Statuia “Chipul lui Decebal”

Statuia „Chipul lui Decebal”, județul Mehedinți, România

foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org

 

Statuia “Chipul lui Decebal”

Statuia “Chipul lui Decebal” este un basorelief înalt de 55 m, aflat pe malul stâncos al Dunării, între localităţile Eşelniţa şi Dubova, în apropiere de oraşul Orşova, România. Basorelieful îl reprezintă pe Decebal, ultimul rege al Daciei, şi este sculptat într-o stâncă. Este cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa. Omul de afaceri şi istoricul protocronist Iosif Constantin Drăgan a fost cel care a promovat şi finanţat ideea acestei lucrări efectuate în perioada 1994 – 2004.

 

Dimensiuni

Chipul lui Decebal este înalt de 55 m şi lat de 25 m. Locul realizării sculpturii este în apropiere de oraşul Orşova, în zona cataractelor de la Cazanele Mici (golful Mraconia), pe malul stâng al Dunării, acolo unde adâncimea fluviului este cea mai mare: 120 de metri. Câteva dimensiuni fizionomice ale chipului sunt:

- lungimea ochilor: 4,3 metri

- lungimea nasului: 7 metri

- lăţimea nasului: 4 metri.

 

Sculptarea basoreliefului

Ideea construirii acestui basorelief i-a aparţinut omului de afaceri român Iosif Constantin Drăgan, un istoric amator, şi a durat 10 ani (1994-2004) pentru ca cei 12 sculptori-alpinişti să îl termine, realizarea lui costându-l pe Drăgan, în final, peste un milion de dolari.

În comparaţie cu sculpturile realizate pe Muntele Rushmore, a căror realizare a durat timp de 14 ani (1927-1941), la acel proiect lucrând peste 300 de sculptori-alpinişti, chipul regelui Decebal s-a desfăşurat pe timp de zece ani şi 12 persoane au lucrat la realizarea lui.

Executarea acestei lucrări s-a desfăşurat sub conducerea sculptorului român Florin Cotarcea, ea realizându-se în ciuda pericolului reprezentat de înălţimi, căldură şi vipere. Pe pontonul din golful făcut de Râul Mraconia, unde se află această cea mai mare sculptură în piatră din Europa, se poate ajunge doar pe apă, cu barca. Pentru modelarea stâncii s-a folosit peste o tonă de dinamită.

Executarea lucrării a început în vara anului 1994, cu defrişarea copacilor care împădureau stânca. Apoi s-a trecut la curăţarea rocilor, a stâncilor masive care puneau în pericol viaţa oamenilor. Nu s-au putut folosi nici un fel de utilaje grele, toate uneltele de lucru fiind transportate cu barca şi cu saci de 40-50 de kilograme în spinare.

Legătura cu pontonul a fost asigurată prin două staţii de emisie-recepţie. De la baza stâncii până la schelă, alpiniştii-sculptori trebuia să se caţere timp de o jumătate de oră. S-a lucrat în două ture de câte 6 ore: de la 7,30 la 13,30 şi de la 13,30 până la 19,30. Lucrările s-au desfăşurat în perioada martie-octombrie a fiecărui an. O operaţiune la fel de grea şi riscantă a fost cea de manevrare a schelelor.

Uneltele de lucru folosite de către sculptorii-alpinişti au fost cele clasice: ciocanul pneumatic, şpiţul şi barosul. În perioada de vară, stânca se încingea la soare, făcând condiţiile de lucru aproape insuportabile.

Din cauza acestor condiţii dificile de lucru au avut loc şi câteva accidente. O echipă de cinci persoane care lucra pe schelă a căzut în gol câţiva metri, ca urmare a smulgerii a două pitoane de susţinere de pe cablul de susţinere montat de jur-împrejurul stâncii. Din fericire, alpiniştii nu au suferit răni grave. De asemenea, unul dintre alpinişti a fost muşcat de o viperă ascunsă într-un punct de susţinere, dar i s-a injectat imediat un ser antiviperin.

Ca urmare a trepidaţiilor, dar şi a stâncii care începea să se macine, nasul lui Decebal (care avea o înălţime de şapte metri) s-a fisurat şi era în pericol să se desprindă şi să cadă. S-a renunţat la acel bloc imens de piatră, o parte mare din nasul lui Decebal fiind dinamitat, pentru mai multă siguranţă. Nasul regelui a fost remodelat şi întărit cu armătură de fier şi ciment.

Construcţia Statuia “Chipul lui Decebal” a fost finalizată în anul 2004.

 

Semnificaţia chipului

Chiar în faţa statuii “Chipul lui Decebal“, dar pe malul sârbesc, se găseşte de aproape 2000 ani o placă memorială antică (“Tabula Traiana“), având 4 metri lungime şi 1,75 metri înălţime, monument ridicat de adversarul regelui Decebal, împăratul roman Traian, pentru a marca marşul trupelor imperiale romane spre Dacia şi a comemora victoriile Imperiului Roman asupra regatului dac în Războiul din 105-106, dar şi finalizarea drumului militar roman al lui Traian.

Sub capul lui Decebal a fost săpată în stâncă o inscripţie în latină: „DECEBALUS REX – DRAGAN FECIT” (“Regele Decebal – făcută de Drăgan”).

Iosif Constantin Drăgan a scris numeroase cărţi despre istoria dacilor şi a tracilor (“Noi, tracii”; “Imperiul Romano-Trac”, “Mileniul imperial al Daciei”), intenţionând să construiască în oraşul Cluj Napoca şi o copie în mărime naturală a Coloanei lui Traian, proiect care nu s-a mai concretizat. Tezele sale sunt asociate cu protocronismul şi extrem de controversate în rândul istoricilor profesionişti.

Prin modelarea acestui chip în munte, Iosif Constantin Drăgan a dorit să comemoreze, dar să şi demonstreze contribuţia românilor la formarea culturilor europene, pornind de la premisa că identitatea culturală a românilor poate fi definită în primul rând prin componenţa sa daco-tracă.

cititi despre Statuia “Chipul lui Decebal” si pe en.wikipedia.org

cititi si Dacia romană (106 – 271)

 

Decebal a fost regele Daciei între anii 87-106. Dacia s-a aflat la apogeul puterii sale sub regele Decebal. Deși mai restrâns ca arie geografică decât Regatul lui Burebista (82-44 î.Hr.) – cuprinzând Transilvania, Banatul, Oltenia, centrul și sudul Moldovei, noul stat era mai puternic și mai bine organizat. Limitele statului dac în timpul lui Burebista (82-44 î.Hr.) au fost: în nord, Carpații Păduroși; în est, Pontul Euxin; în sud, munții Haemus (Munții Balcani); în vest, Dunărea Mijlocie. Progresele înregistrate în acest timp de societatea dacică erau multiple și importante: o populație numeroasă și grupată în jurul multor dave în care pulsa o vie activitate economică, legături comerciale cu lumea greco-romană, o cultură înfloritoare cu puternice elemente originale.

Regele Decebal a avut mai multe războaie cu romanii, care îi vor recunoaște abilitățile militare și politice. La începutul secolului III, la aproape 150 de ani de la afirmarea lui Decebal, istoricul roman Dio Cassius făcea regelui dac următorul portret elogios: Era foarte priceput în ale războiului și iscusit la faptă, știind să aleagă prilejul pentru a-l ataca pe dușman și a se retrage la timp.

Abil în a întinde curse, era viteaz în luptă, știind a se folosi cu dibăcie de o victorie și a scăpa cu bine dintr-o înfrângere, pentru care lucru el a fost mult timp un potrivnic de temut al romanilor. Pe un vas funerar descoperit la Sarmizegetusa Regia se poate citi textul “DECEBALVS PER SCORILO”. Unele interpretări îl consideră în limba dacă, posibilul sens fiind de Decebal fiul lui Scorilo, altele în latină, traducerea fiind Decebal prin Scorilo. Alții cred că e vorba de o simplă marcă de olar.

cititi mai mult despre Regele Decebal pe ro.wikipedia.org