Maria Montessori (1870 – 1952)

foto preluat de pe life.ro
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro; adevarul.ro

 

Maria Montessori (1870 – 1952)

Maria Montessori (n. 31 august 1870, Ancona, Italia — d. 6 mai 1952, Noordwijk, Olanda) a fost medic și pedagog italian, care a creat o metodă specială de educare a copiilor foarte tineri, Metoda Montessori, înființând peste tot în lume școli care aplicau metoda sa (Școli Montessori).

Maria Montessori s-a născut la 31 august 1870 în Ancona, Italia. Familia Montessori s-a mutat la Roma în 1875, iar anul următor Maria a fost înscrisă la şcoala de stat. Şi-a continuat educaţia între 1886-1890, la Institutul Tehnic ”Leonardo da Vinci’‘ dorind să devină inginer. După absolvire, părinţii săi au încurajat-o să urmeze o carieră în învăţământ, fiind unul dintre domeniile în care femeile puteau să evolueze. Însă, Maria era hotărâtă să urmeze şcoala medicală şi să devină doctor.

În 1890, Maria s-a înscris la Universitatea din Roma unde a studiat fizică, matematică şi ştiinţele naturale, iar după doi ani şi-a primit diploma. A obţinut numeroase burse şi împreună cu banii câştigaţi din lecţiile particulare, şi-a putut plăti cea mai mare parte a educaţiei sale medicale. În timpul şcolii s-a confruntat cu prejudecăţile colegilor săi, realizând singură disecţiile, deoarece clasele mixte nu erau permise.

 

Maria Montessori a devenit la 10 iulie 1896, prima femeie medic din Italia

A fost angajată imediat la Spitalul San Giovanni de pe lângă Universitatea din Roma. În 1897 s-a alăturat voluntar unui program de cercetare în cadrul clinicii de psihiatrie de la Universitatea din Roma. Ca parte a muncii sale, Maria Montessori vizita azilurile pentru copii cu retard mintal din Roma. În cadrul unei vizite, îngrijitorul azilului i-a relatat faptul că aceştia adunau de pe jos firimiturile căzute după luarea mesei. Montessori şi-a dat seama că într-o astfel de cameră goală, nemobilată, copiii îşi doreau stimulare senzorială şi activităţi pentru mâinile lor şi că lipsa acestora contribuia la starea lor. Astfel, a început să cerceteze tot ceea ce avea legătură cu copiii retardaţi.

În 1898, munca lui Montessori cu copiii de la azil a devenit din ce în ce mai importantă. S-a adresat, în acest context, Congresului Naţional Medical din Torino, unde a susţinut teoria controversată conform căreia lipsa unei pregătiri adecvate pentru copiii cu retard reprezenta cauza comportamentului lor. În acest sens, ea a prezentat anul următor, în cadrul Congresului Pedagogic Naţional, o viziune a progresului social şi economic pornind de la măsurile educaţionale. Această noţiune de reformă socială prin educaţie a fost o idee care s-a dezvoltat şi maturizat pe tot parcursul vieţii sale.

Implicarea lui Montessori în Liga Naţională pentru Educaţia Copiilor Retardaţi a condus la numirea sa ca şi co-director, împreună cu Giusseppe Montesano, în fruntea unei noi instituţii numită Şcoala pentru copii cu tulburări de comportament, care s-a dovedit a fi un punct de cotitură în viaţa Mariei Montessori, marcând o schimbare în identitatea profesională de la medic la pedagog.

Până atunci, ideile sale despre dezvoltarea copiilor erau doar teorii, dar această şcoală i-a permis să pună aceste idei în practică. Montessori a lucrat timp de doi ani în cadrul acestei şcoli, aducând muncii sale un plus de valoare ştiinţifică şi analitică, învăţând şi observând copiii în timpul zilei şi scriind informaţiile noaptea.

 

Maria Montessori, Giuseppe Ferruccio Montesano, Mario Montessori

Maria Montessori a avut un singur copil, un băiat, care s-a născut în urma unei relaţii pe care a avut-o cu partenerul, medicul şi colegul de la şcoala dedicată copiilor cu deficienţe mintale din Roma, Giuseppe Ferruccio Montesano. Decizia de a da copilul spre adopţie şochează şi acum.

Cu Giuseppe Montesano a împărţit managementul şcolii pentru copiii cu dizabilităţi – Şcoala Ortofrenică. Mario Montessori s-a născut la 31 martie 1898. Relaţia cu Montesano ar fi putut deveni oficială prin căsătorie. Doar că, în atare condiţii, ar fi trebuit să renunţe la posibilitatea de a mai munci în domeniul delicat al educaţiei copiilor cu nevoi speciale.

Montessori a decis să-şi continue munca şi studiile, în detrimentul căsătoriei şi a căzut de acord cu iubitul ei să păstreze în secret relaţia, cu condiţia ca niciunul dintre ei să nu se căsătorească cu altcineva.

Doar că tatăl a fost primul care a încălcat pactul. S-a îndrăgostit de altă femeie şi s-a căsătorit ulterior cu aceasta. Simţindu-se trădată, Maria Montessori a decis să părăsească spitalul universitar. Mai mult a luat hotărârea de a-şi da copilul în îngrijire unei familii care locuia în mediul rural, în apropierea Romei.

 

Marea trădare

Kramer este cel care menţionează în 1976 despre relaţiile personale ale Mariei Montessori şi fiul Mario, pe care l-a avut cu Dr. Montesano. Se pare că în calea căsătoriei acestora ar fi stat şi familia lui Montesano, lucru confirmat în urma cercetărilor Dr. Robert Gardener de la Clanmore Montessori din Oakville, Ontario.

Mama lui Montesano a refuzat să ia în considerare căsătoria. Montesano a fost cel care a propus ca fiul său să fie dat spre îngrijire unei asistente imediat după naştere, în schimbul numelui său. Montessori a fost devastată. Acela a fost momentul în care Montesano a jurat că nu se va căsători niciodată cu altcineva.

Un an mai târziu, Montesano a trădat-o şi s-a căsătorit cu o altă femeie. În plină criză, Montessori a luat decizia de a-şi trimite fiul să locuiască cu străini, vizitându-l în următorul deceniu, doar ocazional, fără să-i spună adevărul originii sale.

 

Copilul abandonat, recunoscut oficial în ultimii ani de viaţă ai mamei şi în testament

Dr. Giuseppe Ferruccio Montesano nu şi-a recunoscut niciodată copilul.

Dar Mario Montessori a devenit unul dintre cei mai importanţi asistenţi din munca Mariei Montessori şi, mai târziu, chiar coordonatorul proiectelor ei educaţionale.

Cu toate acestea, nici Maria Montessori nu l-a recunoscut public multă vreme. În numeroasele lor turnee, l-a prezentat întotdeauna ca pe nepotul ei sau drept fiul ei adoptiv. L-a acceptat public înainte să moară, recunoscându-i acest drept şi în testamentul ei în care l-a identificat drept „Il figlio mio” – „fiul meu”.

cititi mai mult despre relația Mariei Montessori cu copilul ei pe adevarul.ro

 

Decizia de a renunţa la copil şi de a se izola în mănăstire

Este perioada în care a luat decizia de a se izola într-o mănăstire pentru a medita. A fost o cruntă lovitură pentru orgoliul unei femei care nu cunoscuse decât triumful, într-o lume a bărbaţilor.

Mândra şi strălucitoarea femeie făcea cunoştinţă cu disperarea. Potrivit cercetărilor dr. Gardner, în timpul zilelor şi săptămânilor de izolare s-a întâmplat ceva incredibil. Maria Montessori a cunoscut o transformare psihologică completă şi a ieşit din această perioadă de auto-examinare cu un set de obiective care par incredibile pentru observatorul modern. Părea hotărâtă să se reinventeze total.

 

Incredibila transformare psihologică din izolare care a dat naştere unui fenomen mondial

Deşi a fost prima femeie medic din istoria Italiei, a decis să părăsească practica medicinii pentru totdeauna. În acelaşi timp, a luat o decizie care avea să schimbe cursul educaţiei şi predării pentru totdeauna. Până în acel moment, fusese preocupată de copiii cu probleme. A decis să-şi concentreze toate energiile pe îmbunătăţirea pedagogiei pentru copiii normali.

În 1901, a părăsit Şcoala pentru copii cu tulburări de comportament şi s-a înscris la Universitatea din Roma pentru a stăpâni domenii de studiu total noi. A urmat cursuri de antropologie, filozofie educaţională şi psihologie experimentală. Între 1904-1908 a deţinut funcţia de lector al Şcolii Pedagogice a Universităţii din Roma.

Într-un mod ciudat, dacă nu ar fi existat Dr. Montesano, nu ar fi existat nici Maria Montessori. Fără să vrea, a devenit catalizatorul unei crize emoţionale monumentale, care a determinat-o pe Montessori, abia în anii 30, să conteste concepţiile greşite despre capacităţile şi nevoile celor mici.

Maria Montessori a deschis la 6 ianuarie 1907, prima ”Casa dei Bambini” (Casa Copiilor), potrivit http://ami-global.org/, într-unul dintre cele mai sărace cartiere din Roma, San Lorenzo. Având şansa să lucreze cu copii normali, Maria a adus câteva materiale educaţionale pe care le concepuse de-a lungul anilor. Astfel, a creat o legătură permanentă cu copiii şi a devenit profund interesată de dezvoltarea lor.

În urma unei cercetări atente şi minuţioase, ea a realizat că micuţii îşi construiesc propriile lor personalităţi pe măsură ce interacţionează cu mediul înconjurător. A numit acest proces, mai târziu, auto-educaţie. Montessori a fost convinsă că educaţia începe la naştere şi că primii ani din viaţa unui copil, sunt cei care-l formează pe acesta cel mai mult, dar sunt şi cei mai importanţi, atât fizic cât şi mental, potrivit www.casamontessori.ro.

În 1909, dr. Montessori a ţinut primul ei curs pe teme pedagogice, la care au participat atât studenţi italieni, dar şi din alte ţări. Notiţele din această perioadă au fost reunite într-o primă lucrare publicată în acelaşi an. A fost tradusă în SUA în 1912, sub titlul de ”Metoda Montessori”. La scurt timp a fost tradusă în peste 20 de limbi, devenind un punct de referinţă în domeniul pedagogic.

Munca Mariei Montessori a continuat şi treptat a fost acceptată în multe ţări europene şi în alte părţi ale lumii. Astfel, ea a studiat copii de toate rasele şi culturile din numeroase ţări, ajungând să realizeze în cele din urmă că legile dezvoltării umanităţii sunt valabile oriunde.

În 1933 toate şcolile Montessori din Germania au fost închise. Au urmat cele din Italia. Izbucnirea Războiului civil din Spania a făcut ca membrii familiei Montessori să plece, în 1936, în Anglia. Au ajuns apoi în Olanda.

Maria Montessori şi fiul său au plecat în India, în 1939, pentru a susţine cursuri de formare în pedagogie. Odată cu izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, fiind cetăţeni italieni, Mario a fost arestat, iar mama sa a fost pusă în arest la domiciliu. S-au reîntors în Olanda în 1946.

În 1947, Maria Montessori a susţinut la sediul UNESCO o alocuţiune pe tema ”Educaţie şi Pace”, conform http://ami-global.org/.

 

Nominalizată de trei ori la Premiul Nobel pentru Pace

În timp ce Montesano nu a fost niciodată mai mult decât o notă de subsol pentru istorie, Maria Montessori a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru pace de trei ori. I-a fost acordată decoraţia franceze a Legiunii de Onoare şi a primit doctorate de onoare de la unele dintre cele mai mari universităţi din lume.

Maria Montessori a murit în Olanda la vârsta de 81 de ani, la 6 mai 1952.

 

Metoda Montessori

Maria Montessori și-a concentrat atenția și metodele educaționale asupra copiilor retardați intelectual, având deficiențe mintale din naștere, numiți comun și/sau popular idioți.

- Principiul de bază este auto-educarea și aplicarea celor învățate direct, imediat.

- Crearea de grupe educaționale care acoperă 3 ani, spre exemplu: grupa 3-5 ani, sau 6-9, sau 7-10, etc..

- Încurajarea copiilor să ia mereu decizii proprii pe care să le respecte.

- Curățenia și aranjarea locului unde își desfășoară activitatea copiii sunt făcute de ei înșiși, în funcție de modul specific cum se autoconduc.

Ce este specific unui program de pregătire ce folosește “Metoda Montessori” îl reprezintă modul în care se desfășoară activitățile în clasă. Fiecare sală de clasă este echipată cu materiale ce permit, mai întâi, învățarea prin intermediul simțurilor și mai târziu prin citire, scriere, matematică avansată. În activitățile de predare sunt folosite artele vizuale, muzica și mișcarea.

Materialele didactice sunt atent selectate și plasate astfel încât , totul să fie la locul lui și la vedere pentru a facilita selectarea acestora de către copii. Copiii le pot vedea și pot învăța din greșelile proprii, fără ca un profesor să le sublinieze eroarea. Acesta este unul dintre numeroasele aspecte ale unei clase Montessori care favorizează independența.

La sugari, Metoda Montessori încurajează dezvoltarea naturală a personalității copilului prin învățare prin atingere și mișcare liberă într-un mediu favorabil.

Pe principiul unei libertăți controlate, școlile Montessori inspiră copiii să lucreze în ritmul lor propriu, singuri sau împreună cu alte persoane. Cadrele didactice încurajează dezvoltarea copiilor auto-motivați, independenți, echilibrați, activi, colaborativi prin predare de la egal la egal. Copiii mai mici se bucură de stimularea zilnică conform modelelor mai vechi, în timp ce copiii mai mari învață să se respecte reciproc într-o atmosferă caldă de acceptare și bucurie.

Pentru elevii mai mari sălile de clasă promovează în continuare libertatea de a alege, curățenia și aranjarea locului unde își desfășoară activitatea, sunt folosite discuții de grup, excursiile, stabilirea programului zilnic și săptămânal cu scopul finalizării lucrărilor din programa școlară. Proiectele de colaborare, experimentele științifice, prezentările vizuale necesită o planificare atentă și o cantitate mai mare de timp. Respectul, responsabilitatea și dezvoltarea caracterului sunt prevăzute, de asemenea, în unitățile curriculare.

 

cititi mai mult despre Maria Montessori si pe: www.agerpres.ro; adevarul.ro; www.mayamontessori.ro en.wikipedia.org;