt, la fel cum s-a întâmplat şi cu mănăstirile din acea zonă.

De două ori, venind cete de barbari, unii dinspre Etiopia, iar alţii dinspre Arabia, (nişte beduini numiţi vlemiţi – Geograful Strabon († 29) scrie despre vlemiţi că sunt „un neam neputincios la război, numai la a năvăli şi a jefui este foarte abil”) au prădat aceste locuri sfinte şi i-au ucis fără milă pe cei care vieţuiau în ele pentru că nu găseau nimic de valoare de luat de la ei.

Prima năvălire a fost la începutul secolului al 4-lea, pe vremea Sfântului Sfinţit Mucenic Petru, Arhiepiscopul Alexandriei (300-311). Cuviosul Amonie şi părintele Dula, egumenul Sinaiului s-au ascuns într-un turn din Mănăstirea Horiv şi au scăpat cu viaţă. Cuviosul Amonie istoriseşte:

Când am coborât din turn, am găsit pe unii înjunghiaţi, pe alţii 38 ucişi cu sabia, având pe trupurile lor multe răni. Doi dintre ei erau încă vii şi anume Isaia şi Sava. Îndată am îngropat pe părinţii cei înjunghiaţi, iar de cei vii am avut grijă. Unul dintre ei, anume Isaia, sosind noaptea a murit. Sava şi-a dat sufletul în mâinile Domnului a patra zi după uciderea celorlalţi părinţi”.

A doua năvălire a avut loc pe vremea Sfântului Ioan Gură de Aur (†407) şi este descrisă de un necunoscut din preajma Sfântului Nil Sinaitul (†450).

Mănăstirea Raitului se află aproape de ţărmul Mării Roşii. Ea a fost atacată de beduini în acelaşi timp cu Sinaiul. Aceştia au venit cu o corabie pe Marea Roşie, au petrecut noaptea ascunşi în stâncile de sub mănăstire, iar a doua zi de dimineaţă au ucis 33 de monahi.

Nu au scăpat cu viaţă decât doi dintre ei şi anume: Andrei şi Orion.

După ce au căutat în zadar în toate chiliile mănăstirii aur şi alte lucruri de preţ, cei 300 de beduini s-au îndreptat spre corabie. Au găsit-o, însă, sfărâmată de stâncile ţărmului.

Pe când umblau pe insulă, au fost înconjuraţi de 600 de oameni înarmaţi. Aceştia aflaseră de cele întâmplate în mănăstire şi au început astfel lupta împotriva beduinilor. Aceştia din urmă au fost ucişi până la ultimul.

Dintre toţi câţi au pierit atunci, Biserica pomeneşte cu precădere uciderea a 39 de pustnici din Sinai şi a 38 de călugări din Mănăstirea Rait, pentru moartea lor mucenicească, pentru viaţa lor sfântă şi pentru puterea lor de jertfă, deoarece nu au voit să descopere pe cei care se ascunseseră. Barbarii, nemaigăsind corabia lor, care se scufundase, au ucis pe toţi robii pe care-i luaseră, apoi, neputându-se înţelege, s-au ucis între ei.

 

Canon de rugăciune către Sfinţii Cuvioşi Mucenici din Sinai şi Rait

Troparul Sfinţilor Cuvioşi Mucenici din Sinai şi Rait, glasul al 4-lea:

Dumnezeul părinţilor noştri Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci, pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră.

Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Adâncul Mării Roşii…

Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Făcându-vă asemenea lumi­nii, prin sihăstrie, prea­fericiţilor, în chip lămurit v-aţi arătat Dumnezeieşti la înfă­ţişare, prin vărsarea sângelui. Pentru aceasta vă veseliţi împreună cu sihaştrii lui Hristos şi cu mucenicii.

cititi mai mult pe doxologia.ro

cititi mai mult despre Sf. Cuv. Mucenici din Sinai şi Rait si pe doxologia.ro; www.crestinortodox.ro

 

Viața Sfinților Cuvioși Mucenici din Sinai și Rait

Sfinții Cuvioși Părinti uciși în Sinai și Rait. Pomenirea lor de către Biserica Ortodoxă se face la 14 ianuarie - Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Cuv. Părinti uciși în Sinai și Rait – Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro

Povestirea monahului Amonie despre uciderea cuvioșilor părinți din Sinai și Rait

Șezând odată, zice Amonie, în smerita mea chilie, în părțile Alexandriei, în locul ce se numea Canov, mi-a venit în gând să mă duc în părțile Palestinei, de vreme ce nu puteam suferi, văzând în toate zilele necazurile ce se făceau creștinilor de către chinuitorii cei fărădelege, iar pe Sfântul părintele nostru Petru, patriarhul, fugind și ascunzându-se din loc în loc, neputând cu îndrăznire să-și păstorească turma să cea cuvântătoare; dar încă am dorit să văd și Sfintele Locuri din Ierusalim și să mă închin acolo unde a umblat Domnul nostru Iisus Hristos și a săvârșit tainele rânduielii Sale.

Deci, m-am dus acolo și m-am bucurat de toate lucrurile Domnului și am mulțumit iubitorului de oameni Dumnezeu că m-a învrednicit a mă închina Sfintelor Locuri, apoi m-am dus în pustie cu alți monahi și, Dumnezeu ajutându-mi, am venit în Muntele Sinai, în timp de 18 zile, și m-am închinat acolo Sfintelor Locuri, unde am petrecut îndulcindu-mă de vederea și de vorbele acelor părinți cu chip îngeresc ai Sinaiului.

Pentru că în toate zilele umblam în chilia fiecăruia din ei pentru folos sufletesc, a căror rânduială a vieții era într-acest chip: în toate zilele ședeau în chiliile lor, liniștindu-se, iar sâmbăta seara spre duminică se adunau toți în biserică și făceau împreună priveghere de noapte, iar dimineața, la Sfânta Liturghie, împărtășindu-se cu Sfintele și de viață făcătoare ale lui Hristos Taine, se adunau fiecare din ei iarăși în chilia sa. Vederea lor era îngerească, pentru că se topiseră trupurile lor de înfrânarea cea mare și de priveghere; căci viețuiau ca niște fără de trupuri, neavând nimic din cele ce s-au obișnuit a aduce plăcere și patimi, nici vin, nici untdelemn, nici pâine, ci puține finice sau muguri de stejar, și cu acelea își hrăneau trupul lor. Numai pentru străini se aflau pâini la locul cel rânduit.

Apoi, nu multe zile trecând, deodată au năvălit asupra părinților acelora mulțime de barbari, care se numeau blemieni și, murind mai marele lor, pe acei părinți pe care i-au aflat în locurile de primprejur, i-au ucis cu nemilostivire; iar câți au fost aproape de vârf, au simțit tulburarea și au fugit departe împreună cu sfântul părinte, egumenul locului, al cărui nume era Dulă. Acela era cu adevărat om al lui Hristos, având multă răbdare și blândețe, ca nimeni altul; pentru aceea unii l-au numit și Moise. Și au ucis barbarii aceia pe toți sfinții care au fost în Horeb, în Tefrovil și în Chidar, iar celelalte locuri dimprejurul Muntelui Sinai le-au prădat; apoi, apropiindu-se și de noi, puțin de nu ne-au pierdut, nefiind nimeni să-i oprească.

Dar iubitorul de oameni Dumnezeu, Cel ce întinde mâna de ajutor celor care Îl cheamă din toată inima, a poruncit să se aprindă o văpaie mare în sfântul vârf al muntelui, și văzând tot muntele plin de fum, și focul suindu-se până la cer, ne-am cutremurat toți, și puțin de n-am pierit de frica celor ce se vedeau, apoi căzând la pământ, ne-am închinat Domnului și ne-am rugat Lui, să treacă primejdia ce era asupra noastră.

Barbarii, văzând focul, s-au înspăimântat și îndată au fugit, aruncându-și armele și lăsându-și și cămilele, pentru că n-au putut măcar un ceas să rabde înspăimântătoarea vedere de foc. Noi văzând acestea, am mulțumit și am slăvit pe Dumnezeu, Care nu lasă până în sfârșit pe cei care Îl cheamă.

Când m-am coborât din vârf, am găsit pe fiecare în locul unde fusese înjunghiat, iar părinții erau omorâți în diferite feluri: 38 cu ucidere de sabie, având pe trupurile lor multe și felurite răni, – al cărora chip de junghiere, cine poate să-l spună? – iar doi erau încă vii, anume Isaia și Sava, răniți foarte rău, încât abia suflau. Îndată am îngropat pe părinții cei înjunghiați, cu mare plângere; iar pentru cei vii am avut grijă. Pentru că cine ar fi fost atât de nemilostiv, care pentru atâția și astfel de părinți să nu fi plâns cu amar, pe bărbații cei cuvioși și cu sfânta cuviință, aruncați la pământ cu umilință? Dintre aceștia unul avea capul tăiat desăvârșit, al altuia abia se ținea de o parte, altul era tăiat în două, altuia îi erau tăiate mâinile și picioarele, altul avea ochii scoși și altul era despicat în două de la cap până la picioare.

Dar cine poate să spună pe rând cele ce am văzut, pipăind trupurile sfinților și îngropându-le! Iar acei doi frați care erau abia vii, zăceau bolind, iar unul dintre dânșii, anume Isaia, sosind noaptea, a adormit în al doilea ceas. Sava a rămas încă viu, de a cărui sănătate era nădejde, pentru că nu era rănit de cumplite răni, și mulțumea lui Dumnezeu de cele ce i se întâmplaseră; însă era cuprins de necaz, că nu s-a învrednicit să moară cu sfinții părinți, drept aceea strigă cu jale: „Vai, mie, păcătosul, vai mie cel nenumărat în ceata sfinților părinți, uciși pentru Hristos! Vai mie netrebnicul, cel într-al 11-lea ceas lepădat, cel ce am văzut limanul mântuitoarei împărății și n-am intrat întru dânsa!”.

Apoi se rugă cu umilite cuvinte: „Dumnezeule, Atotțiitorule, Cel ce ai trimis pe Fiul Tău Cel Unul născut spre mântuirea neamului omenesc; Unule, iubitorule de oameni, nu mă despărți de cei mai înainte adormiți sfinți părinți, și cu mine să se împlinească numărul de 40 al robilor tăi. Așa, Doamne, Iisuse Hristoase, binevoiește întru aceasta, căci din pântecele maicii mele Ție Ți-am urmat și pe Tine unul Te-am iubit”. Astfel rugându-se, și-a dat sufletul în mâinile Domnului, a patra zi după uciderea sfinților părinți.

Și încă având noi tânguire și mâhnire în sufletele noastre, iar lacrimile fiind în ochii noștri, a venit un oarecare ismailitean și ne-a spus că în cea mai dinăuntru pustie, ce se cheamă Răit, pustnicii ce o locuiesc, toți sunt uciși de barbari. Și locul acela era departe de noi, cale mai mult de 20 de zile, și care se află aproape de Marea Roșie, unde sunt 12 izvoare de apă, și odinioară erau vreo 17 copaci de finic, precum se scrie în cărțile Numerilor, iar acum s-au înmulțit foarte.

Deci, l-am întrebat pe omul acela cum au fost uciși părinții și care este numărul celor uciși, dar n-a putut să ne spună, de vreme ce și acela auzise de la alții, cum că părinții cei ce locuiau în Răit, toți sunt uciși de la mic până la mare. Trecând nu multe ceasuri, iată că și altul același lucru ne spuse. Iar după puține zile a venit un monah din părinții cei ce au fost acolo, vrând ca să petreacă în Muntele Sinai, despre care știind părintele Dulă, egumenul Muntelui Sinai, cu dinadinsul a început a-l întreba; vrând să știe cu încredințare de cele ce s-au întâmplat acolo sfinților părinți, și în ce chip fugind acela, s-a mântuit.

Despre aceea a început fratele a spune: „Eu, părinților, nu am viețuit cu dânșii, decât aproape 20 de ani, iar alții erau acolo de mulți ani; unii erau de 40 de ani, alții de 60 de ani, iar alții aveau 70 de ani în acel loc.

Locul acela este neted și prea potrivit, foarte larg, iar în lungime ca de 70 de stadii. Dinspre răsărit are un munte ca un zid, care s-a întins până la Marea Roșie, acolo mulți sihaștri aveau locuință, după cuvântul apostolului, rătăcind prin pustietăți, prin munți, prin peșteri, și în prăpăstiile pământului. Aproape de munte era biserica lor, întru care în toate Duminicile se adunau bărbații cu adevărat creștini; și, deși erau pe pământ dar cu sufletul și cu viața erau asemenea îngerilor. Pentru că trupurile lor le-au trecut cu vederea, ca pe niște lucruri străine, iar sufletele lor, nu numai cu o faptă bună, ci cu toate le-au împodobit, ale căror pătimiri, chinuri și ispite, aduse asupra lor de diavoli, nu pot a le spune, iubiților, ca și faptele bune ale tuturor. Însă ale unuia sau doi le voi spune spre folos și destul va fi vouă, ca și viața celorlalți părinți s-o înțelegeți, auzind cele ce se vor grăi.

A fost unul dintre ei bătrân, anume Moisi, care din tinerețe a iubit viața monahicească, fiind de neam din cetatea care era acolo aproape, ce se chema Faran; acela era mai înainte egumenul părinților celor ce locuiau acolo, iar anii vieții în călugărie erau 73, petrecând în muntele acela într-o peșteră, care nu era aproape de mănăstire; cu adevărat al doilea Ilie Tesviteanul, pentru că toate cele ce cerea de la Domnul le dădea lui.

Apoi, făcând semne cu puterea lui Dumnezeu și tămăduind toate bolile, pe tot poporul cel ce locuia în hotarele Faranului, ca și pe ismailitenii părților acelora, pe toți i-a făcut creștini; pentru că văzând minunile și tămăduirile ce se făceau de dânsul, au crezut întru Hristos și veneau la Sfânta Biserică, primind Sfântul Botez. După aceea, sfântul părinte pe mulți i-a scăpat de duhuri necurate, căci avea putere asupra diavolilor, cu darul lui Hristos.

Iar de când a început a se liniști acolo, n-a gustat pâine, dar pentru străini ținea la dânsul puțină pâine, pe care i-o dădeau lui oamenii cei ce veneau din Egipt. Iar el singur avea ca hrană puține finice și apă. Ba încă și îmbrăcăminte avea de finic și iubea liniștea foarte mult, ca nimeni altul. Însă cu sârguință și cu blândețe primea pe cei ce veneau la dânsul pentru învățătură.

Somnul lui era ușor și scurt și acela numai după cântarea Utreniei, iar celelalte ceasuri ale nopții le petrecea fără somn. Iar în sfintele cele 40 de zile cu nimeni nu vorbea până în Joia cea Mare. În toate cele 40 de zile îi erau destule spre hrană 20 de finice și un pahar de apă, dintre care de multe ori îi prisosea, până la Sfintele Patimi – precum ucenicul lui ne-a spus nouă.

Deci, odinioară, în sfintele 40 de zile, un om anume Vedian, începător al neamului arabilor, a fost dus la dânsul pentru tămăduire, fiind cuprins de duhul cel necurat. Apropiindu-se de chilia starețului ca la o stadie, l-a aruncat pe el vicleanul duh și a început a striga: „O, la cine mă duceți, pentru că eu nici măcar un ceas n-am putut ca să împiedic și să ispitesc pe înșelătorul acela?”. Acestea zicându-le, a ieșit din el și îndată s-a tămăduit omul și a crezut în Hristos, cu mulți alții, și s-a învrednicit Sfântului Botez mai pe urmă. Apoi multe altele era de trebuință ca să vă spun vouă pentru acel cuvios, dar vremea neajungând, este nevoie a tăcea, căci s-a sfârșit, fiind înjunghiat de barbarii cei ce năvăliseră.

La acest minunat și fericit părinte a fost un ucenic de un nume cu el, – pentru că se chema Moise – din părțile Tebaidei, care a sihăstrit cu dânsul 46 de ani, neschimbând nimic din rânduiala părintelui său, și a fost pildă celorlalți monahi tineri, cu care și eu la început am viețuit; iar pentru cea fără măsură a lui înfrânare m-am despărțit de dânsul; și acesta a fost ucis cu ceilalți sfinți părinți. Ar fi fost așijderea de folos a pomeni și faptele celorlalți părinți; însă pentru scurtimea vremii pe toate lăsându-le, numai de un cuvios încă voi pomeni.

Era între dânșii un părinte anume Iosif, de neam analitean; acela petrecea departe de la mare ca de două stadii, zidindu-și locaș cu mâinile sale, fiind bărbat sfânt cu adevărat, cu toate faptele bune împodobit; iar acolo era de 30 de ani. Ucenicul lui nu era petrecător cu dânsul, ci aproape, într-o altă chilie.

La acest Cuvios Iosif oarecând a venit un frate, ca să-l întrebe ceva, iar când a bătut în ușă și nu i-a răspuns starețul, a privit pe o ferestruică și a văzut pe stareț stând în mijlocul chiliei, fiind că o flacără de la cap până la picioare; deci, înfricoșându-se și slăbind cu trupul, a fost ca un mort două ceasuri, și deșteptându-se ca din somn, ședea lângă ușa starețului. Iar starețul îndeletnicindu-se întru gândirea la Dumnezeu, nu știa ce se petrecea, și, trecând cinci ceasuri, iarăși fratele acela a bătut și deschizându-i starețul, l-a adus înăuntru și l-a întrebat: „Când ai venit, fiule?”. Iar el răspunzând, a zis către stareț: „Sunt patru ceasuri și mai mult de când am venit, dar ca să nu te supăr părinte, n-am bătut până acum”.

Deci a cunoscut fericitul stareț cum că-l văzuse fratele și nimic nu i-a zis lui; ci câte l-a întrebat, i-a spus lui cele folositoare și cu pace l-a liberat. După ducerea acelui frate, a lăsat minunatul stareț chilia sa și s-a făcut nevăzut, temându-se de slava omenească.

După câteva zile, un ucenic al lui, anume Ghelasie, venind în chilia starețului, nu l-a aflat și mult l-a căutat rătăcind prin pustia aceea, însă nu l-a aflat nicăieri; apoi s-a întors în chilia starețului, vărsând multe lacrimi și s-a sălășluit într-însa, ca măcar chilia părintelui văzând-o, să primească puțină mângâiere sufletului său. Deci, a petrecut în chilia părintelui șase ani, iar după acei șase ani, într-una din zile, la nouă ceasuri, a bătut în ușă cineva și, ieșind Ghelasie, a văzut pe părintele său stând afară și s-a mirat de această neașteptată vedere; pentru că i se părea că vede un duh, însă cu bucurie a zis către dânsul: „Fă rugăciune, părinte!”. Iar starețul a făcut rugăciune și l-a sărutat.

După aceea a zis către ucenic: „Bine ai făcut, fiule, spunându-mi despre rugăciune mai înainte, pentru că în multe feluri sunt cursele diavolului. Iar fratele a zis către dânsul: „Pentru ce ai voit părinte că să te desparți de părinți și pe mine, fiul tău, să mă lași? Că iată în mâhnire și în plângere am fost până acum”. Dar starețul i-a zis: „Pricina ducerii mele, fiule, numai Dumnezeu singur o știe. Însă până acum nici din locul acesta nu m-am depărtat, nici pe tine nu te-am lăsat, nici a trecut vreo duminică în care să nu mă împărtășesc cu părinții în biserică, cu sfintele cele fără de moarte Taine ale lui Hristos, Dumnezeul nostru”.

Și se mira fratele cel mai mult, cum umblând printre ei, de nici unul nu se vedea. Și i-a zis lui: „Dar acum părinte, cum ai venit la fiul tău?”. Starețul i-a răspuns: „Iată acum, fiule, a sosit vremea ducerii mele către Domnul și am venit ca să mă îngropi”. Și mult vorbind cu fratele despre cele folositoare, și întărindu-l pe el, și-a ridicat mâinile sale către cer și a făcut pentru dânsul o rugăciune; și așa cu pace a adormit întru Domnul.

Apoi, îndată venind fratele, ne-a spus nouă, și adunându-ne cu stâlpari, ramuri și cu cântări multe, l-am dus în biserică, avându-și fața luminată precum a fost de demult a proorocului Moise, și l-am pus cu cei mai dinainte adormiți sfinți și dumnezeiești părinți. Încă și multe altele aveam să vă spun vouă, dar vă las, de vreme ce este vremea să spun cele despre bărbați, pentru că vă văd pe voi că doriți a auzi cum au fost uciși sfinții părinți de către dânșii.

Drept aceea, acei fericiți părinți au fost desăvârșiți, căci au viețuit întru multă sărăcie și necîștigare; apoi cu vitejie au răbdat pentru Domnul necazurile, totdeauna îndeletnicindu-se în rugăciune și în dumnezeiască vedere. Și eram noi acolo toți locuitorii 43. Și iată veniră doi oameni spunându-ne cum că din cealaltă parte de mare, dinspre Etiopia, au venit mulțime de barbari cu corăbiile, care prinzindu-ne pe noi care treceam cu caicul (barca), ne-au oprit, zicându-ne: „Să ne duceți la cetate, căci nu vă vom ucide pe voi”.

Iar noi chiar nevrând, am făgăduit, dar căutam vreme când va sufla austrul, ca să plecăm. Însă Dumnezeu ajutându-ne, noi doi am scăpat noaptea cu caiacul din mâinile lor. Și vă spunem vouă aceasta, ca să vă păziți o vreme, că nu cumva barbarii aceia umblând pe lângă locul acesta, să vă nimerească și să vă ucidă, căci sunt 300 la număr. Noi auzind acestea, ne păzeam, punând străji pe lângă mare, că dacă vor vedea corabia venind, să ne spună. Apoi, făcând priveghere toată noaptea, ne rugăm lui Dumnezeu ca să rânduiască cele de folos pentru sufletele noastre. În ceasul întâi al nopții s-a văzut corabia cu pânza ridicată venind spre noi. Dar mirenii câți se aflau împrejurul locului aceluia, ce se numea Faran, s-au pregătit de război, apărându-și femeile și copiii, adunându-se toți bărbații, 200 la număr, afară de femei și de copii; iar noi am alergat la biserica noastră, care era îngrădită cu ogradă.

Sosind corabia aceea la liman cu barbarii, povățuindu-se de corăbieri, au petrecut noaptea sub poalele muntelui de apus, aproape de izvoare. Deci, făcându-se ziuă, îndată barbarii legând pe corăbieri, i-au aruncat afară și numai pe unul l-au lăsat în corabie, împreună cu un barbar, ca să nu se poată duce corăbierul acela cu corabia.

Apoi veniră la izvoare, unde îi întâmpinară bărbații cei de acolo, ieșind la război; de amândouă părțile s-au aruncat săgeți multe. Dar, barbarii fiind iscusiți, au gonit pe bărbații cei de acolo și au ucis dintr-înșii o sută patruzeci și șapte la număr, iar ceilalți din ei au fugit pe unde au putut; iar barbarii luând femeile și copiii îi țineau la ei, nelegiuiții.

După aceasta, ca niște animale sălbatice, s-au repezit spre noi, către ograda mai sus zisă, nădăjduind ticăloșii că vor găsi la noi mult aur; și înconjurând zidurile cetății, strigau fără de rânduiala și cu glasuri de barbari ne înfricoșau. Iar noi fiind în cea mai de urmă primejdie și necaz, nu ne pricepeam ce să facem, decât numai spre Dumnezeu strigam, tânguindu-ne.

Unii din noi răbdau acel necaz cu vitejie, alții plângeau și rugându-se, mulțumeau lui Dumnezeu; și unul pe altul mângâindu-se, strigau cu toți împreună: „Doamne, miluiește!”. Și stând părintele nostru Pavel în mijlocul bisericii, a zis: „Acultați-mă părinților și fraților, pe mine cel păcătos și mai de pe urmă între voi toți; știți cu încredințare toți cum că pentru dragostea Domnului Iisus Hristos ne-am despărțit de lumea cea deșartă și petrecem în această pustie și ne-am învrednicit a purta jugul Lui cel bun, în foame și în sete, umblând în cea mai de pe urmă sărăcie; am defăimat toate cele pământești și deșarte, ca să ne învrednicim a fi părtași împărăției Lui cerești, și acum, afară de aceasta, nimic nu nădăjduim, chiar moartea de ni s-ar întâmpla nouă în ceasul acesta.

Drept aceea, de ar voi Stăpânul nostru, ca degrab să ne libereze din viața cea deșartă și să ne aibă la El, apoi pentru ce să ne mâhnim și să nu răbdăm? Oare nu mai mult ne vom bucura? Pentru aceasta suntem datori a mulțumi și a ne bucura și nicidecum a ne împuțina cu sufletul. Pentru că ce este nouă mai frumos, sau ce este mai dulce decât aceasta, ca adică să vedem slava Domnului și să privim la sfânta Lui față cea dumnezeiască? Aduceți-vă aminte, fraților și părinții mei, cum întotdeauna am fericit și am preamărit pe sfinții mucenici, cei mai dinainte, și unul altuia povesteam pătimirile lor, cum pentru numele lui Hristos au fost chinuiți și doream ca împreună cu dânșii să ne aflăm. Iată acum vremea a sosit, căci dorința noastră se îndeplinește, adică să ne săturăm cu dânșii de așteptarea noastră în veacul ce va să vie; drept aceea, nicidecum să nu vă împuținați, nici să vă tulburați de necaz, nici să vă înfricoșați, ci cu nevoință să vă încingeți cu putere și moartea s-o răbdați cu vitejie; căci Dumnezeu ne va primi cu milostivire în Împărăția Sa”.

Răspunzând apoi cu toții, au zis: „Precum ai grăit, cinstite părinte, așa vom face, pentru că ce vom răsplăti Domnului pentru toate ce ne-a dat? Paharul mântuirii vom lua și numele Domnului vom chema. Apoi Sfântul părintele nostru Pavel, întorcându-se spre răsărit și ridicându-și mâinile spre cer, a zis: „Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeule Atotțiitorule, nădejdea și ajutorul nostru, nu ne uita pe noi nevrednicii robii Tăi; ci adu-ți aminte de sărăcia noastră și de necazul nostru, căci s-au smerit sufletele noastre; întărește-ne pe noi în ceasul acesta, Doamne, în vremea primejdiei noastre, primește ca o jertfă bineprimită, întru miros de bună mireasmă, sufletele noastre ale tuturor, căci Ție se cuvine slava și cinstea, acum și pururea și în vecii vecilor”.

Apoi, toți zicând „Amin”, îndată s-a auzit un glas din Sfântul Altar, noi toți auzindu-l astfel: Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi odihni pe voi.

Atunci frică și spaimă au căzut peste noi, de glasul acela, și au slăbit inimile și genunchii noștri; căci duhul este osârduitor, precum a zis Domnul, iar trupul neputincios; dar numai fețele noastre le aveam privind spre cer, iar de viața aceasta ne deznădăjduisem.

Iar barbarii, neîmpotrivindu-li-se nimeni, nici oprindu-i, au adus lemne lungi și cu acelea au sărit zidurile ogrăzii; apoi deschizând ușa, au intrat ca niște lupi sălbatici și fiare neîmblânzite, având săbiile în mâinile lor și prinzând un bătrân cinstit, căruia îi era numele Ieremia, care ședea lângă ușile bisericii, au zis către dânsul: „Arată-ne pe mai marele vostru!”. Iar acela privind la ei, a văzut fețele lor negre ca și armele din mâinile lor și a zis către dânșii: „De ce mă îngroziți, vrăjmași ai Hristosului meu? Nimic nu voi arăta vouă despre cele ce mă întrebați”. Acolo aproape era și egumenul.

Barbarii s-au mirat de vitejia bărbatului, care nu s-a temut deloc, ci mai ales i-a ocărit; deci cu mânie legându-i mâinile și picioarele, l-au dezbrăcat, iar cu săgețile i-au săgetat tot trupul fericitului; și astfel nevoindu-se cu vitejie asupra diavolului și capul balaurului călcându-l, mai înainte decât toți cu cunună mucenicească s-a încununat, făcându-se începătură și chip de pătimire bătrânilor și tinerilor.

Deci, auzind acestea sfințitul părintele nostru Pavel, degrabă a ieșit la dânșii, strigând: „Eu sunt cel pe care voi îl căutați”. Și cu al său deget se arăta că însuși el este, pe care aceia îl caută.

Viteazul rob al lui Hristos s-a dat pe sine barbarilor, neînfricoșîndu-se, nici luând aminte la rănile și chinurile ce erau să-i facă nelegiuiții mai înainte de moarte. Și-l întrebau, zicând: „Spune nouă unde ai aurul tău ascuns?”. Iar acela cu cuvânt blând, precum grăia totdeauna, a zis către dânșii: „Să mă credeți că nici un lucru pământesc n-am avut în toată viața mea, decât numai aceste haine vechi, pe care le vedeți pe trupul meu”; și le-a arătat pe acelea cu mâna, ținând îmbrăcămintea sa.

Iar ei cu săgețile tot trupul lui l-au săgetat și capul cu pietre i l-au zdrobit, zicându-i: „Adu-ne averile tale!”. Dar după ce l-au chinuit mult și n-au găsit nimic, îndată i-au tăiat capul în două cu sabia, încât atârna de o parte și de alta pe amândoi umerii și multe răni luând pe trupul său, zăcea mort la picioarele părintelui celui mai înainte ucis, fiind al doilea purtător de biruință asupra diavolului. Iar eu, ticălosul, văzând nemilostiva moarte și sângele sfinților vărsat și cele dinăuntru aruncate pe pământ, de frică căutam un loc în care să scap fugind.

Erau acolo, în partea stângă a bisericii, puține ramuri de finic și, pe când barbarii zăboveau la Sfântul părintele nostru Pavel, m-am ascuns sub ramurile acelea, gândind astfel că cu adevărat una din două va fi mie: sau mă voi ascunde și de moarte voi scăpa, sau și pe mine aici găsindu-mă, mă vor ucide. Nelegiuiții barbari lăsând pe cei doi părinți morți, au intrat în biserică răcnind și cu săbiile lor pe toți părinții i-au ucis, pe cei tineri și pe cei bătrâni, cu nemilostivire dându-i la moarte”.

Acestea spunându-ne monahul acela cu suspinare, plângea amar și se tânguia foarte, încât și pe noi, zice Amonie, ne-a pornit spre tânguire și plângere mare; apoi am plâns toți, încât puteai să vezi lacrimile ca pâraiele ieșind din ochii noștri și hainele noastre se udau de multă plângere.

Apoi, acel minunat frate plângând, grăia: „Ce voi zice sau ce voi spune fraților de cele ce au văzut ochii mei, vrednici de multă tânguire?”. Era acolo un părinte mare, cu numele Adam, care avea un ucenic tânăr, ca de 15 ani, anume Serghie, pe care îl crescuse din copilărie, și din mică vârstă îl învățase viața monahicească și l-a deprins la luptă și la război împotriva diavolilor. Pe acesta văzându-l barbarii foarte frumos la față și fiind încă tânăr, li s-a făcut milă de dânsul, și nu l-au ucis, ci apucându-l de mina l-au scos afară, vrând ca să-l ia cu ei. Iar tânărul văzând că nu este ucis cu frații și cu părinții, ci că are să fie împreună călător cu barbarii cei fără de lege, se tânguia cu amar; apoi, aprinzându-se cu duhul și toată frica și spaima de la sine lepădând-o, bărbătește a alergat, și, apucând sabia de la un barbar, a lovit pe unul din ei peste umăr, ca măcar astfel să pornească spre mânie pe barbari și să-l ucidă.

Deci, s-a făcut aceea, pentru că de mânie multă umplându-se barbarii, l-au tăiat bucăți. Iar el, zâmbind, striga: „Binecuvântat este Domnul care nu ne-a dat pe noi vii în mâinile oamenilor celor păcătoși”. Aceasta zicând, a adormit întru Domnul. Auzind eu aceasta, m-am rugat Preaînduratului și Iubitorului de oameni Dumnezeu, ca să mă acopere de la fața acelor fără de lege barbari și să le orbească ochii, ca să nu mă vadă, ca măcar eu să îngrop trupurile sfinților.

Drept aceea, tăindu-se sfinții, au umplut toată Sfânta Biserică de sânge, neînfricoșîndu-se, nici întristându-se deloc, ci mulțumeau lui Dumnezeu de cele ce s-au întâmplat, căci mintea o aveau îndreptată către Stăpânul lor, și, bine viețuind pe pământ, s-au făcut biserică Sfântului Duh, și pe toate cele frumoase și deșarte ale lumii acesteia lăsându-le, lui Dumnezeu au urmat, iar la sfârșit, prin felurite munci, au murit pentru numele Lui.

Iar barbarii aceia, după uciderea părinților, au cercetat toată mânăstirea, socotind că vor afla acolo multă bogăție, neștiind nelegiuiții că sfinții părinți nimic pământesc n-au câștigat, ci, în trup fiind, au viețuit îngerește. Iar acestea făcându-se, măcar că nici o picătură de sânge nu aveam în mine, însă cu totul ca un mort zăcând, socoteam că și ramurile acelea le vor scutura, căutând co-moară; adeseori priveam de sub ramuri, când vor veni la mine și aflându-mă să mă ucidă, ca și pe ceilalți. Deci moartea o aveam înaintea ochilor și mă rugam lui Dumnezeu să mă mântuiască, dacă îi este cu plăcere.

Venind spre ramuri barbarii, au trecut de acolo, întunecându-le Dumnezeu mintea și ochii, lăsând pe sfinții părinți zăcând morți; și, negăsind nimic să ia, s-au întors la izvoare, vrând să se ducă la mare, dar, ajungând acolo, au găsit corabia sfărâmată, căci corăbierul pe care îl lăsaseră s-o păzească, fiind iubitor de Hristos, a tăiat funia corăbiei, tăinuindu-se de barbarul care era cu dânsul; dar, fiind vânt, corabia s-a lovit de mâl și a pierit, iar corăbierul, ucigând pe barbar, a fugit și s-a ascuns în munți. Barbarii pierzându-și nădejdea, nu se pricepeau ce să facă și cum să se întoarcă în pământul lor, iar de multă mânie, au tăiat cu sabia pe toți robiții pe care i-au avut cu dânșii, pe femei și pe copii, iar după aceea au aprins foc și au ars toți finicii.

Zăbovind ei în acestea, au venit mulțime de bărbați din cetatea Faran, cu șase sute săgetători aleși, pentru că auziseră de uciderea sfinților părinți ce se făcuse în Răit. Barbarii, simțind venirea lor, s-au pregătit de luptă și ducându-se spre mare, au făcut război, pe când răsărea soarele; apoi, slobozindu-se multe săgeți din amândouă părțile, cei ce erau din Faran, fiind mai mulți, au biruit pe barbari și au ucis pe mulți din ei.

După aceea, barbarii nemaiavând nădejde de scăpare, se împotriveau bărbătește până la al nouălea ceas – și au ucis oameni din Faran optzeci și patru, iar mulți alți erau răniți. Barbarii toți au căzut în acel loc, nefugind nicidecum de vrăjmași, nici depărtându-se din locul acela.

Făcându-se acestea, eu am luat puțină îndrăzneală și am ieșit din locul unde eram ascuns și, pipăind trupurile părinților uciși, i-am aflat pe toți morți, afară de trei, pe Domn, pe Andrei și pe Orion, dintre care Domn zăcea chinuindu-se cumplit, pentru că avea în coaste o rană îngrozitoare; iar Andrei, deși avea multe răni, dar nu erau așa de cumplite, căci mai pe urmă s-a găsit viu.

Orion nu avea nici o rană pe trup, pentru că barbarii l-au lovit cu sabia din partea dreaptă și abia a ieșit prin haină pe partea stângă, neatingându-se nicidecum de trupul lui; socotind barbarul că este mort l-a lăsat și s-a repezit la alții, iar el aruncându-se între alții, zăcea ca un mort. Acesta, sculându-se, se ducea pe la trupurile sfinților, pipăindu-le și plângând cu mine și tânguindu-se de cele ce ni se întâmplaseră.

După aceasta, bărbații din Faran, lăsând trupurile lângă malul mării, spre mâncarea fiarelor și păsărilor cerului – au adunat trupurile prietenilor lor, fiind multe; și, făcând plângere și tânguire mare, le-au îngropat sub poalele muntelui, unde erau izvoarele, și s-au întors la noi. Apoi a venit și boierul lor, Vedian, care s-a izbăvit de duhul cel necurat prin Cuviosul Moise, precum am zis mai înainte.

Cu acel boier intrând în biserică, ne-am tânguit și am plâns cu amar, bătându-ne piepturile noastre, căci vedeam aruncată la pământ turma lui Hristos, ca oile cele răpite de fiare. Puteai să vezi pe cei bătrâni cu sfințită cuviință, cu căruntețe cinstite, iar pe cei tineri – având niște chipuri îngerești, pentru că străluceau fețele lor că floarea de dimineață, arătând semnele vieții lor îmbunătățite. Dar înfricoșate și cumplite răni aveau robii lui Hristos și mucenicii, pentru că unul avea rană de la umeri până la pântece, iar altul zăcea la pământ tăiat în două, unuia capul îi era tăiat, iar altuia ochii scoși, unuia mâinile și picioarele îi erau tăiate, iar altuia înfiptă sulița în inimă; și toți așa s-au sfârșit, având diferite răni pe trupuri, care, fiind vii totdeauna au avut în minte omorârea Domnului Iisus Hristos, ca astfel și viața lui Iisus să se arate în trupurile lor; și toată viața lor cheltuind-o cu bună plăcerea lui Dumnezeu, la sfârșitul lor – prin chinuri s-au luminat și în ceata sfinților mucenici s-au numărat.

Deci, am adunat la un loc trupurile lor cele sfinte, iar iubitorul de Hristos – boier Vedian – cu ceilalți au adus de la Faran haine luminoase și am îngropat pe sfinți, în număr de treizeci și nouă; și toți cei ce s-au întâmplat acolo, luând ramuri și stâlpari de finic, au mers la îngroparea sfinților cu psalmi și cu cântări, ducând împreună cinstitele lor moaște și le-am pus în mormânt toate împreună, afară de Domn. Iar Domn, despre care am pomenit mai înainte, fiind roman de neam, era încă viu, dar sosind seara, a adormit și acela întru Domnul; apoi, aducându-l, l-am pus aproape de sfinții părinți.

Acești sfinți mucenici ai lui Hristos s-au sfârșit în a patrusprezecea zi a lunii ianuarie, în ceasul al nouălea. Părinții Andrei și Orion au rămas acolo, având două gânduri, că ori să rămână în acel loc, ori să se ducă. Iar eu, neputând suferi pustiirea acelui loc, cum și tânguirile și lacrimile ce se vărsau pentru părinții cei înjunghiați – am venit la voi. Însă iubitorul de Hristos Vedian mă silea mult să petrec acolo, și făgăduia că va veni adeseori la noi și ne va aduce cele de trebuință. Dar n-am voit, pentru pricinile ce s-au spus înainte. Deci, rogu-mă vouă, părinților, ca și cele ce s-au întâmplat aici, pe toate să mi le spuneți, precum de la mine toate le-ați auzit cu amănuntul.

Noi, zice Amonie, spunându-i cele ce au fost aici, ne-am minunat de judecățile lui Dumnezeu, cum într-o zi au fost uciși sfinții părinți, și cum același număr s-a aflat și acolo și aici, și iarăși ne-am tânguit și am plâns toți împreună. Apoi, sculându-se Cuviosul părintele nostru Dulă, a zis: „Cu adevărat iubiții mei, ei ca niște aleși robi ai lui Hristos s-au învrednicit de bucuria și de cămara cea cerească, după atâtea nevoințe și ispite, încununându-se cu cunună mucenicească – și acum sunt în mare slavă și cinste.

Iar noi, care am rămas, cu toate necazurile ce au fost, să ne îngrijim de noi și să-i rugăm pe aceia să se roage Domnului pentru noi, ca și noi să avem împărtășire cu dânșii întru cerească împărăție; și acum să înălțăm lui Dumnezeu cântări de mulțumire, căci ne-a apărat de mâinile barbarilor”. Deci, zicând acestea, pe toți ne-a ridicat cu mărime de suflet, iar necazul inimii noastre l-am prefăcut în bucurie și sufletele noastre le-am mângâiat cu cuvinte înțelepte.

Iar eu, păcătosul Amonie, m-am întors cu Dumnezeu în părțile Egiptului și toate acestea le-am scris pe hârtie. Dar în locul cel dintâi care se cheamă Canov, nu m-am dus deloc, ci am șezut aproape de Memfis, într-o chilie mică, în care petrecând, adeseori îmi aduc aminte și citesc chinurile și nevoințele cuvioșilor mucenici ai lui Hristos; cu care împreună și nouă să ne dea Domnul ca să avem împărtășire în Împărăția Lui cea cerească, și să ne îndulcim cu bunătățile cele negrăite și veșnice, cu toți cei ce-L iubesc, căci Aceluia se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, cu Cel fără de început al Lui Părinte și cu Preasfântul și Bunul și de viață făcătorul Lui Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Sfânta Nina, luminătoarea Georgiei (cca 290 – 338)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; basilica.rodoxologia.ro

 

Sf. Nina, luminătoarea Georgiei

Sfânta Nina (sau Nino), cea întocmai cu Apostolii și luminătoarea Georgiei, este cea mai cunoscută dintre sfinții din Biserica Ortodoxă a Georgiei.

Prăznuirea ei se face la 14 ianuarie.

Sf. Nina, luminătoarea Georgiei (cca 290 - 338) - foto preluat de pe basilica.ro

Sf. Nina, luminătoarea Georgiei (cca 290 – 338) – foto preluat de pe basilica.ro

Sfânta Nina s-a născut în Capadocia în jurul anului 290, din părinți nobili și credincioși.

Tatăl ei, generalul roman Zabulon, era rudă cu sfântul mare mucenic Gheorghe (și el căpetenie în armata romană), iar mama ei, Suzana, era soră cu patriarhul Ierusalimului, Iuvenalie.

Pe când Nina avea 12 ani, părinții ei s-a mutat la Ierusalim, și au deveni monahi: Zabulon pustnic în deșertul Iordanului, iar Suzana slujind pe cei săraci și în suferință la Ierusalim.

La rândul ei, Nina a fost dată în grija stareței Niofora, și s-a dedicat rugăciunii și studiului Sfintei Scripturi.

După câțiva ani, Nina pleacă din Ierusalim spre Armenia și Georgia, cu binecuvântarea patriarhului Iuvenalie, unchiul ei, spre a se închina Giulgiului lui Hristos, care se spunea că este în acele locuri.

În anul 315 ajunge în Mtskheta, capitala regatului ivirit al Georgiei, locul în care, potrivit celor mărturisite de stareța Niofora, s-ar afla „Cămașa lui Hristos“.

Sfânta Nina a învățat bine Sfânta Scriptură și textele liturgice iar la un moment dat, a aflat despre cămașa fără cusătură a Mântuitorului (vezi Ioan 19, 23-24) și a început să se roage Preasfintei Născătoare de Dumnezeu să o învrednicească să se închine sfântului veșmânt.

Preasfânta Născătoare i-a ascultat rugăciunile și, arătându-i-se în vis i-a pus în mână o cruce pentru a o apăra de vrășmașii văzuți și nevăzuți și i-a poruncit să meargă în Georgia să predice Evanghelia și să găsească sfânta cămașă.

Când s-a trezit, Sfânta Nina a văzut că ținea în mână, cu adevărat, acea cruce. Această cruce se afla până astăzi Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Sion, în Tiflida Georgiei, fiind îmbrăcată în argint.

Cu ajutorul acestei Sfinte Cruci primite din mâinile Maicii Domnului nostru, Sfânta Nina a predicat Evanghelia și a aflat, de asemenea, cămașa cea fără cusătură.

Săvârșește diverse minuni: convertește la creștinism pe conducătorul sinagogii din Abiatar, revarsă darurile Sfântului Duh asupra soției împăratului Miran, care era demonizată, îi va reda vederea împăratul Mirian.

Cea din urmă minune va face ca împaratul Mirian să părăsească închinarea la idoli și să-l primească, pentru creștinarea Iviriei, pe Eustatie, arhiepiscopul Antiohiei.

Ştiind de mai înainte că i se apropie sfârşitul, sfânta i-a scris împăratului Mirian o scurtă scrisoare:

Împărăţia ta să aibă pururea binecuvântarea lui Dumnezeu, ajutorul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi ocrotirea Sfintei Cruci. Eu, ca o străină şi trecătoare, plec de acum din această lume. Voi urma calea părinţilor mei. Trimite-mi, te rog, pe episcopul Ioan, ca să mă pregătească pentru călătoria spre veşnicie, pentru că ziua morţii mele este aproape“.

Sfânta Nina a trecut la cele veșnice pe data de 14 ianuarie 338. La moartea ei, Sfânta Nina a fost depusă în raclă la Mănăstirea Bodbe din Kakheti, mormântul acesteia devenind un vestit loc de pelerinaj.

De asemenea, crucea Sfintei Nina, făcută din crengi de viţă-de-vie şi prinsă cu părul sfintei, a devenit simbolul creştinătăţii georgiene.

Încreștinarea ținutului Georgiei de astăzi a început destul de devreme datorită propovăduirii Sfântului Apostol Andrei. Încă din anul 40 au apărut în Iviria (veche denumire a Georgiei) primii creștini.

Acesta a fost momentul în care candela credinței a fost aprinsă.

Totuși, lumina ei a devenit cunoscută tuturor mult mai târziu, începând cu secolul al IV-lea, prin propovăduirea Sfintei Nina, „cea întocmai cu Apostolii“.

Sfânta Nina a fost numită astfel datorită sacrificiului întregii vieți pentru creștinarea Georgiei.

Precum Sfinții Apostoli s-au nevoit pentru a face cunoscută tuturor popoarelor Evanghelia, la fel și Sfânta Nina și-a închinat existența lucrării misionare de convertire a populației gruzine.

 

Acatistul Sfintei Nina, cea întocmai cu Apostolii şi luminătoarea Georgiei

Troparul Sfintei Nina, glasul al 8-lea:

Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea ai urmat lui Hristos; și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Nina, duhul tău.

Condacul 1

A Cuvântului dumnezeiesc aleasă slujitoare și faptelor Sfinților Apostoli următoare, în semn de cinstită binecuvântare, crucea de la Maica lui Dumnezeu ai primit și în Iviria o ai înălțat, de aceea, lăudându-te, îți mulțumim ție, alăută duhovnicească și Sfântă Nina. Tu însă, având multă râvnă către Domnul, nu înceta să te rogi pentru noi, de necazuri și scârbe să fim izbăviți, căci te chemăm cu umilință și zicem: Bucură-te, Sfântă Nina, cea întocmai cu Apostolii și luminătoarea Georgiei!

cititi mai mult pe doxologia.ro

 

cititi mai mult despre Sf. Nina, luminătoarea Georgiei si pe: doxologia.ro; www.crestinortodox.ropravila.roziarullumina.ro

 

Viața Sfintei Nina cea întocmai cu Apostolii și luminătoarea Georgiei

Sf. Nina, luminătoarea Georgiei (cca 290 - 338) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Nina, luminătoarea Georgiei (cca 290 – 338) – foto preluat de pe doxologia.ro

Obârșia

Sfânta Nina (În limba georgiană – Nino) s-a născut la sfârșitul secolului al III-lea în Capadocia, unde locuiau mulți georgieni. Era rudă apropiată a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, potrivit unui vechi manuscris fiind chiar verișoara acestuia. De aceea, evlavia ei pentru sfântul era mare.

Tatăl ei – Zavulon, ostaș vestit și plin de cucernicie, plecase din ținutul Capadociei pentru a-și oferi serviciile împăratului Maximian. Mama ei – Suzana, născută și ea în Capadocia – era sora episcopului Ierusalimului, pe care unii îl identifică cu Iuvenalie.

Părinții Suzanei și ai lui Iuvenalie au murit de tineri. Astfel, cei doi copii au rămas orfani și fără sprijin. S-au gândit atunci să meargă la Ierusalim.

Au pornit cu credință în Dumnezeu, nepăsându-le de lunga călătorie ce le stătea înainte. Ajungând în Orașul Sfânt, au găsit refugiu în Biserica Învierii. În scurtă vreme, Iuvenalie a fost rânduit iconom al Sfântului Mormânt, în timp ce Suzana a intrat în slujba evlavioasei Sara-Niofora din Betleem, care era diaconiță acolo.

Între timp, Zavulon – cel despre care am vorbit mai înainte – a ajuns la Roma. În scurtă vreme, a câștigat bunăvoința împăratului, care l-a numit comandantul armatei.

În vremea aceea, francii s-au răsculat împotriva romanilor. Au trecut Alpii, au înaintat de-a lungul râului Po și acolo și-au așezat tabăra. Zavulon, la porunca împăratului, a pornit împotriva lor. Cu ajutorul lui Dumnezeu, i-a biruit și a luat mulți prizonieri. Între prizonieri era și căpetenia celor răsculați.

Maximian și-a răsplătit armata, în timp ce pe răzvrătiți i-a condamnat la moarte. Prizonierii i-au cerut lui Zavulon înainte de a-i omorî, să îi boteze în numele Dumnezeului său, Care îi dăduse atât de multă putere. Iar acesta nu numai că i-a botezat, dar l-a și convins pe împărat să îi elibereze. Cei botezați de curând l-au luat împreună cu el și pe Zavulon pentru a predica creștinismul în patria lor. Timp de zece zile, preoții au botezat poporul, pe malurile râului Gadamar.

Zavulon a lăsat preoții să-și termine lucrarea și a plecat să se închine la Sfintele Locuri. Acolo a făcut cunoștință cu episcopul Iuvenalie, fostul iconom al Sfântului Mormânt. Atunci, diaconița Sara-Niofora l-a sfătuit pe episcop:

– Dă-o pe Suzana, sora ta, de soție lui Zavulon, acestui slăvit conducător de oști și temător de Dumnezeu, care i-a ajutat pe franci să îl cunoască pe Hristos!

Sfatul diaconiței i s-a părut bun episcopului. Astfel, în scurtă vreme, a avut loc cununia lui Zavulon cu Suzana, aceștia plecând mai apoi în ținutul părintesc, în Capadocia.

Din acea binecuvântată pereche s-a născut fericita Nina, luminătoarea Georgiei. Când a împlinit doisprezece ani, a mers cu părinții ei la Ierusalim. Tatăl ei, arzând de dragostea pentru Dumnezeu, a dorit să se afierosească Acestuia și să devină pustnic.

După ce a primit consimțământul soției lui și binecuvântarea episcopului, și-a luat rămas bun cu lacrimi de la fiica lui, Nina, încredințând-o Domnului, Părintele celor orfani și Ocrotitorul văduvelor.

– Nu te teme deloc, copilul meu, i-a spus. Urmează cu râvnă pildei Mariei Magdalena și a celeilalte Maria, sora lui Lazăr. Dacă Îl iubești pe Hristos precum acelea, atunci harul Lui nu te va părăsi.

Apoi a plecat și s-a făcut nevăzut în pustia Iordanului. Locul nevoințelor și al morții sale a rămas necunoscut.

Mama Sfintei Nina, Suzana, a fost rânduită de către fratele ei episcop diaconiță în Sfânta Biserică a Învierii pentru a avea grijă de femeile sărmane și bolnave. În cele din urmă, au dat-o pe Nina bătrânei Niofora, cea plină de cucernicie, pentru a o crește.

 

Apostolatul

Niofora cunoștea bine adevărurile credinței creștine și îi vorbea neîncetat micuței Nina despre acestea. Iar aceasta, fiind din fire ascultătoare, arăta o mare râvnă și ascultare. Când citea în fiecare zi din Sfânta Scriptură, inima ei tresărea de iubire și recunoștință față de Hristos, care a pătimit atât de multe pentru mântuirea oamenilor.

Când citea în Evanghelie despre răstignirea Domnului, gândul ei se oprea asupra cămășii Lui.

– Oare unde se află cămașa Fiului lui Dumnezeu? a întrebat odată Niofora.

– Știm din tradiție, a răspuns aceea, că se găsește în orașul Mțheta din Iviria, la nord-est de Ierusalim. Cămașa a fost adusă acolo de rabinul acestui oraș, Elioz, după ce a luat-o de la soldatul care o câștigase la sorți lângă cruce. Locuitorii țării acesteia se numesc kartveli, se învecinează cu armenii și au rămas până azi în întunericul idolatriei.

Cuvintele Nioforei au rămas adânc întipărite în inima sfintei. Zi și noapte se ruga fierbinte către Născătoarea de Dumnezeu:

– Învrednicește-mă, Stăpână, să merg în țara iviriților, pentru a mă închina la cămașa Fiului Tău!

Preasfânta a ascultat rugăciunea ei, i s-a arătat în somn și i-a spus:

– Mergi în Iviria, așa cum îți dorești! Însă acolo vei și predica Evanghelia lui Hristos, care îți va dărui din plin harul Său. Și te voi ajuta și eu.

– Dar eu sunt o femeie neputincioasă. Voi putea oare eu să duc la bun sfârșit o asemenea lucrare? – a întrebat smerită fecioara.

Atunci Născătoarea de Dumnezeu i-a pus în mână o cruce făcută din tulpini de viță și a spus:

– Ia această cruce. Îți va fi scut și pază împotriva tuturor vrăjmașilor văzuți și nevăzuți. Cu puterea ei vei aduce țara iviriților la credința iubitului meu Fiu, care voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină (I Timotei 2, 4).

Când s-a trezit sfânta, a văzut în mâinile ei acea cruce minunată și a sărutat-o cu lacrimi de bucurie. Apoi și-a tăiat o șuviță din păr, a împletit-o pe cruce și a mers să îl întâlnească pe unchiul ei, Iuvenalie. Acela, auzind de arătarea Născătoarei de Dumnezeu sfintei și porunca ei de a predica Evanghelia în Iviria, a cunoscut limpede în aceasta voia lui Dumnezeu. De aceea, fără nici cea mai mică șovăială, i-a dat sfintei binecuvântarea lui.

Când s-a făcut ceasul plecării, episcopul și-a dus nepoata în Biserica Învierii și a pus mâna pe capul ei și s-a rugat:

– Doamne, Dumnezeule și Mântuitorul nostru! Încredințez în mâinile Tale această fecioară, care cu multă râvnă a hotărât să se afierosească lucrării de binevestire a Evangheliei Tale oamenilor. Binecuvânteaz-o și fă-Te însoțitor și dascăl al ei, oriunde Te va binevesti ea. Dăruiește cuvântului ei atâta putere și înțelepciune, încât nimeni să nu poată a-i sta împotrivă și a o face să tacă. Iar tu, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ocrotitoarea creștinilor, care ai ales-o a predica popoarelor necredincioase Evanghelia Fiului tău, dăruiește-i putere împotriva vrăjmașilor văzuți și nevăzuți. Fă-te veșnicul ei acoperământ și apărătoare. Și nu o lipsi de ajutorul tău până când va împlini sfânta ta voie.

 

Plecarea

În acea perioadă, au plecat din Orașul Sfânt către Armenia treizeci și cinci de fecioare împreună cu Sfânta Ripsimia și cu maica lor duhovnicească – Gaiani. Veniseră din Roma pentru a se izbăvi de prigoana lui Dioclețian. Împăratul cel necinstitor o voia pe Ripsimia ca nevastă, însă aceea dorea să rămână curată și să devină mireasă a lui Hristos.

Sfânta Nina a pornit la drum împreună cu ele și le-a urmat până în capitala Armeniei – Vagarsapat.

Însă Dioclețian nu a întârziat să le dea de urmă. A dat de știre regelui Armeniei, Tiridati, iar acela, după ce le-a prins, a poruncit să fie chinuite fără milă și în cele din urmă omorâte (pomenirea lor se prăznuiește la 30 septembrie).

Sfânta Nina a scăpat de mucenicie printr-o minune. Condusă de o mână nevăzută, s-a ascuns după rămurelele unui trandafir sălbatic. De acolo, urmărea mucenicia celorlalte femei și, cu ochii ridicați la cer, se ruga pentru ele fierbinte. A văzut în acel moment deasupra atletelor lui Hristos un înger purtând un orar strălucitor. Cobora din înaltul cerului ținând în mână o cădelniță. Îl însoțeau locuitori cerești fără număr. În același timp, se înălțau de la pământ sufletele sfintelor femei, alăturându-se locuitorilor cerești și înălțându-se la cer.

– Sfinte îngere, a strigat Nina, de ce mă lași singură în mijlocul acestor șerpi?

– Nu te întrista, a răspuns îngerul. Fă puțină răbdare și vei fi condusă și tu în Împărăția lui Dumnezeu. Aceasta se va întâmpla atunci când din trandafirul sălbatic ce te acoperă vor ieși flori de trandafir de grădină și bine-mirositoare. Ridică-te acum și mergi la nord, acolo unde este mult seceriș.

Sfânta a pornit singură în lunga sa călătorie. În anul 315, după multe peripeții, a ajuns la malurile râului Mtkvari, aproape de ținutul Hertvisi. Acolo a dat peste niște păstori și le-a cerut de mâncare, fiindcă era necăjită și sleită de puteri. Păstorii vorbeau limba armeană, pe care Nina o înțelegea bine, fiindcă o învățase de la doica ei – Niofora.

– Unde se găsește orașul Mțheta? l-a întrebat pe un păstor. Este departe de aici?

– Vezi râul acesta? a zis păstorul. Mțheta se găsește mai jos, pe malurile râului, departe.

 

Visul cel dumnezeiesc

Sfânta și-a continuat călătoria. La un moment dat, s-a oprit. Fiind singură și foarte slăbită, într-o țară străină, a început să-i fie teamă.

S-a așezat pe o piatră și cugeta: „Unde mă duce Dumnezeu? Vor aduce roadă ostenelile mele sau poate în zadar m-am înhămat la o sarcină atât de grea?”. Având aceste gânduri, a luat-o somnul și apoi a avut un vis: i s-a înfățișat un bărbat plin de mare cuviință. Părul îi cădea pe umeri, iar în mâini ținea un sul scris în limba elină.

L-a desfășurat, i l-a dat și i-a spus:

– Citește-l cu atenție!

De îndată s-a făcut nevăzut, iar sfânta s-a trezit și a văzut în mâinile ei, plină de uimire, acel sul. Pe el erau scrise următoarele cuvinte din Evanghelie:

Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune și ce-a făcut ea, spre pomenirea ei (Matei 26, 13).

Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească și parte femeiască, pentru că voi toți una sunteți în Hristos Iisus (Galateni 3, 28).

Atunci Iisus le-a zis: Nu vă temeți. Duceți-vă și vestiți fraților Mei, ca să meargă în Galileea, și acolo Mă vor vedea. (Matei 28, 10).

Cine vă primește pe voi pe Mine Mă primește, și cine Mă primește pe Mine primește pe Cel ce M-a trimis pe Mine (Matei 10, 40).

Căci Eu vă voi da gură și înțelepciune, căreia nu-i vor putea sta împotrivă, nici să-i răspundă toți potrivnicii voștri (Luca 21, 15).

Iar când vă vor duce în sinagogi și la dregători și la stăpâniri nu vă îngrijiți cum sau ce veți răspunde, sau ce veți zice, că Duhul Sfânt vă va învăța chiar în ceasul acela, ce trebuie să spuneți (Luca 12, 11–12).

Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeți-vă mai curând de acela care poate și sufletul și trupul să le piardă în gheena (Matei 10, 28).

Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, și iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin (Matei 28, 19–20).

Visul cel dumnezeiesc a liniștit-o pe sfânta, care cu râvnă înnoită și-a continuat ostenitoarea ei călătorie. A suferit mult din pricina foamei și a setei, s-a primejduit din pricina animalelor sălbatice, dar în cele din urmă a ajuns în vechiul oraș al Iviriei – Urbnisi. Acolo a fost găzduită în case evreiești și a început să învețe obiceiurile și limba acestui popor.

 

Dărâmarea idolilor

A trecut o lună. Într-o zi, sfânta a auzit că toți locuitorii orașului Urbnisi și ai împrejurimilor acestui oraș se pregăteau să meargă în capitala Mțheta, pentru a se închina dumnezeilor mincinoși în care credeau.

A mers împreună cu ei și sfânta.

Apropiindu-se de oraș, a dat peste alaiul regelui Mirian și al reginei Nana. Mirian (265–342) era fiul regelui perșilor Chosroes și conducător în Iviria a dinastiei hosroizilor. Poporul, urmând cuplul regal, se îndrepta către vârful unui munte, pentru a se închina idolului neînsuflețit Armazi.

Purtată de mulțime, Sfânta Nina a ajuns pe munte, unde se găsea templul păgânesc. S-a oprit într-un loc potrivit și de-acolo privea cu atenție idolul. Semăna cu un om mare peste măsură. Era făurit din bronz poleit cu aur și îmbrăcat în armură de aur, având un coif de asemenea din aur.

Regele și întreaga mulțime stăteau cu evlavie și teamă înaintea lui. Tremurau de frică, ca nu cumva Armazi să-i lovească cu sabia, supărat pe greșelile lor.

Între timp, preoții pregăteau jertfele. Când a ars tămâia și a curs sângele jertfelor, au început să sune trâmbițele și să bată tobele. De îndată, regele și poporul au căzut cu fețele la pământ.

Inima sfintei s-a aprins de râvna proorocului Ilie. A suspinat adânc și a început să se roage fierbinte:

– Dumnezeule atotputernic! Împrăștie acești idoli, precum împrăștie vântul praful și cenușa. Tu, Doamne și Stăpâne, într-atât ai iubit zidirea Ta, încât L-ai trimis pe Singurul Tău Fiu, pentru mântuirea noastră a tuturor. Slobozește deci aceste suflete din robia stăpânitorului întunericului, care a orbit ochii lor cei înțelegători pentru a nu desluși calea mântuirii.

Nu terminase sfânta rugăciunea și pe neașteptate au apărut nori dinspre apus. Regele și poporul și-au dat seama de primejdie și au fugit, în timp ce Nina s-a ascuns în crăpătura unei stânci. Norii s-au apropiat de templul idolesc.

A izbucnit atunci o furtună puternică cu tunete și fulgere. Idolii cei trufași s-au făcut bucăți și pereții templului au căzut.

A doua zi, poporul împreună cu regele își căutau zadarnic dumnezeii prin noroi și dărâmături.

– Mare este dumnezeul Armazi, spuneau înspăimântați. Poate este alt dumnezeu mai mare și de aceea l-a biruit pe al nostru. Oare acesta este Dumnezeul creștinilor, cel care i-a smerit pe vechii dumnezei ai armenilor?…

 

Predica

Deja trecuse destulă vreme de la dărâmarea idolilor. Acum sfânta cutreiera prin Mțheta.

Într-o zi, trecea pe lângă grădina regală. Soția grădinarului, Anastasia, așteptând-o pe sfânta, a alergat în întâmpinarea ei. A condus-o în casă, unde era și bărbatul ei. Au rugat-o amândoi să rămână lângă ei ca o soră a lor. Sfânta a acceptat, iar grădinarul i-a construit într-un colț al grădinii regale o chiliuță.

Sfânta a așezat în noua ei locuință crucea pe care i-o dăduse Născătoarea de Dumnezeu și își petrecea zilele și nopțile cu rugăciuni și lupte duhovnicești.

Primii georgieni care au crezut în Hristos au fost aceștia doi, preacucernicul cuplu care a găzduit-o pe sfânta. Și nu numai primii care au crezut, ci și primii ce au tras folos din rugăciunile ei făcătoare de minuni: Anastasia, deși era stearpă, a devenit mamă cu copii mulți și buni.

De atunci, cu harul lui Dumnezeu, sfânta a început să săvârșească multe minuni.

Odată, o femeie mergea pe drumurile orașului, cu strigăte și bocete. Ținea în mâini pruncul ei care era pe moarte și cerea disperată ajutor. Sfânta Nina a luat copilul, l-a pus pe patul ei ce era făcut din frunze, și s-a rugat.

Apoi a închinat pruncul cu crucea ce i-o dăruise Născătoarea de Dumnezeu și l-a încredințat maicii lui tămăduit.

După această minune, sfânta a început să predice Evanghelia și să-i cheme pe georgieni, idolatri și iudei, la pocăință și la credința în Hristos. Cucernicia, dreptatea și virtutea vieții ei s-a făcut tuturor cunoscută. Mulți oameni, și în mod deosebit femeile evreilor, mergeau la ea, ascultau noua învățătură din buzele ei dulci precum mierea, cele despre Împărăția lui Dumnezeu și începeau să primească în ascuns credința creștină.

Printre ele era și fiica mai-marelui sinagogii evreilor din Kartli – Aviatar, de asemenea și alte șase evreice. În scurtă vreme a crezut și Aviatar, atunci când a auzit cum tălmăcea sfânta vechile proorocii despre Mesia și cum se împlineau acestea în persoana lui Hristos.

 

Cămașa lui Hristos

Odată, discutând Aviatar cu sfânta, i-a povestit despre cămașa Domnului în felul acesta:

– Precum am auzit de la părinții mei și aceia de la strămoșii lor, atunci când în Iudeea domnea Irod, iudeii din Mțheta și din toată regiunea Kartli au aflat că în Ierusalim au sosit boieri din Persia. Boierii aceștia căutau un prunc nou-născut din neamul lui David, ce s-a născut „din mumă fără tată” și pe care l-au numit împăratul Iudeilor. L-au descoperit în orașul lui David – Bethleem într-o peșteră smerită, și i-au oferit daruri împărătești: aur, tămâie bine-mirositoare și smirnă. După ce i s-au închinat, s-au înapoiat în patria lor.

Au trecut vreo treizeci de ani de la acea întâmplare. Atunci, străbunicul meu Elioz a primit de la arhiereul Ierusalimului, Anna, următoarea scrisoare: „Acela la care au venit boierii perși să i se închine a crescut acum și propovăduiește că este Hristos, Mesia și Fiul lui Dumnezeu. Însă după legea lui Moise, trebuie să moară. Veniți cât mai grabnic la Ierusalim”.

Atunci când Elioz s-a pregătit împreună cu alții pentru călătorie, mama lui, o bătrână cucernică din neamul arhiereului Ilie, i-a spus:

– Mergi, copilul meu, dacă te-au chemat. Însă te rog să nu urmezi necinstitorilor care au hotărât să Îl omoare. Despre Dânsul au spus proorocii că va fi o taină pentru înțelepți, taină ascunsă, lumină neamurilor și viața veșnică.

Elioz a mers într-adevăr la Ierusalim și a fost de față la răstignirea Domnului. Mama lui rămăsese în Mțheta.

Deodată, în ajunul Paștilor, a simțit în inima ei lovituri puternice, ca ale unui ciocan ce bate niște piroane, și a strigat:

– În această clipă împărăția lui Israel s-a dărâmat, fiindcă L-a răstignit pe Mântuitorul și Izbăvitorul Său. De acum, poporul nostru va fi vinovat de moartea lui Hristos. Vai mie, că nu am murit mai devreme, pentru a nu auzi aceste lovituri înfricoșătoare! Nu voi mai vedea slava lui Israel pe pământ!

Spunând acestea, și-a dat duhul.

După răstignire, Elioz a cerut cămașa Domnului de la ostașul care o câștigase la sorți și a adus-o la Mțheta.

Elioz, după ce a adeverit cuvântul mamei sale despre răstignirea Domnului, i-a arătat surorii lui, Sidonia, cămașa. Aceea a luat-o și cu lacrimi a început să o sărute. Apoi, după ce a strâns-o la piept, a căzut moartă.

Nimeni nu a putut să smulgă sfântul veșmânt din mâinile ei. A încercat să o ia și regele Anterkie, care a venit cu curtenii lui îndată ce a fost înștiințat de moartea ei neașteptată, însă a rămas neputincios.

A trecut ceva vreme. Între timp, Elioz a îngropat-o pe sora lui împreună cu cămașa. A tăinuit așa de bine mormântul, încât nimeni până astăzi nu știe unde este acesta. Câțiva oameni spun că se găsește în mijlocul grădinii regale, în locul unde se înalță astăzi un cedru cu umbră deasă. Acest cedru ce a încolțit singur după moartea Sidoniei adună în jurul lui mulți oameni. Aceștia cred că are în el o mare putere.

Auzind sfânta această istorisire, a început să meargă noaptea și să se roage lângă cedru. Oricum, se îndoia că într-adevăr ar fi ascunsă la rădăcinile lui cămașa Domnului. Însă o vedenie pe care a avut-o i-a arătat că locul acela era sfânt și în viitor va fi slăvit.

Așadar, într-o noapte, în timp ce se ruga, a văzut stoluri de păsări negre care au venit în grabă din toate țările vecine în grădina regală. De acolo s-au îndreptat către râul Aragvi, și după ce s-au scăldat în apa acestuia, s-au înălțat. Apoi, mai albe decât zăpada fiind, s-au așezat pe ramurile cedrului, și au umplut grădina de cântări ale raiului. Vedenia însemna că popoarele dimprejur aveau să se lumineze cu apa sfântului botez, iar în locul cedrului aveau să ridice o biserică creștină pentru slăvirea marelui Dumnezeu.

Sfânta Nina a mai văzut că munții Armazi și Zadeni s-au cutremurat și au căzut.

Cu o altă ocazie, a auzit chiote de război și strigăte sălbatice ale dracilor care intrau în capitală având chip de războinici perși.

Însă această înfricoșătoare vedenie a dispărut îndată ce sfânta a înălțat crucea, a făcut cu ea semnul crucii în aer și a spus:

– Opriți-vă, dracilor! A sosit sfârșitul stăpânirii voastre! Iată-L pe Biruitorul!

 

Convertirea regelui și a reginei

Desigur, datorită acestor semne ce arătau că se apropia mântuirea poporului ivirit, sfânta predica neîncetat cuvântul lui Dumnezeu.

Împreună cu ea se osteneau în lupta propovăduirii și primii credincioși, în mod deosebit mai-marele sinagogii și fiica lui.

Însuși regele Mirian a început să se gândească la credința creștină. Deja știa că, în imperiul roman, împăratul Constantin, după ce își biruise toți vrăjmașii cu puterea crucii și a numelui lui Hristos, devenise apărător al creștinilor.

În acea epocă, Iviria se afla sub influența romanilor, care îl luaseră ostatic la Roma pe fiul lui Mirian, Bacar. De aceea, Mirian nu o împiedica pe Sfânta Nina să-L propovăduiască pe Hristos în țara lui. Regina Nana era și ea legată de idolatrie foarte puternic. Dar harul lui Dumnezeu a cercetat-o în scurtă vreme.

Regina s-a îmbolnăvit grav. Doctorii nu puteau să-i facă nimic. Atunci, câteva femei de la curte au rugat-o să o cheme pe străina Nina, care numai cu o rugăciune către Dumnezeul ei tămăduia orice boală.

Nana a dat poruncă să o aducă la ea.

Însă sfânta, vrând să încerce credința și smerenia ei, le-a spus celor trimiși:

– Dacă regina vrea să se facă bine, să vină aici, la chilia mea, și cred că se va vindeca cu puterea lui Hristos.

Nana a ascultat porunca sfintei și a cerut să fie dusă cu o targă la căsuța ei. Sfânta a așezat-o pe bolnavă pe patul ei. A îngenuncheat lângă ea și s-a rugat fierbinte Doctorului sufletelor și trupurilor. Apoi a luat crucea și a atins-o de capul, de umerii și de picioarele bolnavei, făcând în felul acesta semnul crucii.

Regina s-a ridicat de îndată sănătoasă, a mulțumit binefăcătoarei sale și, întorcându-se la palat, a mărturisit înaintea regelui Mirian că Hristos este Dumnezeul cel adevărat. Pe Nina a făcut-o prietena ei de suflet. Mai târziu s-a botezat și a devenit o creștină râvnitoare. După moartea ei, poporul a cinstit-o ca sfântă. Pomenirea ei se prăznuiește la 1 octombrie.

Regele Mirian, din contră, a refuzat cu încăpățânare să devină creștin. În timp ce la început a manifestat toleranță, mai târziu a pus la cale să îi stârpească pe creștini și să o chinuie cumplit pe Sfânta Nina. Iată cum s-au întâmplat acestea.

Odată l-a vizitat o rudă a regelui perșilor, om cultivat și adept fanatic al învățăturii lui Zoroastru. În câteva zile însă, s-a îmbolnăvit grav și s-a îndrăcit.

Mirian s-a temut mult de mânia regelui persan.

A fost silit așadar să o cheme pe Sfânta Nina pentru a-l tămădui. Aceea a cerut ca îndrăcitul să fie adus la cedru, în mijlocul grădinii regale. Când acesta a venit, l-a pus să se întoarcă spre răsărit, să-și ridice mâinile și să repete de trei ori:

– Mă lepăd de satana și mă predau lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu!

Îndată ce a rostit această mărturisire, duhul cel viclean l-a zguduit și l-a aruncat jos ca pe un mort. Însă, neputând rezista rugăciunii sfintei, a fost silit să plece din cel bolnav, care a crezut în Hristos și s-a întors în patria lui creștin.

Mirian ar fi preferat să-l vadă mort decât creștin, fiindcă se temea de regele persan, care era închinător la foc. Deci a încercat să amenințe că o va omorî pe Nina și va stârpi pe toți creștinii din țară.

Supărat cum era, s-a gândit să se destindă plecând la vânat. A vânat împreună cu alaiul său în pădurile de lângă orașul Muhrani. Fiind o zi însorită, dintr-o dată s-a făcut întuneric adânc și a izbucnit o furtună. Fulgerele l-au orbit pe rege, în timp ce tunetele i-au risipit pe însoțitorii lui. Disperat de orbirea lui neașteptată, a început să invoce zeii lui, dar în zadar… Atunci s-a gândit că a căzut asupra lui pedeapsa Adevăratului Dumnezeu, și a strigat:

– Dumnezeule al Ninei! Îndepărtează întunericul de pe ochii mei, și Te voi mărturisi și voi slăvi numele Tău!

De îndată toate în jurul lui s-au luminat, iar vijelia s-a potolit. Minunându-se de puterea lui Hristos, și-a ridicat mâinile și a spus cu lacrimi:

– Dumnezeule al Ninei! Tu ești singurul Dumnezeu adevărat. Acum văd marea milă a Ta ce mă înconjoară. Simt apropierea Ta. Inima mea se umple de bucurie și mângâiere. În acest loc voi ridica o cruce, pentru ca veșnic să se pomenească dumnezeiasca Ta arătare către mine.

Întorcându-se în oraș, striga cu putere pe drumuri:

– Slăviți-L toți pe Dumnezeul Ninei, pe Hristos!

Regina ieșise în întâmpinarea lui. S-a adunat în jurul lor mulțime de popor. Toți, împreună, s-au îndreptat către chiliuța Ninei. Îndată ce a văzut-o, Mirian, a căzut la picioarele ei și a spus:

– O, maica mea! Povățuiește-mă și fă-mă vrednic să chem numele marelui tău Dumnezeu, al Izbăvitorului meu!

Din ochii sfintei curgeau lacrimi de bucurie. Văzând lacrimile ei, cuplul regal și împreună cu ei tot poporul au început și ei să plângă.

Convertirea regelui la Hristos a fost hotărâtoare. Mirian avea să devină pentru Georgia ceea ce Marele Constantin era pentru Imperiul roman. Domnul îl alesese să conducă toate neamurile Iviriei la credința cea adevărată. Fără întârziere a trimis delegați la împăratul Constantin, cu rugămintea să le trimită episcop și preoți și pentru a-l învăța despre credința creștină.

 

Prima biserică

Între timp, Sfânta Nina predica neîncetat sfânta Evanghelie și le spunea georgienilor să se roage, pregătindu-i în acest fel pentru sfântul botez.

Până să vină preoții, regele s-a gândit să ridice o biserică creștină în locul unde se înălța cunoscutul cedru.

Cedrul a fost tăiat. Cele șase ramuri ale lui au fost făcute stâlpi, fiind așezați cu ușurință în anumite puncte ale construcției. Însă atunci când constructorii au vrut să ridice cel de-al șaselea stâlp, ce era făcut din trunchiul cedrului, pentru a-l așeza la temelia bisericii, nu puteau să îl miște din loc.

Seara, regele a plecat întristat. S-a împrăștiat și mulțimea. Numai Sfânta Nina a rămas toată noaptea la locul construcției împreună cu ucenițele ei. Se ruga Domnului și uda cu lacrimile ei stâlpul cel nemișcat.

Spre zori, sfintei i s-a înfățișat un tânăr minunat, încins cu un brâu de foc. S-a apropiat de ea și i-a șoptit trei cuvinte tainice. Îndată ce ea le-a auzit, a căzut la pământ și i s-a închinat. Tânărul s-a apropiat de stâlp, l-a luat în brațe și l-a ridicat. Stâlpul strălucea precum fulgerul, luminând tot orașul.

Regele și poporul, văzând acest semn, au alergat la locul construcției. Și ce să vadă! Stâlpul acela nemișcat, fără a fi susținut de cineva, se înălța de la pământ douăzeci de coți, apoi cobora și stătea pe locul unde se găsea înainte cedrul.

În cele din urmă, a rămas nemișcat pe locul său. Atunci, de la rădăcina lui a început să curgă mir bine-mirositor și tămăduitor. Acest mir îi tămăduia de boli pe toți ce mergeau acolo și se ungeau cu credință.

În scurtă vreme, a luat sfârșit ridicarea bisericii, a primei biserici de lemn din Iviria, care a fost închinată celor 12 Sfinți Apostoli, punându-i-se numele de Svetițhoveli (Stâlpul de viață făcător). Astăzi această biserică este din piatră.

 

Botezul

Între timp, trimișii lui Mirian au fost primiți de Sfântul împărat Constantin cu multă cinste. Întorcându-se, l-au adus în Iviria pe arhiepiscopul Antiohiei, Eustatie [n.red. – este vorba de Sfântul Eustatie, arhiepiscopul Antiohiei, care a adormit în anul 337. Pomenirea lui se prăznuiește la 21 februarie], împreună cu doi preoți.

Arhiepiscopul a botezat mai întâi familia regală, după care i-a botezat pe ostașii și demnitarii regelui.

Poporul s-a apropiat cu multă bucurie de taina botezului, îndemnat de cuvintele Sfintei Nina, care le spunea că cel care se va naște din apă și din Duh (Ioan 3, 5) va vedea lumina cea adevărată și va moșteni viața veșnică.

Apoi, preoții au colindat prin orașe și sate, botezând poporul. Astfel, foarte repede și într-un mod pașnic, s-a botezat toată țara Kartliei, în afară de muntenii din Caucaz, care mulți ani aveau să rămână idolatri.

Dintre evreii din Mțheta s-au botezat Aviatar, cu toți ai casei lui și încă 50 de familii evreiești, care erau, după cum ne spune tradiția, urmași ai tâlharului Baraba.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, arhiepiscopul Eustatie și Sfânta Nina au luminat în câțiva ani o mare parte din țara Iviriei. Arhiepiscopul a hotărât folosirea limbii elinești în slujbele Bisericii, și a târnosit în Mțheta prima biserică a Sfinților Apostoli, care a fost ridicată după modelul bisericii cu același nume din Constantinopol. De asemenea, l-a hirotonit episcop pe părintele Ioan, care avea să țină de tronul Antiohiei. În cele din urmă, după ce a dat prin binecuvântarea lui nou-întemeiatei Biserici pacea lui Hristos, s-a întors în Antiohia.

După ani de zile, cucernicul Mirian a trimis la Constantinopol o altă solie. A cerut de la împărat mai mulți preoți, fiindcă își dorea ca toți supușii lui să asculte bunăvestirea mântuirii.

Marele Constantin a împlinit rugămintea lui Mirian cu multă osârdie. A dăruit prin cei trimiși cruci, icoane, sfinte moaște și, ce este mai important, o bucată din Cinstita Cruce și unul din cuiele ce au străpuns preacuratele mâini și picioare ale Domnului. De asemenea, l-a trimis împreună cu ei și pe moștenitorul tronului Iviriei Bacar, pe care îl ținuse prizonier, cu daruri bogate și cu următoarea epistolă către tatăl său, Mirian:

„Eu, împăratul Constantin, care m-am făcut slujitor al Împăratului cel ceresc atunci când acesta m-a slobozit din legăturile diavolului, îți scriu rege Mirian, care de curând, ca și mine, ai fost condus la credință. Să fie cu tine bucuria și pacea acelora care L-au cunoscut pe Dumnezeul cel nemărginit. Nu trebuie să îl mai țin prizonier pe unul dintre ai tăi. Îmi ajunge să avem același stăpân, pe Hristos, pe Fiul lui Dumnezeu. Așadar îți dau înapoi copilul. Bucură-te de el. Să fie cu tine îngerul păcii lui Dumnezeu. Dumnezeu Făcătorul să-l alunge pentru totdeauna pe satan cel viclean din țara ta”.

Întorcându-se trimișii lui Mirian în Iviria, i-au adus regelui mulți preoți și meșteri de biserici. Astfel, s-a ridicat prima biserică în ținutul Erusetia, la hotarele Kartliei.

A doua biserică a fost ridicată în satul Manglisi, la patruzeci de kilometri de Tbilisi. În Mțheta s-a clădit o biserică din piatră, închinată Schimbării la Față a Mântuitorului, în grădina regală, aproape de chilia Sfintei Nina.

 

Noi lupte

Sfânta nu a mai ajuns să vadă terminată biserica cea plină de mare cuviință. Ocolind slava și cinstirile regelui și ale poporului, s-a refugiat în muntele Kazbeghi, lângă izvoarele râului Aragvi. Acolo, cu rugăciuni și posturi, se pregătea pentru noi lupte apostolești.

În timp ce pribegea prin munți, a descoperit o mică peșteră. S-a stabilit acolo, și prin rugăciunea ei cu lacrimi a făcut să izvorască apă din stâncile ei. Astfel, s-a format un izvor ce se cheamă „cea care lăcrimează“, fiindcă până astăzi acolo cad picături de apă asemenea lacrimilor. Se mai numește și „izvorâtoare de lapte”, pentru că dăruiește lapte mamelor care alăptează prunci și nu au lapte.

În acea perioadă, locuitorii Mțhetei au văzut ceva minunat timp de câteva nopți: o cruce luminoasă, încununată cu stele, strălucea deasupra bisericii ce tocmai se ridica, și o împodobea în acest fel. În zorii zilei se îndepărtau de cruce patru stele, cele mai luminoase. Dintre ele, una se îndrepta spre răsărit, alta mergea către apus, a treia lumina biserica, episcopia și tot orașul, iar cea din urmă, după ce lumina adăpostul sfintei, se înălța până la vârful unei stânci abrupte, unde se afla un copac impunător.

Nici episcopul Ioan, nici regele nu puteau pricepe ce înseamnă această vedenie. Însă sfânta a dat poruncă să se taie copacul acela și să se facă patru cruci. Apoi a spus să se pună prima cruce pe stânca abruptă, iar a doua la vest de Mțheta, pe muntele Thoti, unde regele și-a pierdut vederea, apoi și-a recăpătat-o și a crezut în Hristos. Sfânta a poruncit ca a treia cruce să fie dată reginei Salomeea, soția lui Revi, fiul lui Mirian, pentru a o înălța în orașul Udjarma. A patra a hotărât să fie dusă în satul Bodbe din Kaheti. În acest oraș avea să meargă în scurtă vreme și ea, pentru a predica acolo.

Și într-adevăr, după ce a luat împreună cu ea pe un oarecare presviter Iacob și un diacon, a urcat în regiunile de munte, la nord de Mțheta, pentru a predica Evanghelia locuitorilor munteni ai Caucazului. Cu harul lui Dumnezeu, dar și cu minunile și rugăciunile sfintei, sălbaticii din Țaleti, Erțo, Tianeti, precum și din regiunile dimprejur, au crezut în Hristos, au distrus idolii și s-au botezat.

Sfânta Nina a mers apoi în Kakabeti, unde i-a condus pe toți locuitorii acestuia la credința creștină. Apoi s-a îndreptat în sudul Kahetiei, în satul Bodbe, unde s-a și stabilit. Locul acesta a fost cea de pe urmă oprire din viața ei de pe pământ și în ostenelile ei apostolești. Pe panta muntelui și-a făcut o colibă și își petrecea zilele și nopțile cu rugăciuni înaintea Cinstitei Cruci.

Foarte repede a stârnit interesul și atenția locuitorilor. Mergeau deseori la ea și ascultau învățătura ei despre credința în Hristos și calea către veșnicie. În scurt timp, mulți oameni au fost botezați de către părintele Iacob.

 

Sfârșitul

Predica din Kaheti a fost ultima lucrare misionară a sfintei pe pământul Iviriei. Dumnezeu i-a descoperit că i se apropiase sfârșitul. Atunci sfânta i-a scris lui Mirian următoarea scrisoare: „Să aibă regatul tău veșnica binecuvântare a lui Dumnezeu, ajutorul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și acoperământul Cinstitei Cruci. Eu, ca străină și călătoare pe pământ, plec din această lume. Voi urma calea părinților mei. Trimite-mi-l, te rog, pe episcopul Ioan. Trebuie să mă pregătească pentru călătoria cea veșnică, fiindcă ziua morții mele este aproape”.

Îndată ce a citit scrisoarea, regele a pornit grabnic însoțit de curtenii lui și de tot clerul spre Kaheti. A găsit-o pe sfântă încă în viață. Mulțimea înconjurase patul muribundei și îl udau cu lacrimi. Mulți bolnavi care îl atingeau se tămăduiau.

Ucenițele sfintei plângeau lângă ea și o rugau cu stăruință să le povestească despre nașterea și viața ei. Salomeea, regina Udjarmei, a așternut în scris cuvintele ei. Aceste însemnări au constituit izvorul de căpătâi pentru biografia sfintei.

– Să scrie, spunea fericita Nina, viața mea dusă în lenevie și de nimic, pentru a fi cunoscută și de către copiii voștri. Să scrie, pentru a afla urmașii voștri despre credința și dragostea cu care m-ați înconjurat, precum și despre semnele pe care le-ați văzut cu ochii voștri.

Apoi a vorbit despre viața veșnică și s-a împărtășit din mâna episcopului. La urmă, a cerut să fie înmormântată în coliba săracă unde se găsea atunci, pentru ca nou-întemeiata Biserică a Kahetiei să nu rămână orfană. Astfel, după mulți ani de rodnică misiune, și-a dat duhul în pace în mâinile lui Hristos la 14 ianuarie, cel mai probabil în anul 338.

Regele, episcopul și tot poporul, plângând moartea marii luptătoare a credinței, au dorit să mute moaștele ei în catedrala din Mțheta și să le îngroape alături de stâlpul făcător de minuni. Însă în pofida tuturor încercărilor lor, nu au putut să miște sicriul sfintei din locul pe care ea l-a ales. Astfel, au îngropat-o acolo, în coliba ei smerită, în satul Bodbe.

În anul 342, regele Mirian a pus temelia unei biserici deasupra mormântului ei, afierosită rudei sfintei, Marele Mucenic Gheorghe, pe care a terminat-o și târnosit-o fiul său, Bacar (342–364). Această biserică dăinuiește până astăzi. În același loc, s-a înființat mai târziu o mănăstire de femei.

Preabunul Dumnezeu a proslăvit-o pe sfânta, păstrând trupul ei neputrezit. De asemenea, l-a ținut ascuns „sub obroc”, așa cum ceruse sfânta. Oricum, la mormântul ei aveau loc multe minuni, dar mai mult viața ei îngerească și ostenelile ei misionare au condus nou-întemeiata Biserică a Iviriei la hotărârea de a o proslăvi – cu binecuvântarea Bisericii Antiohiene – întocmai cu apostolii și luminătoare a Iviriei. Astfel, fericita Nina a fost numărată în ceata sfinților și s-a hotărât să fie cinstită în fiecare an la 14 ianuarie, ziua adormirii ei.

Proslăvirea ei ca sfântă se pare că s-a făcut la puțină vreme după moartea ei, fiindcă de asemenea în scurt timp oamenii au început să ridice biserici în cinstea ei. Lângă orașul Mțheta, pe muntele unde sfânta a dărâmat idolul Armazi prin rugăciunile ei, se păstrează până astăzi o mică biserică de piatră închinată ei, ridicată de regele Vahtang Gorgasali (446–499).

Sfânta Nina se cinstește ca fiind „întocmai cu apostolii”. Fiindcă dacă cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui (Iacob 5, 20) și cel ce osebește pe cel cinstit de cel necinstit (Ieremia 15, 19) este – am putea spune – gura lui Dumnezeu, cu atât mai mult a fost gura lui Dumnezeu Sfânta Nina, care a condus mii de suflete de la idolatrie la Hristos. Acum se veselește cu ceata sfinților în Împărăția Cerurilor și mijlocește neîncetat la Domnul pentru cei care cinstesc slăvită pomenirea ei și cer sfintele ei rugăciuni.