Apostolul Luca (Secolul I)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro

 

Apostolul Luca

Sfântul, slăvitul și întru-tot lăudatul Apostol și Evanghelist Luca este autorul Evangheliei după Luca, însoțitorul Sfântului Apostol Pavel (Filimon 1, 24; 2 Timotei 4, 10-11) și este numărat printre Cei Șaptezeci de Apostoli. El s-a născut în Antiohia siriană și era medic. El este considerat a fi fondatorul iconografiei.

Emblema sa de evanghelist este un vițel, cea de-a treia figură simbolică menționată în Iezechiel (1, 10), care este un simbol al rangului sacrificial și preoțesc ale lui Hristos, așa cum sunt ele menționate de Sfântul Irineu.

Prăznuirea sa se face la 18 octombrie, la 22 aprilie împreună cu Apostolii Nataniel și Climent, la 20 iunie ziua în care moaștele sale, alături de ale altor sfinți, au fost mutate în Biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol, precum și la 4 ianuarie, împreună cu soborul Celor Șaptezeci.

Sfântul Luca s-a născut în Antiohia și era sirian de neam (1). În tinerețe a studiat filozofia, medicina și arta. Sfântul Luca a venit în Ierusalim unde a venit la credința în Hristos. Conform tradiției, el și Cleopa l-au întâlnit pe Domnul înviat pe drumul spre Emaus (Luca 24 – unde numele lui Luca nu este menționat, de unde îndoiala unor bibliști).

După Pogorârea Duhului Sfânt, Luca se reîntoarce în Antiohia, apoi călătorește spre Roma împreună cu Sfântul Pavel convertind mulțime de evrei și păgâni la credința creștină. “Luca, doctorul iubit, … te salută”, scrie Apostolul Pavel către Coloseni (Coloseni 4:14). La solicitarea creștinilor, Sfântul Luca scrie o Evanghelie.

În conformitate cu anumite dovezi, aceasta se întâmpla în jurul anului 60 d.Hr., iar conform altora în jurul anului 80 d.Hr. După mucenicia Sfântului Apostol Pavel, Sfântul Luca propovăduiește Evanghelia de-a lungul Galiei, Italiei, Dalmației, Macedoniei (2) și altor regiuni, cum ar fi Ahaia (3).

În completare la Evanghelia sa, Sfântul Apostol Luca scrie Faptele Apostolilor și dedică amândouă aceste scrieri lui Teofil, guvernatorul din Ahaia.

La bătrânețe merge să propovăduiască la Teba în Egiptul de Sus după Simeon Metafrastul, dar aceasta pare mai degrabă o confuzie cu orașul Teba din Boeotia în Grecia, unde se află mormântul Apostolului. Aici, la vârsta de 84 de ani, idolatrii înrăiți îl prind și îl torturează pentru credința în Hristos, apoi îl spânzură de un măslin.

El pictează trei icoane ale Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, dar și icoane ale Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

Din acest motiv, Sfântul Evanghelist Luca este considerat fondatorul iconografiei creștine. Conform Tradiției, Sfântul Luca este cel care a pictat prima icoană a Maicii Domnului zisă Povățuitoarea (sau „arătătoarea drumului” – gr. Hodigitria), menționată în Paraclisul Maicii Domnului:

Mută să fie gura păgânilor,
Care nu se închină cinstitei icoanei tale,
Celei zugrăvite de sfântul
Apostol și Evanghelist Luca,
Ceea ce se cheamă Povățuitoare. (4)

 

Moaștele sf. Luca

Moaștele sale făcătoare de minuni sunt mutate de la Teba la Constantinopol în timpul împăratului Constanțiu (357 d.Hr.), fiul Sfântului Constantin și depuse în Biserica Sfinților Apostoli Andrei și Luca (5).

În timpul împăratului Iustinian I moaștele sale sunt transferate în Biserica Sfinților Apostoli zidită de Iustinian, iar capul sfântului Luca este adus la Roma de sfântul Grigorie cel Mare la sfârșitul secolului al VI-lea.

În 1204, cruciații celei de-a IV-a Cruciade fură moaștele sfântului Luca de la Constantinopol și le aduc la Padova (Italia), unde se găsesc și acum, în biserica Santa Justina din centrul acestui oraș.

În 1992, mitropolitul Ieromin de Tebei și Livadia (devenit actualmente Arhiepiscop al Bisericii Greciei) a cerut Bisericii Romano-Catolice “un fragment semnificativ din moaștele Sfântului Luca, pentru a puse la închinare acolo unde se găsește mormântul sfântului evanghelist și unde este venerat astăzi”.

Cu această ocazie, o cercetare științifică a moaștelor din Padova a arătat că ele sunt rămășițele unui bărbat de origină siriană, care a murit undeva între anii 130 și 400 d.Hr.

Episcopul romano-catolic de Padova a dăruit mitropolitului Ieronim coasta de lângă inimă din moaștele sfântului Luca pentru a fi păstrată și venerată la mormântul sfântului din Tebatomb in Thebes, Greece. (6)

Mormântul sfântului Luca este făcător de minuni până astăzi. În 22 decembrie 1997 la orele 1.30 pm din marmura mormântului sfântului Luca a început să curgă mir.

 

Imnografie

Tropar (glasul al 3-lea):

Apostole sfinte și evangheliste Luca, roagă pe milostivul Dumnezeu să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.

Tropar (glasul al 5-lea) (7):

Pe păstrătorul Evangheliei bucuriei lui Hristos și scriitorul Faptelor Apostolilor, pe Sfântul Apostol Luca, cu sfințite cântări să-l lăudăm. Că scrierile lui sunt mărturia Bisericii lui Hristos: El este Doctorul neputințelor și suferințelor, El vindecă rănile sufletelor noastre și mijlocește neîncetat pentru mântuirea noastră.

Condac (glasul al 4-lea)

Ucenic făcându-te Cuvântului lui Dumnezeu, împreună cu Pavel ai luminat tot pământul și negura ai gonit, scriind dumnezeiasca Evanghelie a lui Hristos.

Condac (glasul al 2-lea):

Pe învățătorul evlaviei, pe grăitorul tainelor celor necuprinse și pe luceafărul Bisericii, pe dumnezeiescul Luca să-l lăudăm. Căci Cuvântul, Cel ce singur este cunoscătorul inimilor oamenilor, împreună cu înțeleptul Pavel l-a ales ca învățător al neamurilor.

 

Iconografie

Dionisie din Furna, în Erminia sa (ed. Sophia, București, 2000, pp. 148-150), arată că Sf. Apostol Luca Evanghelistul poate fi reprezentat în mai multe feluri. În general, el este zugrăvit ca un tânăr cu părul creț, cu puțină barbă. Tot astfel (tânăr) este zugrăvit și în reprezentările individuale ale sfinților, ținând în mână Evanghelia.

De asemeni, el mai poate fi reprezentat pictând icoana Maicii Domnului Povățuitoarea, el fiind, conform tradiției Bisericii, întemeietorul iconografiei și sfânt ocrotitor al iconografilor.

În rândul evangheliștilor, este reprezentat stând în casă, sub un baldachin și scriind Evanghelia, pe care se văd cuvintele: “Deoarece mulți s-au încercat să alcătuiască o istorisire despre faptele deplin adeverite între noi…”. Simbolul său este vițelul.

 

Note

1 - Cf. Eusebiu de Cezareea, Tertulian și Irineu de Lyon.

2 - Cf. sfântului Epifanie de Salamina, care provenea din Palestina și a trăit mai apoi în Cipru, aproape de coasta Siriei.

3 - Cf. sfântului Grigorie Teologul.

4 -Paraclisul Maicii Domnului

5 - Cf. mărturiilor lui Ieronim și Procopie al Cezareii

6 - St. Luke – Padua. The Beloved Physician

7 - Troparul pe glasul al 4-lea și condacul pe glasul al 2-lea sunt traduse din limba engleză.

 

cititi mai mult despre Sf. Ap. și Evanghelist Luca si pe: ro.orthodoxwiki.org; basilica.ro; doxologia.ro; ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

Viața Sfântului Apostol și Evanghelist Luca

Sfântul evanghelist Luca era de neam din Antiohia Siriei și din tinerețe a deprins înțelepciunea elinească și meșteșugul doctoricesc, făcându-se doctor iscusit. Apoi a fost și zugrav ales. Cunoștea bine limba egipteană și greacă și, deprinzându-se desăvârșit și cu învățătura evreiască, a mers la Ierusalim.

În acea vreme Domnul nostru Iisus Hristos, petrecând pe pământ cu oamenii, semăna sămânța cuvântului mântuirii, care, crescând și în inima lui Luca, fiind un pământ bun și răsărind, a adus rod însutit; căci Luca, auzind învățătura înțelepciunii din gura lui Dumnezeu, mai multă știință a scos de acolo decât din școlile elinești și egiptene, pentru că a învățat a cunoaște pe adevăratul Dumnezeu, a crede în El și a învăța și pe alții credința. El a fost unul din cei șaptezeci de apostoli, despre care chiar el pomenește în Evanghelia sa, zicând: „A arătat Domnul și pe mulți alții șaptezeci și i-a trimis, câte doi, înaintea feții Sale, în toată cetatea și locul”. Fiind și Luca din aceeași ceată apostolească, umbla înaintea feții Domnului, prin propovăduirea cea sfântă, gătind calea Lui și încredințând popoarele că Mesia, Care era așteptat, a venit în lume.

În vremea mântuitoarelor patimi, când fiind bătut păstorul s-au risipit oile turmei, acest fericit Luca umbla tânguindu-se și plângând pentru Domnul său, Care de voie a binevoit a pătimi. Și precum a semănat cu lacrimi, cu bucurie a secerat răsplătire. Căci înviind Hristos, pe când Luca și Cleopa mergeau în Emaus și vorbeau între ei cu jale despre pătimirile iubitului lor învățător, însuși Domnul nostru Iisus Hristos, prin arătarea Sa, i-a mângâiat și a șters lacrimile de pe ochii lor, căci, apropiindu-se de dânșii, le-a zis: „Ce sunt cuvintele acestea de care vă întrebați între voi mergând și de ce sunteți triști?”. Și a fost atunci călător Sfântul Luca împreună cu Acela Care a zis pentru Sine: „Eu sunt calea, adevărul și viața”. Deci, mergând și vorbind cu El, a rostit adânc negrăit de înțelepciune.

Cât de scumpă îi era Sfântului Luca învățătura Domnului nostru Iisus Hristos, când Iisus cu gura Sa cea preadulce povestea, începând de la Moise și de la toți proorocii și le tâlcuia lor toate Scripturile cele pentru Dânsul! De aceea Luca, bunul ucenic al lui Hristos, învățând tainele lui Dumnezeu, a adus și el la sfânta credință toate cetățile Beoției și pe mulți din cei ce erau în întunericul necunoștinței de Dumnezeu i-a luminat cu lumina înțelegerii Sfintei Evanghelii. Mai întâi a șezut în Emaus cu Hristos la cină, urmând să mănânce cu El prinz întru împărăția lui Dumnezeu. Apoi a cunoscut în frângerea pâinii pe Fiul lui Dumnezeu, pe Care Iuda, la Cina cea de Taină, nu a voit să-L cunoască.

Focul dragostei către Dumnezeu care se ascundea în inima Sfântului Luca a ieșit la vedere prin aceste cuvinte: „Oare nu era inima noastră arzând întru noi, când ne grăia nouă pe cale și când ne tâlcuia Scripturile?”. Și ca să nu fie uitată pomenirea Domnului, pe care din toată inima Îl iubea, după cincisprezece ani de la Înălțarea Lui la cer, cu toată adeverirea i-a scris Evanghelia. Și a scris nu numai cele ce singur a văzut și le-a auzit, ci și pe cele pe care le avea scrise în inima sa, nu din condei, ci din dragoste. De asemenea le-a povestit și pe acelea pe care mai înainte el le-a văzut și le-a auzit de la cei ce merseseră după Hristos. Iar mai pe urmă, aproape de patimile lui Hristos, a început a umbla după Dânsul, precum se scrie la începutul Evangheliei: „Ne-au dat nouă cei ce au fost din început, singuri văzători și slujitori ai Cuvântului”.

Sfântul Luca a fost părtaș durerilor și ostenelilor lui Pavel întru bunăvestirea lui Hristos, pentru că îi urmă lui propovăduindu-L pe Hristos nu numai Iudeilor, ci și neamurilor. El a fost în Roma la dânsul, precum arată Faptele Apostolilor, pe care tot el le-a scris, și era foarte iubit de Pavel. Scriind către Coloseni Apostolul Pavel, zice: „Închină-se vouă Luca, doctorul cel iubit”. La fel, în Epistola către Corinteni, Pavel îl laudă pe Luca, zicând: „Dar nu numai atât, ci este și ales de către Biserici ca tovarăș al nostru de călătorie, având darul acesta, spre slava Domnului Însuși și spre osârdia noastră” (II Corinteni 8, 19). Aici Sfântul Ieronim înțelege că Apostolul Pavel îl laudă pe Luca.

Apoi Luca, plecând din Roma, a mers spre răsărit, binevestind pe Hristos și suferind dureri și osteneli pentru sfânt numele Lui. Străbătând toată Livia, a mers în Egipt unde a luminat Tivaida, cea de mai sus zisă, prin bunavestire și în Tivele (cetățile) Beoției a rânduit bisericile, hirotonind preoți și diaconi. Apoi pe cei bolnavi cu trupul și cu sufletul i-a tămăduit și, pătimind multe, s-a odihnit întru Domnul, având mai mult de optzeci de ani.

Pe locul unde s-a pus sfântul lui trup, Dumnezeu, preamărind pe plăcutul Său, a plouat colirie (apă limpede) care tămăduiește durerea de ochi, în semnul meșteșugului celui doctoricesc. Pentru această era știut de credincioși mormântul lui, căci se vindecau de diferite boli, cu rugăciunile Sfântului Apostol. Apoi aflând Constantie, fiul lui Constantin cel Mare, de moaștele lui tămăduitoare, a trimis pe Artemie, cârmuitorul Egiptului, care mai pe urmă a fost chinuit pentru Hristos de Iulian Paravatul, care a adus cu mare cinste în cetatea împărătească moaștele Sfântului Apostol și evanghelist Luca.

Când s-au adus cu cântări și cu laude în cetate sfintele moaște, un famen al palatului împărătesc, anume Anatolie, zăcând de multă vreme pe patul durerii și cheltuind avere multă la doctori, căutând tămăduirea pe care n-o putuse dobândi de nicăieri, auzind că se aduc în cetate moaștele Sfântului Apostol Luca s-a rugat cu toată osârdia către sfântul și, pe cât îi era lui cu putință, s-a sculat de pe pat, poruncind să fie dus la tămăduitoarea raclă a apostolului. Când a ajuns și s-a atins de ea cu credință, închinându-se moaștelor sfântului, s-a vindecat îndată de boală și, câștigând desăvârșita sănătate și tărie, a purtat pe umerii săi, împreună cu ceilalți oameni, racla cu moaștele Sfântului Apostol Luca în Biserica Sfinților Apostoli. Acolo, sub sfințita masă, unde erau sfinții Andrei și Timotei, au pus sfințitele moaște ale sfântului Luca.

Se spune despre dânsul că el a zugrăvit minunat chipul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, purtând în brațe pe Pruncul cel mai înainte de veci, pe Domnul nostru Iisus Hristos. Apoi a zugrăvit și alte două icoane ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și le-a adus la Maica Domnului, spre a vedea dacă îi vor plăcea; iar ea, văzând acele chipuri ale sale, a grăit astfel: „Darul Celui ce S-a născut din mine și al meu să fie cu icoanele acestea”. Sfântul Apostol Luca a mai zugrăvit pe lemn și chipurile sfinților și mărilor Apostoli Petru și Pavel și de la dânsul s-a început în toată lumea acel bun și preacinstit lucru, adică zugrăvirea sfintelor icoane, întru slava lui Dumnezeu, a Maicii Lui și a tuturor sfinților, pentru împodobirea Bisericii și spre mântuirea credincioșilor, celor ce cu dreaptă credință cinstesc sfintele icoane. Amin.