Miniştri europeni de Interne cer consolidarea controalelor la frontierele externe ale UE

control-la-frontiera-afp

Mediafax

Miniştrii de Interne din 11 state europene şi secretarul american al Justiţiei Eric Holder au convenit duminică, în cadrul unei reuniuni la Paris, să consolideze lupta împotriva terorismului, în primul rând prin sporirea controalelor la frontierele externe ale UE.

Această reuniune internaţională excepţională a avut loc la câteva zile după atacurile jihadiste din Franţa şi în timp ce sute de mii de persoane şi numeroşi lideri străini se pregăteau să defileze la Paris în memoria celor 17 victime ale atentatelor.

Într-o declaraţie publicată la finalul reuniunii de două ore, miniştrii consideră că este “indispensabil” un parteneriat cu operatorii de Internet pentru identificarea şi retragerea rapidă a “conţinutului care incită la ură şi teroare”.

articol preluat de pe http://m.mediafax.ro/