Articole

Sfântul Sfințit Mucenic Artemon preotul, din Laodiceea (†303)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe; basilica.ro; doxologia.ro

 

Sfântul Sfințit Mucenic Artemon preotul, din Laodiceea

A trăit în timpul domniei împăratului Dioclețian (284-305), fiind preot în orașul Laodiceea (Asia Mică – Turcia de astăzi).

Artemon a slujit Biserica lui Hristos ca citeț timp de 16 ani, ca diacon timp de 28 de ani, iar ca preot 33 de ani.

Când s-a declanșat persecuția împotriva creștinilor, Artemon era înaintat în vârstă.

Acesta fiind prins a fost dus la templul zeului Esculap, pentru a jertfi acestei zeități.

Păgânii ce se aflau în templu au eliberat mulți șerpi veninoși pentru a-l ucide pe Artemon.

Însă acesta s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci și a suflat asupra șerpilor, omorându-i pe toți.

Sf. Sfințit Mc. Artemon (†303) - foto preluat de pe basilica.ro

Sf. Sfințit Mc. Artemon (†303) – foto preluat de pe basilica.ro

Văzând această minune, Vitalis, mai marele preot al zeității păgâne Esculap, a îngenuncheat și s-a botezat împreună cu toți slujitorii din templul idolului Esculap, majoritatea dintre ei ajungând preoți creștini, iar Vitalis episcop în Palestina.

Guvernatorul Patrichie l-a întemnițat pe Sfântul Artemon și a poruncit să fie aruncat într-un vas cu smoală fierbinte.

Dar când dregătorul a inspectat vasul, a căzut în smoală și a murit.

Cei care au asistat s-au înspăimântat și au fugit, iar sfântul s-a rugat și din locul acela a izvorât apă.

Văzând această minune, mulți s-au botezat.

După mai mulți ani, Sfântul Artemon a fost ucis de păgâni în anul 303.

 

Tropar glasul 4

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinţite Mucenice Artemon, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

 

Viața Sfântului Mucenic Artemon

Sf. Sfințit Mc. Artemon (†303) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Sfințit Mc. Artemon (†303) – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

În timpul împărăției lui Dioclețian a fost mare prigoană împotriva creștinilor; de vreme ce au fost trimiși muncitori prin toate cetățile și țările stăpânirii romanilor, ca să aducă jertfe zeilor și să silească pe creștini la închinarea de idoli, iar pe cei ce nu se vor pleca, să-i schingiuiască și să-i ucidă. Deci, a mers în părțile Capadochiei un comit cu numele Patrichie, care săvârșea porunca împăratului.

Dar mai înainte de venirea lui, fericitul Sisinie, episcopul Laodichiei, aflând că se apropia comitul, a luat pe Sfântul Artemon presbiterul și pe oarecare din creștini și s-a dus noaptea în capiștea Artemidei și au sfărmat pe toți idolii ce au fost acolo și i-au ars cu foc. Apoi întorcându-se la biserica creștină, care era la cinci stadii de cetate, își săvârșeau obișnuitele rugăciuni și-i întărea pe credincioși, zicându-le: „Fiii mei, auzim de Antihrist cel ce vine în cetate, vrând să ucidă pe creștini. Deci, nimic să nu vă despartă pe voi de dragostea lui Hristos, nici focul, nici sabia, nici fiarele și nici un fel de moarte oricât de cumplită”.

Iar după ce a intrat în cetate comitul Patrichie, a adus mai întâi o jertfă în capiștea lui Apolon și a făcut în acea zi cercetare. Apoi îngrozirile împărătești le-a pus înainte și s-au îndeletnicit cinci zile în cercetări și în vânătoare. După aceea a intrat în capiștea Artemidei, vrând să săvârșească necurata jertfă și negăsind pe idoli, întreba unde sunt. Iar oarecare din elini i-au spus că episcopul Sisinie cu preotul său Artemon și cu alți creștini au sfărâmat pe Artemida și pe ceilalți idoli ce au fost acolo.

Deci, întrebând comitul unde este episcopul și creștinii, i-a răspuns că s-au adunat în biserica lor. Atunci comitul îndată încălecând pe cal, s-a dus cu ostași înarmați spre biserica creștină, ca să verse sângele celor credincioși, iar pe Sisinie și pe Artemon să-i taie bucăți. După ce s-a apropiat el de biserică, când era ca de o stadie, deodată l-a cuprins niște friguri mari, încât a căzut și foc peste măsură l-a cuprins, încât pe năsălie l-au dus la o casă ce se afla acolo.

După ce a înnoptat, ostașii au stat cu lumânări pe lângă comi-tul cel bolnav, așteptându-i moartea, iar comitul a zis către casnicii săi: „Creștinii m-au blestemat și Dumnezeul lor mă muncește”. Zis-au lui casnicii: „Puternicii zei și luminata zeiță Artemida, te vor face pe tine sănătos”. Bolind el greu și simțind că moare, a zis către ostași: „Duceți-vă în biserica creștină și spuneți episcopului Sisinie, că așa zice comitul Patrichie: „Mare este Dumnezeul creștinilor”. Deci, roagă-te către dânsul pentru mine, ca să mă scol din această boală grea și-ți voi face chipul tău din aur și în mijlocul cetății îl voi pune”.

Ducându-se ostașii, au spus episcopului cuvintele comitului, iar episcopul i-a răspuns: „Aurul tău cu tine să fie! Dar de crezi în Domnul nostru Iisus Hristos, te vei izbăvi de boala ta”. Și iarăși a trimis comitul, zicând: „Cred în Dumnezeul tău, numai să mă tămăduiesc!”. Deci, episcopul a făcut pentru dânsul rugăciune și îndată comitul s-a sculat sănătos, neavând nicidecum boală trupească. După câteva zile comitul Patrichie s-a dus în cetatea Cezareei din Palestina, fiind departe de Laodiceia cam la trei stadii și a întâmpinat pe Sfântul Artemon venind de la vânat. Pentru că, cu cuvântul lui Hristos, vâna fiare sălbatice și îl urmau doi cerbi și șase asine sălbatice pe care le ducea preotul la episcop, fiindcă avea episcopul o grădină frumoasă de pomi și într-însa voia să aibă și fiare sălbatice.

Deci, poruncind comitul să stea, a întrebat pe robul lui Dumnezeu Artemon, cum a vânat fiarele acelea. Iar el a răspuns: „Cu cuvântul Hristosului meu am vânat acestea!”. Și i-a zis comitul: „Bătrânule, mi se pare că ești creștin”. Sfântul a răspuns: „Din tinerețe sunt creștin”. Atunci legându-l cu două lanțuri, l-a dat pe el la doi ostași, poruncind să-l ducă pe Artemon după dânsul, în cetatea Cezareei. Iar sfântul, fiind legat și întorcându-se către fiarele ce-i urmau lui, le-a zis: „Mergeți la Sisinie episcopul”. Iar ele s-au dus și au stat lângă ușile ogrăzii bisericii și episcopul a întrebat pe portar: „De unde au venit aceste animale?”. Atunci cu porunca lui Dumnezeu, un cerb luând glas omenesc, a zis: „Robul lui Dumnezeu, Artemon este prins de către răucredinciosul comit și l-au dus legat în Cezareea, iar pe noi ne-a trimis la tine”.

Episcopul s-a spăimântat de grăirea cerbului și suspinând greu de prinderea lui Artemon, a chemat pe diaconul Filie și i-a zis: „O minune nouă s-a făcut, că iată din aceste fiare pe care le vezi, un cerb a grăit cu glas omenesc, spunând, că robul lui Dumnezeu Artemon a fost prins de necuratul comit și l-a dus în Cezareea legat. Și m-a cuprins spaimă de vorbirea omenească a cerbului și jale grea pentru prinderea lui Artemon. Deci, ia câteva prescuri și du-te în Cezareea cu o slugă, ca să afli dacă sunt adevărate cele grăite de cerb”. Diaconul, luând prescurile și o slugă, rugându-se, s-a dus.

Sosind în Cezareea, a aflat pe Sfântul Artemon șezând în temniță și închinându-se lui, a zis: „Robule al lui Dumnezeu Cel de sus și păstor al oilor cuvântătoare, cum ne-ai lăsat și ai căzut în mâinile tiranului, căci noi n-am știut? Ci una din fiarele sălbatice a vestit episcopului despre tine, vorbind omenește; de aceea m-a trimis episcopul aici, să văd dacă sunt adevărate cele grăite, pentru că greu se mâhnește pentru tine”. Sfântul Artemon a răspuns: „Filie, slujitor al Domnului, dacă te duci, vestește stăpânului meu, sfântului episcop, că sunt prins la cazne pentru Hristos și șed în temniță. Deci, să se roage pentru mine ca să pot birui izvodirile cele viclene ale călăului urât de Hristos și să mă învrednicesc a fi părtaș cu Domnul meu, Iisus Hristos”. Apoi și-au dat sărutare unul altuia și s-au despărțit; diaconul s-a întors la locul său, iar Artemon a rămas în lanțuri.

Venind diaconul la episcop și spunându-i cuvintele lui Artemon, episcopul s-a rugat cu lacrimi către Dumnezeu grăind: „Doamne, Iisuse Hristoase, Cel ce ai izbăvit pe Daniil din groapa cu lei și pe cei trei tineri i-ai scos din cuptorul cel înfocat a lui Nabucodonosor, izbăvește și pe robul tău Artemon de vrăjmașul Patrichie și fă ca să biruiască toate scornirile de muncă ale acestuia și îl numără în ceata sfinților mucenici”.

Într-una din zile comitul Patrichie, făcând cercetare în cetatea Cezareei, a poruncit să aducă înaintea sa pe Sfântul Artemon, presbiterul Laodichiei și a zis către dânsul: „Bătrânule, spune-ne cum te numești!”. El a răspuns: „Mă numesc Artemon, rob al lui Hristos Dumnezeul meu”. Comitul zise: „Tu ești cel care ai sfărâmat chipul cel cioplit al marii zeițe?”. Sfântul răspunse: „Eu sunt”. Comitul zise: „Spune-mi, bătrânule, cum ai asuprit puterea ei, cum n-ai cruțat chipul acela și cum nu te-ai temut de răsplătirea ei? Iată ea fiind blândă te-a lăsat să trăiești încă”. Sfântul Artemon răspunse: „Și pe tine te voi asupri, rugându-mă Dumnezeului meu, și-ți voi birui tirania ta! Iar pe idolul cel mort și mut cum n-aș fi putut să-l asupresc?”. Comitul zise: „Eu, auzind de numele tău, că te numești Artemon, socoteam că ești rob al zeiței Artemida și mi se pare că, chiar aceea te-a lăsat să trăiești, pentru că ești de un nume cu dânsa”. Sfântul răspunse: „Preanecuratule păgân, fiu al diavolului, întunecatule cu mintea, dacă voiești să auzi de numele meu, înțelege că eu, fiind încă în pântecele maicii mele, mi s-a dăruit acest nume de la Dumnezeu”. Comitul a zis: „Cinstește-ți bătrânețile, cruță-ți căruntețile și jertfește marelui Asclipios, zeul acestei cetăți”. Sfântul răspunse: „Șaisprezece ani am fost citeț, citind cărțile în biserica Dumnezeului meu; douăzeci și opt de ani am fost diacon, citind Sfânta Evanghelie și treizeci și trei de ani am împlinit în preoție, învățând pe oameni și povățuindu-i la calea mântuirii cu ajutorul lui Hristos. Iar acum îmi poruncești să fiu asemenea ție și să jertfesc diavolului ce este în idolul cel nesimțitor? Iată, vreau să văd pe zeul tău și să-i cunosc puterea”. Comitul zise: „Mare slavă și putere are marele zeu Asclipios! Iar dacă cineva nu aduce tămâie cu rugăminte înaintea capiștei lui, nu poate să intre înăuntru; căci erau niște balauri petrecători în capiștea lui Asclipios și slujitorii le aduceau mâncăruri dulci odată pe an”. Sfântul zise: „Să mergem în capiștea lui Asclipios și dacă nu mă va lăsa să intru înăuntru, atunci îi voi aduce tămâie!”.

 

Mergând comitul și poporul cu sfântul, apropiindu-se de capiștea aceea, balaurii și mai ales necuratele duhuri dintr-înșii, nesuferind venirea mucenicului și puterea lui Hristos ce era într-însul, scoteau șuierături înfricoșate în capiște și tulburare, încât se clătina ca un copac de vânt, și văzând aceea popoarele și comitul, fugeau de frică. După aceea comitul a zis către sfânt: „Vezi cât de mare este puterea lui Asclipios, căci pe nimeni nu lasă să intre la dânsul fără tămâie?”. Sfântul zise: „Poruncește jertfitorului tău să-mi deschidă capiștea, căci eu voi intra”. Și a poruncit comitul să deschidă capiștea. Iar slujitorul care se numea Vitalie a zis către comit: „Mă rog prealuminatei stăpânirii tale, nu pot deschide fără tămâie și fără rugăminte; pentru că este mare îngrozirea zeului Asclipios”. Deci, luând slujitorul tămâia, a adus-o după obiceiul său și a deschis ușa cea încuiată, apoi a fugit îndată.

Atunci comitul, stând departe, a zis către sfânt: „Bătrânule, dacă poți să intri, intră”. Iar sfântul, apropiindu-se de ușă și făcând semnul Crucii, a intrat cu îndrăzneală și balaurii stăteau nemișcați. Sfântul s-a rugat către adevăratul Dumnezeu, zicând: „Doamne Dumnezeul meu, Cel ce prin robul Tău Daniil ai sfărmat pe idolul Baal din Babilon și ai ucis balaurul, tu și acum, Doamne, prin mine păcătosul, cu puterea Ta dumnezeiască ucide balaurii aceștia, ca să se preamărească numele Tău cel Sfânt”. Apoi îngrozind pe balauri ca să nu vatăme pe nimeni, le-a poruncit să-i urmeze și a ieșit cu dânșii afară. Iar poporul și comitul, văzând cum ieșiseră balaurii din capiștea lui Asclipios, s-au spăimântat și au început să fugă.

Sfântul a strigat în urma lor: „De ce fugiți? Nu vă temeți! Stați și vedeți cum, cu puterea Dumnezeului meu Cel adevărat, balaurii aceștia vor muri înaintea ochilor voștri!”. Și suflând asupra lor, îndată i-a lăsat morți, pentru că s-au risipit înaintea picioarelor lui, fiind loviți ca de un tunet. Atunci Sfântul Artemon a grăit către comit: „Vezi, Patrichie, pe zeii cei cinstiți de voi, cum au murit prin puterea lui Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos?”. Iar comitul și tot poporul s-au înspăimântat, văzând pe balauri uciși fără fier, între care era unul foarte mare, având cinci coți grosime, iar în lungime douăzeci și cinci de coți.

Văzând aceasta Vitalie slujitorul, și-a ridicat glasul și a zis: „Mare este Dumnezeul creștinilor și mare este puterea acestui bărbat! Căci prin suflarea gurii a ucis pe acești balauri”. Și, căzând la picioarele sfântului, grăia: „Robule al Dumnezeului Celui de sus, nu mă depărta de tine, ci mă rog ție, însemnează-mă cu puterea Dumnezeului tău, ca să fiu desăvârșit, oaie a turmei tale. Pentru că până acum am fost în înșelăciune, uitându-mă la idoli și la acești balauri, iar acum cunosc pe Dumnezeul cel adevărat!”. Iar păgânul comit, având ochii sufletești orbiți, deși vedea o minune ca aceea, însă n-a voit să cunoască adevărul prin puterea dumnezeiască, ci socotea că Artemon prin vrăji a ucis balaurii.

Nesuferind rușinea și umplându-se de mânie pentru a sa rușinare și pentru pierderea balaurilor, a poruncit ca iarăși să piardă pe sfântul mucenic și să-l supună la întrebare înaintea nedreptei sale judecăți. Și a zis cu mânie către sfântul: „Așa mă jur pe zeița cea mare Artemida și pe luminatul Apolon, că de nu vei spune cu ce putere ai ucis balaurii cei mari, în bucăți te voi sfărâma”. Răspuns-a mucenicul: „Cu puterea lui Hristos și cu ajutorul Sfântului Arhanghel Rafail, trimis de Dumnezeu, am ucis pe balaurii voștri”. Zis-a comitul: „Oare poate Cel răstignit de neamul jidovesc, să aibă o putere ca aceasta?”. Zis-a sfântul: „O, întunecatule cu răutatea, învechitule în răutăți și moștenitorule al iadului, ai auzit și încă auzi, că prin puterea Dumnezeului meu, au murit fiarele voastre”. Atunci comitul, umplându-se de mânie, a ars o tigaie unde a pus pe sfântul mucenic, încă și țepi de fier a ars și a poruncit ca să-l împungă și cu alte fiare ascuțite să-i taie mădularele trupului. Și zicea către dânsul: „Vezi, nesupusule bătrân, cum piere trupul tău în munci?”. Iar pătimitorul, căutând la cer, a zis: „Doamne, Iisuse Hristoase, nu lăsa pe necuratul comit să râdă de mine robul Tău; căci știi, că pentru Tine pătimesc astfel. Ci dă-mi răbdare până în sfârșit, să se rușineze vrăjmașul meu. Ascultă, Dumnezeule, rugăciunea robului Tău și ia în urechi ruga mea, Doamne Savaot. Pentru că Tu ai făcut cerul și pământul și toate cele ce sunt minunate sub cer. Tu ești Domn al tuturor și nu este cel ce poate să se împotrivească Ție. Deci cu mila Ta mântuiește-mă, Doamne. Tu ai sfințit pe pruncul Tău, Abel, cel fără de răutate și junghiat fără vină. Tu ai îndreptat și la înălțime ai rânduit pe plăcutul Tău Enoh. Tu ai păzit în corabie pe Noe și ai înălțat pentru binecuvântare pe arhiereul Melchisedec. Pentru jertfă ai preamărit pe Avraam, ai înmulțit neamul lui Iacov prin nașterea de fii, ai scos din focul Sodomei pe Lot și ai fericit prin răbdare pe Iov. Cu al Tău ajutor Iosif a biruit patimile trupești, s-a preamărit Moise, robul Tău, asupra vrăjmașilor și toți cei îndreptați prin Tine, Te laudă pe Tine Dumnezeul Cel preamărit. Acum și eu, robul Tău, mă rog Ție, Doamne, miluiește-mă pe mine cu mila Ta și ajută-mă cu puterea Ta”.

Astfel rugându-se sfântul, iată cerbul care grăise în Laodiceia cu glas omenesc către episcop, a intrat în Cezareea și trecând prin mijlocul poporului în acea priveliște, a căzut înaintea sfântului mucenic Artemon și-i lingea picioarele cele sfințite. Apoi, stând înaintea comitului, prin dumnezeiasca poruncă pentru mustrarea și înfruntarea păgânilor, iarăși luând glas omenesc, a început a zice: „O, comitule, răucredinciosule, cunoaște că nimic nu este care să fie cu neputință la Dumnezeu și puternic este și celor necuvântătoare să le dea grai omenesc spre arătarea dumnezeieștii Sale puteri. Deci să știi că robul lui Dumnezeu, Artemon, degrab se va libera, iar tu de două păsări cerești vei fi răpit și vei fi aruncat într-o căldare clocotită, pentru că pe Dumnezeu, pe care L-ai mărturisit și ai crezut într-Însul, de Acela te-ai lepădat și pe omul cel drept, fără omenie îl muncești”.

Iar necuratul comit, fiind dat în vileag și mustrat de dobitocul cel sălbatic, dar socotind aceea vrajă, s-a mâniat foarte și a poruncit ostașilor să ucidă cerbul acela. Și unul din ostași, luând o suliță, s-a pornit să ucidă pe cerb; dar cerbul a sărit, iar sulița a lovit pe stolnicul comitului și l-a străpuns, iar cel însulițat, îndată în acel loc și-a dat sufletul. Acest lucru văzândul comitul, i-a fost jale de stolnicul său și, sculându-se de pe divan, s-a dus la casa sa, iar pe mucenic a poruncit să-l arunce iar în temniță.

A doua zi, a poruncit comitul să gătească o căldare mare, s-o umple cu smoală și s-o fiarbă, vrând ca să arunce într-însa pe mucenic cu capul în jos. Și făcându-se aceasta, slujitorii au mers să-i spună de fierberea căldării cu smoală; iar comitul, vrând cu ochii săi să vadă căldarea aceea, a încălecat pe cal și s-a dus spre căldare. Iar după ce s-a apropiat, s-au pogorât din cer doi îngeri ca doi vulturi și, apucând de pe cal pe comit, l-au aruncat în smoala care fierbea în căldare și s-a topit, încât nici oasele nu i-au mai rămas.

Atunci ostașii și tot poporul, văzând aceasta, s-au înspăimântat și au fugit, iar sfântul, fiind scos din căldare, a rămas singur la un loc, și stând, slăvea pe Dumnezeu. Deci, plecându-și genunchii, s-a rugat și a izvorât din locul acela izvor de apă. Apoi, venind Vitalie, slujitorul idolesc și alți mulți, au fost învățați și s-au botezat de sfântul. Iar în noaptea aceea, a venit un glas de sus, zicând către mucenic: „Ieși din cetatea aceasta și vino în Asia, în locul ce se numește Vuli, care este lângă mare. Acolo vei afla pe Alexandru și pe Pironia, maica aceluia, și vei curăți împreună cu dânșii pe mulți de diavoli și de felurite boli și mulți luminându-se prin tine, vor preamări pe Dumnezeu”.

A doua zi, s-au adunat la Sfântul Artemon toți cei nou-luminați prin botez. Iar el, luând pâinea dumnezeieștilor Taine, a frânt-o în bucăți și amestecând-o în paharul sfânt, le-a dat, zicând:

Această pâine este Trupul lui Hristos și acest vin este Sângele lui Hristos, cel vărsat pentru sufletele voastre! Deci, păziți-vă, fiilor, ca nici unul din voi să nu vă despărțiți de dragostea lui Hristos, ci stați neclintiți în credință; căci mie mi s-a poruncit să mă duc în Asia”.

Auzind episcopul Cezareei toate cele despre Sfântul Mucenic Artemon, că mulți au fost botezați de el și că învață pe popor cuvântul adevărului, a mers la dânsul cu credincioșii care erau cu el și sărutând pe sfânt și făcând rugăciune, au însemnat locul acela cu un semn, pe care a pătimit Sfântul Mucenic Artemon și după aceea a zidit pe el o biserică. Iar din mucenicii cei botezați, pe unii i-a sfințit preoți, pe alții diaconi, iar pe Vitalie l-a pus episcop; căruia i-a și încredințat părțile Palestinei. Iar Sfântul Mucenic Artemon, sărutând pe episcop și pe popor, a ieșit spre partea Asiei hotărâtă lui. Dar pe cale fiind răpit de înger, a fost dus la locul unde a fost trimis; acolo a făcut minuni mari cu puterea lui Dumnezeu, căci pe mulți i-a luminat și i-a adus la Dumnezeu.

După aceea prinzându-l cei necredincioși, i-au tăiat capul și astfel s-a dus la veșnicele locașuri, ca să ia cununa cinstitei slave de la Hristos Dumnezeul nostru, Căruia împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh se cuvine slavă și închinăciune în vecii vecilor. Amin.

Evenimentele Zilei de 13 aprilie în Istorie

Capturarea Constantinopolului de către cea de-a Patra Cruciadă (1204)

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; mediafax.roro.wikipedia.org

 

13 aprilie este a 103-a zi a calendarului gregorian.

 

Sărbătorile Zilei de 13 aprilie

(BOR) Sf. Sfințit Mc. Artemon; Sf. Mc. Elefterie Persul

Sfântul Sfințit Mucenic Artemon preotul, din Laodiceea, a trăit în timpul domniei împăratului Dioclețian (284-305), fiind preot în orașul Laodiceea (Asia Mică – Turcia de astăzi).

Artemon a slujit Biserica lui Hristos ca citeț timp de 16 ani, ca diacon timp de 28 de ani, iar ca preot 33 de ani.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

(BRU) Sf. Martin I, papă (†656)

Papa Martin I (d. 656, Chersones, Crimeea), a fost papă al Romei (649-653), martir, sfânt.

S-a născut la Todi, în Umbria.

A intrat în rândul clericilor romani, iar în anul 649 a fost ales papă.

În același an a întrunit un conciliu la Lateran, în care a fost condamnată erezia monotelită, care afirma că în persoana lui Isus Christos nu există decât voința divină dar nu ceea umană, ceea ce punea în dubiu natura umană a lui Isus.

Arestat în anul 653 din ordinul împăratului Constant (care susținea cauza ereticilor) și dus la Constantinopol, a avut multe de suferit, înscenându-i-se un proces de înaltă trădare.

Papa Martin I a fost condamnat la moarte dar ulterior pedeapsa a fost comutată și a fost exilat în Chersones (Crimeea), unde a decedat în 655.

Scrisorile papei Martin I reflectă tristețea abandonării și decepția față de clerul roman, care, între timp, sub presiunea împăratului Constant, a ales un succesor.

Sărbătorit în Biserica Catolică la 13 aprilie.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

(BRC) Sf. Martin I, papă, martir (†656)

 

Ziua Internationala a Rock-n-Roll-ului

Elvis Aaron Presley (n. 8 ianuarie 1935, Tupelo, Mississippi - d. 16 august 1977, Memphis, Tennessee) a fost un cântăreț și actor american, cunoscut frecvent ca Regele Rock 'n' Roll-ului sau simplu, The King, cu toate ca a obținut și trei premii Grammy pentru muzică Gospel. - (Elvis Presley in a publicity photograph for the 1957 film Jailhouse Rock) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Elvis Presley (n. 8 ianuarie 1935, Tupelo, Mississippi – d. 16 august 1977, Memphis, Tennessee) a fost un cântăreț și actor american, cunoscut frecvent ca Regele Rock ‘n’ Roll-ului sau simplu, The King, cu toate ca a obținut și trei premii Grammy pentru muzică Gospel - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org (Elvis Presley in a publicity photograph for the 1957 film Jailhouse Rock) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Pe 13 aprilie se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Rock and Roll-ului. Rock and roll (scris și rock & roll sau rock ‘n’ roll) este un stil muzical cu originar din Statele Unite ale Americii, care s-a dezvoltat în special la sfârșitul anilor 1940 și începutul anilor 195o dintr-o combinație de blues, jazz, country și gospel.

O formă timpurie a stilului rock and roll este muzica rockabilly. Rock and roll-ul este deseori cântat cu chitare electrice, chitară bas, instrumente cu clape și tobe.

cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

Astazi in istorie pentru 13 aprilie

 

Evenimentele Zilei de 13 aprilie în Istorie:

- 13 aprilie 1204 – A patra cruciadă – Ocuparea capitalei bizantine Constantinopol, de cruciați;

- 13 aprilie 1598 – Regele Henric al IV-lea al Franței a acordat libertate religioasă hughenoților prin “Edictul de la Nantes.”

- 13 aprilie 1919 – Armata britanică din India a masacrat sute de civili neînarmați aflați la o demonstrație pașnică la Amritsar, Punjab.

- 13 aprilie 1928 – În România a fost adoptată legea privind ocrotirea muncii minorilor şi femeilor, precum şi stabilirea duratei zilei de muncă de 8 ore

 

13 aprilie 814 - A murit hanul protobulgar Krum.

Krum (în bulgară Крум), (n. ? - d. 13 aprilie 814) a fost un han protobulgar în perioada: 796/803 - 814. În timpul domniei, sale teritoriul Bulgariei dunărene s-a dublat, având granițele de la Dunărea mijlocie la Nipru și de la Odrin la Munții Tatra (Krum în fața trupelor sale. Un desen din 1917) .- foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Krum în fața trupelor sale. Un desen din 1917 .- foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Krum a fost un han protobulgar în perioada: 796/803 – 814.

În timpul domniei, sale teritoriul Bulgariei dunărene s-a dublat, având granițele de la Dunărea mijlocie la Nipru și de la Odrin la Munții Tatra.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

13 aprilie 548 - A murit Lý Nam DJE (n.17 octombrie 503 ), considerat primul imparat al Vietnamului și fondator al Dinastiei Ly timpurii (544-602).

Numele său era Lý bi sau Lý bon iar „Nam DJE” înseamna „Împăratul de Sud”.

A domnit între februarie 544 – februarie 548. Deși China a ocupa Vietnamul, Lý Nam DJE a reusit sa intemeieze o dinastie care a aparat independenta Vietnamului aproximativ 60 de ani.

 

13 aprilie 1093 - A murit Vsevolod Iaroslavici I (n.1030) mare cneaz de Kiev din anul 1078.

A fost al cincilea preferat, fiu al cneazului Iaroslav cel Intelept si al printesei suedeze Ingigerd Olafsdottir.

 

13 aprilie 1204 - A patra cruciadă - Ocuparea capitalei bizantine Constantinopol, de cruciați.

13 aprilie 1204: A patra cruciadă: Ocuparea capitalei bizantine Constantinopol - foto: ro.wikipedia.org

13 aprilie 1204: A patra cruciadă: Ocuparea capitalei bizantine Constantinopol – foto: ro.wikipedia.org

Consecința Cruciadei a IV-a a fost desființarea Imperiului Bizantin și împărțirea lui în mai multe state:

Imperiul Latin de Rasarit, împărat fiind ales Balduin de Flandra, Niceea, Epirul si Trapezuntul .

Venetia, datorita contribuției pe care o adusese în această expediție, primea privilegii comerciale și stăpâniri teritoriale întinse.

Imperiul bizantin a fost restaurat în anul 1261, dar el nu și-a mai regăsit niciodata vitalitatea din trecut.

 

13 aprilie 1452 - A fost încheiată Pacea de la Adrianopol, între Iancu de Hunedoara şi Imperiul Otoman, prin care turcii se obligau să înceteze atacurile asupra Ţării Româneşti, Transilvaniei, Ungariei şi Serbiei şi să nu ridice noi fortificaţii de-a lungul Dunării.

 

13 aprilie 1519 - S-a născut Caterina de Medici, regină a Franţei; (d. 1589).


Caterina de Medici

 

13 aprilie 1545 - S-a născut regina Elisabeta de Valois, sotia regelui Filip al II-lea al Spaniei; (d. 1568).

 

13 aprilie 1598 - În Franta, regele Henric al IV–lea (1589–1610) a promulgat “Edictul de la Nantes“, prin care se garantau protestantilor hughenoti drepturi egale cu cele acordate catolicilor, restabilind pacea religioasã in Franta.

Edictul de la Nantes (13 aprilie 1958) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Edictul de la Nantes (13 aprilie 1958) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

În 1685, nepotul său Ludovic al XIV-lea, cunoscut sub numele de Regele Soare, a revocat edictul reluând persecutarea hughenotilor și provocând alungarea acestora din Franta.

 

13 aprilie 1605 - Moare (se pare asasinat) tarul Rusiei, Boris Godunov ;n.cca.1551,a fost între anii 1584-1598 regentul țarului rus Fjodor I care era debil mintal, și a domnit apoi ca țar între anii 1598-1605.

 

13 aprilie 1695 - Moare fabulistul francez Jean de la Fontaine; (n. 1621).

Este cel mai faimos fabulist francez și unul dintre poeții francezi cei mai populari din secolul al 17-lea.

 

13 aprilie 1711 (2 aprilie s.v.) - S-a incheiat Tratatulde la Luțk, de alianţă dintre Moldova si Rusia, care prevedea eliberarea ţării de sub jugul turcesc şi realipirea la Moldova a Basarabiei istorice anexate de Imperiul otoman.

Ținuturile principatului Moldovei (1601-1718) după „Înfățișarea Moldovei” (Descriptio Molaviae ) de Dimitrie Cantemir - foto: ro.wikipedia.org

Ținuturile principatului Moldovei (1601-1718) după „Înfățișarea Moldovei” (Descriptio Molaviae ) de Dimitrie Cantemir – foto: ro.wikipedia.org

Tratatul de la Luțk a fost un acord secret între domnitorul Moldovei Dimitrie Cantemir și țarul rus Petru cel Mare, în urma căruia Principatul Moldovei își menținea autonomia, dar trecea sub protecția Rusiei.

A fost semnat la 13 aprilie 1711 la Luțk în Polonia (azi în Ucraina).

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

13 aprilie 1742 - A avut loc, la Dublin, premiera oratoriului „Messia” a compozitorului german Georg Friedrich Händel.

Georg Friedrich Händel (n. 23 februarie 1685, Halle/Saale - d. 14 aprilie 1759, Londra) a fost un compozitor germano-englez. A trăit cea mai mare parte a vieții în Anglia. Împreună cu contemporanul său Johann Sebastian Bach, este unul din cei mai importanți reprezentanți în muzică ai stilului baroc din perioada târzie - in imagine, Georg Friedrich Haendel — portret de Balthasar Denner (1733), National Portrait Gallery, Londra - foto: ro.wikipedia.org

Georg Friedrich Haendel — portret de Balthasar Denner (1733), National Portrait Gallery, Londra – foto: ro.wikipedia.org

Georg Friedrich Händel (n. 23 februarie 1685, Halle/Saale – d. 14 aprilie 1759, Londra) a fost un compozitor germano-englez. A trăit cea mai mare parte a vieții în Anglia.

Împreună cu contemporanul său Johann Sebastian Bach, este unul din cei mai importanți reprezentanți în muzică ai stilului baroc din perioada târzie.

 

13 aprilie 1743 - S-a născut Thomas Jefferson, al treilea preşedinte al Statelor Unite ale Americii; (d. 1826).

 

13 aprilie 1815 - S-a născut actorul Costache Caragiale, primul director al Teatrului Naţional din Bucureşti (m. 1877).

 

13 aprilie 1849 - Ungaria a fost proclamată republică de revolutionarii lui Kossuth.

Lajos Kossuth de Kossuth et Udvard (n. 19 septembrie 1802, Monok, Ungaria – d. 20 martie 1894, Torino) revoluționar maghiar, guvernator de facto al Ungariei în timpul Revoluției de la 1848 - foto: ro.wikipedia.org

Lajos Kossuth de Kossuth et Udvard (1802 – 1894) – foto: ro.wikipedia.org

Lajos Kossuth de Kossuth et Udvard (n. 19 septembrie 1802, Monok, Ungaria – d. 20 martie 1894, Torino) revoluționar maghiar, guvernator de facto al Ungariei în timpul Revoluției de la 1848.

 

13 aprilie 1859 - În şedinţa Convenţiei de la Paris, Franţa, Rusia, Anglia, Prusia şi Sardinia au recunoscut dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Moldovei şi al Munteniei.

La 13 aprilie 1859, în şedinţa Convenţiei de la Paris, Franţa, Rusia, Anglia, Prusia şi Sardinia au recunoscut dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Moldovei şi al Valahiei, Turcia şi Austria, însă tergiversau.

Mai mult, Turcia punea la cale o intervenţie militară peste Dunăre, însă pe 26 august 1859 a recunoscut dubla alegere.

 

13 aprilie 1862 - A intrat în vigoare Prima Lege a presei din România.

A fost prima lege care a reglementat drepturile de autor ale operelor literare si artistice.

A fost adoptata in timpul domniei lui Cuza Voda si a recunoscut creatorilor, dreptul de a se bucura ca de o proprietate in tot timpul vietii lor, dreptul de a reproduce, de a vinde si de a ceda operele lor.

În lege s-a prevazut ca reproducerea sau imitarea unei opere fără consimtamantul autorului se pedepseste printr-o dubla sanctiune si anume: confiscarea exemplarului astfel obtinut cat si plata unei amenzi echivalentă cu pretul a 1.000 de exemplare din editia originala.

 

13 aprilie 1864 - Camera Deputaţilor adoptă o moţiune de vot de blam asupra guvernului Kogălniceanu, care-şi depune demisia, însă domnitorul Al. I. Cuza o respinge.

 

13 aprilie 1870 – A fost înfiinţat Muzeului Metropolitan de Artă din New York.

The Metropolitan Museum of Art, New York - foto preluat de pe www.facebook.com/metmuseum/

The Metropolitan Museum of Art, New York – foto preluat de pe www.facebook.com/metmuseum

Muzeul Metropolitan de Artă din New York este cel mai mare muzeu de artă din SUA.

A fost fondat la 13 aprilie 1870, fiind deschis publicului din 20 februarie 1872, potrivit metmuseum.org.

Clădirea principală este situată pe Fifth Avenue, în apropiere de Central Park.

Din 10 mai 1938, a fost adăugată muzeului o nouă clădire, intitulată “The Cloisters”, situată în Parcul Fort Tryon din New York, unde sunt expuse obiecte de artă europene din Evul Mediu.

Cel de-al treilea sediu al muzeului, Met Breuer, se găseşte la adresa 945 Madison Avenue şi adăposteşte lucrări de artă modernă şi contemporană.

Colecţia permanentă a Muzeului Metropolitan de Artă din New York cuprinde peste două milioane de opere artistice, create de-a lungul a 5.000 de ani în Egipt, Mesopotamia, Orientul Îndepărtat şi Orientul Apropiat, Grecia, Imperiul Roman şi culturile precolumbiene, arată www.metmuseum.org.

În incinta muzeului se găsesc expuse vaste colecţii de instrumente muzicale, dar şi de costume, arme, accesorii şi armuri antice din întreaga lume.

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

13 aprilie 1884 - Academia Romana l-a însărcinat pe scriitorul si filologul Bogdan Petriceicu Hasdeu cu realizarea dicționarului Etymologicum Magnum Romaniae, al limbii istorice și poporane.

 

13 aprilie 1885 - Promulgarea Legii depozitului legal, prin care orice tipografie era obligată să trimită câte trei exemplare din fiecare tipăritură bibliotecilor centrale din Bucureşti şi Iaşi, precum şi Bibliotecii Academiei Române.

 

13 aprilie 1886 - S-a născut Nicolae Tonitza, pictor, grafician şi critic de artă român (d. 1940).

Nicolae Tonitza (n. 13 aprilie 1886, Bârlad - d. 26 februarie 1940, București) a fost un pictor și grafician român, interpret al "tristețelor luxuriant colorate" și al unor sincere simțăminte de revoltă mocnită și îndelung resemnată - in imagine, Nicolae Tonitza în 1927 - foto: ro.wikipedia.org

Nicolae Tonitza în 1927 – foto: ro.wikipedia.org

 

13 aprilie 1889 - A început să funcţioneze prima agenţie de presă din România, „Agenţia Română“.

 

13 aprilie 1904 – Nava amiral a Flotei Ruse din Pacific, Petropavlovsk, a lovit o mină japoneză și s-a scufundat în timpul războiului ruso-japonez.

13 aprilie 1904 - Nava amiral a Flotei Ruse din Pacific, Petropavlovsk, a lovit o mină japoneză și s-a scufundat în timpul războiului ruso-japonez - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

13 aprilie 1904 – Nava amiral a Flotei Ruse din Pacific, Petropavlovsk, a lovit o mină japoneză și s-a scufundat în timpul războiului ruso-japonez – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Printre alții, au murit comandantul amiralul Stepan Makarov și cunoscutul pictor de bătălii Vassili Vereșciaghin. Printre puținii supraviețuitori se numără Marele Duce Kiril Vladimirovici Romanov.

 

13 aprilie 1906 - S-a născut Samuel Beckett, prozator şi dramaturg irlandez ; (d.22 decembrie 1989).

În anul 1969 a fost distins cu Premiului Nobel pentru literatura.

 

13 aprilie 1913 - La Bucureşti s-a înfiinţat Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale.

 

13 aprilie 1917 - La 11-13 aprilie 1917 şi-a ţinut lucrările Congresul Învăţătorilor din gubernia Basarabia.

La Congres a șinut o cuvantare inflacarată profesorul, preotul si poetul Alexei(Alecu) Mateevici, autorul poeziei Limba noastra (actualmente imn de stat al R.Moldova) in care spune printre altele:

Ei bine, daca ati luat asupra D-voastra sarcina de a lumina poporul, apoi trebuie sa dati poporului idei adevarate, caci altfel întreg învatamîntul e fara rost”

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

13 aprilie 1919 - La Amritsar in India, trupe britanice şi Gurkha au masacrat in jur de 380 de civili neînarmați aflați la o demonstrație pașnică.

Masacrul de la Jallianwala Bagh, denumit și masacrul de la Amritsar, își trage numele de la grădina Jallianwala Bagh din orașul Amritsar din nordul Indiei unde, la 13 aprilie 1919 (în timpul fesivalului punjab Baisakhi) cincizeci de soldați ai Armatei Britanice a Indiei, sub comanda generalului Reginald Dyer, au deschis focul fără avertisment asupra unui grup neînarmat de civili.

Focurile de armă au durat 10–15 minute, până aproape de epuizarea muniției.

Dyer le-a ordonat soldaților să reîncarce armele de câteva ori și li s-a cerut să ucidă oamenii, nu doar să-i rănească sau să-i sperie.

Sursele oficiale ale Rajului Britanic au estimat numărul de morți la 379, iar pe cel de răniți la 1.100.

Chirurgul civil dr. Smith a indicat că au fost 1.526 de victime.

Numărul victimelor citat, însă, de Congresul Național Indian a fost de peste 1.500, dintre care circa 1.000 de morți.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

13 aprilie 1924 - În Grecia a avut loc un referendum in urma caruia la 25 martie 1924 se proclama republica.

Monarhia va fi restaurată in urma unei lovituri de stat militare in data de 10 octombrie 1935.

 

13 aprilie 1928 - În România a fost adoptată legea privind ocrotirea muncii minorilor şi femeilor, precum şi stabilirea duratei zilei de muncă de 8 ore.

 

13 aprilie 1930 - S-a n[scut la Targu Jiu, Sergiu Nicolaescu, regizor, actor, producător de film şi om politic român; (d. 3 ianuarie 2013).

Sergiu Florin Nicolaescu (n. 13 aprilie 1930, Târgu Jiu, România – d. 3 ianuarie 2013, București, România), regizor, scenarist, actor și, după 1989, politician român. Este de departe cel mai prolific și mai vizionat regizor român din toate timpurile: 54 filme, plus 27 coproducții și peste 1 miliard de spectatori (majoritatea din China și Rusia, dar și 130 milioane de spectatori din România) - foto: radiocraiova.ro

Sergiu Florin Nicolaescu (1930 – 2013) – foto: radiocraiova.ro

Din 1989 s-a implicat in politica, fiind senator social-democrat in mai multe legislaturi.

A dobandit celebritate internationala atat ca regizor, cu filme ca “Dacii” sau “Mihai Viteazul”, cat si a actor, cu rolul comisarului Miclovan – de la care a ramas celebra replica: “M-au ciuruit. Un fleac.”

La varsta de 5 ani a parasit localitatea natala, familia sa stabilindu-se la Timisoara.

În 1948, la treminarea liceului, a fost admis la trei facultati: Belle Arte, Politehnica si Scolala de Ofiteri de Marină, preferand-o pe ultima.

În 1962, a dobandit brusc celebritatea in lumea cinematografiei după ce a realizat producâia ”Memoria Trandafirului”.

Succesul acestui film a fost neasteptat, el fiind difuzat la Paris, timp de 10 ani.

Filmul e o metafora: dureaza 7 minute si este o poveste cu flori ce intruchipeaza destinele unor oameni, iar cu el Sergiu Nicolaescu a luat Premiul de Excelenta al Uniunii Tehnicienilor din cinematografia mondiala.

Studiourile “Columbia” din SUA au cumparat filmul pentru 10.000 de dolari, fapt deosebit in acea perioada pentru o pelicula dintr-un stat comunist.

cititi mai mult pe: www.agerpres.ro

 

13 aprilie 1936 - S-a născut prozatorul român Nicolae Velea; (d. 1987).

 

13 aprilie 1937 - A murit Ilia Ilf, scriitor rus (n. 1897) un critic acid al realitatilor epocii sale.

A lucrat în colaborare cu Evgheni Petrov, publicand romane satirice si umoristice semnate Ilf si Petrov.

 

13 aprilie 1938 - Gheorghe Tătărescu adresează lui Constantin I. C. Brătianu o scrisoare in urma careia curentul favorabil regelui Carol al II-lea s-a separat definitiv de restul partidului liberal.

 

13 aprilie 1939 - S-a născut Seamus Heaney, scriitor nord-irlandez, laureat al Premiului Nobel.

 

13 aprilie 1939 - Marea Britanie şi Franţa acordă garanţii unilaterale privind frontierele României şi Greciei în speranţa echilibrării jocului politic al Germaniei în zona de sud-est a Europei.

 

13 aprilie 1941 - Al doilea război mondial – La Moscova, se semnează Tratatul de neutralitate pe timp de zece ani între Japonia şi URSS.

Cu toate acestea, in 1945 URSS va ataca Japonia si va anexa Insulele Kurile.

 

13 aprilie 1941 - În timpul celui de-al doilea război mondial trupele Germaniei hitleriste au ocupat Belgradul.

 

13 aprilie 1945 - Al doilea război mondial - Eliberarea orașului Viena de sub ocupație fascistă.

AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL, 13 aprilie 1945 – Eliberarea Vienei de sub ocupaţia nazistă – foto preluat de pe www.agerpres.ro

Bătălia pentru Viena a început la 5 aprilie şi s-a încheiat la 13 aprilie 1945, oraşul fiind eliberat de forţele armate ale Frontului 3 ucrainean.

Eliberarea Vienei s-a înscris într-o acţiune operativ-strategică distinctă şi a venit ca o prelungire a ofensivei de pe teritoriul Cehoslovaciei, la care alături de marile unităţi sovietice au acţionat şi unităţi ale Armatei Române, precum Regimentul român 2 care de luptă a activat în ultima lună a războiului în Europa în zona localităţilor austriece Hohenruppersdorf, Schrick, Wilfersdorf, Mistelbach, Aspern, Zistersdorf, Poysdorf, până în apropierea Vienei.

În aceeaşi perioadă, în spaţiul austriac au fost prezente şi subunităţi ale Grupului operativ al Brigăzii române de căi ferate, care au participat la reconstrucţia sau repararea de poduri pe diverse tronsoane de comunicaţii şi la sporirea capacităţii de garare a unor staţii de cale ferată, conform https://ro.historylapse.org/.

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

13 aprilie 1945 - Proclamarea oficială a administrației românești în Transilvania de Nord (ocupată în 1940 de Ungaria, in urma Dictatului de la Viena), restabilită la in fapt la 9 martie 1945.

 

13 aprilie 1946 - România şi Franţa au transformat reprezentanţele lor politice în legaţi.

Romania reia oficial relaţiile diplomatice cu Franţa.

Primul ambasador român din perioada postbelică a fost profesorul universitar Simion Stoilov.

Simion Stoilow (uneori scris Stoilov) (n. 14 septembrie 1887, București - d. 4 aprilie 1961, București) a fost un matematician român, fondatorul școlii românești de analiză complexă] și autor a peste o sută de publicații. A lucrat ca profesor la Universitatea din București și a fost ales membru al Academiei Române. Este cunoscut drept creatorul teoriei topologice a funcțiilor analitice. Este totodată creatorul școlii românești de analiză complexă. Membru PCR - foto: ro.wikipedia.org

Simion Stoilow (1887 – 1961) – foto: ro.wikipedia.org

Simion Stoilow (uneori scris Stoilov) (n. 14 septembrie 1887, București – d. 4 aprilie 1961, București) a fost un matematician român, fondatorul școlii românești de analiză complexă] și autor a peste o sută de publicații.

A lucrat ca profesor la Universitatea din București și a fost ales membru al Academiei Române.

Este cunoscut drept creatorul teoriei topologice a funcțiilor analitice.

Este totodată creatorul școlii românești de analiză complexă. Membru PCR.

 

13 aprilie 1948 - A fost promulgată Constituţia Republicii Populare Române.

Stema Republicii Populare Române (Republica Populară Română (prescurtat: R.P.R.) a fost numele oficial purtat de statul român de la abdicarea forțată a Regelui Mihai I al României, eveniment petrecut pe 30 decembrie 1947, până la adoptarea constituției din 1965 care proclama Republica Socialistă România (R.S.R.), la 21 august 1965) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Stema Republicii Populare Române (Republica Populară Română (prescurtat: R.P.R.) a fost numele oficial purtat de statul român de la abdicarea forțată a Regelui Mihai I al României, eveniment petrecut pe 30 decembrie 1947, până la adoptarea constituției din 1965 care proclama Republica Socialistă România (R.S.R.), la 21 august 1965) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

La 13 aprilie 1948, Marea Adunare Naţională a votat Constituţia Republicii Populare Române, prima constituţie postbelică a României, care reflecta caracterul de tranziţie al perioadei pe plan economic şi social.

Constituția Republicii Populare Române din 13 aprilie 1948 este prima constituție a României din perioada comunistă.

Deși nu a menționat explicit, ea a abrogat Constituția Regatului României din 1938.

A fost în vigoare până la adoptarea Constituției din 1952.

A fost ales un nou prezidiu, în frunte cu C.I. Parhon, şi un nou guvern, condus de dr. Petru Groza.

 

13 aprilie 1953 - Directorul CIA Allen Dulles lansează programul de control al minții, MKULTRA.

Allen Welsh Dulles (April 7, 1893 – January 29, 1969) was an American diplomat and lawyer who became the first civilian Director of Central Intelligence and its longest-serving director to date. As head of the Central Intelligence Agency during the early Cold War, he oversaw the 1954 Guatemalan coup d'état, Operation Ajax (the overthrow of Iran's elected government), the Lockheed U-2 aircraft program and the Bay of Pigs Invasion. Following the assassination of John F. Kennedy, Dulles was one of the members of the Warren Commission. Between his stints of government service, Dulles was a corporate lawyer and partner at Sullivan & Cromwell. His older brother, John Foster Dulles, was the Secretary of State during the Eisenhower Administration - foto: en.wikipedia.org

Allen Welsh Dulles (1893 – 1969) – foto: en.wikipedia.org

Documente MKUltra declasificate - foto: ro.wikipedia.org

Documente MKUltra declasificate – foto: ro.wikipedia.org

Proiectul MKULTRA sau MK-Ultra a fost un program secret de cercetare a modificărilor comportamentului uman care a fost administrat de către Office of Scientific Intelligence din cadrul CIA.

Programul a început la începutul anilor 1950 și a fost sancționat în mod oficial în 1953, i-a fost redus domeniul de aplicare în 1964 și din nou, mai drastic, în 1967 și în cele din urmă a fost oprit în 1973.

Există o controversă în ceea ce privește folosirea involuntară a cetățenilor americani și canadieni ca subiecți în diferite teste ale proiectului de control al minții.

MKULTRA a implicat utilizarea a mai multe metodologii de manipulare a diferitelor stări mentale ale oamenilor și de modificare a funcțiilor cerebrale, inclusiv administrarea mascată de medicamente (în special LSD) și alte substanțe chimice, hipnoza, privarea senzorială, izolare, abuz verbal și sexual, precum si diferite forme de tortură.

Mkultra-lsd-doc - foto: ro.wikipedia.org

Mkultra-lsd-doc – foto: ro.wikipedia.org

Unul dintre voluntarii proiectului a fost și Ken Kesey, autorul cărții „Zbor deasupra unui cuib de cuci”.

 

13 aprilie 1956 - S-a născut Ioan T. Morar, ziarist şi poet român.

 

13 aprilie 1963 - S-a născut sahistul rus Garri Kasparov mare maestru si fost campion mondial de origine armeana ecreiasca.

Gari Kimovici Kasparov, născut Weinstein (n. 13 aprilie 1963, orașul Baku, U.R.S.S., azi Azerbaidjan), mare maestru și fost campion mondial la șah de origine armeană-evreiască - in imagine, Kasparov after winning the FIDE World Championship title in 1985 - foto: en.wikipedia.org

Kasparov after winning the FIDE World Championship title in 1985 – foto: en.wikipedia.org

 

13 aprilie 1964 - Sidney Poitier a devenit primul actor de culoare care a castigat un premiu Oscar pentru interpretare, cu rolul din filmul ”Lilies of the Field” (1963).

Sidney Poitier (n. 20 februarie 1927) este un actor american de film - foto: bobbyriverstv.blogspot.com

Sidney Poitier (n. 20 februarie 1927) este un actor american de film – foto: bobbyriverstv.blogspot.com

 

13 aprilie 1970 - Echipajul navei spaţiale Apollo 13 a anunţat primele probleme, în zborul spre Lună, de îndată ce s-a produs explozia unei butelii cu oxigen.

"Apollo 13" a fost a treia misiune umană a NASA dezvoltată cu intenția de a coborî pe Lună. Pe parcursul misiunii însă, probleme tehnice au forțat echipajul să renunțe la aselenizare. Echipajul era format din comandantul misiunii James A. Lovell, pilotul modulului de comandă John L. "Jack" Swigert, și pilotul modulului lunar Fred W. Haise. Lansarea a avut loc la 11 aprilie 1970 la ora 13:13 CST. Două zile mai târziu, în timp ce misiunea era în drum spre Lună, o defecțiune a sistemului electric al unuia dintre rezervoarele de oxigen ale modulului de serviciu a produs o explozie ce a cauzat pierderea oxigenului din ambele rezervoare ale modulului de serviciu și implicit pierderea alimentării cu energie electrică, care provenea de la pilele de combustie ce foloseau oxigen. Modulul de comandă a rămas în funcțiune pe baza bateriilor și a rezervorului propriu de oxigen, dar acestea trebuiau păstrate pentru ultimele ore ale misiunii, la aterizare. Echipajul a oprit modulul de comandă și a utilizat modulul lunar ca „barcă de salvare” în timpul drumului de întoarcere spre Pământ. În ciuda dificultăților cauzate de energia electrică limitată, frigul din cabină și rezerva scăzută de apă potabilă (pe parcursul misiunii, apa potabilă ar fi trebuit să provină ca produs secundar al funcționării pilelor de combustie), echipajul a ajuns în siguranță înapoi pe Pământ, iar misiunea a fost considerată un „eșec reușit”. O transmisiune radio a lui Lovell, Houston, "we've had a problem" (Houston, am avut o problemă), a rămas în cultura populară, citată greșit ca "Houston, we have a problem" (Houston, avem o problemă) - in imagine, De la stânga la dreapta: Lovell, Swigert, Haise - foto: ro.wikipedia.org

“Apollo 13″ De la stânga la dreapta: Lovell, Swigert, Haise – foto: ro.wikipedia.org

A fost a treia misiune umană a NASA dezvoltată cu intenția de a coborî pe Lună.

Pe parcursul misiunii însă, probleme tehnice au forțat echipajul să renunțe la aselenizare.

Echipajul era format din comandantul misiunii James A. Lovell, pilotul modulului de comandă John L. “Jack” Swigert, și pilotul modulului lunar Fred W. Haise.

Lansarea a avut loc la 11 aprilie 1970 la ora 13:13 CST.

Două zile mai târziu, în timp ce misiunea era în drum spre Lună, o defecțiune a sistemului electric al unuia dintre rezervoarele de oxigen ale modulului de serviciu a produs o explozie ce a cauzat pierderea oxigenului din ambele rezervoare ale modulului de serviciu și implicit pierderea alimentării cu energie electrică, care provenea de la pilele de combustie ce foloseau oxigen.

Modulul de comandă a rămas în funcțiune pe baza bateriilor și a rezervorului propriu de oxigen, dar acestea trebuiau păstrate pentru ultimele ore ale misiunii, la aterizare.

Echipajul a oprit modulul de comandă și a utilizat modulul lunar ca „barcă de salvare” în timpul drumului de întoarcere spre Pământ.

În ciuda dificultăților cauzate de energia electrică limitată, frigul din cabină și rezerva scăzută de apă potabilă (pe parcursul misiunii, apa potabilă ar fi trebuit să provină ca produs secundar al funcționării pilelor de combustie), echipajul a ajuns în siguranță înapoi pe Pământ, iar misiunea a fost considerată un „eșec reușit”.

O transmisiune radio a lui Lovell, Houston, “we’ve had a problem” (Houston, am avut o problemă), a rămas în cultura populară, citată greșit ca “Houston, we have a problem” (Houston, avem o problemă).

 

13 aprilie 1973 - Se constituie Institutul Central de Matematică din Romania.

 

13 aprilie 1975 - Izbucneste războiul civil din Liban (1975-1990).

 

13 aprilie 1992 - Proclamarea Republicii Federale Iugoslavia, formată din Serbia şi Muntenegru.

 

13 aprilie 1993 - A decedat scriitorul si regizorul român Francisc Munteanu (n. 1924).

 

13 aprilie 1997 - Tiger Woods a devenit cel mai tânăr câştigător al turneului Masters de golf.

 

13 aprilie 1997 - Delegaţia română prezentă la reuniunea anuală a Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), de la Londra, s-a întâlnit cu preşedintele BERD, Jacques Larosiere. În cursul întâlnirii, a fost semnat Acordul de împrumut în valoare de 45 de milioane de dolari privind finanţarea Proiectului de reabilitare a sistemelor de termoficare din cinci localităţi: Ploieşti, Paşcani, Buzău, Făgăraş şi Oltniţae.

 

13 aprilie 2000 - A murit scriitorul italian Giorgio Bassani; (n. 1916).

 

13 aprilie 2002 - Venezuela suspendă exporturile de petrol către Cuba.

 

13 aprilie 2005 - Parlamentul European a aprobat aderarea României la UE.

 

13 aprilie 2006 - Scriitoarea Muriel Spark a încetat din viaţă (n. 1918). Scriitoarea de origine scoţiană a scris de-a lungul carierei sale peste 20 de romane şi a câştigat mai multe prestigioase premii literare.

Cea mai cunoscută lucrare a scriitoarei, “Frumoşii ani ai domnişoarei Brodie”, a fost adaptată pentru teatru, fiind ulterior ecranizată şi aducându-i un Oscar pentru cea mai bună actriţă lui Maggie Smith în 1969.

 

13 aprilie 2009 - SUA ridică restricţiile de călătorie şi pentru transferurile de bani ale americanilor cubanezi către ţara de origine.

Americanii de origine cubaneză s-au putut deplasa liber în Cuba pentru o scurtă perioadă, când preşedintele Jimmy Carter a refuzat în 1977 reînnoirea restricţiilor, restabilite ulterior de succesorul său, Ronald Reagan în 1982.

Scenariul s-a repetat în cazul lui Bill Clinton şi George W. Bush, care au întărit ulterior aceste sancţiuni.

Calendar Ortodox 13 aprilie 2024

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: www.calendar-ortodox.ro; ro.orthodoxwiki.org

 

Calendar Ortodox 13 aprilie 2024
Sf. Sfințit Mc. Artemon;
† Sf. Mc. Elefterie Persul
(Pomenirea morților)

 

Sinaxar 13 Aprilie

În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea Sfântului Mucenic Artemon.

Sf. Mucenic Artemon s-a născut din părinţi creştini, în Laodiceea, Siria, în prima jumătate a secolului al III-lea. Încă de mic s-a pus în slujba bisericii, fiind cititor timp de 16 ani.

Pentru râvna sa Episcopul Sisinius l-a hirotonit diacon. Sf. Artemon şi-a îndeplinit şi această datorie cu fervoare şi conştiinciozitate timp de 28 de ani după care a fost făcut preot.

Ca preot Sf. Artemon a slujit Biserica creştină 33 de ani, ducând numele creştinismului printre păgâni.

Când împăratul Diocleţian (284-305) a început persecuţia îngrozitoare împotriva creştinilor, Sf. Artemon era deja bătrân. Împăratul a scos un edict prin care îi obliga pe creştini să jertfească la idoli.

Sf. Sisinius, ştiind de ameninţarea sosirii comandorului militar Patricius în Laodiceea, au mers împreună cu Preotul Artemon şi alţi creştini la templul zeiţei Artemis, unde au zdrobit şi au dat foc idolilor, făcîndu-i una cu pământul.

După aceea, Sf. Sisinius şi Sf. Artemon au adunat creştinii în biserică, încurajîndu-i să nu se lepede de credinţa lor şi să nu se teamă de chinuri.

Când a ajuns în Laodiceea, Patricius a sărbătorit festivalul de 5 zile închinate unor zei păgâni, după care s-a îndreptat spre templul lui Artemis ca să aducă ofrande zeilor.

Aflînd cine a distrus templul, a mers cu un detaşament de soldaţi la biserica unde creştinii se aflau la rugăciune.

Cînd s-a apropiat de biserică a simţit dintr-o dată un fior, după care a făcut febră încât abia mai sufla.

Soldaţii l-au dus acasă şi l-au pus în pat. El a spus că l-au blestemat creştinii şi că Dumnezeul lor îl chinuie.

Deşi s-a rugat la idolii săi, aceştia nu l-au făcut bine.

Atunci a trimis după Sf. Sisinius şi i-a cerut ajutorul promiţînd să-i ridice statuie din aur în mijlocul oraşului dacă îl ajută.

Sfântul i-a răspuns: “Păstrează-ţi aurul, dar dacă vei crede în Dumnezeu, El te va tămădui.”

Temîndu-se că va muri, Patricius a declarat că crede în Dumnezeu şi s-a vindecat.

Dar această minune nu a putut vindeca sufletul înrăit al păgânului.

Chiar dacă nu s-a atins de Sf. Sisinius, el nu a renunţat la edictul imperial împotriva altor creştini din oraşul Cezareea.

Pe drum s-a întâlnit şi cu Sf. Artemon, care era urmat de şase măgari sălbatici şi două căprioare.

Când Patricius l-a întrebat cum putea controla acele animale sălbatice, sfântul i-a răspuns că o face prin cuvântul lui Dumnezeu. Păgănii i-au descoperit lui Patricius că şi Sf. Artemon a participat la distrugerea templului lui Artemis şi a dat ordin să fie arestat şi dus în Cezareea.

Sf. Artemon a plecat cu soldaţii fără frică dar a trimis animalele la Sf. Sisinius.

Văzînd animalele, Sf. Sisinius s-a întrebat de ce au venit acele animale la el, iar o cerboaică, primind grai prin har dumnezeiesc i-a răspuns că slujitorul lui Dumnezeu Artemon a fost prins de necredinciosul Patricius şi că îl duce în lanţuri în Cezareea.

El ne-a poruncit să venim aici şi să îţi spunem ce s-a întâmplat.” Să nu te minunezi că Domnul, Care a dat glas asinului lui Valaam (Num. 22:28), a făcut să grăiască şi cerboaica.” Episcopul l-a trimis pe diaconul Phileas la Cezareea ca să verifice această informaţie.

În Cezareea Patricius l-a pus la judecată pe Sf. Artemon, obligîndu-l să se închine în templul lui Asclepius.

În templul acela al păgânilor trăiau multe vipere veninoase. Preotul păgân nu a deschis niciodată uşile şi nici nu a pus cele pentru jertfă în faţa idolului.

Dar Sf. Artemon, chemînd numele lui Dumnezeu, a deschis uşile şi a dat drumul şerpilor.

Păgânii au dat să fugă dar sfântul i-a oprit şi a ucis şerpii dintr-o suflare. Unul din preoţii păgâni, Vitalius, a crezut în Dumnezeu şi l-a rugat pe Artemon să-l boteze.

Patricius a crezut că Sf. Artemon a ucis şerpii cu vrăjitorie, aducîndu-l iar la judecată şi la chinuri trupeşti.

Între timp, cerboaica a ajuns în Cezareea şi s-a lăsat la picioarele mucenicului, lingîndu-i rănile. Din voia lui Dumnezeu aceasta a glăsuit din nou, vorbind împotriva păgânilor fără credinţă.

Cerboaica i-a spus lui Patricius că va fi luat de două păsări de pradă şi va fi aruncat într-un cazan cu smoală fierbinte. Enervat la culme, el a dat ordin soldaţilor să tragă cu arcul în animal dar acesta a scăpat.

De frică să nu vină tot mai mulţi spre credinţa Sf. Artemon pentru minunile pe care le-a făcut, Patricius a dat ordin să fie executat.

Ei au umplut un cazan uriaş cu smoală fiartă vrînd să-l arunce pe sfânt în el. Patricius a mers călare până la gura cazanului ca să vadă dacă într-adevăr cazanul fierbea.

Atunci doi îngeri în formă de vultur l-au ridicat pe păgân şi l-au aruncat în smoala fiartă, astfel că nu a mai rămas nici urmă de os din el.

La văzul minunii, toţi au fugit în afară de Sf. Artemon care l-a binecuvântat şi slăvit pe Dumnezeu.

Când sfântul a terminat rugăciunea, din pământ a izvorât un firicel de apă. Sf. Artemon a botezat pe preotul păgân Vitalius şi pe mulţi alţi păgâni care au ajuns să creadă în Hristos.

În dimineaţa următoare, Sf. Artemon i-a împărtăşit pe noii botezaţi cu Sfintele Taine.

Mulţi din cei botezaţi au fost hirotoniţi diaconi şi preoţi iar Vitalius a devenit Episcopul Palestinei. Sf. Mucenic Artemon, călăuzit de pronia cerească a propovăduit Evanghelia în Asia Mică.

Apoi un înger l-a dus într-un loc care i s-a descoperit şi unde a convertit pe mulţi la Creştinism. Acolo şi-a aflat sfârşitul, pentru că păgânii l-au prins şi i-au tăiat capul (+ 303).

Sf. Artemon este prăznuit în 24 martie după calendarul grecesc.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ierarh Martirie, Arhiepiscop al Ierusalimului (†486)

articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Martirie al Ierusalimului a fost patriarh al Bisericii Ortodoxe a Ierusalimului între anii 478 și 486 (precedat de Anastasie I, urmat de Sallustius).

El este ctitorul unui mănăstiri care-i poartă numele, Mănăstirea lui Martirie, situată pe drumul de la Ierihon la Ierusalim, în Țara Sfântă.

Martirie s-a născut în Capadocia în prima jumătate a secolului al V-lea. În anul 457 a intrat împreună cu prietenul său Ilie (originar din Arabia) în Mănăstirea lui Eftimie, care se află la est de Ierusalim, sub ascultarea și îndrumarea duhovnicească a sfântului Eftimie cel Mare, rămânând până la moartea sfântului printre ucenicii apropiați ai acestuia.

Căutând însă o viață mai singuratică, Martirie a părăsit lavra și a devenit pustnic într-o peșteră aflată ca la 15 stadii la vest de mănăstirea părintelui său duhovnicesc.

După moartea cuviosului Eftimie în anul 473, a fost hirotonit preot de patriarhul Anastasie și a slujit la Biserica Sfintei Învieri din Ierusalim.

A devenit patriarh în anul 478, și a păstorit până la moartea sa, în anul 486. Patriarhul Martirie a fost cel care a resfințit Mănăstirea cuviosului Eftimie după reconstruirea acesteia sub formă de chinovie, în anul 483.

În vremea păstoririi lui, cea mai mare parte a monahilor din Palestina care nu primiseră învățătura Sinodului de la Calcedon au reintrat în comuniune cu Biserica Ortodoxă și sub ascultarea Patriarhiei Ierusalimului.

Patriarhul Martirie a fost și un apropiat susținător și ocrotitor al lucrării duhovnicești a Sfântului Sava.

Patriarhul Martirie a adormit în pace la 13 aprilie 486.

Viața sfântului patriarh Martirie este povestită de Chiril din Schitopolis în Viața Sfântului Sava, capitolul 19.

Deși nu apare în sinaxarele bizantine, patriarhul Martirie este pomenit în Calendarul palestino-georgian din secolul al X-lea (Garitte, Calendrier, pp. 198, 259, 369) și apare în Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos-Petras.

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Dimitrie Peloponisiu care s-a nevoit la anul 1803.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor muceniri Maxim, Cvintilian şi Dada.

În zilele împăraţilor Maximilian şi Diocleţian, fiind prinşi sfinţii aceştia în satul Oxivia, au fost duşi la Tavrichie şi Gaiu.

Şi guvernatorii stând la cercetare, sfinţii mărturisind pe Hristos, au fost băgaţi la închisoare; iar când dormeau ei a venit diavolul semuindu-le lor cele dimpotrivă; şi după ce s-au sculat ei au stat la rugăciune, întărindu-se unul pe altul, şi venind îngerul Domnului i-a făcut pe ei îndrăzneţi.

Iar după ce s-a făcut ziuă, sculându-se ei şi foarte silniciţi fiind de rău-credincioşi, nu s-au lepădat de Hristos, ei în chip limpede şi cu îndrăzneală mărturisindu-L Dumnezeu adevărat şi Făcător al totului, au fost bătuţi cumplit şi puşi la închisoare; apoi mai în urmă, împreună cu ceilalţi fiind cercetaţi li s-au tăiat capetele.

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Elefterie Persul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Teodosie.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Zoil.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi.

Amin.