Articole

Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei (†74 d.Hr.)

/0 Comentarii/în /de /5.554 vizite

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro

 

Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei

 

Sfântul, slăvitul și mult lăudatul Apostol și Evanghelist Matei este considerat, în mod tradițional, autorul Evangheliei după Matei.

Simbolul apostolului este un înger.

El este prăznuit de Biserică în 16 noiembrie dar și în 30 iunie împreună cu Cei Doisprezece Apostoli.

Numele inițial al lui Matei a fost Levi.

El era fiul lui Alfeu și a fost de meserie vameș, adică perceptor/încasator de taxe în Capernaum.

Odată, venind dinspre malul lacului, Iisus a trecut pe lângă punctul de vamă unde stătea Matei și i-a spus “Vino după Mine“.

Matei s-a ridicat și l-a urmat pe Mântuitorul, devenind ucenicul său (Matei 9:9).

El și-a schimbat numele ca să îi reflecte noua chemare. “Matei” înseamnă “Dar de la Domnul“.

În ziua în care l-a chemat Mântuitorul, el a dat o “masă mare” (Luca 5:29) de rămas bun, la care el i-a invitat pe Iisus și pe ucenicii săi și, probabil, pe mulți din vechii săi asociați.

Ultima menționare a lui se găsește în Noul Testament în Fapte 1:13.

După Învierea Domnului, Matei a mers și a propovăduit printre evrei.

Evanghelia sa a fost, cel mai probabil, scrisă inițial în aramaică și apoi tradusă în grecește.

În cele din urmă, Matei a mers în Etiopia pentru a propovădui Evanghelia.

Acolo, el a fost martirizat de Fulvian, guvernatorul regiunii, fiind aruncat în foc.

După ce Matei și-a dat de bunăvoie sufletul în mâna Domnului, trupul său a fost pus într-un sicriu și aruncat în mare.

Dar a fost adus de apă în fața bisericii pe care o zidise.

Fulvian, persecutorul lui Matei, s-a pocăit imediat, a renunțat la poziția sa puternică și a devenit preot prin hirotonirea de către Episcopul Platon (sau Plato).

După ce Platon a murit, apostolul i-a apărut preotului (care își luase numele de Matei) și i-a cerut să urce pe scaunul episcopal.

 

Imnografie

 

Troparul Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei

Glasul al 3-lea (Tropar tradus din limba engleză)

Cu sârg ai urmat lui Hristos, Stăpânului
care, în a Sa bunătate, lumii S-a arătat pe pământ.
De la vamă chemându-te, apostol ales te-a arătat,
vestitor al Evangheliei în lumea întreagă.
Pentru care cinstim slăvită pomenirea ta, dumnezeiește grăitorule Matei.
Roagă-L pe milostivul Dumnezeu
să dăruiască iertare de păcate sufletelor noastre.

Glasul al 3-lea:

Apostole Sfinte și Evangheliste Matei,
roagă pe milostivul Dumnezeu
să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.

 

(Audio) Troparul Sfântului Apostol și Evanghelist Matei (în limba greacă)

preluat de pe doxologia.ro

 

Condacul Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei

Glasul al 2-lea

Cel Ce Te-ai Înălţat…

Jugul vămii lepădând, la jugul dreptății te-ai alipit
și te-ai arătat neguțător întru toate ales,
bogăție adunând înțelepciunea cea dintru înălțime.
Pentru aceasta ai propovăduit Cuvântul adevărului
și ai ridicat sufletele celor trândavi,
arătând în scris ceasul judecății.

 

Viața Sfântului Apostol și Evanghelist Matei

articol preluat de pe a doxologia.ro

 

Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei (†74 d.Hr.) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei (†74 d.Hr.) – foto preluat de pe doxologia.ro

Fiul lui Dumnezeu, Unul fără de păcat, Care a venit pe pământ cu asemănare omenească să mântuiască pe oamenii cei păcătoși, trecând prin Capernaum, a văzut un om șezând la vamă care se chema Matei și a zis către dânsul: Vino după Mine! Vameșul, auzind aceasta nu numai cu urechile trupești ci și cu cele sufletești, îndată s-a sculat de la vamă și, lăsând toate, a urmat pe Hristos; apoi Domnul a intrat în casa lui, iar Matei i-a făcut ospăț. Acolo s-au adunat la Matei vecinii lui, prietenii lui și mulți cunoscuți, vameși și păcătoși și au șezut împreună cu Hristos și cu ucenicii Lui. Deci s-a întâmplat să fie acolo farisei și păcătoși; aceștia șezând împreună cu păcătoșii au zis către ucenicii Lui: Pentru ce dascălul vostru mănâncă și bea cu păcătoșii și cu vameșii?

Iar Domnul, auzind cuvintele lor, a zis către dânșii: Nu trebuie doctor celor sănătoși, ci bolnavilor, că n-am venit să chem la pocăință pe cei drepți, ci pe cei păcătoși. Din acea vreme Sfântul Matei s-a făcut ucenic și următor al lui Hristos și s-a învrednicit a fi cinstit între cei doisprezece apostoli.

Acest sfânt era fiul lui Alfeu și frate cu Iacob, iar de către ceilalți evangheliști se numea Levi al lui Alfeu. Pentru aceea, vrând să acopere viața lui de vameș pentru cinstea apostoliei, l-au numit cu nume puțin cunoscut, adică Levi a lui Alfeu. Iar Sfântul Matei în Evanghelia sa, scriind însuși despre sine, din multă smerenie, arată pe față tuturor numele său, numindu-se Matei și povestind înaintea tuturor viața sa de mai înainte, nerușinîndu-se a-și mărturisi păcatele sale.

Iar după primirea Sfântului Duh, Sfântul Matei, mai înainte decât toți ceilalți evangheliști, a scris Evanghelia în limba evreiască, pentru evreii care crezuseră, și a scris-o după opt ani de la Înălțarea Domnului, propovăduind această Evanghelie prin multe țări. Căci a străbătut Pârtia și Midia, binevestind pe Hristos. Apoi a înconjurat toată Etiopia, unde îi căzuse soarta, țară pe care a luminat-o cu lumina înțelegerii Sfintei Evanghelii. Iar mai la sfârșit, fiind povățuit de Sfântul Duh, a venit în ținutul mâncătorilor de oameni, la o seminție neagră la chip și cu nărav de fiară și a intrat într-o cetate ce se chema Mirmenia, unde, întorcând către Domnul câteva suflete, le-a pus episcop pe Platon, următorul său, și a zidit o biserică mică. Iar el s-a suit pe un munte, care era în apropiere și a petrecut pe acest munte în post, rugându-se lui Dumnezeu cu sârguință pentru întoarcerea acelui neam necredincios.

Atunci i s-a arătat Domnul în chip de tânăr preafrumos, având în mâna Sa un toiag. Apoi, dând pace apostolului, a întins dreapta Sa, dându-i acel toiag și poruncindu-i să se coboare din munte și să înfigă toiagul înaintea ușii bisericii celei zidite, „căci degrab – i-a zis Domnul –, se va înrădăcina și va crește copac înalt cu puterea Mea și va aduce multă roadă, întrecând cu mărimea și cu dulceața toate celelalte roade. Iar din rădăcina lui va curge izvor de apă curată și, dacă mâncătorii de oameni se vor spăla, vor deveni albi, și cei ce vor gusta din roada lui, vor lepăda năravurile cele de fiară și vor fi oameni blânzi și buni”.

Sfântul Matei, luând toiagul din mâna Domnului, a coborât din munte, mergând în cetate să facă ceea ce i s-a poruncit. Iar ighemonul acelei cetăți, anume Flavian, avea o femeie și un fiu care erau chinuiți de diavoli. Aceștia, întimpinând în cale pe apostol, au strigat în urma lui cu glasuri sălbatice, înfricoșându-l și zicând: „Cine te-a trimis pe tine aici cu acel toiag pentru pierderea noastră?”. Iar el, certând duhurile cele necurate, le-a izgonit. Apoi, cei ce s-au tămăduit s-au închinat apostolului și au mers după dânsul cu bucurie.

Înștiințându-se episcopul Platon de venirea lui, l-a întâmpinat cu clerul. Apoi, intrând în cetate și apropiindu-se de biserică, a făcut precum îi era poruncit: a înfipt toiagul cel dat lui de la Domnul și îndată înaintea tuturor s-a făcut toiagul copac mare, dând ramuri cu o mulțime de frunze și s-au arătat roade într-însul foarte frumoase, mari și dulci și izvor de apă a curs din rădăcina lui.

Atunci s-au minunat toți cei ce priveau la această minune, pentru că toată cetatea se strânsese la o minune ca aceasta, și mâncau poame dulci din acest pom și beau apă curată. Iar Sfântul Apostol Matei, stând la un loc înalt, propovăduia cuvântul lui Dumnezeu în limba poporului ce se adunase acolo. Deci, îndată, toți au crezut în Domnul, iar apostolul i-a botezat în acel izvor făcător de minuni. Mai întâi a botezat pe femeia ighemonului pe care o izbăvise de duhul cel viclean, împreună cu fiul său; pe urmă pe tot poporul care a crezut în Hristos. Iar toți mâncătorii de oameni, care se botezau după cuvântul Domnului, ieșeau din apă luminați la față, apoi câștigau albire și frumusețe nu numai trupească, ci și sufletească, lepădând negreala de arap și îmbrăcându-se întru Hristos, omul cel nou.

Înștiințându-se de aceasta ighemonul, mai întâi s-a bucurat de tămăduirea soției și a fiului său. După aceea, îndemnându-l diavolul, s-a mâniat asupra Apostolului, pentru că tot poporul părăsind zeii alerga la dânsul, și a cugetat să-l omoare. Dar în acea noapte Mântuitorul S-a arătat Apostolului, poruncindu-i a îndrăzni către El și făgăduindu-i că va fi împreună cu dânsul în mâhnirea care-i va veni. Deci, făcându-se ziuă, pe când apostolul cânta în biserică laude lui Dumnezeu împreună cu cei credincioși, ighemonul a trimis patru ostași să-l prindă, însă aceia când au ajuns la biserica Domnului îndată i-a cuprins un întuneric încât abia au putut să se întoarcă înapoi.

Atunci, fiind întrebați de ce n-au adus pe Matei, au răspuns: „Am auzit glasul lui vorbind, dar n-am putut să-l prindem”. Deci, mâniindu-se ighemonul, a trimis ostași mai mulți cu arme, poruncindu-le să aducă pe Apostol cu sila, și de se va împotrivi cineva, nelăsând să-l ia pe acela, să-l taie cu sabia. Dar și acest plan a rămas fără rezultat. Căci, pe când se apropiau de biserică, a strălucit o lumină cerească asupra Apostolului, spre care ostașii neputând a căuta, s-au umplut de frică și, aruncând armele, au fugit; apoi întorcându-se au spus ighemonului cele ce se făcuse.

Auzind ighemonul, s-a mâniat foarte tare și s-a dus cu toată mulțimea slugilor sale, vrând că singur să prindă pe Apostol. Însă, când s-a apropiat de dânsul, îndată a orbit și căuta un sprijinitor. Apoi a început a ruga pe Apostol să-i ierte păcatul și să-i lumineze ochii, iar Apostolul, făcând semnul Sfintei Cruci peste ochii lui, i-a dăruit vederea. Dar ighemonul, văzând cu ochii cei trupești, însă nu și cu cei sufletești – căci l-a orbit răutatea lui -, n-a crezut că ar fi puterea lui Dumnezeu, ci o vrăjitorie. Apoi, luând pe Apostol de mână, îl ducea în curtea sa ca și cum ar fi vrut să-l cinstească, iar în inima sa cugeta cele viclene, vrând să ardă în foc pe Apostolul Domnului, ca pe un vrăjitor.

Apostolul, văzând tainele inimii lui și, înțelegând gândurile cele viclene, l-a mustrat, zicând: „Prigonitorule și vicleanule, de ce nu săvârșești lucrul pe care l-ai cugetat asupra mea? Fă ceea ce au pus diavolii în inima ta, căci, precum vezi, sunt gata să rabd toate pentru Dumnezeul meu”. Atunci ighemonul a poruncit ostașilor să-l ia pe Sfântul Matei și, punându-l pe pământ, să-l întindă cu fața în sus și să-i pironească mâinile și picioarele pe pământ. Făcându-se aceasta, după porunca chinuitorului, slugile au adunat mulțime de vițe și vreascuri; apoi au adus smoală și pucioasă și toate acestea punându-le deasupra Sfântului Matei, le-au aprins. Aprinzându-se focul cu văpaie mare, toți credeau că Apostolul lui Hristos va fi ars. Dar, o, minune! Îndată s-a prefăcut focul acela în răcoreală și văpaia în rouă, iar Sfântul Matei a rămas viu, slăvind pe Dumnezeu.

Văzând aceasta, tot poporul s-a înspăimântat de o asemenea minune și a lăudat pe Dumnezeul Apostolului. Iar judecătorul s-a mâniat mai mult, în loc să cunoască puterea lui Dumnezeu, Care a păzit viu și nevătămat de foc pe propovăduitorul lui Hristos, și grăia asupra dreptului fărădelegi, numindu-l vrăjitor și zicând că vrăjile au stins focul și l-au păzit viu. După aceea a poruncit să adune lemne mai multe, vițe și vreascuri și, punându-le deasupra lui, să le aprindă, iar deasupra să toarne multă smoală. Apoi a adus și pe zeii săi cei de aur în număr de doisprezece și, punându-i în jurul focului, îi chemă în ajutor pentru că Sfântul Matei, cu puterea lor, să nu se poată izbăvi de văpaie și să ardă în foc.

Sfântul Apostol, fiind în văpaie, s-a rugat către Domnul puterilor ca să arate puterea Sa nebiruită, să vădească neputința zeilor păgânești și să rușineze pe cei ce nădăjduiesc spre dânșii. Și îndată s-a pornit văpaia focului înfricoșat asupra idolilor de aur și s-au topit ca ceară, ba încă au ars și mulți din cei necredincioși, care stăteau împrejur. Iar din topirea idolilor a ieșit un șarpe ca de foc, care mergea după ighemon, vrând să-l vatăme, încât nu-i era lui cu putință a fugi și a scăpa de frica aceluia, până ce a făcut smerită rugăminte către Apostol ca să-l izbăvească din acea nevoie. Sfântul Apostol Matei a certat focul și îndată s-a stins văpaia și a pierit asemănarea șarpelui cea de foc. De acum, ighemonul voia să scoată din foc pe sfântul, însă el, făcând rugăciunea cea mai de pe urmă, și-a dat sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu.

Atunci judecătorul a poruncit să se aducă un pat de aur și să pună pe dânsul cinstitul trup al Apostolului, care fusese scos din foc nevătămat. Apoi, învelindu-l cu veșminte de mare preț, l-a luat pe umeri împreună cu boierii săi și l-a dus în curțile sale. Dar el nu avea credință desăvârșită. De aceea a poruncit să facă un sicriu din fier și, punând într-însul trupul Sfântului Apostol Matei, să-l închidă pretutindeni cu plumb și să-l arunce în mare, zicând către boierii săi: „Dacă Cel ce l-a păzit pe Matei întreg în foc, îl va păzi pe el și de înec, apoi cu adevărat Acela este Dumnezeu și Aceluia ne vom închina, lăsând pe toți zeii noștri, care n-au putut să se izbăvească de arderea focului”.

Fiind aruncat în mare sicriul cel de fier cu cinstitele moaște, noaptea s-a arătat Sfântul Matei episcopului Platon, zicându-i: „Duminică să mergi la malul mării care este spre partea răsăritului de la curțile domnești și să iei de acolo moaștele mele, care vor fi scoase la uscat”. Sculându-se episcopul, a mers la mare cu o mulțime de popor, la locul arătat și au aflat racla cea de fier cu moaștele Sfântului Apostol Matei, precum i-a vestit lui în vedenie.

Înștiințându-se despre aceasta ighemonul și boierii săi, au crezut cu adevărat în Domnul nostru Iisus Hristos, mărturisindu-L cu glas mare a fi Unul adevăratul Dumnezeu, Care a păzit pe sluga Sa, Matei. Apoi ighemonul, cazând înaintea raclei Sfântului Apostol, își cerea iertare de la el pentru greșeala să și cu osârdie dorea să se boteze. Episcopul Platon, văzând credința voievodului și rugămintea lui cea cu dinadinsul și învățându-l mult, i-a poruncit să intre în apa Botezului. Iar când episcopul a pus mâna pe capul lui, voind să-i dea nume, îndată a venit un glas de sus, zicând: „Nu Flavian să-l numești, ci Matei”.

Astfel, luând voievodul din botez numele Apostolului, s-a sârguit a fi următor al faptelor lui apostolești. Căci degrabă, încredințând altuia domnia sa, s-a lepădat de lumea aceasta deșartă și se sârguia întru rugăciuni în biserica lui Dumnezeu. Apoi a fost învrednicit rânduielii preoțești de către Sfântul Platon episcopul. Iar după trei ani, murind episcopul, Sfântul Matei s-a arătat în vedenie preotului Matei, celui ce-și lăsase domnia, și l-a sfătuit să primească scaunul episcopal, după fericitul Platon.

Luând episcopia Matei cel nou, bine s-a ostenit în bună vestire a lui Hristos și pe mulți întorcându-i de la închinarea la idoli, i-a adus către Dumnezeu. Apoi, viețuind ani îndelungați cu plăcere de Dumnezeu, s-a mutat către El, stând înaintea scaunului Lui, împreună cu Sfântul Apostol și Evanghelist Matei și se roagă pentru noi, ca să fim moștenitori împărăției Sale în veci. Amin.

cititi mai mult despre Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei si pe: doxologia.ro; ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul (Secolul I d.Hr.)

/0 Comentarii/în /de /5.337 vizite

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro

 

Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol și Evanghelist Ioan este cunoscut și ca Ioan Teologul.

A fost unul din Cei Doisprezece Apostoli și a scris Evanghelia care îi poartă numele, trei epistole canonice: I Ioan, II Ioan și III Ioan și Apocalipsa.

Prăznuirea sa principală este la 8 mai, apoi împreună cu Cei Doisprezece Apostoli la 30 iunie, iar adormirea sa la 26 septembrie.

Sfântul Ioan a fost fiul Salomeei mironosița și al lui Zevedei, un pescar din Betsaida Galileii. Fratele său a fost Sfântul Iacov, un alt apostol.

În Evanghelia sa, el se prezintă ca fiind „ucenicul prea iubit al lui Iisus” mai degrabă decât cu numele. El a fost cel mai tânăr din cei doisprezece Apostoli și foarte apropiat Domnului. Această apropiere este adesea reprezentată în icoanele cu Cina cea de Taină, unde Sfântul Ioan se sprijină de Mântuitorul.

El a fost de față la Schimbarea la Față a Mântuitorului împreună cu Petru și cu fratele său Iacov.

Sfântul Ioan a fost exilat în insula Patmos de către împăratul Domițian între anii 90-95 d.Hr. și acolo a avut revelația Cărții Apocalipsei.

 

Minuni

Printre alte minuni în legătură cu Sf. Apostol și Evanghelist Ioan, se cunoaște una care a avut loc la mormântul său:

Când avea peste o sută de ani, Sfântul Ioan a luat șapte ucenici în afara Efesului și i-a pus să sape un mormânt în formă de cruce.

Apoi, Sfântul Ioan s-a așezat în mormânt și ucenicii l-au îngropat acolo de viu.

Mai târziu, când mormântul său a fost deschis, trupul Sfântului Ioan nu mai era acolo.

În fiecare an, la 8 mai, din mormântul său se ridică un praf cu care bolnavii de diferite boli se vindecă.

Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan la pieptul Lui Hristos - foto preluat de pe www.ortodoxia.md

Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan la pieptul Lui Hristos – foto preluat de pe www.ortodoxia.md

 

Imnografie

Tropar (glasul al 2-lea):

Apostole al lui Hristos Dumnezeu, iubite,
grăbește de izbăvește pe poporul cel fără de răspuns,
că te primește, când cazi către Dânsul,
Cel ce te-a primit când te-ai răzimat pe pieptul Lui.
Pe Acesta roagă-L, de Dumnezeu cuvântătorule,
ca norul păgânilor cel pus asupra noastră să-l risipească,
cerându-ne nouă pace și mare milă.

Condac (glasul al 2-lea):

Măririle tale, Iubitorule de feciorie, cine le va spune?
Că verși minuni și izvorăști tămăduiri
și te rogi pentru sufletele noastre, ca un cuvântător de Dumnezeu și prieten al lui Hristos.

Acatistul Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan (26 Septembrie)

Ioan Evanghelistul (în ebraică יוחנן, Yoḥanan; n. 10 e.n., Bethsaida[*], Israel – d. 98 e.n., Efes, Turcia) este numele convenţional pentru autorul Evangheliei după Ioan. În mod tradiţional a fost considerat una şi aceeaşi persoană cu apostolul Ioan. Simbolul său este vulturul - Miniature of Saint John from the Grandes Heures of Anne of Brittany (1503–8) by Jean Bourdichon - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ioan Evanghelistul – Miniature of Saint John from the Grandes Heures of Anne of Brittany (1503–8) by Jean Bourdichon – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Iconografie

Dionisie din Furna arată că Sf. Apostol și Evanghelist Ioan se zugrăvește după cum urmează:

În icoanele unde este zugrăvit între Apostoli, în scenele din viața Mântuitorului se pictează tânăr, fără barbă.

Atunci când se zugrăvește singur sau scriind Evanghelia, este reprezentat bătrân, pleșuv, cu barba lungă, ținând în mână cartea (Evanghelia) sa.

Poartă un veșmânt verde pe dedesubt, iar veșmântul de deasupra roșu.

Se mai zugrăvește împreună cu ceilalți Evangheliști în pandantivele din unghiurile dintre arcurile bolților turlei, șezând fiecare pe scaun și scriind Evangheliile, fiecare cu simbolul său. Simbolul Sf. Ioan este vulturul.

Dionisie mai arată și cum se zugrăvesc imaginile din Cartea Apocalipsei

 

cititi mai mult despre Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul si pe: doxologia.ro; ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

Viața Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan

Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 8 mai - frescă din Capela Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare”, din Iași - foto preluat de pe basilica.ro

Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan – frescă din Capela Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare”, din Iași – foto preluat de pe basilica.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

În această zi se cinstește pomenirea prafului tămăduitor, care cu minune iese în fiecare an din mormântul lui.

Cinstita mutare a Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu, cel ce s-a rezemat pe pieptul Mântuitorului, a iubitorului de feciorie și ucenicului iubit al lui Hristos, se prăznuiește în 26 ale lunii septembrie, unde s-a scris pe larg viața lui cea sfântă. Iar în această zi se cinstește numai pomenirea prafului tămăduitor, care cu minune iese în fiecare an din mormântul lui, în ziua a opta a lunii mai și pe care creștinii cei de acolo îl numesc mană.

Pentru că Sfântul Ioan, trăind mai mult de o sută de ani și ostenindu-se în bunăvestirea lui Hristos, a ieșit împreună cu șapte ucenici ai săi din cetatea Efesului și le-a poruncit să-i sape un mormânt în chipul Crucii și într-însul – precum scrie în viața lui – să fie îngropat de viu. Auzind frații cei din cetate de aceasta, au mers și au săpat mormântul lui, dar n-au aflat trupul apostolului și s-au întors, plângându-l mult. După aceea, mergeau adeseori la mormântul lui și acolo își săvârșeau rugăciunile către Dumnezeu, chemând în ajutor și spre mijlocire pe Sfântul Ioan.

Apoi a început în fiecare an, în această lună și zi, a ieși din mormântul lui un praf subțire făcător de minuni, pe care credincioșii luându-l, tămăduiau neputințele și patimile ce erau în popor. Pentru aceea s-a așezat într-această zi, precum și în luna lui septembrie, să-l lăudăm cu bisericești cântări de laude și să-l fericim pe acest plăcut al lui Dumnezeu, care mai mult decât alții a fost iubit lui Dumnezeu. Cu rugăciunile aceluia să câștigăm și noi tămăduire de bolile noastre cele sufletești și trupești și să ne învrednicim a fi plăcuți și iubiți lui Hristos Dumnezeul nostru.

Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu (12 – 68 d.Hr.)

/0 Comentarii/în /de /4.177 vizite

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro

 

Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu

Sfântul, gloriosul și mult slăvitul Apostol și Evanghelist Marcu este autorul Evangheliei după Marcu, însoțitorul Apostolului Pavel (așa cum se povestește în Faptele Apostolilor), și se numără printre cei Șaptezeci de Apostoli.

Adesea este numit Ion Marcu, și este considerat fondatorul Bisericii Alexandriei, totodată fiind și primul ei papă.

Ca urmare, el este venerat în mod deosebit de Biserica din Alexandria (coptă) ca fondator al ei. Simbolul său de evanghelist este un leu.

Biserica îl prăznuiește la 25 aprilie, la 27 aprilie și 27 septembrie împreună cu Aristarh și Zina, la 30 octombrie împreună cu Tertie, Iust, Artema și Cleopa și la 4 ianuarie împreună cu Cei Șaptezeci.

Sf. Ap. și Evanghelist Marcu (12 - 68 d.Hr.) - foto preluat de pe ziarullumina.ro

Sf. Ap. și Evanghelist Marcu (12 – 68 d.Hr.) - foto preluat de pe ziarullumina.ro

Numele lui era Ioan, după cum spune Biblia: “El a venit în casa Mariei, mama lui Ioan care era numit și Marcu, unde mulți se adunau pentru rugăciune (Fapte 12:12). “El este cel la care s-a gândit Domnul Hristos, a Căruia este slava, când a spus: ” Duceți-vă în cetate la cutare om, și spuneți-i: Învățătorul zice: Vremea Mea este aproape; voi face Paștele cu ucenicii Mei în casa ta.”(Matei 26:18).

Casa lui a fost prima biserică creștină, unde ei au mâncat Paștele, s-au ascuns după moartea Mântuitorului și în camera de sus de aici au primit Duhul Sfânt.

Acest apostol s-a născut în Cirene (unul din cele cinci orașe vestice, Pentapolis, din Vestul Africii). Numele tatălui său era Aristopolus, iar mama sa se numea Maria și era rudă cu Apostolul Varnava. Credința lor era iudaismul și erau bogați și onorați. Părinții l-au educat în cultura greacă și ebraică. După ce au emigrat la Ierusalim, l-au numit Marcu. Marcu vizita frecvent casa Sfântului Petru și de la el a învățat creștinismul.

Odată, Pe când Aristopulos și fiul său Marcu mergeau pe lângă Iordan, aproape de deșert, au întâlnit un leu și o leoaică răcnind. Pentru Aristopolus a fost evident că își vor găsi amândoi sfârșitul aici. Mila pentru fiul său l-au îndemnat să-i spună să fugă și să se salveze. Marcu i-a răspuns: “Hristos, în mâinile căruia sunt viețile noastre nu va lăsa fiarele să ne omoare”. Spunând acestea, a început să se roage astfel: “Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, apără-ne de demonii acestor două fiare și scapă sălbăticia aceasta de urmașii lor”. Imediat, Dumnezeu a auzit această rugăciune și cele două fiare au căzut moarte. Tatăl său s-a minunat foarte tare și i-a cerut fiului său să-i vorbească despre Hristos. El a început să creadă și a fost botezat de fiul său.

După Înălțarea la cer a Mântuitorului, Marcu l-a însoțit pe Pavel și pe Barnaba în propovăduirea Evangheliei în Antiohia, Seleucia, Cipru, Salami și Perga Pamfiliei, unde i-a părăsit și s-a întors la Ierusalim. După sinodul apostolic din Ierusalim, el a mers împreună cu Barnaba în Cipru.

După plecarea lui Barnaba, Sfântul Marcu a mers în Africa, Berca și în cele cinci orașe vestice. El a propovăduit aici Evanghelia și mulți au crezut în cele relatate de el. De acolo, a mers în Alexandria în 61 A.D.

Când a intrat în oraș, încălțările lui erau rupte din cauza drumurilor lungi pe care le făcuse propovăduind și evanghelizând. El a mers la un cârpaci din oraș, numit Anianus pentru a și le repara. În timp ce Anianus îi repara încălțările, s-a înțepat în deget cu sula. Anianus a strigat în grecește “Eis Theos!” care înseamnă “O unule Dumnezeu!” Când Sfântul Marcu a auzit aceste cuvinte inima i-a tresărit de bucurie. L-a găsit potrivit pentru a-i spune despre Dumnezeu. Apostolul a luat puțină argilă, a scuipat pe ea și a pus-o pe degetul lui Anianus, spunând “în Numele lui Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu,” și înțepătura s-a vindecat imediat, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat.

Anianus a fost nespus de uimit de acest miracol care s-a petrecut în Numele lui Iisus Hristos și inima lui s-a deschis către Cuvântul Domnului. Apostolul l-a întrebat cine era unicul Dumnezeu pe care l-a strigat când s-a înțepat. Anianus i-a răspuns “Am auzit de El, dar nu Îl cunosc.” Sfântul Marcu a început să îi explice de la început, de la crearea cerului și a pământului, apoi despre profeții care au prevestit venirea lui Hristos. Apoi Anianus i-a chemat la el acasă și a adus la el pe copii săi. Sfântul Apostol le-a predicat și apoi i-a botezat.

Când numărul credincioșilor creștini a crescut și poporul păgân al cetății a auzit, s-au înfuriat și au plănuit să-l omoare pe Sfântul Marcu. Credincioșii l-au sfătuit să plece pentru o vreme de dragul siguranței Bisericii sale și a de grija ei. Sfântul Marcu l-a hirotonit pe Sfântul Anianus ca episcop de Alexandria (43 – 63, urmat de Anian al Alexandriei), apoi trei preoți și șapte diaconi. A mers apoi în cele cinci orașe apusene și a rămas acolo doi ani, propovăduind, unde o hirotonit mai mulți episcopi, preoți și diaconi.

În final, el s-a reîntors la Alexandria unde a găsit o comunitate creștină numeroasă și unde a construit o biserică pentru ei în locul numit Bokalia (locul vacilor), în estul Alexandriei pe malul mării.

I/a venit vremea adormirii de sărbătoarea Învierii din anul 68 A.D. care în acel an coincidea cu o mare sărbătoare păgână sărbătorită printr-un mare banchet în cinstea zeului Syrabis. Astfel, o mare mulțime de păgâni a atacat biserica de la Bokalia și au intrat înăuntru cu forța. L-au prins pe Sfântul Marcu, l-au legat cu o funie groasă și l-au târât pe străzi strigând: “Aduceți balaurul în locul adunării vacilor.” Au continuat să-l târască cu multă cruzime. Carnea lui era ruptă și împrăștiată peste tot și orașul era plin de sângele lui. Apoi l-au închis peste noapte într-o închisoare întunecată.

Îngerul Domnului i-a apărut și i-a spus: “Marcule, bunule servitor, bucură-te pentru că numele tău a fost scris în cartea vieții și tu ai fost numărat în ceata sfinților.” După ce îngerul a dispărut, I-a apărut Mântuitorul Hristos și i-a dăruit pacea Sa. Sufletul lui Marcu s-a înveselit și s-a bucurat.

A doua zi dimineața, păgânii l-au scos pe Sfântul Marcu din închisoare. I-au legat gâtul cu o frânghie groasă și la fel ca în prima zi, l-au târât peste pietre și peste stânci. Într-un final, Sfântul Marcu și-a dat sufletul curat în mâinile Domnului și a primit cununa martirajului.

Cu toate acestea, moartea Sfântului Marcu nu a satisfăcut furia păgânilor. Au adus mult lemn de foc și se pregăteau să-i ardă trupul. Dar o furtună puternică s-a pornit și o ploaie torențială a început. Păgânii s-au speriat și au fugit înspăimântați.

Credincioșii au venit și au luat trupul sfânt, l-au dus la biserica din Bokalia, l-au înfășurat în giulgiu, s-au rugat la capul lui și l-au așezat într-un coșciug. Apoi au îngropat coșciugul într-un loc secret în biserică.

În anul 828 A.D., corpul Sfântului Marcu a fost furat de marinari italieni și a fost dus din Alexandria în Veneția. Cu toate acestea, capul său a rămas în Alexandria.

 

Importanța pentru Biserica coptă

În Biserica Ortodoxă Coptă Ne-Calcedoniană, Apostolul Marcu este, probabil, cel mai iubit dintre sfinți, fiind fondatorul scaunului Alexandriei în secolul I. Numeroase biserici copte sunt patronate de el și în ziua de 30 Babah (Calendarul copt), Biserica Ortodoxă Coptă sărbătorește comemorarea sfințirea bisericii curatului Sfântul Marcu Evanghelistul, fondatorul bisericii din Egipt și apariția sfântului său cap în Alexandria.

Icoană coptă a Sfântului Marcu Evanghelistul. Se remarcă leul obișnuit din colțul stânga jos al icoanei - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Icoană coptă a Sfântului Marcu Evanghelistul. Se remarcă leul obișnuit din colțul stânga jos al icoanei – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Înapoierea moaștelor în 1968

În 17 Baounah (lună din calendarul copt), al anului 1684 A.M. (după calendarul copt), care corespunde cu luni, 24 iunie 1968 d.Hr., în al zecelea an al păstoririi Papei Chiril al VI.lea, al 116-lea Papă al Alexandriei, moaștele Sfântului Marcu Apostolul, Evanghelistul țării Egiptului și primul Patriarh al Alexandriei, s-au reîntors în Egipt. După unsprezece secole în afara Egiptului, trupul Sfântului Marcu s-a reîntors în sfârșit în țara în care a fost martirizat și unde capul lui este păstrat până în prezent, în Alexandria, Egipt.

Papa Chiril a trimis o delegație oficială la Roma pentru a primi moaștele Sfântului Apostol Marcu de la romano-catolicul Papă Paul al VI-lea. Delegația a fost formată din zece mitropoliți și episcopi, dintre care șapte erau copți și trei etiopieni, și trei lideri proeminenți ai laicatului copt. Delegația Alexandriei a primit moaștele Sfântului Marcu sâmbătă, 22 iunie 1968, de la Papa Paul al VI-lea. Momentul primirii sfintelor moaște, după unsprezece secole în care au stat la Veneția, a fost unul solemn și plin de bucurie.

Un eveniment istoric: Papa Chiril al VI-lea primind în aeroportul din Cairo moaștele Sfântului Marcu - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Un eveniment istoric: Papa Chiril al VI-lea primind în aeroportul din Cairo moaștele Sfântului Marcu – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Imnografie

La 25 aprilie:

Troparul Sfântului Apostol și Evanghelist Marcu

Glasul al 3-lea:

Învățat fiind de Apostolul Petru, te-ai făcut apostol al lui Hristos, și ca un soare ai strălucit marginilor, podoaba alexandrinilor ai fost, fericite, căci prin tine Egiptul s-a slobozit din înșelăciune, și ca un stâlp al Bisericii, prin învățătura ta cea evanghelicească pe toți ai luminat. Pentru aceasta luminat cinstind-o, pomenirea ta prăznuim, de Dumnezeu grăitorule Marcu; roagă pe Dumnezeu cel înduplecat prin tine să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.

Alt tropar (tradus din limba engleză, după o referință OCA)

Glasul al 4-lea:

Încă din copilărie lumina adevărului te-a călăuzit, Sfinte Marcu și ai iubit lucrarea Mântuitorului Hristos. De aceea, cu mult zel l-ai urmat pe Petru și l-ai slujit pe Pavel ca un ajutor harnic, și ai luminat lumea cu Sfânta ta Evanghelie.

Condacul Sfântului Apostol şi Evanghelist Marcu

Glasul 4

Cele de sus căutând…

Harul Duhului primind dintru înălţime, împletirile ritorilor le-ai stricat, Apostole şi pe toţi păgânii vânându-i, vrednicule de laudă, Sfinte Apostole Marcu, Stăpânului tău i-ai adus, propovăduind Dumnezeiasca Evanghelie.

Arătându-te săditură a Apostolului Petru de Dumnezeu sădită şi mucenic tare şi tăinuitor şi Apostol al lui Hristos, ai vărsat marea învăţăturilor şi lumea ai veselit, Apostole Marcu, rugându-te să ne mântuiască pe noi.

 

cititi mai mult despre Marcu Evanghelistul și pe: doxologia.ro; en.wikipedia.org

 

Viața Sfântului Apostol și Evanghelist Marcu

Sf. Ap. și Evanghelist Marcu (12 - 68 d.Hr.) - foto preluat de pe basilica.ro

Sf. Ap. și Evanghelist Marcu (12 – 68 d.Hr.) – foto preluat de pe basilica.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Evanghelist Marcu era de neam evreu, din seminția lui Levi, ucenic al Sfântului Apostol Petru și fiu iubit al aceluia întru Sfântul Duh, pe care îl pomenește în scrisoarea sa, zicând: „Vă sărută pe voi aleasa Biserică din Babilon și Marcu, fiul meu”. Iar fiu era nu după trup, ci după duh, născut prin bunavestire și prin baia Sfântului Botez. Sfântul Marcu a fost numărat în ceata sfinților șaptezeci de apostoli ai lui Hristos, mai întâi cu Sfântul Petru, de care a fost pus și episcop. Ei au călătorit împreună până la Roma, unde a scris Sfânta Evanghelie după rugămintea credincioșilor, pentru că îi rugaseră cei din Roma, care deja crezuseră în Hristos prin Sfântul Pavel, ca să n-o lase nescrisă, așa cum i-a spus Sfântul Petru prin cuvinte.

Deci plecându-se la rugămintea lor, a scris petrecerea lui Hristos pe pământ cu oamenii, dar mai întâi, singur a arătat-o lui Petru. Iar el, văzând-o și citind-o, a încredințat că este adevă-rată și a poruncit tuturor s-o citească și să creadă toate cele scrise într-însa. După aceea a fost trimis Sfântul Marcu de către Sfântul Apostol Petru, mai întâi la Acvileea pentru propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu, după aceea în Egipt, unde întâi a fost episcop în Alexandria și binevestitor al lui Hristos. Apoi toate părțile acelea ca Livia și Pentapoli, fiind în întunericul îndrăcirii idolești, le-a luminat cu lumina – sfintei credințe și le-a adus la Hristos. Și pretutindeni făcând minuni, a împodobit Biserica lui Hristos prin punerea mâinilor pe capul episcopilor și a celorlalți clerici; apoi a învățat pe mulți oameni o viață atât de îmbunătățită, încât și necredincioșii se minunau foarte mult și-l lăudau.

Pentru că povestește Eusebiu, episcopul Cezareei Palestinei, asemenea și Nechifor Xantopol, amândoi scriitori vrednici de credință ai istoriei bisericești, că slăvitul între evrei cu înțelepciunea, adică Filon, care se cunoscuse cu Sfântul Petru în Roma, a fost înștiințat despre creștinii cei ce au fost în Alexandria și în tot Egiptul, de către Sfântul Marcu. Apoi scriind multe cuvinte de laudă, între care și aceasta: „Unii ca aceștia – adică creștinii – bogățiile cele vremelnice și toate averile lor își lasă și nimic dintr-ale lor nu voiesc să aibă pe pământ. Și ori în ce loc sunt, ei au deosebite și cinstite case de rugăciune, în care cu cucernicie și cu curăție își săvârșesc tainele lor. Nici un lucru lumesc nu fac în acelea, decât numai prooroceștile citiri acolo se ascultă și cu cântare, după al lor obicei, slăvesc pe Dumnezeu. Unii dintre dânșii ies de prin cetăți și lepădând toate grijile cele lumești petrec în câmpii, în grădini și în pustie, ferindu-se de petrecerea cu toți oamenii, știind că însoțirea cu cei ce nu se potrivesc cu viața, este împiedicare spre fapta bună.

Apoi înfrânarea și omorârea trupului le au ca o temelie, pe care celelalte lucruri bune le zidesc. Nici unul dintre dânșii nu mănâncă, nici nu bea până seara, iar alții până a patra zi nu gustă nimic; alții în tâlcuirile și înțelegerile Scripturii fiind mai iscusiți și cu acea duhovnicească hrană a gândirii de Dumnezeu din dumnezeiasca Scriptură, neputând a se sătura, nu-și aduc aminte până la a șasea zi de hrana cea trupească. Vin nicidecum nu beau, nici nu mănâncă carne și nimic din cele mișcătoare, ci numai pâine și apă, sare și isop. Acestea erau la dânșii desfătările.

Sunt între dânșii și din partea femeiască, care s-au deprins cu o viață ca aceasta, între care multe au îmbătrânit în feciorie, păzind întregimea trupului curat, nu de silă, ci cu bunăvoie și cucernicie. Și în înțelepciunea aceea păzindu-se, nu numai inimile, ci și trupurile își sfințesc, socotind că nu le este lor lucrul cuviincios, ca vasul primit spre sălășluirea înțelepciunii, să slujească îndulcirii patimilor. Și acei care doresc sămânța Cuvântului lui Dumnezeu și patul cel neîntinat și fără de moarte, din care se naște rodul cel ce niciodată nu moare, luând tâlcuirea Sfintei Scripturi de la cei mai bătrâni ai lor, caută în ea duhovnicească înțelegere și tainele cele ascunse, socotind că Scriptură este ca un trup văzut, iar priceperea ca un suflet nevăzut. De dimineață se scoală la doxologia lui Dumnezeu și la rugăciune, la cântare și la ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, fiind îndeosebi femeile; iar alții câte șapte săptămâni petrec în post desăvârșit. Această zi este la dânșii în mare cinste, celelalte praznice ale lor mai înainte gătindu-le, se odihnesc. Preoții și diaconii săvârșesc dumnezeiasca slujbă, iar peste toți aceia este mai întâi șezător un episcop”. Acestea le scrie Filon evreul, despre ucenicii Sfântului Evanghelist Marcu și despre sfintele obiceiuri ale Bisericii lui Dumnezeu, care a fost mai întâi întru Duhul Sfânt și în preda-niile apostolești. Astfel Sfântul Marcu, prin ostenelile sale cele cu multe dureri a lucrat via lui Hristos în părțile Egiptului, având scaunul său în Alexandria, unde s-a și sfârșit prin pătimire.

Iar pentru pătimirea Sfântului Evanghelist Marcu, Sfântul Simeon Metafrast scrie așa: „În acea vreme, când Sfinții Apostoli s-au împărțit prin toată lumea, Sfântul Marcu, prin dumnezeiasca voie, a mers în părțile Egiptului. Însă l-au primit pe el ca pe un evanghelist și păzitor al dumnezeieștilor canoane ale Sfintei Apostoleștii Biserici. Sfântul Marcu mai întâi a propovăduit Evanghelia Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos în tot pământul Egiptului, în Livia, Marmarichia, Amonichia și în Pentapoli. Pentru că toți cei din părțile acelea au fost netăiați împrejur, împietriți la inimă și închinători la idoli, plini de toate necurățiile și slujitori ai duhurilor celor necurate; pentru că prin toate cetățile, satele și la răspântii zideau capiști, idoli și fermecătorii și toată puterea drăcească era în ei. Dar Domnul nostru Iisus Hristos, prin venirea Sa a stricat și a pierdut puterea lor. Deci, dumnezeiescul evanghelist Marcu, fiind în Cirene, cetatea Pentapoliei, propovăduia cereasca învățătură a lui Hristos și făcea minuni mari într-însa. Că pe cei bolnavi îi tămăduia, pe cei leproși îi curăța și duhurile cele necurate și cumplite le îngrozea prin cuvântul dumnezeiesc. Și mulți cu acea apostolească propovăduire și facere de minuni, luminându-se, au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos și pe idoli împreună cu capiștile le-au lepădat și sfărâmat și s-au botezat în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”.

Acolo întâi i s-a poruncit lui prin Duhul Sfânt, să se ducă în Alexandria Farului și să semene acolo sămânța cea bună a Cuvântului lui Dumnezeu. Alexandria Farului s-a numit astfel, pentru că era o cetățuie mică ce se numea Faros, în care pe un stâlp foarte înalt se aprindea în toate nopțile foc, pentru cei ce călătoreau pe mare cu corăbiile, cărora acel foc le strălucea ca o rază, arătându-le calea spre liman.

Deci, Sfântul Evanghelist Marcu, ca un viteaz nevoitor, cu osârdie se sârguia să meargă ca spre nevoință acolo și, sărutând pe frați, le-a zis lor: „Domnul meu mi-a spus, să mă duc în cetatea Alexandria”. Atunci frații lui l-au petrecut până la corabie și mâncând cu dânsul pâine, s-au despărțit de el, zicând: „Domnul nostru Iisus Hristos să-ți rânduiască cale bună”. Plecând de acolo Sfântul Marcu, a doua zi a sosit la Alexandria și ieșind din corabie, a mers la un loc anume ce se numea Mendion și, intrând prin porțile cetății, i s-a stricat papucul. Văzând aceasta, apostolul, a zis în sine: „Cu adevărat, bună îmi este mie calea aceasta!”. Apoi, văzând pe cizmar dregând încălțăminte veche, i-a dat papucul său, iar cizmarul, cosându-i papucul, din întâmplare și-a străpuns mâna stângă cu unealta sa și a chemat pe Dumnezeu în ajutor, precum este obiceiul la unele întâmplări ca acestea. Apostolul, auzind numele lui Dumnezeu, s-a bucurat cu duhul și a zis în sine: „Bună a făcut Domnul calea mea!”. Și era dureroasă rană de la mina cizmarului și mulțime de sânge curgea. Iar Sfântul Marcu a scuipat pe pământ și, făcând tină din scuipat, i-a uns rana, zicând: „În numele lui Iisus Hristos, Cel ce este în veci, fii sănătos!”. Și îndată i s-a tămăduit rana și i s-a însănătoșit mâna.

Cizmarul, văzând o putere ca aceea a acelui bărbat, cum și curăță și îmbunătățita lui viață, care se cunoștea din privire, a zis către dânsul: „Rogu-te omule al lui Dumnezeu, vino în casa mea și rămâi o zi la mine, robul tău, ca împreună să mâncăm pâine, deoarece ai făcut acum cu mine milă”. Iar apostolul, bucurându-se, a zis: „Domnul să-ți dea pâinea vieții celei cerești”. Apoi luând omul pe Apostol, l-a dus în casa sa, veselindu-se.

Intrând Sfântul Marcu în casa lui, i-a zis: „Binecuvântarea Domnului să fie aici. Să ne rugăm lui Dumnezeu, fraților”. După rugăciune au stat să mănânce, vorbindu-și cu dragoste; iar cizmarul a zis către sfânt: „Părinte, cine ești tu și de unde este în ține cuvântul acesta atât de puternic?” Răspuns-a Sfântul Marcu: „Eu sunt rob al Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Ți-L voi arăta pe El ție”. Zis-a omul: „Aș fi voit să văd chiar eu pe acel Fiu al lui Dumnezeu”. Și Sfântul Apostol a început a-i binevesti Evanghelia lui Iisus Hristos și a-i arăta din proroci cele ce s-au grăit despre Domnul nostru mai înainte. Zis-a omul: „Eu, Scriptura cea arătată de tine niciodată n-am auzit-o, ci am citit Iliada și Odiseea și câte le socotesc egiptenii”. Deci, Sfântul Marcu Îl propovăduia pe Hristos, și îi arăta lui că înțelepciunea lumii acesteia este nebunie la Dumnezeu. Și a crezut omul cuvintele Sfântului Marcu, văzând semnele și minunile lui și s-a botezat el și toată casa lui, și o mulțime de locuitori din acel loc, iar numele omului aceluia era Anania. Iar după ce a crezut și din zi în zi s-a înmulțit numărul credincioșilor, au auzit oamenii cei mai mari din cetate, că un oarecare galileean a venit la dânșii, și hulește zeii lor și oprește a li se aduce jertfe. Deci, căutau să-l ucidă pe el și-l pândeau să-l prindă.

Sfântul Marcu auzind de sfatul lor, a pus credincioșilor episcop pe Anania și trei preoți: Maleon, Sabin și Kerdon; cum și alți șapte diaconi și pe alți unsprezece clerici pentru slujbă bisericească. Apoi a plecat de acolo la Pentapoli și a petrecut doi ani, unde a întărit pe frații cei ce erau acolo, punându-le în cetățile cele de primprejur episcopi, preoți și clerici și iarăși s-a întors în Alexandria. Aici a aflat pe frații cei ce se înmulțiseră cu darul și în credința Domnului, care și biserică și-au zidit acolo lângă mare, la un loc ce se numea Vucol sau hrănitor de dobitoace. Apoi s-a bucurat foarte mult de aceasta și, plecându-și genunchii, a preamărit pe Dumnezeu, petrecând în acea biserică vreme îndelungată. Iar creștinii s-au înmulțit, batjocorind pe elini, și pe idolii lor îi ocărau.

Înștiințându-se elinii, stăpânitori ai cetății, că Sfântul Marcu a venit în cetatea lor, s-au umplut de pizmă și zavistie, deoarece auzeau despre el că face minuni multe; căci pe bolnavi îi tămăduia, surzilor le dădea auzire și orbilor vedere. Deci îl căutau pe el și negăsindu-l, scrâșneau din dinți și strigau cu mânie în capiștele lor cele necurate și la jertfele lor cele idolești, zicând: „Multă nevoie ne face vrăjitorul și fermecătorul acela!”. Apoi s-a apropiat Prealuminatul praznic al Paștilor și, sosind ziua Duminicii Învierii lui Hristos, în douăzeci și patru ale lunii aprilie, în care și la elini se săvârșea necurata prăznuire a lui Serapid, necuratul lor zeu, Sfântul Evanghelist Marcu tocmai săvârșea în biserică dumnezeiască slujbă. O vreme ca aceea nimerind-o necurații, au năvălit fără de veste cu puterea lor asupra bisericii și prinzind pe sfânt, i-au pus o funie de grumazul lui și-l târau, zicând: „Să ducem pe boul acesta la locul boilor!”. Iar Sfântul Marcu mulțumea lui Hristos Mântuitorul, zicând: „Mulțumesc Ție, Doamne Iisuse Hristoase, că m-ai învrednicit să pătimesc acestea pentru numele Tău!”. Și fiind târât sfântul pe pământ și pe pietre ascuțite, i se rănea trupul de ascuțișul pietrelor, roșindu-se acel drum de sângele lui.

După ce a înserat, necurații elini au aruncat pe Sfântul Apostol Marcu în temniță, până ce se vor sfătui cu ce fel de moarte îl vor pierde. Dar la miezul nopții, ușile fiind încuiate și străjerii dormind înaintea ușilor, s-a făcut cutremur mare, căci îngerul Domnului, pogorându-se din cer, s-a atins de apostol, zicându-i: „Robule al lui Dumnezeu, Marcu, căpetenia sfinților celor din Egipt; iată numele tău este scris în cartea vieții din cer și ești numărat cu Sfinții Apostoli. Pomenirea ta nu va fi uitată în veci, vei fi împreună dănțuitor cu puterile cele de sus, arhanghelii vor primi la cer duhul tău și moaștele tale pe pământ vor fi păzite!”.

Văzând această vedenie, Sfântul Marcu și-a întins mâinile sale în sus zicând: „Mulțumesc Ție, Doamne al meu, Iisuse Hristoase, că nu m-ai lăsat pe mine, ci cu sfinții Tăi m-ai rânduit! Rogu-mă Ție, Stăpâne, primește cu pace sufletul meu și nu mă lipsi de darul Tău”. Acestea zicându-le, Domnul nostru Iisus Hristos a venit la dânsul în chipul acela, când era cu ucenicii Săi, mai înainte de cruce și de îngropare, și a zis către dânsul: „Pace ție, Evanghelistul Meu!”. Iar Sfântul Marcu a răspuns, zicând: „Pace și Ție, Doamne al meu, Iisuse Hristoase!”. Și s-a dus de la dânsul Domnul. Iar după ce s-a făcut ziuă, au mers la temniță o mulțime de cetățeni și scoțând pe sfânt afară, i-au pus iarăși funia de grumajii lui și iarăși îl târau peste pietre ascuțite, zicând: „Să tragem boul la ocolul boilor!”. Iar Sfântul Marcu mulțumea lui Dumnezeu și se ruga zicând: „În mâinile Tale, Doamne, îmi dau duhul meu!”.

Acestea zicând, și-a dat duhul său lui Dumnezeu, iar mulțimea necuraților elini, vrând să ardă trupul sfântului, au făcut foc în locul acela, care, după aceea, s-a numit îngeresc. Apoi îndată, cu puterea Domnului nostru Iisus Hristos, s-a văzut o negură întunecoasă, pentru că soarele și-a ascuns razele sale și s-a făcut tunet înfricoșător, a căzut cutremur mare și ploaie cumplită, până seara, iar poporul a fugit de frică, lăsând trupul sfântului. Focul s-a stins de ploaie, iar de cutremur au căzut multe ziduri și au ucis pe mulți. Atunci, unii din elini au îndrăznit a zice: „Fericitul zeu Serapid, în ziua să a făcut toate aceste lucruri înfricoșătoare”. Iar oamenii cei binecredincioși mergând, au îngrijit trupul sfântului și l-au dus la locul unde își făcea rugăciunile sale și cântările de psalmi. Apoi l-au pus cu cinste în partea de răsărit, în mormânt de piatră și săvârșeau pomenirea lui cu cucernicie, cinstind pe cel dintâi sfânt al Alexandriei, nimic mai cinstit și mai scump având decât sfintele lui moaște.

Sfântul Evanghelist Marcu, mucenicul lui Hristos, s-a sfârșit în Alexandria Egiptului, în douăzeci și cinci de zile ale lunii aprilie, stăpânind Nero în Roma, iar peste noi împărățind Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine cinstea, slava și stăpânirea, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, în veci.

Amin.

Apostolul Luca (Secolul I)

/0 Comentarii/în , /de /3.448 vizite

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro

 

Apostolul Luca

Sfântul, slăvitul și întru-tot lăudatul Apostol și Evanghelist Luca este autorul Evangheliei după Luca, însoțitorul Sfântului Apostol Pavel (Filimon 1, 24; 2 Timotei 4, 10-11) și este numărat printre Cei Șaptezeci de Apostoli. El s-a născut în Antiohia siriană și era medic. El este considerat a fi fondatorul iconografiei.

Emblema sa de evanghelist este un vițel, cea de-a treia figură simbolică menționată în Iezechiel (1, 10), care este un simbol al rangului sacrificial și preoțesc ale lui Hristos, așa cum sunt ele menționate de Sfântul Irineu.

Prăznuirea sa se face la 18 octombrie, la 22 aprilie împreună cu Apostolii Nataniel și Climent, la 20 iunie ziua în care moaștele sale, alături de ale altor sfinți, au fost mutate în Biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol, precum și la 4 ianuarie, împreună cu soborul Celor Șaptezeci.

Sf. Ap. și Evanghelist Luca (Secolul I) - frescă din Capela Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare”, din Iași - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Ap. și Evanghelist Luca (Secolul I) – frescă din Capela Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare”, din Iași – foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Luca s-a născut în Antiohia și era sirian de neam (1). În tinerețe a studiat filozofia, medicina și arta. Sfântul Luca a venit în Ierusalim unde a venit la credința în Hristos. Conform tradiției, el și Cleopa l-au întâlnit pe Domnul înviat pe drumul spre Emaus (Luca 24 – unde numele lui Luca nu este menționat, de unde îndoiala unor bibliști).

După Pogorârea Duhului Sfânt, Luca se reîntoarce în Antiohia, apoi călătorește spre Roma împreună cu Sfântul Pavel convertind mulțime de evrei și păgâni la credința creștină. “Luca, doctorul iubit, … te salută”, scrie Apostolul Pavel către Coloseni (Coloseni 4:14). La solicitarea creștinilor, Sfântul Luca scrie o Evanghelie.

În conformitate cu anumite dovezi, aceasta se întâmpla în jurul anului 60 d.Hr., iar conform altora în jurul anului 80 d.Hr. După mucenicia Sfântului Apostol Pavel, Sfântul Luca propovăduiește Evanghelia de-a lungul Galiei, Italiei, Dalmației, Macedoniei (2) și altor regiuni, cum ar fi Ahaia (3).

În completare la Evanghelia sa, Sfântul Apostol Luca scrie Faptele Apostolilor și dedică amândouă aceste scrieri lui Teofil, guvernatorul din Ahaia.

La bătrânețe merge să propovăduiască la Teba în Egiptul de Sus după Simeon Metafrastul, dar aceasta pare mai degrabă o confuzie cu orașul Teba din Boeotia în Grecia, unde se află mormântul Apostolului. Aici, la vârsta de 84 de ani, idolatrii înrăiți îl prind și îl torturează pentru credința în Hristos, apoi îl spânzură de un măslin.

El pictează trei icoane ale Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, dar și icoane ale Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

Din acest motiv, Sfântul Evanghelist Luca este considerat fondatorul iconografiei creștine. Conform Tradiției, Sfântul Luca este cel care a pictat prima icoană a Maicii Domnului zisă Povățuitoarea (sau „arătătoarea drumului” – gr. Hodigitria), menționată în Paraclisul Maicii Domnului:

Mută să fie gura păgânilor,
Care nu se închină cinstitei icoanei tale,
Celei zugrăvite de sfântul
Apostol și Evanghelist Luca,
Ceea ce se cheamă Povățuitoare. (4)

 

Moaștele sf. Luca

Moaștele sale făcătoare de minuni sunt mutate de la Teba la Constantinopol în timpul împăratului Constanțiu (357 d.Hr.), fiul Sfântului Constantin și depuse în Biserica Sfinților Apostoli Andrei și Luca (5).

În timpul împăratului Iustinian I moaștele sale sunt transferate în Biserica Sfinților Apostoli zidită de Iustinian, iar capul sfântului Luca este adus la Roma de sfântul Grigorie cel Mare la sfârșitul secolului al VI-lea.

În 1204, cruciații celei de-a IV-a Cruciade fură moaștele sfântului Luca de la Constantinopol și le aduc la Padova (Italia), unde se găsesc și acum, în biserica Santa Justina din centrul acestui oraș.

În 1992, mitropolitul Ieromin de Tebei și Livadia (devenit actualmente Arhiepiscop al Bisericii Greciei) a cerut Bisericii Romano-Catolice “un fragment semnificativ din moaștele Sfântului Luca, pentru a puse la închinare acolo unde se găsește mormântul sfântului evanghelist și unde este venerat astăzi”.

Cu această ocazie, o cercetare științifică a moaștelor din Padova a arătat că ele sunt rămășițele unui bărbat de origină siriană, care a murit undeva între anii 130 și 400 d.Hr.

Episcopul romano-catolic de Padova a dăruit mitropolitului Ieronim coasta de lângă inimă din moaștele sfântului Luca pentru a fi păstrată și venerată la mormântul sfântului din Tebatomb in Thebes, Greece. (6)

Mormântul sfântului Luca este făcător de minuni până astăzi. În 22 decembrie 1997 la orele 1.30 pm din marmura mormântului sfântului Luca a început să curgă mir.

 

Imnografie

Tropar (glasul al 3-lea):

Apostole sfinte și evangheliste Luca, roagă pe milostivul Dumnezeu să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.

Tropar (glasul al 5-lea) (7):

Pe păstrătorul Evangheliei bucuriei lui Hristos și scriitorul Faptelor Apostolilor, pe Sfântul Apostol Luca, cu sfințite cântări să-l lăudăm. Că scrierile lui sunt mărturia Bisericii lui Hristos: El este Doctorul neputințelor și suferințelor, El vindecă rănile sufletelor noastre și mijlocește neîncetat pentru mântuirea noastră.

Condac (glasul al 4-lea)

Ucenic făcându-te Cuvântului lui Dumnezeu, împreună cu Pavel ai luminat tot pământul și negura ai gonit, scriind dumnezeiasca Evanghelie a lui Hristos.

Condac (glasul al 2-lea):

Pe învățătorul evlaviei, pe grăitorul tainelor celor necuprinse și pe luceafărul Bisericii, pe dumnezeiescul Luca să-l lăudăm. Căci Cuvântul, Cel ce singur este cunoscătorul inimilor oamenilor, împreună cu înțeleptul Pavel l-a ales ca învățător al neamurilor.

 

Iconografie

Dionisie din Furna, în Erminia sa (ed. Sophia, București, 2000, pp. 148-150), arată că Sf. Apostol Luca Evanghelistul poate fi reprezentat în mai multe feluri. În general, el este zugrăvit ca un tânăr cu părul creț, cu puțină barbă. Tot astfel (tânăr) este zugrăvit și în reprezentările individuale ale sfinților, ținând în mână Evanghelia.

De asemeni, el mai poate fi reprezentat pictând icoana Maicii Domnului Povățuitoarea, el fiind, conform tradiției Bisericii, întemeietorul iconografiei și sfânt ocrotitor al iconografilor.

În rândul evangheliștilor, este reprezentat stând în casă, sub un baldachin și scriind Evanghelia, pe care se văd cuvintele: “Deoarece mulți s-au încercat să alcătuiască o istorisire despre faptele deplin adeverite între noi…”. Simbolul său este vițelul.

 

Note

1 - Cf. Eusebiu de Cezareea, Tertulian și Irineu de Lyon.

2 - Cf. sfântului Epifanie de Salamina, care provenea din Palestina și a trăit mai apoi în Cipru, aproape de coasta Siriei.

3 - Cf. sfântului Grigorie Teologul.

4 -Paraclisul Maicii Domnului

5 - Cf. mărturiilor lui Ieronim și Procopie al Cezareii

6 - St. Luke – Padua. The Beloved Physician

7 - Troparul pe glasul al 4-lea și condacul pe glasul al 2-lea sunt traduse din limba engleză.

 

cititi mai mult despre Sf. Ap. și Evanghelist Luca si pe: ro.orthodoxwiki.org; basilica.ro; doxologia.ro; ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

Viața Sfântului Apostol și Evanghelist Luca

Sf. Ap. și Evanghelist Luca (Secolul I) - frescă din Capela Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare”, din Iași - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Ap. și Evanghelist Luca (Secolul I) – frescă din Capela Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare”, din Iași – foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul evanghelist Luca era de neam din Antiohia Siriei și din tinerețe a deprins înțelepciunea elinească și meșteșugul doctoricesc, făcându-se doctor iscusit. Apoi a fost și zugrav ales. Cunoștea bine limba egipteană și greacă și, deprinzându-se desăvârșit și cu învățătura evreiască, a mers la Ierusalim.

În acea vreme Domnul nostru Iisus Hristos, petrecând pe pământ cu oamenii, semăna sămânța cuvântului mântuirii, care, crescând și în inima lui Luca, fiind un pământ bun și răsărind, a adus rod însutit; căci Luca, auzind învățătura înțelepciunii din gura lui Dumnezeu, mai multă știință a scos de acolo decât din școlile elinești și egiptene, pentru că a învățat a cunoaște pe adevăratul Dumnezeu, a crede în El și a învăța și pe alții credința. El a fost unul din cei șaptezeci de apostoli, despre care chiar el pomenește în Evanghelia sa, zicând: „A arătat Domnul și pe mulți alții șaptezeci și i-a trimis, câte doi, înaintea feții Sale, în toată cetatea și locul”. Fiind și Luca din aceeași ceată apostolească, umbla înaintea feții Domnului, prin propovăduirea cea sfântă, gătind calea Lui și încredințând popoarele că Mesia, Care era așteptat, a venit în lume.

În vremea mântuitoarelor patimi, când fiind bătut păstorul s-au risipit oile turmei, acest fericit Luca umbla tânguindu-se și plângând pentru Domnul său, Care de voie a binevoit a pătimi. Și precum a semănat cu lacrimi, cu bucurie a secerat răsplătire. Căci înviind Hristos, pe când Luca și Cleopa mergeau în Emaus și vorbeau între ei cu jale despre pătimirile iubitului lor învățător, însuși Domnul nostru Iisus Hristos, prin arătarea Sa, i-a mângâiat și a șters lacrimile de pe ochii lor, căci, apropiindu-se de dânșii, le-a zis: „Ce sunt cuvintele acestea de care vă întrebați între voi mergând și de ce sunteți triști?”. Și a fost atunci călător Sfântul Luca împreună cu Acela Care a zis pentru Sine: „Eu sunt calea, adevărul și viața”. Deci, mergând și vorbind cu El, a rostit adânc negrăit de înțelepciune.

Cât de scumpă îi era Sfântului Luca învățătura Domnului nostru Iisus Hristos, când Iisus cu gura Sa cea preadulce povestea, începând de la Moise și de la toți proorocii și le tâlcuia lor toate Scripturile cele pentru Dânsul! De aceea Luca, bunul ucenic al lui Hristos, învățând tainele lui Dumnezeu, a adus și el la sfânta credință toate cetățile Beoției și pe mulți din cei ce erau în întunericul necunoștinței de Dumnezeu i-a luminat cu lumina înțelegerii Sfintei Evanghelii. Mai întâi a șezut în Emaus cu Hristos la cină, urmând să mănânce cu El prinz întru împărăția lui Dumnezeu. Apoi a cunoscut în frângerea pâinii pe Fiul lui Dumnezeu, pe Care Iuda, la Cina cea de Taină, nu a voit să-L cunoască.

Focul dragostei către Dumnezeu care se ascundea în inima Sfântului Luca a ieșit la vedere prin aceste cuvinte: „Oare nu era inima noastră arzând întru noi, când ne grăia nouă pe cale și când ne tâlcuia Scripturile?”. Și ca să nu fie uitată pomenirea Domnului, pe care din toată inima Îl iubea, după cincisprezece ani de la Înălțarea Lui la cer, cu toată adeverirea i-a scris Evanghelia. Și a scris nu numai cele ce singur a văzut și le-a auzit, ci și pe cele pe care le avea scrise în inima sa, nu din condei, ci din dragoste. De asemenea le-a povestit și pe acelea pe care mai înainte el le-a văzut și le-a auzit de la cei ce merseseră după Hristos. Iar mai pe urmă, aproape de patimile lui Hristos, a început a umbla după Dânsul, precum se scrie la începutul Evangheliei: „Ne-au dat nouă cei ce au fost din început, singuri văzători și slujitori ai Cuvântului”.

Sfântul Luca a fost părtaș durerilor și ostenelilor lui Pavel întru bunăvestirea lui Hristos, pentru că îi urmă lui propovăduindu-L pe Hristos nu numai Iudeilor, ci și neamurilor. El a fost în Roma la dânsul, precum arată Faptele Apostolilor, pe care tot el le-a scris, și era foarte iubit de Pavel. Scriind către Coloseni Apostolul Pavel, zice: „Închină-se vouă Luca, doctorul cel iubit”. La fel, în Epistola către Corinteni, Pavel îl laudă pe Luca, zicând: „Dar nu numai atât, ci este și ales de către Biserici ca tovarăș al nostru de călătorie, având darul acesta, spre slava Domnului Însuși și spre osârdia noastră” (II Corinteni 8, 19). Aici Sfântul Ieronim înțelege că Apostolul Pavel îl laudă pe Luca.

Apoi Luca, plecând din Roma, a mers spre răsărit, binevestind pe Hristos și suferind dureri și osteneli pentru sfânt numele Lui. Străbătând toată Livia, a mers în Egipt unde a luminat Tivaida, cea de mai sus zisă, prin bunavestire și în Tivele (cetățile) Beoției a rânduit bisericile, hirotonind preoți și diaconi. Apoi pe cei bolnavi cu trupul și cu sufletul i-a tămăduit și, pătimind multe, s-a odihnit întru Domnul, având mai mult de optzeci de ani.

Pe locul unde s-a pus sfântul lui trup, Dumnezeu, preamărind pe plăcutul Său, a plouat colirie (apă limpede) care tămăduiește durerea de ochi, în semnul meșteșugului celui doctoricesc. Pentru această era știut de credincioși mormântul lui, căci se vindecau de diferite boli, cu rugăciunile Sfântului Apostol. Apoi aflând Constantie, fiul lui Constantin cel Mare, de moaștele lui tămăduitoare, a trimis pe Artemie, cârmuitorul Egiptului, care mai pe urmă a fost chinuit pentru Hristos de Iulian Paravatul, care a adus cu mare cinste în cetatea împărătească moaștele Sfântului Apostol și evanghelist Luca.

Când s-au adus cu cântări și cu laude în cetate sfintele moaște, un famen al palatului împărătesc, anume Anatolie, zăcând de multă vreme pe patul durerii și cheltuind avere multă la doctori, căutând tămăduirea pe care n-o putuse dobândi de nicăieri, auzind că se aduc în cetate moaștele Sfântului Apostol Luca s-a rugat cu toată osârdia către sfântul și, pe cât îi era lui cu putință, s-a sculat de pe pat, poruncind să fie dus la tămăduitoarea raclă a apostolului. Când a ajuns și s-a atins de ea cu credință, închinându-se moaștelor sfântului, s-a vindecat îndată de boală și, câștigând desăvârșita sănătate și tărie, a purtat pe umerii săi, împreună cu ceilalți oameni, racla cu moaștele Sfântului Apostol Luca în Biserica Sfinților Apostoli. Acolo, sub sfințita masă, unde erau sfinții Andrei și Timotei, au pus sfințitele moaște ale sfântului Luca.

Se spune despre dânsul că el a zugrăvit minunat chipul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, purtând în brațe pe Pruncul cel mai înainte de veci, pe Domnul nostru Iisus Hristos. Apoi a zugrăvit și alte două icoane ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și le-a adus la Maica Domnului, spre a vedea dacă îi vor plăcea; iar ea, văzând acele chipuri ale sale, a grăit astfel: „Darul Celui ce S-a născut din mine și al meu să fie cu icoanele acestea”. Sfântul Apostol Luca a mai zugrăvit pe lemn și chipurile sfinților și mărilor Apostoli Petru și Pavel și de la dânsul s-a început în toată lumea acel bun și preacinstit lucru, adică zugrăvirea sfintelor icoane, întru slava lui Dumnezeu, a Maicii Lui și a tuturor sfinților, pentru împodobirea Bisericii și spre mântuirea credincioșilor, celor ce cu dreaptă credință cinstesc sfintele icoane. Amin.