Articole

Ioan Evanghelistul (10/15 e.n. – 98/100 e.n.)

Miniature of Saint John from the Grandes Heures of Anne of Brittany (1503–8) by Jean Bourdichon

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Ioan Evanghelistul (n. 10 e.n., Bethsaida, Israel – d. 98 e.n., Efes, Turcia) este numele convenţional pentru autorul Evangheliei după Ioan. În mod tradiţional a fost considerat una şi aceeaşi persoană cu apostolul Ioan. Simbolul său este vulturul.

Datarea evangheliei după Ioan între 90-120 e.n., precum şi faptul că autorul textului nu cunoaşte exact geografia Palestinei, a exclus posibilitatea ca autorul acestei evanghelii să fie o persoană din cercul ucenicilor lui Isus din Nazaret. În timp ce dovezile asupra identităţii reale a autorului Evangheliei după Ioan lipsesc, unii cercetători cred că evanghelia a fost dezvoltată de un cerc sau şcoală întemeiată de Ioan, spre sfârşitul secolului întâi, şcoala fiind posibil situată în Efes.

Cele trei epistole ioaneice seamănă între ele ca terminologie, stil şi situare generală. Ele sunt în mod aproximativ legate de Evanghelia după Ioan şi ar fi putut rezulta din teologia acestei evanghelii. Aceste epistole sunt considerate în mod consensual ca fiind produse de comunitatea ioaneică din Anatolia. Referiri timpurii la epistole, organizarea bisericii care reiese din textul lor şi lipsa unei referiri la persecuţie sugerează că ele au fost scrise la începutul celui de-al doilea secol.

Nu există niciun izvor istoric de încredere care să arate că autorul Evangheliei după Ioan s-ar fi numit în mod real Ioan, evanghelia sa fiind publicată în mod anonim:

Ceea ce cei mai mulţi nu-şi dau seama este că titlurile lor au fost adăugate ulterior de creştini din secolul al II-lea, la decenii întregi după ce aceste cărţi fuseseră scrise, pentru a putea pretinde că ele au fost scrise de apostoli. De ce ar fi făcut asta creştinii? Amintiţi-vă discuţia anterioară asupra formării canonului Noului Testament: numai cărţile care erau apostolice puteau fi incluse. Ce trebuia atunci făcut cu evangheliile care erau citite şi larg acceptate ca autorităţi în timp ce fuseseră scrise în mod anonim, cum a fost cazul celor patru evanghelii din Noul Testament? Ele trebuiau asociate cu apostoli pentru a putea fi incluse în canon, aşa că le-au fost ataşate nume de apostoli.
—Bart D. Ehrman, Truth and Fiction in The Da Vinci Code: A Historian Reveals What We Really Know about Jesus, Mary Magdalene, and Constantine.

Autorul acestei scrieri nu a fost martor la viaţa lui Isus şi nici măcar nu susţine că descrie în evanghelie evenimente la care ar fi fost martor:

Ele nu pretind că ar fi fost scrise de martori la viaţa lui Isus, iar istoricii au recunoscut de mult că ele au fost produse de creştini din a doua sau a treia generaţie, trăind în alte ţări decât Isus (şi Iuda), vorbind o limbă diferită (greacă în loc de aramaică), trăind în circumstanţe diferite şi adresându-se unui public diferit.”
—Bart D. Ehrman, The lost Gospel of Judas Iscariot: a new look at betrayer and betrayed.

Autorul Apocalipsei lui Ioan este numit de obicei Ioan Teologul sau Ioan de Patmos, spre a nu fi confundat cu Ioan Evanghelistul, cu Apostolul Ioan sau cu Prezbiterul Ioan.

Saint John the Evangelist by Domenichino (1621–29) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Saint John the Evangelist by Domenichino (1621–29) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Biografie

Ioan a fost un pescar dintr-un sat de pe malul nordic al lacului Genesareth (Palestina, azi Israel). Părinţii lui ar fi fost Zebedeus şi Maria-Salomeea. A fost – potrivit tradiţiei – fratele mai mic al apostolului Iacob cel Bătrân.

Iisus i-a numit pe aceşti doi fraţi – „boanerges” („fii tunetului”), probabil pentru că făceau parte din grupa revoluţionar-antiromană a Zeloţilor.

Denumit în Evanghelia după Ioan „apostolul cel mult iubit de Iisus”, martor ocular al crucificării lui Iisus. Ar fi întreprins mai multe călătorii misionare în Asia Mică. Legendele susţin că a refuzat să aducă ofranda cuvenită în templul roman al zeiţei Artemis din Efes (azi în Turcia) în timpul persecuţiilor anticreştine ale lui Domiţian (81-96 d.C.), fapt pentru care ar fi fost arestat şi dus la Roma, unde ar fi fost supus la chinuri, prin scufundare într-un vas cu ulei fierbinte, lângă Porta Latina (pe acel loc s-a construit apoi Biserica „Oratorio di San Giovanni in Oleo”). Exilat pe insula Patmos (Grecia), ar fi scris Apocalipsa lui Ioan în anul 95 d.Cr., iar după moartea împăratului Domiţian (96 d.C.) s-ar fi întors la Efes, scriindu-şi Evanghelia în jurul anului 100 d.Cr.

A adormit în Domnul la vârstă foarte înaintată (88 ani).

Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 8 mai - frescă din Capela Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare”, din Iași - foto preluat de pe basilica.ro

Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan – frescă din Capela Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare”, din Iași – foto preluat de pe basilica.ro

 

Critica scrierilor atribuite în mod tradiţional lui Ioan


Dubii patristice

Iustin Martirul (c. 100-165 AD) care-l cunoştea pe Policarp de Smirna, învăţăcel al lui Ioan, face o posibilă aluzie la Apocalipsă, şi-l creditează pe Ioan ca autor al ei. Ireneu de Lyon (c. 115-202) ia asta drept fapt. La sfârşitul secolului al II-lea, este acceptată în Antiohia de către Theophilus (decedat c. 183), iar în Africa de Tertulian (c. 160-220). La începutul secolului al III-lea ea este adoptată de Clement din Alexandria şi de către Origene din Alexandria şi mai târziu de Methodius, Ciprian, Lactanţius, Dionisie din Alexandria, iar în secolul al V-lea de către Quodvultdeus. Eusebiu din Cezareea (ca. 263–339) era înclinat să considere Apocalipsa împreună cu cărţile acceptate, dar a trecut-o de asemenea în Antilegomena. Ieronim (347-420) o considera drept carte de mâna a doua. Cele mai multe canoane o includeau, dar unele, în special din Biserica Răsăriteană, o respingeau. Nu este inclusă în Peshitta (un Nou Testament timpuriu în aramaică).

Autorul Apocalipsei se numeşte pe sine „Ioan”, astfel că această carte a fost în mod tradiţional atribuită apostolului Ioan. Referiri la scrierea ei de către apostol se află încă de la Iustin Martirul, în al său Dialog cu Trypho. Alte mărturii timpurii sunt de la Ireneu de Lyon, Clement din Alexandria, Tertulian, Ciprian de Cartagina şi Ipolit de Roma. Totuşi, această identificare a fost negată de alţi Părinţi ai Bisericii, incluzându-i Dionisie de Alexandria, Eusebiu din Cezareea, Chiril din Ierusalim, Grigore de Nazianz şi Ioan Gură de Aur. Apocrifonul lui Ioan afirmă că Ioan a scris atât Apocrifonul cât şi Apocalipsa. Donald Guthrie scria că dovezile oferite de Părinţii Bisericii susţin identificarea autorului cărţii cu apostolul Ioan.

Conform lui Epifanie de Salamina, un anume Caius din Roma credea că Cerinthus, un gnostic, era autorul Apocalipsei lui Ioan.

În secolul al treilea episcopul Dionisie din Alexandria respingea ideea că ea ar fi fost scrisă de un apostol, dar accepta cartea drept canonică. Dionisie credea că autorul era un al bărbat numit Ioan, şi anume prezbiterul Ioan, învăţătorul lui Papias, episcop de Hierapolis. Eusebiu din Cezareea a căzut mai târziu de acord cu Dionisie. Deoarece persoana autorului era una din considerentele necesare pentru canonizarea cărţii, mai mulţi Părinţi ai Bisericii şi Conciliul de la Laodicea au respins autoritatea Apocalipsei.

Saint John and the Poisoned Cup by Alonzo Cano Spain (1635–1637) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Saint John and the Poisoned Cup by Alonzo Cano
Spain (1635–1637) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Bretschneider

Noua epocă a cercetărilor critice ale acestor opere a început cu opera lui K.G. Bretschneider din 1820 asupra autorului Evangheliei după Ioan. Bretschneider a pus la îndoială ideea că autorul Evangheliei ar fi fost un apostol, şi chiar a menţionat că în baza stăpânirii şubrede a topografiei, autorul nu putea proveni din Palestina. El a argumentat că înţelesul şi natura lui Isus prezentate în Evanghelia după Ioan erau foarte diferite de cele din evangheliile sinoptice, astfel autorul nefiind un martor direct al evenimentelor relatate. Bretschneider se referea la un caracter apologetic al lui Ioan, caracter care indică o dată ulterioară a scrierii. Cercetători cum ar fi Wellhausen, Wendt şi Spitta au argumentat că a patra evanghelie este un Grundschrift adică „… o operă care a suferit interpolări înainte de a ajunge la forma ei canonică; ea forma o unitate la modul cum era pe atunci.”

F.C. Baur (1792–1860) a avansat ideea că evanghelia era pur şi simplu o lucrare de sinteză a tezei şi antitezei pe model hegelian — sinteză între teza iudeo-creştinătăţii (reprezentată de Petru) şi antiteza creştinătăţii neamurilor (reprezentată de către Pavel). El cita de asemenea din epistolele ioanine o sinteză a forţelor dualiste din gnosticism. Ca atare, el a atribuit anul 170 scrierii acestei evanghelii.

The Vision of Saint John (1608–1614), by El Greco - foto preluat de pe en.wikipedia.org

The Vision of Saint John (1608–1614), by El Greco – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Critica timpurie

Primul martor sigur al teologiei ioanine dintre părinţii bisericii a fost Sf. Ignatie din Antiohia, a cărui Epistolă către Filipeni era fondată pe Ioan 3:8 şi făcea aluzie la Ioan 10:7-9 şi Ioan 14:6. Aceasta ar indica faptul că evanghelia era cunoscută în Antiohia înainte de moartea lui Ignatie (probabil 107). Policarp de Smirna (cca. 80-167) citează din epistolele lui Ioan, la fel ca Iustin Martirul şi Filozoful (cca. 100-165).

Cea mai veche mărturie despre autor era cea a lui Papias, păstrată în citate fragmentare în istoria bisericii a lui Eusebiu din Cezareea. Acest text este prin urmare mai degrabă obscur. Eusebiu afirmă că trebuie făcută distincţie între doi Ioani diferiţi, Apostolul Ioan şi Prezbiterul Ioan, atribuind evanghelia apostolului iar Apocalipsa prezbiterului.

Mărturia lui Ireneu de Lyon bazată pe Papias reprezintă tradiţia din Efes, în care se zice că ar fi trăit Apostolul Ioan. Ireneu era discipol al lui Policarp, deci la a doua generaţie după apostol. Conform multor cercetători, el afirmă lipsit de echivoc că apostolul este autorul evangheliei. (Alţi cercetători observă că Ireneu se referă totuşi constant la autorul evangheliei şi la cel al Apocalipsei ca „discipolul Domnului”, în timp ce la alţii se referă ca „apostoli”. Astfel Ireneu pare a face diferenţă între Ioan, autorul celei de a patra evanghelii şi Apostolul Ioan.) Koester refuză referirea lui Ignatie de Antiohia ca referitoare la evanghelie şi îl citează pe Ireneu ca fiind primul care a făcut uz de ea.

Papirusul P52 (Biblioteca Ryland), datat în mod obişnuit în jur de 125, sugerează că textul Evangheliei după Ioan s-a răspândit rapid prin Egipt. Faţa fragmentului conţine rânduri din Evanghelia după Ioan 18:31-33, în greacă, iar spatele ei conţine rânduri din versetele 37-38. Clement din Alexandria (cca. 150-211) mentionează activitatea misionară a Apostolului Ioan în Asia Mică şi continuă „Iar Ioan, ultimul, văzând că în evanghelii s-au discutat lucruri trupeşti, susţinut de discipolii lui şi inspirat de Duhul Sfânt a scris o evanghelie spirituală.” Origene (185–cca. 254) a răspuns la întrebarea de ce Ioan a plasat la început curăţarea Templului de comercianţi, mai degrabă decât la sfârşit „Ioan nu spune mereu adevărul în mod literal, ci doar spiritual.” În Alexandria, faptul că Ioan era autorul evangheliei nu a fost niciodată pus sub semnul întrebării. Bruce Metzger afirma „Putem găsi în opera lui Clement citate ale tuturor cărţilor din Noul Testament cu excepţia lui Filimon, Iacob, 2 Petru şi 2 şi 3 Ioan.”

Roma a fost sediul singurei respingeri timpurii a celei de a patra evanghelii. Adversarii montanismului au fost răspunzători pentru asta. Ireneu afirmă că aceste persoane au încercat să suprime învăţătura despre Duhul Sfânt pentru a distruge montanismul, prin urmare ei au negat ideea că Apostolul Ioan ar fi autorul evangheliei şi autoritatea ei. Mai târziu, Epifanie de Salamina a denumit acest grup, care consta din adepţii preotului Caius, drept Alogi, un joc de cuvinte între „fără Cuvânt” şi „fără raţiune”.

Papirusul P52 (mijlocul sec. al II-lea), cea mai veche mărturie a Evangheliei după Ioan - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Papirusul P52 (mijlocul sec. al II-lea), cea mai veche mărturie a Evangheliei după Ioan – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Critica modernă

Critica modernă poate fi împărţită în trei mari secţiuni: (1) fundamentele, de la Bauer la Braun (1934–1935), (2) apogeul, de la Schnackenburg la Koester (1959–60), (3) supremaţia şubredă, de la Hengel la Hangel (1989–2000).

Walter Bauer a deschis dezbaterile moderne asupra lui Ioan cu cartea sa Rechtgläubigkeit und Ketzerei im ältesten Christentum. Teza lui Bauer este că „ereticii erau probabil mai numeroşi decât ortodocşii” în creştinismul timpuriu iar ortodoxia nu era atât strict definită ca în ziua de azi. El era „era convins că niciunul dintre Părinţii Apostolici nu s-a bazat pe autoritatea celei de-a patra evanghelii. Gnosticii, marcioniţii şi montaniştii erau cei care au folosit-o la început, ei fiind cei care au introdus-o în comunitatea creştină.”

J.N. Sanders, care a scris The Fourth Gospel in the Early Church, a examinat „aşa-zisele paralele ale lui Ioan cu Ignatie din Antiohia, Policarp de Smirna, Barnabas şi Epistola către Diognetus, conchizând că nu există urme sigure ale influenţei celei de-a patra evanghelii la Părinţii Apostolici.” Sanders a argumentat că această carte a fost scrisă în Alexandria.

Evanghelia după Ioan afirmă explicit că textul ei a fost scris de „discipolul iubit de Isus”, deci multe eforturi au fost depuse pentru a determina cine a fost această persoană. În mod tradiţional el este identificat cu Apostolul Ioan, deoarece în caz contrar unul din cei mai importanţi apostoli din celelalte evanghelii ar lipsi complet din a patra evanghelie. Totuşi, cercetătorii critici au propus alte posibilităţi.

Filson, Sanders, Vernard Eller, Rudolf Steiner şi Ben Witherington sugerează că era vorba de Lazăr, deoarece Ioan 11:3 şi Ioan 11:36 indică precis că Isus îl „iubea” pe acesta, iar asta ar fi posibil implicat şi de Evanghelia secretă după Marcu. Keener observă că „Lazăr din Betania ar fi avut mai mult acces în casa Marelui Preot (dacă discipolul din 18:15-16 este discipolul cel iubit, ceea ce este nesigur); sinopticii s-ar putea să-l fi omis pe Lazăr pentru a-l proteja tocmai din pricina poziţiei sale.” Asta s-ar potrivi bine cu interesul autorului în activitatea lui Isus din Iudeea.

Parker a sugerat că acest discipol ar fi putut fi Ioan Marcu; totuşi Faptele Apostolilor indică faptul că Ioan Marcu era foarte tânăr şi s-a alăturat târziu discipolilor. J. Colson a sugerat că „Ioan” era preot în Ierusalim, explicând presupusa mentalitate preoţească din a patra evanghelie. R. Schnackenburg a sugerat că „Ioan” ar fi fost un locuitor altfel necunoscut al Ierusalimului care făcea parte din cercul de prieteni ai lui Isus. Evanghelia după Filip şi Evanghelia Mariei o identifică pe Maria Magdalena drept discipolul iubit de Isus, o posibilitate care a fost analizată de Esther de Boer şi făcută faimoasă în imaginarul roman Codul lui Da Vinci. În sfârşit, câţiva autori, cum ar fi Loisy, Bultmann şi Hans-Martin Schenke, văd „discipolul cel iubit” drept o creaţie pur simbolică, un pseudonim idealizat pentru grupul de autori ai evangheliei.

Cercetătoarea gnosticismului Elaine Pagels merge şi mai departe, afirmând că însuşi autorul evangheliei era un gnostic, citând pentru asta similarităţi cu Evanghelia după Toma şi cu Evanghelia după Filip. Trebuie observat că primul comentariu al Evangheliei după Ioan a fost scris de un gnostic, iar evanghelia era populară printre gnostici cel puţin la fel de devreme ca şi printre „ortodocşi”.

Diverse obiecţii au fost ridicate la adresa scrierii acestor scrieri de către Ioan. Prima dintre ele, Evanghelia după Ioan este o relatare foarte intelectualizată a vieţii lui Isus, autorul fiind familiarizat cu tradiţiile rabinice de interpretare biblică. Evangheliile sinoptice cad de acord că Ioan era un pescar. Apostolilor 4:13 se referă la Ioan ca fiind „lipsit de învăţătură” sau „analfabet”.

Au fost de asemenea ridicate obiecţii din cauză că „discipolul cel iubit de Isus” nu este menţionat înainte de Cina cea de taină.

Acest titlu („discipolul cel iubit”) este straniu pentru Beasley-Murray din cauză că „dacă discipolul cel iubit ar fi unul din cei doisprezece, el ar fi fost suficient de cunoscut în afara cercului de biserici ioanine pentru ca autorul să-l numească”.

Raymond E. Brown, printre alţii, susţine că evanghelia a fost scrisă de către o comunitate de autori mai degrabă decât de un singur autor care să-i dea forma finală. În particular, cap. 21 este foarte diferit din punct de vedere stilistic faţă de restul evangheliei, fiind astfel considerat o adăugire ulterioară (cunoscută sub numele de apendice). Printre cercetătorii creştini acest punct de vedere a evoluat către teza că au existat stadii multiple de redactare, fiind implicaţi atât discipolii cât şi apostolul; R.E. Brown (1970) distinge patru stadii de dezvoltare: tradiţiile legate direct de apostol, editare parţială de către discipolii săi, sinteză de către apostol şi adăugiri ulterioare de către un redactor final. Pare clar cel puţin că în cap. 21 altcineva vorbeşte la persoana a treia plural („noi”), fiind în mod evident vocea comunităţii care crede drept adevărată mărturia acestei alte persoane numită „discipolul cel iubit”.

Data scrierii evangheliei a fost estimată la circa 90-100. Apostolul Ioan, dacă el a fost autorul principal, ar fi avut o vârstă extrem de ridicată pentru o vreme în care speranţa de viaţă era mult mai redusă. De de altă parte, dacă apostolul ar fi ajuns într-adevăr la această vârstă, asta ar explica tradiţia relatată în Ioan 21, şi anume că mulţi credeau că Isus a zis că apostolul nu va muri (ceea ce a dus la legenda prezbiterului Ioan). O dată mai târzie decât începutul secolului al II-lea este exclusă deoarece P52, cel mai timpuriu manuscris care dovedeşte existenţa evangheliei, datează de la mijlocul secolului al II-lea. Chiar în biserica timpurie existau dubii asupra autenticităţii, atât Marcion (fondatorul ereziei marcioniste) cât şi Celsus (un critic păgân al creştinismului) au criticat-o aspru drept falsificare evidentă. Dezbaterea s-a concentrat nu numai în jurul diferenţelor faţă de alte evanghelii, ci de asemenea în jurul învăţăturii ei despre Paraclet, care era important în mişcarea „carismatică” timpurie cunoscută drept montanism.

Deşi tradiţiile antice îi atribuie Apostolului Ioan cea de-a patra evanghelie, Apocalipsa şi cele trei Epistole ale lui Ioan, cercetătorii moderni cred că el nu a scris niciunul din aceste texte.
—Stephen L. Harris, Understanding the Bible

Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan la pieptul Lui Hristos - foto preluat de pe www.ortodoxia.md

Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan la pieptul Lui Hristos – foto preluat de pe www.ortodoxia.md

 

Sărbători

- în calendarul ortodox: 8 mai
- în calendarul greco-catolic: 8 mai
- în calendarul romano-catolic: 27 decembrie
- în calendarul lutheran: 27 decembrie
- în calendarul anglican: 27 decembrie

 

articol preluat de pe ro.wikipedia.org
cititi despre si pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro; en.wikipedia.org

Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu (25 aprilie)

Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu

foto preluat de pe basilica.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sfântul, gloriosul și mult slăvitul Apostol și Evanghelist Marcu este autorul Evangheliei după Marcu, însoțitorul Apostolului Pavel (așa cum se povestește în Faptele Apostolilor), și se numără printre cei Șaptezeci de Apostoli. Adesea este numit Ion Marcu, și este considerat fondatorul Bisericii Alexandriei, totodată fiind și primul ei papă. Ca urmare, el este venerat în mod deosebit de Biserica din Alexandria (coptă) ca fondator al ei. Simbolul său de evanghelist este un leu. Biserica îl prăznuiește la 25 aprilie, la 27 aprilie și 27 septembrie împreună cu Aristarh și Zina, la 30 octombrie împreună cu Tertie, Iust, Artema și Cleopa și la 4 ianuarie împreună cu Cei Șaptezeci.

 

Viața

Numele lui era Ioan, după cum spune Biblia: “El a venit în casa Mariei, mama lui Ioan care era numit și Marcu, unde mulți se adunau pentru rugăciune (Fapte 12:12). “El este cel la care s-a gândit Domnul Hristos, a Căruia este slava, când a spus: ” Duceți-vă în cetate la cutare om, și spuneți-i: Învățătorul zice: Vremea Mea este aproape; voi face Paștele cu ucenicii Mei în casa ta.”(Matei 26:18).

Casa lui a fost prima biserică creștină, unde ei au mâncat Paștele, s-au ascuns după moartea Mântuitorului și în camera de sus de aici au primit Duhul Sfânt.

Acest apostol s-a născut în Cirene (unul din cele cinci orașe vestice, Pentapolis, din Vestul Africii). Numele tatălui său era Aristopolus, iar mama sa se numea Maria și era rudă cu Apostolul Varnava. Credința lor era iudaismul și erau bogați și onorați. Părinții l-au educat în cultura greacă și ebraică. După ce au emigrat la Ierusalim, l-au numit Marcu. Marcu vizita frecvent casa Sfântului Petru și de la el a învățat creștinismul.

Odată, Pe când Aristopulos și fiul său Marcu mergeau pe lângă Iordan, aproape de deșert, au întâlnit un leu și o leoaică răcnind. Pentru Aristopolus a fost evident că își vor găsi amândoi sfârșitul aici. Mila pentru fiul său l-au îndemnat să-i spună să fugă și să se salveze. Marcu i-a răspuns: “Hristos, în mâinile căruia sunt viețile noastre nu va lăsa fiarele să ne omoare”. Spunând acestea, a început să se roage astfel: “Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, apără-ne de demonii acestor două fiare și scapă sălbăticia aceasta de urmașii lor”. Imediat, Dumnezeu a auzit această rugăciune și cele două fiare au căzut moarte. Tatăl său s-a minunat foarte tare și i-a cerut fiului său să-i vorbească despre Hristos. El a început să creadă și a fost botezat de fiul său.

După Înălțarea la cer a Mântuitorului, Marcu l-a însoțit pe Pavel și pe Barnaba în propovăduirea Evangheliei în Antiohia, Seleucia, Cipru, Salami și Perga Pamfiliei, unde i-a părăsit și s-a întors la Ierusalim. După sinodul apostolic din Ierusalim, el a mers împreună cu Barnaba în Cipru.

După plecarea lui Barnaba, Sfântul Marcu a mers în Africa, Berca și în cele cinci orașe vestice. El a propovăduit aici Evanghelia și mulți au crezut în cele relatate de el. De acolo, a mers în Alexandria în 61 A.D.

Când a intrat în oraș, încălțările lui erau rupte din cauza drumurilor lungi pe care le făcuse propovăduind și evanghelizând. El a mers la un cârpaci din oraș, numit Anianus pentru a și le repara. În timp ce Anianus îi repara încălțările, s-a înțepat în deget cu sula. Anianus a strigat în grecește “Eis Theos!” care înseamnă “O unule Dumnezeu!” Când Sfântul Marcu a auzit aceste cuvinte inima i-a tresărit de bucurie. L-a găsit potrivit pentru a-i spune despre Dumnezeu. Apostolul a luat puțină argilă, a scuipat pe ea și a pus-o pe degetul lui Anianus, spunând “în Numele lui Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu,” și înțepătura s-a vindecat imediat, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat.

Anianus a fost nespus de uimit de acest miracol care s-a petrecut în Numele lui Iisus Hristos și inima lui s-a deschis către Cuvântul Domnului. Apostolul l-a întrebat cine era unicul Dumnezeu pe care l-a strigat când s-a înțepat. Anianus i-a răspuns “Am auzit de El, dar nu Îl cunosc.” Sfântul Marcu a început să îi explice de la început, de la crearea cerului și a pământului, apoi despre profeții care au prevestit venirea lui Hristos. Apoi Anianus i-a chemat la el acasă și a adus la el pe copii săi. Sfântul Apostol le-a predicat și apoi i-a botezat.

Când numărul credincioșilor creștini a crescut și poporul păgân al cetății a auzit, s-au înfuriat și au plănuit să-l omoare pe Sfântul Marcu. Credincioșii l-au sfătuit să plece pentru o vreme de dragul siguranței Bisericii sale și a de grija ei. Sfântul Marcu l-a hirotonit pe Sfântul Anianus ca episcop de Alexandria, apoi trei preoți și șapte diaconi. A mers apoi în cele cinci orașe apusene și a rămas acolo doi ani, propovăduind, unde o hirotonit mai mulți episcopi, preoți și diaconi.

În final, el s-a reîntors la Alexandria unde a găsit o comunitate creștină numeroasă și unde a construit o biserică pentru ei în locul numit Bokalia (locul vacilor), în estul Alexandriei pe malul mării.

I/a venit vremea adormirii de sărbătoarea Învierii din anul 68 A.D. care în acel an coincidea cu o mare sărbătoare păgână sărbătorită printr-un mare banchet în cinstea zeului Syrabis. Astfel, o mare mulțime de păgâni a atacat biserica de la Bokalia și au intrat înăuntru cu forța. L-au prins pe Sfântul Marcu, l-au legat cu o funie groasă și l-au târât pe străzi strigând: “Aduceți balaurul în locul adunării vacilor.” Au continuat să-l târască cu multă cruzime. Carnea lui era ruptă și împrăștiată peste tot și orașul era plin de sângele lui. Apoi l-au închis peste noapte într-o închisoare întunecată.

Îngerul Domnului i-a apărut și i-a spus: “Marcule, bunule servitor, bucură-te pentru că numele tău a fost scris în cartea vieții și tu ai fost numărat în ceata sfinților.” După ce îngerul a dispărut, I-a apărut Mântuitorul Hristos și i-a dăruit pacea Sa. Sufletul lui Marcu s-a înveselit și s-a bucurat.

A doua zi dimineața, păgânii l-au scos pe Sfântul Marcu din închisoare. I-au legat gâtul cu o frânghie groasă și la fel ca în prima zi, l-au târât peste pietre și peste stânci. Într-un final, Sfântul Marcu și-a dat sufletul curat în mâinile Domnului și a primit cununa martirajului.

Cu toate acestea, moartea Sfântului Marcu nu a satisfăcut furia păgânilor. Au adus mult lemn de foc și se pregăteau să-i ardă trupul. Dar o furtună puternică s-a pornit și o ploaie torențială a început. Păgânii s-au speriat și au fugit înspăimântați.

Credincioșii au venit și au luat trupul sfânt, l-au dus la biserica din Bokalia, l-au înfășurat în giulgiu, s-au rugat la capul lui și l-au așezat într-un coșciug. Apoi au îngropat coșciugul într-un loc secret în biserică.

În anul 828 A.D., corpul Sfântului Marcu a fost furat de marinari italieni și a fost dus din Alexandria în Veneția. Cu toate acestea, capul său a rămas în Alexandria.

 

Importanța pentru Biserica coptă

În Biserica Ortodoxă Coptă Ne-Calcedoniană, Apostolul Marcu este, probabil, cel mai iubit dintre sfinți, fiind fondatorul scaunului Alexandriei în secolul I. Numeroase biserici copte sunt patronate de el și în ziua de 30 Babah (Calendarul copt), Biserica Ortodoxă Coptă sărbătorește comemorarea sfințirea bisericii curatului Sfântul Marcu Evanghelistul, fondatorul bisericii din Egipt și apariția sfântului său cap în Alexandria.

 

Înapoierea moaștelor în 1968

În 17 Baounah (lună din calendarul copt), al anului 1684 A.M. (după calendarul copt), care corespunde cu luni, 24 iunie 1968 d.Hr., în al zecelea an al păstoririi Papei Chiril al VI.lea, al 116-lea Papă al Alexandriei, moaștele Sfântului Marcu Apostolul, Evanghelistul țării Egiptului și primul Patriarh al Alexandriei, s-au reîntors în Egipt. După unsprezece secole în afara Egiptului, trupul Sfântului Marcu s-a reîntors în sfârșit în țara în care a fost martirizat și unde capul lui este păstrat până în prezent, în Alexandria, Egipt.

Papa Chiril a trimis o delegație oficială la Roma pentru a primi moaștele Sfântului Apostol Marcu de la romano-catolicul Papă Paul al VI-lea. Delegația a fost formată din zece mitropoliți și episcopi, dintre care șapte erau copți și trei etiopieni, și trei lideri proeminenți ai laicatului copt. Delegația Alexandriei a primit moaștele Sfântului Marcu sâmbătă, 22 iunie 1968, de la Papa Paul al VI-lea. Momentul primirii sfintelor moaște, după unsprezece secole în care au stat la Veneția, a fost unul solemn și plin de bucurie.

 

Imnografie

La 25 aprilie:

Tropar, glasul al 3-lea:

Învățat fiind de Apostolul Petru, te-ai făcut apostol al lui Hristos, și ca un soare ai strălucit marginilor, podoaba alexandrinilor ai fost, fericite, căci prin tine Egiptul s-a slobozit din înșelăciune, și ca un stâlp al Bisericii, prin învățătura ta cea evanghelicească pe toți ai luminat. Pentru aceasta luminat cinstind-o, pomenirea ta prăznuim, de Dumnezeu grăitorule Marcu; roagă pe Dumnezeu cel înduplecat prin tine să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.

 

Condac, glasul al 2-lea:

Harul Duhului primind dintru înălțime, împletiturile ritorilor le-ai stricat, Apostole, și pe toți păgânii vânându-i, vrednicule de laudă Marcu, Stăpânului tău i-ai adus, propovăduind dumnezeiasca Evanghelie.

Alt tropar (glasul al 4-lea):

Încă din copilărie lumina adevărului te-a călăuzit, Sfinte Marcu și ai iubit lucrarea Mântuitorului Hristos. De aceea, cu mult zel l-ai urmat pe Petru și l-ai slujit pe Pavel ca un ajutor harnic, și ai luminat lumea cu Sfânta ta Evanghelie.

articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei (16 noiembrie)

Sfântul Apostol și Evanghelist Matei

foto: doxologia.ro
articol: basilica.ro

16 noiembrie 2014

 

Biserica ortodoxă sărbătoreşte astăzi pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei, autorul primei Evanghelii, care a propovăduit pe Hristos în Ierusalim, Macedonia, Asia şi Etiopia, unde a şi suferit moarte martirică.

A fost fiul lui Alfeu, care nu este una şi aceeaşi persoană cu Alfeu sau Cleopa, tatăl lui Iacob cel mic. Înainte de a fi chemat la apostolat se numea Levi şi era vameş. Singura sa menţiune cu privire la sine în propria Evanghelie o găsim în capitolul al IX-lea: ‘Şi plecând Iisus de acolo, a văzut un om care şedea la vamă, cu numele Matei, şi i-a zis acestuia: Vino după Mine. Şi sculându-se, a mers după El’ (Mt. 9, 9). Aşadar, observăm că Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei, înainte de botez, era vameş la lacul Ghenizaret sau Marea Galileei. El încasa taxa cuvenită stăpânitorului roman de la negustorii care treceau lacul Ghenizaretului.

Sfântul Apostol Matei a răspuns rapid chemării Mântuitorului. Astfel, Sfântul Matei a renunţat la slujba sa de vameş şi a făcut un ospăţ pentru Mântuitorul şi ceilalţi ucenici. În această privinţă avem mărturia Sfântului Apostol şi Evanghelist Luca: ‘Şi după aceasta a ieşit şi a văzut un vameş, cu numele Levi, care şedea la vamă, şi i-a zis: Vino după Mine. Şi, lăsând toate, el s-a sculat şi a mers după El. Şi I-a făcut Levi un ospăţ mare în casa sa. Şi era mulţime multă de vameşi şi de alţii care şedeau cu ei la masă’ (Lc. 5, 25-27). Din următoarea afirmaţie deducem că Sfântul Matei avea o reputaţie destul de ridicată printre confraţii săi, de vreme ce ‘mulţime multă de vameşi’ a venit la ospăţul pregătit de el pentru Mântuitorul. Se pare că era destul de bogat, poate nu la fel ca Zaheu, dar în mod sigur dispunea de o situaţie materială bună.

După înălţarea la cer a Mântuitorului Hristos, Sfântul Evanghelist Matei a rămas la Ierusalim 15 ani propovăduind conaţionalilor săi, adică iudeilor. Sfântul Irineu arată că după aceea s-a dus în Macedonia, apoi în Asia şi în cele din urmă în Etiopia unde a propovăduit creştinismul. În cele din urmă a venit la locul muceniciei sale în mijlocul unui trib de canibali din cetatea Mirmeniei. Aceştia nu trebuie consideraţi decât canibali ritualici, adică oameni care obişnuiau să se hrănească cu carnea semenilor doar în cadrul unor anumite sărbătoriri. După ce a câştigat câteva suflete, a hirotonit un episcop, pe nume Platon, a zidit o biserică şi s-a retras într-un munte din apropiere, Sfântul Apostol a fost ars pe rug de către păgâni.

Deşi cunoaştem faptul că Sfântul Apostol Matei a scris mai întâi Evanghelia în limba ebraică, acest text iniţial nu ni s-a păstrat. Dar Sfântul Apostol Matei a rescris Sfânta Evanghelie, de data aceasta în greacă. Acest amănunt are o deosebită importanţă datorită faptului că, fiind scrisă în greacă, Evanghelia se adresa tuturor neamurilor, nu doar iudeilor. Evanghelia se deschidea astfel lumii întregi.

 

articol preluat de pe basilica.ro

(Marti 18 octombrie 2016) Sfântul Apostol și Evanghelist Luca; Sfântul Mucenic Marin cel Bătrân

Sfântul Apostol și Evanghelist Luca – frescă din Capela Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare”, din Iași

Focul dragostei către Dumnezeu care se ascundea în inima Sfântului Luca a ieşit la vedere prin aceste cuvinte: “Oare nu era inima noastră arzând întru noi, când ne grăia nouă pe cale şi când ne tâlcuia Scripturile?”

foto: doxologia.ro

 

Sfântul Apostol și Evanghelist Luca; Sfântul Mucenic Marin cel Bătrân; Sfânta Cuvioasă Eufrosina de la Mega Spileo; Sfântul Cuvios Teodor de la Mega Spileo; Sfântul Cuvios Simeon de la Mega Spileo; Sfântul Cuvios Iulian; Sfântul Mucenic Domnin; Ap. Efeseni 5, 20-25; Ev. Luca 3, 23-38; 4, 1


Sf. Apostol și Evanghelist Luca; Sf. Mucenic Marin cel Bătrân

articol: basilica.ro

18 octombrie 2013

 

Sfântul Apostol și Evanghelist Luca (sec. I)

Sf. Ap. și Evanghelist Luca – foto: basilica.ro

Era originar din Antiohia Siriei, oraș zidit pe la anul 300 î.Hr. de Seleucus Nicator în amintirea tatălui său Antiohus. Sfântul Apostol și Evanghelis Luca s-a născut într-o familie păgână. Numele de Luca este o prescurtare de la Lucanus, Lucianus sau Lucilius. Înainte de a primit sfântul botez a fost prozelit iudeu, lucru care reiese și din mulțimea cunoștințelor sale despre obiceiurile iudaice. Cunoștea limba greacă, ebraică, egipteană și latină; a fost doctor și pictor. Sfântul Apostol Pavel scrie colosenilor: “Vă îmbrățișează Luca, doctorul cel iubit” (Coloseni 4, 14). A făcut parte din cei 70 de apostoli ai Domnului (Luca 10, 1) și în ziua Învierii se afla pe calea spre Emaus împreună cu Cleopa, când Mântuitorul s-a apropiat de ei și le-a zis: “Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbați unul cu altul în drumul vostru?”, iar ei au răspuns: “Cele despre Iisus Nazarineanul, Care era prooroc puternic în cuvânt și în faptă .. cum L-au osândit la moarte și L-au răstignit arhiereii și mai-marii noștri”. (Luca 24, 17-20).

După răspândirea apostolilor în lume pentru propovăduire, Sfântul Luca se afla în orașul Beoția (Grecia), iar mai târziu îl însoțește pe Sfântul Apostol Pavel în a doua călătorie misionară (49-52) din Troia până în Filipi (Faptele Ap. 16, 11-12), apoi și în a treia călătorie (53-58) din Ahaia în Asia Mică (Faptele Ap. 20, 1-16). Evanghelistul Luca a fost ucenicul cel mai apropiat al Sfântului Apostol Pavel. Chiar în timpul celor doi ani de întemnițare a acestuia în Cezareea Palestinei, Luca era cu el, iar când Pavel a fost trimis la Roma să fie judecat, a călătorit împreună și a rămas cu el. (Faptele Ap. 27, 1-31). Sfântul Evanghelist și Apostol Luca a scris Evanghelia a treia și cartea Faptele Apostolilor. Hotărârea de a scrie Evanghelia se arată în cuvintele: “Deoarece mulți s-au încercat să alcătuiască o istorisire despre faptele deplin adeverite între noi, așa cum ni le-au lăsat cei ce le-au văzut de la început și au fost slujitori ai Cuvântului, am găsit și eu cale, preaputernice Teofile, după ce am urmărit toate cu de-amănuntul de la început, să ți le scriu..” (Luca 1, 1-4).

Prietenia strănsă dintre Sfântul Apostol Pavel și ucenicul său Luca, timpul îndelungat cât au stat și au propovăduit împreună, cuvântările și minuniel săvârști de Apostolul Neamurilor, toate acestea l-au ajutat pe Evanghelistul Luca să alcătuiască Evanghelia sa. Istorisirea lui dovedește o cultură literară mult superioară față de aceea a lui Matei și Marcu. Numai el singur a scris despre cuvântul Arhanghelului Gavriil cu privire la nașterea Sfântului Ioan Botezătorul (Luca 1, 5-25); numai el a scris despre faptul ca Fecioara Maria a mers la Elisabeta după Buna Vestire (Luca 1, 26-28); despre nașterea Sfântului Ioan Botezătorul (Luca 1, 57-80); el singur ni-L arată pe Mântuitorul Iisus Hristos la vârsta de 12 ani la templu (Luca 2,42-50).

Fără îndoială că toate acestea le-a aflat de la Sfânta Fecioară Maria și totodată dovedesc deosebita prețuire de care s-a bucurat din partea Ei. Sunt taine pe care Sfânta Fecioara Maria le-a păstrat ani de-a rândul, pe care i le-a încredințat spăre bătrânețe ca unui ucenic vrednic de asemenea încredințări. În ceea ce privește sfârșitul Sfântului Apostol și Evanghelist Luca, acesta și-a încununat propovăduirea cu sfârșit mucenicesc, lucru arătat și de martirologiul african din secolul al V-lea unde i se dă numele de mucenic și că aceasta s-a întâmplat în Peloponez. În secolul I, Peloponezul făcea parte din provincia romană Ahaia, care cuprindea aproape întreaga Grecie de azi.

În anul 357, Sfântul Artemie Duxul, cel care a fost Legatus Augusti în Egipt, a mutat, din porunca împăratului Constanțiu, moaștele Sfinților Apostoli Luca, Andrei și Timotei din Ahaia, în Biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol, unde se află îngropat și împăratul Constantin cel Mare, ctitorul ei.

 

Sfântul Mucenic Marin cel Bătrân († 303-305)

A fost originar din orașul Anazarab (Cilicia – Asia Mică) și a pătimit pentru Mântuitorul Iisus Hristos în timpul persecuției împăratului Dioclețian, din porunca guvernatorului Lysias, cel ce a ucis și pe Sfinții docotori fără de arginți, Cosma și Damian. După ce a fost supus supliciilor și îndemnat să apostazieze de la dreapta credință, Sfântul Mucenic Marin cel Bătrând a suferit în cele din urmă moarte martirică.

 

articol preluat de pe: basilica.ro


Ap. Efeseni 5, 20-25

Fraţilor, mulţumind totdeauna pentru toate, întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, lui Dumnezeu (şi) Tatăl. Supuneţi-vă unul altuia întru frica lui Hristos. Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului, pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui mântuitor şi este. Ci precum Biserica se supune lui Hristos, aşa şi femeile bărbaţilor lor, întru totul. Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea.

 

Ev. Luca 3, 23-38; 4, 1

În vremea aceea, când a început să propovăduiască, Iisus era ca la treizeci de ani; fiind, precum se credea, fiu al lui Iosif, fiul lui Eli, fiul lui Matat, fiul lui Levi, fiul lui Melhi, fiul lui Ianai, fiul lui Iosif, fiul lui Matatia, fiul lui Amos, fiul lui Naum, fiul lui Esli, fiul lui Nagai, fiul lui Maat, fiul lui Matatia, fiul lui Semein, fiul lui Ioseh, fiul lui Ioda, fiul lui Ioanan, fiul lui Resa, fiul lui Zorobabel, fiul lui Salatiil, fiul lui Neri, fiul lui Melhi, fiul lui Adi, fiul lui Cosam, fiul lui Elmadam, fiul lui Er, fiul lui Iisus, fiul lui Eliezer, fiul lui Iorim, fiul lui Matat, fiul lui Levi, fiul lui Simeon, fiul lui Iuda, fiul lui Iosif, fiul lui Ionam, fiul lui Eliachim, fiul lui Melea, fiul lui Menan, fiul lui Matatai, fiul lui Natam, fiul lui David, fiul lui Iesai, fiul lui Iobed, fiul lui Booz, fiul lui Sala, fiul lui Naason, fiul Aminadav, fiul lui Admin, fiul lui Arni, fiul lui Esrom, fiul lui Fares, fiul lui Iuda, fiul lui Iacob, fiul lui Isaac, fiul lui Avraam, fiul lui Tara, fiul lui Nahor, fiul lui Seruh, fiul lui Ragav, fiul lui Falec, fiul lui Eber, fiul lui Sala, fiul lui Cainam, fiul lui Arfaxad, fiul lui Sem, fiul lui Noe, fiul lui Lameh, fiul lui Matusala, fiul lui Enoh, fiul lui Iared, fiul lui Malaleil, fiul lui Cainam, fiul lui Enos, fiul lui Set, fiul lui Adam, făptura lui Dumnezeu.

Iar Iisus, plin de Duhul Sfânt, s-a întors de la Iordan, şi a fost purtat de Duhul în pustie.

 

articole preluate de pe: doxologia.ro


† Sf. Apostol şi Evqnghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân şi Iulian

articol: calendar-ortodox.ro

 

Sinaxar 18 Octombrie

 

În aceasta luna, în ziua a optsprezecea, pomenirea Sfântul Apostol si Evanghelist Luca.

Sfântul Apostol și Evanghelist Luca – foto: doxologia.ro

Luca marele apostol si evanghelist, a fost din Antiohia Siriei celei mari, doctor cu mestesugul, având si stiinta zugraviei desavârsit. Acesta aflându-se în Teba Beotiei si doctorind pe vremea împaratului Tit Claudie, a aflat pe Sfântul Apostol Pavel si crezând în Hristos, a parasit ratacirea cea parinteasca, si lasându-se de tamaduirea cea trupeasca, s-a apucat de cea sufleteasca. A scris si Evanghelia sa catre oarecare dregator anume Teofil, care crezuse în Hristos, dupa cum o stia de la Sfântul Apostol Pavel. Dupa aceea a scris si Faptele Apostolilor catre acelasi Teofil.

Apoi dupa ce s-a dus de la Roma si a lasat pe fericitul Pavel, a umblat învatând toata Grecia si ajungând, precum se spune la optzeci de ani, a raposat cu pace; iar în locul în care a fost îngropat trupul lui, marind Dumnezeu pe apostolul lucratorul sau, a plouat colurie deasupra mormântului lui, spre semnul mestesugului lui cel doctoricesc. (Caci coluria este o doctorie alcatuita din picaturi de apa de trandafiri si din alte feluri, folositoare la boala ochilor). Pentru care a fost cunoscut si mai mult mormântul lui de toti. Iar Constantie feciorul marelui Constantin a adus de la Teba moastele lui prin mijlocirea lui Artemie marele duce al Egiptului, care si mucenic s-a facut, si le-a pus în biserica Sfintilor Apostoli, sub sfânta masa, împreuna cu ale lui Andrei si ale lui Timotei. Si se spune despre dânsul ca el a zugravit întâi icoana Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, tinând în brate pe Domnul nostru Iisus Hristos, cu mestesugul zugravirii cu ceara si alte doua si cum ca le-a dus apostolul la Maica Domnului sa le vada, si aceasta ar fi zis: “Harul Celui nascut din mine, prin mine sa fie cu dânsele. Asemenea si icoanele sfintilor mai marilor apostoli”. Si de atunci s-a împartit în toata lumea un lucru bun ca acesta, ortodox si întru totul cinstit.

 

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Marin cel batrân.

Duminica tuturor Sfintilor - foto: doxologia.ro

Duminica tuturor Sfintilor – foto: doxologia.ro

Acesta a fost pe vremea lui Diocletian si a lui Aristobul. Deci, stând înaintea guvernatorului Ciliciei, a fost batut cumplit cu toiege si legându-i-se picioarele cu fiare, a fost bagat în temnita, si a doua zi iarasi aducându-l înainte, l-au spânzurat pe lemn de picioare, si l-au batut fara de mila; apoi pogorându-l de pe lemn, a suferit moarte prin sabie, dându-si duhul lui Dumnezeu.

 

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului parintelui nostru Iulian, cel de lânga râul Eufratului.

Duminica tuturor Sfintilor - foto: doxologia.ro

Duminica tuturor Sfintilor – foto: doxologia.ro

Acest între sfinti parintele nostru Iulian, parasind lumea, s-a dus la tarmurile apei Eufratului si gasind acolo o pestera, petrecea viata monahiceasca, caruia râvnindu-i multi, au nazuit la acea pestera mica si facându-si colibi împrejur, s-au strâns pâna la o suta, mâncând si ei ce mânca învatatorul lor.

Minunatul acesta a omorât si un balaur si a facut de a izvorât fântâna cu apa în pamânt sec si fara de apa. Acesta mergând si la Muntele Sinai, a facut o biserica deasupra pietrei pe care a vazut Moise, primitorul de lege, pe Dumnezeu, pe cât i-a fost cu putinta a-L vedea, care se afla si pâna astazi.

Însa multi si din cei ce se temeau de întoarcerea pagânului Iulian Paravatul de la persi, cunoscându-l ca este rob ales al lui Dumnezeu, îl rugau ca sa-i izbaveasca de el. Iar acesta facând îndelungata rugaciune catre Dumnezeu zece zile, a auzit glas de sus, zicând: “Nu numai pentru tine, ci si pentru altii multi, care stau toata noaptea la rugaciune, spurcatul si pagânul Iulian a fost junghiat“.

Apoi dupa câtiva ani fiind izgonit fericitul Meletie de la Antiohia, au chemat unii pe fericitul acesta, pentru ruga si mângâierea multora, si înduplecându-se si mergând a fost primit pe cale de o femeie iubitoare de Dumnezeu si sezând sfântul la cina, un copilas de sapte ani al acelei femei, singurul nascut, care se afla împrejurul mesei si departându-se putintel de la ochi în laturi, s-a întâmplat de a cazut într-un put. Iar acea cinstita femeie vazând aceasta, fara a se întrista cât de putin sau a se mâhni, nimic nu-si schimba firea, acoperind putul, sluji sfântului cu credinta si marime de suflet.

Deci sfântul întrebând de copil, ea zise cum ca îi este rau, iar sfântul cerând cu dinadinsul ca sa vina copilul la masa sa-l binecuvinteze, a priceput lucrul si numai decât sculându-se sfântul de la masa si descoperind putul, vazu copilasul plutind deasupra apei sanatos, ca si cum s-ar fi jucat si a poruncit celor ce se aflau acolo de l-au scos; si fiind întrebat copilul, spunea ca nu i-a fost nici un rau, fiindca era ridicat deasupra de sfântul, care îi vorbea în apa si se juca cu dânsul.

Deci mergând Sfântul la Antiohia, s-a pogorât la pestera în care sfântul Meletie oarecând se ascundea si navalind multa multime la pes-tera, ca sa ia har si binecuvântare de la sfântul, iar el fiind aprins de niste friguri foarte grele, zacea fara de glas, de abia tragându-si sufletul.

Deci suparându-l fratii cei ce erau împrejurul lui zicându-i ca stau multi afara care vor sa ia binecuvântarea sa, el a raspuns: “De este pentru folosul vostru sanatatea, sa le-o dea Domnul Atotputernicul“. Si facând rugaciune, s-a sculat însusi dintru acea mare fierbinteala, pentru folosul multimii.

Deci calatorind el oarecând pe cale de mergea la împaratia Constantinopolului, un bolnav care zacea de multa vreme, atingându-se de cojocul lui numai decât s-a sculat, urmându-l ca si oarecând ologul pe Petre si pe Ioan. Si nu numai aceasta, ci si întarindu-l în credinta ortodoxa s-a întors la sihastreasca sa nevointa, facându-si calea prin mijlocul cetatii Cirului; iar cei de loc de acolo din Cir oprind pe sfântul pentru mângâiere, i-au zis: “Robule al lui Dumnezeu, asteptam în locul episcopului nostru pe un oarecare Asterie rau credincios si adânc în rautate, ci fii cu noi de ne ajuta cât vei putea, ca nu cumva el cu bârfitoarea sa limba, sa ne întoarca cu oarecare cuvinte“. Deci sfântul a ramas si a facut rugaciune toata noaptea cu cei putini ce se adunasera si a fost ucis acela prin urgie trimisa de la Dumnezeu, lasându-i viata chinuita numai de o zi.

Apoi întorcându-se catre ucenicii sai si petrecând câtiva ani cu dânsii, catre Domnul a raposat.

Tot în aceasta zi, Sfintii patruzeci de tineri, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, sfântul Mnason episcopul Ciprului, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor din nou aratati Mucenici Gavriil si Chirmidol, care în Egipt s-au nevoit la anul 1522.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro


Maine, 19 octombrie, facem pomenirea,

Sfântul Prooroc Ioil; Sfântul Mucenic Uar; Sfânta Cleopatra; Sfântului Ioan de la Rila; Sfântul Mucenic Felix, preotul; Sfântul Mucenic Eusebiu, diaconul; Mutarea Moaştelor Ap. Efeseni 5, 25-33; Ev. Luca 4, 1-15

Sfântul Prooroc Ioil, Sfântul Mucenic Uar, Sfânta Cleopatra.  Prăznuirea lor de către Biserica Ortodoxă Romana se face la data de 19 octombrie - foto: doxologia.ro

Sfântul Prooroc Ioil, Sfântul Mucenic Uar, Sfânta Cleopatra. Prăznuirea lor de către Biserica Ortodoxă Romana se face la data de 19 octombrie – foto: doxologia.ro

 

Sf. Prooroc Ioil; Sf. Mc. Uar, Felix și Eusebiu; Sf. Cleopatra; Sf. Cuv. Ioan de la Rila

articol: basilica.ro

19 octombrie 2013

 

Biserica Ortodoxă sărbătorește la data de 19 octombrie pe Sfântul Prooroc Ioil, Sfântul Mucenic Uar, Sfântul Felix preotul, Sfântul Eusebiu diaconul, Sf. Cleopatra și Sf. Cuv. Ioan de la Rila.

 

Sfântul Prooroc Ioil  - foto:doxologia.ro

Sfântul Prooroc Ioil - foto:doxologia.ro

Sfântul Prooroc Ioil a profețit în regatul Iuda pe la anul 850 î.Hr., iar numele său înseamnă ‘dragostea lui Dumnezeu’. În cartea alcătuită de el, din trei capitole și cuprinsă în Sfânta Scriptură a Vechiului Testament, vestește o secetă cumplită și patru invazii de lăcuste care aveau să pustiască țara. Ioil a proorocit despre timpurile mesianice, când Duhul lui Dumnezeu se va oferi tuturor (Ioil II, 28-29). În ziua Pogorârii Duhului Sfânt, Apostolul Petru a amintit această profeție a lui Ioil, spunând mulțimii că Apostolii nu erau beți când vorbeau tuturor în limba lor, ci ‘Duhul Sfânt grăia prin glasul lor’ (Faptele Ap. II, 17-18).

 

Sfântul Mucenic Uar

Sfântul Mucenic Uar - foto:doxologia.ro

Sfântul Mucenic Uar – foto:doxologia.ro

Sfântul Mucenic a pătimit pentru Mântuitorul Iisus Hristos în timpul împăratului Maximian (285-305). Era soldat în armata romană din Egipt și creștin în ascuns. În anul 304, oamenii împăratului au prins în pustiul Egiptului șapte dascăli creștini, pe care i-au chinuit și i-au întemnițat pentru mărturisirea credinței creștine. A doua zi, de dimineață, când au venit oamenii împăratului să-i ducă la judecată pe cei șapte dascăli, l-au găsit și pe Uar între ei. Deoarece, unul dintre părinți murise, Uar i-a luat locul și s-a prezentat și el în fața judecătorului și a recunoscut că este creștin. În urma mărturisirii sale, Sfântul Mucenic Uar a fost supus supliciilor și în cele din urmă a suferit moarte martirică.

articol preluat de pe: basilica.ro


Ap. Efeseni 5, 25-33

Fraţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca să o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt, şi ca s-o înfăţişeze Sieşi, Biserică mărită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de felul acesta, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană. Aşadar, bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile lor, ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia sa pe sine se iubeşte. Căci nimeni vreodată, nu şi-a urât trupul său, ci fiecare îl hrăneşte şi îl încălzeşte, precum şi Hristos Biserica; pentru că suntem mădulare ale trupului Lui, din carnea Lui şi din oasele Lui. Pentru aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică. Astfel, şi voi, fiecare aşa să-şi iubească femeia sa, ca pe sine însuşi; iar femeia să se teamă de bărbat.

 

Ev. Luca 4, 1-15

În vremea aceea s-a întors Iisus de la Iordan plin de Duhul Sfânt, şi a fost purtat de Duhul în pustie, patruzeci de zile fiind ispitit de diavolul. În zilele acelea n-a mâncat nimic; dar, sfârşindu-se zilele, Iisus a flămânzit. Atunci I-a zis diavolul: dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, zi acestei pietre să se facă pâine. Dar Iisus a răspuns, zicând către el: scris este că nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu. După aceea, suindu-L diavolul pe un munte înalt, I-a arătat într-o clipă toate împărăţiile lumii, şi I-a zis: Ţie îţi voi da toată stăpânirea şi slava lor, căci mie îmi este dată şi o dau cui voiesc. Deci, dacă Tu Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta. Dar, răspunzând, Iisus i-a zis: mergi înapoia Mea, Satano, căci scris este: Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai pe El Unul să-L slujeşti. Atunci diavolul L-a dus în Ierusalim şi, aşezându-L pe aripa templului, I-a zis: dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te de aici jos, căci este scris că îngerilor Săi va porunci pentru Tine, ca să Te păzească, şi Te vor ridica pe mâini, ca să nu-ţi loveşti de piatră piciorul Tău. Atunci, răspunzând, Iisus i-a zis: s-a spus în Lege să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău. Şi, sfârşind toată ispita, diavolul s-a depărtat de la Dânsul, până la o vreme. Iar Iisus, plin de puterea Duhului, s-a înapoiat în Galileea şi vestea despre El s-a răspândit în tot ţinutul acela. Şi El învăţa în sinagogile lor, şi toţi îl lăudau.

 

articole preluate de pe: doxologia.ro