(Sâmbată 24 septembrie 2016) Sfânta întâia Muceniță şi întocmai cu apostolii, Tecla; Sfântul Cuvios Siluan Athonitul

Sfânta, slăvita și drept-biruitoarea Întâia-muceniță Tecla, cea întocmai cu Apostolii, și-a dedicat viața lui Dumnezeu în vremea în care toți creștinii erau prigoniți.
Prăznuirea ei se face la 24 septembrie. - foto: doxologia.ro

Sfânta, slăvita și drept-biruitoarea Întâia-muceniță Tecla, cea întocmai cu Apostolii, și-a dedicat viața lui Dumnezeu în vremea în care toți creștinii erau prigoniți. Prăznuirea ei se face la 24 septembrie.

A spus Tecla în inima sa, ca din acel ceas să-şi lase logodnicul ei şi toate dulceţile lumii acesteia, şi să slujească lui Hristos în curăţie feciorească până la sfârşitul vieţii ei.

foto: doxologia.ro

 

Sfânta întâia Muceniță şi întocmai cu apostolii, Tecla; Sfântul Cuvios Siluan Athonitul; Sfântul Cuvios Coprie; Sfântul Mucenic Petru Aleutul; Soborul Sfinților din Alaska; Sfântul Ştefan Întâiîncoronatul; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului “din pomul de mirt”, Myrtidiotissa; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Miroj; Ap. I Corinteni 4, 1-5; Ev. Matei 23, 1-12


Sf. întâia Muceniţă şi întocmai cu apostolii Tecla; Sf. Cuv. Siluan Athonitul

articol: basilica.ro

23 septembrie 2016

 

Sfânta Mare Muceniță, întocmai cu Apostolii, Tecla (sec. I) – S-a născut în orașul Iconium, capitala Licaoniei, la 420 de km de Constantinopol. Aici au propovăduit Onisifor și Sfinții Apostoli Pavel și Barnaba. Sfânta Tecla este numită „întocmai cu Apostolii” datorită râvnei de care a dat dovadă în propovăduirea Mântuitorului Iisus Hristos și a dragostei pentru El. Tecla era fiica unor oameni bogați păgâni. La vârsta de 18 ani era logodită cu Tamir, fiul unui guvernatorului orașului, iar despre ea Sfântul Metodie, Episcopul Patarelor – Liciei ( 311) spunea: „era știutoare de filozofie și de arte frumoase și când vorbea cu putere și elocință, blândețe și ușurință, atrăgea pe toți prin farmecul cuvintelor sale”. Ajungând în orașul Iconium, Sfântul Apostol Barnaba și Sfântul Apostol Pavel au rămas în casa lui Onisifor pentru a propovădui cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos și în acest oraș. Auzind despre ei, Sfânta Muceniță Tecla s-a oprit la geamul casei unde propovăduiau și a rămas timp de trei zile ascultând cuvântul Apostolilor. Sfântul Apostol Pavel este întemnițat datorită învinuirilor aduse de mama Sfintei Tecla. Noaptea, Sfânta Muceniță se duce la temniță și dă un ban de aur gardianului care o lasă să intre la Sfântul Apostol Pavel, acesta botezând-o în numele lui Hristos. Aflând despre aceasta, mama Muceniței Tecla, insistă ca Sfinții Apostoli să fie alungați din cetate, iar Tecla să fie arsă pe rug. În timp ce se ruga Sfânta Muceniță, ploaia a stins focul și așa a putut fugi din oraș. Împreună cu Sfinții Apostoli a plecat și au propovăduit pe Domnul Iisus Hristos prin Listra, Derbe și până la Antiohia. Și alte chinuri a mai suferit Sfânta Mare Muceniță Tecla pe parcursul propovăduirii sale, însă aceasta a trăit până la vârsta de 90 de ani într-un munte lângă orașul Seleucia.

 

Sfântul Cuvios Siluan s-a născut în anul 1866 într-o familie modestă de țărani ruși, alcătuită – pe lângă părinți – din cinci băieți și două fete. El a primit la botez numele de Simeon. Tatăl lui, un om plin de credință, blândețe și înțelepciune, i-a fost cea dintâi pildă de viaţă creştină. Încă de mic copil, Simeon și-a pus în gând ca, atunci ,,când va fi mare, să-L caute pe Dumnezeu în tot pământul”. Auzind mai apoi de viața sfântă și minunile săvârșite de Ioan Zăvorâtul (un sfânt rus din acea vreme), tânărul Simeon și-a dat seama că ,,dacă există Sfinți, înseamnă că Dumnezeu e cu noi și n-am nevoie să străbat tot pământul ca să-L găsesc.” La vârsta de 19 ani, Simeon, înflăcărat de dragostea lui Dumnezeu, a simţit o schimbare lăuntrică și dorinţa pentru viața monahală, dar tatăl său i-a cerut să facă întâi stagiul militar. Această stare de har a durat trei luni, după care l-a părăsit. Tânărul Simeon, viguros și chipeş, a început să ducă o viață asemenea celorlalți tineri de vârsta lui.

Sfântul Siluan Athonitul – foto: doxologia.ro

Dotat cu o fire robustă și cu mare forță fizică, el a trecut prin multe ispite ale tinereții; într-o zi l-a lovit pe un flăcău din sat atât de puternic, încât acesta de-abia a rămas în viață. În vâltoarea acestei vieți de păcat, prima chemare la viața monahală a început să se stingă. Într-o zi, însă, a fost trezit dintr-un coșmar de glasul blând al Maicii Domnului, care i-a povăţuit sufletul tulburat. Până la sfârşitul vieții, Cuviosul Siluan i-a mulțumit Preasfintei Fecioare pentru că a binevoit să-l ridice din căderea sa. Această a doua chemare, cu puțin timp înaintea serviciului militar, a avut un rol hotărâtor în alegerea căii pe care avea să meargă. Simeon a simțit o adâncă rușine pentru trecutul său și a început să se pocăiască fierbinte înaintea lui Dumnezeu. Şi-a îndeplinit serviciul militar la Sankt Petersburg, în batalionul de geniu al gărzii imperiale. Soldat conștiincios, cu o fire pașnică și purtare ireproșabilă, a fost foarte prețuit de camarazii săi. Dar gândul său era mereu la pocăință, la Sfântul Munte Athos, unde trimitea uneori pomelnice și donaţii. În timpul serviciului militar, sfaturile sale au salvat de la destrămare tânăra familie a unui soldat căzut în ispite. Puțin înainte de eliberare, s-a dus să ceară binecuvântarea Sfântului preot Ioan din Kronștadt († 20 decembrie 1908), dar, negăsindu-l, i-a lăsat o scrisoare. Întors în cazarmă, Simeon a simţit însă puterea rugăciunii Sfântului. Ajuns mai apoi acasă, a plecat îndată spre Muntele Athos, numit şi ,,Grădina Maicii Domnului”. În vârstă de 26 de ani, el a intrat în Mănăstirea rusească a Sfântului Mucenic Pantelimon, numită și Russikon.

Cunoscând tradiția atonită: rugăciunea la chilie, lungile slujbe în biserică, posturi, privegheri, deasa mărturisire și împărtăşire, citirea, munca și ascultarea – fratele Simeon a primit negrăită bucurie mai ales din rugăciunea lui Iisus: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!” Într-o seară, pe când se ruga înaintea icoanei Maicii Domnului, a dobândit – ca un dar neprețuit – rugăciunea inimii, ce se rostea de la sine, fără încetare. Lipsit de experiență, tânărul frate i-a împărtăşit această trăire unui monah neiscusit, care, prin cuvintele lui, i-a adus ispita mândriei, iar Simeon a căzut pradă unor încercări sufleteşti. După 6 luni de sfâșieri lăuntrice, într-o după-amiază, cuprins de deznădejde, s-a dus la Vecernie în paraclisul Sfântului Ilie și, abia șoptind „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”, a avut o vedenie. Atunci, în dreapta ușilor împărătești, în locul icoanei Mântuitorului, L-a văzut pe Iisus Hristos Cel Viu. Întreaga sa făptură s-a umplut de focul harului Duhului Sfânt, o lumină dumnezeiască l-a învăluit, răpindu-i mintea la cer. Câteva zile după arătarea lui Hristos, Cuviosul a trăit o stare de fericire pascală. A trecut apoi un răstimp. Într-o zi de sărbătoare, același har l-a cercetat a doua oară, dar cu mai puțină intensitate, după care treptat lucrarea sa simțită a început să slăbească; iar el se străduia să păstreze în sine adânca pace a lui Hristos. Păstrându-și ascultarea de iconom (responsabil administrativ) al mănăstirii cu peste 2.000 de viețuitori, a sporit şi mai mult în rugăciune.

A început pentru el o lungă perioadă, de 15 ani, de alternări continue între cercetări ale harului și părăsiri însoţite de atacuri demonice. După 15 ani de la prima arătare a Domnului Hristos, într-o înfricoșătoare noapte de luptă spirituală împotriva demonilor, Siluan, descurajat, cu inima îndurerată, s-a rugat fierbinte. Atunci a auzit glasul Domnului: „Cei mândri suferă pururea din pricina demonilor”. „Doamne, a zis Siluan, învață-mă ce să fac pentru ca sufletul meu să ajungă smerit”. Și, în inima sa, a primit acest răspuns de la Dumnezeu: „Ține mintea ta în iad și nu deznădăjdui.” Începând din acel moment sufletul său a înțeles că locul de bătălie împotriva răului se găsește în inima noastră; că rădăcina ultimă a păcatului stă în mândrie – care-i smulge pe oameni de lângă Dumnezeu și cufundă lumea în nenorociri și suferințe; mândria – această adevărată sămânță a morții care face să apese asupra întregii omeniri întunericul deznădejdii. De atunci înainte, Cuviosul Siluan s-a străduit, din toate puterile sufletului, pentru a dobândi smerenia lui Hristos: deşi „se socotea nevrednic de Dumnezeu, totuşi, fiind sigur de iubirea Domnului său, stătea în chip înțelept pe marginea adâncului, dar nu deznădăjduia”.

Timp de încă 15 ani, Cuviosul Siluan a urmat această cale duhovnicească. Harul nu l-a mai părăsit ca mai înainte, iar el a început să înțeleagă marile taine ale vieții duhovnicești. Puțin câte puțin, în rugăciunea sa a cuprins şi pe cei ce nu-l cunosc pe Dumnezeu. Duhul Sfânt îi îngăduie să trăiască aievea iubirea pentru „întreg Adamul” – iubirea lui Hristos pentru toată omenirea. Aceeași iubire îl îndeamnă pe Siluan să-și aștearnă în scris experiența interioară, necunoscută aproape cu totul de confrații săi monahi. În această perioadă a vieții sale îl descoperă Arhimandritul Sofronie Saharov († 11 iulie 1993), cel care avea să publice însemnările sale, şi-i devine ucenic. Sfârșitul pământesc al Cuviosului Siluan de la Athos a fost la fel de blând, liniștit și smerit ca întreaga sa viața de călugăr. După o scurtă suferință, de 8 zile, împărtăşit cu Sfintele Taine, adâncit în rugăciune, se stinge ușor – fără ca vecinii de infirmerie să audă ceva – între orele 1-2 din noaptea de 24 septembrie a anului 1938, în timp ce în paraclisul infirmeriei se cânta Utrenia.

Prin viața sfântă și însemnările Părintelui Siluan Athonitul, Hristos a reamintit omenirii, strivite de absurditatea experiențelor moderne, de durere și deznădejde, ceea ce ne-a spus în Sfânta Evanghelie: ,,Învăţaţi-vă de la Mine, că Eu sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi afla odihnă sufletelor voastre”(Matei 11, 29).

Cuviosul Siluan a fost trecut în rândul Sfinţilor de Patriarhia Constantinopolului în anul 1987 şi este cinstit în ziua adormirii sale, la 24 septembrie. O parte din moaştele sale se găseşte la biserica paraclis universitar Sfântul Nicolae-Ghica (Rusă) din Bucureşti.

Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.

articol preluat de pe: basilica.ro


Ap. I Corinteni 4, 1-5

Fraţilor, aşa să ne socotească pe noi fiecare om: ca slujitori ai lui Hristos şi ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu. Iar la iconomi mai ales, se cere ca fiecare să fie aflat credincios. Dar mie prea puţin îmi este că sunt judecat de voi sau de vreo omenească judecată de toată ziua; fiindcă nici eu nu mă judec pe mine însumi. Căci nu mă ştiu vinovat cu nimic, dar nu întru aceasta m-am îndreptat. Cel care mă judecă pe mine este Domnul. De aceea, nu judecaţi ceva înainte de vreme, până ce nu va veni Domnul, Care va lumina cele ascunse ale întunericului şi va vădi sfaturile inimilor. Şi atunci fiecare va avea de la Dumnezeu lauda.

 

Ev. Matei 23, 1-12

În vremea aceea a vorbit Iisus mulţimilor şi ucenicilor Săi, zicând: pe scaunul lui Moise au şezut cărturarii şi fariseii. Deci toate câte vă vor zice vouă să păziţi, păziţi-le şi faceţi-le; dar după faptele lor nu faceţi, căci ei zic, dar nu fac. Ei leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, iar ei nici cu degetul nu vor să le mişte. Toate faptele lor le fac ca să fie văzuţi de oameni: îşi lăţesc filacteriile şi-şi măresc ciucurii de la poalele hainelor; le place să stea în capul mesei la ospeţe şi pe scaunele cele dintâi în sinagogi, şi să li se închine lumea prin târguri şi să-i numească oamenii: rabi, rabi. Voi însă să nu vă numiţi rabi, căci Învăţătorul vostru este unul singur, Hristos, iar voi toţi sunteţi fraţi. Nici tată să nu numiţi pe pământ, căci Tatăl vostru Unul este, Cel din ceruri. Să nu vă numiţi nici învăţător, căci Învăţătorul vostru este unul singur, Hristos. Iar cel care este mai mare între voi să fie slujitorul vostru; căci cine se va înălţa pe sine se va smeri; iar cine se va smeri pe sine se va înălţa.

 

articole preluate de pe: doxologia.ro



† Sf. M. Mc. Tecla, întocmai cu apostolii; Cuviosul Siluan Athonitul; Cuv. Coprie; † Sfintii Mucenici Petru Aleutinul şi Iuvenali din Alaska

articol: calendar-ortodox.ro

 

Sinaxar 24 Septembrie

 

În aceasta luna, în ziua a douazeci si patra, pomenirea Sfintei Marii Mucenite si întocmai cu Apostolii Tecla.

Aceasta sfânta a fost din cetatea Iconiei, nascuta fiind de Teoclia, de bun neam si slavita. A învatat cuvântul credintei de la marele Pavel Apostolul, când acesta învata în casa lui Onisifor. Iar sfânta când a venit la credinta era de optsprezece ani, logodita fiind cu Tamir. Si nebagând seama focul în care s-a aruncat, nici de logodnic, a urmat lui Pavel. Iar dupa aceea mergând la Antiohia, a fost data la fiare salbatice de Alexandru, si la tauri ca sa o împunga si sa o sfarâme; si izbavindu-se de toate cu darul lui Dumnezeu, si propovaduind prin multe locuri pe Domnul Iisus Hristos si tragând pe multi catre credinta în Hristos, s-a dus la patria sa, unde petrecând cu singuratate într-un munte, ce se zice vechea Selevchie si facând multe puteri de minuni, a parasit viata, despicându-se o piatra si primind-o. Iar toata vremea vietii sale a fost nouazeci de ani.

 

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Coprie.

Acest sfânt parinte s-a nascut în gunoi lânga Mânastirea Sfântului Marelui Teodosie Chinoviarhul, dintr-o femeie urmarita de agareni, cu alti multi crestini care fugeau catre Sfântul Teodosie ca sa scape. Dupa ce s-au dus pagâni, potoliti de dumnezeiescul dar ce locuia în Sfântul Teodosie, au aflat calugarii pe copilul ce se nascuse în gunoi. Din porunca marelui Teodosie l-au luat si l-au numit Coprie (adica gunoi) si a fost hranit cu laptele unei capre, care pastea în câmp împreuna cu celelalte. Iar când stia vremea ca trebuie sa suga copilul, se pogora singura din munte de-l alapta si iar se întorcea la turma. Daca s-a facut mare, copilul era foarte drag marelui Teodosie, si s-a învrednicit de Duhul Sfânt. Caci pazind curatia sufletului a ajuns de i se supuneau fiarele salbatice. Asa, într-una din zile, aflând un urs în gradina mâncând laptucile, l-a luat de urechi si l-a scos afara. Si poruncindu-i, cu ruga marelui (Teodosie), n-a mai cutezat ursul altadata sa mai intre în gradina. Si în munte suindu-se cu un magar la lemne, si aducând lemnele iarasi a venit un urs, si a apucat magarul sa-l vatame.

Dar sfântul a prins pe urs, si a pus lemnele pe el zicându-i: “Nu te voi lasa, ca acum trebuie sa faci tu slujba magarului pâna se va tamadui”. Si prin ruga marelui Teodosie i se supunea ursul si cara lemne. Acest sfânt servind la bucatarie, când undea caldarea de se varsau bucatele, negasind la îndemâna lingura cea obisnuita, îsi baga mâna goala în caldare de potolea undele si nu se vatama.

Ajungând el la nouazeci de ani, stralucea între parintii aceia ca soarele, împodobit fiind cu preotia si cu tot felul de virtuti. Si stând într-un loc ascuns îsi tindea rugaciunile catre Dumnezeu atâta, încât marele Teodosie, dupa mutarea sa catre Domnul, i se arata, si venea împreuna cu dânsul si cânta. Si mai pe urma zise catre dânsul: “Iata, frate Coprie, ti-a venit vremea petrecerii tale; vino catre noi la locul care-ti este gatit”. Si daca auzi aceasta minunatul, peste putine zile se îmbolnavi si sarutând pe sfintii parinti, se duse cu pace catre Domnul.

 

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Siluan Athonitul.

Sfântul cuvios Siluan Athonitul este un sfânt de origine rusă de la Muntele Athos, a cărui pomenire se săvârșește în ziua de 24 septembrie - foto: ro.orthodoxwiki.org

Sfântul cuvios Siluan Athonitul este un sfânt de origine rusă de la Muntele Athos, a cărui pomenire se săvârșește în ziua de 24 septembrie – foto: ro.orthodoxwiki.org

Acest Siluan, cetatean al Ierusalimului cel ceresc, s-a ivit din parinti cucernici de pe pamântul Rusiei în satul numit Sovsk, tinând de Mitropolia Tambovului. S-a nascut în anul al 1866-lea de la nasterea dupre trup a Cuvântului lui Dumnezeu, si din tinerete a fost chemat la pocainta de Însasi prealaudata Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria.

Ajungând cu vârsta la al 27-lea an, a parasit grijile lumii si întarindu-se la drum cu rugaciunile celui între sfinti Parintele Ioan din Kronstadt, a ajuns în Grecia, la vestitul Munte Athos, luând asupra-si jugul cel monahicesc în Mânastirea Sfântului Mare Mucenic si Tamaduitor Pantelimon.

Daruindu-se din tot sufletul lui Dumnezeu, în putina vreme nu numai a primit rugaciunea cea neîncetata în dar de la Preasfânta de Dumnezeu Nascatoare, dar si negraitei dumnezeiesti aratari în slava a Domnului nostru Iisus Hristos s-a învrednicit, în cinstita biserica a Sfântului Prooroc Ilie care se afla în moara zisei mânastiri.

Stingându-se însa primul har si cuprins fiind cel preacuvios de plâns mare, si de multe ori fiind parasit de Dumnezeu si dat ispitirilor vrajmasilor celor întelegatori, vreme de 15 ani urmând pasilor lui Hristos, “cereri si rugaciuni catre Cela ce putea sa-l mântuiasca pre dânsul din moarte, cu strigare tare si cu lacrami aducând” (Evr 5,7), învatat de Dumnezeu fiind (vezi In 6,45), de Sus a auzit glasul Datatorului de Lege: “Tine-ti mintea în iad si nu deznadajdui”, pre carele pazind ca pre un nemincinos îndreptar, alergat-a în calea lui Antonie, lui Macarie, lui Sisoe, lui Pimen si a celorlalti preaslaviti dascali ai pustiei, a caror masura si ale caror daruiri a atins, aratându-se un învatator apostolicesc si proorocesc, viu fiind si dupre moarte.

Lasat-a si scrieri pline de har si de Duhul Sfânt, pre care le-a facut aratate ucenicul si învatacelul lui, Staretul Sofronie, întemeietorul si arhimandritul celei din insula Britaniei mânastiri a binecredinciosilor ortodocsi. Si ce nevoie este aici de a înmulti cuvinte despre atotcuviosul Siluan? Caci mai înainte venind acel Avva Sofronie, însemnat-a si a scris viata si învatatura aceluia pre larg si cu de-amanuntul la începutul cartilor dumnezeiestilor si preadulcilor lui scrieri. Carea carte învata, precum este cu putinta celor ce citesc sa cunoasca si sa vaza, ce fel a fost acest nevoitor al Domnului, si cum, pazind Poruncile cu scumpete, murind vietii întru totul, dobândit-a pre Hristos, precum zice Sfântul Pavel, viind într-însul (Ga 2, 20); carte, altfel de Dumnezeu insuflata, fiind scrisa cu con-deiul Duhului. Adeveresc cuvântul acesta cei multi cari printr-însul “dintru tot neamul ce este sub cer” (FA 2, 5) “la cunostinta adevarului” (1 Tim 2, 4) au venit, si înca si acuma vin. Caci a fost acest minunat barbat “blând si smerit cu inima” (Mt 11, 29), înflacarat rugator catre Dumnezeu pentru mântuirea tuturor oamenilor, si un propovaduitor neasemuit al dragostei pentru vrajmasi, carea este întarirea cea mai neîndoielnica cu putinta a venirii Duhului, cu adevarat Cel dumnezeiesc.

Mutatu-s-a de la moarte la viata acest fericit Cuvios Siluan, împlinit în zile dupre Duhul, în luna lui septembrie, ziua a 24-a, în anul 1938, împaratind Domnul nostru Iisus Hristos, Caruia slava si stapânirea în vecii vecilor. Amin.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro


Maine, 25 septembrie, facem pomenirea

Sfânta Cuvioasă Eufrosina; Sfântul Cuvios Pafnutie Egipteanul; Sfântul Cuvios Serghie de la Radonej;
✝) Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată); Ap. II Corinteni 9, 6-11; Ev. Luca 5, 1-11; glas 5, voscr. 3

Pescuirea minunată - foto: doxologia.ro

Pescuirea minunată – foto: doxologia.ro

 

Sf. Cuv. Eufrosina; Sf. Cuv. Pafnutie Egipteanul; Sf. Cuv. Serghie de la Radonej; Duminica a XVIII-a după Rusalii (Pescuirea minunată)

articol: basilica.ro

24 septembrie 2016

 

Sfânta Cuvioasă Eufrosina. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 25 septembrie - foto: doxologia.ro

Sfânta Cuvioasă Eufrosina - foto: doxologia.ro

Cuvioasa Eufrosina – Era fiica unui creștin bogat din Alexandria (Egipt), cu numele Pafnutie. A trăit în timpul împăratului Teodosie al II-lea (408-450). Dumnezeu încercând credința lui Pafnutie, mai întâi îi moare soția, iar după aceea Eufrosina dispare de acasă, pe când avea 18 ani. Abea după 33 de ani a mai reușit Pafnutie să își vadă fata, timp în care s-a rugat necontenit lui Dumnezeu să fie învrednicit de a-și mai vedea o dată fata înainte de a muri. Eufrosina intrase în mănăstire sub numele de „fratele Smaragd”, părăsindu-și tatăl și logodnicul. Cu trei zile înainte de a muri, Pafnutie se afla la mănăstirea unde fata sa își petrecea viața monahală și auzind despre „fratele Smaragd” că este pe moarte, s-a dus la el pentru a-l ajuta cu un cuvânt de alinare. Descoperindu-și tatăl, Cuvioasa Eufrosina își dezvăluie identitatea, după care își încredințează sufletul lui Dumnezeu. Pafnutie a rămas în aceeași chilie timp de încă 10 ani, după care a trecut și el la cele veșnice.

 

Cuviosul Pafnutie Egipteanul (sec. IV) – S-a născut în Alexandria, din părinți bogați. Până la vârsta de 20 de ani a trăit în învățătura păgână a vremii, până când l-a întâlnit pe preotul Macrin care vorbindu-i despre credința și învățătura cea adevărată, s-a schimbat. Și-a vândut averea și a împărțit câștigul săracilor, după care a intrat în Mănăstirea Antinoe, unde a ajuns stareț, apoi Episcop al Tebaidei. A participat la Sinodul de la Tir din anul 335 alături de Sfântul Atanasie cel Mare pentru a apăra credința ortodoxă de la Sinodul I ecumenic de la Niceea împotriva ereziei ariene.

 

Sfântul Serghie de la Radonej (1392) – S-a născut în localitatea Rostov, părinții lui fiind credincioșii Kiril și Maria. După ce s-au mutat în Radonej, părinții Sfântului Serghie au murit, iar el a împărțit averea săracilor și s-a retras în sihăstrie. A fost tuns în monahism de către călugărul Mitrofan la vârsta de 23 de ani. Mai târziu Episcopul Teognost i-a dat binecuvântare Sfântului Serghie de a construi o mănăstire cu hramul „Sfânta Treime” în locul unde își făcuse chilie. A ajuns Episcop, după moartea lui Teognost. S-a învrednicit de a vedea pe Maica Domnului împreună cu Sfinții Apostoli Petru și Ioan în timp ce se afla la rugăciune. A trecut la Domnul, știindu-și sfârșitul vieții mai înainte cu șase luni, la vârsta de 78 de ani.

articol preluat de pe: basilica.ro


Ap. II Corinteni 9, 6-11

Fraţilor, cel ce seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va şi secera, iar cel ce seamănă cu dărnicie, cu dărnicie va şi secera. Fiecare să dea cum socoteşte cu inima sa, nu cu părere de rău, sau de silă, căci Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună. Şi Dumnezeu poate să înmulţească tot harul la voi, ca, având totdeauna toată îndestularea în toate, să prisosiţi spre tot lucrul bun, precum este scris: «Împărţit-a, dat-a săracilor; dreptatea Lui rămâne în veac». Iar Cel ce dă sămânţă semănătorului şi pâine spre mâncare vă va da şi va înmulţi sămânţa voastră şi va face să crească roadele dreptăţii voastre, ca întru toate să vă îmbogăţiţi, spre toată dărnicia care aduce prin noi mulţumire lui Dumnezeu.

 

Ev. Luca 5, 1-11

În vremea aceea şedea Iisus lângă lacul Ghenizaretului şi a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii ieşiseră din ele şi-şi spălau mrejele. Intrând în corabia care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat; apoi, şezând în corabie, învăţa din ea mulţimile. Iar când a terminat de vorbit, i-a zis lui Simon: depărteaz-o la adânc şi aruncaţi mrejele voastre, ca să pescuiţi. Atunci, răspunzând Simon, I-a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am ostenit şi nimic n-am prins; dar, la porunca Ta, voi arunca mreaja. Şi, făcând ei aşa, au prins mulţime mare de peşte, încât li se rupeau mrejele. Deci au făcut semn tovarăşilor, care erau în cealaltă corabie, ca să vină să le ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, de erau gata să se scufunde. Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la picioarele lui Iisus şi I-a zis: du-Te de la mine, Doamne, căci sunt om păcătos; pentru că îl cuprinsese spaimă pe el şi pe toţi cei care erau cu el, din pricina pescuitului atâtor peşti pe care îi prinseseră; tot aşa şi pe Iacob şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau tovarăşii lui Simon. Atunci Iisus a zis către Simon: nu-ţi fie frică; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi, trăgând corăbiile la uscat, au lăsat totul şi au mers după Dânsul.

 

articole preluate de pe: doxologia.ro