Săptămâna Patimilor – Sâmbăta Mare

Plângerea la mormânt, Sf. Mănăstire Stavronikita, Muntele Athos, jumătatea sec. al XVI-lea - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Plângerea la mormânt, Sf. Mănăstire Stavronikita, Muntele Athos, jumătatea sec. al XVI-lea

foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; ro.orthodoxwiki.org; basilica.ro; doxologia.ro

 

Sâmbăta Mare (latină Sabbatum Sanctum), este ziua care urmează după Vinerea Mare. Este ziua dinaintea Paștelui și ultima zi a Săptămânii Patimilor în care creștinii se pregătesc pentru Paște. Ea comemorează ziua în care trupul lui Iisus Hristos a fost pus în mormânt.

Sâmbăta Mare mai este uneori numită Sâmbăta Paștelui, deși această frază se aplică mai corect Sâmbetei din Săptămâna Paștelui.

În Sfânta și Marea Sâmbătă se slujesc Vecernia și Sfânta Liturghie a Sf. Vasile cel Mare, cu citiri din Psalmi și binecuvântările Învierii, care amintesc de coborârea Mântuitorului la Iad, semnificând „Prima Înviere” a lui Adam și biruința asupra morții.

"Coborârea de pe Cruce", (Rubens, Catedrala din Antwerpen) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

“Coborârea de pe Cruce”, (Rubens, Catedrala din Antwerpen) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

În Sâmbăta Mare prăznuim îngroparea dumnezeiască și trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune, a fost mutat spre viață veșnică. Prezentând semnificațiile acestei zile din Săptămâna Patimilor, sinaxarul rezumă conținutul Prohodului Domnului și al cântărilor rânduite pentru Vecernia aceleiași zile, săvârșită sâmbătă dimineața împreună cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare:

Cele patruzeci de zile ale Postului Mare întrec pe celelalte zile; iar mai mare decât acestea este săptămâna cea mare; și iarăși mai mare decât săptămâna mare este această Sfântă și Mare Sâmbătă. Se numește săptămâna mare nu pentru că zilele ei ar fi mai mari sau ar avea mai multe ceasuri, ci pentru că în ea s-au săvârșit și mai cu seamă azi, minunile mari și mai presus de fire și faptele neobișnuite ale Mântuitorului nostru.

Căci după cum la întâia facere a lumii, Dumnezeu, săvârșind toate lucrurile, și în urmă în ziua a șasea a creat pe om, făptura cea mai de seamă, iar în ziua a șaptea S-a odihnit de toate lucrurile Lui și a sfințit ziua, numind-o Sâmbătă, care se tâlcuiește odihnă, tot așa și la facerea lumii celei spirituale, săvârșind toate în chipul cel mai bun, în ziua a șasea a creat din nou pe omul stricat și înnoindu-l iarăși prin Crucea cea de viață purtătoare S-a odihnit încă o dată cu o odihnă desăvârșită, de toate lucrurile Lui, dormind un somn dătător de viață și mântuitor.

Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt, iar cu sufletul Lui curat și dumnezeiesc Se pogoară și în iad. Sufletul a fost despărțit prin moarte de trup și l-a dat în mâinile Tatălui. Tot Tatălui i-a dat și propriul Său sânge, fără să-I fie cerut; iar sângele Lui a fost preț de răscumpărare pentru noi. Sufletul Domnului n-a fost ținut în iad ca sufletele celorlalți sfinți. Cum putea, oare, să fie ținut odată ce n-avea asupra Lui, ca ceilalți drepți, nimic din blestemul strămoșesc?

The Descent from the Cross (Rembrandt, 1634) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

The Descent from the Cross (Rembrandt, 1634) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Dar nici dușmanul nostru, diavolul, n-a luat sângele prin care am fost răscumpărați, cu toate că noi eram în stăpânirea lui. Cum putea, oare, să ia sângele lui din altă parte decât de la Dumnezeu? Dar, oare, tâlharul de diavol putea să-l ia chiar pe Dumnezeu? Domnul nostru Iisus Hristos a locuit trupește în mormânt și cu Dumnezeirea, care era strâns unită cu trupul. A fost împreună cu tâlharul în rai; a fost și în iad, după cum s-a spus, împreună cu sufletul Lui îndumnezeit. Într-un chip mai presus de fire ca Dumnezeu necuprins era cu Tatăl, împărățind împreună cu Duhul.

Era pretutindeni; Dumnezeirea n-a suferit nimic în mormânt, după cum n-a suferit nimic pe Cruce. Trupul Domnului a suferit și stricăciune, adică despărțirea sufletului de trup, dar nicidecum stricăciune în înțelesul unei putreziri a trupului și o nimicire desăvârșită a mădularelor.

Iar Iosif, coborând de pe Cruce sfântul trup al Domnului, l-a înmormântat într-un mormânt nou, punând o piatră foarte mare la intrarea mormântului. Într-adevăr, iudeii s-au dus Vineri la Pilat și i-au spus: „Ne-am adus aminte că înșelătorul Acela a spus pe când trăia, că după trei zile Se va scula. Ni se pare că este bine ca prin puterea ta să poruncești să se întărească mormântul cu ostași”. Dacă este un înșelător, pentru ce, iudeilor, I-ați ascultat cu râvnă cuvintele Lui pe când trăia? Dar când a spus Hristos: „Mă voi scula?”.

Poate că iudeii au scos asta din pilda cu Iona. Negreșit ei sunt fără de judecată când cer să fie întărit mormântul ca să nu se fure cumva trupul. O, cât sunt de lipsiți de judecată! Nu știau că ceea ce făceau în sprijinul lor o făceau împotriva lor! Pilat le-a îngăduit, iar ei, împreună cu o ceată de ostași, au întărit mormântul și l-au și pecetluit. Și s-a făcut asta pentru a nu se pune la îndoială Învierea Domnului, o dată ce era străină și paza și pecetea. Dar deodată iadul se cutremură, când simte puterea Domnului, dând după puțină vreme afară, din pricina înghițirii nedrepte a lui Hristos, piatra cea tare și din capul unghiului, și pe cei ce-i mâncase și-i ținea din veac în pântece. Cu pogorârea Ta nespusă, Hristoase Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi, Amin!”.

"Punerea în mormânt", (Caravaggio, 1602-1603) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

“Punerea în mormânt”, (Caravaggio, 1602-1603) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Ap. Romani 6, 3-11

Fraţilor, oare nu ştiţi că toţi câţi în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? Deci ne-am îngropat cu El în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii; căci dacă am fost altoiţi pe El, prin asemănarea morţii Lui, atunci vom fi părtaşi şi ai învierii Lui, cunoscând aceasta, că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, ca să se nimicească trupul păcatului, pentru a nu mai fi robi ai păcatului. Căci Cel care a murit a fost curăţit de păcat. Iar dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi vieţui împreună cu El, ştiind că Hristos, înviat din morţi, nu mai moare. Moartea nu mai are stăpânire asupra Lui. Căci ce a murit, a murit păcatului o dată pentru totdeauna, iar ce trăieşte, trăieşte lui Dumnezeu. Aşa şi voi, socotiţi-vă că sunteţi morţi păcatului, dar vii pentru Dumnezeu, în Hristos Iisus, Domnul nostru.

Statuia lui Isus pusă în mormânt (Gregorio Fernández. Mănăstirea din San Joaquin y Santa Ana, Valladolid) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Statuia lui Isus pusă în mormânt - (Gregorio Fernández. Mănăstirea din San Joaquin y Santa Ana, Valladolid) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Ev. Matei 28, 1-20

În vremea aceea, după ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua cea dintâi a săptămânii, au venit să vadă mormântul Maria Magdalena şi cealaltă Marie. Şi iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, pogorându-se din cer şi venind, a prăvălit piatra de la uşă şi a stat deasupra ei. Şi înfăţişarea lui era luminoasă ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. De frica lui s-au cutremurat cei care păzeau şi s-au făcut ca nişte morţi. Dar îngerul, vorbind femeilor, a zis: nu vă temeţi voi, că ştiu că pe Iisus cel răstignit căutaţi. Nu este aici, căci s-a sculat precum a spus. Veniţi de vedeţi locul, unde a zăcut Domnul. Duceţi-vă degrab şi spuneţi ucenicilor Săi, că s-a sculat din morţi şi va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo îl veţi vedea. Iată, am spus vouă. Iar ele au plecat în grabă de la mormânt şi cu frică şi cu bucurie mare au alergat să vestească pe ucenicii Săi. Dar cum mergeau ele să vestească pe ucenici, iată Iisus le-a întâmpinat şi le-a zis: bucuraţi-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat. Atunci Iisus le-a zis: nu vă temeţi. Mergeţi şi spuneţi fraţilor Mei să meargă în Galileea şi acolo Mă vor vedea. Iar pe când se duceau ele, iată unii din păzitori, venind în oraş, au spus căpeteniilor preoţilor toate cele ce s-au întâmplat. Atunci ei, adunându-se împreună cu bătrânii şi ţinând sfat, au dat bani mulţi ostaşilor şi le-au zis: să spuneţi că ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat pe când noi dormeam. Dacă însă se va auzi aceasta la dregătorul, noi îl vom potoli şi pe voi vă vom face fără grijă. Iar ei luând banii, au făcut cum i-au învăţat; şi s-a răspândit vorba acesta între Iudei până în ziua de astăzi. Iar cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le-a poruncit lor Iisus şi, când L-au văzut, I s-au închinat ei care se îndoiseră. Şi apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit, zicând: Mi s-a dat toată puterea în cer şi pe pământ. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă; şi iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin!

 

articole preluate de pe: ro.wikipedia.orgro.orthodoxwiki.orgbasilica.ro; doxologia.ro
cititi mai mult despre Sâmbăta Mare si pe: en.wikipedia.org